† Sfinții Mucenici Rafael, Irina și Nicolae din Insula Lesvos
(26 aprilie)

5/5 - (9 votes)

Sfinții Mucenici Rafael, Irina și Nicolae au pătimit Martiriul din mâinile turcilor în insula grecească Lesvos, în anul 1463, însă ei sunt considerați niște Sfinți contemporani deoarece între anii 1959-1962 aceștia au început să apară fie în vis, fie în rugăciune anumitor creștini cu viață aleasă. Sunt serbați în calendarul ortodox în data de 26 aprilie.

Sfinții Mucenici Rafael, Irina și Nicolae din Insula Lesvos (sinaxar)

Sfântul Mucenic Rafael era starețul mănăstirii din Karyes, de lângă satul Thermi - Lesvos, Nicolae era diaconul său, iar Irina era o fecioară în vârstă de 12 ani, fiica primarului din Thermi, care se afla la mănăstire împreună cu părinții ei în momentul în care turcii au năvălit în sfânta biserică.

Sfinții Mucenici Rafael, Irina și Nicolae l-au mărturisit pe Hristos, dându-și viața pentru credință acum mai bine de 500 de ani, pe Colina Karyes, însă ei sunt socotiți drept sfinți ai secolului nostru. Acest lucru se datorează faptului că abia între anii 1959-1962 aceștia au început să apară fie în vis, fie în rugăciune anumitor creștini cu viață aleasă.

Sfinții Mucenici Rafael și Nicolae

Sfântul Mucenic Rafael s-a născut în satul Milos, provincia Itaca. Părinții săi, Dionisie și Maria Lascaridis, i-au dat numele de Gheorghe. După ce a terminat școala în satul natal, tânărul Gheorghe a plecat în Mistra, pentru a studia medicina și filosofia. După terminarea studiilor, Gheorghe se înrolează în armată. Viitorul sfânt va ajunge ofițer (veșminte în care va apărea mai târziu înaintea unor oameni cu viață aleasă).

După lupta de la Varna, când turcii i-au înfrânt pe creștini, tânărul Gheorghe va simți un dor din ce în ce mai puternic pentru viața monahală. Astfel, el va îmbrăca veșmintele călugăriei la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Macedonia. Aici, vreme de trei ani, el va ucenici pe lângă bătrânul Ioan, mare pustnic al zonei. În această perioadă, sfântul este tuns în monahism, primind numele de Rafael fiind și hirotonit ieromonah. Întorcându-se în Grecia, sfântul va merge la Atena, unde va sluji în Biserica Sfântul Dimitrie Lombardiani.

Sfinții Mucenici Rafael, Irina și Nicolae din Insula Lesvos 26 aprilie - b
Sfinții Mucenici Rafael, Irina și Nicolae din Insula Lesvos 26 aprilie

În anul 1449, sfântul Rafael va participa la încoronarea împăratului bizantin Constantin Paleologul, în Constantinopol. Fiind vechi prieten cu acesta de pe vremea când împăratul îndeplinea funcția de ofițer în armata bizantină, împăratul îl va opri pe Rafael la catedrala imperială, unde îi va oferi funcția de protosinghel.

Patriarhul de Constantinopol îl va rândui arhimandrit, iar mai apoi îl va trimite drept misionar în Franța (Morlaix și Paris). Cu această ocazie, Sfântul Mucenic Rafael se va împrieteni cu viitorul diacon Nicolae. Sfântul Mucenic Nicolae era fiul unui notar din Tesalonic. De aici, el va pleca la Paris pentru a studia, însă întâlnirea cu sfântul Rafael îl va face să renunțe la studii și să îmbrățișeze calea Bisericii și îl va urma pe sfânt în Constantinopol. Aici, el va fi rânduit diacon.

Într-o zi de 12 decembrie, pe când se făcea prăznuirea sfântului Spiridon, împăratul i-a chemat pe toți în catedrala imperială, spre a sluji Sfânta Liturghie. Din cauza faptului că la slujbă era prezent și reprezentantul papei, cardinalul Isidor, Sfântul Mucenic Rafael nu a mai venit. Pentru aceasta, împăratul Constantin îl va exila pe sfânt în insula Enos, împreună cu ucenicul său, diaconul Nicolae.

În această vreme, capitala bizantină va fi asediată de musulmanii lui Mahomed. Sfinții vor merge mai întâi în Macedonia, iar după căderea Constantinopolului, ei vor pleca la Alexandropolis. De aici, aceștia vor ajunge în sfârșit în insula Lesvos, care pe atunci nu era încă ocupată de turci. Sfinții vor merge la Mănăstirea de pe Colina Karyes, locaș refăcut de Melpomena.

În mănăstirea de pe colina Karyes nu mai trăiau decât doi bărbați, călugărul Ruvim și Achindin, fiul celei care a ctitorit biserica. Murind starețul mănăstirii, Ignatie, cei doi îl vor alege stareț pe Sfântul Mucenic Rafael.

Martiriul Sfântului Mucenic Rafael
Martiriul Sfântului Mucenic Rafael

În luna septembrie 1462, satul Thermis a fost invadat de turci. La numai un an distanță, în luna aprilie, după o răscoală a creștinilor asupriți trădați de catolici, armatele turcilor au distrus mare parte din localitate. Căutându-i pe cei refugiați în munți și peșteri, turcii au ajuns și la mânăstirea de pe Colina Karyes. Instigați de medicul neamț Schweitzer care le-a spus că monahii i-au ajutat pe refugiați, otomanii au distrus mănăstirea.

În Sfânta și Marea Joi, Sfinții Rafael și Nicolae au săvârșit Sfânta Liturghie, au închis în cripta mănăstirii toate odoarele sfinte, careva icoane, veșmintele și pomelnicul cu călugării pomeniți la ultima Liturghie. A doua zi, în Vinerea Mare, chiar în vremea slujbei Prohodului, turcii au năvălit în biserică. De vineri și până marți, în Săptămâna Luminată, turcii i-au chinuit neîncetat pe călugări. Interogați mai întâi de medicul german Schweitzer, călugării au fost mai apoi supuși la chinuri groaznice.

Martiriul Sfântului Mucenic Nicolae
Martiriul Sfântului Mucenic Nicolae

Sfântul Rafael a fost lovit peste mâini cu patul unei puști, până ce i-au paralizat. Mai apoi, el a fost lovit peste tot trupul, târât pe pământ, străpuns cu lăncile de mai multe ori, iar în cele din urmă tăiat cu fierăstrăul prin gură. Sfântul Nicolae a murit de durere a inimii, la vederea modului sălbatic în care turcii îl chinuiau pe sfântul Rafael. După omorârea ultimului călugăr din mănăstire, acesteia i s-a dat foc.

Sfânta Irina, fecioara din Thermi

Sfânta Irina fecioara era fiica primarului din satul Thermi. Părinții ei, Vasile și Maria, au crescut-o în dreapta credință, dimpreună cu fratele ei, numit tot Rafael. Credincioasa familie se afla în biserică la sfintele slujbe, chiar în momentul în care păgânii au atacat mănăstirea.

Sfinții Mucenici Rafael, Irina și Nicolae de pe Colina Karyes

Martiriul Sfintei Mucenițe Irina
Martiriul Sfintei Mucenițe Irina

Sfânta Irina din Karyes a suferit chinuri cumplite din partea turcilor. Aceasta împreună cu familia au fost chinuiți cumplit.

Fratele sfintei a fost călcat în picioare. Mama copiilor a murit de durerea inimii, văzându-și copiii chinuiți cu sălbăticie diavolească. Tatălui sfintei i a suferit și el chinuri groaznice. În cele din urmă, el a fost înjunghiat. Tot asa a fost chinuit și învățătorul satului, Teodor.

Trupurile sfinților au fost înmormântate de către monahul Stavros, împreună cu preotul Sava, cu Achindin și cu alți activa creștini din sat, coborâți din munți. Sfântul Mucenic Rafael a fost înmormântat în interiorul bisericii, iar ceilalți în curtea mănăstirii, aproape de biserică.

Ornament despartitor v01
Ornament despartitor v01

Minunile Sfinților Mucenici Rafael, Irina și Nicolae din Insula Lesvos

Doamna Angheliki H., locuitor din Kalithea, venind la Mănăstirea "Sfântul Rafael" de la Ano Suli, ne-a povestit următoarele:

"Am început să nu mă simt bine, în septembrie 2013. Așa că m-am dus la spital, unde am fost diagnosticată de un computer tomograf care arăta că am o tumoare pe creier, gigantică (așa au caracterizat-o doctorii), de 7,5 cm pe 4,5 cm, plus un uriaș edem în jurul acesteia. M-au internat la spitalul "Evanghelismos". Între timp, într-un interval de 24 de ore, mi s-a produs o hemiplagie pe partea stângă, cu alte cuvinte mi-au paralizat mâna stângă și piciorul.

Diagnosticul final a fost dezolant. Spuneau că nu se poate opera tumoarea. Gradul de malignitate era foarte mare și, dacă ar fi deranjat-o puțin, ar fi devenit mai rău. Așa spuneau doctorii. Mi-au dat un tratament cu cortizon și antiepileptice, pentru a se retrage tumoarea, dar atât cât au putut.

Eu l-am rugat pe Sfântul Rafael să mă ajute, pentru că auzisem că el este mare tămăduitor și cu mult har, soțul meu citindu-mi o carte cu minunile Sfântului. Deoarece aflasem de curând că există Mănăstirea Sfântului Rafael de la Ano Suli, în Maraton, soțul meu s-a hotărât să meargă să se roage acolo. Lucru care s-a și întâmplat. A luat de la mănăstire untdelemn (cu care mă ungeam în fiecare zi) și aghiazmă (din care beam în fiecare dimineață).

După câteva zile, a venit doctorul și ne-a spus că, în ciuda părerii opuse a colegilor lui, simte că nu este ceea ce cred ei și că are o presimțire că trebuie să fie operată tumoarea. A avut loc o intervenție ce a ținut destul timp, iar eu, înainte de a intra în sala de operații, l-am rugat pe Sfântul Rafael să-l lumineze pe medic în operația pe care o va face. A fost o intervenție foarte grea. Și a fost într-adevăr foarte reușită, cu harul Sfântului Rafael. Ne-a spus medicul că tumoarea a fost extrasă întru totul și, deși ne-a spus că vor rămâne unele probleme cinetice, într-un final nu a existat absolut nici un efect secundar. La început spuneau medicii că tumoarea este malignă, mai apoi spuneau că are o foarte mică malignitate, iar într-un final că este benignă și că nu știu așadar ce este. Nu poate fi diagnosticată și, în ciuda tuturor examinărilor, rămâne de nediagnosticat.

Sfinții Mucenici Rafael, Irina și Nicolae din Insula Lesvos 26 aprilie - a
Sfinții Mucenici Rafael, Irina și Nicolae din Insula Lesvos 26 aprilie

Între timp, mă aflam într-o situație atât de bună, încât într-o săptămână am ieșit din spital. Am suferit însă o serioasă reacție alergică de la medicamente, cu unele complicații, fapt pentru care am fost internată din nou într-un alt spital. Am avut atunci un vis: Am văzut trei oameni, unul mai în vârstă, altul mai tânăr și o fetiță. Aceștia mi-au spus: "Te așteptăm!". La început m-am speriat, deoarece am considerat că cel mai în vârstă era cineva din salonul unde eram internată, persoană care abia murise. Credeam că voi muri și eu. Însă, mai apoi m-am gândit că erau cei trei Sfinți: Rafael, Nicolae și Irina. Aceștia îmi spuneau că mă așteaptă, deoarece făgăduisem să merg să mă închin la mănăstirea lor din Ano Suli, imediat după ce mă voi face bine.

Prin ceea ce mi-au spus, mă chemau să merg la mănăstire, descoperindu-mi că eram deja sănătoasă. De atunci de când am avut acel vis, nu au mai existat alte efecte secundare sau complicații. Starea mea de sănătate s-a stabilizat și, într-un final, astăzi, m-am învrednicit și am venit la Mănăstirea Sfântului Rafael de la Ano Suli pentru a-mi îndeplini făgăduința. M-am însănătoșit întru totul. Lucrul acesta îl datorez Sfântului Rafael, cu siguranță în viața mea a avut loc o mare minune!"

Vindecarea unei tumori maligne

Într-una dintre vizitele sale, domnul E. M. a adus-o pe Ecaterini P. ca să se închine Sfântului Rafael, pentru că suferea de o tumoare rea și peste puțin timp urma să aibă o intervenție chirurgicală. Părinții mănăstirii, după ce au săvârșit Paraclisul Sfântului Rafael, i-au dat untdelemn de la candela nestinsă a Sfântului. După puține zile a revenit doamna Ecaterini și i-a înștiințat pe părinții mănăstirii că din ziua când i-au dăruit untdelemn, în fiecare zi l-a așezat în locul unde avea să aibă loc intervenția. În zilele când avea să aibă loc operația, doctorii au diagnosticat că tumoarea dispăruse. De atunci, doamna Ecaterini este un pelerin credincios al Sfântului Rafael.

Surse: Doxologia Link 1 Link 2.

Ornament despartitor v01

Unde se găsesc moaștele Sfinților Mucenici Rafael, Irina și Nicolae din Insula Lesvos

Moaștele Sfințirilor Mucenici Rafael, Irina și Nicolae din Insula Lesvos 26 aprilie
Găsirea Moaștelor Sfințirilor Mucenici Rafael, Irina și Nicolae din Insula Lesvos

Sfintele lor moaște au fost descoperite abia peste 500 de ani, iar descoperirea lor s-a făcut chiar sub îndrumarea sfinților mucenici. Ei s-au arătat în vise sau vedenii unor oameni credincioși cărora le-au descoperit mucenicia lor, dar și locul unde aveau să sape, ca să găsească urme ale sfintei mănăstiri.

Ornament despartitor v01

Etimologia / semnificația numelui Rafael

În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfinților Mucenici Rafael, Irina și Nicolae din Insula Lesvos!

Rafael - provine de la numele ebraic רָפָאֵל (Rafa'el) care înseamnă "Dumnezeu vindecă", de la rădăcinile רָפָא (rafa') care înseamnă "a vindeca" și אֵל ('el) înseamnă "Dumnezeu". În tradiția ebraică Rafael este numele unui arhanghel. El apare în Cartea lui Tobit, în care se deghizează într-un bărbat pe nume Azarias și îl însoțește pe Tobias în călătoria sa către Media, ajutându-l pe drum. În cele din urmă, el îl vindecă pe tatăl lui Tobias, Tobit, de orbirea lui. El nu este menționat în Noul Testament, deși tradiția îl identifică cu îngerul care tulbură apa în Ioan 5, 4.

Acest nume nu a fost niciodată comun în lumea de limbă engleză, deși a fost bine folosit în alte părți ale Europei.

Derivate ale numelui Rafael

Rafaela, Raphael, Rafu.

Când își post serba ziua de nume cei care poartă numele de Rafael?

Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în data de 26 aprilie când este pomenit Sfinții Mucenici Rafael, Irina și Nicolae din Insula Lesvos. Acest nume se mai poate serba pe data de 8 noiembrie când este serbat și Sfântul Arhanghel Rafael în Soborul Sfinților Arhangheli.

Sursă: Name-Doctor.

Ornament despartitor v01

Etimologia / semnificația numelui Irina

Pentru a citi etimologia numelui Irina APĂSAȚI AICI.

Ornament despartitor v01

Etimologia / semnificația numelui Nicolae - Nicoleta

Pentru a citi etimologia numelui Nicolae - Nicoleta APĂSAȚI AICI.

Ornament despartitor v01

Icoana Sfinților Mucenici Rafael, Irina și Nicolae din Insula Lesvos

Icoana Sfințiilor Mucenici Rafael, Irina și Nicolae din Insula Lesvos 26 aprilie
Icoana Sfințiilor Mucenici Rafael, Irina și Nicolae din Insula Lesvos 26 aprilie

Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma - Erminia Picturii Bizantine, p. 100

Ornament despartitor v01

Sfinții Mucenici Rafael, Irina și Nicolae din Insula Lesvos (Viețile Sfinților)

  1. O făgăduință uitată

Prin voia lui Dumnezeu, în anul 1922, populația de origine greacă din Asia Mică a fost nevoită să se retragă în teritoriile grecești. Mulți creștini, speriați de persecuțiile turcilor, s-au refugiat în insula Lesvos. Șapte familii de refugiați s-au îngrămădit într-o casă veche din satul Thermi, care aparținuse unui turc bogat, dar fusese părăsită, fiind considerată "bântuită de fantome". Casa avea deasupra ușilor și ferestrelor bucăți de marmură, frumos sculptate, care aparținuseră unei biserici.

Noii locatari ai imobilului vedeau în preajma sărbătorilor un preot înalt, cu o privire blândă, cădind și binecuvântând. Dar preotul cel cu privirea plină de bunătate nu apărea numai în această casă, ci, deseori, se înfățișa pe colina Karyes unde se mai păstrau încă zidurile de la o biserică pustnicească închinată Maicii Domnului. Locuitorii din Karyes au văzut de multe ori această bisericuță inundată de o lumină cerească și au auzit cântări de o frumusețe nepământeană. Cu toate că se afla pe moșia unui turc, în această bisericuță se săvârșea Sfânta Liturghie o singură dată pe an: în ziua de marți din Săptămâna Luminată. Nimeni nu știa de ce se săvârșea Sfânta Liturghie în acea zi, dar se păstra această tradiție sfântă.

În 1923, în urma tratatului de la Lausanne, s-a făcut schimb de populație între Grecia și Turcia. Colina Karyes care aparținuse unor turci urma să fie dată în proprietatea refugiaților greci. Pentru acest pământ, o grecoaică foarte credincioasă s-a rugat Maicii Domnului și a făgăduit că, dacă va primi acest pământ binecuvântat, va rezidi biserica Maicii Domnului. Rugăciunea ei a fost ascultată și întreaga colină Karyes a intrat în posesia familiei Marangos. Anii s-au scurs, Constantin Marangos a trecut la cele veșnice, dar făgăduința de a rezidi biserica a fost dată uitării.

În 1959, Constantin Marangos s-a arătat în vis urmașilor lui și i-a rugat cu insistență să construiască biserica. În iulie 1959 s-a început construcția bisericii, pe temelia celei vechi.

  1. Osemintele unui necunoscut

Curățindu-se pământul din interiorul bisericii, s-a găsit o piatră verticală, care era parcă pusă ca semn. Aici s-a descoperit un mormânt cu un schelet întreg, cu mâinile încrucișate pe piept. Craniul era la o distanță de 30 cm de trup, iar mandibula lipsea. În locul ei era o cărămidă cu trei cruci încrustate pe ea. La deschiderea mormântului, o mireasmă foarte plăcută s-a răspândit în jur. Un muncitor a adunat osemintele într-un sac și le-a pus la rădăcina unui măslin. Aici au stat mai multe zile. Într-o zi, după terminarea lucrului, muncitorul care a descoperit acele oseminte a încercat să ridice sacul, însă era de neclintit. După mai multe încercări, muncitorul s-a închinat și numai după aceea a putut ridica sacul.

  1. Prima minune

La 8 septembrie 1959 a avut loc sfințirea bisericii închinate Maicii Domnului, protectoarea colinei Karyes și a noastră a tuturor. În biserică, într-o raclă, se aflau osemintele acelui creștin necunoscut. O femeie în vârstă din Thermi era bolnavă de multă vreme; doctorii nu-i dădeau speranțe de vindecare. În biserica nou zidită, fetele femeii s-au rugat pentru mama lor. Bolnava a visat un călugăr înalt, cu o privire blândă, care i-a spus să se ducă să se închine la osemintele din biserica cea nouă și se va vindeca. "Osemintele care s-au găsit sunt ale mele", a mai adăugat el. Atunci a avut loc prima tămăduire dintr-un lanț de vindecări și minuni care continuă și astăzi.

Floare-Despartitoare
  1. Ofițerul Gheorghe Lascaridis

Sfântul Rafael le-a descoperit unor persoane, în vedenii sau în vise, date legate de viața sa. Numele de mirean al sfântului a fost Gheorghe Lascaridis. S-a născut în satul Milos din provincia Ithaca. Încă de tânăr a plecat de acasă și a studiat medicina și filosofia. După terminarea studiilor s-a înrolat ca ofițer în armata bizantină. Tânărul ofițer Gheorghe era energic și hotărât și comanda aproximativ o mie de oameni când a fost trimis într-o misiune de luptă. "Am fost trimis cu o armată din Mistra ca să ajutăm creștinilor care luptau împotriva turcilor", a spus chiar Sfântul Rafael unor credincioși în vis. Armata condusă de el n-a apucat să participe la luptă, pentru că până să ajungă ei, creștinii fuseseră înfrânți. Sfântul a mai spus: "Am îmbrățișat monahismul în urma înfrângerii creștinilor în lupta de la Varna". Viitorul sfânt a trăit trei ani în Mănăstirea "Sfântul Ioan Botezătorul" din Macedonia, unde egumen era părintele Ioan pe care-l numește "bătrân sfânt". La tunderea în monahism a primit numele Rafael.

Părintele Rafael a plecat la Atena unde a slujit ca preot și predicator la Biserica "Sfântul Dimitrie" Lombardiari. Într-una din călătoriile sale misionare, părintele Rafael a ajuns în Franța unde l-a întâlnit pe tânărul grec Nicolae care studia într-o universitate. Nicolae, fascinat de predica viitorului sfânt, a părăsit viața lumească și l-a urmat. Nu după mult timp, Nicolae a fost hirotonit diacon. În anul 1453, Constantinopolul a căzut în mâna turcilor. Un an mai târziu, turcii au invadat Tracia. La 14 martie 1454, retrăgându-se din fața invaziei păgâne, părintele Rafael și diaconul Nicolae au plecat cu o corabie din Alexandropolis în insula grecească Lesvos, în satul Thermi. Ei s-au așezat în Mănăstirea "Nașterea Maicii Domnului", unde, după o vreme, părintele Rafael a devenit stareț.

Pe lângă mănăstire era un orfelinat și un preventoriu unde săracii bolnavi se înzdrăveneau sub îngrijirea starețului Rafael. Multe vindecări ale trupurilor și ale sufletelor o fi săvârșit starețul Rafael… Și astăzi Sfântul Rafael împarte nenumărate vindecări trupurilor și sufletelor bolnave sub povara de păcate. Nu el este Vindecătorul, ci el împarte mila lui Dumnezeu celor care au credință. Pocăința adâncă și mărturisirea curată marchează întotdeauna începutul vindecării noastre dăruită de Dumnezeu prin sfinții Săi.

  1. Făcliile Paștilor anului 1463 în Thermi

Insula Lesvos a fost cucerită de turci încă din 1462, dar aceștia nu au urcat până în Thermi. În 1463, creștinii s-au răsculat împotriva turcilor. Răscoala a fost înăbușită în sânge, iar turcii au bănuit că mănăstirea din Thermi a avut un rol în răscoală, așa că au atacat-o și au distrus-o. Sfântul Rafael a povestit martiriul sfinților de la Thermi: "În Vinerea Mare turcii ne-au arestat când săvârșeam slujba Prohodului". Starețul Rafael a fost bătut cu sălbăticie; mai întâi a fost lovit cu patul puștilor peste mâini, până au paralizat. Apoi a fost tras de barbă și de păr, doborât la pământ și chinuit. Plin de sânge, părintele Rafael le-a arătat crucea pe care o purta la gât și le-a spus: "Noi acesteia ne închinăm și niciodată nu ne vom lepăda de ea". Și diaconul Nicolae a fost bătut și chinuit cumplit; fiind mai plăpând, a făcut infarct. Starețul Rafael a fost omorât în chip sălbatic, fiind tăiat cu fierăstrăul prin gură. Aceasta s-a petrecut în marțea luminată.

Atunci au ars și făclii mai mici: Rafael, prunc de 11 luni, copilul primarului, a fost smuls de turci din brațele mamei sale și călcat în picioare. Și sora lui, Irina, care avea doar 12 ani a avut de pătimit: mai întâi, turcii i-au tăiat o mână pe care au aruncat-o în fața părinților ei, nădăjduind că vor scoate de la ei ceva despre răscoală. Apoi chinuitorii i-au deschis gura fetei și i-au turnat apă clocotită. În cele din urmă au ars-o de vie într-un vas mare de lut. Acest vas al muceniciei se află astăzi în mănăstirea de pe colina Karyes. Maria, mama Irinei, a fost ținută legată de un copac; din cauza suferințelor a făcut stop cardiac. Elena, o fetiță orfană de 15 ani, care era în grija primarului, a fost și ea chinuită și ucisă. Vasile, primarul, tatăl Irinei, a fost torturat și înjunghiat. Teodor, învățătorul satului, a fost chinuit îndelung, iar la sfârșit, decapitat și capul i-a fost pus între picioare. Așa au fost găsite sfintele lui moaște.

După ce au săvârșit îngrozitoarele crime, turcii au aruncat mănăstirea în aer.

În noaptea următoare, câțiva creștini din sat, împreună cu un preot bătrân, au îngropat trupurile mucenicilor. Pe Sfântul Rafael l-au înmormântat înăuntrul bisericii dărâmate, iar pe ceilalți, în curte.

  1. La plinirea vremii

A fost voia Domnului ca sfintele moaște să fie aflate după aproape 500 de ani, iar descoperirea lor să se facă chiar sub îndrumarea sfinților mucenici. Ei s-au arătat în vise sau vedenii unor oameni credincioși cărora le-au descoperit mucenicia lor, dar și unde trebuiau să sape ca să găsească urme ale sfintei mănăstiri. Dintre obiectele descoperite se pot aminti: un engolpion înfățișând pe Hristos Pantocrator, care a fost găsit sub pardoseala vechii biserici, și o pecete patriarhală, cu icoana Maicii Domnului pe o parte și icoana Arhanghelului Mihail pe cealaltă parte, descoperită în mormântul Sfântul Nicolae.

Floare-Despartitoare
  1. Ascultarea

Creștinii care s-au învrednicit să fie unelte ale tainei de pe colina Karyes au fost oameni cu multă credință și smerenie. Ei au înțeles că sfinții sunt înaintașii noștri și călăuzele noastre spre Hristos. Acestor oameni le-a fost încercată credința și ascultarea, pentru că, în 1961, sfinții le-au cerut credincioșilor să dărâme biserica pe care cu atâta dragoste și efort o zidiseră cu numai doi ani înainte. Cum să dărâme biserica în care atâtea minuni se petrecuseră? Nu este oare înșelare de la cel viclean? Acestea și alte întrebări frământau clerul și credincioșii. Decizia întârzia.

  1. Dărâmarea bisericii

Între ianuarie și aprilie 1961, însăși Maica Domnului, Împărăteasa cerului și a pământului, s-a arătat în vis mai multor persoane care se străduiseră pentru construcția bisericii. Luptaseră cu autoritățile, înfruntaseră împotrivirea necredincioșilor, dar dragostea lor se opunea ascultării. Cu multă blândețe, Stăpâna îngerilor și a oamenilor le-a spus: "Icoana este înăuntru în altar, sub biserică". Toți credeau că este vorba despre icoana Maicii Domnului.

Ctitorul și constructorul bisericii, Anghel Rallis, a luat dureroasa hotărâre zicând: "Dacă este voia lui Dumnezeu să o dărâmăm ca să se afle icoana, eu o voi zidi din nou".

La 5 mai 1961 s-a făcut ultima priveghere în mica bisericuță de pe colina Karyes; s-au cântat diferite tropare, paraclisul și acatistul Maicii Domnului. La miezul nopții s-au auzit multe zgomote înăbușite, biserica s-a zguduit în întregime, iar de undeva de sub altar se auzea foarte clar un plâns îndurerat ca de copil.

În timp ce această bisericuță se dărâma, alături s-a ridicat alta din lemn. Rugăciunea nu trebuia întreruptă. Săpăturile făcute exact în locul indicat în vise de Sfântul Muceniță Irina au condus la descoperirea unei icoane din aur cu Preaslăvitul chip al lui Iisus Pantocrator. De pe acest engolpion, chipul Mântuitorului emană în jurul lui atâta bunătate, atâta lumină și iertare!

  1. Alte făclii vii

Sfântul Rafael a povestit mai multor persoane că acest loc a mai fost scăldat de un val de sânge mucenicesc. În vechime, pe colina Karyes fusese o mănăstire de călugărițe. La 11 mai 1235, mănăstirea a fost jefuită de pirați sângeroși. Stareța Olimpia, monahia Eufrosina și alte călugărițe au fost supuse unor chinuri înfricoșătoare. Sfântul Muceniță Eufrosina a fost spânzurată de un copac și apoi a fost făcută făclie vie. Sfintei Mucenițe Olimpia i-au ars trupul cu lumânări aprinse, apoi, cu un fier înroșit în foc, i-au străpuns capul de la o ureche la cealaltă. La sfârșit, au țintuit-o în cuie pe o ușă cu care a și fost îngropată. Moaștele Sfântul Olimpia se află astăzi în Mănăstirea "Sfântul Rafael" din Thermi.

Floare-Despartitoare
  1. Altă minune

Când s-a găsit mormântul Sfântul Olimpia, au fost găsite și cuiele cu care a fost pironită. Unul dintre aceste cuie a fost luat de o femeie evlavioasă și păstrat cu multă grijă. Acest obiect care fusese cândva unealtă a crimei era acum acoperit de mir binemirositor care niciodată nu se termina. Un monah a aflat aceasta și l-a cerut spunând: "Dă-mi cuiul să însemnez cu el în chipul crucii ochii surorii mele care este în primejdie să orbească și se află la spital pentru operație". Minunea s-a săvârșit: ochii bolnavei s-au vindecat. S-au mai deschis și ochii duhovnicești ai multora din cei care, privind, nu vedeau.

  1. Aflarea agheasmei

Atât cât au durat săpăturile, sfinții au vorbit în vise sau vedenii despre agheasma mănăstirii. Se cunoștea că aceasta se afla în spatele altarului într-o galerie. Într-un vis, Sfântul Rafael a arătat un măslin bătrân și a spus: "Aici să săpați, exact sub el, nici la dreapta, nici la stânga". Galeria de agheasmă a fost descoperită la data de 13 iunie 1961, la exact un an după descoperirea moaștelor Sfântul Mucenic Nicolae. Agheasma s-a aflat la mai mult de doi metri adâncime; izvora continuu din stâncă. Prima vindecare cu această agheasmă s-a făcut imediat după descoperire. Mama credincioasă a unui copil bolnav de osteomielită s-a rugat Maicii Domnului și sfinților de pe colina Karyes, a crezut și Dumnezeu i-a vindecat copilul. De atunci agheasma curge și tămăduirile curg.

  1. Sfaturile Sfinților
  1. Nu lăsați sufletul să rătăcească în materie, în lucrurile stricăcioase ale lumii. Viața nu are nici o valoare, dacă nu ne îngrijim de suflet. Prin urmare, nu vă lăsați duși în rătăcire, căci astfel vă pierdeți sufletul.
  2. Calea lui Hristos este cu multe necazuri și suferințe.
  3. Printre îndatoririle voastre de creștini este și aceea de a-i iubi pe semeni și de a-i ierta mereu. Dacă faceți acest lucru, vă veți umple de bucurie și de sănătate sufletească și trupească.
  4. Întotdeauna cereți Creatorului să vă ierte. El știe toate faptele și gândurile cele ascunse pe care oamenii nu le mărturisesc, probabil din rușine sau din lipsă de tărie în a spune adevărul.
  5. Noi îi vindecăm pe cei care cred în noi și se apropie de noi cu credință.
  6. Sufletul milostiv iubește, ajută, mângâie, devine părtaș la suferința aproapelui. El lucrează pentru răspândirea Evangheliei, mânat fiind de dragostea sa față de cel păcătos.
  7. Fericit este omul care urmează învățătura lui Hristos. El este fericit în această viață vremelnică și în viața de după moarte, căci sufletul nu piere la moarte, ci continuă să existe.
Floare-Despartitoare
  1. Actuala mănăstire

În toamna anului 1961 au început lucrările de construcție a Mănăstirii Sfântului Rafael. Slujba din noaptea de Înviere și din marțea luminată din anul 1963 au fost prăznuite cu multă solemnitate în biserica nouă. Mănăstirea are Paraclisul Agheasmei și o biserică pe două nivele: jos se află moaștele Sfântul Mucenici Nicolae și Irina, iar în biserica de sus se află moaștele Sfântul Mucenic Rafael. Deasupra locului unde se găsesc moaștele Sfântul Rafael se află o icoană din mozaic a sfântului; cei care cu credință își lipesc urechea de această icoană pot auzi deslușit cântări dumnezeiești, de undeva din afara lumii materiale, cântări care nu se pot descrie, fiindcă nu avem mijloace, nici termeni de comparație. În biserica de jos se săvârșește zilnic Sfânta Liturghie. Stareța mănăstirii a spus unor pelerini: "Aici se săvârșesc zilnic minuni".

  1. O concluzie, pentru unii nouă

Un bărbat care a muncit la săpăturile de la Karyes, care l-a văzut pe Sfântul Mucenic Rafael în vise, dar și în stare de veghe, a spus: "Nu mă mai preocupă dacă voi mai trăi cinci zile sau o sută de ani. Este unul și același lucru, deoarece sunt sigur că viața noastră se continuă după moarte". Pentru noi, creștinii, important este cum va fi existența noastră de după această viață. La aceasta, cu lacrimi cugeta și Sfântul Efrem Sirul: "Oare ce ne va întâmpina pe noi după despărțirea sufletului de trup?".

  1. "Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Lui" (Ps. 67,36)

Celor care L-au preamărit pe pământ, Dumnezeu le revarsă din belșug daruri cerești și-i face vrednici de a săvârși minuni. Sfinții ne întăresc credința noastră în Înviere și ne îndeamnă ca, prin pocăință și fapte bune, să lucrăm pentru învierea sufletelor noastre din moartea păcatului.
Pe sfinții mucenici ai lui Hristos, pe dumnezeiescul Rafael, pe vrednicul Nicolae, împreună cu fecioara Irina, mijlocitorii noștri, cu cântări să îi mărim.

Floare-Despartitoare

Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților

Ornament despartitor v01

Calendar Ortodox - Sfinții de astăzi 26 aprilie

În această lună, în ziua a douăzeci și șasea, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Vasile, episcopul Amasiei;
Tot în această zi, sfânta Glafira, cu pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, preacuvioasa Iusta, cu pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, preacuviosul Nestor;
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Rafael, Irina și Nicolae din Insula Lesvos.

Calendar Ortodox - Sfinții de mâine 27 aprilie

În această lună, în ziua a douăzeci și șaptea, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii ce se numește Cataron.
Tot în această zi, pomenirea sfinților apostoli Aristarh, Marcu și Zinon.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Puplie, care prin sabie s-a săvârșit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Evloghie primitorul de străini, care cu pace s-a săvârșit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Lolion cel nou, care fiind târât pe pământ, s-a săvârșit.

Ornament despartitor v01

Pe Sfinții Mucenici Rafael, Irina și Nicolae din Insula Lesvos să îi rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinților Mucenici rugați-vă lui Hristos pentru noi! Cu ale lor sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin

Sursă: pravila.ro, facebook.

Floare-Final

Recomandări

† Sfântul Ierarh Teofan Mărturisitorul, Episcopul Niceei
(11 octombrie)

FB Mess WA Like Sfântul Ierarh Teofan Mărturisitorul, numit și Teofan Graptul episcopul Niceei, împreună cu fratele lui mai tânăr cunoscutul imnograf Sfântul Teodor Mărturisitorul (serbat pe 27 decembrie), au mărturisit credință în sfintele icoane […]

† Minunea săvârșită de Sfânta Mare Muceniță Eufimia la Sinodul din Calcedon
(11 iulie)

FB Mess WA Like Prin Sfânta Mare Muceniță Eufimia Dumnezeu a săvârșit o mare minune prin care a arătat care este adevărul de credință, păstrată până astăzi în Biserica Ortodoxă. La Sinodul al IV-lea Ecumenic […]

† Sfântul Cuvios Alipie Stâlpnicul
(26 noiembrie)

FB Mess WA Like Sfântul Cuvios Alipie Stâlpnicul a viețuit 53 de ani pe un stâlp, suportând arșița verii și gerul iernii, din dragoste curată de Dumnezeu de la Care prin lumina cerească a primit […]

Scrie un comentariu

Câmpuri care necesită să fie completate sunt cel care au caraterul *

2 comments on “† Sfinții Mucenici Rafael, Irina și Nicolae din Insula Lesvos
(26 aprilie)”

  1. Minunată istorisire! Aș dori, cu iertare, să menționez că ziua în care sunt prăznuiții Sfinții Rafail, Nicolae și Irina este Marțea Luminată. Iar cu dată fixă, mai sunt serbați pe 9 aprilie.
    Vă mulțumesc! Doamne-ajută! Bucurii!

    1. Doamne ajută Nicolae!
      Am găsit și noi această informație însă nu știu ce evenimente au avut loc în acele zile pentru a le scrie în articol.

Floare-Final
© 2024 Toate materialele de pe această pagină sunt proprietatea pravila.ro
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram