† Sfinții Mucenici Hrisant și Daria
(19 martie)

Trimte prietenilor tăi

Sfinții Mucenici Hrisant și Daria, sunt serbați în calendarul ortodox în data de 19 martie.

Acești soți propovăduitori ai dreptei credințe și împreună-mucenici și-au dat sufletele în mâna lui Hristos în anul 283, la Roma, sub domnia împăratului Numerian (283-284).

Viața pe scurt - Sfinții Mucenici Hrisant și Daria (sinaxar)

Sfântul Hrisant era fiul unui bărbat vestit din Alexandria Egiptului, anume Polemon, om de neam domnesc, însă păgân cu credința, care, cinstit fiind de împăratul Numerian (283-284) cu dregătoria de senator, în sfatul țării, s-a mutat din Egipt la Roma, împreună cu fiul său. Și se străduia Polemon să dea fiului său toată învățătura păgânească, cea mai înaltă a vremii sale. Iar Hrisant, multă îndemnare spre îndeletnicirea cărturăreasca arătând, în scurtă vreme a ajuns a cunoaște toată filozofia păgână. Dar, aflând și de dumnezeiasca înțelepciune cuprinsă în Sfintele Scripturi, cu înfocată râvnă și cu multă luare aminte, cerceta cărțile Evangheliei și ale Apostolilor, adâncindu-le pe ele. Și zicea către sine: “ți se cădea ție, Hrisant, să citești scripturile neamurilor, câtă vreme nu cunoșteai lumina adevărului, iar acum, că ai aflat-o, păzește-o pe ea. Că roadele ostenelilor se dau celor ce le cer, precum ai citit: Caută și vei afla. Ai aflat aur, ai aflat argint, ai aflat pietre scumpe, dar le-ai aflat, ca să și urmezi ceea ce ai aflat. Deci, ferește-te să nu-ți pierzi comoara!”

Botezul Sfântului Hrisant

Și-a ales, drept aceea, ca dascăl pe Carpofor preotul, care era iscusit în dumnezeieștile Scripturi, trăind ascuns într-o peșteră din munți. Și a auzit de la dânsul Cuvântul lui Dumnezeu și taina credinței creștinești și, povățuindu-se de dânsul, în scurtă vreme a primit și Sfântul Botez. Și atât s-a întărit în sfânta credință și în dragostea lui Hristos, încât, la șapte zile după Botezul său, Hrisant a și început a propovădui, la arătare, în popor, pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Mâhnire mare a cuprins pe tatăl său, Polemon, când a văzut înflăcărarea fiului său, pe calea credinței și defăimarea zeilor și, mâniindu-se, l-a certat și l-a închis în casă. Dar, cu toate mustrările, Hrisant nu s-a lepădat de credința sa. Deci, neputând el nicidecum să-l întoarcă, l-a însurat cu o fecioara frumoasă, însă preoteasă păgână, pe nume Daria, din Atena, cu gândul ca, aceea să-l facă pe Hrisant să-și lase credința lui cea creștinească, pentru dragostea ei. Dar, în loc să-l întoarcă pe el, ea însăși a primit credința în Hristos, și, lepădându-se de păgânătate, a primit Sfântul Botez, chiar în ziua nunții lor. Și Sfinții Mucenici Hrisant și Daria doreau împreună, cu atâta înflăcărare, a sluji lui Hristos, încât au făcut legământ amândoi să trăiască în deplină feciorie. Și își împărțeau multele lor avuții săracilor și întorceau pe mulți la credința lui Hristos, sfătuindu-i pe tineri la viața feciorească. Și le zideau acestora case deosebite, ca niște mănăstiri, case de tineri cu viața curată și case de fecioare, miresele lui Hristos.

Sfinții Mucenici Hrisant și Daria sunt judecați – convertirea tribunului Claudiu împreună cu toți ai lui

Sfinții Mucenici Hrisant și Daria 19 martie

Și s-a făcut fără de veste tulburare în Roma, că, acestea văzându-le, păgânii au mers la eparhul cetății, Celerin, și s-au plâns de străina lucrare a Sfinții Mucenici Hrisant și Daria. Și îndată, acela a poruncit să-i prindă pe amândoi. Deci, i-a dat, la întrebări, în seama unui tribun, anume Claudiu, și a ostașilor lui, și i-au supus la chinuri, silindu-i să lepede de al mărturisi pe Hristos. Dar atât de mare a fost și tăria cu care Sfinții au îndurat chinurile, precum și înțelepciunea cu care ei au răspuns meșteșugitelor întrebări ce li se puneau, încât însuși Claudiu tribunul, împreună cu soția lui Ilaria și cei doi fii ai lor, Iason și Mavru, și o dată cu ei și toți soldații care se găseau sub conducerea lui, au cunoscut dreapta credință și, lepădându-se de idoli, au crezut în Hristos. Dar, ajungând vestea până la împărat, acesta a dat poruncă să fie uciși. Și s-a sfârșit Claudiu fiind încetat în apă, iar soției, copiilor și ostașilor lui, tăindu-li-se capetele. Acestea sunt prăznuiți și ei astăzi 19 martie Sfântul Mucenic Claudiu Tribunul, Sfânta Mucenițe Ilaria, soția lui Claudiu. Sfinții Mucenici Iason și Mavru, fiii lui Claudiu Tribunul și ai Ilariei, Sfântul Mucenic Panhariu, Sfântul Diodor, preotul, și Marian, diaconul, și a Sfântului Dimitrie Strungarul.

Martiriul Sfinților Mucenici Hrisant și Daria

Sfinții Mucenici Hrisant și Daria 19 martie

Daria a răbdat cu atâta vitejie chinurile, încât păgânii strigau: „Daria este o zeiță!” După diferite chinuri, torționarii au hotărât ca Hrisant și soția sa Daria, sa fie îngropați de vii. Mai târziu s-a zidit o biserica în acel loc.

Văzând chinuitori că nu reușesc să îi convingă în nici un fel pe Sfinții Mucenici Hrisant și Daria i-au aruncat într-o groapă adâncă și, aruncându-se pământ de sus asupra lor, au fost înmormântați de vii, mărturisind pe Hristos până la capăt, la 19 martie, anul 283.

Surse: ro.orthodoxwiki.org, www.monitorulsv.ro, www.ephbalti.md

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Unde se găsesc sfintele moaște ale Sfinților Mucenici Hrisant și Daria

Moaștele lor au fost găsite în timpul împăratului Constantin cel Mare și au fost puse în catacombele de pe calea Salaria din Roma.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Icoana Sfinților Mucenici Hrisant și Daria

Sfinții Mucenici Hrisant și Daria 19 martie

Dionisie din Furna arată că Sfântul Mucenic Hrisant se zugrăvește ca un tânăr fără barbă, iar alături de el Sfânta Muceniță Daria. Dionisie nu dă indicații de reprezentare pentru Sfânta Muceniță Daria, dar potrivit Vieții sfintei mucenice, aceasta se zugrăvește tot tânără. Poartă în mână o cruce, semnul muceniciei lor.

Cartea în format fizic o găsiți apăsând aici ➡ Dionisie din Furna - Erminia picturii bizantine, (pp. 164, 200)

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Etimologia / semnificația numelui Hrisant

Sfântul Mucenic Hrisant

Hrisant – latinizată ca Chrysanthus , este un nume grecesc care înseamnă „floare de aur”. Forma feminină a numelui este Chrysanthe (Χρυσάνθη), scrise și Chrysanthi, Chrysanthy și Chrysanthea. Chrysanthos.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Etimologia / semnificația numelui Daria - Darie

Sfântă Muceniță Daria

În primul rând „La mulți ani!“ tuturor celor care poartă numele Sfintei Mucenițe Daria!

Daria - având o puternică legătură cu istoria, originea numelui Daria provine din Persia, unde a fost purtat de trei regi, toți dintre ei având numele Darius, care, pe lângă cel amintit anterior, este și el o formă masculină a numelui Daria.

Numele provine de la numele Persan, care este Darayava(h)us, fiind compus din două cuvinte: „daraya”, care apropiat fiind de „darayamiy” înseamnă „a deține”/„a poseda”, iar cel de-al doilea, „ apropiat fiind de „vasuh”/„vohu” (origine indiană), reprezintă „bine”/„bun”.

Așadar, am putea spune că numele Daria reprezintă „cineva care posedă ceva bun” sau „cineva care face un bine”.

Când își post serba ziua de nume cei care poartă numele de Daria - Darie? Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în date de 19 martie când se face prăznuirea Sfinților Mucenici Hrisant și Daria.

Sfanta Muceniță Daria
This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Rugăciune către Sfinților Mucenici Hrisant și Daria

Sfinților mucenici, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Luminători luminoși arătându-vă, Dumnezeieștilor și Sfinților Mucenici Hrisant și Daria, cu lumina minunilor voastre străluciți toată făptura, risipind pururea noaptea cea adâncă a neputințelor; rugați-vă lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă putere, înțelepciune și credință să trecem cu bine de toate relele.
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Sfinte Mucenice Hrisant și Sfântă Mucenică Daria, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Din adâncul inimii, vă rog Sfinți Mucenici să trimiteți smerita mea nevoință și această mică rugăciune a mea pentru a depăși obstacolele vieții și pentru a aduce bunătate în casă, în suflet și în gând. Căci a Lui Dumnezeu este Împărăția și Puterea și Slava și Lui închinăm totul, în numele Tatălui, al Fiului și-al Sfântului Duh, acum și pururea, și-n vecii vecilor,
Amin.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Cântări Liturgice

Troparul Sfinților Mucenici, glasul al 4-lea

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru, că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Condacul Sfinților Mucenici, glasul al 2-lea

Luminători luminoși arătându-vă, dumnezeieștilor mucenici Hrisant și Daria, cu lumina minunilor voastre străluciți toată făptura, risipind pururea noaptea cea adâncă a neputințelor; rugați-vă lui Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Viața completă - Sfinții Mucenici Hrisant și Daria (Viețile Sfinților)

Un bărbat oarecare vestit de neam domnesc și boieresc, cu numele Polemie, din cetatea Alexandriei, împreună cu fiul său Hrisant s-a dus la Roma și a fost primit de boieri cu cinste, iar de către împărat s-a cinstit cu locul de senator. Acela pe unul născut fiul său, Hrisant, sârguindu-se să-l învețe toate cărțile, l-a dat la învățătura filosofiei. Iar câtă înțelepciune avea tânărul, vor arăta lucrurile lui cele din urmă. Pentru că, după ce a cercat cu pricepere toată Sfânta Scriptură, citind cu luare aminte Sfânta Evanghelie și cărțile Apostolilor și cugetând la dânsele, grăia către sine: „Ți se cădea ție, Hrisante, să citești scripturile păgânilor, cele pline de întuneric, până ce nu cunoșteai lumina adevărului, pe care aflând-o, ține-te numai de ea, căci nu este înțelept să te întorci iarăși din lumină la întuneric.

Căci îți vei pierde ostenelile pe care le-ai suferit la învățătură, dacă vei lepăda roadele ostenelilor. Iar roadele ostenelilor, de la Dumnezeu se dau celor ce le cer, pentru că așa poruncește Dumnezeu: Căutați și veți afla. Iar dacă ceea ce ai căutat și ai aflat vei voi să lași, te vei asemăna oamenilor fără de minte și nerecunoscători. Ține-te tare de ceea ce cu toată mintea se cade să te ții, adică de Dumnezeu, ca să nu cazi în paguba cea mare când te vei lipsi de bunăvoie de binele căutat prin atâtea osteneli. Ai aflat aur și argint, ai aflat piatră scumpă, căci ce ai căutat să afli, aceea ai aflat, ca să moștenești cele aflate. Deci, ferește-te ca să nu se ia de la ține acea comoară aflată!”.

Acestea grăindu-le în sine, căuta cine să-i fie învățător al dumnezeieștilor Scripturi. Mai înainte a fost ascultător la înțelepciunea cea retorică și filosofică și ucenic al dascălilor celor preaînțelepți, iar acum dorea să afle dascăli simpli, precum altădată au fost pescarii cei necărturari, dar care pe toată lumea au vânat-o, spre cunoștința lui Hristos. Învățători ca aceia cu sârguință căuta tânărul cel cu bună înțelegere, pentru că citise pe apostolul, care zice: Unde este înțeleptul? Unde este cărturarul? Unde este întrebătorul acestui veac? Au n-a socotit Dumnezeu nebunie înțelepciunea acestei lumi? De vreme ce n-a cunoscut lumea, cu înțelepciunea ei, pe Dumnezeu, bine a voit Dumnezeu ca prin nebunia propovăduirii, să mântuiasă pe cei ce cred.

Acestea cugetând în sine Hrisant în toate zilele și pe robii lui Hristos căutându-i, a găsit pe cineva spunându-i că știe un bărbat creștin, cu numele Carpofor, preaiscusit în dumnezeieștile Scripturi, ascunzându-se în munți, într-o peșteră, la un loc puțin știut. Auzind fericitul tânăr, s-a bucurat foarte tare și, stăruind la cel ce i-a spus, îl rugă cu lacrimi să-i arate locul unde viețuiește acel om al lui Dumnezeu. Deci, înștiințându-se, a venit la cunoștința acelui fericit Carpofor, care era cu vrednicia preot, și a auzit de la dânsul cuvântul lui Dumnezeu și taina credinței creștinești; apoi, adeseori mergând la dânsul, se povățuia la calea mântuirii.

În câteva luni, povățuindu-se de Carpofor preotul, a înțeles desăvârșit tainele dumnezeieștii Scripturi și a primit Sfântul Botez de la dânsul. Apoi, atât s-a întărit în sfânta credință și în dragostea lui Hristos s-a făcut desăvârșit, încât, după șapte zile de la botezul său, a început a propovădui la arătare în popor pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Despre aceasta auzind unii bărbați vestiți dintre rudele lui, au zis tatălui său: „Caută, că asupra ta va fi o pricină și asupra capului tău va cădea ceea ce îndrăznește fiul tău a face; pentru că îndrăznește a grăi de rău pe zei și zice că este un oarecare Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu. Acest lucru de va ajunge la auzul împăratului, apoi nici tu, nici noi, rudele tale, nu vom fi iertați pentru dânsul și vom pierde mila împărătească. Pentru că cine îndrăznește să grăiască asupra zeilor unele hule ca acelea, decât numai cei ce se împotrivesc legilor împărătești?”.

Mâniindu-se, Polemie a închis pe Hrisant, fiul său, într-o cămară întunecoasă și rece și-l muncea cu foamea, dându-i puțină mâncare seara. Iar fericitul Hrisant socotea închisoarea aceea și foamea nu ca o pedeapsă, ci ca o deprindere la post, la liniște și la strâmtorarea vieții creștinești și binevoia să fie în închisoarea aceea strâmtă și întunecoasă mai mult decât în palatele cele desfătate și luminoase. Înștiințându-se despre aceea casnicii și vecinii, sfătuiau pe tatăl, zicând: „Dacă voiești să-ți întorci fiul de la gândul creștinesc, apoi să-l rânduiești mai mult să petreacă în veselie și în desfătări și, găsind o fecioară frumoasă și înțeleaptă, s-o însoțești cu el să-i fie femeie și, cunoscându-se că este bărbat, să uite creștinătatea, căci temnița, legăturile și foamea cu care tu îl muncești, creștinii le socotesc mai mult spre slavă și laudă, decât ca pedeapsă”.

Folare-Separare

Acestea auzindu-le, Polemie a poruncit să gătească deosebit palat foarte luminos și să înfrumusețeze pereții cu podoabe scumpe. Apoi, a pregătit acolo pat de mult preț, bine așternut și toate cele de veselie și frumoase și, scoțând pe fiul său din închisoarea cea întunecoasă, l-a îmbrăcat în haine țesute cu aur și l-a dus în palatul acela. Și, alegând din slujnicile sale fecioare mai frumoase la față și înfrumusețându-le cu podoabe scumpe, le-a închis în palatul acela împreună cu fiul său, poruncind fecioarelor ca în tot chipul să se sârguiască să amăgească pe Hrisant spre dragostea plăcerii trupești și să-l întoarcă de la Hristos. Deci, s-au dat acolo mulțime de bucate și băuturi din cele mai bune, iar fecioarele cântau și dănțuiau în fața Sfântului Hrisant, mâncând, bând, veselindu-se, jucând, cântând cântece desfrânate, vorbind cuvinte de rușine. Căci în toate chipurile se sârguiau să vâneze sufletul copilului cel tânăr spre fapta de desfrânare și spre dulceți trupești.

Iar tânărul, nu ca un tânăr, ci ca un bărbat cu mărime de suflet, răbda dănțuirile și amăgirile fecioarelor și, fiind în mijlocul curselor, petrecea neprins. În astfel de război ostașul lui Hristos stătea nebiruit și de mînăcările cele desfătate și de băuturile cele dulci se lepăda foarte; iar spre fecioare căuta ca spre aspide și de atingerea lor se păzea cu dinadinsul, ca de atingerea de șarpe, și neîncetat se ruga. Când avea nevoie să doarmă, se culca pe pământ, fără de așternut; iar cuvintele cele amăgitoare și de rușine ale fecioarelor, ca pe niște săgeți le socotea și cu pavăza credinței le izgonea de la sine; iar către Dumnezeu striga, zicând:

„Fii, Doamne, în ajutorul meu. Zi sufletului meu: Mântuirea ta sunt Eu. Cine va putea birui pe diavolul acesta, care a ridicat război asupra mea, de nu-l va supune și nu-l va birui dreapta Ta? Se amăgește acela care socotește că prin a sa putere biruiește patima trupească și păzește curăția, dacă ploaia milostivirii Tale nu va stinge văpăile cele trupești; nici nu va putea sufletul să ajugă la curțile Tale, dacă nu-l vei duce Tu singur acolo. Pentru că dulceața trupească este o fiară vicleană, ce se ascunde în pustia deșertăciunii vieții spre înghițirea sufletelor. De ai săi dinți de va scăpa cineva, este dator să-Ți dea mulțumire din tot sufletul, Ție, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, căci prin Tine este izbăvirea dintr-o pierzare ca aceasta. Tot așa și fericitul și plăcutul Tău Iosif a scăpat, cu ajutorul Tău, din mâinile desfrânatei, ca din dinții unei fiare neîmblânzite, pentru care, plângând tatăl său, grăia:

O fiară cumplită a mâncat pe fiul meu! Căci, cu adevărat, femeia lui Putifar a sărit asupra lui ca o fiară cumplită și ca o leoaică zgâria cu unghiile pe Iosif, mielul cel fără de răutate, atrăgându-l spre fărădelege. Și care fiară poate să fie mai cumplită, decât diavolul și femeia? Trupul și sângele ridicându-se în tânăr din fire și aprinzându-l spre poftă, iar femeia, îndemnându-l mai mult prin facerea cu ochiul, prin podoaba hainelor, prin frumusețea feței, prin îmbrăcămintea cea de mare preț, prin bogății, prin stăpânire și prin cuvinte amăgitoare, atrage la pierzare și la moarte pe cel mai înțelept. Și minunat lucru este cum a scăpat de vânarea acelei fiare viclene! Nu în deșert zicea tatăl său: „Mare lucru îmi este aceasta, dacă fiul meu este viu”. Pentru că din mare și de la moarte s-a izbăvit, mai cumplită fiind această grea ispită, decât aceea când voiau frații lui să-l ucidă. Și a scăpat numai cu ajutorul Tău, o, Atotputernice Dumnezeule!, pentru că Tu ai fost cu dânsul.

Și acum mă rog Ție, Doamne, cu smerenie, dă-mi ajutor asupra fiarelor și șerpilor acestora, cu care tatăl meu m-a închis în acest loc; căci precum șerpii dorm, fermecându-se de glasul fermecătorilor, așa, în vremea rugăciunilor mele, să doarmă aceste necurate fecioare, ca să nu ridice în trupul meu cel tânăr războaie de dulci patimi! Ajută-mi, Mântuitorul meu, că pe Tine Te știu Unul, adevăratul Dumnezeu, Cel ce mântuiești pe cei ce cred întru Tine și le dai lor putere nebiruită!”.

Astfel rugându-se el, fecioarele acelea au căzut într-un somn atât de greu, încât n-au putut nicidecum a se scula și a se deștepta din somnul acela, până ce nu le-au dus afară din palatele acelea. Apoi, scoțându-le afară, îndată s-au deșteptat și au cerut mâncare. Iar după ce au intrat în palat la sfântul tânăr, îndată au adormit cu somn greu. Deci, în toate zilele făcându-se aceasta, s-a înștiințat despre acest lucru tatăl lui, care a început a se tângui după fiul său ca după un mort. Iar unii din prietenii lui ziceau: „Fiul tău a învățat de la creștini meșteșugul vrăjitoresc și cu înlesnire pe fecioarele cele neștiutoare le-a fermecat cu vrăji. Deci, logodindu-l cu o fecioară înțeleaptă și învățată, s-o duci la dânsul cu rânduiala de nuntă și să se însoare chiar și nevrând, căci stând împreună cu dânsul totdeauna, îl va atrage vreodată la trupeasca împreunare și-l va întoarce de la creștinătate”.

Folare-Separare

Polemie răspunse: „Dar unde vom găsi o fecioară așa de înțeleaptă, care ar putea să-l înmoaie pe împietritul acela și să-l plece a se întoarce la legile noastre?”. I-au zis lui vecinii: „Este între fecioarele care slujesc zeiței Atena o fecioară învățată, cu numele Daria, bine încuviințată la față și foarte înțeleaptă, care a trecut toate cărțile și toată învățătura retorică și acum este vremea ei de nuntă; deci, apucă tu mai înainte, până n-o ia altcineva și, logodind-o, du-o la fiul tău”.

Ascultând tatăl un sfat ca acela, a rugat pe rudele sale să se ducă la fecioara aceea, să-i spună despre tânărul Hrisant, înștiințând-o despre întoarcerea lui la credința creștinească și să roage pe fecioară să facă aceste două fapte: adică, să-l aducă și la însoțire cu dânsa și să-l întoarcă de la creștinătate. Fecioara s-a învoit la însoțirea cu Hrisant și întâi a învățat cuvinte amăgitoare, cum ar putea să plece pe mire spre dragostea trupească și să-l schimbe spre închinarea zeilor romanilor. După aceea, a fost dusă cu cinste în casa lui Polemie.

Deci, împodobind-o cu haine preafrumoase și de mare preț, după firească să cuviință, a dus-o în cămară la sfântul, unde, fiind singură cu dânsul, ce cuvinte de dragoste nu-i grăia? Cu ce amăgiri nu-l amăgea, atrăgând spre desfrânare pe tânărul cel curat? Iar ostașul lui Hristos petrecea ca un diamant tare, ca un stâlp neclintit și ca un munte nemișcat, biruind dragostea trupească prin dragostea lui Dumnezeu și cu arma Crucii gonind săgețile cele aprinse împotriva sa de vicleanul diavol. Apoi, suspinând din adâncul inimii către Dumnezeu și chemând în ajutor pe Duhul Sfânt, a început a grăi către fecioară astfel:

„Dacă pentru însoțirea cea de puțină vreme cu mine, omul cel muritor, o, minunată fecioară, te-ai împodobit cu atâta cuviință și-mi aduci cuvinte atât de dulci și de miere curgătoare, ca să mă întorci de la scopul cel bun, să-mi îndărătnicești sufletul cel cuprins de dragostea lui Dumnezeu și să-mi schimbi gândul, apoi cu atât mai mult ți se cade să te îngrijești ca să poți afla dragostea Celui fără de moarte, Împăratul și Fiul lui Dumnezeu; și-ți va fi cu înlesnire aceasta, dacă vei voi. Pentru că, dacă îți vei păzi curat și fără prihană sufletul tău, împreună cu trupul, și, precum ți-ai împodobit trupul cu haine de mare preț, îți vei împodobi tot așa și inima cu obiceiuri îmbunătățite, apoi îngerii îți vor fi tovarăși, apostolii prieteni, mucenicii vecini și îți vor mijloci ca Însuși Hristos să-ți fie Mire, Care îți pregătește la cer cămară nestricăcioasă, cu neasemănare mai frumoasă și mai luminoasă decât cea pământească. El îți va da veseliile Raiului cele veșnice, floarea tinerețelor tale o va face nemuritoare și-ți va scrie zestre în cărțile vieții veșnice”.

Auzind Daria niște cuvinte ca acestea ale Sfântului Hrisant, s-a umilit și a zis: „Nu m-a adus aici nici o poftă trupească așa de mare, ci dragostea către tine și lacrimile tatălui tău, ca să te întorc la slujirea zeilor noștri”. Sfântul Hrisant răspunse: „Dacă la acestea ai oarecare dovezi și luminate arătări, prin care să mă încredințezi că slujba făcută de voi zeilor este dreaptă, te voi asculta și-mi voi schimba gândul. Deci, să vorbim de aceasta pentru folosul de obște”. Daria zise: „Nimic nu este mai de folos și mai de trebuință oamenilor, decât a cinsti pe zei și a se păzi cu dinadinsul, că nu cumva, defăimându-i, să-i pornim spre mânie. Ci, se cade a-i îmblânzi cu jertfe, ca să ne fie păzitori”.

Folare-Separare

A grăit sfântul: „Cum pot, o, înțeleaptă fecioară, să ne fie păzitori zeii aceia, care singuri au trebuință de păzire de la alții și-i străjuiesc noaptea câinii cei legați de dânșii, că nu cândva să se fure de tâlhari? Pentru aceasta se pironesc cu piroane de fier și cu plumb se întăresc, că nu cumva, surpându-se de cineva, să cadă la pământ și să se sfărâme”. Daria zise: „De ar fi putut poporul cel simplu fără chipuri cioplite a cinsti zeii, nu s-ar fi cuvenit să-i cioplească și să-i pună în picioare. Ci se cioplesc în aur, argint, aramă, marmură și în lemn ca oamenii, văzându-i pe ei cu ochii, să știe la cine vor gândi cu mintea și-i vor cinsti și se vor teme”.

A zis Sfântul Hrisant: „Pe cine închipuiesc idolii cei ciopliți? Să cercetăm și să socotim. Oare sunt vrednici de dumnezeiască cinste aceia ai căror idoli se pun în picioare? Nu se poate numi Dumnezeu, acela care nu are toată sfințenia, toată dreptatea și dumnezeiasca slavă. Căci ce fel de sfințenie, de dreptate și dumnezeiască slavă are purtătorul de seceră Cronos al vostru, care mânca pe ai săi fii ce se nășteau, precum au scris ai lui slujitori? Sau ce lucru vrednic de laudă vei afla în Dia, care, câte zile a trăit, atâtea fărădelegi, atâtea desfrânări, atâtea ucideri a făcut, fiind tatălui său prigonitor, pierzător fiilor săi, preadesfrînat cu femei măritate, bărbat al surorii sale, tiran al împărăției, lucrător de farmece, de moarte mijlocitor și cu atâtea fărădelegi și necurății era cuprins, încât nici nu este cu putință a le auzi. Atât erau de rușinoase și necurate lucrurile lui.

Pe un om necurat ca acela oare îl crezi tu a fi Dumnezeu? Iar că ei au fost astfel, mărturisesc chiar ai voștri scriitori de cărți, care au scris că împărații cei tari în războaie s-au numit zei de oamenii cei fără de minte. Dar toți în vremea lor au pierit. Arată-mi ce faptă bună a făcut Dia al vostru, care până la moarte a fost vrăjmaș a toată curăția și cinstea, încât chiar văzduhul a întinat cu răpirea pruncului Ganimid și pământul a necinstit cu siluirea surorilor sale. Apoi și în Ermis al vostru, ce fel de dumnezeire vei afla? Capul lui era ca o arătare într-aripată. Acela, cu meșteșugul vrăjitoresc, afla aur ascuns în pământ; apoi, cu farmece și cu toiag de vrăjitorie, potolea veninul cel de șarpe. El făcea aceasta cu ajutorul diavolilor, cărora în toate zilele le aducea ca jertfă un porc sau un cocoș. Dar ce fel de sfințenie a fost și în Ieraclie, care, ucigând pe vecinii săi, după ce s-a ostenit, singur - cu dumnezeiască voie - s-a aruncat în foc și a ars ticălosul cu pielea și cu părul pe care-l purta. Ce bunătate vei afla și în Apolon? Și încă să mai pomenim și de împărăteasa Ira, sora și femeia lui Dia, de nebună Palada și de Venera cea fără de rușine, care, sfădindu-se între ele și pizmuindu-se și mâniindu-se una asupra alteia și certându-se pentru frumusețea feței, care dintre dânsele ar fi mai frumoasă decât alta, au avut trebuință de judecată.

Aceștia toți neavând dumnezeire, nici vreo sfințenie și dreptate, pe cine judecă înțelegerea poporului a fi vrednic de dumnezeiasca cinste? Iar pentru ceilalți zei mai mici, nici a grăi nu se cade, căci unul este capul, căruia celelalte mădulare îi urmează. Și care dintre ei se va socoti zeu sau zeiță, dacă Cronos, Dia și Venera – față de care nimeni nu se socotește între zei mai mare –, nu sunt zei? Dacă – precum am arătat – ai voștri zei sunt ticăloși și deșerți, apoi cu cât mai mult sunt ticăloși aceia, care ca pe niște zei îi cinstesc pe dânșii?”.

Folare-Separare

Daria, ascultând cu luare-aminte cuvintele lui Hrisant, a zis: „Dacă povestirile și basmele făcătorilor de stihuri sunt deșarte, apoi să ne întoarcem la filosofi. Aceștia învață a lăsa tot obiceiul rău, iar fapta bună a o alege; apoi, cu felurite tâlcuiri închipuind așezarea lumii și tâlcuind numele zeilor, pe Cronos, care pe toate le mistuie și nimic nu întoarce, îl numesc vreme, iar pe Dia, zăduf; pe Ira, văzduh o numesc; pe Afrodita, foc; pe Poseidon, mare; pe Ceres, pământ și, cu celelalte nume de zei, numesc pe celelalte lucruri”.

A grăit Sfântul Hrisant: „S-a obișnuit a se face chipuri pentru acele lucruri care nu pot totdeauna a rămâne, ci cu vechimea vremii au trecut. Iar pământul totdeauna este, așijderea și marea și focul, totdeauna sunt, și văzduhul, de toți se vede. Și nu pricep pentru ce ați legiuit a cinsti acele stihii între idolii cei ce au asemănare omenească, făcuți de mâini omenești, și cu asemănarea lui Dumnezeu a-i cinsti. Pentru ce cinstiți chipurile stihiilor cioplite în omenești asemănări, mai mult decât lucrurile singure? Pentru ce nu vă închinați pământului, văzduhului și mării? Oare este vreun împărat sau domn, care ar fi poruncit ca pe sine, împăratul și domnul, să-l treacă cu vederea, iar chipului său cel făcut să i se închine? Dar, de vreme ce nu este nici un împărat astfel, nici domn, cu cuviință este să mărturisim adevărul, că prin chipurile idolești nu sunt stihii, nici zei închipuiți, ci oameni muritori”.

Daria a zis: „Dovezile tale întăresc a mea înțelegere, căci chipurile cele cioplite le cinstesc oamenii neștiutori, iar noi cinstim lucrurile acelea ale căror chipuri sunt puse înainte”. Grăit-a Sfântul Hrisant: „Dacă voiești să întărești a ta înțelegere cu ale noastre dovezi, apoi să aducem în mijloc pe toți cei ce cinstesc stihiile. Aceia, dacă cinstesc pământul, apoi cu vrednicie să-l cinstească ca pe un dumnezeu al lor, iar necinste să nu-i facă lui; adică să nu-l are, nici să-l sape, nici să-l scurme în vreun chip, ci nelucrat să fie pământul de arătură și de săpătură. Iar lucrătorul de pământ care nu-l mărturisește a fi Dumnezeu, pune pe dânsul plugul și sapă, nedându-i nici o cinste dumnezeiască.

Deci, socotește căruia îi face mai roditoare țarinele și gră-dinile? Oare celui ce nici îl ară, nici îl sapă, ci îl cinstește ca pe un Dumnezeu? Sau celui ce fără cinste îl ară și îl sapă? Iar dacă pământul într-adevăr este zeu, precum voi ziceți, apoi se cade că vouă, închinătorilor săi, să vă dea toate roadele fără a voastră osteneală, nearîndu-se, nici săpându-se. Dacă și marea este zeu, apoi să înoți pe ea fără vâsle; să te ducă ori unde vei voi și să aștepți pește, nu din vânare sau din osteneala ta, ci, închinându-te mării ca unui zeu, prin rugăciune să ceri cele ce-ți trebuie.

Folare-Separare

Asemenea și pentru celelalte să înțelegeți, cum că pe închi-nătorii lor nu-i știu, pentru că nu au suflet, nici înțelegere, ci cu voia lui Dumnezeu slujesc la trebuințele omenești. Cu porunca Ziditorului său, adăpându-se pământul cu ploaie și cu rouă de sus și cu razele soarelui încălzindu-se, răsar semințele, cresc răsadurile și aduc în vreme cuviincioasă roadele. Pentru aceasta, pe Unul Dumnezeu, Făcătorul, Care pe toate le-a zidit și nouă spre viață ni le-a dat, datori suntem a-L cinsti, iar nu lucrurile cele date nouă de Dânsul. Căci și copiii care învață în școli, nu dau cinste cărticelelor, scândurilor și hârtiilor, ci dascălilor. Deci, tămăduindu-se bolnavul, nu-i dă doctoriei închinăciune și mulțumire pentru tămăduirea sa, ci doctorului care l-a tămăduit”.

Acestea și multe altele grăind Sfântul Hrisant, Daria a crezut întru Unul, adevăratul Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, sfătuindu-se amândoi să petreacă întru însoțire nenuntită, sub chipul însoțirii păzindu-și neprihănită fecioria lor și petrecând în frica Domnului. Sfântul Hrisant a luat de la tatăl său libertate pentru cea părută însoțire; pentru că se bucurase foarte mult Polemie de căsătoria fiului său, neștiind tainele cele păzite între dânșii. Deci a dat stăpânire fiului peste toată averea sa, că unuia născut al său și moștenitor, iar el însuși după puțin timp a murit, Dumnezeu rânduind astfel, că sfânta doime care păzea fecioria în însoțire, adică Hrisant și Daria, mai cu voie să-I slujească Lui.

Având viața liberă, Sfântul Hrisant a botezat în casa sa pe fericită să soție, Daria, care degrabă toată dumnezeiasca Scriptură și toate cărțile creștinești le-a trecut; și s-a făcut sfânta desăvârșita roabă și mireasă a lui Hristos. Și nu numai de a lor mântuire, ci și de a multora se îngrijeau Hrisant și Daria. Căci el întorcea mulțime de bărbați spre Hristos și pe tineri îi sfătuia la viața feciorească, iar ea mulțime de femei și de fecioare le făcea mirese lui Hristos. Apoi, despărțindu-se în deosebite case, ridicate ca niște mânăstiri, fiecare dintre dânșii avea ceata sa, din cei ce-și păzeau fecioria. El avea tineri din cei ce defăimau toate dulcețile lumii acesteia și își făgăduiau viața curată lui Dumnezeu, iar ea avea fecioare din cele ce se făceau mirese lui Hristos.

După câțiva ani, amândouă cetele, adică a lui Hrisant și a Dariei, înmulțindu-se foarte mult în Roma, s-a ridicat fără de veste tulburare și gâlceava mare în cetate. Pentru că poporul, mergând la Chelerin eparhul, clevetea contra sfinților și robilor lui Hristos, Hrisant și Daria. Căci bărbații strigau: „Am pierdut pe femeile noastre!”; iar tinerii strigau: „Am pierdut prin Daria, pe fecioarele cele logodite!”. Asemenea și femeile țipau: „Ne-am lipsit de bărbații noștri!”. Iar fecioarele strigau: „Ne-am lipsit de logodnicii noștri, prin Hrisant!”. Poporul, făcând gâlceava, striga: „Cum se vor naște fiii, lepădându-se însurarea? Vor lipsi popoarele, deosebindu-se partea bărbătească de cea femeiască, cu învățătura cea străină și cu înșelăciunea cea vrăjitorească a lui Hrisant și a Dariei”. Atunci îndată eparhul a poruncit să-i prindă pe amândoi și în multe feluri să-i muncească, dacă nu vor aduce zeilor jertfe. Deci, pe Sfântul Hrisant l-a dat unui tribun cu numele Claudie, iar tribunul l-a dat ostașilor săi, zicând: „Duceți-l afară din cetate, la capiștea lui Dia, și acolo, de nu va voi să se închine nebiruitului Ieraclie, munciți-l în multe feluri, până ce se va supune și va jertfi”.

Folare-Separare

Ostașii, luând pe sfântul, l-au legat fără milostivire cu vine de bou și l-au strâns tare, încât i-au trecut vinele acelea până la oase. Apoi, deodată s-a dezlegat de legăturile acelea, încât nu putea ochiul să vadă dezlegarea vinelor acelora, ce era mai grabnică decât vorbirea vreunui cuvânt. Mult ostenindu-se ostașii cu legarea Sfântului Hrisant și nimic sporind, s-au supărat și l-au băgat într-o temniță întunecoasă, ferecându-l cu trei obezi, și, băgându-l în butuc, îl băteau și-l batjocoreau. Dar și obezile acelea și butucul îndată că praful s-au risipit. Atunci au vărsat peste dânsul urină de om, zicându-i: „Farmecele și vrăjile tale nimic nu-ți vor ajuta ție”. Însă deodată mirosul acela s-a schimbat în bună mirosire. După aceea, au înjunghiat un vițel și în pielea aceea voiau să bage pe mucenicul gol. Deci, punându-l la arșița soarelui pe un zăduf cumplit, nimic rău n-a pătimit mucenicul. Atunci, ferecându-l cu lanțuri de fier, l-au aruncat în temniță și iarăși lanțurile acelea s-au sfărâmat deodată și lumină a strălucit în temniță, ca și cum ar fi ars multe lumânări.

Ostașii au spus tribunului Claudie toate cele ce se făcuseră. Iar el, mergând la temniță și văzând lumină, a poruncit ca pe Sfântul Mucenic Hrisant să-l aducă la dânsul și i-a zis: „Ce fel de putere de vrăji ai în tine, cu care faci unele ca acestea? Pe mulți vrăjitori și fermecători i-am îmblânzit eu, dar atâta putere n-am aflat la dânșii. Însă, deoarece te văd bărbat vestit și înțelept, nu cer altceva de la tine, decât numai să lași învățătura creștinească cea îndrăzneață, pentru care se face atâta gâlceava și tulburare în poporul român. Deci, fă lucrul cel vrednic numelui tău și atotputernicilor zei și adă jertfa cea datorată”.

A răspuns Sfântul Hrisant: „De ar fi fost în tine o scânteie cât de mică de înțelepciune, cu înlesnire ai fi cunoscut că nu meșteșugul vrăjitoresc, ci dumnezeiască putere îmi ajută și mă întărește. Dar tu te uiți spre mine totdeauna că și spre zeii tăi, cu ochii întunecați de necredință. Pentru că, dacă ochii tăi ar fi văzut drept, ai fi înțeles că zeii tăi nu văd. Și dacă urechile tale ar fi auzit adevărat, ai fi cunoscut că zeii tăi nu aud glasul celor ce strigă către dânșii; și, de ar fi fost în tine oarecare simțire, ai fi cunoscut că zeii tăi nu au inimă înăuntru, decât numai praf, țarină și plumb”.

Atunci tiranul Claudie a poruncit ca, legând pe mucenic de un lemn, să-l bată cu toiege. Și, fiind toiegele acelea tari și grele în mâinile celor ce-l băteau, atingându-se de trupul sfântului, erau moi ca papură. Acest lucru văzând tiranul, a poruncit să înceteze de a-l bate; și, dezlegând pe mucenic de pe lemn, l-a îmbrăcat în haina lui și, întorcându-se spre ostași, a zis: „Cu adevărat, eu, precum și voi știți, am cercetat toate înșelăciunile vrăjitorești și ale farmecelor și acum văd că nu este aici vreun meșteșug de farmece omenești, ci singură puterea lui Dumnezeu. Că și legăturile cele țări ale vinelor crude singure s-au dezlegat, obezile s-au sfărâmat, iar lemnul în picioarele lui s-a făcut praf și pielea cea umedă, toată ziua fiind în arșița soarelui, nu s-a uscat. Apoi lanțurile cele grele cu nevăzută putere s-au dezlegat și s-au sfărâmat; iar locul cel foarte întunecos al temniței s-a luminat cu o lumină mare și toiegele cele grele din mâinile celor ce le țineau, atingându-se de trupul lui, s-au făcut ca o papură de moi. Ce să mai facem acum, văzând în el puterea lui Dumnezeu care se săvârșește? Decât numai că toți, căzând la picioarele acestui om al lui Dumnezeu, să cerem iertare de toate răutățile și muncile cele făcute lui de noi și să-l rugăm ca să ne împace cu Dumnezeul său Cel Atotputernic, Care a făcut niște minuni ca acestea, iar pe robii Săi îi face atât de țări și nebiruiți în toate războaiele, precum singuri vedem. Căci, iată, acest purtător de biruință rob al Lui, precum ne-a biruit pe noi, astfel și pe ai noștri domni și împărați îi va birui și-i va rușina cu puterea cea nebiruită ce este întru dânsul, adică a Dumnezeului ceresc”.

Folare-Separare

Aceasta zicând Claudie, a căzut la picioarele Sfântului Hrisant împreună cu toți ostașii, zicând: „Cu adevărat, am cunoscut că Dumnezeul tău este Dumnezeu adevărat. De aceea ne rugăm ție ca și pe noi să ne duci spre El și să ne faci robi ai Lui”. Iar sfântul le-a zis: „De voiți să veniți la Dumnezeul meu, apoi nu cu picioarele, ci cu inimile veniți către Dânsul; pentru că numai astfel Dumnezeu este aproape de fiecare, dacă cineva cu toată inima și cu credință tare Îl caută”. După ce Sfântul Hrisant le-a spus multe cuvinte despre adevăratul Dumnezeu, învățându-i câtăva vreme, au crezut în Hristos, Claudie tribunul, Ilaria, femeia lui, și doi fii, Iason și Mavru, și toată casa lui. Asemenea au crezut ostașii lui cu toți căsnicii, și toți împreună au primit Sfântul Botez și petreceau în învățăturile lui Hrisant ziua și noaptea, ascultând cu osârdie cuvintele despre Domnul nostru Iisus Hristos, și toți doreau să păti-mească pentru El.

După ce a crezut Claudie tribunul în Hristos și s-a botezat cu toată casa și ostașii săi, s-a dus vestea despre aceea la urechile împăratului Numerian (283-284), care împărățea într-acea vreme în Roma. Acela îndată a poruncit ca pe Claudie să-l înece în mare, legându-i o piatră de grumaz, iar pe toți ostașii și pe amândoi fiii lui să-i taie cu sabia. Și era în acel loc, unde au fost tăiați mucenicii lui Hristos, un mormânt vechi, pe care creștinii l-au curățit. Apoi, luând noaptea trupurile sfinților mucenici, le-au pus în mormântul acela. Acolo Ilaria, femeia lui Claudie, mergând adeseori, săvârșea rugăciunile sale lingă moaștele mucenicilor, unde amândoi fiii săi se aflau tăiați. Deci a fost prinsă în același loc de necredincioși și adusă la întrebare. Iar ea se ruga lor, zicând: „Lăsați-mă să-mi săvârșesc rugăciunea și pe urmă duceți-mă ori unde veți voi”. Iar ei slăbind-o, ea și-a plecat genunchii la pământ și, ridicând mâinile și înălțând ochii la cer, a zis: „Stăpâne, Doamne, Iisuse Hristoase, pe Tine din toată inima mea Te mărturisesc, rânduiește-mă împreună cu fiii mei, care au ieșit din pântecele meu, pe care i-ai chemat la pătimitoarea nevoință pentru Tine și și-au pus sufletele lor pentru Tine, Domnul lor”.

Astfel rugându-se ea, și-a dat duhul său în mâinile lui Dumnezeu. Iar cei ce o prinseseră, văzând-o deodată moartă, s-au umilit și, lăsând lingă dânsa două roabe ale ei care erau cu dânsa, s-au dus. Iar roabele, luând trupul stăpânei lor, l-au îngropat cu cinste lângă mormântul cel vechi, în care zăceau sfinții mucenici.

Folare-Separare

Numerian împăratul a poruncit ca pe Sfinții Mucenici Hrisant și Daria să-i muncească în felurite chipuri. Pe Hrisant, cu lanțuri de fier legându-l, l-au aruncat într-o temniță adâncă, înfricoșată și plină de necurăție, căci acolo ieșea toată necurăția din cetate, iar pe Daria au dus-o în casa de desfrânare. Dar Dumnezeu le ajută la amândoi, făcând minunată întru dânșii puterea Sa cea atotputernică. Căci Sfântului Hrisant, în acea întunecată și necurată temniță, îi strălucea lumină cerească și, în loc de necurăție, era o mireasmă plăcută. Iar Sfintei Daria un leu, scăpând din închisoarea sa, i-a stat înainte în cămara aceea, în care sfânta zăcea cu fața la pământ și se ruga lui Dumnezeu, și o păzea.

Despre acest lucru neștiind cetățenii, au trimis pe un tânăr fără de rușine ca s-o prihănească. Pe acela, după ce a intrat în cămară la sfânta, îndată l-a apucat leul și, aruncându-l la pământ, îl călca cu picioarele și se uita la Sfânta Daria, ca o slugă pricepută, așteptând porunca stăpânei sale, să facă ce va vrea cu acel om fără de rușine, să-l ucidă sau să-l libereze viu. Sfânta Daria, înțelegând aceea, a zis către leu: „Te jur pe Fiul lui Dumnezeu, să-l slăbești ca să audă de la mine cuvântul lui Dumnezeu!”.

Deci, lăsând leul pe tânărul acela, a ieșit afară și s-a culcat lângă ușă, păzind ca să nu intre altcineva în casă. Sfântă a zis către tânărul acela: „Iată, cruzimea leului, auzind de numele lui Hristos, s-a îmblânzit și fiara, ca un om înțelegător, cunoaște pe Dumnezeul cel adevărat, se teme și-L cinstește. Iar tu, ticălosule, fiind om și având cunoștință, nu te temi de Dumnezeu, petrecând într-atîtea răutăți și întinăciuni? Ți se cădea să te rușinezi și să te căiești, însă tu cu acelea te lauzi”. Iar el, cazând înaintea ei, a început a striga și a zice: „Poruncește-mi, roaba lui Hristos, ca să ies de aici fără vătămare și eu la toți voi propovădui că Hristos, Căruia tu Îi slujești, Acela singur este Dumnezeu adevărat și nu este altul afară de El”. Apoi a poruncit Sfânta Daria leului și a lăsat fiara ieșire liberă din casa aceea acelui tânăr. Și s-a dus tânărul prin mijlocul cetății, strigând cu mare glas: „Să știți toți, romanilor, că Daria este zeiță”.

Apoi au alergat niște oameni mai îndrăzneți, luptători tari de priveliște, vrând să scoată pe leu de acolo. Dar leul, întărindu-se de Dumnezeu, pe fiecare apucându-i, îi trântea la pământ și, așternându-i pe toți dinaintea picioarelor Sfintei Daria, îi ținea nescăpați; însă nu-i omora, nici îi rănea, ci aștepta porunca Dariei. Deci, a zis sfânta către acei bărbați: „Dacă veți crede în Hristos, veți putea să ieșiți de aici fără vătămare, iar de nu, apoi zeii voștrii să vă apere de la moarte”. Iar ei cu un glas au strigat, zicând: „Cel ce nu crede că Hristos este Dumnezeu adevărat și viu, acela să nu iasă de aici viu!”. Astfel strigând ei, Sfânta Daria a poruncit leului ca fără vătămare să elibereze pe acei bărbați. Iar ei, ieșind, strigau cu mare glas: „Credeți, popoarele Romei, că nu este alt Dumnezeu afară de Hristos, pe Care Daria Îl propovăduiește!”.

Folare-Separare

Înștiințându-se despre aceea Chelerin, eparhul, a poruncit să aprindă un foc mare lângă ușile acelei case, în care era Daria cu leul, ca să ardă împreună cu fiară. Leul, văzând focul, s-a speriat și a început a răcni. Dar sfânta i-a zis: „Nu te teme, că nu vei fi ars, nici prins de cineva, nici ucis; ci cu a ta firească moarte, la vremea ta vei muri. Deci, lepădând frica, ieși și te du cu pace în pustie, căci Acela, pe Care tu întru mine L-ai cinstit, te va apăra pe tine”. Iar leul, plecându-și capul, a ieșit și, prin mijlocul cetății ducându-se, pe nimeni n-a vătămat, ci a fugit în pustietate; iar cei ce s-au izbăvit din gura lui, toți au primit Botezul.

După ce s-a înștiințat de acestea împăratul Numerian, a poruncit eparhului ca pe Hrisant și pe Daria cu munci cumplite să-i piardă. Sfântului Hrisant, fiind spânzurat gol pe lemn, îi aduseră și lumânări aprinse ca să-l ardă; dar îndată lemnul s-a rupt, legăturile s-au sfărâmat și luminările s-au stins. Iar câți au vrut să se atingă de Sfânta Daria, mâinile acelora îndată se zgârceau și vinele lor se rupeau și țipau de durerea cea cumplită. Văzând aceasta, eparhul s-a temut și, alergând degrabă, a spus împăratului. Iar el, socotind acele minuni, nu din puterea lui Dumnezeu, ci din meșteșugul vrăjitoresc, a poruncit ca pe amândoi, pe Hrisant și pe Daria, să-i scoată afară din cetate și, săpând o groapă adâncă, pe calea ce se numește Salaria, să-i arunce într-însa pe amândoi; apoi cu pietre și cu pământ să-i acopere și să-i îngroape de vii.

Deci, astfel fiind duși Sfinții Mucenici Hrisant și Daria, cântând și rugându-se, s-au pogorât în groapa aceea și au primit mucenicească moarte și îngropare, fiind acoperiți de vii cu pământ și cu piatră, după porunca tiranului. Și, precum în viața aceasta au avut viață de obște întru duhovnicească însoțire, astfel s-au sfârșit amândoi împreună, fiind primiți de Dumnezeu că o jertfă vie și bineprimită, câștigând cununile răsplătirii celei fără de moarte.

La locul acela multe minuni și tămăduiri se făceau și mulțime fără de număr de creștini, bărbați, femei și copii, adunându-se într-o peșteră oarecare ce era acolo aproape, cu bucurie prăznuiau ziua mucenicilor și cu dumnezeieștile Taine se împărtășeau.

Folare-Separare

Înștiințându-se despre aceasta tiranul, îndată a poruncit să astupe intrarea peșterii aceleia și să răstoarne pământ. Deci s-a făcut aceea degrabă și s-a săvârșit acolo mucenicește toată mulțimea adunării creștinești, între care erau Diodor presbiterul, Marian diaconul și mulți clerici. Însă nu este cu putință a număra numele credincioșilor care s-au sfârșit acolo, căci erau fără număr.

Iar acestea toate ce s-au făcut, noi, frații Varin și Armenie, le-am scris, după porunca preasfințitului Ștefan, papa de la Roma, și în toate cetățile le-am trimis, ca să știe toți că Sfinții Mucenici Hrisant și Daria au luat cununile mucenicești întru cereasca Împărăție, de la Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava și stăpânirea, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Folare-Separare

Cartea în format fizic o găsiți apăsând aici ➡ Viețile Sfinților pe tot anul.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Calendar Ortodox – Sfinții de astăzi - 19 martie

În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea sfinților mucenici Hrisant și Daria;
Tot în această zi: pomenirea sfântului Claudiu Tribunul, care, fiind aruncat în mare, s-a săvârșit; pomenirea sfintei mucenițe Ilaria, soția lui Claudiu, care prin sabie s-a săvârșit; pomenirea sfinților mucenici Iason și Mavru, fiii lui Claudiu Tribunul și ai Ilariei, care de sabie s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfinților Diodor preotul și Marian diaconul, care, fiind închiși într-o peșteră, s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Panhariu;
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Dimitrie Strungarul, care a mărturisit la anul 1564, și care de sabie s-a săvârșit.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Calendar Ortodox – Sfinții de mâine - 20 martie

În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea sfinților cuvioșilor părinți, uciși de arabi în Mănăstirea sfântului Sava cel sfințit;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Nichita Mărturisitorul, episcopul Apoloniadei;
Tot în această zi, pomenirea sfintelor șapte femei, celor din Aminsos: Alexandra, Claudia, Rufrasia, Matrona, Iuliana, Eufimia și Teodosia;
Tot în această zi, pomenirea sfântului Mucenic Rodian, care de sabie s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfântului Achile eparhul, care de sabie s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfântului Lolion, care cu pumnii fiind lovit, s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfântului Emanoil, care prin sabie s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Miron Criteanul, care a mărturisit în Creta, la anul 1793 și care prin sugrumare s-a săvârșit.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Sursă: pravila.ro

Facebook

Floare Final

Pe Sfinții Mucenici Hrisant și Daria să îi rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinților Mucenici Hrisant și Daria rugați-vă lui Hristos pentru noi! Cu ale lor sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mânuiește-ne pe noi. Amin.

Recomandări

† Sfinții Cuvioși Părinți uciși în Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfințit
(20 martie)

Sfinții Cuvioși Părinți uciși în Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfințit, sunt prăznuiți în calendarul ortodox în data de 20 martie.

† Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul
(21 martie)

Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul, este serbat în calendarul ortodox în data de 21 martie.

† Sfântul Sfințit Mucenic Vasile, preotul din Ancira
(22 martie)

Sfântul Sfințit Mucenic Vasile, preotul din Ancira, este serbat în calendarul ortodox în data de 22 martie.

Scrie un comentariu

Câmpuri care necesită să fie completate sunt cel care au caraterul *

One comment on “† Sfinții Mucenici Hrisant și Daria
(19 martie)”

© 2021 Toate materialele de pe această pagină sunt proprietatea pravila.ro
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram