† Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic
(13 ianuarie)

5/5 - (4 votes)

Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic sunt doi martiri din părțile Dunării carea au primit mucenicia în anul 314. Sunt serbați în calendarul ortodox în data de 13 ianuarie.

Viața pe scurt - Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic (sinaxar)

Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic au trăit în secolele III-IV, în provincia romană Iliria (care cuprindea o parte a nord-vestului peninsulei Balcanice, până la Dunărea de mijloc). Ermil era diacon, iar Stratonic, prietenul său, creștin și el, era paznic la o închisoare.

Împăratul roman de Apus Liciniu (308-324), după ce, alături de Sfântul Constantin cel Mare, fusese unul dintre semnatarii Edictului de toleranță de la Milano din anul 313, a lansat un nou val de persecuții împotriva creștinilor.

Arestarea Sfântului Mucenic Ermil

Diaconul Ermil a fost denunțat că era creștin autorităților, fiind acuzat de disprețuirea zeilor romani, cultul oficial al Imperiului.

Sfântul Simeon Metafrastul relatează că la Sfântul Mucenic Ermil au fost trimiși soldați pentru a fi adus înaintea împăratului, lucru pentru care Sfântul Ermil s-a bucurat. Adus în față împăratului a fost întrebat de ce nu slujește zeilor străini (Hristos - era considerat de către păgâni în acea perioadă ca fiind un alt zeu), la care diaconul Ermil a răspuns că slujește numai Dumnezeului nevăzut. Apoi apoi a continuat zicând: "Mai greu te vei chinui tu, împărate, căci vei da față cu Cel Atotputernic, pentru că tu nu numai că prigonești pe unii, ci oprești și pe alții să caute adevărul."

Sfinții Mucenici Ermil Diaconul - pravila.ro
Sfinții Mucenici Ermil Diaconul

Invitat să se alăture slujirii zeilor păgâni, Sfântul Mucenic Ermil, a spus că vechii zei erau doar idoli făcuți de om, nevrednici de slujire. Auzind acestea, împăratul poruncește că diaconul Ermil să fie bătut peste față cu un bici de metal. Cerându-i-se în repetate rânduri să jertfească zeilor romani, acesta, neluând în seamă chinurile la care e supus în mai multe rânduri, refuză, mărturisindu-L pe Dumnezeul cel adevărat.

Este închis în temniță vreme de trei zile, unde primește mângâiere și întărire de la un înger al Domnului care îi vestește că avea să iasă biruitor din această încercare, primind cununa muceniciei, mângâindu-l și întărindu-l cu vorbe ca acestea: "Îndrăznește, Ermile, și nu te teme, căci în curând vei birui pe tiran și vei primi cununa luminoasă a muceniciei!"

Adus din nou la judecata împăratului și întrebat dacă se răzgândise, acesta și-a mărturisit iarăși credința în Hristos. Atunci a fost bătut și chinuit și mai cumplit, însă a răbdat toate fără să scoată măcar un geamăt, rugându-se neîncetat lui Dumnezeu. Un glas din cer s-a auzit atunci, auzit și de soldații care-l chinuiau, vestind că peste 3 zile avea să fie izbăvit de chinuri. Ascultând mărturia soldaților despre acel glas, împăratul a poruncit că diaconul să fie dus iarăși în temniță.

Martor la toate acestea și văzând statornicia sfântului, temnicerul acestuia, pe nume Stratonic, care era și el creștin în ascuns și îl cunoștea de mai demult pe diacon, a fost cuprins de milă.

Sfântul Mucenic Ermil a fost adus pentru a treia oară la judecată și a refuzat din nou să se lepede de credință, împăratul a poruncit ostașilor să strujească (sfâșie) adânc trupul diaconului cu unghii de fier, însă acest lucru a rămas fără rezulta Sfântul a rămânând statornic în credință.

Arestarea Sfântului Mucenic Stratonic

Sfantul Mucenic Stratonic - pravila.ro
Sfantul Mucenic Stratonic

Stratonic, plângând, s-a apucat să îngrijească rănile Sfântului. El a fost văzut de unul din ostași, care l-a pârât împăratului. Atunci împăratul i-a poruncit și lui Stratonic să aducă jertfe idolilor. La rândul lui, Sfântul Mucenic Stratonic a mărturisit că era vechi prieten cu Ermil și că și el era creștin și refuză să jertfească idolilor. Atunci împăratul a poruncit că Stratonic să fie și el dezbrăcat de haine și bătut cu bețe. În timp ce era bătut, Stratonic își ridică privirile către diaconul Ermil, cerându-i să se roage lui Dumnezeu că și el să-și păstreze credința și să poată răbda chinurile până la capăt.

Martiriul Sfinților Mucenici Ermil și Stratonic

Martiriul Sfinților Mucenici Ermil și Stratonic 13 ianuarie -a- pravila.ro
Martiriul Sfinților Mucenici Ermil și Stratonic 13 ianuarie

După ce Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic au fost aruncați iarăși în temniță și împăratul mai face o ultimă încercare de a-i convinge pe cei doi să se lepede de credință, dar și aceasta dată eșuează. Văzând că nu-i putea îndupleca pe cei doi mucenici, poruncește mai întâi că diaconul Ermil să fie spânzurat de un copac, iar trupul acestuia să fie ciopârțit și aruncat în valurile Dunării. Stratonic, rămânând și el tare în credință, avea să împărtășească soarta prietenului său. Astfel, Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic au primit moartea mucenicească în ziua de 13 ianuarie 314, trupurile lor fiind aruncate în apele Dunării, la 3 kilometri de orașul Singidunum (Belgradul de azi).

Surse: Orthodoxwiki, ActiveNews.

Ornament despartitor v01
Ornament despartitor v01

Unde se găsesc moaștele Sfinților Mucenici Ermil și Stratonic

Trei zile după martiriul lor, aflând la mal trupurile Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic, creștinii din partea locului le-au adunat laolaltă într-un singur sicriu, că, după cum credința în Hristos și prietenia întru Domnul i-au unit, ei să fie pe vecie pomeniți împreună. Biserica îi pomenește pe amândoi în ziua de 13 ianuarie. Viața și pătimirea Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic ni s-a păstrat în forma redactată în secolul al IX-lea de Sfântul Simeon Metafrastul.

Sursă: SfintiSiIcoane.

Ornament despartitor v01

Icoana Sfinților Mucenici Ermil și Stratonic

Icoana Sfinților Mucenici Ermil și Stratonic 13 ianuarie - pravila.ro
Icoana Sfinților Mucenici Ermil și Stratonic 13 ianuarie

Sfântul Ermil este reprezentat că un om matur sau bătrân, cu barbă nu foarte lungă, mai degrabă rotunjită, îmbrăcat în veșminte diaconești, ținând într-o mână orarul diaconesc sau crucea care-i arată mucenicia pentru Hristos. Sfântul Mucenic Stratonic este reprezentat că un tânăr fără barbă, purtând în mână crucea, sau, mai rar, că un bărbat matur, doar puțin mai tânăr decât Sfântul Ermil (cu barbă mai închisă la culoare).

Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma - Erminia Picturii Bizantine, p. 195.

Ornament despartitor v01

Rugăciune către Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic

Stih: Sfinților mucenici, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cinstiți întocmai ca niște stele Dumnezeiesc strălucitoare v-ați arătat pe cerul Bisericii, înțelepțflor, luminându-ne pe noi cu Străluciri Dumnezeiești, mucenicilor.
Stih: Sfinților mucenici, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Aprinzându-vă cu Focul Duhului, v-ați arătat ca niște cărbuni înțelegători, pururea lăudaților și ați stins văpaia idolilor, cu apele sângiurilor voastre.
Stih: Sfinților mucenici, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Spălându-vă cu apele lui Hristos, Cel Ce a înecat în Iordan nelegiuirea noastră, ați uscat râurile necredinței, mucenicilor.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Oprește curgerile păcatelor mele, Ceea ce ai veștejit stricăciunea morții, cu nașterea ta. Și-mi dă umilință, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată.

Ornament despartitor v01

Cântări Liturgice

Tropar - Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic, glasul al 4-lea

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condac - Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic, glasul al 2-lea

De zbuciumul cel lumesc ați fugit și la limanul cel lin v-ați mutat, prin sângiurile muceniciei; și cu ostenelile pustniciei v-ați încununat. Pentru aceasta v-ați și arătat cu mucenicii și cuvioșii împreună locuitori.

Ornament despartitor v01

Viața completă - Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic (Viețile Sfinților)

Împărățind Liciniu păgânul (307-324), și sârguindu-se să placă foarte mult zeilor săi necurați, a dat poruncă grea asupra tuturor creștinilor: ca să fie urmăriți prin cetăți și prin sate și oricine va afla vreun creștin și va spune despre el împăratului, să fie răsplătit, învrednicindu-se de mare cinste.

De aceea, toți se sârguiau spre cercetarea și prigonirea creștinilor, ca să fie plăcuți împăratului. De acel Liciniu - pe când el ședea odată și făcea judecată la un loc înalt - s-a apropiat unul din ostași, zicându-i: "Este aici un creștin, anume Ermil, care are, după regula creștinătății sale, rânduiala diaconiei și care slujind de demult lui Hristos, râde de zeii noștri și de tine, împărate, și întru nimic te socotește".

Auzind acestea Liciniu, a poruncit ca îndată să-l caute și să-l prindă. Deci trimișii aflară pe sfântul rugându-se și ridicându-și mâinile spre Domnul Dumnezeul său; iar el înștiințându-se că este prins, spre a fi judecat și chinuit pentru Hristos, s-a umplut de bucurie și de veselie; apoi a mers cu ostașii, nu cu sila fiind dus, ci ca și cum avea a primi cinste, alerga cu sârguință și a stat înaintea împăratului cu multă îndrăzneală. Văzându-l împăratul, i-a zis: "Spune cu adevărat, ești creștin, cum am auzit despre tine?". El a răspuns: "Cu slobod glas mărturisesc, nu numai că sunt creștin, ci despre aceasta adeveresc că sunt sfințit Dumnezeului celui nevăzut, și înaintea Lui slujesc în rânduiala diaconiei".

Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic 13 ianuarie -c- pravila.ro
Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic 13 ianuarie

Împăratul a zis: "Să fii diacon, adică slujitor și la ai noștri zei". Iar mucenicul râzând de cuvintele lui, i-a zis: "O, împărate, mi se pare că ești surd sau nebun! Eu ți-am spus că slujesc Dumnezeului Celui nevăzut, iar nu idolilor voștri, care sunt văzuți, căci ei nu văd nici nu știu ce sunt, ca să le fie cineva diacon, dar pe care tu, înșelându-te, îi cinstești ca pe niște zei, fiind pietre și lemne cu totul surde și neînsuflețite, lucruri de mâini omenești, de care se cade mai ales a râde decât a li se închina cineva".

Atunci împăratul n-a suferit vorbă lui, ci îndată a poruncit să bată pe mucenic peste obraz cu niște unelte de aramă, pregătite spre muncire, iar chinuitorii să strige: "Nu fi îndrăzneț cu limba, Ermile! Cinstește pe împărat, jertfește zeilor, și te izbăvește de munci". Iar el fiind bătut tare, se arăta ca și cum nu simțea durerea; ci dimpotrivă defăima slăbiciunea tiranului. Apoi cu glas mai tare a strigat, zicând: "Răni fără sfârșit vei lua și înfricoșata mina a lui Dumnezeu o vei cunoaște, căci lăsând pe Ziditorul tău, iei aminte la zeii cei surzi și muți și, ce este mai rău, te silești a atrage și pe alții la aceeași pierzare, ca unul ce urăște mântuirea lor".

După aceasta, împăratul a poruncit să-l ducă la temniță trei zile, nădăjduind că se va gândi și se va căi de îndrăzneala să. Iar mucenicul mergând, cântă: "Domnul îmi este ajutor și nu mă voi teme ce-mi va face mie omul". Și intrând în temniță, a cântat: "Cel ce paști pe Israel, ia aminte; Cel ce povățuiești ca pe o oaie pe Iosif, Cel ce șezi pe heruvimi, arată-te și vino ca să ne mântuiești pe noi".

pravila - Floare Ornamentala

Domnul n-a trecut cu vederea pe robul Său, ci a trimis un înger, mângâindu-l și întărindu-l pe el. Apoi îngerul i-a zis: "Ermile, îndrăznește, grăiește și nu tăcea, iar de acum nu te teme, căci vei birui îndată meșteșugurile dușmanului, și de sus vei primi cunună prea luminoasă pentru pătimire". Astfel Dumnezeu a înarmat pe ostașul Său spre nevoință, l-a încins cu putere, a învățat mâinile lui la război, și a dat arc de aramă în brațele lui și pavăză de mântuire.

Iar după trei zile, Liciniu împăratul, șezând iarăși la judecată, a pus de față pe Ermil, zicându-i: "Oare te-ai căit și vei voi acum ca să aduci jertfă zeilor, ca să fii slobod de chinurile cele pregătite ție? Sau tot aceeași nebunie te cuprinde, și de bunăvoie vrei să te dai pierzării?".

La aceasta ostașul lui Hristos, pentru cinstea Domnului, care l-a înarmat cu îndrăzneală, a răspuns: "Ți-am spus odată, împărate; se cădea ca să fie de ajuns cuvintele mele cele dintâi, și mai mult să nu mă întrebi; pentru că am pe Dumnezeu în cer, Căruia și slujesc, și Căruia pe mine însumi mă sârguiesc a mă aduce jertfă; căci de la El nădăjduiesc mare ajutor". Zis-a împăratul: "Atunci voi vedea de-ți va ajuta Cel ce locuiește în cer".

Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic 13 ianuarie -b- pravila.ro
Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic 13 ianuarie

Și îndată a poruncit la șase ostași vârtoși, să-l ia și întinzându-l la pământ, să-l bată fără cruțare. Deci, fiind bătut ucenicul, răbda ca un fără de trup și se ruga lui Dumnezeu, zicând: "Doamne, Dumnezeul meu, care pentru mine ai răbdat răni și bătăi, în zilele lui Pilat din Pont; Însuți întărește-mă pe mine, care iarăși pătimesc pentru Tine, ca să pot săvârși această alergare de acum; ca fiind părtaș patimilor Tale, să mă fac vrednic răsplătirii Tale celei veșnice".

Sfântul astfel rugându-se, îndată s-a auzit un glas de sus, zicându-i: "Amin, Amin, zic ție, Ermile; după trei zile te vei izbăvi din aceste primejdii și vei primi mare răsplătire pentru pătimirea ta". Acest glas a adus mucenicului mare îndrăznire și întărire; iar chinuitorilor le-a pricinuit mare frică și cutremur. Pentru că aceia au căzut la pământ și nu mai puteau să facă nimic; chiar și împăratul s-a cutremurat, dar n-a voit să cunoască puterea lui Dumnezeu și a poruncit ca iarăși să ducă pe mucenic în temniță.

Atunci era străjer la temniță Stratonic, căruia i se poruncise să păzească pe mucenic. Iar acest Stratonic era în taină creștin și prieten al Sfântului Ermil, de care se rănea cu inima, văzându-l în munci; dar se înveselea cu duhul de îndrăzneala și de tăria lui, însă el singur nu îndrăznea să se dea la niște pătimiri ca acestea. Iar Sfântul Ermil intrând în temniță, cânta, zicând: Domnul este luminarea mea și Mântuitorul meu, de cine mă voi teme? Domnul este păzitorul vieții mele, de cine mă voi înfricoșa? Atunci a strălucit asupră-i o lumină cerească și iarăși a auzit un glas, poruncindu-i să îndrăznească și făgăduindu-i că va avea sfârșitul pătimirilor, după trei zile.

pravila - Floare Ornamentala

A doua zi chinuitorul șezând iarăși la judecată, a adus la cercetare pe Sfântul Ermil, care a stat înainte cu fața luminoasă, cu ochii veseli și cu inima plină de bucurie. Dar tiranul Liciniu clătinând capul și râzând de mucenic, i-a zis: "Spune-ne nouă la ce ți-a folosit temnița cea întunecoasă și vremea cea petrecută în pătimire? Te-a învățat oare să te supui legii împărătești? Și să dai zeilor cinstea cea cuviincioasă sau încă va fi trebuință de chinuri împotriva inimii tale atât de împietrite?". Mucenicul i-a răspuns: "Temnița cea întunecată mi-a mijlocit mare lumină și acum sufletul meu este în pace și în bucurie și în negrăită lumină, care îmi dă bună nădejde de câștigarea bunătăților ce vor să fie; iar eu mă minunez foarte, cum întunericul care este în tine nu primește nici o schimbare, ci totdeauna întunecă ochii tăi cei sufletești ca să nu vadă adevărul".

Astfel mustrând sfântul rătăcirea împăratului, acesta a strigat: "Spre nimic altceva, precum văd, nu te-ai deprins, decât numai să ocărăști pe față cu neînfrânata ta limbă, cu îndrăznețul tău suflet și cu nebunia ta; însă să ne răspunzi cu încredințare, vei jertfi zeilor și te vei supune poruncii noastre? Sau vei lua muncile cele vrednice după faptele tale?". Mucenicul lui Hristos, Ermil, i-a răspuns: "Ai auzit răspunsurile mele, împărate, și nimic mai mult nu vei auzi de la mine. Fă de acum ceea ce voiești și săvârșește cu lucrul ceea ce ai gândit".

Și mâniindu-se Liciniu, a poruncit să întindă pe sfânt gol la pământ și să-l bată cu bețe pe pântece. Iar sfântul în bătăile ce i se aduceau avea întărire pe Hristos, către Care ridicând ochii cei sufletești se rugă: "Dumnezeule, ia aminte spre ajutorul meu; Doamne grăbește ca să-mi ajuți". Iar tiranul aprinzându-se de mânie pentru multă răbdare a sfântului, a poruncit ca să-i rupă pântecele lui cu unghii de vultur, ca să vadă cu ochii săi cele dinăuntrul lui.

Icoana Sfinților Mucenici Ermil și Stratonic 13 ianuarie -a- pravila.ro
Icoana Sfinților Mucenici Ermil și Stratonic 13 ianuarie

Iar mucenicul zicea: "Inima și trupul meu s-au bucurat de Dumnezeul cel viu, ca de seu și de grăsime să se umple sufletul meu, și cu buze de bucurie Te va lăuda gura mea".

Stratonic, văzând pe Sfântul Ermil, prietenul său, chinuit astfel fără de omenie și pântecele lui fiind rupt, a început a plânge; dar văzându-l unii din cei ce stăteau acolo, îndată au spus împăratului că Stratonic, străjerul temniței, pe față se arată că este părtaș al rătăcirii creștinești, și prieten cu Ermil; căci se milostivește și plânge pentru dânsul. Împăratul chemând pe Stratonic, îl întrebă: "Ești prieten al lui Ermil?".

Stratonic nevrând a minți, fiind ucenic al adevărului, și văzând că acum venise vremea nevoinței sale, a mărturisit că este prieten al lui Ermil și că este creștin; deci, defăimă pe idoli ca niște neînsuflețiți și pe închinătorii lor ca pe niște nebuni, și numai pe Unul Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pământului îl preamări.

pravila - Floare Ornamentala

Atunci împăratul, umplându-se de mânie, a poruncit să bată pe Stratonic cu bețe peste tot corpul gol. Dar acesta fiind bătut, își ridică ochii către Sfântul Ermil, prietenul său, și zicea: "Roagă-te lui Hristos pentru mine, Ermile, ca să-mi dea putere să-mi păzesc credința tare și nemișcată și să fiu mai presus decât toți chinuitorii mei". Apoi râdea de Liciniu și-l îndemna ca să înceteze a se închina idolilor celor orbi și neînsuflețiți și să se teamă de pedeapsa adevăratului Dumnezeu, în ale Cărui mâini este înfricoșat lucru a cădea. Dar au bătut pe sfânt până ce a tăcut, fiind slăbit de răni. După aceea a poruncit împăratul ca pe amândoi, pe Stratonic și pe Ermil, să-i arunce în temniță.

Deci, Sfântul Stratonic se ruga, zicând: "Doamne, să nu pomenești fărădelegile mele cele dintâi". Apoi, amândoi grăiau către Dumnezeu: "Ajută-ne Dumnezeule, Mântuitorul nostru, pentru mărirea numelui Tău Celui sfânt". Atunci ei au auzit un glas dumnezeiesc, zicând: "Alergarea ați săvârșit, credința ați păzit, și de acum s-a pregătit vouă cununa dreptății, pe care dimineață o veți lua". A doua zi, aduseră iarăși pe Ermil la judecată, și Liciniu l-a întrebat: "Vei jertfi idolilor?".

Sfântul a răspuns: "Cele ce întâi ți-am spus, acelea și astăzi îți repet; pentru aceea arde, taie și chinuiește-mă cum voiești, pentru că am învățat a nu mă teme de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă". Deci, a poruncit tiranul ca să spânzure pe sfânt de un lemn și cu cuțitele să-i împungă trupul. Iar sfântul, într-acea mare durere, neîncetat se rugă: "Fii mie ajutor, Dumnezeule, Mântuitorul meu". Apoi a auzit un glas de sus: "Nu te teme, căci cu tine sunt Eu, Dumnezeul Tău".

pravila - Floare Ornamentala

După aceasta, împăratul a judecat pe Sfântul Ermil, ca să fie înecat în Dunăre; iar pe Sfântul Stratonic aducându-l, îl îndemna să jertfească idolilor, ca să nu pătimească și el ca prietenul său; dar fericitul Stratonic a răspuns: "Cu adevărat, ticălos aș fi dacă m-aș supune poruncii tale celei nebune; și cum aș voi eu ca să rămân viu, când prietenul meu moare pentru Hristos?". Liciniu a zis: "Atunci voiești să mori cu Ermil?". Sfântul Stratonic a răspuns: "Foarte mult doresc; pentru că se cuvine ca prietenii cei adevărați să îndure primejdia împreună și de bunătăți iarăși împreună să se îndulcească. Și ce va fi mai dulce pentru noi, decât a pătimi și a muri pentru Hristos?".

Văzând împăratul Liciniu că nimic nu sporește, a osândit pe Sfântul Stratonic la același fel de moarte, ca să fie înecat în Dunăre cu Ermil.

Pe când duceau pe amândoi sfinții spre înecare, ei cântau cu veselie: Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, întru oameni bunăvoire. Și ducându-i ostașii la Dunăre, i-au pus în mreje și i-au aruncat în adâncul apei.

Martiriul Sfinților Mucenici Ermil și Stratonic 13 ianuarie - pravila.ro
Martiriul Sfinților Mucenici Ermil și Stratonic 13 ianuarie

Astfel Dunărea a primit trupurile sfinților mucenici, iar cerul a sălășluit sufletele lor întru acoperămintele sale. Apoi a treia zi, s-au aflat la mal sfintele lor trupuri, pe care credincioșii le-au îngropat cu cinste, ca la 18 stadii departe de cetatea Singhidon (Belgrad), punându-i pe amândoi într-un mormânt, ca toate să le fie de obște, ca prieteni: de obște mărturisirea pentru Hristos, de obște temnița, de obște chinurile, de obște înecarea, de obște îngroparea trupurilor lor, de obște și mărirea în ceruri; cu darul și cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, se cuvine toată mărirea, cinstea și închinăciunea, acum și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

pravila - Floare Ornamentala

Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților

Ornament despartitor v01

Calendar Ortodox - Sfinții de astăzi 13 ianuarie

În aceasta lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea sfinților mucenici Ermil și Stratonic;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Iacob cel din Nisibe, în Mesopotamia;
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Atanasie, care, fiind bătut cu toiege, s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Pahomie și Papirin, care în râu s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea târnosirii Mănăstirii prorocului Ilie, din Valea Adanca;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Maxim Cavsocalivitul, care a sihăstrit în Sfântul Munte al Athosului, la anul o mie trei sute douăzeci, și care în pace s-a săvârșit.

Calendar Ortodox - Sfinții de astăzi 14 ianuarie

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea sfinților cuvioși părinți uciși în Muntele Sinai;
Tot în această zi, pomenirea celor treizeci și trei de părinți uciși în Rait;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Teodul, fiul lui Nil cel înțelept;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Ștefan, care a făcut mănăstirea Hinolacul;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Sava, arhiepiscopul Serbiei și ctitorul sfintei mănăstiri a Hilandarului;
Tot în această zi, pomenirea sfintei mucenițe Agni, care fiind aruncată într-o temniță întunecată, acolo s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfintei Nina, cea în tocmai cu Apostolii, încrestinătoarea Georgiei.

Ornament despartitor v01

Pe Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic să îi rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinților Mucenici rugați-vă lui Hristos pentru noi! Cu ale lor sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.

Sursă: pravila.ro, facebook.

Floare-Final
autor: Pravila

Recomandări

† Sfântul Cuvios Iosif Imnograful
(4 aprilie)

FB Mess WA Like Sfântul Cuvios Iosif Imnograful (sau scriitorul de cântări) este cunoscut ca fiind cel care a scris Paraclisul Sfântului Nicolae și un prolific scriitor de cântări bisericești. Este serbat în calendarul ortodox […]

† Sfântul Sfințit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei
(7 iunie)

FB Mess WA Like Sfântul Sfințit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei, prin smerenie și dragoste a primit de la Dumnezeu darul tămăduirii. Punerea mâinilor și rugăciunea lui tămăduiau bolile trupești ale tuturor celor care veneau la […]

† Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu
(5 octombrie)

FB Mess WA Like Sfinții Cuvioși Daniil și Misail, de la Mănăstirea Turnu, au fost călugări la Mănăstirea Cozia, însă, dintr-o dorință arzătoare de Dumnezeu, au mers și mai departe de lume, în sihăstria munților, […]

Scrie un comentariu

Câmpuri care necesită să fie completate sunt cel care au caraterul *

Floare-Final
© 2024 Toate materialele de pe această pagină sunt proprietatea pravila.ro
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram