Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena, sunt socotiți "întocmai cu Apostolii" pentru marea lor contribuție la apărarea, răspândirea și înflorirea creștinismului. Ei sunt serbați în calendarul ortodox în data de 21 mai.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Sfânta Elena era originară din Drepanum (numit după aceea Helenopolis), din Golful Nicomidia. Flavia Iulia Helena (248 - 329) era fiica unui hangiu.
Sfânta împărăteasă Elena de tânără era vestită pentru inteligența, delicatețea și frumusețea ei. Istoria sa începe în anul 272, când i-a furat, pentru totdeauna, inima un ofițer din garda romană, care i-a dăruit un fiu, pe Constantin, cel ce avea să devină cel mai puternic om din lume și primul împărat creștin.
În timpul persecuțiilor creștine, în toiul nopților, Sfânta împărăteasă Elena primea învățătura creștină: despre epistolele Sfântului Apostol Pavel, despre Evanghelii. Ușor-ușor, ea a început să creadă că Dumnezeu L-a dat pe Unicul Său Fiu pentru lume, pentru ca El să moară și să mântuiască omenirea. Pentru a-i recunoaște și a se face cunoscută celorlalți creștini, ea purta monogramul lui Hristos HP - semnul "HR în română".
Sfânta împărăteasă Elena se ruga, din tot sufletul, pentru sosirea acelei zile în care creștinismul nu mai trebuia să-și ascundă Lumina, neștiind că instrumentul de eliberare a credinței va fi propriul său fiu, Constantin.
Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus Augustus (Sfântul împărat Constantin cel Mare) s-a născut în anul 272 în cetatea Naissus (astăzi, Niș, în Serbia), din provincia romană Moesia Superior. Tatăl său, Constantius Chlorus ajunsese la acea vreme general, iar mai târziu "Cezar" (titlu imperial, care conferea conducerea a jumătate din imperiul Roman). Despre tatăl Sfântului Constantin cel Mare se știe că, deși era închinător la idoli, respectând legile statului, era mâhnit pentru creștinii care erau hăituiți și omorâți în părțile imperiului care nu erau sub stăpânirea lui.
Constantius Chlorus a divorțat de Sfânta Elena, în jurul anului 292, pentru a se căsători cu fiica vitregă a împăratului Maximian, Teodora. Sfânta împărăteasă Elena își adora mult fiul, având cea mai mare influență în viața lui. Sfânta Elena nu s-a recăsătorit și a trăit în umbră, departe de atenția publică, dar aproape de fiul său, pe care l-a sprijinit cu dragoste și afecțiune. Constantin nu era creștin și promisiunea de mântuire prin Hristos nu avea mare însemnătate, deși, cu mult înainte să se fi îndreptat către Biserică, nutrea un sentiment religios, amestecat cu superstiții, care se manifesta în cultul "Soarelui invincibil", în adorarea unei "Divinități Supreme".
În anul 306, Constantin a fost proclamat de armata romană drept august al imperiului, imediat după moartea lui Constantius Chlorus. El și-a readus mama la curtea imperială, conferindu-i titlul de "Nobilissima Femina" (Preacinstita Doamnă Nobilă).
Forma de conducere a Imperiului Roman era atunci tetrarhia, doi "auguști" și doi "cezari", aceștia ajungând în cele din urmă să-și dispute puterea. Astfel, Constantin cel Mare, proclamat de armată împărat, a intrat în conflict cu fiul fostului împărat Maximian, Maxențiu.
Maxențiu, fiul nelegitim al lui Maximian Eraclie, aflând despre Constantin că a fost acceptat ca împărat, a început să-l urască și, cu complicitatea câtorva senatori romani, a ajuns el împărat al Romei, fără voia poporului și a armatei romane. Constantin nu s-a supărat, ci s-a mulțumit cu Britania "și cu părțile ei cele de un hotar". Maxențiu nu l-a recunoscut însă pe Constantin ca împărat.
Deoarece Maxențiu, s-a dovedit un adevărat tiran, prigonindu-i atât pe creștini, dar purtându-se rău și cu păgânii săi, Constantin i-a scris acestuia, sfătuindu-l cu bunătate și prietenie să renunțe la prigoană și la tiranie. Maxențiu nu numai ca nu l-a ascultat, ci - mai mult - s-a gândit să pornească război împotriva sa.
Lupta dintre Constantin și cezarul care stăpânea Roma, împreună cu ținuturile de Răsărit ale imperiului, Maxențiu (317-313), a fost câștigată de Constantin la Turin și Verona, urmând ca acesta să vină asupra Romei. Bătălia decisivă cu Maxențiu a fost dată la Podul Milvius, lângă Tibru, în octombrie 312.
Între Constantin și Roma se afla Tibrul și Podul Milvius. Pe malul opus, Maxențiu adunase deja o mare armată. Fără știrea lui, Elena, mama, se ruga cu tot sufletul ca Iisus Hristos să-i protejeze fiul!
În ziua premergătoare luptei, rugându-se "Dumnezeului tatălui său", Constantin a văzut pe cer un semn deosebit, o cruce făcută din lumină, și deasupra o inscripție: "Întru aceasta vei învinge", relatează scriitorul Eusebiu de Cezareea, contemporan al Sfântului Constantin, care menționează că acest lucru l-a aflat de la însuși împăratul Constantin și că acesta i-a garantat autenticitatea sub jurământ.
A doua zi, împăratul a pus crucea pe toate steagurile armatei sale. Bătălia a fost câștigată de Constantin, care a intrat biruitor în Roma, iar Maxențiu s-a înecat în apele Tibrului (Maxențiu dorea să îl atragă pe împăratul Constantin pe Podul Milvius, după care să taie frânghiile care țineau acel pod și astfel încât Constantin să se înece cu întreaga oaste; însă cel care se ocupa de această cursă a tăiat mai devreme frânghiile podului și Maxențiu s-a înecat cu o mare parte din arată).
În anul 313, Sfântul împărat Constantin cel Mare a emis Edictul de la Mediolanum (Milan), prima recunoaștere oficială a creștinismului, prin care se punea capăt persecuțiilor împotriva creștinilor și se garanta libertatea credinței și a cultului. Astfel, creștinismul devine "religie permisă" alături de celelalte din imperiu, jertfele sângeroase au fost interzise.
Actul a fost emis cu acordul împăratului ce stăpânea peste partea de răsărit a imperiului, Liciniu (308-321).
După edictul din 313, împăratul a scutit Biserica de impozite, i-a acordat dreptul de a primi donații și le-a dat episcopilor dreptul să judece pe cei ce nu doreau să fie judecați după legile statului. A înlăturat din legile penale pedepsele contrare spiritului creștinismului, precum: răstignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul roșu). Nu trebuie uitat nici ajutorul cu sume importante din tezaurul statului, pentru ridicarea de biserici și întreținerea clerului. El a dăruit Bisericii și dreptul de eliberare a sclavilor. Sfântul împărat Constantin cel Mare a adoptat legi care interziceau adulterul și avortul, abandonarea copiilor nou născuți, răpirea copiilor și vinderea copiilor din motive de sărăcie.
Tot în anul 313, potrivit istoricului Eusebiu, Sfânta Elena a primit botezul.
Prin legea din 321, Sfântul împărat Constantin cel Mare a generalizat duminica ca zi de repaus în Imperiu.
Din anul 316, Liciniu s-a distanțat de Sfântul împărat Constantin cel Mare, devenind reprezentantul declarat al păgânismului în Orient, unde erau mulți creștini, și a început persecutarea lor în perioada anilor 320-323. Constantin l-a învins în bătălia de la Crysopolis în 324 și l-a condamnat la moarte.
Din anul 324, Constantin a rămas singur la conducerea Imperiului Roman, poziție pe care și-a menținut-o până la sfârșitul vieții (337). Perioada în care acesta a domnit împreună cu mama sa a fost cunoscută ca "Epoca de aur".
În această perioadă, Biserica a cunoscut o mare înflorire pe tot întinsul imperiului. Împărăteasa Elena, a avut o contribuție majoră la această lucrare de înnoire prin care s-au deschis și s-au zidit în Imperiul Roman numeroase biserici (printre care Biserica Învierii Domnului zidită lângă Sfântul Mormânt, biserica din Ghetsimani, biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret, precum și alte lăcașuri de cult).
În aceeași perioadă, Sfântul împărat Constantin cel Mare a construit o cetate impresionantă pe malul stâng al Bosforului, pe locul vechii cetăți Byzantion. Cetatea, care îi va purta numele (Constantinopol), a devenit noua capitală a imperiului, care a rivalizat cu vechea Romă. Aceasta a fost temelia Imperiului Roman de Răsărit, care a durat până la 29 mai 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de turci, sub conducerea lui Mahomed al II-lea Cuceritorul (1451 - 1481).
Între clădirile care au fost construite în acest oraș fabulos, Constantinopol după numele împăratului, s-a ridicat și Biserica "Sfinții Apostoli", pe cel mai înalt deal al nou-înființatului oraș. Biserica avea planul în formă de cruce grecească (cu cele patru brațe egale) și era încununată cu o turlă cu ferestre și patru fără ferestre, cele patru fiind așezate pe brațele crucii.
În anul 325, Sfânta Elena a plecat într-o expediție la Ierusalim, pentru a găsi Sfânta Cruce pe care fusese răstignit Iisus Hristos. În acele vremuri, Ierusalimul se afla în reconstrucția începută de împăratul roman Adrian, după dezastrul produs de revolta iudaică din anul 70. Împăratul Adrian construise la mormântul lui Iisus Hristos, aproape de Golgota, un templu păgân închinat zeiței Venus. Locul era cel mai indicat pentru începerea căutărilor, așa că Sfânta împărăteasă Elena, însoțită de Macarie, episcopul Ierusalimului, au hotărât dărâmarea templului și efectuarea săpăturilor, care să scoată la lumină cel mai cinstit obiect creștin. În urma acelor săpături au găsit trei cruci, dar nu puteau să o identifice pe cea pe care fusese răstignit Iisus, de aceea le-au atins de un mort. Acesta a înviat în momentul în care a fost atins cu Crucea Domnului și astfel au descoperit care dintre cele trei cruci a aparținut Mântuitorului.
Sfânta Cruce a fost mai apoi înălțată solemn în văzul poporului creștin de episcopul cetății Ierusalimului, Macarie I, la 14 septembrie 326, și, de atunci, se prăznuiește până astăzi Înălțarea Sfintei Cruci la aceasta dată.
Împărăteasa Elena a luat cu ea o parte din Crucea Domnului, precum și piroanele care au fost fost folosite la răstignirea lui Iisus, pe care le-a pus în capela palatului.
În anul 325, Împăratul Constantin cel Mare a convocat primul Sinod Ecumenic, în localitatea Niceea (în Turcia de astăzi). Având ca prioritate păstrarea adevărului de credință și a unității Imperiului Roman, împăratul i-a chemat pe toți episcopii bisericii pentru a se hotărî în problema ereziei lui Arie. Acesta susținea că Iisus Hristos nu este fiul lui Dumnezeu, ci este "prima creatură a Tatălui". La acest sinod au participat, 318 părinți, printre care sfinții Atanasie cel Mare, Nicolae al Mirelor, Spiridon al Trimitundei, Pafnutie Egipteanul și Osiu de Cordoba.
Sinodul a stabilit "dumnezeirea Fiului", compunând totodată primele șapte articole din Crez, a fixat data Paștilor (prima duminică după lună plină, după echinocțiul de primăvară) și a dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericească. La sfârșitul Sinodului, când Osiu de Cordoba a rostit pentru prima oară Crezul, Constantin a spus: "Da, acesta este adevărul. Nu sunt teolog, dar simt că aici este adevărul. Sunt convins că nu voi l-ați făcut, ci Dumnezeu care a lucrat cu voi".
Părintele profesor Adrian Gabor în cursul intitulat "Relația Stat – Biserică în primele patru secole" amintește și de faptul că împăratul le-a impus celor din jurul său o viață cucernică, el însuși retrăgându-se zilnic pentru a se ruga în genunchi.
Împăratul îi respecta mult pe episcopi, considerându-se el însuși "episcopul din afară": "Dumnezeu v-a chemat să fiți episcopi pentru tot ceea ce ține de treburile dinlăuntru ale Bisericii. Iar pentru cele din afară, m-a rânduit pe mine episcop." Prin aceasta, voia să-și exprime convingerea că populațiile încă necreștine îi fuseseră încredințate din punct de vedere religios, având misiunea de a le face cunoscută Evanghelia lui Hristos. În aceste circumstanțe putem înțelege condițiile tratatului de pace semnat, în anul 332, între bizantini și goți, când goții, care fuseseră învinși, au devenit aliați ai Imperiului. În acest sens poate fi înțeles episcopatul lui Constantin. De asemenea, Constantin s-a îngrijit și de creștinii aflați în Persia.
După Constantin, misiunea providențială a Imperiului a fost, în mod firesc, natural, cea de a stăpâni toate națiunile, pentru a aduce, în mijlocul lor, Lumina Evangheliei, și de a instaura, încă din această lume, Împărăția lui Hristos. Astfel, lui Constantin și tuturor urmașilor săi li s-a acordat numele de "întocmai cu Apostolii".
În anul 325, Constantin i-a oferit mamei sale cea mai mare distincție pe care o putea primi o femeie, aceea de "Augustă".
După ce și-a petrecut ultima etapă a vieții la locurile sfinte, Sfânta Elena a murit în anul 330 la Roma. Sicriul ei, o adevărată bijuterie artistică, poate fi admirat la Muzeul Vaticanului.
Sfânta Elena s-a bucurat dintotdeauna de o evlavie deosebită din partea creștinilor. Numele ei, care se traduce ca "făclie", "torță", "strălucirea soarelui", este purtat de nenumărate credincioase. În cinstea ei s-au ridicat biserici, mănăstiri, așezăminte teologice sau sociale. Ea a fost și rămâne un simbol de puritate, dragoste părintească, nădejde și credință autentică.
Pentru grija pe care a arătat-o săracilor și oamenilor simpli, pentru preocuparea față de problemele creștinismului, dar și pentru evlavia și credința puternică, împărăteasa Elena este cinstită ca sfântă în întreaga creștinătate.
Sfânta Elena este și ocrotitoarea arheologilor, datorită demersului ei de a căuta crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos.
După zece ani de la moartea mamei sale, Sfântul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de către episcopul Eusebiu de Nicomidia. Împăratul a murit la scurt timp după botez, pe 21 mai 337 în Nicomidia, cu puțin înainte de terminarea construirii Bisericii Sfinții Apostoli din Constantinopol, ctitorită de el. În momentul în care lucrările de zidire s-au încheiat, trupul lui Constantin cel Mare a fost mutat în această biserică-necropolă de către fiul și succesorul său, Constanțiu.
Surse: Creștin Ortodox link1 link2, Basilica.
Unul dintre cele mai vechi lăcașuri de cult din tară închinate Sfinților Împărați Constantin și Elena este Catedrala patriarhala din București, ctitorie a voievodului Tarii Romanești, Constantin Șerban Basarab (1654-1658), care a fost sfințita în 1658 de patriarhul Macarie al Antiohiei și al Întregului Orient, împreună cu mitropolitul Ștefan al Țării Romanești și cu episcopii de Râmnic și de Buzău.
În anul 2002, la sărbătoarea hramului catedralei, o delegație a Bisericii Ortodoxe din Cipru a dăruit vrednicului de pomenire patriarh Teoctist părticele din moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena, aduse de la Mănăstirea Kykkos, împreună cu o copie după icoana Maicii Domnului pictată de Sfântul Evanghelist Luca, care se păstrează în mânăstirea cipriotă.
Alte părticele de sfinte moaște, în București, se mai găsesc:
În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfinților Împărați Constantin și Elena!
CONSTANTIN - este un nume de origine latină "Cōstantīnus" și vine de la cuvântul "constans", "constantis" care înseamă "stai nemișcat, statornic, solid, ferm, ferm, hotărât, tenace". "Constantin" a devenit un nume foarte popular în special datorită Sfântului Împărat Constantin.
Forme și variante ale numelui "Constantin" în alte limbi: în germană, maghiară, sârbă și macedoniană exista forma de "Konstantin", iar rușii mai folosesc și varianta de "Kostea". Englezii și francezii folosesc variantele de "Constant" sau "Constantin". În limba greacă există variantele "Konstantions" și "Gus", iar în italiană există formele de "Constantino" și "Constanzo".
ELENA - forma engleză a grecescului Ἑλένη (Helene), provenind din cuvântul grecesc ἑλένη (helene) care înseamnă "cea solară", "cea strălucită", "cea luminoasă", de la Helios, dar și "tortă", "făclie", "foc sacru", care este posibil să fie înrudit cu cuvântul σελήνη (selene) care înseamnă "lună".
Numele a fost folosit inițial printre primii creștini în cinstea sfântului, spre deosebire de caracterul clasic. În Anglia a fost scrisă în mod obișnuit Ellen în timpul Evului Mediu, iar ortografia Helen nu a fost folosită în mod regulat decât după Renaștere. O purtătoare celebră a fost Helen Keller (1880-1968), o scriitoare și lector americană cu deficiențe de văz și auz.
Ileana, Ilinca, Lili, Liliana, Lenuța, Lenus, Neli, Eli, Elen, Helena.
Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în date de 21 mai când sunt serbați Sfinții Împărați Constantin și Elena.
Conform statisticilor, în România sunt peste 1,7 milioane de bărbați și femei care poartă numele Sfinților Împărați Constantin și Elena sau derivatele acestora (Costel, Costică, Costin, Costinel, Costi, Constanța, Constantina etc. Și Ileana, Ilinca, Lili, Lilianam Lenuța, Lenus, Neli).
Surse: Behindthename, Name-Doctor link1 link2.
În iconografia ortodoxă, cel mai adesea, Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt reprezentanți împreună, în haine împărătești, având așezată între ei Sfânta Cruce, pentru că Sfântul Constantin a descoperit Crucea pe cer, în viziunea sa despre ultima bătălie cu Maxențiu, iar Sfânta Elena a descoperit lemnul Crucii lui Hristos în pământul Golgotei.
De asemenea, Sfântul Constantin este reprezentat:
Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol, cunoscută și sub numele de Polyándreion Imperiale (Cimitirul Imperial), a fost una dintre cele mai importante biserici din noua capitală de la înființarea sa de către Constantin cel Mare. Biserica Santi Apostoli, cu un plan de cruce greacă , a devenit un model pentru toate bisericile ulterioare dedicate apostolilor, precum Bazilica Apostolilor din Gerasa sau Bazilica apostolorum fondată un secol mai târziu la Milano de Sfântul Ambrozie.
Biserica Sfinții Apostoli este una dintre cele mai renumite biserici ortodoxe din mărețul Constantinopol, orașul Istanbul - Istambul - de astăzi. Alături de aceasta renumita biserică a Sfinților Apostoli, care astăzi nu mai exista, minunata capitala a Imperiului Bizantin mai găzduiește și alte locașuri de cult, precum: Biserica Sfânta Sofia, Biserica Vlaherne, Mănăstirea Studion, Biserica Chora, Biserica Pammakaristos, Biserica Sfânta Irina și altele asemenea.
Biserica Sfinții Apostoli a fost centrul multor evenimente mărețe din Constantinopol, fiind a doua ca importanță, după Biserica Sfânta Sofia, aflată la mica distanta de aceasta. În Biserica Apostolilor a fost întronizat patriarhul Niceta I (765-780), alături de multi alți ierarhi. Tot în aceasta s-au ținut multe întâlniri și ședințe de mare amploare. La anumite sărbători, precum Duminica lui Toma și prăznuirea Sfinților Împărați Constantin și Elena, familia imperială, alături de împărat, participa la Sfântul Liturghie, ținuta în acest loc.
Biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol - Apostoleion - a fost construita de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare, ca biserica mausoleu și ca mormânt martiric pentru Moaștele celor 12 Sfinți Apostoli. Această biserică avea cel puțin dimensiunile Catedralei Sfânta Sofia, păstrata până astăzi în celebra capitală creștină. Trupul împăratului a fost mutat în momentul în care au ajuns aici Moaștele Sfinților Apostoli.
Biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol a fost construita de Sfântul împărat Constantin cel Mare, în secolul al IV-lea, pe cel mai înalt deal cuprins intre zidurile nou-înființatului oraș din Bizanț. Biserica, având forma de cruce, a fost zidită lipită de peretele rotund al Mausoleului lui Constantin. Având planul în forma de cruce grecească, biserica era încununată cu o turlă cu ferestre și patru fără ferestre, cele patru fiind așezate pe bratele crucii.
Împăratul Constantin cel Mare a murit în Nicomidia, în anul 337, cu puțin înainte de terminarea construirii bisericii. În momentul în care lucrările de zidire s-au încheiat, trupul lui Constantin cel Mare a fost mutat în aceasta biserica-mausoleu de către fiul și succesorul său, Constanțiu.
Textele privitoare la Biserica Sfinților Apostoli, zidita la Constantinopol de către Constantin și fiul sau Constanțiu, înainte de anul 356, spre a adăposti mormintele celor doisprezece Apostoli ai lui Hristos, precum și sarcofagele membrilor familiei imperiale. În orice caz, Sfântul Ambrozie a ales un plan în forma de cruce pentru Biserica Sfinților Apostoli, pe care a ridicat-o în orașul sau Milano, atât de receptiv, cum am văzut și mai înainte, la influentele venite din provinciile răsăritene ale imperiului.
În anul 356 sau 357, Constanțiu a adus în Constantinopol Moaștele Sfântului Apostol Andrei (capul), din Insula Ahaia, cât și pe cele ale Sfinților Apostoli Luca Evanghelistul și Timotei, din Efes. La două secole după înălțarea acestei minunate biserici, clădirea necesită deja o reconstruire completă. Potrivit istoricului Procopius, cât și altor istorici mai noi, Biserica Sfinții Apostoli a fost reconstruită de către împăratul Justinian. Scriitorul cunoscut sub numele de Pseudo-Codinus atribuie însă aceasta biserică Împărătesei Teodora.
Biserica acestuia a fost proiectata și zidita de către renumiții arhitecți Antemius din Tralles și Isidor de Milet. Eusebiu de Cezareea mărturisește despre aceasta biserică faptul că avea portice de-a lungul tuturor celor patru pereți de marmură, acoperișul aflându-se la mare înălțime și fiind în întregime aurit cu foiță aur.
Biserica Sfinților Apostoli a fost ridicată de acesta la Constantinopol, intre 536 și 550, pentru a înlocui vechiul sanctuar al lui Constantin și Constanțiu, foarte deteriorat pe atunci. Biserica cea nouă, a Împăratului Justinian, a fost sfințită la data de 28 iunie 550. Aceasta avea formă de cruce grecească, purtând cinci domuri și un dublu pronaos. O arhitectura oarecum similare poate fi observata la Basilica San Marco din Veneția și la Biserica Sfântul Apostol Ioan, din Efes. Biserica Sfinții Apostoli semăna, după oarecare comparații și argumente ale istoricilor, cu oarecare copii mai târzii ale acesteia, printre care și Biserica Saint-Front din Perigeux.
Deși aceasta biserica nu mai exista astăzi, ne putem face însă o idee despre ea după descrierile lăsate de Procopius, Constantin din Rhodos (intre 931 și 944) și Nicolae Mesarites (aprox. 1200). Aceasta era o biserică cu un plan în cruce greacă, având patru brate egale bine degajate, precedate de un nartex dublu și de un atrium. Era acoperita de cinci cupole, ale căror împingeri se neutralizau: una în centru, celelalte pe fiecare dintre bratele crucii.
Deasupra intrării principale în Biserica Sfinților Apostoli se afla o inscripție în piatră ce amintea felul morții fiecărui Sfânt Apostol al Domnului. Potrivit unei mărturii istorice, păstrătoare a acestei inscripții, citim: "Marcu este dat morții de oamenii din Alexandria; Matei doarme somnul cel mare al vieții; Roma îl vede pe Pavel murind de sabie; Filip pătimește cum a pătimit și Petru; Bartolomeu moare pe cruce; Simon pe Cruce își dă viața; în Roma păgânul Nero îl crucifica pe Petru; în viață și moarte trăiește Ioan; Luca moare în pace, la sfârșit; bărbații din Patras îl crucifică brutal pe Andrei; un cuțit curma viața lui Iacov; sulițele străpung trupul lui Toma, în India."
Împăratul Vasile I, numit și Macedoneanul (867-886), a renovat aceasta clădire în întregime. În anul 1328, un însemnat cutremur de pământ a dărâmat statuia Arhanghelului Mihail, pe care împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul (1261-1282) o așezase în vârful unei coloane înalte de marmură, spre aducere aminte de recâștigarea Constantinopolului din mâinile cruciaților și sfârșitul controlului latin asupra acesteia. Biserica Sfinții Apostoli a fost restaurată, pentru a doua orară, la o mare amploare, de către împăratul Andronic II Paleologul (1282-1328).
Până în secolul al XI-lea, cea mai mare parte dintre împărați, patriarhi și episcopi au fost înmormântați în această biserică. Dintre aceștia multe rămășite erau cinstite ca Sfinte Moaște. Alături de Moaștele Sfinților Apostoli, amintite mai sus, în aceasta biserică au mai fost aduse și alte noi comori: Moaștele Sfântului Ioan Gura de Aur și ale Sfântului Grigorie Teologul. Alături de acestea se aflau numeroase sfinte racle și Moaște ale sfinților și martirilor binecredincioși. O bucată din coloană de piatră de care a fost legat Hristos, în vremea Patimilor, a fost și ea adusa în această cinstită biserică. Această coloană este astăzi păstrata în Biserica patriarhala Sfântul Gheorghe din Fanar, Constantinopol.
Cea mai mare parte dintre aceste sfinte odoare au luat drumul Apusului, odată cu alungarea cruciaților din Constantinopol. Vase de aur și argint, sfinte racle și Moaște neprețuite, vestminte brodate în fir de aur, icoane de aur și argint, deosebit de vechi se află astăzi în multe dintre muzeele lumii apusene, precum cele din Roma și San Marco, Veneția. Istoricul Niceta Choniates menționează, în însemnările sale, că armata cruciaților au devastat mormintele celor din Biserica Sfinții Apostoli, fără pic de respect fata de cei adormiți, spre a le jefui de cele de preț ale lor. Nici mormântul împăratului Justinian nu a fost cruțat.
În anul 1420, când călătorul florentin, Buondelmonti, a văzut Biserica lui Iustinian, aceasta era și ea "ruinata de vreme". Biserica Sfinții Apostoli a fost dăruita patriarhului ortodox de către sultanul otoman, după cucerirea capitalei, în anul 1453. Patriarhul Ghenadie a așezat în aceasta biserică Scaunul Patriarhal de Constantinopol, însă datorită puținătății creștinilor din acest cartier și a stării proaste a zidurilor, acesta s-a văzut nevoit a fi mutat în Biserica Pammakaristos, unde a și rămas până în anul 1586, când va fi definitiv mutat în Biserica Sfântul Gheorghe din Fanar. În anul 1461, Mahomed al II-lea a dărâmat-o pentru a o înlocui cu o mare moschee: Fatih Mosque (Moscheea Cuceritorului).
Nimic nu mai poate fi văzut pe locul original al bisericii, decât o moschee străină de duhul creștin. Tot ce era odată Biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol sunt acum doar câteva Sfinte Moaște, păstrate, din mila lui Dumnezeu, în Patriarhia din Constantinopol sau în alte mari mănăstiri athonite. Multe dintre obiectele de mare valoare ale acestei biserici se afla astăzi în Apus, o parte dintre acestea putând fi văzute în Trezoreria de la Biserica Sfântul Marcu, Veneția.
Sursă: Creștin Ortodox.
Sfinților Împărați Constantin și Elena, după Dumnezeu și Maica Domnului, voi sunteți nădejdea noastră și folositorii noștri; voi ne sunteți nouă bucurie în vremea necazului, voi ne ocrotiți în nevoi și ne ajutați. Voi sfintelor mănăstiri și biserici le sunteți păzitori; pentru aceasta cădem înaintea voastră cu lacrimi, rugându-vă să nu încetați a ne ajuta nouă neputincioșilor, ci mijlociți la Dumnezeu și la preacurata Lui Maică și pururea Fecioară Maria, ca și pe noi să ne păzească fără prihană și pe toți să ne întărească în credință, până la sfârșitul vieții, spre mântuirea sufletelor noastre. Amin.
Sfinților Împărați Constantin și Elena, cei ce sunteți mai cinstiți decât toți împărații, aleșii lui Dumnezeu, căzând înaintea voastră, cu lacrimi vă rugăm: Dați-ne mângâiere și nouă, celor ce suntem în necazuri; voi sunteți mijlocitori Sfintei Treimi și puteți să ne ajutați nouă. Auziți-ne și pe noi acum, alungați de la noi necazurile și nevoile ce vin asupra noastră în această vremelnică viață și vindecați neputințele noastre, tămăduiți bolile noastre, potoliți răutatea noastră, izgoniți pe vrăjmașii noștri văzuți și nevăzuți. Dați-ne nouă ca în pace și în liniște să trăim; ajutați-ne nouă cu sfintele voastre rugăciuni. Pentru mântuirea sufletelor noastre faceți milă cu noi acum, când cu frică și cu umilință zicem către voi așa: Bucurați-vă, părinții creștinilor! Amin.
Chipul Crucii Tale pe cer văzându-l și ca Pavel chemarea nu de la oameni luând, cel între împărați Apostolul Tău, Doamne, împărăteasca cetate în mâinile Tale o a pus. Pe care pazește-o totdeauna în pace, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule Iubitorule de oameni.
Constantin astăzi, cu maica sa Elena, Crucea a arătat, lemnul cel preacinstit, care este rușinarea tuturor iudeilor și armă credincioșilor împărați asupra celor potrivnici. Că pentru noi s-a arătat semn mare, și în războaie înfricoșător.
Împăratul Britaniei, Consta, care se numea Fior, era nepotul după fiică al lui Claudie, împăratul cel mai dinainte, și a fost tată marelui Constantin, pe care l-a născut din Elena. Consta a avut și alți copii cu altă femeie, cu numele Teodora, care a fost fiică a împăratului Maximian Erculie. Aceasta a născut lui Consta pe Constantie, tatăl lui Galie și al lui Iulian; pe Dalmatie, pe Navalian și pe o fiică, Constantia, care a fost dată după Liciniu. Iar din Elena este născut numai Constantin cel Mare, care a fost și moștenitor al împărăției tatălui său.
Despre Consta, tatăl lui Constantin, se povestește că, deși se arăta a fi închinător de idoli, după obiceiul cel vechi al Romei, însă nu silea spre slujba idolească ca ceilalți închinători de idoli; ci se închina și nădăjduia spre Dumnezeu cel Preaînalt. El învăța pe fiul său, Constantin, să caute și să ceară ajutor de la cea de sus purtare de grijă, iar nu de la idoli, și îi era milă de creștinii ce erau munciți și omorâți de ceilalți împărați păgâni; pentru aceea el nu ura Biserica lui Hristos, ci o apăra de prigonire. Deci creștinii din părțile Apusului aveau odihnă sub stăpânirea lui; iar în părțile Răsăritului nu înceta încă prigoana, de vreme ce Maximian Galerie, ginerele lui Dioclețian, stăpânea părțile acelea.
La curtea împăratului Consta erau mulți creștini în tot felul de dregătorii și vrând împăratul să știe care dintre bărbați sunt buni, desăvârșiți și statornici în credință, a făcut aceasta: A chemat toată curtea sa împărătească și le-a zis: "Dacă îmi este cineva credincios și voiește să fie în palatul meu, să se închine zeilor mei și împreună cu mine să le aducă jertfe și atunci îmi va fi prieten adevărat, și ne va sluji nouă în boieria sa, învrednicindu-se de la noi de mai mare cinste. Iar dacă cineva nu va voi să se închine zeilor mei, să se ducă din curtea mea unde va voi, deoarece nu pot să fiu împreună cu cei ce nu sunt de o credință cu mine".
Acestea zicând împăratul, curtea s-a împărțit în două; pentru că cei ce erau adevărați robi ai lui Hristos s-au dat la o parte, lăsându-și dregătoriile și rangurile lor cele mari, și au început a ieși din palatele împărătești. Iar cei ce iubeau lumea aceasta și slava ei mai mult decât pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, aceia s-au plecat la cuvintele împăratului și s-au apucat să se închine idolilor. Deci, împăratul, oprind pe adevărații creștini, a zis către dânșii: "De vreme ce vă văd, că slujiți cu credință Dumnezeului vostru, voiesc ca voi să fiți sfetnicii, slujitorii și prietenii mei; pentru că nădăjduiesc că în ce fel sunteți credincioși Dumnezeului vostru, tot în acel fel veți fi credincioși și către mine!". Iar către cei care au voit a se abate de la Hristos și a se închina zeilor, a zis: "Pe voi nu mai voiesc să vă am în curtea mea; căci, dacă nu ați păstrat credința Dumnezeului vostru, apoi cum veți fi credincioși mie?". Astfel i-a gonit rușinați din fața sa. De aici se vede cât era de bun acel împărat către adevărații creștini. Aflându-se mai apoi în Britania și căzând în boală de moarte, a încredințat împărăția fiului său, Constantin, cel născut din Elena, pe care îl iubea mai mult decât pe toți fiii săi cei născuți din cealaltă femeie; și, în urmă, și-a dat ultima suflare.
Și a luat Constantin stăpânirea împărăției după moartea tatălui său, cu învoirea a toată oastea, pentru că era iubit de toți, ca o odraslă ieșită dintr-o rădăcină bună. Iar Maxentie, fiul cel nelegitim al lui Maximian Erculie, auzind de acest lucru, s-a umplut de zavistie și a amăgit câțiva senatori din Roma, cărora dându-le multe daruri și făgăduindu-le multe altele, a răpit scaunul împărătesc, făcându-se astfel împărat al Romei cu puterea sa, fără voia poporului Romei și a toată oastea. Iar Constantin, înștiințându-se de acest lucru, nu s-a supărat asupra lui, ci mai ales s-a și învoit cu dânsul și a trimis la el soli pentru pace, lăsând pe Maxentie să împărățească în Roma, iar el mulțumindu-se cu Britania și cu părțile ei cele de un hotar. Maxentie însă nu voia pacea cu Constantin și nici nu-l recunoștea ca împărat, voind ca singur să fie stăpânitor a tot pământul și al țărilor de sub stăpânirea Romei. Și întărindu-se în Roma, a început a face multă răutate poporului; căci nu numai pe creștini îi gonea, ci și pe păgânii săi îi muncea. El a omorât pe senatorii cei cinstiți, jefuindu-le averile, batjocorind casele cele de neam bun și viețuind cu necurăție; pentru că răpea femeile și fecioarele senatorilor spre necurăția lui, îndeletnicindu-se foarte cu vrăji și fermecătorii, și făcându-se foarte aspru și urât în toată Roma pentru tirania lui cea cumplită și pentru viața lui cea spurcată.
Deci romanii au trimis în taină la Constantin care petrecea în Britania cu mama sa Elena, rugându-l să vină și să-i scape de acel tiran. Iar Constantin a scris mai întâi lui Maxentie, sfătuindu-l prietenește ca să înceteze cu tirania sa, dar Maxentie nu numai că nu l-a ascultat și nu s-a îndreptat, ci și mai rău s-a făcut, gătindu-se de război împotriva lui Constantin și cu totul nevoind să-l aibă împărat împreună cu dânsul. Deci Constantin, auzind că Maxentie nu se îndreptează, ci se întinde spre lucruri mai rele și adună oaste cu multă plată împotriva lui, s-a sculat și s-a dus asupra lui cu război. Dar văzând că puterea lui de oaste este puțină și gândindu-se și la farmecele lui Maxentie, a început a se îndoi de biruință, deoarece știa că Maxentie vărsa mult sânge omenesc prin facerea vrăjilor și pe mulți si prunci, fecioare și femei însărcinate le junghia și le jertfea diavolilor, facându-și lui milostivi pe zeii cei deșerți, spre care nădăjduia.
Deci văzând Constantin că de partea lui Maxentie era mare puterea diavolească, a început a se ruga adevăratului Dumnezeu, Care stăpânește cerul și pământul, pe Care neamul creștinesc îl cinstește, ca să-i dăruiască chip de biruință asupra tiranului. Deci, cu osârdie rugându-se, i s-a arătat întru amiazăzi chipul Crucii Domnului, închipuit cu stele strălucind mai mult decât soarele, iar deasupra acestui chip era scris: "Cu acesta vei birui". Pe acesta îl vedeau și toți ostașii, peste care era comandant Artemie - care după aceea a fost muncit de Iulian pentru Hristos - și se minunau. Iar cei mai mulți dintre dânșii au început a se teme, deoarece, la neamuri, chipul Crucii era semn de nenorocire și de moarte, fiindcă tâlharii și făcătorii de rele se pedepseau cu răstignirea pe cruce. Deci ostașii se temeau toți ca nu cumva războiul lor să fie fără izbândă, iar împăratul Constantin era întru nepricepere mare. Iar noaptea, pe când el dormea, i s-a arătat singur Domnul nostru Iisus Hristos și iarăși i-a arătat semnul cinstitei Cruci, cel ce i se arătase, și i-a zis: "Să faci asemănarea acestui semn și să poruncești ca să-l poarte înaintea cetelor și vei birui nu numai pe Maxentie, ci și pe toți vrăjmașii tăi!".
Și sculându-se împăratul, a spus boierilor săi acea vedenie a sa și, chemând meșteri iscusiți, le-a poruncit să facă cinstita Cruce, după chipul semnului ce i se arătase, de aur, de mărgăritare și de pietre scumpe. Încă a mai poruncit ca toată oastea sa să închipuiască semnul Sfintei Cruci pe toate armele, pe steaguri, pe coifuri și pe paveze. Iar păgânul Maxentie, înștiințându-se de venirea lui Constantin din Britania asupra Romei, și-a scos oastea romană cu multă îndrăzneală și a tăbărât împotriva marelui Constantin. Iar Constantin a poruncit să fie purtată cinstita Cruce înaintea cetelor ostașilor săi, și când s-a lovit cu Maxentie, acesta a fost biruit cu puterea cinstitei Cruci și mulțimea ostașilor săi au fost tăiați, numai Maxentie s-a apucat de fugă, fiind urmărit de împăratul Constantin. Și fugind el pe podul de peste râul Tibru, pe care singur îl zidise, s-a stricat podul cu puterea lui Dumnezeu și s-a afundat ticălosul în râu cu ostașii săi, ca și Faraon cel de demult și s-a umplut râul de călăreți și de cai cu arme. Iar marele Constantin a intrat în Roma cu biruință, întâmpinat de tot poporul cu mare bucurie și cinste, și a înălțat mare mulțumire lui Dumnezeu, Celui ce i-a dat biruință asupra tiranului cu puterea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci. Iar spre pomenirea acelei preaslăvite biruințe, a pus o cruce în mijlocul cetății Romei, pe un stâlp înalt de piatră, și a scris pe dânsa: "Prin acest semn mântuitor, cetatea aceasta s-a eliberat de sub jugul tiranului".
Al doilea război l-a avut împotriva Vizantiei, care era atunci o cetate mică zidită de un grec oarecare, anume Vizas, în numele său, pe vremea lui Manase, împăratul iudeilor. Acolo Constantin fiind biruit de două ori, era într-o mare mâhnire; dar, făcându-se seară, și-a ridicat ochii spre cer și a văzut o scrisoare alcătuită de stele, care închipuia acestea:Cheamă-Mă pe Mine în ziua necazului tău, și te voi scoate și Mă vei preamări. Și înfricoșându-se, și-a ridicat ochii spre cer și a văzut închipuită o cruce de stele ca și mai înainte și împrejurul ei aceste cuvinte: "întru acest semn vei birui". Astfel, purtându-se crucea în fruntea cetelor, a biruit pe vrăjmașii săi și a luat cetatea Vizantiei.
Având al treilea război cu barbarii la Dunăre, iarăși i s-a arătat pe cer semnul Sfintei Cruci, arma cea mântuitoare și, ca și mai înainte, a avut biruință. Și, de atunci, împăratul Constantin cunoscând puterea lui Hristos, Cel ce S-a răstignit pe cruce, a crezut că este adevăratul Dumnezeu și s-a botezat împreună cu maica sa, Elena, cea vrednică de laudă.
Iar despre botezul Sfântului Constantin se povestește astfel: Cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Cel ce le rânduiește toate spre folosul omenesc, împăratul Constantin a căzut într-o lepră foarte cumplită, încât tot trupul lui era cuprins de bube, de la cap până la picioare. Și au fost aduși la el mulți doctori preaînțelepți și vrăjitori, nu numai din stăpânirea Romei, ci și din Persia; însă nici un folos n-a câștigat la boala sa. Iar mai la urmă venind la împărat slujitorii idolești de la Capitoliu, aceștia i-au zis: "De nu-ți vei face scăldătoare din sânge de copii mici și de nu te vei spăla într-însa, fiind caldă, apoi nu poți să te tămăduiești; iar de vei face așa, atunci îndată vei fi sănătos, căci altă doctorie nu este mai bună decât aceasta".
Atunci împăratul a trimis pretutindeni ca să adune prunci mici, pentru a face din sângele lor scăldătoarea. Și au fost adunați la Capitoliu o mulțime de prunci mici, care sugeau la sânul maicilor lor. Și sosind ziua în care erau să fie junghiați, a mers și împăratul la Capitoliu; pentru că acolo îi pregăteau slujitorii idolești scăldătoarea cea de sânge. Și iată, s-au adunat atunci o mulțime de femei, care își smulgeau părul de pe cap și cu unghiile își zgâriau fețele, tânguindu-se și plângând cu amar. Deci întrebând împăratul care este pricina plângerii lor și aflând că sunt mame ale pruncilor adunați pentru junghiere, s-a umilit și, văzând plângerea și tânguirea lor cea amară, a zis: "O, cât de mare este neomenia celor ce m-au sfătuit să vărs sânge nevinovat și nu este lucru încredințat de voi fi sănătos, dacă mă voi spăla în sângele cel nevinovat! Și chiar de aș fi știut cu adevărat că mă voi tămădui, apoi mai bine este ca eu unul să rabd durere, decât să vărs sângele la atâția prunci, care nici un rău nu mi-au făcut mie, și încă și pe maicile lor să le umplu de neîncetată tânguire și mâhnire". Acestea zicând, s-a întors la palat și îndată a poruncit să le dea mamelor pe fiii lor sănătoși, încă și aur din vistieriile împărătești, și astfel le-a eliberat pe ele cu pace.
Iar Preabunul Dumnezeu, văzând o milostivire ca aceasta din partea împăratului, i-a răsplătit cu îndoită sănătate – și trupească și sufletească –, căci a trimis la dânsul pe Sfinții și Marii Apostoli Petru și Pavel, care i s-au arătat în vedenie pe când dormea, stând lângă patul lui. Iar împăratul i-a întrebat pe dânșii cine sunt și de unde vin, iar ei au zis: "Noi suntem Petru și Pavel, Apostolii lui Hristos, trimiși de Dânsul la tine să te povățuim la calea mântuirii, să-ți arătăm baia în care vei câștiga sănătatea sufletului și a trupului și să-ți făgăduim viața cea veșnică de la Dumnezeu, pentru viața cea vremelnică pe care ai dăruit-o pruncilor, fiindcă i-ai cruțat pe dânșii de moarte. Deci cheamă la tine pe episcopul Silvestru, care se ascunde de frica ta în muntele Soract, și să asculți învățătura aceluia, pentru că el îți va arăta o scăldătoare în care te vei curăți de toate spurcăciunile și din care vei ieși sănătos cu trupul și cu sufletul". Acestea zicându-le Sfinții Apostoli, s-au dus de la dânsul.
Iar împăratul deșteptându-se din somn, se minuna de acea vedenie, când, după obicei, a intrat la dânsul doctorul. Atunci împăratul a zis către dânsul: "De acum nu mai am trebuință de doctoria voastră, fiindcă nădăjduiesc spre dumnezeiescul ajutor". Și l-a trimis pe el de la dânsul. După aceea a poruncit, ca îndată să caute pretutindeni pe episcopul Silvestru și să-l aducă la dânsul cu cinste. Deci, fiind găsit episcopul Silvestru și adus la împărat, Constantin l-a primit pe el cu mare cinste și dragoste, pentru că, singur sculându-se, l-a întâmpinat și l-a îmbrățișat prietenește.
Apoi l-a întrebat pe dânsul, zicând: "Oare sunt la voi oarecare dumnezei cu numele Petru și Pavel?". Silvestru a răspuns: "împărate, Unul este la noi Dumnezeu, Care a zidit cerul și pământul și toate cele ce sunt pe dânsul. Iar aceia cărora tu le zici Petru și Pavel, nu sunt dumnezei, ci robi ai lui Dumnezeu, care au propovăduit în toată lumea numele lui Iisus Hristos și mai pe urmă și-au vărsat sângele lor pentru Domnul, fiind uciși de către Nero". Auzind aceasta, împăratul s-a bucurat foarte mult și a zis: "Rogu-mă ție, episcope, arată-mi mie asemănarea lor, dacă o ai pe icoană închipuită, ca mai cu încredințare să știu de sunt aceia ce mi s-au arătat mie în vis". Atunci Silvestru a trimis îndată un diacon să aducă icoana Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Deci, văzând împăratul închipuirile fețelor apostolești, a zis: "Cu adevărat aceștia sunt cei văzuți de mine!".
Atunci împăratul a spus episcopului cu de-amănuntul toată vedenia lui și l-a rugat pe el să-i arate scăldătoarea aceea, în care ar putea să se curețe de lepra sufletească și trupească, după cuvântul apostolilor, care i s-au arătat lui în vedenie. Iar Sfântul episcop Silvestru a zis împăratului: "Nu se cade ție să intri într-alt fel în scăldătoarea aceea, decât să crezi fără șovăire mai întâi în Dumnezeul acela, pe Care L-au propovăduit apostolii ce ți s-a arătat ție", împăratul a răspuns: "De n-aș fi crezut că Iisus Hristos este Unul Dumnezeu, apoi niciodată nu te-aș fi chemat la mine pe sfinția ta". Grăit-a lui sfântul: "Se cade ție mai întâi să postești, apoi, cu rugăciuni și lacrimi, prin mărturisirea păcatelor tale, să milostivești pe Dumnezeu. Deci, leapădă-ți porfira și coroana împărătească timp de șapte zile și să te închizi în camerele dinăuntrul palatului și, în sac și în cenușă, să-ți faci pocăința plângând și aruncându-te la pământ. Și poruncește să se închidă capiștile idolești și jertfele lor să înceteze; pe creștinii ce sunt izgoniți slobozește-i și celor ce stau în legături dăruiește-le libertate; fii bun cu cei ce se roagă ție, împlinește toate cererile drepte și dă din averea ta multă milostenie săracilor".
Și a făgăduit împăratul că pe toate acestea o să le împlinească; iar episcopul, punându-și mâna pe capul lui, s-a rugat și l-a pus în rândul celor chemați la primirea Sfântului Botez. Apoi, adunând pe toți credincioșii, le-a poruncit și lor asemenea să postească și să se roage, ca astfel să înceteze prigoana împotriva Bisericii lui Dumnezeu, să piară întunericul închinării de idoli și să strălucească tuturor lumina cea mântuitoare.
Și sosind a șaptea zi, Sfântul Silvestru a venit la împărat și, învățându-l multe despre tainele sfintei credințe celei întru Preasfânta Treime, i-a pregătit scăldătoarea Sfântului Botez. Iar când a intrat împăratul în aceasta, după ce Sfântul Silvestru l-a afundat de trei ori în numele Preasfintei Treimi, deodată a strălucit o lumină mare din cer, mai mult decât razele soarelui, încât s-a umplut casa de negrăită strălucire. Atunci împăratul îndată s-a curățit de lepră, care, căzând de pe trupul lui ca niște solzi de pește, a rămas toată în apă. Și a ieșit sănătos din scăldătoare, încât n-a mai rămas nici urmă din bubele ce au fost pe trupul lui. Apoi, îmbrăcându-se în haine albe după Sfântul Botez, a povestit singur, zicând: "Când m-am afundat în apă, am simțit o mână de sus, întinzându-se și atingându-se de mine".
După acestea, împăratul a dat îndată poruncă să nu îndrăznească nimeni a huli pe Hristos sau a supăra pe creștini. Deci, a zidit în curțile sale împărătești o biserică în numele Mântuitorului Hristos și a poruncit să se boteze fără opreliște toți cei ce vor voi să fie creștini; iar haine albe pentru botez să ia din vistieriile împărătești, în ceasul acela s-a botezat mulțime multă de popor și, din zi în zi, creștea și se înmulțea Biserica lui Hristos, iar închinarea de idoli se împuțina.
Astfel s-a făcut bucurie mare credincioșilor, a căror mulțime era atât de mare în Roma, încât voiau să gonească din cetate pe toți cei ce nu voiau să fie creștini. Dar împăratul a oprit poporul, zicând: "Dumnezeul nostru nu voiește ca cineva să vie la El cu silă și fără de voie; ci, dacă cineva de voie liberă și cu scop bun se apropie de El, în acela El binevoiește și cu milostivire îl primește. Deci, precum voiește cineva, așa să creadă cu libertate, iar nu să se prigonească unul pe altul!".
De acest împărătesc răspuns și mai mult s-a înveselit poporul; căci lăsa pe toți să trăiască în libertate, pe fiecare în credința și după voia sa. Dar nu numai în Roma s-a făcut bucurie credincioșilor, ci și în toată lumea. Pentru că pretutindeni se eliberau din legături și din temnițe credincioșii cei chinuiți pentru Hristos și mărturisitorii se întorceau de la închisori; cei ce de frica muncitorilor se ascundeau prin munți și prin pustietăți veneau la locurile lor fără de frică, și astfel pretutindeni a încetat prigonirea și tirania.
După aceasta, binecredinciosul împărat Constantin a voit să zidească în numele său o cetate în Ilie, unde - precum se povestește - a fost războiul troadenilor cu elinii. Dar a fost oprit, cu dumnezeiască înștiințare, să zidească acolo cetate și i s-a poruncit s-o zidească mai bine în Vizantia. Deci, supunându-se voii lui Dumnezeu, a zidit în Vizantia o cetate mare și slăvită, a înfrumusețat-o cu toate podoabele și a numit-o după numele său, Constantinopol. Apoi a mutat acolo scaunul său de la Roma cea veche, poruncind ca acea cetate să se numească Roma cea nouă și încredințând-o apărării lui Dumnezeu și a Preacuratei Sale Maici.
în acea vreme, răucredinciosul Arie tulburând cu eresul său Biserica lui Hristos, acest binecredincios împărat a voit cu dinadinsul să cerceteze cele pentru sfânta credință. Deci a poruncit să se țină în Niceea Sinodul cel mare a toată lumea, unde s-au adunat 318 Sfinți Părinți, care au alcătuit dreptmăritoarele dogme ale sfintei credințe, iar pe Arie și eresul lui l-au blestemat. Acest sinod care s-a ținut în anul 325 în Niceea a fost întâiul sinod a toată lumea.
Împăratul Constantin a trimis apoi la Ierusalim pe fericita sa maică, Elena, cu multă avere, ca pe una ce era preaiubitoare de Dumnezeu, pentru căutarea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci a Domnului. Iar ea, ducându-se la Ierusalim, a văzut acele Sfinte Locuri, le-a curățit de spurcăciunile idolești și a scos la lumină cinstitele moaște ale mai multor sfinți. Pe acea vreme era patriarh în Ierusalim Macarie, care a întâmpinat pe împărăteasă cu cinste cuviincioasă.
Iar fericita împărăteasă Elena, vrând să caute Crucea Domnului cea făcătoare de viață, care era ascunsă de iudei, i-a chemat pe toți iudeii și i-a întrebat să-i arate locul unde este ascunsă cinstita Cruce a Domnului. Iar ei lepădându-se că nu știu, împărăteasa Elena îi îngrozea cu munci și cu moarte. Atunci ei i-au arătat pe un bărbat bătrân cu numele Iuda, zicând: "Acesta poate să-ți arate ceea ce cauți, de vreme ce este fiul unui cinstit proroc". Deci, făcându-se multă cercetare, iar Iuda lepădându-se a spune, împărăteasa a poruncit să-l arunce într-o groapă adâncă, în care petrecând câtăva vreme, în cele din urmă a făgăduit să-i spună. Deci, scoțându-l din groapă, au mers la un loc unde era un munte mare, pe care Adrian, împăratul Romei, zidise o capiște zeiței Artemida și pusese în ea pe idolul ei. Acolo a arătat acel Iuda, că este ascunsă Crucea Domnului. Iar împărăteasa Elena a poruncit să fie dărâmată capiștea idolească, iar zidul și pietrele să fie risipite.
Iar fericitul patriarh Macarie rugându-se, a ieșit în locul acela un miros de bună mireasmă și îndată s-a arătat spre răsărit, Mormântul și locul Căpățânii - Golgota iar aproape de ele au aflat îngropate trei cruci și împreună cu ele au aflat și cinstitele piroane. Și nepricepând nimeni care ar fi fost Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, s-a întâmplat în acea vreme, că era dus un mort la îngropare.
Atunci patriarhul Macarie a poruncit celor ce-l duceau să stea, și a pus una câte una crucile pe cel mort, iar când a pus Crucea lui Hristos, îndată a înviat mortul și s-a sculat viu cu puterea dumnezeieștii Cruci a Domnului. Iar împărăteasa, luând cu bucurie cinstita Cruce, i s-a închinat ei și a sărutat-o; asemenea și toată sfatul împărătesc ce era cu ea. Iar unii nu puteau să vadă și să sărute Sfânta Cruce în acea vreme, de înghesuială, pentru aceea au cerut ca măcar s-o vadă de departe.
Atunci Macarie, patriarhul Ierusalimului, stând la un loc mai înalt, a ridicat cinstita Cruce arătând-o poporului; și toți strigau: "Doamne miluiește!". De atunci s-a început a se prăznui înălțarea Sfintei Cruci. Iar împărăteasa Elena a luat cu sine o parte din acest sfânt lemn, asemenea și sfintele piroane; iar pe cealaltă parte punând-o într-o raclă de argint, a dat-o patriarhului Macarie spre păzire pentru neamurile care vor fi de aici înainte. Atunci acel Iuda cu mulțime de iudei au crezut în Hristos și s-au botezat. Și s-a numit din Sfântul Botez Chiriac, iar după aceea a fost patriarh al Ierusalimului și s-a sfârșit pe vremea lui Iulian Paravatul, fiind muncit pentru Hristos.
Iar Sfânta împărăteasă Elena a poruncit ca să se zidească biserici în Ierusalim, pe la sfintele locuri. Mai întâi a poruncit să se zidească Biserica învierii Domnului nostru Iisus Hristos, lângă Sfântul Mormânt, acolo unde s-a găsit Sfânta Cruce. A mai poruncit să se zidească o biserică și în Ghetsimani, unde este mormântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a cinstitei ei Adormiri. Apoi a zidit și alte optsprezece biserici, și înfrumusețându-le cu toate podoabele și dăruindu-le cu îndestulate averi, a venit la Constantinopol, aducând o parte din lemnul Sfintei Cruci cea de viață făcătoare și sfintele piroane cu care a fost pironit trupul lui Hristos. Apoi, nu după multă vreme s-a mutat la Dumnezeu, bineplăcându-I Lui, și a fost îngropată cu cinste.
Iar marele împărat Constantin viețuind încă zece ani și ceva după moartea maicii sale, Sfânta Elena, a plecat la război împotriva perșilor, dar într-un sat al Nicomidiei a căzut în boală. Deci, cunoscând că i s-a apropiat sfârșitul, a făcut diată, împărțind împărăția la cei trei fii ai săi; și, bolind cu trupul, și-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Hristos Dumnezeu, cerescul împărat. Și a fost adus în Constantinopol, unde a fost îngropat cu slavă în biserica Sfinților Apostoli. El a murit la 32 de ani ai împărăției sale; iar toți anii de la nașterea sa a avut șaizeci și cinci. Iar acum viețuiește în viața cea fără de sfârșit, în veșnica împărăție a lui Hristos Dumnezeul nostru, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh se cuvine slavă în veci. Amin.
Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților
În această lună, în ziua a douăzeci și una, pomenirea sfinților, măriților, de Dumnezeu încoronaților și întocmai cu apostolii, marilor împărați Constantin și mama sa Elena;
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului cuvios mucenic Pahomie, care a mărturisit la locul numit Usac al Filadelfiei, la anul o mie șapte sute treizeci (1730), și care de sabie s-a săvârșit.
În această lună în ziua a douăzeci și doua, pomenirea sfântului mucenic Vasilisc, nepotul sfântului Teodor Tiron;
Tot în această zi, pomenirea sfântului Sinod al doilea cel a toată lumea, care a fost în Constantinopol, în vremea împăratului Teodosie cel Mare, la anul 381, împotriva lui Macedonie, eretic și luptător împotriva Duhului Sfânt;
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Marcel, care, adăpat fiind cu plumb topit, s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfântului Ioan Vladimir, cneazul Serbiei și făcătorul de minuni, care de sabie s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Codru, care s-a săvârșit fiind târât de cal;
Tot în această zi, pomenirea sfintei mucenițe Sofia doctorița, care de sabie s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului sfințit mucenic Zaharia de la Prusa, care s-a nevoit la anul 1802.
Pe Sfinții Împărați Constantin și Elena să îi rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinților Împărați rugați-vă lui Hristos pentru noi! Cu ale lor sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.
Sursă: pravila.ro, facebook.
