Sfinții Cuvioșii Andronic și Atanasia au fost familie de oameni bogați care erau lucrători de aur și argint, care după moartea copiilor lor au lăsat toace cele lumești îngrijindu-se mai mult să adune în visteriile sufletelor lor mărgăritare cele duhovnicești. Ei sunt serbați în calendarul ortodox în data de 9 octombrie.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Sfinții Cuvioșii Andronic și Atanasia au trăit în vremea împăratului Teodosie Cel Mare (379-395), în Atiohia. Cei doi erau fii de lucrători în aur și în argint, de bun neam și îndestulați în avere, dar și cu deprinderi duhovnicești. Orice avuție și-o împărțeau în trei părți: o parte la săraci, o parte la împodobirea bisericilor, și doar a treia la trebuința casei lor.
Trăind în bună cucernicie, au născut doi copii, după care s-au hotărât a se nevoi în curăție, tăindu-și orice nevoie trupească, cercetând pe cei bolnavi și făcând milostenie săracilor.
După ce Sfinții Cuvioșii Andronic și Atanasia au trăit doisprezece ani de căsnicie fericită și înnobilată de fapte bune, Dumnezeu a dorit să-i ridice la trăiri și mai înalte. Într-o zi, venind Sfântul Andronic de la biserică, după cântarea de dimineață, găsi pe copii gemând și pe soția Atanasia tulburată, stând la căpătâiul lor. Își atinse copiii cu mâna, aceștia erau cuprinși de febră și, suspinând, grăi: "Facă-se voia Domnului!".
Apoi plecă la biserica Sfântului Mucenic Iulian, căci acolo erau înmormântați părinții lui și zăbovi aici în rugăciune până la ceasul al șaptelea ceas. În acest timp, au murit copiii săi: Ioan de 12 ani și Maria de 10 ani.
Întorcându-se Sfântul Andronic acasă, a auzit plângere și tânguire. Intrând în casă, s-a aruncat în fața icoanei Mântuitorului zicând cuvintele dreptului Iov: "Gol am ieșit din pântecele mamei mele și gol mă voi întoarce în pământ. Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat!".
Sfânta Atanasia a deplâns crud moartea copiilor săi încât era aproape de moarte, zicând mereu: "Să mor și eu precum copiii mei". Atanasia nu voia să părăsească mormântul copiilor săi, însă, la miezul nopții i s-a arătat Sfântul Mucenic Iulian în chip de monah: "O, femeie! De ce nu lași pe cei ce sunt aici să se odihnească?" Iar ea a răspuns: "Nu te mânia pe mine, părinte, că sunt mâhnita, căci doi copii am avut și i-am înmormântat pe amândoi." Iar el a zis: "De ce plângi pentru ei? Mai bine ai face dacă ai plânge pentru păcatele tale. Că zic ție: În chipul în care omul caută mâncare, căci trebuie să se hrănească, așa și copiii cauta bunătățile cerești de la Hristos, pe care Îl roagă zicând: Dreptule Judecător, ne-ai lipsit de cele buna pământești, acum însă nu ne lipsi de bunătățile cerești." Iar ea, auzind acestea, și-a schimbat mâhnirea în bucurie și a zis: "Dacă ei viețuiesc în Ceruri de ce să plâng?". Apoi s-a întors ca să îl privească pe cel care îi vorbise însă acesta dispăru.
Atunci Sfânta Atanasia a cunoscut că i s-a înfățișat un sfânt și s-a înspăimântat. Ducându-se acasă a povestit bărbatului ei cele întâmplate, apoi s-a liniștit.
După o vreme, Atanasia a propus soțului să meargă "către pustietăți" pentru pocăință: "Domnul meu, încă de când trăiau copiii noștri voiam să-ți spun, dar mă îndoiam și iată că acum, după moartea lor, te rog să mă duci pe mine la o mănăstire, ca să-mi plâng acolo păcatele mele, căci Domnul, luându-i pe copiii noștri, ne va face pe noi mai buni la slujba Sa". Iar el i-a zis: "Să mergi să-ți cercetezi gândul tău o săptămână și, de nu-ți vei schimba acest gând, ne vom sfătui despre aceasta amândoi". Frumoasă și cuminte cerere și înțelept răspuns. Dar și el nutrea același gând. Așa că, după mai multe zile în care dorul ei se aprindea tot mai mult după chemarea îngerească, înțelegând că de la Domnul este gândul acesta, au hotărât amândoi să plece spre Locurile Sfinte.
Luându-și bun rămas de la patria lor, cetatea Antiohiei, și de la toți ai lor apropiați, au rugat pe un cumnat de soră ca: "Dacă moartea va împiedica întoarcerea noastră, fă casa noastră casă de oaspeți, frate". Și spunând acestea, s-au gătit de călătorie având sufletul aprins de dorire către Dumnezeu și de a se închina la Sfintele Locuri și să fie învredniciți de sfântul veșmânt al chipului celui îngeresc.
Închinându-se la Sfântul Mormânt al Domnului și în celelalte locuri, și împlinindu-și dorința, au ajuns în Alexandria încheindu-și călătoria la racla Sfântului Mare Mucenic Mina. Și de acolo plecând, au ajuns la Sketis, unde s-au întâlnit cu marele Daniil, povățuitorul mănăstirii Sketis, care, primindu-i cu bunăvoință și cunoscând cu ochiul său străvăzător cele ce vor fi cu privire la fericita Atanasia, îl îndeamnă pe Andronic să o ducă pe fericita Atanasia într-unul din schiturile cuvioase din cartierul Optsprezece și să o tundă, poruncindu-le ca deocamdată să se îndepărteze de vederea și vorbirea împreună și fiecare să împlinească separat călătoria nevoinței.
Primind acestă binecuvântare, Sfânta Atanasia s-a dus la o mănăstire de femei – Tabenisiu, aflată pe Nil, în Egiptul de Sus, iar el a rămas sub ascultarea părintelui Daniil.
Doisprezece ani au trăit în acest chip. "Curățindu-ți-se sufletul, Părinte Andronic, cu virtuțile cele alese, și înfierbântându-te cu focul dumnezeieștii dragoste, te-ai lepădat de înfierbântările trupului; că aveai totdeauna dumnezeiasca rouă de sus, care te răcorea" – zice despre nevoința lui o stihiră a Cântării I a Canonului. Iar despre ea aflăm dintr-o stihiră a Cântării a 6-a că "Nicidecum slăbiciunea firii n-a slăbit voirea pe care ai avut-o, o, cuvioasă, către nevoințele ostenelilor". Și ce-a făcut aflăm mai departe: "Schimbându-ți haina, ți-ai ascuns firea cea adevărată; pentru aceasta ai săvârșit calea cea nebănuită a mântuirii".
Petrecând timp de doisprezece ani într-o asemenea despărțire și sârguință, omorându-și patimile trupului și prin harul Duhului Sfânt agonisindu-și slava nepătimitoare a îngerilor, i-a îmbătat dorul închinării din nou la Mormântul cel de viață dătător, ceea ce era o lucrare a iconomiei negrăite și semnul limpede al unei virtuți mai mari. Nici Sfântul Cuvios Andronic nu a fost oprit de starețul lui, nici Sfânta Cuvioasă Atanasia de egumena ei, astfel încât au pornit-o în călătorie, fiecare ridicându-se din propriul schit, mișcat fiind de Duhul. Și printr-o pronie negrăită, au devenit tovarăși de călătorie. Și unul pe altul se iscodeau cu privire la nume. Și Andronic s-a descoperit pe sine, dar ea se numea pe sine Atanasie, căci se încinsese cu veșminte bărbătești, încercând să-și ascundă firea femeiască cea care își îmbărbătase în chip mai presus de fire slăbiciunea femeiască și se întărise cu râvna lui Dumnezeu.
Având fața veștejită de vânt și purtând semnele unui post aspru, nu-i era cunoscut deloc lui Andronic cine este monahul, tovarășul lui de călătorie, ci numai se mira de evlavia și de înțelepciunea lui. Dar Atanasia, cunoscând limpede pe Andronic vorbea măsurat și cu reținere cu Andronic, temându-se ca nu cumva, din multa cuvântare, să se dea pe față taina ei. De aici și Andronic se minuna încă și mai mult de tăcerea tovarășului său și măsura în cuvânt.
Ajungând la Sfintele Locuri și închinându-se cum doreau, se întorc iarăși în părțile din Sketis, fiecare fiind stârnit de virtutea celuilalt, hotărăsc ca restul timpului vieții lor să îl petreacă împreună. Vine, așadar, dumnezeiescul Andronic la starețul lui, dumnezeiescul Daniil și cere sfat de la el. Iar acela cunoscând cu ochi străvăzător ceea ce avea să fie, se învoiește și îl îndemna pe Andronic și lăuda virtutea lui Atanasie, zicând că: Îmi este cunoscut Atanasie și înălțimea lui în virtute și tovărășia ta cu el va ajunge la cel mai bun sfârșit. Astfel, așadar, dumnezeiescul Andronic, primind sfaturile și binecuvântările cuviosului povățuitor vine la așa zisul Atanasie.
Și viețuind împreună alți doisprezece ani s-a făcut foarte cunoscut și foarte vestit numele lui Andronic și Atanasie nu numai în Sketis, ci în toată Alexandria. Și în tot locul era mare faima lui Andronic și a lui Atanasie nu doar pentru virtute și pentru nume, ci pentru izvorul minunilor și s-a împlinit prin ei cuvântul care spune: "pe cei ce Mă slăvesc îi voi slăvi". Dar că Andronic împreună cu soața lui L-a slăvit pe Dumnezeu cu fapta și cuvântul este cu totul limpede. Căci bărbatul era strălucit și faimos, bogat și vestit argintar cu știința, având această îndeletnicire de la părintele său. Dar fiindcă a neglijat pe soața sa și a ales să se înstrăineze de toate cele desfătătoare ale vieții acesteia și pe Dumnezeu să-L slăvească în mădularele lor, pe bună dreptate și Dumnezeu i-a slăvit pe ei pe pământ și în cer.
Săvârșind călătoria vieții lor virtuoase în chip atât de vestit și slăvit, a venit vremea cununiilor și răsplătirilor la despărțirea de viață. A venit la el starețul Daniil care îi vizita după obiceiul lui în fiecare an. Către care vorbind cele cuvenite și poruncind cele privitoare la palestra nevoințelor lui, a plecat. Dar pe când era la jumătate de cale îl ajunge pe el în grabă pe jos dumnezeiescul Andronic și zice către el: "Te cheamă pe tine, părinte, fratele Atanasie, ca să te rogi pentru el, căci se duce la Domnul. Întorcându-se în grabă dumnezeiescul bărbat, a aflat-o pe ea petrecând cele din urmă clipe. Vorbind cu ea cele ce se cuveneau și dându-i ei Sfintele Taine ale lui Hristos, zice către el fericita în taină că: "În așternutul meu vei găsi o hârtie scrisă și vei ști cele dintr-însa, ca unul care știai mai dinainte acestea, și la înmormântarea trupului meu, dă hârtia fratelui Andronic. Și spunând acestea și încredințându-și sufletul în mâinile lui Dumnezeu, a sfârșit în chip cu totul cuvios.
Dar când să o îmbrace pe ea cu veșmintele de înmormântare, atunci s-a descoperit tuturor celor prezenți în chip străin că era femeie. S-a adunat întreaga Sketis și mulțime nenumărată de popor la auzul și la priveliștea aceasta străină. Dar multe minuni și multe tămăduiri a feluritelor boli a arătat Dumnezeu la depunerea acestor sfinte moaște și toți au slăvit pe Dumnezeu, ca Unul care a dat firii celei slabe biruința. Dar când i s-a încredințat și lui Avva Andronic la îndemnul fericitei hârtia și când i s-a făcut cunoscut că nu Atanasie, ci Atanasia era, femeia lui de odinioară, cine poate cânta pe măsură bucuria-întristare a lui Andronic și uimirea poporului? Căci nu vreau să mai lungesc cuvântul și să cânt despre toți aceia.
Iar dumnezeiescul Daniil, rămânând și la pomenirea de nouă zile a cuvioasei și făcând slujbe de pomenire, a plecat la coliba lui. Dar după ce a străbătut o bună bucată de cale, iarăși cineva iute l-a ajuns din urmă și i-a zis: "Nu te duce, părinte, mai departe. Căci te cheamă pe tine fiul tău, Andronic, care e pe punctul de a se duce la Domnul și el". Era o frumoasă dorință a părinților să fie binecuvântați de cineva despre care presimțeau că a ajuns la o măsură a sfințeniei în viața aceasta. Și mai ales să-l implore să se roage pentru ei în Împărăția lui Dumnezeu: "Mutatu-te-ai cu bucurie dintru acestea vremelnice către cele de sus, și, sălășluindu-te împreună cu sfinții părinți ai noștri, adu-ți aminte, părinte, de cei ce te cinstesc pe tine totdeauna" (stihiră a Cântării a 9-a).
Și îndată bătrânul, cum era iute de picior, a alergat îndărăt, arătând și monahilor din Sketis să vină la înmormântarea lui Andronic. Ajungând bătrânul, pe când cuviosul Andronic încă mai răsufla, și făcând rugăciune pentru el și trimițându-l pe el la Domnul, voiau Schitioții să-i mute moaștele în Sketis, ca fiind frate al lor, dar voiau și Tabennisioții să le îngroape la mănăstirea din cartierul Optsprezece, ca pe un împreună nevoitor cu Atanasie și era nu mică ceartă între ei despre aceasta. Dar judecând dumnezeiescul Daniil legiuit, să-l îngroape cu sora lui și tovarășa lui de nevoință, a pus capăt certei.
Surse: Comuniune Ortodoxă, Parohia Copou.
În numele celor doi sfinți Andronic și Atanasia a fost ridicată o sfântă biserică, în care pictându-se sfintele lor icoane, din acestea a picurat mir ca niște broboane de sudoare, care era tămăduitor de felurite boli.
Un om din vecini căzând într-o boală de limbă nevindecată (cancer) îi mânca limba omului chinuitor. Și fiindcă nu dobândea vindecare de la nici unul dintre medici, vine la doctorul cel îmbelșugat și, luând din mirul ce se scurge din sfintele lor icoane și ungându-și limba, în câteva zile omul a fost văzut sănătos având limba teafără și vorbind limpede.
Un altul avea o fiică tânără care suferea de o boală grea de stomac. Aducând tatăl pe copilă la racla cuvioșilor și luând din mirul lor și amestecându-l cu apă și dând să bea copilului, s-a vindecat.
Apoi și altul având părțile cele ascunse ale corpului putrezite de o boală cumplită, zăcea pe jumătate mort. Dar amintindu-și de minunile săvârșite de Sfinții Cuvioșii Andronic și Atanasia și de mirul care picura de la ei, trimițând și ungându-și părțile lui putrede, degrabă durerea s-a potolit, rănile s-au curățat însănătoșindu-se.
Venind un tânăr din țara Mirelor care avea șarpe în pântece și suferea cumplit și ungându-se cu mir, îndată a vomitat șarpele dând dovada că sfintele lor moaște izvorăsc mirul și dăruiesc cu îmbelșugare vindecare celor ce suferă.
De aceea să ne rugăm și noi Sfinților: "O sfântă pereche și preacuvioase Andronic și Atanasia, primind rostirea cuvântului meu ca pe o mică binecuvântare, îmbunați-L pe Hristos, Dumnezeul nostru, pe care L-ați slăvit în mădularele voastre, pentru mine și pentru toți cei ce laudă pomenirea voastră de fiecare an, îndrăznire având către El, Căruia și noi îi trimitem slavă, împreună cu Tatăl și cu Sfântul și de viață începătorul Duhul Lui, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin."
În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfinților Cuvioșii Andronic și Atanasia!
Andronic - provine de la grecescul Andronikcare este compus din"andros" are se traduce "bărbat" și"nike" ce înseamnă "victorie".
Alte forme sub care apare acest nume sunt: Dronic, Andronie, Andronache, Dron, Dronea.
Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în date de 9 octombrie când este pomenit Sfinții Cuvioșii Andronic și Atanasia.
În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfinților Cuvioșii Andronic și Atanasia!
Dionisie din Furna în "Erminia picturii bizantine" nu ne furnizează detalii despre felul în care trebuie să fie pictat Sfinții Cuvioșii Andronic și Atanasia.
Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma - Erminia Picturii Bizantine
Părinte Sfinte, Dumnezeule Cel mai înainte de veci! De la Tine vine tot darul, tot binele. Ție mă rog cu osârdie pentru copiii pe care mi i-a dăruit harul Tău. Tu le-ai dat viață, dăruindu-le suflet nemuritor, i-ai renăscut prin Sfântul Botez, pentru ca ei, potrivit voii Tale, să moștenească Împărăția cerurilor. Păzește-i, după bunătatea Ta, până la sfârșitul vieții lor. Sfințește-i cu adevărul Tău, ca să se sfințească în ei numele Tău. Ajută-mi cu harul Tău să-i cresc întru slava numelui Tău și spre folosul aproapelui, și dă-mi pentru aceasta mijloacele de trebuință: răbdare și putere.
Doamne! Luminează-i cu lumina înțelepciunii Tale, ca să Te iubească din tot sufletul și din tot cugetul lor; sădește în inimile lor frica și dezgustul față de orice fărădelege, ca să umble întru poruncile Tale; împodobește sufletele lor cu întreaga înțelegere, cu hărnicia, cu îndelunga răbdare, cu cinstea; cu dreptatea Ta ocrotește-i de clevetire, de slava deșartă, de urâciuni; stropeș-te-i cu roua harului Tău, ca să sporească în virtuți și sfințenie și să crească în bunăvoirea Ta, în dragoste și cucernicie. Îngerul păzitor să rămână cu ei totdeauna și să le păzească tinerețea de gândurile deșarte, de înșelarea smintelilor lumii acesteia și de toate bântuielile cele viclene. Iar dacă vor păcătui vreodată înaintea Ta, Doamne, nu întoarce fața Ta de la ei, ci fii milostiv, după mulțimea îndurărilor Tale deșteaptă în inimile lor pocăința, curățește-le păcatele și nu-i lipsi pe ei de bunătățile Tale, ci dă-le toate cele de folos spre mântuirea lor, ocrotindu-i de toată boala, primejdia, nevoia și necazul, adumbrindu-i cu mila Ta în toate zilele vieții acesteia.
Dumnezeule! Ție mă rog: dă-mi să mă bucur și să mă veselesc de copiii mei și învrednicește-mă să mă înfățișez împreună cu ei la înfricoșătoarea Ta Judecată și să zic cu îndrăznire nerușinată: "Iată eu și pruncii pe care i-ai dat mie, Doamne! Amin".
Locuitor pustiului, înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Andronic. Cu postul, cu privegherea și prin rugăciune primind daruri cerești, tămăduiești pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui Ce ți-a dat ție putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
În vremea lui Teodosie cel Mare, împăratul grecesc, era un om în Antiohia anume Andronic, care se îndeletnicea cu meșteșugul de zlătar (lucrător de aur și argint). Acesta a luat de nevastă pe fiica altui zlătar, pe care îl chema Ioan. Numele acestei femei era Atanasia, care însemnează "nemurire", căci, cu adevărat, slavă nepieritoare și-a câștigat prin viața ei cea sfântă, precum va arăta sfârșitul vieții ei.
Andronic și Atanasia, viețuind cu cinste și cu dumnezeiască plăcere, s-au înfrumusețat cu toate bunătățile, iar bogăția lor, întru care erau îndestulați, o împărțeau în trei părți: o parte o dădeau la săraci, alta o dădeau pentru împodobirea bisericii, iar altă o țineau pentru trebuința casei lor. Și erau cinstiți și iubiți de toți ceilalți cetățeni pentru blândețea și faptele lor cele bune. Ei au avut un fiu căruia i-au pus numele Ioan. Iar după aceea li s-a născut și o fiică căreia i-au dat numele de Maria. Apoi, după nașterea celor doi copii, n-au mai voit a se cunoaște trupește, ci viețuiau ca frate și soră, iar sârguință și grija lor cea mare era pentru săraci, pentru că-i cercetau pe cei bolnavi, îi spălau, îi hrăneau, îi îmbrăcau și cu averea lor erau mângâierea străinilor și săracilor. Și în toate săptămânile, miercurea și vinerea o petreceau în post și în rugăciuni. Viețuind ei așa, a voit Dumnezeu să-i cheme la viața cea mai desăvârșită ca, lăsându-le toate, să meargă după Domnul lor Iisus Hristos, Care ne-a lăsat nouă pildă să urmăm pașilor Lui. După doisprezece ani ai vieții lor casnice, a venit într-o zi Atanasia de la biserică după cântarea de dimineață și i-a găsit pe amândoi copiii ei gemând, iar ea, tulburându-se, a stat aproape de patul lor. Andronic a venit mai târziu de la biserică și a început a o striga pe femeia lui, iar ea a răspuns: "Nu te mânia pe mine, domnul meu, de vreme ce copiii noștri sunt cuprinși de febră mare". Și, pipăindu-i, Andronic i-a aflat așa cum îi spusese Atanasia și suspinând, a zis: "Fie voia Domnului". Apoi s-a dus afară din cetate, la biserica Sfântului Mucenic Iulian, pentru că acolo erau îngropați părinții lui și zăbovind în biserică la rugăciune, până la al șaselea ceas, în acea vreme au murit amândoi copiii lui: fiul său, Ioan, care avea doisprezece ani, și fiica sa, Maria, care avea zece ani.
Întorcându-se Andronic de la rugăciune, a auzit în casa sa plângere și tânguire și, mâhnindu-se, a alergat în grabă și a găsit acolo multă lume adunată în curtea lui, iar amândoi copiii zăceau morți. Intrând în camera sa de rugăciune, s-a aruncat înaintea chipului Mântuitorului nostru Iisus Hristos, zicând cuvintele dreptului Iov: "Gol am ieșit din pântecele maicii mele, gol mă voi duce. Domnul a dat, Domnul a luat, precum a voit Domnul așa a făcut, fie numele Domnului binecuvântat în veci". Atanasia, plângând pentru fiii săi, atât de mult a slăbit din pricina mâhnirii încât era aproape de moarte, pentru că zicea: "Să mor și eu ca fiii mei". Iar când au fost îngropați fiii lor s-au adunat toți cetățenii și a venit însuși patriarhul cu tot clerul său. Copiii au fost îngropați în biserica Sfântului Iulian, acolo unde erau îngropați și bunicii lor.
Atanasia, după îngroparea copiilor, nu mai voia să meargă în casa ei, ci ședea lângă mormântul lor, plângând, iar la miezul nopții i s-a arătat Sfântul Mucenic Iulian, în chipul unui călugăr, și i-a zis: "O, femeie! pentru ce nu lași pe cei ce sunt aici să se odihnească!" Iar ea a răspuns: "Nu te mânia pe mine, Sfinte Iulian, de vreme ce sunt mâhnită, pentru că doi copii am avut și i-am îngropat astăzi pe amândoi". Iar el a zis: "Câți ani aveau copiii tăi?" A răspuns ea: "Unul avea doisprezece ani, iar celălalt avea zece ani". Și a întrebat-o sfântul: "Dar de ce plângi pentru dânșii? Mai bine ai face de ai plânge pentru păcatele tale. Căci îți zic ție: în chipul în care firea omenească caută mâncare, pe care trebuie s-o aibă, așa și copiii se hrănesc cu bunătățile cerești de la Hristos, pe care Îl roagă, zicând: "Dreptule Judecător, ne-ai lipsit de cele pământești și pentru aceasta nu ne lipsi de bunătățile cerești"". Iar ea, auzind acestea, și-a schimbat mâhnirea în bucurie, și a zis: "Dacă fiii mei viețuiesc în ceruri, apoi de ce plâng eu?" Apoi s-a întors ca să vorbească mai mult cu cel ce i se arătase și nu l-a mai văzut și l-a căutat prin toată biserica, dar nu l-a mai aflat. Apoi l-a întrebat pe portarul care păzea ușa bisericii, zicând: "Unde este părintele acela care a vorbit acum cu mine?" Portarul i-a răspuns: "Nu vezi că ușile sunt încuiate și nu a intrat nimeni aici? Apoi de ce zici că a vorbit cineva cu tine?".
Atunci Atanasia a cunoscut că aceea a fost vedenie și s-a înspăimântat și, ducându-se la casa ei, a povestit bărbatului ei ceea ce văzuse și auzise și apoi s-a mângâiat și s-a liniștit. Și Atanasia a zis către Andronic: "Domnul meu, încă de când trăiau copiii noștri voiam să-ți spun, dar mă îndoiam și iată că acum, după moartea lor, te rog să mă duci pe mine la o mănăstire, ca să-mi plâng acolo păcatele mele, căci Domnul, luându-i pe copiii noștri, ne va face pe noi mai buni la slujba Sa". Iar el i-a zis: "Să mergi să-ți cercetezi gândul tău o săptămână și de nu-ți vei schimba acest gând, ne vom sfătui despre aceasta amândoi". Iar ea, așteptând multe zile, nu și-a schimbat gândul, ci cu mai mult dor s-a umplut de viața singuratică și cerea voie de la bărbatul ei s-o lase la mănăstire. Iar Andronic a vorbit cu tatăl ei și i-a zis: "Iată, noi vrem să mergem la sfintele locuri ca să ne închinăm, iar ție îți încredințăm casa și toată averea noastră și ne rugăm ție, de ni se va întâmpla ceva rău pe cale, să împarți averea noastră la cei care au trebuință, iar casa noastră s-o faci bolniță pentru săraci și gazdă pentru străini".
Andronic, încredințându-și casa și averea socrului său, i-a eliberat pe toți slujitorii săi. Apoi, într-o noapte, Andronic și Atanasia s-au sfătuit amândoi, au luat puțină avere pentru călătorie și, nefiind știuți de nimeni, au ieșit din casa lor și au apucat calea străinătății, încredințându-se voinței lui Dumnezeu. Și, trecând de cetate, fericită Atanasia, întorcându-se, a văzut de departe casa sa și căutând spre cer a zis: "Dumnezeule, Cel ce ai zis lui Avraam și Sarei: "Ieși din pământul tău și din neamul tău și mergi în pământul pe care ți-l voi arăta ție", Tu caută și spre noi și du-ne pe noi întru frica Ta. Iată, pentru Tine am lăsat casa noastră deschisă, deci să nu ne închizi nouă ușile împărăției Tale". Apoi, plângând amândoi, au mers în calea lor.
Ajungând la Ierusalim, s-au închinat la sfintele locuri și, vorbind cu mulți părinți, au luat binecuvântare de la dânșii. Apoi s-au dus și în Alexandria, ca să se închine Sfântului Mucenic Mina. Andronic a văzut pe un mirean sfădindu-se cu un călugăr și a zis către mirean: "De ce te sfădești cu călugărul?" Mireanul a răspuns: "Călugărul a închiriat dobitocul meu ca să meargă la schit și eu i-am zis: "Să mergem acuma, ca să călătorim noaptea și dimineață, la ora zece, vom ajunge la schit mai înainte de a se ivi arșița cea mare", iar el nu vrea să mă asculte". Apoi Andronic l-a întrebat: "Mai ai și un alt dobitoc?" Omul a răspuns: "Mai am". Iar Andronic a zis: "Mergi și adu-l ca să-l închiriez de la tine, de vreme ce și eu vreau să merg la schit". Și Andronic a zis soției sale: "Tu să rămâi aici, până ce voi merge la schit, ca să mă binecuvânteze părinții". Iar ea i-a răspuns: "Ia-mă și pe mine cu tine". El i-a răspuns: "Nu este obiceiul să meargă și femeile la schit". Apoi ea, plângând, i-a grăit lui: "Dă-ți cuvânt în fața Mucenicului Mina că mă vei duce și mă vei lăsa în mănăstirea de maici". Iar el a făgăduit să-i îndeplinească dorința, apoi au mers la schit și au fost binecuvântați de către părinții schitului.
Auzind de părintele Daniil, a mers la dânsul și s-a plecat cu smerenie înaintea lui, iar după rugăciune, vorbind cu el, i-a spus toate cele despre dânsul și despre soția lui Atanasia. Apoi cuviosul Daniil i-a grăit: "Să aduci pe soția ta și vă voi scrie carte la Tebaida, ca să o duci pe ea acolo și să o așezi în mănăstirea de femei". Și, mergând, Andronic a adus-o noaptea pe fericită Atanasia la sfântul stareț Daniil, care, vorbind cu dânșii cuvinte de mântuire foarte folositoare, le-a scris o scrisoare, i-a binecuvântat și i-a trimis la mănăstirea Tavenisiotului. Și mergând acolo, fericitul Andronic a așezat-o pe sfânta sa soție, Atanasia, în mănăstirea de femei și îmbrăcându-se în chipul îngeresc (adică s-a făcut călugăriță), petrecea o viață îngerească. Iar Andronic s-a întors la cuviosul părinte Daniil care l-a făcut călugăr și, învățându-l viața cea îmbunătățită, i-a dat o chilie ca să viețuiască liniștit și singur într-însa.
Fericitul Andronic a petrecut în liniște doisprezece ani, nevoindu-se în călugărie. După acești ani, a rugat pe părintele Daniil să-l lase să se ducă la Ierusalim, să se închine sfintelor locuri, iar părintele Daniil, făcând rugăciune și binecuvântându-l, l-a lăsat să plece. Apoi părintele Andronic, mergând în părțile Egiptului, a stat să se odihnească puțin sub un molift și, după rânduiala lui Dumnezeu, a văzut-o pe fericită Atanasia, femeia lui, care mergea în chip bărbătesc și s-a închinat ca altui părinte. Și Atanasia l-a recunoscut pe bărbatul ei, dar el nu a recunoscut-o căci cum era cu putință să o mai recunoască, când fața i se vestejise de înfrânare și era neagră și pe lângă acestea își schimbase și portul, luând îmbrăcăminte bărbătească. Și l-a întrebat pe soțul ei, zicând: "Oare nu ești tu ucenicul părintelui Daniil, care te numești Andronic?" Iar el a răspuns: "Eu sunt". Apoi iarăși l-a întrebat: "Unde mergi, avvo Andronic?" Iar el a răspuns: "Merg la locurile sfinte pentru a mă închina acolo. Dar tu - a întrebat Andronic - unde mergi și care îți este numele?" Ea a răspuns: "Mă duc și eu la sfintele locuri și mă numesc Atanasie" (pentru că acum își schimbase numele din Atanasia și se numea Atanasie). Și a zis Andronic: "Să mergem împreună", iar Atanasie a răspuns: "De voiești să mergi împreună cu mine, apoi să pui pază gurii tale, ca să călătorim în tăcere". Iar el a zis: "Bine, așa să fie precum voiești tu". Atunci a grăit Atanasie: "Să mergem dar, și rugăciunile sfântului tău stareț să ne întărească".
Ajungând la sfânta cetate a Ierusalimului, au înconjurat toate sfintele locuri și au mers în Alexandria ca să se închine Sfântului Mucenic Mina. Rugându-se acolo, Atanasie a zis către părintele Andronic: "Părinte, voiești să stăm amândoi într-o chilie". Andronic a răspuns: "Să stăm, însă mai întâi îl vom întreba pe sfântul dacă ne va da voie ca să petrecem împreună". Iar Atanasie a zis: "Mergi și întreabă, iar eu te voi aștepta în schitul ce se cheamă al optsprezecelea. Și de-ți va da voie părintele să vii la mine, precum am călătorit în tăcere, tot așa să petrecem în tăcere și în chilie. Iar de nu vei putea să petreci în tăcere, să nu vii la mine, căci chiar dacă părintele va porunci, nu vreau să viețuiesc acolo unde nu ar fi tăcere". Și mergând Andronic la avva Daniil, i-a spus toate cele despre Atanasie, iar Daniil i-a zis lui Andronic: "Mergi și să petreci cu Atanasie în tăcere, de vreme ce este un călugăr desăvârșit". Apoi Andronic l-a luat pe Atanasie și l-a dus în chilia sa unde au petrecut în tăcere și cu frica lui Dumnezeu alți doisprezece ani; iar Andronic n-a cunoscut că Atanasie este soția lui, pentru că dânsa se rugă cu tot dinadinsul lui Dumnezeu să nu fie recunoscută de bărbatul ei. Avva Daniil venea deseori la dânșii și îi învăța.
Odată, fiind la dânșii și vorbindu-le mult despre folosul sufletului, după ce a terminat, se întorcea la chilia lui și mai înainte de a ajunge la chilie, l-a ajuns fericitul Andronic și i-a zis: "Părinte Daniile, părintele Atanasie se duce către Domnul". Întorcându-se înapoi părintele stareț, l-a găsit pe părintele Atanasie cuprins de febră mare, iar acesta a început a plânge și starețul i-a zis: "Trebuie să te bucuri, de vreme ce mergi să-L întâmpini pe Hristos, iar nu să plângi". Atanasie i-a răspuns: "Nu plâng pentru mine, ci pentru părintele Andronic. Dar să ai dragoste, părinte, căci după îngroparea mea vei găsi o scrisoare sub căpătâiul meu și după ce o vei citi să i-o dai părintelui Andronic". Apoi Atanasie, făcându-și rugăciunea, s-a împărtășit cu dumnezeieștile Taine și s-a dus către Domnul.
Când au venit frații ca să-i îngroape trupul au aflat că era femeie cu firea, iar avva Daniil a găsit sub căpătâiul ei scrisoarea și, după ce a citit-o, i-a dat-o lui Andronic. Abia atunci acesta a cunoscut că părintele Atanasie era femeia lui și toți au preamărit pe Dumnezeu. Apoi această s-a auzit în toate lavrele și avva Daniil a chemat pe toți părinții din Egipt și din pustiul cel mai depărtat, și s-au adunat toate lavrele Alexandriei și călugării care purtau haine albe (pentru că așa era obiceiul unora de a umbla în haine albe), și au îngropat cu mare cinste sfântul trup al fericitei Atanasia, preamărind pe Dumnezeu care i-a dat o astfel de răbdare. După îngroparea ei, părintele stareț a rămas cu Andronic până la a șaptea zi, făcând pomenirea celei ce murise, și a voit să-l ia pe părintele Andronic în chilia sa. Însă Andronic l-a rugat, zicând: "Lasă-mă părinte, ca să fiu îngropat și eu aici, lângă doamna mea, Atanasia". Și lăsându-l, starețul s-a dus, dar n-a ajuns până la chilie, când un călugăr ajungându-l din urmă, i-a zis: "Părintele Andronic se duce către Domnul". Starețul a trimis pe cineva pe urma călugărilor care plecaseră și le-a zis: "Întoarceți-vă cu mine înapoi la părintele Andronic". Iar ei, întorcându-se, l-au găsit pe părintele Andronic încă viu și au fost binecuvântați de dânsul. Sfârșindu-se cu pace părintele Andronic, s-a ivit neînțelegere mare între părinții schiteni, pentru că locuința Cuviosului Andronic și a fericitei Atanasia fusese între două schituri: între schitul cu numărul optsprezece și între schitul celor ce purtau haine albe; de aceea cei cu haine albe ziceau că al lor este fratele Andronic și îl vor lua la schitul lor, ca să le ajute cu rugăciunile lui, la fel și părinții din schitul cu numărul optsprezece ziceau că al lor este fratele Andronic și sora lui Atanasia și că la ei trebuie să rămână. Iar schitenii cei cu haine albe ziceau: "Ceea ce va zice arhimandritul de la schitul cu numărul optsprezece, aceea vom face". Starețul a poruncit să-l îngroape pe Andronic lingă Atanasia, dar călugării în haine albe nu voiau să-l asculte, pentru că ei erau mai mulți și ziceau: "Starețul este mai presus de patimi și nu se mai teme de lupte; noi, fiind tineri, voiam să avem lângă noi pe fericitul Andronic, fratele nostru, ca să ne ajute cu rugăciunile sale, căci este destul că v-am lăsat-o pe Atanasia". După aceasta abia s-au potolit și au îngropat pe Cuviosul Andronic cu fericită Atanasia, lăudând pe Dumnezeu cel minunat întru sfinții Săi, Căruia I se cuvine mărirea în vecii vecilor. Amin.
Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților Octombrie
În aceasta luna, în ziua a noua, pomenirea Sfântului Apostol Iacov al lui Alfeu;
Tot în aceasta zi, Preacuviosul Părintele nostru Andronic, și Atanasia soția lui;
Tot în aceasta zi, pomenirea dreptului Avraam și a nepotului sau Lot;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Poplia.
Tot în aceasta zi, Preacuviosul părintele nostru Petru.
În aceasta luna, în ziua a zecea, Sfinții Evlampie și Evlampia;
Tot în aceasta zi, Sfinții doua sute de mucenici ce s-au tăiat împreuna cu sfântul Evlampie;
Tot în aceasta zi, Părintele nostru Vasian;
Tot în aceasta zi, Preacuviosul Părintele nostru Teofil mărturisitorul;
Tot în aceasta zi, Sfântul Ambrozie de la Optina.
Pe Sfinții Cuvioșii Andronic și Atanasia să îi rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinților Cuvioși Andronic și Atanasia rugați-vă lui Hristos pentru noi! Cu ale lor sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.
Sursă: pravila.ro, facebook.
