Sfinții Cuvioși Rafail și Partenie de la Agapia Veche sunt doi sfinți nevoitori care au mărit ceata sfinților români printr-o trăire spirituală profundă. Sunt pomeniți în calendarul ortodox în data de 21 iulie.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Sfinții Cuvioși Rafail și Partenie de la Agapia Veche sunt doi sfinți cuvioși care au trăit la Agapia Veche în secolul al-XVII-lea care au fost canonizați în data de 5 iunie 2008 cu dată de pomenire 21 iulie.
Sfântul Cuvios Rafael s-a născut în anul 1560 în satul Bursucani, comuna Bălăbanești, județul Galați. În ziua de pomenire a Sfântului, satul său natal se umple de o mireasmă de sărbătoare cu totul aparte, dat fiind faptul că locuitorii îl consideră pe starețul Cuvios "unul de-al lor". Odată cu canonizarea sa din data de 21 iulie 2008, Sfântul Cuvios Rafail a devenit unul dintre ocrotitorii Eparhiei Dunării de Jos, alături de Sfântul Apostol Andrei, cel care a propovăduit Evanghelia mântuirii pe aceste meleaguri și Sfântul Ierarh Atanasie al III-lea al Constantinopolului, "păstor al creștinilor de la Dunăre".
Sfântul Cuvios Rafael și-a petrecut copilăria într-o zonă în care viața monahală petrecută în liniște deplină era o practică des întâlnită în codrii Adamului din vecinătate, în perioada secolului al XVI-lea, ceea ce ar fi putut reprezenta sămânța de la care a rodit dorința de a urma calea lui Hristos. Dorul după cele dumnezeiești îl mână pe tânărul doritor de cele sfinte de a părăsi satul natal și de a se retrage la Mănăstirea Agapia Veche din județul Neamț. În acea perioadă, la Agapia Veche, viețuiau părinți îmbunătățiți în cele duhovnicești, care se nevoiau ziua și noaptea. Primind binecuvântarea de a rămâne în mijlocul lor, feciorul râvnitor nu va mai părăsi vreodată dealurile Agapiei, unde va primi numele Rafael (nume de arhanghel - care înseamnă "Dumnezeu aduce vindecare”) după ce va deveni ucenic al monahilor ce trăiau aici într-o strânsă legătură duhovnicească. A deprins obiceiul rugăciunii ascultând sfatul bătrânilor preoți: "Roagă-te cu rugăciunea scurtă: «Doamne, Iisuse, miluiește-mă!» și te vei mântui. Rugăciunea aceasta îți va fi leac pentru alungarea urâtului din suflet și vei avea mare mângâiere oriunde te vei întoarce în viața ta." Urmând exemplul monahilor de aici, tânărul Rafael aspiră la o stare de liniște adâncă pe care o va căuta și o va găsi în acele locuri binecuvântate după ce va cere permisiunea de a se retrage în singurătate, revenind în colectivitate doar o dată la câteva zile. După o lungă perioadă petrecută într-o profundă asceză marcată de lipsa contactului cu semenii, Sfântul Cuvios Rafael se alătură obștii monahale de la Agapia, fiind ales duhovnic. Sfântul Rafael a fost ales chiar stareț al acestei mănăstiri. În toate pomelnicele, atât noi, cât și vechi, precum și în "Sinodicul mănăstirii", scris în anul 1869, întocmit după cele mai vechi pomelnice, la capitolul "Stareți și duhovnici", părintele Rafael apare al doilea, după sihastrul Agapie, întemeietorul schitului Agapia Veche, fiind numit "fericitul stareț Rafail" . Harul său a făcut ca încă din timpul vieții Sfântul Rafael să reverse multe minuni către numeroși credincioși care veneau să caute liniște și binecuvântare în preajma sa. Sfântul Cuvios Rafael a adormit întru Domnul undeva între anii 1640-1645, având peste 80 de ani.
Sfântul Cuvios Partenie a trăit în secolul al XVII-lea, fiind un urmaș al Cuviosului Rafael și al vechilor sihaștri ai Mănăstirii Agapia Veche. A fost ucenic al starețului Eufrosin, ctitorul mănăstirii din "Livada Părinților", de la care a și primit tunderea în monahism. Însemnările spun că el s-ar fi nevoit în locul numit "Muntele Scaunele" aflat la un kilometru mai sus de actuala mănăstire. Viața urmată de Sfântul Cuvios Partenie avea o rânduială foarte strictă și anume: ziua se ruga în singurătate citind Psaltirea, pe care o știa pe dinafară, iar la apusul soarelui gusta puțină pâine și legume fierte, după care toată noaptea rostea rugăciunea Domnului Iisus, în timp ce împletea coșuri. Asemene celorlalți părinți nevoitori, atunci când obosea se odihnea puțin, șezând pe scaune de lemn. Sfântul Partenie a depus eforturi considerabile pentru a aduce în cadrul mănăstirii cărți duhovnicești care erau dificil de procurat în acele vremuri, contribuind astfel la îmbunătățirea cunoștințelor fraților săi monahi. Gesturi de acest fel precum și multe altele au dus la creionarea unui caracter plin de blândețe, așa fiind perceput de către ceilalți Sfântul Partenie, ca fiind blajin și iubitor de rugăciune.
Părticele din Moaștele Sfinților Rafael și Partenie se află la: Sihăstria de la Agapia Veche (2 km de la Mănăstirea Agapia Nouă; 12 km de la Târgu Neamț; 48 km de la Piatra Neamț) și la Mănăstirea Putna (la 30 km de la Rădăuți, județul Suceava).
Surse: Crestin Ortodox, Basilica, SfintiRomani.
În data de 5 iunie 2008, la Mănăstirea Neamt, în cadrul Sfintei Liturghii, oficiate cu prilejul sărbătorii Înălțării Domnului, a avut loc proclamarea solemnă a canonizării a nouă părinți cuvioși din ținutul Neamțului:
Cuvioșii Simeon și Amfilohie de la Pângărați (7 septembrie),
Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău (9 septembrie),
Sfinții Cuvioși Iosif și Chiriac de la Bisericani (1 octombrie),
Sfinții Cuviosi Rafael și Partenie de la Agapia Veche (21 iulie),
Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec (16 august) și
Sfântul Cuvios Ioan de la Râșca și Secu (30 august).
Mai apoi, în data de 21 iulie 2008 a avut loc proclamarea locală a canonizării Sfinților Cuvioși Rafael și Partenie, prin săvârșirea Sfintei Liturghii, la Mănăstirea Agapia Veche.
După împlinirea a șapte ani de la adormirea sa, când părinții au desfăcut mormântul, trupul său a fost aflat neputrezit și frumos mirositor. După îndeplinirea procedurilor cuvenite, trupul sfântului a fost așezat într-o raclă de lemn, în biserica mănăstirii. Însuși Mitropolitul Dosoftei al Moldovei și Sucevei, stihuitorul Psaltirei, a adus slavă sfintelor moaște ale Sfântului Cuvios Rafael, închinându-li-se și marcând acest moment lăsând o însemnare în cartea sa, "Viețile Svinților sau Prologariu" din anul 1686, tipărită la Iași, la fila 152, de la 21 iunie (9 iulie pe stil vechi): "…și din Rumîni mulți sunt carii am și văzut viața și traiul lor, dar nu s-au căutat, fără numai Daniil de Vooroneț și Rafail de Agapia, și am sărutat și sfintele moștii”. Conform însemnărilor istorice, exista pe atunci o tradiție a închinării credincioșilor la sfintele moaște ale Cuviosului Rafael: un "pelerinaj îndătinat și de mare renume la mormintele lui Rafail, Partenie și Ioan de la Râșca”, unde mulți bolnavi și neputincioși veneau la mormântul său, pentru a se vindeca.
Din păcate, din cauza vremurilor tulburi din acele timpuri, moaștele Sfântului Cuvios Rafael au fost ascunse pentru a nu fi furate de năvălitori nemaifiind apoi scoase la lumină. Cu toate acestea, la Agapia Veche există totuși un loc, lângă sfântul altar al bisericii, unde tradiția spune că ar fi fost puse moaștele Cuviosului Rafael. Acolo se aprind lumânări până astăzi, iar credincioșii se închină cu evlavie cinstind numele Sfântului.
Deși minunile sale sunt prea puțin cunoscute, Sfântul Rafael este considerat unul dintre cei mai însemnați nevoitori ai ținutului Neamțului.
Spre cinstea Sfântului Rafael, biserica din satul său natal i-a fost închinată, purtându-i numele. De asemenea, în locul nașterii sale a fost ridicat în anul 1793 schitul Zimbru, care a fost renovat și sfințit de către Chiriarhul Dunării de Jos, Preasfințitul Casian. Cu acest prilej, preasfinția sa a făcut referire la Sfântul Rafael astfel: "Un cuvios este cel care Îl așază pe Dumnezeu mai presus de orice pe lumea aceasta. De aceea, viața pustnicilor și a cuvioșilor este «fericită», după cum spun cântările Bisericii. Dumnezeu ne învață să descoperim oameni fericiți, ca să învățăm să fim și noi fericiți și să fericim, la rândul nostru, pe alții! Căci viața pustnicilor este fericită pentru că L-au găsit pe Dumnezeu și au rămas în dragostea Lui. Cei care trăim cu gândul doar la cele lumești suntem așa cum este și lumea; cei care nădăjduim la frumusețile lui Dumnezeu pe care le vedem astăzi, aici, suntem așa cum trăim această clipă binecuvântată de Dumnezeu. Noi nu putem fi singuri fericiți în lumea aceasta, pentru că Însuși Mântuitorul ne-a arătat de ce: din cauza noastră și a felului nostru de viață, în lume vom avea necazuri! Dar cei care au biruit necazurile, cu răbdare, cu post, cu rugăciune, cu nevoințele de tot felul, care în lipsuri și nevoi nu s-au întristat, aceștia au găsit viața fericită. Iar viața fericită este viața sfinților lui Dumnezeu. Și dintre sfinții lui Dumnezeu, cuvioșii sunt cei care ne arată de-a pururi fericirea lor! Aceasta ne învață pe noi Dumnezeu, când ne cheamă să ne întâlnim la rugăciune în locurile pline de sfințenie unde au trăit sfinții! Sfântul Cuvios Rafael, ca și alți cuvioși, ne arată cât de important este pentru orice creștin cunoașterea vieților celor ce au iubit pe Dumnezeu și au răspândit iubirea lui Dumnezeu în lumea noastră și în aceste locuri!”
Pentru sfințenia și harul său, să ne rugăm Sfântului Cuvios Rafael pentru mântuirea sufletelor noastre. Amin!
În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfântului Cuvios Rafael!
Rafael -provine de la numele ebraic "רָפָאֵל" (Rafa'el) având varianta arabă "إسرافيل", Isrāfīl) și este compus din "rapha" care înseamnă a vindeca și El care este prescurtarea de la Elohim "Dumnezeu". Deci din compunerea celor două cuvinte acest nume are semnificația "Dumnezeu este Cel care vindecă", "Dumnezeu vindecă", "Dumnezeule Te rugăm, vindecă". În tradiția ebraică, Rafael este numele unuia dintre cei șapte arhangheli. Nu a fost un nume foarte popular în lumea vorbitoare de limba engleza, dar a fost foarte folosit în celelalte locuri din Europa.
"Raffael", "Raphael" (germană), "Raphaël", "Raphael" (franceză), "Rafaël", "Raf" (olandeză), "Raffaele", "Raffaello" (italiană), Rafał (poloneză), "Rafinha" (portugheză), "Rafa" (spaniolă).
Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în date de 21 iulie când este pomenit Sfinții Cuvioși Rafail și Partenie de la Agapia Veche.
Sfântul Cuvios Rafael cu smerenia sa, dragostea față de cele înalte conturând portretul unui sihastru cu chip si suflet blând. Este înfățișat pe pereții bisericuțelor de la Agapia Veche, ai celei de la cimitirul Agapiei Noi, ai schitului Vovidenia de la mănăstirea Neamțu (biserică din veacul al XlX-lea), ca și ai altor biserici chinoviale și parohiale.
Următori și împlinit ori ai Evangheliei lui Hristos, Cuvioșilor Părinți Partenie și Rafail, sihaștrii prealuminați ai munților Moldovei; ostenindu-vă cu postul și cu rugăciunea, ați dobândit de la Dumnezeu aripi ale sufletului vostru, pentru aceasta vă rugăm să ne trimiteți de la Hristos milă și har celor ce prăznuim cu dragoste pomenirea voastră!
Partenie, părintele cel sfânt și minunat, vrednic urmaș al sihaștrilor din Munții Agapiei, a viețuit în aceste locuri în veacul al XVII-lea. Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, care a cunoscut mulți călugări cu înaltă viață duhovnicească din Moldova, îl numără pe Cuviosul Partenie printre sfinții români cărora le-a văzut viața și traiul.
Ucenic al starețului Eufrosin, ctitorul mănăstirii din Livada Părinților, primește din mâinile acestuia tunderea în schima monahală. Cât a petrecut în viața de obște, cât s-a nevoit în sihăstrie, nu putem ști. Tradiția spune despre el că a sihăstrit în muntele Scaunele, după pilda părinților de odinioară. Nevoința lor era aceasta: ziua se rugau în singurătate, mai ales cu Psaltirea, pe care o știau pe dinafară, iar la apusul soarelui, gustau puțin din pâine și legume fierte, după care toată noaptea se nevoiau rugându-se cu mintea (rugăciunea lui Iisus), iar cu mâinile împletind coșuri. Aipeau doar câte puțin când oboseau, în lavițe (scaune), așezate între trunchiurile de brazi. Această nevoință continua fără întrerupere până dimineața. Ucenicii duceau coșurile la târg, unde le vindeau, iar cu banii astfel câștigați, cumpărau hrană și cele necesare traiului pustnicesc. De la aceste scaune muntele și poiana primit numele de Scaune.
El urcă în acest munte al fericiților ca într-un alt Tabor, când starețul Eufrosin îi îngăduie să meargă la liniște, căci, gustând din dulceața harului dumnezeiesc, duhul îi tânjea după bunătățile ce le naște pustia. Acolo și-a închis porțile simțurilor cu legile lui Dumnezeu ca și cu niște zăvoare și vorbea cu Stăpânul tuturor în rugăciunea cea de taină, iar osteneala îi era desfătare. Cine poate spune nevoințele cele fără de măsură, privegherile cu lacrimi, lupta cu gândurile și duhurile înșelăciunii? Prin răbdarea strâmtorărilor pustiei și uscăciunea trupului, s-a făcut asemenea îngerilor și vrednic viețuitor al mănăstirii celor fără de trupuri.
Acest dumnezeiesc bărbat este numărat în rândul egumenilor Agapiei. Mulți călugări și pustnici s-au mântuit prin rugăciunea și povățuirea sa blândă. Era luminat și plin de toată înțelepciunea, căci dragoste de Sfintele Scripturi și de cărțile Sfinților Părinți având, s-a îngrijit ca frații din obște să nu fie lipsiți de aceste comori neprețuite în vremuri când cu anevoie și cu mare cheltuială se dobândeau.
Avea darul tămăduirii și îndrăzneală la rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Potrivit unor tradiții, scotea și demoni din oameni. Pentru viața sa sfântă, dintotdeauna a fost cinstit de călugări și de credincioși.
Mărturie a viețuirii sale sfinte și minunate este și faptul că, după moarte (1660), trupul fiindu-i dezgropat, după rânduiala strămoșească, a fost găsit nestricat. Se spune că se făceau minuni la mormântul său. Cu adâncă evlavie și nădejde veneau să se închine la sfintele sale moaște călugări și credincioși de pretutindeni. Sfintele moaște ale Cuviosului Partenie au fost tăinuite, poate, odată cu ale Cuviosului Rafail. Acești doi mai luminători ai călugărilor întregesc șirul părinților din veac, ce s-au sfințit prin mari nevoințe în „Mănăstirea lui Agapie” și în împrejurimile ei.
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Amin.
Cuviosul Rafail s-a nevoit în străvechiul așezământ călugăresc Agapia din Deal, în veacul al XVI-lea. Acesta a fost cinstit încă din secolul al XVII-lea, mai ales în Moldova, ca unul dintre sfinții români mai mari, ale cărui sfinte moaște le-a căutat, spre a le săruta, însuși Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei.
Sfântul Rafail s-a născut, după unele izvoare, în satul Bursucani, din ținutul Bârladului, fiind fiul unor părinți virtuoși și de neam bun.
Faima despre viața duhovnicească înaltă a călugărilor din „Mănăstirea lui Agapie”, trecând de hotarele Moldovei și chiar dincolo de Carpați, atrăgea pe mulți iubitori de Hristos. Cuviosul, ascultându-și chemarea lăuntrică și purtând întru sine frica de Dumnezeu, vine aici cu dorința de a urma calea cea strâmtă și mult bătătorită de sihaștrii cei din veac. Mult s-a minunat văzând viața de aspră nevoință, rugăciunea și tăcerea părinților agăpeni. Dar mai mult a fost cucerit de duhul dragostei celei nefățarnice. Cu iubirea de Hristos în suflet și cu îndrăzneala cea bună fiind întrarmat s-a făcut ucenic părinților. Învăța de la ei că ascultarea este mai mare decât toate și că numai cei curați cu inima pot intra în împărăția lui Dumnezeu, dar pentru a dobândi neprihănirea este nevoie de multă silință a firii. Pătrunde, cu vremea, tainele vieții duhovnicești, străduindu-se să se asemene părinților în osteneli, rugăciune și smerenie.
După îndelungă ispitire în ascultare, ucenicul a luat pe umerii săi jugul cel bun al lui Hristos și, îmbrăcându-se în chipul cel monahicesc, a primit numele de Rafail care se tâlcuiește „Dumnezeu aduce vindecare”. Cu nemăsurată râvnă se silea să dobândească, deopotrivă, toate virtuțile și, astfel, s-a făcut locaș al tuturor bunătăților duhovnicești, încât toți luau aminte la el, căutând să-l urmeze.
Viața de nevoință a acestui purtător de Dumnezeu este mult învăluită în taină. Dar se știe că părinții agăpeni țineau o rânduială a locului de la care nu s-a abătut nici ascultătorul monah Rafail. Călugării petreceau în lavră, iar cine era întărit și râvnea la viața cea liniștită a pustiei, cu binecuvântare, pleca să se nevoiască în sihăstrie împreună cu un bătrân, mai târziu, poate, și singur. Munții sunt martori tăcuți ai nevoințelor sfinților care au petrecut aici. La tot pasul apar tainițe potrivite nevoinței. Stânci scobite, peșteri, poieni însorite, obcini unde pădurea începe să dispară au fost întotdeauna locuite de sihaștri. Această cale binecuvântată a urmat-o și fericitul Rafail, care, asemenea unui vultur în înălțimi, s-a însingurat în inima muntelui. Pustnicii, acele făclii strălucitoare ce au lu-minat cu viața lor îngerească pustietatea muntelui, i-au dezvăluit tainele lucrării duhovnicești săvârșite cu mintea. Dar desăvârșita călăuză i-a fost liniștea cea sfântă spre aflarea celor cerești, iar prin rugăciunea curată s-a ridicat mai presus de cele pământești și a văzut slava lui Dumnezeu, cât i-a fost îngăduit. Rodul ostenelilor sihăstrești și ale rugăciunii neîncetate a fost dobândirea darurilor înalte, care cu anevoie pot fi înfățișate în cuvânt.
Dumnezeu cel iubitor de oameni, Care vrea mântuirea tuturor, a rânduit ca să fie îndrumător al fraților din obște, căci, prin viața sa îngerească și prin înțelepciunea cea mai presus de fire, pricinuia tuturor uimire. În Condica Sfântă și în pomelnicele vechi este nu-mit Fericitul Stareț Rafail. Toți îl priveau ca pe o icoană a virtuților. Sfeșnic de lumină era sihaștrilor, dar și părinte iubitor creștinilor din satele Moldovei care veneau la el ca la un liman, pentru rugăciuni, tămăduiri și ajutor în tot felul de nevoi, în vreme de pace sau de cumpănă pentru țară.
După trecerea din lumea aceasta, ucenicii, cunoscându-i viața și nevoințele (se spune că se făceau minuni la mormântul său), i-au dezgropat trupul pe care l-au aflat plin de slavă dumnezeiască și bine mirositor. A fost așezat în biserică spre închinare. Odor de mare preț era pentru Moldova, căci veneau credincioșii să se închine la sfintele sale moaște, mai ales la hramul Mănăstirii Neamț, când avea loc pelerinajul la Mănăstirile Neamț, Agapia și Secu. La Agapia Veche acest pelerinaj continuă și azi, cu toate că trupurile întregi ale sfinților sunt tăinuite, dar, se pare, părți din aceste sfinte moaște se găsesc în unele mănăstiri din Moldova.
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Amin.
Surse: Doxologia.
În aceasta luna, în ziua a douăzeci și una, pomenirea Preacuvioșilor Părinților noștri Simeon, cel ce s-a făcut nebun pentru Hristos, și Ioan împreuna-pustnicul;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Prooroc Iezechiel;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfinților trei Mucenici cei din Nilitina, care pe pietre târâți s-au săvârșit;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfinților Mucenici Iust și Matei, care de sabie s-au săvârșit;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Evghenie, care de sabie s-a săvârșit;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfinților Mucenici Teodor și Gheorghe;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfinților Mucenici Teodor, Trofim și alți treisprezece;
Tot în aceasta zi, pomenirea Soborului Sfântului Mucenic Acachie la Eptascala, și Soborul Sfântului Elevtrie, aproape de Xirolof și Soborul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu întru ale lui Armatie;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Cuvioasei Mucenite Marcelia (Marcela) din Chios.
În aceasta luna, în ziua a douăzeci și doua, pomenirea Sfintei mironosițe si întocmai cu Apostolii Maria Magdalena.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Cuvioasei Mucenite Marcelia (Marcela) din Chios.
Pe Sfinții Cuvioși Rafail și Partenie de la Agapia Veche să o rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinților Cuvioși Rafail și Partenie rugați-vă lui Hristos pentru noi! Cu ale lor sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.
Sursă: pravila.ro, facebook.
Dumnezeu atotputernc sa ne calauzeasca viata!!!! Sa ne faca parte de Imparatia Sa cea cereasca!!!! AMIN si Aleluia!!!