† Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu (5 octombrie)

Trimte prietenilor tăi

În decursul veacurilor creștine, numeroși sihaștri s-au nevoit pe Muntele Coziei. Între aceștia se numără și Sfinții Cuvioși Daniil și Misail, care au mers departe de lume, în sihăstria munților, întocmai marilor nevoitori ai Bisericii, devenind călugări desăvârșiți, iubitori de nevoință și de viață pustnicească. Sunt serbați în calendarul ortodox în data de 5 octombrie.

Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇

Viața pe scurt - Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu (sinaxar)

Sfinții Cuvioși pustnici Daniil și Misail s-au născut în a doua jumătate a veacului al XVI-lea în părțile Olteniei. Amândoi, încă din tinerețile lor, erau iubitori de nevoințe pentru Dumnezeu și doritori de viață sfântă, având o fierbinte dragoste către Mântuitorul Iisus Hristos și către Preacurata Sa Maică. Drept aceea, ascultând de porunca cea sfântă a Domnului: Cel ce voiește să vină după Mine să se lepede de sine să-și ia crucea sa și să urmeze Mie, au lăsat casă, părinți, frați, rude și prieteni, și au intrat în Mănăstirea Cozia ca frați, viețuind în ascultare și smerenie, urmând pe Fiul lui Dumnezeu, Cel ce s-a făcut ascultător Tatălui pentru noi. Sfinții Cuvioși pustnici Daniil și Misail au deprins taina nevoințelor, dobândind darul rugăciunii și al iubirii de Dumnezeu. Deci, parcurgând după rânduială, toate încercările duhovnicești, s-au supus poruncilor starețului lor și ale fraților, fiind exemple vii de nevoință întru toate.

Nu multă vreme după ce au intrat în mânăstire, pentru multele lor osteneli și pentru râvna lor după Dumnezeu, s-au făcut vrednici de dorita schimă a călugăriei, primind tunderea de la egumenul lor. Cuviosul Daniil, fiind cunoscător al Sfintelor Scripturi și al învățăturilor Sfinților Părinți, având viață vrednică și iscusință în viața călugărească, a fost învrednicit de harul preoției. Deci, ajuns ca făclia în sfeșnic, prin viață smerită și curată, s-a făcut repede cunoscut de părinții din mânăstire, care și l-au ales duhovnic și povățuitor pe calea mântuirii. Printre cei care se mărturiseau la cuviosul Daniil a fost și vrednicul de pomenire, fericitul Misail, care i-a devenit și ucenic duhovnicesc. Primind ascultarea de duhovnic, Sfântul Daniil a început și mai cu osârdie a se nevoi, mergând din putere în putere și sporind întru faptele cele bune, chip și pildă făcându-se tuturor.

După o vreme, dorind împlinire duhovnicească și arzând de dragostea cea dumnezeiască, au hotărât să părăsească viața de obște și să meargă în pustnicie. Primind binecuvântare de la starețul lor, au mers dincolo de Turnul lui Traian, în ținuturile Muntelui Cozia, unde și-au săpat chilii în stânca muntelui, lângă izvoarele de apă ale pădurii liniștite. Multe au fost ispitele cuvioșilor, însă niciuna n-a biruit setea lor de rugăciune, de liniște și de osteneli. Sub acoperământul Maicii Domnului, în jurul Cuvioșilor s-a adunat o mică obște de frați nevoitori întru rugăciunea neîncetată, în privegheri, post și în citirea cărților folositoare de suflet. De aceea, Sfinții Cuvioși pustnici Daniil și Misail au ridicat o biserică de lemn pentru trebuințele lor, în cinstea Intrării în biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Cuviosul Daniil era duhovnic al tuturor pustnicilor din împrejurimi, la el spovedindu-se, după tradiție, și Sfinții sihaștri Neofit și Meletie. Aceștia coborau din când în când, mai cu seamă în duminici și sărbători, pentru a se spovedi și pentru a se împărtăși la Sfânta Liturghie săvârșită în acest schit, care, aflându-se în apropierea vechiului turn roman, s-a numit Schitul Turnu.

Spre sfârșitul vieții, Cuviosul Daniil, a dat părinților care se nevoiau acolo rânduieli de viață pustnicească, apoi, cunoscându-și mai înainte sfârșitul, le-a pus povățuitor în locul lui pe ucenicul său, Cuviosul Misail. Au trecut la cele veșnice în prima jumătate a secolului al XVII-lea.

Astfel, Sfinții Cuvioși pustnici Daniil și Misail, avva și ucenicul, s-au arătat vase alese ale Duhului Sfânt, înscriindu-se în rândul Sfinților Cuvioși sihaștri români, ca purtători de daruri duhovnicești și luminători prin viețuirea sfântă.

Floare 02 Bun

Unde se găsesc moaștele Sfinților Cuvioși pustnici Daniil și Misail

Amândoi Sfinții Cuvioși pustnici Daniil și Misail, după trecerea la cele veșnice, în prima jumătate a veacului al XVII-lea, au fost îngropați lângă altarul bisericuței lor. Când, în anul 1676, mitropolitul Varlaam al Țării Românești a construit la schit o nouă biserică, de piatră, a așezat sfintele moaște ale Sfinții Cuvioși pustnici Daniil și Misail la temelia altarului bisericii celei noi.

În prezent moaștele lor se află așezate în Mănăstirea Turnul pe partea dreapta a altarului Bisericii Mănăstirii într-o raclă din argint.

Canonizarea Sfințiilor Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române reunit pe 25 februarie 2016, la Reședința Patriarhală, a hotărât canonizarea Sfinților Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu, având ca zi de prăznuire data de 5 octombrie.

Floare 02 Bun

Etimologia / semnificația numelui Daniel - Daniela (Dan - Dana)

Daniil - Încadrat în bogata serie a numelor teoforice ebraice compuse cu elementul secundar "El" (scurtare din Elohim, termen cu care era desemnat Iahve "Unicul Dumnezeu") Daniel este un compus asemănător altor nume cunoscute și la noi: Gabriel, Raiael, Samuel etc. Atestate și în inscripțiile cuneiforme, numele în "El" au ca prim element un verb, de obicei la persoana a III-a singular, legat de elementul final printr-o vocala lunga -i- (ca Anan-i-el, Akkab-i-el) etc.

Numele Daniel - vine din limba ebraică (דָּנִיּאֵל, în ebraica modernă - Daniyyel, în tiberiană: Dāniyyêl ), și este format din "Dan", care înseamnă "a judeca" și "El" adică "Dumnezeu", traducându-se prin "Dumnezeu este judecătorul meu", sau "apărătorul meu este Dumnezeu".

Derivate ale numelui Daniel - Daniela (Dan - Dana)

Numele a evoluat în peste 100 de grafii diferite în țări din întreaga lume. Porecle ca Dan, Danny sunt comune atât în limba engleză și ebraică, deși, în unele cazuri, "Dan" poate fi nume complet, mai degrabă decât o poreclă. Numele de "Daniil" (Даниил) este comun în Rusia. Versiunile feminine Danielle, Danièle, Daniela, Dani, Dănița, Dănuța sunt predominante. Numele olandeze Dan și Daniël sunt, de asemenea, variații de la Daniel. Există și un nume de familie dezvoltat ca un patronimic: Daniels. Alte nume de familie derivate din Daniel sunt McDaniel și Danielson. În Republica Moldova se folosește varianta masculină Danu și cea feminină Dana.

Numele Daniel în diferite limbi ale lumii

"Dannie", "Danny" (engleză)", Danyal" (arabă, persană, turcă, urdu), "Danel" (bască), "Danail" (bulgară), "Daniël" (olandeză), "Taneli" (finlandeză), "Dániel", "Dani" (maghiară), "Daniele" (italiană), "Daniil" (rusă), "Danijel" (sârbă, slovenă, croată), "Deiniol" (galeză), "Taniel" (armeană), "Danilo" (italiană, spaniolă, portugheză, sârbă, slovenă, croată), "Daniels" (letonă), "Danielius" (lituaniană).

Numele Daniela în diferite limbi ale lumii

"Dani", "Daniella", "Danni" (engleză), "Danièle", "Danielle" (franceză), "Danijela" (slovenă, croată), "Daniela" (germana, poloneza, slovaca, spaniola, portugheza, slovena).

Numele Dan în diferite limbi ale lumii

"Daan" (olandeză), "Tatu" (finlandeză), "Danko" (sârbă, croată), "Dan" (cehă, germană, ebraică, engleză, franceză, suedeză, norvegiană, daneză).

Numele Dana în diferite limbi ale lumii

"Dana" (germană, cehă, slovacă, ebraică), "Danette", "Danita", "Danna" (engleză), "Dania" (italiană), "Danya" (ebraică).

Când își post serba ziua de nume cei care poartă numele de Daniel - Daniela (Dan - Dana)?

Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în date de 17 decembrie când este pomenit Sfântul Proroc Daniel.

Floare 02 Bun

Etimologia / semnificația numelui Misail - Mihai

În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfinților Cuvioși pustnici Daniil și Misail!

Misail - Acest nume derivă din cuvântul ebraic "ym / miy / Miy'êl> Mishael" (מִישָׁאֵל), compus din două elemente: „ym / miy” (cine? / Cui? / Cine?) și "'Êl" (Dumnezeu). Acest numele înseamnă "cine este Dumnezeu" sau "cine este ceea ce e Dumnezeu".

Unul dintre tovarășii lui Sfântului Proroc Daniel în captivitatea Babiloniană a fost Misail.

Mihail și Misail

Ambele prenume sunt de origine ebraică, frecvente în Vechiul Testament. Mihail este format din tema Mika, având sensul „cine este ca” și componentul -el cu sensul „Dumnezeu”, semnificația prenumelui fiind „cine este ca Dumnezeu”. Misail este compus din Misa + il, cu sensul apropiat de cel al lui Mihail „cine este ceea ce e Dumnezeu”. Prenumele Mihail în această formă este preluat din ebraică prin filieră greacă și e frecvent în antroponimia răsăriteană și românească, iar în cea occidentală are forma Michael, preluată prin filieră latină. Prenumele Misail a fost frecvent în antroponimia românească veche, atestat în primele documente, iar astăzi este ieșit din uz, circulând numai ca nume de familie.

Derivate ale numelui Misail - Mihai

De la tema Mih- s-a format o mulțime de variante și foarte multe derivate cu sufixe, printre care Mihoc, Mihoi, Mihuc, Mihuţ și o serie de hipocoristice, printre care și Mişa, Mişea, Mişu, acestea fiind apoi derivate și cu sufixe slave -ca, -co: Mişca, Mişco.

De la prenumele Misail au fost atestate hipocoristicele Misa, Mise, Misea, Miso. În documentele moldovenești din sec. al XV-lea este atestat un Misea (Misa, Mişea, Miso), boier, martor în sfatul domnesc în anii 1435-1448, întărit stăpân în Târnauca, localitatea Cernăuţi. La 1603 este atestat Mişco, nepoții lui din Vertiporoh. Astfel, Mişco putea proveni și de la Mihail și de la Misail. În dicționarul de prenume ucrainiene Mişco este redat ca o formă de la prenumele Mihail. Numele Mişcoi s-a format în ucraineană de la Mişco cu sufixul augmentative-depreciativ -oi, având sensul „un coşcogea Mişco”, nume pătruns și pe teritoriul Moldovei odată cu purtătorii ucraineni.

Când își post serba ziua de nume cei care poartă numele de Misail?

Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în date de 5 octombrie când sunt pomeniți Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu sau pe data de 8 noiembrie când sunt serbați Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.

Floare 02 Bun

Mănăstirea Turnul locul unde au viețuit Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu

Floare 02 Bun

Rugăciune către Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu

Binecuvântate locuri de închinare ne-ați lăsat în Muntele Coziei, Sfinților Cuvioși Daniil si Misail, ca, închinându-ne moaștelor si icoanelor voastre și intrând cu evlavie în peșterile săpate de mâinile voastre sfinte, primim puteri din harul dumnezeiesc pe care l-ați dobândit de la Hristos Domnul, ca o încununare a iubirii voastre de Dumnezeu, până la jertfirea deplină de sine, prin ascultare, smerenie, răbdare și iubire de osteneală. Primiți, așadar, smerita noastră cantare de laudă și ne pomeniți în rugăciunile voastre, prin care mijlociți înaintea lui Dumnezeu pentru mănăstirea în care v-ați nevoit, pentru tara în care ați viețuit și pentru toată creștinătatea ortodoxă. Cereți de la Hristos, Dumnezeu-Omul, să păzească Biserica sa de orice dezbinare, de năvălirea paginilor și de viforul rătăcirilor. Dăruiți tuturor credincioșilor dreptslăvitor ințelepciune, stăruința în apărarea dreptei credințe și spor în viața duhovnicească. Fiți luminători ai monahilor pe calea cea strâmta și aducătoare de mătuire; ca, astfel, să ne putem împărtăși toți de slava și bucuria cea nepieritoare în Împărăția cea veșnică, lăudând pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh în vecii vecilor. Amin.

Floare 02 Bun

Cântări Liturgice

Tropar - Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu, glasul 1

Dascăli ai rugăciunii neîncetate și ai luptelor duhovnicești v-ați arătat, Cuvioșilor Daniil și Misail, că de iubirea Mântuitorului Hristos nedespărțiți fiind, cu apostolească râvnă Preasfintei Treimi ați slujit cu osârdie, în peșteri nevoindu-vă. Pentru aceasta cerem cu smerenie: Rugați-vă, să se mântuiască sufletele noastre!

Condac - Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu, glasul al 4-lea

Pe apărătorii credinței și fericiții călăuzitori ai călugărilor și credincioșilor, pe sfeșnicele luminii dumnezeiești și rugătorii neîncetați ai Duhului să-i lăudăm, pe Daniil și Misail, următorii Domnului, în cântări preamărindu-i și zicând: Rugați-vă să se mântuiască sufletele noastre!

Floare 02 Bun

Viața completă - Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu (Viețile Sfinților)

Canonizarea Sfinților Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române oferă credincioșilor posibilitatea cunoașterii nevoințelor și a sfințeniei vieții acestora. Cercetând izvoarele aghiografice păstrate în sihăstriile de pe Valea Oltului, Părintele Ștefan Zară și Părintele Antim Motorga au alcătuit o prezentare duhovnicească a vieții acestor sfinți, lucrare ce a fost publicată, spre zidirea sufletească a credincioșilor, la Editura Praxis a Arhiepiscopiei Râmnicului.

Folare Separare 1

Începuturile vieții sihăstrești în munții Coziei

Despre monahismul românesc, în formă sihăstrească sau chinovială, știm că în secolul XVII-XVIII trăia cu o mare intensitate spiritualitatea ortodoxă, caracterizată printr-o aspră asceză și prin practicarea rugăciunii lui Iisus. Din experiența Sfinților Părinți, predanisită prin literatura patericală și viețile sfinților, știm cât de minunat este darul pustniciei, însă doar cei încercați duhovnicește își pot asuma această cale. Pustnicii s-au ostenit în toată vremea și în tot ceasul spre tăierea voii, lucrând la deplina ascultare, dăruindu-se cu totul lui Dumnezeu. S-au nevoit în postiri aspre și îndelungate, ascultarea față de duhovnic (chiar dacă erau retrași din obște țineau legătura de cele mai multe ori cu un stareț de care făceau ascultare deplină) și rugăciuni cu lacrimi întărite de lucrarea tăcerii.

În munții Coziei exista o veche tradiție sihăstrească ce l-a făcut pe Domnitorul Radu, tatăl lui Mircea cel Mare, să zidească Mănăstirea Cozia Veche, pe la începutul secolului al XIV-lea, iar mai apoi, spre sfârșitul aceluiași secol, Mircea cel Mare construiește Mănăstirea Cozia, punându-l stareț pe Gavriil, un ucenic al Sfântului Nicodim de la Tismana.

Cu siguranță că aceste zidiri de mănăstiri au avut ca necesitate prioritară înlesnirea participării pustnicilor, care sihăstreau de mult prin munții Coziei, la Sfânta Liturghie în duminici și sărbători pentru a se împărtăși cu Dumnezeieștile Taine. Din scrierile ascetice aflăm că locul avea o importanță capitală în cei ce se hotărau să viețuiască în pustnicie, urmărindu-se îndeosebi locuri în care au pustnicit și alții, învăluite duhovnicește de prezența pustnicilor de dinainte, dar și locuri pustii stăpânite de duhuri necurate, rămânând ca pustnicii sălășluiți acolo, prin răbdare și rugăciune să izgonească cetele demonice. În acest sens, este relevantă o apoftegmă din Pateric, a avvei Ioan, egumenul Raithului: "Să nu spurcăm fiilor locul acesta, pe care părinții noștri l-au curățit de demoni".

Spiritualitatea isihastă, fără doar și poate, s-a întărit în țara noastră prin venirea Sfântului Nicodim de la Tismana în Țara Românească, dar mai apoi și prin strânsele legături pe care le-a avut Țara Românească cu Sfântul Munte, de pildă cu Mănăstirea Cutlumuș, de unde a venit și protosul acestei mănăstiri, Hariton, care a devenit al doilea mitropolit al Țării Românești (1372-1380), imediat după Mitropolitul Iachint (1359-1372), ultimul mitropolit de Vicina. Cel care l-a chemat în Țara Românească pe Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana se pare că a fost însuși Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești, cu scopul de a organiza câteva lavre mănăstirești după modelul atonit. Cutlumușul are pentru noi o deosebită importanță pentru că de această mănăstire se leagă primele contacte ale românilor cu Sf. Munte Athos, contacte dovedite documentar, căci sigur acestea erau mult mai vechi.

Viața pustnicească s-a dezvoltat în jurul Mănăstirii Cozia, în special în secolul al XVI-lea sub domnia Sfântului Voievod Neagoe Basarab, astfel încât în a doua jumătate a secolului XVII, episcopul Varlaam al Râmnicului, viitor mitropolit al Țării Românești, a și zidit biserica Mănăstirii Turnu.

Folare Separare 1

Viața Sfântului Cuvios Daniil Pustnicul

Acest cuvios cu viață sfântă a trăit și s-a nevoit la începutul secolului al XVII-lea, alegând să urmeze lui Hristos pe calea monahală în Mănăstirea Cozia, acolo unde se păstrau rânduieli călugărești bune, cu specific atonit, pentru viața cea chinovicească. Întărindu-se bine în obște, împlinea toate ascultările care i se dădeau, cu multe osteneli, slujind cu sârguință la toate treburile mănăstirii, încât a dobândit virtuțile cele alese ca tăierea voii, supunerea față de cei mai mari, smerenia și dragostea, depărtându-se cu totul de clevetire, de judecarea aproapelui, de osândirea celor slabi și de defăimarea lor, căci și spunea cum clevetirea și osândirea prefac dulceața Liturghiei în amărăciune și de aceea sunt cele mai grele păcate, atât împotriva aproapelui, cât și asupra sufletului nostru. Deși era cinstit în rândul obștii, el fugea de mândrie, acoperindu-și cu înțelepciune faptele sale cele bune. Dar a fost ales spre a fi duhovnic și povățuitor al întregii obști, încât timp nu mai avea deloc pentru sine, căutând să-i primească pe frați oricând spre a le da sfaturile cele folositoare. Din cuvintele cele insuflate de Dumnezeu, învăța pe toți cunoștința cea luminoasă a tainelor sfintei credințe și adâncindu-se și el cu mintea în aceste taine, se aprindea din ele cu dor a sluji neîncetat lui Dumnezeu în aleasa liniște. Participa cu atenție la slujbele de obște în biserică, însă văzând că mulțimea credincioșilor alerga la mănăstire ca la un liman, puțin era de a nu se clătina cu sufletul din liniștea sa cea mult dorită. În momentele libere se închidea în chilia sa plângând și tânguindu-se nemângâiat ziua și noaptea, căci dorea mai cu osârdie a sluji Preadulcelui Iisus și Preacuratei Maicii Sale, vrând a petrece necontenit în rugăciuni și în gândirea la Dumnezeu. Socotea chiar că le poate fi mai de folos mulțimilor cu rugăciunea neîncetată pentru ei, și pentru aceasta râvnea mai mult spre a fi cu Dumnezeu după cum cugeta și Sfântul Arsenie cel Mare, zicând: "Dumnezeu știe că vă iubesc pe voi; dar nu pot să fiu și cu oamenii și cu Dumnezeu". De aceea, urmând acest îndemn, socotea viața și petrecerea sa din mănăstire a fi deșartă, pentru că n-a ajuns desăvârșit la împlinirea cuvintelor Evangheliei, căci în ea, spune Hristos, a nu ne îngriji de mâncare, de băutură, de îmbrăcăminte, de rude, de prieteni sau de ucenici, nici de cele de mâine și nici măcar de noi înșine, de vreme ce oamenii sunt mai de preț decât păsările și iarba din țarină. Și dacă Dumnezeu, Purtătorul de grijă al tuturor, hrănește păsările și țarina o îmbracă cu iarbă, cu atât mai vârtos pe oamenii care slujesc Lui, este Puternic a-i hrăni și a-i îmbrăca, numai de ar căuta întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și apoi toate acelea se vor adăuga lor. Din care cauză avea în minte să iasă din mănăstire la loc osebit și liniștit, fugind de gâlcevi și zgomot; să se ducă într-un loc pustiu ca acolo să poată fi cu înlesnire împlinitor al cuvintelor Evangheliei. Și așa a ieșit din mănăstire cu binecuvântarea starețului său și a trecut peste Olt, oprindu-se sub muntele Cozia. Cunoscând dinainte locurile acelea și-a gândit unul ca să-și poată săpa o peșteră. Și stânca pe care a ales-o vădește faptul că era cunoscător în cele ale pustiei, că pe atunci nimeni nu se ducea la această nevoință, fără să cerceteze locurile sau să fie știutor despre cum va trăi acolo. Peștera ce și-a făcut-o Sfântul Cuvios Daniil este bine așezată, cu vedere spre soarele cel de amiază, atunci când căldura lui este mai cu tărie, spre a usca umezeala scoasă de stâncile mai nisipoase din locurile acelea, făcându-i și o ferestruică pentru o mai grabnică zvântare, îndreptată cu gura sa către adierea făcută dinspre Olt. De altfel știa și de pădurile de la poalele masivului, cu felurimea lor de arbuști, bogate în roade, și desigur că dintr-însele își făcea puțina hrană, căci din ele toți pustnicii de atunci luau mure, fragi, semințe de fag, coajă de mesteacăn, cireșe sălbatice, muguri de brad, felurite rădăcini ale arbuștilor tineri, urzici, bureți, și tot soiul de plante tămăduitoare pe care le lăsau cîte o noapte în apă și a doua zi gustau puțin din ea spre a-și potoli durerile cele dinlăuntru, aduse de înfometarea cea peste măsura firii. Fiind întreg înțelept, nu putea să-și împlinească fără de rânduială viața cea pustnicească și este învederat că știa de ispitele peste măsură ale ei, cunoscând petrecerea cea mai presus de firea omenească a sfinților părinți, care urmau în trup vieții îngerești și de la ele se aprindea cu mai multă dragoste pentru Hristos. Și numai așa putea să rabde nemăsurata asprime a iernilor, zăduful secetoaselor veri, foametea care umblă necontenit a lovi și a răni pântecele și care pe oricine îl fac a se deznădăjdui de viața sa. Însă la Sfântul Daniil răbdarea îi era legea de căpătâi, după cum dumnezeieștii Părinți spun, că orice ar avea sihastrul a pătimi, să pătimească, însă din locul său să nu iasă, ci cu osârdie să ceară mila lui Dumnezeu și de multe mângâieri nespuse și minunate se va învrednici. Căci cununa nu este a celor ce încep nevoințele, ci a celor ce le încheie pe ele și în acestea își dau sufletul. Dar mai presus de acestea, Sfântul Cuvios Daniil, cu viața cea pustnicească surpa și izgonea taberele cele nevăzute ale duhurilor celor rele, și se folosea de rugăciunea cea neîncetată ca de o sabie ascuțită. Că nu puține erau supărările pe care i le aducea vrăjmașul, cum tot pustnicul știe, că mai întâi prin zgomote înfricoșează, prin pocnituri și trăsnituri, ba prin voci de oameni sau de fiare sălbatice, ba prin arătări de lumină sau chip de înger luminos, prin care înșeală cu ușurință pe cel necercat. Dar toate aceste măiestrii ale vrăjmașului pustnicul Daniil le-a trecut, și pe cel viclean l-a vădit și l-a biruit. Iar ce fel era răbdarea lui în pătimirea cea rea și în ce chip era cu dânsul mila lui Dumnezeu se vede din statornicia lui în acea peșteră. Că douăzeci de ani a petrecut acolo în astfel de pătimiri și grele nevoințe. Dar s-a făcut iscusit în războiul cel duhovnicesc și aprins fiind cu lumina înțelepciunii celei înalte, Dumnezeu l-a pus în sfeșnic, ca și pe alții să-i povățuiască. Pentru aceasta mulți părinți veneau la dânsul ca să-l întrebe despre ispitele și gândurile pe care le întâmpinau și se foloseau de iscusința lui și de subțirimea vederii sale, căci deosebea repede ce căutări erau din partea înșelării și care erau adevărate, le spunea de ce duhuri necurate sunt luptați mai mult și le arăta cu ce nevoințe să lupte împotriva acestora. Și așa a devenit părinte al sihaștrilor și al călugărilor.

Folare Separare 1

Aici în deplina liniște putea să înalțe curate rugăciuni către Milostivul Dumnezeu atât pentru sine cât mai ales pentru popor, pentru pace în familiile lor, pentru bunăstarea lor, pentru ușurarea greutăților lor, pentru bătrâni și tineri, bărbați și femei, robi și liberi, conducători și supuși, și în scurt pentru toți și pentru toate. Încă se ruga și pentru văzduh să aibă deplină liniște și ca pământul să dea bună aducere de roade. Deci s-a făcut ca unul dintre sfinți, încă fiind cu petrecerea în viața aceasta și dobândise în sine roadele Duhului cele adevărate, care sunt: "dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția" (Galateni 5, 22-23). Alături de el a dorit a petrece și ucenicul său, Cuviosul Misail, și ca un părinte al acestuia, l-a primit și l-a povățuit la tot lucrul bun, avându-l pe sine nu numai ca pe un ucenic, ci ca pe un împreună nevoitor. Și că acesta i-a urmat întru toate povățuitorului său, vom arăta mai jos, în viața lui scrisă osebit. Dar câte nu ar mai fi de spus despre acest minunat cuvios și pustnic Daniil, că se făcuse strălucit cu viața și trăia în peștera de sub stâncă precum arde o candelă sub icoană, luminând-o. Însă faptele sale ajung spre lauda lui și spre folosul nostru, iar acum să spunem despre plecarea sa dintre noi în ale cerurilor lăcașuri. Că fiind ucenicul și împreună nevoitorul său cu el, până la oarecare bătrânețe a cuviosului, îl sprijinea și îl ajuta, mângâindu-l cu puțin în neputințele sale, văzându-l mereu luminat și senin la suflet. Nu se temea nicidecum de despărțirea de viață, nici nu a pătimit vreo schimbare pentru așteptarea morții sale, ci a vorbit cu minte înaltă despre petrecerea monahicească, până la cea mai de pe urmă suflare. Atunci s-a văzut pe deplin dumnezeiescul dor, pe care îl ascundea în adâncurile sufletului său, către Hristos Dumnezeu și către Preacurata Sa Maică, și câtă dorință avusese să se dezlege de legăturile trupului, ca să ajungă mai iute să se unească cu El. Prin sfârșitul plăcut al vieții sale pământești începea viața cea adevărată. Trupul său bineînmiresmat se odihnea cu somnul morții așteptându-și deșteptarea la trâmbița cea de apoi. Ochii și i-a închis singur cu bună cuviință, precum se închid în somnul cel firesc. Asemenea s-au închis și buzele cu potrivire și mâinile și le-a întins pe piept, după rânduiala care se obișnuiește la cei adormiți. Toată așezarea trupului s-a făcut cu bun chip de la sine și nu avea trebuință de cineva ca să-l așeze sau să-l miște. Și cu obrajii udați de senine lacrimi, dintr-acelea din care izvorăște bucurie, Cuviosul Misail stătea nemișcat, neștiind ce să facă. Nu îndrăznea să-l mai deranjeze pe cel adormit și de ar fi vrut nici nu avea cu ce, datorită liniștitului său somn cu care adormise pentru totdeauna. S-a înzdrăvenit cel puțin pentru a-i anunța pe ceilalți părinți și degrabă peste lavra Coziei s-au așternut doi nori, unul mai negru ce avea să plouă picături de întristare peste monahii care-și pierdeau sfântul lor povățuitor, și altul mai deschis și mai iernatic, căci avea să fulguie peste aceeași monahi nădejdi bune, întrucât câștigau puternic mijlocitor la Dumnezeu pentru nevoile lor. În următoarele momente veneau spre peștera Sfântului Daniil cete de călugări, cete de credincioși, cete de sfinți, cete de îngeri, cu toții lăudând bună nevoința sa și mai ales strălucita încununare cea de la Dumnezeu. Nu mai era nevoie să i se pregătească cele de îngropare, ba să zicem mai cu îndrăzneală că nici n-a fost îngropare. Că cea a prohodirii slujbă i-a fost făcută tot în peșteră, și cu nimic nu l-au deranjat pe strălucitul Daniil, hotărînd să-i lase cinstitele oseminte în aceeași peșteră în care s-a nevoit în viața sa. Peștera aceea i se făcuse lui ca un cer. Că dintr-însa se lumina și într-însa vedea pe Soarele Hristos, în loc de lună, avea icoana Maicii Domnului și în loc de stele, vedea deslușit pe sfinți. Și i s-a mai făcut peștera ca o evanghelie, căci după cum ea însemnează vestea bună, așa îi dădea și acea peșteră nădejdi bune și făgăduințe cerești, locuire cu cetele celorlalți cuvioși și petrecerea cu sfinții. Aceeași peșteră i s-a făcut lui și cămară în care să aștepte a doua venire a Izbăvitorului. După cum spunea corifeul Apostol Pavel, că cei ce-și fac loruși lege, și se silesc a o împlini pe ea, după ea vor fi și judecați, și așa Sfântul Cuvios Daniil, și-a sculptat trăirea în legea peșterii și desăvârșindu-și lucrarea, după ea a fost judecat și a fost găsit vrednic de a fi împreună cu sfinții. A căruia lucrare și noi o vedem astăzi, ca și toți dreptslăvitorii creștini care vin în pelerinaj la ea, peștera având duhul râvnitor al Cuviosului Daniil, jertfa sa care mai întâi se afla scrisă nevăzut pe lespedea inimii sale, iar acum văzut pe cele de piatră lespezi. Și s-a adăugat sfinților, ca un prinos adus de neamul nostru lui Dumnezeu Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt.

Folare Separare 1

Sfântul Cuvios Misail Pustnicul

Cuviosul Misail, odraslă din părinți binecredincioși, intră în Mănăstirea Cozia de tânăr, petrecându-și viața în smerenie și în iubire desăvârșită de aproapele și de Dumnezeu. Aici l-a cunoscut pe Sfântul Cuvios Daniil și negreșit și l-a făcut duhovnic și povățuitor al său, iar tradiția ține să ne amintească de faptul că i-a fost chiar ucenic de chilie, ceea ce ne vădește legătura duhovnicească dintre cei doi, pe de o parte, iar pe de alta darurile cu care era înzestrat monahul Misail, mai cu înlesnire cel al ascultării desăvârșite față de povățuitorul său. Deci formarea duhovnicească a Cuviosului Misail este legată cu desăvârșire de părintele său duhovnicesc, ca ucenic strălucind în umbra celui pururea luminat și întotdeauna aprinzându-se cu râvnă de la Cuviosul Daniil. Fiind cel mai de aproape ucenic, cunoștea gândurile povățuitorului său de a râvni la liniștea pustiei, și se împărtășea de ele, însă la plecarea Cuviosului Daniil, a fost oprit a-l urma, primind îndemnul de a se mai căli și a împlini măsura bărbatului desăvârșit. Misail face și de data aceasta ascultare, dar întristat cu inima și îndurerat cu sufletul, încercând să poarte poverile cele apărute prin lipsa părintelui Daniil, duhovnicul mănăstirii. Obștea l-a văzut pe Misail ca următor fără șovăială al lui Daniil, și în fapte, și în trăire și în virtuți. Și precum aurul se lămurește în multe feluri de topitori, ca să se scoată toată întinăciunea și rugina și să rămână desăvârșit curat, tot așa și cuviosul Misail s-a lămurit prin multe feluri de încercări dureroase. Dar pe toate le-a purtat, trăgându-și din ele adevărat folos, cel pentru sporirea duhovnicească. Din care cauză obștea l-a găsit vrednic de hirotonie, pentru împlinirea menirii sale de duhovnic și povățuitor. Era foarte păzit în vorbire și cu multă socoteală în răspunsuri. Iar răspunsul lui era adevărat și foarte folositor, căci înțelegerea îi venea din darul lui Dumnezeu. Pentru aceea toți primeau cuvântul lui cu frică, ca din gura lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu grăia prin gura lui. Iar acolo unde întâmpina vreo greutate, nu zăbovea în această stare, ci degrabă alerga la peștera de "după turn", la părintele Daniil, și de la el se lumina cu mai tainice și mai luminate înțelesuri, găsind apoi leac tuturor bolnăvicioaselor probleme. Dar întrucât vedea sporirile Cuviosului Daniil și ostenelile lui cele mai presus de fire, știind și darurile pe care le dă Dumnezeu celor ce se ostenesc pentru El, râvnea vieții lui, și începea a se tulbura de gălăgia cea din mănăstire, dorind o viață mai liniștită. Și aprinzându-se cu dor după viața cea pustnicească, căuta cu tot dinadinsul să se elibereze de îndatoririle pe care le avea la mănăstire, și cu voia blagocinstitului stareț al Coziei, dar și cu acordul povățuitorului său, a ieșit din mănăstire și s-a sălășluit lângă cuviosul Daniil, care, nevoind să mai izgonească pe ucenic de la el, nici să-l mâhnească pe cel pe care îl avea ca pe un adevărat fiu după Dumnezeu, s-a dus cu dânsul și săpând o altă peșteră lângă a sa, s-a bucurat cu duhul de împreună nevoitorul său. Peștera cuviosului Misail s-a făcut pe partea dinspre răsărit a stâncii coziene, aproape în același fel, ea luminându-se cu soarele cel de dimineață și uscându-se cu adierea venită dinspre pădure. Și intrând în ea cuviosul Misail s-a îndulcit gustând mierea liniștii, făcând ascultare la sânge față de povățuitorul său. Și nu s-a despărțit de dânsul până la moartea lui, ca să-i moștenească faptele lui cele bune. Astfel, rugându-se neîncetat și urmând aceeași rânduială ca a cuviosului Daniil, a pus în mintea sa neuitata pomenire a adevăratului Dumnezeu. Își păzea cu dinadinsul inima de gândurile de mândrie și își îndrepta viața în smerită cugetare și în blândețe, aducându-și aminte de cuvintele Domnului care zice: "Învățați-vă de la Mine că sunt blând și smerit cu inima". Și obosindu-și trupul său cu ostenelile, sufletul și-l ridica spre gândirea de Dumnezeu, iar întrarmându-se cu pavăza credinței și cu rugăciune, biruia asuprelile vrăjmașului. Prin vederea deasă a părintelui Daniil se oblăduia de orice cădere, petrecând amândoi în Legea Domnului. Nu se îngrijeau de cele pământești, nici pentru ziua de mâine, muncindu-și trupurile cu postiri, privegheri și alte feluri de osteneli, mângâindu-se cu nădejdea învierii și a fericirii ce va să fie în ceruri. Apoi vorbind mult din viețile sfinților și luând aminte la isprăvile acelora, și ei singuri se sârguiau să săvârșească unele ca acelea. Și mai vârtos se întâlneau în același cuget, amintindu-și totdeauna de ocrotitorii lor, sfinții proroci Daniil și Misail, unul care "gurile leilor în groapă le-a închis", iar altul, împlinind numărul celor trei tineri care au fost aruncați în cuptorul din Babilon, și care "ca într-o topitoare fiind aruncați, s-au răcorit nearși, împodobiți fiind cu podoaba bunei credințe". Și cugetând mereu la viețile acestor proroci, cântau cântarea lor cea îngerească: "Binecuvântat ești Doamne Dumnezeul părinților noștri și lăudat și preaslăvit este numele tău în veci (…). Căci cu suflet zdrobit și cu duh de smerenie voim să fim primiți de Tine. Ca ardere de tot de berbeci și de junci, ca zeci de mii de miei grași, așa să fie jertfa noastră înaintea Ta astăzi și înțelegere să găsească la Tine; că nu este rușine celor ce nădăjduiesc în Tine. "Și precum slugile împăratului Nabucodonosor căutau să înfierbânte cuptorul "cu catran și cu smoală și cu câlți și cu viță" spre a-i nimici pe tineri, așa și cetele de diavoli căutau să înfierbânte ispitele asupra Sfinților Cuvioși Daniil și Misail spre a-i surpa din credința lor și din osteneala lor. Dar precum atunci un înger al Domnului se coborâse și "a făcut mijlocul cuptorului ca un duh de rouă suflând, și nu s-a atins de ei focul nicidecum, nu i-a întristat și nici nu i-a stânjenit pe dânșii", așa și acum, cete de îngeri se coborau cu putere multă spre a-i păzi și a le ușura ispitele și a izgoni năvălirile diavolilor. Iar pustnicii Daniil și Misail întocmai ca cei trei tineri cântau: "Binecuvântați, îngerii Domnului pe Domnul, lăudați și-L preaînălțați pe El în veci". Când erau udați de desele ploi de toamnă și picăturile intrau îndrăznețe acolo unde vroiau să-și întindă și să-și odihnească pentru puțin timp trupurile ostenite, sfinții cuvioși cu nimic nu cârteau asupra lui Dumnezeu, ci cu bucurie îndemnau: "Binecuvântați, apele toate cele mai presus de ceruri, pe Domnul, lăudați și-L preaînălțați pe El în veci". Când frigul și gerul iernii amorțea trupurile lor și le făcea aproape nesimțitoare, ei tot n-au cârtit, ci cântau: "Binecuvântați, rouă și zăpadă, gheață și ger, pe Domnul, lăudați și-L preaînălțați pe El în veci". Supărări de le aduceau fiarele și dobitoacele din împrejurimi, sau păsările cerului cele mai zgomotoase, sfinții cuvioși toate le răbdau, arătându-și blândețea față de creațiile Dumnezeului celui Viu, și le îndemnau și pe ele poruncindu-le: "Binecuvântați, toate păsările cerului, fiarele și toate dobitoacele pe Domnul, lăudați și-L preaînălțați pe El în veci". Și pe scurt, toată natura înconjurătoare li se făcuse lor pricină prea bună spre a sluji cu inimă curată Domnului Atoatețiitorul și Atoatefăcătorul. Că în aceasta Domnul și-a lăsat unele din rațiunile Sale, învăluite și tainice, ca omul descoperindu-le, pe El să-L afle și să-L slăvească. Iar cuvioșii pustnici dintru aceasta aduceau slujbă lui Dumnezeu, și nu numai de natură se îndemnau la aceasta, ci înseși trupurile lor și le făcuseră ca o jertfă închinată Domnului, după cum și Apostolul Pavel zice: "să înfățișați trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu, ca o slujire a voastră cuvântătoare"(Romani 12,1).

Folare Separare 1

Iar ce mâhniri a pătimit Cuviosul Misail după trecerea la cele veșnice a părintelui său duhovnicesc, nimeni nu poate spune, însă de înțeles poate să înțeleagă numai de s-ar lipsi pentru puțin de hrană, de apă sau de aer. Dar l-a fericit că s-a dezlegat de aceste legături pământești și a intrat în cămara Domnului său acolo unde i s-a gătit loc de odihnă. Și negreșit că, rămânând moaștele Cuviosului Daniil acolo în peștera sa și nefiind strămutate de acolo, Cuviosul Misail venea deseori și se închina cinstitelor moaște împărtășindu-se de sfințenie și adăugându-și har peste har. Iar Dumnezeu, pentru rugăciunile lui, i-a dăruit ca mulțime de sihaștri și alți părinți care vroiau să se mântuiască, să vină la dânsul în peșteră, ca rugându-se, să-i izbăvească pe dânșii de întuneric ca de o cale alunecăcioasă și să-i povățuiască la calea luminii celei mântuitoare. Iar el pe toți îi primea cu dragoste și învățându-i cum vor urma lui Hristos, pe unii îi slobozea la ale lor iar ceilalți rămâneau cu îndelungată vreme pe lângă peștera sa. Și mulți venind și mărturisindu-se la Cuviosul Misail, doreau a primi sfintele, dumnezeieștile, preacinstitele și de viață făcătoarele lui Hristos Taine, din chiar mâinile cuviosului părinte, din care cauză au socotit să zidească o biserică mică dinafară de peșteră. Și au mers cu toții la egumenul Coziei spre a primi binecuvântare după rânduială, și luând-o și pe cea arhierească, s-au dus și au început a zidi mai jos de peșterile cuvioșilor o biserică mică de lemn, cu catapeteasmă sculptată împodobită cu icoane, cinstindu-o cu hramul Intrării în Biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Iar frații care s-au ostenit cu aceasta au și pus acolo "nacealnic", adică egumen, și părinte duhovnicesc pe Cuviosul Misail. Și mai toți sihaștrii care pustniceau în acei munți, de la Stânișoara și până la Călimănești, de la Iezer și până la Bărbăteștii Pătrunsei, veneau aici Sâmbăta și Duminica, participau la Sfânta Liturghie, se împărtășeau, luau sfat de taină de la Cuviosul Misail și așa se reîntorceau la peșterile și chiliile lor. Unii apucaseră de și-au făcut chilii de lemn în jurul peșterilor celor dintâi pustnici, iar prin zidirea bisericuței, ia naștere "Sihăstria lui Daniil și Misail". Însă isprăvile acestui al doilea pustnic, Cuviosul Misail, cel ce a fost ucenic al Cuviosului Daniil, nu au rămas sub obroc, ci ca o trâmbiță răsunau peste munții vâlceni, chemând spre sine uimirea tuturor. Că era atât de milostiv și iubitor de oameni, încât nu putea să vadă pe cineva necăjit și să nu pătimească durerea împreună cu acela, și să-i ajute după trebuința lui. Cei întristați din felurite pricini se mângâiau văzându-l; cei împietriți și nemiluiți se îndemnau spre lacrimi prea fierbinți, auzind umilincioasele lui învățături; cei somnoroși și leneși, văzând mulțimea privegherii lui și răbdarea stării celei de toată noaptea, se schimbau cu dumnezeiască schimbare, trecându-i neudați prin tulburata mare a vieții, având necontenit mintea sa la Dumnezeu și neîncetat spunând: "Doamne Tu ești Cel ce oprești valurile patimilor celor potrivnice și potolești marea cea sărată a acestei vieți și îmblânzești pornirile cele cu greu de purtat ale plăcerilor".

Folare Separare 1

Și prin zidirea acelei bisericuțe, în care intra și săvârșea Sfînta Liturghie, având grijă și de smeriții sihaștri care veneau la el, Cuviosul Misail a început a se pregăti singur pe sine pentru călătoria la Biserica cea nefăcută de mână, veșnică, care este în lăcașurile cerești, de care Sfântul Ioan a scris în Apocalipsă zicând: "Domnul Dumnezeu Atotțiitorul este Biserică a ei". Deci fiind gata în inima sa și netulburat dinspre faptele sale, vroia în orice clipă și era gata ca în orice ceas să fie dezlegat de acest trup, cum zice psalmistul: "Gata am fost și nu m-am tulburat să păzesc poruncile tale". Însă văzând că sosește vremea dezlegării și a lepădării trupului lui, mângâia pe cei ce erau cu el, făgăduindu-se, că și după ducerea sa de aici nu va părăsi acest loc, la care s-a nevoit împreună cu Sfântul Daniil, ci amândoi vor apăra și vor cerceta sihăstria lor, ajutând celor ce viețuiesc într-însa, precum și celor ce vor veni la acel loc cu evlavie, închinători și viețuitori. Iar când s-a apropiat fericitul sfârșit, s-a îmbolnăvit puțin, s-a rugat pentru mântuirea a toată lumea și a dat mulțumire lui Dumnezeu pentru mila Lui cea mare pe care a făcut-o minunată spre dînsul. Apoi și-a dat sfântul său suflet cu bucurie în mâinile Domnului Său, pe Care l-a iubit și pentru Care a pătimit atâtea osteneli, și s-a numărat și el împreună cu Sfântul Cuvios Daniil, povățuitorul și împreună nevoitorul său. Iar sihaștrii care erau mai în apropiere, auzind de pristăvirea Cuviosului Misail, neîndoielnic că l-au socotit împreunat cu ceata sfinților, căci avusese atâta tărie să-și săvârșească bine pustnicia, neschimbându-și deloc canonul înfrânării, până la cea mai de pe urmă suflare. Și credința lor nu a rămas nerăsplătită de Dumnezeu, căci la a treia zi a adormirii sale, făcându-i-se slujba de prohodire în aceeași peșteră în care s-a nevoit, părinții monahi au văzut această minune, că moaștele Cuviosului luminau peștera cea întunecoasă ca fiind aprinse de un foc, fiind împodobite cu bună mireasmă. Iar după ce s-au închinat toți acestui mare cuvios, trecând și pe la peștera învecinată a Sfântului Cuvios Daniil, le-au lăsat sfintele lor moaște spre închinare tuturor credincioșilor.

Folare Separare 1

Iar cel între ierarhi Varlaam, Mitropolitul Țării Românești, fiind atunci episcop al Râmnicului, în locul bisericuței de lemn, a zidit una mai mare de piatră, pe la anul 1676, căci acesta fusese mai înainte stareț al Mănăstirii Cozia și pesemne că știa bine de sfințenia vieții lor și de existența sfintelor moaște. Iar la îndemnul Sfinților pustnici Daniil și Misail, atunci când a început biserica, a pus în temelia altarului sfintele lor moaște, lăsând ca adevărate mărturii despre ei inscrițiile "Daniil duhovnicul" și "Misail nacealnicul". Și stând la temelia bisericii, așa au lucrat în chip nevăzut, încât sihăstria lor mult a sporit, ajungând mănăstire mare, iar peșterile lor se văd până astăzi, fiind bine păstrate. Mulți închinători vin cu picioare vesele să vadă luminoasele peșteri și capătă acea simțire de taină care strigă în ei "minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi". Deci să proslăvim și noi pe Același iubitor de oameni Atoatedăruitor, pentru dăruirea acestor sfinți români, a cărora nevoințe niciunul dintre oameni nu poate să le spună sau să le scrie, fără numai Singur Știutorul de inimi, Cel ce cunoaște cele nearătate și cele ascunse, a Căruia limbă este condei ce scrie degrab. Acela a scris singur mai pe larg, în cărțile vieții veșnice viața și nevoințele Sfinților Cuvioși Părinți Daniil și Misail. Iar noi să ne rugăm Aceluiași Dumnezeu să aflăm și numele noastre scrise în cărțile vieții veșnice, cu darul și cu iubirea de oameni a Celui întru toți începător al mântuirii noastre, a Domnului Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl și cu Duhul, se cuvine cinstea, slava, lauda și stăpânirea, acum și de-a pururea și întru nesfârșiții vecii vecilor. Amin!

Folare Separare 1

Sursă: Arhiepiscopia Râmnicului.

Floare 02 Bun

Calendar Ortodox - Sfinții de astăzi 4 octombrie

În această lună, în ziua a cincea, pomenirea Sfintei Mucenițe Haritina;
Tot în această zi, Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu;
Tot în această zi, Sfânta Muceniță Metodia din Kimolo;
Tot în această zi, Sfânta Muceniță Mamelhta;
Tot în această zi, vedenia lui Cosma Monahul, înfricoșătoare și folositoare.

Calendar Ortodox - Sfinții de astăzi 5 octombrie

În aceasta luna, în ziua a șasea, pomenirea Sfântului măritului Apostol Toma, numit Geamănul;
Tot în aceasta zi, Sfânta Muceniță Erotiida;
Tot în aceasta zi, Sfântul noul mucenic Macarie cel din Chios, în Bitinia, care în Brusa a mărturisit, împroșcat fiind mai întâi cu pietre; în urma de sabie s-a săvârșit;
Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Inochentie, Mitropolitul Moscovei, Iluminatorul aleuţilor și Apostol pentru America.

Floare 02 Bun

Pe Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu să îi rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinților Cuvioși Daniil și Misail rugați-va lui Hristos pentru noi! Cu ale lor sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.

Sursă: pravila.ro, facebook.

Recomandări

† Sfinții Mucenici Marcian și Martirie (25 octombrie)

Sfinții Mucenici Marcian și Martirie au pătimit în Constantinopol, pe vremea împăratului Constanțiu (331-361), care trecuse de partea arienilor, deși Arie fusese osândit la cel dintâi Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325. Sunt […]

† Sfântul Mare Mucenic Areta
(24 octombrie)

Sfântul Mare Mucenic Areta, guvernatorul orașului Najran (Arabia Saudită), a pătimit împreună alți 4300 de creștini, în timpul atacurilor etiopiene conduse de Dgu Nuwas din anul 523. Martiriul lor este serbat în calendarul ortodox în […]

† Sfântul Apostol Iacob, ruda Domnului
(23 octombrie)

Sfântul Apostol Iacob cel Drept, numit și Iacob Fratele Domnului sau Iacob Ruda Domnului, a fost unul dintre cei Șaptezeci de Apostoli, fiind și primul Episcop al Ierusalimului. În conformitate cu Protoevanghelie care îi este […]

Scrie un comentariu

Câmpuri care necesită să fie completate sunt cel care au caraterul *

© 2021 Toate materialele de pe această pagină sunt proprietatea pravila.ro
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram