† Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora
(10 septembrie)

Trimte prietenilor tăi

Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora ne sunt peste timp modele de puternică credință și mărturisire creștină. Ele sunt serbate în calendarul ortodox în data de 10 septembrie.

Viața pe scurt - Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora (sinaxar)

Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora au trăit în vremea împăratului Galeriu Maximian (285-305), în Bitinia, fost regat elenistic în nord-vestul Asiei Mici, între Marea Neagră și Marea Marmara. În perioada în care au trăit ele, creștinismul era o religie interzisă în imperiul roman, astfel încât creștinii își trăiau credința în ascuns.

Aceste mucenițe au fost surori după trup și, din dragoste pentru Hristos s-au retras în munți, aproape de apele cele calde numite Pitia, părăsind lumeasca cetate a fățărniciei și minciunii, însetând după liniștea sufletească și trupească întru care să se poată închina pe deplin Mirelui Hristos, întru rugăciune, sărăcie și curăție.

Departe de oameni, în pustie, ele au trăit în post și rugăciune, au cultivat florile sfintelor virtuți și s-au îndulcit cu mierea vederilor dumnezeiești, astfel că au devenit locașuri ale Duhului Sfânt.

Datorita viețuirii lor, au primit darul facerii de minuni. Astfel credincioșii alergau la ele ca la un izvor de viață, mereu când se aflau în nevoie, trupească sau sufletească și primeau vindecare pentru diverse neputințe.

Martiriul - Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora

În timpul persecuției declanșate de împărații Dioclețian și Maximian, guvernatorul orașului Bitinia, Fronton, auzind de faptele lor minunate, le-a chemat spre a fi judecate.

Văzând cât de frumoase erau, le-a spus că le va duce la curtea imperială ca să le mărite cu nobilii. Văzând guvernatorul că ele refuză să jertfească idolilor a încercat să le ademenească cu promisiuni apoi să le sperie cu amenințări.

Cele trei fecioare nu au renunțat la crezul lor. "Există un singur Dumnezeu în treime, lui singur se cuvine închinarea și inima noastră, El și-a făcut cunoscută voia și planul în persoana Mântuitorului Hristos, Unul din Treime, Dumnezeu adevărat și Om adevărat" mărturiseau ele.

Văzând aceasta guvernatorul a poruncit să fie torturată până la moarte sora lor cea mare Minodora, iar pe surorile ei să le arunce în temniță. Crezând că moartea sorei mai mare le va înfricoșa pe celelalte surori, Fronton le-a cerut să jertfească idolilor. Mitrodora și Nimfodora s-au întărit și mai mult în credința lor, când au văzut trupul lipsit de viata al Minodorei. Pentru că nu au lepădat credința în Hristos, au fost și ele ucise, îndurând multe chinuri, au primit moarte mucenicească. După moartea lor, s-a pogorât foc din cer care a adus moartea lui Fronton și celor care le-au torturat pe Sfinte.

Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora au fost un model al mărturiei creștine pe care s-a clădit creștinismul și păgânismul s-a destrămat.

Sursă: Crestin Ortodox.

Floare 02 Bun

Unde se găsesc moaștele Sfintelor Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora

Pe locul unde au fost îngropate sfintele mucenițe, în vremea Sfântului Constantin cel Mare s-a ridicat un lăcaș de cult. Mulți oameni care au venit la Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora și au cerut ajutorul au fost tămăduiți în mod minunat.

În localitatea Imola, provincia Bologna, există o biserică cu hramul "Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora" și "Sfântul Ierarh Nicolae" este singura parohie cu hramul acesta din Patriarhia Română.

Părticele din moaștele Sfintei Mironosițe Nifodora se află în Mănasitrea Sfântul Pavel din Sfântul Munte Athos.

Floare 02 Bun

Icoana Sfintelor Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora

Dionisie din Furna în "Erminia picturii bizantine" nu ne furnizează detalii despre felul în care trebuie să fie pictat Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora.

Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma - Erminia Picturii Bizantine

Floare 02 Bun

Rugăciune către Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora

Faceți Milostivă pe Treimea Cea Nezidită, pe Care cu dreaptă credință ați propovăduit-o, Măritelor Mucenițe, nouă celor ce cinstim acum Dumnezeieștile voastre nevoințe, de Dumnezeu fericitelor.
Cuvintele vrăjmașului nu le-au băgat în seamă tinerele, fiind îngrădite cu arma credinței celei Dumnezeiești, ci au răbdat întreitele valuri ale chinurilor și moarte fără dreptate pentru Hristos, Viața tuturor.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Întărindu-se cu puterea cea preaputernică a Ziditorului, au luat vitejie bărbătească preacinstitele și au surpat pe balaurul cel mare și viclean, călcându-l cu picioarele.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca pe o Cămară Însuflețită și Locaș Nepieritor, ca pe o Ușă Cerească și ca pe o Masă Dumnezeiască, ca pe un Palat și Scaun al Stăpânului, pe Maria cea Preacurată cu laude să o cinstim.

Floare 02 Bun

Cântări Liturgice

Tropar - Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora, glasul al 4-lea

Valurile cele întreite ale chinurilor și moarte amară, pentru viața cea veșnică ați schimbat, sfintelor mucenițe trei fecioare, mărturisind înaintea divanurilor celor fărădelege pe Treimea Cea Nezidită. Pentru aceea, cu sabia fiind tăiate, urmați acum Mielului Celui înjunghiat și vă rugați pentru cei ce cinstesc sfințită pomenirea voastră.

Condac - Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora, glasul al 4-lea

Chinuite fiind cu cruzime pentru Sfânta Treime, ați biruit pe vrăjmașul cel mult meșteșugăreț, fiind alcătuite cu Duhul ca niște surori. Pentru aceea, v-ați sălășluit împreună cu cele cinci fecioare în Cămara cea Cerească, biruitoarelor; și împreună cu îngerii stați înaintea Împăratului tuturor, bucurându-vă neîncetat.

Floare 02 Bun

Viața completă - Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora (Viețile Sfinților)

Aceste trei fecioare, Minodora, Mitrodora și Nimfodora, s-au adus pe sine în dar Sfintei Treimi. Alții aduc lui Dumnezeu daruri din averile lor cele din afară, precum oarecând cei trei împărați de la răsărit au adus aur, tămâie și smirnă. Iar ele au adus daruri din visteriile cele din lăuntru; și-au adus sufletele ca un aur, dar nu aur stricăcios răscumpărat, ci sânge cinstit, ca al unul miel fără de prihană. Au adus cugete curate drept tămâie, grăind cu apostolul: "A lui Hristos bună mireasmă suntem" (II Corinteni 2,15), iar trupurile lor, neatinse de mâna bărbătească, spre bătăi dându-le pentru Hristos, le-au adus pe ele dar lui Dumnezeu ca smirnă știind bine că Domnul nu are trebuință de ale noastre bogății vremelnice, ci de noi înșine, după cuvântul lui David: "Domnul meu ești Tu, că bunătățile mele nu-Ți trebuiesc". Drept aceea singure pe sine s-au adus lui Dumnezeu, precum arată sfânta lor viață și vitejeasca pătimire.

Acestea s-au născut în Bitinia și, după trup surori fiind, s-au făcut surori și după duh; cu un suflet au ales a sluji lui Dumnezeu mai mult decât lumii și deșertăciunilor ce sunt în lume. Și, vrând ca împreună cu sufletul să-și ferească și trupul neîntinat, ca prin curăție să se unească cu curatul mire, Hristos Domnul lor, au ascultat glasul Lui ce zice: "Ieșiți din mijlocul popoarelor și vă deosebiți, iar de necurăția lor să nu vă atingeți și Eu vă voi primi pe voi" (II Corinteni 6,17). Drept aceea, au ieșit de la petrecerea cea împreună cu oamenii, dorind și hotărând ca să petreacă în feciorie și, înstrăinându-se de toată lumea, s-au sălășluit la un loc singuratic, bine știind că nu se poate ușor să se păzească curăția feciorească în mijlocul lumii, ce are ochi plini de răutate și de desfrânare. Că precum apele de izvoare intrând în mare își pierd dulceața și cu apa mării împreunându-se se fac sărate, tot așa și curăția, când s-ar sălășlui prin mijlocul lumii ca prin mijlocul mării și ar iubi-o pe ea, nu-i este cu putință ca din apele cele sărate ale iubirii de dulceață să nu bea. Fiica lui Iacov, Dina, până nu s-a dus ea la Sichem, cetatea limbilor, era fecioară curată, iar când a ieșit ca să cunoască pe fiicele cele ce locuiau acolo și s-a împrietenit cu dânsele, îndată și-a pierdut fecioria sa (Facere 34, 2).

Ticălosul Sichem, adică lumea aceasta, cu cele trei fiice ale sale: "pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții" (I Ioan 2, 16) nu știe nimic altceva decât numai a vătăma pe cei ce se lipesc de dânsa. Precum funinginea înnegrește pe cei ce se ating de dânsa, tot așa și pe cei ce-o îndrăgesc îi face negri, necurați și spurcați. Fericit este cela ce fuge de lume, ca să nu se înnegrească de necurățiile ei; fericite sunt aceste trei sfinte fecioare care au scăpat de lume și de cele trei fiice ale acesteia de care am amintit, că nu s-au înnegrit cu spurcăciunile lor și s-au făcut albe și curate porumbițe, care prin lucrare și prin dumnezeiască vedenie, cu două aripi zburând prin munți și prin pustietăți, au dorit ca în dumnezeiasca dragoste, ca într-un cuib să se odihnească, "pentru că pustnicilor celor ce sunt afară de lumea cea deșartă" li se face neîncetată dorire dumnezeiască.

Folare Separare 1

Petrecerea lor era pe un deal înalt și pustiu, care era aproape de apele cele calde ale Pithiei ca la două stadii depărtare. Acolo, sălășluindu-se, petreceau neîncetat în post și în rugăciuni. Lină adăpostire și odihnă bună și-au aflat curăției lor celei feciorești care, ca să nu fie văzută de oameni, au ascuns-o în pustie, iar ca să nu fie văzută de îngeri, au suit-o pe ea pe dealul cel înalt. La înălțimea muntelui s-au suit ca, praful cel pământesc de pe picioarele lor scuturându-l, spre cer să se apropie. Chiar din singurul loc în care petreceau viața lor cea îmbunătățită se arată lepădarea de toate și singurătatea, pentru că aceasta arată pustia. Zelul ce înaripează dumnezeiasca lor gândire, apele cele calde lângă care petreceau, nu înseamnă oare căldura inimii lor, cea îndreptată către Dumnezeu? Că precum Israel scăpând din robia Egiptului petrecea în pustie, așa aceste sfinte fecioare, ieșind din lume, viața cea pustnicească au iubit-o. Și precum Moise, suindu-se în munte, a văzut pe Dumnezeu, așa acestea în zelul lor cel înalt fiind, ochii cei trupești i-au ridicat spre Dumnezeu, iar cu cei ai gândului priveau spre dânsul luminos. Și, precum acolo, prin lovirea în piatră au ieșit ape, așa, în dânsele, din cea smerită lovire în piept, pâraie de lacrimi din ochii lor ieșeau și cu atât mai calde erau izvoarele apelor, cu cât de calde erau lacrimile ochilor lor, pentru că acelea numai trupeasca tină puteau să o spele, iar acestea și prihănirile cele sufletești le curățeau și le albeau mai mult decât zăpada.

Dar ce mai aveau lacrimile să curățească din acelea care, curățindu-se pe sine de toată spurcăciunea trupului și a duhului, viețuiau ca îngerii pe pământ? În inima cuiva, din aducerea aminte a mulțimii păcatelor, se nasc umilința și lacrimile; într-însele, ca în niște curate fecioare, din dragostea cea către Dumnezeu izvor de lacrimi ieșeau, pentru că unde focul dumnezeieștii iubiri arde, acolo este cu neputință ca să nu fie ape de lacrimi. Că așa este puterea focului aceluia care, când se aprinde, ca în cuptor arde în inima cuiva; pe cât este văpaia pe atât și roua înmulțește; că pe câtă dragoste este undeva, pe atâta este și umilință. Din dragoste se nasc lacrimile și Hristos când plângea pe prietenul Său Lazăr, s-a zis despre Dânsul: "Vezi cum îl iubea pe el!". Plângeau sfintele fecioare în rugăciuni și în dumnezeieștile lor cugetări pentru că iubeau pe Domnul, de a cărui vedere dorind să se sature, cu lacrimi așteptau vremea Lui, ca să vadă pe mirele ceresc cel iubit. Fiecare dintr-însele cu David grăia: "Când voi veni și mă voi arăta feței lui Dumnezeu, făcutu-s-au lacrimile mele mie pâine ziua și noaptea"; ca și cum ar zice: "De aceasta ziuă și noaptea lăcrămăm, că nu vine degrabă acea vreme în care am putea să venim și să ne arătăm feței prea dulcelui și doritului nostru Iisus Hristos, de a cărui vedere dorim să ne săturăm, așa cum dorește cerbul izvoarele apelor".

Cu o viață aleasă ca aceasta, au fost miluite de Dumnezeu, când sfintele fecioare se depărtară din lume; pentru că după cum nu poate să se ascundă cetatea deasupra muntelui stând, tot astfel tămăduirile neputincioșilor pe care, cu minune, dânsele le făceau, ca niște trâmbițe cu mare glas, prin toată partea aceea le-a vestit.

Folare Separare 1

Într-acea vreme împărățea Maximian păgânul, iar în partea aceea stăpânea Fronton, boierul, care, auzind de aceste sfinte fecioare, a poruncit să le prindă pe ele și să le aducă înaintea sa. Mielușelule lui Hristos, pe care nu le-au vătămat fiarele pustiei, oamenii cei cu chip de fiară și cu nărav rău le-au prins și le-au adus înaintea prigonitorului. Au stat la judecata paginilor cele trei fecioare, ca trei îngeri înaintea lui Dumnezeu celui în Treime slăvit. Nu erau vrednici ochii oamenilor celor păcătoși să privească la fețele lor cele cu sfânta cuviință, care străluceau cu îngereasca frumusețe și cu darul Sfântului Duh. Se mira prigonitorul de frumusețea lor cea în pustie păzită, frumusețe cum nici în casele împărătești n-au văzut vreodată. Că deși trupurile lor de multele osteniri și de postiri erau istovite, fețele lor nu-și pierduseră frumusețea cea feciorească deloc, ba încă o aflaseră pe ea pentru că unde era inima plină de duhovniceasca bucurie și veselie acolo nu se putea veșteji floarea frumuseții feței, după cum scrie: "Inima veselindu-se, fața înflorește". Înfrânarea are uneori oarecare dar de felul acesta, că în loc de întristare, cu podoabă înfrumusețează fețele omenești, precum pe Daniil și cu dânsul pe cei trei tineri; aceștia în post și în înfrânare trupească petrecând, frumusețea lor întrecea pe a tuturor tinerilor celor împărătești din Babilon. Aceeași frumusețe puteai să vezi și la acele sfinte fecioare, încât se uimea mintea omenească văzând pustniceștile flori și dumnezeieștile fecioare că întreceau cu frumusețea lor și cu podoaba toate frumusețile fiicelor omenești.

Deci, le-a întrebat pe ele mai marele, mai întâi de nume și moșie. Iar ele i-au spus că după numele lui Hristos creștine se numesc, iar numele cele luate de la botez sunt: Minodora, Mitrodora și Nimfodora, născute într-acea țară a Bithiniei de un tată și de o mamă. Apoi, a tins mai marele către dânsele vorba sa prin îmbunări, trăgându-le pe ele spre păgânătatea sa și zicându-le: "O, fecioarelor frumoase! Pe voi marii noștri zei v-au iubit și cu frumusețe ca aceasta v-au cinstit, iar încă și cu mari bogății a vă cinsti pe voi sunt gata, numai voi să le dați lor cinste și cu noi să le aduceți jertfă și închinăciune. Iar eu înaintea împăratului vă voi lăuda pe voi și când vă va vedea împăratul vă va iubi, și cu multe daruri vă va cinsti și după cei mai mari ai săi vă va căsători pe voi și veți fi mai mult decât alte femei cinstite, slăvite și bogate". Atunci, Minodora, sora mai mare, și-a deschis gura sa cea tăcută, zicând: "Dumnezeu ne-a zidit pe noi și cu chipul său ne-a înfrumusețat, acestuia ne închinăm, iar de alt dumnezeu afară de dânsul nici nu vrem a auzi. Iar de darurile voastre și de așa cinste avem trebuință precum cineva are trebuință de gunoiul ce se calcă cu picioarele. Ba încă și bărbați de bun neam de la împăratul tău ne făgăduiești nouă? D-apoi cine poate să fie mai bun decât Domnul nostru, Iisus Hristos, căruia prin credință ne-am făcut mirese, prin curăție ne-am însoțit, cu sufletul ne-am lipit, cu dragoste ne-am unit și El este nouă cinste și slavă și bogăție și de Dânsul nu numai tu și împăratul tău, ci nici toată lumea aceasta nu poate să ne despartă pe noi". Iar Mitrodora a zis: "Ce folos este omului de a dobândi toată lumea și și-ar pierde sufletul". Pentru că ce ne este nouă lumea aceasta împotriva iubitului Mire și Domnului nostru? Tina împotriva aurului, întuneric împotriva soarelui, fiere împotriva mierei. Deci, oare pentru lumea cea deșartă să cădem din dragostea Domnului și să ne pierdem sufletele noastre?

Iar prigonitorul a zis: "Multe grăiți că nu știți chinurile, nici să luați bătăi, pe care, când le veți ști, veți zice altfel".

Folare Separare 1

Atunci a răspuns cu râvnă Nimfodora: "Oare cu munci și cu bătăi cumplite voiești să ne înfricoșezi pe noi? Adună aici din toată lumea uneltele cele de muncire, săbiile, grătarele, unghiile cele de fier. Cheamă pe toți muncitorii din toată lumea. Strânge toate felurile de munci și le întoarce pe ele spre trupul nostru cel slab și vei vedea că mai întâi toate uneltele acelea se vor sfărâma, mâinile tuturor prigonitorilor vor obosi și toate felurile de munci ale tale vor slăbi mai înainte de a ne lepăda noi de Hristos al nostru, pentru care muncile cele amare vor fi pentru noi răi dulce, iar vremelnica moarte, viață veșnică ne va fi nouă".

Iar mai marele a zis către dânsele: "Vă sfătuiesc pe voi ca un tată; ascultați-mă pe mine, fiicelor, și jertfiți zeilor noștri. Sunteți surori de un pântece, deci să nu vreți a vedea una pe alta plină de necinste și de rușine, suferind cumplite munci, nici să poftiți ca să vedeți veștedă floarea frumuseții voastre. Oare nu vă zic bine, oare nu vă sunt vouă de folos cuvintele mele? Eu vă dau adevărat sfat părintesc, nevrând ca să vă văd pe voi dezbrăcate, bătute, tăiate și în bucăți zdrobite. Deci, să vă supuneți poruncii mele, că nu numai de la mine, ci și de la împăratul să luați dar și, toate bunătățile luându-le, întru norocire să petreceți zilele voastre, ascultându-mă pe mine acum. Iar de nu, apoi îndată primejdii amare și dureri grele vă vor cuprinde pe voi și va pieri frumusețea feții voastre".

La aceste cuvinte a răspuns Minodora: "Nouă, o, judecătorule, nici îmbunările tale nu ne sunt primite, nici îngrozirile înfricoșate! Pentru că știm că a ne desfăta voi de bogății, de slavă și de toate dulcețile cele vremelnice ne este nouă a ne găti veșnica amărăciune în iad. Iar a răbda pentru Hristos vremelnicele munci, este a ne mijloci nouă veșnica bucurie în ceruri. Și acea nenorocire pe care o făgăduiești nouă este nestatornică și muncile cu care ne îngrozești pe noi sunt vremelnice. Iar ale Stăpânului nostru, atât muncile pe care le-a gătit celor ce-L urăsc pe el sunt veșnice, cât și mulțimea bunătății pe care a ascuns-o celor ce-L iubesc pe El este nesfârșită. Pentru aceea, nu vrem bunătățile voastre, nici ne temem de munci că sunt trecătoare, ci ne temem de muncile iadului și privim la bunătățile cele cerești, că sunt veșnice, dar mai ales iubim pe Hristos, Mirele nostru, pentru care chiar dorim a muri; ci a muri cu un suflet împreună, ca să ne arătăm că suntem surori cu duhul, mai mult decât cu trupul. Și, precum un pântece ne-a născut pe noi în lume, tot așa moartea cea mucenicească pentru Hristos deodată să ne scoată din lumea aceasta și o cămară a Mântuitorului să ne primească pe noi și așa nu ne vom despărți în veci".

Folare Separare 1

După aceasta, ridicându-și ochii în sus a suspinat și a zis: "O, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, nu ne vom lepăda de Tine înaintea oamenilor, nici Tu să nu Te lepezi de noi înaintea Tatălui Tău, care este în ceruri". Și iar a zis către prigonitori: "Muncește dar, o, judecătorule, acest trup al nostru care se vede, frumos rănește-l pe el cu bătăile, că nici o înfrumusețare nu poate să fie mai bună trupului nostru, nici aurul, nici mărgăritarele, nici hainele cele de mult preț, precum sunt bătăile cele pentru Hristos al nostru, pe care demult dorim ca să le suferim".

Iar boierul a zis către dânsa: "Tu ești mai mare și cu anii și cu înțelegerea, și ar fi trebuit să înveți și pe celelalte să se supună poruncii împăratului; iar tu nu asculți, răzvrătindu-te împreună cu dânsele. Deci, ascultă-mă pe mine, rogumă ție, împlinește porunca și închină-te zeilor, așa încât surorile tale, privind la tine, să facă tot așa".

Iar Sfânta i-a răspuns: "În zadar te ostenești îngrijindu-te ca să ne desparți pe noi de Hristos și să ne abați la închinăciunea idolilor pe care voi zei îi numiți. Nici eu nu voi face aceasta, nici surorile mele cu care sunt, precum și ele cu mine, un suflet, un gând și o inimă, iubind pe Hristos. Deci te sfătuiesc pe tine să nu te ostenești mai mult cu cuvintele, ci cu un singur lucru să nu încetezi: bate, taie, arde, zdrobește mădularele, atunci vei vedea de ne vom supune neîndumnezeitei tale porunci. Ale lui Hristos suntem și suntem gata a muri pentru Dânsul!".

Folare Separare 1

Acestea auzindu-le Fronton, s-a umplut de mânie și toată iuțimea sa spre Minodora a vărsat. Și îndată a poruncit ca pe cele două surori mai mici depărtându-le, pe Minodora, sora lor, să o dezbrace și patru speculatori (Cel ce retează capetele condamnaților) să o bată. Și bătură pe sfânta în timp ce pristavul striga: "Cinstește pe zei și laudă pe împăratul și legile lui nu le defăima!". Și o bătură pe ea două ceasuri. Iar când a zis chinuitorul către dânsa: "Jertfește idolilor!", ea a răspuns lui: "Nu fac altceva decât numai jertfă aduc. Au nu vezi că toată pe mine m-am adus jertfă Dumnezeului meu?". Iar prigonitorul porunci slugilor ca să o bată pe ea mai tare. Deci o bătură peste tot trupul fără milă, sfărâmându-i alcătuirile ei, frângându-i oasele și trupul zdrobindu-i. Iar ea, cuprinsă fiind de dragostea cea cu osârdie a Mirelui sau Celui fără de moarte și de dorire, cu vitejie răbda ca și cum nu simțea durerile. Apoi, din adâncul inimii a strigat: "Doamne Iisuse Hristoase, veselia mea și dragostea inimii mele, la Tine pun nădejdea mea și mă rog, primește în pace sufletul meu". Și acestea zicându-le și-a dat duhul și a mers la iubitul său Mire, înfrumusețată cu rănile ca de niște podoabe de mult preț.

Iar după patru zile prigonitorul punând pe Mitrofora și pe Nimfodora înaintea sa la judecată, a adus lângă picioarele lor trupul cel mort al surioarei lor cea mai mare. Și zăcea acel trup cinstit al sfintei Minodora gol, neacoperit cu nimic, și nu era pe dânsul nici un loc nerănit, toate mădularele sfărâmate de la picioare până la cap, nu era nimic întreg, și era umilită priveliște pentru toți. Aceasta a făcut-o prigonitorul, ca și cum ar zice: "Oare vedeți pe sora voastră? Aceeași soartă veți avea și voi!". Și nădăjduind că acele două surori, văzând trupul surorii lor muncit așa de cumplit, se vor teme și se vor supune voiei lui. Iar toți cei ce erau de față, privind la trupul acela mort și cumplit, erau biruiți de firească jale și umilindu-se, plângeau; doar singur prigonitorul mai mult se întărea ca o piatră. Iar pe sfintele fecioare Mitrodora și Nimfodora, deși dragostea cea către soră le pleca spre lacrimile oprea pe ele dragostea cea mare a lui Hristos și nădejdea cea încredințată, că sora lor acum se veselește în cămara Mirelui său, și pe dânsele le va aștepta la sine ca, de aceleași răni împodobindu-se, să se sârguiască a veni și a se arăta feței Domnului celui prea dorit. Aceasta oprea lacrimile sfintelor fecioare care, privind sfântul trup cel ce zăcea înaintea lor, ziceau: "Fericită ești tu, soro și maica noastră, căci te-ai învrednicit a fi încoronată cu mucenicească cunună și a intra în cămara Mirelui tău! Deci roagă-te Domnului celui prea bun, pe care acum Îl vezi, ca nezăbovind să ne poruncească și nouă ca prin a ta cale să venim la Dânsul și să ne închinăm măririi Lui, să ne îndulcim de dragostea Lui și să ne veselim cu dânsul în veci. O, prigonitorilor, de ce zăboviți mult neucigându-ne pe noi? Pentru ce ne lipsiți pe noi de partea iubitei surori? De ce nu ne dați nouă degrabă acest pahar al morții, de care însetăm ca de o prea dulce băutură? Iată, gata sunt mădularele noastre spre zdrobire, gata coastele spre ardere, trupul spre rupere, capetele spre tăiere și gata inima spre bărbăteasca răbdare. Deci, începeți lucrul vostru și să nu nădăjduiți de la noi nimic, căci nu vom pleca genunchii la idolii cu nume mincinos. Ne vedeți pe noi cu osârdie dorind de moarte și ce vreți mai mult? Dorim a muri cu sora noastră pentru Hristos Domnul, Mirele nostru cel prea iubit!". Iar judecătorul, deși vedea mințile lor cele nefricoase și dorirea lor neschimbată pentru Hristos, le ispitea încă, cu momire, ca să se plece la gândul său, și le zicea oarecare lucru viclean.

Ele i-au răspuns: "Cât o să mai stăruiești, ticălosule, a grăi cele potrivnice hotărârii noastre celei tari? Dacă crezi că suntem ramuri ale unei rădăcini și surori de un pântece, apoi să știi cu deadinsul că și un gând avem, pe care de la sora noastră cea ucisă de tine să-l înțelegi: că dacă chipul ei nu arăta că va putea pătimi cu bărbăție și cu toate acestea atâta putere în răbdare a arătat, apoi ce crezi că vom face noi, privind la sora noastră care s-a dat pe sine pildă nouă? Au nu vezi cum aceasta, chiar și zăcând și gura închisă având-o, ne învață pe noi și ne sfătuiește spre nevoința cea mucenicească? Deci, nu ne vom despărți de dânsa, nici nu vom rupe legăturile rudeniei noastre, ci vom muri, precum și aceea a murit pentru Hristos. Ne lepădăm de bogățiile tale făgăduite, ne lepădăm de slavă și de tot lucrul cel ce din pământ este și în pământ iar se întoarce. Ne lepădăm de mirii cei stricăcioși, având pe Cel nestricăcios, pe carele Îl iubim și căruia în loc de zestrea noastră, Ii aducem moartea cea pentru Dânsul, ca să ne învrednicească de cămara Lui cea fără de moarte, veșnică și sfânta".

Folare Separare 1

Atunci prigonitorul, deznădăjduindu-se de așteptarea sa, s-a mâniat foarte și a poruncit ca pe Nimfodora să o depărteze, iar pe Mitrodora spânzurând-o, să-i ardă cu făclii trupul. Și i-au ars tot trupul două ceasuri. Iar o muncă ca aceasta răbdând, și-a ridicat ochii săi către iubitul său Mire, pentru care pătimea, cerând ajutor de la Dânsul. Iar arsă ca un cărbune luând-o de pe lemn, a poruncit prigonitorul ca cu bețe de fier tare să o bată, sfărâmându-i toate mădularele ei și într-acele munci Sfânta Mitrodora, strigând către Domnul, și-a dat în mâinile Lui sfântul său suflet.

Deci, murind ea, adusă a fost a treia mielușea a lui Hristos, Sfânta Nimfodora, ca să vadă trupurile cele moarte ale celor două surori ale sale și de cea cumplită ucidere a acelora înfricoșându-se, să se lepede de Hristos. Și a început către dânsa prigonitorul cu vicleșug a zice: "O, frumoasă fecioară, de a cărei podoabă eu mai mult decât de ale celorlalte mă minunez, și de tinerețe mi-e milă! Zeii îmi sunt martori că nu te iubesc mai puțin decât pe fiica mea, numai apropie-te și te închină zeilor și îndată vei avea de la împăratul mare dar, că îți va da ție averi și cinste. Iar ce este mai mult, multă trecere vei avea la dânsul. Iar de nu, vai mie, rău vei pieri, ca și surorile tale, ale căror trupuri le vezi aici". Iar sfânta nu lua aminte la cuvintele lui, ci chiar împotrivă-i grăia, ocăra idolii și pe închinătorii de idoli, ca David zicând: "Idolii păgânilor, argint și aur, lucruri de mâini omenești. Asemenea lor să fie cei ce îi fac pe ei și toți cei ce se nădăjduiesc spre dânșii". Iar văzând nelegiuitul că nu sporește cu cuvintele nimic, a poruncit ca, dezbrăcând-o, pe ea să o spânzure și cu unghii de fier să-i strujească trupul. Iar ea în acele munci, nici a strigat, nici a suspinat, ci numai în sus ridicându-și ochii, își mișca buzele, semn de rugăciune a ei către Dumnezeu.

Și când a strigat pristavul, jertfește idolilor, și te vei izbăvi de munci, a răspuns sfânta: "Eu m-am jertfit pe mine Dumnezeului meu pentru care și a pătimi îmi este dulceață mie și a muri dobândă".

Folare Separare 1

La sfârșit, a poruncit ca prigonitorul să o bată cu bețe de fier până la moarte și ucisă a fost sfântă pentru mărturisirea lui Iisus Hristos.

Așa treimea aceasta de fecioare, pe Sfânta Treime a proslăvit cu moarte mucenicească. Iar prigonitorului nu i-a fost destul ca să le muncească vii, ci și moarte fiind și-a răzbunat asupra lor ura sa cea neîmblânzită. Pentru că a poruncit să aprindă un foc mare și trupurile sfintelor mucenițe într-însul spre ardere să le arunce. Iar aceasta făcându-se, deodată alt foc cu tunet mare a căzut din cer și îndată a ars pe Fronton și pe toți slujitorii lui, cei ce au muncit pe sfintele mucenițe. Iar peste focul cel aprins o ploaie mare s-a vărsat și l-a stins. Atunci, credincioșii, luând trupurile sfintelor de foc nevătămate, le-au îngropat pe ele cu cinste, aproape de apele cele calde într-un mormânt. Pe cele care un pântece le-a născut, pe acelea și un mormânt le-a primit, ca cele ce nedespărțite au fost în viața lor, nedespărțite să fie și după moarte. Surori au fost pe pământ, surori sunt la ceruri într-o cămară a Mirelui lor, surori și în mormânt, deasupra căruia s-a zidit o biserică în numele lor. Și curg dintr-însa râuri de tămăduiri, întru slava lui Dumnezeu unuia în Treime și întru pomenirea acestor trei sfinte fecioare, pentru ale căror rugăciuni să ne învrednicim a vedea pe Sfânta Treime, cea în Tatăl și în Fiul și în Sfântul Duh, într-Unul Dumnezeu, căruia se cuvine slava în veci. Amin.

Folare Separare 1

Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților Septembrie

Floare 02 Bun

Calendar Ortodox - Sfinții de astăzi 10 septembrie

În această lună, în ziua a zecea, pomenirea Sfintelor Mucenițe Fecioare Minodora, Mitrodora și Nimfodora;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Varipsava (Baripsabas);
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Pulheria împărăteasa, care în pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Apostoli Apelie (Apelles), Luca (Luciu) și Climent (Clement);
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Petru Marturisitorul, mitropolit de Niceea, care cu pace s-a săvârșit.

Calendar Ortodox - Sfinții de astăzi 11 septembrie

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Teodora cea din Alexandria.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Eufrosin bucătarul;
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Diodor, Diomid și Didim;
Tot în această zi, pomenirea pătimirii Sfintei Mucenițe Ia, cea bătrână de vârstă;
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Dimitrie și Evantia soția sa și Dimitrian fiul lor, care fiind chinuiți cu foamea, s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfintei Xenia cea nebună în Hristos, de la Sankt Petersburg (Rusia).

Floare 02 Bun

Pe Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora să le rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfintelor Mucenițe rugați-vă lui Hristos pentru noi! Cu ale lor sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.

Sursă: pravila.ro, facebook.

Recomandări

† Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir
(26 octombrie)

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir și făcătorul de minuni, din Tesalonic este unul dintre cei mai cinstiți sfinți ortodocși. El tămăduiește trupurile și sufletele credincioșilor prin harul Dumnezeiesc dobândit din mărturisirea credinței în […]

† Sfântul Mare Mucenic Areta
(24 octombrie)

Sfântul Mare Mucenic Areta, guvernatorul orașului Najran (Arabia Saudită), a pătimit împreună alți 4300 de creștini, în timpul atacurilor etiopiene conduse de Dgu Nuwas din anul 523. Martiriul lor este serbat în calendarul ortodox în […]

† Sfântul Apostol Iacob, ruda Domnului
(23 octombrie)

Sfântul Apostol Iacob cel Drept, numit și Iacob Fratele Domnului sau Iacob Ruda Domnului, a fost unul dintre cei Șaptezeci de Apostoli, fiind și primul Episcop al Ierusalimului. În conformitate cu Protoevanghelie care îi este […]

Dă-i un răspuns lui † Sfinții și Drepții Părinți Ioachim și Ana (9 Septembrie) | Pravila Anulează răspunsul

Câmpuri care necesită să fie completate sunt cel care au caraterul *

One comment on “† Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora
(10 septembrie)”

© 2021 Toate materialele de pe această pagină sunt proprietatea pravila.ro
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram