† Sfântul Sfințit Mucenic Marcu, Episcopul Aretuselor
(29 martie)

Trimte prietenilor tăi

Sfântul Sfințit Mucenic Marcu, Episcopul Aretuselor, este serbat în calendarul ortodox în data de 29 martie.

Pentru râvna lui pentru Hristos a suferit multe chinuri în timpul, din partea păgânilor, în timpului împăratului Iulian Apostatul (361-363).

Viața pe scurt - Sfântul Sfințit Mucenic Marcu, Episcopul Aretuselor (sinaxar)

Sfântul Sfințit Mucenic Marcu a trăit în secolul al IV-lea, pe vremea împăraților Constantin cel Mare (306-337) și Iulian Apostatul (361-363). Sfântul Constantin cel Mare, a oprit prigoanele împotriva creștinilor, dând deplină libertate Bisericii lui Hristos, prin Edictul de la Mediolanum (Milano) din anul 313.

Sfântul Sfințit Mucenic Marcu încuviințat fiind cu o credință creștină de neclintit a reușit să dărâme mai multe temple păgâne, zidind pe locul lor nenumărate biserici, fapt pentru care păgânii îl urau de moarte. Astfel a adus mulțime de popor pe calea mântuirii, atât prin predicile sale pline de har, cât și prin pilda propriei sale vieți curate. Pentru aceasta, a fost sfințit Episcop în cetatea Aretuselor, din Siria.

Mucenicia Sfântului Sfințit Mucenic Marcu, Episcopul Aretuselor

După pe tronul împărătesc a ajuns împăratul păgân Iulian Apostatul, a urmat o perioadă grea pentru creștini, deoarece au urmat multe persecuții împotriva acestora. Între cei care au suferit atunci a fost și Sfântul Sfințit Mucenic Marcu, Episcopul Aretuselor, care a fost torturat cu cruzime pentru faptul că nu a renunțat la credința în Hristos.

Într-o prima fază, Sfântul Marcu s-a ascuns de cei care îl căutau și voiau sa îi facă rău. Însă, aflând că foarte mulți semeni de-ai săi sunt torturați și trași la răspundere pentru faptele sale, decide să se predea păgânilor. Aceștia, ne având nici o teamă față de Dumnezeu, îl iau și îl dezbracă după care încep sa îl tortureze, aruncându-l în locuri pline de murdărie.

Mai apoi, soldații păgâni îl scot de acolo și îl dau pe mana slugilor, cărora le poruncesc să îl înțepe cu niște ace lungi și groase care se foloseau la tricotatul manual.

Ulterior îl acoperă din cap în picioare cu saramura, și îl ung cu miere. Îl ridică la cer folosind niște frânghii, lăsându-l pe Cuviosul Marcu să fie ars de soarele verii. Mierea de pe trupul sfanțului era menita să atragă toate insectele și albinele pământului.

Supus la torturi inimaginabile, Sfântul Sfințit Mucenic Marcu a reușit să le biruie pe toate cu tărie, datorită evlaviei sale, refuzând totodată să ofere bani păgânilor își rezidească templele idolești pe care acesta, împreună cu creștinii le dărâmaseră și pe locul lor construiseră biserici. Pentru răbdarea lui a reușit să biruie prin gând și prin faptă deoarece, păgânii, văzând că Marcu suferă toate chinurile la care este supus cu putere și credință, se convertesc la creștinism.

Murind împăratul Iulian într-o campanie militară, persecuțiile au încetat, iar Sfântul Marcu a fost eliberat. Însă, din cauza multor suferințe îndurate, Sfântul Sfințit Mucenic Marcu și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu la scurt timp după eliberare în data de 29 martie.

Surse: Ziarul Lumina, Basilica, ActiveNews.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Icoana Sfântului Sfințit Mucenic Marcu, Episcopul Aretuselor

Sfantul Sfintit Mucenic Marcu Episcopul Aretuselor 29 martie B

Sfinții [mucenici:] Marcu episcopul [Aretusei], bătrân, și Chiril diaconul, în multe chipuri [de munci] se săvârșesc.

Cartea în format fizic o găsiți apăsând aici ➡ Dionisie din Furna - Erminia picturii bizantine, (p. 153)

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Etimologia / semnificația numelui Marcu

În primul rând „La mulți ani!“ tuturor celor care poartă numele Sfântului Marcu!

Semnificația numelui

MARCU - provine de la numele latin Marcus, care era purtat inițial de băieții născuți în luna martie. Marcus face parte din seria numelor romane teoforice, întrucât, la origine, este un derivat de la numele lui Marte, zeul războiului. Răspândit în epoca imperiala în toate provinciile romane, numele Marcus a pătruns și în onomastică din primele veacuri creștine. Din familia numelui Marcus fac parte Marcellus (cu femininul Marcella) - purtat de diferiți martiri și răspândit datorită cultului acestora -, Marcellinus (cu femininul Marcellina) și Marcianus.

Derivate de la prenumele Marcu

Marcel, Marcela, Marcelina, Marcian, Marciana

Personalități cu numele Marcu sau cu nume derivate:

Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu (secolul I ), Marcel Chirnoaga (1930-2008), Marcel Iures (n. 1951), Marcus Porcius Cato (Cato cel Batran) (234-149), Marcus Tullius Cicero (106-43), Marcus Licinius Crassus (115-53), Marc Antoniu (82-30), Marc Aureliu (161-180), Marco Polo (1254-1324), Mark Twain (1835-1910), Marcel Proust (1871-1922), Marcello Mastroianni (1924-1996), Marc Anthony (n. 1968)

Când își post serba ziua de nume cei care poartă numele de Marcu?

Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în date de 19 ianuarie când este sărbătorit Sfântul Marcu, Mitropolitul Efesului, pe data de 28 martie când se face prăznuirea Sfântul Mucenic Marcu, Episcopul Aretuselor, sau pe 25 aprilie atunci când Biserica îl prăznuiește pe Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Sfântul Grigorie Teologul și Fericitul Teodorit despre Sfântul Sfințit Mucenic Marcu, Episcopul Aretuselor

Despre pătimirea Sfântul Sfințit Mucenic Marcu, Episcopul Aretusiei, ne scrie Sfântul Grigorie Teologul și Fericitul Teodoret. Sfântul Grigorie cel Mare scrie în întâiul său cuvânt asupra lui Iulian Apostatul:

„Minunatului Marcu Aretusianul, cine nu știe ce i s-a întâmplat? Și povestirile cele despre dânsul, cine nu le pomenește? Acela, în împărăția marelui Constantin, după stăpânirea cea dată atunci creștinilor, a stricat o capiște idolească și mulțime de popor de la rătăcirea păgânească la calea cea dreaptă a mântuirii a povățuit, nu numai prin chipul cel fără de prihană al vieții, cât și prin frumoasa grăire a vorbei.
Pentru aceasta a fost de demult în multă ură și mânie la aretusienii cei iubitori de diavoli. După aceea, schimbându-se stăpânirea creștinească, iar puterea păgâneasca începând iarăși a crește și a se înviora, în acea vreme cumplită n-a scăpat de mâinile muncitorilor.
Pentru că mulțimea poporului cel iubitor de diavoli, deși o vreme și-a stăpânit mânia, după asemănarea focului ascuns în materie sau a unui râu oprit cu sila, însă, dobândind vreme potrivită, precum focul se aprinde și râul iese cu pornire, astfel mânia și răzbunarea cea neoprită a poporului a început a se întinde îndată sub împăratul Iulian Apostatul (361-363).
Văzând Sfântul Marcu pe poporul aretusienilor, care se ridicase asupra lui, că nimic bun nu gândește, s-a hotărât să fugă îndată, nu pentru că era cuprins de frică, ci ascultând porunca Domnului, prin care ni se poruncește a fugi din cetate și a da loc prigonitorilor.
Pentru că, deși creștinii sunt tari, viteji și cu răbdare, li se cade a se îngriji pentru a lor mântuire și pe prigonitori a-i cruța, că nu dintr-a lor vrăjmașă răutate, de care sunt plini, lor înșile mai mare pierzare să-și înmulțească.
Dar, văzând pe mulți duși și târâți pentru dânsul, iar pe mulți de cruzimea cea cumplită a muncitorului petrecând în primejdie sufletească, bărbatul cel ales n-a suferit ca, pentru a lui fugă și pierzare, alții să se primejduiască.
De aceea, mai bine și mai cu înțelepciune sfătuindu-se în sine, s-a întors și de bunăvoie s-a dat poporului și împotriva vremii celei cumplite a venit ca la un război. Deci, acolo ce fel de cruzimi nu erau? Ce fel de muncă nu se scornea? Că din cei ce năvăleau asupra lui, fiecare aducea o deosebită muncă asupra sfântului. Și mai ales se întărâtau de vitejia sfântului și se mâniau de bărbăția lui în chinurile suferite, socotind-o ca o defăimare a lor.
Se purta bătrânul cel sfințit, pătimitorul cel de bunăvoie, prin cetate înaintea tuturor, fiind cinstit pentru bătrânețe, dar mai cinstit pentru viața sa îmbunătățită. Deci era purtat prin cetate de toți, de oricare vârstă și rânduiala, și chinuit de toți, de bărbați și de femei, de tineri și de bătrâni și de câți rânduiau lucrurile poporului în cetate și câți erau însemnați cu orice cinste.
Și tuturor una le era sârguința: ca în mânie și în cruzime unul pe altul să se întreacă. Și toți socoteau a fi lucru mare ca să-l împresoare cu multe chinuri și să-l biruiască pe tarele nevoitor bătrân, care se împotrivea la toată cetatea.
Deci, a fost târât pe ulițe, împins în noroi, adăugându-i la chinuri și umilință, fiind tras de păr și de celelalte părți ale trupului, de la copil la copil.
După aceea, ridicându-l gol sus într-o coșniță, cu miere și cu grăsime ungându-l peste tot, la amiază fiind arșița mare de soare, albinele și viespile îl mâncau.
Și, cu cât fericitul se topea de cumplitul zăduf al soarelui, cu atât mai cumplit pătimea de împungerea albinelor și a viespilor. Iar, fiind bătrân cu anii, se arăta tânăr în acea nevoință de chinuire, neschimbându-și strălucirea feței sale, ci mai vârtos având o îndulcire din chinurile acelea și de chinuitori își bătea joc.
Încă și acest lucru vrednic de pomenire se povestește despre dânsul, că se mângâia văzându-se sus spânzurat pentru Hristos, iar pe aceia fiind jos. Și era cu atât mai sus de cei ce-l chinuiau, încât nici o durere nu simțea în sine, ca și cum ar fi fost altul, iar nu el pătimind unele ca acelea. Și pătimirea să o socotea a fi slavă, iar nu primejdie. Dar pe cine o priveliște ca aceea nu l-ar fi adus la umilință, chiar de ar fi avut prea mică milostivire și iubire de oameni? Însă nu se putea aceea, de frica chinurilor și mânia împăratului.
Așa răbdând sfântul pentru capiștea cea risipită, n-a dat nici un ban chnuitorilor pentru risipirea aceea, de unde se vede că pentru dreapta credință a răbdat niște chinuri ca acestea. Iar aretusienii au pus mare preț pe capiștea cea risipită, cerând ca, ori tot prețul în aur să le dea, ori iarăși capiștea să le-o zidească.
S-a văzut atunci sfântul pentru a sa dreaptă credință mai mult împotrivindu-se, nevrând să săvârșească cele poruncite, căci prin răbdarea să, încet biruindu-i, ei micșorau câte ceva din prețul acela, încât acum foarte puțin cereau de la dânsul, putând cu înlesnire să le dea. Și cu împotrivire se certau între dânșii, încât unul se sârguia să biruiască, iar altul să fie nebiruit. Adică închinătorii de idoli voiau ca măcar ceva din prețul acela să le plătească episcopul, iar el nici un singur ban nu voia să le dea. Astfel s-a arătat că el nu pentru aur, ci pentru bună credință a intrat în nevoința pătimirii.
Se vorbește că eparhul Aretusiei, măcar că era cu credința elin, însă pătimirile cele de multe feluri ale Sfântului Marcu neputând a le suferi, a zis către împărat cu îndrăzneală: «Oare nu ne este rușine, o, împărate, ca să fim mai pe urmă decât toți creștinii? Că nici pe un bătrân n-am putut să-l biruim, cu toate felurile de munci chinuindu-l, și nici a-l birui nu este lucru cinstit. Oare nu este cea mai de pe urmă rușine ca de la dânsul să ne ducem biruiți?» Cu acest fel de bărbăție, eparhul și împăratul se rușinau. Iar tiranul aretusienilor ajunsese până la atâta groază și răutate, încât întrecea pe toți, chiar și pe aflătorul și îndemnătorul răutății, pe diavol, îl covârșea.”

Și Fericitul Teodoret zice că aretusienii, văzând puterea cea tare a minunatului și Sfântul Sfințit Mucenic Marcu, s-au schimbat în blândețe, minunându-se de răbdarea lui cea atât de mare și, dezlegându-l, l-au lăsat liber. Apoi, ascultând cuvintele lui cele învățătoare, au învățat sfânta credință și s-au făcut cu toții creștini.

Cartea în format fizic o găsiți apăsând aici ➡ Biblia Sau Sfântă Scriptură

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Rugăciune către Sfântul Sfințit Mucenic Marcu, Episcopul Aretuselor

Lui Dumnezeu, Celui Ce a ajutat în Egipt lui Moise și printr-însul pe Faraon cu toată oastea l-a înecat, cântare de biruință să-I cântăm, că S-a preaslăvit.
Pe luminătorul cel strălucitor al Bisericii lui Hristos să-l lăudăm, credincioșilor, ca pe cel ce cu lumina credinței a luminat pe neamurile care slăvesc pe Făcătorul tuturor.
În grădina credinței lui Hristos crescut fiind și sporind duhovnicește, ierarhe, către Dânsul ai alergat plin de strălucire, fericite, prin înălțimea pătimirii.
Propovăduitor și învățător Tainic al lui Hristos și slujitor curat fiind, sufletul ți-ai pus pentru El și ai adus Lui ca jertfe pe cei ce au pătimit împreună cu tine, Sfinte Părinte Marcu.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Neamul oamenilor, dobândind izbăvire din stricăciune și moștenind prin tine cinstea nestricăciunii și a vieții celei nemuritoare te mărește, Ceea ce ești de Dumnezeu cu har Dăruită.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Cântări Liturgice

Troparul Sfințitului Mucenic Marcu, glasul al 4-lea

Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credință răbdând până la sânge, sfințite Mucenice Marcu, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Condacul Sfințiților Mucenici, glasul al 4-lea

Luminați fiind de harul cel adevărat, cu dreaptă credință îndreptați, în chip luminat, marginile pământului, sfințiților și măriților Mucenici. Pentru aceasta, cu credință, vă fericim pe voi.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Viața completă - Sfântul Sfințit Mucenic Marcu, Episcopul Aretuselor (Viețile Sfinților)

Despre pătimirea Cuviosului Marcu, Episcopul Aretusiei, Sfântul Grigorie de Nazianz scrie în întâiul său cuvânt asupra urâtului de Dumnezeu Iulian Paravatul (Apostatul) astfel:

Minunatului Marcu Aretusianul, cine nu știe ce i s-a întâmplat? Și povestirile cele despre dânsul, cine nu le pomenește? Acela, în împărăția marelui Constantin, după stăpânirea cea dată atunci creștinilor, a stricat o capiște idolească și mulțime de popor de la rătăcirea păgâneascăla calea cea dreaptă a mântuirii a povățuit, nu numai prin chipul cel fără de prihană al vieții, cât și prin frumoasa grăire a vorbei.

Folare-Separare

Pentru aceasta a fost de demult în multă ură și mânie la aretusienii cei iubitori de diavoli. După aceea, schimbându-se stăpânirea creștinească, iar puterea păgâneasca începând iarăși a crește și a se înviora, în acea vreme cumplită n-a scăpat de mâinile muncitorilor. Pentru că mulțimea poporului cel iubitor de diavoli, deși o vreme și-a stăpânit mânia, după asemănarea focului ascuns în materie sau a unui râu oprit cu sila, însă, dobândind vreme potrivită, precum focul se aprinde și râul iese cu pornire, astfel mânia și răzbunarea cea neoprită a poporului a început a se întinde îndată sub împăratul Iulian Apostatul (361-363).

Văzând Sfântul Marcu pe poporul aretusienilor, care se ridicase asupra lui, că nimic bun nu gândește, s-a hotărât să fugă îndată, nu pentru că era cuprins de frică, ci ascultând porunca Domnului, prin care ni se poruncește a fugi din cetate și a da loc prigonitorilor. Pentru că, deși creștinii sunt tari, viteji și cu răbdare, li se cade a se îngriji pentru a lor mântuire și pe prigonitori a-i cruța, că nu dintr-a lor vrăjmașă răutate, de care sunt plini, lor înșile mai mare pierzare să-și înmulțească.

Folare-Separare

Dar, văzând pe mulți duși și târâți pentru dânsul, iar pe mulți de cruzimea cea cumplită a muncitorului petrecând în primejdie sufletească, bărbatul cel ales n-a suferit ca, pentru a lui fugă și pierzare, alții să se primejduiască. De aceea, mai bine și mai cu înțelepciune sfătuindu-se în sine, s-a întors și de bunăvoie s-a dat poporului și împotriva vremii celei cumplite a venit ca la un război. Deci, acolo ce fel de cruzimi nu erau? Ce fel de muncă nu se scornea? Că din cei ce năvăleau asupra lui, fiecare aducea o deosebită muncă asupra sfântului. Și mai ales se întărâtau de vitejia sfântului și se mâniau de bărbăția lui în munci, socotind-o ca o defăimare a lor.

Se purta bătrânul cel sfințit, pătimitorul cel de bunăvoie, prin cetate înaintea tuturor, fiind cinstit pentru bătrânețe, dar mai cinstit pentru viața sa îmbunătățită. Deci era purtat prin cetate de toți, de oricare vârstă și rânduiala, și chinuit de toți, de bărbați și de femei, de tineri și de bătrâni și de câți rânduiau lucrurile poporului în cetate și câți erau însemnați cu orice cinste. Și tuturor una le era sârguința: ca în mânie și în cruzime unul pe altul să se întreacă. Și toți socoteau a fi lucru mare ca să-l împresoare cu multe munci și să-l biruiască pe tarele nevoitor bătrân, care se împotrivea la toată cetatea.

Folare-Separare

Deci, a fost târât pe ulițe, împins în noroi, adăugându-i la munci dosădirea cu ocară, fiind tras de păr și de celelalte părți ale trupului, de la copil la copil. Iar la locul cel de muncă fiind spânzurat și împins, împungeau aceia vitejescul lui trup cu cuțite și cu sulițe, având acea priveliște ca râs și jucării. Și cu niște unelte de muncire picioarele lui le-au străpuns până la oase, apoi cu ațe de în foarte subțiri și foarte țări i-au desfăcut unghiile. După aceea, ridicându-l gol sus într-o coșniță, cu miere și cu grăsime ungându-l peste tot, la amiază fiind arșița mare de soare, albinele și viespile îl mâncau.

Și, cu cât fericitul se topea de cumplitul zăduf al soarelui, cu atât mai cumplit pătimea de împungerea albinelor și a viespilor. Iar, fiind bătrân cu anii, se arăta tânăr în acea nevoință de chinuire, neschimbându-și strălucirea feței sale, ci mai vârtos având o îndulcire din muncile acelea și de muncitori își bătea joc. Încă și acest lucru vrednic de pomenire se povestește despre dânsul, că se mângâia văzându-se sus spânzurat pentru Hristos, iar pe aceia fiind jos. Și era cu atât mai sus de cei ce-l munceau, încât nici o durere nu simțea în sine, ca și cum ar fi fost altul, iar nu el pătimind unele ca acelea. Și pătimirea să o socotea a fi slavă, iar nu primejdie. Dar pe cine o priveliște ca aceea nu l-ar fi adus la umilință, chiar de ar fi avut prea mică milostivire și iubire de oameni? Însă nu se putea aceea, de frica muncitorilor și mânia împăraților.

Folare-Separare

Așa răbdând sfântul pentru capiștea cea risipită, n-a dat nici un ban muncitorilor pentru risipirea aceea, de unde se vede că pentru dreapta credință a răbdat niște munci ca acestea. Iar aretusienii au pus mare preț pe capiștea cea risipită, cerând ca, ori tot prețul în aur să le dea, ori iarăși capiștea să le-o zidească. S-a văzut atunci sfântul pentru a sa dreaptă credință mai mult împotrivindu-se, nevrând să săvârșească cele poruncite, căci prin răbdarea să, încet biruindu-i, ei micșorau câte ceva din prețul acela, încât acum foarte puțin cereau de la dânsul, putind cu înlesnire să le dea. Și cu împotrivire se certau între dânșii, încât unul se sârguia să biruiască, iar altul să fie nebiruit. Adică închinătorii de idoli voiau ca măcar ceva din prețul acela să le plătească episcopul, iar el nici un singur ban nu voia să le dea. Astfel s-a arătat că el nu pentru aur, ci pentru bună credință a intrat în nevoința pătimirii.

Se vorbește că eparhul Aretusiei, măcar că era cu credința elin, însă pătimirile cele de multe feluri ale Sfântului Marcu neputând a le suferi, a zis către împărat cu îndrăzneală: „Oare nu ne este rușine, o, împărate, ca să fim mai pe urmă decât toți creștinii? Că nici pe un bătrân n-am putut să-l biruim, cu toate felurile de munci chinuindu-l, și nici a-l birui nu este lucru cinstit. Oare nu este cea mai de pe urmă rușine ca de la dânsul să ne ducem biruiți?”. Cu acest fel de bărbăție, eparhul și împăratul se rușinau. Iar tiranul aretusienilor ajunsese până la atâta groază și răutate, încât întrecea pe toți, chiar și pe aflătorul și îndemnătorul răutății, pe diavol, îl covârșea.

Folare-Separare

Și Teodoret zice că aretusienii, văzând puterea cea tare a minunatului și Sfântului bătrân Marcu, s-au schimbat în blândețe, minunându-se de răbdarea lui cea atât de mare și, dezlegându-l, l-au lăsat liber. Apoi, ascultând cuvintele lui cele învățătoare, au învățat sfânta credință și s-au făcut cu toții creștini.

Iar despre Sfântul Chiril, diaconul, același Teodoret povestește astfel, zicând: Răutatea cea făcută de elini în Fenicia, cine poate s-o spună fără de lacrimi? Căci în cetatea Iliopolis acel urât neam ce are de hotar Libanul, aducându-și aminte de Chiril diaconul, care, pe când împărățea Constantin, aprinzându-se cu dumnezeiască râvnă, pe mulți idoli ce se cinsteau în acea cetate i-a sfărâmat, nu numai l-au ucis, ci, și pântecele lui tăindu-l în bucăți, pe cele dinăuntru au îndrăznit a le mușca cu dinții de mânie.

Folare-Separare

Însă nu a fost tăinuită fapta aceea de Atotștiutorul Dumnezeu, ci au luat vrednică pedeapsă pentru răutățile lor. Căci, câți au îndrăznit a face aceea, toți până la unul au căzut uciși. Întâi și-au pierdut limbile, pentru că s-au rănit și, putrezind în gură, au căzut, iar la sfârșit orbind toți de vederea ochilor; deci, cu niște primejdii ca acestea s-a arătat puterea dreptei credințe celei adevărate. Iar în Ascalon și în Gaza, cetățile Palestinei, mai întâi la bărbații cei împodobiți cu cinstea preoțească, apoi și la femeile și fecioarele cele sfințite lui Dumnezeu, spintecându-le pântecele, le-au umplut cu orz și le-au aruncat la porci spre mâncare. O muncire fără de omenie ca aceea au făcut. Deci, sfinților mucenici li s-au pregătit cununile biruinței în împărăția lui Hristos, iar muncitorilor veșnică muncă în iad, care îi va apuca pe ei cu răsplătirea dreaptă a adevăratului Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slavă, în veci. Amin.

Folare-Separare

Cartea în format fizic o găsiți apăsând aici ➡ Viețile Sfinților pe tot anul.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Calendar Ortodox – Sfinții de astăzi - 29 martie

În această lună, în ziua a douăzeci și noua, pomenirea sfinților mucenici Marcu, episcopul Aretuselor, Chiril diaconul și alți mulți, împreună cu ei;
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Iona, Varahisiu și a celorlalți nouă mucenici, împreună cu dânșii;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru și mărturisitorului Eustațiu, episcopul Bitiniei;
Tot în această zi, pomenirea sfinților apostoli, dintre cei șaptezeci: Sosten, Apolo, Chifa și Epafrodit.
Tot în această zi, pomenirea celui întru sfinți părintele nostru Diadoh, episcopul Foticeii, în Epir, al cărui "Cuvânt ascetic" se găsește în Filocalia românească, volumul 1.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Calendar Ortodox – Sfinții de mâine - 30 martie

În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan, cel ce a scris Scara;
Tot în această zi, pomenirea sfântului prooroc Ioad;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan cel ce s-a nevoit într-o fântână;
Tot în această zi, pomenirea sfintei Euvula, maica sfântului Pantelimon, care în pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfântului Ioan, patriarhul Ierusalimului, care în pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Zaharia cel nou, care a mărturisit în Corint, la anul 1684, și care prin sabie s-a săvârșit.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Sursă: pravila.ro

Facebook

Floare Final

Pe Sfântul Sfințit Mucenic Marcu Episcopul Aretuselor să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Sfințit Mucenic Marcu roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuieșne-ne pe noi. Amin.

Recomandări

† Sfinții Cuvioși Rafail și Partenie de la Agapia Veche
(21 iulie)

În data de 21 iulie, Biserica Ortodoxă Română îi pomenește pe Sfinții Cuvioși Rafail și Partenie de la Agapia Veche. Acești doi monahi nevoitori au mărit ceata sfinților români printr-o trăire spirituală profundă.

† Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
(25 iulie)

Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, este pomenită în calendarul creștin ortodox la 25 iulie. Sfânta Ana este mama Maicii Domnului, ea fiind ocrotitoarea copiilor și a maternității, pentru că a zămislit la […]

† Sfânta Mare Muceniță Hristina (Cristiana)
(24 iulie)

În data de 24 iulie, în calendarul ortodox serbăm pe Sfânta Mare Muceniță Hristina. Ea L-a cunoscut pe Creator prin contemplarea naturii, apoi un înger I s-a arătat și i l-a făcut cunoscut pe Hristos.

Scrie un comentariu

Câmpuri care necesită să fie completate sunt cel care au caraterul *

© 2021 Toate materialele de pe această pagină sunt proprietatea pravila.ro
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram