Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie este ocrotitorul săracilor, al bolnavilor și izbăvitorul de molimă fiind totodată cel mai bătrân mucenic serbat în Biserica Ortodoxă. Este serbat în calendarul ortodox în data de 10 februarie.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie era din orașul Magnezia, fiind născut undeva în jurul anului 90. Evlavia și dragostea pentru cele sfinte le-a primit în familia sa. Părinții l-au crescut în credința în Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos și au plămădit în inima lui conștiința mărturisirii până la martiraj. Având aceste rădăcini de credință și evlavie creștină, era firesc ca tânărul Haralambie să devină un exemplu pentru ceilalți, închinându-și întreaga viață slujirii lui Hristos.
Creștinii, văzând râvna lui în mărturisirea credinței, l-au îndemnat să devină preot, lucru care s-a întâmplat undeva către anul 130. Despre activitatea sa preoțească, paginile de sinaxar ne relatează: "De pe această treaptă dumnezeiască a preoției, sfântul și-a început predicile sale înflăcărate în fața păgânilor și a creștinilor, angajându-se în marea luptă duhovnicească, pe de o parte pentru a deschide ochii oamenilor ce se aflau în înșelarea păgânească, iar pe de altă parte pentru a-i sfinți pe credincioși cu Sfintele Taine, conducându-i pe calea desăvârșirii".
Sfântul era prețuit de toți pentru viața lui curată și pentru predicile sale. El era o flacără de lumină pentru creștinii din epoca sa și un model de urmare a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Ca urmare, Haralambie a fost hirotonit episcop al Magneziei și al împrejurimilor acestui oraș.
În toată lucrarea lui de propovăduire nu s-a ferit de martiraj, ci a căutat mucenicia. Dumnezeu nu a îngăduit acest lucru decât atunci când el a ajuns în ultimele zile ale vieții.
În timpul domniei împăratului Septimiu Sever (193-211), prigoana anticreștină s-a întețit, când Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie avea deja o vârstă înaintată.
În acele vremuri împăratul la numit pe Lucian în calitate de proconsul al cetății Magnezia și al teritoriului aferent. Proconsulul Lucian, datorită faptului că Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie reușise să convertească foarte mulți păgâni și să facă din comunitatea creștină de acolo un exemplu și pentru alții, era foarte supărat pe acesta. În plus, Lucian știa prea bine că, dacă voia să se mențină în grațiile împăratului, trebuia să se remarce și prin prigoana creștinilor. Ca urmare, din ordinul proconsulului, episcopul Haralambie a fost arestat și dus în fata judecătorilor, pentru a-și renega credința și pentru a se închina zeilor păgâni. La refuzul categoric al Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie, Lucian a dat ordin ca acesta, în ciuda vârstei sale foarte înaintate, să fie torturat până când va ceda în fata solicitărilor justițiarilor romani.
Torționarii săi au folosit un instrument cu care i-au jupuit pielea de pe tot corpul, supunându-l la chinuri inimaginabile. I-au rupt carnea cu cârlige de fier și l-au jupuit de piele, timp în care sfântul le mulțumea călăilor săi, spunând: "Vă mulțumesc, fraților, că mi-ați reînnoit sufletul care dorește să se unească cu veșnicia!".
Văzând că sfântul rabdă durerile fără să scoată vreun cuvânt rău, doi soldați care îl păzeau, Porfirie și Vaptos, au mărturisit credința lor în Hristos, dar au fost omorâți pe loc, prin tăierea capului cu sabia. La fel, alte trei femei care au văzut puterea sfântului de a îndura chinurile, l-au lăudat pe Hristos, fiind și ele imediat martirizate.
Proconsulul Lucian, cuprins de mânie, a apucat el însuși instrumentele de tortură, începând să-l rănească pe sfântul martir, când deodată mâinile i-au căzut ca secerate de sabie, rămânându-i atârnate de corpul sfântului. Atunci, l-a scuipat în față pe sfânt, dar gura i s-a strâmbat și i s-a întors la ceafă. Lucian, disperat, l-a implorat pe sfânt să-l salveze cu rugăciunile sale și să se milostivească de el. Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie, în bunătatea lui, s-a rugat pentru Lucian, care s-a vindecat pe loc.
La vederea acestor minuni, mulți dintre cei prezenți au trecut la creștinism, printre care și Lucian, care a căzut la picioarele sfântului episcop, rugându-l să îl boteze. De asemenea, Lucian a oprit persecuția creștinilor din provincia pe care o conducea, intenționând să-i raporteze împăratului toate cele întâmplate. Între timp, Haralambie a făcut multe alte minuni, precum: vindecarea unor bolnavi, redarea vederii unui orb și chiar învierea unor morți. Locuitorii întregii regiuni din jurul Magneziei au început să creadă în Iisus Hristos.
Împăratul Septimiu Sever, care se afla atunci la Antiohia (în vestul Asiei Mici), când a auzit toate acestea, a fost cuprins de mânie și a trimis o trupă de trei sute de soldați pentru a-l aresta pe Haralambie și a-l aduce în fața lui. Soldații nu s-au mulțumit doar cu arestarea sfântului, ci l-au supus și la chinuri, legându-i barba în jurul gâtului și trăgându-l de ea pe drum.
Odată ajuns în Antiohia, episcopul creștin a fost supus la alte chinuri: soldații împăratului l-au "strujit cu unghii de fier", i-au înfipt un piron de fier în trup, i-au ars fața și i-au jupuit pielea de pe trup, însă sfântul Haralambie s-a vindecat în chip miraculos. Împăratul, uimit, a vrut atunci să-l pună la încercare pe Haralambie: a fost adus o persoană care era chinuită de un duh rău timp de 35 de ani, pentru a vedea dacă Haralambie are puterea de a alunga demonul. Sfântul, cu harul lui Dumnezeu, a făcut și această minune. Atunci Septimiu Sever a exclamat: "Adevărat, mare este Dumnezeul creștinilor!". Apoi împăratul a adus în fața lui corpul unui tânăr băiat care murise cu trei zile în urmă, iar acest tânăr a înviat după rugăciunea făcută de Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie.
Văzând curajul său în fața chinurilor, dar și minunile săvârșite, mulți oameni au trecut la creștinism, fiind însă condamnați la moarte la rândul lor pentru acceptarea credinței creștine. Printre cei convertiți în acea perioadă, s-a numărat chiar și fiica împăratului, Galinia.
Prefectul Crispus al Antiohiei, văzând influența pe care Sfântul o avea asupra oamenilor, l-a îndemnat pe împărat să-l ucidă cât mai grabnic pe Haralambie, pentru a stăvili astfel răspândirea creștinismului în provincia Antiohia.
În fața refuzului repetat al episcopului de a se închina zeilor păgâni, împăratul a dat ordin să i se zdrobească gura cu pietre și să i se ardă barba, dar flăcările s-au întors asupra chinuitorilor săi. În cele din urmă, la insistențele prefectului Crispus, împăratul a pronunțat sentința de condamnare la moarte prin decapitare a lui Haralambie.
Mai înainte de moarte, cerurile s-au deschis și Sfântul a văzut pe Hristos și pe îngerii Săi (la fel cum Sfântul întâi Mucenic Apostol și Arhidiacon Ștefan). Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie i-a cerut lui Dumnezeu să aibă grija de locul unde vor rămâne moaștele sale, ca acel loc sa nu sufere niciodată de foame și de boli. Domnul i-a promis că o să-i îndeplinească dorințele și S-a ridicat la cer împreună cu sufletul martirului Haralambie. Astfel, Sfântul Haralambie a murit în temniță, înainte de a fi executat la vârsta de 113 ani.
Ulterior, fiica împăratului, Galinia, care trecuse la creștinism, a îngropat trupul martirului cu multă onoare.
Surse: Creștin Ortodox Link 1 Link 2, Orthodoxwiki, Wikipedia, sputnik.
În primul rând sunt de menționat minunile pe care Sfântul Haralambie le-a săvârșit în timpul martiriului sau: biruirea chinurilor inimaginabile la care a fost supus, vindecarea unor bolnavi, redarea vederii unui orb, izbăvirea de demoni și chiar învierea morților.
În plus, Sfântul Haralambie este cinstit ca tămăduitor de ciuma, păzitor de foamete și izgonitor al duhurilor necurate.
Pe parcursul istoriei zbuciumate a sud-estului Europei, creștinii ortodocși din această parte de lume, impresionați de curajul și bărbăția arătate de Sfântul Haralambie în timpul martiriului său, l-au chemat în ajutor în vreme de grea încercare și mai ales în timp de molimă, când a venit asupra lor cumplita epidemie de ciumă.
În Țările Române, el a fost socotit tot timpul izbăvitor de molimă și foamete. Dacă parcurgem istoria noastră națională, constatăm că atât Țara Românească, cât și Moldova au fost greu încercate de epidemia de ciumă în anii: 1707, 1735, 1770, 1793 și 1795.
În toate aceste momente de grea încercare pentru neamul nostru, strămoșii noștri l-au chemat în ajutor pe Sfântul Haralambie, spunând: "Ne rugăm ție ca să fii mijlocitorul nostru către Preaputernicul Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor noastre, pentru mântuirea noastră de toate bolile și de toate primejdiile și pentru întărirea noastră în credința cea adevărată, ca să nu mai greșim".
În țara noastră, istoria consemnează numeroase situații în care oamenii i-au cerut ajutorul în situații grele, iar el i-a ajutat. După cum se spune chiar în acatistul închinat lui, sfântul este "izbăvitor de ciumă și de foamete". În 1813, În Țara Românească s-a abătut o mare epidemie de ciumă, încât mureau zilnic 300 de bucureșteni. Numită "ciuma lui Caragea", pentru că s-a petrecut în vremea acestui domnitor, aceasta a secerat 90 de mii de oameni. În această situație, nădejdea oamenilor a fost pusă în Sfântul Mucenic Haralambie ca singurul care putea să-i izbăvească de boală. Într-adevăr, după multe rugăciuni și cereri adresate lui, ciuma a dispărut.
Tot către Sfântul Haralambie și-au îndreptat oamenii nădejdea și cu câțiva ani înainte, în 1795, în timpul cumplitei foamete din vremea lui Alexandru Constantin Moruzi, în care Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie nu a întârziat să le dea oamenilor ajutorul.
Sfintele moaște ale Sfântului Haralambie la care credincioșii se închină și în ziua de azi sunt izvorâtoare de tămăduire trupească și duhovnicească și continuă să facă mari minuni pentru sufletele ce cu profunda credință se închină lor.
De aceea, ceea ce ne poate apropia cu adevărat de Sfântul Haralambie ca, de altfel, de toți Sfinții, este citirea cu evlavie a Acatistului sau rostirea cu încredere a rugăciunii către acesta și, dacă se poate, închinarea, cu sufletul curat, la moaștele sfântului, indiferent unde se afla acestea.
Cinstirea Sfântului Haralambie în ziua de 10 februarie este legată de minunea făcută de el în anul 1908, când în Grecia a fost una dintre cele mai mari epidemii de ciumă. "Molima s-a răspândit până în Sfântul Munte. În aceste condiții, un grup de monahi a mers la Meteora, de unde au adus cinstitul cap al Mucenicului Haralambie, așezându-l spre închinare în Biserica Protaton din Karies. În decursul nopții, monahii au cântat paraclisul Sfântului Haralambie, iar în zorii zilei ciuma s-a retras. De atunci, în fiecare an, în ziua de 10 februarie a fost săvârșită această priveghere, cu citirea paraclisului Sfântului Haralambie de toate mănăstirile athonite" (Sinaxarul Sfântului Haralambie/ Monahia Teotekmi, Mănăstirea Sfântului Ștefan, Meteora).
Surse: Ziarul Lumina, sputnik.
După mucenicia sa trupul Sfântului Haralambie a fost uns cu miruri de însăși prințesa romană Galini, tămâiat și pus într-o racla de aur pe care a fost scrisa data trecerii la Dumnezeu a Sfântului Mucenic - 10 februarie, 202.
Din hrisoavele existe la Mănăstirea Sfântul Ștefan de la Meteora, Grecia, știm că în 1398, domnul Ungro-Vlah Ioan Vladislav a donat mănăstirii un fragment de lemn din Sfânta Cruce, părticele din moaștele Sfântului Ioan Botezătorul și terenuri din Țara Românească, iar nepotul său, vornicul Dragumar, a făcut să parvină acestui sfânt lăcaș capul Sfântului Mucenic Haralambie. Este demn de remarcat faptul că racla în care se află moaștele datează din secolul XVII.
Aproape în toate regiunile din România există cel puțin o biserică închinată Sfântului Haralambie. La Biserica "Sfinții Voievozi" Oțetari din București a fost dăruita o falangă dintr-un deget al Sfântului Mucenic de către Mitropolitul Nifon al Ungro-Vlahiei, după restaurarea încheiată în anul 1866.
Surse: Creștin Ortodox Link 1 Link 2, Orthodoxwiki, SchitulDarvari.
În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie!
HARALAMBIE – un nume masculin destul de rar întâlnit astăzi la noi ca nume de botez Haralambie "Charálampos (Χαράλαμπος)", dar bine reprezentat ca nume de familie, are origine grecească, fiind compus din kharā́ (χαρᾱ́ (har, slavă dumnezeiască, bucurie, fericire) și lámpō (λάμπω) (a străluci, a fi strălucitor, a da lumină). Aceasta alăturare ne permite nouă să interpretam Haralambie ca "cel care strălucește de bucurie, strălucește de fericire", "lumina harică", "strălucire a harului", "strălucirea fericirii".
În România numele Haralambie este atestat în jurul secolului al XVII-lea deși se pare că numele ar fi fost cunoscut mai demult. Variante romanești: Haralamb, Haramb, Alampie, Hariu, Harea, Lambu, Lambi etc. Variante internaționale: Haralambi, Haralampii, Lambo, Harlam etc.
Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în data de 10 februarie când este pomenit Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie.
Sursă: Name-Doctor.
În hagiografia și iconografia ortodoxă greacă, Sfântul Haralambie este reprezentat ca preot, pe când sursele rusești îl prezintă ca ierarh (episcop).
Sfințitul mucenic Haralambie, episcop al Magneziei, cel care prin sabie s-a săvârșit, se zugrăvește sub chipul unui bătrân cu barba albă (lungă și ascuțită, despicată în două).
Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma - Erminia Picturii Bizantine, pp. 153, 197.
Întâlnim, de asemenea, în spațiul romanesc, icoane pe sticlă, în care sfântul are sub picioare un schelet sau o figura urată, înfricoșătoare, reprezentant ciuma. Personajul malefic este arătat în lanțuri, ca semn al neputinței în fata sfântului.
Pictura pe sticla este genul cel mai complicat și laborios al picturii populare. Cu toate că pictura populara pe sticla are de obicei teme religioase, caracterul profund popular este dat de folosirea elementelor de natură laică, cât și interpretarea și viziunea specifică asupra acestor teme, intrate de multe ori în concordantă cu credințe și personaje fabuloase arhaice.
De remarcat este faptul ca acești creatori ai picturii pe sticlă, în exprimarea tematicii religioase, au introdus o serie de elemente laice, luate din istorie, literatura, folclor, sau din viața de toate zilele, contribuind la ceea ce Romulus Vulcănescu denumește "folclor religios".
Reprezentările Sfântului Haralambie, pe aceste icoane, îl arată ca apărător al oamenilor și animalelor împotriva bolilor. Sfântul este zugrăvit în prim plan, iar la picioarele sale este figurata Ciuma, sub forma unui bărbat cu picioarele pe cap, ce poarta coasă, simbolizând moartea, asociată cu aceasta teribilă maladie care a decimat în mai multe landuri populația Europei medievale.
Boala personificata - "are un chip îngrozitor, adică cap ca de om, coarne ca de bou și coadă ca de șarpe - este vizualizata într-o ipostază războinică, cu aripi și cu o sabie în mână", un adversar redutabil al Sfântului Haralambie. Impresionanta este și modalitatea închipuită prin mecanismele imaginarului popular de reprezentare a acțiunii efective, directe a ciumei personificate: boala este dată oamenilor prin contagiune directă a acestora cu un ghimpe mare aflat în vârful cozii, "cu care înțepa pe oameni și îi umple de boală".
Ciuma este ținută în lanț de către sfânt, artistul iconar subliniind biruința Sfântului Haralambie asupra bolii și morții aduse de aceasta. În trecut, se întâlneau în satele de la noi, în special în cele din Transilvania, mai multe icoane cu aceasta tematică, și avana unele deosebiri în ceea ce privește linia desenului.
Similitudinile cu Sfântul Gheorghe sunt uneori frapante: amândoi lupta pentru o cauza dreaptă, unul cu balaurul, celălalt cu o boala aducând a balaur și tot amândoi ies victorioși prin sprijinul lui Dumnezeu și prin efectuarea unui gest cu multe conotații simbolice: legarea monstrului în lanțuri și subjugarea acestuia. Sfântul Haralambie se înscrie în acest fel în categoria sfinților războinici, eroi, care subordonează violenta sacrului și care dobândesc astfel puteri nemăsurate.
Sursă: Creștin Ortodox.
Avana în vedere ca Sfântul Haralambie era cinstit ca ocrotitor al ciumei si holerei, ziua sa de prăznuire era ținută cu multă evlavie. În nordul Transilvaniei, în ziua de 10 februarie, creștinii aduc la biserica hrana animalelor (cereale, mălai, grăunte și sare); după ce sunt binecuvântate de către preot, sătenii le dau, spre mâncare, animalelor din gospodărie, pentru a fi ferite de boli și neputințe; ei păstrează însă o parte din aceasta hrana binecuvântată, drept leac pentru alte eventuale boli ale animalelor.
Tot în aceasta zi se făcea pomana pentru cei care nu au murit de moarte buna.
Confirmarea că Sfântul Haralambie este apărător de ciuma o găsim în Acatistul închinat lui: "Bucura-te, izbăvitorule de ciuma si de foamete!".
În zona Câmpulung Moldovenesc se oficiază în biserici de ziua pomenirii Sfântului Haralambie, Agheasma mica. Cu aceasta apă sfințită se stropesc viile și grădinile credincioșilor. În cadrul acestei slujbe, slujitorii altarelor citesc mai multe rugăciuni de binecuvântare a taratei și a făinii, pe care oamenii le dau animalelor spre a fi ferite de boli.
În trecut, în ajunul sărbătorii Sfântului Haralambie, plugarii aprindeau o lumânare mare din ceara curata spre pomenirea Sfântului. O lăsau să ardă toată noaptea, iar dimineața duceau prescura la biserica pentru Sfânta Liturghie. Erau acte prin care îi cereau Sfântului Haralambie să le ocrotească boii pe întreg parcursul anului.
În ziua prăznuirii sale, exista și tradiția de a se confecționa o cămașa din pânză. Acest obicei păstrează amintirea unei minuni săvârșite de Sfântul Haralambie. Niște credincioși fiind izbăviți de ciuma prezentă în satul lor, i-au dăruit Sfântului Haralambie în dar o cămașa țesuta din bumbac și cusută într-o singura zi.
Surse: Creștin Ortodox Link 1 Link 2.
În anul 1545, micul naos al bisericii a fost mărit, iar preotul Nicolae a restaurant, parțial, pictura. Biserica "Sfântul Haralambie", construită în anul 1789, împodobită cu minunate sculpturi în lemn, a fost distrusă de bombardamente în 1943, iar, ulterior, reparată și pictată de celebrul artist contemporan grec Vlasis Țitomis. Este o construcție măreață și impunătoare, cu trei turle. Altarul este sculptat în lemn, la fel și sfânta masă.
Surse: Ziarul Lumina.
Sfinte Mucenice Haralambie, primește această rugăciune pe care cu umilință ți-o aducem și ne izbăvește din toate necazurile! Deși suntem bolnavi și nevrednici milostivirii tale pentru păcatele noastre cele multe și grele pe care le săvârșim în tot timpul vieții noastre și în tot ceasul, totuși, cunoscând bunătatea ta cea mare pe care ai arătat-o celor ce te cinstesc și celor ce se pocăiesc cu credință întru numele Domnului, îndrăznim cu umilință să mărturisim înaintea ta că am greșit.
Fii mijlocitorul nostru către preaputernicul Dumnezeu pentru iertarea păcatelor noastre, pentru izbăvirea noastră de toate bolile și de toate primejdiile și pentru întărirea noastră în credința cea adevărată. Amin!
Arătatu-te-ai, Înțeleptule Haralambie, ca un stâlp neclintit al Bisericii lui Hristos și ca un sfeșnic pururea luminos al Lumii, strălucit-ai în lume prin mucenicie, fericite și ai risipit întunecimea idolilor. Drept aceea roagă-te lui Hristos cu îndrăzneală, ca să ne mântuiască pe noi.
Făcutu-te-ai preoților strălucit purtător de lumină și părinților laudă și cinste înveselitoare, Sfinte Sfințite Mucenice Haralambie. Că tu păzești de vătămare pe robii tăi.
Împărățind Domnul nostru Iisus Hristos, se risipea slujba care se făcea diavolilor și se strica închinarea idolească, pe vremea lui Sever, păgânul împărat al Romei. Atunci, în cetatea Magnesiei viețuia sfântul episcop Haralambie. El învăța popoarele cuvântul lui Dumnezeu, povățuindu-le la calea mântuirii și le zicea: "Împăratul meu, Iisus Hristos, a trimis pe proroci și pe apostoli cu puterea Duhului Sfânt, ca toți oamenii, prin propovăduirea lor cea sfântă, să se înțelepțească și să meargă neabătuți pe calea dreptății. Sever, împăratul vostru, a născocit cumplite prigoniri ca să se aducă jertfe idolilor celor neînsuflețiți și să dea sufletele la moarte. Iar Iisus Hristos, Împăratul meu, prin proroci și prin apostoli ne-a trimis cuvintele vieții cerești, prin care vrăjmașii se izgonesc, șarpele se calcă, necredința se preface în credință, iar nălucirea diavolească piere și cade cu cădere cumplită toată puterea vrăjmașului. Să credem mai mult cuvintelor care ne arată căile vieții veșnice, decât să ne îndeletnicim în lucruri care ne aduc pierzare".
Aceste cuvinte grăind sfântul episcop, a fost prins de cei necredincioși și adus la judecată și întrebare înaintea ighemonului Luchian și a lui Luchie. Înaintea lor grăind acelea, ighemonul a zis: "Din prisosința inimii tale scoate gura ta cuvinte fără de socoteală, nealegând binele de rău, dar să nu socotești, o, bunule bătrân, că pentru acele cuvinte nu vei fi chinuit. De aceea, ascultă sfatul nostru, câștiga-ți obiceiurile ce se cuvin la niște bătrâneți ca ale tale și să-ți alegi o socoteală mai sănătoasă, apoi să te apropii cu jertfe de zei, ca să nu punem pe tine chinurile pe care niciodată nu le-ai cunoscut".
Sfântul Haralambie a răspuns: "Eu care am îmbătrânit și mi-am sfârșit vremelnica viață, nu voi să trec cu vederea bunătățile cele nevăzute care sunt aproape". Mâniindu-se judecătorii, începură a pregăti cumplite chinuri și ziseră: "Jertfește zeilor, o! răule bătrân". Dar Sfântul Haralambie răspunse: "Fiilor, nu jertfesc diavolilor, căci să știți că diavolii pe care îi cinstiți se cutremură și se scutură de semnul Crucii". Atunci judecătorii au poruncit să ia de pe dânsul sfintele veșminte și dezbrăcând pe sfântul bărbat, cel cu chip îngeresc, au început a-l tortura, iar torturile erau într-acest fel: doi slujitori l-au spânzurat și l-au strujit cu unghiile de fier până ce i-au rupt toată pielea de la cap până la picioare. Iar sfântul, fiind rănit cu totul, a zis către prigonitori: "Mulțumesc vouă, fraților, că strujind trupul meu cel vechi, mi-ați înnoit duhul, care dorește să se îmbrace în viața cea nouă și veșnică". Zicând sfântul acestea, a căzut spaimă peste amândoi slujitorii care îl torturau și au zis către judecători: "Necinstea făcută de voi omului acestuia se preface în cinste, iar torturile, întru răcorire. Oare nu este acesta Însuși Hristos Care, luând asemănarea bătrânului bărbat, a venit să cerceteze Asia, ca să întoarcă pe locuitorii ei? Căci strujindu-se trupul lui cel mai tare ca fierul, cu unghii de fier, acelea se topesc, iar trupul rămâne fără vătămare".
Acestea grăind slujitorii, ighemonul a scrâșnit din dinți și a zis către dânșii: "O! slujitori răi și leneși la împlinirea poruncii, nu faceți cele ce vi s-au poruncit, ci apărați cu cuvinte pe cel osândit la chinuri".
Slăbind slujitorii, au început a mărturisi și a preamări puterea lui Hristos, care întărea pe pătimitor și amândoi au fost tăiați pentru numele lui Hristos, iar numele lor este Porfirie și Vaptos. Asemenea și trei femei, privind la pătimirea mucenicului au crezut în Hristos și preamăreau pe sfântul și preaputernicul său nume; deci și pe ele le-au tăiat îndată. Atunci Luchie s-a sculat de la locul său, a luat singur uneltele de tortură și a început a-l chinui pe Sfântul Haralambie, strujindu-i tare trupul. Dar îndată i s-au rupt mâinile din coate, ca tăiate de o sabie, apoi s-au lipit și atârnau de trupul mucenicului. Luchie, căzând fără mâini la pământ, striga: "Omul acesta este fermecător. Ajută-mi, o, ighemoane". Iar ighemonul, alergând și văzând mâinile aceluia agățate de trupul mucenicului, a scuipat în fața acestuia și îndată capul ighemonului s-a sucit înapoi.
Magnezienii, fiind cuprinși de mare frică, au rugat pe sfânt, zicându-i: "Lasă mânia și întoarce dumnezeiasca pedeapsă, că îți este poruncit să nu răsplătești rău cu rău". Iar Sfântul Haralambie le-a răspuns: "Viu este Domnul Dumnezeu, că nu este răutate în inima mea, nici vicleșug în limba mea. Să știți că Hristos Dumnezeu a pedepsit pe începătorii cei fărădelege. El ne va da nouă viața veșnică, iar pe cei pagini îi va pierde".
Atunci toți strigară către Dumnezeu, zicând: "Să nu ne pierzi pe noi, cei care Ți-am greșit Ție, Doamne. Iartă-ne pe noi, O! Dumnezeule, căci acum ai pedepsit pe boierii noștri, ca să ne aduci la lumină și să ne faci vrednici vieții veșnice". Atunci a crezut în Hristos o mulțime de lume. Luchie a zis: "Omule al lui Dumnezeu, îngere al Domnului, miluiește-mă pe mine, căci mă doare cumplit! Iată, mâinile mele te îngreuiază, fiind agățate de trupul tău. Deci rânduiește-le la locul lor, ca să scapi de greutate, și eu să mă izbăvesc de durere; iar de vei face aceasta, voi crede și eu în Dumnezeul tău".
Sfântul a făcut rugăciuni către Dumnezeu, zicând: "Mulțumim Ție, Stăpâne, Care ne păzești totdeauna și Care ai venit în trup! Învățătorul meu, caută spre smerenia celor ferecați și dezleagă din legăturile pedepselor pe judecătorii aceștia și mă vindecă pe mine martorul tău, cel cu totul rănit". Atunci un glas s-a auzit din nori, zicând: "Bucură-te, Haralambie, luminătorul pământului și strălucitorul cerului, părtaș al îngerilor, împreună viețuitor al prorocilor, prieten al apostolilor și împreună vrednic ostaș al mucenicilor. Am auzit rugăciunile tale și am primit cuvintele buzelor tale. Iată cuvântul tău să fie vindecare bolnavilor". Și îndată se tămăduiră Luchie și Luchian, ighemonul. Apoi Luchie a căzut la picioarele mucenicului, cerând Sfântul Botez, pe care l-a și câștigat, iar ighemonul s-a lăsat de prigonirea creștinilor, până ce va înștiința pe împărat.
Într-acea vreme, mulți, alergând la sfânt, s-au botezat, mărturisindu-și păcatele și cei bolnavi de diferite neputințe primeau tămăduiri. Luchian, ighemonul, ducându-se la împăratul Sever, care era atunci în Antiohia Pisidiei, i-a spus toate cele ce s-au făcut în Magnesia, zicând: "S-a arătat un om între noi, din adunarea galilienilor, care îi întoarce pe toți de la zei, iar bolnavilor le dă sănătate. Și Luchie, tămăduindu-se, a crezut în Hristos și toată Magnesia a primit credința lui, iar eu, însănătoșindu-mă, am venit aici, să spun acestea împărăției tale". Sever, auzind acestea, s-a umplut de mânie și a strigat: "O! veșnici zei, cei necinstiți de oamenii necredincioși, de ce s-a întărit pe pământ acea grăire a mincinoșilor?". Apoi îndată a trimis trei sute de ostași plini de neomenie și cruzime să prindă pe Sfântul Haralambie și, punând multe răni pe dânsul, să-l aducă din Magnesia în Antiohia.
Mergând ostașii și prinzând pe mucenicul lui Hristos, i-au bătut piroane de fier ascuțite în tot trupul, iar barba lui cea lungă împletind-o ca pe o funie au pus-o pe grumajii săi, de care trăgeau pe sfântul pe cale, ducându-l la împărat. Mergând cale de 15 stadii de la cetatea Magnesia, un cal ce mergea pe partea dreaptă, întorcându-se spre ostași, a vorbit cu glas ca de om, grăind: "O! de trei ori blestemaților, slujitori diavolești, nu vedeți pe Hristos Dumnezeu și pe Sfântul Duh, care este în omul acesta? Pentru ce îi faceți acestea o! împietriților cu inima? Dezlegați pe cel ce nu puteți să-l legați, că singuri să vă sloboziți din legături".
La cuvântul acesta ca de om, ce s-a grăit de cal, ostașii s-au înfricoșat, dar împlinind împărăteasca poruncă, trăgeau pe mucenic spre Antiohia. Diavolul, închipuindu-se în om bătrân, a stat înaintea împăratului Sever, zicând: "Vai mie, o împărate, eu sunt împărat al Sciților, iată a venit în stăpânirea mea un om, anume Haralambie, vrăjitor mare, care toată oastea a întors-o de la mine și poporul s-a lipit de dânsul. Eu, de toți fiind părăsit, am venit să-ți spun acestea ca să nu ți se întâmple și ție ceva". Acestea grăindu-le diavolul, Sfântul Haralambie, târât de ostași, s-a adus înaintea împăratului.
Văzându-l împăratul, îndată i-a înfipt în piept trei țepușe lungi și a poruncit ca, aducând lemne, să aprindă foc și să ardă pe mucenic încet, ca să nu moară îndată, ci să-l chinuiască cât mai mult. Dar fiind ars sfântul, o femeie care stătea acolo, vrând să facă plăcerea împăratului, a luat spuză fierbinte și a turnat peste capul sfântului mucenic, precum și pe fața și pe barba sa, zicând: "Mori, bătrânule, mori, că mai bine este a muri, decât a ne sminti pe noi cu înșelăciunile tale". Femeia aceea era soția împăratului și a zis către dânsa sora ei: "Oare nu te temi tu de Dumnezeu, ticăloaso, că, împlinind voia împăratului, mânii pe Dumnezeu? Nu-ți va ajuta ție Sever când se va mânia Hristos asupra ta!". Și, întorcându-se către mucenic, a zis: "Omule al lui Dumnezeu, cinstite sunt bătrânețile tale și Dumnezeu este cu tine și eu vreau să cred în El și să mă izbăvesc de păcatele mele".
După aceasta, stingându-se focul și slujitorii slăbind, iar sfântul fiind nevătămat de arderea focului, împăratul a zis: "Să se dezlege omul acela de tortură și să-mi răspundă". Mucenicul, fiind adus mai aproape de dânsul, i-a zis împăratul: "Omule, în această zi de dimineață, vorbind cu împăratul sciților m-am mâniat pe tine și te-am necinstit, iar tu, răbdând chinurile, vei fi cinstit de noi. Însă să-mi răspunzi la ce te voi întreba: Mulți ani ai?". Sfântul Haralambie a răspuns: "Mulți ani am petrecut în viața aceasta deșartă, pentru că am trăit 113 ani".
Împăratul Sever a zis: "De ai trăit atâția ani, cum de n-ai venit până acum în pricepere, ca să poți cunoaște pe dumnezeii cei fără de moarte?" Răspuns-a sfântul: "Mulți ani viețuind, o!, împărate și câștigând multă înțelegere, am cunoscut pe Hristos Dumnezeu, Unul adevărat și am crezut într-Însul". Zis-a împăratul: "Ai avut femeie sau nu?" Răspuns-a sfântul: "Pe cereasca fecioară am însoțit-o mie, adică împărăția Hristosului meu, iar pe pământ n-am cunoscut femeie". Împăratul a zis: "Știi să înviezi morții?". Sfântul a răspuns: "Nu este în puterea omenească un lucru ca acesta, ci într-a lui Hristos". Și a poruncit împăratul ca să aducă un om îndrăcit de multă vreme, pe care de 35 de ani îl chinuia diavolul, izgonindu-l prin pustietăți și prin munți, aruncându-l în păduri și bălți și în crăpăturile pământului ca să-l piardă.
Aducând aproape pe omul acela, îndată diavolul, simțind bună mireasmă a sfântului, a strigat: "Rogu-mă ție, robul lui Dumnezeu, nu mă chinui mai înainte de vreme, ci poruncește-mi cu cuvântul și voi ieși! Iar de vei voi, apoi îți voi spune cum am intrat în omul acesta". Deci a poruncit sfântul ca să spună diavolul aceasta, și îndată el a început a spune: "Vrând omul acesta ca să fure pe aproapele său, a zis în mintea sa: de nu voi ucide mai întâi pe moștenitor, nu voi putea să iau moștenirea lui. Ucigând pe aproapele, mergea să-i răpească bunătățile lui, iar eu, aflându-l într-un loc ca acesta, am intrat în el și de 35 de ani locuiesc aici".
Sfântul Haralambie a zis diavolului: "Ieși din omul acesta și să nu-l vatămi nicidecum". Și îndată a ieșit diavolul, iar omul a rămas sănătos. Atunci împăratul a zis: "Cu adevărat mare este Dumnezeul creștinilor!". După trei zile a murit un tânăr și poruncind împăratul să aducă pe cel mort înaintea sa, a zis către Sfântul Haralambie: "Roagă-te Dumnezeului tău să învieze pe acest mort". Sfântul, rugându-se, a înviat pe cel mort și mulți din popor crezură în Hristos, văzând niște minuni ca acelea, iar împăratul era în mare mirare.
Atunci se afla la împărat un eparh, anume Crisp. Acela a sfătuit pe împărat zicând: "Să pierzi pe omul acesta de pe pământ, că este vrăjitor și face minuni cu farmecele". Împăratul, crezând cuvintele lui Crisp și schimbându-se din gândul cel bun, a zis către mucenic: "Jertfește idolilor, Haralambie, ca să scapi de mâinile ucigașilor". Sfântul a răspuns: "Mult mă folosesc muncile, căci cu cât trupul meu se zdrobește cu bătăile, cu atâta se bucură în mine duhul meu". Apoi, mâniindu-se împăratul, a poruncit să bată pe sfânt cu pietre peste gură, iar cei ce-l băteau ziceau: "Supune-te împăratului, ca să nu piei în deșert". Împăratul a zis către slujitori: "Luați făclii aprinse, ardeți-i barba și pârliți-i fața". Slujitorii, punând făcliile în barba sfântului, un foc mare a ieșit din barbă și, întorcându-se către cei ce stăteau împrejur, a ars ca la 70 de păgâni.
Umplându-se de mânie, Sever a zis: "Bine mi-a spus împăratul sciților că ești vrăjitor, Haralambie, și voiești ca și de la mine să se întoarcă ostașii". Apoi, către boierii săi a zis: "Nu-mi spuneți cine este Hristos, în Care crede Haralambie?". Eparhul Crisp a zis: "Hristos este Fiul Mariei, Cel născut din desfrânare". Iar un oarecare Aristarh a zis lui Crisp: "Nu bârfi, căci de unde ai cunoscut taina aceea? De unde știi cine a fost Maria și cine Hristos?" Crisp zise cu mânie: "Diavole, mai înțelept ești tu decât mine?" Răspuns-a Aristarh: "Înțeleg mai bine decât tine". Împăratul Sever a zis către Aristarh: "O! Cap rău, grăiești împotriva mea". Răspuns-a Aristarh: "Nicidecum, împărate, nu împotriva ta, nici a nimănui, ci pentru Hristos grăiesc". Împăratul, arzând de mânie, a luat un arc și, încordându-l, a azvârlit săgeata spre înălțime, zicând: "Vino aici, Hristoase, pogoară-Te pe pământ, jos, să-Ți pui corturile Tale, că iată gătesc asupra Ta război! Am destule puteri ca să stau împotriva Ta! Pogoară-Te și stai puțin aproape de mine, iar de nu, apoi voi surpa cerurile, voi stinge soarele și te voi prinde cu mâinile!".
Niște hule ca acestea zicând împăratul, cu îndrăzneală și fără de rușine asupra lui Hristos Dumnezeu, s-a cutremurat pământul și frică mare a căzut peste toți, căci, mâniindu-se Dumnezeu în cer, pământul se clătina ca o frunză și se auzeau de sus din nori glasuri înfricoșate, fulgere și tunete și au murit de frică mulți oameni. Împăratul, cu Crisp eparhul, erau legați cu nevăzute legături și spânzurau în văzduh. Apoi, a strigat împăratul către mucenic, zicând: "Haralambie, acestea le sufăr pentru păcatele mele. Cu dreptate primesc pedeapsa, dar zi tu un cuvânt către Dumnezeul tău, ca să mă izbăvesc din chinurile acestea și voi scrie numele Dumnezeului tău ca și pe al tău în toată cetatea, ca să se slăvească, pentru că sunt lovit cu mare furie de Hristos al tău".
Atunci a venit acolo fiica împăratului, anume Galini, și a zis către tatăl său: "Crede în Dumnezeu și te vei izbăvi din legăturile cele nevăzute cu care ești legat, pentru că Dumnezeu, care te-a legat, este veșnic și neatins". Apoi, cazând fericită Galini înaintea mucenicului, a zis: "Mă rog ție, robul lui Dumnezeu, roagă-te lui Hristos Dumnezeu și dezleagă pe tatăl meu din legăturile nevăzute". Rugându-se sfântul, a încetat înfricoșata mânie a lui Dumnezeu, iar împăratul și eparhul, liberându-se de pedeapsă, au zis: "Stăpâne al cerului și Ziditorule al pământului, Cel ce locuiești în cer, miluiește-ne, caută cu milostivire pe pământ". Apoi s-a dus împăratul cu eparhul și cu toți boierii în palatele sale și au petrecut trei zile, neieșind de frica cea dumnezeiască și de groaznica certare ce li se întâmplase.
În acea vreme, fiicei împăratului i s-a făcut o vedenie, pe care a spus-o Sfântului Haralambie: "Mi se părea că stau lângă apă și am văzut îndată o livadă mare îngrădită, în care erau sădiți tot felul de copaci mirositori, iar în mijloc era o vie frumoasă și în vie un cedru înalt. De la rădăcina copacului ieșea un izvor, iar străjerul locului aceluia era înfricoșat și nu lăsa pe nimeni să intre acolo. Văzând pe tatăl meu și pe Crisp eparhul, stând aproape, străjerul a întins spre dânșii toiagul său cel de foc, gonindu-i de acolo. Însă eu, stând cu frică, l-am rugat să-mi poruncească să rămân acolo". Dar acela mi-a zis: "Vino aici și eu te voi duce pe umeri cu cinste". Pe când eram înăuntru, lingă izvorul cel de sub cedru, am auzit un glas, zicându-mi: "Ție-ți este dat locul acesta și celor ce sunt asemenea ție". O vedenie ca aceasta văzând, mă rog ție să-mi spui tâlcul ei.
Sfântul Haralambie i-a răspuns: "Tâlcuirea visului tău este: apa cea mare este darul Sfântului Duh, locul cel îngrădit este Raiul, via este locuința drepților, copacii cei mirositori sunt cetele sfinților îngeri, cedrul cel înalt este slava Crucii, izvorul cel de la rădăcina cedrului înseamnă viața veșnică, care prin Sfânta Cruce se dăruiește neamului omenesc, iar Străjerul locului, Cel ce te-a luat pe umeri, este Hristos Domnul, Care pe cele 99 de oi lăsându-le, a mers în urma celei rătăcite și, găsind-o, a luat-o pe umerii Săi. Tatăl tău și eparhul vor fi izgoni din Raiul lui Dumnezeu, căci acei ce n-au mulțumit Domnului întâi și pe urmă vor fi nemulțumiți, pentru că se abat de la Dumnezeu prin diavoleștile amăgiri".
După acea înfricoșată pedepsire ce s-a făcut, trecând 30 de zile, împăratul s-a răzvrătit iarăși și, lăsând pe Dumnezeu, a Cărui mână tare a cunoscut-o, s-a întors la idoli. Deci, chemând pe mucenic i-a zis: "Haralambie, ascultă sfatul meu și te închină zeilor, ca să fii cinstit". Sfântul a răspuns: "Nu se poate să fie aceasta, adică să poată a se răzvrăti robul lui Dumnezeu de cuvintele tiranului, căci cu adevărat cuvintele tale, o! împărate, sunt nesocotite și nebune". Mâniindu-se împăratul, i-a zis: "Cap nepriceput! ici că ale mele cuvinte sunt nepricepute și nebune?". Atunci a poruncit să pună la gura lui undița și să-l poarte de gât prin toată cetatea.
Fiica împăratului, apropiindu-se de tatăl său, a zis: "Ce faci? O! tată, de ce chinui pe dreptul acesta? Pentru ce te tu legi de cursele diavolești și, lăsând cele bune, alegi cele rele? De ce voiești moartea și lepezi viața? Pentru ce te școli cu mânie tiranică asupra robului lui Hristos? Ascultă, tată, glasul meu și precum te sârguiești la rău, tot așa sârguitor să fii spre bine: căci cel ce seamănă rele, rele va secera, iar cel ce seamănă întru bună credință, va secera cele bune. Adu-ți aminte de pedeapsa lui Dumnezeu ce a fost peste tine când erai legat și spânzurat în văzduh, cu nevăzute legături. Pe Dumnezeu Cel adevărat L-ai mărturisit și, fiind dezlegat din legături, acum Îl lași? Mulți puternici, fiind pedepsiți, cunosc puterea Aceluia, dar scăpând de pedeapsă, iarăși Îl uită".
Acestea auzindu-le, împăratul nu s-a îndreptat ci, mai aspru făcându-se, i-a spus: "Jertfește zeilor, Galino!". Ea, întorcându-se către dânsul i-a răspuns: "Voi face ceea ce voiești, tată". Împăratul, bucurându-se, a zis: "Să se dezlege Haralambie, de vreme ce fiica mea jertfește zeilor". Fiind adus Haralambie, împăratul i-a zis: "Iată, s-a schimbat fiica mea, Galini, de la credința ta la a noastră și voiește să jertfească zeilor. Deci vino și tu, Haralambie, cu dânsa, în capiștea zeilor noștri și fă ceea ce noi dorim". Tăcând Haralambie, împăratul socotea că se învoiește. Apoi, fiica împăratului a mers în capiștea lui Dia și a lui Apolon și a zis slujitorilor: "Căindu-mă, am venit să rog pe zeii pe care i-am mâniat, crezând în Hristos". Deci, strigară slujitorii: "Mare Dia, puternice Apolon, făcătorii cerului, domnii domnilor, căutați spre doamna Galini și miluiți-o pentru Sever împăratul".
Fericita Galini, intrând în capiștea idolească, a chemat pe slujitori și le-a zis: "Pe care să-l surp mai întâi: pe Dia, pe Iraclie sau pe Apolon?". Zis-au slujitorii: "Nu, doamnă, nici unuia să nu-i gândești rău nici să batjocorești pe mântuitorii noștri, ca să nu se mânie și să clatine cerul și să răstoarne pământul". Atunci, fericită Galini, apucând pe idolul Dia, i-a zis: "Dacă tu ești zeu, apoi cum n-ai înțeles că am venit să te răstorn?". Și zicând aceasta, l-a surpat; iar el, căzând la pământ, s-a sfărâmat în trei bucăți. Asemenea, apucând și pe Apolon, i-a zis: "Și tu, satano, gârbovitule bătrân, să cazi la pământ, făcându-te praf". Apoi a sfărâmat pe ceilalți zei, care erau acolo. Și-au alergat slujitorii la Sever, zicând: "Stăpâne, împărate, a pierit nădejdea noastră, acum și soarele se va stinge și lumea va pieri, că au murit zeii". Împăratul a zis: "Ce sunt cuvintele acestea?" Răspuns-au slujitorii: "Galinia, fiica ta, a sfărâmat pe zei". Zis-a împăratul: "Mergeți și chemați în această noapte 50 de meșteri și înnoind idolii, să-i puneți în capiștea lor, apoi să ziceți că au înviat din morți, precum și Galileenii spun despre Hristos al lor, că a înviat din morți".
Slujitorii, cu sârguință făcând așa, au mers a doua zi la fiica împăratului, zicându-i: "Vino la capiște, stăpâna, să vezi pe zei înviați". Apoi a zis fericita Galinia: "Au înviat zeii? Voi merge să-i văd". Intrând în capiște, a văzut pe idoli din nou ciopliți și a zis: "Mare minune am văzut". Iar slujitorii ziseră: "Cu adevărat, mare minune; pentru că ieri, fiind necinstiți și batjocoriți, acum strălucesc cu mai mare cinste și slavă". Fericita Galinia a zis: "Pe zeii cei noi mai cu înlesnire îmi este a-i răsturna decât pe cei vechi". Deci, a zis către idolul Dia: "Ție îți zic Dia, cela ce ai înviat din morți, să te duci iarăși la cei morți". Aceasta zicând-o, iarăși a sfărâmat pe idoli. Atunci, slujitorii, umplându-se de mânie, au spus iarăși împăratului despre sfărâmarea idolilor. Împăratul, punând de față pe fiica sa, i-a zis: "De ce ai sfărâmat pe idoli?" Ea a răspuns: "De vreme ce voi sunteți amăgiți cu deșartă părere, îi numiți zei pe când ei sunt materie neînsuflețită". Împăratul a zis: "Jertfește idolilor, sămânța necurată, iar nu fiică a mea". Iar Galinia a răspuns, batjocorindu-l: "Acum am jertfit, precum am știut, iar de voiești și celorlalți zei ai tăi, voi face asemenea". Mâniindu-se împăratul, a lăsat pe fiica sa și, întorcându-se către mucenicul Haralambie cu iuțime, l-a dat la o femeie văduvă spre batjocură.
Intrând sfântul în casa văduvei, s-a lipit lângă un stâlp, ce era lângă casă și îndată stâlpul cel uscat a odrăslit și a crescut copac mare, acoperind cu ramurile sale toată casa văduvei. Văzând femeia o minune ca aceea, s-a înfricoșat și a zis: "Ieși de la mine, omule, că nu sunt vrednică a primi pe un asemenea bărbat, pentru că socotesc că tu ești Hristos sau înger sau proroc sau apostol. Pleacă de la mine, mă rog ție, că nu sunt vrednică să intri sub acoperământul meu". Sfântul i-a zis ei: "Îndrăznește fiică, pentru că ai aflat dar de la Dumnezeu. Crede în El, că mare este Domnul, milostiv și foarte lăudat".
A doua zi, văzând vecinii copacul cel înalt și cu multă frunză care acoperea cu umbra sa casa văduvei, ziceau între dânșii: "Ce este această minune?". Unii ziceau: "Fiindcă a intrat acolo Haralambie, pentru aceea a odrăslit stâlpul și a crescut copac mare". Și intrând, găsiră pe sfânt șezând și învățând pe văduvă, grăind astfel către dânsa: "Fericită ești tu, femeie, că ai crezut în Hristos; fericită ești că se iartă păcatele tale, pentru că Dumnezeu primește pe cei ce se pocăiesc". Deci ziseră lui oamenii care veniseră: "Pentru ce nu ne spui nouă de ești Tu Hristos cu adevărat?". Răspuns-a Sfântul Haralambie: "Iertați-mă, fiilor, sunt slugă a voastră, dar slujitor al lui Hristos și în numele Lui se fac acestea".
Atunci femeia, luând îndrăzneală, a strigat cu glas mare: "Bucură-te, Haralambie, care totdeauna luminezi lumea cu lumina cea nestinsă. Bucură-te Haralambie, cel mare cu darul; bucură-te Haralambie, sfeșnicule cel prealuminos, pentru că mulți prin învățătura ta s-au apropiat de Hristos!". Acestea grăindu-le femeia, toți au căzut la picioarele Sfântului Haralambie, mărturisind pe Hristos, iar cu inimile crezând Într-însul, au primit mântuitorul Botez.
În altă zi, a poruncit împăratul ca să aducă pe mucenic la judecată și, alergând înainte, cei ce crezuseră în Hristos au spus împăratului minunea ce se făcuse, cum a odrăslit stâlpul cel uscat și s-a făcut copac mare.
Mirându-se împăratul de aceea, Crisp, eparhul, i-a spus: "Stăpâne împărate, de nu vei porunci ca degrabă să ucidă cu sabia pe vrăjitorul acela, toți se vor amăgi de minunile făcute de dânsul și, lăsând pe zeii noștri și pe noi, vor merge în urma lui". Atunci, împăratul a hotărât asupra sfântului judecată de sabie, despre care auzind Sfântul Haralambie, a cântat cu bucurie psalmul lui David: "Milă și judecată voi cânta Ție, Doamne; cânta-voi și voi înțelege în cale fără prihană, când vei veni către mine"; apoi a mai zis și un alt psalm până în sfârșit.
Ajungând cu veselie la locul în care avea să-și sfârșească nevoința, a zis: "Mulțumesc, Ție, Doamne Dumnezeule, că ești milostiv și îndurat. Tu ai ucis pe vrăjmași, ai sfărâmat iadul și durerile morții le-ai dezlegat. Pomenește-mă, Doamne Dumnezeul meu, întru Împărăția Ta". Astfel rugându-se el, s-au deschis cerurile și S-a pogorât la dânsul Domnul cu mulțimea sfinților îngeri, pe un scaun de smarald cu foarte mare podoabă, și a șezut pe dânsul Domnul, zicând către mucenic: "Vino, Haralambie, prietenul Meu, cel ce ai răbdat multe pentru numele Meu. Cere de la Mine ce voiești și îți voi da ție".
Sfântul Haralambie a spus: "Mare este taina aceasta, Doamne, că m-ai învrednicit a vedea înfricoșata Ta slavă. Doamne, de-Ți place Ție, mă rog să dai slavă numelui Tău, ca oriunde se vor pune moaștele mele și se va cinsti pomenirea mea, să nu fie foamete în locul acela sau aer stricăcios, care să piardă rodurile. Ci să fie mai ales în locurile acelea pace și sănătate trupească, mântuire sufletească și îndestulare de grâu și vin, cum și înmulțire de dobitoace, pentru trebuința oamenilor. Doamne, Tu știi că oamenii sunt trup și sânge, iartă-le lor păcatele și le dă îmbelșugare din rodurile pământului ca, cu îndestulare, pentru osteneala lor, să se sature și să se îndulcească, preamărindu-Te pe Tine, Dumnezeul lor, Dătătorul tuturor bunătăților; iar roua ce se pogoară de la Tine, să le fie tămăduire. O! Doamne Dumnezeul meu, varsă peste tot darul tău și îi izbăvește de boala ciumei".
Astfel rugându-se sfântul, Domnul i-a zis: "Fie după cererea ta, viteazul meu ostaș". Deci s-a dus Domnul cu îngerii Săi la cer și i-a urmat sufletul Sfântului Mucenic Haralambie. Atunci ostașii, ducându-se la împărat, i-au spus despre slava mucenicului și cum i s-a arătat Domnul și că a murit fără tăiere de sabie și au văzut sufletul lui suindu-se la ceruri. Atunci a căzut împăratul în mare mirare și frică, iar fericita Galinia, fiica lui, a cerut de la dânsul trupul mucenicului și, luându-l, l-a învelit în pânze curate și subțiri și l-a uns cu aromate și mir de mare preț și l-a pus în raclă de aur, slăvind pe Dumnezeu. Împăratul s-a temut să judece și să facă rău fiicei sale, pentru că vedea pe Dumnezeu care era cu dânsa. Deci a lăsat-o să viețuiască în dreapta credință creștinească, după voia ei.
Acestea toate s-au făcut în acel timp când era Sever în Antiohia, iar întru noi împărățind Domnul nostru Iisus Hristos. Acesta este nebiruitul Mare Mucenic Haralambie, arhiereul lui Dumnezeu, care mijlocește pentru toată lumea, care a pătimit în ziua a zecea a lunii februarie și totdeauna stă de-a dreapta scaunului lui Dumnezeu, rugându-se pentru noi Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava și împărăția, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților
În această lună, ziua a zecea, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Haralambie, și a celor ce au crezut și s-au săvârșit împreună cu el: Porfiriu și Vaptos, care s-au săvârșit de sabie, și sfintele trei femei mucenițe care s-au omorât de sabie pentru că au crezut în Hristos, prin sfântul Haralambie;
Tot în această zi, pomenirea sfintelor mucenițe și fecioare: Enata și Valentina și a mucenicului Pavel;
Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinți părintelui nostru Anastasie, arhiepiscopul Constantinopolului;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Zenon;
Tot în această zi, pomenirea icoanei preasfintei de Dumnezeu Născătoarei, stăpânei noastre, cea din Areovind.
În această lună, ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Vlasie, episcopul Sevastiei;
Tot în această zi, pomenirea sfinților doi prunci care au pătimit împreună cu sfântul Vlasie și a celor șapte femei, care de sabie s-au săvârșit;
Tot în această zi, aflarea moaștelor sfântului proroc Zaharia, tatăl sfântului Ioan Botezătorul;
Tot în această zi, pomenirea împărătesei Teodora, sprijinitoarea Ortodoxiei;
Tot în această zi, sfântul noul mucenic Gheorghe robul, care a suferit mucenicia prin foc în cetatea Sofia, la anul 1515.
Pe Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Mucenice Haralambie roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.
Sursă: pravila.ro, facebook.
