Sfântul Mucenic Trifon este numit făcător de minuni, deoarece cu puterea rugăciunii sale alunga bolile și duhurile necurate. El este ocrotitorul Moscovei și totodată protectorul grădinarilor, florarilor și păsărilor, fiind cel ce poate îndepărta insectele dăunătoare și păzi lanurile de secetă și grindină. În calendarul ortodox este prăznuit pe data de 1 februarie. A nu se confunda cu Sfântul Trofin serbat pe 29 septembrie sau cel serbat pe 19 decembrie.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Sfântul Mucenic Trifon s-a născut 232 în localitatea Lampsacus din Frigia, o provincie romană din Asia Minor (Asia Mică), care era aproape de cetatea Apamia, din părinți dreptcredincioși. Încă de când era prunc, preabunul Dumnezeu a binevoit a sălășlui într-însul harul Sfântului Duh și a-i hărăzi darul de a face minuni, că nu numai din gura pruncului aceluia, ci și din faptele lui cele minunate să se săvârșească laudă. Tămăduia toate bolile, dar mai ales avea stăpânire asupra diavolilor.
Odată, Sfântul Trifon a salvat întreaga comunitate din Lampsacus de la înfometare, oprind cu puterea rugăciunii invazia lăcustelor care devorau lanurile de grânele ale oamenilor de acolo.
După moartea lui August, Cezarul, în anul 295 a pus stăpânire pe împărăția Romei Gordian care, deși era închinător de idoli, nu-i prigonea pe creștini. Acela avea o fiică preafrumoasă, învățată și înțeleaptă, anume Gordiana, pe care, fiind la vârsta căsătoriei, mulți dintre cei mai mari și slăviți boieri doreau să o logodească cu fiii lor, din cauza frumuseții și înțelepciunii ei. În acea fecioară însă, prin voia lui Dumnezeu intrând diavolul, o muncea neîncetat, aruncând-o în foc și în apă. Și nu puțină mâhnire aveau părinții și plângeau amar și aducând la ea doctori înțelepți și nimic nu-i puteau face.
Atunci, singur diavolul, prin voința lui Dumnezeu, a strigat, zicând: "Nimeni nu va putea să mă izgonească de aici, decât numai tânărul Trifon!" Îndată împăratul a trimis în toată lumea ca să-l caute pe Trifon. Au adus mulți cu acel nume, dar nici unul n-a putut să izgonească pe diavol din fiica împăratului, până ce l-au aflat pe Sfântul Trifon, tânărul, în părțile Frigiei, în satul Campsada, lângă un izvor, păscând gâștele. Acesta a fost adus degrabă la Roma, având pe atunci numai 17 ani.
Când s-a apropiat sfântul de Roma, a cunoscut diavolul venirea lui și, muncind cumplit pe fecioară, striga: "Nu pot să locuiesc aici mai mult, că aproape este Trifon, care după trei zile va sosi și nu pot să rabd mai mult". Așa strigând vicleanul duh, a ieșit dintr-însa. A treia zi, sosind în cetate Sfântul Mucenic Trifon și ducându-l în palatele împărătești, a fost primit cu dragoste de către împărat, pentru că l-a cunoscut împăratul după cuvintele acelea pe care le-a grăit diavolul când a ieșit din fiica lui. Dar, ca să știe mai cu încredințare cum că Trifon a tămăduit pe fiica lui, l-a rugat să le arate pe diavol, ca să-l vadă cu ochii lor. Atunci sfântul a petrecut în post și în rugăciune șase zile și a primit de sus mai mare și mai puternică stăpânire peste duhurile cele necurate.
A șaptea zi, răsărind soarele, a mers împăratul la fericitul Trifon cu suita sa, vrând să vadă pe diavol cu ochii lui. Sfântul Trifon, plin de Duhul Sfânt și cu ochii minții privind pe nevăzutul duh, i-a zis: "Ție îți grăiesc, duhule necurat, în numele Domnului meu Iisus Hristos, arată-te înaintea celor ce sunt aici și le descoperă chipul tău cel nerușinat, apoi, spune-le neputința ta". Deci, îndată s-a arătat diavolul înaintea tuturor, în chip de câine negru, având ochii ca de foc și capul plecat spre pământ. Atunci îl întrebă sfântul: "Cine te-a trimis aici, demone, ca să intri în această fecioară? Pentru ce ai îndrăznit a intra în cea creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, singur fiind, fără de chip, neputincios și plin de toată rușinea?" Răspuns-a diavolul: "Sunt trimis de tatăl meu, care este începător a toată răutatea. El se numește Satana și locuiește în iad; el mi-a poruncit să chinuiesc pe fecioara aceasta".
Apoi l-a întrebat sfântul iarăși: "Cine v-a dat vouă putere să îndrăzniți spre făptura lui Dumnezeu?" Diavolul, deși nu voia, dar fiind silit de puterea cea nevăzută a lui Dumnezeu, a spus adevărul în auzul tuturor: "Noi nu avem putere asupra celor ce cunosc pe Dumnezeu și care cred în Hristos Fiul, Unul născut, pentru care Petru și Pavel au murit aici. De aceea noi cu frică fugim afară numai când vom avea voie să-i aducem cuiva ispite ușoare. Dar asupra celor ce nu cred în Dumnezeu și în Fiul Său și asupra celor ce umblă în toate poftele lor, făcând lucrurile cele plăcute nouă, asupra acelora luăm stăpânire, ca să-i chinuim pe ei. Lucrurile cele plăcute nouă sunt acestea: închinarea la idoli, hula, desfrânările, farmecele, zavistia, uciderea și mândria. Cu aceste lucruri și cu cele următoare lor, înfășurându-se oamenii ca în niște lanțuri, se înstrăinează de Dumnezeu, Ziditorul lor, și de bunăvoie se fac prieteni nouă și împreună cu noi vor lua chinurile veșnice".
Prin această minune i-a făcut pe mulți păgâni să treacă la creștinism. Reîntors acasă de la Roma, Trifon a început să propovăduiască învățătura Mântuitorului Hristos prin satele Frigiei, vindecând bolnavii în chip minunat. Sfântul Trifon a devenit vestit și datorită faptului că îi ajuta pe cei neputincioși fără a le cere altceva decât credință în Mântuitorul Iisus Hristos cu a Cărui puterea îi vindeca.
O dată cu venirea la tron a împăratului Deciu (249-251), au reînceput persecuțiile asupra creștinilor. Sfântul Trifon a fost pârât prefectului Aquilinus (guvernatorul provinciei romane Bitinia), spunându-i că acesta propovăduia cu mare evlavie credința în Iisus Hristos și că i-a botezat pe mulți în această credință. Din acest motiv Sfântul Mucenic Trifon a fost arestat și aruncat în temnița din cetatea Niceea.
După ce a fost arestat, Sfântul Trifon a fost dus în fața guvernatorului Aquilinus, care i-a cerut să se lepede de credința sa și să aducă jertfă zeilor Romei. Sfântul Mucenic Trifon a refuzat însă cu tărie și a mărturisit credința sa în Iisus Hristos.
Pentru mărturisirea sa, sfântul a fost supus unor torturi îngrozitoare: a fost lovit cu bâtele, trupul i-a fost scrijelit cu gheare de fier, a fost ars și i s-au bătut cuie în tălpi; toate acestea sfântul le-a îndurat însă cu bărbăție și răbdare.
În cele din urmă a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. Sfântul mucenic s-a rugat înainte de execuție, mulțumind lui Dumnezeu pentru că l-a întărit în încercările sale. El s-a mai rugat Domnului să-i miluiască pe cei care-l vor chema în ajutor, totodată s-a mai rugat lui Dumnezeu să moară înainte de a fi decapitat. Astfel, atunci când călăul a ridicat sabia pentru a-i tăia capul, Sfântul Mucenic Trifon își dăduse deja sufletul în mâinile Domnului. Toate acestea s-au petrecut la Niceea (orașul Iznik din Turcia de astăzi), în anul 250.
O, Doamne, Dumnezeule al dumnezeilor și Împărate al împăraților, cel mai sfânt decât toți sfinții, mulțumescu-Ți că m-ai învrednicit a-mi împlini fără șovăială ostenelile nevoinței. Iar acum mă rog Ție ca mâna nevăzutului diavol să nu se atingă de mine și să mă tragă în adâncul pieirii, ci mai vârtos trimite-i pe sfinții Tăi îngeri să mă călăuzească în sălașul Tău preaminunat și să mă facă moștenitor Împărăției Tale celei preadorite.
Primește sufletul meu și auzi rugăciunile tuturor celor ce Îți vor aduce Ție jertfe, întru pomenirea mea! Căuta spre dânșii, din locașul Tău cel sfânt, și dăruiește-le lor darurile Tale cele bogate și nestricăcioase, căci Tu ești Unul bun, milostiv și dătător de bine, în vecii vecilor. Amin!
Surse: Basilica, Creștin Ortodox, Creștin Ortodox, orthodoxwiki,
În Biserica Ortodoxă Rusă Sfântul Trifon este slăvit ca protector al Moscovei.
Sfântul Trifon este cinstit ca protector al grădinile și livezile împotriva insectelor dăunătoare și a altor calamități naturale, precum și ca alungător al duhurilor necurate și tămăduitor al bolilor (printre care și nebunia).
În Rusia, Sfântul Trifon este considerat ca fiind sfântul protector al păsărilor. Odată țarul Ivan cel Groaznic a ieșit la vânătoare, iar îngrijitorul șoimului său a scăpat din neatenție pasărea preferată a țarului. Țarul i-a pus în vedere acestui îngrijitor, pe nume Trifon Patrikeev, să găsească șoimul în trei zile, altfel va fi condamnat la moarte. Bietul Trifon a căutat pasărea prin toată pădurea dar fără niciun rezultat. În cea de-a treia zi, sfârșit de oboseală după atâta căutare, îngrijitorul s-a întors la Moscova, în Crângul Marinaia. Întinzându-se ca să se odihnească, s-a rugat Sfântul Mucenic Trifon (sfânt al cărui nume îl purta), chemându-l în ajutor. În vis a văzut un tânăr pe un cal alb care ținea pe mână șoimul țarului. Acesta i-a spus: "Ia-ți pasărea pierdută, du-o țarului și nu te mai necăji". Când s-a trezit, îngrijitorul a zărit șoimul stând pe un brad. A luat-o, a dus-o țarului și i-a spus ce ajutor miraculos a primit de la Sfântul Mucenic Trifon. Drept mulțumire că i-a salvat viața, Trifon Patrikeev a construit o capelă în locul unde i-a apărut Sfântul Trifon. Mai târziu, a construit chiar și o biserică cu hramul Sfântul Trifon în Moscova.
Surse: Basilica, Orthodoxwiki,
În lume Creștinii au înfășurat trupul sfântului mucenic într-un giulgiu, cu intenția de a-l îngropa în Niceea, acolo unde a pătimit, dar sfântul li s-a arătat și le-a cerut să-i ducă trupul în satul său natal, Lampsacus. Mai târziu, moaștele Sfântul Mucenic Trifon au fost mutate la Constantinopol, iar mai târziu (după cruciada a IV din anul 1204) au ajuns la Roma.
În RomâniaSingurul locaș de cult din București care îl are ca ocrotitor este Biserica Cărămidarii de Jos din Sectorul 4.
În urma unui incendiu din 1922 lăcașul de cult a avut foarte mult de suferit astfel că la 14 decembrie 1930 Patriarhul Miron Cristea a sfințit biserica, după reparațiile necesare, adăugându-i și hramul "Sfântul Mucenic Trifon", după dorința credincioșilor parohiei care se ocupau și cu grădinăritul și cultivarea florilor. De-a lungul timpului la biserica parohiei au fost executate numeroase lucrări de întreținere și înfrumusețare. Din anul 2003 se păstrează în Biserică și un fragment din moaștele Sfântului Trifon.
Moaștele Sfântului Mare Mucenic Trifon se găsesc în România la:
În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfântului Trifon!
TRIFON – este un nume destul de rar folosit, fiind purtat doar de 153 de români. Acest nume provine din limba greacă veche Τρύφων și se traduce prin "blând", "bun", "calm", "delicat".
În România mai este întâlnit și ca nume de familie și anume Trifu.
Conform cu calendarul ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în date de 1 februarie în ziua de prăznuirea a Sfântului Mucenic Trifon.
Deoarece Sfântul Trifon este cinstit ca fiind cel care protejează grădinile și livezile împotriva insectelor dăunătoare și a altor calamități naturale, el este zugrăvit în icoane purtând în mană o ramură de copac înfrunzită.
Sfântul Trifon este cinstit și ca alungător al duhurilor necurate și tămăduitor al bolilor (ajută mai ales bolnavi care suferă de boli mintale); din acest motiv în unele icoane sfântul este zugrăvit ținând în mâini o casetă asemănătoare cu cele ale sfinților doctori "fără de arginți".
În icoanele rusești Sfântul Trifon apare cu un șoim pe braț, amintindu-se astfel de minunea înfăptuită pentru Trifon Patrikeev, pe vremea țarului Ivan cel Groaznic.
Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma - Erminia Picturii Bizantine, p. 100
Sfântul Mare Mucenic este cunoscut în Biserica Ortodoxă ca ocrotitorul ogoarelor, deoarece într-o primăvară, semănăturile locuitorilor din Campsada erau puse în pericol de o mulțime de lăcuste. Trifon s-a rugat lui Dumnezeu să scape ogoarele de pierderea lor, lucru care s-a și întâmplat. De atunci și până astăzi, Sfântul Trifon este cinstit ca ocrotitorul țarinilor și grădinilor oamenilor.
Biserica Ortodoxă sărbătorește la 1 februarie pe Sfântul Mucenic Trifon. În Molitfelnic la rânduiala ce se face la țarini (holde), la vii și la grădini, când se întâmplă să fie stricate de sălbăticiuni sau de alte vietăți ca lăcuste, gândaci și altele este prezentă și Rugăciunea Sfântului Mucenic Trifon pentru păzirea grădinilor, a viilor și pentru toate holdele.
În rugăciunea sfântului, cunoscuta și sub denumirea de "Molitfele Sfântului Trifon", se spune și cauza pentru care insectele dăunătoare sunt blestemate și alungate: "… ca să nu stricați via, nici holda, nici gradina, nici pomii și nici legumele robului lui Dumnezeu (N), ci duceți-vă în munții cei pustii, în copacii cei neroditori în care v-a dăruit vouă Dumnezeu hrana cea de toate zilele. (…) Să nu stricați nici holda, nici via, nici gradina, nici orice pom roditor și neroditor; nici frunza legumelor să nu stricați din cuprinsul și locul robului lui Dumnezeu (N). Ieșiți din locurile acestea și vă duceți în locuri neumblate și fără apă și neroditoare, cum mai înainte am zis vouă. Ieșiți din locul și cuprinsul robilor lui Dumnezeu, care pe mine mă cheamă în ajutorul, folosirea și mântuirea lor. Ca și intru acestea să se slăvească preasfântul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh și să se plinească rugăciunile și cererile smeritului Trifon. Ca lui Dumnezeu se cuvine slava și stăpânirea în vecii vecilor. Amin."
În vechime, dar pe alocuri și în prezent, exista obiceiul de a sfinți apa (agheasma) în prima zi a fiecărei luni. Astfel, apa sfințită în ziua de 1 februarie este numită "agheasma Sfântului Trifon". De ziua Sfântul Trifon, viticultorii, pomicultorii și grădinarii evlavioși țin post și cheamă preotul pentru a le stropi viile, livezile și grădinile cu agheasmă, spre a fi păzite de insecte dăunătoare și de calamități naturale. Tot în aceasta zi, unii oameni gospodari aduc la biserică semințe de cereale și legume, spre a fi binecuvântate de preot pentru semănat.
În sudul Olteniei există un ritual complex de pregătire a viei pentru noul sezon, cunoscut sub numele de Arezeanul (Tăiatul) viilor. Pe lângă acest obicei de tăiere a corzilor de viță-de-vie, viticultorii aprindeau focuri la marginea plantațiilor și afumau via cu o cârpă aprinsă, spre a feri via de pătrunderea forțelor malefice.
Odată ce ritualul de la vie era încheiat, viticultorii se îndreptau în alai spre casă. Veneau spre casă purtând pe cap cununi făcute din primele corzi tăiate din vie. Acasă, viticultorii erau așteptați cu masa abundentă, semn că astfel trebuia să fie și producția viticolă.
În zonele Banatului și ale Transilvaniei, în ziua de 1 februarie bărbații ieșeau în livezi și după ce curățau pomii îi stropeau cu apa luată în zori din izvoare și sfințită de preot.
Un alt obicei întâlnit în aceasta zi era "scuturatul pomilor". Cu topoarele în mâini, bărbații loveau pomii la rădăcina, mimând tăierea acestora: "- Măi, pomule, face-i roade, că de nu, eu te tai". Răspunsul era dat de un copil în vârstă de 7-8 care simboliza "sufletul" pomului: "- Lasă-mă, iartă-mă, nu mă lovi, nu mă tăia, c-oi înflori și-oi rodi, când vremea mi-a veni și de noroc ți-oi fi".
Ziua de 1 februarie este numită în unele zone Ziua omizilor. În aceasta zi, unele gospodine sfințeau grâul și porumbul pe care îl aveau spre a fi semănat. Alte gospodine mergeau cu turte la mușuroiul furnicilor și le spuneau: "Cum vă dau eu de mâncare, așa voi să nu-mi mâncați recolta!".
La sărbătoarea Sfântului Mucenic Trifon, credincioșii din Bordeștii de Jos obișnuiesc să cheme preotul la casele lor și, rugându-se lui Dumnezeu, să ceară ajutor ca în noul an ogoarele să fie ferite de gândaci, lăcuste și de toate jivinele, după cum informează "Ziarul Lumina".
Practica este ca, pe masa unde se slujește, cei ai casei să aducă crenguțe din toate soiurile de pomi fructiferi pe care îi au în livadă, pene de la păsări și semințe sau boabe de la toate plantele care se vor sădi în pământ în noul an. Acestea vor fi binecuvântate cu agheasmă spre a fi ferite de rozătoare. De asemenea, în caz că rugăciunile sunt însoțite de Sfințirea cea Mică a Apei, cu agheasma din această zi se stropește casa prin colțuri și unghere, acolo unde apar furnici, gândaci sau gâze și purici, ca Dumnezeu să le stârpească și să le alunge. "În vechime, povestesc preoții mai bătrâni, slujbele se făceau din casă în casă. Abia dacă dovedea în câteva zile să termine îndatoririle. Acum, odată cu venirea vremurilor acestora mai moderne, abia dacă mai numeri pe degetele de la o mână familiile care fac slujbă de "Trif". Acum, oamenii nu mai cer ajutorul lui Dumnezeu pentru a-i feri de rele, ci aleargă la magazin spre a cumpăra soluții chimice ca să stârpească dăunătorii, deși conștientizează că acest lucru se prezintă ca un panaceu doar pentru moment, căci după pieirea puterii soluției respective, gândacii reapar", a spus părintele Cristi Muscalu, de la Parohia Bordeștii de Jos, județul Vrancea.
După Sfânta Liturghie, aprinzându-se candela de la icoana Sfântului Trifon sau, dacă această icoană nu este reprezentată pe catapeteasmă, doar candela cea de la icoana hramului, preotul ia untdelemn și Agheasmă Mare de la Bobotează și stropește în chipul crucii țarina sau via, sau grădina, sau casa unde săvârșește slujba. "Prin rugăciunile pe care le facem, trebuie să înțelegem cu toții, noi nu blestemăm jivinele care sunt enumerate în text, deși numele lor sunt invocate, căci și acestea sunt creaturi ale lui Dumnezeu, lăsate să trăiască pe pământ alături de oameni, ci pe diavolul care stă în spatele acțiunii lor pernicioase și care este adevăratul pricinuitor a tot răul. Aceste rugăciuni sunt un fel de molitfe, cum sunt cele ale Sfântului Vasile cel Mare, spre exemplu, și care sunt mai cunoscute de oameni, dar cele ale Sfântului Trifon se îndreaptă împotriva insectelor", a mai explicat părintele Muscalu.
O, Sfinte Mucenice Trifon, grabnic ajutătorule al tuturor celor ce la tine aleargă și se roagă înaintea sfintei tale icoane, degrab ascultătorule și mijlocitorule! Auzi-ne și acum în tot ceasul rugăciunea noastră, a nevrednicilor robilor tăi, care cinstim sfântă pomenirea ta: că tu, bineplăcutule al lui Hristos, însuți ai făgăduit mai înainte de ieșirea ta din viața aceasta stricăcioasă că te vei ruga Domnului pentru noi și ai cerut de la Dânsul darul acesta: dacă cineva, în oricare nevoie și întristare a sa, va prinde a chema sfânt numele tău, acela izbăvit va fi de toată năvălirea celui rău.
Și precum mai de demult pe fiica împăratului de la Roma, care de diavol se chinuia, o ai vindecat, asemenea și pe noi păzește-ne de cursele lui cumplite în toate zilele vieții noastre și mai vârtos în ziua cea înfricoșată a suflării noastre celei de pe urmă mijlocește pentru noi, când întunecatele chipuri ale viclenilor diavoli ne vor împresura și vor începe să ne înfricoșeze.
Fii nouă atunci ajutător și grabnic izgonitor al viclenilor diavoli și la Împărăția Cerurilor călăuzitor, unde acum stai cu ceata sfinților înaintea Scaunului lui Dumnezeu; roagă pe Domnul să ne învrednicească și pe noi a fi părtași ai veseliei și bucuriei celei de-a pururea fiitoare, ca dimpreună cu tine să ne învrednicim a slăvi pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Mângâietorul, în veci. Amin.
Mucenicul Tău, Doamne, Trifon, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Cu întărirea Preasfintei Treimi ai stricat mulțimea idolilor, până la margini, vredniciile de pomenire, cinstit întru Hristos făcându-te; și biruind pe tirani întru Dumnezeu Mântuitorul, ai primit cununa muceniciei tale și darurile Dumnezeieștilor tămăduiri, ca un nebiruit.
În părțile Frigiei, în satul ce se numea Campsada, care era aproape de cetatea Apamia, s-a născut Sfântul Trifon, din părinți dreptcredincioși. Încă de când era prunc, preabunul Dumnezeu a binevoit a sălășlui într-însul harul Sfântului Duh și a-i hărăzi darul de a face minuni, că nu numai din gura pruncului aceluia, ci și din faptele lui cele minunate să se săvârșească laudă. Tămăduia toate bolile, dar mai ales avea stăpânire asupra diavolilor. Numai cât auzeau pomenindu-se numele lui, fugeau din cei ce pătimeau. Deci, spre încredințarea minunilor lui celor multe pe care le-a săvârșit, vom descrie una, ca de la început să înțelegeți toată viața lui.
După moartea lui August, Cezarul, în anul 295 a pus stăpânire pe împărăția Romei Gordian care, deși era închinător de idoli, nu-i prigonea pe creștini. Acela avea o fiică preafrumoasă, învățată și înțeleaptă, anume Gordiana, pe care, fiind la vârsta căsătoriei, mulți dintre cei mai ari și slăviți boieri doreau să o logodească cu fiii lor, din cauza frumuseții și înțelepciunii ei. În acea fecioară însă, prin voia lui Dumnezeu intrând diavolul, o muncea neîncetat, aruncând-o în foc și în apă. Și nu puțină mâhnire aveau părinții și plângeau amar. Deci aduceau la ea doctori înțelepți și nimic nu-i puteau face.
Atunci, singur diavolul, prin voința lui Dumnezeu, a strigat, zicând: "Nimeni nu va putea să mă izgonească de aici, decât numai tânărul Trifon!". Îndată împăratul a trimis în toată lumea ca să-l caute pe Trifon. Au adus mulți cu acel nume, dar nici unul n-a putut să izgonească pe diavol din fiica împăratului, până ce l-au aflat pe Sfântul Trifon, tânărul, în părțile Frigiei, în satul Campsada, lângă un izvor, păscând gâștele. Acesta a fost adus degrabă la Roma, având pe atunci numai 17 ani.
Când s-a apropiat sfântul de Roma, a cunoscut diavolul venirea lui și, muncind cumplit pe fecioară, striga: "Nu pot să locuiesc aici mai mult, că aproape este Trifon, care după trei zile va sosi și nu pot să rabd mai mult". Așa strigând vicleanul duh, a ieșit dintr-însa. A treia zi, sosind în cetate Sfântul Trifon și ducându-l în palatele împărătești, a fost primit cu dragoste de către împărat, pentru că l-a cunoscut împăratul după cuvintele acelea pe care le-a grăit diavolul când a ieșit din fiica lui. Dar, ca să știe mai cu încredințare cum că Trifon a tămăduit pe fiica lui, l-a rugat să le arate pe diavol, ca să-l vadă cu ochii lor. Atunci sfântul a petrecut în post și în rugăciune șase zile și a primit de sus mai mare și mai puternică stăpânire peste duhurile cele necurate.
A șaptea zi, răsărind soarele, a mers împăratul la fericitul Trifon cu suita sa, vrând să vadă pe diavol cu ochii lui. Sfântul Trifon, plin de Duhul Sfânt și cu ochii minții privind pe nevăzutul duh, i-a zis: "Ție îți grăiesc, duhule necurat, în numele Domnului meu Iisus Hristos, arată-te înaintea celor ce sunt aici și le descoperă chipul tău cel nerușinat, apoi, spune-le neputința ta". Deci, îndată s-a arătat diavolul înaintea tuturor, în chip de câine negru, având ochii ca de foc și capul plecat spre pământ. Atunci îl întrebă sfântul: "Cine te-a trimis aici, demone, ca să intri în această fecioară? Pentru ce ai îndrăznit a intra în cea creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, singur fiind, fără de chip, neputincios și plin de toată rușinea?". Răspuns-a diavolul: "Sunt trimis de tatăl meu, care este începător a toată răutatea. El se numește Satana și locuiește în iad; el mi-a poruncit să chinuiesc pe fecioara aceasta".
Apoi l-a întrebat sfântul iarăși: "Cine v-a dat vouă putere să îndrăzniți spre făptura lui Dumnezeu?". Diavolul, deși nu voia, dar fiind silit de puterea cea nevăzută a lui Dumnezeu, a spus adevărul în auzul tuturor: "Noi nu avem putere asupra celor ce cunosc pe Dumnezeu și care cred în Hristos Fiul, Unul născut, pentru care Petru și Pavel au murit aici. De aceea noi cu frică fugim afară numai când vom avea voie să-i aducem cuiva ispite ușoare. Dar asupra celor ce nu cred în Dumnezeu și în Fiul Său și asupra celor ce umblă în toate poftele lor, făcând lucrurile cele plăcute nouă, asupra acelora luăm stăpânire, ca să-i chinuim pe ei. Lucrurile cele plăcute nouă sunt acestea: închinarea la idoli, hula, desfrânările, farmecele, zavistia, uciderea și mândria. Cu aceste lucruri și cu cele următoare lor, înfășurându-se oamenii ca în niște lanțuri, se înstrăinează de Dumnezeu, Ziditorul lor, și de bunăvoie se fac prieteni nouă și împreună cu noi vor lua chinurile veșnice".
Auzind acestea, împăratul și cei ce erau împreună cu el s-au umplut de spaimă și mulți, lepădându-se de păgânătate, au crezut în Hristos; iar credincioșii s-au întărit în credință și au preamărit pe Dumnezeu. Sfântul Trifon a poruncit diavolului să se ducă în mijlocul focului din iad; apoi diavolul a pierit. Împăratul, dând multe daruri sfântului, l-a liberat cu pace la locașul lui, însă sfântul, tot ceea ce a luat de la împărat a dăruit săracilor pe drum și întorcându-se în patria sa singur, se îndeletnicea în lucrurile cele obișnuite lui, tămăduind bolnavii și plăcând lui Dumnezeu prin viața cea sfântă și neprihănită.
După Gordian împăratul, a venit la împărăție Filip, dar și acela, neîmpărățind mult, a fost ucis de ostașii săi, iar după dânsul a împărățit Deciu, tiranul. Acesta, prigonindu-i cumplit pe creștini, a ucis mulți dintre ei prin diferite chinuri, iar pe mulți fricoși i-a întors de la Hristos, aducându-i la închinarea de idoli poruncind tuturor eparhilor săi și ighemonilor, care erau prin toată lumea, să verse fără cruțare nevinovatul sânge al creștinilor care nu voiau să se închine idolilor.
În acea vreme era la Răsărit un eparh, anume Acvilin. La acela a fost clevetit Sfântul Trifon că este creștin și că știind meșteșugul doctoricesc, umblă prin țări și tămăduiește bolnavii și apoi învață pe mulți și îi înșală a crede în Hristos, iar porunca împărătească n-o ascultă și batjocorește pe marii zei. Deci, îndată a trimis ostași în părțile Frigiei, ca să caute pe Trifon, pe care degrabă l-au găsit, pentru că nu putea să se ascundă făclia ce ardea cu râvna cea după Dumnezeu, luminând pe oameni prin credința cea dreaptă și prin fapte bune. Dar Sfântul Trifon, auzind de cei ce-l căutau, n-a fugit de ei în pustie, nici nu s-a ascuns în munți sau în prăpăstiile pământului, ci, înarmându-se cu rugăciunea și cu semnul crucii, cu îndrăzneală s-a apropiat de cei ce-l căutau și, dându-se în mâinile lor, mergea cu veselie la Acvilin, eparhul, care atunci era în cetatea Niceei. Când Acvilin a stat la judecată cu multă mândrie, înconjurându-l purtătorii de arme, fiind de fată fruntașii, slugile și mult popor, atunci Pompian Scriniarie, cel mai mare dregător, a zis către eparh: "Tânărul din cetatea Apamia, cel trimis la măria ta, iată stă înaintea judecății tale celei strălucite".
Acvilin, eparhul, a zis: "Cel ce stă de față să ne spună numele său, patria, slujba și norocul său, apoi să-și mărturisească credința". Sfântul a zis: "Numele îmi este Trifon, iar patria îmi este Campsada, care este aproape de cetatea Apamia; noroc la noi nu este, nici nu s-a auzit cândva; căci credem că toate se fac cu dumnezeiasca purtare de grijă și cu negrăita Lui înțelepciune, iar nu cu norocul, nici prin mersul stelelor, nici din întâmplare, precum credeți voi. Sunt liber și numai lui Dumnezeu slujesc, iar Hristos este credința mea, Hristos slava mea și cununa laudei mele".
Eparhul zise: "Socotesc că până acum n-ai auzit de porunca împărătească cum că tot omul care se numește creștin și nu se închină zeilor să se dea la moarte silnică; deci, înțelepțește-te și întoarce-te de la acea înșelătoare credință, ca să nu fii aruncat în foc". Sfântul Trifon a răspuns: "O! de m-aș învrednici să mă sfârșesc prin foc și prin toate muncile, pentru numele lui Iisus Hristos, Domnul și Dumnezeul meu!". Eparhul a zis: "O! Trifon, te sfătuiesc să jertfești zeilor, căci te văd tânăr cu trupul și desăvârșit cu înțelepciunea și nu voiesc să mori așa rău". Sfântul Trifon a răspuns: "Desăvârșita înțelepciune voi avea de voi aduce Dumnezeului meu cea mai desăvârșită mărturisire și de voi păzi neschimbată dreapta credință în El, ca pe o comoară de mare preț, și de voi fi adus jertfă Celui ce s-a jertfit pentru mine". Eparhul a zis: "Focului voi da trupul tău, iar sufletul tău cu pedeapsă și mai cumplită îl voi chinui". Sfântul a răspuns: "Tu mă îngrozești cu focul care se stinge și al cărui sfârșit este cenușa. Eu pe voi necredincioșii vă îngrozesc cu focul cel veșnic și nestins. Depărtează-te de la înșelăciune și cunoaște pe adevăratul Dumnezeu, ca să nu te căiești mai pe urmă, când vei cădea în focul cel veșnic".
Acvilin, umplându-se de mânie, a poruncit să-l bată pe sfântul, spânzurându-l pe lemn. Auzind aceasta, fericitul Trifon, îndată și-a dezbrăcat hainele cu îndrăzneală și cu osârdie și-a dat trupul cel frumos în mâinile prigonitorilor, spre bătăi. Deci, legându-i mâinile la spate, l-au spânzurat și au început să-l bată. Fiind bătut tare, trei ceasuri, a răbdat bărbătește, căci n-a strigat, nici n-a gemut, ci tăcea, primind nenumărate lovituri. După bătaia aceea, eparhul Acvilin i-a zis: "Pocăiește-te Trifon, lepădând nebunia ta; făgăduiește a te închina zeilor, pentru că nimeni, împotrivindu-se poruncii împărătești, n-a putut să scape de moartea cea amară". Sfântul a răspuns: "Și eu îți zic că nimeni, lepădându-se de Hristos, cerescul Împărat, nu va putea să moștenească viața veșnică, ci va fi trimis în focul cel veșnic, care niciodată nu se stinge".
Zis-a eparhul: "Împărat ceresc nu este altul decât numai Zeus, fiul lui Saturn, acela este tatăl zeilor și al oamenilor, căruia de nu i se închină cineva, nu poate să fie viu. Aceluia și tu ești dator a te închina, ca să te arăți vrednic de această viață dulce".
Sfântul a răspuns: "Să fie asemenea lui Zeus, zeului tău, toți cei care se închină lui și toți cei ce nădăjduiesc în el și despre care se povestește că era, la început, între vrăjitori și fermecători, cel mai nelegiuit începător a tot lucrul necurat și fără de Dumnezeu. După a cărui moarte, oamenii care au urmat faptelor lui cele rele i-au făcut idoli de aur și de argint și l-au numit zeul lor, ca astfel să-l aibă sprijinitor la necurăția și fărădelegea lor. De vreme ce zeul lor era astfel, cu aceste obiceiuri, zei s-au numit de următorii lor și ceilalți oameni răi. Deci, voi, urmând predaniilor celor necurate și basmelor celor mincinoase, vă închinați idolilor celor neînsuflețiți și muți, defăimând pe Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, a întemeiat pământul pe ape, a revărsat văzduhul și, după ce a dat ființă la toată materia cea zidită, a pus stăpân peste toate pe omul pe care l-a creat. Acesta, fiind înșelat de zavistnicul șarpe și căzând în nenumărate răutăți, Dumnezeu Cuvântul s-a milostivit a se întrupa, apoi a murit pe cruce și s-a îngropat, iar a treia zi, înviind, s-a suit la ceruri și șade de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, până ce-L va cunoaște pe El toată zidirea. După aceea, iarăși va veni din ceruri, cu putere și cu multă slavă, când va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Acesta este Dumnezeul dumnezeilor și Împăratul împăraților, Judecătorul viilor și al morților, iar cei ce vă par vouă că sunt dumnezei, aceia sunt para focului celui veșnic, împreună cu toți cei ce se închină lor".
După aceasta, eparhul Acvilin mergând la vânat, a poruncit să ducă după el pe Sfântul Trifon, legat de un cal. Nu era ușor chinul acela al sfântului, căci i se rupeau degetele picioarelor, nu numai că erau goale, fiind atunci ger cumplit, ci și fiindcă îl călcau picioarele calului, iar tălpile se roșeau. Însă mucenicul, privind către Dumnezeu și înfierbântându-se de dragostea lui, nu socotea durerea, ci cânta cuvintele lui David: Săvârșește pașii mei în cărările Tale, ca să nu mi se clatine pașii. Și iarăși: Îndreaptă Tu pașii mei, Doamne, după cuvântul Tău și fă să nu mă stăpânească toată fărădelegea. Apoi rostea adeseori și cuvintele Sfântului întâi mucenic Ștefan, zicând: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!".
Atunci eparhul, întorcându-se târziu de la vânat, a pus de față iarăși pe mucenic și i-a zis: "Acum, o! ticălosule, socotit-ai înțelepțește a aduce jertfe zeilor sau petreci încă în nebunia ta cea veche?". Sfântul răspunse: "Tu singur ești plin de nebunie și de necunoștință, că te-a orbit diavolul, încât nu poți să cunoști pe Ziditorul tuturor și să I te închini Lui, iar eu sunt înțelept, nedepărtându-mă de Hristos, Care mă mântuiește". Atunci eparhul a poruncit să ducă pe sfântul în temniță, iar el s-a dus în hotarele dimprejur și a zăbovit acolo câteva zile. Apoi, întorcându-se iarăși în Niceea, a stat la judecată și, punând de față pe Sfântul Trifon, i-a zis: "Nu te-a pedepsit de ajuns vremea cea îndelungată, fiind în legături, ca să te supui poruncii împărătești și să te închini la zei?". Sfântul răspunse: "Domnul și Dumnezeul meu, Iisus Hristos, Căruia îi slujesc cu inimă curată, m-a certat și m-a întărit ca să-mi păzesc credința neschimbată și nemișcată. Deci Lui, unuia, adevăratului împărat și Dumnezeu mă supun și către El mă plec; iar mândria ta și pe a împăratului tău o defăimez și mă întorc de la cei ce se cinstesc de voi".
Eparhul a zis către slujitori: "Bateți-i piroane ascuțite în picioare și, purtându-l prin cetate, bateți-l mereu". Îndată făcând slujitorii acestea, purtau pe sfântul și îl târau prin toată cetatea bătându-l, încât pătimea cumplită durere la picioare, nu numai pentru piroanele cele bătute într-însele, dar și din pricina gerului cel greu și a omătului, pentru că atunci era iarnă grea. Însă bunul pătimitor, având pe Hristos înaintea sa și privind la răsplătirile ce au să fie, toate acelea le răbda cu mulțumire. Apoi, aducându-l iarăși înaintea eparhului, se miră de o răbdare ca aceea a sfântului și i-a zis: "Până când, o, Trifon, vei disprețui chinurile? Până când nu te va atinge mulțimea durerilor?". Sfântul răspunse: "Până când și tu nu vei cunoaște puterea lui Hristos care este în mine? Până când nu încetezi a ispiti pe Duhul Sfânt, o, ticălosule? Oare încă n-ai înțeles că este nebiruită puterea cea mare a lui Hristos?".
Atunci tiranul, umplându-se de mânie, a poruncit să-i lege mâinile la spate și, spânzurându-l iarăși de lemn, să-l bată cu toiege fără cruțare, apoi cu făclii să-i ardă coastele. Făcând acestea toți slujitorii prigonitorului cu mare sârguință, îndată a strălucit o lumină din cer și o cunună prea frumoasă se pogora pe capul lui și pe care văzând-o, prigonitorii au căzut de frică. Sfântul Trifon, simțind ajutorul care îi venise de sus, s-a umplut de bucurie și de veselie, încât zicea: "Mulțumesc, Ție, Doamne, că nu m-ai lăsat să fiu fără ajutor în mâinile vrăjmașilor mei și mi-ai umbrit capul în ziua cea de război, mi-ai dat scăpare de mântuire și dreapta ta m-a primit. Acum mă rog Ție, Doamne, să fii totdeauna cu mine, întărindu-mă și apărându-mă, mă învrednicește ca, fără de împiedicare, să săvârșesc această nevoință și să mă învrednicesc să câștig cununa dreptății, cu toți cei ce au iubit numele Tău cel sfânt, că Tu unul ești preamărit în veci. Amin".
După aceasta, tiranul, chemând iarăși înaintea sa pe sfântul, fiind dezlegat, a început a-l măguli și a-i zice: "Adu jertfă, Trifone, marelui Zeus, închină-te chipului împăratului și te voi elibera cu cinste și cu daruri!". Sfântul Trifon, zâmbind, a zis: "Dacă pe împăratul singur l-am defăimat și am nesocotit poruncile lui cele nebune, apoi oare să mă închin chipului celui neînsuflețit? Aceasta nu se poate. Cât despre Zeus și despre ceilalți zei mincinoși ai tăi, să întrebi pe cei ce li se pare că sunt înțelepți între voi: ce fel de basme se născocesc despre dânșii. Căci ei, sîrguindu-se să acopere faptele lor necurate, au schimbat numele lor la alte lucruri, numind cerul Zeus, văzduhul Ira, pământul Demetra, marea Poseidon, soarele Apolon, luna Diana. Ai voștri făcători de basme au dat numele zeilor voștri la obiceiurile și patimile omenești, astfel: mânia și războiul le-au numit Ares, iar patima desfrânării Afrodita; și așa, părăsind pe Dumnezeu, ziditorul tuturor, nebunește ați umplut lumea de idoli și ați cinstit mai mult făptura decât pe Făcătorul. Dar nu numai singuri căzând din înțelegerea cea sănătoasă și din calea cea dreaptă în prăpastia cea pierzătoare de suflet vă surpați cu capul în jos, ci și pe noi vă sârguiți a ne trage acolo cu voi, ca să fim părtași la aceeași prăpastie și pierzare a voastră. Nimic nu veți spori, o, înșelătorilor, pentru că nu veți putea, ca pe cei ce nădăjduiesc cu adevărat spre Dumnezeul cel tare și viu să-i întoarceți din calea cea dreaptă și să-i plecați la idolii voștri".
Auzind Acvilin, s-a mirat de niște cuvinte ca acestea și, umplându-se mai mult de mânie, a poruncit să-l bată mai aspru. Deci bătură pe sfântul, fără milă, multă vreme. Văzând tiranul că nu poate să urnească stâlpul cel nemișcat și să-l întoarcă de la credința lui Hristos, a dat împotriva lui această poruncă: lui Trifon cel din Apamia, care s-a împotrivit poruncii împărătești și nevrând să aducă jertfă zeilor, după multe chinuri ce i-am dat, să i se taie capul. Atunci îndată l-au luat ostașii și l-au scos la locul de tăiere. Sfântul mucenic, stând spre răsărit, s-a rugat lui Dumnezeu, spunând: "Doamne, Dumnezeul Dumnezeilor și Împărate al împăraților, mai sfânt decât toți sfinții; Îți mulțumesc că m-ai învrednicit a săvârși nevoința aceasta fără poticnire. Acum mă rog ție, să nu se atingă de mine vicleana mina a vrăjmașului celui nevăzut, nici să mă pogoare în adâncul pierzării, ci să mă duci cu sfinții Tăi îngeri în locașurile cele iubite și fă-mă moștenitor al împărăției Tale celei dorite. Primește în pace sufletul meu și pe toți care mă vor pomeni pe mine, robul Tău, și întru pomenirea mea Îți vor aduce sfinte jertfe. Ascultă-i din înălțimea sfințirii Tale și caută spre dânșii din sfânt locașul Tău, dându-le lor îndestulate și nestricăcioase dăruiri, că Însuți ești bun și îndurat dătător în vecii vecilor".
Astfel rugându-se sfântul, mai înainte de a i se tăia capul, Domnul a luat sufletul lui în mâinile Sale, iar cinstitul lui trup a rămas mort la pământ, pe care frații cei ce erau în Niceea învelindu-l cu pânze subțiri și curate și ungându-l cu arome voiau să-l îngroape la dânșii, pentru apărarea cetății lor. Dar sfântul li s-a arătat și le-a poruncit să ducă moaștele sale în satul Campsada, unde s-a născut; și au făcut după porunca lui. Astfel, Sfântul Trifon, cel din tinerețe plăcut lui Dumnezeu și sfințit, aducând mulțime de oameni la Hristos și tămăduind nenumărate boli în popor, după multe chinuri – pe care pentru adevăr le-a suferit –, s-a încununat cu cununa nestricăciunii de la Tatăl, de la Fiul și de la Sfântul Duh, cel Unul în Treime Dumnezeu, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.
Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților
În această lună în ziua întâi, pomenirea sfântului mucenic Trifon;
Tot în această zi, pomenirea Înainteprăznuirea Întâmpinării Domnului Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Petru cel din Galatia;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vendimian;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vasile mărturisitorul, arhiepiscopul Tesalonicului, care era de neam din cetatea Atena;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Timotei, care în pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Tion, cu cei doi prunci, care de sabie s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Carion, care s-a săvârșit tăindu-i-se limba;
Tot în această zi, pomenirea sfintei mucenițe Perpetua și a celor împreună cu dânsa : Satâr, Revcat, Satornil, Secund și Felicitas;
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului Mucenic Anastaie Naupliotul.
În această lună, în ziua a doua, se prăznuiește Întâmpinarea Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când L-a primit dreptul Simeon în brațele sale;
Tot în această zi cinstim icoana Maicii Domnului numită "Îmblânzirea inimilor împietrite" sau "Profeția lui Simeon";
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Agatador;
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Iordan din Trapezunt, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1650, când de sabie s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Gavriil, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1676, când de sabie s-a săvârșit.
Pe Sfântul Mucenic Trifon să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte X Trifon roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.
Sursă: pravila.ro, facebook.
