Sfântul Mucenic Pamfil a fost unul dintre cei mai buni tâlcuitori ai Sfintelor Scripturi din secolul al IV-lea din timpul domniei împăratului Maximin Daia (305-313). Este serbat în calendarul ortodox împreună cu Valent diaconul și toți cei care au pătimit împreună cu ei în data de 16 februarie.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Sfântul Mucenic Pamfil s-a născut într-o familie nobilă în Berit de astăzi. A studiat la celebra școală filosofică din Alexandria. Pe lângă pregătirea administrativă, literară și filosofică, fiind un foarte bun cunoscător al Scripturii și al tâlcuirilor biblice. "În ce privește cunoștința dumnezeiască și Sfintele Scripturi, ne relatează Eusebiu de Cezareea, el dobândise, ca să nu spun ceva prea exagerat, o astfel de destoinicie cum nu avea nimeni dintre cei din vremea aceea."
Aplecarea sa spre studiul biblic este explicată și prin așezarea sa în școala marilor dascăli de exegeză sau tâlcuire a Scripturii de la Alexandria și Cezareea Palestinei. El a înființat în Cezareea Palestinei o bibliotecă foarte importantă pentru vremea aceea care avea peste 3000 de cărți. În același timp, a întemeiat și o școală publică pentru învățarea Sfintelor Scripturi. S-a ocupat cu corectarea textului Noului Testament, curățindu-l de greșelile diverșilor copiști. El însuși copia Sfânta Scriptură și o dădea celor care doreau să o descopere.
Istoricul Bisericesc Eusebiu de Cezareea spunea despre Sfântul Mucenic Pamfil: "Căpetenia acestei cete de martiri, (…), cel care singur se împodobise cu demnitatea preoțească la Cezareea, era Pamfil, un om care în decursul întregii lui vieți, părăsind și disprețuind plăcerile lumești, s-a distins prin tot felul de virtuți (…), precum și printr-un stil de viață de înaltă filosofie. Dar și mai mult ne-a întrecut pe toți cei din vremea noastră prin cea mai autentică râvnă arătată Sfintelor Scripturi, prin neobosita sa dragoste de muncă în tot ce lucra, precum și prin ajutorul pe care-l acorda tuturor celor din jurul său și care meritau să fie sprijiniți."
Sfântul Mucenic Pamfil se bucura de multă prețuire între oameni, și-a împărțit averea săracilor și trăia în fapte bune, în smerenie și în înfrânare, propovăduind Evanghelia și aducând pe mulți la dreapta credință. Pentru viața sa trăită în sfințenie și pentru că și-a păstrat credința creștină în fața amenințărilor păgâne, Sfântul Pamfil a fost răsplătit cu cununa veșnică a muceniciei împreună cu alți unsprezece martiri. Faima credinței și a înțelepciunii sale a ajuns pretutindeni, atrăgând asupra sa mânia lui Urban, cârmuitorul Palestinei, care l-a închis și l-a chinuit în temniță timp de doi ani. După acești doi ani de tortură și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos prin tăierea capului în ziua de 16 februarie a anului 310, în urma persecuțiilor din timpul domniei lui Dioclețian. Alături de el, cel de-al doilea mucenic a fost bătrânul diacon Valentin. Acesta era un bătrân înțelept care știa pe de rost Sfânta Scriptură.
Cel de-al treilea, Pavel din Iamnia Palestiniei fusese aruncat în foc pentru credința lui în Hristos și în timpul unei persecuții anterioare.
Aceștia, după diferitele chinuri la care au fost supuși de către guvernatorul Urban, au stat în temniță timp de doi ani, până când a ajuns la guvernare Firmilian. Alături de ei au fost întemnițați cinci frați, care se născuseră în Egipt și care se întorceau în țara lor după ce fuseseră siliți să muncească în minele din Cilicia. La porțile Cezareei cei cinci au declarat că sunt creștini și au fost aduși în fața judecății. Întrebați fiind: "Care sunt numele voastre și din ce neam sunteți?" - ei au răspuns: "Numele păgâne date de maica noastră noi le-am lepădat și ne-am numit în loc Ilie, Isaia, Ieremia, Samuil și Daniil." Întrebați fiind, "Care este patria voastră?" - ei au răspuns: "Ierusalimul cel de Sus."
Cei cinci mărturisitori au fost scoși din temniță și decapitați, iar după ei a fost ucis și tânărul Porfirie, un tânăr de 18 ani, slujitor al Sfântului Pamfil, care a încercat să îngroape trupurile mucenicilor. Pe Porfirie prigonitorii l-au îngropat de viu, la fel ca și pe Seleuc, cel care mai înainte fusese ofițer și care se apropiase să sărute picioarele mucenicilor.
De asemenea, tot acum au dobândit moarte mucenicească, Teodul și Iulian. Teodul a fost prins sărutând picioarele mucenicilor fiind răstignit de păgâni pe un lemn, iar Iulian, venind la Cezareea Palestinei, a văzut trupurile mucenicilor aruncate afară din cetate spre a fi mâncate de fiare. Atunci le-a îmbrățișat și le-a sărutat cu evlavie, pentru aceasta fiind prins, osândit și în cele din urmă ars de viu.
Sfântul Mucenic Pamfil rămâne un exemplu de urmat, o pildă și întărire în cuvintele evocatoare ale lui Eusebiu de Cezareea, despre cel pe care îl socotea "…stăpânul și dascălul meu, căci nu pot numi altfel pe dumnezeiescul și cu adevărat fericitul Pamfil."
Surse: Basilica, Ziarul Lumina, Ortodoxism.
Despre Sfintele Moaște ale Sfântului Mucenic Pamfil se știe că ele au fost aduse cu ocazia sfințirii primei Biserici a Sfintei Sofia din Constantinopol, și depuse spre cinstire în catedrală. Ele au rămas la Constantinopol până în prezent.
În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfântului Mucenic Pamfil!
PAMFIL - este un nume mai rar întâlnit în onomastica românească din prezent. El provine din limba greacă: "Pamphilos" era un nume destul de des întâlnit în Grecia antică. "Pamphilos" - "pan" care înseamnă "pe de-a-ntregul, pentru toți, al tuturor" și "philos" = "drag, iubit" . Așadar, semnificația numelui "Pamfil" este "iubit de toți", "îndrăgit de toți".
În România acest nume este folosit mai des ca nume de familie și în mediul monahal.
Pamfile, Pamfilea, Pamfilie, Pamfiloiu.
Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în data de 16 februarie când este pomenit Sfântul Mucenic Pamfil preotul și Valent diaconul. Mai sunt și alți sfinți care au purtat acest nume cum ar fi
Despre Sfântul Mucenic Pamfil și cei împreună pătimitori cu el, Dionisie din Furna nu ne-a lăsat foarte multe detalii în privința felului în care acești sfinți ar trebui să fie reprezentați: "Sfinții mucenici Pamfil și Valent și cei 10 mucenici de felurite vârste împreună cu dânșii fiind schingiuiți în tot felul de chinuri, se săvârșesc."
Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma - Erminia Picturii Bizantine, p. 100
Fiind puși înaintea groaznicelor unelte de chinuri, vitejii luptători ai Domnului, bucurându-se, cu bărbăție plină de curaj au răbdat chinurile, neținând seama de trup. Pentru aceasta au și moștenit Veșnica Slavă și acum se roagă pentru noi, cei care lăudăm chinurile lor.
Neîndurând a lua în seamă cele de pe pământ, Fericite Mucenice Pamfil și Valentin, ați luminat Dumnezeiasca viețuire cu nevoința pe care din pruncie ați urmat-o.
Mucenicii Tăi Doamne, Pamfil și Valentin, cu adevărat într-armându-se cu tărie împotriva tiranilor vrăjmași, cu armele credinței i-a biruit pe ei; și încununându-se cu cunună de la Dumnezeu, s-au numărat în Ceata îngerilor; cu care împreună neîncetat se roagă, să ne mântuiască de ispite, de supărări și de chinurile cele veșnice, cei ce îi fericesc pe dânșii cu credință. Acum și pururea și-n vecii vecilor. Amin.
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Fiind puși înaintea groaznicelor unelte de chinuri, vitejii luptători ai Domnului, bucurându-se, cu bărbăție plină de curaj au răbdat chinurile, neținând seama de trup. Pentru aceasta au și moștenit Veșnica Slavă și acum se roagă pentru noi, cei care lăudăm chinurile lor.
În Cezareea Palestinei au pătimit pentru Hristos 12 sfinți mucenici care s-au învrednicit de darul prorocesc și apostolesc. Ei au trăit pe vremea împărăției lui Dioclețian, iar cel întâi, cu numărul și cu rânduiala, era Sfântul Pamfil, presviterul acelei cetăți. El era de neam din Beirut, deprins din tinerețe cu înțelepciunea cea din afară, plin de duhovnicească filosofie, deosebit prin viața îmbunătățită și slăvit prin mărturisirea Domnului Hristos. Al doilea a fost Valent, diaconul bisericii Eliei, bărbat cinstit cu înțelegerea, că deși era bătrân, totuși ascuțit la minte, căci știa pe de rost dumnezeiasca Scriptură. Al treilea era Pavel, cel fierbinte în credință, arzător cu râvnă dreptei credințe. El era din cetatea ce se numea Iamnia, care mai înainte suferise pentru Hristos arderea focului. Aceștia trei, după diferitele munci ce au suferit pentru Hristos de la ighemonul Urban, fiind aruncați în temniță, au stat într-însa doi ani, pâră ce a luat ighemonia Firmilian, care a urmat după Urban.
În acea vreme, fiind izgoniți din Egipt 130 de mărturisitori ai lui Hristos și osândiți în Cilicia la săparea minelor de aur, niște tineri, frați după trup și după duh, cinci cu numărul, petrecându-i din Egipt până în Cilicia, când se întorceau în patria lor, au venit în cetatea Cesareei, că pe acolo le era calea. Intrând ei pe poarta cetății, i-au întrebat străjerii, cine sunt și de unde vin. Iar ei, netăinuind adevărul, au mărturisit că sunt creștini și patria lor este Ierusalimul de sus. Deci i-au prins și i-au aruncat în temniță ca pe niște tâlhari. A doua zi, care era în 16 februarie, au scos din temniță pe sfinții tineri din Egipt, cinci la număr, împreună cu mărturisitorii lui Hristos cei mai înainte pomeniți: Pamfil, Valent și Pavel, și i-a pus ighemonul înaintea judecății sale și a păgânului tiran Firmilian.
Ighemonul încerca mai întâi să biruiască pe tinerii cei din Egipt, înfricoșându-i cu diferite munci; iar pe unul dintre dânșii, care era mai mare de ani, punându-l în mijloc îl întreba cine este. El răspunse cu îndrăzneală despre dânsul și despre prietenii săi că sunt creștini. Apoi, întrebându-i despre nume, cel dintâi se numea Ilie, al doilea Ieremia, al treilea Isaia, al patrulea Samuil și al cincilea Daniil. Căci, lepădând acești sfinți tineri numele cele necurate, luate de la închinătorii de idoli și care li se puseseră de închinătorii lor părinți, în locul acelora s-au numit cu nume prorocești, adeverind la arătare că sunt robi ai lui Dumnezeu, nu numai cu lucrurile, ci și cu numele.
Firmilian, ighemonul, neînțelegând numele celor cinci sfinți, îi întreba de patria lor. Ilie spunea de moștenirea sa netrupească și duhovnicească, adică de Ierusalimul de sus, având în minte cuvântul apostolului către gălăteni: "Ierusalimul de sus este liber, acela este maică tuturor". Apoi, de cuvântul cel către Evrei: "V-ați apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu și de Ierusalimul cel ceresc". Ighemonul Firmilian nu pricepea ce este Ierusalimul și în ce parte se află, pentru că în vremurile acelea sfânta cetate nu se mai numea Ierusalim, ci Elia. Aceasta, din vremea când Adrian, păgânul împărat al Romei, a zidit în locul cetății celei preafrumoase a Ierusalimului, risipită de Țiț, o altă cetate în acel loc, în numele său, pentru că el se numea Elie Adrian. Deci, în locul Ierusalimului, s-a numit cetatea Elia și a prihănit toate locurile cele sfinte, astupând Mormântul Domnului cu pietre și cu țarină și punând idoli pretutindeni, apoi a poruncit să nu îndrăznească nimeni să numească cetatea într-alt chip, decât Elia. Aceasta o făcuse vrând să piardă de pe pământ pomenirea numelui Domnului nostru Iisus Hristos. Ierusalimul a fost în uitare la păgânii închinători de idoli aproape 200 de ani, până la venirea credinciosului împărat Constantin și a maicii sale Elena.
Firmilian ighemonul, care era în Palestina pe vremea împărăției lui Dioclețian, când sfântul tânăr îi spunea despre Ierusalim, nu știa unde și care este acea cetate ce se numește Ierusalim. Atunci a poruncit ca acelui fecior tânăr, care se chema Ilie, să-i lege mâinile înapoi, să-l spânzure gol și să-l bată cumplit, ca să spună cu adevărat care este acea cetate Ierusalimul și în ce parte a pământului se află. Dar el le spunea că Ierusalimul este patrie numai a creștinilor și nimeni altul nu poate să aibă parte într-însa; iar acea cetate este la răsărit, unde soarele începe a-și arăta razele întâi.
Astfel grăia sfântul despre Ierusalimul cel de sus, cel duhovnicesc și nu băga în seamă muncile, fiind ca fără trup. Ighemonul, neînțelegând despre Ierusalimul povestit de el, credea că creștinii și-au zidit undeva acea cetate și voiesc să se împotrivească romanilor. De aceea chinuia mai cu amar pe Sfântul Ilie, ca să spună cu adevărat unde este zidită acea cetate creștinească, Ierusalimul. Neputând afla de la dânsul nimic mai mult decât numai mărturisirea numelui lui Hristos și spunerea despre Ierusalimul cel de sus, a condamnat pe sfântul tânăr la moarte, tăindu-l cu sabia.
Apoi, muncind asemenea și pe ceilalți tineri: Ieremia, Isaia, Samuil și Daniil și neauzind altceva de la ei decât ceea ce auzise de la cel dintâi, i-a judecat să-i ucidă cu sabia. Apoi a întrebat despre Sfântul Pamfil presviterul, despre Valent diaconul și despre Pavel și, aflând că au fost chinuiți destul, mai înainte cu doi ani de către ighemonul Urban, care fusese înaintea lui, fiind ținuți în temniță atâta vreme, n-a voit să-i chinuiască mai mult, ci numai i-a întrebat dacă vor a se supune la împărăteasca poruncă. Dar, fiind neînduplecați, i-a judecat asemenea la tăiere cu sabia.
Un tânăr oarecare din slugile lui Pamfil, anume Porfirie, care era de 18 ani, fiind foarte mult iubit de stăpânul său prin curăția sa, auzind de răspunsul de moarte ce s-a dat asupra sfinților mucenici, a strigăt din popor: "Doresc ca trupurile sfinților să se îngroape în pământ". Aceasta cu mare glas strigând-o, a ieșit din mulțime și a stat înaintea ighemonului. Acesta, cercetând și aflând că este creștin, a poruncit ca îndată să-l spânzure gol și să-l bată cumplit. Și a bătut pe sfântul tânăr Porfirie atât de mult, încât tot trupul lui s-a zdrobit de răni și a căzut la pământ, încât se vedeau numai oasele goale și cele dinăuntru ale lui. Iar el, într-un chin ca acela, era ca un stâlp sau piatră nesimțitoare, fără de glas, pentru că n-a arătat nerăbdare, n-a strigat, nici n-a gemut, ci tăcea ca un zid. Pentru acest lucru tiranul mai mult se mânia și cu cârpe aspre de păr a poruncit să-i frece rănile, apoi l-a osândit spre ardere.
Înfigând un par și legând pe sfânt de dânsul, a pus lemne împrejur și le-a aprins. Dar, când l-a împresurat focul, mucenicul a strigat cu glas mare, chemând în ajutor pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. După aceea a tăcut, dându-și sfântul său suflet în mâinile Domnului. El a răbdat pătimirea ca și stăpânul său, ba încă l-a întrecut în primirea muceniceștii cununi, căci Sfântul Pamfil cu soții lui nu erau încă tăiați, când Sfântul Porfirie, sfârșindu-se în văpaia focului, s-a dus către începătorul de nevoințe, Hristos.
Pe când se ardea Sfântul Porfirie, se afla acolo în popor un bărbat dreptcredincios, care altădată a fost ostaș, anume Selevchie. Acela, după sfârșitul lui Porfirie, a alergat în urma ucenicilor celor ce se duceau la tăiere de sabie și, aflându-i încă vii, tocmai când își cereau de la călăi vreme de rugăciune, a spus Sfântului Pamfil despre sfârșitul cel mucenicesc al lui Porfirie și s-a bucurat Sfântul Pamfil, mulțumind lui Dumnezeu. Iar Selevchie dădea închinăciunea sa cea mai de pe urmă sfinților mucenici, care și-au plecat sub sabie capetele lor. Iar ostașii, văzând aceea și cunoscându-l că este creștin, l-au prins și l-au dus la ighemon, iar acesta a poruncit ca îndată să-l taie și pe acela. Deci Sfântul Selevchie, care era din părțile Capadociei, ostaș viteaz și vestit în cetele Romei, care la începutul prigoanei contra creștinilor a mărturisit pe Hristos, a fost bătut foarte mult. Apoi, lipsindu-se de rânduiala ostășească și de cinste și fiind izgonit din cetatea sa, slujea bolnavilor celor aruncați pe ulițe și se îngrijea de sărmani și de săraci. În acel timp mucenicul, împărtășindu-se cu sfinții mucenici și cu mărturisitorii, s-a dus bucurându-se către Stăpânul Hristos, Domnul.
După Sfântul Selevchie s-a sârguit a se număra în ceata mucenicilor și Sfântul Teodul, bărbat bătrân și frumos la chip, unul din casnicii ighemonului Firmilian, care era cinstit de toți pentru bătrânețile sale, pentru că el a trăit până și-a văzut strănepoții săi. Acela, în taină crezând în Hristos, s-a apropiat de unul din sfinții mucenici care erau duși la tăiere și l-a sărutat, poftindu-l să se roage pentru dânsul lui Hristos Dumnezeul. Văzând aceasta, una dintre slugile ighemonului a clevetit pe Teodul stăpânului său că este creștin. Întrebându-l ighemonul și aflând adevărul, s-a mâniat și mai mult asupra lui și a poruncit să-l răstignească pe cruce.
După aceasta Sfântul Iulian a împlinit ceata celor doisprezece. Acesta, ca și Sfântul Selevchie, era din Capadocia, bărbat credincios și îmbunătățit dar, mergând după o unealtă în Cezareea Palestinei și, apropiindu-se, a văzut aruncate afară din cetate trupurile mucenicilor, spre mâncarea câinilor, păsărilor ori fiarelor și, bucurându-se cu duhul, săruta mădularele lor cele ce au pătimit pentru Hristos, fericind sfârșitul lor mucenicesc, prin care s-au învrednicit vieții celei nesfârșite de la Hristos. Ostașii care pândeau de departe și străjuiau trupurile mucenicești, ca să nu fie furate de creștinii cei tăinuiți, văzând pe omul acela străin, căzând pe trupurile cele lepădate și sărutându-le, l-au cunoscut că este creștin. Deci, l-au prins și l-au dus la ighemonul lor.
Ighemonul, după obișnuita cercetare, l-a judecat spre ardere și l-a ars ca și pe Sfântul Porfirie. Astfel, cei 12 mucenici, întocmai ca cei 12 proroci și apostoli, au stat cu prorocii și cu apostolii înaintea lui Hristos Domnul, întru cereasca împărăție, încoronați cu cununile biruinței. Iar trupurile mucenicilor, cele aruncate afară din cetate, au zăcut acolo patru zile. Văzând paginii că nu se ating de trupurile acelea nici câinii, nici păsările, nici fiarele, au poruncit ca să le ia și să le îngroape. Deci, luându-le credincioșii, le-au îngropat cu cinste, slăvind pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe Unul în Treime Dumnezeu, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.
Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților
În această lună, ziua a șaisprezecea, pomenirea sfinților mucenici: Pamfil, Valent, Pavel, Seleuc, Porfiriu, Iulian, Teodul, Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil și Daniil;
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici cei din Martiropole, și a preacuviosului Maruta, cel ce a făcut cetatea pe numele mucenicilor;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Flavian.;
Tot în această zi, pomenirea celui între sfinți părintelui nostru Flavian, patriarhul Constantinopolului;
Tot în această zi, pomenirea sfântului cuvios și mucenic Romano cel din Carpenisia, care mărturisind în Constantinopol, la anul 1694, prin sabie s-a săvârșit.
În această lună, ziua a șaptesprezecea, pomenirea sfântului marelui mucenic Teodor Tiron;
Tot în această zi, pomenirea sfintei Mariamna, sora sfântului Filip apostolul;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Auxiviu (sau Auxiniu), episcopul Solonului din Cipru;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teostirict;
Tot în această zi, aflarea sfintelor moaște ale sfântului Mina Calicheladul (adică cel cu bun glas);
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Salaman;
Tot în această zi, pomenirea binecredincioșilor și pururea pomeniților împărați Marcian și Pulcheria;
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Teodor Vizantiul, care a mărturisit în Melitina, la anul 1795, când prin sugrumare s-a săvârșit.
Pe Sfântul Mucenic Pamfil preotul și Valent diaconul să îi rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinților Mucenici rugați-vă lui Hristos pentru noi! Cu ale lor sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.
Sursă: pravila.ro, facebook.
