Sfântul Mucenic Nichifor, exemplu al smereniei, al dragostei și al prieteniei, a iertat și a murit iubind. Viața lui este un model de iertare a aproapelui, care, urmat fiind, aduce in viața omului binecuvântarea Dumnezeiască și puterea de a-l mărturisi pe Hristos.Sfântul Nichifor este serbat în calendarul ortodox în data de 9 februarie.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Sfântul Mucenic Nichifor a trăit în cetatea Antiohia din Siria, în timpul împăraților Decius (250-253) și Valerian (253-260). Îl lega o strânsă prietenie de un preot creștin al acelei cetăți, pe nume Saprichie. Cei din jur îi considerau ca doi frați, însă, în ciuda prieteniei lor lungi și încercate de-a lungul timpului, necuratul a semănat ura între cei doi, până la punctul în care nu doreau să se mai întâlnească, invidia punând stăpânire pe sufletul lui Saprichie.
După o perioadă destul de lungă în care nu și-au vorbit, Cuviosul Nichifor a încercat să se împace cu fostul său prieten, mânat de învățătura Domnului nostru Iisus Hristos, repetată de atâtea ori: "Iertați și veți fi iertați!" (Luca 6, 37). Și iarăși: "Dacă îți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ți acolo darul tău, înaintea altarului și mergi întâi și împacă-te cu fratele tău!" (Matei 5,23-24). De asemenea: "De nu iertați voi, nici Tatăl vostru cel din ceruri nu va ierta vouă greșelile voastre." (Marcu 11, 26).
După mai multe încercări eșuate, în care Sfântul Mucenic Nichifor îl roagă pe Saprichie să îl ierte, reușește să convingă câțiva mijlocitori să meargă în locul său, să îi prezinte din nou scuzele lui Saprichie. Acesta însă, cu ușa iertării zăvorâtă, refuză să îi primească, rămânând la fel de neînduplecat, neavând frică de Dumnezeu, al Cărui slujitor era.
Într-o bună zi, Nichifor îi ieși în cale lui Saprichie și căzând în genunchi l-a implorat din nou, spunându-i: "Iartă-mă, părinte, pentru Domnul, iartă-mă!". Însă Saprichie nu spunea nimic. Și a plecat Nichifor dezamăgit, deoarece nu a primit iertarea prietenului său nici de această dată.
În acele vremuri, în Antiohia, în anul 257, s-au pus în aplicare unele decrete imperiale conform cărora creștinii erau forțați să se lepede de credința lor. Cei dintâi care au fost arestați au fost clericii. Unul dintre ei a fost Saprichie, care a fost prins și dus la judecată.
Auzind despre capturarea prietenului său, Sfântul Nichifor a alergat în urma lui și văzându-și prietenul în lanțuri a căzut la picioarele sale, cerându-i din nou iertare și rugându-l: "Mucenice al lui Hristos, iartă-mă că ți-am greșit!" Saprichie însă l-a ignorat din nou. Până și prigonitorii erau uimiți de insistența Sfântului Nichifor: "Om nebun ca tine niciodată n-am văzut! Iată, acesta merge la moarte, iar tu cu tot dinadinsul ceri de la el iertare. Ce trebuință îți este să te împaci cu cel ce va muri de îndată?".
Deși inițial, Saprichie își mărturisise în fața judecătorilor credința în Hristos și refuzase să se închine idolilor, văzând Dumnezeu învârtoșarea inimii sale și lipsa oricărei urme de iubire față de aproape lui, i-a luat Harul Sfânt de la el. Din acea clipă, Saprichie nu a mai avut curaj să mărturisească până la capăt credința creștină. Astfel, în timpul torturilor, înțelegându-și iminența morții, a cedat, promițând că va aduce jertfe zeilor păgâni ca semn al lepădării sale, pentru a scăpa cu viață: "Să nu mă ucideți, voi face ce au poruncit împărații: mă voi închina zeilor și voi aduce jertfe." În zadar s-a rugat blândul Nichifor de Saprichie să nu-și piardă viața veșnică și locul de sfințenie alături de Tatăl ceresc închinându-se zeilor.
Uimit de cele întâmplate, văzând că și-a pierdut atât de ușor tăria și credința, Sfântul Mucenic Nichifor îi spunea înlăcrimat: "Să nu faci asta frate, să nu-ți pierzi cununa împletită cu atâtea chinuri. Iată, lângă ușă stă Stăpânul Hristos, nu pierde răsplata pentru care atât te-ai ostenit!". Dar vorbele sale nu aveau nici un efect asupra lui Saprichie.
Înțelegând că nu mai are cum să îl ajute, Sfântul Nichifor a început să strige către călăi: "Eu sunt creștin și cred în Domnul nostru Iisus Hristos, de Care Saprichie s-a lepădat! Deci, tăiați-mă pe mine în locul lui!" Călăii însă n-au îndrăznit să-l ucidă fără aprobarea ighemonului (conducătorul cetății) și toți se mirau că de bună voie se oferă morții, strigând: "Sunt creștin și zeilor voștri nu mă închin și nu voi jertfi!" Astfel, înștiințat de către unul dintre ucigași de cele întâmplate, conducătorul păgân, a poruncit ca Saprichie să fie eliberat, iar pe Nichifor să-l taie cu sabia.
Așa a primit Sfântul Mucenic Nichifor cununa muceniciei, în ziua de 9 februarie a anului 260, primind de asemenea trei cununi de biruință: a dragostei, a smereniei și a credinței, dându-și sufletul în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos.
Surse: Creștin Ortodox, Trinitas TV, Ziarul Lumina, CalendarulOrtodox, ActiveNews.
În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfântului Mucenic Nichifor!
Nichifor - cu o tradiție îndelungată în onomastica noastră, dar în prezent aproape ieșit din uz, numele "Nichifor" provine de la o formă de origine grecească, și anume "Nikephoros". În componența numelui de origine grecească, "Nikephoros", cercetătorii lingviști au identificat elementele "nīkē (νίκη)" (victorie, succes, a învinge, a birui) plus "phérō (φέρω)" (aduce, suportă, transportă, a purta), și luate împreună însemnând "purtător de biruință" sau "aducătorul victoriei". Deși are o semnificație clară, prenumele de băiat "Nichifor" a început să fie tot mai rar folosit, într-un final, migrând spre categoria numelor de familie și a celor din lumea monahală.
Acest nume este înrudit semantic cu un nume foarte iubit și anume Nicolae care înseamnă "victoria poporului".
Nikifor bulgară, Nicéphore dranceză, Nikifor macedoniană, Nikifor rusă.
Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în data de 9 februarie, de ziua Sfântului Mucenic Nichifor. Mai sunt și alți sfinți care au purtat acest nume cum ar fi Sfântul Ierarh Nichifor, Patriarhul Constantinopolului serbat pe data de 2 iunie sau Sfântul Cuvios Nichifor Leprosul serbat în calendarul ortodox în data de 4 ianuarie.
Sursă: Name-Doctor.
Sfântul Mucenic Nichifor este înfățișat săvârșindu-se prin sabie.
Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma - Erminia Picturii Bizantine, p. 151.
Prieteniile trebuie prețuite și întemeiate pe încredere reciprocă și efort. Iertarea aproapelui este o datorie a fiecărui creștin. Inimile noastre nu trebuie să se împietrească în resentimente. A cere iertare chiar și atunci când nu suntem vinovați, de dragul unei bune relații cu aproapele, este calea autentică a celor ce iubesc pe Hristos. Părintele Arsenie Muscalu explică pilda Sfântului Mucenic Nichifor într-una din predicile sale, redată de site-ul "Cuvântul Ortodox":
Spuneți-mi, în ce stăruiau primii creștini?
Ați văzut: "în învățătura Apostolilor, în împărtășire, în frângerea pâinii și în rugăciuni". Asta era treaba lor. Și încă mai spune ceva autorul Faptelor Sfinților Apostoli: "Sufletul și inima mulțimii celor ce au crezut erau una. Și nimeni nu zicea că ceva este al său, ci toate le erau de obște."
Îmi vine în minte acum o întâmplare pe care iarăși cred că o știți cu Sfântul Nichifor și Saprichie preotul. Au fost prieteni foarte buni la început, apropiați, dar între ei, la un moment dat, a strecurat vrășmașul diavol sămânța invidiei. Saprichie s-a supărat pe Nichifor și nu voia să-l ierte. Fiind ei supărați unul pe celălalt, s-a întâmplat ca Saprichie să fie prins și să mărturisească pentru Hristos. L-au supus la chinuri, l-au bătut în toate felurile, nu s-a lepădat de Hristos. Au hotărât să-l omoare, să-i taie capul. Nichifor a aflat ce s-a petrecut și și-a zis el, în mintea lui: "Uite, să nu plece la Dumnezeu neîmpăcat cu mine, pentru că e cuvânt dumnezeiesc: «Dacă nu iartă fiecare din inimă fratelui său greșelile lui, nici Tatăl vostru nu vă va ierta vouă greșelile voastre»" (Marcu 11,26). Și a zis el: "Nu cumva să-l păgubesc, să plece la Dumnezeu neîmpăcat cu mine și să piardă cununa muceniciei. Hai, s-o dobândească!"
Și a ieșit în întâmpinarea lui ca să-i ceară iertare, ca Saprichie să meargă la moarte împăcat deplin, să meargă înaintea lui Dumnezeu și să primească cununa muceniciei. I-a ieșit și i-a zis: "Robule al lui Dumnezeu, iartă-mă!" iar asupra lui Saprichie a venit un duh de împietrire, invidia. Și nu, s-a uitat de sus la el și – ce-o fi zis? "Eu, marele mărturisitor, nu te iert!" A venit a doua oară: "Iartă-mă, robule al lui Dumnezeu! Iartă-mă!" Nimic. A rămas în împietrirea lui.
L-au dus, i-au plecat capul pe butuc și călăul a ridicat securea. Și atunci, parcă s-ar fi trezit – zic s-ar fi trezit dar de fapt a murit – și a zis: "Stați! De ce vreți să îmi tăiați capul?" "Pentru că nu vrei să aduci jerfă idolilor." Zice: "Nu, nu, aduc. Aduc jerfă idolilor. Aduceți aici ce trebuie și voi aduce jertfă idolilor." Și a făcut așa și s-a lepădat de Hristos. Harul Sfântului Duh l-a părăsit pentru neiertare, pentru împietrirea lui l-a părăsit Harul Sfântului Duh atunci. A avut putere să ducă lupta mărturisirii. Harul l-a așteptat. L-a întărit să ducă lupta mărturisirii până atunci, până aproape de sfârșit. Dar pentru că el nu l-a iertat pe aproapele lui, Harul l-a părăsit atunci, când mai avea un pas până să primească cununa. Dacă Harul va fi cu noi, Harul Sfântului Duh va da fiecăruia să simtă și când a făcut cel mai mic compromis.
Pe Faron cel ce se purta în car, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, lovind în chipul Crucii și despărțind marea și pe Israel, cel ce fugea și mergea pedestru, l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu.
Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Marea vieții înălțându-se și învăluind cumplit luntrea sufletului meu cu supărări și cu patimi, Hristoase, Cel Ce ești Izvorul păcii, ca un Făcător de bine, întru liniște adâncă prefă-o, cu rugăciunile Mucenicului Tău Nichifor.
Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu cuget socotit, preaînțeleptule, ai supus cu evlavie sufletului înțelept patima mâniei; și ai alergat către aproapele Sapriciu, stăruind a te împăca cu el, sfinte, plecându-te, Legilor Mântuitorului.
Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind îmbrăcat cu Puterea Crucii și luptându-te cu vrăjmașul, mucenice, cu multă tărie l-ai surpat și purtător de biruință te-ai făcut, cel ce erai de mai înainte numit cu numele biruinței, Prealăudate Nichifor, mucenice al lui Hristos, pururea pomenite.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Întocmai la Putere, de aceeași Fire și deopotrivă de un Scaun și de aceeași Ființă, cinstim Strălucirea Cea cu Trei Lumini a unei Singure Dumnezeiri, mărturisind-o în Trei Fețe, propovăduind fără osebire pe Cuvântul, cu Tatăl și cu Duhul.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Nici mintea cerească nu poate să înțeleagă, cu adevărat, Taina cea de Nepriceput, Prealăudată; că Cel de un Scaun cu Tatăl, sălășluindu-Se în pântecele tău, a binevoit a Se naște din tine, cunoscut în două firi.
Mucenicul tău, Doamne, Nichifor, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Într-aripându-te, fericite, cu dragostea Domnului și Crucea Lui pe umeri purtând, mărite, ai rușinat meșteșugirile diavolului și te-ai luptat până la moarte pentru adevăr. Pentru aceasta te-ai arătat purtător de biruință și tăinuitor al harului lui Dumnezeu.
În Antiohia cea mare a Siriei se afla un preot, anume Saprichie și un cetățean, anume Nichifor. Aceștia aveau între ei mare prietenie și dragoste, încât alții îi socoteau că sunt frați de-o mamă. Viețuind ei cu cinste multă vreme într-o prietenie mare ca aceasta, i-a zavistuit vrăjmașul, urâtorul binelui, și a semănat între dânșii atâta vrajbă, încât, după aceea, nici nu voiau să se mai întâlnească. Astfel se urau unul pe altul cu ură nedreaptă, căci, pe cât de mare era înainte dragostea și prietenia lor, pe atât de mult a crescut, mai pe urmă ura și vrajbă, prin lucrare diavolească.
După multe zile, fiind ei în vrajbă și ură, Nichifor, venindu-și în sine și cunoscând că acea răutate este de la diavol, a rugat pe niște prieteni și vecini că, mergând la preotul Saprichie, să-l roage ca să-l ierte pe cel ce se pocăiește și să-l primească în dragostea sa cea dintâi, pentru Domnul. Preotul n-a voit să-l ierte. Nichifor iarăși a trimis pe alți prieteni cu rugăminte, însă preotul nici nu voia să-i asculte. A treia oară i-a izgonit pe trimiși și, pe cei ce-l rugau, nu i-a ascultat, nici s-a înduplecat spre milă, să ierte pe fratele care cu smerenie cerea iertare. Astfel, învârtoșându-și inima sa, a rămas neplecat, uitând cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos, Care a zis: Iertați și se va ierta vouă. Și iarăși: Deci de vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva asupra ta, să-ți lași darul tău înaintea altarului și, mergând, mai întâi te împacă cu fratele tău. Și iarăși: De nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru ceresc nu vă va ierta greșelile voastre.
Nichifor, văzând că Saprichie, preotul, n-a primit pe mijlocitorii care l-au rugat pentru dânsul, a mers singur la el și, căzând la picioarele lui, îi zicea: "Iartă-mă, părinte, iartă-mă pentru Domnul". Dar Saprichie nu voia nici să se uite la dânsul, fiind nemilostiv, neavând dragoste și nici frică lui Dumnezeu, deși era dator ca pe fratele lui să-l ierte chiar mai înainte de rugăciune, ca unul ce era creștin și preot. Deci, s-a dus Nichifor de la dânsul rușinat, necâștigând iertare.
În acea vreme s-a făcut fără de veste, în Antiohia, prigonire mare contra creștinilor, în împărăția lui Valerian și a lui Galerie. Și a fost prins Saprichie preotul și l-au dus la întrebare înaintea ighemonului, zicându-i: "Cum îți este numele tău?". El i-a răspuns: "Saprichie mă numesc". Zis-a ighemonul: "Ești cleric?". Saprichie a răspuns: "Da, sunt preot". Zis-a ighemonul: "De ce neam ești?". Saprichie a răspuns: "Sunt creștin". Zis-a ighemonul: "Împărații noștri, stăpânii acestor țări și ai hotarelor Romei, Valerian și Galerie, au poruncit ca cei ce se numesc creștini să aducă jertfe zeilor celor fără de moarte, iar dacă cineva va defăima și va lepăda porunca împărătească, să știe că unul ca acela, după multe munci, va fi osândit la cea mai grea moarte".
Saprichie, stând înaintea ighemonului, a zis: "Noi creștinii, o! ighemonule, avem Împărat pe Hristos Dumnezeu, căci Acela Unul ne este adevăratul Dumnezeu, Creatorul cerului, al pământului, al mării și al tuturor celor ce sunt într-însele; iar toți zeii păgânilor, fiind diavoli, să piară de pe fața pământului, căci nu pot să ajute nimănui, fiind lucruri de mâini omenești". Atunci, ighemonul mâniindu-se, a poruncit ca să-l întindă pe roată și să-l chinuiască fără milă. Fiind torturat, Saprichie a zis ighemonului: "Putere ai asupra trupului meu, dar asupra sufletului meu nu ai, fără numai Domnul meu, Iisus Hristos, Care l-a creat".
Fiind chinuit mult, Saprichie a răbdat toate torturile cu bărbăție. Apoi, văzându-l neînduplecat, necuratul judecător a dat asupra lui hotărâre de moarte, zicând: "Lui Saprichie, preotul, care a defăimat împărăteștile porunci și n-a voit să aducă jertfe zeilor celor fără de moarte și nici nu s-a lepădat de creștineasca nădejde, poruncim să i se taie capul cu sabia". Fiind dus Saprichie la tăiere, sârguindu-se spre cereasca cunună, a auzit despre aceasta fericitul Nichifor. Deci, i-a ieșit în cale și s-a aruncat la picioarele lui, zicându-i: "Mucenice al lui Hristos, iartă-mă că ți-am greșit!". Iar el nu i-a răspuns, căci inima lui era cuprinsă de răutate diavolească. Sfântul Nichifor, alergând pe altă cale, l-a întâmpinat și iarăși, căzându-i înainte, îl ruga, zicând: "Mucenice al lui Hristos, iartă-mă că ți-am greșit ca un om, căci, iată, ți se dă din cer cunună de la Hristos, pentru că nu te-ai lepădat de El, ci ai mărturisit numele Lui cel sfânt, înaintea a multe mărturii". Dar Saprichie, orbindu-se de ură și fiind aspru la inimă, stătea neînduplecat, nevrând nicidecum să-l ierte. Ba, nici un cuvânt n-a zis către fratele care se ruga lui, încât și prigonitorii se mirau de împietrirea lui Saprichie și ziceau lui Nichifor: "Om nebun ca tine niciodată n-am văzut. Iată acesta merge la moarte, iar tu cu tot dinadinsul ceri de la el iertare. Oare după moarte va putea să te vatăme cu ceva? Ce trebuință îți este să te împaci cu cel ce va muri îndată?". Sfântul Nichifor le-a răspuns: "Voi nu știți ceea ce cer eu de la mărturisitorul lui Hristos, ci numai Dumnezeu știe".
Sosind Saprichie la locul în care avea să fie tăiat, Sfântul Nichifor iarăși a zis către dânsul: "Te rog, mucenice al lui Hristos, iartă-mă de ceea ce ți-am greșit ca om, căci este scris: Cereți și se va da vouă; dă-mi, deci, iertare". Acestea și altele asemenea spunând Nichifor, nu l-a ascultat împietritul la inimă, prietenul său, Saprichie, nici nu s-a înduplecat, fiind rugat de atâtea ori, neaducîndu-și aminte de ceea ce s-a zis: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și pe aproapele tău ca pe tine însuți. Ci și-a închis urechile inimii și ale trupului ca o aspidă surdă care nu aude glasul vânătorilor. De aceea, Dumnezeu, judecătorul cel drept, care nu caută în față - de vreme ce Saprichie n-a luat aminte la cele zise în Evanghelie: "Iertați și se va ierta vouă" și "cu ce măsură veți măsura, cu aceeași vi se va măsura" – a luat darul Său de la Saprichie, cu dreapta Sa judecată și îndată a căzut de la Dumnezeu și s-a lipsit de cunună cea împletită.
Deci, când i-au zis prigonitorii: "Pleacă-ți genunchii, ca să ți se taie capul", Saprichie a zis către dânșii: "Pentru ce voiți să mă tăiați?". Aceia au răspuns: "Pentru că n-ai voit să aduci jertfe zeilor și ai defăimat porunca împărătească, pentru un om numit Hristos". Auzind aceasta, ticălosul Saprichie a zis către dânșii: "Să nu mă ucideți, că voi face ceea ce poruncesc împărații, mă voi închina zeilor și le voi aduce jertfe". Așa l-a orbit ura și de darul lui Dumnezeu s-a depărtat, încât el, care mai înainte era în cumplitele chinuri și nu se lepădase de Hristos Domnul, fiind acum la sfârșit și așteptând să ia cununa muceniciei și a slavei, s-a lepădat de viața cea veșnică și s-a depărtat de Domnul.
Auzind Sfântul Nichifor acele ticăloase cuvinte spuse de Saprichie, l-a rugat cu lacrimi, zicând: "Să nu faci asta, o frate iubite, să nu te lepezi de Domnul nostru Iisus Hristos, să nu-ți pierzi cununa cea cerească, pe care prin pătimirea multor chinuri ți-ai împletit-o! Iată, stă lângă ușă Stăpânul Hristos, Care îndată ți se va arăta și Îți va da răsplătire viața veșnică, pentru această vremelnică moarte, căci pentru El ai venit la locul acesta ca să o iei". Saprichie nicidecum nu voia să-l asculte, ci se sârguia spre pierzarea cea veșnică, pierzând viața nesfârșită pe care era să o câștige prin lovirea de sabie ce avea să o primească peste grumaji.
Văzând Sfântul Nichifor că Saprichie a căzut cu totul din sfânta credință și s-a lepădat de Hristos, adevăratul Dumnezeu, a început a striga cu glas tare către călăi: "Eu sunt creștin și cred în Domnul nostru Iisus Hristos, de Care Saprichie s-a lepădat! Deci, tăiați-mă pe mine în locul lui". Călăii n-au îndrăznit să-l ucidă fără voia ighemonului și toți se mirau că de bună voie se oferă morții, strigând: "Sunt creștin și zeilor voștri nu mă închin și nu voi jertfi".
Atunci unul din călăi, alergând la ighemon, i-a spus că Saprichie făgăduiește să aducă zeilor jertfă, dar este altul care voiește să moară pentru Hristos și care strigă cu glas tare: "Sunt creștin și zeilor voștri nu voi jertfi, iar împărăteștile porunci nu le ascult". Ighemonul, auzind aceasta, a poruncit ca pe Saprichie să-l slobozească, iar pe acel creștin să-l taie cu sabia. Deci a fost tăiat pentru Hristos capul Sfântului Nichifor, în locul lui Saprichie, în nouă zile ale lunii Februarie, și s-a dus, bucurându-se, către Hristos Domnul, ca să ia cununa biruinței din dreapta Lui și să stea în ceata sfinților mucenici, care slăvesc pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe cel Unul în Treime Dumnezeu, Căruia I se cuvine cinste și închinăciune, slavă și stăpânire în veci. Amin.
Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților
În această lună, ziua a noua, pomenirea sfântului mucenic Nichifor;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Roman Cilicianul;
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Marcel episcopul Siciliei, Filagriu episcopul Ciprului și Pangratiu episcopul Tavromeniei;
Tot în această zi, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Petru Damaschin, care de sabie s-a săvârșit.
În această lună, ziua a zecea, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Haralambie, și a celor ce au crezut și s-au săvârșit împreună cu el: Porfiriu și Vaptos, care s-au săvârșit de sabie, și sfintele trei femei mucenițe care s-au omorât de sabie pentru că au crezut în Hristos, prin sfântul Haralambie;
Tot în această zi, pomenirea sfintelor mucenițe și fecioare: Enata și Valentina și a mucenicului Pavel;
Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinți părintelui nostru Anastasie, arhiepiscopul Constantinopolului;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Zenon;
Tot în această zi, pomenirea icoanei preasfintei de Dumnezeu Născătoarei, stăpânei noastre, cea din Areovind.
Pe Sfântul Mucenic Nichifor să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Mucenice Nichifor roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.
Sursă: pravila.ro, facebook.
