† Sfântul Mucenic Ioan Valahul (Românul)
(12 mai)

Trimte prietenilor tăi

În data de 12 mai Biserica Ortodoxă îl pomenește pe unul dintre cei mai tineri dintre mucenicii români și anume Sfântul Mucenic Ioan Valahul. El este povățuitorul tinerilor și ocrotitorul copiilor.

Viața pe scurt - Sfântul Mucenic Ioan Valahul (sinaxar)

Sfântul Mucenic Ioan Valahul (Românul) 12 mai

Sfântul Mucenic Ioan Valahul s-a născut într-o familie creștină, cu dragoste de Dumnezeu, în jurul anului 1644 în timpul stăpânirii bine-credinciosului domn Matei Basarab. Denumirea de “Valahul” ne arată locul de baștină al acestuia și anume Țara Românească sau Valahia așa cum era cunoscută regiunea în acele vremuri. Evenimentele istorice din acea perioadă au dus către venirea la cârma țării a lui Mihail Radu (zis Mihnea al III-lea) care, copleșit de presiunea birurilor impuse de stăpânirea turcească ia hotărârea de a se răzvrăti împotriva acesteia plănuind să se unească cu voievozii țărilor creștine din jur și să scape țara de sub robia păgână.

Din păcate, planul domnitorului român nu a funcționat, astfel încât sultanul Mohamed al IV-lea aflând de intențiile sale plănuiește o răzbunare sângeroasă împotriva poporului român trimițând o numeroasă oaste de turci și tătari. Neputând face față asaltului otoman, Țara Românească este prădată și pustiită încă o dată, turcii păgâni „prădând și omorând, iar la ieșirea din țară au luat cu ei și o mare mulțime de robi dintre români, trecându-i peste Dunăre.” Unul dintre acești robi era chiar tânărul Ioan în vârstă de numai 15 ani. Rod al unor oameni simpli din popor, Sfântul Mucenic Ioan Valahul a fost crescut de către părinții săi învăluit în esența pură a valorilor strămoșești ale credinței în Hristos și ale dragostei de țară. Frumusețea sufletească a tânărului Ioan se transpunea și în cea trupească, acesta fiind un voinic chipeș care atrăgea privirile celor din jur.

Sfântul Mucenic Ioan Valahul (Românul) 12 mai
Icoana făcătoare de minuni a Sfinților Mucenici Ioan Valahul și Halvard Norvegianul.

În conformitate cu legile otomane, toți cei robiți din țările asuprite erau „proprietatea“ sultanului, aceștia putând fi însă cumpărați de orice musulman dacă prețul oferit era socotit corect, în funcție de vârsta și utilitatea fiecăruia. Așadar, încă de pe drumul către Constantinopol, Sfântul Ioan Valahul a fost cumpărat de una dintre căpeteniile soldaților turci, cu gândul de a-l sili la păcatul sodomiei: "Sunt stăpânul tău, te-am cumpărat cu aur și fac cu tine ce vreau!". "Ba - răspunde tânărul - stăpânul meu este Hristos, Care m-a cumpărat cu sângele Lui și face cu mine ce trebuie!". Rămânând neclintit în fața primejdiei, apărându-și curăția trupească și demnitatea, Sfântul Ioan reușește să îl omoare pe păgânul cu gânduri necurate și să evadeze.

Sfântul Mucenic Ioan Valahul este prins de oștile turcești care, aflând despre crima înfăptuită l-au legat în lanțuri purtându-l așa vreme îndelungată spre drumul Țarigradului. Ajuns în cele din urmă la Constantinopol, în fața vizirului, tânărul Ioan își mărturisește atât fapta cât și credința, iar conform legilor turcești ajunge în urma hotărârii conducerii să aparțină femeii celui ucis aceasta având asupra lui drepturi depline.

Ispitele îl vor înconjura pe Sfântul Mucenic Ioan Valahul la tot pasul deoarece tânăra stăpână, văduvă acum, nu hotărăște să îi ia capul noului său rob ci dimpotrivă, atrasă fizic de acesta îl tentează cu propunerea de a o lua de soție cu condiția de a renunța la religia creștină în favoarea celei mahomedane. Refuzul tânărului este categoric, însă insistențele femeii continuă timp de doi ani, dar Sfântul Mucenic Ioan Valahul nu cedează: «Curăția sufletului mi-o voi păstra și la legea ta nu voi trece; neîntinarea trupului o voi păzi și nu mă voi însoți cu tine!».

Martiriu - Sfântul Mucenic Ioan Valahul

Sfântul Mucenic Ioan Valahul (Românul) 12 mai

Văzând în cele din urmă că nu există nici o cale de reușită, că tânărul Ioan nu va accepta niciodată propunerea ei, femeia poruncește întemnițarea Sfântului și torturarea acestuia. După aceea, călăii păgâni l-au dus spre o margine a Istanbulului, la locul numit pe atunci Parmak-Kapi (adică Poarta Stâlpului), lângă Bezesténi (adică piața marelui bazar al neguțătorilor), unde l-au spânzurat, în ziua de 12 mai. Astfel, Sfântul Mucenic Ioan Valahul primește cu pace cununa muceniciei într-o zi de vineri, înainte de Înălțarea Domnului din anul mântuirii 1662 la vârsta de 18 ani. Nu se cunosc detalii referitoare la ceea ce s-a întâmplat cu rămășițele sale trupești, acestea putând fi ori aruncate în apele Bosforului ori îngropate mai apoi de către creștini în jurul Istanbulului.

Surse: Crestinortodox, sfintiromani.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Canonizarea Sfântului Mucenic Ioan Valahul

Sfântul Mucenic Ioan Valahul (Românul) 12 mai

Istoria scurtei dar curatei sale vieți a fost descrisă de marele învățat grec Ioan Cariofil din Istanbul, care a trăit pe vremea Sfântului, fiind martor al chinurilor sale, fiind apoi tipărită la Veneția de Sfântul Nicodim Aghioritul. Sfântul Mucenic Ioan Valahul a fost menționat în Mineiul grecesc pe luna mai, tipărit la Constantinopol în 1843 și în Mineiele românești, începând cu ediția de la Mânăstirea Neamț din 1846. În anul 1950 Sfântul Sinod al Bisericii Române a hotărât ca acest nou mucenic al lui Hristos să fie cinstit în întreaga Biserică Ortodoxă Română, consfințirea rânduielii sale având loc în octombrie 1955.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Etimologia / semnificația numelui Ioan - Ioana

ION / IOANA – Acest nume provine din cuvântul ebraic "יוֹחָנָן" (Jōħānān), care la traducerea în greacă a Vechiului Testament a devenit „Ιωαννης” (Iōánnēs), care la rândul lui în latină devine „Iohannes”, care înseamnă „Dumnezeu este milostiv”. Popularitatea acestor nume însă a fost dată de noul testament, deoarece ele sunt purtate, de Sfântul Ioan Botezătorul și de sfântul Apostol Ioan autorul celei de-a patra Evanghelii și al Apocalipsei din Sfânta Scriptură.

Când își post serba ziua de nume cei care poartă numele de Ion, Ioana?

Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în date de 7 ianuarie în ziua de prăznuire a Sfântului Ioan Botezătorul, pe data de 28 februarie în ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Ioan Casian Romanul, pe data de 27 martie în ziua de prăznuire a Sfântului Cuviosul Ioan din Licopolis, pe 30 martie în ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul și pe 18 aprilie, atunci când este serbat Sfântul Cuvios Ioan, ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul, pe data de 19 aprilie când este serbat Sfântul Cuvios Ioan Paleolavritul, pe 8 mai când este serbat Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan și pe 12 mai când este prăznuit Sfântul Mucenic Ioan Valahul.

Sursă: Orthodoxwiki.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Rugăciune către Sfântul Mucenic Ioan Valahul

Binecuvântat ești, Doamne Dumnezeul nostru, Cel neîntrecut în înțelepciune și minunat întru lucruri! Căci din iubirea de oameni cea nemăsurată, fiind Dumnezeul a toată mângâierea și nădejdea, ai binevoit a ridica dintre semințiile pământului fii aleși, care prin credință tare și prin viață pilduitoare să mențină trează credința în puterea și în milostivirea Ta, și să nu lase neamul omenesc a se prăbuși în întunericul cel fără capăt al neștiinței de cele înalte și al păcatului.
Binecuvântat ești Doamne Dumnezeul părinților noștri, Cel ce primești cu bunătate și cu îndurare mijlocirile sfinților bine-plăcuți Ție, pentru nevoile de tot chipul, duhovnicești și trupești, ale nevrednicilor fiilor Tăi, cei ce plutesc pe marea cea sărată și de atâtea ori înviforată a acestei vieți vremelnice, pline de ispite și de poveri nenumărate.
Însuți, dar, Doamne, pentru rugăciunile Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu și cele ale Sfântului Mucenic Ioan Valahul, primește și acum smeritele noastre cereri, și ne izbăvește pe noi de toată întâmplarea cea rea, de năpastă, de prigoană, de uneltirile celui viclean, ocrotind viața noastră prin milostivirea Ta cea mare, și nu pentru vrednicia noastră. Căci Tu știi neputința firii omenești și cunoști pe fiecare, cu casa, cu cererea și trebuința lui. Primește, dar, Stăpâne, și rugăciunile noastre, apărându-ne de tot răul și dăruindu-ne cele spre mântuire. Ca pentru toate cele ce ne-ai dat și ne dăruiești nouă în toate zilele vieții noastre binecuvântat și preaslăvit să fii, Părinte al luminilor și izvorul bunătăților, dimpreună cu Cel fără de început al Tău Fiu și cu Preasfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Cântări Liturgice

Troparul Sfântului Mucenic Ioan Valahul, glasul al 4-lea

Astăzi duhovnicește prăznuiește Biserica dreptcredincioșilor, și cu bucurie strigă: Veniți, iubitorilor de mucenici, să prăznuim pomenirea cea de peste an a luptelor noului mucenic Ioan! Că acesta, dintre noi cu voia lui Dumnezeu răsărind, în împărăteasca cetate a lui Constantin a înflorit minunat, aducând Stăpânului rod bogat și bine primit, prin mucenicie. Iar acum se roagă neîncetat în ceruri, să se mântuiască sufletele noastre.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Condacul Sfântului Mucenic Ioan Valahul, glasul al 4-lea

Arătatu-s-a nouă astăzi, cel preaînfrumusețat cu curăția, tânărul ostaș al Mântuitorului, luminând pe toți cei ce strigă: Bucură-te, Ioane, mare mucenice al lui Hristos!

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Viața completă - Sfântul Mucenic Ioan Valahul (Viețile Sfinților)

Multe ținuturi ale lumii s-au învrednicit să-i facă raiului belșug de suflete alese, care pururea se împărtășesc de neînserata lumină a lui Dumnezeu. între acestea, nici hotarele neamului românesc n-au fost mai sărace decât altele. Din duhul poporului român au izvorât suflete ce s-au suit în ceata drepților; din sângele lui s-au plămădit trupuri care n-au suferit stricăciunea morții; sub altarele lui s-au mucenicii mădulare care, prin suferință, au mărturisit puternicia duhului întru Hristos; prin munții lui s-au mântuit sihaștri în luminată cuvioșie, mistuindu-se în rugăciune, post și priveghere; și nu pe puține din scaunele vlădicești s-au nevoit ierarhi care, peste cununa de aur și nestemate a prețuirii celei de obște, și-au adăugat cununa cea nepieritoare a sfințeniei.

Slavă lui Dumnezeu pentru darurile Sale, că nu ne-a rușinat în fața altor seminții, lipsindu-ne de rugători apropiați. Deși aceștia, împreună cu toți sfinții, mijlocesc pentru noi în limba îngerilor, cea mai presus de orice limbă, ei cu osârdie ne pomenesc pe noi, purtătorii graiului în care L-au mărturisit aici pe Hristos. Cu toate că au chipuri duhovnicești, mai presus de orice chip al sângelui și al cărnii, ei sunt acolo iconarii chipurilor noastre, ca unii ce s-au desăvârșit în templele Duhului Sfânt. Și cu toate că sălășluiesc în cetatea luminii, cea mai presus de orice împărăție, ei cu osebire ne priveghează, ca niște străjeri neadormiți ai cetății lor celei pământești.

Prin sfinții lor, toate neamurile pământului purced din Dumnezeu și se întregesc în Dumnezeu, așa cum culorile curcubeului purced din soare și se întregesc în soare. Și precum roua pământului răsfrânge soarele și-i arcuiește lumina pe boltă, desfătându-ne, așa sfinții cerului îl răsfrâng pe Dumnezeu Cel nevăzut și-I arcuiesc slava peste veacuri, mântuindu-ne cu puterea Lui. Slavă lui Dumnezeu că și pe pământul țârii noastre a revărsat îmbelșugată ploaie de har, din care s-a brobonit roua cea mântuitoare a sfinților noștri.

Folare-Separare

Un asemenea strop de răcoare duhovnicească este și Sfântul Nou Mucenic Ioan Valahul. El se cheamă «nou», pentru că a pătimit după 1453, când Constantinopolul a căzut sub turci, și de asemenea se numește «Valahul», pentru că era de neam din Valahia, adică din Țara Românească. Știut este că, în vechime, popoarele străine îi numeau pe români vlahi sau valahi, adică neam de obârșie latină, iar amintirea aceasta se păstrează până astăzi în numirea Sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei.

Binecuvântatul Mucenic Ioan și-a purtat vremelnica viață la jumătatea celui de al XVII-lea veac de la Hristos. În acel timp, nu mult după evlavioasa domnie a lui Matei Vodă Basarab, la cârma Țării Românești a venit Mihnea Voievod, pe care pământenii l-au poreclit «Turcitul». Acest Mihnea, cu toate că se pretindea a fi român, era fiul unui cămătar grec și, arătându-se de mic atras de obiceiurile agarenilor, adică ale închinătorilor lui Alah și cinstitorilor lui Mahomed, a fugit de la părinții lui. S-a dus apoi la Țarigrad și s-a curtenit lui Sinan Pașa, zicând că este feciorul Radului Vodă, și așa a petrecut la turci și în legea lor vreme de patruzeci de ani. Acolo se chema Gioan Bei și era întru totul robit de pofta slavei celei deșarte. Deci, plătind sultanului multe pungi cu galbeni, a ajuns domn în Țara Românească și a început a asupri poporul cu biruri. Țara i-a stat mereu împotrivă, iar el nu s-a putut ține în scaun decât chemând, în câteva rânduri, pe tătari, care năvăleau în hoardă, pustiau ținuturile și duceau cu ei mulțime de robi. Dar mai pe urmă, nemaiputând face față lăcomiei otomane și râvnind oarecare câștig și pentru sineși, a poftit să nu mai plătească haraciul agarenilor din Țarigrad.

Așadar, Mihnea s-a unit cu alți doi voievozi și, după ce a ucis pe mulți din dregătorii săi de la curte, a pornit răscoală împotriva turcilor, tăindu-i pe unde-i găsea. Iar sultanul Mehmet, auzind de acestea, a trimis o hoardă de tătari în Moldova, o oaste de turci în Țara Românească și o alta în Transilvania. Tătarii au ieșit biruitori în Moldova și au făcut cumplită prădare în laturile ei. în Țara Românească s-a întâmplat că Mihnea i-a bătut pe potrivnici, dar îndată după aceea, cuprins de frică, a fugit peste munți, unde și-a dat sfârșitul nemântuit. Iar cea de a treia oaste a sultanului a câștigat biruință asupra voievodului transilvan, la Deva, și, întorcându-se prin ținutul Olteniei sau Vlahiei Mici - cum i se spunea atunci - a trecut munții prin văile Oltului și ale Jiului. Ea a făcut mare pierzanie în neamul creștinesc și a robit mulțime mare de bărbați, femei și copii, prinzându-i în arcane și târându-i, legați cu funii, în urma cailor și carelor lor. Prăpădul acesta s-a întâmplat în anul 1659, în luna lui noiembrie sau decembrie.

Folare-Separare

Printre cei robiți atunci a fost și tânărul Ioan, vlăstar de bun neam, născut și crescut aici, în Țara Românească, din părinți cuprinși în credință, evlavie și chivernisire gospodărească. Și Ioan, când a fost robit, era în vârstă de numai cincisprezece ani.

Cât de minunat însă se arată Dumnezeu cu aleșii Lui! Cu toate că era atât de tânăr, Ioan ajunsese la măsura vârstei plinirii lui Hristos, când curăția inimii de prunc se împletește cu înțelepciunea minții de bătrân. Și era Ioan frumos la chip, luminos în privire și bine legat în trup. Tocmirea lui era plină de sănătate, tinerească vlagă zburda în toată ființa lui. Și măcar că grumazul îi era încovoiat de robie, ochii îi străluceau de puterea credinței și de nădejdea mântuirii. Trupul minunat al tânărului era ca o biserică în care fumega, plină de miresme, cățuia sufletului său curat și jertfelnic. Așa mergea el pe drumul anevoios al robiei, apropiindu-se de Dunăre și lăsându-și în urmă părinții, neamurile și țara lui frumoasă, fără să știe că nu se va mai întoarce niciodată și că Dumnezeu îi pregătea o altă patrie, cea mai presus de orice hotar, împărăția cerurilor. In această împărăție însă nu se intră decât pe poarta cea strâmtă a nevoințelor; și după ce omul a trecut prin focul încercărilor de tot felul.

Robii agarenilor erau socotiți ca un bun al sultanului, dar ei puteau fi cumpărați de orice închinător al lui Alah, pe bani buni, potrivit vârstei și folosului fiecăruia. Așa se face că, încă fiind pe drum, un păgân din cei ce îi duceau pe români în robie s-a oprit asupra lui Ioan și, plăcându-l, l-a cumpărat, cu gând urât. Că n-a avut putere să înțeleagă frumusețea lui lăuntrică, ci s-a oprit cu nelegiuită căutătură spre mândrețea cea din afară. Și a început a-l sili să-și întineze trupul cu păcatul izvodit cândva în blestemata cetate a Sodomei, cea arsă de Dumnezeu cu foc și pucioasă pentru nelegiuirea ei; pe care păcat îl osândește și dumnezeiescul Pavel, în Epistola către romani, în cel de al douăzeci și șaptelea verset al întâiului capitol. Dar Ioan s-a împotrivit păcatului și s-a împlătoșat cu rugăciunea și cu semnul crucii împotriva celui ce voia să-l întineze.

Folare-Separare

I-a zis agareanul, plin de mânie: „într-atât de semeț ești înaintea mea și uiți că nu ești decât un biet rob?" Iar Ioan i-a răspuns: „Doar lui Hristos îi sunt rob, dar cât de largă îmi este libertatea în lăuntrul dumnezeieștii mele robii!" S-a încruntat păgânul: „Eu sunt stăpânul tău, pentru că te-am cumpărat cu preț de aur; fac cu tine ce vreau". L-a înfruntat tânărul: „Hristos îmi e stăpânul, că El m-a răscumpărat cu preț de sânge; El face cu mine ce trebuie". Și cugetul său se întărea întru puterea credinței. Atunci agareanul se pregătea să-l lege de un copac, spre a-i face silă. Iar Ioan, cumplit scârbindu-se în inima sa și nevrând să fie rușinat înaintea lui Dumnezeu, s-a întrarmat cu amintirea tânărului David, biruitorul lui Goliat, și cu a ostașului Nestor, cel ce surpase mândria lui Lie. Și, prinzând curaj, a pândit o clipă prielnică și l-a ucis pe păgân.

Nu mult după aceea, ceilalți agareni care-l duceau pe Ioan în robie au băgat de seamă lipsa stăpânului său. Deci au prins a-l întreba și, aflând adevărul, l-au legat în lanțuri și așa l-au purtat, îndelungată vreme, pe drumul Țarigradului. Cine va putea spune chinul celui târât printre robi? Că era vreme de iarnă și gerul îngheța trupul gol al tânărului. Dar el răbda cu bărbăție, gândindu-se că mai bine este a-i arde trupul în văpaia iernii decât sufletul în văpaia gheenei. Dar foamea pântecului nehrănit și sângerarea picioarelor desculțe și sfârșeala mădularelor ostenite, cine le va putea ști? Pe drumul greu din trecătorile înzăpezite ale Balcanilor și Rodopilor, viscolul îi biciuia obrajii, îi înlăcrima ochii și-i încovoia spinarea. Dar duhul său rămânea drept, cu toate că bănuia chinurile ce-l așteptau la capătul drumului, știind el că uciderea unui turc nu putea rămâne nepedepsită.

Și astfel, legat, a ajuns la Țarigrad, unde iarna nu mai era iarnă, dar robia era robie. Iar cei ce-l păzeau l-au dus la femeia celui ucis, povestindu-i toate câte se întâmplaseră. Păzind legea ei, soția agareanului l-a înfățișat pe Ioan vizirului, spre judecată. Și Ioan a fost supus cercetării și a mărturisit adevărul, cum că el, omorându-l pe păgân, nu a făcut altceva decât să-și apere curăția lui de creștin adevărat. Iar vizirul l-a dat în puterea femeii celui mort, ca să facă cu el ce va voi dânsa.

Folare-Separare

Ascuțite sunt ispitele satanei împotriva mărturisitorilor lui Hristos! Iar Dumnezeu le îngăduie, pentru ca să urce puterea credinței. Și cu cât mai mari sunt ispitele biruite, cu atât mai neveștejită este cununa de slavă a biruitorului. Că i se dăduse lui Ioan frumusețe în trup și prin frumusețea trupului a fost ispitit.

Acea tânără văduvă a fost îndată răpită de mândrețea lui Ioan și l-a dus la locuința ei cea scumpă, unde duhul desfrânării se răsfăța pe covoare și divanuri, hrănit cu mâncăruri alese și cu otrăvite miresme. Și i-a zis femeia: „Iată ești în puterea mea! Fiindcă mi-ai ucis bărbatul, îi vei lua locul și-mi vei fi bărbat. Din rob te fac slobod, din sărac, te ridic bogat. Dar, pentru ca să-mi fii bărbat, trebuie să te faci de aceeași lege cu mine. Nimic mai ușor decât să te lepezi de Hristos și să te faci închinător al lui Alah și cinstitor al lui Mahomed, profetul său. Privește împrejur aurul și argintul, mătăsurile, pietrele nestemate, privește-mă pe mine, alături, care sunt gata de însoțire".

Nu era ușoară ispita tânărului Ioan. Să schimbe lanțurile de fier pe veșminte de mătase; să îmblânzească năpârcile foamei prin sațul meselor îmbelșugate; în loc de osteneala drumului, să-și îngăduie odihnă mângâietoare; în loc de biciuirile viscolului, să primească adierile zefirului; în loc să sângereze prin stâncile munților, să lunece în caiac, pe undele Bosforului!

Ioan însă era plin de virtute și nu s-a plecat. Cu îndrăzneală i-a răspuns femeii: „Curăția sufletului mi-o voi păstra și la legea ta nu voi trece; neîntinarea trupului o voi păzi și nu mă voi însoți cu tine!" I-a zis femeia: „A fost aici, în Țarigrad, un tânăr din neamul vostru, pe nume Gioan Bei, a crescut în curțile seraiului și s-a bucurat de farmecele sultanei și a ajuns bogat și domn în țara voastră. Eu nu zic că și tu vei ajunge domn, dar Țarigradul e răscrucea multor drumuri către putere și slavă".

Folare-Separare

Nu i-a trebuit multă vreme de gândire, căci neprihănitul tânăr dreptcredincios a adăugat din bogăția datinilor strămoșești: „Nu știu ce s-a ales acum de domnul nostru, că fugise peste munți de frica voastră, dar știu că poporul îi spune «Mihnea Turcitul» și cu acest nume de rușine o să rămână el în amintire. Eu nu vreau să mă rușinez de numele meu".

Și iarăși a ridicat Ioan rugăciune la Hristos Mântuitorul și s-a întrarmat cu semnul crucii, pentru ca să fie păzit și întărit până la urmă, neabătut din credința părinților săi. Și și-a adus aminte de Iosif, fiul lui lacov, care a înfruntat ademenirile femeii lui Putifar, dregătorul din țara Egiptului. Și această aducere-aminte l-a luminat și l-a întărit peste măsură.

Câte meșteșuguri n-a încercat acea femeie păgână ca să-l întoarcă pe tânăr de la Hristos și să-l însoțească cu ea! Că era muncită de patimă și nu avea liniște. Toate aceste ispitiri au durat aproape doi ani și jumătate, pe măsură ce și tânărul se împlinea la trup. Dar Ioan nu s-a clintit din temelia cea tare a credinței lui ortodoxe.

Folare-Separare

În cele din urmă, văzându-se într-atât înfruntată, agareanca și-a dezlănțuit păgâneasca furie și l-a dat pe Ioan eparhului, adică mai- marelui cetății, care l-a aruncat în temniță. Și acolo a fost supus mucenicul la atât de multe, de cumplite și de înfricoșătoare chinuri, încât cineva nu să le pătimească, ci numai să le gândească s-ar îngrozi cu adevărat.

Caznele au durat mai multe zile. Și nici în vremea aceea Ioan nu a fost lipsit de ispită. Căci femeia, neîncetat împătimită de frumusețea lui, mergea în fiecare zi în temniță și cu lingușiri și făgăduințe îl ademenea spre întinare și lepădare de credință. Dar tânărul, asemenea unui diamant, a rămas neclintit în credință și în înțelepciune, căutând numai spre Domnul Hristos de la care prime putere și biruință asupra vrăjmașilor văzuți și nevăzuți. Căci el, cu mintea lui vârstnică sălășluită în trup nevârstnic, luminată de darul lui Dumnezeu, știa că întreagă trebuie păstrată curăția și a sufletului, și a trupului, ca pe o jertfă bineplăcută înaintea Cerului.

Întru sfârșit, văzând toți că în zadar se ostenesc cu chinurile și că asupra lui Ioan nu au nici o izbândă, au cerut vizirului îngăduință să-l omoare. Iar vizirul a poruncit eparhului să săvârșească aceasta. Deci, călăii, cei ce-l chinuiseră, l-au luat pe binecuvântatul tânăr Ioan și l-au dus în Parmac-Kapi, aproape de Bazestani, tot în Țarigrad, ca să-l ucidă prin spânzurătoare. Iar el, înseninat de chinuri și străluminat de harul sfințeniei, mergea spre locul muceniciei sale, mulțumind lui Dumnezeu. Și ochii duhului său, adânciți undeva, dincolo de hotarele zărilor și ale veacului acestuia, în împărăția luminii celei pururea fiitoare, descoperind răsplata pentru lanțurile robiei, pentru bicele crivățului, pentru nevoințele trupului și caznele temniței, vedeau straie mai scumpe decât mătăsurile Răsăritului, simțeau mângâieri mai dulci decât adierile Țarigradului și lăcrimau de o fericire ce nu se poate asemăna cu bucuriile pământului.

Folare-Separare

Și astfel, în anul 1662, în a douăsprezecea zi a lunii mai, pururea-fericitul tânăr Ioan a primit din mâna Domnului cununa biruinței. Iar viața sfântului, împreună cu pătimirea sa, a fost scrisă de Ioan Cariofil, un învățat grec din vremea lui, și apoi tipărită la Veneția de Sfântul Nicodim Aghioritul, după care s-a trecut în sinaxarele grecești și apoi în cele românești. Așa s-a scris numele Sfântului Nou Mucenic Ioan Valahul în cartea vieții lui Dumnezeu, iar pomenirea lui se săvârșește în inima neamului care l-a odrăslit. Cu ale sale sfinte rugăciuni, Dumnezeu să ne învrednicească și pe noi de bunătățile cele fără înșelare și fără de sfârșit. Amin.

Folare-Separare

Sursă: doxologia.ro

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Calendar Ortodox – Sfinții de astăzi - 12 mai

În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea celui între sfinți, părintele nostru Epifanie arhiepiscopul Salaminei Ciprului;
Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinți, părintele nostru Gherman, patriarhul Constantinopolei;
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Ioan Valahul (Românul).

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Calendar Ortodox – Sfinții de mâine - 13 mai

În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea sfintei mucenițe Glicheria;
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Laodichie, păzitorul temniței, care de sabie s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Serghie Mărturisitorul;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pavsicacos, episcopul Sinadei;
Tot în această zi, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Alexandru, episcopul Tiverianilor, care de sabie s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Nichifor presbiterul Mânăstirii Efesului, care cu pace s-a săvârșit;
Tot în această zi se săvârșesc înnoirile cinstitei și dumnezeieștii biserici a preasfintei stăpânei noastre, Împărătesei a toate, care se află în ostrovul sfintei Glicheria;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Eftimie cel nou, ctitorul Mânăstirii Ivirilor din Aton, care cu pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Ioan Iviritul, tatăl pomenitului Eftimie, care cu pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Gheorghie Iviritul, rudenie pomenitului Eftimie, care cu pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Gavriil Iviritul, care a auzit dumnezeiesc glas și a scos din mare icoana cea făcătoare de minuni a Maicii Domnului ce se zice Portărița, care cu pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea monahilor cuvioși mucenici Iviriți, care înfruntând pe împăratul Mihail și pe patriarhul Ioan Vecos apărând dreapta credință, au fost aruncați în mare și așa s-au săvârșit.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Sursă: pravila.ro

Facebook

Floare Final

Pe Sfântul Mucenic Ioan Valahul să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Mucenice Ioane roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.

Recomandări

† Sfântul Mucenic Ioan Valahul (Românul)
(12 mai)

În data de 12 mai Biserica Ortodoxă îl pomenește pe unul dintre cei mai tineri dintre mucenicii români și anume Sfântul Mucenic Ioan Valahul. El este povățuitorul tinerilor și ocrotitorul copiilor. Sumar Articol cu link-uri […]

Scrie un comentariu

Câmpuri care necesită să fie completate sunt cel care au caraterul *

© 2021 Toate materialele de pe această pagină sunt proprietatea pravila.ro
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram