Sfântul Mucenic Bonifatie, la fel ca Sfânta Maria Egipteanca, ne arată, prin propriul lui exemplu, cum Hristos poate transforma viața fiecăruia din noi din una desfrânată și păcătoasă în una plină de virtute plăcută lui Dumnezeu. Este serbat în calendarul ortodox în data de 19 decembrie.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Sfântul Mucenic Bonifatie a trăit, la Roma, pe vremea împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian Galeriu (305-311). Era robul unei femei de neam mare, cu numele Aglaida, fiica lui Acachie, proconsulul Romei. Bonifatie trăia în păcate cu stăpâna lui și era bețiv, dar era și milostiv, iubitor de străini, îndestula cu dragă inimă pe cei lipsiți, își pleca urechea și inima la suferințele și rugămințile oamenilor.
La fel și stăpâna lui era milostivă și avea evlavie către Sfinții Mucenici. Și, fiindcă adeseori suspinau către Dumnezeu pentru păcatele lor, Domnul nu i-a lăsat mai mult să se întineze cu greșelile, ci a rânduit o spălare de păcatele lor.
Într-una din zile, stăpâna i-a zis lui Bonifatie: "Mergi în Răsărit, unde creștinii sunt chinuiți, și adu-mi moaște de Mucenici, ca să le avem spre ajutor și mântuire sufletească". Iar Bonifatie i-a răspuns: "Dacă-ți voi aduce moaștele mele, ai să le primești?". Iar ea a râs, zicându-i: "Bețivule! Nu glumi cu acestea!". Și, dându-i unele sfaturi, s-a rugat pentru el, i-a dat bani și l-a trimis.
Și a plecat Bonifatie, însoțit de 12 slujitori, cu aur mult, în Tarsul Ciliciei, unde creștinii erau chinuiți. Și, găsind acolo pe sfinți pătimind și suferind pentru Hristos, le-a sărutat lanțurile și rănile. Dar apoi, aprinzându-se el însuși de râvnă dumnezeiască, s-a dus înaintea dregătorului și a mărturisit că este creștin.
Deci, prinzându-l, l-au spânzurat cu capul în jos și l-au tăiat fără milă, l-au împuns cu trestii ascuțite pe sub unghii, i-au turnat plumb topit pe gură și l-au băgat cu capul în jos într-un vas plin de smoală ce fierbea. Dar, din toate a ieșit nevătămat. Atunci, dregătorul a poruncit să i se taie capul și l-au scos spre ucidere. Iar Sfântul Mucenic Bonifaciu, după ce s-a rugat, și-a plecat capul și i l-au tăiat. Era ziua de 19 decembrie a anului 307.
Iar slugile, care veniseră cu el de la Roma, nu știau de cele întâmplate, că pe ascuns se depărtase de ei. Când au auzit de la ostași cu de-amănuntul chinurile lui și că s-a săvârșit pătimind, s-au dus să-i caute moaștele. Le-au găsit și au căzut înaintea lor; au plâns, le-au sărutat și-i cereau iertare.
Au cumpărat de la păgâni trupul Sfântului Mucenic Bonifatie cu 500 de galbeni, l-au uns cu mir, l-au înfășurat în giulgiuri și l-au dus la Roma. Iar Aglaida, stăpâna lui, aflând totul prin descoperire îngerească, a ieșit întru întâmpinarea lui, ca să-l primească și să-l cinstească precum se cuvenea pe Sfântul Mucenic Bonifatie.
L-a îngropat la 50 de stadii de Roma, iar mai târziu a zidit o biserică în numele lui, în mijlocul Romei, și l-a mutat în ea. Și acolo, la sfintele lui moaște, se făceau în fiecare zi nenumărate tămăduiri. Iar Aglaida, trăind de atunci cu bunăcuviință creștinească încă mulți ani, în pace și-a dat sufletul ei lui Dumnezeu, fiind pomenită în aceeași zi cu Sfântul Bonifatie, în 19 decembrie.
Surse: Creștin Ortodox, Calendarul Ortodox.
Sfântul Mucenic Bonifatie este rugător pentru îndreptarea celor cuprinși de patima beției și de alte vicii. Mai jos găsiți o rugăciune către Sfântul Mucenic Bonifatie pentru a merge la ea APĂSAȚI AICI⬇
Moaștele Sfântului se găsesc la Roma, în biserica Sfinții Bonifatie și Alexie de pe colina Aventin, însă câteva părticele din moaștele sale au ajuns și în Răsărit, la Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Muntele Athos și în alte sfinte locașuri.
Detalii despre biserica Sfinții Bonifatie și Alexie de pe colina Aventin găsiți mai jos apăsând AICI ⬇
În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfântului Mucenic Bonifatie!
Bonifatie - acest nume provine din latinescul „bŏnus” (onorabil, virtuos, viteaz, galant, curajos, bărbătesc) plus „fātum” (profeție, predicție, destin, destin al oamenilor, durata de viață determinată de tine). Numele înseamnă „ soartă bună, omul viteaz sortit, destinul omului onorabil”.
A intrat în uz în Anglia în Evul Mediu, dar acest nume a fost mai puțin întâlnit după Reforma protestantă.
Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în data de 19 decembrie când este pomenit Sfântul Mucenic Bonifatie și în data de 5 iunie când serbăm pe Sfântul Bonifatie, apostolul Germaniei.
Surse EN: Name-Docotor, BehindTheName.
Biserica a fost zidită între secolele III și IV, chiar pe locul casei părinților Sfântului Alexie, acolo unde cuviosul s-a nevoit timp de 17 ani fără a fi recunoscut. Biserica a fost refăcută ca "diaconie" (așezământ pentru săraci), în anul în 972, de către Mitropolitul Serghie al Damascului, refugiat la Roma din cauza persecuțiilor arabe. În acest context a avut loc și dezvoltarea cultului Sfântului Alexie, omul lui Dumnezeu.
Mai târziu, biserica fost rezidită în 1582 de către cardinalul Guidi Di Bagno, iar în anul 1750, de către cardinal Querini. Ultima intervenție asupra clădirii a avut loc la mijlocul secolului al XIX-lea, când au fost decorate cupola și absida.
În partea dreaptă a bisericii se află un turn clopotniță în stil romanic. Printr-un portal larg se intră în biserica alcătuită din trei nave largi.
Sub altarul central al bisericii se găsesc moaștele Sfântului Alexie. Tot sub altarul actualei biserici se păstrează o criptă împodobită cu fresce și coloane de marmură, datând din primul mileniu creștin.
La intrarea navei din partea stângă se găsesc resturile unei scări din lemn sub care, după tradiție, Sfântul Alexie a trăit timp de 17 ani, nerecunoscut de nimeni. Scara este așezată în diagonală într-un relicvariu de sticlă și lemn aurit, între patru coloane de granit, cu capiteluri corintice cu aspect antic.
În biserică se mai găsește fântâna Sfântului Alexie – o fântână străveche, adâncă de 15 metri, care se afla în curtea familiei Sfântului Alexie.
Sursă: Doxologia.
Sfinte Mucenice Bonifatie și Sfântă Cuvioasă Aglaia, dintru trai desfrânat și nelegiuit, întru mucenicie și cuvioșie ați urmat Mântuitorului, dintru cele rușinoase ale patimii beției și păcatelor trupești la cele slăvite și cerești v-ați ridicat. Dintru necredință și nepăsare de cele duhovnicești la luarea crucii lui Hristos ați purces. De neam ales fiind Cuvioasă Aglaia și trăind în păcat cu robul tău Bonifatie, cel milostiv, dar încurcat cu multele patimi ale vorbăriei deșarte, beției și desfrânării, v-ați întors la Hristos. Și, dorind să vă pocăiți pentru viața deșănțată de mai înainte și să intrați în rânduiala cea bineplăcută lui Dumnezeu, ați ales să vă nevoiți, prețuind jertfa martirilor, căutând și îngropând moaștele lor ca pe un odor de mare preț. Plecând Sfântul Bonifatie să aducă osemintele sfinților ca binecuvântare, ți-a spus ție, stăpâna sa: "Primi-vei oare oasele mele, dacă nu mă voi învrednici să găsesc osemintele martirilor?", neștiind că inspirate de Duhul Sfânt erau cuvintele lui. Astfel, după ce a mărturisit pe Stăpânul Hristos și a primit cununa muceniciei în țară îndepărtată, Sfântul Bonifatie s-a întors cu adevărat la tine, Sfântă Cuvioasă Aglaia, în chip de mucenic. Pentru aceasta, vă chemăm întru ajutorul nostru, al celor care întru multe feluri de ispite și de slăbiciuni ne aflăm. De patimile stricăciunii ne izbăviți. Din robia beției scoateți-i pe cei căzuți. De desfrânare și preadesfrânare păziți pe tineri și pe cei căsătoriți. Pe cei care întru neorânduială trăiesc, întru cuviința Cununiei să îi treceți. Dați-ne tărie, Sfinților Bonifatie și Aglaia, ca de cele stricăcioase să ne desprindem și cu cele curate să ne împodobim, plinind cuvântul Evangheliei lui Hristos. Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi și întru dragostea cu care pe orice păcătos care se pocăiește îl primește și cununa sfințeniei i-o dăruiește. Sfinților Bonifatie și Aglaia, această puțină rugăciune a noastră întru pocăință să o primiți și înaintea Tronului Preamilostivului Dumnezeu mijlociți să ne ajute viața să ne-o schimbăm, credința să o mărturisim și buna cuviință să o păzim. Amin.
Episcopul Macarie Drăgoi.
Sursă: EpiscopiaScandinavia.
Mucenicul Tău, Doamne, Bonifatie întru nevoință sa, cununa nestricăciunii a luat de la Tine, Dumnezeul nostru, că având puterea Ta, pe chinuitori a învins, zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Jertfă fără prihană te-ai adus pe tine de voie, Celui rânduit a Se naște din Fecioara pentru tine, sfinte purtătorule de cunună, înțelepte Bonifatie.
Era în Roma o femeie oarecare cu numele Aglaida, fata unui tată slăvit, anume Acachie, care fusese mai înainte antipat al aceleiași cetăți a Romei. Aceasta fiind tânăra și frumoasă la față, având multe averi ce-i rămăseseră de la părinții ei și ducând o viață liberă, fără bărbat legiuit, își petrecea zilele sale în desfrâu și în păcate, fiind biruită de patima cea firească a neputinței trupești. Ea avea la dânsa un om, ca slugă credincioasă a casei și a toată avuția ei, cu numele de Bonifatie, tânăr și frumos la chip. Cu acesta viețuia în necurăție. Nu spre rușinare se vorbește aceasta, căci degrabă se va spune fericită și minunata schimbare a acestora. Pentru că, fiind lăudați sfinții lui Dumnezeu, nici păcatele lor cele mai dinainte nu se tac. Ca să se arate aceasta cum că nu toți din tinerețe au fost buni și drepți, ci avându-și firea stricată, asemenea multora, s-au săvârșit cu pocăința cea adevărată și cu schimbarea ce bună, făcându-se mari prin faptele cele bune și slăviți cu sfințenia, precum vom vedea. Că și noi, păcătoși fiind, să nu deznădăjduim de mântuire, ci să ne deșteptăm către ridicarea cea grabnică, știind, că după pocăința păcatelor, putem a fi sfinți, Dumnezeu ajutându-ne, numai noi de vom vrea.
Cu adevărat este frumoasă această povestire, prin care se veselește inima și cu urechea care aude, că mai presus de nădejde, păcătosul se face sfânt, ba încă și mucenic al lui Hristos. Așa și acest Bonifatie, care mai înainte se tăvălea în necurăție, ba era și bețiv, s-a arătat apoi mărturisitor al lui Dumnezeu, viteaz nevoitor și slăvit răbdător de chinuri.
Dar în vremea viețuirii sale, cel cu iubire de patimă, deși slujea păcatului, avea și oarecare fapte bune vrednice de laudă: către cei săraci, era milostiv, către cei străini avea dragoste și către cei ce pătimeau în nevoi, avea durere de inimă. Pe unii cu milostivire miluindu-i, pe alții cu dragoste odihnindu-i și altora cu durere de inimă ajutându-le; totdeauna avea în mintea sa dorința ca să-și îndrepteze cândva viața sa. De aceea adeseori suspina către Dumnezeu, că doar o scăpa de cursele diavolului, ca să se facă domn peste poftele și patimile sale. Domnul însă n-a trecut cu vederea zidirea sa și n-a lăsat pe un om ca acesta, care în parte avea și fapte bune, să se cufunde mai mult în poftă cea rea. N-a lăsat mai mult a-și întina cu păcatele cele necurate faptele lui cele de milostenie. Ci a binevoit și i-a rânduit lui ca să-și spele faptele sale cele rele, prin vărsarea chiar a sângelui său, iar cu a lui roșeală să împodobească sufletul său ca și cu o porfiră împărătească și cu cununa muceniciei să se încununeze. Iată cum s-a făcut aceasta:
În acea vreme era încă prigoană asupra creștinilor și adâncul întunericului celui idolesc cuprinsese tot răsăritul, încât mulțime de credincioși erau munciți pentru Hristos. Atunci stăpânei sale Aglaida, i-a venit gând de mântuire și o dorință foarte mare și nebiruită a pătruns în inima ei, ca să aibă în casa sa sfinte moaște mucenicești. Și întrucât socotea că din slugile sale nu este mai credincios și mai cu sârguință spre a împlini acea slujbă decât Bonifatie, l-a chemat și i-a arătat dorința sa. Deci, luându-l la o parte, i-a zis: „Știi, frate, cu câte păcate ne-am îngreunat și nicidecum nu ne îngrijim de cele ce vor să fie! Cum vom sta înaintea înfricoșatei judecăți a lui Dumnezeu, unde avem să primim munci grele după faptele noastre? Eu am auzit de la un oarecare bărbat binecredincios că, dacă cineva are sfinte moaște ale celor ce au pătimit pentru Hristos și le cinstește pe cât se poate, acela mult ajutor află către mântuire și în casa aceluia nu se mai înmulțește păcatul. Apoi, încă și de răsplătire veșnică se învrednicește, pentru că în aceeași fericire veșnică se va îndulci, de care se satură și sfinții mucenici. Și mulți chiar acum, după cum se spune, intră pentru Hristos în nevoințele cele frumoase, dându-și trupurile spre răni și primesc cunună mucenicească.
Deci, slujește-mi, tu, la aceasta, căci a venit vremea ca să arăți câtă dragoste ai către mine. Mergi cu sârguință în părțile acelea unde se aude de prigoană și de muncirea creștinilor și te sârguiește a aduce moaștele oricăror sfinți mucenici, ca să le ținem la noi cu cinste și să-i zidim acelui sfânt biserică. Căci îl vom avea pe acela totdeauna nouă păzitor, ajutor și de-a pururea mijlocitor către Dumnezeu”.
Zicând acestea, Bonifatie cu bucurie voia să săvârșească lucrul ce i se poruncea și s-a arătat gata spre o cale ca aceea. Deci, i-a dat stăpâna sa mulțime de aur, pentru că în alt chip nu se puteau lua sfintele moaște ale unui mucenic, dacă n-ar fi dat daruri și mulțime de aur. Căci păgânii muncitori, văzând dragostea și osârdia cea mare a credincioșilor către moaștele mucenicilor, nu le dădeau în dar, ci le vindeau cu mare preț și multă avere câștigau ei cu acestea.
Luând Bonifatie de la stăpâna sa mulțime de aur, pe de o parte pentru răscumpărarea moaștelor mucenicești, iar pe de alta spre a da milostenie săracilor, a pregătit și diferite feluri de aromate, pânză curată și toate cele ce se cuvin pentru cinstita înfășurare a trupurilor sfinților. Apoi, a luat caii și robii stăpânei sale ca tovarăși și a plecat la drum.
Ieșind din casă, a zis către stăpâna sa, râzând: „Ce va fi, doamnă, de nu voi găsi vreun mucenic acolo unde mă duc și de vor aduce la ține trupul meu muncit pentru Hristos? Oare îl vei primi cu cinste?”. Iar ea, râzând și numindu-l bețiv și păcătos, a început a-l dojeni zicând: „Acum nu este vreme de glumit, frate, ci de bună cucernicie. Căci trebuie în calea aceasta a te păzi cu mare grijă, de toată neorânduiala și gluma; și cu cinste și cu bună credință să săvârșești toate, apoi cu blândețe și cu înfrânare să călătorești, că vezi că slujești moaștelor sfinților, de care nu suntem vrednici nu numai a ne atinge, ci nici măcar a căuta spre dânsele. Deci, mergi în pace, iar Domnul Care a primit chipul robului și Și-a vărsat sângele pentru noi, să trimită cu tine pe îngerul Său, neaducându-Și aminte de păcatele noastre, ci să îndrepteze mergerea și întoarcerea ta bine și cu sporire bună”.
Bonifatie, punând mustrarea stăpânei sale în inima sa, a mers la drum și cugetă în mintea să cum se va atinge de sfintele moaște, având mâini necurate. Deci se căia de necurăția sa cea mai dinainte și a început a posti, a nu mânca deloc carne și a nu bea vin, a se ruga cu sârguință și des. Astfel, încet, încet a venit întru frica lui Dumnezeu, căci frica era tatăl luării-aminte, iar luarea-aminte era maică a odihnei celei dinăuntru, care naște știința, și face ca sufletul să-și vadă grozăvia sa, ca într-o oarecare apă curată și netulburată. Așa se nasc începuturile și rădăcinile pocăinței, începând de la frică lui Dumnezeu, de la luarea-aminte de sine și de la socotirea conștiinței sale.
Apoi s-a arătat întru dânsul dorința vieții celei desăvârșite, din post, din înfrânare și din rugăciunile cele neîncetate. După ce a ajuns în părțile Asiei și a intrat în Tars, preaslăvita cetate a Ciliciei, în care atunci erau munciți sfinții, pe vremea împărăției lui Dioclețian și Maximian, a lăsat pe ceilalți robi la gazdă, cu caii, poruncindu-le să se odihnească de osteneală. Iar el singur îndată, nici praful scuturându-și, s-a dus să vadă pe cei despre care a auzit că se muncesc; și, venind în priveliște, a văzut mulțime de popor adunat, care privea la muncile ce se făceau sfinților.
Deci a văzut pe sfinți în multe feluri de chinuri schingiuiți, cărora, tuturor deopotrivă, o vină le era pusă înainte: credința cea creștinească și viața cea cu dreaptă credință. Iar muncile cu care erau chinuiți, nu erau deopotrivă. Unul era spânzurat cu capul în jos și dedesubtul lui era foc aprins; altul era întins în patru părți și legat de patru stâlpi; altul zăcea fiind tăiat cu fierăstrăul; altul de mâinile muncitorilor, cu unelte ascuțite se zdrobea; unuia i se scoteau ochii, altuia i se tăiau mădularele; altul era înfipt în țeapă și ridicat de la pământ și intra țeapa până la grumazi, altuia i se frângeau și i se zdrobeau oasele, iar altul era cu mâinile și picioarele tăiate, tăvălindu-se pe pământ ca un ghem. Și toți aveau atâta răbdare și atâta bărbăție, încât pe fețele lor se arăta o veselie creștinească, duhovnicească, pentru că, fiind întăriți cu darul lui Dumnezeu, răbdau cele nesuferite firii omenești.
Văzând acestea fericitul Bonifatie și socotindu-le toate cu sârguință, pe de o parte minunându-se de bărbăția mucenicilor, iar pe de alta poftind și el cunună, s-a aprins cu totul de râvna dumnezeiască. Deci, stând în mijlocul priveliștii și făcându-se tuturor arătat, pe mucenicii care erau douăzeci la număr îi îmbrățișă pe câte unul, apoi a zis cu glas mare, în auzul tuturor: „Mare este Dumnezeul creștinilor, mare este Cel ce ajută robilor Săi și îi întărește întru atâtea munci”. Zicând acestea, se apropia de mucenici și le săruta picioarele cu multă dragoste, iar care nu aveau picioare, le cuprindea mădularele rămase din trupurile lor și le punea la pieptul său, numindu-i fericiți, că în puțină vreme, răbdând acele munci cu bărbăție, îndată vor dobândi veșnica ușurare, odihna și bucuria cea fără de sfârșit. Iar pentru dânsul se ruga să le fie tovarăș în acea nevoință și părtaș al cununilor pe care vor să le dobândească de la Hristos, punătorul de nevoințe.
Atunci și-a întors tot poporul ochii spre dânsul, dar mai ales judecătorul, care ședea la judecată și chinuia pe sfinții răbdători. Acela, văzând un om străin și necunoscut, întrebă: „Cine și de unde este acesta?”. Apoi, îndată porunci să-l prindă și să-l aducă la el, întrebându-l cine este? Iar sfântul a răspuns: „Sunt creștin”. Judecătorul a vrut să știe numele lui și de unde este, iar el a răspuns: „Numele cel dintâi cu care iubesc foarte mult a mă numi, este creștin și acum am venit aici din Roma. Iar de voiești a-mi ști și numele cu care m-au numit părinții, iată: Bonifatie mă numesc”. Iar judecătorul a zis: „Apropie-te, Bonifatie, mai înainte până nu-ți rup trupul și oasele și jertfește zeilor, ca să-ți mijlocești multe bunătăți; căci și pe zei vei milostivi și de muncile ce au să-ți fie te vei izbăvi, iar de la noi cu multe daruri te vei îmbogăți”. La acestea Bonifatie răspunse: „Nu se cuvine nici măcar a răspunde la aceste cuvinte ale tale; însă, zic ceea ce am zis de multe ori: sunt creștin și numai această vei auzi de la mine, iar dacă nici aceasta nu suferi a auzi, atunci fă cu mine ceea ce-ți place”. Judecătorul atunci a poruncit să-l dezbrace și să-l spânzure cu capul în jos și să-l bată tare.
A fost bătut cumplit, încât carnea a căzut de pe el, de i se vedeau oasele goale. Iar el ca și cum n-ar fi simțit dureri, nu băga în seamă rănile ce i se făcuseră, ci își întorcea ochii către sfinții mucenici și, având pătimirea acelora pildă, se mângâia că în tovărășia acelora s-a învrednicit a pătimi pentru Hristos.
După aceasta, poruncind muncitorului a-l slăbi puțin, îl ispitea din nou, poate îl va îndupleca: „O! Bonifatie, începuturile muncilor să-ți fie în destul pentru sfătuirea ta, ca să-ți alegi ce este mai bun. Ai gustat acum dureri cumplite, deci miluiește-te acum, ticăloase și apropiindu-te, jertfește zeilor, iar de nu, îndată să începi a pătimi mai mari și mai cumplite munci”. Iar sfântul a răspuns: „Pentru ce îmi poruncești a face cele necuviincioase, o! nebunule. Eu nici cu auzul nu pot răbda de pomenirea zeilor tăi și tu îmi poruncești să le jertfesc lor?”. Mâniindu-se iarăși, judecătorul a poruncit să-i bage trestii ascuțite pe sub unghiile mâinilor și picioarelor; iar sfântul, ridicându-și ochii și mintea către cer, tăcea răbdând.
Apoi a poruncit să topească plumb și să-l toarne în gura lui și, fiind topit plumbul, sfântul, ridicându-și mâinile în sus, se ruga, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce m-ai făcut mai tare decât muncile, fii și acum împreună cu mine, ușurându-mi durerile, Cela ce Însuți ești mângâierea mea și cu dinadinsul arată că-mi ajuți a birui pe satana, cum și pe acest judecător nedrept, că pentru Tine pătimesc acestea, precum Însuți știi”. Zicând acestea, a rugat pe sfinți să-i ajute, cu rugăciunile lor, ca să poată răbda acea muncă înfricoșată. Și apropiindu-se muncitorii, i-au deschis gura cu o unealtă de fier și i-au turnat plumbul, dar nu l-au vătămat pe sfânt.
Poporul, văzând o muncire atât de cumplită, s-a cutremurat și, făcând zgomot, striga: „Mare ești Dumnezeule al creștinilor! Mare ești, Împărate Hristoase și toți credem în Tine, Doamne!”. Strigând toți așa, s-au întors către o capiște idolească ce era aproape, vrând s-o risipească. Apoi strigau asupra judecătorului și aruncau cu pietre asupra lui, vrând să-l omoare. Judecătorul, sculându-se de la locul de judecată, a fugit rușinat la casa sa, iar pe Bonifatie a poruncit să-l țină sub strajă.
A doua zi, încetând tulburarea poporului, judecătorul a venit din nou la judecată și, aducând pe Sfântul Bonifatie, hulea numele lui Hristos și batjocorea numele Lui, ca unul ce a fost răstignit. Iar sfântul, nerăbdând a auzi hulă asupra lui Dumnezeu, a răspuns cu batjocură judecătorului, bătându-și joc de zeii săi cei fără de suflet și ocărând orbirea lor și nebunia celor ce se închină lor. Și, miniind iarăși judecătorul, a poruncit de a fiert un cazan cu smoală și a aruncat pe sfântul mucenic într-însul. Însă, Domnul n-a lăsat pe robul Său, căci, pogorându-se îndată îngerul, a rourat pe mucenic în acel cazan, iar smoala, vărsându-se, s-a aprins și a ars pe mulți din paginii care stăteau împrejur. Sfântul a ieșit sănătos, neavând nici o vătămare de la foc și de la smoală.
Atunci muncitorul văzând puterea lui Hristos și temându-se ca să nu pătimească ceva rău, a poruncit să taie îndată cu sabia pe Bonifatie. Deci, luându-l pe el ostașii, l-au scos spre ucidere. Iar sfântul, cerând vreme de rugăciune, s-a întors către răsărit și a zis: „Doamne, Doamne, Dumnezeule, să mă întâmpine pe mine milele Tale și acum fii mie ajutor că vrăjmașul meu să nu-mi împiedice calea văzduhului, pentru păcatele mele cele făcute întru nebunie. Primește sufletul meu în pace și mă rânduiește împreună cu cei ce și-au vărsat sângele pentru Tine și și-au păzit credința până la sfârșit. Iar pe turma cea câștigată cu cinstitul Tău sânge, adică pe poporul Tău, Hristoase, cel de o fire cu mine, izbăvește-l de toată necurăția și rătăcirea păgâneasca, căci bine ești cuvântat în veci. Amin”.
Astfel rugându-se, și-a plecat capul sub sabie și a fost tăiat, dar a curs din rană sânge și lapte. Văzând acest lucru, necredincioșii și-au întors privirile la Hristos în număr de cinci sute cincizeci și scuipând pe idolii cei urâcioși, s-au creștinat. Astfel a fost sfârșitul Sfântului Bonifatie. Și ceea ce a zis mai înainte stăpânei sale în glumă, atunci când pornea de acasă, s-a adeverit.
Iar tovarășii, robii Aglaidei, cei ce veniseră cu dânsul spre căutarea sfintelor moaște, ședeau la gazdă, neștiind nimic din cele ce făcuse Bonifatie și îl așteptau. Și văzând că nu se mai întoarce nici seara, nici toată noaptea, la fel și a doua zi nevăzându-l, au început a cugeta despre dânsul lucruri rele (precum singuri au mărturisit mai pe urmă), căci socoteau că el s-a îmbătat undeva și zăbovește cu femeile desfrânate. Apoi ziceau, râzând: „Iată, Bonifatie al nostru a venit spre căutarea sfintelor moaște”. Dar văzând că nici în cealaltă noapte nu se mai întoarce la dânșii, au rămas întru nepricepere și au început a-l căuta, umblând prin toată cetatea și întrebând. Din întâmplare sau mai bine zis prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, au întâlnit un om, ce era fratele logofătului, care scrisese la judecată întrebările mucenicilor, cum și răspunsurile cele de moarte asupra lor. Și l-au întrebat pe acela: „N-ați văzut un om străin, care a venit pe aici?”. Iar el a zis: „Ieri a venit un străin, pătimind pentru Hristos în priveliște și s-a osândit la moarte, tăiat fiind cu sabia. Nu știu de este acela pe care îl căutați voi, însă spuneți, cum arăta la chip?”. Iar ei i-au dat toate câte cerea, că nu era mare de stat, cu părul galben, arătându-i și asemănarea chipului. Acela a zis lor: „Cu adevărat acela este pe care îl căutați”. Dar ei nu credeau, zicând: „Nu știi, omule, pe care căutăm noi”. Și vorbind între dânșii, pomeneau năravurile lui Bonifatie și râzând ziceau: „Au doară bețivul și desfrânatul va pătimi pentru Hristos?”. Iar fratele logofătului întărea zicând: „Cu acel chip precum spuneți voi, un om alaltăieri s-a întrebat la judecată. Dar ce vă oprește pe voi că să mergeți și să-i vedeți trupul zăcând la locul unde este tăiat?”.
Deci au mers după acel om și ajungând la locul de ucidere, unde era strajă de ostași pentru ca să nu fure creștinii trupurile mucenicilor, le-a arătat pe mucenic, zicând: „Au nu este acesta pe care îl căutați?”. Ei, văzând trupul, l-au cunoscut și luând capul lui care zăcea deoparte, l-au lipit de trup. Atunci l-au cunoscut că este Bonifatie, s-au mirat foarte și s-au rușinat de gândurile lor de rău grăite pentru dânsul și se temeau să nu pătimească vreun rău pentru osândirea sfântului cu gândurile lor urâte și pentru că au râs de viața lui, neștiind inima lui cea bună și nici voia lui.
Apoi, căutând ei la fața sfântului cu spaimă au văzut că sfântul câte puțin și-a deschis ochii săi și, privindu-i cu dragoste, le-a zâmbit și, cu fața luminându-se, le-a arătat că le iartă lor greșelile. Iar ei, spăimântându-se și mai mult, lăcrimau zicând: „Nu pomeni, robule al lui Hristos, fărădelegile noastre, căci cu nedreptate osândeam viața ta și nebunește râdeam de tine”. Apoi, dând paginilor cinci sute de galbeni, au luat trupul și capul Sfântului Bonifatie și, ungându-l cu aromate, l-au înfășurat în pânza curată care era pregătită pentru aceea și, punându-l în raclă, s-au întors ducând pe mucenicul doamnei sale.
Când s-au apropiat de Roma, îngerul Domnului s-a arătat în vis Aglaidei, zicând: „Primește pe acela care odinioară ți-a fost slugă, iar acum este frate al nostru și împreună slujitor. Primește pe acela care ți-era rob, iar acum este stăpân al tău și de acum cu bună cinstire să îl cinstești, căci este păzitor al sufletului tău și apărător al vieții tale”. Iar ea, deșteptându-se înspăimântată, a luat pe unii din clericii bisericii, bărbați cinstiți și au ieșit întru întâmpinarea Sfântului Mucenic Bonifatie. Deci acela, pe care îl trimisese în cale ca un rob, l-a primit în casa sa, ca pe un domn al său, cu cinste și cu multe lacrimi de bucurie. Apoi și-a adus aminte de proorocia sfântului când a plecat la drum. Și mulțumea lui Dumnezeu care a rânduit așa. Căci Sfântul Bonifatie s-a făcut jertfă bine primită lui Dumnezeu, pentru păcatele sale și ale ei. Apoi a zidit o biserică prealuminată, în numele Sfântului Bonifatie, într-un sat al său, care era la o depărtare de cincizeci de stadii de Roma. Acolo a dus cinstitele lui moaște cu mare cinste, unde se săvârșeau multe minuni cu rugăciunile mucenicului, căci izvorau tămăduiri celor bolnavi, diavolii se izgoneau din oameni și își câștigau cererile mulți din cei ce se rugau la mormântul acestui sfânt.
După aceasta, fericită Aglaida, împărțindu-și averile sale la săraci și scăpătați, s-a lepădat de lume și a viețuit cincisprezece ani în mare pocăință, a adormit întru Domnul și s-a adăugat către Sfântul Mucenic Bonifatie, fiind pusă lângă mormântul lui. Astfel, această doime, schimbându-și viața cea mai dinainte, cu schimbare minunată, și-a dobândit sfârșit bun; unul, spălându-și păcatele cu sângele s-a învrednicit cununii mucenicești, iar cealaltă, cu lacrimile și cu viața cea aspră și-a curățit viața și așa s-au arătat îndreptați și fără prihană înaintea lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slavă în veci. Amin.
Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților
În această lună, în ziua a nouăsprezecea pomenirea Sfântului Mucenic Bonifaciu și a sfintei Aglaia Romana;
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Ilie, Prov și Ares;
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Timotei și Polieuct;
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Eutihie și Tesalonica și a celor împreună cu ei, 200 de bărbați și 70 de femei care de sabie s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Grighentie;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Trifon.
În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea Sfântului sfințitului Mucenic Ignatie, purtătorul de Dumnezeu (Teoforul);
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Filogonie, patriarhul Antiohiei;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Ioan cel din insula Tasos, care a suferit mucenicia în Constantinopol, în anul 1652 și s-a săvârșit de sabie;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Părintele nostru Ioan din Kronstadt (+ 1908).
În această zi, în Duminica dinaintea Nașterii lui Hristos, s-a rânduit de sfinții și de Dumnezeu purtătorii părinți să se facă pomenire de toți drepții părinți care din veac au bineplăcut lui Dumnezeu, de la Adam și până la Iosif, logodnicul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, după neamuri, precum i-a numărat istoricește Evanghelistul Matei. La fel, tot în această zi, se face pomenirea prorocilor și prorocițelor.
Pomenirea celor întâi zidiți, Adam și Eva;
Pomenirea dreptului Abel, fiul lui Adam;
Pomenirea dreptului Set, fiul lui Adam;
Pomenirea dreptului Enos, fiul lui Set;
Pomenirea dreptului Cainan, fiul lui Enos;
Pomenirea dreptului Maleleil, fiul lui Cainan;
Pomenirea dreptului Iared, fiul lui Maleleil;
Pomenirea dreptului Enoh, fiul lui Iared;
Pomenirea dreptului Matusalem, fiul lui Enoh;
Pomenirea dreptului Lameh, fiul lui Matusalem;
Pomenirea dreptului Noe, fiul lui Lameh;
Pomenirea dreptului Sem, fiul lui Noe;
Pomenirea dreptului Iafet, fiul lui Noe;
Pomenirea dreptului Arfaxad, fiul lui Sem;
Pomenirea dreptului Cainan, fiul lui Arfaxad;
Pomenirea dreptului Selah, fiul lui Cainan;
Pomenirea dreptului Eber, fiul lui Selah, de la care și iudeii s-au numit evrei;
Pomenirea dreptului Peleg, fiul lui Eber;
Pomenirea lui Ragav, fiul lui Peleg;
Pomenirea dreptului Serug, fiul lui Ragav;
Pomenirea dreptului Nahor, fiul lui Serug;
Pomenirea dreptului Terah, fiul lui Nahor;
Pomenirea dreptului patriarh Avraam, fiul lui Terah;
Pomenirea patriarhului Isaac, fiul lui Avraam;
Pomenirea patriarhului Iacob, fiul lui Isaac;
Pomenirea patriarhului Ruben, întâiul fiu al lui Iacob;
Pomenirea patriarhului Simeon, al doilea fiu al lui Iacob;
Pomenirea patriarhului Levi, al treilea fiu al lui Iacob, din care este seminția levitică;
Pomenirea patriarhului Iuda, fiul lui Iacob, din a cărui seminție S-a născut Hristos;
Pomenirea patriarhului Zabulon, fiul lui Iacob, a cărui seminție este pe țărmul mării;
Pomenirea patriarhului Isahar, fiul lui Iacob, a cărui seminție lucrează pământul;
Pomenirea patriarhului Dan, fiul lui Iacob, din a cărui seminție sunt judecătorii;
Pomenirea patriarhului Gad, fiul lui Iacob a cărui seminție este furată sau fură;
Pomenirea patriarhului Așer, fiul lui Iacob, a cărui seminție e bogată, cu recolte bogate pe ogoare;
Pomenirea patriarhului Neftali, fiul lui Iacob, a cărui seminție este numeroasă;
Pomenirea patriarhului Iosif, fiul lui Iacob, a cărui seminție este slăvită și vestită;
Pomenirea patriarhului Veniamin, fiul lui Iacob, a cărui seminție din sălbatică a ajuns blând;
Pomenirea lui Fares și Zara, gemenii, fiii patriarhului Iuda;
Pomenirea lui Esrom, fiul lui Fares.
Pomenirea lui Aram, fiul lui Esrom;
Pomenirea lui Aminadav, fiul lui Aram;
Pomenirea lui Naason, fiul lui Aminadav;
Pomenirea lui Salmon, fiul lui Naason;
Pomenirea lui Boz, fiul lui Salmon;
Pomenirea lui Obed, fiul lui Boz, care s-a născut din Rut;
Pomenirea lui Iesei, fiul lui Obed;
Pomenirea lui David împăratul, fiul lui Iesei;
Pomenirea lui Solomon împăratul, fiul lui David;
Pomenirea lui Roboam împăratul, fiul lui Solomon;
Pomenirea lui Abia împăratul, fiul lui Roboam;
Pomenirea lui Asa împăratul, fiul lui Abia;
Pomenirea lui Iosafat împăratul, fiul lui Asa;
Pomenirea lui Ioram împăratul, fiul lui Iosafat;
Pomenirea lui Ozia împăratul, fiul lui Ioram;
Pomenirea lui Ioatan împăratul, fiul lui Ozia;
Pomenirea lui Ahaz împăratul, fiul lui Ioatan;
Pomenirea lui Iezechia împăratul, fiul lui Ahaz;
Pomenirea lui Manasi împăratul, fiul lui Iezechia;
Pomenirea lui Amon împăratul, fiul lui Manasi;
Pomenirea lui Iosia împăratul, fiul lui Amon;
Pomenirea lui Iehonia împăratul, fiul lui Iosia;
Pomenirea lui Salatiel, fiul lui Iehonia;
Pomenirea lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, care a ridicat templul din Ierusalim ce fusese ars;
Pomenirea lui Abiud, fiul lui Zorobabel;
Pomenirea lui Eliachim, fiul lui Abiud;
Pomenirea lui Azor, fiul lui Eliachim;
Pomenirea lui Sadoc, fiul lui Azor;
Pomenirea lui Ahim, fiul lui Sadoc;
Pomenirea lui Eliud, fiul lui Ahim;
Pomenirea lui Eleazar, fiul lui Eliud;
Pomenirea lui Matan, fiul lui Eleazar;
Pomenirea lui Iacob, fiul lui Matan;
Pomenirea lui Iosif, logodnicul, fiul lui Iacob;
Pomenirea dreptului Melhisedec;
Pomenirea dreptului Iov;
Pomenirea Prorocilor Moise, Or, și Aaron, preoți;
Pomenirea lui Isus, fiul lui Navi;
Pomenirea Sfântului Proroc Samuel;
Pomenirea Prorocului Natan;
Pomenirea Sfântului Proroc Daniel;
Pomenirea Sfinților trei Tineri;
Pomenirea dreptei Sarra, femeia lui Avraam;
Pomenirea dreptei Raveca (Rebeca), soția lui Isaac;
Pomenirea dreptei Lia, întâia soție a lui Iacob;
Pomenirea dreptei Rahila, a doua soție a lui Iacob;
Pomenirea dreptei Asineta, soția lui Iosif cel prea frumos;
Pomenirea dreptei Mariam, sora lui Moise;
Pomenirea dreptei Debora, care a judecat pe Israel;
Pomenirea dreptei Rut;
Pomenirea dreptei Saraftia, la care a fost trimis Ilie;
Pomenirea dreptei Sumanitida, care a găzduit pe Elisei;
Pomenirea dreptei Iudita, care a ucis pe Olofern;
Pomenirea dreptei Estera, care a izbăvit pe Israel de moarte;
Pomenirea dreptei Ana, mama Prorocului Samuel;
Pomenirea dreptei Suzana.
Pe Sfântul Mucenic Bonifatie să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Mucenice Bonifatie roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.
Sursă: pravila.ro, facebook.
