Sfântul Mare Mucenic Mercurie mai este cunoscut și sub numele de Abu-Seifein, care în limba arabă înseamnă "Cel care are două săbii", cu referire la o a doua sabie care i-a fost dată de Arhanghelul Mihail. A pătimit și a fost martirizat în perioada marii persecuții împotriva creștinilor, pe vremea împăratului Decius. Este prăznuit în calendarul ortodox în data de 25 noiembrie.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Sfântul Mare Mucenic Mercurie s-a născut în anul 224 în cetatea Eskentos, din Capadocia (provincie romană din Asia Mică, astăzi în Turcia). Tatăl său, Yares, de origine scită, centurion în armata imperială romană (conducătorul unei trupe de 100 de ostaș), i-a dat numele la naștere Philopater ("Iubitor al Tatălui", în limba greacă). La scurt timp după nașterea fiului său, Yares și soția sa s-au creștinat.
Familia sa se ocupa cu vânatul animalelor, trăind practic de pe urma acestei îndeletniciri. La o vânătoare, tatăl său, pe nume Yares, împreună cu bunicul Sfântului Mercurie s-au speriat de moarte atunci când au fost atacați de o fiară sălbatică nemaiîntâlnită. Căzut la pământ, în stare de leșin, Yares avu o vedenie: în fața ochilor săi apăru un briliant și apoi auzi o voce care i se adresă astfel: "Yares, eu sunt Dumnezeul tău care te iubește. Știu că ai o inimă bună și că de aceea urăști să te închini idolilor. Vreau să-ți spun că fiul tău, Philopater, va fi ca un copac roditor și din acest motiv te voi binecuvânta pe tine și pe femeia ta. Philopater va fi martorul meu și el va fi defăimat pentru credința sa în Mine".
După un timp, profeția se împlini și astfel Yares deveni Noah sau Noe, soția sa – Saphina, iar copilul lor, Philopater, primi, asemenea părinților săi, un nou nume la botez, respectiv Mercurie. Cum auzi de schimbarea lor, guvernatorul acelei regiuni ordonă întemnițarea lor într-o cușcă cu animale. În același moment, barbarii atacară orașul, iar tatăl său, care era unul dintre comandanții oștii, el a cerut să lupte împotriva acestora. Cade prizonier în luptă și este dus departe de locurile natale, rămânând în slujba barbarilor timp de 17 luni. Când ostilitățile se încheiară, Yares se întoarse în orașul său, însă la scurt timp este chemat la Domnul.
Au trecut anii și, după moartea tatălui său, tânărul Mercurie a fost chemat de noul împărat roman, Decius, să îl înlocuiască pe Noe în rândurile armatei imperiale. Descris ca fiind foarte puternic și curajos, Sfântul Mercurie a câștigat respectul camarazilor săi, fiind renumit ca un iscusit mânuitor al spadei romane (gladius). Când barbarii au atacat Roma, Decius a ezitat să lupte cu ei, văzând mulțimea acestora. Mercurie a venit în fața lui și a spus: "Nu vă temeți, pentru că Dumnezeu ne va ucide dușmanii și ne va aduce victoria".
După mai multe zile de luptă, Arhanghelul Mihail i-a apărut lui Mercurie, cu o sabie strălucitoare. Sfântul Mucenic Mercurie a luat acea sabie de la arhanghel, de aici provenind și numele Abu-Seifein - "Cel cu două săbii", o sabie militară și o sabie divină. Sub comanda lui, romanii au obținut o victorie decisivă asupra barbarilor. Aflând această veste, Decius s-a bucurat nespus; el l-a onorat pe Sfântul Mercurie și l-a înaintat în rangurile militare.
În anul 249 împăratul roman Decius a promulgat un edict prin care toți creștinii, indiferent de vârstă sau stare socială, erau obligați să vină personal și să ofere jertfe zeilor păgâni. Celor care fugeau li se confiscau averile și când se întorceau acasă puteau fi uciși, dar cel mai adesea se urmărea obținerea apostazierii (renegarea credinței creștine) și nu uciderea lor.
Arhanghelul Mihail i-a apărut lui Mercurie și i-a spus să-și amintească de Dumnezeu și să nu se teamă de persecuție. Sfântul s-a simțit încurajat și a petrecut toată noaptea rugându-se cu credință. Împăratul Decius a trimis mesageri care l-au chemat pe Sfântul Mare Mucenic Mercurie la palatul imperial din Cezareea Capadociei. Acolo, împăratul, după ce i-a mulțumit pentru faptele de arme și vitejia arătată în lupte, i-a spus: "Dragă Mercurie, să mergem să oferim jertfe zeilor care ne-au ajutat să obținem victoria în acest război". Sfântul Mercurie a refuzat însă și a mărturisit că este creștin spunând: "Nu mă închin nimănui, decât Domnului și Dumnezeului meu". Împăratul a încercat să-l convingă să renunțe la credința sa, dar nu a reușit. Atunci a ordonat ca Sfântul Mare Mucenic Mercurie să fie legat și torturat. Temându-se însă de o revoltă, pentru că poporul îl admira și îl iubea pe Sfântul Mucenic Mercurie, împăratul a ordonat decapitarea grabnică a sfântului, la 4 decembrie 250. Dar a doua zi după tăierea sfântului s-a aflat trupul lui alb ca zăpada și ieșea dintr-însul bună mireasmă de mir de mult preț și tămâie. Pentru o minune ca aceea, mulți au crezut în Hristos. Apoi, sfântul trup a fost pus cu cinste la loc însemnat, care dădea multe tămăduiri celor bolnavi".
Și așa a luat pururea pomenitul cununa muceniciei. Deci era sfântul, când a mărturisit pe Hristos, de douăzeci și cinci de ani. Voinic la trup, frumos la față, galben la păr, care îl împodobea și firească rumeneală având, care strălucea pe obrazul lui.
Surse: Creștin Ortodox, Basilica, Orthodoxwiki, Viața Curată.
În Cairo se află biserica Sfântului Mercurie, cu moaștele acestui mucenic din primele veacuri creștine și cu icoane în care este reprezentată o minune foarte cunoscută. Împăratul Iulian Apostatul, coleg de facultate cu Sfântul Vasile cel Mare, i-a cerut Sfântului Vasile să îl întâmpine în orașul Cezareea, fiind în drum spre locul războiului cu perșii. Împăratul a cerut să fie întâmpinat cu ce are mai bun Sfântul Vasile ( ca și pentru el însuși). Atunci Sfântul Vasile cel Mare l-a întâmpinat pe împărat cu pâine și sare (așa cum mânca el însuși), primire care avea să atragă furia împăratului și promisiunea acestuia că la întoarcerea din război îl va distruge nu doar pe Sfântul Vasile ci întreg orașul Cezareea. Când se ruga Sfântul Vasile cel Mare înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru ca marele prigonitor al creștinilor Iulian Apostatul să nu se mai întoarcă din război, a observat el că icoana alăturata, cea a Sfântului Mercurie, s-a făcut pentru puțină vreme nevăzută. Apoi s-a arătat, dar cu sulița însângerată. "Chiar în același timp, în îndepărtatul război, Iulian a fost însulițat de un ostaș necunoscut, care îndată ce l-a rănit cu sulița s-a făcut nevăzut. Iar ticălosul Iulian, luând sagne din rana sa a aruncat în sus către cer și, grăind hule asupra lui Hristos, a zis: "ai biruit, Galileene!".
Aceasta minune s-a adeverit, că însăși Sfânta Fecioara Maria l-a trimis pe mucenicul Mercurie la minunata slujbă ostășească, pentru rugăciunile Sfântului Vasile cel Mare, "din biserica cea care prăznuiește către biserică cea care avea război, spre pedeapsa împotrivitorului lui Dumnezeu Iulian Paravatul și spre apărarea sfintei credințe și a dreptcredincioșilor creștini" ( din Sinaxar).
Sursă: Creștin Ortodox.
Ce mai mare parte a moaștelor Sfântului se află în biserica Sfântul Mare Mucenic Mercurie din Cairo. Pentru a citi mai multe detalii despre această biserică apăsați AICI.
Părticele din moaștele Sfântului Mare Mucenic Mercurie se găsesc la Mănăstirea Mega Spileo (Marea Peșteră) din Peloponez, Grecia.
Capul Sfântului Mercurie se afla în secolului al XVIII-lea la biserica "Sfântul Gheorghe" din Ocnele Mari. De aici a fost adus la catedrala episcopiei din Râmnicu-Vâlcea în anul 1776, de către episcopul Partenie. A stat aici până în anul 1916, când a fost transportat cu alte obiecte de cult la Moscova. În timpul Patriarhului Iustin Moisescu, în 1956, a fost readus în țară și, la solicitarea Înaltpreasfințitului Părinte Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei și a Preasfințitului Părinte Gherasim, Episcopul Râmnicului, "Capul" Sfântului Mercurie a revenit la Catedrala din Râmnic. Racla prețioasă cu capul sfântului a fost preluată în timpul comunismului de către Muzeul de Artă din București, ca și multe alte moaște care se aflau în racle prețioase, considerate obiecte de artă veche. După căderea comunismului, cele mai multe moaște au fost recuperate de către Biserică de la Muzeul de Artă, dar nu și raclele vechi. Sfântul Mercurie este păstrat și cinstit astăzi la catedrala Arhiepiscopiei Râmnicului într-o raclă specială, făcută din lemn de tei și cireș.
Părticele din moaștele Sfântului Mare Mucenic Mercurie află la:
În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfântului Mare Mucenic Mercurie!
Mercurie - acest nume provine din latinescul "Mercurius", derivat probabil din latinescul mercari "a vinde" sau merces "plată". Acesta a fost numele zeului roman al comerțului, al negustorilor și al călătorilor, mai târziu echivalat cu zeul grec Hermes. Acesta este, de asemenea, numele primei planete din sistemul solar și al unui element chimic metalic.
Forma engleză veche "Wōdnesdæg" și engleza mijlocie "Wednesday" (miercuri - ziua lui Wodanaz), reflectă un calc al latinului "dies Mercurii" (ziua lui Mercur).
Mecuria, Mercur.
Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în data de 25 noiembrie când este pomenit Sfântul Mare Mucenic Mercurie.
Sursă: BehindTheName, Name-Doctor.
Sfântul Mare Mucenic Mercurie se zugrăvește sub chipul unui "tânăr, cu începere de barbă" și "când a răbdat muncile, fost-a de 25 de ani, mare la trup, cuvios și frumos la fașă, strălucind de rumeneala ce avea în obraz, plavoș la păr, de sabie și-a primit sfârșitul".
Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma - Erminia Picturii Bizantine.
Mai multe biserici din Egipt sunt închinate Sfântului Mucenic Mercurie, însă cea mai veche și mai cunoscută dintre acestea a fost construita în secolul al VI-lea și se afla în Vechiul Cairo, în apropiere de Moscheea Amr, în afara Fortăreței Babilon.
În manuscrisele arabe aceasta biserica este numita "biserica lui Abu Marqurah" iar într-un manuscris scris în garshuni (limba arabă scrisa folosind alfabetul siriac) "biserica lui Mar Quryus". De asemenea, unii călători apuseni din secolele XVII-XIX numesc acest așezământ "biserica lui Mari Moncure" sau "biserica Sfântul Macarie" (confuzie între Marqurah și Maqarah).
Biserica Sfântului Mercurie constă în doua biserici suprapuse, ce au alăturate multe alte mici paraclise.
Potrivit unor autori biserica închinata Sfântului Mercurie a fost construita în timpul Patriarhului Avraam (975-978) pe urmele unei alte biserici care data din secolul al VI-lea. Nu după multă vreme locașul de cult a suferit distrugeri semnificative fapt care a făcut să fie transformată pentru un timp în depozit.
În mare parte a fost incendiată de către un musulman în timpul Patriarhului Marcu III (1167-1189). Tot în secolul al XII a început reconstrucția locașului cu sprijinul material al șeicului Abu al-Barakat ibn Abu Sa’id Hablan, astfel încât biserica a putut fi redeschisă în anul 1175.
Biserica Sfântul Mare Mucenic Mercurie a fost supusa unor ample lucrări de restaurare în secolele XIX și XX, conduse de Comitetul pentru Conservarea Monumentelor de Artă Arabă.
În această biserică au fost ironizați Mar Basliyus, patriarhul Antiohiei, în 1421-1422, precum și Gavriil al VIII-lea (1586-1601), Petru al VI-lea (1718-1826) și Ioan (1726-1745), Patriarhi ai Bisericii Copte.
Începând cu Patriarhul Hristodoulos (1047-1077) Biserica Sfântul Mercurie a fost reședința patriarhală și totodată locul unde au fost înmormântați patriarhii care au urmat.
Părintele Barsum, numit și "cel gol", a trăit pentru multa vreme în cripta aflata în partea de nord a bisericii Sfântul Mercurie și a murit în timpul păstoririi Patriarhului Ioan VIII (1300-1320).
Moaștele Sfântului Mercurie au fost mutate în acest loc în 1488, unde se păstrează până în prezent.
Biserica Sfântul Mercurie și capelele adiacente conțin numeroase obiecte arhitecturale și de cult de mare valoare istorică și artistică. De altfel, Muzeul Coptic deține numeroase obiecte care au aparținut acestui locaș de cult.
Cu totul deosebită este catapeasma bisericii principale realizată din lemn ce are adăugate panouri din ebonit și fildeș sculptate cu motive florale.
Un amvon din marmură, sprijinit pe cincisprezece mici coloane, este situat în coltul dinspre nord-est al navei centrale. Lucrări de restaurare recente au scos la suprafață fragmente din pictura murala veche.
Biserica Sfântul Mercurie este folosită pentru slujbe doar o singura data pe an, în Săptămâna Mare a Postului Paștilor.
Cartea în format fizic ➡ Biblia/Sfânta Scriptura
Mulțumim ție, Sfinte Mare Mucenice Mercurie pentru binefacerile ce le revarsă prin tine Dumnezeu și Preasfântă Maica Sa. Nu suntem vrednici să privim sfântă icoana ta care revarsă nouă, păcătoșilor, darurile lui Dumnezeu din destul. Apără cu sfântă sabia ta credința ortodoxă și Sfânta noastră Biserică și pe drept-credincioșii creștini de toate năvălirile vrăjmașilor văzuți și nevăzuți. Tu ești lauda și întărirea noastră. Ajută-ne să nu pierim sub greutățile vieții, ci roagă-te lui Dumnezeu să ne ducem cu demnitate crucea până la sfârșit. Ajută celor obosiți și împovărați, precum odinioară ți-a ajutat și ție Mântuitorul Hristos. Celor din războaie dă-le biruință și creștere Sfintei noastre Biserici, unire tuturor creștinilor, mântuirea sufletelor tuturor oamenilor de pe pământ și luminarea lor și sănătate trupurilor. Tuturor ce lucrează pe uscat, pe apă și pe sus și în cele din adâncuri, dă-le de la Hristos, prin rugăciunile tale, toate cele trebuitoare sufletelor și trupurilor și izbăvire de toate greutățile pe care le au. Ajută celor ce se luptă pentru dreptate și sunt izgoniți pe nedrept și nu lăsa pe urâtorul sufletelor să piardă omenirea. Iar pe noi, cei ce cu dragoste prăznuim pomenirea ta, te rugăm să ne pomenești în sfintele tale rugăciuni către Dumnezeu și către Preasfânta Maica Sa, care ni te-a trimis în ajutor când suntem întristați. Fii nouă mijlocitor în ceasul sfârșitului nostru și ne învrednicește Împărăției cerești cu toți sfinții îngeri, care laudă neîncetat pe Cel dorit sufletelor noastre, pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu Tatăl Atotștiitorul, împreună cu Duhul Sfânt, Care din Tatăl purcede, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Nevoințele muceniciei răbdându-le, ca un ostaș nebiruit, ai stat înaintea Împăratului Celui Nemuritor, Sfinte Mucenice Mercurie. Unde, împreună cu cetele pătimitorilor luând îndrăzneală, grăbește cu rugăciunile tale spre ajutorul celor ce cu credință cinstesc sfântă pomenirea ta.
Astăzi prăznuim credincioșii, cu cântări într-un glas, toată într-armarea cea sfințită a Sfântului Mercurie. Îngerii cu veselie împreună bine voiesc, mucenicii acum se bucură cu veselie. Pentru aceea s-a arătat slavă și laudă mucenicilor.
Deciu și Valerian, păgânii împărați ai Romei, chemând pe toți domnii și boierii lor, s-au sfătuit pentru întinderea și înmulțirea cinstirii zeilor lor și pentru pierzarea și risipirea sfintei credințe creștinești. Și toți, cu un gând, s-au învoit la acel sfat fărădelege și au dat o poruncă în capitala Romei, care era scrisă astfel:
"Împărații Romei, biruitorii cei nebiruiți, pururea cinstiți, marii credincioși Deciu și Valerian, împreună cu toți boierii, dau în știre că de vreme ce facerile de bine și darurile zeilor noștri le-am cunoscut și ne-am îndulcit și de biruințele ce ne sunt date nouă de la dânșii asupra vrăjmașilor noștri; apoi, că tot felul de roade primim de la dânșii cu îndestulare, prin bună prefacere a văzduhurilor și i-am cunoscut pe ei a fi nouă mari făcători de bine și de obște rânduitori pentru cele de folosul nostru.
Drept aceea cu un sfat împreună glăsuit cu boierii, poruncim ca toată rânduiala poporului, liber și robi, ostașii și neostașii, să aducă jertfă zeilor, căzând la dânșii și cu rugăciune plecându-se. Iar dacă va îndrăzni cineva a călca dumnezeiasca noastră poruncă ce este întărită de noi cu sfat de obște, pe unul ca acela poruncim ca să-l arunce legat în temniță, apoi să se omoare prin felurite munci. Și de se va pocăi, plecându-și genunchii, de mare cinste se va învrednici de la noi.
Iar de se va împotrivi, apoi după multe munci, să ia pedeapsă de sabie sau să fie aruncat în mare sau să se dea spre mâncare păsărilor și câinilor; mai vârtos dacă se va afla cineva de credința creștinească, acela astfel să fie muncit. Iar cei ce se vor supune poruncii noastre, mare cinste și daruri vor moșteni. Fiți sănătoși cu bună norocire".
Astfel de poruncă împărătească fiind dată, s-a tulburat toată cetatea Romei, căci se propovăduia acea poruncă fără de Dumnezeu prin toată cetatea și se trimitea prin toate cetățile și împrejurimile lor. În acea vreme s-au sculat barbarii asupra împărăției Romei și pregăteau împărații oștile lor ca să iasă la război împotriva barbarilor. Deci au poruncit trupelor de prin toate cetățile să se adune la Roma. Atunci a venit și trupă în care era ostaș Mercurie și se chema trupa aceea Martenses din Armenia cea Mare, sub stăpânirea voievodului Saturnin.
Deci, ieșind împăratul Deciu la război, a rămas în Roma Valerian și, făcându-se multă vreme război și măcel mare între barbari și romani, s-a arătat lui Mercurie îngerul Domnului în chip de om mare, îmbrăcat în haine albe, ținând în mâna să o sabie, și a zis către dânsul: "Nu te teme, Mercurie, nici te înfricoșa, căci sunt trimis spre ajutor ție, ca să te fac biruitor. Deci, primește această sabie și pornește asupra barbarilor și, după ce-i vei birui, să nu uiți pe Domnul Dumnezeul tău!".
Iar el fiind înspăimântat, i se părea că cel ce i s-a arătat este unul din boierii Romei. Și luând sabia pe care i-o dăduse, a pornit cu mare iuțeală asupra potrivnicilor, pe care-i tăia ca pe niște iarbă. Și trecând prin trupele barbarilor, până la împăratul lor, l-a ucis cu sabia și împreună cu el mulțime mare de ostași viteji, încât i se lipise mâna cu sânge de mânerul sabiei. Și așa au fost biruiți și izgoniți barbarii de către romani.
Atunci Deciu, văzând vitejia cea mare a lui Mercurie, l-a chemat la sine și, cinstindu-l cu mari daruri, l-a pus voievod peste toate oștile. Apoi, părându-i-se lui Deciu căci cu ajutorul zeilor au biruit pe vrăjmași, se veselea foarte și împărțind oștilor aur mult, a slobozit pe fiecare într-ale lor. Iar ei împreună cu Mercurie mergând la Roma, făceau ospețe mari prin cetăți.
Într-o noapte, dormind voievodul Mercurie, a venit la dânsul îngerul, în același chip precum i se arătase și mai înainte și, lovindu-l în coastă, l-a deșteptat. Iar el văzând cele ce i se arătaseră, s-a înfricoșat și a rămas mut. Apoi îngerul a zis către dânsul: "Mercurie, nu-ți mai aduci aminte de ceea ce ți-am zis în război? Vezi, ca să nu uiți pe Domnul Dumnezeul tău, căci ți se cade a pătimi pentru El și a lua cunună de biruință împreună cu toți sfinții".
Îngerul zicând acestea, s-a făcut nevăzut. Iar el, venindu-și în sine, a început a mulțumi lui Dumnezeu și și-a adus aminte de credința creștinească de care auzise de la moșul și de la tatăl său. Căci tatăl său, anume Gordian, care a fost ostaș în aceeași trupă în care și el mai pe urmă a fost ostaș, adeseori grăia: "Fericit este cel ce ostășește Împăratului ceresc, că va primi de la El răsplată în împărăția cea cerească! Căci Acel Împărat a făcut toate numai cu cuvântul și are să judece viii și morții și să răsplătească fiecăruia după faptele lui".
De aceste cuvinte ale tatălui său aducându-și aminte Mercurie și socotind cu mintea arătarea îngerului, s-a umplut de bucurie și a început a plânge și a se tângui, zicând: "Vai mie, păcătosul, căci fiind ramură de copac verde, m-am uscat, neavând acum rădăcina cunoștinței de Dumnezeu!".
Astfel zicând în sine și tânguindu-se, au venit slugile împărătești să-l cheme la împărat la un sfat. Iar Mercurie a spus că este bolnav și a amânat împăratul sfatul pe altă zi; căci nu voia să se sfătuiască la nimic fără de Mercurie. Așa de mult îl iubea și îl cinstea. Iar a doua zi, chemând pe Mercurie cu cinste, s-a sfătuit împreună cu dânsul ceea ce era de folos împărăției Romei. Iar după sfat, a zis împăratul către Mercurie: "Să mergem împreună în capiștea Artemidei ca să-i aducem jertfă". Iar sfântul s-a despărțit în taină de împărat și s-a dus la gazda sa.
Însă unul din boieri l-a clevetit la împăratul, zicând: "Mare împărate, biruitorule nebiruit, alesule de zei a stăpâni împărăția, binevoiește cu blândețe a mă asculta pe mine. Acesta care este cinstit de dreapta împărăției voastre și pe care stăpânia voastră l-a preamărit, nu vine împreună cu noi în capiștea marei zeițe ca să aducă jertfă pentru stăpânia voastră". Iar împăratul l-a întrebat, zicând: "Și cine este acela care nu vrea să fie la un gând cu noi, să aducă jertfă cinstitei Artemida?".
Răspuns-a boierul: "Sfetnicul Mercurie, pe care l-a mărit bunătatea împărăției voastre. Acela se leapădă și nu vrea să se închine zeilor noștri". Iar împăratul a zis: "Oare nu bârfiți asupra lui din oarecare zavistie? Deci nu vă voi asculta pe voi de nu-l voi ispiti singur și voi cunoaște adevărul cu dinadinsul. De nu va fi așa precum ziceți voi, apoi tare veți fi pedepsiți pentru clevetirea voastră. Iar de se va afla adevărul, veți fi vrednici de cinste de la noi, ca niște credincioși zeilor și împărăției noastre".
Acestea zicând împăratul, îndată a trimis să cheme cu cinste pe Mercurie și, venind el, a zis către dânsul Deciu: "Oare nu te-am cinstit eu pe tine, punându-te voievod peste toți domnii mei? Căci cu ajutorul zeilor ai biruit pe potrivnici! Dar tu pentru ce te arăți nemulțumitor pentru o facere de bine că aceasta, pe care ți-am făcut-o ție? De ce treci cu vederea stăpânirea și porunca mea, nedând zeilor noștri cinstea ce se cuvine, precum am auzit de la oarecare credincioși de-ai noștri?".
Iar ostașul cel viteaz al lui Hristos, după cuvântul Apostolului, dezbrăcându-se de omul cel vechi și, prin Sfântul Botez, îmbrăcându-se în cel nou, zidit după chipul lui Dumnezeu, a răspuns cu îndrăzneală, zicând: "Cinstea ta să fie cu tine, căci eu n-am biruit pe vrăjmași cu ajutorul neputincioșilor voștri zei, ci cu puterea lui Hristos, Dumnezeul meu. Ia de la mine ceea ce mi-ai dat, căci eu gol am ieșit din pântecele maicii mele, și gol mă voi duce".
Acestea zicând, a deschis brâul cel ostășesc, a dezbrăcat haina cea de boierie și le-a aruncat înaintea picioarelor împăratului, zicând cu glas mare: "Auziți toți că sunt creștini!".
Atunci Deciu a rămas uimit și căuta la sfântul tăcând și se miră de cuvântul lui cel cu îndrăzneală și încă se minună de frumusețea trupului lui. Căci sfântul era înalt cu statul și rumen la față, arătând cu chipul bărbăția ce era într-însul. Apoi a poruncit împăratul să-l pună în temniță, zicând: "Acest om n-a priceput cinstea sa. Deci, când va cunoaște ocară și defăimarea, atunci mi se pare că se va întoarce la gândul cel bun". Iar sfântul, fiind dus în temniță, mulțumea și lăuda pe Dumnezeu. Dar noaptea iarăși i s-a arătat îngerul Domnului, zicând: "Îndrăznește, Mercurie și nu te teme! Crede în Domnul pe Care L-ai mărturisit și Acela te va izbăvi de tot necazul!". Prin acea arătare a îngerului, iarăși s-a întărit Mercurie.
A doua zi a șezut împăratul Deciu în divan și, punând înaintea sa pe Sfântul Mercurie, a zis către dânsul: "Acest fel de cinste ți se cuvine pentru nebunia ta, ca să stai ca un osândit la judecată". Sfântul a răspuns: "Cu adevărat, acest fel de cinste mi se cuvine pentru Domnul meu! Tu ai luat de la mine cele ce degrabă pier, iar eu voi primi de la El pe cele ce rămân în veci". Împăratul a zis: "Spune nouă neamul tău și patria". Sfântul a răspuns: "Dacă vrei să știi neamul meu și patria, îți voi spune; pe tatăl meu l-a chemat Gordian, de neam scit și a ostășit în oastea martionilor; iar patria mea, către care merg cu sârguință, este Ierusalimul cel de sus, care este cetatea Împăratului Celui ceresc".
Împăratul a zis: "Dar pentru ce nu faci voia noastră și nu împlinești porunca ce este dată de noi tuturor oamenilor? Pentru ce nu te închini zeilor, ca să primești dregătoria ta cea dintâi? Ori voiești a muri în munci? Răspunde-mi degrab, căci pentru aceasta ești chemat". Sfântul Mercurie a răspuns: "Eu pentru aceasta am venit ca să te biruiesc pe tine și pe tatăl tău diavolul, aflător al tuturor răutăților și să primesc cunună de biruință de la puitorul de nevoințe Iisus Hristos, Domnul meu. Deci împlinește asupra mea ceea ce gândești, pentru că am platoșă și pavăză prin care voi birui toate muncile ce le vei pune asupra mea".
Atunci împăratul, umplându-se de mânie, a zis: "De vreme ce zici că ai pavăza și platoșa credinței, poruncesc ca să te spânzure gol între patru furci". Și aceasta făcându-se, a zis muncitorul: "Unde sunt acum armele războiului tău?". Iar Sfântul, căutând spre cer, a zis: "Doamne, Iisuse Hristoase, ajută robului Tău!". Apoi împăratul a poruncit să aducă săbii și cuțite ascuțite și să taie trupul sfântului, iar pe pământ sub dânsul să aștearnă foc, pentru ca, deasupra fiind tăiat cu cuțitele și dedesubt ars cu focul, să pătimească cumplit. Și acestea făcându-se, curgea sângele din trupul lui că izvorul încât și focul se stingea de sângele lui; iar sfântul toate acestea le răbda cu vitejie.
După acestea tiranul a poruncit să-l dezlege ca să nu moară degrabă și să-l închidă într-o casă. Luându-l slujitorii l-au dus, căci el nu putea singur să meargă, abia fiind viu, și l-au aruncat în acea casă, crezând că îndată va muri. Deci sfântul zăcea ca un mort, abia suflând din cauza rănilor celor cumplite. Dar făcându-se noapte, a venit îngerul Domnului către dânsul și a zis: "Pace ție, bunule pătimitor!". Și l-a tămăduit pe el de răni. Iar sfântul simțind în sine putere, s-a sculat sănătos și a mulțumit lui Dumnezeu, Celui ce l-a cercetat prin îngerul Său.
A doua zi, împăratul a poruncit să aducă pe sfântul înaintea sa. Și mergând ostașii la dânsul, l-au aflat sănătos și l-au dus la împărat. Văzându-l împăratul că este sănătos, a zis: "Pe cel care l-a dus ieri de la noi ca pe un mort, acum umblă singur de sine ca și cum n-ar fi avut nici o rană!". Deci a poruncit ostașilor să-i caute rănile. Iar ei, căutând trupul mucenicului, au zis către împăratul: "Așa să fie întregimea stăpânirii tale, precum are Mercurie trupul său, cu totul întreg și fără prihană, ca și cum nu s-ar fi atins de dânsul nicio muncă".
Împăratul a zis: "Acum el va zice că Hristos l-a vindecat. Oare n-ați adus voi vreun doctor la dânsul în strajă?". Iar ei au răspuns: "Ne jurăm pe stăpânirea voastră care îndreptează toată lumea, că nimeni nu l-a căutat; apoi nouă ni s-a părut că îndată va muri, iar cum s-a vindecat și acum stă sănătos, nu știm". Iar împăratul a zis: "Socotiți căci cu farmecele creștinești cel ce se părea ieri a fi mort, este astăzi sănătos?". Și a zis cu mânie către sfântul: "Cine te-a tămăduit? Spune-ne nouă adevărul, căci mi se pare că nu fără vrăjitorie te-ai tămăduit".
Sfântul a răspuns: "Chiar fără voia ta ai spus adevărul, căci Domnul nostru Iisus Hristos, doctorul Cel adevărat al sufletelor și al trupurilor, Acela m-a tămăduit pe mine, Care pe toți vrăjitorii și fermecătorii împreună cu cei ce se închină idolilor, legându-i cu legături nedezlegate, îi va da focului gheenei, pentru că n-au cunoscut pe adevăratul Dumnezeu, Ziditorul lor". Împăratul a zis: "Iarăși voi umplea trupul tău cu răni și voi vedea de te va vindeca Hristos pe Care Îl mărturisești".
Sfântul a răspuns: "Cred Domnului meu Iisus Hristos că nu mă vei birui cu toate muncile tale, oricâte vei aduce asupra mea. Căci nu mă tem de dânsele deloc, fiind întărit cu cuvintele Stăpânului meu, Care a zis: Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu pot să-l ucidă. Că după ucidere iarăși mă va învia în ziua cea înfricoșată a dreptei Sale judecăți". Atunci a poruncit împăratul să-l muncească iarăși cu foc și cu bătăi.
Sfântul fiind bătut și ars cu foc, ieșea bună mireasmă din trupul lui cel ars. Iar mucenicul răbda cu atâta vitejie, încât n-a strigat, n-a suspinat, nici n-a oftat, așa că se mirau toți de răbdarea lui. Apoi împăratul a zis către dânsul în batjocură: "Unde este acum doctorul tău, ca să vină aici să te tămăduiască? Căci ai zis că și după moarte poate să te ridice". Sfântul Mercurie a răspuns: "Fă ce voiești, stăpânire ai peste trupul meu, iar peste suflet are Dumnezeu; căci chiar dacă-mi vei pierde trupul meu, însă sufletul va rămâne nestricat în veci".
Deci împăratul a poruncit să-l spânzure cu capul în jos și să-i lege o piatră mare de grumaji, ca fiind sugrumat de greutatea pietrei, să moară. Iar mucenicul fiind întărit cu darul lui Dumnezeu, a rămas multă vreme viu în acea muncă. Apoi, dezlegând piatra, a poruncit să-l bată cu bice, care aveau capetele ferecate cu aramă. Și îndată a fost bătut fără cruțare, încât și pământul s-a înroșit de sângele lui. Însă el, ca un diamant tare, răbda cu bărbăție, zicând: "Îți mulțumesc, Doamne, că m-ai învrednicit a pătimi pentru numele Tău!".
Văzând împăratul pe mucenic că nu se pleacă nicidecum spre voia lui, și acum nemaiavând vreme să-l muncească mai mult, pentru că se sârguia degrab a merge la Roma, a dat asupra lui porunca cea din urmă, astfel: "Mercurie, care a socotit drept nimic zeii noștri și a defăimat cinstita poruncă a blândeței noastre, poruncește stăpânirea noastră să-l ducă în țara Capadochiei și acolo să-i taie capul spre învățătura multora. Căci cel ce se împotrivește împăratului, după multe munci, se pedepsește cu sabie".
Deci ostașii, luând pe sfântul, l-au pus pe un dobitoc și l-au legat, căci era trupul lui foarte slăbit de multe munci și l-au dus în Capadochia. Ajungând el în Cezareea, Domnul S-a arătat sfântului și i-a zis: "Mercurie, vino la Mine și te odihnește! Alergarea ai săvârșit și credința ai păzit, deci primește cununa nevoinței tale, căci aici se cade a te sfârși". Iar Mucenicul, întărindu-se prin acea vedenie a Mântuitorului și dorind ca mai degrabă să se dezlege de trup și să viețuiască în Hristos, a zis către ostașii care erau împreună cu dânsul: "Faceți ceea ce vi s-a poruncit și nu amânați porunca mai mult; iar Domnul, Care cheamă pe toți spre pocăință, să vă dea darul Său; căci fiind bogat în milă, dă darurile Sale cu îndestulare celor ce vin la Dânsul!".
Zicând acestea, ostașii i-au tăiat capul în bună mărturisire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în a douăzeci și cincea zi a lunii noiembrie. Iar a doua zi după tăierea sfântului, s-a aflat trupul lui alb ca zăpada și ieșea dintr-însul bună mireasmă de mir de mult preț și tămâie. Pentru o minune ca aceea, mulți au crezut în Hristos. Apoi sfântul trup a fost pus cu cinste la loc însemnat care dădea multe tămăduiri celor bolnavi.
Pe acest sfânt ostaș și Mare Mucenic Mercurie, care acum se bucură cu sufletul în cer, l-a orânduit Doamnă, Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu, la o minunată slujbă ostășească precum aceasta: Când se ruga Sfântul Vasile cel Mare înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu - lângă care era icoana Sfântului Marelui Mucenic Mercurie, cu sulița ca un ostaș -, ca răucredinciosul împărat Iulian Paravatul, mare prigonitor și pierzător al dreptcredincioșilor creștini, să nu se mai întoarcă de la războiul cu perșii, spre pierderea credinței creștinești. Atunci a văzut că s-a făcut nevăzută, după puțin timp, icoana Sfântului Mercurie, care era lângă cea a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; apoi, după aceea, s-a arătat cu sulița sângerată.
Chiar în același timp, în depărtatul război, Iulian a fost însulițat de un ostaș necunoscut, care, îndată ce l-a însulițat, s-a făcut nevăzut. Iar ticălosul Iulian, luând sânge din rana sa a aruncat în sus către cer și, grăind hule asupra lui Hristos, a zis: "Ai biruit Galileene!".
Această minune s-a adeverit atunci, că însăși Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru rugăciunea Sfântului Vasile cel Mare, a trimis pe acest plăcut al lui Dumnezeu și al ei, pe Sfântul purtătorul de biruință Marele Mucenic Mercurie, din biserica cea care prăznuiește către biserica cea care avea război, spre pedeapsa împotrivitorului lui Dumnezeu, Iulian Paravatul și spre apărarea sfintei credințe și a dreptcredincioșilor creștini.
Cu a cărui sfânta folosire și apărare să ne fie și nouă spre ajutor, ca să fim păziți de vrăjmașii cei potrivnici lui Dumnezeu și să fie biruiți cu ajutorul lui, ca împreună cu dânsul să slăvim pe Dumnezeu și pe Maică Să în vecii vecilor. Amin.
Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților
În această lună, în ziua a douăzeci și cincea, pomenirea Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina;
Tot în această zi, pomenirea Sfinților o sută cincizeci de ritori, care, prin Sfânta Ecaterina crezând în Hristos, s-au săvârșit fiind aruncați în foc;
Tot în această zi, pomenirea Sfintei împărătese soția lui Maxentie, care de sabie s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Porfirie Stratilatul împreună cu două sute de ostași ai săi, care de sabie s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Mercurie;
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Petru Sihastrul;
Tot în această zi, pomenirea Sfinților șase sute șaptezeci de mucenici, care de sabie s-au săvârșit.
În această lună, în ziua a douăzeci și șasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Alipie Stâlpnicul;
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Nicon, numit și "Pocăiți-vă";
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Stelian Paflagonul;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Părintelui nostru Acachie cel din Scara;
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Iacov Pustnicul;
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Sil, episcopul Corintului din Persida;
Tot în această zi, pomenirea târnosirii bisericii Sfântului Gheorghe cel din Ciparis și pomenirea Sfântului Noului mucenic Gheorghe Hiotul, care a pătimit la anul 1807.
Pe Sfântul Mare Mucenic Mercurie să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Mare Mucenice Mercurie roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.
Sursă: pravila.ro, facebook.