† Sfântul Mare Mucenic Eustație și familia
(20 septembrie)

Trimte prietenilor tăi

Sfântul Mare Mucenic Eustație împreună cu soția sa Teopista și cei doi fii Agapie și Teopist sunt unii din primii sfinți creștini, ocrotitori ai familiei și făcători de minuni. Este serbat în calendarul ortodox în data de 20 septembrie.

Viața pe scurt - Sfântul Mare Mucenic Eustație și familia (sinaxar)

Înainte de a fi botezat creștin, Sfântul Mare Mucenic Eustație/ Eustațiu se numea Placida (Placidus / Plachida/ Placid) și a fost unul dintre cei mai buni generali ai împăratului Traian (98-117). Își dovedise abilitățile în luptă din timpul lui Tit, în anul 70, când a fost înconjurat și dărâmat Ierusalimul. Soția sa se numea Tatiana.

În timp ce se afla la vânătoare, urmărind un cerb, a văzut între coarnele acestuia chipul Sfintei Cruci și a Mântuitorului Iisus Hristos, care i-a vorbit, precum i-a vorbit lui Saul în drum spre Damasc: "O, Placide! pentru ce mă prigonești ? Eu sunt Hristos, pe Care tu Îl cinstești fără să știi prin lucrările tale cele bune. "

Pătruns de această revelație divină, la scurt timp, generalul s-a botezat creștin împreună cu soția și cei doi fii. Au primit la botez numele de Eustație, Teopista (soția) Agapie și Teopist (fiii).

După primirea botezului, Eustație s-a dus să mulțumească lui Dumnezeu în pădurea unde i se arătase Hristos pe chipul Sfintei Cruci. Aici, pentru a doua oară, Domnul i s-a arătat și l-a îndemnat să își arate credința sa și să nu se teamă de încercările ce vor urma să vină asupra sa, căci El îl va păzi.

Așadar, nu după mult timp, necazurile au început să apară. Toți slujitorii și toate animalele lui Eustație au început să se îmbolnăvească și să moară. Luându-și familia, a plecat din oraș în ascuns, s-a urcat într-o corabie pentru a merge în Egipt. Pe drum, soția a fost luată în robie de corăbier, iar animalele sălbatice i-a răpit pe cei doi copii ai săi căci Dumnezeu încerca credința și răbdarea lui Eustație prin încercări grele. Rămas singur, Sfântul Mare Mucenic Eustație a ajuns în satul Vadisie, unde la început a lucrat pentru o bucată de pâine. După ce a câștigat încrederea sătenilor, a fost pus paznic al pământurilor satului. A rămas acolo timp de 15 ani.

Tot în acele vremuri, barbarii au năvălit peste romani. De aceea, împăratul a pus slujitorii să îl caute pe iubitul său general Plachida. În mod miraculosu, l-au găsit în satul unde locuia foștii lui soldați. La rugămințile lor, sfântul a acceptat să fie din nou general. Peste puțin timp, a descoperit printre ofițerii săi doi tineri care s-au dovedit a fi chiar băieții lui pierduți cu ani în urmă. Aceștia fuseseră salvați de fiarele sălbatice de niște păstori. Ca să se arate slava lui Dumnezeu și mai mult, în timpul unui război, Sfântul Mare Mucenic Eustație a descoperit-o pe soția lui chiar în locul unde își pusese cortul. Corăbierul care o răpise murise la scurt timp după ce o luase cu forța cu el.

Floare 02 Bun

Unde se găsesc moaștele Sfântului Mare Mucenic Eustație și familia

Un relicvariu cuprinzând moaște ale Sfântului Eustație, Bizanț, secolul al X-lea, se găsește și la Harbaville Triptych (Luvru).

O altă parte din Moaște ale Sfântului s-au aflat în relicvariumul Catedralei din Basel (Elveția), iar acum se află la British Museum din Londra.

În România

Una dintre puținele biserici din România care au părticele din moaștele Sfântului Mare Mucenic Eustație (Eustațiu/ Eustasie/ Eustatie) și ale soției sale Teopista, împreună cu fiii Agapie și Teopist este biserica Iancu Vechi-Mătăsari din București. Moaștele au fost aduse în anul 1840 de către un credincios din București, Mihai Zidaru, de la Baia (județul Suceava). Nicolae Iorga și alți istorici români atestă existența moaștelor sfinților făcători de minuni și ocrotitori ai familie în biserica bucureșteană.

Surse: Doxologia, Wikipedia.

Floare 02 Bun

Etimologia / semnificația numelui Eustație

Numele de Eustatius, în română Eustațiu, Eustație, Eustatie, Eustasie, se traduce prin cuvântul «constant».

Floare 02 Bun

Icoana Sfântului Mare Mucenic Eustație și familia

Sfântul Mare Mucenic Eustație este reprezentat în haine militare, cu suliță, uneori singur, alteori împreună cu familia. În unele icoane sfântul apare pe cal, alături de cerb și crucea lui Hristos ca semne distinctive.

Surse: Doxologia, Wikipedia.

Floare 02 Bun

Viata Sfântului Mare Mucenic Eustație Plachida citită de Părintele Pimen Vlad - Muntele Athos

Floare 02 Bun

Alte informații utile despre Sfântul Mare Mucenic Eustație

  • Biserici care îl au ca sfânt protector se află pe întreg globul pământesc: în Irlanda, în India, în Italia, Germania, Georgia.
  • Viața sfântului a fost sursă de inspirație pentru scriitori de-a lungul veacurilor și pentru artiști, care au creat opere de artă, picturi, sculpturi, muzică și multe altele. Poporul a creat și el legende legate de viața sfântului, asemănându-l inclusiv cu sfântul catolic Hubert.
  • Este Sfânt Protector al orașului Madrid.
  • În Caraibe există o insulă cu numele lui, Saint Eustatius.
  • Doxologia a editat prima carte de benzi desenate pentru copii cu viața lui.

Sursă: Editura Doxologia.

Floare 02 Bun

Rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Eustație și familia

Zburdările patimilor mele potolindu-le, prin rugăciunile tale, mucenice al lui Hristos, învrednicește-mă a lăuda sfânta prăznuire a nevoințelor tale, preafericite.
Chemarea ta nu s-a făcut de la oameni, preaalesule; ci din cer te-a chemat pe tine Hristos, ca mai înainte pe Sfântul Pavel, arătându-ți-se ție ca un cerb și scăpându-te de fiarele cele otrăvitoare.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Fiind plin de înțelepciunea cea de sus, mucenice, cu toată buna credință ai ales mai de cinste desfătarea cerurilor decât averea și decât dezmierdarea cea pieritoare, încununându-te cu toată casa ta prin mucenicie.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Aflându-te pe tine mai Curată decât toată zidirea, Ziditorul și Dumnezeul tuturor a binevoit a Se Întrupa din tine, Preacurată, voind să prefacă iarăși pe om ca mai înainte.

Floare 02 Bun

Cântări Liturgice

Tropar - Sfântul Mare Mucenic Eustație și familia, glasul al 4-lea

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condac - Sfântul Mare Mucenic Eustație și familia, glasul al 2-lea

Aievea râvnind Patimilor Lui Hristos și cu credință bând paharul Lui, te-ai făcut părtaș și împreună moștenitor măririi Lui, Sfinte Mucenice Eustație; de la Însuși Dumnezeul tuturor, luând dintru înălțime Dumnezeiască iertare.

Floare 02 Bun

Viața completă - Sfântul Mare Mucenic Eustație și familia (Viețile Sfinților)

La anul 98, Eustație, bunul biruitor Mare Mucenic al lui Hristos, era ostaș la Roma, în vremea Împăratului Traian. Era așadar acesta cu numele foarte faimos pentru biruințele lui dobândite în războaie și pentru faptele lui de vitejie nemaiîntâlnite și mărețe. Și bogăție avea nu puțină și se trăgea din părinți nobili, și foarte viteaz era și prea înțelept și învățat în cugetele și faptele sale. Înainte de a se boteza și de a deveni ucenic al lui Hristos purta numele de Plachida. În afară de meritele lui militare, avea și multe alte virtuți: era înfrânat în poftele și dorințele trupului, cumpătat, iubitor de dreptate, milostiv și, într-un cuvânt, virtuos. Avea doi fii, care îi semănau întru toate, și în harismele trupești, și în cele spirituale, și soția lui, la rândul ei, pe nume Tatiana, în toate faptele virtuoase i se asemăna.

În vremuri de pace, dorind ca armata sa să nu-i rămână trândavă și să nu se deprindă cu lașitatea și lenevirea, îi antrena pe soldați la vânătoarea de felurite animale, luptându-se și el cot la cot cu ei și întrecându-se alături de ei în arta vânătorească.

Așadar, într-o zi, pe când se îndeletnicea în pădure cu vânătoarea, vede în depărtare un cerb mare, care alergând își întorcea capul și îl privea în ochi pe Sfânt, iar el, văzându-l, se năpusti călare după cerb să îl prindă, dar nu putea să se apropie de el. Au alergat atunci și alții în ajutorul lui, dar și caii acestora în zadar alergau; până la urmă soldații și-au pierdut nădejdea să îl mai ajungă și s-au oprit. Doar Sfântul, fără să se revolte că l-au lăsat singur, a continuat să îl urmărească, până când, uzi de nădușeală, și el, și calul lui, ajunseră la o prăpastie mare. Iar cerbul, sărind peste prăpastie, a stat în fața lui și îl privea; calul Sfântului însă nu putea să sară, de aceea Plachida căuta să găsească un loc potrivit pe unde să treacă prăpastia. Întorcându-se, dintr-o dată vede că între coarnele cerbului era o cruce mai strălucitoare decât soarele purtându-L pe Domnul nostru Iisus Hristos răstignit și a auzit de acolo un glas spunându-i: "De ce, o, Plachida, mă prigonești? Eu sunt Hristos, pe Care nu Îl cunoști, dar prin faptele tale Îl cinstești, și pentru tine M-am arătat pe acest animal. Milosteniile tale și facerile de bine pe care le faci săracilor sunt totdeauna înaintea Mea, pentru aceasta am venit Eu la tine, ca să te prind în legăturile iubirii Mele de oameni. Nu este drept ca un om bun ca tine să nu cunoască adevărul și să se închine idolilor surzi și nesimțitori. Eu, ca să mântuiesc neamul omenesc, am luat chip de om și am venit în lume".

Folare Separare 1

Sfântul auzind cuvintele acestea a căzut de pe calul lui la pământ, cu frică și cutremur, dar după o vreme și-a venit întru sine și s-a ridicat, privind încoace și-ncolo să vadă cine i-a vorbit și, pentru că nu vedea pe nimeni, a strigat cu glas mare: "Al cui e glasul pe care-l aud? Cine ești tu care îmi vorbești? Arată-mi cine ești, ca să cred în tine". Atunci îi spune Domnul: "Află, Plachida, că Eu sunt Hristos, Care am zidit cerul și pământul și am despărțit lumina de întuneric, Care am făcut soarele să strălucească ziua și luna și stelele ca să lumineze noaptea, am făcut zilele și nopțile, lunile și anii, l-am plăsmuit pe om din nimic, Care pentru mântuirea lui am venit după toate acestea pe pământ ca om și am fost răstignit și îngropat și a treia zi am înviat din morți".

Îndată ce a auzit Sfântul aceste cuvinte, a căzut din nou cu fața la pământ și a spus: "Cred, Doamne, că Tu ești Ziditorul și Creatorul lumii, că Tu ești singurul adevăratul Dumnezeu și nimeni altul". Domnul a spus atunci către el: "Dacă crezi în Mine, du-te și găsește-l pe arhiereul locului tău, ca să te boteze precum se botează și ceilalți creștini". Atunci Sfântul a spus: "Doamne! pot să spun aceste cuvinte și femeii mele și fiilor mei, ca să creadă și ei în Tine?". Iar Domnul i-a răspuns: "Da, spune-le toate acestea în amănunt și după ce vă botezați și vă curățiți de păcatele voastre, vino din nou aici să îți arăt ce urmează să ți se întâmple după toate acestea".

După ce Domnul a spus acestea, cerbul s-a făcut nevăzut, iar Sfântul, călare, s-a întors la soldații lui, iar seara, după ce a cinat cu femeia și cu fiii lui acasă, i-a spus acesteia: "Eu, astăzi, iubita mea soție, urmărind un cerb prin pădure, am văzut pe Hristos răstignit pe o cruce așezată între coarnele sale și mi-a spus cuvinte pe care omul nu le poate spune". Atunci ea a spus către el: "Domnul meu, L-ai văzut pe Dumnezeul în care cred creștinii? Acesta este singurul Dumnezeu adevărat. El ne va mântui și pe noi, și pe copiii noștri. Pe Acesta L-am văzut și eu ieri noapte și mi-a spus aceste cuvinte: «Mâine veți veni la Mine, tu și soțul tău și fiii voștri, ca să cunoașteți că Eu sunt Dumnezeul cel adevărat». De vreme ce ți S-a arătat și ție în chip de cerb, hai să mergem în noaptea asta la arhiereul creștinilor să ne boteze, pentru că prin acest botez se mântuiesc creștinii". Sfântul i-a răspuns: "Aceleași lucruri mi le-a spus și mie Hristos: să ne botezăm".

Folare Separare 1

După ce au hotărât să facă aceasta, au continuat să vorbească unul cu altul până la miezul nopții, când i-au luat pe cei doi fii ai lor și pe slujitorii lor și au mers la Biserică și lăsându-i afară pe slujitori au intrat înăuntru și l-au găsit pe arhiereu, căruia, după ce i-au înfățișat vedenia lor, i-au spus că doresc să se boteze. Arhiereul, mulțumind lui Dumnezeu, Cel ce dorește mântuirea tuturor oamenilor, i-a botezat pe toți, în numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh. Pe Plachida l-a numit Eustație, pe femeia lui Tatiana a numit-o Theopista, iar pe fiii lor, pe cel mai mare, l-a numit Agapie, iar pe cel mai mic Theopist. Apoi i-a împărtășit cu Preacuratele Taine și le-a urat ca Hristos să fie cu ei și să îi învrednicească de Împărăția Sa veșnică. După ce s-au întâmplat toate acestea, s-au întors la casa lor.

A doua zi dimineață, Eustație luându-și soldații s-a dus din nou în același loc, iar soldaților le-a poruncit să se ocupe cu vânătoarea, iar el, pretextând că vrea să găsească un vânat mai bun, a mers la prăpastie, unde văzuse vedenia și căzând cu fața la pământ plângea spunând: "Cred în Tine, Hristoase al meu, pentru că acum am cunoscut că Tu ești Dumnezeul cel adevărat, Tu ești Ziditorul tuturor făpturilor văzute și al celor nevăzute și Te rog să îmi arăți cele pe care mi le-ai făgăduit ieri". Atunci a auzit glasul Domnului spunându-i: "Fericit ești, Eustație, că ai primit Botezul și ai biruit puterea vicleanului diavol, dar el nu va înceta să te bage în multe ispite, dorind a te face să hulești și să îți tăgăduiești credința, ca să te pierzi veșnic. Vei pătimi ceea ce a pătimit și Iov mai demult, dar până la urmă îl vei birui pe diavol". Sfântul a spus atunci lăcrimând: "Dacă este cu putință, Doamne, să nu încerc aceste ispitiri, sau, dacă nu este cu putință, întărește-mă să păzesc poruncile Tale și să fiu tare în credința mea". Glasul Domnului a spus: "Îmbărbătează-te, Eustație, și luptă-te pentru faptele bune. Harul meu te va însoți și pe tine, și pe ai tăi, și voi păzi sufletele voastre de săgețile de foc ale celui viclean". După ce Domnul a spus acestea S-a ridicat la ceruri, iar Sfântul a plecat de acolo întorcându-se la casa lui și i-a spus femeii sale câte a auzit pe munte de la Domnul și se rugau lui Dumnezeu amândoi spunând: "Facă-se voia Domnului".

La puține zile de la vedenia și de la botezul Sfântului, au murit de ciumă toți oamenii casei sale. Atunci a înțeles că moartea aceasta era una dintre ispitele prorocite de Dumnezeu și I-a mulțumit Domnului și a rugat-o și pe femeia lui să nu cârtească întru nimic, din dragoste pentru Domnul. Apoi a venit boală asupra cailor săi și asupra celorlalte animale ale sale, care au murit toate și a suferit și această pierdere fără nici o tulburare. Pentru a-și mai uita de supărare, într-una din zile, a luat-o pe femeia lui și pe copii și s-au dus undeva la țară, dar lipsind ei de acasă, au cunoscut hoții că locuința le era pustie, așa că au intrat în ea și au furat aproape toate lucrurile lor și au rămas doar cu hainele de pe ei și astfel, fiind ei mai înainte foarte înstăriți, după acestea au ajuns săraci și vrednici de tot plânsul.

Folare Separare 1

Se întâmpla ca în acele zile idolatrii din Roma să aibă o mare sărbătoare, de la care nu trebuia să lipsească nici împăratul, nici generalul. Au căutat peste tot pe Sfânt, dar nu au putut să îl găsească și de aceea erau cu toții mâhniți în loc să se veselească aflând de cumplita nenorocire care venise asupra Sfântului, dar și pentru că nu știau unde se afla, unde a plecat și ce i s-a întâmplat. După acea sărbătoare, îi spune Theopisti bărbatului ei: "Ce mai stăm aici în acest loc și suntem de rușine tuturor? Să plecăm, să mergem în altă parte, unde nu ne cunoaște nimeni". Sfântul a întrebat-o unde crede că ar fi bine să meargă. Iar ea i-a răspuns: "Locul potrivit cred că este Ierusalimul, unde spun creștinii că este mormântul lui Iisus Hristos". Sfântul a încuviințat și pe timp de noapte au plecat după câteva zile în Egipt. Plecând așadar, au ajuns la un țărm de mare și găsind o corabie, s-au urcat în ea, ca să treacă pe celălalt mal.

Căpitanul vasului, după ce i-a dus la locul cuvenit, pentru că o plăcea pe Theopisti care era foarte frumoasă, le-a cerut mult mai mulți bani decât se obișnuia și, pentru că Sfântul nu avea de unde să îi dea, căpitanul i-a cerut să i-o dea pe femeia lui drept zălog în locul banilor. Sfântul nu a primit, atunci căpitanul a poruncit marinarilor să îl prindă și să îl arunce în mare. Aflându-se în această strâmtorare, Sfântul a lăsat-o pe corabie pe femeia lui, care plângea și se tânguia, și luându-i pe cei doi copii a ieșit pe uscat îndurerat și neștiind unde să meargă. Plângând a spus: "Vai mie și vouă, fiii mei, că pe maica voastră a luat-o un bărbat străin și barbar". Mergând deci la un râu și pentru că acesta era mare și învolburat și copiii lui nu puteau să îl treacă, l-a lăsat pe unul pe marginea râului, iar pe celălalt l-a luat pe umeri și l-a trecut pe celălalt mal. Pe când se întorcea să îl ia și pe celălalt și ajunsese pe la mijlocul râului, vede că pe fiul lui l-a înșfăcat un leu. Atunci a întors capul ca să vadă ce face celălalt și vede că și pe acela l-a înșfăcat un lup. S-au împlinit atunci toate nenorocirile greu de purtat, care, una după alta trebuia să i se întâmple, după prorocia Domnului și acum nu știa ce să facă: "Să cad și eu în râu (zicea în mintea sa) și să mă înec sau să îndur și să nu săvârșesc acest păcat cumplit?". Însă harul lui Dumnezeu l-a ajutat să le îndure pe toate cu răbdare și cu bărbăție, fără vaiete și hule.

După aceste nenorociri, a ieșit Sfântul din râul acela, s-a așezat pe o piatră și plângea foarte cu amar, smulgându-și perii capului și spunând: "Vai mie! Cum eram și cum am ajuns acum! Unde e slava mea? Unde sunt cinstirile pe care le aveam? Unde, soldații mei? Unde, ceilalți oameni, fără de număr care erau sub porunca mea? Dar, Doamne, nu trece cu vederea lacrimile mele, nu mă părăsi până în sfârșit. Ai spus, Doamne, că voi pătimi câte a pătimit și Iov, dar pătimirile aceluia au fost, din câte am auzit, mai puține decât ale mele. Acela, deși a pierdut toate bunurile sale, avea un mic loc pe pământ unde să-și găsească odihnă, în gunoi, eu însă nu am unde să îmi plec capul, sunt străin în loc străin. Ce să fac? unde să îmi găsesc scăpare? Ce se va întâmpla cu mine? Iov avea prieteni care îl mângâiau. Iov, dacă și-a pierdut copiii, avea însă pe femeia lui, dar pe mine cine mă va mângâia? Femeia mi-a luat-o altul, copiii mi i-au mâncat fiarele. Nu te mânia, Doamne, pe mine, pentru aceste plângeri; dar dă-mi răbdare și inimă tare ca să îndur ispitirile ca un ucenic credincios al Tău". După ce a plâns destul, s-a ridicat și mergând a ajuns într-un oraș numit Vadisson, unde a rămas și lucra ca zilier, uneori săpând pământul, alteori culegând roadele acestuia. Când, după un an, i-a cunoscut mai bine pe oamenii acelui loc, i-a rugat să îl pună paznic la vie și a avut această ocupație vreme de 15 ani încheiați.

Folare Separare 1

Dar Atotbunul Dumnezeu nu îi lasă pe robii Lui să se piardă. Aproape de râul acela, unde copiii lui au fost prinși de fiarele sălbatice, erau niște păstori, care, văzând leul acela, au alergat îndată cu toții, cu câinii lor, și au reușit cu ajutorul lui Dumnezeu să îl scape pe unul dintre copii din dinții leului. De cealaltă parte, niște țărani, când au văzut și ei lupul, au alergat după el și cu strigătele lor au reușit să îl sperie și să îl lase și pe celălalt copil teafăr și nevătămat. Păstorii și țăranii aceia erau locuitorii unui oraș bogat și s-au îngrijit ei înșiși de creșterea copiilor, și, pentru că nu știau ai cui sunt, i-au crescut separat și copiii nu aveau știință unul de altul, nu știau că erau frați. Soția Sfântului, Theopisti, la rândul ei a fost păzită nevătămată, pentru că îndată ce a luat-o, acel căpitan barbar s-a îmbolnăvit, prin dumnezeiasca purtare de grijă, și după puține zile, ajungând în patria lui, a murit, fără să poată să își împlinească rușinoasa lui poftă și Theopisti a rămas acolo liberă. După o vreme, orașul în care se afla Theopisti, s-a răsculat, iar răsculații au pus stăpânire pe multe orașe și cetăți ale Imperiului Roman.

Atunci Traian, neștiind cum să îi supună pe răsculați, și-a amintit de faptele de vitejie ale Sfântului Eustație, dar nu putea să afle unde se afla, iar ostașii îi spuneau: "Fără generalul nostru Plachida nu mergem la război" și că trebuie să trimită oameni în toate locurile împărăției, care să încerce să îl găsească. Atunci, Traian, încuviințând propunerea lor, a trimis câte doi oameni în toate orașele și cetățile ca să îl caute și să îl găsească. Dintre aceștia, doi prieteni de arme ai Sfântului, unul pe nume Antioh, iar celălalt Acachie, mergând din loc în loc, au ajuns și în orașul Vadisson, unde se afla Sfântul. Pe aceștia vâzându-i de departe pe drum mergând și cunoscându-i după uniformă și după chip, îndată a lăcrimat și L-a rugat pe Dumnezeu ca, așa cum i-a văzut pe cei doi prieteni ai săi, fără să spere acest lucru, la fel să o vadă și pe femeia lui, pe Theopisti, spunând: "Pentru că fiii mei, Doamne, știu bine că au fost mâncați de fiare, dar învrednicește-mă să îi văd în ziua Învierii". Spunând acestea, aude un glas spunând: "Să ai curaj, Eustație, pentru că cele dintâi cinstiri le vei dobândi iarăși, și pe femeia ta o vei vedea, și pe copii, iar în viața viitoare de mai mari bunuri te vei desfăta și vei fi lăudat din neam în neam". Acestea auzind Sfântul și cuprinzându-l teama, s-a așezat într-un loc.

Când trimișii aceia mergând pe drum s-au apropiat, el i-a cunoscut mai bine, dar ei nu l-au cunoscut pentru că purta alte haine și din marea lui tristețe chipul i se schimbase foarte mult. Când aceștia s-au apropiat i-au spus: "Bucură-te, prietene!". Sfântul, la rândul lui, le-a răspuns la salut și le-a spus: "Bucurați-vă și voi, fraților!". Îndată aceia l-au întrebat dacă nu cunoaște în oraș vreun străin, care avea soție și doi fii, i-au descris trăsăturile lor și i-au spus și aceasta: "Dacă îl știi și ni-l arăți, îți vom da oricâți bani vrei". Sfântul i-a întrebat de ce îl caută, iar ei i-au răspuns că era un prieten apropiat al lor și că doreau să îl vadă, pentru că de multă vreme sunt lipsiți de prezența lui. "Asemenea om, a spus Sfântul, nu cunosc pe nimeni aici, dar stați, vă rog, câteva zile în acest loc străin să vă odihniți și apoi să mergeți cu bine, căci și eu sunt străin". Trimișii împăratului au stat, iar Sfântul a alergat în oraș și l-a rugat pe un prieten să îi împrumute puțini bani și cumpărând pâine și vin și alte mâncăruri le-a așezat străinilor masă, iar ei mâncau fără să știe că acesta era generalul lor. Sfântul însă, slujindu-i cu ospitalitate și aducându-și aminte de starea lui de mai înainte, nu putea să își țină lacrimile, dar suspinând din adânc se întorcea și se îngrijea din nou de străini. Iar străinii, uitându-se apoi cu luare aminte la fața lui, au început să îl recunoască puțin câte puțin. Antioh a șoptit la urechea lui Acachie: "Frate Acachie, îmi pare că acesta este generalul nostru, pe care îl căutăm". Iar Acachie i-a răspuns că și el bănuiește același lucru. "Știu însă foarte bine", a spus, "că Plachida avea la gât un semn de la sabie. Dacă are acest semn, el este cu adevărat". Uitându-se așadar cu atenție au observat cu adevărat semnul și sărind îndată l-au îmbrățișat și l-au sărutat spunând: "Nu ești tu generalul Plachida?". Sfântul nu a mai putut atunci să își țină lacrimile, a răspuns însă că nu este el acela, dar trimișii împăratului au spus că oricât ar tăgădui asta, ei nu îl credeau, pentru că erau siguri că el era Plachida, și au început să îl întrebe despre soția lui și despre copii. Atunci Sfântul a prins îndrăzneala și a spus că femeia și copii lui au murit.

Folare Separare 1

Acestea întâmplându-se, s-a făcut cunoscut și în orașul acela acest fapt și multă lume a alergat să afle ce caută ofițerii aceia, și aflând s-au mirat zicând: "Cât de mare era acest om și cum a ajuns el în locul nostru?". Ofițerii, prezentându-i porunca împărătească, l-au îmbrăcat cu uniformă potrivit rangului lui militar și apoi au plecat către Roma, iar locuitorii orașului i-au însoțit pe cale până unde Sfântul Eustație le-a poruncit să nu vină mai departe, ci să se întoarcă la casele lor. Pe drum, Sfântul le-a povestit trimișilor toate cele ce i se întâmplaseră, adică despre înfățișarea lui Iisus Hristos, cum la botez a fost numit Eustație, despre răpirea femeii lui de către căpitanul corabiei și a copiilor lui de fiarele sălbatice și despre toate nenorocirile prin care a trecut. După un drum de 15 zile au ajuns la Roma, unde Traian, aflând despre aceasta, i-a ieșit în întâmpinare și l-a sărutat, întrebându-l de ce a plecat din Roma. Atunci acesta a povestit în prezența acestuia și a tot poporul care stătea de față și asculta toate câte i s-au întâmplat și s-a făcut bucurie mare în toată armata pentru scăparea și găsirea Sfântului, iar împăratul l-a rugat să se încingă din nou cu centura de general.

Aceasta întâmplându-se, Sfântul a numărat armata pe care o avea la dispoziție și a găsit că e mai mică decât era de trebuință, pentru aceasta a primit ordin împărătesc să ia în armată pe toți câți vroiau din întregul imperiu. Ordinul acesta a ajuns și în orașul unde se aflau copiii Sfântului. Autoritățile orașului i-au recrutat pe copii, pentru că amândoi erau străini și lipsiți de protecție, iar acum amândoi erau prea frumoși și la vârstă matură, și după chipul lor se vădea că se trag din familie aristocratică.

După ce au fost adunați toți cei nou înrolați și după ce au fost împărțiți pe decemvirate, centurionate și cete, pe cei doi copii, văzându-i Sfântul foarte frumoși, cuviincioși și plăcuți, i-a rânduit să îi slujească la masă. Campania aceea a avut succes, pentru că Sfântul Eustație a asediat, a biruit, a ocupat toate orașele și cetățile câte fuseseră cuprinse în puterea răsculaților. Apoi au înaintat și au trecut râul Hrispin, au cucerit și au prădat țara dușmană, până când a ajuns și în orașul unde se afla Theopisti, și, fără să cunoască acest lucru, a fost găzduit chiar în casa unde locuia ea și și-a așezat cortul chiar în grădina acelei case, căci era mare și aparținea acelui căpitan barbar, care fusese foarte înstărit, și Sfântul a petrecut acolo trei zile ca să se odihnească.

Folare Separare 1

Într-una din aceste zile, fiii Sfântului s-au dus la casa Theopistei ca să ia mâncarea. În timp ce stăteau afară și așteptau să fie gata mâncarea, au început să vorbească unul cu altul și primul, cel mai mic, a zis: "De atâta vreme ne aflăm amândoi în aceeași slujire a generalului și niciodată nu ne-am întrebat unul pe altul de unde ne tragem". Spune cel mai mare: "Și eu de multă vreme doream să aflu acest lucru, dar până în ziua de azi nu am apucat, să vorbim acum! Eu, pentru că eram mic, nimic altceva nu îmi amintesc decât că tatăl meu era general la Roma, iar mama mea era foarte frumoasă și că aveam și un frate frumos, mai mic ca mine, cu părul blond ca al tău. Tata și mama, luându-ne într-o zi, au plecat din Roma, dar unde trebuia să călătorească eu nu știu. Îmi amintesc doar că, aflându-ne umblând pe uscat, am intrat apoi cu toții într-o corabie și că mama noastră, nu știu de ce, a rămas în corabie, și doar tatăl nostru și cu noi doi am ieșit pe uscat și mergând pe jos am ajuns la un râu foarte mare. Iar pentru că noi doi eram mici și nu puteam să îl trecem, tata l-a luat pe umeri pe cel mai mic și l-a trecut de cealaltă parte, iar pe mine m-a lăsat pe celălalt mal. Și pe când se întorcea să mă ia și pe mine, un lup l-a înșfăcat pe fratele meu, iar pe mine, de cealaltă parte, m-a înhățat un leu. Dar lui Dumnezeu i s-a făcut milă de mine și s-a întâmplat ca în acel ceas să se afle în pădure niște păstori care m-au scăpat din dinții leului și m-au dus în orașul pe care îl știi și tu, și acolo am fost hrănit și crescut. Ce s-a întâmplat însă cu tatăl meu și cu fratele meu mai mic, nu știu.

După ce a auzit acestea, fratele mai mic, dintr-o dată a sărit în sus de bucurie și i-a spus celui mai mare: "Întru puterea lui Hristos, suntem frați! Din câte ai spus, se adeverește acest lucru. Și mie mi-au spus cei care m-au crescut că din gura unui lup m-au scăpat". Atunci s-a sculat și cel mai mare și s-au îmbrățișat și s-au sărutat unul pe altul cu mare bucurie și veselie. Theopisti, ascultând toată vorbirea tinerilor, a înțeles că ea este mama lor și văzându-i pe ei că se îmbrățișează cu drag, a vrut să se arate cine era ea, dar ei grăbindu-se și luând vasele cu mâncare au alergat să pregătească masa generalului. A doua zi, a mers Theopisti la cortul generalului ca să-și găsească fiii, dar nu i-a găsit, pentru că lipseau având slujiri de făcut. L-a găsit doar pe Sfânt stând la umbra unui copac și, văzându-l de departe, îndată a simțit tulburare mare în inimă, pentru că i se părea că este soțul ei. Și, pentru că dorea să îi vorbească, s-a apropiat și i-a spus: "Ascultă, te rog, domnul meu, cuvintele mele. Eu sunt de neam din Roma și am fost adusă aici ca prizonieră, de aceea te rog să mă duci înapoi acolo".

Spunând acestea Sfântului, Theopisti s-a uitat bine la chipul lui și a găsit că semăna foarte mult cu bărbatul ei, dar nu îndrăznea să îl întrebe cine era, dar, în cele din urmă însă, după ce s-a încredințat fără nici o șovăire că el era, a căzut la picioarele lui și i-a spus: "Te rog, domnul meu, nu te mânia împotriva mea, ci ascultă cuvintele mele! Nu vrei să te milostivești de mine și să îmi spui care a fost starea ta dinainte? Pentru că eu cred că tu ești generalul Plachida, care a crezut în Hristos, adevăratul Dumnezeu, pe care L-a văzut răstignit pe o cruce așezată între coarnele unui cerb și a îndurat multe ispite, iar în cele din urmă și-a luat femeia, care sunt eu, și copiii lui, care erau mici, Agapie și Theopist, și a pornit să ajungă la Ierusalim, dar căpitanul vasului, un om rău, m-a ținut ca zălog și m-a adus aici în acest oraș. Dar Îl iau martor pe Domnul nostru Iisus Hristos și pe îngerii lui că am rămas curată și neîntinată până acum și nici de acela, nici de altul nu am fost atinsă în cinstea mea".

Folare Separare 1

Auzind acestea Sfântul și încredințându-se și după trăsăturile chipului ei și după informațiile exacte pe care i le-a dat că într-adevăr ea era soția lui, a strigat dintr-o dată cu multe lacrimi și a zis cu glas mare: "Slavă Ție, Dumnezeul meu, slavă Ție!". Apoi întorcându-se către Theopisti, i-a spus: "Eu sunt cel despre care vorbești". Atunci s-au ridicat amândoi și s-au îmbrățișat și au slăvit pe Dumnezeu. Apoi Theopisti l-a întrebat unde sunt copiii lor. Iar Sfântul i-a răspuns că au fost mâncați de fiare. Și l-a întrebat din nou Theopisti: "Și cum s-a întâmplat aceasta?". Atunci el i-a povestit în amănunt cele întâmplate. La care ea îi spune: "Să îl slăvim pe Dumnezeu, copiii noștri trăiesc până azi și se află aici cu noi, pentru că eu ieri am auzit să spună la fel cele pe care mi le-ai zis acum și dacă nu crezi, poruncește să vină, ca să auzi și tu cuvintele lor". Îndată, așadar, Sfântul îi cheamă pe tineri spunându-le: "Băieți, povestiți-mi de unde vă trageți!". Atunci cel mai mare a spus tot ce își amintea și știa și din cele spuse, Sfântul și femeia lui s-au încredințat că într-adevăr aceia erau copiii lor. Ce bucurie și veselie s-a făcut în ziua aceea pentru general și pentru toată armata lui! Șapte zile încheiate a durat bucuria și prăznuirea armatei, nu doar pentru că i-au învins și i-au supus pe răsculați, ci și, mai cu seamă, pentru că a fost găsită iubita soție a generalului și cei doi copii ai săi. Sfântul, din tot sufletul și din toată inima Îl slăvea pe Dumnezeu spunând: "Mulțumesc Ție, Doamne Dumnezeul meu, că nu m-ai lăsat pe mine, robul Tău, să fiu ispitit până în sfârșit, ci ai dat odihnă marilor mele necazuri. Te slăvesc pe Tine, Dumnezeul meu, că așa cum ai spus mai înainte, așa ai și făcut. Acum, că mi-am văzut femeia și copiii, ia sufletul meu!".

Sfântul Eustație, înăbușind cu totul răscoala din Imperiu, s-a întors la Roma, dar pe când se întorcea el a murit împăratul Traian și a fost urmat la tron de nepotul lui, Adrian, cel care a construit orașul Adrianopol. Adrian era și el idolatru și un mare prigonitor al creștinilor. Acesta, aflând că vine generalul Eustație în Roma ca învingător al răsculaților și purtător de biruință, i-a ieșit în întâmpinare, după obiceiul de atunci al împăraților Romei. Și aflând că Sfântul și-a găsit femeia și copiii, a dorit să aducă o mare jertfă idolilor, mai întâi pentru că i-au biruit pe răsculați, apoi pentru că fericitul Eustație i-a găsit în viața pe cei dragi ai lui, pe care de multă vreme îi socotea pierduți. Intrând deci Adrian în templul lui Apolo și aducând jertfă, Sfântul nu a vrut să facă și el același lucru. Când însă Adrian l-a întrebat apoi de ce nu a mers și el în templul lui Apolo ca să aducă jertfă de mulțumire zeilor prin puterea cărora și pe dușmani i-a învins, și pe femeie și copii i-a găsit, Sfântul i-a răspuns: "Împărate, eu lui Hristos jertfesc, pe El Îl slăvesc și Lui Îi mulțumesc pentru că Lui Îi datorez viața și sufletul meu, El mi-a dat putere și am biruit pe dușmanii Imperiului, tot El a binevoit să îmi revăd soția și fiii. Alt Dumnezeu nu cunosc, nici nu cred altuia, ci numai în Acesta Care a făcut cerul și pământul și toate câte sunt într-însele".

Atunci, Adrian a poruncit să îi fie scoasă îndată centura de general și să stea înaintea lui ca un condamnat, el, femeia lui și copiii lor, și astfel a început să îi cerceteze în multe chipuri și să le facă observații, încercând să îi convingă să își schimbe părerea, dar, pentru că în nici un chip nu a reușit, a poruncit să fie înfățișați în câmpul cel mare și să se slobozească asupra lor un leu mare înfometat. Dar leul, după ce s-a apropiat de ei urlând fioros, și-a plecat capul închinându-se lor și s-a retras. Și, pentru că astfel s-a zădărnicit dorința împăratului, acesta a poruncit soldaților să ardă bine în foc un vas de aramă lucrat în formă de bou și să îi închidă acolo pe Sfinți. Aceasta aflând, mulțime nenumărată de creștini în ascuns și idolatri au mers în ziua în care trebuia să se execute pedeapsa hotărâtă, ca să vadă cum îi vor băga și cum îi vor arde în boul de aramă.

Folare Separare 1

După ce au aprins un foc mare sub vasul de aramă și l-au ars îndeajuns, soldații s-au pregătit să îi bage înăuntru, atunci Sfinții i-au rugat să le îngăduie să stea puțin să se roage mai întâi și, primind îngăduință și ridicând mâinile la cer, L-au implorat pe Dumnezeu spunând: "Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul Puterilor, pe Care nimeni nu poate să Îl vadă, dar noi ne-am învrednicit să Te vedem, ascultă rugăciunea noastră acum, după ce ai binevoit să ne regăsim și, precum ai păzit în cuptorul de foc trupurile celor Trei Sfinți Tineri, în același chip păzește și trupurile noastre și binevoiește să fie îngropate toate într-un singur mormânt și ia sufletele noastre în mâinile Tale. Dăruiește, Doamne, Harul Tău moaștelor noastre și cel care ne cheamă să aibă parte de Împărăția cerurilor și, fie în râu de s-ar afla, fie pe mare, dacă este în primejdie și ne cheamă în ajutor, ne rugăm Ție să Te grăbești spre ajutorul lui". Atunci au auzit Sfinții glas venind din cer și zicând: "Se va întâmpla ceea ce cereți și încă mult mai multe, căci pentru numele Meu ați suferit multe ispite cu răbdare și bărbăție. Pentru relele voastre pătimiri în această viață trecătoare vă veți desfăta în patria cea cerească de bucuria veșnică și de cununile neveștejite care se cuvin luptelor voastre". Atunci Sfinții cu bucurie s-au predat ostașilor cu multă dorire și fiind închiși în acel bou de aramă, au predat după puțină vreme sfintele lor suflete lui Hristos, la anul 126.

După trei zile, a poruncit Adrian să deschidă acel bou de aramă și, după ce l-au deschis și au văzut că nici un fir din capul lor nu era atins de foc, au crezut că sunt încă vii și a poruncit să îi scoată afară. Oamenii care era acolo, văzând trupurile lor tefere și neatinse, au început cu toții să strige cu glas mare, cu singură o gură și cu o singură inimă: "Mare este Dumnezeul creștinilor, El singur este Dumnezeu adevărat și nimeni altul". Atunci Adrian, temându-se, s-a retras. Astfel, în zarva aceea, unii creștini au luat pe ascuns moaștele Sfinților și le-au îngropat la loc potrivit.

Pe timpul Împăratului Constantin cel Mare, apărătorului creștinilor, aceștia au ridicat o biserică în cinstea Sfinților și în fiecare an sărbătoresc până azi pomenirea lor pe 20 ale lunii septembrie.

Întru slava Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

Folare Separare 1

Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților Septembrie

Floare 02 Bun

Calendar Ortodox - Sfinții de astăzi 20 septembrie

În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Eustație și Teopista, soția lui, și doi fii ai lor: Agapie și Teopist.
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Părinților noștri și Mărturisitorilor Ipatie episcopul și Andrei preotul.
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Martin, Episcop de Rome, și Maxim cel Înțelept.
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Anastasie, Teodor și Euprepie, ucenici ai Sfântului Maxim.
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Artemidor și Taleleu.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Meletie, episcopul Ciprului.
Tot în această zi, pomenirea celui dintre mărturisitori, marelui Ioan Egipteanul.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul mucenic Ilarion Criteanul.

Calendar Ortodox - Sfinții de astăzi 21 septembrie

În aceasta luna, în ziua a douăzeci și una, pomenirea Sfântului Apostol Codrat;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Proroc Iona;
Tot în aceasta zi, pomenirea preacuviosului Părintele nostru Iona Savaitul;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Eusebie;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfinților Mucenici și frați buni, Eusebie, Nestavu și Zinon.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfinților Părinților noștri: Meletie și Isachie, episcopii Ciprului;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Prisc;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfinților șase Mucenici, care erau păzitorii împăratului Maximian.

Floare 02 Bun

Pe Sfântul Mare Mucenic Eustație să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Mucenice Eustație roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.

Sursă: pravila.ro, facebook.

autor: Pravila

Recomandări

† Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir
(26 octombrie)

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir și făcătorul de minuni, din Tesalonic este unul dintre cei mai cinstiți sfinți ortodocși. El tămăduiește trupurile și sufletele credincioșilor prin harul Dumnezeiesc dobândit din mărturisirea credinței în […]

† Sfântul Mare Mucenic Areta
(24 octombrie)

Sfântul Mare Mucenic Areta, guvernatorul orașului Najran (Arabia Saudită), a pătimit împreună alți 4300 de creștini, în timpul atacurilor etiopiene conduse de Dgu Nuwas din anul 523. Martiriul lor este serbat în calendarul ortodox în […]

† Sfântul Apostol Iacob, ruda Domnului
(23 octombrie)

Sfântul Apostol Iacob cel Drept, numit și Iacob Fratele Domnului sau Iacob Ruda Domnului, a fost unul dintre cei Șaptezeci de Apostoli, fiind și primul Episcop al Ierusalimului. În conformitate cu Protoevanghelie care îi este […]

Scrie un comentariu

Câmpuri care necesită să fie completate sunt cel care au caraterul *

One comment on “† Sfântul Mare Mucenic Eustație și familia
(20 septembrie)”

© 2021 Toate materialele de pe această pagină sunt proprietatea pravila.ro
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram