† Sfântul Iustin Martirul și Filosoful
(1 iunie)

Sfântul Iustin Martirul și Filosoful reprezintă o mărturie importantă în favoarea conlucrării dintre filozofie și teologie. El a adus un echilibru între conceptele filozofiei antice și cele ale credinței în Hristos. Este serbat în calendarul ortodox în data de 1 iunie.

Viața pe scurt - Sfântul Iustin Martirul și Filosoful (sinaxar)

Sfântul Iustin Martirul și Filosoful s-a născut în jurul anului 100 în Sichem, un vechi oraș al Samariei (Palestina istorică) din părinți păgâni, greci. Tatăl său se numea Priscus, iar bunicul său Bacchius. A trăit în vremea împăraților Antonin cel Pios (138-161) și Marcus Aurelius (161-180) și s-a numit "filosof" deoarece încă din copilărie s-a dedicat studiului filosofiei antice, pentru ca mai târziu să urmeze calea filosofiei Adevărului, adică învățătura Evangheliei lui Hristos. El este alături de Sfântul Clement Alexandrinul, unul dintre cei mai echilibrați gânditori creștini ai primelor veacuri.

Palestina Israel
Palestina Israel

În opera sa, "Dialog cu iudeul Trifon", Sfântul Iustin ne istorisește în detaliu lungul său periplu către cunoașterea Adevărului, dominat de dorința înțelegerii tainelor lui Dumnezeu. Mânat așadar de focul cunoașterii divine, Sfântul Iustin pornește la drum cu speranța de a găsi răspunsuri la întrebările fundamentale despre suflet și Cel Preaînalt.

Sfântul Iustin intră în contact cu filosofia antică

Primul său profesor a fost un filosof stoic, care însă l-a dezamăgit într-un timp foarte scurt, determinându-l să renunțe la cursurile lui, deoarece stoicul nu îi vorbea absolut deloc despre Dumnezeu, considerând un astfel de subiect absolut inutil. În viziunea stoică, în care principalul scop al vieții este păstrarea demnității proprii, discuția despre existența unei divinități părea un lucru inutil, iar timpul petrecut pentru a dezbate acest subiect era de la sine înțeles a fi considerat pierdut. Însă, Sfântul Iustin nu concepea existența vreunei calități nobile în ființa umană fără cunoașterea Ființei Supreme. Cum ar fi putut exista calitățile înalte ale unei ființe umane fără existența Creatorului care să fi creionat toate aceste însușiri deosebite? Înțelegând că nu ar fi fost posibil și simțindu-se dezamăgit de această primă experiență filozofică, de contactul cu stoicismul, Sfântul Iustin decide să își continue căutarea.

A ajuns astfel în compania unui aristotelician, care i-a vorbit frumos despre anumite idei, însă i-a pretins plata lecțiilor pentru a le dezbate în continuare. Cum Sfântul Iustin Martirul și Filosoful considera că o eventuală ucenicie în cunoașterea lui Dumnezeu nu poate fi achiziționată cu o plată bănească, l-a părăsit decepționat și pe acesta.

Al treilea profesor a fost un pitagoreu. Vorbind cu el, acesta l-a întrebat pe Sfântul Iustin dacă are cunoștințe despre geometrie, astronomie și muzică. Sfântul Iustin nu deținea astfel de competențe, din această cauză fiind alungat de pitagoreu de la participarea la cursurile sale.

În urma acestor experiențe dezamăgitoare, Sfântul Iustin decide să mai facă o ultimă încercare la un platonician proaspăt sosit în oraș. Discuțiile cu acesta păreau să fie diferite de celelalte, născându-i în suflet un sentiment de fericire, după cum singur declara într-una din scrierile sale: "Înțelegerea lucrurilor netrupești mă încânta foarte mult, iar contemplarea ideilor dădea aripi judecății mele. De aceea, socoteam că nu avea să treacă prea multă vreme până să devin înțelept și în neghiobia mea, nădăjduiam să văd pe Dumnezeu față către față; căci acesta este scopul filosofiei lui Platon." ("Dialog cu iudeul Tryfon", II, 1, pagina 121 - un dialog imaginar între un evreu și un creștin, în care Sfântul Iustin Martirul și Filosoful relatează felul în care s-a convertit la creștinism).

Creștinarea Sfântului Iustin Martirul și Filosoful

În urma unei întâlniri emblematice cu un bătrân necunoscut, pe malul mării, bătrân care îi oferă răspunsurile mult căutate despre întrebările care îl frământau atât de mult, Sfântul Iustin înțelege și primește cu sufletul deschis învățătura creștină a Mântuitorului Iisus Hristos.

În dialogul celor doi, bătrânul necunoscut i-a dovedit pas cu pas zădărnicia fiecărui sistem filosofic pe care Sfântul Iustin încercase să îl abordeze în trecut, vorbindu-i totodată despre profeți și Mântuitorul Hristos. A fost prima și ultima dată când cei doi s-au întâlnit. O întâlnire care a schimbat cursul unui destin, după cum mărturisirea chiar Sfântul Iustin: "Iar mie mi s-a aprins deodată un foc în suflet și m-a cuprins o mare dragoste de profeți, ca și de bărbații aceia care au fost prietenii lui Hristos. Și, gândindu-mă la cuvintele lui, găseam că aceasta este singura filosofie sigură și aducătoare de folos. În felul acesta și pentru aceasta sunt filosof." ("Dialog cu iudeul Tryfon", VIII, 1, pagina 130).

Sfântul Iustin Martirul și Filosoful 1 iunie - b

Plecând de la termenul de "filosofie" care se traduce prin "iubire de înțelepciune", înțelegem că filosoful creștin este cel "iubitor de Hristos".

"Filosofia este bunul cel mai mare și cel mai vrednic de Dumnezeu. Ea singură poate să ne înalțe până la Dumnezeu și să ne apropie de El; iar sfinți cu adevărat sunt numai aceia care-și deprind mintea cu filosofia." ("Dialog cu iudeul Trifon", II, 1, p.120).

Filosofia despre care ni se vorbește aici nu reprezintă un sistem sau o doctrină anume, ci pur și simplu o metodă de apropiere a omului de Dumnezeu.

Această opinie va fi preluată și dezvoltată de mai mulți Sfinți Părinți, ajungându-se în cele din urmă la concluzia că orice creștin care păzește poruncile evanghelice și are adevărata iubire de Dumnezeu și semeni este un filosof.

Cu cât vom sta mai mult cu gândul la cele sfinte, la scopul vieții noastre, la veșnicia în Împărăția Cerurilor, cu atât mai mult vom înțelege scopul vieții noastre ca și creștini aici în viața noastră pământească și toate cele ce trebuie îndeplinite pentru a ajunge să primim veșnicia cea mult dorită întru Hristos.

Din discuția Sfântului Iustin cu bătrânul necunoscut relatăm următoarele:

Bătrânul l-a întrebat pe Sfânt ce crede despre suflet. "Sufletul pre-există trupului și transmigrează, fiind etern și trecând dintr-un corp într-altul", ar fi spus Iustin, în deplin acord cu Platon. "Dacă greșește, este pedepsit și se încarnează într-o ființă inferioară, de exemplu o fiară." continuă el. "Dar, fiară fiind, neavând deci știință că a fost pedepsit, cum se mai poate sufletul salva?" l-ar fi întrebat bătrânul. "Atunci nici ele nu folosesc nimic de pe urma pedepsei, după câte se pare. Ba, aș putea spune chiar că nici măcar nu sunt pedepsite, de vreme ce ele nu pricep această pedeapsă. Și iarăși, bun fiind, dându-i-se ca recompensă vederea Formelor, de ce mai este apoi aruncat din nou în trup, unde uită tot ce a văzut? Ce folos au sufletele care Îl văd, sau cu ce se deosebește sufletul care-L vede, de acela care nu-L vede, dacă nu-și aduce aminte nici măcar de faptul că l-a văzut?" întreba vârstnicul.

Bătrânul îi spune Sfântului Iustin că "… sufletul nu este nemuritor prin natura sa, ci pentru că primește nemurirea conform voinței lui Dumnezeu, trăind atâta timp cât vrea Creatorul. Eternitatea sufletului este deci rezultatul voinței lui Dumnezeu."

Prin acest argument se arată și bunătatea divină, mai degrabă decât în scenariul platonician. Acesta este momentul în care Sfântului Iustin "i se aprinde o flacără în suflet" și, după propria mărturisire, se simte cuprins de iubire pentru Profeți și pentru prietenii lui Hristos.

Întrebat de unde își trage înțelepciunea, bătrânul a răspuns că de la profeții evrei, ale căror profeții au fost împlinite de creștinism. Sfântul Iustin se convinge astfel de adevărul creștinilor și va scrie în Prima apologie că ceea ce este adevărat în filosofia greacă provine de la Moise și de la Profeți.

Încercând să evite dificultățile întâmpinate de teoria platonică despre suflet (problema transmigrației), Sfântul Iustin va avea convingerea că sufletele nu sunt eterne prin natura lor (spre deosebire de doctrina lui Platon, unde sufletele proveneau din lumea ideilor și deci erau de aceeași natură cu Ideile), ci muritoare. Ele pot supraviețui doar atât cât Dumnezeu le îngăduie. Dar, deoarece Dumnezeu dorește ca sufletele să trăiască etern și deci, chiar dacă prin natură ele sunt muritoare, prin dorința lui Dumnezeu ele sunt de fapt eterne. Eternitatea sufletelor nu este deci "din oficiu" ci este un privilegiu pentru acestea, oferit din bunătatea lui Dumnezeu.

Mucenicia Sfântului Iustin Martirul și Filosoful

După convertirea la creștinism din jurul anilor 130-133, Sfântul Iustin Martirul si Filosoful pleacă la Efes, acolo unde are loc dialogul său cu iudeul Tryfon, după care ajunge la Roma, unde va deschide prima școală filosofică în care se va preda credința creștină. Așa cum afirmă marele patrolog Stylianos Papadopoulos, Sfântul Iustin a deschis prima școală filosofică creștină într-un oraș în care creștinii se ascundeau de autorități pentru a nu fi condamnați și omorâți în numele religiei creștine.

Din cauza deschiderii acestei școli, filosoful cinic, Crescens, se declară adversarul Sfântului Iustin, ajungând să îl denunțe autorităților romane pentru a fi creștin. Tațian Asirianul îl descrie pe Crescens ca fiind un fals filosof, care iubea mai mult banii decât înțelepciunea. Sfântul Iustin l-a umilit moral pe acest ignorant, care, îi acuza pe creștini de ateism și de imoralitate fără să cunoască ideile fundamentate ale creștinismului. Înfrânt, Crescens, filosoful cinic, imoral și ignorant își plănuiește mârșav răzbunarea, pârându-l pe Sfântul Iustin la curtea imperială.

Sfântul Iustin Martirul și Filosoful 1 iunie - a

Condamnat pentru a fi creștin, Sfântul Iustin se va prezenta în fața mai marilor Romei pentru a-și expune argumentele evidente care susțineau temelia religiei și filozofiei creștine. Curajul său de a susține acest discurs este unul remarcabil, într-o perioadă întunecată a persecuțiilor asupra creștinilor. Însă, deși nici unul din argumentele sale nu a putut fi combătut de audiența păgână, Sfântul Iustin Martirul și Filosoful a fost judecat și condamnat la moarte de prefectul Romei, Iunius Rusticus (162-168). Iunius Rusticus a fost profesorul de filosofie stoică al împăratului Marcus Aurelius, cel care a scris lucrarea "Către sine însuși", o lucrare în care sunt expuse principiile stoicismului.

În timpul procesului, Sfântul Iustin, a vorbit atât în nume personal, cât și în numele celor șase martiri: "Noi adorăm pe Dumnezeul creștinilor, despre care credem că este unul singur, Făcătorul și Creatorul de la început a toată lumea văzută și nevăzută, și pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a fost prorocit de profeți că va veni pentru mântuirea neamului omenesc, propovăduitorul și dascălul învățăturilor bune. (…) Și eu, om fiind, socotesc cuvintele mele neînsemnate față de nemărginirea lui Dumnezeu, mărturisind că este nevoie de acea putere profetică prin care a fost prorocit Cel despre care am spus acum că este Fiul lui Dumnezeu. Să știi deci, că primind putere de sus au prezis profeții venirea viitoare a Acestuia printre oameni (a lui Hristos)".

În urma denunțului lui Crescens, Sfântul Iustin a fost decapitat, de către prefectul roman Iunius Rusticus, împreună cu șase ucenici de-ai săi: Hariton, fecioara Harita, Evelpist, Peon, Ierax și Liberian.

Tațian Asirianul, urmașul Sfântului Iustin, care a preluat Școala creștină din Roma și unul dintre cei mai străluciți ucenici de-ai săi, scria în "Discurs contra grecilor": "Crescens, deci, și-a făcut cuibul în marele oraș (Roma) … a uneltit împotriva lui Iustin, precum și a mea, să ne provoace moartea, fiindcă Iustin predica adevărul și numea pe filosofi lacomi și înșelători."

Despre moartea martirică a Sfântului Iustin ne relatează o scriere de la sfârșitul secolului al II-lea, intitulată "Actul martiric al Sfântului Iustin și a celor dimpreună cu el". Acest document, în cele trei versiuni, este autentic, fiind cuprins aproape în întregime în "Procesul verbal de judecată" care a fost scris în timpul interogatoriului – documentul, pentru autenticitatea sa, are o valoare istorică incontestabilă – și care a fost luat de creștini de la tribunalul din Roma.

Atunci când a fost întrebat pentru ultima oară dacă renunță la Hristos, Sfântul Iustin Martirul și Filosoful a răspuns: "Nici un om în toate mințile nu abandonează Adevărul pentru eroare".

Sure: Crestin Ortodox link1 link2, Ziarul Lumina, Trinitas TV, Basilica, Ziarul Lumina, Orthodoxwiki, Wikipedia, ArhiepiscopiaSucevei.

Ornament despartitor v01
Ornament despartitor v01

Unde se găsesc moaștele Sfântului Iustin Martirul și Filosoful

Moaștele Sfântului Iustin Martirul și Filosoful se află în Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul", din Sacrofano, la mică distanță de Roma.

Moaștele Sfântului Iustin Martirul și Filosoful în România

Menționăm că, începând cu anul 2008, Sărbătoarea Sfântului Iustin Martirul și Filosoful a fost rânduită ca hram al Mănăstirii Stavropoleos (București) de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Mănăstirea mai are ocrotitori pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, pe Sfântul Ierarh Atanasie cel Mare și pe Sfântul Haralambie. Credincioșii pot cinsti în această mănăstire, Sfintele Moaște ale Sfântului Iustin Martirul și Filosoful.

Ornament despartitor v01

Etimologia / semnificația numelui Iustin

În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfântului Iustin Martirul și Filosoful!

Iustin - prenumele de băiat "Iustin", poate nu la fel de popular ca forma de feminin, "Iustina", provine de la numele de origine latină "Iustinus". Acest supranume din urmă are la origine adjectivul „iustĭtĭa > iustus”, ce înseamnă "drept, legal, corect, cinstit, egal, imparțial" sau chiar "conform legii". Semnificația numelui Iustin este, așadar, clară.

A fost purtată și de doi împărați bizantini. Ca nume englezesc, a fost folosit ocazional încă din Evul Mediu târziu, deși nu a devenit comun până în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Printre purtătorii moderni celebri se numără starurile pop Justin Timberlake (1981-) și Justin Bieber (1994-).

Derivate ale numelui Iustin

Justin, Iustina, Justina.

Când își post serba ziua de nume cei care poartă numele de Iustin?

Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în data de 1 iunie când este pomenit Sfântul Iustin Martirul și Filosoful. Mai sunt și alți sfinți care au purtat acest nume cum ar fi
iunie sunt și alți sfinți care au purtat acest nume cum ar fi pe data de 2 august când este pomenit Sfântul Iustinian cel Mare și Sfânt.

Surse: Name-Doctor, Behindthename.

Ornament despartitor v01

Icoana Sfântului Iustin Martirul și Filosoful

Icoana Sfântului Iustin Martirul și Filosoful 1 iunie
Icoana Sfântului Iustin Martirul și Filosoful 1 iunie

Dionisie din Furna în "Erminia picturii bizantine" nu ne furnizează prea multe detalii despre felul în care trebuie să fie pictat Sfântul Iustin Martirul și Filosoful. Ne spune doar că: "Sfântul Iustin Martirul se zugrăvește bătrân, cu barba lungă".

Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma - Erminia Picturii Bizantine, p. 100

Ornament despartitor v01

Opera Sfântului Iustin Martirul și Filosoful

Sfântul Iustin a scris două apologii, sau altfel spus, două scrisori - discursuri, prima fiind adresată împăratului Antoninus Pius și fiilor săi (Marcus Aurelius și Lucius Verus) iar a doua dedicată lui Marcus Aurelius, în care solicita toleranță față de creștini, în acea perioadă în care aceștia din urmă, refuzând ritualul religios roman, păgân, erau acuzați de trădare față de Imperiu, torturați și uciși.

Lucrările Sfântului Iustin sunt numeroase și de o importanță excepțională. Despre unele vorbește chiar el însuși precum și Sfântul Irineu, dar despre cele mai multe relatează, cu extrase, Eusebiu și Ieronim. În tabloul cel mai complet pe care Eusebiu ni l-a transmis despre lucrările Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, găsim menționate:

  • "Prima Apologie" - adresată lui Antonin Piul, fiilor săi, Senatului și poporului roman, tratând subiectul doctrinei creștine.
  • "A doua Apologie" - despre credința creștină, adresată lui Antonin Verus, adică lui Marcus Aurelius.
  • "Culant către Greci" - în care autorul, după ce se întinde mult asupra unor probleme dezbătute de creștini și de filosofii greci, tratează despre natura demonilor.
  • "Combatere" - o alta lucrare adresată grecilor.
  • "Despre monarhia lui Dumnezeu" - în care monoteismul este combătut cu ajutorul Sfintei Scripturi și al autorilor greci.
  • "Psalmistul".
  • "Despre suflet" - în care redă și părerile filosofilor greci, pe care promite să le combată într-o altă carte.

"Dialog cu iudeul Trifon" - o discuție avută la Efes cu Trifon, cel mai renumit evreu din vremea sa, în care se arată cum Sfântul Har l-a împins pe Sfântul Iustin Martirul și Filosoful la învățătura credinței și care a fost rolul Vechiului Testament față de Noul Testament, sau altfel spus, un dialog între un evreu și un creștin, în care Sfântul Iustin relatează felul în care s-a convertit la creștinism.

Pe lângă lucrările Sfântului Iustin Martirul și Filosoful menționate Eusebiu ne mai atrage atenția și asupra altora: "Foarte multe alte lucrări ale lui Iustin se află în mâinile multor frați". Dintre aceste foarte multe, Sfântul Iustin menționează în prima sa «Apologie»: «Scrisoare Contra lui Marcion», «Tratat contra tuturor ereziilor», «Pasaje din opera Sfântului Iustin Martirul și Filosoful».

Sfântul Iustin Martirul și Filosoful a fost unul dintre apărătorii credinței creștine, care a trimis două Apologii (demers pentru apărarea unei idei): una împăratului Antonin, iar cealaltă Senatului roman (în anul 161, puțin după urcarea pe tron a împăratului Marcus Aurelius).

Cuvinte ale Sfântului Iustin Martirul și Filosoful

Una dintre cele mai importante mărturii ale Sfântului Iustin este cea legată de desfășurarea Sfintei Liturghii în vremea sa. Astfel, el ne-a lăsat două descrieri în acest sens, una a Liturghiei baptismale (unită cu Botezul) și cealaltă, a Liturghiei obișnuite duminicale. Împărtășirea nu era efectuată oricum, pentru primirea acesteia fiind necesară îndeplinirea anumitor condiții. "Nimeni nu poate participa la ea decât numai cel care crede că cele propovăduite de noi sunt adevărate și care a trecut prin baia iertării păcatelor și a renașterii, trăind mai departe așa cum ne-a transmis Hristos. Căci noi nu primim aceasta ca pe o pâine obișnuită și nici ca pe o băutură comună; ci, după cum prin Cuvântul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Mântuitorul nostru S-a întrupat și a avut în vederea mântuirii noastre trup și sânge, tot astfel și hrana transformată în Euharistie, prin rugăciunea cuvântului celui de la El, hrana aceasta, din care se hrănesc sângele și trupurile noastre prin schimbare, am fost învățați că este atât trupul, cât și sângele Acelui Iisus întrupat" (Apologia I, LXVI, p.94). Condițiile esențiale pentru primirea Împărtășaniei erau: Botezul, credința dreaptă și păzirea poruncilor. Astfel, fiecare creștin era pregătit pentru a se uni cu Sfântul Trup și Sfântul Sânge al Mântuitorului. Totodată, Sfântul Iustin Martirul și Filosoful atrage atenția asupra confundării pe care mulți o făceau cu misterele zeului Mithra, respingând această părere: "Demonii cei răi, imitând acest lucru, au transmis că aceasta are loc și în misterele lui Mithra, deoarece și aici, în slujbele care se săvârșesc cu prilejul inițierii cuiva, i se pune înainte pâine și un pahar cu apă însoțite de unele formule" (Apologia I, LXVI, p.95).

Descrierea Liturghiei duminicale a Sfântului Iustin Martirul: "În așa-zisa zi a soarelui, se face adunarea tuturor celor ce trăiesc la orașe sau sate și se citesc memoriile apostolilor sau scrierile profeților, câtă vreme îngăduie timpul. Apoi, după ce cititorul încetează, întâistătătorul ține un cuvânt prin care sfătuiește și îndeamnă la imitarea acestor frumoase învățături. Apoi, ne ridicăm în picioare toți laolaltă și înălțăm rugăciuni; după care, încetând noi rugăciunea, așa cum am arătat mai înainte, se aduce pâine și vin și apă, iar întâistătătorul înalță deopotrivă rugăciuni și mulțumiri, cât poate mai multe, la care poporul răspunde într-un singur glas rostind «Amin». Și se dă fiecăruia să se împărtășească din cele ce au fost consfințite prin Euharistie, iar celor care nu sunt de față li se trimite Euharistia acasă, prin diaconi. Cei ce se gătesc cu dare de mână și vor, dau fiecare ceea ce voiește, după intenția lui, iar ceea ce se adună se depune la întâistătător, iar el se îngrijește și ajută pe orfani și pe văduve, pe cei lipsiți din vreo cauză, pe cei ce se găsesc în închisori, pe străinii care se găsesc în trecere și, într-un singur cuvânt, el devine purtătorul de grijă al tuturor celor ce se găsesc în nevoi." (Apologia I, LXVII, pagina 95).

În cea de-a două Apologie, Sfântul Iustin argumentează că un creștin nu ar putea să înfrunte moartea cu atâta curaj dacă nu ar fi cu adevărat cinstit. Creștinii erau acuzați în acel timp de comportamente odioase, cultul mai ales fiind înțeles cu totul greșit. De aceea, Sfântul Iustin se ridică împotriva judecății nedrepte și spune următoarele: "Eu însumi, pe când mă găseam împărtășind învățăturile lui Platon, auzind de modul în care creștinii erau defăimați și văzându-i că sunt fără teamă în fața morții și în fața tuturor acelora pe care oamenii le socotesc înfricoșătoare, am înțeles că este cu neputință că ei să trăiască în răutate și pofta plăcerilor. Ce om dedat plăcerilor sau desfrâului care socotește un lucru bun să se hrănească din cărnurile omenești ar fi în stare să îmbrățișeze moartea ca să se lipsească de bunurile lui și nu ar căuta cu tot dinadinsul să se bucure de viața prezentă și să se sustragă magistraților, decât să se expună morții, denunțându-se pe sine însuși? Dar și lucrul acesta au căutat să îl săvârșească demonii cei răi, slujindu-se de oamenii cei lipsiți de pietate. Ei au condamnat la moarte pe mai mulți dintre ai noștri, bazați pe calomniile răspândite împotriva noastră și au supus la chinuri pe servitorii noștri, pe copii și pe femei, și prin chinuri înspăimântătoare, i-au silit să ne impute aceste crime faimoase, pe care, de altfel, ei le săvârșesc pe față." (Apologia a II-a, XII, pagina 113)

Ornament despartitor v01

Rugăciune către Sfântul Iustin Martirul și Filosoful

Veniți popoarelor să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărțit marea și a trecut pe poporul pe care l-a izbăvit din robia egiptenilor, că S-a preaslăvit.
Fiind împodobiți cu lumini mucenicești, mucenicilor, stați înaintea divanului celui curat al Stăpânului tuturor, dându-ne nouă dezlegare păcatelor.
Binecredincioșii apărători ai adevărului, nevoindu-se înaintea divanului celui tiranic, cu un gând au surpat înșelăciunea lui Veliar, prin puterea Duhului.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Binecredincioșii marii mucenici, prin chinuri, prin bătăi și prin scârbe, au câștigat împărăția lui Hristos, întru care viețuiesc acum, purtând cununi.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel Ce ești bogat întru milă, vrând să mântuiești zidirea mâinilor Tale, Te-ai sălășluit în pântecele Fecioarei celei Neispitite de bărbat și pe Dânsa o ai arătat Apărătoare a noastră.

Ornament despartitor v01

Cântări Liturgice

Tropar - Sfântului Mucenic Iustin Martirul și Filosoful, a altui Mucenic Iustin și a celor împreună cu dânșii, glasul al 4-lea

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condac - Sfântul Mucenic Iustin Martirul și Filosoful, a altui Mucenic Iustin și a celor împreună cu dânșii, glasul al 2-lea

Cu înțelepciunea dumnezeieștilor tale cuvinte, Iustine, toată Biserica lui Dumnezeu înfrumusețându-se prin strălucirea vieții luminează lumea. Iar pentru vărsarea sângelui primind cunună și înaintea lui Hristos stând împreună cu îngerii, roagă-te neîncetat pentru noi toți.

Ornament despartitor v01

Viața completă - Sfântul Iustin Martirul și Filosoful (Viețile Sfinților)

Sfântul Iustin Filosoful, mucenicul lui Hristos, s-a născut în părțile Siriei Palestinei, la hotarele Samariei, în cetatea care la început se numea Sihem, iar mai pe urmă s-a numit Neapolis Flavie. El a avut un tată de neam bun și slăvit, dar elin cu credința; și chiar Iustin era în aceeași rătăcire a închinării la idoli, mai înainte de a se lumina cu lumina sfintei credințe. Și se îndeletnicea din tinerețe cu învățătura cărții și sporea în înțelepciunea elinească, ca unul ce avea minte isteață.

Deci, deprinzându-se bine cu buna grăire ritoricească, dorea să învețe și filosofia; și la început s-a dus la un filosof dintre stoici, dorind să înțeleagă filosofia acelora, Și avea mare dorință să știe despre dumnezeire și ce este Dumnezeu. Deci, petrecând la acel filosof stoic câtăva vreme, n-a putut afla nimic despre Dumnezeu – de vreme ce nici acest filosof stoic nu știa pe Dumnezeu, nici nu socotea că este de trebuință învățătura cea pentru dumnezeiasca înțelegere –, pentru aceasta a lăsat Iustin pe dascălul acela și s-a dus la un alt filosof – bărbat, pe cât se părea înțelept – care făcea parte din filosofii ce se numeau peripatetici.

Acela, după puțină vreme, a început a se sfătui cu Iustin pentru plată, nevrând să-l învețe în dar. Iar Iustin, văzând că acela este iubitor de argint, l-a lepădat ca pe un lacom și l-a judecat a fi nevrednic de numirea filosofiei, de vreme ce nu știa să treacă cu vederea câștigurile cele lumești.

Pentru niște pricini ca acestea, lepădând pe filosofii stoici și pe cei peripatetici și dorind foarte mult înțelepciunea cea adevărată, prin care ar fi putut ajunge la cunoștința lui Dumnezeu, a venit la un dascăl ce făcea parte din filosofii lui Pitagora, dar acela poruncea lui Iustin să învețe mai întâi astronomia, geografia, aritmetica, muzica, și alte învățături, sgunându-i că învățăturile acelea sunt mai de trebuință în viața aceasta. Însă Iustin socotind că va trebui să petreacă mulți ani într-acele învățături și văzând că din acele științe nimic nu este de folos sufletului său, pentru că nimic n-a auzit de la dascălul acela care să sature dorința inimii lui – care din zi în zi se aprindea mai tare cu dragostea lui Dumnezeu –, pentru aceea l-a lăsat și pe acel dascăl și s-a lipit de un din cei ai lui Platon, de vreme ce învățătura acelora era de mare slavă într-acele vremuri și multă le era cinstea lor.

Acel filosof al lui Platon s-a făgăduit să-l învețe pe Iustin din asemănarea lucrurilor celor trupești pe cele netrupești, din închipuirile celor de jos pe cele de sus și din chipurile înțelegerilor cunoștința lui Dumnezeu. Pentru că acesta era sfârșitul socotelii înțelepciunii celei platonicești ca, din închipuiri, să vină întru cunoștința lui Dumnezeu. Iar fericitul Iustin s-a învoit la aceasta, nădăjduind să ajungă la înțelepciunea dumnezeiască cea dorită, să cunoască pe Dumnezeu și se să umple de darul Lui. Pentru aceasta el a petrecut lângă dascălul acela vreme îndelungată și degrab a învățat dogmele și rânduielile lui Platon, devenind filosof desăvârșit și slăvit între elini. Cu toate acestea, încă nu putea să ajungă la credința creștinească și la cunoștința cea adevărată a lui Dumnezeu, de vreme ce filosofii elini nu preamăreau pe Dumnezeu ca pe un Dumnezeu, ci schimbau slava nestricăciosului Dumnezeu întru asemănarea chipului omului cel ștricăcios și al păsărilor, al celor cu patru picioare și al târâtoarelor. Însă Iustin se mângâia în parte cu duhul, îndeletnicindu-se întru gândirea de Dumnezeu și învățându-se întru cunoștința de Dumnezeu, pe cât mintea lui, fiind încă neluminată, putea să ajungă.

Iar odată plimbându-se singur afară din cetate, departe la un loc osebit, aproape de mare, și pe când socotea cu mintea sa înțelegerile cele filosofești, a văzut pe un bărbat cinstit necunoscut, bătrân împodobit cu căruntețile. Și privind spre el cu de-amănuntul, bătrânul i-a zis: "Oare mă cunoști pe mine, de mă privești astfel cu dinadinsul?". Răspuns-a Iustin: "Nu te cunosc, însă mă minunez cum, în acest loc pustiu în care n-am așteptat să văd pe cineva, te văd pe tine". Zis-a bătrânul: "Niște oameni de ai mei s-au dus în partea aceasta și, așteptând întoarcerea lor, le-am ieșit înainte ca să-i pot vedea de departe. Dar tu ce faci aici?". Răspuns-a Iustin: "Îmi place să mă preumblu în singurătate, ca să mă învăț cu mintea fără de împiedicare la filosofie". întrebat-a bătrânul: "Ce folos câștigi din filosofie?". Răspuns-a Iustin: "Dar ce lucru mai de folos poate să afle cineva decât filosofia? Pentru că aceea este luminătoare a minții, povățuitoare la toată socoteala cea bună și îndreptătoare a vieții. Dacă cineva o știe bine pe aceea, acela vede ca în oglindă neștiințele și rătăcirile altora și nu este cu putință să se alcătuiască înțelepciunea fără de învățătura filosofiei și fără de uneltirea cea dreaptă a înțelegerii; deci se cade ca tot omul să o învețe pe aceea, ca să știe cele folositoare și nefolositoare, de care lucruri să se țină și pe care să le lepede".

Zis-a bătrânul: "Dar oare filosofia aduce vreo fericire omului?". Răspuns-a Iustin: "Cu adevărat îi aduce". Bătrânul l-a întrebat: "Deci spune-mi ce este filosofia și ce fericire are ea?". Răspuns-a Iustin: "Filosofia este aceea care este facere a înțelegerii și cunoștință a adevărului; iar fericirea ei este cinstea înțelegerii și a înțelepciunii ei". Bătrânul a întrebat: "Dacă din filosofia care le înțelege pe toate cunoașteți adevărul, apoi ce ziceți că este Dumnezeu?". Răspuns-a Iustin: "Acela este Dumnezeu, Care niciodată nu se schimbă, ci totdeauna este Același; Care este pricinuitorul facerii tuturor". Iar bătrânul, îndulcindu-se de răspunsul acela, iarăși l-a întrebat: "Numele înțelegerii este la toate lucrurile de obște? Căci întru toate meșteșugurile, ori întru care cineva este iscusit, întru acela se numește că este înțelept; sau în geometrie, sau în ocârmuirea corăbiei, sau în doctorii, și după asemănare întru celelalte lucruri și dumnezeiești și omenești, oare nu este așa? Deci spune-mi mie iarăși, este vreo înțelegere care naște cunoștința lucrurilor împreună și a celor dumnezeiești și a celor omenești?". Zis-a Iustin: "Este cu adevărat". Bătrânul a zis: "Deci ce? Oare tot una este a cunoaște pe Dumnezeu, precum a cunoaște muzica, sau aritmetica, sau astronomia sau oricare din acestea?". Răspuns-a Iustin: "Nicidecum; pentru că alta este înțelegerea aceea de a cunoaște pe Dumnezeu și alta este aceea de a cunoaște un meșteșug".

Grăit-a bătrânul: "Bine ai răspuns, căci ajungem la oarecare înțelegeri; pe de-o parte din auz și din învățătură, iar pe de alta din însăși vederea lucrurilor; precum dacă ți-ar spune cineva că se află în India vreo fiară care nu se aseamănă cu nici una din fiare - într-un fel sau în alt fel, cu felurite fețe și cu multe chipuri - n-ai fi putut s-o cunoști pe aceea ne văzând-o cu ochii tăi, nici altuia să-i spui despre ea, neauzind mai întâi singur de la cel ce spune. Deci aici te întreb: Cum pot filosofii voștri elinești să înțeleagă drept pentru Dumnezeu, sau cum să grăiască ceva adevărat pentru Dânsul, de vreme ce n-au nici o cunoștință a Lui, ca cei ce nici nu L-au văzut pe El cândva, nici nu L-au auzit?". Răspuns-a Iustin: "O, părinte, nu cu ochii trupești se vede puterea dumnezeirii, precum văd oamenii oarecare jivine, ci numai cu mintea singură se poate ajunge la Dumnezeu, precum zice Platon, a cărui învățătură eu o urmez". Zis-a bătrânul: "Oare este în mintea noastră vreo putere de acest fel și atât de multă, prin care mai degrabă decât cu simțurile cele trupești am putea înțelege sau să cunoaștem vreun lucru, și să ajungem pe cele nevăzute?".

Răspuns-a Iustin: "Este cu adevărat. Și acea putere este numită de Platon ochi al minții, fiind dată omului chiar spre aceea - precum el învață -, ca fiind curățit și luminat prin învățătura cea iubitoare de înțelepciune, să poată vedea pe însuși Adevărul dumnezeiesc, Care este pricinuitorul tuturor lucrurilor celor ajunse cu mintea, nu arătându-Se prin vopsele, nici având vreo asemănare oarecare, nici mărime de statură, nici altceva de acest fel, care se vede cu ochii cei trupești; ci este o Ființă mai presus de toate ființele, neajunsă, nespusă, singură bună și frumoasă, a căreia dorire a științei este sădită din început de însăși aceea în sufletele cele de bun neam, pentru că aceea iubește a fi cunoscută și văzută de acelea".

Pe niște cuvinte ca acestea bătrânul le asculta cu dragoste, însă încă nu se îndestula cu acea înțelegere a lui Iustin despre Dumnezeu, învățată de Platon, ca una care, fiind fără de creștineasca mărturisire, era nedesăvârșită. Deci nebinevoind pentru Platon, a zis: "Dacă Platon învață așa precum tu mărturisești, apoi pentru ce el singur n-a cunoscut, nici n-a știut Adevărul lui Dumnezeu? Pentru că zicând că Dumnezeu este nevăzut și neajuns, el se închina apoi făpturii celei văzute: cerului, stelelor, așijderea lemnului și pietrei celei cioplite în chip de om, ca însuși lui Dumnezeu, schimbând astfel pe Adevărul lui Dumnezeu întru minciună, ținându-se de închinarea la idoli și învățând la aceea și pe alții? Deci nu socotesc că la Platon și la ceilalți filosofi elini este înțelegere dreaptă, care să se poată veni la adevărata cunoștință a lui Dumnezeu, deoarece s-au făcut deșerți întru cugetările lor și s-a întunecat inima lor cea neînțelegătoare; astfel, socotindu-se a fi deștepți, au înnebunit. Eu îți spun cu adevărat, că mintea omenească, nepovățuindu-se de Duhul Sfânt și neluminându-se prin credință, nu poate nicidecum să-L știe și să-L înțeleagă pe adevăratul Dumnezeu!".

Acestea și multe altele grăind bătrânul despre dreapta cunoștință de Dumnezeu, despre adevărata cinstire de Dumnezeu și despre celelalte lucruri dumnezeiești, vădind astfel rătăcirea filosofilor elini, Iustin se minuna. Apoi a zis: "Deci unde și ce fel de dascăl poate să afle cineva ca să-l povățuiască spre adevăr, dacă în Platon și în ceilalți filosofi nu este adevărul?".

Atunci bătrânul a început a-i spune lui despre sfinții proroci, zicând: "În vremile cele de demult, cu mulți ani mai înainte de toți filosofii, au fost oarecare bărbați sfinți drepți și iubiți de Dumnezeu, care, fiind plini de Duhul Sfânt, mai înainte au spus de aceste lucruri ce acum se săvârșesc. Acei bărbați se numesc proroci. Ei singuri au cunoscut adevărul din început și l-au spus oamenilor. Și spunând adevărul, nu s-au rușinat de nimeni, nici nu s-au temut de cei ce i-ar fi silit pe dânșii ca, întru oarecare cuvinte, să se abată de la adevăr, nici nu s-au biruit de slavă deșartă; ci le-au spus drept, curat, adevărat și fără de frică pe toate acelea, care întru descoperiri de la Dumnezeu li s-au făcut lor, sau le-au văzut, sau le-au auzit, încă sunt și acum scripturile lor, care, dacă le citește cineva cu credință, îi aduc mult folos și-i luminează mintea spre cunoștința adevărului; pentru că acei sfinți proroci nu întăresc cele grăite de dânșii cu meșteșug de cuvinte, nici cu oarecare dovezi sofistice sau cu silogisme, ci cu dreaptă vorbire spun însuși adevărul. Căci ei înșiși, mai mult decât toate dovezile sofistice, au fost martori preacredincioși ai adevărului, ca unii ce au crezut întru Unul, adevăratul Dumnezeu, Ziditorul tuturor și mai înainte au vestit venirea în lume a lui Hristos, Fiul Lui. Ei s-au arătat că sunt vrednici de credință; pe de-o parte că acum unele din graiurile lor s-au împlinit și altele de acum o să se împlinească; iar pe de alta, că cele grăite de dânșii le întăreau prin minuni; pentru că făceau minuni cu puterea darului lui Dumnezeu, cel dat lor de sus. Acele minuni, prorocii cei mincinoși și neînvățați de Dumnezeu n-au putut niciodată să le facă, fără numai că au îngrozit pe oameni prin oarecare arătări și năluciri diavolești".

Deci acel fericit bărbat necunoscut, vorbind astfel cu Iustin, la sfârșit i-a zis lui: "Mai înainte de toate, roagă-te cu dinadinsul adevăratului Dumnezeu, ca să-ți deschidă ție ușa luminii, de vreme ce nu poate cineva să știe și să înțeleagă pe cele ce sunt ale lui Dumnezeu, decât numai cel căruia însuși Dumnezeu va voi să-i descopere. Și le descoperă fiecăruia care-L caută pe El cu rugăciunea și se apropie de El cu dragoste".

Acestea zicându-le bătrânul acela, s-a dus de la el și s-a făcut nevăzut. De atunci Iustin niciodată n-a mai putut să afle undeva sau să vadă vreun bărbat ca acela. Ce a simțit Iustin în inima sa după plecarea acelui bărbat, el însuși a spus când a vorbit odată cu Trifon, slăvitul iudeu, și a zis: "Un foc s-a aprins în mine. Duhul mi s-a aprins cu dorire de Dumnezeu și mi-a crescut dragostea spre sfinții proroci și spre acei bărbați care sunt prieteni ai lui Hristos. Deci, socotind cuvintele bătrânului, doar pe aceea am cunoscut-o că este filozofie dreaptă, pe care el mi-a spus-o. Pentru aceea am început a citi cărțile prorocești și apostolicești și dintr-acelea m-am făcut filosof drept, adică creștin adevărat". Aceasta spunând-o fericitul Iustin mai pe urmă lui Trifon, a făcut înștiințare pentru sine neamului celui mai de pe urmă, în ce fel a fost începutul întoarcerii lui către Dumnezeu și cum a fost povățuit la calea cea dreaptă de acel bărbat neștiut, ca de un trimis din cer.

După acea vorbire folositoare de suflet cu bătrânul cel insuflat de Dumnezeu, îndată s-a sârguit a căuta cărți creștinești și a început a citi dumnezeieștile Scripturi cu silință osârdnică. Și alătura prorociile cele vechi ale sibilelor cu prorociile sfinților proroci despre întruparea cea din Preacurata Fecioară a lui Hristos, despre pătimirea cea de voie a Lui, despre sfârșitul acestei lumi văzute și despre judecata ce va să fie. Și, văzându-le pe acestea întru toate împreună glăsuite între ele, se minuna în sine și venea încet - învățându-l pe el Sfântul Duh - spre cunoștința cea mai desăvârșită a lui Dumnezeu și a Fiului Său. Deci, râzând de nebunia elinească, se pleca spre creștineasca credință, înmulțindu-se în el din zi în zi duhovniceasca căldură spre dreapta credință.

Însă erau unele lucruri care îi împiedicau sufletul ce dorea dreapta credință creștinească de la scopul cel bun; și acestea erau: desele și cumplitele prigoane aduse de către păgâni creștinilor, și multe lucruri necinstite și de rușine, pe care păgânii le aduceau cu minciună asupra lor, prihăniri și clevetiri nemaiauzite care ziceau despre creștini că în adunările lor de noapte, stingând lumânările, sting împreună și lumina curăției, spurcându-se unul cu altul prin necurăție și mâncând carne de om, după asemănarea fiarelor. Cu unele ca acestea, elinii și iudeii ocărau în popor pe creștinii nevinovați, și astfel se credea minciuna oamenilor necurați și nebuni ca și cum ar fi fost adevăr. Deci creștinii, oamenii cei drepți și sfinți, erau urâți, prigoniți, scuipați și batjocoriți de toți necredincioșii, ca niște mari nelegiuiți, vinovați de grele păcate, și erau dați la cumplite morți, în multe feluri.

Niște lucruri ca acestea împiedicau la început pe Iustin de la scopul său să se facă creștin; însă nu credea cu totul lucrurile cele care se spuneau împotriva creștinilor, știind bine că, adeseori, prin judecata poporului cea fără de socoteală, cei nevinovați se osândesc ca cei vinovați, cei curați se necinstesc ca cei spurcați și cei drepți se socotesc ca cei păcătoși. Deci, văzând pe creștini neînfricați în răspunsuri la judecăți, viteji în chinuri, defăimând toate cele văzute frumoase ale acestei lumi ca pe niște gunoaie, dându-se de bună voie la munci pentru Domnul lor și sârguindu-se la moarte ca la un ospăț, socotea în sine, zicând:

"Nu sunt drepte cele ce se spun despre creștini, ca și cum ar fi făcând niște urâciuni ca acelea; de vreme ce păcătosul cel iubitor de patimi, săvârșind fără de înfrânare poftele trupești și întru mâncarea cărnuri lor omenești căutând iubire de plăceri, se teme de moarte și nu rabdă muncile. Unul ca acela nu se dă de bună voie la răni, ci fuge de ele, iar de ar cădea sub vreo judecată ca aceasta, se sârguiește în tot felul să se arate fără de prihană și se răscumpără de la pedeapsă cu multă plată ca să poată să petreacă mai mult fără de durere și cu sănătate și să se îndulcească mai mult de poftele lui. Dar creștinii nu sunt deloc așa, ci aleg de bună voie a pătimi pentru Hristos, în Care cred. Ei cinstesc mai mult moartea decât viața; deci cum poate să se afle într-înșii o iubire de păcat ca aceea?".

Astfel socotind el, cerceta cu dinadinsul pentru viața creștinilor și s-a înștiințat desăvârșit, că ei petrec în frica Domnului cu curăție și fără de prihană, păzind curăția lor cu de-amănuntul, că se omoară în toate zilele cu postul și cu înfrânarea, și adeseori se roagă și totdeauna se învață în faptele cele bune. Acestea cunoscându-le din cercetările lui, i-a iubit pe ei foarte mult și s-a lipit de ei cu toată dragostea. Și a luat Sfântul Botez și s-a făcut mare ajutor al credinței în Hristos, luptându-se prin cuvinte și prin scrisori cu elinii și cu iudeii. Și s-a făcut ostaș nebiruit al lui Hristos și nevoitor tare și viteaz. Și căutând mântuirea sufletelor omenești, a cercetat felurite țări, învățând și propovăduind numele lui Hristos și întorcând pe cei necredincioși la Dumnezeu.

Deci a mers la Roma ca un filosof, purtând îmbrăcăminte filosofească și având ucenici cu sine. Și se adunau la el mulți pentru învățătură și a întemeiat școli; însă sub chipul filosofiei celei din afară, învăța filosofia creștinească cea adevărată. Deci, aflând acolo pe Marcion, începătorul de eresuri, i s-a împotrivit lui tare și l-a rușinat; iar împotriva eresului acela, precum și împotriva altor eresuri, a scris mai multe cărți. Tot acolo în Roma era un oarecare cinic, filosof păgân, cu numele Crescent, mare vrăjmaș al creștinilor. Iar Sfântul Iustin, adevăratul filosof creștinesc, a avut cu acel filosof necredincios neîncetat război, atât cu cuvântul cât și cu scrisul. Pentru că acel filosof cinic, având viață spurcată și prea fără de lege, ura pe creștinii care petreceau după Dumnezeu în curăție și zavistuia slava cea bună a lui Iustin, de vreme ce Iustin era cinstit și slăvit de romani, pe de o parte pentru înțelepciunea sa cea insuflată de Dumnezeu, iar pe de altă parte pentru viața lui cea curată și neprihănită.

Deci Crescent cinicul, fiind plin de răutate; aducea împotriva creștinilor multe lucruri rușinoase cu minciună, vrând să-l necinstească în popor și să facă urât atât pe Iustin cât și pe credincioșii care erau cu el; deci îndemna poporul cel necredincios asupra lor. Acestea auzindu-le și văzându-le Sfântul Iustin, zicea: "Eu pentru credința lui Hristos doresc a pătimi și a fi ucis de necredincioși; și socotesc că de la acel Crescent cinicul, mi se va pricinui moartea, de la acel cinic nebun, care iubește mândria mai mult decât înțelepciunea. El este nevrednic de a se numi filosof, de vreme ce îndrăznește a spune la arătare lucruri pe care nu le știe cu dinadinsul, ca și cum creștinii ar fi fără de Dumnezeu și ar face multe fărădelegi. Așa ne hulește pe noi din urâciune și răutate, și este mai rău decât poporul cel simplu, căci aceia nu îndrăznesc să grăiască nimic de lucrurile pe care nu le știu.

În vremea aceea împărățea în Roma Antonin, care fusese împărat după Adrian. Și cu toate că Antonin însuși nu era cumplit asupra creștinilor, însă necredincioșii închinători la idoli fiind întru stăpâniri, prigoneau și ucideau pe creștini după poruncile împăraților celor mai dinainte, din ura cea prea multă către ei și încă și din lăcomie, ca să jefuiască averile lor. Și nu atât pentru mărturisirea numelui lui Hristos, cât pentru fărădelegile cele multe, pe care cu minciună le aduceau clevetitorii asupra credincioșilor, îi dădeau pe ei la judecată și, necercetându-i pentru clevetirile cele aduse asupra lor, îi pedepseau cu felurite morți.

În acea vreme s-a întâmplat în Roma un lucru ca acesta: o femeie oarecare necredincioasă, care trăia în necurăție, auzind de la creștini cuvânt pentru adevăratul Dumnezeu și învățătură pentru viața cea întreg înțeleaptă, pentru răsplătirea drepților și pentru munca păcătoșilor, s-a umilit cu sufletul și a crezut în Hristos. însă avea bărbat care petrecea întru necredința închinării de idoli și se tăvălea fără de măsură întru necurățiile trupești. Pentru aceasta ea îl sfătuia pe el în tot chipul, vrând să-l povățuiască la viața înfrânată și să-l întoarcă la adevărata credință.

Deci, văzând ea că nicidecum nu poate să-l îndrepte pe acela, căuta să se despartă de el, ca să nu mai petreacă în necurățiile aceluia. Iar bărbatul ei, înștiințându-se de la care creștin a învățat femeia lui credința creștinească, s-a dus la eparhul cetății, jelindu-se împotriva aceluia. Iar numele acelui creștin era Ptolomeu. Deci robul lui Hristos, Ptolomeu, a fost prins și ținut multă vreme într-o temniță necurată; apoi eparhul, scoțându-l la judecată, l-a osândit la moarte, în vremea acelei nedreptei judecăți, stătea acolo un bărbat, cu numele Luchie. Acela, văzând pe fericitul Ptolomeu osândit pe nedrept, a zis către judecătorul cel strâmb: "O, eparhule, pentru care pricină dai la moarte pe acest om nevinovat, de vreme ce nu este nici prea desfrânat, nici făcător de silă, nici ucigaș, nici tâlhar, nici răpitor, nici vădit pentru altă oarecare fărădelege, ci pentru singura pricină că s-a mărturisit pe sine, că este creștin?". Iar eparhul, căutând cu groază spre dânsul, i-a zis cu mânie: "Oare și tu ești din numărul creștinilor?" Răspuns-a Luchie: "Cu adevărat și eu sunt creștin". Atunci el a poruncit ca și pe acela să-l pedepsească cu moarte. încă s-a alăturat celor doi creștini și al treilea, un prieten, care s-a mărturisit pe sine cu mare glas că este creștin; și toți acești trei și-au pus sufletele lor pentru Hristos.

Și înștiințându-se fericitul Iustin de o nedreaptă ucidere a sfinților ca aceasta, i-a fost jale mare pentru ei. Deci, scriind o cărticică numităApologia, care arăta nevinovăția creștinilor și defăima și certa rătăcirea și răutatea slujitorilor de idoli, a dat-o împăratului și fiilor lui, și la tot senatul, îndrăznind pentru Hristos, fără temere de munci și de moarte. Iar împăratul, citind cu luare aminte acea cărticică, s-a minunat de înțelepciunea filosofului creștin; și nu numai că nu s-a mâniat împotriva lui și nu l-a ucis pe el, dar a și lăudat înțelepciunea lui; de vreme ce Sfântul Iustin a vădit, în acea cărticică, înșelăciunea zeilor elini, iar puterea lui Hristos a dovedit-o lămurit și a arătat că sunt mincinoase clevetirile ce se aduceau asupra creștinilor, adeverind curăția și viața lor cea dreaptă.

Deci împăratul, citind acea cărticică și umilindu-se, a dat poruncă ca să nu fie munciți creștinii pentru mărturisirea numelui lui Hristos, nici să fie jefuite averile lor, decât numai dacă s-ar fi arătat asupra cuiva dintre ei oarecare pricini de păcate, cu adevărat vrednice de pedeapsă și de judecată. Deci prescriind Sfântul Iustin acea poruncă împărătească și luând voie de la împărat, s-a dus în Asia unde erau creștinii prigoniți mai mult atunci. Și mergând la Efes în haina cea filosofească, pe care n-a lăsat-o până la sfârșitul său, a arătat și a propovăduit tuturor porunca împăratului și a trimis-o în părțile și în cetățile cele dimprejur. Prin acestea s-a adus pacea și s-a mângâiat Biserica lui Hristos; de vreme ce prigoana creștinilor a încetat pentru o vreme, în locul ei venind bucuria. Acolo petrecând Sfântul Iustin câtăva vreme, a avut întrebare cu înțeleptul rabin Trifon iudeul și l-a biruit pe acela din Scripturile Legii vechi, de care întrebare – precum și de Apologia, despre care s-a zis mai sus – se află cuvânt scris pe larg în cartea lui Iustin.

Și după multă vreme, Sfântul Iustin s-a întors iarăși de la Efes în Italia; iar în calea în care rîiergea pretutindeni propovăduia apostolește pe Hristos, și, biruindu-i în cuvinte pe iudei și pe elini, îi întorcea la sfânta credință, iar pe credincioși îi întărea. Deci mergând el iarăși la Roma, Crescent cinicul, filosoful cel păgân, s-a pornit asupra lui cu mai multă ură și cu mai multă răutate; deci Sfântul Iustin, adeseori vorbind cu el, totdeauna îl biruia și-l rușina înaintea tuturor.

Pentru aceea, neputând el să stea împotriva lui și neștiind ce să-i mai facă, l-a clevetit cu multe minciuni la divanul romanilor; deci au prins pe sfântul ca pe un vinovat de răutate și l-au muncit în legături. Și aducându-l pe el la judecată, nici o pricină nu i-au aflat lui. Iar zavistnicul Crescent, temându-se ca nu cumva Iustin să fie liberat, a pregătit în ascuns o otravă de moarte și cu aceea a ucis prin înșelăciune pe ostașul cel nebiruit al lui Hristos.

Astfel s-a sfârșit Sfântul Iustin, adevăratul filosof al creștinilor, lăsând Bisericii lui Hristos multe scrieri foarte trebuincioase, ca unele ce sunt pline de înțelepciunea Sfântului Duh. Deci, stând înaintea lui Hristos Domnul, puitorul de nevoință, a luat de la El cununa pătimirii și este rânduit în ceata sfinților mucenici, a celor ce slăvesc Sfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, în veci. Amin.

Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților

Ornament despartitor v01

Calendar Ortodox - Sfinții de astăzi 1 iunie

În ziua întâi, pomenirea Sfântului Mucenic Iustin Filozoful;
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Iust, Iustin, Hariton, Harita fecioara, Evelpist, Ierax, Peon și Valerian;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Firm;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Tespesie.

Calendar Ortodox - Sfinții de mâine 2 iunie

În această lună, în ziua a doua, pomenirea celui între sfinți Părintele nostru Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului;
Tot în această zi, pomenirea Sfinților 38 de Mucenici, care în baie fiind băgați și pecetluindu-le ușa s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Maici care, împreună cu trei sfinți fii ai săi, de sabie s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuviosului Mucenic Erasm, cel ce a locuit în Hermelia Ahridului și care cu pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfintilor 20.000 ce au crezut în Hristos prin Sfântul Erasm, care de sabie s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Dimitrie cel ce în Filadelfia a mărturisit la anul 1657, și care de sabie s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.

Ornament despartitor v01

Pe Sfântul Iustin Martirul și Filosoful să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Iustin roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.

Sursă: pravila.ro, facebook.

autor: Urdă Mihai

Recomandări

† Arătarea semnului Sfintei Cruci la Ierusalim (7 mai)

FB Mess WA Like Arătarea Semnului Sfintei Cruci la Ierusalim ne amintește de o minune care a avut loc în anul 351, atunci când pe cer o lumină puternică, mai mare ca cea a soarelui, […]

† Sfinții Apostoli Arhip, Filimon și soția sa, Apfia (19 februarie)

FB Mess WA Like Sfinții Apostoli Arhip, Filimon și soția sa, Apfia rămân peste veacuri un model al familiei autentice creștine, care au fost uniți întreaga viață în jurul propovăduirii lui Hristos. Sunt serbați în […]

† Sfânta Xenia din Sankt Petersburg
(24 Ianuarie)

FB Mess WA Like Sfânta Xenia din Sankt Petersburg "cea smerită și nebună pentru Hristos" este protectoarea familiei și poate fi chemată în rugăciune pentru ajutor în întemeierea unei familii sau pentru orice ajutor în […]

Scrie un comentariu

Câmpuri care necesită să fie completate sunt cel care au caraterul *

Floare-Final
© 2023 Toate materialele de pe această pagină sunt proprietatea pravila.ro
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram