Sfântul Ioan de Kronstadt a fost un om milostiv și drept, fapt pentru care a primit de la Domnul darul facerii de minuni prin puterea rugăciunii. El a este unul dintre cel mai mari sfinți ai secolului XX și scriitorul cunoscutei lucrării "Viața mea în Hristos". Este prăznuit în calendarul ortodox în data de 20 decembrie.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Sfântul Ioan de Kronstadt (a avut numele de mirean Ivan Ilici Sergheiev) s-a născut în ziua prăznuirii Sfântului Ioan de Rila, pe 19 octombrie 1829 în gubernia Arhanghelsk din Rusia. Tatăl lui era paracliser și descindea dintr-o familie cu tradiție de preoți din tată în fiu, de peste 350 ani. A primit de mic o vie educație religioasă de la părinții săi, Ilia și Fiodora. "Pe cât îmi pot aduce aminte, din cea mai fragedă pruncie, pe când aveam patru sau șase ani, părinții mei mi-au sădit obișnuința rugăciunii, și prin pilda lor m-au făcut să fiu un copil în armonie cu religia", povestea Sfântul Ioan de Kronstadt.
Dumnezeu l-a încredințat încă din copilărie de puterea minunată a rugăciunii, prin următoarea minune: Ioan învăța foarte greu, străduindu-se mult, dar fără mari rezultate, așa că se ruga fierbinte la Dumnezeu să-l ajute. Într-o noapte, după o astfel de rugăciune, s-a simțit dintr-odată cuprins ca de-un tremur, iar "mintea i s-a deschis". De atunci, a început să citească cu mare ușurință, înțelegând și ținând tot minte, fără vreo osteneală. La nouă ani a fost trimis la școala parohială din Arhanghelsk unde dificultățile școlare au reînceput. Separat de părinți, ironizat de colegi pentru stângăciile sale țărănești, Ioan a ajuns ultimul din clasă. Deznădăjduit, a cerut din nou fierbinte sprijinul Domnului. Notele au început să-i crească, iar în 1851 a absolvit seminarul din Arhanghelsk ca șef de promoție.
În același an, a murit tatăl său și, rămânând singurul sprijin al familiei, s-a angajat copist la Academie pentru a putea trimite întreg salariul acasă. După o scurtă criză spirituală, însoțită de depresie și deznădejde, biruite tot prin rugăciune și s-a hotărât să se facă preot. Într-un vis, Sfântul Ioan de Kronstadt s-a văzut preot slujind într-o biserică necunoscută.
A absolvit Academia de teologie în 1855, al 35-lea din 39 de studenți. Performanțele sale mediocre sunt explicate, în mare parte, prin orientarea dominant scolastică a studiilor teologice în academiile Rusiei ale epocii, în ciuda eforturilor de reașezare neopatristică întreprinse de mitropolitul Moscovei, Filaret Drozdov (1789-1867).
Pe când era student la Academie, Sfântul visa să ajungă propovăduitor între păgâni, mai ales în Alaska. Când însă și-a dat seama că poporul său avea mare nevoie de învățătură, a început să își dorească să fie un preot care își slujește și învață semenii.
La o serbare după absolvirea Academiei a cunoscut-o pe fiica protoiereului Nesvițki din Kron-ștadt, Elisaveta Konstantinovna, cu care s-a căsătorit la scurt timp. La 12 noiembrie 1855, a fost hirotonit preot pe seama parohiei Sfântul Andrei din Kronstadt – portul militar al Sankt Petersburgului – în locul socrului său, de către episcopul Hristofor, rectorul Academiei duhovnicești. Când a pășit pragul bisericii în care a slujit vreme de 53 de ani, a realizat cu mare bucurie și uimire că aceea era chiar biserica pe care o visase prin pronia lui Dumnezeu, ca răspuns la neliniștile și mâhnirile sale.
Cu soția lui, Elisabeta, a trăit ca frate și soră spre a se putea dărui mai deplin slujirii lui Dumnezeu și poporului. Părintele Ioan a știut de la început că dragostea față de toți oamenii, inclusiv față de răufăcători, va însemna pentru el adevărata slujire. Liturghia zilnică, predarea religiei în școala primară și gimnaziu, predica, păstorirea sufletelor credincioșilor, milostenia și caritatea continuă au ocupat neobosit, zi si noapte, pentru peste o jumătate de secol, viața părintelui Ioan.
Sfântul Ioan de Kronstadt a fost un mare om de rugăciune, care iubea slujbele bisericii. Slujea Sfânta Liturghie în fiecare zi și îndemna pe oameni să se împărtășească cât mai des Uneori erau cinci - șase mii de credincioși care se spovedeau (spovedea și câte 12 ore la rând), foarte mulți împărtășindu-se la Liturghie, astfel că slujba ținea multe ore.
Poporul a găsit în el un părinte plin de dragoste, au recunoscut în el pe adevăratul îndrumător, pe păstorul cel bun și pe următorul lui Hristos. Dumnezeiasca Liturghie era pentru părintele Ioan tot ceea ce omul poate avea pe pământ mai înalt și mai sfânt. Liturghiile săvârșite de el erau cutremurătoare, era un om de taină al inimii dăruit rugăciunii cu o mare căldură, ocrotitor al tuturor neputincioșilor și al oamenilor marginalizați. Toate acestea alături de darul facerii de minuni cu care atât de bogat l-a împodobit Dumnezeu. Iată însă ce spunea despre Sfânta Liturghie: "Domnul își arată îndelunga răbdare față de lume, se arată milostiv tocmai pentru că încă se mai săvârșește Sfânta Liturghie. Dacă lumea nu ar fi avut preacuratul Trup și preacuratul sânge al Domnului, s-ar fi lipsit de supremul bine, de adevărata viața și de darul sfințirii."
Din multele donații pe care le primea, Sfântul Ioan a înființat o "Casă a muncii ziditoare"/ "Casa Dragostei de Muncă" ("Trudolubie"), care cuprindea o școală elementară (Sfântul spunea că vede în copii mai vădit chipul Domnului), un atelier de tâmplărie, o clasă de desen, un atelier de cusut pentru femei, un atelier de cizmărie, o bibliotecă pentru copii, o colecție zologică, o sală de gimnastică, o librărie pentru copii și adulți. A organizat și lecții de catehism pentru adolescenți și adulți, conferințe pe diverse teme, a înființat un cămin de orfani, o tabăra de vară pentru copii, un adăpost pentru alcolici, îngrijire medicală gratuită și mese gratuite pentru săraci. Printre multele sale realizări trebuie pomenită și frumoasa mănăstire Sfântul Ioan din Rila, pe care a întemeiat-o. În subsolul bisericii acesteia a zidit o capelă închinată Sfântului Proroc Ilie și Sfintei Teodora – sfinții patroni ai părinților săi. Acolo a și cerut să fie înmormântat.
Pe lângă toate operele de binefacere și slăvita slujire a Liturghiei, Sfântul Ioan de Kronstadt era bine cunoscut pentru discernământul său duhovnicesc și pentru rugăciunile sale vindecătoare. Multe minuni s-au făcut prin rugăciunile Sfântului Ioan, atât în timpul vieții, cât și după moarte.
Sfântul Ioan a fost un proroc al vremurilor din urmă, în ajunul marilor tulburări și răsturnări ale rânduielii creștine de la începutul celui de-al 20-lea veac, propovăduind adevărul, vădind minciuna, chemând la pocăință și vestind mânia cea dreaptă a lui Dumnezeu pentru păcat și apostazie. Deși era cu adevărat chip al blândeții și al smereniei, arătând dragoste oricui, indiferent de neam sau credință, Sfântul Ioan de Kronstadt a avut o poziție neîngăduitoare față de curentele ateiste, materialiste și liberale care rodeau la temelia credinței poporului. Sfântul Duh i-a descoperit în vedenii prorocești cumplitele evenimente ce aveau să se întâmple peste puțină vreme: sângeroasa Revoluție din Octombrie și izbânda bolșevismului cel fără de Dumnezeu și fără de omenie.
Zilnic se împărtășeau în biserica sa între 300 și 500 de credincioși, iar în Postul Mare câteva mii. Pentru aceasta scotea cinci agnețe de câte cinci kilograme fiecare și folosea patru sau cinci potire mari de câte cinci litri fiecare, pe care le binecuvânta la un loc. Împărtășirea era mereu însoțită de o predică cu referire la taina Euharistiei. Insista mereu pe necesitatea participării cât mai dese la Potir, răspunzând celor care se simțeau "nevrednici" de participarea la cuminecătură limpede și tranșant: "Trebuie să luăm aminte ca nu cumva sub acoperământul smereniei să se ascundă de fapt răceala noastră față de credință și neînclinarea noastră de a ne schimba viața. Dacă nu ești pregătit, nu fi zăbavnic în a te pregăti. Dacă ești nevrednic, nimeni nu este vrednic de împărtășirea cu Cel Atotsfânt, fiindcă nimeni nu este fără de păcat. Însă ți s-a dat prilejul de a crede, de a te căi, de a te schimba, a fi iertat și a nădăjdui în bunăvoința Mântuitorului celor păcătoși… Dacă te temi de nevrednicia ta și vrei să scapi de ea, vei face aceasta depărtându-te de Hristos, de harul Său, de viața Lui?… Cel ce nu merită să-L primească zilnic, acela nu e vrednic să-l primească nici o dată în an…". Astfel, în jurul Sfântului Ioan s-a format un grup de credincioși care se spovedeau și se împărtășeau des, realizându-se o renaștere liturgică care s-a extins în multe parohii ortodoxe rusești ale vremii.
Sfântul Ioan se trezea la trei dimineața pentru a se pregăti pentru slujirea Utreniei. Se plimba puțin prin grădina casei parohiale, rugându-se în tăcere. Cu puțin înainte de patru dimineața pleca la catedrală. Înaintea porților casei era întâmpinat de mulțimea pelerinilor. Izbutea să vorbească doar cu câțiva, iar ceilalți se mulțumeau să-i primească binecuvântarea, să-i sărute mâna, să-i atingă veșmintele și să-i privească chipul luminos. La catedrală îl așteptau sute de cerșetori, cărora le dădea milostenie, potrivit obiceiului său.
La ora patru începea Utrenia, pe care Sfântul o slujea fără să sară peste nimic, și își făcea pravila preoțească. Înainte de Liturghie spovedea credincioșii și le făcea dezlegarea, îndemnându-i să se împărtășească pe toți cei pregătiți:
"Împărtășirea cu Sfintele Taine la fiecare Liturghie ne face sănătoși, împăcați, înnoiți. Câte daruri din cele mai mari sunt ascunse în Liturghie! Să mulțumim Domnului, Care ne dă viața prin minunatele Sale Taine! Dreptslăvitori creștini, închinați-vă Liturghiei, care ne îndumnezeiește pe noi prin mila lui Dumnezeu! Preoți și mireni, înnoiți-vă prin ea în fiecare zi!"
Catedrala din Kronstadt, în care încăpeau aproape 5.000 de oameni, era mai mereu plină, așa că împărtășirea dura mult, si Liturghia nu se sfârșea mai devreme de amiază. Un credincios își amintește: "După ce slujea dumnezeiasca Liturghie și primea Sfânta Împărtășanie, fața Sfântului Ioan se schimba. Nu mai vedeai la el nici urmă de oboseală, nici umbră de grijă sau supărare, nimic din cele ce le puteai vedea la el când intra în biserică. O uriașă bucurie duhovnicească, o pace negrăită și o liniște cerească, o tărie și o putere nemaivăzută se așterneau acum peste el. Fața sa parcă strălucea, ca și cum ar fi răspândit lumina".
După slujbă, înconjurat de mii de credincioși, Sfântul ieșea din catedrala și mergea în Sankt Petersburg, unde era chemat la căpătâiul a nenumărați bolnavi, și nu se întorcea mai devreme de miezul nopții; uneori izbutea să prindă o oră de somn pe tren. La 3 dimineața o lua de la capăt. Multe au fost nopțile în care Sfântul Ioan n-a dormit deloc, ci a petrecut în rugăciune — și, totuși, nimeni nu l-a văzut obosit sau moleșit: harul dumnezeieștilor Taine îl ținea și îl întărea pentru a trece peste toată răutatea zilei.
În ciuda faptului că era atât de ocupat, Sfântul Ioan își ținea un jurnal duhovnicesc, în care-și nota zi de zi gândurile care-i veneau după rugăciune, roade ale luminării de Sus, care a fost publicat sub titlul "Viața mea în Hristos".
Centrul vieții sale era slujirea Liturghiei și împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, căci, după cum mărturisea: "Mă pierd, mor duhovnicește atunci când nu slujesc Liturghia".
Sfântul Ioan de Kronstadt își îndemna fiii duhovnicești să se împărtășească frecvent, în acea vreme de răcire duhovnicească, când cei mai mulți credincioși se spovedeau și se împărtășeau o singură dată pe an, doar ca o obligație:
"Cât de rar luați împărtășania, și cât de mare nevoie este să vă împărtășiți mai des! Sufletul vostru e uscat de foame și însetoșat de har. Uitați-vă la femeia samarineancă și la Iisus Hristos, și veți afla cum să căutați apa vie a harului…"
Sfântul Ioan de Kronstadt a dăruit tot atât de mult timp și energie înnoirii Tainei Spovedaniei, care era și ea redusă pe atunci la o formalitate anuală. Petrecea ore în șir spovedind fiecare credincios, lucru despre care scria: "Ce minune! Am ascultat ieri spovedaniile oamenilor de la 4 la 11 seara, m-am pus în pat la miezul nopții si m-am trezit la 4:30 dimineața, vioi și întremat! Ce bine e să săvârșești lucrarea Domnului! Cum te întărește El, în chip minunat!".
Timpurile ultimei părți din viața sa au fost destul de tulburi, atât din punct de vedere politic, cât și din pricina unor mișcări religioase de natură extremistă, de care a trebuit să se delimiteze ferm – apariția sectei ioaniților, care îi atribuiau Sfântului Ioan dimensiuni mesianice. La acestea s-a adăugat și atitudinea unor confrați din clerul timpului său, sau neînțelegerea autorităților și a superiorilor vremii sau chiar a unor personalități duhovnicești contemporane cu privire la lucrarea sa pastorală, euharistică și caritativă, cel puțin diferită față de cea a restului preoților timpului său.
În ultimii trei ani ai vieții, Sfântul Ioan a îndurat mari dureri din pricina bolii. Cu toate acestea, nu a încetat să slujească zilnic Sfânta Liturghie. Ultima celebrare euharistică a Sfântului a avut loc pe 10 decembrie 1908. În timpul ultimei săptămâni de viață, țintuit la pat, s-a împărtășit zilnic cu "Sfânta Cuminecătură care (îl) ține viu și (îl) înviorează".
Și soția lui era foarte bolnavă și se necăjea că nu poate să-l îngrijească. Cu trei zile înainte de moartea lui, când i s-a spus despre supărarea ei, el a zis: "Spune-i soției mele că este întotdeauna cu mine, și eu sunt întotdeauna cu ea". Aceste cuvinte i-au adus mare mângâiere soției, atunci și după moartea lui.
A cunoscut dinainte ziua morții sale și a trecut cu pace în lumea de dincolo, la 20 decembrie 1908, la vârsta de 79 de ani. Întreaga Rusie a jelit pierderea celui mai iubit păstor al ei; douăzeci de mii de oameni au venit la înmormântare. Împăratul Nicolae al II-lea a poruncit funeralii naționale la moarte lui.
Surse: Creștin Ortodox Link 1 Link 2, Orthodoxwiki, Radio Renasterea, cuvant-ortodox, Agaton, ioandekronstadt.
Sfântul Ioan a primit și darul facerii de minuni, care l-a preaslăvit în întreagă Rusie și dincolo de hotarele ei. Ar fi cu neputință să se adune toate minunile săvârșite de dansul. Intelectualitatea noastră lipsită de credință și presă au trecut în mod intenționat sub tăcere nenumăratele adeveriri ale puterii dumnezeiești. Cu toate acestea, sunt destul de numeroase minunile mărturisite de cei care le-au trăit sau cele auzite și transmise mai departe din om în om.
S-a păstrat chiar și relatarea părintelui Ioan despre prima lui minune că preot. Această povestire emană o adâncă smerenie. "Cineva din Kronstadt era bolnav - povestea părintele. Mi s-a cerut ajutorul, mi s-a cerut să mă rog. Pe atunci aveam acest obicei: să nu refuz rugămintea nimănui.
M-am rugat și l-am încredințat pe cel bolnav în mâinile lui Dumnezeu, cerând Domnului să facă cu el după sfânta Să voie. Odată a venit la mine o bătrână, pe care o știam demult. Era temătoare de Dumnezeu, o femeie cu o credință adâncă; și-a încheiat călătoria pe acest pământ în frică de Dumnezeu. A insistat să mă rog pentru un bolnav, că el să se însănătoșească. Nimic altceva. Îmi amintesc că pe atunci eram aproape speriat: cum pot eu - mă gândeam - să am o astfel de îndrăzneala? Dar această doamna în vârstă a crezut cu tărie în puterea rugăciunilor mele și ale sale. Atunci am mărturisit înaintea Domnului nimicnicia și păcătoșenia mea. Am văzut voia lui Dumnezeu în toate aceste lucruri. Astfel, am cerut tămăduire pentru cel bolnav. Iar Domnul i-a trimis milostivirea Să și el s-a însănătoșit.
Atunci l-am mulțumit Domnului pentru această îndurare. A două oară, la rugăciunile mele, s-a petrecut iarăși o vindecare. În aceste două întâmplări am văzut voia lui Dumnezeu, înțelegând că e vorba de o nouă ascultare a mea: să mă rog pentru cei care-mi cer acest lucru."
În urmă rugăciunilor părintelui Ioan, într-adevăr, s-au săvârșit și se săvârșesc și acum, după fericitul său sfârșit, o mulțime de minuni. S-au tămăduit prin rugăciune și prin punerea mâinilor părintelui Ioan cele mai grave boli, în față cărora medicină s-a arătat neputincioasă. Vindecările s-au săvârșit asupra unui bolnav, dar și asupra unei mulțimi de oameni, atât când bolnavul era de față, cât și în absența acestuia. Uneori era de-ajuns să-i fie scrisă o scrisoare părintelui Ioan ori să i se trimită o telegramă, că minunea tămăduirii să aibă loc. Deosebit de grăitoare pentru mulți este minunea din satul Konceanski (Suvorov), un caz la care a participat și o comisie de profesori de la Academia militară din Suvorov (1901). O femeie, care de mulți ani era demonizată, fiind adusă la părintele Ioan în stare de inconștiență, în câteva clipe s-a tămăduit desăvârșit, recăpătându-și starea normală a unui om sănătos. La rugăciunile părintelui Ioan, mulți ori care au venit la el au început să vadă.
Artistul Jivotovski descrie cum a început să plouă într-o regiune în care fusese mult timp secetă și se produseseră incendii, după ce Sfântul Ioan de Kronstadt a făcut o rugăciune acolo. Cu puterea rugăciunii sale, părintele i-a tămăduit nu doar pe ortodocși, ci și pe musulmani, evrei și pe toți cei care au apelat la dansul, din Rusia și din străinătate. Acest dar al facerii de minuni a fost o răsplată primită de părintele Ioan pentru marea să nevoință: trudă rugăciunii, a postului, a faptelor jertfitoare pline de dragoste către Dumnezeu și aproapele.
Operele complete, editate până în 1917, cuprind scrisorile sale, cărți (Viața mea în Hristos), meditații despre calea către Dumnezeu, învățături despre pocăință, predici.
În prezenta carte a fost adunată o bună parte din minunile săvârșite de Sfântul Ioan din Kronstadt, atât în timpul vieții, cât și după moartea să, până în zilele noastre. Nădăjduim că astfel personalitatea marelui sfânt iubitor de Dumnezeu și de oameni, prin care s-a revărsat din plin harul lui Dumnezeu și se revarsă și astăzi, va fi întregită.
Sursă: Extras din cartea Minunile Sfântului Ioan de Kronstadt, Editura Sophia preluat de pe site-ul Creștin Ortodox.
Sfântul Ioan de Kronstadt este înmormântat în biserica ridicată de el, aparținând unei mănăstiri de maici cu hramul Sfântul Ioan de Rila, de pe răul Karpovka, din Sankt Petersburg (astăzi mănăstirea a renăscut, din 1992 având rangul de stavropighie patriarhală). Mănăstirea Ioannovski este a doua cea mai mare comunitate monahală din Sankt Petersburg.
Monumentele ale Sfântului Ioan de Kronstadt au fost amplasate la Kronstadt, Irkutsk și Moscova. Casa din Kronstadt în care a locuit preotul Ioan, aflată pe strada Posadskaia numărul 21, este acum muzeu.
Lucrarea Sfântului Ioan din Kronstadt nu a fost lipsită de controverse de-a lungul vieții sale, atât din partea intelectualității vremii, cât și din partea unora dintre autoritățile bisericești. Familia sa l-a criticat, mulți l-au batjocorit, mai marii săi l-au mustrat (protopopul nu-i mai dădea nici salariul în mână, pentru că, de îndată ce-l primea, Sfântul îl împărțea săracilor, până la ultimul bănuț). O parte dintre controverse au continuat și după moarte.
La timpul cuvenit însă, Domnul a rânduit trecerea sa oficială în rândul sfinților. Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei l-a proslăvit ca sfânt începând cu anul 1964, iar Biserica Ortodoxă Rusă din 8 iunie 1990.
Una din mănăstirile cele mai mari din Sankt. Petersburg, a doua ca număr de viețuitori, este dedicată Sfântului Ioan de Kronstadt.
Sursă: Wikipedia.
La slujba de canonizare, Sfântul Ioan Maximovici din San Francisco a spus despre Sfântul Ioan din Kronstadt, chivernisitorul Tainelor cel cu rugăciune de foc:
"Cine este el? E un mare drept. Întreaga viață a căutat să țină dumnezeieștile porunci și să facă toate după cum a poruncit Dumnezeu. E un sfințit bineslujitor al Bisericii. (…) A înălțat cu râvna rugăciuni către Dumnezeu, a păzit cu amănunțime rânduielile Bisericii, a fost cu adevărat chip și pildă pentru toți sfințiții slujitori. Pentru aceasta rugăciunea sa era lucrătoare. A fost întruchiparea milei: de toți se milostivea, pe toți îi ajuta. Către toți se apleca, făcând milostenie lumească, materialnică cu unii, ridicând din căderea păcatului și îmbogățind cu daruri duhovnicești pe alții. A fost și un neclintit văditor al păcatului, ca oarecând Ilie Prorocul și Ioan Botezătorul, fără teamă în a spune cuiva adevărul în față. Blând cu cei ce se pocăiesc, oricât de mari ar fi fost păcatele lor, era neîngăduitor cu îndărătnicia în păcat"
Statuia Sfântului Ioan din Kronstadt în haine clericale și cu un potir în mână este amplasată în fața Catedralei Sfântul Ioan Botezătorul din Washington, lăcaș de cult ctitorit de Sfântul Ioan Maximovici în anul 1958.
Sfântul Siluan Athonitul, prin rugăciunea și susținerea Sfântului Ioan de Kronstadt a ajuns monah și aducând-și aminte de acest moment Sfântul Siluan scria:
"Pe părintele Ioan l-am văzut în Kronstadt. Slujea Sfânta Liturghie. Am fost izbit de puterea rugăciunii lui și până astăzi, deși s-au scurs aproape patruzeci de ani de atunci n-am mai văzut pe nimeni slujind ca el. Norodul îl iubea și toți stăteau cu frica lui Dumnezeu. Și nu e de mirare: Duhul Sfânt atrage la Sine inima oamenilor. Vedem din Evanghelii câte mulțimi veneau după Domnul. Cuvântul Domnului îi atrăgea pe oameni, pentru că era rostit prin Duhul Sfânt și de aceea el era dulce și plăcut sufletului.
Și părintele Ioan avea în el din belșug pe Duhul Sfânt care aprindea sufletul lui să iubească pe Dumnezeu, și același Duh lucra prin el asupra oamenilor. Am văzut cât norod năvălea după el, ca la un foc, pentru a-i primi binecuvântarea, iar după ce o primeau, se bucurau pentru că Duhul Sfânt este plăcut și dă sufletului pace și desfătare.
Fericiți oamenii care îl iubesc pe părintele Ioan, pentru că el se va ruga pentru noi. Iubirea lui pentru Dumnezeu este fierbinte; el însuși era cu totul într-o iubire aprinsă. O, mare părinte Ioane, tu ești rugătorul nostru! Mulțumesc lui Dumnezeu că te-am văzut și-ți mulțumesc și ție, bunule și sfântule păstor, căci prin rugăciunile tale am lăsat lumea și am sosit la Sfântul Munte al Athosului, unde am văzut mare milă de la Dumnezeu. Și acum scriu cu bucurie, că Domnul mi-a dat să înțeleg viața și nevoința acestui bun păstor […]".
Surse: Creștin Ortodox, Basilica.
De la Sfântul Ioan ne-a rămas o bogată moștenire literară. Scrierile sale au fost adunate într-o serie de Opere complete în șase volume masive. Primele trei cuprind predicile sale. Ultimele trei conțin extrase din faimosul Jurnal al Sfântului Ioan publicate sub titlul generic Viața mea în Hristos (preluat după scrierea cu același titlu a Sfântului Nicolae Cabasila, misticul bizantin din secolul XIV).
În limba română, au fost traduse:
De ce este nevoie de rugăciuni lungi? Că prin rugăciunea lungă, făcută cu osârdie, să încălzim inimile noastre reci, învârtoșate prin petrecerea îndelungată în deșertăciune - căci este lucru nefiresc a crede, cu atât mai mult a pretinde, că inima învechită în deșertăciunea acestei vieți să se poată pătrunde în scurtă vreme de căldură credinței și dragostei de Dumnezeu în timpul rugăciunii. Nu, pentru această e nevoie de osteneala și iar osteneala, de vreme și iar vreme. Împărăția Cerurilor se ia cu silă, și silitorii o răpesc pe ea (Sfântul Evanghelist Matei 11, 12).
Împărăția lui Dumnezeu nu vine grabnic în inima, când oamenii fug de ea cu atâta osârdie. Domnul însuși vestește voia Sa că noi să ne rugăm nu puțină vreme atunci când ne-o da pildă pe văduva care îndelungată vreme se tot ducea la judecător, supărându-l cu rugămințile sale (Sfântul Evanghelist Luca 18, 2-6). Domnul, Tatăl nostru Ceresc, știe dinainte cererea noastră (Sfântul Evanghelist Matei 6, 8), știe de ce avem nevoie, dar noi nu-L știm pe El cum trebuie, suntem foarte credincioși deșertăciunii lumești, nu Tatălui Ceresc; și iată că El, după înțelepciunea și milostivirea Să, preface nevoile noastre în prilej de ne întoarce către Dansul. "Întoarceți-va, copiii Mei rătăciți, măcar acum, la Mine, Tatăl vostru, cu toată inima voastră, dacă mai înainte vreme ați fost departe de Mine; măcar acum încălziți cu credință și cu dragostea inimile voastre, care mai înainte erau reci, întorcându-le către Mine".
Nu face la rugăciune placul trupului lenevos - nu te grăbi: trupul, plictisit și apăsat de lucrarea sfântă, se grăbește să termine cât mai repede că să se odihnească ori să se apuce de lucruri trupești, lumești.
Când săvârșești rugăciune, pravilă, mai ales după carte, nu te grăbi să sări de la un cuvânt la altul fără a fi simțit adevărul lui, fără a-l fi pus la inima, ci dă-ți întotdeauna osteneala de a simți cu inima adevărul lucrurilor pe care le spui; inima ta se va împotrivi uneori prin lenevie și împietrită nesimțire față de ceea ce citești, alteori prin îndoială și necredință, printr-o oarecare văpaie și strâmtorare lăuntrică, alteori prin împrăștiere și abatere către oarece lucruri și griji pământești, alteori prin pomenirea necazului suferit din partea aproapelui și simțământul răzbunării și al urii față de el, alteori prin închipuirea plăcerilor lumești sau a plăcerii pricinuite de citirea romanelor și îndeobște a cărților lumești. Nu fi iubitor de sine, biruie-ți inima, adu-o lui Dumnezeu că jertfă bineplăcută: Dă-mi, fiule, inima Ta (Pilde 23, 26), și rugăciunea ta te va face rudă cu Dumnezeu, te va uni cu El și cu tot cerul, și te vei umplea de Duhul și de roadele Lui, care sunt dreptatea, pacea și bucuria, blândețea, îndelungă răbdare, umilință inimii. Vrei să termini repede pravilă de rugăciune că să dai odihnă trupului ostenit?
Roagă-te din inima și vei adormi cu somn liniștit, sănătos și lin. Deci, nu te grăbi să te rogi cum se nimerește: nefăcând o jumătate de ceas de rugăciune vei pierde trei ceasuri din cel mai sănătos somn. Te grăbești la muncă? Școală-te mai devreme, nu dormi peste măsură, și roagă-te cu osârdie: vei dobândi liniște, energie și spor la lucru pentru întreagă zi. Inima năzuiește spre lucrurile deșertăciunii celei lumești? Frânge-o; să fie comoară ei nu deșertăciunea pământească, ci Dumnezeu: învață-ți inimă să se lipească prin rugăciune de Dumnezeu, nu de deșertăciunea lumii, că să nu te afli rușinat în zilele bolii tale și în ceasul morții tale, că un bogat în deșertăciunea lumii și sărac în credință, nădejde și dragoste, de nu te vei ruga în acest fel.
Nu crede trupului tău, ce te amenință că va slabi în timpul rugăciunii: să știi că minte. Cum vei începe să te rogi, vei vedea trupul va deveni robul tău ascultător. Rugăciunea îl va și înviora. Adu-ți aminte totdeauna că trupul este mincinos.
La oamenii ce se roagă puțin, inima este slabă - și iată, când vor să se roage, inima lor devine slăbănoagă și le slăbănogește mâinile, trupul și gândurile, încât le este greu să se roage. Trebuie că omul să se biruie pe sine, să se străduie a se ruga din toată inima, fiindcă bine, ușor este a te ruga din toată inima.
La rugăciune nu te lasă biruit de trup și de vrăjmașul care lucrează prin el; nu vicleni cu limba ta, ci grăiește adevăr în inima ta (Psalmi 14, 3, 2); să simți și să gândești precum grăiești în rugăciune, nu că și cum pe limba ar fi miere, iar în inima gheață; dacă vrăjmașul te va birui o dată, după aceea va trebui să te aperi pe ține însuți, să aperi slobozenia ta de el că pe un petec de pământ cotropit de vrăjmaș, iar inima ta se va depărta de Domnul. Nimic să nu treci cu vederea în viață duhovnicească, să nu socoti despre nici un lucru că e mărunt, că nu merită luare-aminte. Lucrul de căpetenie este acesta: străduie-te să fii întotdeauna adevărat în inima ta. Când este greu să te lupți cu trupul, tocmai atunci arată-ți neclintirea, tocmai atunci să nu slăbești în lupta, că un bun ostaș al lui Hristos.
Răsfățul trupului, împietrită nesimțit față de tot ce este duhovnicesc, sfințit, e strâmtorare de la vrăjmașul, deși omul trupesc nu o socoate strâmtorare, fiindcă binevoiește întru ea - dar cei ce vor să trăiască duhovnicește o socot strâmtorare, fiindcă ea nu îngăduie că Dumnezeu să ajungă la inima noastră; nu lasă să se reverse în inima harul Dumnezeiesc, care viază și luminează sufletul nostru; face că sufletul nostru să nu rodească roadele credinței, nădejdii și dragostei. Atunci te faci un om trupesc, care nu are duh. O, ce mult felurite prigoniri! Îndată ce te vei întrista din inima pentru această împietrită nesimțire, îndată ce vei plânge pentru ea înaintea Domnului, ea va și trece, și inima se va încălzi și se va înmuia, și se va face în stare de cugetare duhovnicească și de simțăminte duhovnicești.
Nu te cruța când este vorba să te rogi din inima nici după ce ai petrecut întreagă zi în osteneli. Nu fi deloc nepăsător la sfânta rugăciune, spune totul Domnului din inimă, căci rugăciunea este lucrul lui Dumnezeu. Dacă te-ai apucat de hăt, nu spune că este beat; ce ai pus mâna pe plug, nu te uită înapoi (v. 9, 62). După ce ți-ai îngăduit să te rogi cu nepăsare, nu din toată inima, nu adormi (dacă e vorba de rugăciunile de seară) până ce nu-ți vei Șterge păcatul plângându-l înaintea lui Dumnezeu. Această se întâmplă nu cu toți, ci cu cei s-au desăvârșit, ia seama: nu pune trupul tău ai presus de Dumnezeu, ci pentru El să nu îți pese de odihnă trupească. Orice pravilă de rugăciune te-ai apucat să împlinești împlinește-o cu bună credință (dacă este lungă, împlinește-o bine; dacă este scurtă, așijderea) și nu împlini lucrul lui Dumnezeu cu inima îndoită, încât jumătate să fie a lui Dumnezeu, iar cealaltă a trupului tău.
Râvna Domnului Dumnezeu nu va răbda viclenia ta, părerea ta de rău pentru trupul tău. El te va da pe mâna diavolului, iar diavolul nu va da pace inimii tale pentru nepăsarea față de Cel ce este adevărată tihna a inimii tale și care va face această întotdeauna spre folosul tău, că să țină inima ta în apropierea lui Dumnezeu, fiindcă orice rugăciune fățarnică depărtează inima de Dumnezeu și o întrarmează împotriva omului însuși; dimpotrivă, orice rugăciune lipsită de fățărnicie apropie inima omenească de Dumnezeu și o face casnică a Lui. Așadar, să crezi cuvântului acestuia: dacă te vei grăbi la rugăciune de dragul tihnei trupești, că să te odihnești mai repede, vei pierde și tihna trupească, și pe cea sufletească. Ah! Cu ce osteneli, cu ce lacrimi se recăpăta după aceea apropierea inimii noastre de Dumnezeu! Și de vom face apoi iarăși din rugăciunea noastră (nepăsătoare) mijloc al îndepărtării de Dumnezeu, oare râvna lui Dumnezeu nu se va aprinde pentru această? Lui îi este milă de noi și de ostenelile noastre dinainte, și iată că vrea să ne facă a ne întoarce negreșit către Dansul iarăși, din toată inima. El vrea că noi să fim ai Lui întotdeauna. Precum după împărtășirea cu nevrednicie, așa și după rugăciunea nevrednică și rece îi este deopotrivă de rău sufletului.
Surse: Creștin Ortodox Link 1 Link 2 Link 3 Link 4.
Familia Ortodoxa", nr. 12 (71)/decembrie 2014: Sfântul Ioan din Kronstadt, chivernisitorul Tainelor cel cu rugăciune de foc
Făptura Ta sunt, mântuiește-mă!
Dumnezeule Preabune! Mântuiește-ne pe noi, păcătoșii, pentru numele Tău. Nu Te uita la nedreptățile noastre, pe care le săvârșim în fiecare zi, însă nu cu voia noastră, nu cu răutate, nu cu îndărătnicie, ci uită-Te la acele clipe ale vieții noastre când îți urmăm numai Ție, când lacrimile umilinței și ale dragostei curg către Tine din ochii noștri, când eu doresc din tot sufletul să zbor spre Tine, precum pasărea în munți, din lumea cea păcătoasă - de la mine însumi, de la păcatele mele, pentru a nu mai greși, pentru a nu Te mai mânia pe Tine, Preabunule Dumnezeu și Preadrepte Judecător al meu.
Toată grija cea lumească lepădând, cu un glas să lăudăm pe cel ce este lumină călăuzitoare pământului Rusiei și lumii întregi, pe preotul Ioan, bunul păstor, care ne-a arătat nouă strălucitorul chip al viețuirii în Hristos, și pe pământ fiind, de duhul rugăciunii s-a aprins, și de la Domnul îndoit dar de tămăduire a dobândit. Cu ale lui sfinte rugăciuni, întru credință să ne întărească pe noi Hristos, și fii neclintiți ai Bisericii să ne arate, spre mântuirea sufletelor noastre!
Mare apărător al credinței ortodoxe ocrotitor plin de grijă al pământului Rusiei Credincios următor al rânduielilor și al chipului de păstor Predicând pocăința și viața în Hristos Minunat slujitor și chivernisitor al tainelor lui Dumnezeu Ca cel ce ai îndrăzneală și mijlocești pentru oameni O Bunule și dreptule Părinte Ioan, Tămăduitor și făcător de minuni Lauda orașului Kronstadt Și podoaba Bisericii noastre Roagă-te Atotmilostivului Dumnezeu Pace lumii să dăruiască și sufletelor noaste mântuire.
Asemenea unui apostol, așa învățătura ta s-a întins până la marginile lumii, Ca un mărturisitor așa ai suferit pentru Hristos, Ești asemenea ierarhilor prin predicarea cuvântului; Cu dreptate strălucești cu harul lui Dumnezeu. Dumnezeu ți-a înălțat smerenia ta mai presus de ceruri Și ne-a dat numele tău ca izvor de minuni O, făcătorule de minuni ce de acum trăiești în veșnicie în Hristos Îndură-te de cei apăsați de încercări Și auzi-ne pe noi când strigăm cu credință, O preaiubitul nostru păstor Ioan.
În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea Sfântului sfințitului Mucenic Ignatie, purtătorul de Dumnezeu (Teoforul);
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Filogonie, patriarhul Antiohiei;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Ioan cel din insula Tasos, care a suferit mucenicia în Constantinopol, în anul 1652 și s-a săvârșit de sabie;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Părintele nostru Ioan din Kronstadt (+ 1908).
În această lună, în ziua a douăzeci și una, pomenirea Sfintei Mucenițe Iuliana;
Tot în această zi, pomenirea Sfinților cinci sute de Mucenici din Nicomidia, care de sabie s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfintelor o sută treizeci de femei din Nicomidia, care de sabie s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Temistocle.
Pe Sfântul Ioan de Kronstadt să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Ioan roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.
Sursă: pravila.ro, facebook.
