Sfântul Ierarh Partenie, episcopul Lampsacului a primit de la Dumnezeu darul de a tămădui bolile sufletești și trupești, pe cel de a izgoni demonii, de a ușura sufletele chinuite de farmece, de vrăjitorii și de alte lucrări păgubitoare de suflet. Este serbat în calendarul ortodox în data de 7 februarie.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Sfântul Ierarh Partenie trăit în secolul al IV-lea în orașul Lampsac (vechea Pitiusa din Misia, Asia Mică), pe vremea lui Constantin cel Mare (306-337), și a dus o viață luminată de Harul lui Dumnezeu și închinată ajutorării de aproapele.
S-a născut în orașul Melitoupolis din regiunea Hellespont (în apropiere de strâmtoarea Dardanele de astăzi, Asia Mică) și a fost fiu al diaconului Hristodoulos, slujitor în biserica din cetatea Melitoupolis. Încă din copilărie, Partenie a fost pescar, iar cu banii obținuți din vânzarea peștelui făcea nenumărate fapte de milostenie pentru cei săraci din jurul său. Întreaga viață și-a petrecut-o cu gândul la Hristos, aflându-se mereu în slujba semenilor, empatizând cu aceștia și punând nevoile lor mai presus de cele ale sale.
Sfântul Partenie s-a învrednicit încă din copilărie de darul lui Dumnezeu pe care se străduia să îl ascundă înaintea oamenilor, iar pe când avea 18 ani a început să facă minuni. Izgonea diavolii din oameni, prin chemarea numelui Domnului și pe mulți i-a vindecat de diverse boli.
La scurt timp a fost chemat de episcopul cetății Melitopole, Filip, care l-a trimis să învețe carte, după care l-a hirotonit preot.
Râvna și viața sa duhovnicească l-au determinat pe mitropolitul Helespontului, Ahile al Cizicului, să-l ungă, în anul 325, episcop de Lampsac, calitate cu care L-a slujit și mai mult pe Dumnezeu. Numeroși păgâni și-au îndreptat pașii pe calea cea dreaptă a credinței creștine datorită dragostei și înțelepciunii acestui om desăvârșit.
Nu doar prin cuvânt întăritor îi apropia Sfântul Ierarh Partenie pe oameni, ci și prin faptele sale bune, prin blândețe, prin iubire de Dumnezeu și de semeni, prin viața exemplară pe care o ducea aici, pe pământ, înconjurat de atâtea ispite. Asemenea unui apostol al lui Hristos, Episcopul Partenie a semănat sămânța iubirii în inimile multor suflete care, până atunci, orbecăiau în neștiință.
A smuls din rădăcini răul care pusese stăpânire asupra orașului și a dărâmat templele idolilor, iar cu sprijinul Sfântului Împărat Constantin cel Mare, a ridicat o biserică în numele lui Hristos, ca simbol al credinței dreptmăritoare. De-a lungul vieții, a făcut multe minuni, a tămăduit și a luminat suflete întunecate, aducând la dreapta credință pe mulți păgâni, a vindecat boli grave și a înviat din morți.
Bunul păstor Partenie a avut o viață luminată de Harul Duhului Sfânt; a trăit în post și în rugăciune neîncetată, a respectat cu sfințenie poruncile apostolice și a devenit, la rândul lui, model pentru mulți oameni. Prin exemplul personal și, mai ales, prin milosteniile pe care le înfăptuia cu ajutorul Harului, bunul episcop a reușit să îndrepte multe suflete, convertindu-le la creștinism.
Sfântul Partenie se făcuse vestit în tot ținutul acela pentru evlavia și bunătatea sa, pe care le luase în dar de la Dumnezeu.
Sfântul Ierarh Partenie a trecut la cele veșnice și a fost înmormântat în Lampsac în biserica zidită de el.
Viața pământească a Episcopului Partenie a fost încununată în Ceruri cu multă slavă, întrucât Hristos, Domnul și Mântuitorul nostru, i-a așezat sufletul în cetatea sfinților.
Plecarea la Domnul a Episcopului de Lampsac a pricinuit multă durere în rândul celor care îl cunoșteau și care fuseseră mângâiați de mila sa. După ce a fost prohodit cu mare cinste, trupul neînsuflețit și-a găsit odihna într-un mic paraclis al bisericii închinate Domnului Iisus Hristos și zidite chiar de el pe o colină din centrul orașului Lampsac.
Deși a plecat la Ceruri, Sfântul Ierarh Partenie revarsă multă milă asupra celor săraci, necăjiți, suferinzi, robiți de vrăjmaș care însă aleargă la el și i se roagă cu credință. Și astăzi se săvârșesc nenumărate minuni la mormântul său, iar moaștele răspândesc mireasmă bine mirositoare ce alungă demoni, desface vrăji și legături necurate, tămăduiește boli, liniștește suflete tulburate, aduce pace și har celor ce se roagă cu credință.
Sursă: Trinitas TV.
Așa cum arătam mai sus, Partenie a fost înzestrat de Dumnezeu cu darul facerii de minuni încă de la vârsta de 18 ani, ca urmare a vieții sale curate, a trăirii în credință și a iubirii de Hristos și de semeni. A primit chiar puterea de a ridica din morți, asemănându-se astfel cu Apostolii lui Hristos, cei care au propovăduit primii Cuvântul lui Dumnezeu și au "zidit" Biserica Primară.
În timpul vieții sale, Sfântul Partenie era înconjurat de mii și mii de oameni care căutau Adevărul și îi ascultau cuvintele înțelepte cu multă dragoste, sădindu-le în inimile lor. La el veneau cei bolnavi, cei năpăstuiți, cei săraci, cei flămânzi, cei însetați și, ca un Apostol al lui Hristos, Partenie îi copleșea cu binefaceri, îi mângâia cu o vorbă bună și le încălzea inimile împietrite. A fost un adevărat doctor fără de arginți al sufletelor și al trupurilor, vindecând boli despre care nimeni nu credea că mai puteau fi vindecate.
Odată l-a întampinat în drum un om pe care-l lovise în obraz un taur cu cornul, încât i-a scos ochiul, pe care îl ținea cu mâna lui tremurândă. Sfântul, luând ochiul în mâna sa, l-a pus la locul lui și cu apa spălându-l, în trei zile l-a tămăduit desăvârșit.
Altă dată, a venit într-una din zile la dânsul un om, având duh necurat care de multă vreme locuia într-însul. Dar apropiindu-se de omul lui Dumnezeu, adică de Partenie, i-a făcut plecăciune, iar sfântul, cunoscând că într-însul este duhul necurat, nu i-a răspuns; diavolul, tulburându-se în om, a zis sfântului: "Fiindcă am dorit să te văd, pentru aceea ți-am făcut plecăciune, iar tu de ce nu mi-ai răspuns?" Sfântul Partenie i-a zis: "Iată, m-ai văzut". Diavolul a zis: "Te-am văzut și te-am cunoscut". Sfântul a zis: "Dacă m-ai văzut și m-ai cunoscut, atunci ieși de la zidirea lui Dumnezeu". Dar diavolul a zis: "Rogu-mă ție, nu mă izgoni din lăcașul meu în care de atâta timp locuiesc". Sfântul i-a zis lui: "Îți dau eu un loc unde să mergi". Diavolul spuse: "Mi se pare că îmi vei zice să mă duc în porci". Sfântul îi răspunse: "Ba nu, îți voi da ție un om în care intrând să locuiești, dar numai din acesta acum să ieși". Diavolul, plecându-se la niște cuvinte ca acestea, cerea să-și câștige făgăduința de la dânsul. Atunci Sfântul Partenie, deschizându-și gura, a zis: "Iată, eu sunt omul, intră și locuiește în mine". Iar diavolul, ca de foc arzându-se, i-a strigat: "Vai mie, în bun vas locuind eu, după atâta timp mă izgonești. Mare rău îmi vei face de voi intra în tine. Cum voi putea să intru în casa lui Dumnezeu?" Acestea zicându-le diavolul, a ieșit din om și s-a dus în locuri pustii și neumblate, iar omul acela a rămas sănătos, prin darul lui Hristos și lăuda pe Dumnezeu".
Într-una din zile, după terminarea construcției sfântului lăcaș din mijlocul cetății Lampsac, Episcopul Partenie s-a sârguit să facă Sfânta Masă. A căutat un bloc de piatră și l-a dat cioplitorilor. Când lucrul a fost gata, cioplitorii au așezat piatra șlefuită într-un car tras de boi și au pornit spre lăcașul sfânt.
În acel moment, diavolul a încercat din răsputeri să împiedice lucrul bun și înălțător, așa încât cel care mâna boii, pe nume Eftihianos, a fost aruncat la pământ de o putere nevăzută. Boii au luat-o la fugă și au trecut cu carul încărcat cu piatra aceea uriașă peste bietul om, sfărâmându-i toate oasele și măruntaiele.
Auzind cele întâmplate, Sfântul Ierarh Partenie a alergat la locul cu pricina și a început să înalțe rugăciuni fierbinți către Bunul Dumnezeu. Stând în genunchi lângă trupul fără suflare al lui Eftihianos, episcopul striga cu lacrimi la Mântuitorul Hristos: "Tu, Stăpâne, Care ești Adevăratul Domn al vieții și al morții, Tu știi cu adevărat pentru care pricină a atacat vrăjmașul; dar, precum întotdeauna, așa și acum zădărnicește, Împărate al meu, planurile viclene și arată-i deșarta scornirea lui, și dăruiește-i viață robului Tău, Eftihianos, care zace aici jos mort, pentru că nimic nu se află în afara puterilor Tale, când Tu vrei, Tu Care ești Izvorul vieții și Învierea!"
Nici nu a terminat sfântul de rostit această rugăciune, și Eftihianos s-a și ridicat sănătos, dând slavă lui Dumnezeu și mulțumindu-i binefăcătorul său, Partenie. S-a urcat apoi în car și a mânat boii până la sfântul lăcaș. Odată ajunși, au așezat la loc de cinste Sfânta Masă, iar cei ce au fost martori la această mare minune și-au întărit și mai mult credința în Hristos.
Din acea clipă, la Sfântul Ierarh Partenie au început să vină și mai mulți oameni, bolnavi, demonizați ori necăjiți, cu toții își găseau alinarea la prea bunul episcop.
A venit la sfântul un om (arhidiaconul Ipatianos) și l-a rugat cu lacrimi să binecuvânteze un ogor de-al lui unde semănase multe semințe, însă niciuna nu dăduse rod din pricina secetei. Episcopul, fiind bun și milostiv, a primit bucuros și, ajungând la locul cu pricina, "a ridicat mâinile spre cer, a udat pământul cu lacrimile sale și I-a cerut din toată inima lui Dumnezeu să dea ploaie, ca să rodească pământul." Iar Dumnezeu cel Milostiv a acoperit îndată cerul cu nori și a dat ploaie curată și binefăcătoare, spre roadele pământului.
Drept mulțumire, arhidiaconul Ipatianos, devenit între timp episcop, a trimis la Lampsac daruri din roadele ogorului său, însă Sfântul Ierarh nu le-a primit, spunând: "Toate acestea trebuie oferite nu mie, ci lui Dumnezeu, deoarece și binecuvântarea roadelor de la El vine. Deci, trebuie să le împarți pe toate acestea la săraci, mărturisind că mulțumirea I se cuvine lui Dumnezeu!" Așa a și făcut Ipatianos, povestind tuturor despre minunile Sfântului Partenie.
O altă minune pe care sfântul a făcut-o în timpul vieții sale este legată de patima de avuție care și atunci, ca și astăzi, robea multe suflete. Auzind că mitropolitul din Iraklia Traciei este grav bolnav, Episcopul Partenie decide să-i facă o vizită, ca să-i mai aline din suferință. Înainte de a ajunge, prea bunul păstor al lui Hristos află în chip minunat că boala mitropolitului nu e altceva decât o pedeapsă ca urmare a iubirii de arginți. Ispita banului era atât de mare pentru el, încât ajunsese să ia și din bunurile săracilor pentru a-și stăpâni pofta păcătoasă.
Lui Partenie i se face milă de acest suflet chinuit și începe să se roage la Dumnezeu pentru izbăvirea lui, îndemnându-l să se îndrepte și el spre Părintele lumii și să respecte poruncile Evangheliei lui Hristos: "Dacă cineva este vinovat față de un om, îi spune sfântul, este firesc să fie ascultat cu bunăvoință cel ce se roagă pentru el. Vina ta însă se îndreaptă pe de-a-ntregul spre Dumnezeu, Căruia nimic nu-I scapă. Tu continui încă în păcat și acesta se răsfrânge în întregime pe spinarea săracilor. Dă, deci, ce este al lui Dumnezeu, lui Dumnezeu, și nici o piedică nu mai există, mărite, să te faci bine, și nu zic numai la trup, ci mai cu seamă la suflet."
Cuvintele pline de Har și de înțelepciune au picurat lumină în sufletul mitropolitului și au rodit în inima lui, așa că s-a urcat îndată în trăsură și a pornit spre Biserica Sfintei Mucenițe Glicheria; acolo i-a adunat pe toți săracii din oraș și le-a împărțit tot aurul întru slava lui Dumnezeu. Hristos cel Multmilostiv s-a îndurat de el și i-a tămăduit nu doar trupul, ci și sufletul.
Din moaștele Sfântului Ierarh Partenie se revarsă miros cu bună mireasmă, iar minunile sale continuă să-i aline și astăzi pe cei care i se roagă cu multă evlavie. Sfântul îi apără pe oameni de rău, dezleagă lanțurile cu care diavolul i-a cuprins pe ei, îi scapă din primejdii, le vindecă sufletele și trupurile și intervine în chip minunat în momentele dificile din viața lor, ușurându-le povara de pe umeri. Partenie îi scapă și pe oamenii care suferă din pricina vrăjilor și a farmecelor sau sunt victime ale unor legături necurate.
Izvor de dragoste, de milă creștină și de bunătate, Sfântul Ierarh Partenie mijlocește în fața Tronului Sfintei Treimi și se roagă pentru toți, iar darurile cerești nu întârzie să apară în viețile celor suferinzi.
Mănăstirea Maicii Domnului "Makrimallis", aflată lângă localitatea Psachna din Insula Evvia (Euboea). În acest loc, se află capul Sfântului Partenie, care vindecă pe mulți creștini de cancer și de alte boli grave și alungă demonii. Biserica mai adăpostește capul Sfintei Mucenițe Parascheva, precum și moaște ale Sfinților Ioan Botezătorul, Haralambie, Pantelimon, Nikita, dar și o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
Mănăstirea Sfântului Mucenic Nicolae din Insula Andros, unde se află o parte din mâna dreaptă a Sfântului Partenie.
Alte părticele din moaștele Sfântului Ierarh Partenie se mai găsesc:
Sursă: Creștin Ortodox.
În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfântului Ierarh Partenie, episcopul Lampsacului!
PARTENIE - acest nume derivă din greaca veche "Parthénos (Παρθένος)", adică "Fecioara (constelație), Fecioară (semn zodiacal), feiorelinc, fecioresc".
Catalan Parteni, greorgiană Parten, Italiană Partenio, poloneză Parthenios, portugeză Partênio, Parténio, Spaniolă Partenio.
Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în data de 7 februarie când este pomenit Sfântul Ierarh Partenie, episcopul Lampsacului.
Sursă: Name-Doctor.
Sfântul lăcaș ctitorit de Episcopul Partenie și închinat Mântuitorului nostru Iisus Hristos se înalță și astăzi în centrul orașului turcesc Lapseki, însă, după căderea Bizanțului, otomanii au transformat biserica în moschee (Moscheea Suleiman Pașa). Din paraclisul care adăpostea moaștele Sfântului Ierarh Partenie au mai rămas doar câteva ruine. La aceste locuri de închinăciune vin chiar și musulmani; își așază copilașii bolnavi pe mormântul episcopului, iar bunul păstor al lui Hristos se milostivește de ei, trimițându-le din Ceruri darul vindecării. Turcii îi poartă un deosebit respect și-l numesc "Sari Babai", adică "Părintele de aur".
Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Unit fiind cu Lumina Cea Dumnezeiască, prin fapte bune, părinte preasfințite, te-ai arătat ca o a doua lumină. Pentru aceasta pe cei ce săvârșesc prăznuirea ta cea purtătoare de lumină și pururea pomenită, cu rugăciunile tale îi mântuiește de întunericul păcatelor.
Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Ca o stea luminoasă ai răsărit pe cerul Bisericii lui Dumnezeu, Sfinte Partenie, cu strălucirile tămăduirilor, alungând cu darul tău întunericul patimilor și aducând la Lumină pe cei ce se apropie de tine, preasfințite.
Stih: Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Întunericul cel rău al bolilor l-ai risipit, Sfinte Partenie, cu lumina cinstitelor tale mijlociri. Pentru aceasta te rugăm, tămăduiește durerile sufletelor noastre și alungă toate neputințele trupurilor.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!
Ceea ce ai născut pe Dumnezeul Cel Bun, Preacurată, fă bine smeritei mele inimi, care este rău ticăloșită de multe patimi și o întărește să săvârșească voia Izbăvitorului nostru, care voiește să mântuiască pe toți oamenii.
Dumnezeul părinților noștri, care faci pururea cu noi după blândețile Tale, nu depărta mila Ta de la noi, ci pentru rugăciunile lor, în pace ocârmuiește viața noastră.
Dumnezeiesc har de minuni ai primit de Dumnezeu înțelepțite, sfințite Partenie, făcătorule de minuni și purtătorule de Dumnezeu, toate patimile credincioșilor curățind, părinte, și duhurile celui viclean alungându-le. Pentru aceasta pe tine te lăudăm, ca pe un mare slujitor al harului lui Dumnezeu.
Cel numit cu numele fecioriei, Sfântul Partenie, s-a născut în Melitopoli. Tatăl său se numea Cristofor și era diacon al Sfintei Biserici lui Dumnezeu din acea cetate. Partenie n-a învățat carte; de la început însă, ascultând cele citite, își aducea aminte multe din dumnezeiasca Scriptură, ca un cărturar ales. Crescând cu anii, ședea la un lac de aproape, pescuind și vânzând pește, dând și milostenie la săraci. El, din mica sa vârsta învrednicindu-se darului lui Dumnezeu, îl tăinuia înaintea oamenilor, iar în anul al 18-lea al vieții sale, a început a face minuni, gonind diavolii din oameni, prin chemarea preasfântului nume al lui Hristos. Începând a străbate în popor vestea despre dânsul, a aflat de el și preasfințitul Filip, episcopul Melitopoliei. Acesta, chemându-l la dânsul și toate cele despre dânsul cercetându-le, s-a minunat de faptele lui cele bune și de darul lui Dumnezeu ce se afla într-însul. Deci, a poruncit să-l învețe carte și, după ce a învățat, l-a sfințit preot chiar nevrând și i-a încredințat lui cârmuirea bisericească. Iar Sfântul Partenie, fiind în rânduiala preoției, mai mult se nevoia și, câștigând îndoit darul dumnezeiesc al sfințeniei și al facerii de minuni, tămăduia toate bolile și făcea multe semne preaminunate, în numele Domnului nostru Iisus Hristos.
Între alte minuni ale lui, s-au întâmplat și unele ca acestea: L-a întâmpinat în drum un om pe care-l lovise în obraz un taur cu cornul, încât i-a scos ochiul, pe care îl ținea cu mâna lui tremurândă. Sfântul, luându-l cu mâna, l-a pus la locul lui și, cu apă spălându-l, în trei zile l-a tămăduit desăvârșit. O femeie, având o vătămare cumplită și netămăduită în părțile trupului cele ascunse, a venit la sfântul cerându-i tămăduire, iar cuviosul făcându-i semnul crucii pe fruntea ei, îndată acea femeie s-a tămăduit. Altă dată, mergând sfântul să cerceteze pe un bolnav și trecând pe lângă casa unui boier, un câine mare scăpând din lanțuri și din poartă alergând asupra lui s-a suit cu picioarele dinainte pe umerii lui, vrând cu dinții să muște fața sfântului. Iar el a suflat asupra lui și făcându-și semnul crucii, îndată câinele a murit și l-a aruncat sfântul de pe umerii săi.
Niște minuni ca acestea auzindu-le Ahilie, arhiepiscopul Cizicului, a chemat pe Sfântul Partenie la dânsul și l-a făcut episcop în cetatea Lampsacului. Iar omul acesta al lui Dumnezeu, mergând în episcopia încredințată lui, a găsit că toată cetatea ținea de păgânătatea elineștii închinări la idoli, iar creștinii erau în număr mic; și se supără foarte mult bunul păstor. De aceea nu înceta sfătuindu-i, mustrându-i, rugându-i și arătându-le calea adevărului și făcând minuni întru numele lui Hristos, tămăduind pe bolnavii lor, până ce i-a adus la cunoștința adevăratului Dumnezeu.
Văzând cetatea încredințată lui că sporește și se întoarce de la slujirea idolilor cu totul, a voit să strice capiștele idolești, care erau în cetate, iar în locul lor să zidească cinstite și sfinte biserici dumnezeiești. Pentru acest lucru a mers la marele împărat Constantin, ca să ia de la dânsul stăpânire spre acel lucru și, fiind primit de dreptcredinciosul și de Hristos iubitorul împărat cu cinste și cu dragoste, a câștigat de la dânsul ceea ce dorea. Pentru că marele Constantin a dat sfântului împărăteasca sa scrisoare pentru risipirea capiștelor idolești și încă și mulțime de aur i-a dăruit lui, pentru zidirea sfintelor biserici, apoi a eliberat pe sfântul cu pace. Întorcându-se arhiereul lui Dumnezeu, Partenie, în Lampsac, îndată a răsturnat toate capiștele din temelie și a zidit o dumnezeiască biserică în mijlocul cetății, mare și frumoasă, singur apucându-se de lucru și ajutând cu mâinile sale pe zidari.
Zidindu-se biserica, a venit într-una din zile la dânsul un om, având în sine un duh necurat - care de multă vreme locuia într-însul - și nu putea omul acela să gonească diavolul din el. Dar apropiindu-se de omul lui Dumnezeu, adică de Partenie, i-a făcut plecăciune, iar sfântul, cunoscând că într-însul este duhul necurat, nu i-a răspuns; diavolul, tulburându-se în om, a zis sfântului: "Fiindcă am dorit să te văd, pentru aceea ți-am făcut plecăciune, iar tu de ce nu mi-ai răspuns?". Sfântul Partenie i-a zis: "Iată, m-ai văzut". Diavolul a zis: "Te-am văzut și te-am cunoscut". Grăit-a sfântul: "Dacă m-ai văzut și m-ai cunoscut, atunci ieși de la zidirea lui Dumnezeu". Zis-a lui diavolul: "Rogu-mă ție, nu mă izgoni din lăcașul meu, în care de atâta timp locuiesc". Sfântul l-a întrebat: "De cât timp locuiești într-însul?". Răspuns-a diavolul: "Din copilăria lui și de nimeni nu am fost cunoscut până acum, decât numai de tine care mă izgonești, precum văd; iar de mă vei izgoni de aici, unde îmi vei porunci să mă duc?".
Sfântul i-a zis lui: "Îți dau eu un loc unde să mergi". Zis-a lui diavolul: "Mi se pare că îmi vei zice să mă duc în porci". Grăit-a lui sfântul: "Ba nu, îți voi da ție un om, în care intrând să locuiești, dar numai din acesta acum să ieși". Zis-a diavolul: Cu adevărat o vei face aceasta, sau numai grăiești așa că să mă scoți de aici?". Grăit-a sfântul: "Cu adevărat îți zic că am un om gata, în care, intrând, să locuiești de vei voi, dar să ieși din omul acesta degrabă". Diavolul, plecându-se la niște cuvinte ca acestea, cerea să-și câștige făgăduința de la dânsul. Atunci Sfântul Partenie, deschizându-și gura, a zis: "Iată, eu sunt omul, intră și locuiește în mine". Iar diavolul, ca de foc arzându-se, i-a strigat: "Vai mie, în bun vas locuind eu, după atâta timp mă izgonești. Mare rău îmi vei face de voi intra în tine. Cum voi putea să intru în casa lui Dumnezeu?". Acestea zicându-le diavolul, a ieșit din om și s-a dus în locuri pustii și neumblate, iar omul acela a rămas sănătos, prin darul lui Hristos și lăuda pe Dumnezeu.
Săvârșindu-se zidirea bisericii, sârguința sfântului era ca să facă în altar sfânta masă, ca adică să săvârșească pe dânsa dumnezeiasca Liturghie. Aflând într-o capiște idolească, din cele risipite, o piatră bună și aleasă, a poruncit lucrătorilor să o pregătească spre săvârșirea sfintei mese. Lucrătorii, îndreptând-o și pregătind-o precum se cădea, au pus lespedea în car și, înjugând boi puternici, o duceau spre biserică. Diavolul, mâniindu-se pentru piatra aceea luată din capiște, a tulburat boii cei înjugați și i-a făcut ca deodată să alerge, să nu poată să-i țină nimeni. Din acea spaimă, omul care ducea boii, anume Eutihian, prin lucrarea diavolească a fost aruncat la pământ, sub car, cu fața în jos și, trecând carul cu piatră peste dânsul, i-a sfărâmat toate oasele și a murit.
Aflând de acea întâmplare, arhiereul lui Dumnezeu, Partenie, a spus: "Diavoleasca răutate a făcut aceasta. Însă nu vei face, diavole, împiedicare la lucrul lui Dumnezeu". Îndată sculându-se, a luat cu dânsul pe dreptcredincioșii oameni care erau cu el și au mers cu toții la locul unde se întâmplase aceasta. Văzând trupul mortului, și-a plecat sfinții săi genunchi la pământ, spre rugăciune, apoi cu lacrimi s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: "Tu, Doamne, atotputernice, Dătătorule al vieții și al morții, știi din ce pricină vrăjmașul prin meșteșugirile sale a adus moarte asupra zidirii Tale. Dar o! Preabunule! precum totdeauna, așa și acum, arată-i deșartă scornirea lui și pe robul tău Eutihian fă-l părtaș vieții acesteia, arătând celor ce cred în Tine nebiruita Ta putere, că Tu unul ești Dumnezeu și Ție se cuvine slava în veci. Amin".
Pe când făcea sfântul rugăciune către Dumnezeu, s-a întors duhul mortului în trupul lui. Apoi, tot poporul privind pe cel ce fusese mort, a început a grăi: "Slavă Ție, Hristoase, Dumnezeule, Care înviezi și morții!". Și îndată s-a sculat omul sănătos, ca și mai înainte. Apoi luând boii, a dus cu dânșii carul cu piatră până la ușile bisericii. Atunci toți cei care au văzut acea minune și acea neașteptată întoarcere la viață a mortului, au dat slavă și laudă Prea-bunului Dumnezeu.
Se aduceau de pretutindeni bolnavii și cei ce pătimeau de duhuri necurate și toți se tămăduiau cu darul, cu puterea lui Dumnezeu și cu rugăciunea Sfântului Partenie. Tot meșteșugul doctoricesc, în zilele acestui mare plăcut al lui Dumnezeu, nu era întru nimic de trebuință la oameni, deoarece toate bolile se tămăduiau în numele Domnului nostru Iisus Hristos. Între acești bolnavi, era și o fiică a unuia Dionisie, de neam împărătesc, anume Dafna, pe care, fiind cumplit chinuită de diavol, în trei zile a izbăvit-o de chinurile lui. Pe o altă fiică a unuia Mamalie, care era boier în cetatea Smirna, cu numele Agalmatia, care se tulbura de duhul necurat, se tăvălea pe pământ, spumega și înțepenea, el a tămăduit-o. Apoi pe Zoila, o femeie vestită, care avea într-însa duh iscoditor și de acela cu greu se bântuia, a tămăduit-o sfântul.
După aceasta pe un tânăr, anume Nicon, fiu de preot, având într-însul un diavol cumplit ce-l muncea, părinții săi îl duseră la sfântul, la ale cărui picioare aruncându-l, ei se rugau să se milostivească spre el și să-l izbăvească de duhul necurat. Iar omul lui Dumnezeu, Partenie, le-a zis: "Nu este vrednic de tămăduire fiul vostru, căci spre pedeapsă îi este dat lui duhul care îl muncește, de vreme ce este ca un ucigaș de tată. Pentru că adeseori, răbdând de la dânsul ocară și necinste, v-ați rugat întru amărăciunea sufletului vostru că să fie pedepsit de Dumnezeu. Deci, lăsați-l ca așa să fie, pentru că de trebuință îi este lui această pedeapsă". Iar ei, fiind niște părinți iubitori de fii și durându-i inima de fiul lor, au strigat cu lacrimi: "Roagă-te pentru dânsul, dumnezeiescule arhiereu, ca să se izbăvească de cumplitul diavol". Fericitul Partenie, văzând lacrimile cele multe ale părinților și milostivindu-se spre dânsul, s-a rugat cu dinadinsul lui Dumnezeu și îndată a ieșit diavolul din tânărul acela. Părinții, luând pe fiul lor sănătos, s-au întors la casa lor, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu.
O femeie oarecare, pe nume Alexandra, din cetatea ce se numea Arisva, având duh de mânie, care pe mulți vătăma, a fost adusă la slujitorul lui Dumnezeu, Partenie, iar el, certând pe duh, a tămăduit-o și a trimis-o sănătoasă la ai săi. Pe o altă fecioară, fiică a lui Sinodie, din cetatea Avideniei, fiind muncită de diavol și prin munți rătăcindu-se, au prins-o părinții, au dus-o la dreptul, care a tămăduit-o prin punerea mâinilor și prin rugăciune. Pe un ostaș, anume Axan, cu toate mădularele slăbănogite, spălându-l cu apă și rugându-se lui Dumnezeu pentru dânsul, l-a făcut sănătos.
Un om oarecare, Alan, din neam sirian, prin lucrarea necuratului duh ce locuia într-însul, s-a sugrumat cu o funie, în biserica pe care sfântul a zidit-o și era mort chiar la locul celor chemați. De acest lucru înștiințându-se sfântul, a mers la mortul acela și cu rugăciune înviindu-l din morți, a gonit pe diavol dintr-însul. Un bărbat din cetatea Părea, care este între Lampsac și Cizic, a adus la sfântul pe femeia sa îndrăcită, pentru tămăduire, spre care, Sfântul, suflând spre ea și rugându-se, a făcut-o îndată sănătoasă. Asemenea și pe altă femeie îndrăcită, anume Acavia, din satul Chelea, a tămăduit-o plăcutul lui Dumnezeu. Pe femeia Evharia, soția lui Agapit, magistrianul, fiind otrăvită și foarte bolnavă, Sfântul Partenie a făcut-o sănătoasă cu untdelemn sfânt.
Un tânăr, anume Maxim, din cetatea Viza; era în Lampsac, slujind unui diacon. Acela, căzând în boală pântecelui (dizenterie) și neputând să se tămăduiască, a murit. Părinții, auzind de moartea lui, au plecat din Viza în Lampsac ca să îngroape pe fiul lor și, luându-l cu patul, l-au dus în biserică plângând și l-au pus chiar în acel loc unde avea să meargă arhiereul lui Dumnezeu, Partenie. Venind sfântul, a văzut pe cel mort zăcând și pe părinții lui plângând, apoi a lăcrimat singur și, plecându-și genunchii, s-a rugat lui Dumnezeu pentru cel mort, care a înviat îndată; și, ridicându-se, a început a grăi. Sfântul, întinzându-și mâna la dânsul, l-a ridicat și l-a dat părinților sănătos. Toată cetatea se mira foarte mult de niște minuni preaslăvite ca acestea și toți preamăreau pe Dumnezeu.
Teofila, diaconița din satul Asermiei, și cu dânsa o copilă mică, anume Rufina, din același sat, amândouă slăbite de muncirea diavolească, fiind aduse la sfântul, pe amândouă le-a tămăduit, stropindu-le cu apă sfințită și rugându-se pentru dânsele. Asemenea pe Tadasie, care era singur la tatăl său, Ilarie, preotul și prin lucrarea diavolească își pierduse mintea, sfântul l-a tămăduit cu rugăciunea. Pe o bătrână săracă, anume Caliopa și cu dânsa pe o copilă, anume Kiriachi, care pătimeau de duhuri necurate, le-a tămăduit. Apoi, dându-le cele de trebuință, le-a trimis sănătoase acasă.
Între alte multe și nespuse minuni ale sfântului s-a întâmplat și aceasta: în casa în care se lucrau pânzele cele împărătești de porfiră, se sălășluise diavolul și făcea multe supărări lucrătorilor, înfricoșându-i cu năluciri și stricându-le lucrurile lor. De aceea erau în mare mâhnire lucrătorii pentru pagubele cele multe care se făceau prin supărarea diavolească, temându-se de mânia împărătească și de pedeapsă, pentru paguba cea aducătoare de atâta cheltuială. Aflând de aceasta arhiereul lui Dumnezeu, Partenie și fiind rugat de lucrători, s-a dus cu sârguință acolo; și chemând pe diavolul cel necurat care făcea supărări, l-a certat prin înfricoșatul și sfântul nume al lui Hristos și l-a gonit de acolo. Iar diavolul răcnea în auzul tuturor și spunea că este gonit de focul lui Dumnezeu în focul gheenei. Din acea vreme, nu mai era în casa aceea nici o supărare.
După aceasta, diavolul a început a face supărare pescarilor, deoarece, când aruncau mrejele în apă, vedeau în ele, prin nălucirea diavolească, mulțime de pești, iar când trăgeau mrejele la mal, cu multă osteneală, nu găseau nici un peștișor. Așa se osteneau în deșert de multă vreme. Dar nu numai în Lampsac era aceasta, ci și în toate cetățile și satele dimprejurul părților acelora.
Adunându-se toți pescarii din toate cetățile și satele, au venit la sfântul, cerându-i să se roage lui Dumnezeu pentru dânșii, ca să nu se ostenească în deșert cu prinderea peștelui. Iar sfântului, rugându-se cu post și cu lacrimi, i s-a descoperit de la Dumnezeu că prin lucrarea diavolească se face pescarilor o supărare că aceea. Îndată sculându-se sfântul, s-a dus pe la toate malurile și limanurile, făcând rugăciuni și gonind de pretutindeni pe diavol, care se încuibase în ape. Apoi a poruncit pescarilor ca, în fața sa, să arunce mrejele la pescuit. Făcând ei aceasta cu bucurie, prin rugăciunile sfântului, abia au putut să tragă mrejele de mulțimea peștilor. De atunci s-a făcut pescarilor pescuirea cu bună sporire ca și mai înainte.
Șezând sfântul la limanul Catapteliei în vremea pescuitului și fiind trase mrejele, un pește mare ce se numea Tinos, sărind din mreajă, s-a aruncat la picioarele sfântului; iar el, însemnându-l cu semnul crucii, a poruncit să-l taie și să-l împartă la frați, spre slava lui Dumnezeu. După aceea a tămăduit pe un șchiop, anume Calist, făcându-l să umble bine. Pe un alt om, anume Lezvie, fiind cuprins de bube dinspre cap către picioare, nedeosebindu-se în nimic de cei leproși, ungându-l cu untdelemn sfințit și rugându-se în trei zile l-a făcut sănătos.
Odată, arhiereul lui Dumnezeu, Partenie, ducându-se în Tracia pentru trebuințe bisericești și fiind în Mitropolia Iracliei, s-a dus la arhiepiscopul Ipatian, care era bolnav rău. Vorbind cu dânsul, îl întrebă de pricină bolii lui. În acea noapte, Dumnezeu a descoperit plăcutului său, Partenie, că arhiepiscopul Ipatian este pedepsit cu acea grea boală pentru iubirea de argint, căci averile săracilor și ale scăpătaților le păstra la sine.
A doua zi, Sfântul Partenie s-a dus la dânsul și i-a zis: "Scoală-te stăpânule cel mare, că nu ești cuprins de neputință trupească, ci ești pedepsit pentru o neputință sufletească. Deci lepădă pe aceea și vei fi iarăși sănătos". Bolnavul zise: "Mă știu și eu că sunt păcătos și pentru aceea mă pedepsește Dumnezeu, dar mă rog ție a te ruga pentru mine, ca să mă curăț de fărădelegile mele". Grăit-a lui Sfântul Partenie: "Dacă greșește cineva omului, poate că s-ar asculta rugăciunea pentru dânsul, dar greșeala ta este către Dumnezeu. Cele ce sunt ale săracilor întoarce-le lui Dumnezeu și totdeauna vei fi sănătos cu sufletul și cu trupul".
Atunci arhiepiscopul, venindu-și în simțire, a zis: "Părinte, am greșit Domnului meu, Care este drept". Îndată, chemând pe econom, i-a poruncit să aducă argintul adunat din averile cele luate de la săraci și, văzând că erau mai multe, a rugat pe Sfântul Partenie să le împartă la săraci, dar sfântul l-a sfătuit ca să le împartă singur. Atunci bolnavul arhiepiscop a poruncit să-l pună în caretă și să-l ducă în biserica Sfintei Mucenițe Glicheria. Acolo, adunând săracii și scăpătații, le-a împărțit toate cu îndurare. Dar bunul și preamilostivul Dumnezeu, Cel ce n-a defăimat cei doi bani ai văduvei ca și lacrimile desfrânatei și a primit suspinarea vameșului, primind pocăința arhiepiscopului și în trei zile i-a dat sănătate desăvârșită.
Omul lui Dumnezeu, Partenie, venea în toate zilele la bisericile cetății Iraclia, săvârșind în ele obișnuitele rugăciuni. Într-o zi, intrând în biserica ce se numea Ahila, a aflat un om bolnav, spre care, milostivindu-se, și-a plecat genunchii și s-a rugat cu lacrimi preabunului Dumnezeu. Apoi, sculându-se de la rugăciune, a uns pe cel bolnav cu sfântul untdelemn și în același ceas l-a tămăduit și l-a pus pe picioare, poruncindu-i să umble. Apoi s-a dus cel tămăduit într-ale sale, lăudând pe Dumnezeu. Înștiințându-se cetățenii Iracliei de acea neașteptată minune, toți cei care erau cuprinși de orice fel de neputințe și de boli alergau la sfântul și cu puterea lui Dumnezeu, prin rugăciunile plăcutului Său, toți se întorceau sănătoși.
În acea vreme, când Sfântul Partenie săvârșea cu darul și cu puterea lui Hristos minunile, tămăduind diferite boli, era lângă el arhidiaconul bisericii Iraclia, al cărui nume era Ipatian, ca și al arhiepiscopului lui. Acela, văzând minunile ce se săvârșeau, a căzut la picioarele sfântului bărbat, rugându-l cu lacrimi și spunându-i că, în satul său, fiind multă semănătură și răsărind holdele, grădinile, răsadurile și viile toate se uscaseră din cauza secetei. Deci, îi zicea: "Vino în acest loc, preacinstite părinte, ca văzând toate cele uscate, să te rogi lui Dumnezeu să dea ploaie pământului celui însetat și să scape de foamete toată patria noastră". Cinstitul și sfântul bărbat, Partenie, s-a dus cu sârguință la țarini, la grădini și la vii și, văzând toate semănăturile foarte uscate, a lăcrimat și, plecându-și genunchii, s-a rugat mult cu lacrimi către Iubitorul de oameni, Dumnezeu, ca să trimită ploaie pământului și să răsară roadele. Iar Dumnezeu, Cel ce face voia celor ce se tem de El, fiind rugăciunea încă în gura sfântului, a acoperit cerul cu nori și s-a pogorât ploaie multă, care a adăpat pământul din destul.
Sfântul Partenie, rămânând cu arhidiaconul în satul lui, toată noaptea a petrecut-o în rugăciuni, iar a doua zi a zis către arhidiacon: "Ia aminte, o! frate, că știi pe arhiepiscopul tău, cum a fost pedepsit de Dumnezeu cu boală grea, pentru iubirea lui de argint. Iată Domnul mi-a arătat în această noapte că nu după multe zile va trece din viața aceasta, iar tu, în locul lui, vei fi arhiepiscop al cetății Iracliei. Drept aceea să știi că totdeauna să te îngrijești de cei săraci, pentru că aceia milostivesc pe Dumnezeu mai mult decât toate".
După aceasta, binecuvântând sfântul țarinile, grădinile și viile arhidiaconului și făcându-le să rodească cu îndestulare prin a sa rugăciune și binecuvântare, s-a întors în cetate. Apoi a mers la arhiepiscop ca să-l sărute și apoi să plutească cu corabia în calea sa. Arhiepiscopul, întâmpinându-l, l-a îmbrățișat cu dragoste; apoi, șezând și vorbind între ei, Sfântul Partenie a zis către arhiepiscop: "Îți vestesc, o! stăpâne, că nu după multe zile, te vei dezlega din trup și vei merge către Domnul, căci te cheamă Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, iar tu, ducându-te către El, vei lăsa după tine – precum mi-a descoperit Domnul – moștenitor bun, pe Ipatian, arhidiaconul tău". Răspuns-a arhiepiscopul: "Fie voia Domnului". Și sărutându-se unul pe altul cu sărutare sfântă, s-au despărțit. După aceea, a plutit Sfântul Partenie de la cetatea Iracliei și, în puține zile, a ajuns în cetatea Lampsacului. Trecând nu multă vreme, s-a îmbolnăvit iarăși arhiepiscopul Iracliei și s-a odihnit întru Domnul. În locul lui a fost ales Ipatian, cel ce a fost arhidiacon și astfel s-a împlinit prorocirea sfântului.
Sosind vara și făcându-se secerișul și adunarea tuturor roadelor, a mers arhiepiscopul Ipatian la satul său, la țarini și la vii, care mai înainte se uscaseră de secetă și le-a aflat cu multe roade îndestulate, mai mult decât în toți anii dinainte, și aceasta se făcuse cu rugăciunile și binecuvântarea Sfântului Partenie. Umplând arhiepiscopul o corabie plină cu grâu, cu vin și cu toate roadele, s-a dus în Lampsacul făcătorului de minuni, ca să-i dea mulțumire pentru binecuvântarea sa. Sfântul a primit cu dragoste pe arhiepiscopul Iracliei, însă roadele aduse de dânsul n-a voit să le primească, zicându-i: "Mulțumește lui Dumnezeu pentru toate, iar pe acestea să le împarți fraților". După multă vorbire folositoare cu sfântul, întorcându-se arhiepiscopul Ipatian la locul său, a împărțit la frații săi mulțime de grâu, de vin și de toate roadele, după porunca omului lui Dumnezeu, povestind la toți, până la sfârșitul său, măririle lui Dumnezeu, pe care le-a făcut prin robul său, Partenie.
Strălucind asemenea cu îngerii prin viață plăcută lui Dumnezeu, marele făcător de minuni, Sfântul Partenie, și pe mulți întorcându-i de la idoli la adevăratul Dumnezeu, tămăduind nenumărate boli, aproape de sfârșitul vieții sale, s-a îmbolnăvit și chemându-se de Domnul, s-a dus la El în șapte zile ale lunii februarie, odihnindu-se cu pace în bătrânețe fericite.
Atunci s-a înștiințat îndată despre cinstita mutare a Sfântului Partenie în cetățile și în țările cele de primprejur și s-au adunat de pretutindeni arhiepiscopii, la îngroparea lui, adică arhiepiscopul Iracliei, al Cizicului, al Melitopoliei, al Pariei și mulți alți episcopi și preoți. Deci au făcut sfântului îngropare slăvită, cu psalmi, cu laude și cu cântări duhovnicești, punând cinstitul lui trup aproape de soborniceasca biserică, în casa de rugăciuni zidită de dânsul. Se dădeau, de la mormântul lui cel sfânt, multe tămăduiri neputincioșilor. Pentru că nu numai în viața sa, ci și după moarte, acest doctor fără de plată și făcător de minuni pe cei leproși îi curăța, diavolii din oameni îi scotea și toată boala tămăduia. Iar acum tămăduiește și vindecă sufletele și trupurile noastre cu rugăciunile sale, prin darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, se cuvine slava în veci. Amin.
Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților
În această lună, ziua a șaptea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Partenie, episcopul Lampsacului;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Luca cel din Elada;
Tot în această zi, pomenirea sfinților o mie și trei slujitori mucenici, și a celor patru demnitari, care au suferit mucenicia în Nicomidia;
Tot în această zi, pomenirea sfântului Serapion, episcop de Tmuis (Egipt), care de foc s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfinților șase mucenici din Frigia, care de foc s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Aprion, episcopul Ciprului;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Petru, care s-a nevoit în Monovata;
Tot în această zi, pomenirea sfântului Teopempt și a celor împreună cu el.
În această lună, ziua a opta, pomenirea sfântului măritului marelui mucenic Teodor Stratilat;
Tot în această zi, pomenirea sfântului proroc Zaharia;
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Nichifor și Ștefan, care prin sabie s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfintelor surori Marta și Maria, și a cuviosului Licarion mucenicul, care de sabie s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Filadelf și Policarp;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Macarie, episcopul Pafosului;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Perghet.
Pe Sfântul Ierarh Partenie, episcopul Lampsacului să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Ierarhe Partenie roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.
Sursă: pravila.ro, facebook.
Slava lui Dumnezeu întru toți sfinții lui slujitorii lui Dumnezeu și cetățeni ai raiului
AMIN DOAMNE AJUTĂ.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!