† Sfântul Ierarh Ioan Maximovici
(2 iulie)

Sfântul Ierarh Ioan Maximovici de Shanghai, Europa Occidentală și San Francisco a fost un mare ascet, nebun pentru Hristos, misionar, care a primit încă din viață harisma vindecărilor. Este serbat în calendarul ortodox în data de 2 iulie.

Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇

Sfântul Ierarh Ioan Maximovici (sinaxar)

Sfântul Ioan s-a născut la 4 iunie 1896, în satul Adamovka din gubernia Harkov, în sudul Rusiei, astăzi actuala Ucraina. A fost membru al familiei de nobili ucraineni Maximovici, din care a făcut parte Sfântul Ioan din Tobolsk – mitropolit, scriitor si poet duhovnicesc, luminator al Siberiei, care a trimis prima misiune ortodoxa in China si a savarsit numeroase minuni.

Tatăl său, Boris, era căpetenia nobilimii dintr-o parte a guberniei Harkov, iar unchiul său era rector al Universității din Kiev. A primit la botez numele Mihail, ocrotitorul său ceresc fiind Arhanghelul Mihail. A fost un copil bolnăvicios și mânca puțin, era firav si bland.

Mihail a imbratisat viata crestina inca de mic. Își petrecea toată vara la mănăstirea Sviatogorsk, aflată în vecinătatea moșiei părinților săi. Nu i-au placut jocurile zgomotoase si deseori era adancit in gandurile sale. Isi imbraca in vesminte monahale soldateii si colectiona icoane, carti duhovnicesti si istorice. Adesea, pe cand se juca, repeta pasaje din slujbele bisericesti. Vazand credinta si evlavia lui Mihail, femeia care se ocupa de educatia lui, o frantuzoaica de credinta catolica, a cerut sa fie botezata in Ortodoxie.

Intr-una dintre predicile sale, cugetand la inceputul credintei sale, Sfantul Ioan Maximovici avea sa spuna: "Din prima zi in care am inceput sa fiu constient de mine, am dorit sa slujesc adevarului si dreptatii. Parintii au pus in mine dorinta de a apara neclintit adevarul si sufletul meu a fost fermecat de pilda celor care isi dadusera viata pentru el."

Adolescența Sfântului și anii tinereții

Sfântul Ierarh Ioan Maximovici 2 iulie - a
Sfântul Ioan Maximovici - adolescent

In anul 1907, la varsta de unsprezece ani, Mihail a intrat la Scoala de Cadeti din Poltava. În acești ani, l-a întâlnit și l-a frecventat pe episcopul Teofan al Poltavei, un vestit ascet, care a rămas pentru el un model de sfințenie până la sfârșitul vieții.

In cadrul scolii militare, cu ocazia aniversarii a doua sute de ani de la victoria rusilor in Batalia de la Poltava, a fost organizat un mars festiv. Cand Mihail Maximovici a ajuns in dreptul Catedralei orasului, s-a oprit si, cu fata spre biserica, s-a inchinat. Toti cei din jurul sau au inceput sa rada, iar conducerea Scolii a hotarat sa-l sanctioneze pentru aceasta fapta. In schimb, marele print Konstantinovici, a dat ordin sa nu fie pedepsit.

În 1914, Mihail a absolvit școala de cadeți și urmând vocației sale intime a hotărât să intre la Academia Duhovnicească de la Kiev. Părintii aveau însă alte planuri pentru el, insistând să se înscrie la facultatea de drept, și, din ascultare, el a renunțat la dorința sa. A absolvit în 1918 Universitatea Imperială Harkov, Facultatea de Drept, înainte ca Sovietele să o ia în stăpânire. A fost repartizat la Curtea districtuală din Harkov, unde a lucrat în vremea când Ucraina era condusă de Hatmanul Skoropadski și pe când acolo era Armata Voluntarilor.

Harkov, locul unde Vlădica și-a petrecut anii de formare, era un adevărat oraș al Sfintei Rusii, iar tânărul Mihail, sensibil la revelațiile sfințeniei, a dobândit acolo modelul vieții sale viitoare. Existau două icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, Oxerianskaia și Eletskaia, care erau purtate de două ori pe an, într-o procesiune religioasă, de la mănăstirile unde erau păstrate cu sfințenie la Catedrala Adormirii Maicii Domnului. La Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului, într-o grotă cu fresce de sub altar, se află moaștele Sfântului Arhiepiscop Meletie Leontovici, care, după moartea sa din 1841, i-a ajutat în chip minunat pe cei care i-au slujit la racla sa un parastas. Incă din timpul vieții Arhiepiscopul era cinstit pentru asceza sa aspră, îndeosebi pentru fapta ascetică a lipsirii de somn. Se știa că petrecea nopți întregi nemișcat, cu brațele ridicate, adâncit în rugăciune. A cunoscut mai dinainte ziua și ora când avea să moară. Tânărul Mihail îl venera pe acest sfânt ierarh.

Astăzi se poate observa că Arhiepiscopul Ioan îi seamănă cel puțin în trei privințe sfântului din Harkov: nu a dormit în pat vreme de 40 de ani; și-a cunoscut dinainte timpul morții; iar acum se odihnește sub o catedrală, într-o capelă specială, unde aproape zilnic cei care îi cer ajutorul fac parastase și citesc Psaltirea la racla sa. Este un caz unic de strămutare, cum s-ar spune, a unei părți din Sfânta Rusie în America contemporană.

La Universitatea din Kiev, Vlădica își petrecea mai mult timp citind Viețile Sfinților decât mergând la cursuri; cu toate acestea era un student foarte bun. Este limpede că se vedea încă de la acea vârstă faptul că îi imita pe Sfinți, de vreme ce Arhiepiscopul Antonie de Harkov, una dintre marile personalități ale Bisericii din acele vremuri (mai târziu Mitropolit, cel dintâi candidat la Scaunul Patriarhal al Moscovei și primul Ierarh al Bisericii ruse din afara Rusiei) a făcut eforturi deosebite ca să îl cunoască și apoi l-a ținut pe tânăr aproape de el și i-a îndrumat formarea duhovnicească.

Anii de maturitate al lui Mihail Maximovici și sfârșitul studiilor lui au coincis cu începutul groaznicei revoluții bolșevice. In anul 1915, pe cand Mihail avea nouasprezece ani, in Rusia a izbucnit Revolutia. Cand autoritatile politice au hotarat sa strice si sa topeasca unul dintre marile clopote ale Catedralei din Harkov, Mihail Maximovici s-a opus in mod public, impreuna cu alti tineri crestini. Nu a fugit, nu s-a ascuns. A fost arestat, dar intr-o luna a fost eliberat. Apoi, a fost inchis a doua oara si iarasi eliberat.

În 1921, în timpul Războiului Civil Rus, Vlădica, împreună cu părinții, frații și sora sa, a fost evacuat în Belgrad, unde și el, și frații săi s-au înscris la Universitatea din oraș. Unul dintre frați a absolvit Facultatea Tehnică și a devenit inginer, celălalt a terminat Dreptul și lucra în poliția iugoslavă. Vlădica a terminat în 1925 Facultatea de Teologie. În aniii studenției și-a câștigat pâinea vânzând ziare.

Tunderea în monahism

În 1924 Vlădica a fost hirotesit citeț în biserica rusă din Belgrad de către Mitropolitul Antonie, care a continuat să aibă o influență foarte însemnată asupra lui; iar Vlădica, la rândul său, avea cel mai profund respect și devotament pentru – mai-marele său. În 1926 Mitropolitul Antonie l-a tuns: în monahism și l-a hirotonit ierodiacon în Mănăstirea Milkov, dându-i numele Ioan, după ruda îndepărtată a lui Vlădica, Sfântul Ioan Maximovici din Tobolsk. In aceelași an, pe 21 noiembrie, Vlădica a fost hirotonit ieromonah de către Episcopul Gavriil de Celeabinsk.

Din 1925 până în 1927 Vlădica a predat religia la Școala Sârbă de Stat, iar din 1929 până în 1934 a fost profesor și îndrumător la Seminarul Sârb Sfântul Ioan Teologul din Bitolia. Aici slujea Sfânta Liturghie în limba greacă pentru comunitatea greacă și cea macedoneană, care îl prețuiauu foarte mult.

Orașul Bitolia se afla în eparhia Ochrida (Ohrid), al cărei episcop din acele vremuri era Sfântul Nicolae Velimirovici – un "Gură de Aur al sârbilor", cunoscut predicator, poet, scriitor, organizator și întemeietor al mișcării religioase populare. Acesta, la fel ca și Mitropolitul Antonie, l-a prețuit și l-a iubit pe tânărul ieromonah Ioan și a avut o înrâurire bună asupra lui. Nu o dată a fost auzit spunând: Dacă vreți să vedeți un sfânt în viață, mergeți la Bitolia la părintele Ioan.

Asceza Sfântului Ioan Maximovici

Căci, într-adevăr, începuse să devină limpede că acesta era un om cu totul extraordinar. Studenții lui au fost primii care au descoperit ceea ce a fost poate cea mai mare faptă de asceză a lui Vlădica. Mai întâi au observat că rămânea treaz mult timp după ce toți ceilalți se culcau; mergea noaptea prin dormitoare, ridica păturile care alunecaseră și îi acoperea pe cei ce dormeau și nu bănuiau nimic, făcând Semnul Crucii deasupra lor. În cele din urmă s-a descoperit că nu dormea aproape deloc, niciodată în pat, îngăduindu-și în fiecare noapte nu-mai o oră sau două de odihnă incomodă, stând jos sau încovoiat pe podea, rugându-se în fața icoanelor. După mulți ani chiar el a recunoscut că nu mai dormise în pat de când intrase în monahism. O astfel de practică ascetică este foarte rară, însă nu neîntâlnită în tradiția ortodoxă.

Marele întemeietor al monahismului cenobit din secolul al IV-lea, Sfântul Pahomie cel Mare, când a primit Regula vieții monahale de obște de la un înger, a auzit cu privire la somn cele ce urmează: "Iar ei (călugării) nu vor dormi culcați, ci le vei face scaune așa încât atunci când stau jos să își poată sprijini capul." (Regula 4)

Arhiepiscopul Averchie de la Mănăstirea Sfânta Treime din Jordanville, pe atunci tânăr ieromonah, a fost martor al impresiei puternice pe care o făcuse Ieromonahul Ioan asupra studenților seminariști. Când se întorceau acasă în vacanță, aceștia vorbeau de îndrumătorul lor extraordinar care se ruga neîncetat, slujea Sfânta Liturghie sau cel puțin primea Sfânta Împărtășanie zilnic, ținea posturi aspre, nu dormea niciodată culcat și a cărui adevărată dragoste părintească le insufla idealurile înalte ale creștinismului și ale Sfintei Rusii (Orthodox Russia, nr. 14 din 1966).

Sfântul Ioan Maximovici ajunge episcop "din greșeală"

Sfântul Ierarh Ioan Maximovici 2 iulie - b
Sfântul Ierarh Ioan Maximovici 2 iulie

În 1934 s-a hotărât ca Ieromonahul Ioan să fie înălțat la rangul de episcop. În ceea ce-l privește, nimic nu îi era mai străin. O doamnă care îl cunoștea povestește cum l-a întâlnit atunci în tramvai în Belgrad. El i-a spus că este în oraș din cauza unei greșeli, fiind chemat în locul unui alt Ieromonah Ioan care urma să fie hirotonit episcop! Când s-au întâlnit a doua zi a informat-o că situația era și mai gravă decât crezuse el: chiar pe el voiau să-l facă episcop! Când se împotrivise, spunând că nici nu se pune problema, fiindcă are un defect de vorbire și nu poate pronunța limpede, i se spusese doar că și prorocul Moise avusese aceleași greutăți.

Hirotonirea a avut loc pe 28 mai 1934. Vlădica a fost ultimul dintre nenumărații episcopi hirotoniți de Mitropolitul Antonie, și prețuirea extraordinară de care se bucura din partea venerabilului ierarh poate fi văzută și într-o scrisoare pe care acesta a trimis-o Arhiepiscopului Dimitrie din Extremul Orient. Refuzând invitația de a se retrage în China, mitropolitul scrie: "… însă în locul meu, ca pe sufletul, ca pe inima mea, vi-l trimit pe Vlădica Episcopul Ioan. Acest om mic, firav, care arată aproape ca un copil, este de fapt o minune de tărie și asprime ascetică în vremurile noastre de slăbire duhovnicească totală." (Orthodox Russia, nr. 13 din 1966.) Lui Vlădica i-a fost încredințată eparhia Shanghai.

Sfântul Ierarh Ioan Maximovici la Shanghai

Vlădica a sosit în Shanghai la sfârșitul lui noiembrie, la Praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, și a găsit aici o catedrală enormă neterminată și un conflict de jurisdicție care trebuia rezolvat. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să refacă unitatea Bisericii. A stabilit legături cu sârbi, cu greci, cu ucraineni. A acordat o atenție deosebită educației religioase și și-a făcut o lege din a fi prezent la examenele orale de la orele de catehism din toate școlile ortodoxe din Shanghai. A devenit imediat ocrotitorul a diferite societăți de caritate și binefacere și a luat parte în mod activ la munca acestora, cu deosebire după ce a văzut cât de strâmtorați erau cei mai mulți dintre păstoriții săi, refugiați din Uniunea Sovietică. Nu s-a dus niciodată la ceai la cei bogați, dar putea fi văzut oriunde erau oameni în nevoie, indiferent de oră sau de vreme. A întemeiat o casă pentru orfani și pentru copiii cu părinți nevoiași, încredințând-o ocrotirii cerești a unui sfânt pe care îl prețuia foarte mult, Sfântul Tihon din Zadonsk, care iubea copiii. Vlădica însuși aduna copiii bolnavi și înfometați de pe străzile și aleile întunecoase ale mahalalelor din Shanghai. Cu opt copii la început, orfelinatul a adăpostit mai târziu până la o sută de copii o dată și în total cam trei mii cinci sute.

Arhiepiscopul participa des la orele de religie, interesându-se de nivelul de pregătire al celor mici. Copiii erau preferații episcopului. Îi catehiza, le trimitea felicitări, le aducea daruri. Îi putea privi minute în șir cu acea privire caldă și luminoasă care îi învăluia așa cum mama își cuprinde în brațe copiii. "În clipa în care se uita la tine, te știai cel mai iubit din lume", aveau să mărturisească, mai târziu, cei ce l-au cunoscut. Pentru că orfanii aveau mari dificultăți emoționale înaintea marilor sărbători creștine, când vedeau cum părinții au grijă de copiii lor cumpărându-le daruri, vlădica Ioan s-a străduit să fie și tată și mamă pentru cei sărmani.

Când au venit comuniștii, Vlădica a evacuat întregul orfelinat, mai întâi pe o insulă din Filipine, apoi în America.

Viața de zi cu zi a Sfântul Ierarh Ioan Maximovici

Despre misiunea în China, el avea sa spuna: "Reusita pastoririi se intemeiaza pe rugaciune." Rugăciune însoțită de un program zilnic echilibrat. Șase ore pe zi, slujire în biserică; șase ore, studiu și rugaciune particularaă; șase ore, cercetarea celor bolnavi și nevoiasi; șase ore, odihnă.

Curând, noua sa turmă și-a dat seama că Vlădica era un mare ascet. Miezul ascezei sale erau rugăciunea și postul. Mânca o dată pe zi, la ora 11 noaptea. În prima și ultima săptămână din Postul Mare nu mânca deloc, iar în restul acestui post și în cel al Crăciunului mânca numai pâine de la altar. Nopțile și le petrecea de obicei în rugăciune, iar când, în cele din urmă, era epuizat își apleca capul pe podea și fura câteva ore de somn înainte de răsărit. Când venea vremea să slujească Utrenia, cineva bătea la ușă, dar zadarnic; deschideau ușa și îl găseau pe Vlădica ghemuit pe podea în colțul cu icoane, biruit de somn. Atins ușor pe umăr, sărea în sus, și în câteva minute era în biserică la slujbă – cu apa rece scurgându-se din barbă, dar pe deplin treaz.

Vlădica slujea în catedrală în fiecare dimineață și seară, chiar și când era bolnav. Săvârșea zilnic Sfânta Liturghie, așa cum avea să facă tot restul zilelor sale, și, dacă dintr-un motiv oarecare nu putea, tot primea Sfânta Împărtășanie. Oriunde ar fi fost, nu pierdea nici o slujbă. "Odată, după cum mărturisește cineva, piciorul lui Vlădica era îngrozitor de umflat și consiliul de medici, temându-se de o cangrenă, i-a prescris spitalizare imediată, ceea ce Vlădica a refuzat categoric. Apoi medicii ruși au informat Consiliul parohial că nu-și mai asumă nici o răspundere pentru sănătatea și chiar pentru viața pacientului. Membrii Consiliului parohial, după ce l-au rugat îndelung să aibă milă și l-au amenințat că-l iau cu forța, l-au silit pe Vlădica să accepte și a fost trimis la Spitalul Rusesc în dimineața zilei dinaintea Praznicului înălțării Sfintei Cruci. La ora șase însă Vlădica a venit la catedrală pe jos, șchiopătând, și a slujit. Într-o zi umflătura i-a dispărut în întregime."

Sfântul purta haine făcute din cel mai ieftin material chinezesc și papuci sau sandale moi, totdeauna fără șosete, indiferent de vreme. Adeseori mergea desculț, uneori după ce își dăduse sandalele vreunui sărac. Chiar și slujea desculț, lucru pentru care era criticat cu asprime.

Mărturii ale celor care l-au cunoscut pe Sfântul Ioan Maximovici - Minuni ale Sfântului în timpul vieții

Sfântul ia Sfânta Împărtășanie după o femeie bolnavă de turbare

Atenția neîntreruptă pe care Vlădica o acorda jertfei de sine izvora din frica lui Dumnezeu, pe care o avea în tradiția Bisericii primare și a Sfintei Rusii. Următoarea întâmplare, istorisită de O. Skopicenko și adeverită de mulți oameni din Shanghai, ilustrează grăitor credința sa cutezătoare, neclintită în Hristos.

"O doamnă, Menșikova, fusese mușcată de un câine turbat. Injecțiile antirabice ori le refuzase, ori le făcuse neglijent… Și apoi a fost doborâtă de groaznica boală. Episcopul Ioan a aflat și a venit la muribundă. I-a dat Sfânta Impărtășanie, însă tocmai atunci ea a început să aibă o criză; a făcut spume la gură și în același timp a scuipat Sfintele Daruri pe care tocmai le primise. Iar Vlădica a cules de pe jos și a înghițit Sfintele Daruri vomitate de bolnavă. Cei care erau cu el au strigat: "Ce faci, Vlădica ?! Turbarea este foarte contagioasă!" Dar Vlădica a răspuns liniștit: "N-o să se întâmple nimic; sunt Sfintele Daruri". Și, într-adevăr, nu s-a întâmplat nimic.

Oamenii îl vedeau pe sfânt în Lumină în timp ce slujea

Se știa deja că Vlădica era nu numai un drept și un ascet, ci era și atât de aproape de Dumnezeu, încât fusese înzestrat cu darul înainte-vederii și rugăciunile lui săvârșeau vindecări: O povestire impresionantă, spusă de un martor ocular, Lidia Liu, aduce mărturie despre înălțimea duhovnicească a lui Vlădica.

"Vlădica a venit în Hong Kong de două ori. E ciudat, dar eu, pe când nu-l cunoșteam încă, i-am scris, rugându-l să ajute o văduvă cu copii și întrebându-l și în legătură cu niște probleme duhovnicești, dar el nu mi-a răspuns. A trecut un an. Vlădica a venit la Hong Kong și eu eram într-un grup mare care s-a dus să-l întâlnească la biserică. Vlădica s-a întors spre mine și mi-a spus: "Tu mi-ai scris scrisoarea aceea!" Am rămas uluită, căci Vlădica nu mă mai văzuse niciodată-.

S-a cântat o rugăciune, după care Vlădica, stând în picioare în fața pupitrului, a ținut o predică. Eu stăteam lângă mama și amândouă am văzut o lumină care îl înconjura pe Vlădica până la pupitru – o strălucire cam de treizeci de cm în jurul lui. Acest lucru a durat destul de mult. Când s-a terminat predica, uimită de un asemenea fenomen neobișnuit, i-am povestit ceea ce văzusem lui R.V. S., care ne-a spus: "Da, mulți credincioși au văzut-o. Și soțul meu, care stătea puțin mai departe de noi, a văzut această lumină".

Sfântul Ierarh Ioan Maximovici salvează muribunzii

Lui Vlădica îi plăcea foarte mult să cerceteze pe cei bolnavi, lucru pe care îl făcea în fiecare zi, spovedind și împărtășind oamenii. Dacă starea vreunui pacient devenea critică, Vlădica se ducea la el la orice oră din zi și din noapte, ca să se roage la căpătâiul lui. In cele ce urmează redăm una dintre minunile neîndoielnice săvârșite prin rugăciunile lui Vlădica; aceasta a fost înscrisă în arhiva Spitalului Regional din Shanghai (sursă: N. Makovaia).

"L. D. Sadkovskaia era foarte pasionată de sportul curselor de cai. Odată a fost aruncată jos de pe cal; s-a lovit cu capul de o piatră și și-a pierdut cunoștința. A fost adusă la spital în stare de inconștiență. Un consiliu de medici a declarat în unanimitate că nu mai are nici o speranță și că este puțin probabil să mai trăiască până dimineață. Aproape nu mai avea puls; craniul era fracturat în mai multe locuri, astfel încât bucățele din el apăsau pe creier, într-o astfel de stare ar fi murit pe masa de operație. Chiar dacă inima ei ar fi rezistat unei operații și dacă aceasta ar fi reușit, tot ar fi rămas surdă, mută și oarbă.

Sora ei, după ce a auzit toate acestea, a alergat la episcopul Ioan disperată, implorându-l să o salveze. Vlădica a ascultat-o: a venit la spital și le-a poruncit tuturor să iasă din cameră, unde s-a rugat timp de vreo două ore. Apoi l-a chemat pe medicul-șef și i-a cerut să o examineze din nou. Ce uimit a fost doctorul să descopere că pulsul era normal! El a fost de acord să o opereze imediat, însă numai în prezența Episcopului Ioan. Operația a reușit și doctorii au fost uluiți când pacienta și-a recăpătat cunoștința și a cerut ceva de băut. Acum vede și aude foarte bine. Încă trăiește și poate vorbi, poate vedea și auzi. O cunosc de treizeci de ani".

Sfântul îngrijea bolnavii mintal și îndrăciții, care ascultau de el

Vlădica cerceta și închisoarea și săvârșea Sfânta Liturghie pentru condamnați pe o masă mică, grosolană, însă cea mai grea îndatorire a unui păstor este să-i cerceteze pe bolnavii mintal și pe îndrăciți – iar Vlădica îi deosebea limpede pe unii de ceilalți. În afara orașului Shanghai se găsea un spital de boli mintale și numai Vlădica avea puterea spirituală de a-i vizita pe acești oameni îngrozitor de bolnavi. Le dădea Sfânta Împărtășanie, iar ei, uimitor, o primeau liniștiți și îl ascultau. Întotdeauna așteptau cu nerăbdare vizitele sale și îl întâmpinau cu bucurie.

Sfântul cerceta bolnavii noaptea, pe timp de război

Vlădica era foarte curajos, în timpul ocupației japoneze autoritățile japoneze au încercat în toate chipurile posibile să plece voinței lor colonia rusească. Se făceau presiuni prin căpeteniile Comitetului Emigranților Ruși. Doi dintre președinții acestui Comitet s-au luptat să-i păstreze independența, și drept urmare amândoi au fost omorâți. Colonia rusească a fost cuprinsă de confuzie și de teroare și în acel moment Vlădica Ioan, deși prevenit de rușii care colaborau cu japonezii, s-a declarat căpetenia vremelnică a coloniei rusești.

În timpul ocupației japoneze era foarte primejdios să mergi pe stradă noaptea și cei mai mulți aveau grijă să fie acasă înainte de a se întuneca. Vlădica însă, neluând în seamă primejdia, a continuat să îi cerceteze pe bolnavi și pe nevoiași la orice oră din noapte, și nu l-a atins niciodată nimic.

La sfârșitul războiului s-au făcut presiuni și încercări de a-i convinge pe preoții ruși de pretutindeni să se supună "Patriarhului" nou-ales al Bisericii Sovietice. Cinci dintre cei șase ierarhi din Extremul Orient s-au supus; numai Episcopul Ioan, rezistând oricărei încercări de convingere și oricărei amenințări, a rămas credincios Bisericii Ruse de peste hotare. Iar în 1946 a fost înălțat la rangul de Arhiepiscop al tuturor credincioșilor ruși din China.

Sfântul ajungea miraculous la căpătâiul muribunzilor și se ruga pentru ei

In anul 1948, in spitalul Fratiei Ortodoxe Ruse, din Shanghai, la trei ceasuri dupa miezul noptii, un om grav bolnav a cerut asistentei sa-l cheme pe Arhiepiscopul Ioan, pentru a-l impartasi. In acel timp, orasul era cuprins de o furtuna puternica, iar cablurile electrice fusesera rupte de vant. Bolnavul insista cu cererea sa, iar asistenta ii tot explica imposibilitatea implinirii ei. Dupa o jumatate de ceas, Sfantul Ioan s-a aflat batand la usa spitalului si zicand: "Sunt episcopul Ioan. Deschideti. Sunt asteptat." Intrand in curte, a zis portarului: "Este aici un om foarte bolnav care ma asteapta. Duceti-ma la el." O marturie in plus pentru faptul ca sfintii asculta rugaciunile celor care ii chema in ajutor, atat in viata, cat si dupa moartea lor.

In toate spitalele europene se stia despre acest arhiereu, care era in stare sa se roage toata noaptea pentru un muribund. Era chemat la capataiul bolnavului - fie el catolic, protestant, ortodox, evreu sau oricare altul - pentru ca atunci cand el se ruga, Domnul era milostiv.

Sfântul apăra Filipinele de taifunuri

O dată cu venirea comuniștilor, rușii din China au fost siliți iarăși să fugă, cei mai mulți prin Insulele Filipine. În 1949 aproximativ cinci mii de refugiați din China continentală trăiau într-o tabără a Organizației Internaționale pentru Refugiați, pe insula Tubabao din Filipine, așezată în calea taifunurilor sezoniere, care se abat asupra acelei părți a Pacificului. În timpul celor 27 de luni, cât a fost ocupată tabăra, insula a fost amenințată numai o dată de un taifun, care în cele din urmă și-a schimbat cursul și a ocolit-o.

Când un rus le-a spus filipinezilor că se teme de taifunuri, aceștia au replicat că nu trebuie să-și facă griji, fiindcă "bărbatul vostru sfânt vă binecuvântează tabăra din patru direcții în fiecare noapte". Era vorba despre Vlădica Ioan, căci nici un taifun nu s-a abătut asupra insulei câtă vreme a fost el acolo. După ce tabăra a fost evacuată aproape în întregime, oamenii s-au stabilit prin alte locuri (mai ales în SUA și Australia) și nu mai rămăseseră decât vreo 200 de persoane pe insulă, aceasta a fost măturată de un taifun îngrozitor, care a distrus în întregime tabăra.

Vlădica s-a dus chiar el la Washington, D.C., pentru a-și aduce oamenii în America. Și aproape toată tabăra a venit în Lumea Nouă – din nou mulțumită lui Vlădica.

Sfântul Ioan Maximovici ajunge Arhiepiscop la Paris și Bruxelles

O dată încheiată ieșirea turmei sale din China, în 1951 Arhiepiscopului Ioan i s-a încredințat un nou câmp pentru străduințele sale de păstor: Sinodul de episcopi l-a trimis în Arhiepiscopia Europei Apusene, scaunul episcopal fiind la Paris și apoi la Bruxelles. El era acum unul dintre ierarhii de frunte ai Bisericii Ruse din afara Rusiei și i se cerea adesea să participe la întrunirile Sinodului din New York.

În Europa Apuseană, Vlădica s-a interesat foarte mult nu numai de rușii din diaspora, pentru care s-a străduit neobosit, cu nevoințe asemănătoare celor din Shanghai, ci și de localnici. A primit în jurisdicția sa Biserici ortodoxe locale, cea olandeză și cea franceză, ocrotindu-le și încurajând creșterea lor ortodoxă. A săvârșit Sfânta Liturghie în limba olandeză și în franceză, așa cum mai înainte slujise în greacă și chineză și cum avea să o facă mai târziu în engleză.

Interesul și dăruirea lui Vlădica pentru sfinții Bisericii, despre care se părea că are deja cunoștințe nesfârșite, s-au extins și asupra sfinților Europei Apusene dinaintea schismei Bisericii Romano-Catolice, dintre care mulți, cinstiți numai local, nu erau cuprinși în nici un calendar ortodox cu sfinți. El a adunat Viețile lor și imagini cu ei și apoi i-a prezentat Sinodului o listă lungă cu numele lor.

Sfântul a slujit în mijlocul străzii, la Marsilia, la locul uciderii regelui Serbiei, Alexandru

În Europa Apuseană, la fel ca în China, oamenii au învățat să se aștepte la orice lucru neprevăzut din partea lui Vlădica, căci el a continuat și aici să-și întemeieze viața pe legea lui Dumnezeu, negândindu-se la stânjeneala sau uimirea pe care acest lucru l-ar putea stârni uneori în cei călăuziți mai mult de legile omenești. Odată Vlădica era în Marsilia și a hotărât să slujească un parastas la locul uciderii nemiloase a regelui Serbiei, Alexandru. Nici unul dintre preoții săi, dintr-o jenă neîntemeiată, nu a vrut să slujească alături de Vlădica. Chiar așa, ce idee – să slujești în mijlocul străzii! Așa că Vlădica s-a dus singur. Locuitorii Marsiliei au fost uimiți sa vadă un preot cu veșminte neobișnuite, cu părul și barba lungi, mergând în mijlocul străzii cu o valiză și o mătură. Fotografii de la știri l-au văzut și l-au fotografiat, în cele din urmă s-a oprit, a măturat o bucată de trotuar, și-a deschis valiza și a început să scoată afară conținutul acesteia. A pus un vultur pe locul măturat, a ars tămâie și a început să slujească un parastas.

Vlădica a devenit cunoscut pentru sfințenia lui nu numai ortodocșilor, ci și neortodocșilor, într-una dintre bisericile catolice din Paris, un preot a încercat să-i inspire pe tineri cu aceste cuvinte: "Cereți dovezi, spuneți că în zilele noastre nu mai sunt nici minuni, nici sfinți. De ce v-aș da dovezi teoretice, când astăzi umblă pe străzile Parisului un sfânt –Saint Jean Nus Pieds (Sfântul Ioan cel Desculț)?" Astfel, mulți oameni mărturisesc despre minunile săvârșite de Arhiepiscopul Ioan în Europa Apuseană.

Sfântul Ierarh Ioan Maximovici reînvie Biserica din San Francisco

Vlădică Ioan poate fi considerat ocrotitorul adevăratei Ortodoxii în Lumea Nouă. In San Francisco, orașul cu cea mai mare catedrală din Biserica Rusă din afara Rusiei, un prieten de-o viață al lui Vlădica, Arhiepiscopul Tihon, s-a retras din cauza problemelor de sănătate și, în lipsa lui, construirea unei noi mari catedrale s-a oprit, o ceartă aprigă paralizând comunitatea rusească. La cererea stăruitoare a mii de ruși din San Francisco care îl cunoscuseră în Shanghai, în 1962 Sinodul l-a trimis acolo pe Arhiepiscopul Ioan, ca pe singurul ierarh capabil să readucă pacea în comunitatea dezbinată. El a ajuns la locul ultimei sale misiuni ca episcop la exact douăzeci și opt de ani după ce venise pentru prima dată în Shanghai: la sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, pe 21 noiembrie (4 decembrie) 1962.

Sub îndrumarea lui Vlădica pacea a fost restabilită într-o oarecare măsură, paralizia comunității a încetat, iar Catedrala Maicii Domnului în cinstea icoanei Bucuria celor Necăjiți a fost terminată. Însă chiar și în rolul de făcător de pace Vlădica a fost atacat și asupra sa s-au îngrămădit acuzații și defăimări. A fost silit să apară în fața unui tribunal – încălcare bătătoare la ochi a canoanelor bisericești -, pentru a răspunde unor acuzații fără noimă, că ar fi ascuns înșelăciuni financiare ale Consiliului parohial. Toți cei implicați au fost achitați; însă astfel ultimii ani ai lui Vlădica au fost plini de amarul defăimării și prigonirii, cărora el le-a răspuns mereu fără a se plânge, fără să judece pe nimeni, cu o pace netulburată.

In anul 1963, cu binecuvantarea Sfantului Ioan Maximovici a fost intemeiata Fratia Sfantul Gherman din Alaska, devenita apoi cel mai important centru misionar ortodox din California.

Sfântul apăra cu asprime credința ortodoxă

Vlădica a rămas până la sfârșit credincios căii slujirii statornice a Bisericii. Pentru cei care l-au cunoscut în ultimii săi ani două aspecte ale personalității sale ieșeau poate cel mai mult în evidență. Primul dintre acestea era severitatea pe care o avea cu privire la tot ceea ce ținea de Biserică și de legea lui Dumnezeu. Stăruia asupra comportării cuviincioase a slujitorilor Bisericii, neîngăduind nici o frivolitate sau nici măcar vorbitul în altar. Expert în sfintele slujbe, corecta imediat greșelile și scăpările din desfășurarea lor. Era sever și cu enoriașii, neîngăduindu-le femeilor să sărute crucile sau icoanele dacă aveau ruj pe buze și cerând ca anafura împărțită după Liturghie să fie luată pe nemâncate. Vorbea împotriva spurcării ajunurilor zilelor de Duminică sau de sărbătoare prin organizarea de baluri și alte distracții. Le-a interzis preoți lor săi ia parte la slujbe "panortodoxe", din pricina canonicității îndoielnice a unora dintre participanți; iar activitățile "ecumeniștilor" ortodocși îl făceau să dea din cap cu îndoială. Cel mai sever era cu privire la sfânta învățătură ortodoxă; pe când era încă tânăr episcop în Shanghai eseul său critic despre "Sofiologia" Protoiereului S. N. Bulgakov a ajutat la condamnarea de către Sinod a ereziei acestuia în 1936. Nimeni din cei care l-au văzut nu va uita curând privirea sa înfricoșătoare din momentul aplecării sfeșnicelor arhierești la pronunțarea Anatemelor împotriva ereticilor în Duminica Ortodoxiei – aici era una cu Biserica, îndepărtând de la sânul ei pe toți cei care nu primesc credința ortodoxă curată și mântuitoare. Aceasta nu venea dintr-un îngust spirit al literei legii sau "fanatism", ci din aceeași frică a lui Dumnezeu pe care a ținut-o toată VIAȚA și care nu îi îngăduie nimănui să încalce legea lui Dumnezeu, primejduindu-și mântuirea.

Arhiepiscopul Ioan Maximovici a rămas credincios până la sfârșit căii alese de el, de a sluji cu devotament Biserica. Cei care-l cunoșteau în ultimii ani remarcau la Vlădică strictețea în tot ce ținea de Biserică și de Tradiție, fiind un apărător consecvent al calendarului bisericesc (iulian) de stil vechi, deși întreținea relații cu unele Biserici de stil nou. Apoi, au remarcat și faptul că interzicea clerului său să participe la slujbele comune "inter-creștine", din cauza canonicității îndoielnice a unora dintre participanți. Activitatea ecumeniștilor creștini i se părea la fel de îndoielnică.

S-a opus de asemenea ereziilor catolicismului, dintre care cea mai cunoscută a fost aceea a sofiologiei, de denaturare a dogmei ortodoxe despre Fecioara Maria.

Sfântul a luat parte la canonizarea Sfântului Ioan de Kronstadt și îi mustră pe cei care petreceau lumește de Halloween

În seara din ajunul lui 19 noiembrie (2 noiembrie) 1964, Biserica Rusă din afara Rusiei a săvârșit canonizarea oficială a părintelui Ioan din Kronstadt, pentru care Vlădica avea o venerație profundă, participând activ la alcătuirea slujbei și acatistului acestuia. Catolicii au în aceeași zi sărbătoarea Tuturor Sfinților și există o tradiție conform căreia în noaptea de dinainte spiritele întunericului aveau propria sărbătoare a neorânduielii. In America această "Halloween" a devenit o ocazie în care copiii fac răutăți îmbrăcați ca vrăjitoare, diavoli, stafii, ca și cum ar invoca puterile întunericului – o batjocură drăcească a creștinismului.

Un grup de ruși organizase în acea noapte (care era și în ajunul Duminicii) un bal de Halloween. Spre marea durere a lui Vlădica Ioan, din Catedrala din San Francisco au lipsit unii oameni de la prima Priveghere de toată noaptea ținută pentru Sfântul Ioan din Kronstadt După slujbă Vlădica s-a dus la locul unde balul încă mai continua. A urcat treptele și a intrat în sală, spre uluirea totală a participanților. Muzica s-a oprit și Vlădica, în tăcere desăvârșită, s-a uitat fix, cu asprime, la oamenii zăpăciți, făcând înconjurul întregii săli încet, dinadins, cu cârja episcopală în mână. Nu a spus nici un cuvânt și nici nu trebuia să o facă; numai vederea lui a stârnit mustrări de conștiință tuturor, lucru vizibil din încremenirea generală. Vlădica a plecat în tăcere; iar a doua zi la biserică a tunat cu indignare sfântă și cu râvnă înflăcărată, chemându-i pe toți la viața creștină cucernică.

Și totuși păstoriții lui Vlădica nu și-l aduc cel mai bine aminte pentru asprimea sa, ci mai degrabă pentru blândețea, veselia sa, chiar pentru ceea ce este cunoscut "nebunie pentru Hristos". Cea mai populară fotografie a lui prinde ceva din acest aspect al personalității sale, care putea fi observat îndeosebi în felul cum se purta cu copiii. După slujbă surâdea și glumea cu băieții care îl ajutau să slujească, lovindu-i ușor, în joacă, pe cei neascultători cu cârja în cap. Uneori preoții de la catedrală rămâneau descumpăniți, văzându-l pe Vlădica, în mijlocul slujbei (însă niciodată când era în altar), aplecându-se să se joace cu vreun copilaș! Iar în zilele de săr-bătoare când trebuia să binecuvânteze cu apă sfințită, nu stropea credincioșii cum se face de obicei, pe cap, ci drept în față (lucru care a făcut-o odată pe o fetiță să exclame: "te împroașcă"), cu o sclipire vizibilă în ochi și fără să-i pese deloc de neplăcerea manifestată de cei mai trufași. Copiii îi erau cu desăvârșire devotați, în ciuda faptului că de obicei era foarte strict cu ei.

Sfântul Ierarh Ioan Maximovici întârzia peste tot pentru a ajuta oameni aflați în situații disperate

Vlădica era criticat uneori pentru că răsturna rânduiala obișnuită a lucrurilor. Adesea întârzia la slujbă (nu din cauza lui, ci pentru că vizitase vreun bolnav sau muribund) și nu îngăduia să se înceapă fără el; iar când slujea el, slujbele durau destul de mult, căci nu îngăduia decât puține dintre prescurtările obișnuite. Apărea neanunțat în diferite locuri și la ore neașteptate; adeseori vizita spitalele noaptea târziu – și întotdeauna i se îngăduia să intre. Uneori judecățile sale păreau că intră în contradicție cu bunul simț, iar acțiunile sale păreau nefirești; și adesea nu le explica.

Sfântul era cunoscut si venerat în întreaga lume. La Paris, dispecerul caii ferate reținea plecarea trenului până la venirea "Arhiepiscopului rus".

"Soțul meu a fost implicat într-un accident de mașină în San Francisco, fiind foarte grav rănit; și-a pierdut simțul echilibrului și a suferit groaznic. În acea perioadă Vlădica avea multe necazuri. Cunoscând puterea rugăciunilor sale, m-am gândit: dacă l-aș chema pe Vlădica la soțul meu, acesta și-ar reveni; dar mi-era teamă să fac aceasta, pentru că Vlădica era foarte ocupat atunci. Au trecut două zile și deodată Vlădica a venit la noi, însoțit de domnul B.T., care îl adusese cu mașina. Vlădica a stat cu noi cam cinci minute, dar eram încredințată că soțul meu își va reveni. Starea lui era atunci critică, iar după vizita lui Vlădica a avut o criză puternică și apoi a început să-și revină și a mai trăit încă patru ani. Era destul de înaintat în vârstă. După aceea, la o întâlnire la Biserică, am vorbit cu domnul T., care mi-a povestit că atunci îl ducea pe Vlădica la aeroport. Brusc, Vlădica i-a spus: "Hai să mergem acum la soții Liu." Domnul T. i-a spus că ar întârzia la aeroport și că nu poate întoarce în acel loc. Apoi Vlădica i-a replicat: "Poți să iei asupra ta viața unui om?" N-a putut face altceva decât să-l aducă pe Vlădica la noi. Vlădica, după cum s-a dovedit, nu a întârziat la avion, fiindcă îl reținuseră pentru el".

Sfântul Ioan Maximovici a refuzat rangul de mitropolit și conducător al Bisericii Ruse din afara țării

Din momentul în care Mitropolitul Anastasie și-a anunțat retragerea, în 1964, Arhiepiscopul Ioan a devenit cel mai important candidat care să-i urmeze ca Mitropolit și căpetenie a Ierarhilor Bisericii Ruse din afara Rusiei. La al doilea scrutin el a fost unul dintre cei doi candidați, diferența dintre ei fiind de un vot. Pentru a rezolva împărțirea egală a episcopilor, în noaptea aceea Vlădica l-a chemat pe cel mai tânăr dintre ierarhi, Episcopul Filaret, în camera sa, unde l-a convins pe acest candidat neașteptat să primească responsabilitatea înfricoșătoare a acestei slujiri. A doua zi și-a retras candidatura și a recomandat alegerea Epscopului Filaret, pe care episcopii l-au ales în unanimitate, văzând în această răsturnare de situație harul Duhului Sfânt. La o asemenea înălțime a fost ridicat Vlădica în rândurile Ierarhilor Bisericii Ruse înaintea sfârșitului vieții sale pământești. Era o poziție care nu se sprijinea pe calități exterioare, căci Vlădica era firav, încovoiat, fără ambiție sau viclenie, nu putea nici măcar să vorbească deslușit. Era o înălțime datorată doar acelor calități interioare, duhovnicești, care l-au făcut neîndoielnic unul dintre marii ierarhi ortodocși ai acestui veac, un om sfânt. In el strălucea dreptatea.

Sfântul Ierarh Ioan Maximovici trece la cele veșnice

Ultimii trei ani ai vieții arhiepiscopului Ioan au fost amărâți de atacurile și persecuțiile adversarilor săi, cărora le răspundea totdeauna fără a se plânge sau a învinui pe cineva, cu un calm netulburat.

Truda de arhipăstor a Vlădicăi Ioan s-a încheiat o dată cu călătoria sa la Seattle, la sfârșitul lui iunie 1966. Cel căruia i s-a dat adesea să cunoască gândurile și destinul oamenilor, pe care i le făcea cunoscute Pronia lui Dumnezeu, a fost înștiințat și de propriul sfârșit.

Astfel, în vara anului 1966, când directorul căminului de copii Casa Sfântului Tihon din Zadonsk, care era și locuința Vlădicăi, l-a înștiințat că peste trei ani va avea loc congresul eparhial, sfântul ierarh Ioan i-a răspuns că atunci nu va mai fi aici (în viața pământească).

În luna mai a aceluiași an, o femeie ce-l cunoștea pe vlădică de 12 ani, a cărei mărturie, după părerea mitropolitului Filaret, "este demnă de toată încrederea" a auzit de la Vlădică: "Voi muri în curând, la sfârșitul lui iunie… Nu la San Francisco, ci la Seattle…"

Mitropolitul Filaret a povestit despre neobișnuita sa despărțire de arhiepiscop, după o ședință a Sinodului, când acesta a săvârșit rugăciunea de drum înaintea plecării lui la San Francisco. Vlădică și-a luat rămas bun de la el într-un mod neobișnuit: în loc să ia mănunchiul de busuioc și să se stropească cu agheasmă, așa cum se cuvine unui arhiereu, el, plecându-se cu smerenie, l-a rugat pe mitropolit să-l stropească, iar apoi, în locul obișnuitei sărutări reciproce a mâinilor, el i-a sărutat mâna mitropolitului, smulgându-și-o cu hotărâre pe a sa. Acela l-a amenințat cu degetul și ambii zâmbiră. Atunci, mitropolitul nu a dat o importanță deosebită acestui gest, dar când vlădică a murit, el a înțeles că așa și-a luat rămas bun arhiepiscopul de la el.

Se mai cunoaște, de asemenea, ca în seara din ajunul plecării la Seattle, vlădica i-a spus unui om pentru care săvârșise o rugăciune: "De acum, n-ai sa te mai atingi de mâna mea".

Ceea ce însuși vlădică a prevăzut, dar pentru care nu erau deloc pregătiți toți cei care-l cunoșteau, s-a petrecut în locul și la timpul pe care el le-a prezis. Moartea sa a survenit la Seattle, pe 2 iulie (19 iunie pe stil vechi), unde, după ce a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica Nikolsk, vlădică a plecat însoțit de prietenul său apropiat, vlădică Nectarie, având cu sine icoana Kursk-Korennaia a Maicii Domnului. A rămas în altar în jur de încă trei ore după sfârșitul Liturghiei, a mai vizitat-o pe văduva unui protoiereu (având cu el icoana Kursk-Korennaia) și s-a întors în apartamentul său, pregătindu-se să meargă la cimitir (era sâmbătă). Deodată, cei de jos l-au auzit căzând. Urcând în goană la etaj, însoțitorii lui de la Seattle, Î. Kalfov și Î. Hrușciov l-au găsit zăcând în pragul chiliei. L-au așezat în fotoliu și, la orele 15:50 el și-a dat sufletul Domnului, încheindu-și calea pământească, la fel ca și strămoșul său, episcopul Ioan de Tobolsk: în față icoanei făcătoare de minuni. Nu poate să nu fie observată legătura directă între nevoința sa de o viață întreagă, de a se înfrâna de la dormitul în pat, și sfârșitul în poziție așezată. Căci după ce a fost întins în patul aflat în cameră, vlădică și-a primit pacea trupească – judecând după toate, pentru prima oară, din ziua în care și-a dat făgăduințele călugărești.

"Deși am murit, sunt viu" — Vlădică Ioan Maximovici

Imediat ce vestea morții Vlădicăi Ioan a ajuns la San Francisco, în locuința arhiereului adormit – Casa Sfântului Tihon din Zadonsk – i s-a slujit prima panihidă. De asemenea, în toate bisericile ortodoxe din San Francisco, în toate jurisdicțiile ortodoxe s-au slujit panihide. Trupul răposatului arhipăstor a fost lăsat în Seattle în grija episcopului Nectarie.

În dimineața zilei de duminică 3 iulie, trupul ierarhului a fost adus în biserica din Seattle. Deși Liturghia a fost anunțată pentru orele 7, biserica se umpluse de credincioși până la acea oră matinală. După orele 15, sicriul cu trupul vlădicăi a sosit cu un avion de pasageri la San Francisco, unde a fost întâmpinat de reprezentanții clerului, ai obștilor de călugărițe și ai tuturor organizațiilor ortodoxe rusești. La aeroport s-a slujit o scurtă litie. În fața noii catedrale arhiepiscopale aștepta o mulțime uriașă de oameni. Prima panihidă lângă sicriul vlădicăi a fost slujită de episcopul Nectarie, care, printr-un edict al mitropolitului Filaret, fusese atunci numit conducător interimar al eparhiei Americii de Vest. După slujbă, el i-a chemat pe toți credincioșii să se atingă de "moaștele" episcopului și, după declarațiile martorilor, a fost înțeles de toată lumea ca însemnând "trupul sfântului". La sicriul arhiepiscopului veneau și clerici de alte confesiuni și preoții catolici spuneau limpede: "Vrem și noi să ne rugăm la sicriul sfântului vostru".

Luni, pe 4 iulie, în catedrala episcopală, a sosit episcopul Sava de Edmonton, care l-a numit pe vlădică "Fericitul" și, cu mai multă îndrăzneală, "făcător de minuni al epocii sale" și a poruncit turmei să i se roage de acum ca unui sfânt.

Miercuri (6 iulie), din mănăstirea Sfintei Treimi din Jordanville (statul New York) au sosit arhiepiscopii Leontie de Chile și Averchie de Siracuza și Troițk, care cu trei ani în urmă șezuseră alături de vlădică în sala judecătoriei din San Francisco. Astfel, în acea zi, la sicriul arhiepiscopului Ioan au slujit ierarhii cei mai apropiați din diaspora rusă.

Dar deosebit de sărbătorească a fost slujba de pe 7 iulie, când la catedrala episcopală a stat întâistătătorul, mitropolitul Filaret, ca să înceapă ceremonia de priveghere cuprinzând cele șase ceasuri. Pe lângă cei 5 ierarhi au mai participat 24 de preoți, nenumărați paracliseri și 1500 de mireni, astfel încât nici cea mai mare catedrală sinodală nu a putut să-i încapă pe toți cei veniți să cinstească memoria întemeietorului ei. Cei ce se rugau pentru pacea sufletului vlădicăi au început acum să i se roage chiar lui. Când a început ultima sărutare a trupului, la miezul nopții de 9 iulie, oamenii deja recunoscuseră practic sfințenia "moaștelor" adormitului, atingând de sicriul său icoane, cruci, și flori, arhiereii engolpioane și chiar pe copii, dorind să-i sfințească prin atingerea de trupul sfințit.

Râvna credincioșilor față de trupul adormitului ierarh avea cel mai real temei. În ciuda căldurii de iulie din San Francisco, trupul neîmbălsămat nu arăta semne de putrezire. Începând de duminică (3 iulie), reprezentanții biroului orășenesc de pompe funebre măsurau zilnic temperatura trupului, la fiecare trei ore, și nu au descoperit nici un fel de modificări. Vădita neputrezire a "moaștelor" arhipăstorului rus a produs o puternică impresie vicepreședintelui biroului de pompe funebre.

Conducerea de stat americană i-a dat cinstirea cuvenită vlădicăi și au acceptat ultima dorință a turmei sale, modificând legea care nu prevedea posibilitatea înmormântării trupului unui episcop la temelia unei catedrale zidite de el. Deja la 5 iulie, președintele comitetului de supraveghetori, a acceptat rugămintea miilor de ortodocși precum și a avocatului O'Hara, care îl cinstea mult pe vlădică, dând permisiunea înmormântării trupului episcopului în catedrală, iar pe 11 iulie, comisia a promulgat în unanimitate o hotărâre care satisfăcea această rugăminte. Astfel, Vlădică Ioan a fost înmormântat într-o criptă la baza catedralei arhiepiscopale din San Francisco.

Ucenici ai Sfântului Ierarh Ioan Maximovici

Unul dintre cei mai apropiați ucenici ai Sfantului Ioan a fost Părintele Serafim Rose. Acesta din urmă spunea despre duhovnicul său: "Am vazut în acest sfânt arhipăstor un model de Ortodoxie, un teolog adevarat, a cărui teologie venea dintr-o viață sfânta și dintr-o înrădăcinare desăvârșită în tradiția ortodoxă. Când vorbea, cuvintele lui erau demne de încredere."

Floare-1
Floare-1

Minunile Sfântului Ierarh Ioan Maximovici

După plecarea la Domnul, Sfântul s-a arătat multora în vis

La puțină vreme după moartea sa un student de-al său de odinioară, părintele Ambrozie R, a avut într-o noapte un vis (sau o vedenie, nu a putut spune ce a fost): Vlădica, purtând veșmintele de Paște, plin de lumină, strălucind, tămâia catedrala și i-a spus cu bucurie doar un cuvânt în timp ce îl binecuvânta: "fericit".

Apoi, înainte de sfârșitul celor patruzeci de zile, părintele Constantin Z., multă vreme diaconul lui Vlădica și acum preot, care în ultimul timp fusese supărat pe Vlădica și începuse să se îndoiască de faptul că acesta a fost un drept, l-a văzut în vis învăluit de lumină, cu raze atât de strălucitoare în jurul capului, încât era cu neputință să te uiți la ele. Astfel s-au risipit îndoielile părintelui Constantin cu privire la sfințenia lui Vlădica.

Multe alte persoane l-au văzut pe Vlădica în vise neobișnuite, care au o semnificație sau un mesaj deosebit. Unii spun că li s-a dat ajutor supranatural. Modesta capelă, care va fi în curând împodobită cu icoane de Pimen Sofronov în amintirea lui Vlădica, este deja martorul atâtor lacrimi, mărturisiri, rugăminți pornite din inimă…

Directoarea Căminului Sfântul Tihon din Zadonsk, de mult timp o slujitoare credincioasă a lui Vlădica, M. A. Șahmatova, a avut un vis vrednic de luat în seamă. O mulțime de oameni îl purtau pe Vlădica în coșciug la Biserica Sfântul Tihon; Vlădica a înviat, însă și s-a așezat în fața ușilor împărătești, miruind oamenii și cerându-i: "Spune-le oamenilor: deși am murit, sunt viu!"

Minuni recente ale Sfântului Ioan Maximovici

Faptele minunate săvârșite de vlădică după moarte, care sunt cunoscute, sunt și mai multe decât cele din timpul vieții. Ele s-au săvârșit și prin arătarea sa directă oamenilor, ca răspuns la rugăciunile lor, și după ce se slujeau panihide, și prin harul uleiului sfințit și a altor obiecte sfințite luate din cripta lui de la temelia catedralei din San Francisco.

Potrivit unei mărturii publicate pe site-ul Diocezei de Zaporojie, chipul Sfântului Ioan a apărut în mod minunat pe sticla casetei în care era așezată icoana sa. Acest lucru a fost remarcat pentru prima dată de ieromonahul Antipa și confirmat apoi de ierarh.

În 2012, în ziua de hram a mănăstirii (18 decembrie), părintele Serapion (Medvedev), starețul obștii Sfântului Ioan din Shanghai din satul Kalinov, provincia Poltava, a adus o icoană și o părticică din moaștele sfântului făcător de minuni pentru a fi cinstite de credincioși la Mănăstirea Sfântului Sava. De asemenea, părintele Serapion a oferit starețului mănăstirii o mică icoană a sfântului, care de atunci ocupă un loc de cinste în biserică. După șase ani, s-a decis confecționarea unei noi casete în care să fie așezată icoana și schimbarea sticlei de deasupra ei. Când aceasta era deja gata, ieromonahul Antipa a început să dezasambleze vechea casetă și a remarcat cu surprindere că întreg chipul sfântului se imprimase pe sticlă. Aceasta se întâmpla la 5 martie 2018.

Cu prilejul privegherii de toată noaptea din 17 martie, icoana și sticla au fost arătate Înaltpreasfințitului Părinte Luca, Mitropolit de Zaporojie și Melitopol și superior al mănăstirii, care a confirmat minunea.

În prezent se pregătește o nouă ramă pentru această miraculoasă reprezentare iconografică.

O altă icoană a Sfântului Ioan Maximovici a început să izvorască mir chiar în timpul slujbei din ziua prăznuirii sale, la 2 iulie 2017, în schitul închinat Sfântului Ioan din Lavra Svyatogorsk, din satul său natal Adamovka, provincia Donetsk, Ucraina.

Floare-1

Unde se găsesc moaștele Sfântului Ierarh Ioan Maximovici

Canonizarea Sfântul Ierarh Ioan Maximovici

Sfântul Ioan Maximovici a fost canonizat la 30 de ani de la nașterea sa în Împărăția Cerurilor, în anul 1994, de Biserica Ortodoxa Rusă din diaspora (ROCOR) și recunoscut ca sfânt de toate Bisericile Ortodoxe autocefale. În viata sa, el a reușit să îmbine rugăciunea cu cercetarea celor aflați în nevoi, fiind un ascet aspru și un păstor iubitor, un hrănitor al orfanilor și un doctor fără de arginți. Este cinstit ca unul dintre cei mai mari sfinți ai secolului al XX-lea, alături de Sfântul Nectarie din Eghina, mitropolitul de Pentapole (1920) si Sfântul Luca, arhiepiscopul de Crimeea (1961). Este socotit ocrotitorul familiei, păzitorul celor ce călătoresc, dar și hrănitorul săracilor și tămăduitorul bolnavilor. A săvârșit multe minuni în viața sa și, mai ales, după viața sa. De aceea este numit Sfântul Ioan, noul făcător de minuni.

Moaște Sfântului Ierarh Ioan Maximovici

Moaștele sale se cinstesc în Catedrala Maicii Domnului "Bucuria tuturor celor necăjiți" din San Francisco, acolo unde a slujit.

În România, Sfintele sale moaște se află în Parohia Ulma din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Un fragment din mantia Sfântului Ioan Maximovici se află la Biserica Vovidenia din Iași. De asemenea, catedrala din Roman a primit un fragment din moaștele Sfântului Ioan Maximovici. Moaștele Sfântului Ioan Maximovici se află și la Catedrala din Sfântul Gheorghe.

Parohia Ortodoxă Las Rozas de Madrid și Majadahonda a primit un fragment din moaștele Sfântului Ioan Maximovici, patronul spiritual al comunității.

Floare-1

Etimologia / semnificația numelui Ioan - Ioana

Pentru a citi despre etimologia numelui Ioan / Ioana APĂSAȚI AICI.

Floare-1

Icoana Sfântului Ierarh Ioan Maximovici

Icoana Sfântului Ierarh Ioan Maximovici 2 iulie
Icoana Sfântului Ierarh Ioan Maximovici 2 iulie
Floare-1

Scrierile Sfântului Ierarh Ioan Maximovici

Operele teologice ale vladicai Ioan nu apartin unei anumite scoli, in ele nu se vede influenta nici unui teolog din trecutul apropiat. Este adevarat ca vladica Ioan a fost chemat la teologhisire - in acelasi sens in care a fost chemat la calugarie si la slujirea Bisericii - de marele sau invatator, mitropolitul Antonie (Hrapovitki) si este tot atat de adevarat ca si-a insusit pe deplin tendinta indrumatorului sau, de sustinere a necesitatii "intoarcerii la Sfintii Parinti" si la o teologie fundamentata, in primul rand, pe o viata morala si duhovniceasca, decat strict academica.

El nu intra in disputa, ci pur si simplu expunea invatatura ortodoxa. Cand exista necesitatea de a respinge invataturile mincinoase (cel mai graitor exemplu il constituie cele doua mari articole ale sale referitoare la sofianismul lui Serghei Bulgakov), cuvintele sale convingeau nu prin coerenta sau logica argumentatiei, ci prin insasi puterea invataturii patristice expuse si a textelor citate de el. El nu se adresa unui public academic sau cultivat, ci constiintei ortodoxe nealterate si nu vorbea despre "intoarcerea la sfintii parinti", intrucat ceea ce a scris el este pur si simplu o noua rostire si o transmitere a Predaniei patristice, fara nici o tentativa de a justifica sau a scuza acest fel de abordare. Izvoarele teologiei vladicai Ioan sunt foarte simple: Sfanta Scriptura, scrierile patristice (mai ales ale marilor parinti ai secolelor IV si V) si, ceea ce-l scoate cel mai mult in evidenta, textele slujbelor ortodoxe. Ultimele, care arareori au fost folosite in asemenea masura de teologii contemporani, indica abordarea mai degraba practica decat stiintifica a teologiei de catre vladica Ioan. Este evident ca era in totalitate absorbit de sfanta slujire a Bisericii Ortodoxe si ca teologia lui este inspirata direct de acest izvor. Inspiratia nu ii venea in timpul orelor de meditatie, rezervate teologhisirii, ci in timpul prezentei sale zilnice la toate slujbele bisericesti. El intelegea teologia ca pe o parte inseparabila a vietii obisnuite si, neindoielnic, aceasta l-a facut teolog intr-o mult mai mare masura decat cursurile formale de teologie.

Cunoscutul istoric bisericesc rus, N. Talberg, ne propune sa-l privim pe vladica Ioan mai intai de toate, ca pe "un nebun intru Hristos, ramas astfel si in rangul de episcop" si, in aceasta calitate, il compara cu Sfantul Grigorie Teologul care, in aceeasi privinta ca si vladica Ioan, nu corespundea conceptului standard al imaginii unui episcop. Tocmai aceasta "nebunie" (in conceptia lumeasca) confera tonul caracteristic si operelor teologice ale Sfantului Grigorie, si celor ale vladicai Ioan; si unul, si altul se indeparteaza de parerea comuna, de felul cum "gandeste" lumea si, astfel, nu depind de vreun curent sau vreo scoala. Ei abordeaza problemele teologice dintr-un punct de vedere elevat, dar nu academic si astfel evita certurile marunte si duhul galcevii. Cu noile, neasteptatele turnuri ale gandului, operele lor devin, in primul rand, un izvor de inspiratie si de mai profunda intelegere a revelatiei dumnezeiesti.

Cel mai mult impresioneaza absoluta simplitate a operelor vladicai. De la bun inceput este limpede ca el imbratiseaza Traditia ortodoxa direct si neconditionat, fara nici un fel de ganduri "duplicitare" despre cum sa faci ca sa crezi in aceasta Traditie si, in acelasi timp, sa ramai un om "multilateral si cult". El cunostea critica contemporana si, fiind intrebat, si-a putut expune motivele concrete, exacte ale dezacordului sau, in majoritatea privintelor. El a cercetat amanuntit problema influentei occidentale in Ortodoxie de-a lungul veacurilor si si-a mentinut un punct de vedere lucid, echilibrat, discernand cu atentie intre ceea ce trebuie respins ca nepotrivit pentru Ortodoxie si care nu trebuie recomandat, dar pentru care nu trebuie nici sa "ne infierbantam", si ceea ce poate fi acceptat ca potrivit modului de viata si evlaviei ortodoxe. Dar, in pofida tuturor cunostintelor lui si a stiintei de a judeca critic, el continua sa creada cu simplitate in Predania ortodoxa, asa cum ne-a fost data de Biserica.

Cuvinte de învățătură ale Sfântului Ierarh Ioan Maximovici

Cu cât omul se află mai mult sub lucrarea harului sfintei împărtășanii și cu cât se unește mai strâns cu Hristos, cu atât mai mult se va desfăta de părtășia cu Hristos și în împărăția Lui, ce va să vină.

Nimic mai bun nu putem face pentru cei adormiți decât rugându-ne pentru ei. Ei au mare nevoie de acest lucru, mai ales în cele 40 de zile, când sufletul celui răposat urmează calea spre veșnicele locașuri.

Pedepsindu-l, Domnul îi arata în același timp poporului rus calea spre mântuire, făcându-l propovăduitorul ortodoxiei în întreaga lume. Diaspora rusă a răspândit ortodoxia în toate colțurile lumii; majoritatea rușilor exilați sunt, chiar dacă ei nu știu, propovăduitori ai ortodoxiei… Rușilor din străinătate le-a fost dat să strălucească în întreaga lume în lumina ortodoxiei, în așa fel încât alte popoare, văzând faptele lor bune, să-L slăvească pe Tatăl Carele este în ceruri și să-și obțină astfel mântuirea…

Diaspora va trebui să se angajeze pe calea căinței și, după ce va fi obținut izbăvirea prin rugăciuni către Dumnezeu și prin renaștere spirituală, va fi capabilă să facă să renască și patria noastră aflată în suferință.

Fiecare dintre noi are păcatele lui proprii, personale. Dar există și păcate colective, pentru care este vinovat întregul popor.

Evanghelia lui Hristos trebuie să fie propovăduită în toate limbile din lume într-un context ortodox. Numai atunci va veni sfârșitul.

Trebuie să știm că vine Judecata de Apoi și să ne raportăm cum se cuvine la acea zi și la acel eveniment. Trebuie să ne curățim sufletele și să ne rugăm. Trebuie să ne raportăm la acel eveniment în mod limpede și conștient, iar nu ca o jivină care-și ascunde capul ca să nu vadă primejdia.

Nimeni dintre cei vii nu poate cunoaște mai bine voia lui Dumnezeu cu privire la faptele sale decât numai cel ce își dorește sincer, din toată inima să lucreze în toate după voia lui Dumnezeu.

Dacă cineva, rugându-L îndelung pe Dumnezeu, să-i împlinească vreo rugăminte, nu primește răspuns, acela să știe că Milostivul Tată Ceresc nu se grăbește să-i împlinească rugămintea fie pentru că ceea ce a cerut nu îi este de folos, fie amână împlinirea rugăminții lui pentru a-l determina să se roage mai des și a-l învăța cu răbdarea în vederea unei răsplătiri mai mari.

Oricine ai fi tu, cititorule, de vei primi cu inimă mulțumitoare, ca din mâna Domnului, tot ce ți se va întâmpla în viață (plăcut sau neplăcut) din voia sau cu îngăduința Domnului fericit vei fi și bine-ți va fi!

Floare-1

Rugăciune către Sfântul Ierarh Ioan Maximovici

O, Sfinte Ierarhe Ioane, părintele nostru, bunule păstor şi tainicule văzător al sufletelor omeneşti! Acum te rogi înaintea Prestolului dumnezeiesc, precum singur ai zis: „Deşi am murit, sunt viu”. Roagă-L pe Dumnezeu Cel Atotmilostiv să ne dăruiască iertare de păcate, ca să ne recăpătăm puterea duhovnicească, să scăpăm de amărăciunea acestei lumi şi să strigăm către Domnul, ca să ne dea smerenie şi inspiraţie duhovnicească, cuget dumnezeiesc şi duh evlavios în toate căile noastre.

Tu, care ai fost ocrotitor milostiv al orfanilor şi îndrumător încercat pe pământ, fii acum călăuză şi pentru noi, ca un nou Moise, iar în discordiile bisericeşti povaţă atotcuprinzătoare a lui Hristos. Ascultă plângerea tinerilor descumpăniţi şi de îndrăcire cuprinşi; scutură lâncezeala plictiselii abătută asupra păstorilor, slăbiţi de atacurile lumii acesteia şi care zac ţintuiţi de duhul toropelii zadarnice. Cu lacrimi te rugăm pe tine, o, închinătorule înflăcărat, vino şi la noi, cei care în negura patimilor suntem afundaţi, aşteptând îndrumările tale părinteşti. Luminează-ne cu lumina neînserată în care te afli tu acum, rugându-te pentru fiii tăi, împrăştiaţi pe toată suprafaţa pământului, dar îndreptaţi cu iubirea lor plăpândă către lumină, acolo unde sălăşluieşte Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia I se cuvine cinstea şi Împărăţia, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Floare-1

Cantari

Tropar - Sfântul Ierarh Ioan Maximovici, glasul al 6-lea

2 iulie (19 iulie, stil vechi)

Tropar - Sfântul Ierarh Ioan Maximovici, glasul al 5-lea

Grija pentru turma ta în pământeasca ei petrecere a preînchipuit rugăciunile pe care totdeauna le înalţi pentru toată lumea. De aceea, ajungând la cunoaşterea iubirii tale, credinţa ne-am întărit, sfinte ierarhe şi făcătorule de minuni Ioane! Cu totul sfinţit de Dumnezeu prin împărtăşirea preacuratelor Taine, şi astfel veşnic întărit prin acestea, te-ai grăbit spre nevoinţă, preafericite tămăduitorule. Grăbeşte şi acum spre ajutorul nostru, al celor ce te cinstim pe tine cu toată inima.

Floare-1

Sfântul Ierarh Ioan Maximovici (Viețile Sfinților)

Sfântul Ioan Maximovici (1896 -1966) este considerat de către creștinii ortodocși de pretutindeni, ca fiind unul dintre cei mai mari sfinți al secolului XX. Manifestând diferite forme de sfințenie, el a fost în același timp un mare teolog inspirat de Dumnezeu și "nebun întru Hristos", un zelos ierarh misionar și un apărător al săracilor, un ascet desăvârșit și un părinte iubitor pentru orfani. Asemeni lui Moise, el și-a scos turma din robie, conducând-o din China în lumea liberă. Urmaș al primilor apostoli, el a dobândit de la Dumnezeu puterea de a tămădui sufletele și trupurile suferinde. Străbătând valul timpului și spațiului, el cunoștea și răspundea gândurilor oamenilor, înainte ca aceștia să și le exprime. Fericitul Ioan răspândea o putere ce-i atrăgea pe oameni mai mult chiar decât nenumăratele sale minuni. Aceasta era puterea iubirii lui Hristos – marea taină inaccesibilă înțelegerii lumești.

Acum în Ceruri, el continuă să se roage și să-i viziteze pe cei ce-l cheamă în ajutor, după cum mărturisesc minunile și tămăduirile înregistrate peste tot în lume. La 2 iulie, 1994, în America a avut loc proslăvirea arhiepiscopului Ioan de San-Francisco, ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse din diaspora.

Patria arhiepiscopului Ioan a fost înfloritoarea regiune Harkov, din sudul Rusiei. Aici, pe moșia Adamovka, în ilustra familie de nobili Maximovici, în data de 4 iunie 1896, părinților Boris și Glafira li s-a născut un fiu. La sfântul botez a primit numele de Mihail – în cinstea sfântului arhanghel al Domnului. Neamul Maximovici era renumit din vechime prin evlavia și patriotismul său.

Cel mai strălucit reprezentant al acestei familii de viță veche era sfântul ierarh Ioan, mitropolitul Tobolskului, cunoscut scriitor și poet duhovnicesc, luminător al Siberiei, care a trimis prima misiune ortodoxă în China și a săvârșit numeroase minuni. El a fost canonizat în 1916, iar sfintele sale moaște se păstrează până în zilele noastre la Tobolsk. Cu toate că sfântul ierarh Ioan a murit la începutul secolului al XVIII-lea, duhul acestuia a purces asupra urmașului său îndepărtat, care mai târziu i-a purtat numele.

Mihail era un copil bolnăvicios, firav și blând. Nu-i plăceau jocurile zgomotoase și deseori era adâncit în gândurile sale. Iubea animalele, mai ales câinii. În copilărie se deosebea printr-o religiozitate profundă. Colecționa icoane, cărți duhovnicești și istorice. Cel mai mult ii plăcea să citească Viețile sfinților.

Moșia familiei Maximovici se afla în vecinătatea mănăstirii Sviatogorsk. Tânărul Mihail, "monah din copilărie", își petrecea toată vara la mănăstire.

La vârsta de 11 ani a fost trimis la școala militară din Poltava. În acești ani l-a întâlnit pe episcopul Teofan al Poltavei, vestitul ascet, care a rămas pentru el un model de sfințenie până la sfârșitul vieții.

În 1914, Mihail a absolvit școala de cadeți și, urmând vocației sale intime, a hotărât să intre la Academia Duhovnicească de la Kiev. Părinții însă au insistat să se înscrie la facultatea de drept și, din ascultare, el a renunțat la dorința sa. Anii de maturitate și terminarea studiilor au coincis cu începutul groaznicei revoluții, al cărei scop a fost sa conducă lumea către anticreștinism.

În 1921, în timpul războiului civil, emigrează la Belgrad împreună cu întreaga familie. În 1925 a absolvit facultatea de teologie. În 1926 a fost tuns în monahism și hirotonit ca ierodiacon în mănăstirea Milkovo, luând numele de Ioan. La sfârșitul aceluiași an, părintele Ioan a fost hirotonit ca ieromonah. Între anii 1929-1934 a fost profesor și diriginte la seminarul teologic "Sfântul Ioan Botezătorul" din Bitol. În anul 1934 s-a luat hotărârea de a-l înainta la rangul de episcop. În ceea ce-l privește pe însăși părintele Ioan, nimic nu putea fi mai străin năzuințelor sale decât acest lucru. Cineva, care-l cunoștea, povestește cum l-a întâlnit în acea vreme la Belgrad. El i-a spus că se afla în oraș din greșeală, chemat în locul unui oarecare ieromonah Ioan, care urma sa fie făcut episcop. A doua zi, el i-a comunicat acelei persoane că s-a creat o situație și mai proastă decât crezuse el – anume că, pe el vor să-l facă episcop!

Hirotonirea sa ca episcop a avut loc la 28 mai, anul 1934.

Vlădica s-a dovedit a fi ultimul dintre episcopii hirotoniți de mitropolitul Antonie (Hrapovitki). A fost trimis în China, în eparhia Shanghaiului. Aici el desfășoară o activitate rodnică, în organizarea unor societăți filantropice și de binefacere, aplanează conflicte religioase, ridică o catedrală.

Odată cu venirea comuniștilor la putere, colonia emigranților ruși din China a fost nevoită să se refugieze și de acolo, majoritatea prin insulele arhipelagului filipinez.

În 1949, în insula Tubabao, în lagărul pentru refugiați locuiau aproximativ cinci mii de refugiați. Insula se afla în calea uraganelor sezoniere. Într-o convorbire cu localnicii, un rus a menționat teama sa de uragane, însa aceștia i-au spus că nu există motive de îngrijorare, întrucât "sfântul vostru binecuvântează lagărul în fiecare noapte din toate cele patru parți". După ce lagărul a fost evacuat, un uragan devastator s-a năpustit asupra insulei.

În anul 1951, arhiepiscopul Ioan este trimis în Europa, mai întâi la Paris, apoi la Bruxelles.

În Europa Occidentală, Vlădica acordă un interes constant nu numai diasporei ruse, pentru care trudea neobosit, ca și la Shanghai, ci și populației locale. El primește sub jurisdicția sa Bisericile Ortodoxe din Olanda și Franța. Unicul preot ortodox al Misiunii de la Madrid a fost hirotonit de el. În ceea ce privește America – aici activitatea sa de arhipăstor s-a realizat cel mai deplin.

Vlădica Ioan poate fi considerat ocrotitorul adevăratei Ortodoxii în Lumea Nouă.

În anul 1962, la cererea unor numeroși credincioși, ce-l cunoșteau de la Shanghai, Vlădica a fost invitat la San-Francisco, cea mai mare eparhie ortodoxă din America.

La San-Francisco, Vlădica Ioan a găsit comunitatea scindată și construcția marii catedrale în cinstea Icoanei Maicii Domnului Bucuria tuturor scârbiților oprită. Vlădica Ioan s-a adresat credincioșilor cu rugămintea de a face donații pentru continuarea lucrărilor. Acest apel a trezit un entuziasm neobișnuit în rândul ortodocșilor americani. Pacea a fost restabilită și construcția catedralei dusă la bun sfârșit.

În 1963, cu blagoslovenia Vlădicăi a fost întemeiată Frăția preacuviosului Gherman din Alaska, devenită ulterior cel mai important centru misionar ortodox din California.

Arhiepiscopul Ioan Maximovici a rămas credincios până la sfârșit căii alese de el, de a sluji cu devotament Biserica. Cei ce l-au cunoscut în ultimii ani ar fi putut evidenția, probabil, două trăsături principale ale caracterului său. Înainte de toate – strictețea în tot ce se referea la Biserică și la Tradiție. Era un apărător consecvent al legii creștine. Interzicea clerului său să participe la slujbele comune "inter-creștine" din cauza canonicității îndoielnice a unora dintre participanți. Activitatea ecumeniștilor creștini i se părea la fel de îndoielnică.

Precum Părinții din vechime, care s-au văzut siliți să acorde o atenție specială ereziilor triadologice și hristologice, arhiepiscopul Ioan a opus o rezistență statornică celor mai "actuale" erezii ale contemporaneității – denaturării dogmei ortodoxe despre Fecioara Maria în cadrul sofiologiei. Actualitatea scrierilor ereziologice ale Vlădicăi Ioan se aprofundează prin aceea că actualele mișcări "marianice" manifestă o afinitate spirituală evidentă cu religiozitatea paracreștină.

Cu toate acestea, Vlădica a rămas în memoria credincioșilor nu prin severitatea sa, ci, dimpotrivă, prin blândețea, veselia și chiar prin ceea ce se numește "nebunie întru Hristos".

Ultimii ani ai vieții arhiepiscopului Ioan au fost amărâți de atacurile și persecuțiile adversarilor săi, cărora le răspundea totdeauna fără a se plânge sau a învinui pe cineva, cu un calm netulburat.

Împlinise abia șaptezeci de ani, când a murit, însingurat, cum a și fost mereu, de când devenise arhiereu.

În 1966, după trecerea în veșnicie a arhiepiscopului Ioan, în presă au apărut numeroase materiale atestând sfințenia sa: tămăduirile miraculoase, exorcizarea demonilor, ascetismul riguros al vieții sale, privegherea în timpul nopții, aparițiile sale după moarte, darul clarviziunii, pogorârea vizibilă a flăcărilor în timpul Sfintei Liturghii, prigoana feroce la care a fost supus și, în sfârșit, ceea ce nu toți au fost capabili să prețuiască (poate din cauza că acest aspect al sfințeniei era practic incompatibil cu rangul de arhiepiscop) – nebunia lui pentru Hristos. Vlădica își orânduia viața întemeindu-se pe Legea lui Dumnezeu, fără să se gândească cât de imprevizibile și chiar stranii pot apărea faptele sale, celor ce se conduc după criterii pur omenești. De obicei mergea pe jos, adesea desculț, vizitând spitale, aziluri și ospicii. Slujea desculț și în biserică. Vlădica era cunoscut ca sfânt nu numai printre creștinii ortodocși, ci și în rândul credincioșilor de alte confesiuni. Așa, bunăoară, în una din bisericile catolice din Paris, preotul încerca să trezească interesul tinerilor față de credință prin următoarele cuvinte: "Afirmați că în prezent nu se mai întâmplă minuni, nu mai există sfinți. De ce să vă prezint dovezi teoretice, când astăzi pe străzile Parisului umblă un sfânt – sfântul Jean cel Desculț!"

În toate spitalele europene se știa despre acest arhiereu, care era în stare să se roage toată noaptea pentru un muribund. Era chemat la căpătâiul bolnavului – fie el catolic, protestant, ortodox, evreu sau oricare altul – pentru că atunci când el se ruga, Domnul era milostiv.

Era cunoscut și venerat în întreaga lume. La Paris, dispecerul căii ferate reținea plecarea trenului până la venirea "Arhiepiscopului rus".

Însemnătatea Sfântului Ioan Maximovici pentru omenirea secolului XX nu poate fi estimată. El a fost denumit de întreaga lume ortodoxă – făcătorul de minuni al Shanghaiului, Europei Occidentale și America de Nord.

În epoca Universalei secătuiri duhovnicești, a celor mai mari cataclisme sociale și a rătăcirii minților, el a crezut de cuviință să trăiască așa cum au trăit marii asceți ai Fivaidei și Palestinei, care, exprimându-ne prin cuvintele Sfântului Siluan Athonitul, iubindu-L pre Dumnezeu, L-au iubit până la urmă.

pravila - Floare Ornamentala

Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților

Floare-1

Calendar Ortodox - Sfinții de astăzi 2 iulie

În aceasta luna, în ziua a doua, pomenirea punerii cinstitului vesmânt al Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei în sfânta racla, în zilele împăratului Leon cel Mare si al Virinei, femeia lui (Acoperământul Maicii Domnului);
Tot în aceasta zi, pomenirea celui întru sfinții Părintelui nostru Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului;
Tot întru aceasta luna, în doua zile, pomenirea Dreptcredinciosului Voievod Ștefan cel Mare si Sfânt, purtătorul de biruința, si apărătorul creștinătății;
Tot în aceasta zi, chinuirea Sfântului Mucenic Coint;
Tot în aceasta zi, facem pomenirea Sfântului Ierarh Ioan Maximovici.

Calendar Ortodox - Sfinții de astăzi 3 iulie

În aceasta luna, în ziua a treia, pomenirea Sfântului Mucenic Iachint, cubicularul;
Tot în aceasta zi, pomenirea celui dintre sfinți Părintelui nostru Anatolie, patriarhul Constantinopolului;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfinților Mucenici Teodot si Teodota; Diomid, Evlampie, Meliton, Petru, Asclipiodot si Golinduh;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfinților Mucenici Marcu si Mochian;
Tot în aceasta zi, chinuirea Sfântului Mucenic Coint.

Floare-1

Pe Sfântul Ierarh Ioan Maximovici să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Ierarhe Ioan roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.

Sursă: pravila.ro, facebook.

Floare-Final
autor: Pravila

Recomandări

† Sfântul Ierarh Ierotei, Episcopul Atenei
(4 octombrie)

FB Mess WA Like Sfântul Ierarh Ierotei, întocmai cu Apostolii este primul dintre cei care a interpretat scrierile Sfântului Apostol Pavel. Sfântul Dionisie Areopagitul afirmă despre Sfântul Ierotei, care a fost învățătorul său, faptul că […]

† Sfântul Ignatie Briancianinov (30 aprilie)

FB Mess WA Like Sfântul Ignatie Briancianinov, printr-o viață duhovnicească aleasă, a dobândit de la Dumnezeu darul lacrimilor, al smereniei și al rugăciunii inimii. Se numără printre marii stareți de la Valaam, Optina și Sarov, […]

† Sfântul Cuvios Gherasim de la Iordan (4 martie)

FB Mess WA Like Sfântul Cuvios Gherasim de la Iordan datorită blândeții sale a ajuns la o așa măsură încât i se supuneau și fiarele sălbatice. Un leu, pe care l-a îngrijit și l-a vindecat […]

Scrie un comentariu

Câmpuri care necesită să fie completate sunt cel care au caraterul *

Floare-Final
© 2023 Toate materialele de pe această pagină sunt proprietatea pravila.ro
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram