Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț a avut o viață plină de sfințenie, cu râvnă în propovăduirea cuvântului Evangheliei și cu dragoste față de oameni. Un exemplu de blândețe, răbdare și dragoste, cele mai de preț moșteniri pe care o persoană le poate lăsa neamului din care face parte. Cuviosul Ghelasie de la Râmeț ne-a dăruit exemplul acestor virtuți, întrupate în viața sa duhovnicească. Este serbat în calendarul ortodox pe data de 30 iunie.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț, este un sfânt grabnic ajutător care a trăit în secolul al XIV-lea. Încă din tinerețe a preferat în locul activității în lume liniștea sihăstrească. Înainte de a ajunge stareț al Mănăstirii, Cuviosul Ghelasie a petrecut mai mulți ani ca pustnic pe valea pârâului Râmeț, a dobândit darul facerii de minuni și s-a remarcat prin viața sa duhovnicească smerită. După o perioadă de timp, la insistențele părinților, a acceptat să fie conducătorul spiritual al Mănăstirii Râmeț din Munții Apuseni, județul Alba. "Se știe despre Cuviosul Ghelasie că avea doisprezece ucenici cu care, împreună, se ruga și postea, săvârșind sfintele slujbe cu mare osârdie și frică de Dumnezeu. În toată săptămâna, Cuviosul Ghelasie nu primea mâncare, îndestulându-se numai cu Preacuratele Taine. Ziua mergea cu ucenicii la ascultare, iar noaptea făcea priveghere și săvârșea Sfânta Liturghie. Numai sâmbăta și duminica mânca împreună cu călugării, la trapeza mănăstirii" ("Viețile Sfinților" - iunie, p. 513).
Corelând cele două amănunte despre viața Sfântului Ghelasie înainte și după ce a devenit stareț al mănăstirii, obștea de la Râmeț avea un program atât chinovial (în Mănăstire călugării își organizează viața la comun), cât și idioritmic (călugării sunt independenți de Mănăstire, dar trăiesc în comunitate în timpul slujbelor). Existau pustnici în împrejurimi care veneau probabil doar sâmbăta și duminica la slujbe, pentru a se retrage apoi, în restul săptămânii, în singurătate. Ceilalți monahi, care stăteau în mănăstire, respectau programul obișnuit chinovial și îndeplineau diversele ascultări pe care le primeau. Lucrul acesta este mărturisit și în "Viețile Sfinților": "Acest cuvios sihastru era, de asemenea, un mare părinte duhovnicesc al sihaștrilor din Munții Râmeț, precum și al sătenilor din Țara Moților. În posturi cerceta pe toți sihaștrii ce se nevoiau în peșteri de piatră și el însuși se ostenea la rugăciune împreună cu dânșii. Apoi cobora în mănăstire, unde îl așteptau credincioșii și mocanii de prin munți. La fericitul Ghelasie veneau și mulți bolnavi, mai ales cei stăpâniți de duhuri rele și cu rugăciunile lui se vindecau căci avea mare dar de la Dumnezeu" (p. 513). Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț îndeplinea ambele moduri de viață monahală pentru a se îngriji cât mai bine de viața duhovnicească a ucenicilor săi.
Mănăstirea Râmeț avea în timpul Sfântului Ghelasie câteva terenuri, mai ales fânețe. Acestea se aflau însă la o depărtare considerabilă de obște, unele chiar la 20 de kilometri. Ca o încercare ascetică în plus, aceste terenuri erau lipsite de izvoare, călugării răbdând deseori de sete. Într-o bună zi, mergând la una dintre aceste fânețe aflate în localitatea Hopagi, Cuviosul a observat că ucenicii săi suferă din această cauză și cârtesc. Și-a plecat, astfel, genunchii la rugăciune și de sub o piatră a început să izvorască apă limpede. Ucenicii au rămas mirați și au început să-și ceară iertare pentru purtarea necuviincioasă. Acest izvor a fost numit Fântâna Vlădicii, iar până astăzi credincioșii din locurile apropiate au mare credință în apa de aici, pe care o beau cu multă evlavie.
Pe drumul de întoarcere la mănăstire, după săvârșirea acestei minuni, Cuviosul Ghelasie și-a dat obștescul sfârșit. În momentul în care a trecut la Domnul, clopotele a șapte biserici din împrejurimi au început să bată singure. În apropiere de satul Valea Uzii, urmele asinului care îi transporta trupul au rămas întipărite în piatră. A fost îngropat lângă biserica veche a Mănăstirii Râmeț, dar cu timpul locul mormântului său s-a pierdut. Dumnezeu însă, Care poartă de grijă aleșilor Săi, nu a dorit să lase poporul fără moaștele acestui sfânt.
Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț a rămas în memoria oamenilor prin viața sfântă pe care a avut-o și pentru dragostea pe care o are față de oameni și prin minunile pe care le săvârșește.
Sursă: SfințiRomâni.
O femeie pe nume Elisabeta, din Albina-Timiș, venind la Râmeț și sărutând capul sfântului, s-a îndoit de puterea lui. Îndată mâna dreaptă i s-a umplut de un miros greu și nu se mai putea închina. După trei zile de rugăciune în genunchi la moaștele sfântului, sănătatea i-a revenit și mirosul a dispărut.
Un sectar din Cacova-Alba, a venit la mănăstire paralizat, într-un car cu boi. După rugăciuni îndelungate la moaștele sfântului, a plecat acasă tămăduit. După această minune s-a întors cu toată familia la mănăstire și s-au trecut prin botez la ortodoxie.
Sursă: SfințiRomâni.
Locuitorii satelor din jurul mănăstirii cinsteau amintirea unui cuvios monah Ghelasie. Pe calea tradiției, ei aflaseră despre acest monah care trăise cu veacuri în urmă, că era cinstit ca sfânt de părinții lor, din neam în neam. Astfel s-au păstrat o serie de minuni săvârșite de Ghelasie încă de când era în viață.
În anul 1925, în timpul unor mari inundații, deasupra apelor s-a ridicat un craniu galben, plin de mireasmă, ce a înconjurat biserica mănăstirii de trei ori pe apă, oprindu-se în dreptul sfântului altar. Tot atunci au fost scoase la iveală alte două cranii, pe care preotul dintr-un sat vecin le-a îngropat, cu cinste, în partea dreaptă a bisericii.
În anii 1937-1938, ieromonahul Evloghie Ota, cel de numele căruia se leagă revenirea la viața monahală în complexul mănăstiresc, originar din Geoagiul de Sus, s-a întors la Râmeț de la Sfântul Munte, începând o amplă acțiune de restaurare. În timpul restaurării, prin înlăturarea straturilor de pământ și pietriș depuse de viituri pe lângă biserică până la nivelul ferestrelor, s-a descoperit același craniu gălbui, frumos și binemirositor. Călugării l-au așezat cu evlavie într-un loc curat, fără să știe al cui era. Curând a venit o femeie cu numele Maria, din Negrești Oaș, și i-a spus starețului că a văzut în vis un porumbel care a îndrumat-o la Mănăstirea Râmeț, despre care nu auzise până atunci și nici nu știa unde se află. Fiind bolnavă de epilepsie, în vedenie i s-a spus să se atingă de craniul găsit acolo, căci acela era al Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeț, și se va vindeca. Părinții au săvârșit Taina Sfântului Maslu și, după ce s-a atins cu evlavie de capul sfântului, s-a vindecat de suferința ei.
Faptele transmise pe cale orală de tradiție și-au găsit fundamentul științific prin cercetările specializate din decembrie 1978. Astfel, aflăm că biserica mănăstirii era zidită cu mult timp înainte de anul 1376, întrucât atunci se consemna un al doilea strat de pictură, executat de un pictor autohton cu nume specific românesc - Mihul.
Acest arhiepiscop consemnat în inscripție nu este altul decât egumenul Ghelasie, ridicat la treapta arhieriei. Întrucât în anul 1366 regele Ludovic cel Mare al Ungariei scotea prin decret imperial în afara legii credința strămoșească ortodoxă în Transilvania, arhiepiscopul Ghelasie trebuie să se fi retras tot la Râmeț, de unde avea să conducă viața duhovnicească a tuturor românilor transilvăneni. Mănăstirea Râmeț devenea reședința unui arhiereu, care aduna în jurul său tineri ucenici pentru învățătură, dintre care putea hirotoni preoți pentru satele românești ardelene, un loc unde credincioșii veneau pentru a primi alinare și cuvânt de învățătură de la Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț, în vremuri de grea încercare.
Astfel, pe peretele bisericii de la Râmeț, perete care desparte naosul de pronaos, se află gravată inscripția: "Scris-am eu mult greșitul robul lui Dumnezeu Mihul zugravul de la Crișul Alb în timpul Arhiepiscopului Ghelasie, anul 1377, 2 iulie, în zilele regelui Ludovic". Această inscripție este prima mențiune a unui întâistătător ortodox al Transilvaniei în istoria Bisericii noastre.
Părticele din Moaștele Sfântului se află la:
La 29 iunie 1992, Preafericitul părinte patriarh Teoctist, alături de ierarhii Sfântului Sinod, se întâlneau la Râmeț pentru târnosirea sfântului lăcaș cu hramul "Sfinții Apostoli Petru și Pavel". Totodată, aveau să proclame canonizarea solemnă a Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeț, hotărâtă în ședințele Sfântului Sinod din 20-21 iunie 1992. Datorită vieții alese și minunilor moaștelor sale și ținându-se cont de cinstirea de care se bucură în rândul credincioșilor din Ardeal de sute de ani, Biserica Ortodoxă Română hotăra trecerea Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț în rândul sfinților, cu data de prăznuire la 30 iunie.
Sursă: Ziarul Lumina, SfințiRomâni.
În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeț!
Ghelasie - este forma latinizată a numelui grecesc Γελάσιος (Gelasios), care derivă din greaca γέλασις (gelasis) care înseamnă "râzând" și provine de la verbul γελασείω (gelaseiô) "a fi gata să râdă". În Irlanda, a fost folosit istoric ca formă latinizată a lui Glaisne.
În onomastica românească acest nume este mai rar întâlnit și în majoritatea cazurilor cei care poartă acest nume sunt din zona monahală.
Ghelasia, Gelasios.
Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în data de 30 iunie când este pomenit Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț.
Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma - Erminia Picturii Bizantine, p. 100
Biserica Râmeților a rămas o mărturie vie, un testament al strămoșilor, o corabie bătrână în calea furtunilor. Și în zilele noastre vin la mănăstire credincioși să audă cuvânt de învățătură și mai ales să primească vindecări de boli și neputințe prin mijlocirea Sfanțului Ghelasie și prin izvorul de apa tămăduitoare care curge de sub piciorul Sfintei Mese din Sfântul Altar.
Vechiul lăcaș de cult al mănăstirii este asemănător cu ctitoriile hunedorene ridicate de cnejii români în secolele XIII-XV, la Densus, Sânta-Maria Orlea, Strei, Streisangiorgiu, indicând însă, prin unele diferențe, o fază mai evoluată a arhitecturii românești din Transilvania, o desprindere de influențele arhitecturii gotice. Sub altar se află un izvor cu apă potabilă, de la care mănăstirii i-a fost dat și hramul "Izvorul Tămăduirii".
În biserica nouă sunt prezentate în pridvorul închis scene din viața Sfântului Ierarh Ghelasie. Scenele îl prezintă pe Sfântul Ghelasie scoțând apă din piatră la Hopagi, pe Mihu Zugravul, de la Crișul Alb, pictând Mănăstirea Râmeț, pe Mântuitorul pe scaunul de judecată, iar în genunchi, la picioarele Sale, se află Sfântul Ghelasie. De-a dreapta și de-a stânga Mântuitorului se află Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Către tine, Sfinte părinte Ghelasie, înălțându-ne gândurile, cu umilință și cu căldură ne rugăm: caută din înălțimea plină de slavă a cerului și te milostivește de suferințele, durerile, patimile, necazurile, amărăciunile și strâmtorările noastre. Și roagă pe Stăpânul și Dumnezeul nostru cel ceresc, să ne ierte păcatele pe care, cu știință și cu neștiință, le săvârșim neîncetat, că și pentru puțina noastră dragoste față de El și de aproapele nostru, rugându-L să fie pururea milostiv și iertător și să îndepărteze de la noi toată suferința și durerea. Fii povățuitorul și călăuzitorul nostru pe cărările cele necunoscute ale vieții, pentru că, urmând pilda credinței și a dragostei tale față de Hristos, să ne învrednicim de darurile Sale și trecând din această viață să ne bucurăm împreună cu tine și cu toți cei bineplăcuți din veac ai Domnului, de Împărăția cea nesfârșită a cerurilor; că acolo, înconjurați de cetele îngerești, să aducem mărire, și cinste lui Dumnezeu cel în Treime închinat: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
De Dumnezeu purtătorule, Părintele nostru Ghelasie, povățuitorul călugărilor, preoților și credincioșilor, podoaba cuvioșilor și lauda arhiereilor, sprijinitorul celor în necazuri și făcătorule de minuni, cu nevoințele tale chip de sfințenie te-ai arătat, iar acum cu îngerii în ceruri te veselești. Cu aceștia roagă-L pe milostivul Dumnezeu să ne dăruiască nouă pace și mare milă.
Mărturisitor al credinței ortodoxe și bun apărător al Bisericii lui Hristos, Prea Fericite Părinte Ghelasie, purtătorule de biruință ocrotește cu rugăciunile tale pe binecredincioșii care îți cântă pururea: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Ghelasie, Părintele nostru.
Sfântul Ierarh Ghelasie s-a nevoit în veacul al XIV-lea, mai întâi ca sihastru pe valea pârâului Râmeț din Munții Apuseni și, apoi, ca egumen al Mănăstirii Râmeț din județul Alba, având o viață duhovnicească îmbunătățită și învrednicindu-se încă din tinerețe cu darul facerii de minuni. Era originar din partea locului. Luând din tinerețe jugul lui Hristos, a deprins de la cei mai iscusiți eremiți meșteșugul luptei duhovnicești. Apoi, curățindu-și mintea de cugetele cele rele și învrednicindu-se de darul facerii de minuni, a coborât în obște și a ajuns vestit povățuitor de suflete, întemeind o obște de monahi aleși.
În tradiția locului se spune despre Cuviosul Ghelasie că avea doisprezece ucenici cu care împreună se ruga și postea, săvârșind sfintele slujbe cu mare osârdie și frică de Dumnezeu. În toată săptămâna, Cuviosul Ghelasie nu primea mâncare, îndestulându-se numai cu Preacuratele Taine. Ziua mergea cu ucenicii la ascultare, iar noaptea făcea priveghere și săvârșea Sfânta Liturghie. Numai sâmbăta și Duminica mânca împreună cu călugării la trapeza mănăstirii.
Acest cuvios sihastru era, de asemenea, un mare părinte duhovnicesc al sihaștrilor din Munții Râmeț, precum și al sătenilor din Țara Moților, în posturi cerceta pe toți sihaștrii ce se nevoiau în peșteri de piatră și el însuși se ostenea la rugăciune împreună cu dânșii. Apoi cobora în mănăstire, unde îl așteptau credincioșii și mocanii de prin munți. La fericitul Ghelasie veneau și mulți bolnavi, mai ales cei stăpâniți de duhuri rele, și cu rugăciunile lui se vindecau, căci avea mare dar de la Dumnezeu.
Odată, fiind cu ucenicii la adunat fân în poiana mănăstirii numită Hopați și fiind mare arșiță, încât toți sufereau de sete, Cuviosul Ghelasie a căzut la rugăciune și îndată a aflat un izvor cu apă. Acest izvor de apă rece se vede până în zilele noastre și se cheamă Izvorul Cuviosului Ghelasie. Mulți săteni iau apă din el pentru sănătate și binecuvântare.
Altădată, urcând Sfântul Ierarh Ghelasie în poiană cu asinul său la adunat fân, și-a cunoscut dinainte sfârșitul. Deci, rugându-se mult, și-a chemat ucenicii, poruncindu-le să trăiască în desăvârșită dragoste, să iubească Biserica și să fugă de beție, desfrâu și de tot păcatul. Apoi sărutându-i pe toți, și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos.
În tradiția mănăstirii se spune că, în ceasul când cobora asinul de pe munte cu trupul Sfântului Ghelasie au început clopotele de prin sate să sune singure. Apoi, fiind plâns de ucenici, a fost îngropat lângă zidul bisericii și mulți bolnavi se vindecau la mormântul lui.
În anii din urmă, s-au descoperit în chip minunat, prin bunătatea și milostivirea lui Dumnezeu, în jurul mănăstirii, bucăți din sfintele sale moaște, prin care se fac nenumărate minuni în rândul credincioșilor veniți la mănăstire pentru rugăciune și închinare.
Astfel, o femeie, pe numele ei Maria, din Negrești-Oaș, după ce i s-a arătat în vis un porumbel care a îndemnat-o să meargă la Mănăstirea Râmeț, să se roage și să se atingă de moaștele Sfântului Ghelasie, a făcut precum i se poruncise în vis și s-a vindecat de epilepsie. Unei alte femei, din Albina - Timiș, i-a fost vindecată mâna bolnavă prin neîncetate rugăciuni și lacrimi la moaștele Sfântului Ghelasie, iar un credincios căzut în rătăcire de la dreapta credință, din Cocora - Alba, și care era paralizat, adus fiind într-un car cu boi, a aflat vindecare prin neîncetatele sale rugăciuni și ale părinților la Moaștele Sfântului Ghelasie, întorcându-se vindecat la casa sa trupește și sufletește, asemenea paraliticului din Evanghelie.
Ceea ce s-a transmis prin tradiția locului, de generații întregi, s-a adeverit în zilele noastre, când, în anul 1978, s-a descoperit în biserica mănăstirii o inscripție de mare însemnătate pentru Biserica și neamul românesc, mai ales din părțile Transilvaniei, și care consemnează numele "Arhiepiscopului Ghelasie", al zugravului "Mihul de la Crișul Alb", precum și anul 1337. Acest Arhiepiscop al Transilvaniei, primul atestat cu numele, este îmbunătățitul Ghelasie pe care poporul, în evlavia sa, îl cinstește ca sfânt.
Deci, fără îndoială, Sfântul Ghelasie a fost Arhiepiscop și păstor sufletesc al credincioșilor din centrul Transilvaniei și din Munții Apuseni în secolele XIV-XV, retrăgându-se la bătrânețe în mănăstirea de metanie, Râmeț.
Iar viețuitorii sfintei mănăstiri îi cinstesc cu venerație părți din sfintele moaște, știind că, prin rugăciuni neîncetate la Bunul Dumnezeu, acestea au darul vindecării de boli și de suferințe. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Sursă: Doxologia.
În această lună, în ziua a treizecea, soborul Sfinților, Slăviților și întru tot lăudaților Apostoli celor doisprezece, cu arătare, cum și unde fiecare dintr-înșii a propovăduit și unde s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Meliton, care cu pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Petru cel din Sinopi, care s-a săvârșit târât pe pietre;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Noul Mucenic Mihail grădinarul, care a mărturisit în Atena la anul 1770;
Tot în această zi, facem și pomenirea Părintelui nostru, Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț.
În aceasta lună, în ziua întâia, pomenirea Sfinților Mucenici și doctori fără de arginți, Cosma și Damian, cei ce s-au săvârșit la Roma;
Tot întru aceasta luna, în ziua întâia, pomenirea Sfântului Ierarh Leontie al Rădăuților;
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Vasilie, ce a întărit mănăstirea de la Izvorul adânc;
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Petru Patriciul, care a viețuit întru ale lui Evandru;
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Leon pustnicul, care gol petrecând, s-a săvârșit;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfinților doua mii de Mucenici, care prin sabie s-au săvârșit;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Mavrichie, care, fiind uns cu miere și muscat de albine, s-a săvârșit;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfinților 25 de Mucenici, care în Nicomidia prin foc s-au săvârșit.
Pe Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Ierarhe Ghelasie roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.
Sursă: pravila.ro, facebook.
