† Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei
(13 decembrie)

Trimte prietenilor tăi

În data de 13 decembrie, în calendarul ortodox, este serbat Sfântul Ierarh Dosoftei, cel care a tipărit pentru prima oară Acatistul Maicii Domnului.

Viața pe scurt, Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei (sinaxar)

În data de 13 decembrie, în calendarul ortodox, este serbat Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei. El s-a născut în data de 26 octombrie la Suceava, primind la botez numele Dimitrie. De la părinții lui, Leonte și Maria Misira Barilă, a primit o educație creștină autentică începând de acasă. Mai târziu a mers la Iași, la Colegiul de la Trei Ierarhi, înființat în timpul domnitorului Vasile Lupu. De aici se îndreaptă spre Liov, unde va studia la Școala Frăției Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului”, unde învață limba greacă, latină, slavona bisericească și polona, devenind unul dintre poligloții vremii. În anul 1658 a fost ales episcop de Huși, la vârsta de 34 de ani, datorită calităților sale cărturărești. Între anii 1660-1671 a fost episcop de Roman, iar intre anii 1671-1686 a fost mitropolit al Moldovei.

Sfantul Ierarh Dosoftei 04

Toată viata mitropolitului s-a pus în slujba poporului și a limbii române. În vremea mitropolitului slujbele erau oficiate în greaca veche sau în slavona bisericească, pe care mulți dintre credincioși nu le puteau înțelege. Acesta a fost motivul pentru care Mitropolitul Dosoftei s-a îngrijit toată viața cu traducerea cărților de cult, pentru ca slujbele să poată fi ținute în limba poporului: „sa-ntaleaga tot spasenia lui Dumnedzau cu intreg inteles”.

Mitropolitul Dosoftei a fost unul dintre cei mai mari cărturari romani din secolul al XVII-lea, fiind cunoscut ca primul poet național, primul traducător în limba romană al cărților de slujbă, primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, primul traducător în romanește al unor cărți din literatura dramatică și istorica universală, primul cărturar roman care a copiat documente și inscripții. Mai este cunoscut drept o personalitate a vieții culturale și spirituale romanești și pentru traducerile sale din literatura patristică și pentru contribuția sa la formarea limbii literare romanești.

Biserica Sf

Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iași

În 1686, în urma campaniei de retragere din Moldova, soldații polonezi au luat cu ei ca ostatic și pe mitropolitul Dosoftei. Romane în exil până la sfârșitul vieții.

Jan Sobieski (1674-96) intră în Moldova pentru a lupta împotriva turcilor. Dar, neobținând ajutorul Domului Moldovean, a fost nevoit să se retragă. La retragere îl ia ostatec pe Dosoftei, care plecă cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava și arhiva mitropoliei Moldovei. Dosoftei a rămas în Polonia, fără a se mai putea reîntoarce vreodată. În data de 13 dec.1693 Sfântul Mitropolit Dosoftei trece la cele veșnice și a fost înmormântat la Biserica „Nașterea Domnului” din Zolkiew (Ucraina). El rămâne primul poet național, primul traducător din literatura dramatică universală, primul traducător al cărților de slujbă în românește în Moldova, având un prețios aport la dezvoltarea limbii literare române.

Casa Dosoftei din Iasi

Casa Sfântul Ierarh Dosoftei, Iași

Canonizarea Sfanțului Ierarh Dosoftei a fost aprobată de membrii Sfanțului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane în ședința de lucru din 5-6 iulie 2005, la propunerea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, a avut loc în data de 14 octombrie 2005, la Catedrala mitropolitana din Iași.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Scrieri și traduceri - Sfântul Ierarh Dosoftei

Sfantul Ierarh Dosoftei 06

- traduce prima dată în limba română „Istoriile“ lui Herodot;

- traduce în proză Psaltirea (tip.în 1680);

- revizuiește traducerea Vechiului Testament făcută, între 1661-1664, de Nicolae Milescu-Spatarul, la Constantinopol, (inclusă în Biblia de la București din 1688).

- 1673 – tipărește la Uniev (Polonia) Psaltirea în versuri, rodul unei munci întinse pe parcursul a 5 ani;

- avea 8634 de versuri, incluzând și Acatistul Maicii Domnului;

- prima operă poetică în limba română modernă.

- 1673 - tipărește la Uniev Acatistul Născătoarei de Dumnezeu în limba română;

- 1679 - „Dumnezeiasca Liturghie” – în limba română;

- 1680 - „Psaltire de-nțeles în slavonește și română”;

- se înființează o tipografie la biserica Sf. Nicolae domnesc din Iași;

Scrieri Sfantul Dosoftei

- Dosoftei începe munca de introducere a limbii române în cadrul cultului în locul limbii slavone;

- 1681 - Molitfelnic de-nțeles;

- 1683 - Sfânta Liturghie și Paremiile de peste an; poem în 136 de versuri despre domnii Moldovei (Dragoș Vodă – Duca Vodă);

- 1682 - 1686 - Viața și petrecerea svinților (4 volume); 25 de ani de lucru;

- 1686 - Ian Sobieski intră în Moldova; îl ia ostatec pe Dosoftei, care ia cu el și moștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava și arhiva mitropoliei Moldovei;

Sfantul Ierarh Dosoftei 05

În cei 25 ani de păstorire a fost cel mai mult preocupat de problemele cărturărești: traduceri, prelucrări ș.a.

ION NECULCE scria despre el (Letopiseț): „Acest Doroftei nu este om simplu de felul lui. Neam de mazil, prea învățat, multe limbi știa..... deplin călugăr și cucernic și blând ca un miel. În țara noastră pe această vreme nu este om ca acela”.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Semnificația / etimologie numelui Dosoftei

În primul rând „La mulți ani!“ tuturor celor care poartă numele Sfântului Dosoftei!

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Tropar Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, glasul al 8-lea

Apărătorule al Ortodoxiei și învățătorule al sfințeniei, păstor blând ca un miel și mare dascăl al Sfintei Liturghii, Părinte Ierarhe Dosoftei, roagă pe Hristos-Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Condac Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, glasul al 3-lea

Arătatu-te-ai bun lucrător în via lui Hristos, folosind cuvântul Evangheliei Domnului la povățuirea dreptcredincioșilor pe calea mântuirii, ca un adevărat păstor duhovnicesc al Bisericii și slujitor al oamenilor. Credința păzind-o și pe credincioși către Dumnezeu îndreptându-i, întărești nădejdea în sufletele celor care te cinstesc, fericite ierarhe.

Sfantul Ierarh Dosoftei 01
This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Viața completă, Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei (Viețile Sfinților)

Sfântul Ierarh Dosoftei s-a născut în anul 1624 la Suceava în familia Barilă. Părinții săi Leontie și Misira, binecredincioși creștini, români de neam, aveau rudenii în Transilvania și în ținutul Liovului. La botez, pruncul a primit numele Dimitrie, pentru că se născuse în preajma zilei de 26 octombrie, când Biserica sărbătorește pe sfântul martir din cetatea Tesalonicului de la începutul veacului al IV-lea.

Tânărul Dimitrie Barilă a învățat carte de la cei mai renumiți dascăli din Moldova și la școala Frăției Ortodoxe de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Liov. Dăruit de Dumnezeu cu o inteligență deosebită și-a agonisit încă din anii copilăriei și ai tinereții multă știință de carte. A studiat cu multă râvnă Sfintele Scripturi și învățăturile dumnezeieștilor Părinți ai Bisericii și a deprins cu mult drag meșteșugul tâlcuirii textelor sfinte în limba română, pentru că învățase a vorbi și a scrie în alte limbi ca să transmită tezaurul sfintei Ortodoxii: greacă, latină, slavonă bisericească, polonă și ucraineană.

Sfantul Ierarh Dosoftei 02

Pe lângă învățătura adunată cu migală de la mulți dascăli, la școala mănăstirii Probota a deprins și învățătura cea duhovnicească: rugăciunea, ascultarea, smerenia și nevoințele ascetice. A primit îngerescul chip în această sfîntă mănăstire la anul 1649, cu numele de monah Dosoftei. Iubitor de înțelepciune și vrednic împlinitor al nevoințelor călugărești, Cuviosul Dosoftei a sporit în dragoste și rugăciune, devenind părinte duhovnicesc și începător al obștii de la Probota. Într-o însemnare în limba română el scrie la 14 septembrie 1649: "Ieromonah Dosoftei de la Pobrata, feciorul lui Leontar Barilovici", iar alături, în limba greacă: "Dositheos, ieromonah, fiul lui Leontar Barila și al Misirei".

Folare-Separare

Timp de mai mulți ani învățatul egumen a călăuzit pe monahi la Hristos, întărindu-i în buna nevoință și în cunoașterea Sfintei Scripturi. A dezvoltat mult școala mănăstirii Probota și a crescut mulți ucenici luminați, aducând în obștea sa o adevărată înnoire duhovnicească.

Datorită prestigiului său de cărturar și virtuților care-i luminau chipul și faptele, ieromonahul Dosoftei este chemat de Dumnezeu la slujirea arhierească. În anul 1658 este episcop de Huși, după un an trece în scaunul vlădicesc de la Roman, iar în 1671 este ales mitropolit al Moldovei. Blând și smerit, înaltul ierarh uimea pe toți prin înțelepciune și bunătate: Cronicarul Ion Neculce îl descrie astfel: „Acest Dosoftei mitropolit nu era om prost (simplu) de felul lui. Și era neam de mazâl. Prea învățat, multe limbi știa: elinește, slovenește, și altă adâncă carte și-nvățătură. Deplin călugăr și cucernic, și blând ca un miel. În țara noastră, pe ceasta vreme nu este om ca acela”.

Sfantul Ierarh Dosoftei 03

Semnătura Sfântului Ierarh Dosoftei.

Iubitor și trăitor al dreptei credințe, purtător de grijă față de păstoriții săi în vremuri „nepașnice pentru țară”, cu dese schimbări de domnii, sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei și-a împlinit misiunea pastorală prin punerea în lucrare a darurilor pe care i le-a dat Dumnezeu din belșug: traducerea și tipărirea de carte sfântă în limba română. În liniștea chiliei sale din patria natală sau aflat în pribegie, sfântul a dăruit Bisericii și neamului românesc lucrări de mare valoare. Primele cărți tipărite a u fost Psaltirea în versuri și Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (Uniev, 1673). Înțelegând în Duhul Sfânt poezia psalmilor, i-a transpus în versuri românești, ca să apropie tot mai mult de sufletul poporului comoara de lumină și de har a cuvântului dumnezeiesc. Recunoscut ca autoritate teologică, a revizuit traducerea făcută de spătarul Nicolae Milescu la Vechiul Testament, text care va fi inclus în Biblia de la București, din 1688.

În toamna anului 1673 a plecat în pribegie în Polonia, din cauza schimbărilor de domn în țară și a convingerilor sale antiotomane. În 1674 a fost înlocuit în scaunul mitropolitan de la Iași cu Teodosie, episcopul de Roman. În anul următor, Mitropolitul Dosoftei este readus în demnitatea sa chiriarhală, iar Teodosie se retrage la mănăstirea Bogdana și peste puțină vreme va cunoaște moarte martirică.

Folare-Separare

După refacerea tipografiei de la Iași, Mitropolitul Dosoftei a tipărit noi cărți de slujbă și de învățătură în limba română: Dumnezăiasca Liturghie (1679 și 1683), Psaltirea de-nțăles (1680), cu text paralel în română și slavonă, Molitvănic de-nțăles (1681). Între anii 1682-1686 a tradus după izvoare grecești și slavone și a tipărit în limba română Viața și petrecerea sfinților, în patru volume. Lucrarea a rămas neterminată datorită plecării forțate în Polonia. Această carte deosebit de necesară pentru misiunea Bisericii arată darul de mare cărturar al mitropolitului Dosoftei dar și dragostea sa pentru sfinți și pentru sfințenie. De aceea, el scrie despre sfinți cuvioși români pe care i-a cunoscut personal și despre alții pe care poporul îi venera cu multă evlavie: „Dară tocma și din rumâni mulți sfinți sânt, carii am și vădzut viața și traiul lor, dară nu s-au căutat, fără numai Daniil de Voroneț, și Rafil de Agapia, i-am sărutat și svintele moștii. Apucat-am în dzâlele noastre părinț nalț la bunătăț și-n podvig, și plecaț la smerenie adâncă. Părintele Chiriac de Beserecani, gol și ticăloșit în munte 60 de ani. Și Chiriac de Tazlău, Epifanie de Voroneț, Partenie de Agapia. Dară Ioan de Râșca, arhiepiscopul acel svânt și minunat, Inochentie de Pobrata și Istatie!”.

Sfantul Ierarh Dosoftei 04

În 1686 regele polon Jan Sobieski, în campania sa antiotomană, a intrat în Moldova pentru a-l atrage de partea sa pe voievodul Constantin Cantemir. Fiind nevoiți să se retragă, polonii au luat cu ei mulțime de pietre scumpe, odoare din aur și argint. Luat ostatec împreună cu tezaurul Mitropoliei și cu moaștele Sf. Ioan cel Nou, Mitropolitul Dosoftei a trăit ultimii ani ai vieții sale pământești departe de țară. Aici a continuat lucrarea sa cărturărească și a păstrat mereu legătura cu ierarhii ortodocși de la Moscova și de la Kiev. Pentru a aplana conflictele teologice privind epicleza euharistică mitropolitul moldovean a tradus din elinește în slavo-rusă scrieri ale Sfinților Părinți Ioan Gură de Aur, Efrem Sirul, Gherman, patriarhul Constantinopolului, Simeon al Tesalonicului, argumentând astfel dreapta învățătură a Bisericii. Păstor dreptcredincios și jertfelnic, sfântul ierarh a îndurat cu demnitate asprimile și lipsurile, purtând de grijă comunității sale ortodoxe care se afla în Polonia. Sfințenia vieții lui strălucea nu numai asupra fiilor duhovnicești, chiar regele Jan Sobieski venea adesea la castelul de la Stryi, unde locuia sfântul mitropolit al Moldovei, ca să participe la slujbe cu familia și să-i dea cinstire cuvenită.

Folare-Separare

În ciuda presiunilor care s-au făcut asupra lui, sfântul ierarh Dosoftei a refuzat trecerea la uniație și a rămas ortodox până la trecerea sa la veșnicie, la 13 decembrie 1693. Din mărturiile călugărilor care l-au însoțit în exil aflăm că sfântul și-a cunoscut vremea chemării sale la veșnicie de către Domnul. Blândul ierarh Dosoftei a fost înmormântat la Biserica „Nașterea Domnului” din Jolkiew, astăzi în Ucraina.

Pătimind încercări și multe necazuri în această viață trecătoare, sfântul mitropolit Dosoftei al Moldovei rămâne peste veacuri un teolog al întregii Ortodoxii, ierarh cu viață sfântă și neîntrecut învățător al dreptei credințe în limba poporului său. Luminat de harul Duhului Sfânt, el a slujit cu dragoste Biserica Mântuitorului Hristos, cu smerenie și fapte minunate, iar acum se roagă în ceruri pentru mântuirea sufletelor noastre.

Sursă: doxologia

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Calendar Ortodox – Sfinții de astăzi

În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei;
Tot în această zi, pomenirea pătimirii Sfinților Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie și Orest;
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Lucia fecioara;
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Arsenie cel din Latro;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Arie, care cu pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Gavriil, arhiepiscopul Serbiei;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Gherman din Alaska;
În această Duminică, dinaintea Nașterii Domnului, se prăznuiește pomenirea Sfinților Strămoși.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Calendar Ortodox – Sfinții de mâine

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinților Mucenici Tirs, Levchie și Calinic;

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Filimon, Apolonie, Arian și cei dimpreună cu ei;

Tot în această zi pomenirea celor patru ostași din garda împărătească, ce au pătimit împreună cu Sfântul Arian.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mânuiește-ne pe noi. Amin.

Sursă: pravila.ro

Facebook

Floare Final
March 1, 2021
† Sfântul Nicolae Planas, ocrotitorul celor căsătoriți
(2 martie)

Sfântul Nicolae Planas, serbat în calendarul ortodox în data de 2 martie, este ocrotitorul celor căsătoriți și al tinerilor care doresc să se căsătorească. Viața - Sfântul Nicolae Planas, ocrotitorul celor căsătoriți În anul 1851, în insula Naxos, tinerii Ioan și Augustina nasc un copil căruia îi pun numele de Nicolae. De mic, a îndrăgit […]

Read More
February 28, 2021
† Sfânta Cuvioasă Muceniță Evdochia
(1 martie)

Sfânta Cuvioasă Muceniță Evdochia, este serbară în calendarul ortodox în data de 1 martie.

Read More
February 27, 2021
† Sfântul Cuvios Ioan Casian Romanul
(28 februarie)

Biserica Ortodoxă cinstește pe Sfântul Cuvios Ioan Casian Romanul la data de 29 februarie, în anii bisecți. Pentru că anul acesta nu este bisect, ziua lui de prăznuire este 28 februarie.

Read More

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2021 Toate materialele de pe această pagină sunt proprietatea pravila.ro
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram