Sfântul Fotie cel Mare este considerat ca cel mai influent Patriarh al Constantinopolului din punct de vedere al învățăturilor sale, după Sfântul Ioan Gură de Aur și primul umanist creștin, unul din precursorii organizării Universității de stat din Constantinopol. Este serbat în calendarul ortodox în data de 6 februarie.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Sfântul Fotie cel Mare s-a născut în anul 820, în cetatea Constantinopol. Părinții săi, Irina și Serghie, au fost creștini iubitori de Dumnezeu. Tatăl său, Serghie, frate al împărătesei Teodora și al patriarhului Tarasie, avea funcția de conducător al armatei, fiind așezat peste un număr însemnat de slujitori. Unchiul său, patriarhul Tarasie, a fost unul dintre cei mai longevivi patriarhi ai Constantinopolului, care, de asemenea, prezidase al Șaptelea Sinod Ecumenic.
Din cauza controverselor iconoclaste, părinții săi sunt lipsiți de avere, alungați în locuri sălbatice și secetoase, unde își vor afla sfârșitul mucenicesc pentru că nu au renunțat la cinstirea sfintelor icoane și pentru că L-au iubit mai mult pe Dumnezeu decât chiar propria lor viață.
Întrucât părinții săi se aflau în exil, este greu de spus unde anume a primit Fotie o atât de strălucită și neobișnuită educație. A fost un autodidact plin de râvnă, care după o învățătură silitoare și sistematică de unul singur a ajuns un teolog profund și un învățat strălucit; tânărul Fotie a folosit orice prilej de a învăța, însetat de înțelepciune și cunoaștere.
Pe lângă efortul de învățătură și cunoaștere, Sfântul Fotie cel Mare s-a îndeletnicit cu rugăciunea de toată vremea, precum el însuși mărturisește: „Grija mea din copilărie era săvârșirea rugăciunii și a cercetării de sine.” Asemeni multor bizantini, Fotie credea că cunoașterea lumească este de folos, dar mult mai de folos este discernământ duhovnicesc. Pe deasupra, dobândirea cunoașterii nu se poate înfăptui fără rugăciune și nevoință duhovnicească.
Pe lângă studiul literaturii, matematicii și filosofiei, a zăbovit îndelung asupra Sfintelor Scripturi și Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe. A studiat teologia sub cu ajutorul mai multor bărbați înțelepți și având ca îndrumător un duhovnici bătrân al cărui nume, din nefericire, nu i se cunoaște numele. Învățătura și înțelepciunea lui Fotie au ajuns curând să fie cunoscute în tot imperiul.
În vremea domniei lui Mihail, unchiul și tutorele său, Bardas, a reîntemeiat și reorganizat școala împărătească superioară din Constantinopol. Pentru a atrage studenți la această școală, Bardas a plănuit să facă educația accesibila atât celor bogați, cât și celor săraci, scăpându-i pe studenți de sarcinile financiare prin subvenții de la stat. Bardas era hotărât să declare război analfabetismului. Este vrednic de pomenit că în vremea lui Bardas și apoi a dinastiei Macedoniene (867-1056), această școală a devenit inima intelectuală a imperiului.
Sfântul Fotie este numit profesor de filosofie și dialectică la această școală. Ca profesor, Fotie a devenit forța centrală a mișcării intelectuale și literare din a doua jumătate a veacului al nouălea. Fiind excepțional de înzestrat, cu o puternică dragoste de cunoaștere și o educație neîntrecută, el și-a dăruit întreaga atenție și energie educării celorlalți. A avut o mare înrâurire asupra tinerilor săi ucenici. Educând pe alții, Fotie încerca să le îndrepte cugetul către echilibru și bunăcuviință, amestecând astfel virtuțile civice cu cele ascetice.
Se crede că Fotie a întemeiat și Școala Teologică din insula Halki, existentă încă și astăzi, în grija Patriarhiei de Constantinopol.
Dând dovadă limpede de erudiția sa filologică, filosofică și teologică, Fotie a fost chemat și la curtea tânărului împărat Mihail al III-lea. Dorința lui Fotie de a se călugări s-ar fi împlinit negreșit în acea vreme, de nu ar fi fost împiedicată de curtea împărătească. Astfel, fără voia sa, Fotie a fost silit să primească înalte ranguri și îndatoriri (protospatharios - ofițer al străjii palatului, protoasecretes - conducătorul cancelariei împărătești, senator, Mare Sfetnic împărătesc, Prim Ministru), ranguri ce se dădeau numai celor cu o credincioșie desăvârșită față de curtea împărătească.
În 855, la treizeci și cinci de ani, Fotie era deja un politician iscusit și ager. Mihail al III-lea, recunoscând înzestrările diplomatice ale lui Fotie, l-a trimis ca ambasador la Califul Persiei în Bagdad. Scopul misiunii sale era acela de a pune capăt prigoanei creștinilor din ținuturile musulmane. Un tânăr și foarte înzestrat ucenic avea să călătorească împreună cu dânsul: Constantin Filosoful, cunoscut mai apoi ca Sfântul Chiril, Apostolul Slavilor. Ajunși în Samara, centrul regiunii arabe, cei doi sfinți au început a propovădui Evanghelia lui Hristos. I-au întărit pe creștini și au atras atenția păgânilor asupra înțelepciunii lor. Dușmanii au căutat să-i otrăvească, dar sfinții au rămas nevătămați. În cele din urmă, cei doi s-au întors în Constantinopol.
Unul dintre dregătorii de seama ai împăratului, anume Bardaș, l-a prigonit pe patriarhul Ignatie al Constantinopolului, pentru că acesta din urmă l-a mustrat aspru pentru anumite păcate. În anul 857, patriarhul a fost alungat din cetate și exilat în insula Terevintos, din Propontida.
Sfântul Fotie a fost recomandat de Bardaș, unchiul său, spre a fi numit patriarh al Constantinopolului. El a refuzat cu toată puterea și, pentru a nu fugi pe ascuns din cetate, a fost închis în temniță.
Împotriva voinței sale, căci se socotea nevrednic de o asemenea cinste, hirotonia a fost săvârșită de episcopul Grigorie al Siracuzei, împreună cu alți doi episcopi. Sfântul Fotie a fost așezat în scaunul patriarhal în ziua de 25 decembrie 857.
Din mândrie, pentru că nu i s-a cerut părerea în legătură cu exilarea patriarhului Ignatie, papa Nicolae al Romei nu a primit hirotonia Sfântului Fotie și l-a caterisit pe acesta, împreună și pe episcopul Grigorie al Siracuzei.
Pentru apărarea dreptei credințe, în anul 867, Sfântul Fotie a adunat în Constantinopol un sinod al episcopilor ortodocși. A fost dat anatemei adaosul latin „Filioque”. A fost condamnată amestecarea catolicilor papistași în Biserica Bulgariei, întemeiată de Bizanț. Au fost osândite toate răstălmăcirile crezului catolic, care erau cu totul străine de hotărârile Sinoadelor Ecumenice ale Bisericii. Au fost condamnate următoarele practici latine: botezul „prin stropire”, defăimarea preoților căsătoriți și scurtarea Postului Mare la o singură săptămână.
În ziua de 25 septembrie 867, împăratul Mihail al III-lea a fost ucis de mai marele dregătorilor săi, Vasile I Macedoneanul. Pentru această faptă, Sfântul Fotie l-a mustrat aspru pe noul împărat. I-a zis: „Nevrednic ești Dumnezeieștilor Taine, tu, care ți-ai întinat mâinile cu sângele binefăcătorului tău.” Drept urmare, Sfântul Fotie a fost alungat din scaunul patriarhal și, în locul său, a fost readus patriarhul Ignatie.
În anul 869, în Constantinopol, a fost întrunit un sinod mincinos. A fost organizat de delegații papei Adrian al-II-lea. În el s-a luat decizia da a condamna pe Sfântul Fotie. Adus înaintea sinodului, sfântul îi îndeamnă la pocăință și primește cu smerenie exilarea în strâmtoarea Bosfor.
Prin harul lui Dumnezeu, țarul Boris al Bulgariei, botezat Mihail, a înțeles viclenia apusenilor și a revenit în unire cu Bizanțul. Astfel, împăratul bizantin Vasile a înțeles greșeala pe care a săvârșit-o față de Sfântul Fotie și l-a rechemat în cetate. Astfel, a fost rânduit că dascăl al copiilor săi și povățuitor în treburile bisericești și politice.
Reinstalat pe 23 noiembrie 867, Ignatie continuă în mare direcțiile de acțiune urmate de Fotie. Acest lucru pare să fi îmbunătățit relațiile dintre cei doi, Sfântul Fotie cel Mare a mers la patriarhul Ignatie și a făcut cel dintâi metanie, spre împăcare și spre liniștirea situației trecute. Bătrânul patriarh îi întoarce metania și unirea celor doi arata în cetatea imperiala triumful dragostei și al smereniei creștine. În preajma anului 876 Fotie devine totodată sfetnic (consilier) al lui Ignatie, care avea să-l recomande drept succesor al său. La moartea acestuia în 877, Fotie, după împotrivirea de cuviință în asemenea situații, este reașezat pe tronul patriarhal.
Fotie obține de această dată recunoașterea formală a întregii lumi creștine la un sinod întrunit la Constantinopol în noiembrie 879. Legații papei Ioan al VIII-lea participă la sinod, recunoscându-l pe Fotie drept patriarh, o concesie pentru care papa a fost foarte aspru criticat în Occident.
În ziua de 29 august 886 a trecut la cele veșnice împăratul Vasile I, iar tronul a fost ocupat de fiul său, Leon al VI-lea cel Înțelept, un fost ucenic al Sfântului Leon. Pentru că l-a mustrat pe noul împărat pentru desfrânările sale, Sfântul Fotie a fost din nou înlăturat de pe tron.
Sfântul Fotie cel Mare a fost închis în Mânăstirea Armenilor. El și-a dedicat ultimii ani din viață întocmirii unor cărți de folos pentru întărirea Bisericii lui Hristos.
Trece la cele veșnice data de 6 februarie 891 la vârsta de 71 de ani.
Viața sa virtuoasă și talentul, ba chiar geniul său, precum și vastele sale capacități intelectuale au fost universal recunoscute. Chiar papa Nicolae I îl considera a fi un om cu „mari virtuți și cunoștințe universale”.
Sfintele sale moaște au fost așezate în Biserica Sfântului Ioan Înaintemergătorul din Mânăstirea Prorocului Ieremia din Constantinopol, care se spune că a fost zidită de sfântul Fotie. Mai apoi moaștele au fost îngropate la mănăstirea patriarhală Sfânta Treime de pe insula Halki, unde se află marea școală teologică.
Astăzi, un fragment din moaștele Sfântului Fotie cel Mare se găsesc în Mânăstirea Dionisiu din Sfântul Munte Athos.
La scurtă vreme după fericita sa adormire, Sfânta Biserică Ortodoxă l-a așezat în rândul Sfinților lui Dumnezeu pe Patriarhul Fotie, cinstind astfel sfânta sa pomenire. Mai târziu, sfântul său nume a fost trecut în „Synodiconul”, pe care Biserica îl citește odată pe an, în Duminica Ortodoxiei:
„Lui Ignatie și lui Fotie, Sfinții Patriarhi ortodocși: VEȘNICĂ POMENIRE!
În filosofie, principala sa preocupare au fost logica și dialectica, având o predispoziție spre opera lui Aristotel. Amfilohia, compusă în decursul primului exil și dedicată favoritului său discipol Amfilohie din Cizic. Astfel, avem de-a face cu o importantă implicare, din secolul IX, în problema universaliilor. Fotie susține o poziție intermediară (de tipul celei exprimate de Boethius), conform căreia genurile și speciile au un conținut real dar necorporal, indică esența subiecților însă nu desemnează.
În teologie, Fotie a fost loial părinților de la primele sinoade ecumenice. Se opune utilizării formulei Filioque în Crez. Erudiția și autoritatea sa va fi invocată de către antipalamiții din secolul al XIV-lea împotriva deosebirii între ființă și energie, susținută de Grigore Palama.
Lucrări Scrise
Vorbind despre îndatoririle religioase ale unui domnitor, Fotie sfătuia pe Boris-Mihail: „Rugăciunea ne împreunează cu Dumnezeu și ne face prietenii lui. (...) De la El purcede toată ființarea și dăinuirea, toată darea cea bună, toată desăvârșirea și iertarea păcatelor. Astfel, chiar dacă nici un alt câștig nu ar veni din rugăciune, fie și numai părtășia este de dorit, mai presus de toată altă bucurie a vieții, și mai vârtos pentru cei ce iubesc pe Dumnezeu și sunt binecinstitori. (...) Pentru aceea, necontenit adu prinos lui Dumnezeu rugăciunile tale și deosebi, dar roagă-te și cu norodul laolaltă”.
Fotie afirmă că un domnitor trebuie „să fie necontenit cu băgare de seamă la felul cum îi alunecă limba; căci cuvintele pot într-o clipită să schimbe lucrurile și să vatăme viața și averea oamenilor.” Mai departe scrie: „întoarce-ți fața de la buzele osânditoare și de la clevetiri, că adeseori acestea au făcut să turbeze copiii împotriva părinților și părinții împotriva copiilor, au despărțit pe cei căsătoriți și au făcut ca rudeniile să se ridice una împotriva celeilalte. Mai trebuie oare a zice că o vorbă a unui șoptitor, case și cetăți întregi a surpat (Sirah, 28, 14-15)?”
Vorbind despre prietenii: „să nu te grăbești a te lega cu prieteșug; însă când te-ai înjugat, caută să păzești legătura. Poartă sarcinile aproapelui tău, până ce nu-ți primejduiești sufletul.” Și „încearcă să-ți faci prieteni printre cei mai buni, nu printre cei mai răi; că firea omului după prietenii săi se judecă.” Fotie îl învață apoi să prefere pe adevărații prieteni, iar nu pe lingușitori, ca să afle adevărul.
Vorbind de răspundere, Fotie spune că cu cât mai mare este puterea cuiva, cu atât mai mult trebuie să strălucească în virtute, însă „cel ce face dimpotrivă, săvârșește deodată trei păcate foarte grele: se pierde pe sine; pricinuiește răul celor ce îl văd; face să fie hulit Dumnezeu fiindcă a încredințat o putere așa de mare unui astfel de om. Pentru aceea orice om, iară mai vârtos cei puși să stăpânească, trebuie să fugă de păcat.” Apoi scrie că „cei ce folosesc înzestrările lor firești în slujba răutății, iar nu în folosul aproapelui, își înjosesc firea și prefac darurile date lor de Ziditorul întru obrăznicie și nerecunoștință”.
Fotie îi spune „să se păzească de făgăduințele făcute în pripă”, și „să ceară omul sfaturi înaintea oricărei fapte. Faptele necugetate cel mai adeseori sfârșesc rău”.
„Să-ți amintești totdeauna ce bine ți s-a făcut ție, dar să uiți degrabă orice bine ai făcut tu altora”.
În scrisoarea către episcopii săi în timp ce era în exil, Fotie îi îmbărbăta: „Grea este prigoana, dar dulce făgăduința binecuvântării de la Stăpânul. Dureros este surghiunul, dar desfătătoare împărăția Cerurilor... Să ținem nevoința noastră, ca să câștigăm răsplătirile. Fie ca și noi să strigăm împreună cu Pavel: Lupta cea bună am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit; de acum s-a gătit mie cununa dreptății (II Timotei 4, 7-8).” Fotie știa că slava biruitorilor avea să fie bucuria de obște a celor binecinstitori.
FOTIE – este un nume care provine din greaca veche (Φώτιος - Photios), latinizat ca Photius, derivat din grecescul „photos” - lumină.
O formă diminutivă modernă folosită în lumea seculară este Fotis (gr. Φώτης).
Numele este purtat de mulți sfinți și personalități ale lumii creștin-ortodoxe.
Fotius, Mochie, Photie.
Ca o prealuminoasă făclie a înțelepciunii ascunse în Dumnezeu, și apărător al Ortodoxiei celei de Sus descoperite, podoaba cea blagoslovită a Patriarhilor, înnoirile semețului eres ai lepădat, mărite Fotie, cela ce ești lumina sfintelor Biserici, al Răsăritului luminătorule: păzește pe dânsele de toată rătăcirea.
Luminătorul Bisericii cel preastrălucit, preaîndumnezeitul povățuitor al ortodocșilor, alăuta Duhului cea dumnezeiește glăsuitoare și preaputernicul potrivnic al eresurilor, să fie încununat acum cu laudele cântărilor, căruia îi strigăm: Bucură-te, preacinstite Fotie!
Sfântul Fotie cel Mare a trăit pe vremea împăraților Mihail (842-867 d.Hr.), Vasile I Macedoneanul (867-886 d.Hr.) și Leon al VI-lea cel Înțelept (886-912 d.Hr.). A venit pe lume în cetatea Constantinopolului, în anul 810 (după alții, 820), într-o familie binecredincioasă, care a luptat pentru cinstirea și onoarea sfintelor icoane.
Părinții săi, Sfântul Serghie (prăznuit pe 13 mai) - fratele împărătesei Teodora și al patriarhului Tarasie - și mama sa Irina, au fost persecutați de împăratul iconoclast Teofil (829-842). Tatălui său i s-a luat proprietatea și a fost surghiunit împreună cu soția și copii, din pricina cinstirii icoanelor, murind în pribegie ca un mărturisitor.
Urmărind etapele vieții sale, Sfântul Fotie a fost mai întâi ucenic, petrecând ore în șir în bibliotecă, studiind, apoi profesor de filozofie al Universității din Magnavra, prima universitate din Europa Medievală, apoi a deținut poziții importante în stat, și în final, a fost înscăunat în sfințitul tron patriarhal al Constantinopolului, fiind și practicant al milosteniei și filantropiei. Indiferent de persoanele care erau în jurul său, sau de locurile unde se afla, neținând seama nici de lipsurile celor două exiluri, Sfântul Fotie lupta pretutindeni pentru adevărata Credință Ortodoxă, pentru Tradiția Apostolică și pentru Credința Strămoșească, care este, de asemenea, conținutul Învățăturii Patristice.
Sfântul Fotie a luptat pentru credința ortodoxă, împotriva maniheiștilor, a iconoclaștilor și a altor eretici, iar pe mulți dintre ei i-a reinstaurat în Biserica Ortodoxă Universală, a lui Hristos.
În anul 858, când din porunca împăratului patriarhul Ignatie a fost scos din scaunul patriarhal, au venit la Sfântul Fotie care cu adevărat era mult lăudat pentru vrednicia și credincioșia sa, nu numai din pricina negrăitelor cunoștințe lumești, ci și a viețuirii în sfințenie. Înălțarea lui în scaunul patriarhal al Constantinopolului a avut loc în ziua de Crăciun a anului 858 d.Hr, de către Episcopul Siracuzei - Grigorie Asvestul și alți doi episcopi. Între timp, desigur, Sfântul Fotie fusese călugărit și hirotonit preot.
Îndată după interiorizare Sfântul Fotie a trimis scrisori sinodale către papă și patriarhiile din Răsărit pentru a-i înștiința de cele întâmplate și subliniind restabilirea păcii în Biserica din Constantinopol. Dar, înainte de a putea consolida această pace, susținătorii patriarhului Ignatie s-au adunat în Biserica Sfânta Irina, cerându-i papei așezarea lui în cinstea de odinioară, neprimind cu niciun chip numirea Sfântului Fotie în scaunul patriarhal. Atunci, Sfântul Fotie a convocat Sinodul în biserica Sfinții Apostoli, pentru a aborda problema ridicată. Sinodul a condamnat acțiunile susținătorilor lui Ignatie și a subliniat că acesta, demisionând de la tronul patriarhal nu mai era Patriarh.
În urma evenimentului, în care susținătorii patriarhului Ignatie au intervenit și solicitat îndepărtarea Patriarhului Fotie, s-a întrunit la Constantinopol un al doilea Sinod Ecumenic, în 861, la care au luat parte și părinții Primului Sinod Ecumenic de la Niceea, și la care papa Nicolae și-a trimis doi delegați. În urma acestui sinod, participanții, cunoscând îndeaproape frământările bisericii de Răsărit și supunându-se adevărului, l-au acceptat pe Sfântul Fotie ca Patriarh Canonic al Constantinopolului, încuviințând numirea lui.
Aflând papa Nicolae toate cele petrecute la Sinodul din 861, a respins hotărârile delegaților săi, pe care i-a și caterisit. În același fel a voit a face și Sfântului Fotie, precum și episcopului Grigorie al Siracuzei, neavând însă vreun drept sau vreo autoritate pentru aceasta. Apoi, în 863, la un sinod pe care l-a adunat, el nu a recunoscut hotărârea Sinodului de la 861 și l-a „caterisit” atât pe Sfântul Fotie, cât și pe Episcopul Grigorie. Dar amestecul papei i-a demonstrat și Sfântului Fotie și mai ales întregii Biserici de Răsărit, grava cădere a Bisericii Apusene, reprezentată de papă.
De aceea, la Sinodul care s-a întrunit în vara anului 867, la inițiativa Sfântului Fotie cel Mare, papa Nicolae a fost destituit pentru acțiunile sale nereglementare, și a fost anatemizat în primul rând adaosul Filoque, strecurat în Simbolul Credinței. În acest fel au fost osândite toate răstălmăcirile crezului catolic, care nu respectau deloc hotărârile Sinoadelor Ecumenice ale Bisericii, știindu-se că orice deviere de la adevărata credință duce la pierderea spiritualității, și condamnându-se ca „păcat de moarte” orice rătăcire de la Ortodoxie (dreapta credință). Într-adevăr, epistola circulară a Sfântului Fotie, validată de Sfântul Sinod, a devenit un criteriu ferm în evaluarea relațiilor dintre Răsărit și Apus.
Asasinarea împăratului Mihail al III-lea, la 24 Septembrie 867, de către Vasile I Macedoneanul, a fost urmată de o criză a Bisericii Răsăritene. Pe acesta din urmă – precum odinioară Sfântul Botezător Ioan pe împăratul Irod – Sfântul Fotie l-a mustrat aspru zicându-i astfel: „Nevrednic ești Dumnezeieștilor Taine, tu, care ți-ai întinat mâinile cu sângele binefăcătorului tău”. Sfântul a devenit astfel victima împăratului dornic de consolidare politică și a fost înlăturat din scaunul patriarhal, fiind reinstaurat Ignatie. Iar în 869 a fost întrunit la Constantinopol, în biserica Sfânta Sofia, un sinod mincinos, în fruntea căruia se aflat trimișii papei Adrian al II-lea. Aceștia l-au „anatemizat” pe Sfântul Fotie și l-au excomunicat împreună cu adepții lui și împreună cu Episcopul Grigorie al Siracuzei.
Fiind adus în fața acestui sinod, Sfântul Fotie a tăcut cu desăvârșire pe tot parcursul „procesului”, în ciuda atitudinii provocatoare a reprezentanților papei, care l-au întrebat de nenumărate ori: „De ce nu răspunzi?”. Dar Sfântul le-a răspuns: „Nici Iisus nu a scăpat de condamnare”. Apoi, Sfântul Fotie a fost „caterisit” și surghiunit în strâmtorile Bosforului, supus astfel multor lipsuri și greutăți.
Odată cu trecerea anilor însă, lucrurile s-au schimbat în Bizanț, Vasile I, voind a-și răscumpăra nedreptatea ce o săvârșise împotriva lui Fotie, l-a chemat din exil. Acest lucru a fost urmat de reconcilierea dintre cei doi Patriarhi, Ignatie și Fotie, iar moartea bătrânului Ignatie, la 23 octombrie 878 Sfântul Fotie a fost reinstituit în scaunul patriarhal al Constantinopolului, până în anul 886, când a fost pentru a doua oară forțat să se retragă, lui Vasile I urmându-i la tron fiul său, Leon al VI-lea cel Înțelept.
Sfântul Fotie a adormit întru Domnul în anul 891, în timp ce se afla în exil la Mănăstirea Armenilor, lăsându-ne ca testament duhovniceștile sale învățături și slăvitele sale pătimiri, întru apărarea Ortodoxiei de potrivnicile uneltiri ale celor hulitori ai dreptei credințe. O părticică din moaștele sale se află la Mănăstirea Dionisiou din Muntele Athos.
Opera lui teologică justifică luptele Bisericii și atestă credința ortodoxă și conștiința Bisericii. În acest sens, conștiința bisericească a văzut în persoana Sfântului Fotie un apărător al Ortodoxiei și un exponent de seamă al Bisericii veacului al IX-lea.
Sursă; Doxologia.
În această lună, ziua a șasea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vucol, episcopul Smirnei;
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Iulian, cel din Emesa;
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici, Fausta, Evilasiu și Maxim;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Varsanufie, "Marele Bătrân", și a cuviosului Ioan, cel numit "Proorocul", ucenicul sfântului Varsanufie;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Ioan, cel din cetatea Lico, care în pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Fotie mărturisitorul, cel întocmai cu apostolii, patriarhul Constantinopolului.
În această lună, ziua a șaptea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Partenie, episcopul Lampsacului;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Luca cel din Elada;
Tot în această zi, pomenirea sfinților o mie și trei slujitori mucenici, și a celor patru demnitari, care au suferit mucenicia în Nicomidia;
Tot în această zi, pomenirea sfântului Serapion, episcop de Tmuis (Egipt), care de foc s-au săvârșitș
Tot în această zi, pomenirea sfinților șase mucenici din Frigia, care de foc s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Aprion, episcopul Ciprului;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Petru, care s-a nevoit în Monovata;
Tot în această zi, pomenirea sfântului Teopempt și a celor împreună cu el.
Pe Sfântul Fotie cel Mare să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Fotie roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mânuiește-ne pe noi. Amin.
Sursă: pravila.ro
[…] unde i-a avut ca profesori printre alții, pe Leon Matematicianul și pe viitorul patriarh, Sfântul Fotie. Fiind foarte apreciat la curtea imperială pentru credința profundă și capacitățile sale […]