† Sfântul Cuviosul Ioan din Licopolis
(27 martie)

Trimte prietenilor tăi

Sfântul Cuviosul Ioan pustnicul din Licopolis prăznuit astăzi, este numit și Înainte-văzătorul, datorită darurilor pe care le-a primit de la Dumnezeu.

El s-a ostenit în viața pustnicească vreme de peste 60 de ani, fiind în continuă convorbire cu Dumnezeu, care L-a înzestrat cu darul prorociei și al vindecării celor în suferință. Astfel, Sfântul Cuvios Ioan a ajutat sufletește mulți oameni prin învățături mântuitoare de suflet, prin predicile sale folositoare și prin viața personală pe care a dus-o în sfințenie.

Viața pe scurt - Sfântul Cuviosul Ioan din Licopolis, înainte-văzătorul (sinaxar)

Sfântul Cuviosul Ioan din Licopolis 27 martie

Sfântul Cuvios Ioan s-a născut în jurul anului 305 în Egipt. A trăit în orașul Licopolis și până la vârsta de 25 de ani a fost tâmplar. Ulterior, a fost tuns călugăr și timp de cinci ani a trăit în mai multe mânăstiri.

Nutrind către viața pustnicească, Cuviosul s-a dus la Tebaida în anul 335, la muntele Bolcha, unde a stat mulți ani în pustnicie, fără să-și părăsească locul. El vorbea cu cei care-l căutau printr-o ferestruică pe unde primea și hrana, fără ca el să fie văzut și nici el nu vedea pe cei de afară.

După treizeci de ani în pustie, Sfântul Cuvios Ioan a primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii. El i-a prezis împăratului Teodosie cel Mare (379-395) victoria asupra inamicilor săi Maximus (388) și Eugenius (394). În jurul anului 391 Sfântul Cuvios Ioan primește vizita unui alt mare părinte al pustiei, avva Visarion, cu care vorbește despre vedenia profetică pe care a avut-o, și anume că împăratul Teodosie cel Mare a dat un edit pentru dărâmarea templelor păgâne. Obișnuia să le spună și oamenilor care-i cereau sfatul despre ce avea să li se întâmple, ajutându-i să ia decizii bune pentru ei. Sfântul le dădea ulei sfințit bolnavilor, îi ungea cu el și aceștia se vindecau de diverse boli. Sfântul Ioan a prorocit că istoricul Paladie, care va scrie mai târziu viața sfântului, că va deveni episcop al Bitiniei (localitate din Asia Mică).

Sfântul Cuvios Ioan al Egiptului a ajuns la vârsta respectabilă de nouăzeci de ani și s-a dus la Domnul în anul 395. Mai înaintea sfârșitului său, la nouăzeci de ani, a poruncit ucenicilor săi ca nimeni să nu vină la dânsul până a treia zi. Iar după trei zile, mergând frații, l-au aflat cu genunchii plecați la pământ ca la rugăciune, iar cu sufletul se dusese la Domnul, ca să stea, cu cereștile cete îngerești, înaintea scaunului lui Dumnezeu, Celui în Treime lăudat, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Căruia I se cuvine slava, în veci. Amin.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Icoana Sfântului Sfântul Cuviosul Ioan din Licopolis

Dionisie din Furna în „Erminia picturii bizantine” nu ne furnizează detalii despre felul în care trebuie sa fie pictat Sfântul Cuviosul Ioan din Licopolis.

Cartea în format fizic o găsiți apăsând aici ➡ Dionisie din Furna - Erminia picturii bizantine

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Etimologia / semnificația numelui Ioan, Ioana

ION / IOANA – Acest nume provine din cuvântul ebraic "יוֹחָנָן" (Jōħānān), care la traducerea în greacă a Vechiului Testament a devenit „Ιωαννης” (Iōánnēs), care la rândul lui în latină devine „Iohannes”, care înseamnă „Dumnezeu este milostiv”. Popularitatea acestor nume însă a fost dată de noul testament, deoarece ele sunt purtate, de Sfântul Ioan Botezătorul și de sfântul Apostol Ioan autorul celei de-a patra Evanghelii și al Apocalipsei din Sfânta Scriptură.

Când își post serba ziua de nume cei care poartă numele de Ion, Ioana? Conform cu calendarul ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în date de 7 ianuarie în ziua de prăznuire a Sfântului Ioan Botezătorul.

Sursă: Orthodoxwiki.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Scrieri ale Sfântului Cuvios Ioan din Licopolis

Sfântul Cuviosul Ioan din Licopolis 27 martie

Deși Sfântul Cuvios Ioan din Licopolis este menționat în multe izvoare istorice și monastice, principalele două izvoare edificatoare pentru viața lui sunt lucrările „Historia monachorum in Egypto”, în care un capitol (cel mai lung, având 65 paragrafe) din cele 26 îi este consacrat în întregime, și „Istoria lausiacă, în care Paladie” îi consacră capitolul 35, de asemenea cel mai lung al lucrării sale.

Din învățăturile Sfântului

Sfântul Cuvios Ioan a ajutat sufletește mulți oameni prin învățături mântuitoare de suflet, prin predicile sale folositoare și prin viața personală pe care a dus-o în sfințenie.

Despre Smerenie

„Urmați viața virtuoasă a sfinților părinți după puterea voastră și dacă reușiți ceva, nu vă mândriți cu ce ați obținut pentru că mulți au ajuns la virtutea perfectă, dar umplându-se de mândrie au căzut de la înălțime în prăpastie”.

„O, fiilor, smeriți să fiți în cele mici și în cele mari lucruri! Pentru că aceasta este cea dintâi poruncă a Mântuitorului, Care a zis: Fericiți cei săraci cu duhul, că acelora este Împărăția cerului. Pentru că a fi sărac cu duhul, însemnează a fi smerit, și neînșelați să fiți de diavolii care vă aduc vouă păreri și năluciri. Și dacă ar veni cineva la voi frate, prieten, soție, părinte, învățător, maică sau soră, mai întâi să ridicați mâinile la rugăciune și, de va fi nălucire, va fugi de la voi. Dacă cineva v-ar lăuda pe voi, diavol sau om, să nu-l ascultați pe acela, nici să vă înălțați cu mintea.

Despre paza minții

Peștera Sfântului Cuviosul Ioan din Licopolis 27 martie
Peștera Sfântului Cuviosul Ioan din Licopolis

„Cercetați-vă cu atenție să vedeți dacă aveți conștiința curată, să nu vă pierdeți puritatea minții. Nu lăsați gândurile să vă năpădească în timpul rugăciunii. Nimic nu e mai neplăcut lui Dumnezeu decât să te rogi Lui cu buzele în timp ce gândurile sunt departe de El. Asta se întâmplă mai ales celor cu viață căldicică, care nu renunță de tot la lume și așteaptă recunoștința din partea oamenilor. Un om a cărui minte este a lumii și a lucrurilor sale pieritoare, nu-L poate privi pe Dumnezeu cu ochii sufletului. Este normal ca cel care-L caută pe Dumnezeu să-și ridice mintea de la lucrurile lumești și să-și îndrepte mintea către Dumnezeu. Cel care a ajuns câtuși de puțin la cunoștința dumnezeirii (pentru că nimeni n-o poate dobândi în totalitatea ei), va putea descoperi și cunoaște multe lucruri pe care numai tainele cunoașterii lui Dumnezeu i le poate dezvălui.”

„Iubește tăcerea, fiule, trăiește mereu în contemplare divină și roagă-te ca Domnul să-ți dea o minte luminată, lipsită de gânduri păcătoase. Demn de laudă este sfântul care trăiește în lume, își folosește virtuțile, este bun cu străinii, face pomană sau ajută pe alții la munca lor și trăiește fără mânie. Un astfel de om este lăudabil pentru că are o viață curată împlinind poruncile Domnului fără să-și neglijeze îndatoririle lumești.”

„Cel ce lasă altora grijile trecătoare ale lumii este mai bun și mai demn de laudă pentru că s-a lepădat de sine, și-a luat crucea și L-a urmat pe Hristos. Acesta este în permanență în contact cu lucrurile divine, fugind de cele pământești, fără să se lase cuprins de nici un fel de griji. Un astfel de om prin fapta bună și prin rugăciunea închinată lui Dumnezeu devine un om liber, neîngrădit, care stă drept în fața lui Dumnezeu, cu mintea numai la cele sfinte. Un astfel de om este în continuă convorbire cu Dumnezeu.”

Peștera Sfântului Cuviosul Ioan din Licopolis 27 martie
Sfântul Cuviosul Ioan din Licopolis

„Bun este cu adevărat și acel nevoitor care, petrecând în lume, se îndeletnicește în cinstite lucruri, arătând altora iubire de oameni, primire de străini, dând milostenie, făcând bine celor ce vin la dânsul, ajutând pe cei ce sunt întru osteneli și petrecând fără de nici un fel de mânie. Unul ca acesta este frate bun, pentru că petrece în fapta lucrurilor celor bune și săvârșește poruncile Domnului, însă cu pământești lucruri se îndeletnicește. Dar mult mai bun și mai mare este cel ce petrece în gândirea de Dumnezeu, care trece de la cele materialnice la cele nematerialnice, însuși lepădându-le și uitându-le pe cele de jos, încearcă pe cele cerești, stând înaintea Dumnezeului tuturor, de toate dezlegându-se și de nici o grijă înapoi întorcându-se. Unul ca acesta este cu Dumnezeu, cinstindu-L cu neîncetate cântări de psalmi. Știu eu pe un om în pustie, care zece ani n-a gustat nimic din pământeasca hrană, ci îngerul îi aducea în a treia zi cerească hrană și i-o dădea în gură, și aceea îi era hrana și băutura” - aceasta Sfântul Cuviosul Ioan o spunea ca despre altul, dar însuși el era acela.

Cu astfel de învățături duhovnicești și cu viață sfințită, asemenea îngerilor, Sfântul Cuviosul Ioan, pe mulți oameni a mângâiat și îndrumat, desăvârșit plăcând lui Dumnezeu.

Sursă: Orthodoxwiki.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Cântare de laudă la Sfântul Cuvios Ioan cel văzător cu duhul

Al smereniei dascăl,
Sfântul Ioan cel cu duhul văzător,
Cu lacrimi de bucurie despre smerenie învață:
Copiilor ai mei iubiți, și drept-credincioși,
Cu cit mai mult smerenia dobândiți
Cu atât mai plăcuți lui Dumnezeu îi sunteți.
Fără smerenie nevoința
Nimic nu este.
Căci nevoitorul trufaș
Diavolului dă sufletul său.
Să ne golim sufletul de mândrie
Și atunci Dumnezeu va locui în el.
Decât Domnul cine poate fi mai smerit?
Iată El în inima nimănui nu Se impune cu sila.
El tainic și smerit, nevăzut, fără zgomot, însuși conduce lumea.
De aceea cei slabi la minte cred
Că El nici nu există.
La fel ar crede ei și despre vânt,
De n-ar sufla cu putere, de n-ar mătura totul în cale.
Cel smerit pre sine pururi se ceartă,
Și se prihănește.
Unuia ca acesta să dobândească virtuți
Nu-i este greu.
Smerenia mai mare este decât sărăcia cu duhul.
Aceasta este a Mântuitorului învățătură:
„În voi nu vă încredeți,
Ci toată nădejdea Să o aveți la Dumnezeu”.
Aceasta este sfânta smerenie.
Oricine o calcă întuneric își grămădește sufletului lui.
Și pierire.
Sfinții cu toții într-un gând mărturisesc:
„Fără smerenie mare, nici un suflet nu este mântuit!”
Voios este pururi smeritul, căci Domnul întru el domnește.
O, copii ai mei iubiți,
Fiți smeriți și mântuiți veți fi!

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Viața completă - Sfântul Cuviosul Ioan din Licopolis (Viețile Sfinților)

În cetatea Licopolis din țara Egiptului, era un bărbat cu numele Ioan, fiind dat din tinerețe la meșteșugul de teslărie. Ajungând la vârstă de douăzeci și cinci de ani, s-a lepădat de lume și a petrecut cincisprezece ani prin felurite mănăstiri, deprinzân-du-se la viața monahicească în multe osteneli. După aceea s-a dus singur la muntele ce se chema "al Lupului", care era aproape de Licopolis, unde, zidindu-și o chilie cu trei odăi, s-a încuiat într-însa. Într-o chilie se ruga, într-alta făcea lucrul mâinilor, iar a treia îi era de trebuință la ale vieții lui.

Nevoindu-se cincizeci de ani, până la sfârșitul său, fără să iasă deloc din chilie, primea pe fereastră cele trebuincioase lui de la cei ce-l slujeau; iar celor ce veneau la el, le vorbea despre cele folositoare. Dar, după ce a împlinit într-acea închisoare treizeci de ani, s-a învrednicit prorocescului dar de la Dumnezeu, pentru care, chiar și lui Teodosie, marele împărat grec (379-395), i-a trimis felurite scrisori, spunându-i că va birui pe tiranul Maxim, și Galia va intra în stăpânirea sa. Asemenea și despre tiranul Evghenie, cum că și pe acela îl va birui și după aceea își va primi sfârșitul vieții, iar pamânteasca împărăție o va lăsa fiilor săi.

Pentru o mai înainte vedere ca aceea a lui, a străbătut vestea despre dânsul pretutindeni, ca despre un bărbat sfânt, căci și împăratul Teodosie îl cinstea ca pe un prooroc al lui Dumnezeu. La început a venit la dânsul un voievod oarecare, întrebându-l dacă va birui pe etiopienii cei dimprejurul Sienului (și acel loc este la începutul țării Tebaidei), căci atunci, năvălind acolo etiopienii, toată țara aceea o prădau. Iar Cuviosul Ioan, spunându-i cele ce vor avea să fie, i-a poruncit ca fără temere să meargă asupra lor, că îi va birui și de împărați va fi cinstit.

Și s-a săvârșit aceea după proorocia sfântului. De atunci s-a încredințat voievodul, din povestirile despre dânsul, și trimitea la sfântul, cerând rugăciuni și mai înainte descoperiri pentru biruință, dacă vreodată vor avea să vină asupră-i vrăjmașii.

Folare-Separare

ar cât de minunat și mai presus de măsură era darul proorociei ce-l avea sfântul acesta, am auzit de la părinții cei ce petreceau cu dânsul - cum zice Paladie, scriitorul vieții acestuia -, a căror nevoință vrednică de laudă ne încredințează despre nemincinoasele lor cuvinte, despre proorociile pe care le spunea acest bărbat dumnezeiesc.

Odată, venind la dânsul un tribun, se ruga pentru femeia sa, ca să-i dea voie să vină înaintea feței sale, fiindcă aceasta dorea și stăruia să-l vadă pe sfinția sa. Iar sfântul se lepăda în tot chipul, nevrând nicidecum să fie văzut de față femeiască, el care și către bărbați vorbea prin fereastră. După ce mult timp și cu dinadinsul a fost rugat, văzând credința lor, a făgăduit să se arate femeii în vedenia somnului. "În această noapte, zise el, mă voi arăta ei, însă să nu poftească mai mult ca să mă vadă, în trup fiind". Și a spus bărbatul acela soției sale cuvintele cuviosului. Iar ea a văzut în noaptea aceea în vis pe sfântul, venind la dânsa și zicându-i: "Ce este mie și ție, femeie? Pentru ce ai voit să-mi vezi fața mea? Au doar eu sunt prooroc sau am sfințenie de bărbat drept? Sînt om păcătos, asemenea pătimaș ca voi; însă am rugat pe Dumnezeu pentru tine și pentru bărbatul tău, ca să fie vouă după credința voastră". Acestea zicând, s-a dus.

Iar femeia, deșteptându-se din somn, a spus bărbatului său asemănarea sfântului, îmbrăcămintea și cuvintele lui și multă mulțumire a trimis cuviosului prin bărbatul său. Mergînd bărbatul la chilia bătrânului, sfântul i-a apucat înainte cu cuvântul, zicându-i: "Iată, am împlinit cererea voastră, cercetând pe soția ta; deci de acum mai mult să nu mai poftească să mă vadă pe mine".

Folare-Separare

Altădată, o oarecare căpetenie din rânduiala ostășească, fiindu-i femeia îngreuiată și aproape de naștere, a mers la sfântul cerând rugăciuni. Și în ziua aceea, în care el a plecat la cuviosul, femeia lui, născând, era în primejdie de moarte. Iar omul lui Dumnezeu a zis aceluia: "De ai fi știut darul lui Dumnezeu, cum că ți s-a născut fiu, ai fi preamărit pe Dumnezeu. Însă maica lui nu departe era de porțile morții; deci, ducându-te, vei afla pruncul viu și să-i dai numele Ioan, iar după ce îl vei crește până la șapte ani, să-l trimiți la monahi în pustie".

Niște minuni ca acestea arăta celor ce de departe veneau la dânsul. Și cetățenilor din Licopolis, care veneau la el totdeauna pentru folos, mai înainte le spunea cele ce în taină erau să fie și cele ce în taină erau lucrate de fiecare. Vestea apoi și despre răul Nilului și îmbelșugarea anului ce avea să fie. Însă spunea, deasemenea, mai înainte de vreme și ale lui Dumnezeu pedepse, care veneau asupra lor, și-i mustra, învățându-i pentru care pricină mânia Domnului se apropia. Iar vindecări singur nu făcea Cuviosul Ioan, ci dădea unt-delemn sfințit, prin care multe boli se tămăduiau.

Odată femeia unui senator, pierzându-și vederea ochilor, avându-i acoperiți cu albeață, a rugat pe bărbatul său să o ducă la cuviosul. Zicând el că niciodată nu vin la sfântul femei, ea l-a rugat ca numai să spună despre dânsa sfântului și să se roage cuviosul lui Dumnezeu pentru dânsa. Și a făcut aceasta bărbatul ei. Iar Sfântul Ioan a trimis la dânsa untdelemn, cu care ea, ungându-se pe ochi de trei ori pe zi, a treia zi a văzut și mulțumea lui Dumnezeu.

Folare-Separare

Zice Paladie, scriitorul vieții lui: Am fost odată șapte frați străini în pustia Nitriei, eu și cei ce urmau lui Evagrie, lui Albin și Amonie; și doream cu dinadinsul să știm care este fapta cea bună a Sfanțului Ioan. Și a grăit Evagrie: "Aș fi voit mai întâi să mă încredințez despre dânsul, de la unul care știe bine viața lui; pentru că dacă nu voi ști despre dânsul cu încredințare, nu mă voi duce atât de departe, până la muntele Licopoliei". Acestea auzindu-le, eu m-am odihnit o zi, nimic grăind nimănui. Iar a doua zi, deschizând chilia mea și spre Dumnezeu nădăjduind, m-am dus la Tebaida. Ajungând eu la muntele acela și la chilia Cuviosului Ioan, mi-au spus ucenicii lui că, din ziua de Duminică până sâmbătă, către nimeni din cei ce vin nu vorbește; și m-am odihnit, tăcând și așteptând până sâmbătă.

În ziua sâmbetei, în ceasul al doilea, am mers înaintea sfântului bărbat și l-am aflat șezând la fereastră, prin care vorbea, mângâind pe cei ce veneau la dânsul. Și făcându-mi cuvânt, m-a întrebat prin tălmaci, zicându-mi: "De unde ești și pentru ce ai venit aici? Pentru că te socotesc că ești din mânăstirea lui Evagrie". Și când vorbeam, a venit voievodul țării aceleia, cu numele Alimpie, și a încetat Ioan a vorbi cu mine. Iar eu m-am depărtat de la dânșii puțin, ca să nu le fiu spre împiedicare în vorbirea lor. Stând ei mult de vorbă, m-am supărat în sine-mi și am început în gândul meu a osândi pe cinstitul bătrân, care, pe mine trecându-mă cu vederea, pe voievodul acela îl cinstea. Și, tulburându-mă de nerăbdare, cugetam ca, trecându-l cu vederea, să mă duc.

Iar el, înțelegându-mi gândurile mele, a chemat pe tălmaciul său, cu numele Teodor, și i-a zis: "Du-te și zi fratelui aceluia să nu se mâhnească, căci acum îndată îl voi libera pe voievod și voi vorbi cu dânsul". Iar eu m-am minunat de aceea, cum mi-a știut gândurile mele, și l-am cunoscut că este bărbat duhovnicesc și înainte-văzător.

Folare-Separare

După ce s-a dus voievodul, m-a chemat bătrânul și mi-a zis: "Pentru ce te-ai mâniat asupra mea? Ce lucru ai aflat în mine care te mâhnește pe tine? Căci ai cugetat ceea ce nu este în mine, și nici ție nu ți se cade să ai în gând unele ca acestea. Au nu știi scriptura aceea care zice: Nu trebuie sănătoșilor doctor, ci bolnavilor? Pe tine, când voi vrea, te voi afla, și tu, când vei voi, mă vei afla pe mine. Și chiar dacă nu te-aș fi mângâiat eu pe tine, apoi te-ar fi mângâiat frații și alți părinți. Iar voievodul acela, prin grijile lumești fiind dat diavolului, după ce în puțină vreme și-a venit în simțire, ca un rob ce scapă de cumplitul stăpân, așa scăpând el de diavolul, a venit la mine să primească ceva folos. Cu nedreptate era ca, lăsându-l pe el, să vorbesc cu tine, care pururea te îngrijești de a ta mântuire".

Atunci eu - zice Paladie - cu totul m-am încredințat despre dânsul că este bărbat duhovnicesc și l-am rugat să se roage pentru mine. Iar el, cu dragoste și cu bucurie vorbind către mine și cu dreapta sa atingându-se încetișor de obrazul meu cel stâng, mi-a zis: "Multe nevoi te așteaptă pe tine și războaiele cele grele acum le-ai suferit, luptându-te cu gândul cel ce te silea ca să lași pustia, pentru că diavolul îți punea înainte pricini binecuvântate, aducându-ți aminte de dragostea tatălui și a fratelui tău, iar tu nu te-ai învoit cu gândul acela. Iată, bună vestire îți vestesc, că amândoi sunt sănătoși și de lume s-au lepădat și va trăi tatăl tău încă șapte ani. Deci, să petreci cu bărbăție în pustie și să nu poftești pentru aceea a te duce la patria ta căci este scris: Nimeni, punându-și măna sa pe plug și căutând înapoi, nu este îndreptat întru Împărăția lui Dumnezeu". Cu acele cuvinte ale omului lui Dumnezeu mult folosindu-mă și din destul întărindu-mă - zice Paladie -, am mulțumit lui Dumnezeu, Care, prin acel sfânt bărbat, mi-a arătat diavoleasca înșelăciune care se lupta cu mine și pe care el a ridicat-o.

După aceea iarăși a zis către mine, vorbind cu prietenie: "Voiești să fii episcop?" I-am răspuns lui: "Nicidecum, pentru că acum sunt episcop". Zis-a starețul: "Cărei cetăți ești episcop?" Răspuns-am lui: "Episcopia mea este în bucătărie, în cămară, în trapeză, la vasele cu vin. Pe acelea le cercetez cu dinadinsul și dacă vinul ar fi oțetit, apoi îl las, iar pe cel bun îl beau. La fel și în căldare caut și dacă în fierturi nu ajunge sare sau îndulcire, îndată o pun și mănânc mâncare bună la gust. Asemenea fac și cu celelalte lucruri, alegându-mi mie pe cele mai bune. Aceasta este episcopia mea, la care m-a ales și m-a pus îmbuibarea mea cea iubitoare de dulceți".

Folare-Separare

Cuviosul, zâmbind, a zis: "Încetează de a râde, pentru că episcop ai să fii și multe osteneli și necazuri vei suferi. Iar de voiești să scapi, să nu ieși din pustie, pentru că în pustie nimeni nu poate să te pună pe tine episcop".

Iar eu, plecând de la dânsul, am mers în pustie la locul meu cel obișnuit și am spus sfinților părinți toate cele despre prea-cinstitul și sfântul bărbat, Ioan Cuviosul. Însă am uitat după aceea eu, ticălosul, cuvintele lui pe care pentru mine le-a prorocit. Pentru că după trei ani, căzând eu bolnav de splină și de stomac, am fost trimis cu frații în Alexandria la doctori. Iar boala aceea înmulțindu-se, m-au sfătuit doctorii Alexandriei ca, pentru schimbarea aerului, să mă duc în Palestina, unde este aerul mai subțire și mai sănătos.

Deci, fiind eu în Palestina și însănătoșindu-mă, m-am dus de acolo în Bitinia. Și acolo, nu știu cum, ori cu cea omenească, ori cu cea dumnezeiască voie, Dumnezeu știe, m-am învrednicit a fi episcop, lucru care era mai presus de puterea mea. Și am căzut în întristarea de care mi-a prorocit Cuviosul Ioan și de a cărui proorocie atunci mi-am adus aminte. Dar aceea mi s-a întâmplat după mutarea cuviosului. Încă îmi aduc aminte și de aceasta, cu care nevoitorul lui Hristos voia să mă folosească și să mă învețe, ca să rabd în pustie, petrecând întru dânsa și reieșind deloc. Mi-a zis Cuviosul Ioan: "De patruzeci de ani într-această chilie petrec și n-am văzut față femeiască, nici vreun ban, nici pe cineva mâncând și bând, nici pe mine nu m-a văzut cineva vreodată mâncând sau bând ceva".

Folare-Separare

După o vorbire ca aceea împreună cu Sfântul Ioan - zice Paladie -, când m-am întors la locul meu cel obișnuit, precum am zis, și am spus părinților cele despre dânsul, după două luni, sculându-ne toți cei șapte, ne-am dus la dânsul. Și după ce am sosit la locașul lui, ne-a primit cu dragoste, cu față veselă, pe fiecare întrebându-l de sănătate. Și îndată l-am rugat ca mai întâi să facă rugăciune pentru noi, pentru că este acest obicei la părinții cei ce petrec în Egipt. Iar el ne-a întrebat: "Oare nu este cineva între voi cleric?" Și au zis toți că nu este. Și cautând spre fiecare din noi, a cunoscut pe clericul cel tăinuit, pentru că era unul din noi diacon, dar pe care nimeni nu-l știa că este diacon, fără numai un frate. Căci pentru smerenia sa își tăinuia cinstea și îl oprise pe fratele, cel ce știa despre dânsul, să spună cuiva; pentru că, după asemănare cu sfinții, el abia se socotea a fi vrednic de numele creștinesc.

Deci spre acela Cuviosul Ioan, arătând cu mână, a zis: "Acesta este diacon". Iar el lepădându-se, sfântul, întinzând mâna prin ferestruica pe unde vorbea cu noi, a apucat dreapta diaconului, a sărutat-o și a zis către dânsul: "Nu lepăda darul lui Dumnezeu, o, fiule, nici să minți, vătămând darul Lui, pentru că minciuna este străină de creștini. Aceea de este și în tine, mare ori mică, nu este lăudată, căci zice Mântuitorul: Minciuna este de la diavolul". Diaconul, fiind mustrat, tăcea, primind învățătura aceluia.

După ce am săvârșit rugăciunea, un frate dintre noi, bolind de trei zile de niște friguri, cerea tămăduire de la Cuviosul Ioan. Părintele a zis că boala aceea îi era de folos fratelui aceluia; însă, voind nu atât boala cât necredința să-i tămăduiască, a poruncit să ia sfântul untdelemn și să-l ungă. Atunci fratele acela a dat afară îndată toate vătămările ce avea înăuntru și s-a făcut sănătos desăvârșit. Și se vedea omul acela, adică Cuviosul Ioan, fiind de nouăzeci de ani, cu trupul atât de chinuit, încât nici barba nu-i creștea, și nimic altceva nu mânca decât numai roadele de prin copaci și acelea după apusul soarelui. Apoi la bătrânețe se obișnuise atât de demult cu postirile, încât nici pâine nu mânca, nici vreo mâncare gătită la foc.

Folare-Separare

Iar când ne-a poruncit să ședem, am mulțumit lui Dumnezeu, Cel ce ne-a învrednicit să-l vedem și să vorbim cu dânsul. El, primindu-ne ca pe nișe fii ai săi cu fața veselă, ne-a zis acestea: "De unde sunteți, o, fiilor, și ce necaz vă apasă de ați venit la mine, omul cel prost și smerit?" Noi, spunând patria noastră și locuința cea de atunci în pustia Nitriei, am adăugat și aceasta: "Am venit de la Ierusalim în aceste părți cu gând să ne învrednicim, pentru folosul nostru, a te vedea cu ochii pe tine, de care de mult auzisem cu auzul".

A zis către noi fericitul Ioan: "Dar ce lucru de minune voiți a vedea, o, iubiților fii, de ați suferit atâta osteneală, venind aici? Ce trebuință este a vedea pe un om lepădat, smerit, neavând ceva vrednic de vedere și nici de mirare; căci sunt pretutindeni prooroci și apostoli ai lui Dumnezeu, vrednici de mirare și de laudă, care se cinstesc în biserici. De la aceia se cuvine a vă folosi și a le urma lor. Însă mă minunez foarte de sârguința voastră, cum atâtea primejdii, ce se întâmplă în cale, nu le-ați băgat în seamă și ați venit la noi, căutând folos, iar noi pentru lenevirea noastră nu putem să ieșim din chilie.

Deci, ascultați acum: Măcar că lucrul vostru este vrednic de laudă, să nu socotiți că ați făcut ceva bun și vrednic de laudă, dar să urmați și să săvârșiți faptele bune ale părinților voștri, lucru care nu se întâmplă adeseori; însă, chiar așa fiind, să nu vă nădăjduiți spre voi înșivă, pentru că unii spre ei singuri nădăjduind și suindu-se la capătul faptelor bune, la sfârșit au căzut din înălțime.

Folare-Separare

Așadar, luați aminte: Rugăciunile voastre să fie drepte, curăția inimii voastre să fie netulburată și să nu vă îndeletniciți mintea cu alte gândiri în vremea rugăciunilor. Vedeți, oare v-ați lepădat cu adevărat de lume? N-ați voit să urmați faptelor bune ale altora, iar în voi înșivă de ale voastre fapte bune vă măriți în deșert? Oare faceți ceva bun la arătarea oamenilor? Vedeți, să nu vă socotiți a fi drepți, să nu vă înșelați cu părerea de vreun lucru bun, ca nu cumva, în vremea rugăciunilor, să vă fie pomenire de lucru lumesc, pentru că este nebunesc lucru, ca prin buze să vorbești către Stăpânul, iar cu gândurile să te întorci de la Dânsul.

Dar această cădere a minții se întâmplă la toți cei ce nu s-au lepădat cu totul de lume, ci mai mult se sârguiesc să se arate plăcuți lumii. Pentru că cel ce gândește la multe lucruri, își împarte mintea în multe griji trupești și pământești și, când se supără de tulburările sale dinăuntru, nu poate să vadă pe Dumnezeu. Se cade celor ce au în minte pe Dumnezeu să se depărteze de la toate, căci zice Scriptura: Sârguiți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu. Iar cel ce a ajuns, în parte, la cunoștința de Dumnezeu, pentru că la toată cunoștința nimeni nu poate ajunge, aceluia i se descoperă tainele lui Dumnezeu. Vede mai înainte cele ce au să fie, privește descoperirile ca și sfinții, lucrează puteri și primește de la Dumnezeu toate cele cerute".

Acestea și multe alte părintești sfătuiri și învățături punându-le înainte Cuviosul Ioan fraților care veniseră la dânsul, a adus și oarecare povestiri despre cei înalți la minte și despre cei ce nădăjduiesc spre sine și a spus povestirea aceasta: A fost un oarecare monah, care petrecea în pustia cea de aproape, bine nevoindu-se în peșteră, mâncând pâine din osteneala mâinilor sale, se rugându-se neîncetat și sporind în fapte bune.

Folare-Separare

Deci, văzându-și viața sa curată și cinstită, a început a se înălța în sine cu părerea, socotindu-se că este îmbunătățit și sfânt și nădăjduia că niciodată nu va aluneca. Dar într-o seară târziu, cu voia lui Dumnezeu, a venit la dânsul ispititorul într-o nălucire de femeie preafrumoasă, ca rătăcită prin pustie, și, găsind ușa deschisă, a intrat în peșteră și, cazând la picioarele monahului, l-a rugat s-o lase să se odihnească în peșteră, deoarece o apucase noaptea. Iar el, făcându-i-se milă de dânsa, a primit-o, netemându-se de cădere, pentru că nădăjduia în sine. Și a întrebat-o de unde vine și cum a rătăcit în acea pustie. Iar ispititorul, cel cu chip de femeie, mințind multe, a întins către el vorbă lungă, prin cuvinte înșelătoare. Și, ascultând cu luare-aminte, a început a se porni spre pofta păcatului. Apoi, spunând amândoi cuvinte desfrânate, monahul se tulbura cu gândurile și, aprinzându-se într-însul văpaia de pofta desfrânării, s-au învoit la păcat, și acum se începea fărădelegea. Dar deodată femeia aceea, chiuind cu mare glas, s-a stins ca o umbră din mâinile lui și s-a făcut nevăzută.

Atunci, îndată s-a auzit în văzduh glas de diavoli mulți, care rădeau, hohoteau, îl ocărau și-i ziceau: "Cel ce se înalță, se va smeri! Deci tu te-ai înălțat până la ceruri, iar acum ai căzut până la iad". Acel monah, văzându-se așa batjocorit, a căzut în deznădejde și, lăsându-și chilia și pustia, a ieșit în lume. Într-o cădere ca aceasta l-a pogorât cea mai înainte înălțare de minte a lui.

Folare-Separare

Învățând pocăința smereniei, Cuviosul Ioan ne arătă că, așa cum ne duc diavolii în deznădejde, așa și noi putem să-i aducem pe ei în deznădejde, încât să nu mai poată să ne biruiască. De aceea a adăugat, spunând o povestire ca aceasta: A fost un tânăr în cetate, făcând multe răutăți și mari păcate. După aceea, pornindu-se din frica lui Dumnezeu, a venit în simțire și umilință. Și, ca să plângă cea de mai înainte rea viață a sa, s-a dus la niște morminte și a căzut cu fața la pământ și nu îndrăznea să cheme pe Dumnezeu, nici să se roage, socotindu-se că nu este vrednic nici să mai trăiască. Și, mai înainte de vreme închizându-se în mormântul morților, se tânguia și ofta din inimă, suspinând.

Și petrecând el astfel o săptămână, diavolii, care mai înainte îl îndemnau la păcat, au mers la el, chiuind și zicând: "Amar ție, necuratule, care te-ai săturat de dulceața desfrânării, iar acum, pocăindu-te, nouă deodată te-ai făcut vrăjmaș pe față. Ce fel de bine aștepți, fiind plin de ale noastre răutăți? De ce nu te scoli degrabă de aici și nu mergi la lucrurile cele obișnuite nouă? Te așteaptă desfrânații și bețivii! Pentru ce nu mergi să te saturi de pofte, fiindcă nu-ți este nici o nădejde de mântuire? Al nostru ești, ca cel ce ai făcut toată necurăția, și voiești să scapi de noi. Nu vei scăpa, nu te vei izbăvi din mâinile noastre!"

Iar el împotriva lor nimic nu răspundea, nici nu voia să audă glasul lor, ci petrecea plângând neîncetat. Atunci diavolii, mult strigând cu certare, după ce l-au văzut că nu se înfricoșează, nici nu fuge din mormânt, nici nu se învoiește cu ei, l-au bătut cumplit și voiau să-l omoare, dar nu le-a îngăduit Dumnezeu. Apoi s-au dus, lăsându-l abia viu. Iar el, zăcând mult ca un mort, abia și-a venit în sine și iarăși plângea și se tânguia de păcatele sale cele făcute înainte. Apoi rudeniile, căutându-l pretutindeni, l-au găsit în morminte și l-au rugat să se întoarcă acasă. El însă nu i-a ascultat, voind mai bine să moară, decât să se întoarcă la viața cea dintâi. În altă noapte iarăși au năvălit diavolii asupra lui, asemenea ca mai înainte, strigând și multe bârfind, și, iarăși bătându-l, s-au dus.

Folare-Separare

Asemenea în a treia noapte au încercat să biruiască pe cel nebiruit; și, văzând că nimic nu sporesc, s-au deznădăjduit să-l mai biruiască și au fugit cu totul de la el, fiind izgoniți de răbdarea lui. Și, fugind, strigau: "Ne-ai biruit, ne-ai biruit și iar ne-ai biruit pe noi!" Astfel smerita pocăință și vitejeasca răbdare aduce deznădejde diavolilor. De atunci diavolii nu mai puteau să facă vreun rău acelui tânăr, care a petrecut după aceea cu plăcere de Dumnezeu și a fost pildă vie la mulți oameni deznădăjduiți, spre ridicarea din păcate și spre adevărata pocăință.

Iarăși vorbind Cuviosul Ioan despre înălțarea minții, care pogoară pe om din înălțimea darului lui Dumnezeu, și despre smerita cugetare, care înalță spre milostivirea lui Dumnezeu, a adus povestirea aceasta: Era alt monah ce petrecea în pustia cea dinăuntru și care se ostenise mulți ani cu fapte bune. Dar la bătrânețe s-a ispitit, prin meșteșugirile vrăjmașului, și puțin de n-a pierit prin înălțarea minții sale. Acela se nevoia în mare liniște, în rugăciuni, în cântări de psalmi și în multe cugetări de Dumnezeu. Așa petrecea toate zilele și nopțile și vedea unele vedenii dumnezeiești la arătare, pe unele când dormea, iar pe altele chiar fiind treaz. Iar somnul lui era foarte puțin, încât abia era cu putință a se numi somn.

Și atât era cuprins de dorirea vieții celei fără de trup, încât de trupeasca hrană nu se îngrijea deloc, nici lucrând pământul, nici sădind pomi de livezi, fiind plin de credință și de nădejde spre Dumnezeu. De când se sălășluise în pustie, nici o grijă nu avea cu ce să-și hrănească trupul său, iar pe toate cele pământești uitându-le, cu dorirea de Dumnezeu se cuprinsese desăvârșit, așteptând trecerea din această lume la Dumnezeu. Astfel, se îndulcea foarte mult cu lucrurile cerești cele nevăzute și nădăjduite și nu i-a slăbit trupul, nici nu i s-a tulburat cândva sufletul lui. Ci într-o măsură bună, cinstită și fericită i se rânduise viața lui, ca și cum ar fi fost între cei trupești și între cei fără de trup, nici fără de trup fiind el, nici foarte trupesc.

Folare-Separare

Și a fost cinstit de Dumnezeu după câtăva vreme, încât i se trimitea pâine din cer, prin mână nevăzută. Căci, intrând în peștera sa, găsea pe masă pâine curată, care putea să-i ajungă la două sau la trei zile. Și când simțea cu trupul său că-i trebuie hrană, închinându-se lui Dumnezeu, gusta ceva și iarăși cu cântare își sătura sufletul, petrecând în rugăciune și în gândirea la Dumnezeu, din zi în zi sporind în săvârșirea cea mai aleasă a faptei bune și în nădejdea celor viitoare dându-se cu totul.

Deci acum pentru răsplătirea sa nădăjduia fără îndoială, ca și cum aceea ar avea-o în mâini. Și aceasta i-a fost pricina căderii lui în ispită. Pentru că a venit într-un gând de mândrie ca acesta, încât se socotea pe sine că este mai mare decât alții și că are de la Dumnezeu mai mare dăruire și cerești bunătăți pregătite lui mai mult decât ceilalți oameni. Și nădăjduia în sine că niciodată nu va putea să alunece dintr-o viață ca aceea, înaltă în fapte bune.

Astfel socotindu-se în sine, nu după multă vreme s-a născut într-însul puțină trândăvie, apoi a crescut lenevirea; și era cunoscută lenevirea aceasta, căci și din somn a început a se scula mai târziu, iar cântarea de psalmi și rugăciunile lui erau mai scurte, nu ca mai înainte, prelungite.

Și era într-însul gândul de a se odihni puțin și el se învoia cu aceasta. Și se tulbura cu gândurile și în taină gândea ceva necuviincios. Dar obișnuința lui cea dintâi spre nevoință îl deștepta puțin din lenevire și din tulburarea gândurilor și îl făcea mai nevoitor, însă el iarăși cădea într-aceeași tulburare a gândurilor. Și după obișnuitele rugăciuni, intrând în peșteră, după ce a înserat, a găsit după obicei pâine trimisă lui de Dumnezeu în chip nevăzut, dar acum nu era așa curată ca mai înainte. Dar, întărindu-și trupul, n-a lepădat gândurile cele necurate și nici nu cunoștea că sufletul său este vătămat de ele, nici nu s-a întors spre căutarea tămăduirii rănii celei dintâi, socotind a fi lucru mic să primească gândurile cele necurate și întru dânsele cu îndulcire să zăbovească.

Iar a doua zi, după rugăciunile și cântările de psalmi cele obișnuite, însă de gânduri risipite, venind seara, a intrat în peștera sa să se întărească cu hrană. Însă a găsit toată pâinea necurată, de care lucru se minuna foarte mult și se întrista cu duhul, dar a mâncat și s-a întărit.

Iar după ce a sosit a treia noapte, întreită răutate și-a făcut, pentru că mintea lui iarăși a înmulțit gândurile cele necurate și era atât de tulburat de desfrânata poftă, încât i se părea în mintea lui că este cu dânsul o femeie și săvârșește păcatul. După ce a trecut noaptea, iarăși săvârșind obișnuita pravilă, deși cu multă împiedicare de gânduri, când a înserat, a mers la pâine și a găsit-o nu numai necurată, ci ca și cum de șoareci și de câini ar fi mâncata și numai rămășițele sfărâmate pe pământ le-a găsit. Atunci a suspinat și a lăcrimat, însă nu și-a sfărâmat inima sa atât cât să poată ajunge spre alungarea necuratelor gânduri și a pătimașului război.

Adunând acele necurate sfărâmături, a mâncat puțin, nu cât a voit să mănânce, și s-a culcat ca să doarmă. Și îndată a năvălit asupra lui un nor de gânduri preadeșarte, atrăgându-l din pustie la lume; și cu totul cuprinzându-se de poftă, neputând răbda mai mult și a-și veni în simțire - Dumnezeu așa voind o vreme, pentru a lui înălțare de minte -, s-a sculat și s-a dus noaptea prin pustie, vrând să ajungă la locuințele oamenilor mireni. Dar după ce s-a făcut ziuă și zăduful soarelui a început, a ostenit bătrânul - pentru că acum nu mai era tânăr -, iar calea era prea depărtată până la locul unde avea el de gând să meargă. Deci căuta încoace și încolo, ca doar va vedea vreo mănăstire, la care, abătându-se, s-ar putea odihni. Și s-a întâmplat, după rânduiala lui Dumnezeu, o mănăstire în drum, în care el intrând, frații cei ce erau acolo l-au primit cu dragoste și cu cinste, ca pe un părinte, spălându-i fața și picioarele. Și, făcând rugăciune, i-au pus înainte masă și-l pofteau să guste pentru dragoste din cele puse înainte.

După ce s-a întărit, l-au rugat frații să le spună cuvânt de mântuire, cum vor scăpa de cursele diavolului și cum vor putea birui gândurile cele necurate. Iar el îi sfătuia pe dânșii, ca un părinte, să fie tari și statornici în osteneli, ca unii ce, nu după multă vreme, vor fi odihniți de Hristos. Grăindu-le lor multe despre pustniceștile nevoințe, i-a folosit foarte mult. Iar după ce a încetat învățătura, singur odihnindu-se la un loc deosebit, a început a gândi în sine, cum învață pe alții, dar nu se îngrijește de sineși; pe alții îi folosește, iar pe el se smintește, pe alții îi povățuiește la calea mântuirii, iar el singur se păgubește și merge la pierzare.

Astfel, socotindu-se și văzându-se biruit de gândurile cele viclene, s-a întors îndată în pustie, ducându-se nu încetișor, ci fugind și alergând la locul său cel dintâi, plângând pentru înșelarea sa și zicând: "De nu mi-ar fi ajutat Domnul, mi s-ar fi sălășluit în iad sufletul meu, căci puțin de n-am căzut în toate răutățile". Și s-a împlinit cuvântul zis la Pilde: Frate pe frate întărindu-se, sunt ca o cetate tare și înaltă și se întărește ca o împărăție întemeiată. Din acea vreme s-a îndreptat bine acel monah, căci, încuindu-se în peștera sa, a căzut la pământ, presărându-și țărână pe cap, plângând și tânguindu-se multe zile. Și de la pământ nu s-a sculat, până ce nu s-a încredințat de la înger despre primirea pocăinței sale și de pâinea cea dinainte ce i se trimitea de la Dumnezeu și își afla pentru el hrană fără osteneala mâinilor sale. Astfel smerește înălțarea minții pe om!"

Acestea le spunea Cuviosul Ioan fraților celor ce veneau la dânsul. Apoi a adăugat: "O, fiilor, smeriți să fiți în cele mici și în cele mari lucruri! Pentru că aceasta este cea dintâi poruncă a Mântuitorului, Care a zis: Fericiți cei săraci cu duhul, că acelora este Împărăția cerului. Pentru că a fi sărac cu duhul, însemnează a fi smerit, și neînșelați să fiți de diavolii care vă aduc vouă păreri și năluciri. Și dacă ar veni cineva la voi frate, prieten, soție, părinte, învățător, maică sau soră, mai întâi să ridicați mâinile la rugăciune și, de va fi nălucire, va fugi de la voi.

Dacă cineva v-ar lăuda pe voi, diavol sau om, să nu-l ascultați pe acela, nici să vă înălțați cu mintea. Că și pe mine adeseori noaptea mă înșelau diavolii și nu mă lăsau să mă rog în pace, nici să mă odihnesc, punându-mi oarecare năluciri înainte toată noaptea. Iar după ce venea ziua, batjocorindu-mă, se închinau până la pământ înaintea mea, zicându-mi: "Iartă-ne pe noi, părinte, că osteneală ți-am făcut ție toată noaptea". Iar eu le răspundeam: "Duceți-vă de la mine toți lucrătorii fărădelegii și nu ispitiți pe sluga Domnului".

Pentru aceasta, fiilor, să nu iubiți gâlceava, învățându-vă totdeauna gândirea de Dumnezeu și rugându-vă lui Dumnezeu să vă dea vouă ca să aveți pururea minte curată. Bun este cu adevărat și acel nevoitor care, petrecând în lume, se îndeletnicește în cinstite lucruri, arătând altora iubire de oameni, primire de străini, dând milostenie, făcând bine celor ce vin la dânsul, ajutând pe cei ce sunt întru osteneli și petrecând fără de nici un fel de mânie. Unul ca acesta este frate bun, pentru că petrece în fapta lucrurilor celor bune și săvârșește poruncile Domnului, însă cu pământești lucruri se îndeletnicește.

Dar mult mai bun și mai mare este cel ce petrece în gândirea de Dumnezeu, care trece de la cele materialnice la cele nematerialnice, însuși lepădându-le și uitându-le pe cele de jos, încearcă pe cele cerești, stând înaintea Dumnezeului tuturor, de toate dezlegându-se și de nici o grijă înapoi întorcându-se. Unul ca acesta este cu Dumnezeu, cinstindu-L cu neîncetate cântări de psalmi. Știu eu pe un om în pustie, care zece ani n-a gustat nimic din pământeasca hrană, ci îngerul îi aducea în a treia zi cereasca hrană și i-o dădea în gură, și aceea îi era hrana și băutura - aceasta Cuviosul Ioan o spunea ca despre altul, dar însuși el era acela.

Mai știu - zicea el - și aceasta, că la acel om, într-o nălucire, s-au dus diavolii, arătându-i cete de îngeri și căruțe de foc și mulți purtători de arme, ca și cum ar fi venit un împărat, ce-i zicea: "Întru toate cu dreptate și cu bunătate ai petrecut, o, omule. Deci de acum închină-te mie și ca pe Ilie te voi înălța pe tine". Iar monahul acela a zis în sine: "Eu în toate zilele mă închin Împăratului meu Iisus Hristos și, de ar fi fost El, nu de aceasta ar fi avut trebuință de la mine". Și a răspuns diavolului: "Eu pe Dumnezeu Îl am Împărat și Stăpân, Căruia totdeauna mă închin, iar tu nu ești împăratul meu!" Și îndată s-au stins diavolii".

Cu niște povestiri ca acestea și învățături duhovnicești și cu acest fel de viață, asemenea îngerilor, Cuviosul Ioan, pe mulți folosindu-i și desăvârșit placând lui Dumnezeu, mai înaintea sfârșitului său, la nouăzeci de ani, a poruncit ucenicilor săi ca nimeni să nu vină la dânsul până a treia zi. Iar după trei zile, mergând frații, l-au aflat cu genunchii plecați la pământ ca la rugăciune, iar cu sufletul se dusese la Domnul, ca să stea, cu cereștile cete îngerești, înaintea scaunului lui Dumnezeu, Celui în Treime lăudat, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Căruia I se cuvine slava, în veci. Amin.

Cartea în format fizic o găsiți apăsând aici ➡ Viețile Sfinților pe tot anul.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Calendar Ortodox – Sfinții de astăzi - 27 martie

În această lună, în ziua a douăzeci și șaptea, pomenirea sfintei mucenițe Matroana, cea din Tesalonic;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Chiric, cel din Apro, care în pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Filet Sincliticul, cu soția lui Lidia și cu cei patru fii ai lor: Macedon, Teoprep, Cronid comentarisiul și Amfilohiu ducele;
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Ioan și Baruh, care de sabie s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea profetului Anania, care în pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pavel, episcopul Corintului, fratele preasfințitului Petru, episcopul Argosului, purtătorul de semne;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Eutihie;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan din Licopolis.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Calendar Ortodox – Sfinții de mâine - 28 martie

În această lună, în ziua a douăzeci și opta, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ilarion cel nou, egumenul Mănăstirii Palechitului;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ștefan Mărturisitorul, făcătorul de minuni, care pentru dreapta credință în surghiun s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfântului Irodion, unul dintre cei șaptezeci de ucenici.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Sursă: pravila.ro

Facebook

Floare Final

Pe Sfântul Cuviosul Ioan să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfântă / Sfinte Cuvioase Ioana roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuieșne-ne pe noi. Amin.

Recomandări

† Sfânta Mironosiță Maria Magdalena și întocmai cu Apostolii
(22 iulie)

Sfânta Mironosiță Maria Magdalena întocmai cu Apostolii l-a urmat pe Mântuitorul până la capăt, până sub Cruce, alături de Maica Domnului și de Sfântul Ioan Evanghelistul. Ea este prima dintre mironosițe care a aflat și […]

† Sfântul Vladimir, Luminătorul Rusiei
(15 iulie)

Sfântul Vladimir, Luminătorul Rusiei, cel numit și "Întocmai cu Apostolii", este prăznuit de Biserica Ortodoxa pe data de 15 iulie.

† Aflarea moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov
(19 iulie)

Aflarea cinstitelor moaște ale Sfântului Cuvios Serafim de Sarov a avut loc în 19 iulie. Mai facem pomenirea trecerii Sfântului Cuvios Serafim de Sarov la cele veșnice pe data de 2 ianuarie.

Scrie un comentariu

Câmpuri care necesită să fie completate sunt cel care au caraterul *

2 comments on “† Sfântul Cuviosul Ioan din Licopolis
(27 martie)”

  1. […] În această lună, în ziua a douăzeci și șaptea, pomenirea sfintei mucenițe Matroana, cea din Tesalonic;Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Chiric, cel din Apro, care în pace s-a săvârșit;Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Filet Sincliticul, cu soția lui Lidia și cu cei patru fii ai lor: Macedon, Teoprep, Cronid comentarisiul și Amfilohiu ducele;Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Ioan și Baruh, care de sabie s-au săvârșit;Tot în această zi, pomenirea profetului Anania, care în pace s-a săvârșit;Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pavel, episcopul Corintului, fratele preasfințitului Petru, episcopul Argosului, purtătorul de semne;Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Eutihie;Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan din Licopolis. […]

© 2021 Toate materialele de pe această pagină sunt proprietatea pravila.ro
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram