Sfântul Cuvios Teofan cel Nou de la Dochiariu, Muntele Athos, este pentru toți creștinii un model de smerenie și nevoință. Pentru virtuțile lui curată, Dumnezeu a lucrat prin el mulțime de minuni. Este serbat în calendarul ortodox în data de 19 august.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Sfântul Cuvios Teofan cel Nou de la Dochiariu, Muntele Athos făcătorul de minuni se născu în Ioannina în anul 1590. În tinerețea sa, îmbrăcă haina monahală în mănăstirea Dochiariu din sfântul munte Athos. El se făcu tuturor pildă prin sfințenia vieții sale, prin privegheri, postiri, rugăciuni și toată nevoința. Din această pricină, fu ales cu o inimă și cu o gură de întreaga obște egumen la mănăstirii.
Sfântul Cuvios Teofan cel Nou adăposti în mănăstire pe nepotul său care, prins de turci la cucerirea Constantinopolului, fusese silit a se lepăda de dreapta credință și a primi islamul. Cu ajutorul lui Dumnezeu, sfântul părinte îl eliberă pe tânăr și îl ascunse între zidurile mănăstirii învrednicindu-l a îmbrăca haina monahală.
Obștea, temându-se de mânia turcilor, începu a cârti împotriva Sfântul Cuvios Teofan cel Nou. Văzând tulburarea ce le cuprinsese inimile fraților și dorind a aduce pacea în mănăstire, cuviosul Teofan umilindu-se plecă dimpreună cu nepotul său din mănăstire și părăsind sfântul munte Athos merse în Veria, Macedonia. Acolo, în schitul Sfântului Ioan Botezătorul, Sfântul Cuvios Teofan cel Nou ridică o biserică în cinstea Maicii Domnului,care adună mulți următori ai vieții celei îngerești". Când această mănăstire a început să înainteze în viața duhovnicească, l-a lăsat pe nepotul său să o conducă, iar el a plecat în Náousa, unde a întemeiat o altă mănăstire, închinată Sfinților Arhangheli. S-au adunat și aici mulți monahi, cărora le-a fost stareț "multă vreme". De asemenea, mulți creștini se refugiau la cuviosul pentru mângâiere și sprijin.
După o vreme, s-a întors la Veria, ajungând la vârstă înaintată și înștiințându-se mai înainte de sfârșitul său, a dat tuturor ucenicilor săi binecuvântarea de pe urmă și se mută la cele de Sus.
Viața și slujba cuviosului Sfântului Cuvios Teofan cel Nou de la Dochiariu, Muntele Athos făcătorul de minuni, au fost editate pentru prima oară la Veneția, în anul 1764. Cea mai recentă slujbă a fost alcătuită de monahul Gherasim Mikragiannanitis.
Surse: Muntele Athos, Crestin Ortodox, active 30.
În mănăstirea Veria, Macedonia, se află o parte din cinstitele sale moaște. Capul său făcător de minuni se păstrează în Biserica Adormirii Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu din Nausa, iar în mănăstirea Dochiariu se găsește "cârja" cuviosului.
Curând după adormirea sa, frații așezară cinstitul său cap într-o raclă de argint, iar trupul îl puseră înapoi în mormânt. După decenii, turcii distruseră schitul lăsând mormântul sfântului Teofan în ruină.
În veacul al XX-lea, locuitorii din Nausa aduseră racla cu cinstitul cap al Sfântului Cuvios Teofan cel Nou înapoi în orașul lor, așezându-l cu multă evlavie în biserica Adormirii Maicii Domnului. Astăzi se află în biserica închinată lui.
În anul 1926, în mormântul sfântului Teofan din Veria fură aflate 60 de părticele de sfinte moaște ce, mai apoi, se așezară cu cinste în Sfântul Altar.
Sfântul Cuvios Teofan cel Nou, atât în timpul vieții, cât și după adormirea sa cu pace, a săvârșit multe minuni. Dintre acestea, amintim prefacerea apei de mare în apă potabilă, potolirea unei furtuni puternice de pe mare, vindecarea unui bolnav de lepră, tămăduirea unor bolnavi de schizofrenie și a unor femei cu scurgere de sânge și epilepsie, iar în Náousa i-a izbăvit pe locuitori de ciumă și secetă.
Fondatorul acestei mânăstirii a fost cuviosul Eftimie, prietenul Sfântului Atanasie cel Mare (1070).
Prima mănăstire ce se găsește pe malul mării venind dinspre Uranopolis, în partea de S-V a Peninsulei Atonului, Mănăstirea Dohiariu, este închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. După tradiție, ea a fost înființată de un ucenic al Sfântului Atanasie Atonitul, numit Eftimie, pe la sfârșitul secolului al X-lea. Acest Cuvios Eftimie a fost "dohiaris" în Mănăstirea Lavra, adică răspunzător cu untdelemnul și cu celelalte alimente ale mănăstirii. De aceea și mănăstirea înființată de el și-a luat numele de Dohiariu.
Prin secolul al XVI-lea un oarecare preot Gheorghe din Adrianopoli s-a vindecat bând din Agheasma Sfinților Arhangheli. Drept recunoștință, a venit și s-a făcut călugăr, aducând cu el și toată averea pe care a dăruit-o mănăstirii, care în acel timp se afla într-o stare materială foarte grea. Mai apoi, domnitorul moldovean Alexandru Lăpușneanu a răscumpărat moșiile mănăstirii, care fuseseră răpite de turci și au rezidit biserica, care fusese dărâmată până la temelii de un cutremur.
Înăuntrul bisericii, în partea stângă, este îngropat episcopul Teofan, fost episcop în Moldova, care și-a petrecut ultimii ani din viață în această mănăstire. Pe peretele din dreapta se află pictați Alexandru Lăpușneanu, doamna Ruxandra și fiii lor.
Mănăstirea Dochiariu a fost ajutată și de alți domnitori români, precum Vlad călugărul, Radu cel Mare și Radu Paisie.
În această mănăstire se află o bucată de piatră din Golgota, o parte din piatra care a fost atârnată la gâtul tânărului de care am amintit, o parte din capul Sfântului Ioan Botezătorul și multe părticele de sfinte moaște.
Numărul călugărilor care se nevoiesc aici este în jur de 30.
La început, mănăstirea a fost închinată Sfântului Ierarh Nicolae, dar datorită multor minuni făcute de Sfinții Arhangheli, părinții mănăstirii i-au schimbat prăznuirea, cinstindu-i pe aceștia. Vom aminti câteva minuni făcute de Sfinții Arhangheli:
Un tânăr oarecare și-a pus în gând să vină și să se închinovieze (să se facă călugăr la o mănăstire) la Mănăstirea Dochiariu. A intrat în Sfântul Munte pe uscat, venind prin pădure. După rânduiala lui Dumnezeu a găsit o comoară. Acoperind cu grijă locul a venit în mănăstire și a spus starețului despre comoară. Atunci starețul chemând doi călugări începători le-a spus cele despre comoară și i-a trimis împreună cu tânărul să aducă comoara.
Luând o barcă, s-au dus pe mare pe lângă Sfântul Munte până în dreptul unde se afla comoara. După ce au luat-o, a intrat diavolul în inima celor doi călugări, trimiși de stareț, și și-au pus în gând să-l omoare pe tânăr și să păstreze comoara pentru ei. Deci, luând o piatră mare au legat-o cu o funie de gâtul tânărului și, neținând seamă de lacrimile lui, l-au aruncat în mare. Apoi, ascunzând bine comoara, au venit în mănăstire.
La scurt timp după aruncarea tânărului în mare, când a intrat paracliserul în Sfântul Altar să aprindă candelele a aflat pe tânăr plin de apă și cu piatra legată de gât. Înspăimântându-se, a chemat pe stareț care l-a întrebat pe tânăr de cele întâmplate. Atunci tânărul cu lacrimi în ochi a spus: "După ce le-am arătat părinților comoara și au luat-o, mi-au legat această piatră de gât și m-au aruncat în mare. Neavând nici o nădejde de scăpare am strigat către Dumnezeu și către Maica Lui cea Preasfântă. Atunci am văzut doi tineri luminoși, în care am recunoscut pe Sfântul Arhanghel Mihail și îngerul meu păzitor, care mi-au zis să nu-mi fie frică și, apucându-mă cu mâinile lor, într-o clipeală de ochi m-am aflat aici, în Sfântul Altar".
Auzind toate acestea, starețul a poruncit călugărilor să păstreze în taină cele întâmplate, până vor veni cei doi călugări. Deci, ajungând ei în mănăstire, fără să știe nimic de cele întâmplate, s-au dus la stareț și i-au spus: - Părinte stareț, tânărul acela a fost un mincinos pentru că, după ce am ajuns la uscat, a fugit de noi și nu l-am mai aflat și nici de comoară nu știm nimic.
Atunci starețul, văzând viclenia și împietrirea lor, i-a luat și i-a dus în biserică unde era adunată toată obștea și, arătându-le pe tânăr, i-a întrebat cu asprime: - Cine este acest tânăr și de ce are această piatră legată de gât?
Când au văzut pe tânăr, cei doi au rămas fără de glas. După ce i-a mustrat bine, a trimis pe oarecare din frați împreună cu ei să aducă comoara pe care o ascunseseră nu departe de mănăstire. Apoi pe cei doi i-a alungat din mănăstire pentru răutatea lor.
Altădată, atacând pirații mănăstirea și voind să intre înlăuntru să o jefuiască, când au ajuns la poarta mănăstirii au văzut pe Sfântul Arhanghel Mihail călare pe cal și având o sabie în mână, îndreptându-se spre ei și îngrozindu-i. Fiind cuprinși de frică, s-au întors alergând și neavând vreme să se urce în bărcile lor au sărit în mare, preferând să se înece decât să cadă în mâinile Arhanghelului.
De la început, Mănăstirea Dochiariu suferea mult din cauza lipsei de apă. Văzând părinții că nu există altă ieșire, s-au gândit să construiască un canal pe care să aducă apă în mănăstire. Dar asta costa foarte mult. Din această cauză starețul era în nedumerire și nu știa cum să facă, neavând bani suficienți pentru acest lucru.
Într-o noapte, i s-au arătat în vis Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și i-au zis: "Pentru ce ești neliniștit și vrei să te ostenești atât de mult? Vino, că îți vom arăta noi unde este apă". Și mergând în stânga bisericii au lovit cu bastoanele lor într-o stâncă de unde a început să se audă un zgomot ca de un pârâu în curgere. După aceasta s-au făcut nevăzuți de la ochii lui.
Dimineața, chemând câțiva călugări le-a spus toate acestea și i-a pus să sape și, după spusa nemincinoasă a Sfinților Arhangheli, au aflat apă bună și curată. Izvorul există și astăzi, făcând multe minuni celor care beau din el cu credință.
Într-un paraclis lipit de peretele trapezei se află o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, numită «Gorgoupicousa», adică «Grabnic Ascultătoare». Icoana este pictată pe perete. Prima minune ce s-a săvârșit a fost următoarea:
Un trapezar (cel care se ocupă de sala de mese) cu numele Nil avea obiceiul să folosească prin trapeză o făclie aprinsă, care scotea un fum negru și neplăcut. Trecea întotdeauna cu ea pe lângă icoana Maicii Domnului, afumându-o. Într-una din zile, pe când trecea pe lângă icoană, i-a vorbit Maica Domnului din icoană, zicându-i să nu mai îndrăznească să-i afume cinstita ei icoană cu acel fum înecăcios și neplăcut. Dar Nil nu a luat aminte la cele spuse lui de Preacurata Maică și continua cu obiceiul său. Atunci Maica Domnului i-a vorbit din nou cu asprime: "Călugăr nevrednic de această numire, oare ai să mai continui mult cu obrăznicia ta, afumându-mi chipul?". Și odată cu aceste cuvinte ale Maicii Domnului a orbit și călugărul Nil.
După ce a primit această pedeapsă, trapezarul s-a căit mult pentru îndărătnicia lui și a făcut pocăință mult timp înaintea icoanei Maicii Domnului, rugând-o să-l ierte. Preacurata Stăpână, care este plină de milostivire și de dragoste, nu l-a trecut cu vederea și l-a învrednicit să audă din nou preadulcele ei glas, care ieșea de la icoană: "Nile, am primit pocăința ta și Bunul Dumnezeu te-a iertat dăruindu-ți iarăși vederea. Spune, deci, fraților că eu sunt îngrijitoarea și ocrotitoarea mănăstirii. Toți cei care vor avea nevoie de ajutor să alerge către mine și nu-i voi trece cu vederea." Drept aceea, să se numească această icoană a mea «Grabnic Ascultătoare».
După aceste cuvinte ale Maicii Domnului, Nil și-a recăpătat vederea, mulțumindu-i și slăvind-o pe Preacurata Stăpână. În fața acestei icoane se cântă zilnic Paraclisul Maicii Domnului.
În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfântului Cuvios Teofan cel Nou de la Dochiariu!
Teofan - extrem de răspândit acum câteva secole, acest prenume provine de la numele de origine grecească Theophanes (Θεοφάνης) (corespondentul feminin este Theophane). Semnificația acestui nume este clară și nu ar trebui să ne pună nicio problemă, deoarece identificăm în componenta sa elementul „theos”, ce înseamnă „Dumnezeu”. Chiar și așa, acest nume de persoana era folosit cu semnificația „apariția sau manifestarea divinității”. Se pare că aceasta interpretare este sinonimă cu „epiphaneia” sau "teofanie" (θεοφάνεια), ce înseamna „modul, semnele prin care divinitatea își face simțita prezenta într-un anumit loc”. Tocmai pe baza acestei semnificații, numele în discuție avea să se răspândească la toate popoarele europene.
Teofan este forma romanească a grecescului Theophanes, ce semnifica "manifestare a lui Dumnezeu", de la theos ("Dumnezeu") si phanes ("apariție").
Teofan, Teofana, Tofan, Toflea, Topan.
Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în date de 19 august când este pomenit Sfântul Cuvios Teofan cel Nou de la Dochiariu.
Dionisie din Furna în "Erminia picturii bizantine" nu ne furnizează detalii despre felul în care trebuie să fie pictat Sfântul Cuvios Teofan cel Nou de la Dochiariu.
Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma - Erminia Picturii Bizantine
Sfântul Cuvios Teofan cel Nou a adormit cu pace în veacul al cincisprezecelea. Sfintele lui moaște de minuni făcătoare se odihnesc în Muntele Nausa, lucrând și acum minuni mari cu puterea lui Dumnezeu.
Sfântul Cuvios Teofan cel Nou acesta s-a născut la Ioannina. Tânăr fiind, el și-a lăsat sălașul părintesc și s-a dus la Muntele Athos, unde s-a tuns monah în Mănăstirea Dohiaru. El s-a făcut tuturor pildă prin sfințenia vieții lui: prin privegheri, postiri, rugăciuni, și toată nevoința. Din această pricină, el a fost ales cu o inimă și cu o gură de întreaga obște să fie egumen mănăstirii. Mai târziu, iscându-se, din ispitirea diavolului, tulburare în mănăstire, Sfântul Teofan împreună cu nepotul lui după trup au ieșit din Munte și au mers la Veria din Macedonia, unde s-au sălășluit într-o mănăstire închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Când obștea acestei sfinte mănăstiri s-a întărit întru cuvioasa viețuire și întru toată virtutea, Teofan a lăsat-o în grija egumeniei nepotului lui, iar el însuși s-a retras în pustia Muntelui Nausa, unde a întemeiat o obște monahală în numele Sfinților Arhangheli. Sfântul Teofan a adormit cu pace în veacul al cincisprezecelea. Sfintele lui moaște de minuni făcătoare se odihnesc în Muntele Nausa, lucrând și acum minuni mari cu puterea lui Dumnezeu.
Surse: Doxologia.
În aceasta luna, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Andrei Stratilat și a celor ce s-au săvârșit împreuna cu dânsul doua mii cinci sute nouăzeci și trei de ostași;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfinților Mucenici Timotei, Agapie și Tecla;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfinților Mucenici Evtihian ostașul și a lui Stratighie, care prin foc s-au săvârșit;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântul Cuvios Teofan cel Nou de la Dochiariu, Muntele Athos făcătorul de minuni, și care cu pace s-a săvârșit.
În aceasta luna, în ziua a douazecea, pomenirea Sfântului și Maritului Prooroc Samuel;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor treizeci și sapte de Mucenici, care au marturisit în Vizia Traciei.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Sever și Memnon Chendirionul.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Luchie sfetnicul.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici, Iliodor și Soda.
Pe Sfântul Cuvios Teofan cel Nou de la Dochiariu să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Cuvioase Teofan roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.
Sursă: pravila.ro, facebook.
Da ca uleiul pe rană aceste cuvinte din viețile sfinților.