† Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul
(26 noiembrie)

Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul este ocrotitorul pruncilor și al familiei creștine, fiind grabnic ajutător la rugăciunilor mamelor care nu pot avea prunci. Este serbat în calendarul ortodox pe data de 26 noiembrie.

Viața pe scurt - Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul (sinaxar)

Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul s-a născut și a trăit Adrianopol din provincia Paphagonia (Turcia modernă), în secolul al VI-lea, în vremea domniei împăratului Heraclie (610-641).

Familia sa era o familie înstărită și credincioasă, dar aveau o suferință și anume aceea a pierderii copiilor lor la scurtă vreme de la naștere. Sfântul Cuvios Stelian a fost singurul copil care a trăit și de aceea toată dragostea părinților s-a îndreptat către el de teama de a nu-l pierde.

Așadar, Sfântul Stelian a crescut cu o dragoste nestinsă pentru copii și cu milă pentru cei în suferință, căci lipsa fraților și surorilor din casa părintească l-a marcat pentru tot restul vieții.

Dragostea de Dumnezeu a început încă din copilărie, când Stelian a descoperit atmosfera slujbelor creștine în biserica din orașul său natal.

Întrarea în viața monahală a Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul

După moartea timpurie a părinților săi, plin de iubire dumnezeiască și povățuit de Duhul Sfânt, el și-a împărțit averea săracilor și s-a retras la o mănăstire, în pustiu, pentru a se adânci în rugăciune și cunoașterea lui Dumnezeu.

Acolo, cu toate că era foarte mult apreciat de starețul mănăstirii, care dorea să-l pregătească pentru taina preoției, Sfântul Cuvios Stelian a cerut duhovnicului îngăduința "de a se retrage într-una din peșterile din preajmă".

Într-o asemenea peșteră a viețuit Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul ani îndelungați, în post și rugăciune necurmată. Datorită nevoințelor sale sfântul primea hrană de la dumnezeiescul prin îngeri.

Într-o noapte, pe când se ruga spre a fi îndrumat în a-i ajuta pe ceilalți, Sfântul Stelian a simțit o prezență dumnezeiască, fiind cuprins de slava cea mare a Sfântului Duh. A doua zi, a ieșit din peștera sa cuprins de o bucurie și pace duhovnicească pe care nu le mai cunoscuse înainte.

Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul 26 noiembrie

Spre deosebire de alți pustnici însă, el nu s-a retras complet din lume, preferând să meargă între oameni pentru diverse faceri de bine, pentru a se întoarce apoi în mica lui peșteră pentru liniștire și rugăciune.

În peregrinările lui obișnuite, în care sfătuia și mângâia, s-a simțit atras să-și așeze mâna pe un copil rănit, ceea ce înainte nu îndrăznise să facă; a simțit atunci puterea Domnului trecând asupra copilașului suferind prin mâna sa cea întinsă. Copilul și-a revenit imediat, iar de atunci Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul a fost căutat de către fiecare suflet aflat în suferință din împrejurimi, tineri sau bătrâni.

Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul înființează prima grădiniță din lume

Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul 26 noiembrie

Peștera sa a devenit un loc de atracție pentru bolnavi și oameni aflați în diverse suferințe, mulți dintre ei primind vindecări complete nu doar prin puterea lui, ci chiar și prin propria lor credință, fără de care oricum cel care suferea nu putea fi ajutat.

În această perioadă, Sfântul Stelian s-a preocupat în principal de copii, nu doar de cei neputincioși trupește, ci și de cei care aveau nevoie de îndrumare duhovnicească.

Familii din toate categoriile sociale au încredințat Sfântului Stelian educarea copiilor lor, iar el a fost constrâns să caute un spațiu mai mare și să aleagă dintre prietenii săi ermiți asistența de care avea nevoie pentru a se îngriji de atât de mulți oameni. El a creat probabil prima grădiniță din lume, unde mamele își puteau lăsa copiii în siguranță, în timp ce se îngrijeau de treburile zilnice.

Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul 26 noiembrie

Bucuria senină a chipului Sfântului Stelian a fost caracteristica sa definitorie, pentru că zâmbea mereu. În acestă perioadă a fost căutat de către mercenari lacomi și ispitit cu tot felul de propuneri pentru a-și vinde darurile și a-l jefui de bogăția sa cea curată, dar pentru acești oameni, el a avut întotdeauna același răspuns: că a fost plătit în avans pentru munca sa când pacea Sfântului Duh a venit peste dânsul. Iar în timp ce ei se îndepărtau, el continua să zâmbească.

Trecere la cele veșnice a Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul

Și-a dat bufetul în mâinile lui Dumnezeu la adânci bătrâneți. Când a fost înmormântat, chipul său încă păstra strălucirea unui zâmbet discret al luminii Domnului.

Surse: Creștin Ortodox, Orthodoxwiki, noutati-ortodoxe.

Floare 02 Bun

Minunile Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul

Dumnezeu l-a învrednicit pe Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul cu darul tămăduirii. Pe când se ruga, într-o noapte, Sfântul Stelian a simțit prezența lui Dumnezeu și a fost copleșit de Duhul Sfânt, iar în ziua următoare, chipul său strălucea arătând o bucurie profundă și o liniște sufletească pe care nu o mai cunoscuse până atunci.

Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul 26 noiembrie

Tămăduirea unui copil bolnav

Într-una din zile sfântul s-a simțit atras să-și așeze mâna pe un copil rănit, ceea ce înainte nu îndrăznise să facă; a simțit puterea Domnului trecând asupra copilașului suferind prin mâna să cea întinsă. Copilul și-a revenit imediat.

Oprirea molimei

În timpul vieții sfântului, prin ținuturile Paflagoniei s-a pornit o molimă căreia îi cădea victime în primul rând copii. Atunci Sfântul Stelian, având în suflet încă durerile trăite în casa părintească, s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu pentru potolirea acelei boli cumplite. Iar Bunul Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea, pentru că molima a încetat și mulțime de copii au fost salvați astfel de la moarte.

Femeia care nu putea avea copii

Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul 26 noiembrie

Stelian va deveni și sfântul protector al copiilor încă nenăscuți, datorită rugăciunilor sale miraculoase pentru o tânără femeie care îl ajuta cu îngrijirea copiilor, dar care nu putea avea copii. Când femeia a rămas însărcinată, soțul ei a răspândit vestea despre această minune.

Și multe minuni a făcut sfântul vindecând copii bolnavi, ajutând femeile care nu puteau să aibă copii, în dobândirea de prunci, sau pe cele care nu puteau să ducă la bun sfârșit sarcina, în nașterea de copii sănătoși.

Astfel Sfântul Stelian a căpătat renumele de ocrotitor al familiei, un adevărat înger păzitor al copiilor bolnavi, și un sprijin de nădejde care ascultă rugăciunile mamelor care nu pot avea prunci.

Floare 02 Bun

Unde se găsesc moaștele Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul

Capul Sfântului Cuvios Stelian din Paflagonia se află la Mănăstirea Sfânta Treime din Saika din municipiul Agrafa din Mitropolia Thessaliotis, Grecia.

Alte părticele din sfintele sale moaște se află la:

  • Biserica Maica Domnului Myrtidiotissis (din pomul de mirt) din insula Kamari Thira (Santorini), Grecia;
  • Mânăstire Sireți, comuna Serit, raionul Străşeni, Moldova, Chșinău.
Capul Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul 26 noiembrie
Capul Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul - Mănăstirea Sfânta Treime din Saika din municipiul Agrafa din Mitropolia Thessaliotis, Grecia.

Moaștele Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul în România

În zilele noastre, mai multe biserici și mănăstiri din România au hramul Sfântului Stelian. Sfântul a fost ales și ca ocrotitor al multor centre, asociații, fundații; sociale și filantropice din România, el fiind binecunoscut mai ales ca ocrotitor al copiilor, dar și de ajutor tuturor celor nevoiași.

Părticele din moaștele Sfântului Cuvios Stelian se găsesc la:

  • Biserica Sfântul Stelian - Lucaci, București;
  • Mănăstirea Mihai Vodă, București;
  • Biserica Icoanei, București;

Biserica Sfântul Stelian - Lucaci din București (strada Logofăt Udriște nr. 6-8), se află o părticică din moaștele Sfântului Cuvios Stelian din anul 1736, fiind dăruite acestei biserici de către Mitropolitul Ștefan al Țării Românești, ctitorul acesteia.

În ziua de pomenire a Sfântului, racla este scoasă în curtea sau pridvorul bisericii, spre închinare credincioșilor. Fragmente ale moaștelor Sfântului mai sunt și la Biserica Mihai-Vodă și la Biserica Icoanei din București.

Floare 02 Bun

Etimologia / semnificația numelui Stelian

În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul!

STELIAN - acest nume derivă din grecescul antic „stýlos (στύλος) Stylianós (Στυλιανός)”, care înseamnă "stâlp, puternic ca un stâlp". Sensul este sinonim al puterii, puterii ca măreție a unei coloane (stâlp) și control absolut și hotărâre.

Prenumele de băiat Stelian, nu la fel de popular ca acum câteva decenii, a fost apropiat de către cercetătorii lingviști de numele feminin Stela, chiar dacă, din punct de vedere etimologic, cele doua forme nu au nicio legătură. Cu toate acestea, mulți părinți alegeau acest nume personal crezând ca este înrudit cu numele Stelian. De fapt, numele Stelian are originile de la forma de origine greceasca Stylianos, în componența căreia specialiștii au identificat substantivul comun "stylos", ce înseamnă "stâlp, coloană". Odată ce am stabilit semnificația numelui Stelian, trebuie să menționăm și istoria din jurul acestui prenume masculin. În prima parte a secolului al V-lea, un pustnic, pe nume Simion, avea să-și petreacă restul vieții în vraful unui stâlp, de unde și denumirea de "stâlpnic". Mai târziu, această practică a început să fie preluata de toți mai mulți oameni, aceștia dorind să urmeze calea lui Simion "Stâlpinicul". Legătura dintre acest nume personal, Stelian, și denumirea de "stâlpnic" tine de etimologia populară.

Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul este cinstit ca un sfânt născut în Adrianopolis din provincia Paphagonia (Turcia modernă), cu atributul "stylit" fiind confundat cu un pseudonim Στυλιανός (stâlpnicul) (ambele derivate din „στύλος” , adică „stâlp”).

Derivate ale numelui Stelian

Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul 26 noiembrie

Stela, Stelică, Steliana, Steluța, Stelios, Stelu.

Când își post serba ziua de nume cei care poartă numele de Stelian?

Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în data de 26 noiembrie când este pomenit Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul.

Surse: BehindTheName, NameDoctor, MesajeUrariFelicitari.

Floare 02 Bun

Icoana Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul

Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul este pictat asemenea celorlalți cuvioși, bătrân, cu figură ascetică și cu barba albă, potrivit de lungă. El este reprezentat cu fruntea înaltă (simbol al înțelepciunii) și cu puțin păr alb în centru. În mâini ține, pe lângă pruncul înfășat, un papirus, pe care este scris un text din Noul Testament, o cruce sau un șirag de metanii, ca mărturie a vieții sale ascetice.

Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul 26 noiembrie

Peste anteriu (haină lungă purtată de preoți și monahi), Sfântul Stelian poartă schima monahală, prinsă în jurul taliei cu un brâu, peste care are mantia (melota monahală).

De obicei, Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul este zugrăvit în cadrul programului iconografic în registrul din pronaos, alături de alți sfinți cuvioși, dar și în icoana de hram.

Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma - Erminia Picturii Bizantine, p. 100

Sursă: Doxologia.

Floare 02 Bun

Rugăciune către Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul

Sfinte Părinte Stelian, sprijinitorul și călăuzitorul în rugăciunile noastre, patimile trupești biruind și împreună cu îngerii locuind, privești neîncetat mărirea cea gătită Sfinților, de lumina cerească umplându-te. Acum, în mărirea cerească viețuind și înaintea Împăratului Hristos stând, nu uita pe credincioșii care cu îndrăzneală înalță rugăciuni și cer sprijinul tău. Cel ce de la sânul maicii tale ai fost sfințit, și vas ales al Duhului Sfânt te-ai arătat, luând sub ocrotirea ta pe mame și pe copii, ferindu-i de întristare și de boală, arată-te grabnic vindecător al suferințelor și al bolilor sufletești și trupești ale celor ce te laudă pe tine. Cel ce din pustiul Paflagoniei ai făcut loc de preamărire a Sfintei Treimi, fă și din pustiul inimilor noastre țarină bineplăcută a harului dumnezeiesc, în care să înflorească crinii cei mântuitori ai credinței și să se înmulțească roadele sfințitoare ale faptelor bune; ocrotește cu rugăciunile tale familiile și pe copiii noștri, cerând de la Milostivul Dumnezeu iertare de păcate, sănătate și mântuire, ca prin tine și împreună cu tine să lăudăm numele cel sfânt al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Floare 02 Bun

Cântări Liturgice

Tropar - Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul, glasul al 8-lea

Cu curgerile lacrimilor tale, nerodirea pustiului o ai lucrat, și cu suspinurile tale cele din adânc, spre însutite osteneli o ai făcut roditoare. Și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Stelian, Părintele nostru; roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac - Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul, glasul al 2-lea

Cu curăție sufletească dumnezeiască întrarmându-te și cu neîncetata rugăciune, și ca o suliță tare în mâini ținând-o, ai junghiat taberele drăcești, Steliane, Părintele nostru, neîncetat roagă-te pentru noi toți.

Floare 02 Bun

Viața completă - Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul (Viețile Sfinților)

Cuviosul Stelian se naște dintr-o familie de buni creștini într-o vreme în care Răsăritul ortodox era frământat de prigoanele unor împărați ai Bizanțului dezlănțuiți pentru defăimarea sfintelor icoane. Atunci cad victime luptătorilor contra icoanelor numeroși ierarhi, teologi, preoți, călugări și credincioși. Părinții pruncului Stelian, oameni înstăriți, treceau însă printr-o altă durere, aceea a pierderii copiilor lor la scurtă vreme de la naștere.

Singurul rămas în viață a fost Stelian, către care se îndreaptă dragostea părintească împletită cu teama de a nu-l pierde. De aceea, el va crește cu o dragoste nestinsă pentru copii și cu milă pentru cei în suferință, căci lipsa fraților și surorilor din casa părintească va lăsa urme pentru tot restul vieții Cuviosului Stelian. Aplecat spre cele duhovnicești și îndrumat în permanență de părinți pe calea bisericii, drept mulțumire pentru darul vieții primite, Stelian va găsi în biserica din orașul său o a doua casă, iar în atmosfera religioasă din timpul slujbelor bisericești, adevăratul suflu al vieții sale. De aceea, rămânând orfan prin moartea celor doi părinți ai săi, va vinde toată agoniseala părintească, va împărți tot ce avea la săracii lui Dumnezeu, iar el se va îndrepta spre una din numeroasele mânăstiri care împodobeau, în vremurile de atunci, pământul creștin al Asiei Mici (Turcia de azi). Se va stabili așadar într-o asemenea vatră de trăire duhovnicească în provincia Paflagonia, în apropierea străvechii așezări creștine a Cezareei Capadociei, patria Sfântului Vasile cel Mare. Era o provincie muntoasă în care înflorea viața călugărească și pustnicească pe înălțimile munților sau în numeroasele peșteri. Unele din acestea, rămase pustii după năvala turcilor, păstrează până azi frumusețea picturilor creștine.

Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul 26 noiembrie

Într-o astfel de mânăstire se va adăposti și tânărul Stelian, făcând ascultare și urmărind îndeaproape sfaturile duhovnicești ale bătrânilor călugări. Cunoscând râvna pentru trăirea monahicească și dragoste pentru Hristos, starețul rânduiește pregătirea lui Stelian pentru treapta preoției. Dar el, socotindu-se nevrednic a îmbrățișa un cin mai presus de al îngerilor, ca oarecând Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu sau Sfântul Ioan cel cu Gura de Aur, cere duhovnicului îngăduința de a se pustnici într-una din peșterile din preajma mânăstirii. Într-o asemenea peșteră va viețui ani îndelungați, în post și rugăciune necurmată. Dar starea sa aici, în mijlocul stâncilor și doar cu mintea înălțată la Domnul, nu va împiedica pe Stelian să reverse mai departe dragostea și mila sa față de creștinii în suferință. De aceea, atunci când va afla de la credincioșii care veneau la el să-i ceară sfat duhovnicesc sau să înalțe rugăciuni pentru ei, că în părțile acelea bântuie o molimă cumplită care seceră în primul rând copiii, Stelian, amintindu-și de plânsul părinților săi, se va aprinde de milă. Atunci el își deschide inima spre Dumnezeu și înalță rugăciuni smerite pentru îndepărtarea acestei molime.

Folare Separare 1

Și ca un alt Ilie, care înviase pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului, rugăciunile sale fierbinți la Dumnezeu sunt bine primite, molima încetează și mulți copii sunt salvați de la moarte. Cunoscând căldura inimii sale iubitoare de copii și mila față de toți cei ce erau în suferință, precum și puterea rugăciunilor lui Stelian înălțate lui Dumnezeu, mamele cu prunci bolnavi încep să vină la peștera lui Stelian pentru a câștiga, cu rugăciunile sale, sănătatea și viața copiilor lor.

Rugăciunile sale aveau atâta tărie încât de cele mai multe ori mamele se întorceau fericite la casele lor. Faima sa crește tot mai mult și se răspândește în ținuturile învecinate, dar smerenia lui Stelian depășea cu mult cinstirea pe care încercau oamenii să i-o aducă. În această stare de dragoste aprinsă către Dumnezeu și de milă jertfitoare în rugăciune pentru toți cei care suferă, Cuviosul Stelian va trece la cele veșnice, dar minunile săvârșite în peștera în care a trăit nu vor înceta.

Trupul său neputrezit va fi adus la biserica mânăstirii sale de metanie și va avea aceeași tărie în vindecări ca atunci când Stelian se afla în viață. Cunoscând evlavia mulțimilor, puterea dragostei cu care acestea înconjurau memoria Cuviosului, precum și minunile care se săvârșeau înaintea moaștelor sale, Biserica hotărăște canonizarea sa, adică trecerea sa în rândul cuvioșilor făcători de minuni, rânduind ca zi de pomenire 26 noiembrie, ziua trecerii sale la cele veșnice.

Folare Separare 1

Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților

Floare 02 Bun

Calendar Ortodox - Sfinții de astăzi 26 noiembrie

În această lună, în ziua a douăzeci și șasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Alipie Stâlpnicul;
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Nicon, numit și "Pocăiți-vă";
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Stelian Paflagonul;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Părintelui nostru Acachie cel din Scara;
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Iacov Pustnicul;
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Sil, episcopul Corintului din Persida;
Tot în această zi, pomenirea târnosirii bisericii Sfântului Gheorghe cel din Ciparis și pomenirea Sfântului Noului mucenic Gheorghe Hiotul, care a pătimit la anul 1807.

Calendar Ortodox - Sfinții de astăzi 27 noiembrie

În această lună, în ziua a douăzeci și șaptea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Iacov Persul;
Tot în această zi pomenirea Preacuviosului Pinufrie, care cu pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Natanael de la Nitria, care cu pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfântului Moise cel din Palestina, care cu pace s-a săvârșit.

Floare 02 Bun

Pe Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Cuvioase Stelian roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.

Sursă: pravila.ro, facebook.

Recomandări

† Sfântul Apostol Carp, unul din cei 70 de apostoli
(26 mai)

FB Like WhatsApp Mail SMS Copy Link În data de 26 mai, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Apostol Carp, unul dintre cei 70 de apostoli ai Domnului. FB Like WhatsApp Mail SMS Copy Link

† Sfântul Iachint Mitropolitul Țării Românești
(28 octombrie)

FB Like WhatsApp Mail SMS Copy Link Sfântul Iachint Mitropolitul Țării Românești, a fost ultimul conducător al Mitropoliei de Vicina și primul Mitropolit al Ungro-Vlahiei. Este serbat în calendarul ortodox în dat de 28 octombrie. […]

† Sfinții Cosma și Damian cei din Asia Mică
(1 noiembrie)

FB Like WhatsApp Mail SMS Copy Link Sfinții Cosma și Damian cei din Asia Mică, numiți și Doctori fără de Arginți sunt doi mari sfinți, sunt protectori ai sfințeniei căsniciilor creștine, precum și dătătorii de […]

Scrie un comentariu

Câmpuri care necesită să fie completate sunt cel care au caraterul *

© 2021 Toate materialele de pe această pagină sunt proprietatea pravila.ro
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram
Send this to a friend