Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog, încă din timpul vieții, a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni, iar după moartea sa, sfântul a continuat să aline suferințele celor necăjiți. El este unul dintre cei trei sfinți ai ortodoxiei care poartă titlul de "Cuvântător de Dumnezeu" (Teologul). În calendarul ortodox este serbat în data de 12 martie.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog a-a născut în anul 949 în Basileion (provincia Galateea din Asia Mică) și a studiat la Constantinopol. A fost crescut de bunicii săi din Constantinopol, care i-au oferit o educație aleasă. Tatăl său își dorea ca tânărul Simeon să îmbrățișeze cariera de avocat, fapt pentru care a ocupat, pentru scurt timp, o poziție înaltă la curtea imperială.
Pe când avea doar 14 ani, l-a întâlnit pe vestitul părinte Simeon Evlaviosul la Mănăstirea Studion, moment care avea să-i marcheze profund dezvoltarea spirituală.
Sub ascultarea acestui sfânt părinte a început să se pregătească pentru viața monahală, iar la 27 de ani a intrat în mănăstire. Povățuit de Sfântul Simeon Evlaviosul, tânărul a citit scrierile Sfântului Marcu Ascetul (prăznuit de Biserica Ortodoxă în ziua de 5 martie), dar și pe cele ale altor sfinți. Sfântul Cuvios Simeon a pus în practică toate învățăturile pe care le descoperea cu bucurie în acele cărți. Cel mai mult l-au impresionat trei aspecte din cartea Sfântului Marcu, și anume:
Sfântul Simeon Noul Teolog își hrănea sufletul cu dragoste duhovnicească; citea psalmi și făcea metanii, iar inima îi era mereu plină de harul Duhului Sfânt, căci rostea neîncetat rugăciunea: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul".
Începând cu veacul al X-lea, în Sfântul Munte Athos, a luat ființă un curent cu numele de isihasm, al cărui pionier a fost Sfântul Simeon Noul Teolog, iar desăvârșitor Sfântul Grigorie Palama (1296-1359).
Sfântul Simeon Noul Teolog, acest "bărbat dumnezeiesc", cum l-a numit ucenicul său, Nichita Stethatul (autorul vieții sfântului), a dezvoltat o "teologie înnoitoare". În timp ce Apusul punea, în această perioadă, bazele teologiei scolastice, Răsăritul s-a concentrat pe o teologie înnoitoare, bazată pe rugăciune și contemplație, pe o teologie a vederii și experierii luminii dumnezeiești, pe îndumnezeirea omului prin asceză, rugăciune și contemplație.
A avut și o deosebită dragoste pentru semeni; îi ajuta zilnic pe cei nevoiași care locuiau în palatul lui Patrichie, iar nopțile și le petrecea în rugăciune. Odată, în timp ce se ruga, a coborât asupra lui o lumină divină, foarte strălucitoare, inundând camera. N-a văzut decât lumina în jurul său și nu a mai simțit pământul de sub el. I s-a părut că el însuși s-a transformat în lumină. Apoi mintea i-a urcat la ceruri și a văzut o a doua rază, mai strălucitoare ca cea dintâi, iar la capătul ei părea că se afla Sfântul Simeon Evlaviosul, cel care i-a dat spre citire scrierile Sfântului Marcu Ascetul.
La șapte ani după acea viziune, Sfântul Simeon a intrat în mănăstire, unde a înăsprit postul și privegherea, învățând lepădarea de sine. Cu toate acestea, vrăjmașul i-a ridicat pe frații din mănăstire împotriva lui. Din cauza nemulțumirilor din obște, Sfântul Simeon, deși indiferent la laudele sau la reproșurile celor din jur, a fost trimis la mănăstirea Sfântul Mamas din Constantinopol. Acolo a primit schima monahală, înăsprindu-și nevoințele duhovnicești.
Prin citirea Sfintelor Scripturi și a scrierilor sfinților părinți, precum și prin conversațiile pe care le purta cu alți părinți înduhovniciți, Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog a atins un nivel duhovnicesc înalt, îmbogățindu-și cunoștințele ziditoare de suflet.
În anul 980, a fost hirotonit preot în Mănăstirea Mamas, de către egumenul Antonie. Putin după aceea, Antonie moare și Sfântul Simeon - după trei ani de ședere - este instalat în fruntea mănăstirii, prin decretul patriarhului Nicolae Hrisoverghi, funcție în care a rămas timp de 25 de ani. Acum începe pentru Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog o perioada de viață duhovnicească intensă, închinată rugăciunii și desăvârșirii lăuntrice, dar și o activitate accentuată de ordin administrativ. El reface zidurile pe jumătate ruinate ale mănăstirii, dar și disciplina intre monahi.
Din pricina corectitudinii sale, a avut mult de suferit, însă niciodată nu și-a manifestat ura față de vrăjmașii săi, dimpotrivă, se ruga mult pentru ei, îi iubea și îi ierta cu ușurință.
Câțiva monahi se revoltă din cauza regimului strict și fug din mănăstire, însă Sfântul Simeon îi caută și îi aduce înapoi cu dragoste și cu iertare. În anul 1005, după 25 de ani, încredințează mănăstirea lui Arsenie, unul dintre cei mai de seamă ucenici ai săi, pentru a duce o viață retrasă, în chilia sa. În acest loc retras a scris cele mai importante opere teologice, dintre care câteva fragmente se regăsesc și în Filocalia IV.
Datorită cultului adus duhovnicului său care trecuse la Domnul, Sfântul Simeon intră în dispută cu Ștefan al Nicomidiei care îl disprețuia pentru renumele său de teolog charismatic. Chiar dacă aduce argumente în favoarea cauzei sale, totuși este exilat pe țărmul asiatic al Bosforului și abandonat într-un loc pustiu. Însă aici a descoperit un paraclis ruinat, cu hramul Sfintei Macrina (sora Sfântului Vasile cel Mare), unde se adăpostește. Chiar dacă patriarhul și împăratul bizantin i-au anulat decizia de exil și l-au rugat să se întoarcă la Constantinopol, Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog a preferat să înceapă o nouă lucrare la schitul Sfânta Macrina.
Sfântul Nichita Stithatul, ucenicul apropiat și biograful Sfântului Simeon, ne descrie în amănunt nevoințele duhovnicești ale acestuia. Se împărtășea zilnic cu Sfintele Taine și consuma numai verdețuri și semințe. În duminici și sărbători participa la masa fraților, dar stătea tot timpul cu capul plecat, într-o pocăință permanentă. Toată ziua și-o petrecea închis în chilia sa unde se ruga cu lacrimi, adâncit în contemplație, și citea din cărțile sfinte. Lucrul său zilnic îl constituia transcrierea caligrafică a textelor duhovnicești, meșteșug deprins în tinerețe. Dormea numai "un mincinos somn cam de un ceas", după mărturia biografului său și participa la toate slujbele stând în picioare și "udând pământul cu lacrimi". În timpul postului nu mânca nimic toată săptămâna, iar sâmbăta și duminica mergea la masa fraților unde consuma numai legume. Odată cu trecerea vremii, nevoințele sale erau din ce în ce mai aspre, deoarece "se grăbea cu înțelepciune spre desăvârșire".
Până la Sfântul Simeon, tradiția creștină cunoștea deja două mari personalități care au primit supranumele de "Teolog": Sfântul Ioan Evanghelistul și Sfântul Grigorie de Nazianz. Sfântul Simeon a primit apelativul de "Noul Teolog" mai întâi ca o ironie a adversarilor săi, însă, mai apoi, a ajuns să descrie viețuirea sa duhovnicească și scrierile în care dovedește un grad înalt de pătrundere a lucrărilor dumnezeiești.
În ziua de 12 martie 1021, Sfântul Simeon Noul Teolog a trecut la Domnul, după ce fusese înainte reabilitat de către patriarh și după ce strânsese acolo, în jurul lui, un mic grup de monahi. Încă din timpul vieții sale a primit darul facerii de minuni, dar și după moartea sa a făcut numeroase minuni, precum arată Viața sa, scrisă de ucenicul său, Sfântul Nichita Stithatul. Icoana sa a fost găsită în mod miraculos și a devenit mângâiere pentru mii și mii de creștini care își căutau liniștea sufletească în mila sfântului.
Surse: Creștin Ortodox Link 1 Link 2, Basilica Link 1 Link 2, Wikiquote, SfintiSiIcoane.
În urma unei descoperiri dumnezeiești, sfintele sale moaște au fost dezgropate și puse spre închinare, și ele săvârșesc mulțime mare de minuni până astăzi.
Cinstitele sale moaște au fost readuse în Constantinopol la 3 ianuarie 1052. Astăzi, o parte dintre ele se găsește la Mănăstirea din Kalamos (Atica, Grecia), care-l are ocrotitor.
Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog este pomenit în sinaxare la 12 martie, în ziua mutării sale la Domnul, dar, întrucât aceasta cade totdeauna în Sfântul și Marele Post, prăznuirea lui se face și la 12 octombrie.
În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfântului Cuvios Simeon Noul Teolog!
Simeon sau Simion - Simona - provine de la numele Σίμων (Simon), forma greacă din Noul Testament a numelui ebraic שִׁמְעוֹן (Shim'on) care provine de la verbul shama (Dumnezeu ți-a auzit rugăciunea de a da un copil) care înseamnă "a auzi" și înțelesul lui ar fi "Dumnezeu a auzit", "Dumnezeu a ascultat", "Dumnezeu a împlinit rugăciunea făcută". Acest nume este scris Simeon, pe baza greacă Συμεών, în multe traduceri ale Vechiului Testament, unde este purtat de al doilea fiu al lui Iacov și al lui Lea, fondatorul unuia dintre cele douăsprezece triburi ale lui Israel.
Sh'ma Yisrael sunt primele două cuvinte ale unei secțiuni a Torei și sunt titlul (uneori prescurtat la simplu „Shema”) al unei rugăciuni care servește ca piesă centrală a slujbelor de rugăciune evreiești de dimineață și de seară.
În Noul Testament, Simon este numele mai multor personaje, inclusiv a celui care a carat crucea pentru Isus. Cel mai important, însă, a fost purtat de conducătorul apostolului Simon, cunoscut și sub numele de Petru (un nume dat lui de Isus).
Datorită apostolului, acest nume a fost comun în lumea creștină. În Anglia a fost popular în Evul Mediu, deși a devenit mai rar după Reforma protestantă.
Sima, Siman, Simin, Siminic, Simina, Simona etc.
Conform cu calendarul ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în date de 1 septembrie când se face pomenirea Sfântului Simeon Stâlpnicul, pe data de 3 februarie de în ziua de prăznuire a Sfântului și dreptului Simeon, în data de 12 martie în ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Simeon Noul Teolog sau în ziua de 17 aprilie când se face pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic Simeon, Episcopul Persiei.
Sfântul Simeon Noul Teolog a căutat să aducă un plus vieții duhovnicești a monahilor pe care îi călăuzea. De aceea, în perioada stăreției la mănăstirea Sfântul Mamas a rostit numeroase cateheze care aveau în centru viețuirea monahală.
Sfântul Simeon folosește cuvinte mișcătoare cu accente foarte personale. "Bun lucru este pocăința și folosul pe care ea îl aduce", spune într-una dintre cateheze. Apoi continuă: "Celor care nu se pocăiesc și nu păzesc poruncile Sale cu toată scumpătatea și cu mare frică, Dumnezeu nu le va sluji la nimic". Pocăința trebuie să fie deplină: "Să ne pocăim din tot sufletul nostru și să lepădăm nu numai faptele noastre rele, ci până și gândurile viclene și necurate ale inimii noastre". De asemenea, sfântul subliniază că pocăința este necesară tuturor: "Este cu putință întregii lumi, nu numai călugărilor, ci și mirenilor ca totdeauna și încontinuu să se pocăiască, să plângă și să se roage lui Dumnezeu și printr-o astfel de purtare să dobândească celelalte virtuți".
"Fără îndoială eu am venit la existență ieri și voi pleca mâine. Dar am impresia greșită că sunt nemuritor aici.
Mărturisesc tuturor că Te am pe Tine Dumnezeule, dar Te neg în fiecare zi prin faptele mele. Sunt învățat că Tu ești Făcătorul tuturor, dar mă silesc să le am pe toate fără Tine. Tu împărățești peste cele de sus și de jos și eu singur nu mă tem și-Ți stau împotrivă! Dă-mi mie celui neajutorat, celui atotnevrednic, să resping toată răutatea sufletului care îl sfărâmă și-l zdrobește – vai mie! – să resping orice îngâmfare, orice înălțare deșartă."
"Binele nu e bine când nu se face bine."
"Sfântul Duh împlinește voința comună a Celor Trei, fiind trimis de Tatăl și transmis de Fiul."
"Sunt om prin fire și Dumnezeu prin har; prin dragostea Domnului."
"Vedem că celor ce navighează pe mare nu li se spun izbăviți pentru că au parcurs atâtea și atâtea mile, ci doar când au ajuns în port și calcă pe pământ."
"Postul, acest doctor al sufletelor noastre, (…) îl face pe fiecare să ia aminte la sine însuși și-l învață să-și amintească de păcatele și de lipsurile sale."
"Din lumină mă-mpărtășesc"
Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog a fost un îndrumător al monahilor în privința rugăciunii curate. El arată că sunt patru feluri de rugăciuni. Primele două sunt amăgitoare, numai al treilea și al patrulea sunt născătoare de lumină.
Pentru o mai bună înțelegere a acestei metode vom împărți textul Sfântului Simeon în procedee auxiliare și achiziții, după cum urmează: metoda propusă de Sfântul Simeon reprezintă, așa cum va spune mai târziu Sfântul Grigorie Palama, doar un mijloc auxiliar, care îl ajută pe credincios să-și găsească pacea și liniștea, să-și regăsească sinele, în urma prea multor risipiri: "Șezând într-o chilie liniștită, singur într-un colț, fă ce-ți spun: «închide ușa și ridică-ți mintea de la tot ce e deșert și trecător. Apoi sprijină-ți bărbia în piept și îndreaptă-ți ochii sensibili cu toată mintea spre tine însuți. Și ține puțin și inspirarea aerului ca să ții mintea ta și să afli locul inimii unde obișnuiesc să se găsească toate puterile sufletești». Făcând astfel, rugătorul se va putea bucura el însuși de întâlnirea binefăcătoare a minții cu inima. Și acolo, în adâncul de taină al inimii, se va produce marea întâlnire cu Hristos: «Mai întâi vei afla un întuneric gros, de nestrăbătut. Dar stăruind și făcând acest lucru, noaptea și ziua, vei afla o minune, o fericire negrăită. Căci îndată ce află mintea locul inimii, vede ceea ce n-a crezut niciodată: vede aerul din întunericul inimii și pe sine întreagă, plină de putere de discernământ, și, din acel moment, îndată ce se arată un gând, îl alungă și-l nimicește înainte de a se închega și lua formă, prin chemarea lui Iisus Hristos»."
O condiție esențială pentru a fi un bun duhovnic, potrivit Sfântului Simeon, este aceea de a fi în același timp un bun ucenic duhovnicesc. Nu poate da sfat cu putere multă decât cel care, la rândul său, primește un astfel de sfat. Nu poate deveni un bun duhovnic decât cel care a cunoscut și a văzut ce înseamnă adevărata duhovnicie, cel care a aflat nu numai din citit sau din istorisirile altora ce înseamnă arta conducerii sufletelor, spovedania și duhovnicia, ci a cunoscut și a crescut el însuși, s-a format duhovnicește în ascultare față de astfel de oameni cerești.
Dintre virtuțile creștine, care trebuie să caracterizeze viața părintelui duhovnicesc, un loc esențial și de cinste trebuie să îl ocupe credința și iubirea, smerenia, bunătatea, răbdarea și iertarea în care acesta să exceleze. O mare importanță în viața lui trebuie să o aibă cultivarea virtuții iubirii părintești față de păstoriții săi. "Deschide-ți inima (2 Corinteni 6, 13-16) deopotrivă pentru toți frații tăi, recomandă Sfântul Simeon, să ai o iubire egală pentru toată frățimea pe care o porți în tine, iar cinstea să o atribui cum se cuvine fiecăruia după vrednicia și mărimea virtuții lui, nepreferând celui duhovnicesc și virtuos, nici chiar pe cel pe care-l socotești cel dintâi în slujirile turmei tale" (Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheza 18).
Dragostea părintească a duhovnicului față de ucenici este cea care leagă pe unii de alții și constituie "trăsătura caracteristică a unui adevărat părinte duhovnicesc" (Arhiepiscopul Basile Krivocheine, În lumina lui Hristos. Sfântul Simeon Noul Teolog), fiind, în același timp, un semn al nepătimirii.
În același timp, duhovnicul trebuie să fie un model de smerenie desăvârșită și de slujire. Părintele duhovnicesc ideal trebuie să fie, totodată, un om al harismelor personale, dăruite de Dumnezeu ca răsplată pentru înaltele lui fapte de asceză profundă.
Duhovnicul, în viziunea Sfântului Simeon Noul Teolog, nu este judecătorul faptelor noastre, chiar dacă ne cunoaște sufletul în cele mai ascunse unghere ale sale, cu toate căderile și progresele sale. Părintele duhovnicesc este sfătuitor și doctor bun, mijlocitor către Milostivul Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor noastre.
Ascultarea devine substanța relației părintești și filiale. Ascultarea deplină și sinceritatea totală fac rodnică legătura dintre ucenic și duhovnic. Chiar mai mult decât atât, Sfântul Simeon Noul Teolog lasă să se înțeleagă că ascultarea aceasta de duhovnic trebuie să fie deplină și are forma unei înalte cinstiri față de el. Tot ceea ce are legătură cu duhovnicul trebuie socotit sfânt și izvor al desăvârșirii: "Credință limpede arată acela care venerează ca sfânt până și locul în care stă călăuzitorul și părintele lui, cel care ia cu căldură și praful de pe picioarele lui și-l revarsă peste capul său și-l strânge la inima lui ca pe un leac al patimilor lui și o curățire a păcatelor lui, cel care nu îndrăznește nici măcar să se apropie de el sau chiar să se atingă de vreuna din cămășile sau hainele lui fără porunca aceluia, iar atunci când pune mâna pe ceva din cele ale sale, o face cu frică și respect, socotindu-se nevrednic pe sine însuși nu numai de vederea și slujirea lui, ci și de petrecerea în chilia lui" (225 de capitole…). Sensul ascultării pentru monahi este integral, total: "Nu cere să bei apă, chiar dacă s-ar întâmpla să arzi, până când nu te va îndemna părintele tău duhovnicesc mișcat fiind spre aceasta dinăuntrul tău" (225 de capitole).
Căutarea și aflarea unui părinte duhovnicesc în viața căruia să fie întrupate la modul sublim aceste virtuți și daruri, precum și trăirea în ascultare față de el și în împlinire a cuvintelor sale "cu putere multă", sunt capabile să elibereze sufletul de păcatele trecute și să îl păzească de ispitele viitoare, îndreptându-l și călăuzindu-l spre mântuire.
Caracterul conștient al Botezului în Duhul Sfânt este subliniat de Sfântul Simeon Noul Teolog în al X-lea discurs etic. Aici, el afirmă că, "scăldat de apa lacrimilor, tot trupul lui se face umezit și e botezat câte puțin întreg de focul și Duhul dumnezeiesc și se face cu totul curat și neîntinat, și, începând de atunci, fiu al luminii și al zilei (I Tesaloniceni 5, 5), nu al unui simplu om muritor"
Observăm în această descriere prețioasă toate momentele importante ale acestui eveniment unic. Asceza unui creștin plin de pocăință îl aduce pe acesta la darul lacrimilor. Acest dar constituie într-un fel corespondentul apei folosite în cristelniță la Botezul inițial.
Duhul Sfânt botează apoi trupul creștinului avansat duhovnicește și îl curăță de orice întinare. Desigur, curățirea include și sufletul omului, dar Sfântul Simeon vorbește prima dată de trup, tocmai pentru a arăta cât de profundă este iluminarea. Atunci când vorbim de iluminarea duhovnicească suntem tentați să o considerăm doar o schimbare de ordin sentimental petrecută în inimă, dar experierea harului divin reprezintă cu mult mai mult decât o simplă dispoziție interioară. În momentul pogorârii harului, creștinul nu mai știe dacă este în trup sau în afara lui, extazul duhovnicesc cuprinzându-i întreaga ființă.
Așa cum spunea și Sfântul Siluan Athonitul, motivul pentru care avem moaște este acela că harul dumnezeiesc pătrunde efectiv în oasele și carnea noastră. Prin urmare, întreg trupul este luminat de har în momentul acestui Botez duhovnicesc. Din clipa respectivă, creștinul suferă o transformare profundă și devine practic mult mai apropiat de Dumnezeu. Îl simte mai mult, gustă din iubirea Sa mult mai profund și observă rațiunile sale divine din creație. Sfântul Simeon, însă, nu respinge importanța Tainei Botezului administrată majorității creștinilor în copilărie. "Deci, fiind noi botezați ca prunci nesimțitori ca niște nedesăvârșiți primim în chip nedesăvârșit și harul luând dezlegarea călcării dintâi, și numai pentru aceasta, pe cât mi se pare, ai poruncit, Stăpâne, să se săvârșească această baie dumnezeiască; cei botezați în ea intră înăuntrul viei (Matei 3, 11), fiind izbăviți de întuneric și iad și eliberați în întregime de moarte și stricăciune".
Așa cum remarcă în alte locuri, Sfântul Simeon Noul Teolog consideră că fiecare creștin este supus ispitei și cade de mai multe ori în păcat după primirea acestei Taine. Prin urmare, este necesară și experierea Duhului Sfânt pentru a ne sfinți și a ne îndepărta de patimile noastre. Asceza este necesară, dar ea este un simplu instrument. Fără iluminarea harului divin, Sfântul Simeon consideră că suntem departe de orice cunoaștere a lui Dumnezeu.
Sfântul Simeon Noul Teolog pune la baza cunoașterii lui Dumnezeu iluminarea produsă de harul dumnezeiesc. În caz contrar, lipsa acestui moment ne poate face să avem impresia că știm ceva despre Dumnezeu fără a-L cunoaște însă în realitate. "Cele pecetluite și încuiate, cele nevăzute și necunoscute tuturor oamenilor, care sunt deschise numai de Duhul Sfânt și care ni se fac văzute și cunoscute numai fiindu-ne descoperite așa, cum le vor putea ști sau cunoaște sau chiar și numai gândi cumva oarecând cei ce zic că n-au cunoscut niciodată venirea Duhului Sfânt, strălucirea, luminarea și locuirea Lui în ei? Cum vor ajunge la înțelegerea (cuprinderea) unor asemenea taine cei care n-au cunoscut nicidecum și niciodată întru ei revărsarea, înnoirea, schimbarea, rezidirea și renașterea lucrate de Acesta? Cei care n-au fost botezați încă în Duhul Sfânt (Matei 3, 11 ), cum pot ști schimbarea petrecută în cei botezați întru El?"
Observăm că aici Sfântul Simeon Noul Teolog vorbește clar de un botez al Duhului Sfânt. Însă mai merită observat un lucru esențial, și anume că acest Botez induce o separare între cei care îl primesc și cei care nu l-au primit. Persoanele care nu au făcut experiența harului dumnezeiesc nu pot percepe și înțelege tainele creației și ale cunoașterii de Dumnezeu. De asemenea, aceste persoane nu îi pot înțelege pe cei care au făcut experiența harului.
Operele Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog se împart în patru categorii mari și anume: Cateheze (34): "Cuvântări" și "Cuvântări ascetice"; Cuvântări teologice (3) și etice (15); Capete; Imne.
Tema primară a scrierilor sale este activitatea ascunsă a perfecțiunii duhovnicești și lupta cu patimile și gândurile rele. A scris și instrucțiuni pentru urcarea pe scara duhovnicească a călugărilor:
Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog a fost și un poet creștin, scriind Imnuri despre iubirea divină, aproximativ 70 de poezii cu semnificație religioasă profundă.
Câteva dintre scrierile sale se regăsesc în Filocalia, traducere de Profesor Doctor Dumitru Stăniloae, volumul VI, ediția a II-a, Institutul de arte grafice "Dacia Traiană", Sibiu.
Învățăturile neprețuite ale Sfântului Simeon despre misterele rugăciunii minții și despre lupta duhovnicească i-au adus supranumele de Noul Teolog. Aceste învățături nu au fost creația Sfântului, ci texte care fuseseră uitate în timp, pe care Cuviosul Simeon le-a adunat și le-a redat sensul inițial al lor.
În țara noastră scrierile Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog au fost traduse integral, pentru prima oară, de ucenicii Sfântului Paisie Velicikovski, fapt care indică amploarea pe care o luase, în acea perioadă, isihasmul. În perioada modernă, cel care a inițiat proiectul de traducere a Filocaliei a fost părintele Dumitru Stăniloae și tot acesta este primul care oferă, în traducere adaptată limbii române contemporane, o versiune a unora din scrierile Noului Teolog. Părintele Profesor Doctor Ioan Ică junior, de la Facultatea de Teologie "Andrei Șaguna" din Sibiu, a inițiat un nou proiect de traducere integrală a operei acestui mare mistic bizantin.
Ca orice autor filocalic, Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog propune termeni noi prin care își exprimă Teologia, adesea poetici și dificil de transpus în limba română. Acest limbaj va fi dezvoltat ulterior de autorii isihaști.
Din seria operelor complete ale Sfântului Simeon au apărut, deja, în traducere nouă, mai multe volume, cuprinzând discursurile teologice și etice, catehezele și imnurile.
Surse: Trinitas TV, Basilica, Orthodoxwiki, Ziarul Lumina Link 1 Link 2 Link 3.
Din buze întinate, din inimă pângărită, din limbă necurată, din suflet spurcat, primește-mi rugăciunea, Hristoase al meu, și neînlăturându-mi nici cuvintele, nici obișnuințele, nici nerușinarea, dă-mi mie a grăi cu îndrăzneală cele ce voiesc, Hristoase al meu, și mai vârtos mă și învață ce mi se cuvine a face și a grăi. Greșit-am mai mult decât desfrânata care, aflând unde sălășluiești, cumpărând mir, cu îndrăzneală a venit să ungă picioarele Tale, ale Stăpânului meu Hristos și Dumnezeului meu. Cum pe aceea, apropiindu-se din inimă, n-ai lepădat-o, nici de mine nu Te scârbi, Cuvinte, ci dă-mi să țin și să sărut picioarele Tale și cu izvor de lacrimi, ca și cu niște mir de mare preț, cu îndrăzneală să le ung. Spală-mă cu lacrimile mele, curățește-mă cu ele, Cuvinte. Iartă-mi greșelile și îmi dă îndreptare. Știi mulțimea răutăților mele, știi și bubele mele, și rănile mele le vezi, dar și credința mi-o știi, voința mi-o vezi și suspinurile mi le auzi. Nu se ascunde înaintea Ta, Doamne, Dumnezeul meu, Făcătorul și Izbăvitorul meu, nici picătura de lacrimi, nici din picătură vreo parte. Cele încă nesăvârșite de mine le-au cunoscut ochii Tăi și în cartea Ta se află scrise și cele încă nefăcute de mine. Vezi smerenia mea, vezi-mi osteneala câtă este și toate păcatele mi le iartă, Dumnezeule a toate, încât, cu inima curată, cu gândul înfricoșat și cu sufletul smerit să mă împărtășesc cu Tainele Tale cele preacurate și preasfinte, cu care se îndumnezeiește și se face viu tot cel ce mănâncă și bea din ele cu inimă curată; că Tu ai zis, Stăpânul meu: "Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu întru Mine rămâne și Eu întru dânsul". Cu totul adevărat este cuvântul Stăpânului și Dumnezeului meu, că cel ce se împărtășește cu Darurile cele dumnezeiești și îndumnezeitoare nu este singur, ci cu Tine, Hristoase al meu, Cel ce ești din Lumina cea cu trei străluciri, Care luminează lumea. Deci, pentru ca să nu rămân singur, fără de Tine, Dătătorule de viață, suflarea mea, viața mea, bucuria mea, mântuirea lumii, pentru aceasta m-am apropiat de Tine, precum vezi, cu lacrimi și cu sufletul umilit. Mă rog să iau izbăvire de greșelile mele și să mă împărtășesc fără de osândă cu Tainele Tale cele dătătoare de viață și fără de prihană, ca să rămâi, precum ai zis, cu mine, cel de trei ori ticălos, ca să nu mă răpească cu vicleșug înșelătorul, aflându-mă depărtat de harul Tău, și, înșelându-mă, să mă depărteze și de îndumnezeitoarele Tale cuvinte. Pentru aceasta cad înaintea Ta și cu căldură strig către Tine: Precum pe fiul cel pierdut și pe desfrânata, care au venit la Tine, i-ai primit, așa mă primește și pe mine, desfrânatul și spurcatul, Milostive, care cu suflet umilit vin acum la Tine. Știu, Mântuitorule, că altul ca mine n-a greșit Ție, nici a făcut faptele pe care le-am făcut eu. Dar și aceasta știu, că mărimea greșelilor mele și mulțimea păcatelor mele nu covârșesc răbdarea cea multă a Dumnezeului meu, nici iubirea Lui de oameni cea înaltă; ci pe cei ce fierbinte se pocăiesc, cu mila îndurării îi curățești și îi luminezi și cu lumina îi unești, părtași Dumnezeirii Tale făcându-i fără pizmuire; și lucru străin de gândurile îngerești și omenești vorbești cu ei, de multe ori, ca și cu niște prieteni ai Tăi adevărați. Acestea mă fac îndrăzneț, acestea îmi dau aripi, Hristoase al meu, și, punându-mi nădejdea în multele Tale binefaceri față de noi, bucurându-mă și cutremurându-mă, cu focul mă împărtășesc; iarbă uscată fiind eu, și – străină minune! – mă răcoresc nears, ca rugul de demult care, aprins fiind, nu se mistuia. Pentru aceasta, cu gând mulțumitor și cu mulțumitoare inimă, cu mulțumitoare mădulare ale sufletului și ale trupului meu, mă închin și Te măresc și Te preaslăvesc pe Tine, Dumnezeul meu, Cel ce cu adevărat ești binecuvântat, acum și în veci. Amin.
Vino, lumina cea adevărată,
vino, viață veșnică,
vino, taină ascunsă,
vino, comoară nenumită,
vino, faptă negrăită,
vino, persoană neînțeleasă,
vino, veselie veșnică,
vino, lumina cea neînserată,
vino, nădejdea cea adevărată
a celor ce se vor mântui,
vino, ridicarea celor ce zac.
vino, învierea morților,
vino, Cel puternic,
Cel ce pururea face toate
și le preface și le preschimbă
numai cu voia!
Vino, cel cu totul nevăzut, neatins,
și nepipăit, vino Cel ce pururi rămâi
nemișcător, dar care în fiecare clipă
Te miști și vii la noi cei ce zăcem în iad,
Cel mai presus de toate cerurile,
vino, nume mult dorit și mult rostit
căci ne este cu totul cu neputință
să fie spus de noi ceea ce ești
sau să fie cunoscut de noi, cine sau cum ești.
Vino, bucurie veșnică,
vino, cunună neveștejită,
vino, porfiră a marelui Dumnezeu și Împăratul nostru,
vino, cingătoare bătută cu diamante și pietre scumpe,
vino, încălțare neapropiată.
Vino, hlamidă împărătească,
cu adevărat dreapta împărătească!
Vino, Cel de care a însetat și însetează ticălosul meu suflet,
vino, Cel singur la cel singur,
fiindcă sunt singur, precum vezi!
Vino, Cel ce m-ai despărțit de toate
și m-ai făcut singuratic pe pământ,
vino, Cel ce Te-ai făcut întru mine dor,
și m-ai făcut să Te doresc pe Tine, Cel cu totul neapropiat!
Vino, suflarea mea și viața, vino, mângâierea smeritului meu suflet,
bucură-te bucuria și slava și neîncetată desfătarea mea!
Adânc sunt rănit
de dumnezeiasca dragoste,
suspin, ard neostoit
în cuget și-n inimă.
Călătoresc și ard,
Îl caut ici și colo,
însă nicăieri nu-L aflu
pe Iubitul sufletului meu.
Privesc peste tot
să-L aflu pe Cel dorit,
însă El, nevăzut,
tainic mi Se-ascunde.
Și când, deznădăjduit,
mă chinui și jelesc,
deodată înainte-mi Se-arată
și pe neașteptate Îl zăresc.
Uluit, cu mirare-I privesc
frumusețea, armonia,
necuprinsa Lui slavă,
dumnezeiască și placută.
Strălucește în adâncurile
inimii mele smerite
și luminează-mbelșugat
toată chilia.
M-au îmbrățișat, m-au umplut
negrăitul Său Har,
dragostea și dulceața,
frumusețea și desfătarea Sa.
Din lumină mă-mpărtășesc,
părtaș sunt strălucirii
și chipu-mi e străluminat
ca al Celui pe care-L doresc.
Și mă fac mai presus
de toate cele zidite,
în slavă și-n frumusețe,
în bogăție și-n cinste.
Cu izvoarele lacrămilor tale ai udat stearpa pustie, și cu suspinuri din adâncurile sufletului ai arătat lucrurile tale însutit roditoare, a toată lumea luminător făcându-te, cu minuni strălucit. Simeoane Părintele nostru, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.
Primind, Părinte Simeoane, dumnezeiască strălucire în suflet, arătatu-te-ai lumii preastrălucită lumină ce toată întunecimea izgonește și ai chemat pre toți a căuta cel al Sfântului Duh harul, pre carele au pierdut; Cuvioase Părinte, roagă pre Hristos Dumnezeu să dăruiască nouă mare milă.
Astăzi Biserica lui Hristos se bucură, strălucit prăznuind pomenirea ta, pe care cu cuvinte și rugăciuni o ai împodobit, și fiii credinței la cereștile lăcașuri ai povățuit, și cu negrăită Lumină ai străluminat, strălucire primind de la Hristos Dumnezeu, Soarele nostru, Simeoane Cuvioase.
Sfântul Simeon Noul Teolog s-a născut în anul 949 în Galteea (Paflagonia) și a studiat în Constantinopol. Tatăl său l-a pregătit pentru o carieră în avocatură și pentru o scurtă perioada tânărul a ocupat o poziție înaltă la curtea imperială. La vârsta de 14 ani l-a întâlnit pe renumitul părinte Simeon Piosul la mănăstirea Studion, care avea să-i marcheze adânc dezvoltarea spirituală. Tânărul a rămas în lume pentru mai mulți ani, pregătindu-se pentru viața monahală sub ascultarea părintelui, iar când a împlinit 27 de ani a intrat în mănăstire.
Sfântul Simeon Piosul i-a recomandat tânărului să citească scrierile Sfântului Marcu Ascetul pe lângă alți scriitori spirituali. El a citit acele cărți cu atenție și punea în practică ceea ce citea. În mod deosebit l-au impresionat trei puncte din cartea Sfântului Marcu „Despre legea duhovnicească” ( Vol. I din Filocalie). În primul rând, trebuie să-ți asculți conștiința și să faci ce-ți spune ea, dacă dorești să-ți vindeci sufletul. În al doilea rând, numai prin îndeplinirea poruncilor poți atrage asupra ta harul Sfântului Duh. În al treilea rând, cel ce se roagă numai trupește fără cunoștința spirituală este ca și orbul care a strigat, "Fiul lui David, ai milă de mine (Luca 18, 38). Când orbul și-a recăpătat vederea, atunci L-a numit pe Hristos Fiul lui Dumnezeu. (Ioan 9, 38).
Sfântul Simeon s-a rănit cu dragostea pentru frumusețea duhovnicească și a încercat să o dobândească. Pe lângă pravila dată de părintele său, conștiința îi spunea să mai adauge câțiva psalmi și metanii, repetând constant: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”. Bineînțeles că și-a ascultat conștiința.
În timpul zilei ajuta oamenii nevoiași care locuiau în palatul lui Patricius, iar noaptea rugăciunile lui se prelungeau, prinzându-l miezul nopții la rugăciune. Odată, în timp ce se ruga, o lumină divină, foarte strălucitoare, a coborât asupra lui, inundând camera. N-a văzut decât lumina în jurul său și nu a mai simțit pământul de sub el. I s-a părut că el însuși s-a transformat în lumină. Apoi mintea i-a urcat la ceruri și a văzut o a doua rază, mai strălucitoare ca cea dintâi, iar la capătul ei părea că se află Sfântul Simeon Piosul, cel care i-a dat spre citire scrierile Sfântului Marcu Ascetul.
La șapte ani după această viziune, Sfântul Simeon a intrat în mănăstire, unde a înăsprit postul și privegherea, învățând lepădarea de sine. Vrăjmașul mântuirii noastre i-a ridicat pe frații din mănăstire împotriva Sfântului Simeon, care era indiferent la laudele sau reproșurile altora. Datorită nemulțumirilor din mănăstire, Sfântul Simeon a fost trimis la mănăstirea Sfântul Mamas din Constantinopol. El a fost tuns în schima monastică acolo, înăsprindu-și nevoințele duhovnicești.
Prin citirea Sfintelor Scripturi și a scrierilor sfinților părinți, precum și prin conversațiile pe care le purta cu sfinții părinți, el a atins un nivel duhovnicesc înalt îmbogățindu-și cunoștințele cele ziditoare de suflet.
Prin anul 980, Sfântul Simeon a fost făcut egumen al Mănăstirii Sfântul Mamas și a rămas în funcție timp de 25 de ani. El a reparat și restaurat mănăstirea care a suferit din cauza neglijenței fraților și a impus ordine în viața călugărilor mănăstirii.
Această disciplină monastică strictă pe care se lupta sfântul să o respecte, a adus multe nemulțumiri în rândul fraților. Odată, după Sfânta Liturghie, câțiva călugări l-au atacat. Când patriarhul Constantinopolului i-a scos din mănăstire și voia să-i predea autorităților civile, Sfântul Simeon a cerut ca aceștia să fie tratați cu blândețe și să fie lăsați să trăiască în lume.
Prin anul 1005, Sfântul Simeon și-a dat demisia din funcția de egumen în favoarea lui Arsenius, stabilindu-se undeva lângă mănăstire, în liniște. Acolo el a creat operele sale teologice, din care unele fragmente apar în Filocalie.
Tema primară a scrierilor sale este activitatea ascunsă a perfecțiunii duhovnicești și lupta cu patimile și gândurile rele. El a scris și instrucțiuni pentru călugări: „Capitole teologice și practice”, „Tratat despre cele trei metode de rugăciune” și un „Tratat despre credință”. Mai mult, Sfântul Simeon era un adevărat poet creștin, scriind „Imnuri despre iubirea divină”, care conțin în jur de 70 de poezii pline de meditații religioase profunde.
Învățăturile neprețuite ale Sfântului Simeon despre misterele rugăciunii minții și despre lupta duhovnicească i-au adus numele de „Noul Teolog”. Aceste învățături nu au fost creația Sfântului Simeon, ci pur și simplu fuseseră uitate în timp. Unele dintre ele păreau ciudate și de neacceptat pentru contemporanii săi, ceea ce a dus la conflicte cu autoritățile clerului din Constantinopol, iar Sfântul Simeon a sfârșit prin a fi exilat din oraș. El a traversat strâmtoarea Bosfor și s-a stabilit la vechea mănăstire a Sfintei Macrina.
În anul 1021 sfântul a adormit în pace întru Domnul. În timpul vieții sale a primit darul facerii de minuni și chiar după moartea sa s-au petrecut numeroase minuni, printre care și găsirea miraculoasă a icoanei sale.
Viața a fost scrisă de discipolul și ucenicul său, Sfântul Nicetas (Nichita) Stethatos.
Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teofan Mărturisitorul din Muntele Sigriana;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Grigore Dialogul, papă al Romei;
Tot în această zi, pomenirea dreptului Finees, care în pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea celor nouă sfinți mucenici, care prin foc s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Simeon Noul Teolog care în pace s-a săvârșit.
În această lună, în ziua a treisprezecea, prăznuim pomenirea aducerii moaștelor celui între sfinți părintelui nostru Nichifor, patriarhul Constantinopolului;
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici African, Publiu și Terentiu, a căror slujbă se săvârșește în biserica sfinților Petru și Pavel;
Tot în această zi, pomenire sfântului Aviv cel din Ermupolis, care fiind legat de o piatră și în râu aruncat, s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfintei mucenițe Cristina, cea din Persia, care, în urma loviturilor de bici, s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Publiu, episcopul atenienilor.
Pe Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Cuvioase Simeon roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.
Sursă: pravila.ro, facebook.
