† Sfântul Cuvios Pavel Tebeul
(15 ianuarie)

Trimte prietenilor tăi

Sfântul Cuvios Pavel Tebeul, este serbat în calendarul ortodox în datcalea de 15 ianuarie. El a fost un sfânt care la întâlnit în timpul vieții sale pe Sfântul Antonie cel Mare, care se simte copleșit de înălțimea duhovnicească de care a dat dovadă Sfântul Cuvios Pavel Tebeul

În istoria monahismului, acest Cuvios este considerat drept primul ascet care s-a retras în „cele mai dinăuntru ale pustiei”, mai exact primul pustnic.

Viața pe scurt – Sfântul Cuvios Pavel Tebeul (sinaxar)

Sfântul Cuvios Pavel Tebeul – Copilărie

Sfantul Cuvios Pavel Tebeul 01

Sfântul Cuvios Pavel Tebeul s-a născut în anul 227, într-un sat din regiunea Tebaida, din Egipt. Părintii săi, având o situație materiala deosebit de bună, i-au oferit acestuia atât o creștere creștinească, cat și o educație lumeasca aleasă.

Rămânând orfan, la vârsta de 15 ani, tânărul a fost luat în grija de către cumnatul său (soțul surorii sale), care era idolatru. Acesta din urma nu-l iubea pe copil, însă dorea să pună mana și pe partea lui de moștenire. Deoarece, după o vreme, împăratul păgân Deciu (249-253) a început o cruda persecuție împotriva creștinilor, cumnatul cel avar a început să-l urmărească pe Cuviosul Pavel, spre a-l da în mâinile prigonitorilor.

Sfântul Cuvios Pavel Tebeul se regrete în pustie

Sfantul Cuvios Pavel Tebeul 02

În anul 250, cunoscând deșertăciunea celor lumești și a pământești, Sfântul Cuvios Pavel Tebeul a lăsat toată moștenirea părintească în mâna celor care o doreau și s-a retras în pustie, într-o peștera săpată în munte. În pustie va petrece Cuviosul vreme de 90 de ani, până ce va ajunge, din mila lui Dumnezeu, la vârsta de 115 ani. În tot acest timp, el a trăit cu cate o jumătate de pâine, adusa periodic de către un corb.

Pentru a nu rămâne tăinuit sfârșitul său, Dumnezeu a rânduit că acesta să fie aflat de către Sfântul Antonie cel Mare. După cinci ani de petrecere în rugăciune, Dumnezeu îi descoperă Sfântului Antonie că, în pustia din apropiere, se afla un bărbat ce trăiește mai înalt decât el.

Întâlnirea dintre Sfântul Antonie cel mare și Sfântul Cuvios Pavel Tebeul

Lucrurile pe care le știm astăzi despre Sfântul Cuvios Pavel Tebeul, se datorează întâlnirii sale cu Sfântul Antonie cel Mare, și sunt consemnate în viața acestuia.

Sfantul Cuvios Pavel Tebeul Sfantul Antonie cel Mare
Întâlnirea între Sfântul Cuvios Pavel Tebeul și Sfântul Antonie cel Mare

Când bătrânul Antonie a aflat peștera bătrânului Pavel Tebeul, cei doi s-au smerit, unul dinaintea celuilalt, printr-un salut deosebit. Antonie l-a salutat pe Pavel, zicând: „Bucura-te Pavele, vasul alegerii și stâlpul cel de foc, locuitorul al pustiei.” La rândul său, Pavel i-a spus lui Antonie: „Bine ai venit soare, care luminezi toată lumea, povățuitoru-le al celor ce se mântuiesc, gura lui Dumnezeu, care din pustie ai făcut cetăți și pe diavolul l-ai gonit dintr-insa.”

În această zi mare, corbul i-a adus bătrânului Pavel o pâine întreagă, spre deosebire de celelalte dați, când îi aducea doar o jumătate de pâine. Cei doi sfinți au petrecut împreună până a doua zi, istorisindu-și vița și ostenelile cele spre mântuire, precum și darurile cu care au fost mângâiați de Dumnezeu. Spre ziuă, Cuviosul Pavel a spus lui Antonie: „De mult te-a arătat Dumnezeu mie, frate, că sălășluiești în parțile acestea, și voiam să te am cu mine și împreună să slujim Stăpânului nostru. Dar, fiindcă vremea adormirii mele a venit, Domnul te-a trimis la mine că să îngropi smeritul meu trup.”

Trecerea la cele veșnice a Sfântul Cuvios Pavel Tebeul

Sfantul Cuvios Pavel Tebeul Adormirea Sfantul Antonie cel Mare 1
Îngroparea Sfântului Cuvios Pavel Tebeul de către Sfântul Antonie cel Mare

Zicând acestea, Sfântul Cuvios Pavel Tebeul l-a rugat pe Sfântul Antonie să-i aducă mantia episcopului Atanasie, pe care o avea în mănăstirea să, că să îi învelească trupul, spre îngropare. Când s-a întors bătrânul, Cuviosul Pavel se mutase deja la Domnul. Atunci, el a săpat o groapa, iar doi lei sălbatici au venit și l-au ajutat, adâncit groapa, săpând cu unghiile lor.

Despre măsura sfințeniei Cuviosului Pavel Tebeul ne dă mărturie Sfântul Antonie cel Mare, care a văzut cu ochii lui cum îl slujeau fiarele câmpului și pasările cerului. Întors în mănăstirea să, Sfântul Antonie a spus celorlalți frați intru Hristos: „Vai mie, copiilor! Monah păcătos și mincinos ce sunt, monah doar cu numele! Căci, iată, eu în Pavel l-am văzut pe Ilie, l-am văzut și pe Ioan în pustie, l-am văzut și pe Pavel în rai!”

Sfântul Cuvios Pavel Tebeul a trecut la cele veșnice în anul 342, la vârsta de 115 ani. Haina de care s-a folosit Sfântul Pavel Tebeul era una împletită cu frunze de finic. Pe aceasta a luat-o cu sine Sfântul Antonie, după îngroparea prietenului său. Atât de mult a cinstit Sfântul Antonie acea haină, încât numai de doua ori pe an se îmbracă cu ea: la praznicul Sfintelor Paști și în ziua Cincizecimii.

Moaștele Sfântul Cuvios Pavel Tebeul

Moaștele Sfântului Pavel Tebeul au fost aduse într-o mănăstire din Constantinopol, în vremea împăratului Manuel Comnenul (1146-1180). Mai apoi, în anul 1240, acestea au fost mutate într-o biserica din Veneția. Astăzi, capul Sfântului Pavel Tebeul se afla la Roma.

Mănăstirea Sfântul Cuvios Pavel Tebeul

Manastirea Sfantul Cuvios Pavel Tebeul 1
Mănăstirea Sfântului Pavel Tebeul

Mănăstirea Sfântul Cuvios Pavel Tebeul, având o obște de monahi ortodocși copți, se află la aproximativ 155 de kilometri distanta de Cairo, în munții din apropiere Marii Roșii, în Egiptul de Sus. Aceasta mănăstire mai este cunoscută și sub denumirea de „Mănăstirea Tigrilor”. Aceasta denumire provine, cel mai probabil, de la asprimea locului și de la „adâncul pustiei”, în care a fost întemeiata aceasta mănăstire.

Mănăstirea Sfântul Cuvios Pavel Tebeul datează încă din secolul al V-lea. Mănăstirea a fost întemeiata chiar deasupra peșterii în care s-a nevoit Cuviosul Pavel. Prima menționare istorică despre această mănăstire aparține pelerinului Antoninus Martyr, un cetățean din Placentia, care, între anii 560-570, a vizitat mormântul Sfântului Pavel Anahoretul.

Teodor Danalache, Sursă: Creștin Ortodox.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Icoana Sfântului Cuvios Pavel Tebeul

Pavel Tebeul, bătrân, cu barba lungă până la coapse, [cu părul negru, gol peste tot] și purtând o rogojină, zice: „De cuvintele zise de David: ,,Ca iarba sunt zilele oamenilor", nimenea să nu se îndoiască. Cu cuviință, dară, ne este nouă iarbă a mânca în toată viață, și îmbrăcăminte a o avea pe dânsa”.

Cartea în format fizic o găsiți apăsând aici ➡ Dionisie din Furna - Erminia picturii bizantine, (p. 151)

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Troparul cuviosului Pavel Tebeul, glasul 1

Locuitor pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, de Dumnezeu purtătorule Părintele nostru Pavel, cu postul, cu privegherea și cu rugăciunea cereștile daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Mărire celui ce ți-a dat ție putere, mărire celui ce te-a încununat pe tine, mărire celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Condacul Cuviosului Pavel Tebeul, glasul al 8-lea

Săvârșind trecerea cea secetoasă a vieții, purtătorule de Dumnezeu, ai cufundat pe vrăjmașii cei netrupești în căința lacrimilor tale, Cuvioase Pavel, părintele nostru; și primind har de minuni, roagă-te neîncetat pentru noi.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Alt Condac al Cuviosului Pavel Tebeul, glasul al 8-lea

Ca pe o lumină neapusă a soarelui celui înțelegător adunându-ne astăzi, cu cântări te lăudăm, că ai luminat pe toți cei ce erau întru întunericul necunoștinței, suindu-i către dumnezeiasca înălțime. Podoaba Tebeilor și părinților și pustnicilor tare temelie, preacuvioase Pavele.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Viața completă - Sfântul Cuvios Pavel Tebeul (Viețile Sfinților)

Cuviosul Antonie, viețuind în pustiul Egiptului cu ucenicii săi, după cum ne-au povestit Macarie și Plotin, ucenicii lui, care l-au și îngropat, că la nouăzeci de ani ai vieții bătrânului, i-a venit dor să se ducă în pustia cea mai dinăuntru, ca să vadă dacă s-ar afla vreun rob al lui Dumnezeu, care mai înainte de dânsul să se fi sălășluit în pustia aceea, și să fi ales o viață ca a lui, depărtată de oameni; deci, într-acel pustiu, cinci ani rugându-se lui Dumnezeu, ca să nu-i treacă cu vederea rugăciunea lui, într-o zi a auzit un glas, zicându-i: "Antonie, este un rob al lui Dumnezeu mai înainte și mai desăvârșit decât tine, la care de vei merge, îl vei afla în pustia cea mai dinăuntru. Deci, scoală-te degrabă și te sârguiește a merge la dânsul, mai înainte de a se duce el către Domnul!"

Acestea auzindu-le bătrânul, îndată luându-și toiagul său cel de finic, s-a dus degrabă în pustie, să apuce în viață pe cel dorit, de care i se vestise lui. Fiind arșița mare la amiază, încât și pietrele ardeau în acea pustie, și neștiind calea care duce către sfântul cel arătat lui, bătrânul a slăbit cu trupul, dar nu și cu duhul, căci nu s-a întors din calea ce o începuse și se ruga lui Dumnezeu, zicând: "Doamne, Dumnezeul meu, povățuiește-mă în calea cea dreaptă, și învrednicește-mă a vedea în trup pe robul tău, și să nu mă lași să pier în această pustie".

Deci, nu după multă vreme, a văzut un om cu asemănare de cal, pe care făcătorii de stihuri îl numesc centaur, pe care văzându-l, s-a înarmat cu mântuitorul semn al Crucii și cu îndrăzneală l-a întrebat: "Ascultă tu, în care parte locuiește robul lui Dumnezeu?". Iar fiara plecându-se la cuvântul sfântului și neputând să grăiască cu glas, i-a arătat cu mâna partea în care trebuia să meargă spre robul lui Dumnezeu, apoi a fugit cu grabă de la Cuviosul Antonie. Bătrânul s-a minunat de chipul cel de fiară și mergea spre partea unde i-a arătat acesta cu mâna. Însă întru aceasta ori diavolul, spre înfricoșarea lui s-a închipuit, ca să împiedice drumul sfântului, ori cu adevărat era centaur, precum spun grecii, că în acea pustie se găseau niște fiare ciudate ca acestea; iar această fiară Dumnezeu a trimis-o pentru povățuirea robului său.

Folare-Separare

Venind la un loc pietros, a văzut o altă fiară, care avea asemănare omenească până la brâu, iar cealaltă parte a trupului era de fiară, adică picioare de capră și coarne în cap. De vederea acesteia minunându-se bătrânul și cu credință neîndoită fiind înarmat, fără frică a întrebat, zicând: "Cine ești tu?" Iar fiara, aducându-i poame de finic din cale, ca semn de pace, îi zicea: "Sunt un muritor din cei ce locuiesc în pustie, pe care neamurile cele întunecate cu rătăcirea numindu-ne satiri, între zeii lor ne-au cinstit. Dar sunt trimis de la turma mea, să slujesc ție ca să te rogi pentru noi Stăpânului celui de obște, pe care l-am cunoscut că a venit în lume și în tot pământul a ieșit vestirea lui".

Unele ca acestea grăind fiara, ostenitul călător își udă fața sa cu lacrimi de bucurie; căci se bucura de slava lui Hristos și de pierzarea satanei și se minuna, cum a putut să înțeleagă vorba satirului. Lovind cu toiagul în pământ, zicea: "Vai ție, cetatea Alexandriei, care în loc de Dumnezeu cinstești sluțeniile! Vai ție, cetate păcătoasă, în care din toată lumea s-au adunat diavoli! Ce răspuns vei da, căci și fiarele mărturisesc puterea lui Hristos, iar tu nălucirile cele din pădure ca pe zei le cinstești".

Acestea zicându-le sfântul, fiara a fugit în pustie. Despre acea fiară nimeni să nu socotească că este lucru neadevărat, fiindcă și în vremea împăratului Constanțiu (337-361) o fiară ca aceea, cu asemănare omenească, ce se numea satir, a fost dusă vie în Alexandria, spre marea mirare a tot poporul; iar după ce a murit, ca să nu putrezească îndată trupul ei, îmbălsămându-l, l-au trimis în Antiohia, la împărat, ca să-l vadă.

Folare-Separare

Acum să ne întoarcem la povestirea dinainte. Umblând bătrânul prin acea pustie neumblată, nimic altceva nu vedea fără numai urme de fiară, ostenindu-se în călătorie două zile și petrecând cealaltă noapte în rugăciune, nu știa unde să se întoarcă. Apoi luminându-se de ziua a treia, a văzut o leoaică suindu-se spre vârful muntelui cu multă grabă, căreia de departe urmându-i, a venit aproape de peștera în care locuia Sfântul Pavel, plăcutul lui Dumnezeu.

Văzând bătrânul peștera, s-a bucurat, iar cel ce locuia într-însa, simțind venirea lui Antonie, a închis ușa. Bătrânul apropiindu-se, a bătut, dar nu i s-a răspuns, însă el stătea afară, bătând fără spor. Deci, văzând că nu i se deschide ușa, a căzut înaintea peșterii și până la al șaptelea ceas s-a rugat să i se dea voie să intre înăuntru, ca să vadă pe acela pe care cu atâta osteneală l-a căutat. El zicea: "Deschide-mi, robule al lui Hristos, deschide-mi; tu știi cine și de unde sunt și pentru ce am venit, toate le știi, Dumnezeu descoperindu-ți ție. Deci și eu știu că nu sunt vrednic să văd sfânta ta față, însă de nu te voi vedea, nu mă voi duce de aici; nu te ascunde pe tine, căci Dumnezeu te-a arătat mie. Pe fiare le primești, iar pe om pentru ce îl gonești? Te-am căutat și te-am aflat, bat ca să mi se deschidă, iar de nu-mi vei deschide, apoi voi muri pe pragul tău și vei îngropa aici trupul meu".

Și altele multe grăind el cu lacrimi și ca pe un nemilostiv socotindu-l, păcătosul lui Dumnezeu a răspuns dinăuntrul peșterii, zicându-i: "Cine ești tu, care plângi aici? Te minunezi că nu-ți deschid și te lauzi că vei muri pe prag?" Așa zicându-i sfântul, a deschis ușa și cuprinzându-se unul pe altul, se sărutau cu lacrimi și pe nume se chemau; pentru că Dumnezeu fiecăruia dintre ei le descoperise numele. Șezând ei, părintele Antonie a zis: "Bucură-te Pavele, vasul alegerii și stâlpul cel de foc, locuitorule al pustiei".

Folare-Separare

Zis-a lui și Avva Pavel: "Bine ai venit soare, care luminezi toată lumea, povățuitorule al celor ce se mântuiesc, gura lui Dumnezeu, care din pustie ai făcut cetăți și pe diavolul l-ai gonit dintr-însa. De ce te-ai ostenit atâta pentru un om păcătos și nevrednic? Iată, vezi un bătrân învechit de zile și cu căruntețile acoperite; vezi un om care îndată va fi praf și cenușă, dar de vreme ce dragostea toate poate să le facă, spune-mi, te rog, cum se află neamul omenesc acum? Cum împărtășește lumea? Se mai află cei ce se țin de rătăcirea idolilor, și mai sunt prigoniri asupra creștinilor?". Iar Antonie a zis: "Cu rugăciunile tale lumea se ține; prigoanele contra creștinilor au încetat și Biserica laudă pe adevăratul Dumnezeu. Dar de vreme ce ai pomenit de prigoane, mă rog ție pentru Domnul, să nu ascunzi de mine cele despre tine și toate să-mi spui: pentru care pricină ai ieșit din lume și ai venit în această adâncă pustie?".

Iar Sfântul Pavel a început a-i spune: "Eu m-am născut în Tebaida și am avut o soră, pe care părinții, fiind încă vii, au însoțit-o cu bărbat; iar pe mine m-au învățat carte elinească și latinească, precum și dreapta credință, singuri ei fiind drept-credincioși. Dar sfârșindu-și nevrednica viață, ne-au împărțit averea, care era foarte multă; iar după moartea lor, bărbatul sorei mele, fiind lacom, a poftit și partea mea, și gândea să mă dea ca pe un creștin la păgânul voievod spre chinuire, ca astfel prăpădindu-mă din acestă viață, să-mi ia moștenirea. Atunci erau împărații Deciu (249-251) și Valerian (253-259), care chinuiau pe toți cei ce mărturiseau pe Hristos, și era frică mare prin toată Tebaida, de vreme ce erau cumplite chinuri.

În acea vreme a fost prins de păgâni un tânăr creștin, pe care l-au chinuit mult; dar după ce n-au putut să-l întoarcă de la credința lui Hristos, mai pe urmă l-au pus într-o grădină mult înflorită și frumos mirositoare, întinzându-l pe un pat frumos, cu fața în sus; apoi i-au legat mâinile și picioarele cu frânghii moi și ducându-se toți, au trimis la dânsul o fecioară tânără, ca să-l poată înșela spre amestecarea necurată; iar necurata fecioară cuprinzându-l și sărutându-l, ba încă lucrul cel mai de rușine, ce mi-e greu a-l spune, căutând părțile cele ascunse ale trupului său, îl îndemna spre păcatul cel necurat; dar ce a făcut viteazul pătimitor, care suferise atâtea chinuri?

Folare-Separare

Văzându-se amăgit de patimă și simțind tulburarea trupului întru sine, a strâns tare cu dinții limba sa, a tăiat-o și a aruncat-o în obrazul desfrânatei și îndată cu durerea cea mare a potolit patimă; iar cu sângele a umplut obrazul și hainele acestei femei și astfel, cu darul lui Hristos, a biruit amăgirea.

Încă și pe un alt tânăr care era neclintit în credința creștinească, după multe chinuri, l-au uns cu miere peste tot trupul gol și l-au pus în arșița soarelui, având mâinile legate la spate, ca rănindu-se de albine, de viespi și de gărgăuni, să fie silit a jertfi idolilor; dar răbdătorul de chinuri cel viteaz, deși era rănit peste tot trupul și plin de sânge, încât nici chip de om nu avea, de Hristos nu s-a lepădat.

Acestea văzând eu, iar bărbatul sorei mele mâniindu-se mai mult, încât nici lacrimile sorei, nici legătura rudeniei n-au putut să-l domolească, i-am lăsat aceluia toate și am fugit în această pustietate; apoi venind încet, povățuindu-mă de Dumnezeu până aici, am aflat această peșteră, în care aveam și apă înăuntru și cunoscând că Dumnezeu mi-a dat acest loc spre petrecere, m-am sălășluit aici și petrec având hrană de finice, iar haină din frunze".

Folare-Separare

Sfântul povestind acestea, iată a zburat un corb aruncându-i o pâine întreagă, pe care punând-o înaintea lor încetișor, a zburat în văzduh. Atunci, fericitul Antonie minunându-se de aceasta, Sfântul Pavel a grăit: "Iată, Domnul a trimis prânz, nouă, robilor săi, fiind milostiv și iubitor de oameni. Iată, sunt 70 de ani de când primesc jumătate de pâine, iar de la a ta venire Domnul Hristos a îndoit merticul ostașilor Săi. Deci, luând sfinții acea pâine, se invitau unul pe altul ca s-o binecuvânteze și s-o frângă, unul pe altul mai mare făcându-se cu cinstea.

Sfântul Pavel cinstea pe Cuviosul Antonie ca pe un oaspete, iar Cuviosul Antonie cinstea pe Sfântul Pavel că pe stăpânul casei și ca pe unul mai bătrân cu anii; și era între dânșii întrecere de iubire. Apoi, fericitul Pavel a apucat pâinea de o parte, iar pe cealaltă parte a pus-o în mâinile părintelui Antonie și îndată pâinea singură s-a frânt prin mijloc și fiecare și-a luat partea sa.

Drept aceea, șezând lângă izvor, robii lui Hristos au mâncat și s-au săturat, și au băut din izvorul acela apă curată și foarte dulce; după aceea, făcând mulțumire, au șezut iarăși și au vorbit toată noaptea până dimineața. Iar făcându-se ziuă, Sfântul Pavel a zis prietenului Antonie: "De mult mi-a arătat Dumnezeu mie, frate, că sălășluiești în părțile acestea și voiam să te am slujitor cu mine, ca împreună să slujim sfântului nostru, dar fiindcă vremea adormirii mele a venit, pe care totdeauna am așteptat-o, dorind ca să viețuiesc cu Hristos, de aceea Domnul te-a trimis la mine, ca să îngropi smeritul meu trup și să-l dai pământului".

Acestea auzind Antonie, tânguindu-se cu lacrimi, zicea: "Nu mă lăsa, părinte, singur, ci primește-mă împreună călător cu tine". Iar el a zis: "Nu ți se cade să cauți singur ale tale, ci pe cele ce sunt ale aproapelui; deci, de folos îți este ca, lepădând greutatea trupului, să urmezi Mielului la ceruri; apoi și celorlalți frați le este de folos, ca de la tine încă să se mai povățuiască și să se mai întărească; dar te rog spre a te sârgui și a merge în mânăstirea ta și să-mi aduci mantia pe care Atanasie episcopul ți-a dăruit-o, ca să învelești cu aceea trupul meu". Aceasta o dorea fericitul Pavel, nu că acea mantie îi trebuia - pentru că nu se îngrijea dacă trupul se va îngropa gol sau acoperit, căci în pământ putrezește, el care atâta vreme cu frunze de finic se îmbrăca, - ci, ca fără tulburare, sufletul lui să iasă din trup, de aceea îl trimitea la mânăstire pe părintele Antonie.

Folare-Separare

Drept aceea, Antonie s-a minunat auzindu-l pe el grăind despre Atanasie și despre mantia aceluia, ca și cum vedea pe Însuși Hristos în Pavel și pe Dumnezeu care locuia într-însul cinstind; apoi nimic mai mult nu îndrăznea a răspunde, ci tăcând și lăcrimând, i-a sărutat fața și mâinile și se sârguia a săvîrși porunca; deci, chiar nevrând, a pornit la mânăstire, deși era obosit cu trupul, iar cu duhul biruia anii bătrâneților sale. Venind el în chilia sa, l-au întâmpinat cei doi ucenici ai lui, zicându-i: "Unde ai zăbovit atâta vreme, părinte?" Iar el a răspuns: "Vai mie, fiii mei, vai mie păcătosului, care sunt numai de formă monah și numai nume de monah port; dar am văzut pe Ilie, am văzut pe Ioan în pustie, cum și pe Pavel în Rai l-am văzut".

Deci, vrând ucenicii ca să audă ceva mai mult de la dânsul și rugându-l ca cu încredințare să le spună lor despre aceasta, el punându-și mâna la gură, a zis: "La tot lucrul este vreme, adică vreme a grăi și vreme a tăcea". Apoi, luându-și mantia și hrană de cale neluându-și, iarăși a ieșit, alergând degrab în pustie, vrând să apuce viu pe sfântul, pentru că se temea că nu cumva zăbovind el, Sfântul Pavel să-și dea datoria Domnului fără de dânsul.

Iar a doua zi, la al treilea ceas, mergând Avva Antonie, a văzut în văzduh cetele îngerești și soboarele proorocilor și ale apostolilor, iar în mijloc era sufletul Sfântului Pavel, mai curat decât soarele, suindu-se spre cer; atunci îndată a căzut la pământ și presărându-și capul cu nisip, se tânguia și striga: "Pentru ce, Pavele, m-ai lăsat? Pentru ce te duci fără sărutarea cea de pe urmă? Atât de târziu te-ai făcut cunoscut mie și atât de repede ai plecat de la mine?".

Folare-Separare

Pe urmă, fericitul Antonie adeverea că a trecut cu atâta grăbire pe cealaltă cale, ca și cum ar zbura prin văzduh înaripat, încât nici călcarea pe pământ n-o simțea de alergarea cea repede, și îndată s-a aflat în peșteră; acolo văzând pe sfântul cu genunchii plecați și cu mâinile în sus ridicate, apoi având capul drept în sus, socotea că este viu și face rugăciune și stătea cu dânsul împreună. Dar trecând un ceas, și de vreme ce nu auzea glasul cel de rugăciune, nici obișnuitele suspinuri, s-a apropiat de dânsul și l-a aflat mort; deci, a înțeles că trupul sfântului bărbat dă și după moarte datornică închinăciune.

Cu multă plângere și tânguire sărutând sfântul lui trup, l-a învelit cu mantia cea adusă și a început a cânta psalmii cei cuviincioși de îngropare, după obiceiul creștinesc; și nu se pricepea cum ar putea să îngroape pe sfântul, de vreme ce nu adusese nici o unealtă, ca să sape mormântul și zicea întru sine: "Oare la mânăstire să mă întorc după unelte, cale de trei zile, sau aici să rămân? Dar nimic fără unelte nu pot să fac. Deci, voi rămâne aici și voi muri, precum se cade, lingă ostașul Tău, Hristoase, și căzând, îmi voi da răsuflarea cea de pe urmă alături de el".

Unele ca acestea gândindu-le el cu mintea, iată doi lei din pustia cea mai dinăuntru veneau răcnind, ca și cum plângeau pentru lipsa sfântului. Iar Antonie mai întâi s-a înfricoșat puțin, după aceea văzând pe fiare blânde ca mielușeii, tăvălindu-se lângă trupul sfântului și arătând jalnică tânguire, se miră de bunul obicei al fiarelor acelora; iar ei au început cu unghiile lor a săpa pământul și săpând groapa destul, iarăși au venit la trupul sfântului, ca și cum i-ar fi dat cea mai de pe urmă sărutare; apoi, venind la Cuviosul Antonie, îi lingeau mâinile și picioarele lui, ca și cum cereau rugăciune și binecuvântare de la dânsul. Iar cuviosul lăuda pe Hristos, căci și fiarele slăvesc pe Dumnezeu, și zicea: "Doamne, fără de a Cărui voie nici frunză din copac și nici una din păsări nu cade pe pământ, dă fiarelor acestora binecuvântarea Ta, precum știi Tu". Și făcând cu mâna, le-a poruncit să se ducă în pustie.

Folare-Separare

Deci, ducându-se fiarele, Avva Antonie a îngropat cinstitul trup al Sfântului și Cuviosului părinte Pavel, întâiul viețuitor al pustiei, care avea anii vieții lui o sută și treisprezece. După îngroparea sfântului, Avva Antonie a petrecut noaptea următoare deasupra mormântului lui, plângând și rugându-se. Iar a doua zi, întorcându-se la mânăstirea sa, a luat haina Sfântului Pavel cea împletită cu frunze de finic și venind în chilia sa, a spus toate cu de-amănuntul ucenicilor săi, spre folos. Iar haina aceea de frunze de finic atât de mult o cinstea, încât numai de două ori se îmbrăca cu dânsa, la praznicul Sfintelor Paști și în ziua Cincizecimii.

Cu ale acestor Cuvioși părinți, Pavel și Antonie și cu sfintele lor rugăciuni, ne rugăm să ne învrednicească și pe noi în partea plăcuților Săi, Hristos Dumnezeul nostru, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, I se cuvine cinste și slavă, în veci. Amin.

Folare-Separare

Cartea în format fizic o găsiți apăsând aici ➡ Viețile Sfinților luna Decembrie - Mănăstirea Sihăstria

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Calendar Ortodox – Sfinții de astăzi

În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pavel Tebeul;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan cel sărac pentru Hristos, care s-a mai numit și Colibașul;
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Pansofie;
Tot în această zi, pomenirea sfinților șase părinți din pustiu, care în pace s-au săvârșit.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Calendar Ortodox – Sfinții de mâine

În această lună, ziua a șaisprezecea, amintirea cinstitului lanț al sfântului apostol Petru;
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici și frați buni: Pevsip, Elasip și Mesip și a bunicii lor Neonila;
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Danact, citețul;
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului sfințit mucenic Damaschin, care a mărturisit în satul Gabrovo, de lângă Târnovo, în anul 1771, și care prin sugrumare s-a săvârșit.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Sfinte Cuvioase Pavel Tebeul roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește–ne și ne mânuiește–ne pe noi. Amin.

Sursă: pravila.ro

Facebook

Floare Final
February 24, 2021
† Sfântul Ierarh Tarasie, Patriarhul Constantinopolului
(25 februarie)

În ziua de 25 februarie, creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Ierarh Tarasie, patriarhul Constantinopolului.

Read More
February 23, 2021
† Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul
(24 februarie)

Capul Sfântului Ioan Botezătorul este una dintre cele mai de preț Sfinte Moaște ale Bisericii, acesta fiind pierdut și găsit de mai multe ori.

Read More
February 22, 2021
† Sfântul Sfințit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei
(23 februarie)

Sfântul Sfințit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei, sărbătorit în calendarul ortodox în data de 23 februarie, face parte din grupul restrâns de episcopi numiți părinții apostolici.

Read More

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2021 Toate materialele de pe această pagină sunt proprietatea pravila.ro
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram