Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana, a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni și putere asupra duhurilor necurate, a făcut multe și nenumărate minuni, izgonind diavolii din oameni și tămăduind toată boala și toată neputința. El a întemeiat mănăstirea Vodița și mănăstirea Prisop din județul Hunedoara, locul unde a viețuit un timp Părintele Arsenie Boca. Este serbat în calendarul ortodox în data de 26 decembrie.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana s-a născut în anul 1310, din părinți binecredincioși în satul Prilep din Serbia, din neam macedo-român, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr și a domnului Țării Românești, Nicolae Alexandru Basarab.
Și-a părăsit familia la o vârstă fragedă intrând în viața monahală la Mănăstirea Hilandar de la Muntele Athos ajungând mai târziu egumen al acestei lavre și chiar proto-epistat (conducătorul tuturor mănăstirilor din Sfântul Munte) în conducerea Sfântului Munte Athos.
Nicodim s-a nevoit mai întâi în obște, apoi s-a izolat într-o peșteră de lângă Hilandar, unde a învățat să se ferească de ispite și patimi, și să deprindă credința profundă și rugăciunea, fiind înzestrat cu darul mai înainte-vederii și al facerii de minuni.
În anul 1338 primește numele de Nicodim, apoi, în anul 1341 este hirotonit ierodiacon, iar în 1343 ieromonah, pentru ca mai târziu să ajungă protrosinghel.
Ca egumen al Mănăstirii Hilandar, Sfântul Cuvios Nicodim a adunat în obștea sa până la o sută de călugări atoniți, greci, sârbi, macedoneni, români și bulgari, transmițându-le tuturor frica de Dumnezeu și învățăturile Sfintei Scripturi. A devenit astfel un dascăl iscusit al rugăciunii lui Iisus (rugăciunea Inimii), un teolog profund și un părinte duhovnicesc pentru cei mai mulți, pentru aceste calități fiind căutat de sihaștri, călugări de chinovii și egumeni.
La rugămintea cneazului Lazăr, Sfântul Cuvios Nicodim a mijlocit, în anul 1375, la Constantinopol, împreună cu ucenicii săi Isaia și Partenie, împăcarea Bisericii Ortodoxe Sârbe cu Patriarhia ecumenică. Patriarhul Filotei al Constantinopolului l-a apreciat atât de mult pe Sfântul Nicodim, încât, l-a făcut arhimandrit, i-a dăruit cârja sa și trei părticele din sfintele moaște ale Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfântului Ignatie Teoforul și ale sfântului Mucenic Teofil, moaște care se află și astăzi la Mănăstirea Tismana.
Sfântul Cuvios Nicodim a plecat de la Muntele Athos cu mai mulți ucenici, ajungând în sudul Dunării, aproape de Vidin, unde întemeiază două mici așezări monahale: Vratna și Mănăstirița.
În anul 1364-, ajunge în Țara Românească, așezându-se pe valea râului Vodița, unde exista o mică sihăstrie întemeiată de călugări vlahi. Cu ajutorul domnitorilor Vlaicu Vodă (1364-1377) și Radu (1377-1384) și a sihaștrilor din partea locului, Cuviosul Nicodim ridică mai multe chilii și o biserică de piatră cu hramul Sfântul Antonie cel Mare, pe care o sfințește în anul 1369. Mănăstirea Vodița a fost înzestrată apoi cu danii și întărită prin hrisov domnesc pentru ca doar "călugării care sunt acolo și ei singuri să-și pună stareț".
Apoi, pe valea pârâului Tismana, la locul numit "Cascade", unde se nevoiau încă de la începutul secolului al XIV-lea mai mulți sihaștri, în jurul unei mici biserici de lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Cuvios Nicodim a înălțat Mănăstirea voievodală Tismana, cu același hram, unde formează o obște renumită de zeci de călugări. Această obște ajută la menținerea vieții isihaste pe valea Tismanei și pune rânduiala călugărească de chinovie, după tradiția Muntelui Athos. Tot la Tismana, Nicodim înființează o școală de caligrafi și copiști de cărți bisericești, vestită în toată peninsula Balcanică.
La bătrânețe, Sfântul Nicodim încredințează grija celor două mănăstiri, Vodița și Tismana, ucenicului său, ieromonahul Agaton, iar el se retrage la mai aspră nevoință în peștera de deasupra mănăstirii, ce se păstrează până astăzi. Acolo se nevoia cuviosul toată săptămâna în post, în priveghere de toată noaptea și în neîncetată rugăciune. Numai Duminica și la praznice cobora din peșteră în Mănăstirea Tismana și săvârșea Sfânta Liturghie. Apoi vindeca pe cei bolnavi care veneau la dânsul, mânca la trapeză cu părinții, sfătuia și mângâia pe toți cu cuvinte de folos și se urca din nou la peșteră.
Din cauza unui conflict cu domnitorul Mircea cel Bătrân, Sfântul Nicodim a părăsit Tismana și s-a retras, împreună cu câțiva ucenici, întemeind pe valea Jiului Mănăstirea Vișina, cu hramul Sfânta Treime, în locul unei sihăstrii mai vechi. În anul 1400 întemeiază Mănăstirea Prislop, numită și Silvașul de Sus, în ținutul Hunedoarei, cu același hram. În Mănăstirea Prislop s-a nevoit Sfântul Nicodim câțiva ani, perioadă în care a scris cu mâna sa un Evangheliar slavon (1404-1405), care se păstrează până astăzi.
Împăcarea cu Mircea cel Bătrân vine repede și, în 1406, Mircea îl numește în hrisoavele sale: "rugătorul domniei mele, popa Nicodim".
Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana s-a mutat din viața vremelnică, la 26 decembrie 1406, iar sfintele sale moaște au fost îngropate în biserica Mănăstirii Tismana, în mormântul dinainte pregătit.
Surse: Ziarul Lumina, Radio România.
Numele Sfântului Nicodim de la Tismana se făcuse cunoscut până dincolo de hotarele Țării Românești, pentru sfințenia vieții sale și darul vindecării a tot felul de boli. În tradiția mănăstirii se spune că unii bolnavi se vindecau numai cât ajungeau la Tismana. Alții se tămăduiau cu rugăciunea și binecuvântarea Cuviosului, sau numai cât se atingeau de rasa lui.
Printre cei vindecați se numără și vindecarea fiicei regelui Sigismund al Ungariei care suferea de epilepsie. În urma acestei minunate întâmplări, suveranul a renunțat la catolicism și s-a convertit la ortodoxie, luând numele Sfântului Evanghelist Matei.
A intrat și în foc și a ieșit nevătămat, încât nici chiar de haine și nici de părul capului nu s-a atins focul. Apoi a făcut alte minuni și nespuse lucruri cu puterea lui Hristos.
Multe dintre minunile Sfântului Nicodim regăsindu-se și astăzi în pictura din pridvorul bisericii mănăstirii Tismana. Acestea sunt:
După ce trupul său a fost descoperit neputrezit, după ce Dumnezeu i-a proslăvit moaștele cu dar izvorâtor de mir și cu facere de minuni, acestea au fost scoase și puse în raclă, fiind așezate cu cinste în biserica zidită de el.
A fost canonizat probabil de Patriarhia de Constantinopol, căci Basarab cel Tânăr Țepeluș ce refăcuse Cetatea Bucureștilor și voia să o împodobească cu sfinte moaște, vorbea deja despre Sfântul Nicodim într-un hrisov din 2 aprilie 1480.
Deși a fost considerat un sfânt încă în timpul vieții, a fost canonizat prin tomosul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române abia după aproape 600 ani, în 1955, fiind pomenit sub numele de Sfântul Nicodim cel Sfințit de la Tismana, fiind cinstit în calendarul ortodox pe 26 decembrie.
După ce Basarab cel Tânăr a dorit să ridice din Mănăstirea Tismana moaștele Sfântului și să le ducă la București, el s-a arătat în vedenie unuia din călugări, poruncindu-i să spună egumenului să-i ascundă moaștele și numai un deget să-i ia de la mână pentru evlavia locuitorilor. Astfel că egumenul s-a conformat ascunzând moaștele Sfântului, păstrând doar un deget de la mâna sfântului și mir de la moaștele sale pe care le-a așezat într-un vas de cositor, împreună cu o cruce mare de plumb, pe care o purta sfântul la grumaz. Doar aceste părticele se mai păstrează în prezent din moaștele Sfântului la Mănăstirea Tismana.
După ascunderea moaștelor sfântului și din cauza multor răzmerițe și robii, locul ascunzătorii a rămas necunoscut până în zilele noastre.
Momentan la mănăstire nu se mai găsește decât degetul arătător de la mâna dreaptă a Sfântului, alături de crucea sa de plumb și toaca în formă de vultur.
Surse: Radio România, Wikipedia.
În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfântului Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana!
Nicodim - acest nume derivă din numele grecesc antic "Nīkódēmos (Νῑκόδημος)", compus din două elemente: "nīkē (νίκη)" (victorie, succes) plus "dêmos (δῆμος)" (oameni, oameni de rând, district, țară, pământ). La rândul său, numele înseamnă "victoria poporului". Numele de persoana Nicodim face parte din aceeași categorie cu prenumele Nicolae.
A fost folosit în onomastica din România, însă a rămas în uz cu precădere ca nume de familie.
Nikodimka, Nika, Nikaha, Nikasha, Nikusya, Nikusha, Dima, Dimakha, Dimash, Dimusya, Dimukha, Dimusha, Kodya, Kodyasha, Niko, Nils.
Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în date de 26 decembrie, când serbăm pe Sfântul Nicodim cel Sfințit de la Tismana și pe 14 iulie când este pomenit Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul.
Surse EN: Name-doctor, behindthename.
Cea mai veche relatare păstrată a vieții Sfântului Nicodim ne-o dă într-o formă rezumată Paul de Alep, arhidiaconul Patriarhului Constantinopolului Macarie de Antiohia, în anul 1654, fiind relatată tradiția păstrată la Tismana, la două veacuri și jumătate de la moartea Sfântului.
În afară de racla de argint de la Tismana din 1671, ce redă episoade din viața cuviosului, a mai existat o "viață aghiografică" în slavonă, scrisă de ucenicii sfântului, dar care s-a pierdut și pe care o citează ieromonahul Ștefan în biografia Sfântului Cuvios Nicodim, scrisă de el în 1838.
De asemenea, în anul 1767 ieșea din tiparnița de la Râmnic, "Slujba Osebită" a Cuviosului Nicodim Sfințitul, în care este cuprinsă și o biografie elogiu a acestuia, scrisă de Partenie, Episcopul Râmnicului.
Sfinte Preacuvioase Părinte Nicodim, primind a noastră umilă rugăciune, mijlocește nouă mila Celui Preaînalt. Izbăvește-ne cu folosința ta, Preafericite, de relele ce vin asupra noastră, ca neîncetat să te slăvim pe tine. Știi neputința firii noastre, dar și credința o vezi și suspinele le auzi; nu ne lăsa, Părinte, când alergăm la tine. Roagă-te Stăpânului pentru noi, nevrednicii, să ierte greșelile noastre și să ne dea dragoste curată și putere a face tot binele, spre slava Preasfântului Său nume. Pe tine te cerem și ție ne rugăm: ajută-ne, Părinte, că, deși am greșit din ispita celui rău, dar cu inima zdrobită la tine alergăm să ne ocrotești de săgeata cea ucigătoare a vrăjmașului nostru diavol, care rănește de moarte sufletele noastre. Cum ai miluit pe toți care au alergat la tine cu credință, tămăduindu-i de neputințele lor, și pe fata chinuită de duhul necurat ai izbăvit-o, așa și pe noi, Părinte, ne izbăvește de neputințele nostre sufletești și trupești, și prin mijlocirea ta fiind mântuiți, slavă, mulțumire și închinăciune totdeauna să înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Celui ce a răsărit din Fecioara, mai-Marelui păstorilor, ca o oaie de turmă ai urmat, Părintele nostru Nicodim. Cu postul, cu privegherea și cu rugăciunile, te-ai făcut lucrător sfințit de cele cerești, tămăduind sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Pentru aceasta grăim : Slavă Celui ce te-a preaslăvit pe tine; slavă Celui ce ți-a dat ție putere; slavă Celui ce a arătat tuturor prin tine îndreptare.
Ca pe cel împreună-râvnitor sfinților și ca pe un părinte mare, toată lavra ta Tismana te cinstește pe tine cu credință, Sfințite Nicodim, pe care păzește-o cu rugăciunile tale, fericite, totdeauna nebiruită și netulburată de toate nevoile, ca un părinte cuvios și pururea lăudat.
Sfântul preacuviosul Părintele nostru Nicodim cel sfințit era de neam macedo-român, născut din părinți binecredincioși la Prilep, în sudul Serbiei, în anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr și a domnului Țării Românești, Nicolae Alexandru Basarab. După ce învață carte în patria sa, este chemat de Hristos la nevoința vieții monahale în Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos, unde primește îngerescul chip, ajungând mai târziu egumen al acestei lavre și chiar proto-epistat în conducerea Sfântului Munte.
Ajungând la Athos, în muntele Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim s-a nevoit mai întâi în obște, apoi singur într-o peșteră în preajma Mănăstirii Hilandar, răbdând grele ispite de la diavol. Însă, fiind umbrit de darul lui Hristos, în puțină vreme s-a curățit de patimi, a deprins lucrarea cea dumnezeiască a sfintei rugăciuni și s-a învrednicit de darul mai înainte-vederii și al facerii de minuni, ajungând vestit în tot Muntele.
C egumen al Mănăstirii Hilandar, Cuviosul Nicodim a adunat în obștea sa până la o sută de călugări atoniți, greci, sârbi, macedoneni, români și bulgari, deprinzându-i pe toți frica de Dumnezeu și hrănindu-i cu învățăturile Sfintei Scripturi. Căci era dascăl iscusit al rugăciunii lui Iisus, adânc teolog și părinte duhovnicesc pentru mulți. Pentru aceea nu puțini sihaștri, călugări de chinovii și egumeni veneau la el pentru sfat și cuvânt de folos.
Pentru cinstea de care se bucura peste tot, la rugămintea cneazului Lazăr, Cuviosul Nicodim a mijlocit la Constantinopol, împreună cu ucenicii săi Isaia și Partenie, împăcarea Bisericii Ortodoxe Sârbe cu Patriarhia ecumenică. Deci, văzând patriarhul și împăratul smerenia și înțelepciunea cuviosului și cucerindu-se de sfințenia vieții sale, îndată a ridicat anatema dată asupra Bisericii Sârbe, spre lauda lui Hristos și bucuria creștinilor. Așa înțelegea el să împlinească Evanghelia și să ajute la mântuirea semenilor săi.
În urma unei descoperiri dumnezeiești, Sfântul Nicodim vine din Muntele Athos cu mai mulți ucenici în sudul Dunării, aproape de Vidin, unde întemeiază două mici așezări monahale: Vratna și Mănăstirița.
Iar în anul 1364 trece în Țara Românească și se așează pe valea râului Vodița, unde exista o mică sihăstrie întemeiată de călugări vlahi. Aici, Cuviosul Nicodim, cu ajutorul domnitorilor Vlaicu Vodă (1364-1377) și Radu (1377-1384) și a sihaștrilor din partea locului, zidește chilii și biserică de piatră cu hramul Sfântul Antonie cel Mare, pe care o sfințește în anul 1369. Mănăstirea Vodița a fost înzestrată apoi cu danii și întărită prin hrisov domnesc ca „după moartea lui chir Nicodim să nu fie volnic a pune în locul acela stareț nici domnul, nici arhiereul, nici alt careva; ci cum va zice chir Nicodim și cum va așeza, așa să țină călugării care sunt acolo și ei singuri să-și pună stareț”.
Pe valea pârâului Tismana, unde se nevoiau încă de la începutul secolului XIV mai mulți sihaștri în jurul unei mici biserici de lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim a înălțat, de asemenea, la locul numit „Cascade”, Mănăstirea voievodală Tismana, cu același hram, cu ajutorul domnitorului Țării Românești Radu I și Dan I, între anii 1377-1378. Aici, marele stareț formează o obște renumită de zeci de călugări, ajută la menținerea în continuare a vieții isihaste pe valea Tismanei și pune rânduiala călugărească de chinovie, după tradiția Muntelui Athos. Apoi, adunând în jurul său câțiva călugări minunați, a întemeiat la Mănăstirea Tismana o vestită școală de caligrafi și copiști de cărți bisericești, renumită în toată peninsula Balcanică. De aici Cuviosul Nicodim conducea toate mănăstirile organizate de el și întreținea corespondență cu egumeni și ucenici din Athos, din Serbia și din Țara Românească, precum și cu patriarhul Eftimie al Tîrnovei, dovedindu-se un mare teolog și părinte duhovnicesc.
Sfântul Nicodim, luând de la Dumnezeu darul facerii de minuni și putere asupra duhurilor necurate, a făcut multe și nenumărate minuni, cât a trăit în viață, izgonind diavolii din oameni și tămăduind toată boala și toată neputința. Se zice că a intrat și în foc și a ieșit nevătămat, încât nici chiar de haine și nici de părul capului nu s-a atins focul. Apoi a făcut alte minuni și nespuse lucruri cu puterea lui Hristos.
La bătrânețe, Sfântul Nicodim încredințează grija celor două mănăstiri, Vodița și Tismana, ucenicului său, ieromonahul Agaton, iar el se retrage la mai aspră nevoință în peștera de deasupra mănăstirii, ce se păstrează până astăzi. Acolo se nevoia cuviosul toată săptămâna în post, în priveghere de toată noaptea și în neîncetată rugăciune. Numai Duminica și la praznice cobora din peșteră în Mănăstirea Tismana și săvârșea Sfânta Liturghie. Apoi vindeca pe cei bolnavi care veneau la dânsul, mânca la trapeză cu părinții, sfătuia și mângâia pe toți cu cuvinte de folos și se urca din nou la peșteră.
Numele Sfântului Nicodim de la Tismana se făcuse cunoscut până dincolo de hotarele Țării Românești, pentru sfințenia vieții sale și darul vindecării a tot felul de boli. În tradiția mănăstirii se spune că unii bolnavi se vindecau numai cât ajungeau la Tismana. Alții se tămăduiau cu rugăciunea și binecuvântarea Cuviosului, sau numai cât se atingeau de rasa lui. Printre cei vindecați de Sfântul Nicodim se numără și fiica regelui Sigismund, care era bolnavă de epilepsie.
La sfârșitul secolului al XIV-lea, Sfântul Nicodim, împreună cu câțiva ucenici, întemeiază pe valea Jiului Mănăstirea Vișina, cu hramul Sfânta Treime, în locul unei sihăstrii mai vechi. Iar în anul 1400 întemeiază Mănăstirea Prislop, numită și Silvașul de Sus, în ținutul Hunedoarei, cu același hram, fiind ajutat de domnitorul Mircea cel Bătrân. În această mănăstire s-a nevoit Cuviosul câțiva ani, unde a și scris cu mâna sa un Evangheliar slavon (1404-1405), care se păstrează până astăzi.
Ajungând la adânci bătrâneți cu sfințenie, Sfântul Nicodim de la Tismana s-a mutat din această viață vremelnică, la viața cerească și nepieritoare, în ziua de douăzeci și șase decembrie, anul mânturii 1406, fiind plâns de toți ucenicii săi. Sfintele sale moaște s-au îngropat cu multă plângere în biserica Mănăstirii Tismana, în mormântul dinainte pregătit, cum se vede până astăzi, unde se face în tot anul prăznuirea lui. După ce Dumnezeu i-a proslăvit moaștele cu mireasmă dumnezeiască de bun miros și cu dar izvorâtor de mir și cu facere de minuni, au fost scoase și puse în raclă, fiind așezate cu cinste în biserica zidită de el, ca și moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul, în Sfânta Mănăstire Bistrița.
După trecere de mulți ani, un domn al Țării Românești, a voit să ridice din Mănăstirea Tismana moaștele Sfântului Nicodim și să le ducă în orașul București. Dar, nefiind voia sfântului să se înstrăineze moaștele din locașul său, a făcut minune, încât a părăsit domnul acela lucrul neplăcut sfântului. După aceea s-a arătat în vedenie unuia din călugări, poruncindu-i să spună egumenului ca să-i ascundă moaștele și numai un deget să-i ia de la mâna pentru evlavia locuitorilor. În acest chip s-a arătat Sfântul Nicodim și egumenului, poruncindu-i, asemenea, să-i facă precum îi spusese și fratelui aceluia. Încredințându-se egumenul, a luat un deget de la mâna sfântului și mir de la moaștele sale și au fost puse într-un vas de cositor, împreună cu o cruce mare de plumb, pe care o purta sfântul la grumaz; și se află în sfânta Mănăstire Tismana până în ziua de astăzi, ca podoabe duhovnicești cinstite și de mare preț. Însă din sfântul mir nu este îngăduit nimănui a lua măcar cât de puțin, fără numai vasul a-l săruta și a se umple de bunămireasmă duhovnicească.
În acest chip fiind ascunderea moaștelor sfântului, multă vreme se știa taina numai de către egumen și de unul din frații mănăstirii. Mai pe urmă, din pricina multor răzmerițe și robii, au rămas moaștele sfântului tăinuite de tot și neștiute de nimeni, până în ziua de astăzi. Poate că așa a fost voia sfântului, cu toate că se găsesc cele mai susnumite sfinte odoare, spre mângâierea părinților mănăstirii și a celorlalți locuitori creștini, prin care și acum se fac multe și nenumărate minuni. Duhurile cele necurate din oameni se izgonesc cu chemarea numelui sfântului și vindecări de multe feluri de boli se dăruiesc celor ce năzuiesc și aleargă cu credință la ajutorul lui. Și țara aceasta, cu rugăciunile și cu ajutorul Sfântului Nicodim, de multe nevoi se păzește și se izbăvește. Apoi și Sfânta Mănăstire Tismana, care are în sine comoară de mare preț a sfintelor sale moaște, de multe primejdii și bântuieli ale văzuților și nevăzuților vrăjmași este păzită și apărată totdeauna cu grabnică și călduroasă folosința sa. Pentru ale cărui rugăciuni, Hristoase, Dumnezeule, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Sursă: Doxologia.
În această lună, în ziua a douăzeci și șasea, Soborul Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu;
Tot în această zi, pomenirea celui între sfinți Părintelui nostru Eftimie Mărturisitorul, episcopul Sardelor;
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Constantin cel dintre iudei;
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Evarest;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului sfințit Mucenic Constantie Rusul, care a pătimit în Constantinopol în anul 1743;
Tot în această zi și pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Nicodim, arhimandritul din lavra Sfintei Mănăstiri Tismana.
În această lună, în ziua a douăzeci și șaptea, pomenirea Sfântului Apostol, întâiul mucenic și arhidiacon Ștefan, unul din cei șapte diaconi;
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teodor Mărturisitorul, fratele lui Teofan poetul;
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Teodor, arhiepiscopul Constantinopolului;
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Luca Triglinu, cel din Muntenia, care cu pace s-a săvârșit.
Pe Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Cuvioase Nicodim roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.
Sursă: pravila.ro, facebook.
