Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul este unul dintre cei mai mari părinți athoniți (+1809). Prin dăruirea și munca sa de cărturar a transmis generațiilor următoare numeroase texte filocalice valoroase uitate, precum și multe învățături esenție despre viața duhovnicească autentică, centrată pe paza simțurilor și a minții și mai ales pe rugăciunea neîncetată a inimii. Este serbat în calendarul ortodox în data de 14 iulie.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul s-a născut în anul 1749 în orașul Naxos din insula grecească cu același nume din părinții Antonie și Anastasia Kallivourtsis, oameni cu profundă credință în Hristos care l-au botezat cu numele Nicolae.
Încă din copilărie, mintea tânărului s-a făcut remarcată având o înclinație nativă spre lectură, fiind înzestrat cu o memorie deosebită.
Până la vârsta de 15 ani a urmat învățăturile marelui Hrisantos, fratele Sfântului Cosma Etolianul în cadrul școlii Mănăstirii "Sfântul Gheorghe" din Naxos, pentru ca, după vârsta de 16 ani să-și continue studiile în localitatea Smirna. Aici, la Școala Evanghelică, a aprofundat studiile Literelor profane, științele sacre, latina, franceza și greaca veche sub îndrumarea dascălului Ierotei. După patru ani de studii la Smirna, Sfântul Nicodim, forțat de împrejurările istorice, este nevoit să se întoarcă în localitatea natală Nixos, unde îi întâlnește pe călugării Grigore, Nifon si Arsenie, care îi trezesc dragostea pentru viața monahală și îl inițiază în practica ascezei și a rugăciunii interioare.
Așa ajunge să îl cunoască pe renumitul sihastru Silvestru din Cezareea, care trăia într-o chilie retrasă în apropierea orașului. Vorbele acestuia îi sădesc în suflet dorința de a urma calea lui Hristos și astfel, Sfântul Nicodim hotărăște să se retragă în Sfântul Munte Athos în anul 1775. Va primi numele Nicodim, îmbrăcând haina monahală în cadrul Mănăstirii Dionisiu, unde va deveni secretar și lector într-o scurtă perioadă de timp. Ceilalți monahi încep să vadă în el un model de urmat observându-i firea supusă ascultării și simțurile sale consacrate în totalitate rugăciunii.
După trecerea a doi ani de viețuire în Muntele Sfânt, odată cu vizita Sfântului Macarie din Corint, Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul primește din partea acestuia responsabilitatea de a pregăti și edita "Filocalia", (sau "teologia frumuseții dumnezeiești") această enciclopedie ortodoxă a rugăciunii și a vieții spirituale. Va vedea lumina tiparului pentru prima oară la Veneția în anul 1782, cuprinzând nu mai puțin de 1207 pagini de învățături duhovnicești. Prima traducere a "Filocaliei" în limba română a apărut la Dragomirna, monahul Rafail oferind primul manuscris copiat al acesteia, pentru ca, mai apoi, la Mănăstirea Neamț, să fie atestat un nou manuscris care cuprindea o traducere a primei jumătăți din Filocalia greacă. Prima traducere în limba română a "Filocaliei" , tipărită, o datorăm însă părintelui Dumitru Stăniloae, realizată în 3 etape, între anii 1947 și 1991. În prezent, este în curs o reeditare a Filocaliei în 12 volume la Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii.
Auzind de minunata lucrare duhovnicească a Sfântului Paisie Velicikovski, care se afla la Mănăstirea Neamț, sfântul și-a pus în gând să vină degrabă în țara noastră și să-l cerceteze. Biograful său spune că a fost oprit în ultimul moment de o furtună grozavă, care i-a întors din drum corabia. După o vreme, a coborât din Sfântul Munte și s-a sălășluit la Schitul Pantocrator de lângă localitatea natală Naxos. "Aici, la sfântul schit, fericitul Nicodim își fixă locul luptelor duhovnicești, intrând în marea etapă a liniștirii după care tânjise atât de mult și pe care o căuta cu dorința cu care cerbul însetat caută apa".
Tot la Veneția, de data aceasta în anul 1796, a fost publicată lucrarea "Despre războiul nevăzut", fiind tipărită 30 de ani mai târziu și la noi în țară, la Mănăstirea Neamț. Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul s-a dedicat marelui proiect numit "Filocalia", în liniștea chiliei retrase din Muntele Athos, unde a reeditat și alte numeroase scrieri precum "Everghetinos" și "Tratatul despre deasa împărtășire" al Sfântului Macarie. Câțiva ani mai târziu (1782), retras în arida insulă Skyropoula, Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul, la cererea vărului său, Episcopul Ierotei din Euripos, desăvârșește capodopera sa: "Manualul sfaturilor celor bune, despre păstrarea simțurilor și a gândurilor și despre activitatea minții".
Un an mai târziu, fiind din nou vizitat de Mitropolitul Macarie al Corintului, a fost rugat de acesta să își pună amprenta asupra scrierilor Sfântului Simeon Noul Teolog. A scris, de asemenea: "Manualul de Spovedanie", "Theotokarionul", "Noul Martirologiu", "Practici duhovnicești" și nu în ultimul rand "Pidalionul".
"Pidalionul" sau "Îndreptar", apărut la Leipzig, în anul 1800, este o colecție de canoane care se referă la probleme disciplinare, liturgice și pastorale din viața Bisericii, care a contribuit la interpretarea cât mai corectă a cultului bisericesc. Între cele mai cunoscute creații ale sale trebuie amintită de asemenea lucrarea "Hristoitia" sau "Bunul moral al creștinilor".
Ieromonahul Agapie din Peloponez a venit la Muntele Athos pentru a-i propune Sfântului Nicodim să reia și să traducă o antologie a Sfintelor Canoane pe care o pregătise, îmbogățind-o cu comentarii. Sfântul s-a apucat de muncă cu sârguință, adunând patru caligrafi pentru a termina la timp această operă foarte necesară Bisericii, pe care a numit-o "Pidalion", adică "Cârma". El a muncit zi și noapte timp de peste doi ani, compilând și corectând textele denaturate sau contradictorii, comparând canoanele Sfintelor Sinoade cu cele ale Sfinților Părinți și cu decretele legislației bizantine, și îmbogățind lucrarea cu un număr mare de note, care oferă criterii sigure pentru aplicarea canoanelor în viața Bisericii. Odată terminată și trimisă la Constantinopol, lucrarea a așteptat multă vreme binecuvântarea patriarhală, apoi a fost trimisă ieromonahului grec Teodoret, pentru a fi editată cu ajutorul unei subscripții a tuturor călugărilor Atoniți. Dar acesta de urmă, adversar al "colivazilor" și al împărtășirii dese, a introdus în Pidalion corecți născocite de el însuși, trădând astfel concepția autorului și tradiția Bisericii. Când cartea, apărută la Leipzig în anul 1800, a ajuns la cunoștința sfântului, el a fost profund îndurerat și a scris: "Era mai bine să mă fi lovit direct în inimă cu o sabie, decât să se adauge sau să se retragă ceva din această carte".
Cam în aceeași vreme a fost înștiințat că manuscrisul operelor complete ale Sfântului Grigorie Palama - pe care Sfântul Nicodim le adunase cu multă trudă și le adnotase a fost reținut la tipograful său din Viena și a fost distrus de austrieci, aflați în căutarea mesajelor de propagandă revoluționară adresate grecilor de Napoleon Bonaparte. Această veste a contribuit la suferința sa, nu numai pentru timpul irosit cu această lucrare de neînlocuit, dar și pentru pierderea unei astfel de comori.
După ce a rămas pentru o vreme în chilia Sfântului Vasile, Cuviosul Nicodim și-a reluat viața de pustnic și și-a continuat lucrarea sa apostolică. Se hrănea mai mult cu orez fiert, cu miere dreasă cu apă, la care adăuga câteva măsline și fasole înmuiată. Când era apăsat de foame, se ducea la vecini să mănânce, dar cel mai adesea uita să mănânce. Nu cunoștea decât două activități: rugăciunea și studiul. La orice oră din zi sau din noapte îl găseai deasupra unei cărți sau scriind, sau stătea cu bărbia în piept, pentru a face ca mintea să se coboare cât mai profund în inima sa, chemând neîncetat numele cel sfânt al lui Iisus. El a devenit astfel în întregime rugăciune și prin această unire cu Hristos, harul dumnezeiesc a pus în inima sa întreaga comoară a Bisericii.
Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul a fost cunoscut și pentru deosebita sa smerenie: "…În loc de pantofi, purta întotdeauna sandale. Avea o singură rasă și ducea lipsă de o locuință stabilă. Casa Dascălului celui de Dumnezeu înțelepția era întregul Munte al Sfințeniei, de unde a primit și numele de "Aghioritul", adică «cel din Sfântul Munte»"
Viața retrasă, departe de orice contact cu lumea din jur îi va aduce Sfântului Cuvios Nicodim Aghioritul, pe de o parte desăvârșirea duhovnicească și pe de altă parte necesitățile unei vieți în pustie îl vor costa fragilitatea trupului său firav. S-a făcut părtaș al celor veșnice în data de 14 iulie 1809, la vârsta de 60 de ani. Frații monahi l-au îngropat în chilia de la Skourataioi.
Prin remarcabila sa viață scăldată în cunoaștere și rugăciune, Sfântul Nicodim ne-a oferit o moștenire culturală și spirituală deosebit de valoroasă, care a trecut proba timpului, așezându-l în ceata sfinților cinstitori ai celor veșnice. Tomosul de canonizare al Sfântului Nicodim Aghioritul a fost emis de patriarhul ecumenic Atenagora I împreună cu membrii Sinodului pe 31 mai 1955.
Surse: Creștin Ortodox, Ziarul Lumina, Basilica.
Mănăstirea Sfântul Nicodim Aghioritul a fost construită în 1981 și este metoc al Mănăstirii Simonopetra din Sfântul Munte Athos.
Katholikonul mănăstirii este închinat Sfântului Nicodim, iar paraclisul de la demisol este închinat Sfinților Rafail, Nicolae și Irina. În biserica mare, pelerinii se pot închina la o copie a icoanei Maicii Domnului Paramythía (Mângâietoarea) de la Mănăstirea Vatoped. Ansamblul clădirilor mănăstirii cuprinde și un frumos paraclis cu hramul Sfântul Serafim de Sarov.
Cel mai de preț odor a mănăstirii este cinstitul cap al Sfântului Nicodim Aghioritul, ocrotitorul mănăstirii, prăznuit de întreaga Biserică Ortodoxă în ziua de 14 iulie. Moaștele Sfântului Nicodim au fost furate în ziua de 15 martie 2010 dar, în chip minunat, racla cu a fost înapoiată după o lună. Cel care a furat moaștele a mărturisit că Sfântul Nicodim i s-a arătat întreg de patru ori, ultima oară mustrându-l cu blândețe: "Fiule, ajunge cât m-ai necăjit, du-mă înapoi acasă, de unde m-ai luat".
Astăzi, obștea mănăstirii numără aproximativ 20 de viețuitori, iar slujbele se săvârșesc după tradiția athonită. Mănăstirea este binecunoscută pentru icoanele pictate pe lemn în atelierul de pictură al mănăstirii.
Sursă: Doxologia.
O părticică din moaștele Sfântului Cuvios Nicodim Aghioritul se află în București la biserica Sapienți.
În primul rând "La mulți ani!“ tuturor celor care poartă numele Sfântului Cuvios Nicodim Aghioritul!
Nicodim - prenumele de băiat Nicodim provine de la forma de origine grecească (Νικόδημος Nikodemos). El este format din "nik-", provenit de la verbul "nikao", cu sensul de "a învinge", și "demos", ce înseamnă "popor". Numele de persoana Nicodim face parte din aceeași categorie cu prenumele Nicolae.
A fost folosit în onomastica din România, însă a rămas în uz cu precădere ca nume de familie.
Când își post serba ziua de nume cei care poartă numele de Nicodim? Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în date de 26 decembrie, când serbăm pe Sfântul Nicodim cel Sfințit de la Tismana și pe 14 iulie când este pomenit Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul.
Dionisie din Furna în "Erminia picturii bizantine" nu ne furnizează detalii despre felul în care trebuie să fie pictat Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul.
Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma - Erminia Picturii Bizantine
Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul mărturisea despre Sfânta Taină a Euharistiei: "Mulți creștini iubitori de Dumnezeu cheltuiesc mulți bani, rabdă multe osteneli (…) numai să meargă la Ierusalim ca să se închine la mormântul cel de viață dătător al Domnului și la celelalte sfinte Locuri (…) Mulți auzind că în cutare loc depărtat se află sfințitele moaște ale unui sfânt, aleargă cu multă râvnă să li se închine, ca să ia har și sfințenie. Dar ca să se împărtășească cu Precuratele Taine și să se învrednicească să se bucure de împăratul tuturor și de Sfântul Sfinților, au puțină dorință sau nici nu-i interesează. Așa cum pruncul când se naște și caută cu multă râvnă hrana și laptele, iar atunci când este alăptat, dar n-are poftă de mâncare, e semn că e bolnav și e în primejdie de moarte, tot așa și noi se cade să avem râvnă spre a ne alăpta cu Sfânta Împărtășanie, hrana cea duhovnicească, ca să ne facem vii, iar dacă nu vom face aceasta, vom fi în primejdie să murim de moarte sufletească. Binecredincioșii creștini trebuie să se împărtășească des cu Dumnezeiescul Trup și Sânge al Domnului.
Urmând povețelor Sfinților Părinți, Sfântul Nicodim Aghioritul ne recomandă să primim "frecvent" Sfânta Cuminecătură și astfel primind acest Mare Dar "nu numai că vom avea harul dumnezeiesc lucrând împreună cu noi și ajutându-ne în această scurtă viață, ci ne vor veni în ajutor îngerii lui Dumnezeu și Însuși Stăpânul îngerilor și îi vom avea departe de noi pe demonii potrivnici" (Carte foarte folositoare de suflet despre Împărtășania continuă, apud Împărtășirea continuă cu Sfintele Taine, p. 229).
Cuviosul Nicodim Aghioritul a scris și a tradus peste 20 de cărți, dintre care amintim următoarele, menționând și anul apariției for:
Scrieri ale Sfântului Nicodim Aghioritul în limba română (ediții recente):
Surse: Orthodoxwiki.
O, Dumnezeul meu, când se va înarma inima mea cu arma răbdării? Când voi trece prin ispită fără a-mi tulbura inima, ca să dau bucurie Dumnezeului meu? O, iubitele mele suferinți ce mă faceți asemenea Domnului meu Iisus, Cel ce a pătimit pentru mine! O, Iisuse, singura viață a sufletului meu! Ajunge-voi oare a odihni între mii de suferințe pentru mărirea Ta? Voi fi fericit, dacă în mijlocul focului necazurilor mă voi aprinde de dorința de a suferi chinuri mai mari!
O, Sfinte Preacuvioase Părinte Nicodime, care mult doreai odinioară ca să mergi la noi în tară și să petreci în obștea cuviosului Paisie de la Neamț, adu-ți aminte astăzi de scumpa noastră tară, cercetez-o cu duhul dintre înălțime! Fiii duhovnicești ai cuviosului Paisie nu mai au loc azi în Remania, întreaga tară s-a prefăcut într-o obște care luptă cu Dumnezeu și aleargă către rău! Tu, care ești neîntrecut la sfătuire și prea dulce la vorbire, vorbește și acum tainic, la inima păstorilor duhovnicești ca să nu mai facă tovărășie cu stăpânirea întunericului, să nu mai facă slujnica pe "Mireasa lui Hristos", care este Biserica.
Nicodime preafericite,
Care doreai odinioară
Ca sa trăiești la noi în tara,
Acum cauta din ceruri
Si vezi pe fii României
Cum poarta jugul tiraniei.
Cu Sfântul Stareț de la Neamț
Să dai acuma ajutor
Prea necăjitului popor,
Iar tabăra înșelăciunii
Din vatra noastră strămoșească
Degrabă să se risipească!
În tara noastră primitoare
Acum nu mai este "soare"
Cu razele de libertate,
Caci bantul de la Miazănoapte
Aduce negura de moarte.
Cu darul tău cel sfânt, Părinte,
Sa mângâiai pe cei necăjiți
Și să dezlegi pe cei robiți,
Iar pe organele pierzării
Care hulesc Sfânta Credință
Întoarce-i către pocăință!
Învățătura ta cinstită
Să fie iarăși folosită
De neamul nostru Romanesc
Și "coarnele lui Veliar"
Să nu se mai înalțe iar!
Pidalionul scris de tine
Să fie nației Creștine
Ca o duhovnicească cramă,
Iar cartea "Celor Cinci Simțiri"
Oglinda Sfintei mântuiri.
În viata noastră necăjită
Si de Păstorii buni lipsită,
La toți creștinii pravoslavnici
Luceafăr să ne fie-n cal
Sfințenia vieții tale!
Săltați și vă veseliți, popoare, că, iată, în prisosul bucuriei se arată astăzi pârga cea sfântă a Athosului, folositorul și mângâietorul nostru, blândul Nicodim. Căci prin râvna cea după Hristos Biserica o a luminat, îndreptând cele stricate și părăsite prin nebăgare de seamă și trecerea cu vederea, iar acum înaintea Sfintei Treimi neîncetat se roagă pentru sufletele noastre.
Pe Sfanțul Nicodim cel nou vestit, pe marele dascăl anhidrit, pe albina cea cu dar, care strans-au din belșug pravoslavnicul nectar spre hrana creștinătății, acum noi cu râvna venind, sa-l lăudam, prăznuind!
Îngerește viețuind, te faci icoana virtuții și pe toți povățuind în lupta cu "nevăzuții", limba ta este organul mișcat de Duhul, până ta ne luminează tainic văzduhul și cinstindu-i pe toți Sfinții, te duci la bucuria lor!
Acest astru strălucitor al Bisericii a văzut lumina zilei în anul 1749, în insula Naxos din arhipelagul Ciclade - Grecia. Părinții săi, evlavioși și cu frică de Dumnezeu - mama sa s-a săvârșit din viață ca și călugăriță i-au dat la Sfântul Botez numele de Nicolae și l-au încredințat preotului satului pentru a-l învăța să citească. De mic copil s-a îndepărtat de jocurile gălăgioase, pentru a se dedica stăruitor lecturii. El a fost dăruit de Dumnezeu nu numai cu o inteligență vie, ci, de asemenea, și cu o memorie excepțională, care-i permitea să rețină și să repete fără greșeală tot ceea ce citea. La școală a avut ca dascăl pe arhimandritul Hrisant, fratele Sfântului Cosma Etolianul.
La vârsta de 16 ani a fost trimis la Smirna, pentru a deprinde învățătura dascălului Ierotei. Aici s-a făcut iubit de toți, atât de învățători, cât și de elevi, pentru bunătatea și sensibilitatea sa în afară de cultura laică și studiul cărților sfinte, învățat latina și franceza și a devenit iscusit cunoscător al limbii eline vechi, ceea ce l-a învrednicit să împlinească misiunea pe care Dumnezeu i-a hărăzit-o: să facă cunoscute poporului grec asuprit comorile tradiției Bisericii.
După patru ani de studii la Smirna, deoarece turcii masacrau pe grecii din regiune, în urma campaniei ruse, el a fost nevoit să se întoarcă în patria sa, Naxos. Acolo i-a întâlnit pe călugării Grigorie, Nifon și Arsenie, care fuseseră alungați din Sfântul Munte pentru că sprijineau pe cei care susțineau că nu se pot face parastase duminica, deoarece este ziua învierii Domnului. Aceștia, porecliți de adversarii lor "colivari", i-au aprins dragostea pentru viața monahală și l-au inițiat în practica ascezei și a rugăciunii inimii. Informat de către ei că la Hydra trăia un om cu virtuți deosebite, cunoscător adânc al Sfinților Părinți, anume Mitropolitul Macarie al Corintului, tânărul Nicolae s-a dus la el, asemenea cerbului însetat la izvoarele apelor, și în apropierea acestui sfânt ierarh a înțeles nevoia urgentă de a edita și traduce cărți din izvoarele Sfintei Tradiții.
Acolo s-a întâlnit și cu vestitul sihastru Silvestru din Cezareea, care se nevoia într-o chilie izolată, la mică distanță de oraș. Acest sihastru sfânt i-a zugrăvit atât de luminos bucuriile vieții ascetice, încât tânărul Nicolae s-a hotărât să ia îndată jugul lui Hristos și, luând scrisori de recomandare de la Silvestru, s-a întors în Naxos, ca să se pregătească de plecare în Sfântul Munte.
În 1775, la vârsta de 26 de ani, a intrat în obștea Mănăstirii Dionisiu și, la puțin timp, a fost făcut călugăr sub numele de Nicodim. Primind ascultarea de secretar și citeț, el devine curând un model pentru toți frații, atât în ascultarea care o îndeplinea cu supunere fără murmur și cu râvnă, cât și în râvna pentru rugăciune și nevoință. El sporea în fiecare zi, supunând carnea duhului și pregătindu-se pentru luptele vieții isihaste. După doi ani, Sfântul Macarie din Corint l-a vizitat în Sfântul Munte și l-a însărcinat să diortosească și să pregătească pentru tipar "Filocalia", acest manual ortodox al rugăciunii și vieții duhovnicești.
Tânărul călugăr s-a retras într-o chilie la Careia, pentru a săvârși această lucrare vrednică de cei mai înaintați părinți ai isihasmului și care cerea o profundă cunoaștere a științei sufletului. La fel a făcut și pentru alte scrieri, cum sunt "Everghetinos" și "Tratatul despre deasa împărtășire" redactat de Sfântul Macarie, dar pe care l-a îmbunătățit mult. După terminarea acestei lucrări, monahul Nicodim s-a întors la Dionisiu, dar studierea părinților filocalici și lucrarea neîncetată a rugăciunii lui Iisus i-au deschis gustul de a se consacra mai complet acesteia.
Auzind de Sfântul Paisie de la Neamț, care conducea o mie de călugări în Moldova în această sfântă lucrare a coborârii minții în inimă, Cuviosul Nicodim a pornit cu corabia spre Moldova, ca să-l cunoască. Dar, prin providența dumnezeiască, o furtună l-a împiedicat să-și atingă acest scop.
Întorcându-se la Athos și arzând de dorința de a se dărui total rugăciunii în liniște, nu s-a mai dus la Mănăstirea Dionisiu, ci s-a retras la o chilie aproape de Careia, apoi la schitul Capsala, care ținea de Mănăstirea Pantocrator, într-o sihăstrie închinată Sfântului Atanasie, unde copia manuscrise pentru a-și câștiga cele de trebuință. Acolo putând să se consacre zi și noapte neîncetatei rugăciuni și cugetării la scrierile Sfinților Părinți, el a urcat repede treptele scării duhovnicești. După puțin timp, Cuviosul Arsenie din Peloponez, pe care-l cunoscuse la Naxos, a putut să se reîntoarcă în Muntele Athos și s-a așezat în schitul Capsala. Nicodim a renunțat atunci de bună voie la singurătatea sa, pentru a profita de binefacerile ascultării, și i-a devenit ucenic bătrânului însă abia au terminat construcția unei chilii când, tulburați în liniștea lor, au hotărât să se retragă în insula pustie și aridă Skyropoula, în fața Eubeii, în anul 1782.
Acolo, la cererea vărului său, Episcopul Ierotei din Euripos, Sfântul Nicodim a scris capodopera operelor sale - "Manualul sfaturilor bune" sau "Paza celor cinci simțuri", despre păzirea simțurilor și a gândurilor și despre activitatea minții. În vârstă de numai 32 de ani, lipsit de cărți și notițe, neavând ca resurse decât bogăția imensei sale memorii și dialogul continuu cu Dumnezeu, el expune în această operă o sinteză a întregii învățături duhovnicești a Sfinților Părinți, ilustrată printr-un mare număr de citate însoțite de referințe exacte. El învață cum se poate dezrobi mintea de înlănțuirea plăcerilor simțurilor, pentru a-i permite înălțarea prin rugăciunea inimii la cugetările duhovnicești ale contemplației. În timpul petrecut în această insulă, sfântul a înfruntat atacurile puternice ale demonilor care căutau să-l alunge; dar el își păzea mintea și nu-și ridica capul din cartea sa, decât pentru a râde de încercările lor neputincioase.
După un an petrecut în Skyropoula, el s-a reîntors în Athos, unde a primit marea schimă și s-a așezat în chilia Sfântului Teonas din Capsala. Aacceptat să aibă un ucenic, pe Ierotei, și s-a dăruit mai mult ca oricând scrierii și cercetării fraților care veneau să se stabilească în împrejurimi, pentru a se folosi de înțelepciunea sa. Cu prilejul unei noi șederi în Sfântul Munte, Sfântul Macarie i-a încredințat grija traducerii și editării operelor complete ale Sfântului Simeon Noul Teolog în introducerea acestei opere, care conține analize atât de profunde asupra contemplației, Sfântul Nicodim precizează că astfel de cărți nu sunt scrise doar pentru călugări, ci și pentru laici, pentru că toți creștinii sunt chemați să trăiască desăvârșirea evanghelică.
El a redactat apoi un "Manual al duhovnicului" care este cel mai folosit în Biserica Greacă de azi și a adunat într-o culegere unică, corespunzând celor opt glasuri și fiecărei zile a săptămânii, "Canoanele Maicii Domnului" cântate la sfârșitul Vecerniei sau la Pavecernițe în mănăstiri în afara altor numeroase cântări liturgice, el a publicat, de asemenea, două opere adaptate după faimoase cărți duhovnicești din Apus: "Războiul nevăzut" de Lorenzo Scuppoli și "Deprinderile duhovnicești" de J.P.Pinamonti. Departe de a fi simple traduceri, aceste lucrări au fost cu totul refăcute și transformate de sfântul isihast, care prezintă în ele o învățătură desăvârșită despre pocăință, asceză și rugăciunea lui Iisus.
Ieromonahul Agapie din Peloponez a venit la Muntele Athos pentru a-i propune Sfântului Nicodim să reia și să traducă o antologie a Sfintelor Canoane pe care o pregătise, îmbogățind-o cu comentarii. Sfântul, pentru care viața și disciplina Bisericii erau mai prețioase decât propria sa viață, s-a apucat de muncă cu sârguință, adunând patru caligrafi pentru a termina la timp această operă foarte necesară Bisericii, pe care a numit-o "Pidalion", adică "Cârma". El a muncit zi și noapte, timp de peste doi ani, compilând și corectând textele denaturate sau contradictorii, comparând canoanele Sfintelor Sinoade cu cele ale Sfinților Părinți și cu decretele legislației bizantine, și îmbogățind lucrarea cu un număr mare de note, care oferă criterii sigure pentru aplicarea canoanelor în viața Bisericii. Odată terminată și trimisă la Constantinopol, lucrarea a așteptat multă vreme binecuvântarea patriarhală, apoi a fost trimisă ieromonahului grec Teodoret, care se găsea în România, pentru a fi editată cu ajutorul unei subscripții a tuturor călugărilor atoniți. Dar acesta din urmă, adversar al "colivazilor" și al împărtășirii dese, a introdus în Pidalion corecți născocite de el însuși, trădând astfel concepția autorului și tradiția Bisericii. Când cartea, apărută la Leipzig în anul 1800, a ajuns la cunoștința sfântului, el a fost profund îndurerat și a scris: "Era mai bine să mă fi lovit direct în inimă cu o sabie, decât să se adauge sau să se retragă ceva din această carte".
Cam în aceeași vreme a fost înștiințat că manuscrisul operelor complete ale Sfântului Grigorie Palama - pe care, la cererea Sfântului Atanasie din Păros și a mitropolitului Leon al Eliopolei, Sfântul Nicodim le adunase cu multă trudă și le adnotase a fost reținut la tipograful său din Viena și a fost distrus de austrieci, aflați în căutarea mesajelor de propagandă revoluționară adresate grecilor de Napoleon Bonaparte. Această veste a contribuit la suferința sa și l-a făcut să verse izvoare de lacrimi, nu numai pentru timpul irosit cu această lucrare de neînlocuit, dar și pentru pierderea unei astfel de comori.
După ce a rămas pentru o vreme în chilia Sfântului Vasile, unde viețuise odinioară Sfântul Teofil izvorâtorul de mir, Cuviosul Nicodim și a reluat viața de pustnic și și-a continuat lucrarea sa apostolică îmbrăcat în zdrențe și încălțat cu saboți grosolani, el se considera cel mai de pe urmă decât toți. Se hrănea mai mult cu orez fiert, cu miere dreasă cu apă, la care adăuga câteva măsline și fasole înmuiată. Când era apăsat de foame, se ducea la vecini să mănânce, dar cel mai adesea, fiind prins în discuții, cuviosul uita să mănânce. Nu cunoștea decât două activități: rugăciunea și studiul. La orice oră din zi sau din noapte îl găseai deasupra unei cărți sau scriind, sau stătea cu bărbia în piept, pentru a face ca mintea să se coboare cât mai profund în inima sa, chemând neîncetat numele cel sfânt al lui Iisus. El a devenit astfel în întregime rugăciune și prin această unire cu Hristos, harul dumnezeiesc a pus în inima sa întreaga comoară a Bisericii.
Când scria, era așa de absorbit, încât nu simțea nimic în jurul lui. Într-o zi, un călugăr venind la el și găsindu-l lucrând, i-a pus o bucată de pâine proaspătă în gură. Seara, când a trecut din nou, l-a găsit pe sfânt în aceeași poziție, cu bucata de pâine în gură, ca și când n-ar fi observat nimic.
El a redactat apoi un vast comentariu al Epistolelor Sfântului Apostol Pavel, după Sfântul Teofilact al Bulgariei, ca și al Epistolelor Sobornicești. De asemenea a făcut un comentariu al celor nouă cântări ale lui Moise din Vechiul Testament, intitulat "Grădina Harului" și a tradus comentariul Psalmilor scris de Eftimie Zigabenul.
Ca în toate celelalte traduceri ale sale, Sfântul Nicodim depășea mult rolul unui traducător, căci completa textele cu note bogate în mărturii ale altor Sfinți Părinți ai Bisericii. El a editat, de asemenea, o selecție de vieți de sfinți din vechime, precum și "Noul martirologiu", adică o culegere a vieților noilor martiri, menită să sprijine credința creștinilor oprimați sub jugul otoman. Mereu preocupat de educația poporului lui Dumnezeu, a mai compus și un "Manual al bunelor obiceiuri creștine" (Hristoitia), un rezumat deosebit al învățăturilor morale ale Sfântului Ioan Gură de Aur.
Zi de zi, toți cei care fuseseră răniți de păcate sau de apostazie, lăsând episcopii și duhovnicii lor, alergau la ascetul din Capsala, Cuviosul Nicodim, pentru a găsi vindecare și mângâiere sufletelor. Și veneau nu numai călugări, ci și mireni sosiți de departe, astfel încât sfântul se plângea că nu se poate ruga cum se cuvine, dorind să plece în pustie. Dar boala l-a împiedicat să facă acest pas. Avea vârsta de 57 de ani, însă era epuizat de asceză și de munca editării de cărți, care puteau să umple o bibliotecă.
El era atins de o așa slăbiciune, că nici o mâncare nu-l putea întări. Deci a părăsit sihăstria din Capsala pentru a trăi un timp în chilia prietenilor săi Skourtaios din Careia. Aici a redactat, timp de doi ani, "Sinaxarul", care cuprinde toți sfinții Bisericii întorcându-se la Capsala, a scris comentarii ale canoanele sărbătorilor și ale Octoihului. Astfel a terminat această ultimă operă în care apare întreaga sa știință teologică și seva sa duhovnicească, chiar dacă era foarte bolnav în anul 1808. Noi calomnii reușind să ducă la condamnarea pe nedrept a lui Atanasie din Păros și a altor trei colivari, de către Patriarhul Grigorie al V-lea, Sfântul Nicodim nu a putut să le ia apărarea, ci s-a mulțumit să redacteze o Mărturisire de credință.
Starea sa de sănătate s-a înrăutățit mult. Revăzând pentru ultima oară comentariul său la Octoih, a zis: "Doamne, ia-mă! Sunt sătul de această lume!" Din zi în zi, boala se întindea în tot trupul său, iar el repeta cu voce tare rugăciunea lui Iisus, cerând iertare în fața fraților că nu putea să o țină în taină. După ce s-a spovedit și a primit Sfânta împărtășanie, a luat în mâinile sale moaștele Sfântului Macarie din Corint și cele ale lui Partenie Skourtaios și, sărutându-le cu lacrimi, a zis: "Voi ați plecat spre cer și vă odihniți pentru virtuțile pe care le-ați câștigat pe pământ, gustând deja slava Domnului nostru. Eu sufăr din pricina păcatelor mele! Pe voi, care ați fost părinții mei, vă rog să stăruiți pentru mine pe lângă Domnul, ca El să aibă milă de mine și să mă aducă unde sunteți și voi" în timpul nopții, a spus: "Mor! Mor! Aduceți-mi Sfânta împărtășanie!"După ce a primit Sfânta împărtășanie, a dobândit o liniște deosebită și, încrucișând mâinile deasupra pieptului, a răspuns călugărilor care îl întrebau dacă are odihnă: "Eu am făcut să intre Hristos în mine! Cum să nu am odihnă?" în zorii zilei de 14 iulie, 1809, sfântul și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Unul dintre cei prezenți a strigat: "Era mai bine dacă ar fi murit astăzi mii de creștini, decât Nicodim!". Dar chiar dacă astrul s-a ascuns, razele sale nu au încetat să lumineze Biserica, iar cărțile sale rămân un izvor permanent de învățătură, de mângâiere și de încurajare pentru plinătatea vieții în Hristos. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, să ne miluiască și să ne mântuiască în veci. Amin.
Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților Iunie
În aceasta luna, în ziua a paisprezecea, pomenirea Sfântului Apostol Achila;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iust;
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru și făcătorului de minuni Onisim;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfinților Mucenici Achila si Ilarie, care împroșcați cu pietre s-au săvârșit;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Petru cel Nou, căruia tăindu-i-se picioarele s-a săvârșit;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iraclie, care, fiind bătut cu ciomege, s-a săvârșit;
Tot în aceasta zi, pomenirea preacuviosului Nicodim Aghioritul.
În aceasta luna, în ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfinților Mucenici Chiric și Iulita;
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Iosif, arhiepiscopul Tesalonicului;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântul Vladimir, Luminătorul Rusiei;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei cuvioase Matroana;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Lolian.
Pe Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Cuvioase Nicodim roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.
Sursă: pravila.ro, facebook.
