† Sfântul Cuvios Maxim Kavsokalivitul
(13 ianuarie)

5/5 - (3 votes)

Sfântul Cuvios Maxim Kavsokalivitul (Μαξίμους ο Καυσοκαλυβίτης), este unul dintre sfinții "nebuni pentru Hristos", viețuitor în secolul al XIV-lea în Sfântul Munte Athos, care după multe rugăciuni a primit de la Maica Domnului darul rugăciuni neîncetate și harisma deosebirii duhurilor. Este serbat în calendarul ortodox în data de 13 ianuarie.

Viața pe scurt - Sfântul Cuvios Maxim Kavsokalivitul (sinaxar)

Sfântul Maxim a devenit monah la vârsta 17 ani și trăia nebunia pentru Hristos în Marea Lavră. După multe rugăciuni Maica lui Dumnezeu i s-a arătat de trei ori în vedenie și l-a trimis pe vârful muntelui Athos. Sfântul Cuvios Maxim Kavsokalivitul a ascultat porunca Născătoarei de Dumnezeu și după multe ispite demonice, el a văzut-o pe Maica Domnului în multă slavă, ca o Împărăteasă, înconjurată de mulți Sfinți, având în brațe pe Hristos.

Viața sa i-a impresionat pe contemporani săi, pentru că și el a fost unul dintre cei numiți "nebuni pentru Hristos". A ajuns până la curtea imperială din Constantinopol, unde a vorbit cu mult curaj în fața împăratului, dar a și fost vizitat de doi dintre conducătorii bizantini, Ioan al VI-lea Cantacuzino și Ioan al VIII-lea Paleologul, cărora le-a și prezis războiul civil care îi va dezbina (1347-1352).

Sfântul Cuvios Maxim Kavsokalivitul nu viețuia foarte mult într-un loc, ci "se muta dintr-un loc în altul, și, acolo unde ajungea, își ridica o colibă mică din crengi, în care să încapă doar el, și, după o vreme, îi dădea foc și pleca în altă parte iar acolo ridica altă colibă. Nu a avut niciodată nimic al lui, nici sapă, nici săpăligă, nici traistă, nici scaun, nici masă, nici vas pentru apă, ori făină, sau untdelemn ori pâine, ori vin, și nimic din ceea ce este nevoie în viața omului, ci, ca un duh fără trup a trecut prin această viață".

Sfântul Cuvios Maxim Kavsokalivitul 13 ianuarie -f- pravila.ro
Sfântul Cuvios Maxim Kavsokalivitul 13 ianuarie

S-a învrednicit de harisma deosebirii duhurilor, și învăța că, cel care se lasă influențat de duhul înșelării, se înfurie și se supără, nu cunoaște deloc ce este smerenia, nici frângerea inimii adevărată și nici lacrimile, "ci mereu se laudă cu izbânzile sale, se mândrește, și, fără reținere și frică de Dumnezeu, se dedă patimilor". Dimpotrivă, cel care este pătruns de Harul lui Dumnezeu, își stăpânește mintea, este atent și smerit, are suflet cucernic și ochi blânzi și plini de lacrimi. "Cât timp harul îl umbrește, sufletul lui se domolește, iar harul îl mângâie iar el își amintește de Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos și de iubirea Lui de oameni nemărginită".

Trecerea la cele veșnice a Sfântului Cuvios Maxim Kavsokalivitul

Sfântul Cuvios Maxim Kavsokalivitul după o viață plină de nevoință și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu la vârsta de 95 de ani.

Sursă: Creștin Ortodox.

Ornament-despartitor-v01

Minunea prin care Sfântul Cuvios Maxim Kavsokalivitul a primit de la Macia Domnului darul rugăciunii

Precum Muntele Sinai a chemat pe Moise, Carmelul pe Ilie, iar pustia pe Ioan Botezătorul, tot într-acest chip și pe Cuviosul Maxim l-a chemat Atonul, floarea munților, ca să înflorească drept într-însul, după cum zice psalmistul, ca un finic, și să rodească roadele Sfântului Duh. Căci în Duminica Sfinților Părinți, care este după dumnezeiasca Înălțare a lui Hristos, Dumnezeul nostru, i s-a arătat Născătoarea de Dumnezeu, având în brațe pe Domnul, și i-a zis: "Urmează-mi, prea credinciosule Maxime, și suie-te deasupra Athonului, să iei darul Sfântului Duh, după cum dorești". Văzând el această dumnezeiască vedenie de două și de trei ori, a lăsat Lavra cea mare și după șapte zile s-a suit pe creștetul muntelui, în Sâmbăta Cincizecimii sau a Rusaliilor, și a petrecut toată noaptea treaz, împreună cu alți monahi, care s-au dus după dumnezeiasca Liturghie. Dumnezeiescul Maxim a rămas singur acolo trei zile și trei nopți, rugându-se necontenit Domnului și Născătoarei de Dumnezeu, cu rugăciunea minții. Dar cine poate povesti ispitele pe care le-a uneltit vrăjmașul asupra sfântului, ca să-l izgonească de acolo?

Maica Domnului și Sfântul Cuvios Maxim Kavsokalivitul 13 ianuarie - pravila.ro
Maica Domnului și Sfântul Cuvios Maxim Kavsokalivitul

Astfel se arătau fulgere și trăsnete, încât se clătina Muntele Atonului și se desfăceau pietrele și stâncile; însă toate acestea se făceau prin nălucirea diavolilor, în vremea nopții, ca să-l înfricoșeze. Ba încă și ziua se auzeau glasuri sălbatice și tulburări mari, ca și cum ar fi fost acolo aproape mulțime de oameni grozavi, care se suiau prin toate părțile muntelui spre vârf și se porneau asupra sfântului cu praștii și cu sulițe, ca să-l pogoare din vârful muntelui; fiindcă nu sufereau blestemații să locuiască sfântul acolo, dar toate acestea se arătau cu nălucire.

Însă dumnezeiescul Maxim având în sine darul Sfântului Duh nu se temea nicidecum, nici se îngrijea de aceasta; ci se îndeletnicea și se sârguia numai în rugăciunea minții, rugând pe Domnul și pe Născătoarea de Dumnezeu, ajutătoarea și părtinitoarea lui, care i s-a arătat cu multă mărire ca o împărăteasă, înconjurată de mulți boieri tineri, ținând în brațele sale pe Fiul ei și Ziditorul a toate.

Și cunoscând-o sfântul prin orbitoarea și dumnezeiasca lumină, care strălucea și lumina împrejur toate părțile acelea, apoi adeverindu-se deplin că nu era amăgire diavolească, ci vedenie dumnezeiască și arătare adevărată a Născătoarei de Dumnezeu, i-a grăit cu bucurie, zicând: "Bucură-te cea cu dar dăruită, Domnul este cu tine", și altele ca acestea; după aceea, căzând, s-a închinat Domnului și Născătoarei de Dumnezeu, auzind acestea de la Preasfânta Născătoare: "Primește dar asupra diavolilor, cinstite pătimitorule, și locuiește în Muntele Atonului; căci aceasta este voia Fiului meu, ca să te sui la vârful faptei bune și să te faci dascăl și povățuitor al multora, ca să-i mântuiești".

După aceasta, i s-a dat și pâine cerească, spre hrana și întărirea firii, fiindcă era de atâtea zile flămând și nemâncat; și îndată ce a luat pâinea și a băgat-o în gura sa, l-a înconjurat de sus o lumină dumnezeiască și a auzit laudă îngerească. Iar Născătoarea de Dumnezeu s-a suit în ceruri și bună mireasmă a rămas în vârful muntelui, încât sfântul a rămas uimit, căci nu voia să se coboare de acolo și să se lipsească de acea bună mireasmă și de acea strălucire; cu toate acestea, după trei zile, s-a pogorât din porunca Născătoarei de Dumnezeu, și s-a dus la biserica ei, ce se numește Panaghia, și petrecând acolo câteva zile, s-a suit iarăși în vârf și a sărutat locul acela în care stătuse cu slavă Născătoarea de Dumnezeu și cerea iarăși cu lacrimi dumnezeiasca ei arătare. Însă lumină nu a mai văzut, iar bună mireasmă a mirosit fără de sațiu, ca și mai înainte, și s-a umplut de bucurie și de veselie negrăită. Aceasta a urmat de trei ori, când s-a suit în vârf, dar pe Născătoarea de Dumnezeu n-a mai văzut-o ca întâia oară.

De atunci s-a coborât la poalele muntelui, ca prorocul Ilie în Carmel, și acolo aflând un monah bătrân, i-a spus ceea ce a văzut și a auzit în vârful muntelui. Bătrânul auzind acestea, a socotit că s-a rătăcit dumnezeiescul Maxim și că toate acelea le-a văzut prin nălucire diavolească, numind rătăcit și amăgit pe luminătorul și povățuitorul celor rătăciți; și de atunci toți îl numeau rătăcit, și întorcându-se de către dânsul, îl goneau, ca să nu se apropie de cineva. Dar acest nerătăcit luminător a primit cu mare bucurie a se numi rătăcit, iar nu sfânt; ba încă se prefăcea totdeauna că este rătăcit, și când vorbea cu alții se făcea că este nebun, ca să piardă părerea cea trufașă și să rodească smerita cugetare, care păzește în om darul Sfântului Duh.

Pentru a citi mai mult despre Duhul Sfânt APĂSAȚI AICI.

Icoana Acatist Sfântului Cuvios Maxim Kavsokalivitul 13 ianuarie -a- pravila.ro
Icoana Acatist Sfântului Cuvios Maxim Kavsokalivitul 13 ianuarie

Pentru aceasta nu locuia într-un loc cu ceilalți, ci ca un rătăcit se muta din loc în loc; și oriunde se ducea, își făcea o colibă mică din iarbă și din frunze, cât numai să încapă trupul lui cel mult pătimitor; după puțină vreme o ardea și se ducea într-altă parte și își făcea alta. Apoi, iubea atât de mult lipsa și sărăcia, încât nu avea niciodată nici sapă, nici traistă, nici scaun, nici masă, nici oală, nici făină, nici untdelemn, nici vin, nici pâine, nici altceva din cele trebuitoare omului; ci aproape ca un om fără de trup își petrecea viața prin locuri pustii și neumblate.[…]

Într-acea vreme a venit la Sfântul Munte și Cuviosul părintele nostru Grigorie Sinaitul și așezându-se în schitul ce se numește Magula, s-a făcut dorit și iubit tuturor părinților Sfântului Munte, și mai ales liniștitorilor, pentru că era dascăl minunat al liniști și al rugăciunii; și a făcut cunoscut tuturor foarte bine meșteșugurile și măiestriile diavolilor, lucru care este foarte rar și anevoie de aflat.

Pentru aceasta, alergând la dânsul toți liniștitorii, se învățau de la el tainele sfintei rugăciuni, precum și care sunt semnele cele nerătăcitoare ale darului și care ale înșelăciunii vrăjmașului? Iar unii dintr-înșii i-au spus și despre Cuviosul Maxim, povestindu-i petrecerea lui supraomenească și nebunia lui cea prefăcută.

Auzind acestea dumnezeiescul Grigorie, s-a minunat și a poftit să-l vadă și să vorbească împreună cu el.

[…] Iar dumnezeiescul Grigorie, întrerupând pe cuviosul din cuvântarea lui, i-a zis: "Spune-mi, te rog, rugăciunea minții, prea cinstite părinte". Cuviosul zâmbind puțin, i-a zis lui: Nu voi ascunde de tine, părintele meu, minunea Născătoarei de Dumnezeu, care a făcut-o cu mine. Eu din tinerețile mele aveam multă credință către Doamna mea de Dumnezeu Născătoare, și o rugam cu lacrimi să-mi dea darul rugăciunii din inimă, și într-una din zile, mergând la biserica ei, după cum aveam obiceiul, am rugat-o iarăși cu nemăsurată fierbințeală a inimii mele; și când sărutam cu dragoste sfânta ei icoană, îndată am simțit în inimă o fierbințeală ce mi-a venit de la sfânta ei icoană, care nu mă ardea, ci mă răcea și mă îndulcea, pricinuind sufletului meu mare umilință.

Sfântul Cuvios Maxim Kavsokalivitul 13 ianuarie -e- pravila.ro
Sfântul Cuvios Maxim Kavsokalivitul 13 ianuarie

De atunci, părinte, a început mintea mea să zică neîncetat rugăciuni și inima se veselea cu pomenirea lui Iisus și a Sfintei de Dumnezeu Născătoare, făcând totdeauna pomenirea lor; din acea vreme niciodată n-a lipsit rugăciunea aceasta din inima mea: "Iartă-mă, părintele meu". Iar dumnezeiescul Grigorie a zis către dânsul: "Spune-mi sfinte, ți-a urmat vreodată după rugăciunea aceasta: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă", vreo arătare dumnezeiască sau vreun alt rod al Sfântului Duh?" Sfântul Maxim a zis către dânsul: "O! părinte, pentru acestea mă duceam prin locurile pustii și doream liniște totdeauna, pentru ca să dobândesc mai mult darul rugăciunii prin dragoste covârșitoare către Dumnezeu și pentru înălțarea minții către Domnul".

Pentru a citi mai mult depre Maica Domnului APĂSAȚI AICI.

Iar Sfântul Grigorie a zis către dânsul: "Rogu-te, părinte, să-mi spui, ai toate acestea pe care mi le-ai spus?" Atunci dumnezeiescul Maxim a zâmbit și a zis către dânsul: "Dă-mi să mănânc și nu mai cerceta nevrednicia mea". Iar Sfântul Grigorie a zis către dânsul: "O! de aș avea și eu nevrednicia ta, sfinte; însă te rog să-mi spui, când se înșală mintea ta, ce vede cu ochii cei gânditori? Și atunci poate mintea împreună cu inima să grăiască rugăciune?"

Iar dumnezeiescul Maxim a răspuns: "Ba nu poate, căci când vine darul Sfântului Duh în om, atunci încetează rugăciunea, fiindcă se stăpânește mintea cu totul de darul Sfântul Duh și nu mai poate să lucreze cu puterile ei, ci rămâne nelucrătoare și se supune numai Sfântului Duh; căci, unde voiește sfântul o duce, ori în aerul nematerialnic al dumnezeieștii lumini, ori într-o altă vedenie oarecare nepovestită, ori cum se întâmplă de mai multe ori, întru vorbirea dumnezeiască; și în scurt, precum voiește Domnul cel Sfânt, așa mângâie pe robii Săi, și după cum se cuvine fiecăruia, așa îi dă și drumul lui.

Ceea ce spun, poate să vadă cineva la prorocii și apostolii care s-au învrednicit a avea atâtea vedenii, măcar că oamenii îi batjocoreau și îi credeau rătăciți, beți și ieșiți din minte. Astfel prorocul Isaia a văzut pe Domnul pe scaun înălțat și pe Serafimi stând împrejurul Lui. Iar întâiul Mucenic Ștefan a văzut cerurile deschise și pe Iisus stând de-a dreapta Tatălui și alții au văzut altele.

Sfântul Cuvios Maxim Kavsokalivitul 13 ianuarie -a- pravila.ro
Sfântul Cuvios Maxim Kavsokalivitul 13 ianuarie

Într-acest chip și acum robii lui Hristos se învrednicesc a avea vedenii de multe feluri, pe care unii nu le cred și nici nu le primesc în nici un chip că sunt adevărate și socotesc că sunt niște rătăciri, iar pe cei care le văd îi cred că sunt rătăciți. Dar mă minunez foarte mult de aceasta, cum oamenii aceia s-au întunecat și au orbit și ca niște orbi cu sufletul nu cred ce a făgăduit nemincinosul Dumnezeu prin gura prorocului Ioil, acolo unde zice: "Voi vărsa darul Duhului meu peste tot credinciosul și peste robii și roabele mele". Acest dar l-a dat Domnul nostru și-l dă și acum, și-l va da până la sfârșitul veacului tuturor credincioșilor robilor Săi, după făgăduirea Sa.

Deci, când darul acesta al Sfântului Duh ar veni în cineva, nu-i arată cele obișnuite, nici cele simțite ale lumii acesteia, ci îi arată ceea ce n-a văzut niciodată, nici le-a zărit; și atunci mintea omului aceluia învață de la Sfântul Duh taine înalte și scumpe, pe care după cum zice dumnezeiescul Apostol Pavel, ochiul trupesc al omului nu poate să le vadă, nici mintea nu poate să le înțeleagă de la sine vreodată.

Pentru ca să înțelegi cum le vede mintea noastră, ia aminte la ceea ce voiesc să zic. Ceara când este departe de foc, este tare și se prinde de mâna omenească, iar după ce o pui în foc se topește și acolo se aprinde și toată se face lumină – dar nu este chip să nu se topească în foc și să nu se facă ca apa -, așa și mintea omului, când este singură, neunită cu Dumnezeu, înțelege acelea câte sunt ale puterii ei; iar când se va apropia de focul dumnezeirii și de Duhul cel Sfânt, atunci se stăpânește cu totul de acea dumnezeiască lumină, făcându-se toată lumină, și acolo în Sfântul Duh se aprinde și se topește de dumnezeieștile vederi, și nu este chip acolo în focul dumnezeirii să gândească cele trupești și cele ce ar voi.

Atunci dumnezeiescul Grigorie a zis către dânsul: "Mai sunt și alte asemenea, părintele meu, care sunt ale rătăcirii și ale înșelării". Iar marele Maxim i-a răspuns, zicând: "Altele sunt semnele înșelării și altele ale darului; căci duhul cel rău al înșelăciunii, când se apropie de om, îi tulbură mintea și îl sălbăticește, îi face inima aspră și o întunecă, îi pricinuiește temere, frică și trufie, îi slăbănogește ochii, îi tulbură creierii, îi înfiorează tot trupul, îi arată cu nălucire în ochii lui lumină nu strălucită și curată, ci roșie, și îi face mintea uimită și diavolească, și-l îndeamnă să zică cu gura lui cuvinte necuvioase și hulitoare. Și acela care vede însuși duhul înșelăciunii de mai multe ori, se iuțește și este plin de mânie, și smerenia nu o știe cu totul desăvârșit, nici plânsul cel adevărat și lacrimile, ci totdeauna se fălește cu isprăvile lui și, fără sfială și frică de Dumnezeu, se află în patimi și își iese cu totul din minți, ajungând la pierzare desăvârșită, din care înșelăciune să ne izbăvească Domnul pentru rugăciunile tale.

Sfântul Cuvios Maxim Kavsokalivitul 13 ianuarie -b- pravila.ro
Sfântul Cuvios Maxim Kavsokalivitul 13 ianuarie

Iar semnele darului sunt acestea: când se apropie de om darul Sfântului Duh, îi adună mintea, îl face să fie cu luare aminte și smerit, îi aduce înainte pomenirea morții, a păcatelor, a judecății ce va să fie și a muncii veșnice, și face sufletul lui lesne umilitor, a plânge și a se tângui, îi face și ochii lui blânzi și plini de lacrimi și cu cât se apropie de om, îl îmblânzește în sufletul lui și-l mângâie prin sfintele patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos, și prin nemărginita Lui iubire de oameni, pricinuind în mintea lui astfel de vedenii înalte și adevărate; întâi, despre puterea necuprinsă de minte a lui Dumnezeu, cum adică cu un cuvânt a adus toate făpturile dintru neființă în ființă.

Al doilea, despre puterea Lui cea nemărginită, care ține, ocârmuiește toate și are purtare de grijă pentru toate. Al treilea, necuprinderea și neînțelegerea Preasfintei Treimi, și despre noianul cel neurmat și neajuns al dumnezeieștii Ființe și celelalte. Iar atunci când se înalță mintea omului la acea dumnezeiască lumină, inima lui se face blândă și izvorăște roadele Sfântului Duh: bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, milostivirea, dragostea, smerenia și celelalte, primind sufletul lui o bucurie nepovestită".

Acestea după ce le-a auzit Sfântul Grigorie, a rămas uimit și se minuna de cele ce grăia dumnezeiescul Maxim; de aceea nu-l mai numea om, ci înger pământesc. Apoi l-a rugat mult, zicându-i: "Încetează, te rog, de a-ți mai arde coliba ta și odihnește-te într-un loc, ca să faci mai mult rod, folosind și pe mulți alții, ca un preaiscusit în fapta bună; căci iată, te-a ajuns bătrânețea, iar moartea vine de multe ori fără de vreme.

Pentru aceasta, împarte talantul, adică darul pe care l-ai luat și dumnezeiasca sămânță a învățăturii tale dă-o poporului lui Dumnezeu, prin șederea ta la un loc, mai înainte până nu te va ajunge sfârșitul vieții, ca să iei în ceruri plată mai multă, pentru folosul altora. Căci Domnul, dând apostolilor darul Preasfântului Duh, nu i-a trimis să-și petreacă viața lor în munți, ci la oameni, ca să se împărtășească și ei din darul acelora și cei păcătoși să se facă sfinți, prin sfințenia acelora.

Pentru aceasta a zis către dânșii: "Astfel să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor, și nu înaintea pietrelor". Deci, strălucească și lumina ta înaintea oamenilor, ca să vadă lucrurile tale cele bune și să slăvească pe Tatăl nostru Cel din ceruri. Lasă acum prefacerea ta că ești nebun, căci se pricinuiește sminteală celor ce nu știu isprăvile tale cele bune. Deci, ascultă sfătuirea mea, și fă precum îți zic, ca un prea bun prieten și frate al tău. Căci "frate pe frate ajutându-se, sunt ca o cetate îngrădită și întărită", zice dumnezeiasca Scriptură.

Aceste sfaturi ale dumnezeiescului Grigorie învățându-le și ceilalți bătrâni, asemenea și ei l-au sfătuit și l-au înduplecat să șadă într-un loc. Deci, dumnezeiescul Maxim, aflând o peșteră care este aproape de a lui Isaia, ca de trei mile, a făcut acolo o îngrăditură lată de un stânjen și lungă de unul, fără pietre, fără lemne, fără scânduri și fără piroane, ci numai cu ramuri și cu buruieni, după obiceiul lui; și i se părea că a făcut chilie. Acolo s-a așezat și de aici înainte n-a mai ars-o, ci a petrecut toată viața sa cu obișnuita lui nevoință și sărăcie, neavând nici măcar un ac sau cât de puțină pâine, păstrându-și tot aceeași sihăstrie mai presus de om, ca un fără de trup.

Fragment din Viața Sfântului Maxim Kavsokalivitul

Ornament-despartitor-v01

Etimologia / semnificația numelui Maxim

Pentru a citi Etimologia și semnificația numelui Maxim APĂSAȚI AICI.

Ornament-despartitor-v01

Icoana Sfântului Cuvios Maxim Kavsokalivitul

Icoana Sfântului Cuvios Maxim Kavsokalivitul 13 ianuarie -a- pravila.ro
Icoana Sfântului Cuvios Maxim Kavsokalivitul 13 ianuarie
Ornament-despartitor-v01

Zona Kapsocalivia din Sfântul Munte Athos

Ornament-despartitor-v01

Cuvinte ale Sfântului Cuvios Maxim Kavsokalivitul

Sunt multe viziuni care sunt amăgiri, dar altele sunt semnele amăgirii și altele ale harului. Astfel, duhul amăgirii, când se apropie de om, îi zăpăcește mintea și o sălbăticește; îi face inima aspră și o întunecă; îi pricinuiește frică, temere și mândrie; îi înăsprește ochii, îi tulbură creierul, îi înfioară tot trupul; îi iscă prin nălucire, în fața ochilor o lumină care nu strălucește și nu e curată, ci roșie; îi scoate mintea din frâu și o îndrăcește; îl mișcă să spună cu gura cuvinte necuviincioase și hulitoare. Și cel ce vede acest duh al amăgirii de multe ori, se mânie și se umple de furie. El nu cunoaște deloc smerenia nici plânsul și lacrima adevărată, ci totdeauna se laudă cu bunătățile lui; este plin de slava deșartă și fără înfrânare și temere de Dumnezeu și totdeauna este stăpânit de patimi. Iar la urmă de tot își iese cu totul din minți și vine la pierzania deplină. Fie ca Domnul să ne izbăvească de această amăgire.

Semnele harului

Sfântul Cuvios Maxim Kavsokalivitul 13 ianuarie -d- pravila.ro
Sfântul Cuvios Maxim Kavsokalivitul 13 ianuarie

Semnele harului sunt acestea: când vine la om harul Preasfântului Duh, îi adună mintea și-l face să fie cu luare aminte și smerit, îi aduce aminte de moarte, de păcatele lui, de judecata viitoare și de osânda veșnică; îi face sufletul de se frânge ușor, de plânge și se tânguiește; îi face ochii liniștiți și plini de lacrimi. Și cu cât se apropie mai mult de suflet, cu atât îl mângâie mai tare prin sfintele patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos și prin nemărginita Lui iubire de oameni și-i prilejuiește minții vederi înalte și adevărate:

  • cu privire la puterea cea necuprinsă a lui Dumnezeu, care cu un singur cuvânt le-a adus pe toate din neființă la ființă;
  • cu privire la puterea nemărginită, care singură cârmuiește și are grijă de toate;
  • cu privire la necuprinsul Sfintei Treimi și la noianul de nestrăbătut al ființei dumnezeiești și la celelalte.

Atunci mintea omului parcă este răpită de acea lumină și luminată de lumina cunoștinței dumnezeiești. Inima i se face senină și blândă și dă la iveală roadele Sfântului Duh: bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, compătimirea, iubirea, smerenia și celelalte. Sufletul lui primește astfel o bucurie de negrăit.

Iisus Hristos și Fecioara Maria

Unul dintre pustnicii pe care Grigorie i-a întâlnit în Athos este Sfântul Maxim din Capsocalivia († 1365). Despre acesta se dusese pretutindeni faima că putea citi inimile, putea dezvălui celor care veneau la el cele mai adânci taine și păcatele pe care se temeau să le mărturisească. Atât de mulți pelerini se străduiau să ajungă în îndepărtatul Munte Athos și apoi în sălbăticia unde se afla coliba lui Maxim, încât el a socotit de cuviință să se retragă din nou și din nou, tot mai adânc în pădure, pentru a regăsi singurătatea pe care o căuta. De fiecare dată când se muta el își ardea vechea colibă, de aici primindu-și supranumele – Kapsokalyvia înseamnă în greacă "colibă arsă". Dar nu era vreun loc în care Maxim să se poată ascunde. Întotdeauna pelerinii îl găseau. Au reușit să ajungă la el chiar și trimișii împăraților bizantini Ioan IV Cantacuzino și Ioan V Paleologul, care au cerut și ei sfatul sfântului.

Sfântul Grigorie l-a vizitat, de asemenea, pe Sfântul Maxim și probabil, Grigorie fiind la rândul său monah, Maxim nu s-a supărat. Sfântul Maxim Cavsocalivitul rostea și el Rugăciunea lui Iisus însă o dusese într-o nouă direcție: stând înaintea icoanei Sfintei Fecioare Maria, el repeta o rugăciune în care invoca numele lui Iisus și al Mariei. Nu știm ce zicea în rugăciunea sa; probabil că era o alcătuire proprie. Ceea ce făcea Maxim era deosebit.

Să avem bucuria lui Hristos

Hristos este bucuria, lumina cea adevărată, fericirea. Hristos este nădejdea noastră. Legătura cu Hristos este iubire, este dragoste, este înflăcărare, este dorință arzătoare după cele dumnezeiești. Hristos este totul, El este iubirea noastră, El este dragostea noastră. Dragostea lui Hristos este o dragoste ce nu se poate pierde. De acolo izvorăște bucuria.

Bucuria este Hristos Însuși. Este o bucurie ce te face alt om. Este o nebunie duhovnicească, dar în Hristos. Acest vin duhovnicesc te îmbată precum vinul cel curat. Așa cum spune David: Uns-ai cu undelemn capul meu, și paharul Tău este adăpându-mă ca un puternic (Psalmul 22, 5). Vinul duhovnicesc este curat, adevărat, foarte tare, și când îl bei, te îmbată. Această beție dumnezeiească este darul lui Dumnezeu ce se dă celor curați cu inima.

Postiți cât puteți, faceți câte metanii puteți, desfătați-vă de câte privegheri puteți, numai să fiți bucuroși. Să aveți bucuria lui Hristos. Este bucuria care ține veșnic, care poartă într-însa veșnica fericire. Este bucuria Domnului nostru, care aduce liniștea cea neclătinată, bucuria cea liniștită și liniștea cea fericită. Este bucuria cea plină de tot harul, care covârșește orice bucurie. Hristos voiește și simte mulțumire dacă răspândește bucuria, dacă îi îmbogățește pe cei credincioși ai Săi cu bucurie.
Mă rog ca bucuria noastră să fie deplină (I Ioan 1, 4).

Surse: Creștin Ortodox, Blog 1, Blog 2.

Ornament-despartitor-v01

Rugăciune către Sfântul Cuvios Maxim Kavsokalivitul

O, Sfinte Cuvioase Maxim, cu adevărat te-ai făcut icoană a strălucirilor Treimii, pe Athon ca pe Tabor suindu-te pentru a lua dumnezeiescul dar. Cu adevărat, Maicii Domnului ai slujit cu toată credința întru suspinurile inimii și ai luat prin sărutarea icoanei Sale darul rugăciunii neîncetate. Cu flacăra acesteia mistuie și gândurile mele cele rele și întru lumina pocăinței arată-mă lucrător cu umilință al poruncilor Domnului.
Cu ploaia lacrimilor tale ai făcut pământul inimii însutit roditor de gânduri dumnezeiești și cu lumina cuvintelor tale ai întărit corabia sufletelor celor încercate în marea vieții. Cu blândețe și înțelepciune ai îndreptat pe cei greșiți, iar acum cu secerea rugăciunii tale taie spinii patimilor din inima mea, făcându-mă sălaș al gândurilor bune.
Carte sfințită a monahilor te-ai arătat, descoperind tainele viețuirii întru lumina Duhului, celor ce însuflețiți de dragostea Cuvântului alergau pe calea întâlnirii cu Tatăl. Pe mine, cel ce rătăcesc pe căile multor păcate grele, cheamă-mă prin glasul rugăciunii către staulul pocăinței, unde Blândul Păstor așteaptă sosirea oii celei rătăcite.
Cu înfrânare aspră te-ai încins și petrecând multă vreme ca unul lepădat de lume, cu inimă arzândă de focul dorului dumnezeiesc, te rugai pentru pacea lumii. Și acum ne pomenește pe toți, ca să aflăm limanul împăcării cu Dumnezeu întru suspinurile pocăinței.
Întărește Biserica lui Hristos pe temelia adevărului și cu focul rugăciunii tale arde toți spinii ereziilor ce au răsărit în lanul Cuvântului. Întărește gândurile noastre pe stânca neclintită a smereniei, ca să biruim pe vrăjmașii care în toată vremea ne necăjesc pe noi cu suflarea viforului ispitelor.
Pe mine, cel ce cu nevrednicie voiesc a lăuda nevoințele tale cele mai presus de fire, cu acoperământul rugăciunii tale mă acoperă de toată mânia potrivnicilor și în vremea judecății lui Hristos să mă păzești pe mine de aruncarea în focul cel veșnic, ca să te cinstesc pe tine și să aduc veșnică închinăciune și slavă Tatălui, Fiului și Sfântului Duh în veci. Amin.

Ornament-despartitor-v01

Cantari

Tropar - Sfântul Cuvios Maxim Kavsokalivitul

Darul rugăciunii minții primind de la Dătătoarea milostivirii, Ai purtat în cămara inimii pe Focul Cel nestins al iubirii, Sfințit de roua Duhului, ai alergat pe pajiștea rugăciunii, Și îmbrăcându-te cu smerenia, ai aflat plata nepătimirii, Părinte Cuvioase Maxim, ca unul ce stai înaintea Treimii, Roagă-te să ne luminăm noi cu darul înțelepciuni.

Condac - Sfântul Cuvios Maxim Kavsokalivitul

În curgerile lacrimilor tale ai înecat pe vrăjmașul mântuirii, Și ai alergat cu dor spre lăcașurile sfințite ale Treimii, Văzând cuvioase, în oglinda Duhului tainele dumnezeiești, Te-ai făcut luminător lumii și stâlp al credinței creștinești.

Cântare de laudă la Sfântul Maxim Kavsokalivitul

Rugăciunea bate în inimă ca și inima însăși,
Rugăciunea inimii – ca și răsuflarea, Rugăciunea lăuntrică – lumina dinlăuntru,
Aceasta în Athos, s-a arătat în Maxim.
Maxim se înălța ca un duh fără trup,
Iradiind lumina rugăciunii;
A rugăciunii bucuria,
A rugăciunii toată îndestularea,
Prin rugăciune văzând cerurile deschise.
Prin rugăciune a văzut cum omul se preaslăvește,
Prin rugăciune s-a văzut alături de Hristos,
Prin rugăciune Sfânta și Preacurata lui i s-a înfățișat.
Sufletul lui Maxim șade în ceruri.
Sfântul Grigorie odată l-a întrebat:
Spune-mi, O dreptule Maxime, cum cunoști tu
Că vederile tale sunt bune, cum afli tu că nu sunt înșelătoare,
Închipuiri viclene ale șarpelui Satan?
De acolo știu, și de acolo aflu,
Care vederi sunt bune,
De acolo că ele îmi încălzesc inima și trupul cu o bucurie dulce,
Că duhul meu nu se tulbură, ci se umple de pace,
Și tânjește după ele cu dor liniștit;
De acolo știu că ele sunt bune.
Pentru că la semnul Sfintei Cruci ele stau încă cu mine
Ispita bucurie dulce nu poate să aducă.
De acolo știu că ele sunt bune,
Pentru că îmi aduc o pace binecuvântată care mă învăluie cu totul.

Pentru a citi Acatistul Sfântul Cuvios Maxim Kavsokalivitul APĂSAȚI AICI.

Ornament-despartitor-v01

Viața completă - Sfântul Cuvios Maxim Kavsokalivitul (Viețile Sfinților)

Cuviosul părinte Maxim, care a trăit la anul 1320, era din Lampsac, din părinți de neam bun, binecredincioși și îmbunătățiți, care fiindcă erau lipsiți de fii, rugau totdeauna pe Dumnezeu cu lacrimi ca să le dea un fiu; și, ascultându-le Dumnezeu rugămintea lor, le-a dat pe fericitul Maxim, pe care din Sfântul Botez l-au numit Manuil.

Apoi, socotindu-l părinții lui ca pe un dar al lui Dumnezeu, cum era cu adevărat, îl creșteau cu multă dragoste și sârguință, și-l învățau sfintele cărți. Când a ajuns copilul în vârstă, l-au adus și l-au băgat în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Rămânând Manuil în biserica aceasta, cânta cu dulce glas și cu dor dumnezeiesc, rugând pe Născătoarea de Dumnezeu cu multă umilință pentru mântuirea lui.

Și, într-adevăr, el părea un alt Samuil, sporind cu vârsta și cu darul, fiind lăudat și iubit de toți, căci nu avea cugete copilărești, ci de la începutul vârstei avea minte bărbătească; și mergea adeseori la niște bătrâni cuvioși, care se linișteau acolo aproape, să audă de la dânșii sfătuiri de suflet folositoare, petrecând împreună cu dânșii și slujindu-le când el era slobod, căci încă se afla întru supunerea părinților săi, și se povățuia de dânșii spre petrecere plăcută lui Dumnezeu. Apoi, dumnezeiescul dor aprinzându-se în inima lui, îl silea să iasă din lume și să meargă la liniște, ca să se îmbrace cu sfânta schimă a monahilor. Pentru aceasta, de multe ori se dezbrăca de hainele sale cele lumești și îmbrăca cu acelea pe săraci, iar el tremura de frig. Încă și pâine pe ascuns dădea celor flămânzi cu multă îndestulare; și pentru ca să-și ascundă fapta lui cea bună, se prefăcea înaintea părinților lui și înaintea altor cunoscuți și rudenii că este nebun; însă fapta lui cea bună nu se tăinuia.

Astfel el într-acest chip se nevoia spre faptele bune, prin care însemna că va avea mai pe urmă viață mai înaltă și mai presus de cele văzute. Dar părinții lui au uitat că l-au dăruit lui Dumnezeu și se pregăteau să-l însoare și să-l lege cu legăturile lumii, ca să vadă pe lângă ei pe doritul lor fiu și să se bucure de dânsul cât vor trăi. Dar bunul Manuil hrănind în mintea sa gândurile dumnezeiești, la 17 ani ai vârstei sale, a părăsit pe părinții săi și lumea, cum și toate cele din lume, ducându-se în muntele ce se numește Ganu, unde s-a îmbrăcat în chipul monahicesc, numindu-se Maxim, din Manuil, și s-a supus unui bătrân iscusit și lucrător de fapte bune, cu numele Marcu, ca să învețe petrecerea cea monahicească.

Căci se arăta celor bătrâni procopsit și vrednic în toate, în post, în priveghere, în rugăciune, în culcare pe jos, întru toată aspra petrecere și întru defăimarea lucrurilor deșarte și chiar a trupului său; el era iubit de toți, dar de starețul lui era certat pentru covârșitoarea și necurmata petrecere aspră ce avea.

Floare-Despartitoare

Însă n-a trecut mult și starețul lui, care a strălucit cu fapta bună în toată Macedonia, s-a dus la veșnicele lăcașuri. Iar dumnezeiescul Maxim ducându-se de acolo, a trecut prin Macedonia și prin munții de prin laturile cele de aproape, căutând să afle un bătrân îmbunătățit, precum era cel dintâi, și Dumnezeu i-a împlinit dorința sa. Căci, ducându-se în Muntele Papichiu, a aflat bărbați sfinți asemenea celor care locuiau sus pe dealuri, în peșteri și prin locuri pustii și nu aveau la ei nimic altceva, afară de rasele cele vechi, ce le purtau.

Petrecând împreună cu dânșii multă vreme, a întrupat în sine toate faptele bune cele mai presus de om, precum primește ceara cea moale chipurile peceților. Apoi s-a dus la Constantinopol, unde văzând acele frumoase biserici și închinându-se sfintelor moaște care erau puse acolo, a alergat la biserica Preasfintei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu, care se numea Odighitria, ca să vadă minunile cele mari ce se făceau acolo. Deci, văzându-le și închinându-se lor, mult s-a minunat și se gândea cât de mare slavă are în ceruri Născătoarea de Dumnezeu; apoi rămânând de tot uimit, a petrecut toată noaptea în biserică; și era fără încălțăminte în picioare, fără acoperământ pe cap, purtând numai o rasă de păr. Si din vederea lui cea umilită, se părea tuturor a fi un nebun; căci se prefăcea și el ca și acel mare Andrei, cel nebun pentru Hristos. Deci, toți se minunau de dânsul și-l socoteau într-adevăr nebun pentru Hristos.

Aflând despre dânsul marele împărat Andronic Paleologul (1282- 1328), l-a chemat la palatul împărătesc și a început a vorbi cu dânsul, în fața multora. Iar dumnezeiescul Maxim a răspuns către împărat, spunându-i multe din cuvintele Sfântului Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu, după cum avea obicei, și din dumnezeieștile Scripturi. Retorii cei mai iscusiți se minunau de dânsul, cum de știe cuvintele Sfântului Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu, precum și cealaltă scriptură. Dar fiindcă nu învățase gramatica, nu așeza cuvintele bine și după meșteșugul gramaticii; atunci marele logofăt Caniclie a zis către cei ce erau de față: "Glasul este al lui Iacob, iar mâinile sunt ale lui Isav".

Auzind acestea cuviosul, a plecat îndată de acolo, numindu-i deșerți de minte și nebuni și nu s-a mai dus la curtea împărătească. Iar la Sfântul Atanasie, care era atunci patriarh, se ducea adeseori și-i asculta cu bucurie dulcile lui cuvinte, numindu-l noul gură-de-aur. Iar patriarhul cunoscând fapta lui cea bună, s-a sârguit mult ca să-l pună în chinovia pe care o ridicase el în Constantinopol.

Floare-Despartitoare

Cuviosul n-a voit să se ducă și să se depărteze de biserica Născătoarei de Dumnezeu din Vlaherne, în ale cărei curți el petrecea în foame, sete, priveghere și în veghere de toată noaptea, cu rugăciuni, cu lacrimi și cu suspinuri necontenite, nevoindu-se în toate nopțile; iar ziua se făcea nebun cel cu adevărat înțelept, ca vântul plăcerii oamenilor să nu-i scuture roadele faptei bune.

După ce a zăbovit acolo vreme destulă, s-a dus la Tesalonic, ca să se închine marelui Dimitrie, izvorâtorul de mir; și împlinindu-și dorul său, de acolo s-a dus în Sfântul Munte al Athonului, înconjurându-l și închinându-se la sfintele mănăstiri; iar mai pe urmă s-a dus și la Sfânta Lavră a Sfântului Atanasie.

Aici, citind viața și nevoințele sfântului acestuia, precum și pe ale Sfântului Petru Athonitul, s-a minunat de liniștirea lui Petru și de viața cea chinovicească a lui Atanasie; deci, gândindu-se la sârguința pe care au avut-o amândoi spre a păzi poruncile lui Dumnezeu, a dorit să petreacă în locul acela și să urmeze nevoințele amândurora. Dar mai înainte de a începe viața aceasta, cugetătorul de Dumnezeu a întrebat pe sfinții părinți care pustniceau acolo ce petrecere să aibă mai întâi. Iar ei l-au sfătuit să se supună starețului și să se iscusească după cum se cuvine în isprăvile fericitei ascultări și pe urmă, după ce va pune temelie bună pe piatra lui Hristos, adică pe dumnezeiasca smerenie, care este începutul și rădăcina tuturor faptelor bune, atunci să se nevoiască și singur în liniște.

Acestea dacă le-a auzit cuviosul, s-a supus egumenului și s-a sălășluit acolo împreună cu ceilalți frați. Deci, mai întâi a început slujbele cele mai de jos și mai proaste, după cum este obiceiul, apoi a fost rânduit să cânte în strana bisericii pentru slava lui Dumnezeu. Căci încă de când era tânăr el se învăța Psaltirea, și cântând cu pricepere, își înălța mintea către Dumnezeu și vărsa multe lacrimi de umilință.

Același lucru îl făcea și când citea cuvintele sfinților, fiind cu totul uimit, minunându-se de nemărginita iubire de oameni a lui Dumnezeu, Care ne-a dat un dar ca acesta, prin Sfântul Duh, ca astfel să-L înțelegem, fiind noi încă cu trupul; apoi avea pururea inima aprinsă de focul dorului dumnezeiesc, care locuia într-însul. Pentru aceasta, deși era în mijlocul multora, era ca și cum s-ar fi întâmplat în pustietate; așa că niciodată nu se împiedica de la rugăciunea minții, adică de a zice din inimă: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă" – rugăciune pe care o făcea neîncetat, mișcându-se totdeauna în inima sa, lucru care este rar, și cu greu de aflat la alții.

Dar fericitul a dobândit din copilărie un dar ca acesta al rugăciunii, prin fapta lui cea bună și prin evlavia ce o avea către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Fiind el în ascultarea mânăstirii și făcând toate cele poruncite cu sârguință, ducea o viață aspră, asemenea celei de mai înainte, când era în biserica din Vlaherne; și nu avea nici chilie în lavră, nici vreun alt lucru din câte sunt pentru odihna trupească, ci numai hrana cea de nevoie și-o lua de la trapeză și mânca cu înfrânare, numai cât să trăiască; iar șederea o avea în strănile din tinda bisericii, fiindcă se nevoia cu nedormirea de toată noaptea și cu privegherea, după obiceiul său.

Floare-Despartitoare

Precum Muntele Sinai a chemat pe Moise, Carmelul pe Ilie, iar pustia pe Ioan Botezătorul, tot într-acest chip și pe Cuviosul Maxim l-a chemat Atonul, floarea munților, ca să înflorească drept într-însul, după cum zice psalmistul, ca un finic, și să rodească roadele Sfântului Duh. Căci în Duminica Sfinților Părinți, care este după dumnezeiasca Înălțare a lui Hristos, Dumnezeul nostru, i s-a arătat Născătoarea de Dumnezeu, având în brațe pe Domnul, și i-a zis: "Urmează-mi, prea credinciosule Maxime, și suie-te deasupra Athonului, să iei darul Sfântului Duh, după cum dorești". Văzând el această dumnezeiască vedenie de două și de trei ori, a lăsat Lavra cea mare și după șapte zile s-a suit pe creștetul muntelui, în Sâmbăta Cincizecimii sau a Rusaliilor, și a petrecut toată noaptea treaz, împreună cu alți monahi, care s-au dus după dumnezeiasca Liturghie. Dumnezeiescul Maxim a rămas singur acolo trei zile și trei nopți, rugându-se necontenit Domnului și Născătoarei de Dumnezeu, cu rugăciunea minții. Dar cine poate povesti ispitele pe care le-a uneltit vrăjmașul asupra sfântului, ca să-l izgonească de acolo?

Astfel se arătau fulgere și trăsnete, încât se clătina Muntele Atonului și se desfăceau pietrele și stâncile; însă toate acestea se făceau prin nălucirea diavolilor, în vremea nopții, ca să-l înfricoșeze. Ba încă și ziua se auzeau glasuri sălbatice și tulburări mari, ca și cum ar fi fost acolo aproape mulțime de oameni grozavi, care se suiau prin toate părțile muntelui spre vârf și se porneau asupra sfântului cu praștii și cu sulițe, ca să-l pogoare din vârful muntelui; fiindcă nu sufereau blestemații să locuiască sfântul acolo, dar toate acestea se arătau cu nălucire.

Însă dumnezeiescul Maxim având în sine darul Sfântului Duh nu se temea nicidecum, nici se îngrijea de aceasta; ci se îndeletnicea și se sârguia numai în rugăciunea minții, rugând pe Domnul și pe Născătoarea de Dumnezeu, ajutătoarea și părtinitoarea lui, care i s-a arătat cu multă mărire ca o împărăteasă, înconjurată de mulți boieri tineri, ținând în brațele sale pe Fiul ei și Ziditorul a toate.

Și cunoscând-o sfântul prin orbitoarea și dumnezeiasca lumină, care strălucea și lumina împrejur toate părțile acelea, apoi adeverindu-se deplin că nu era amăgire diavolească, ci vedenie dumnezeiască și arătare adevărată a Născătoarei de Dumnezeu, i-a grăit cu bucurie, zicând: "Bucură-te cea cu dar dăruită, Domnul este cu tine", și altele ca acestea; după aceea, căzând, s-a închinat Domnului și Născătoarei de Dumnezeu, auzind acestea de la Preasfânta Născătoare: "Primește dar asupra diavolilor, cinstite pătimitorule, și locuiește în Muntele Atonului; căci aceasta este voia Fiului meu, ca să te sui la vârful faptei bune și să te faci dascăl și povățuitor al multora, ca să-i mântuiești".

După aceasta, i s-a dat și pâine cerească, spre hrana și întărirea firii, fiindcă era de atâtea zile flămând și nemâncat; și îndată ce a luat pâinea și a băgat-o în gura sa, l-a înconjurat de sus o lumină dumnezeiască și a auzit laudă îngerească. Iar Născătoarea de Dumnezeu s-a suit în ceruri și bună mireasmă a rămas în vârful muntelui, încât sfântul a rămas uimit, căci nu voia să se coboare de acolo și să se lipsească de acea bună mireasmă și de acea strălucire; cu toate acestea, după trei zile, s-a pogorât din porunca Născătoarei de Dumnezeu, și s-a dus la biserica ei, ce se numește Panaghia, și petrecând acolo câteva zile, s-a suit iarăși în vârf și a sărutat locul acela în care stătuse cu slavă Născătoarea de Dumnezeu și cerea iarăși cu lacrimi dumnezeiasca ei arătare. Însă lumină nu a mai văzut, iar bună mireasmă a mirosit fără de sațiu, ca și mai înainte, și s-a umplut de bucurie și de veselie negrăită. Aceasta a urmat de trei ori, când s-a suit în vârf, dar pe Născătoarea de Dumnezeu n-a mai văzut-o ca întâia oară.

De atunci s-a coborât la poalele muntelui, ca prorocul Ilie în Carmel, și acolo aflând un monah bătrân, i-a spus ceea ce a văzut și a auzit în vârful muntelui. Bătrânul auzind acestea, a socotit că s-a rătăcit dumnezeiescul Maxim și că toate acelea le-a văzut prin nălucire diavolească, numind rătăcit și amăgit pe luminătorul și povățuitorul celor rătăciți; și de atunci toți îl numeau rătăcit, și întorcându-se de către dânsul, îl goneau, ca să nu se apropie de cineva. Dar acest nerătăcit luminător a primit cu mare bucurie a se numi rătăcit, iar nu sfânt; ba încă se prefăcea totdeauna că este rătăcit, și când vorbea cu alții se făcea că este nebun, ca să piardă părerea cea trufașă și să rodească smerita cugetare, care păzește în om darul Sfântului Duh.

Floare-Despartitoare

Pentru aceasta nu locuia într-un loc cu ceilalți, ci ca un rătăcit se muta din loc în loc; și oriunde se ducea, își făcea o colibă mică din iarbă și din frunze, cât numai să încapă trupul lui cel mult pătimitor; după puțină vreme o ardea și se ducea într-altă parte și își făcea alta. Apoi, iubea atât de mult lipsa și sărăcia, încât nu avea niciodată nici sapă, nici traistă, nici scaun, nici masă, nici oală, nici făină, nici untdelemn, nici vin, nici pâine, nici altceva din cele trebuitoare omului; ci aproape ca un om fără de trup își petrecea viața prin locuri pustii și neumblate.

Și numai o colibă mică își făcea, precum am zis, și după ce petrecea puțină vreme într-însa, o ardea și pleca de acolo; pentru aceasta se și numea rătăcit și "cavsocalivitis" (arzător de colibe), deși mulți nu cunoșteau dumnezeiescul dar care îl acoperea și locuia într-însul și nici nădejdea care îl înroura și rugăciunea cea necontenită, care îl îndulcea.

Dar cine poate să spună foamea și setea pe care le răbda, goliciunea, frigul, înghețurile iernii, arșițele verii, petrecând fără acoperământ de casă, fără a doua haină, desculț, neavând de la nimeni nici o cercetare, fără numai dacă era silit de nevoia firii, a merge vreodată la vreun frate ca să-și mângâie corpul cel mult chinuit cu puțină pâine și sare și cu puțin vin, dacă s-ar fi aflat. Ar putea să zică cineva că pentru dânsul a spus Hristos în Sfânta Sa Evanghelie: Căutați la păsările cerului, că nici seamănă, nici seceră, nici adună în hambare, și Tatăl vostru le hrănește pe ele. Căci acest sfânt era ca o pasăre a cerului sau, mai bine zis, ca un fără de corp locuia în pustie. Și, într-adevăr, de-a pururea acest pomenit Maxim, după cum zice Apostolul Pavel, și-a răstignit trupul cu patimile și cu poftele.

Cine să nu se minuneze de o petrecere îngerească ca aceasta? Cine să nu se înspăimânteze auzind nevoințele lui mai presus de om; adică răbdarea lui cea mare, privegherea de toată noaptea, lacrimile cele de-a pururea curgătoare, necurmata rugăciune, metaniile cele multe, lovirea capului său de pământul pietros, liniștea, blândețea și smerenia lui; pentru aceea și locaș al Sfântului Duh s-a făcut ca un alt Petru Athonitul și ca alt Atanasie cel Mare, cărora se nevoia să le urmeze din toate puterile sale; sau, mai bine zis, pe începătorii monahilor, pe Pavel, zis Tebeul și pe marele Antonie i-a râvnit și la înălțimile faptelor bune ale acelora a ajuns.

Pentru aceasta și mintea lui, ca și a acelora, vedea descoperirile tainelor dumnezeiești. Dar acestea când s-au făcut cunoscute și s-au arătat altora? Atunci, când el s-a făcut cunoscut că nu este rătăcit la minte și când a petrecut împreună cu alți sfinți bătrâni și mari sihaștri, care se minunau și se cucereau de dumnezeiescul Maxim, pentru nevoințele lui cele mari, pe care îl bănuiseră cum că ar fi rătăcit, după cum mai înainte s-a spus; iar când au petrecut împreună cu dânsul, au cunoscut dumnezeiescul dar, care locuia într-însul; și de atunci nu-l mai numeau rătăcit și înșelat, ci-i ziceau cinstitul Maxim și luminătorul cel prea strălucit.

Într-acea vreme a venit la Sfântul Munte și Cuviosul părintele nostru Grigorie Sinaitul și așezându-se în schitul ce se numește Magula, s-a făcut dorit și iubit tuturor părinților Sfântului Munte, și mai ales liniștitorilor, pentru că era dascăl minunat al liniștei și al rugăciunii; și a făcut cunoscut tuturor foarte bine meșteșugurile și măiestriile diavolilor, lucru care este foarte rar și anevoie de aflat.

Floare-Despartitoare

Pentru aceasta, alergând la dânsul toți liniștitorii, se învățau de la el tainele sfintei rugăciuni, precum și care sunt semnele cele nerătăcitoare ale darului și care ale înșelăciunii vrăjmașului? Iar unii dintr-înșii i-au spus și despre Cuviosul Maxim, povestindu-i petrecerea lui supraomenească și nebunia lui cea prefăcută.

Auzind acestea dumnezeiescul Grigorie, s-a minunat și a poftit să-l vadă și să vorbească împreună cu el. Deci, a trimis câțiva dintre ucenicii săi ca să cheme pe fericitul Maxim la dânsul. Ducându-se trimișii la coliba lui și negăsindu-l acolo, l-au căutat în zadar prin împrejurimi, timp de două zile, fiindcă era vreme de iarnă și el locuia prin peșterile din desișurile pustiei. Deci, ostenindu-se mult, au mers la chilia Sfântului Mamant, ca să se odihnească puțin, și a sosit acolo îndată și Sfântul Maxim cel căutat, care a heretisit pe toți cei ce se aflau acolo, numind pe fiecare după numele său; și mai înainte a spus dorința Cuviosului Grigorie, cum că voiește să plece din Sfântul Munte și să meargă la Paroria, cum și multe de acestea. Iar frații cei trimiși i-au adus la cunoștință dorința starețului lor și el îndată a plecat împreună cu dânșii la Grigorie, cântând psalmul: Ridicat-am ochii mei la munți, de unde va veni ajutorul meu, și celelalte.

Când a ajuns la chilia lui Grigorie, dumnezeiescul Maxim a zis către cei trimiși: "Bătrânul acum se odihnește, fiind foarte obosit de rugăciune; pentru aceasta liniștiți-vă și voi puțin, și eu asemenea mă voi odihni, până voi vedea pe bătrânul". Și așa au intrat în pădure, rugându-se cu lacrimi și cântând astfel: "Să se îndrepteze Doamne pașii mei înaintea Ta și să nu mă stăpânească toată fărădelegea".

Săvârșind tot psalmul, a fost chemat de dumnezeiescul Grigorie și îndată a mers. După ce au vorbit acolo cu toții despre diferite lucruri, Grigorie a scos pe ceilalți afară și a oprit la sine pe purtătorul de Dumnezeu Maxim, vrând să se înștiințeze de la dânsul chiar, de toate cele auzite de la alții.

Deci, fiind întrebat Cuviosul Maxim de dumnezeiescul Grigorie, despre petrecerea și lucrarea cea duhovnicească, Sfântul Maxim a răspuns: "Iartă-mă, că eu sunt omul rătăcit și înșelat". Iar bătrânul a zis: "Lasă acum acestea, și spune-mi pentru Domnul fapta ta cea bună, ca să mă luminez, iar de nu, măcar să vorbim împreună despre fapta cea bună și să ne folosim unul altuia, căci eu nu voi arăta cele grăite de tine la ceilalți, care împiedică pe aproapele cu cuvintele cele rele și neiscusite, căci eu iubesc pe aproapele ca pe mine însumi. Deci, spune-mi mă rog pentru Domnul, fapta ta cea bună".

Atunci dumnezeiescul Maxim i-a arătat câte a făcut și câte a pătimit din tinerețile lui, adică dumnezeiasca râvnă, care o avea pentru Dumnezeu, fugirea de lume, supunerea lui, nebunia cea prefăcută, nevoințele cele sihăstrești, înfricoșata vedere a Născătoarei de Dumnezeu, lumina care l-a înconjurat atunci când era în creștetul Atonului, și care și alte dăți l-a înconjurat, cum și ispitele diavolilor.

Floare-Despartitoare

Iar dumnezeiescul Grigorie, întrerupând pe cuviosul din cuvântarea lui, i-a zis: "Spune-mi, te rog, rugăciunea minții, prea cinstite părinte". Cuviosul zâmbind puțin, i-a zis lui: Nu voi ascunde de tine, părintele meu, minunea Născătoarei de Dumnezeu, care a făcut-o cu mine. Eu din tinerețile mele aveam multă credință către Doamna mea de Dumnezeu Născătoare, și o rugam cu lacrimi să-mi dea darul rugăciunii din inimă, și într-una din zile, mergând la biserica ei, după cum aveam obiceiul, am rugat-o iarăși cu nemăsurată fierbințeală a inimii mele; și când sărutam cu dragoste sfânta ei icoană, îndată am simțit în inimă o fierbințeală ce mi-a venit de la sfânta ei icoană, care nu mă ardea, ci mă răcea și mă îndulcea, pricinuind sufletului meu mare umilință.

De atunci, părinte, a început mintea mea să zică neîncetat rugăciuni și inima se veselea cu pomenirea lui Iisus și a Sfintei de Dumnezeu Născătoare, făcând totdeauna pomenirea lor; din acea vreme niciodată n-a lipsit rugăciunea aceasta din inima mea: "Iartă-mă, părintele meu". Iar dumnezeiescul Grigorie a zis către dânsul: "Spune-mi sfinte, ți-a urmat vreodată după rugăciunea aceasta: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă", vreo arătare dumnezeiască sau vreun alt rod al Sfântului Duh?" Sfântul Maxim a zis către dânsul: "O! părinte, pentru acestea mă duceam prin locurile pustii și doream liniște totdeauna, pentru ca să dobândesc mai mult darul rugăciunii prin dragoste covârșitoare către Dumnezeu și pentru înălțarea minții către Domnul".

Iar Sfântul Grigorie a zis către dânsul: "Rogu-te, părinte, să-mi spui, ai toate acestea pe care mi le-ai spus?" Atunci dumnezeiescul Maxim a zâmbit și a zis către dânsul: "Dă-mi să mănânc și nu mai cerceta nevrednicia mea". Iar Sfântul Grigorie a zis către dânsul: "O! de aș avea și eu nevrednicia ta, sfinte; însă te rog să-mi spui, când se înșală mintea ta, ce vede cu ochii cei gânditori? Și atunci poate mintea împreună cu inima să grăiască rugăciune?"

Iar dumnezeiescul Maxim a răspuns: "Ba nu poate, căci când vine darul Sfântului Duh în om, atunci încetează rugăciunea, fiindcă se stăpânește mintea cu totul de darul Sfântul Duh și nu mai poate să lucreze cu puterile ei, ci rămâne nelucrătoare și se supune numai Sfântului Duh; căci, unde voiește sfântul o duce, ori în aerul nematerialnic al dumnezeieștii lumini, ori într-o altă vedenie oarecare nepovestită, ori cum se întâmplă de mai multe ori, întru vorbirea dumnezeiască; și în scurt, precum voiește Domnul cel Sfânt, așa mângâie pe robii Săi, și după cum se cuvine fiecăruia, așa îi dă și drumul lui.

Ceea ce spun, poate să vadă cineva la prorocii și apostolii care s-au învrednicit a avea atâtea vedenii, măcar că oamenii îi batjocoreau și îi credeau rătăciți, beți și ieșiți din minte. Astfel prorocul Isaia a văzut pe Domnul pe scaun înălțat și pe Serafimi stând împrejurul Lui. Iar întâiul Mucenic Ștefan a văzut cerurile deschise și pe Iisus stând de-a dreapta Tatălui și alții au văzut altele.

Într-acest chip și acum robii lui Hristos se învrednicesc a avea vedenii de multe feluri, pe care unii nu le cred și nici nu le primesc în nici un chip că sunt adevărate și socotesc că sunt niște rătăciri, iar pe cei care le văd îi cred că sunt rătăciți. Dar mă minunez foarte mult de aceasta, cum oamenii aceia s-au întunecat și au orbit și ca niște orbi cu sufletul nu cred ce a făgăduit nemincinosul Dumnezeu prin gura prorocului Ioil, acolo unde zice: "Voi vărsa darul Duhului meu peste tot credinciosul și peste robii și roabele mele". Acest dar l-a dat Domnul nostru și-l dă și acum, și-l va da până la sfârșitul veacului tuturor credincioșilor robilor Săi, după făgăduirea Sa.

Floare-Despartitoare

Deci, când darul acesta al Sfântului Duh ar veni în cineva, nu-i arată cele obișnuite, nici cele simțite ale lumii acesteia, ci îi arată ceea ce n-a văzut niciodată, nici le-a zărit; și atunci mintea omului aceluia învață de la Sfântul Duh taine înalte și scumpe, pe care după cum zice dumnezeiescul Apostol Pavel, ochiul trupesc al omului nu poate să le vadă, nici mintea nu poate să le înțeleagă de la sine vreodată.

Pentru ca să înțelegi cum le vede mintea noastră, ia aminte la ceea ce voiesc să zic. Ceara când este departe de foc, este tare și se prinde de mâna omenească, iar după ce o pui în foc se topește și acolo se aprinde și toată se face lumină – dar nu este chip să nu se topească în foc și să nu se facă ca apa -, așa și mintea omului, când este singură, neunită cu Dumnezeu, înțelege acelea câte sunt ale puterii ei; iar când se va apropia de focul dumnezeirii și de Duhul cel Sfânt, atunci se stăpânește cu totul de acea dumnezeiască lumină, făcându-se toată lumină, și acolo în Sfântul Duh se aprinde și se topește de dumnezeieștile vederi, și nu este chip acolo în focul dumnezeirii să gândească cele trupești și cele ce ar voi.

Atunci dumnezeiescul Grigorie a zis către dânsul: "Mai sunt și alte asemenea, părintele meu, care sunt ale rătăcirii și ale înșelării". Iar marele Maxim i-a răspuns, zicând: "Altele sunt semnele înșelării și altele ale darului; căci duhul cel rău al înșelăciunii, când se apropie de om, îi tulbură mintea și îl sălbăticește, îi face inima aspră și o întunecă, îi pricinuiește temere, frică și trufie, îi slăbănogește ochii, îi tulbură creierii, îi înfiorează tot trupul, îi arată cu nălucire în ochii lui lumină nu strălucită și curată, ci roșie, și îi face mintea uimită și diavolească, și-l îndeamnă să zică cu gura lui cuvinte necuvioase și hulitoare. Și acela care vede însuși duhul înșelăciunii de mai multe ori, se iuțește și este plin de mânie, și smerenia nu o știe cu totul desăvârșit, nici plânsul cel adevărat și lacrimile, ci totdeauna se fălește cu isprăvile lui și, fără sfială și frică de Dumnezeu, se află în patimi și își iese cu totul din minți, ajungând la pierzare desăvârșită, din care înșelăciune să ne izbăvească Domnul pentru rugăciunile tale.

Iar semnele darului sunt acestea: când se apropie de om darul Sfântului Duh, îi adună mintea, îl face să fie luător aminte și smerit, îi aduce înainte pomenirea morții, a păcatelor, a judecății ce va să fie și a muncii veșnice, și face sufletul lui lesne umilitor, a plânge și a se tângui, îi face și ochii lui blânzi și plini de lacrimi și cu cât se apropie de om, îl îmblânzește în sufletul lui și-l mângîie prin sfintele patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos, și prin nemărginita Lui iubire de oameni, pricinuind în mintea lui astfel de vedenii înalte și adevărate; întâi, despre puterea necuprinsă de minte a lui Dumnezeu, cum adică cu un cuvânt a adus toate făpturile dintru neființă în ființă.

Al doilea, despre puterea Lui cea nemărginită, care ține, ocârmuiește toate și are purtare de grijă pentru toate. Al treilea, necuprinderea și neînțelegerea Preasfintei Treimi, și despre noianul cel neurmat și neajuns al dumnezeieștii Ființe și celelalte. Iar atunci când se înalță mintea omului la acea dumnezeiască lumină, inima lui se face blândă și izvorăște roadele Sfântului Duh: bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, milostivirea, dragostea, smerenia și celelalte, primind sufletul lui o bucurie nepovestită".

Floare-Despartitoare

Acestea după ce le-a auzit Sfântul Grigorie, a rămas uimit și se minuna de cele ce grăia dumnezeiescul Maxim; de aceea nu-l mai numea om, ci înger pământesc. Apoi l-a rugat mult, zicându-i: "Încetează, te rog, de a-ți mai arde coliba ta și odihnește-te într-un loc, ca să faci mai mult rod, folosind și pe mulți alții, ca un preaiscusit în fapta bună; căci iată, te-a ajuns bătrânețea, iar moartea vine de multe ori fără de vreme.

Pentru aceasta, împarte talantul, adică darul pe care l-ai luat și dumnezeiasca sămânță a învățăturii tale dă-o poporului lui Dumnezeu, prin șederea ta la un loc, mai înainte până nu te va ajunge sfârșitul vieții, ca să iei în ceruri plată mai multă, pentru folosul altora. Căci Domnul, dând apostolilor darul Preasfântului Duh, nu i-a trimis să-și petreacă viața lor în munți, ci la oameni, ca să se împărtășească și ei din darul acelora și cei păcătoși să se facă sfinți, prin sfințenia acelora.

Pentru aceasta a zis către dânșii: "Astfel să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor, și nu înaintea pietrelor". Deci, strălucească și lumina ta înaintea oamenilor, ca să vadă lucrurile tale cele bune și să slăvească pe Tatăl nostru Cel din ceruri. Lasă acum prefacerea ta că ești nebun, căci se pricinuiește sminteală celor ce nu știu isprăvile tale cele bune. Deci, ascultă sfătuirea mea, și fă precum îți zic, ca un prea bun prieten și frate al tău. Căci "frate pe frate ajutându-se, sunt ca o cetate îngrădită și întărită", zice dumnezeiasca Scriptură.

Aceste sfaturi ale dumnezeiescului Grigorie învățându-le și ceilalți bătrâni, asemenea și ei l-au sfătuit și l-au înduplecat să șadă într-un loc. Deci, dumnezeiescul Maxim, aflând o peșteră care este aproape de a lui Isaia, ca de trei mile, a făcut acolo o îngrăditură lată de un stânjen și lungă de unul, fără pietre, fără lemne, fără scânduri și fără piroane, ci numai cu ramuri și cu buruieni, după obiceiul lui; și i se părea că a făcut chilie. Acolo s-a așezat și de aici înainte n-a mai ars-o, ci a petrecut toată viața sa cu obișnuita lui nevoință și sărăcie, neavând nici măcar un ac sau cât de puțină pâine, păstrându-și tot aceeași sihăstrie mai presus de om, ca un fără de trup.

După aceea și-a săpat mormântul aproape de chilia sa, și în toate zilele mergând acolo, în vremea Utreniei, plângea singur și cânta imnurile jalnice ce se cântă la morți, după asemănarea aceasta: "Cela ce ai împodobit cerul cu stelele, ca un Dumnezeu", pe care imnuri singur le-a alcătuit.

Deci, șezând în chilia sa, se nevoia cu aceeași nevoință mai presus de om. Iar diavolii adunându-se, făceau război cu sfântul în fiecare zi și se sârguiau să-l izgonească din locul acela; dar în deșert se osteneau blestemații, căci erau goniți de rugăciunea cuviosului cea fierbinte și ca un fum se risipeau. Apoi o putere dumnezeiască cu totul nebiruită îl acoperea de aici înainte; putere care se arată în chip de foc celor vrednici de o vedere ca aceasta, și arde de tot pe vrăjmașii lui.

Sfântul Cuvios Maxim Kavsokalivitul 13 ianuarie -c- pravila.ro
Sfântul Cuvios Maxim Kavsokalivitul 13 ianuarie

De aceea, el vindeca pe mulți numai cu cuvântul său, și pe diavoli îi izgonea din oameni, precum am cunoscut acest lucru prea adevărat; după aceea, trimitea pe oameni în pace să meargă la locurile lor, poruncindu-le să se depărteze de vorbirea de rău, de nedreptate, de jurământul strâmb, de beție, de desfrânare, să postească de carne, să dea milostenie după putere, și să se curețe de tot păcatul prin pocăință; și într-acest chip să se împărtășească cu Preacuratele Taine la praznicele cele mari și vestite, ca să fie totdeauna sănătoși.

Încă și pe un monah, anume Mercurie, l-a îndemnat odată cuviosul ca să izgonească pe dracul dintr-un îndrăcit; și acolo, înaintea cuviosului, a certat Mercurie pe duhul cel rău și viclean, cu numele lui Iisus Hristos, și cu preaslăvire a tămăduit pe cel îndrăcit. Iar pe un ucenic al unui stareț, care era supărat rău de un diavol, întâlnindu-l în cale cuviosul, i-a poruncit să păzească ascultarea desăvârșită către bătrânul său, să se depărteze de brânză, de vin și de necurăție și se va tămădui în numele lui Iisus Hristos. Și, o! minune, mergând după cuvântul acesta, s-a tămăduit.

Într-una din zile au mers la cuviosul niște monahi din lavră pentru sfat, iar împreună cu dânșii a mers și un mirean; cum a văzut cuviosul pe mirean, l-a izgonit de departe, zicându-i că este achindinean (Achindin era un eretic) și necredincios, cu toate că nu-l știa nimeni altul că este astfel, până în ceasul acela. Iar sfântul se împotrivea lui Achindin și-l numea cacochindinos (adică primejdios), și îndrăcit, părtaș la tot eresul și slujitor al lui Antihrist; pentru aceasta pe niște eretici ca aceștia îi izgonea și-i anatematiza cuviosul pe față.

Alți monahi iarăși au mers la cuviosul și, cum i-a văzut de departe, a strigat cu glas mare: "Alungați înapoi pe masalianul, zicându-i pe nume, și apoi să veniți la mine". Acest lucru auzind acei monahi, s-au cutremurat și izgonind din tovărășia lor pe rău credinciosul acela masalian, au mers la sfântul.

Un monah voia să călătorească la Constantinopol cu un caiac al Tesalonicului, pentru o trebuință; iar cuviosul nu l-a lăsat, spunându-i mai înainte primejdia. Dar după trei zile de la pornire, s-a scufundat în mare caiacul acela cu toți oamenii. Alt caiac a venit în limanul Lavrei, și oamenii acelui caiac au mers la cuviosul, având cu ei și un om îndrăcit, care avea pe diavolul nesaturării, căci mânca cât mănâncă cinci oameni și tot nu se sătura.

Pe acesta aruncându-l la picioarele cuviosului, l-au rugat ca să-l izbăvească de acest duh; atunci sfântul luând o bucată de pâine uscată, a dat-o celui ce pătimea, zicându-i: "În numele Domnului nostru Iisus Hristos numai atât să mănânci, că te vei sătura, și să fii în pace". De atunci înainte s-a izbăvit acel om de diavolul nesațiului, și nu mânca mai mult decât măsura dată de sfânt. Pentru aceasta, lepădându-se de lume și de cele din lume, s-a făcut monah și s-a sălășluit aproape de sfântul; apoi, povățuindu-se de dânsul, a sporit cu darul lui Dumnezeu în fapta cea bună și s-a făcut un monah preaiscusit.

Un monah, anume Varlaam, ucenic al unui bătrân oarecare, a fost ocărât de cuviosul pentru neascultarea ce o arăta către bătrânul său, și i-a zis: "Pentru aceste greșeli ale tale, vei avea un rău sfârșit și ai să mori înghețat de frig". Lucru care s-a și întâmplat; căci s-au împlinit cele zise mai înainte de cuviosul. Unui alt monah, cu numele Atanasie i-a spus cuviosul mai înainte că va fi omorât de ismailiteni; și s-a întâmplat și această prorocire a cuviosului. Atât era de bogat fericitul prin darul Sfântului Duh, încât și cele ce erau departe le vedea, ca și cum ar fi fost aproape și cele ce aveau să fie, le cunoștea mai înainte și le spunea, ca și cum ar fi fost de față.

Floare-Despartitoare

Apoi chiar și venirea împăraților a cunoscut-o mai înainte, și a zis: "Împărații grecilor voiesc să vie la mine ca să audă prorocie și să ia mai înainte înștiințare de cele ce vor să fie, iar nu ca să se folosească". După puțin timp au venit la dânsul Ioan VI Cantacuzino (1347-1354) și Ioan V Paleologul (1341-1391), care atunci împărățeau împreună, cărora le-a prorocit cuviosul toate câte avea să li se întâmple, povățuindu-i să îndure toate neplăcerile ce au să vie asupra lor.

Apoi le-a dat învățătură și i-a îndemnat la fapte folositoare de suflet și potrivite împăraților, pe care nu le arătăm aici, pentru scurtarea istoriei. Iar când au plecat de acolo împărații, fiind petrecuți de sfântul, a zis către Cantacuzino: "Iată egumenul mânăstirii!"

Iar către Ioan Paleologul a zis: "Stăpânește, nestăpânitule, și nu te înșela; căci împărăția ta va fi mică și slabă și-ți va aduce multe tulburări". După aceasta le-a zis: "Bucurați-vă și mergeți în pace". Trecând puțină vreme, a trimis în Constantinopol lui Ioan Cantacuzino o bucată de pâine uscată, o ceapă și un usturoi.

Prin aceasta i-a vestit de mai înainte, că se va face monah și va mânca astfel de hrană; ceea ce s-a și întâmplat, căci după puțin timp, fiind silit de Ioan Paleologul, s-a făcut monah, fără voia sa, și atunci când mânca pâine și ceapă, și-a adus aminte de prorocia Cuviosului și se minuna. Asemenea și Ioan Paleologul, aducându-și aminte de prorociile cuviosului, după ce s-au împlinit toate cele prorocite, s-a minunat, lăudându-l foarte mult.

Preasfințitul patriarh Calist, mergând în Serbia cu tot clerul său, pentru unirea și pacea Bisericii, și trecând prin Sfântul Munte al Atonului, a mers la locul Sfântului Maxim, ca să-l vadă; iar cuviosul a ieșit întru întâmpinarea lui și a luat binecuvântare de la dânsul; iar după sărutare a zis în glumă către cei ce erau de față: "Bătrânul acesta a pierdut pe baba sa" și altele; și după ce au vorbit mult timp împreună, l-a petrecut cântând: "Fericiți cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului".

Prin aceasta le vestea moartea și îngroparea lor acolo, lucru care s-a și întâmplat; căci mergând patriarhul cu clerul său în Serbia, după un scurt timp, au murit cu toții acolo, fiind otrăviți, după cum spun cei mai mulți, iar după cum scriu bizantinii, din pricina văzduhului, și s-au îngropat acolo, în biserica sârbilor. Deci, s-a împlinit prorocia cuviosului, care a făcut-o pentru împărați și pentru patriarh.

Floare-Despartitoare

Un sihastru cu numele Metodie, mergând într-o zi la cuviosul, a văzut o lumină dumnezeiască strălucind împrejurul lui și n-a îndrăznit a se apropia de dânsul, până când i-a poruncit cuviosul.

Se mai povestește de mulți un lucru minunat despre cuviosul, cum că primea pâine cerească. Odată, în vreme de iarnă, a mers bolnicerul (medicul) lavrei, anume Grigorie, spre cetatea lui, împreună cu alt frate și, de multă zăpadă ce căzuse, era acoperit locul și urme de om nu se vedeau nicăieri; dar, făcând drum cu multă osteneală, au mers la locul cuviosului, având cu ei pâine, vin și altele trebuitoare pentru mângâiere.

Intrând în coliba lui, au văzut pâine caldă și curată, din care ieșea miros atât de plăcut, încât a umplut coliba lui de bună mireasmă; iar ei, cercetând să vadă dacă se află în colibă vreun semn de foc, și neaflând, au rămas uimiți, minunându-se de acea pâine cerească. Deci, căzând la picioarele sfântului, cereau să le dea și lor o bucată din acea pâine.

Milostivindu-se cuviosul, a tăiat jumătate din pâine și le-a dat, zicând către dânșii: "Mâncați și luați aminte să nu spuneți cuiva din cele ce ați văzut, cât voi trăi eu". Încă și apă de băut a dat prietenilor săi, după cum martor îmi este Dumnezeu, că mai pe urmă, după adormirea cuviosului, ne-au spus nouă unii din cei ce s-au împărtășit din această băutură cerească. Iar alți frați ne-au spus cum că apa mării, cu rugăciune o făcea dulce și o bea.

Altă dată, în vremea culesului de vii, au mers la dânsul doi monahi, și după ce au băut puțin, cuviosul a luat o bucată de pâine și le-a dat, zicând: "Duceți-vă mai degrabă la mânăstirea lui Dorotei, ca să nu vă primejduiți pe cale de furtună"; iar ei se minunau că le-a zis că are să fie furtună, pentru că aerul și timpul erau liniștite, și nori nu se vedeau nicidecum. Cu toate acestea, mai înainte ca ei să ajungă la mânăstirea lui Dorotei, cerul s-a schimbat într-un chip înfricoșat și s-a stârnit un vânt, urmat de o mulțime de fulgere și trăsnete și a căzut atâta grindină și ploaie tulburătoare, încât a încetat desăvârșit culesul, iar viile cele neculese le-a prăpădit și le-a făcut ca și pe cele culese; acestea văzându-le acei doi monahi, au strigat; "Doamne, miluiește". Și propovăduiau pretutindeni prorocia cuviosului.

Altă dată a venit la cuviosul un învățat din Constantinopol și, îndată ce l-a văzut cuviosul i-a cunoscut gândurile cele rele pe care le hrănea acel om și a început să-l certe, zicând: "Unde ai văzut tu nevoințele și luptele sfinților, cum și darurile pe care le dă lor Dumnezeu? Încât hulești asupra lor, zicând că sfinții au avut puține nevoințe, iar cei ce scriu viața lor le fac laude și le adaugă fapte neadevărate, pe care nu le-au făcut. Apoi și darul minunilor pe care l-au luat îl socotești că este mincinos. Încetează cu niște gânduri ca acestea satanicești, ca să nu întărâți pe Dumnezeu, să trimită un trăsnet asupra ta și să te ardă de tot. Pentru că sfinții s-au afierosit cu totul lui Dumnezeu, încât toate faptele lor le-au făcut pentru Dumnezeu și spre plăcerea Lui. Și cine poate scrie cu dinadinsul toată viața fiecărui sfânt, precum a fost? Sau cine o știe cu amănuntul? Ci numai puține din cele multe se scriu, ca să fie spre mărturia sfântului.

Floare-Despartitoare

Asemenea socotesc unii, că și darul Sfântului Duh, care s-a dat sfinților, nu este numai atât cât se vede, ci este bogat, neajuns și neînțeles, încât covârșește toată mintea. Numai dacă vrei să fii cu adevărat înțelept, lasă nebuna cuvântare a elinilor și îndeletnicește-te, precum zice David, ca să cunoști pe Dumnezeu și, prin cunoștință și prin liniștea cea duhovnicească, să te împrietenești cu Dumnezeu, pe cât vei putea; și atunci vei cunoaște darul Sfântului Duh, cum și minunile cele dumnezeiești și neînțelese ale lui Dumnezeu. Și astfel te vei minuna și te vei umili, după ce vei cunoaște în ce întuneric erai mai înainte, căci fără de lumină nu se cunoaște întunericul. Deci, vino la lumina liniștii și rugăciunii și vei fugi singur de întuneric; apoi atunci vei vedea și vei cunoaște darul și puterea sfinților și vei dori să-l dobândești și tu".

Acestea auzindu-le cărturarul, s-a înfricoșat și s-a cutremurat; căci i-a spus gândurile cele ascunse ale lui și, folosindu-se foarte mult de cuvintele cuviosului, și-a îndreptat gândirea cea hulitoare pe care o avea, și de aici înainte îndrepta și pe alții cu prea înțeleapta învățătură a sfântului.

"Și eu însumi, zice scriitorul vieții acestuia, martor îmi este Dumnezeu, nu voi ascunde ceea ce am văzut la cuviosul, fiindcă m-am făcut și eu cunoscut cu dânsul și am avut împreună petrecere cu el.

Într-o zi am pornit de la Sfânta Mânăstire a Vatopedului, împreună cu alt frate, și am mers la coliba lui, dar neaflându-l acolo, mă mâhneam și căutam împrejur, ca să văd pe cel dorit; apoi suindu-mă puțin dinapoia colibei lui și căutând spre drumul lui Isaia, iată că l-am văzut pe el departe de noi, ca de două mile, și toată calea aceasta este cu greu de umblat, fiind un loc pietros și drum întocmit nu avea.

Dar, o! minune, am văzut pe sfântul că s-a înălțat de la pământ sus în cer și, ca un vultur înaripat, zbura pe deasupra pădurii celei dese și a pietrelor celor mari și venea spre mine. Deci, văzându-l zburând într-acest fel, m-am cutremurat și am strigat: "Mare ești, Doamne!" Iar de frică m-am tras puțin înapoi, și într-o clipeală de ochi a sosit și sfântul acolo, unde stăteam eu. Dar ce cânta eu nu am înțeles, însă mă minunam. Am căzut deci la picioarele lui și l-am primit. Iar el m-a întrebat de când am venit în locul acesta? Apoi, apucându-mă de mână, m-a dus în coliba lui; și după aceea m-a învățat și m-a sfătuit mult, zicându-mi: "Caută să nu spui cuiva ceea ce ai văzut, atât cât voi fi în această viață. Să știi că ai să fii egumen al mânăstirii și ai să pătimești multe. Însă rabdă, urmând lui Hristos, Care a fost spânzurat pe lemn; căci El îți va fi ajutător întru ispitele care vor fi spre mărturia pătimirii tale". Și toate acestea mi s-au împlinit, după prorocia sfântului".

Însă și aceasta pe care am văzut-o eu însumi, nu voi s-o tac: Un monah, cu numele Iacob, l-a rugat pe sfântul ca să-i facă carte de milostenie, prin care să-și scoată din robie pe fratele său. Tăcând puțin cuviosul, i-a zis cu asprime: "Du-te de scoate cei șaizeci de galbeni, pe care îi ai ascunși în zidul turnului, și-i dă spre răscumpărarea fratelui tău. Apoi, nu fi lacom și mincinos și să nu te mai robești iarăși cu această patimă". Iar Iacob, auzind aceasta, a mărturisit adevărul și cerând iertăciune de la cuviosul pentru îndrăzneala lui, a dobândit-o pe aceasta.

Floare-Despartitoare

Altă dată un mirean a venit la cuviosul și-l ruga cu plângere: "Sfinte al lui Dumnezeu, ajută-mi, căci un preot m-a blestemat și a murit, iar acum nu știu ce să fac, eu ticălosul". Sfântul milostivindu-se de dânsul, i-a zis: "Mergi la mitropolitul Veriei, care stăpânea ca un arhiereu pe preotul acela ce a murit, și să te ierte după legile creștinești".

Acest lucru s-a și făcut, căci a dobândit de la dânsul iertare. Și în același ceas a zis unui monah: "Du-te și tu către preotul Ioan, ca să te ierte, mai înainte până nu moare, căci te-a blestemat când l-ai ocărât și l-ai lovit cu un ciomag". Iar monahul, minunându-se că i-a spus greșeala lui, s-a dus împreună cu mireanul în Veria și a luat iertare.

Odată arhiereul Traianopolei a plecat cu diaconul său ca să meargă la cuviosul, vrând să-l ispitească de are cu adevărat mai înainte vedere; pe drum a luat rasa diaconului său și s-a îmbrăcat cu dânsa. Și astfel arhiereul a mers la dânsul, ca un diacon, apoi a zis către sfântul: "Binecuvântează, părinte; arhiereul este afară și de voiești, poruncește să vină înăuntru". Iar sfântul a zis către dânsul: "Tu ești arhiereul, și tu să mă binecuvântezi; deci, nu te mai preface, căci eu eram acolo deasupra locului în care ați făcut înțelegerea". Si aceasta zicând, a făcut metanie și l-a binecuvântat arhiereul, apoi l-a sărutat, și foarte mult s-a minunat.

Sfântul zicea încă și aceasta despre cuviosul și de Dumnezeu purtătorul Nifon Athonitul, căci deasupra colibei lui era o peșteră mică, și într-o zi a intrat în peșteră și a dormit, iar după ce s-a sculat din somn a șezut și a văzut dinaintea peșterii o femeie împodobită; dar cunoscând vicleana lucrare a diavolului, a făcut de trei ori semnul cinstitei Cruci, și îndată s-a făcut nevăzută.

Apoi spunea și despre sine, că într-o zi de luni a venit un monah pe care nu l-am văzut niciodată și a șezut înaintea colibei mele și era cu totul slab de multa înfrânare, iar marți dimineața, a venit la mine și am vorbit împreună; dar neavând pâine sau altceva, ca să mâncăm amândoi, am ieșit și am șezut mai sus de coliba mea până joi dimineață, și iarăși a venit la mine și am vorbit împreună, apoi iarăși a ieșit și a stat în locul cel dintâi până sâmbătă dimineață. Atunci am ieșit și eu pentru puțină odihnă trupească, și de atunci nu l-am mai văzut".

Deci, după ce a petrecut cuviosul părintele nostru Maxim 14 ani în peștera aceea, mai înainte zisă, unde își avea coliba sa, aproape de Panaghia, a ieșit de acolo și a venit aproape de Sfânta Lavră, numai ca să audă duhovniceștile organe, adică clopotele, și acolo și-a făcut o colibă mică, și într-însa a șezut până la sfârșitul vieții sale.

Floare-Despartitoare

Sunt și alte multe povestiri despre dumnezeiescul Maxim, adică mai înainte – vederi și faceri de minuni mari în învățături de Dumnezeu înțelepțite, prin care povățuia pe mireni, pe monahi și pe fiecare om de orice stare; cu toate acestea este cu neputință ca să le scriem pe toate, fiind o mulțime.

Iar acestea pe care le-am scris, sunt asemenea ca și cum am fi umplut un pahar cu apă din mare, pe lângă noianul mării, dar și aceste puține sunt destule ca să cunoască creștinii cum că nu numai în vremea aceea de demult preamărea Dumnezeu pe sfinții Săi; ci și acum și în toată vremea pe toți care Îl slăvesc pe El prin locurile cele bune îi preamărește cu semne și minuni, care sunt ca niște arvune ale slavei cea de-a pururea vecuitoare, pe care au s-o dobândească întru Împărăția cerurilor. De aceea, trecând pe cele mai multe, venim acum către preasfințitul sfârșit al sfântului, ca să sfârșim și povestirea cea despre dânsul.

Un oarecare monah, care se numea Nicodim, a mers la cuviosul pentru folosul sufletesc; iar sfântul a zis către dânsul: "Frate Nicodime, eu acum degrabă o să mor". Deci, după aceea i-a arătat și ziua adormirii sale, iar pe aceia care aveau să se afle la îngroparea lui, i-a spus mai înainte pe nume. Și, când a sosit ziua aceea, pe care mai înainte i-a spus-o, Cuviosul Maxim a adormit, fiind de 95 de ani, în a 13-a zi a lunii ianuarie, și a fost îngropat în mormântul pe care el însuși și l-a săpat, aproape de coliba lui.

Îngroparea lui s-a făcut chiar de aceia pe care el însuși mai înainte i-a spus, că adică nu se va face întru arătare și cu mulțime de popor. A dat poruncă îngropătorilor să nu mute într-alt loc moaștele lui, nici să ia cineva o părticică dintr-însele, ci să le lase întregi și ascunse în mormânt, ca să nu se slăvească de oameni.

Iar după ce s-au înștiințat despre adormirea cuviosului toți părinții Sfântului Munte foarte mult s-au mâhnit și plângeau că s-au lipsit de un dascăl ca acesta de Dumnezeu înțelepțit și de un luminător prea strălucit ca acesta, propovăduindu-i totdeauna pretutindeni vitejiile lui cele duhovnicești și dumnezeieștile lui daruri; făcând în fiecare an pomenirea sfântului cu cinste și cu e-vlavie, precum se cuvine sfinților.

Și așa au slăvit și slăvesc pe pământ oamenii pe Cuviosul Maxim cu cinste, iar sus în ceruri este slăvit de îngeri, care primind preacuratul și sfântul lui suflet, l-au așezat în corturile sfinților și l-au preamărit cu negrăita și neînțeleasa lumină a dumnezeirii; iar acum stă înaintea lui Hristos, pe Care din tinerețile lui L-a dorit și se bucură împreună cu îngerii și cu sfinții cei din veac, rugându-se neîncetat pentru noi.

Floare-Despartitoare

Dar pentru ca să se arate că darul Sfântului Duh petrece nedespărțit de sfintele lui moaște, nu a lipsit de a se face minunile cele mari; căci un oarecare monah, cu numele Dionisie, care se poreclea Condostefanos, fiind bolnav de durere de cap multe zile, a alergat la mormântul cuviosului și rugându-l cu credință și cu lacrimi, ca să-i dea sănătate, a adormit puțin; apoi, deșteptându-se, s-a făcut sănătos și preamărea pe sfântul.

Și luând în mâinile sale puțină țărână de la mormântul sfântului, i se părea lui ca niște mir minunat și s-au umplut de bună mireasmă negrăită simțurile sale.

Chiar și eu însumi, zice scriitorul vieții acestuia, care mai înainte am văzut pe sfântul zburând în văzduh, îmbolnăvindu-mă foarte rău și ajungând aproape de moarte, deznădăjduindu-mă de viață, am chemat cu lacrimi în ochi pe sfântul întru ajutor, și în somn arătându-mi-se, m-a făcut sănătos, slăvind pe Dumnezeu, împreună și pe sfântul, căci mort fiind, am înviat.

Un ieromonah îmbunătățit, cu numele Nifon, împreună cu alt oarecare sihastru au mers la mormântul sfântului și, săpând, au luat o părticică din sfintele lui moaște, și atâta bună mireasmă a ieșit dintr-însele, încât n-au putut să o sufere; pentru aceea, ștergând cu un burete udat cu apă acea bucățică mică pe care au luat-o, și-au uns cu credință și cu evlavie simțirile lor. După aceea, au pus-o iarăși la locul ei, ca să păzească porunca cuviosului, care zisese să rămână întregi și nelipsite sfintele lui moaște; apoi, luând țărână numai, au astupat mormântul ca mai înainte, slăvind pe Dumnezeu, care așa preamărește pe sfinții Săi.

După aceea mult veselindu-se, mergeau în fiecare zi la mormântul sfântului și se împărtășeau de bună mireasmă, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine toată mărirea, cinstea și închinăciunea, împreună cu Părintele Său cel fără de început și cu Preasfântul și de viață Făcătorul Său Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

(Viața Sfântului Maxim Kavsokalivitul a fost scrisă de Teofan, egumenul Mănăstirii Vatoped)

Floare-Despartitoare

Sursă: Doxologia.

Ornament-despartitor-v01

Calendar Ortodox - Sfinții de astăzi 13 ianuarie

În aceasta lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea sfinților mucenici Ermil și Stratonic;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Iacob cel din Nisibe, în Mesopotamia;
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Atanasie, care, fiind bătut cu toiege, s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Pahomie și Papirin, care în râu s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea târnosirii Mănăstirii prorocului Ilie, din Valea Adanca;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Maxim Cavsocalivitul, care a sihăstrit în Sfântul Munte al Athosului, la anul o mie trei sute douăzeci, și care în pace s-a săvârșit.

Calendar Ortodox - Sfinții de astăzi 14 ianuarie

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea sfinților cuvioși părinți uciși în Muntele Sinai;
Tot în această zi, pomenirea celor treizeci și trei de părinți uciși în Rait;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Teodul, fiul lui Nil cel înțelept;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Ștefan, care a făcut mănăstirea Hinolacul;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Sava, arhiepiscopul Serbiei și ctitorul sfintei mănăstiri a Hilandarului;
Tot în această zi, pomenirea sfintei mucenițe Agni, care fiind aruncată într-o temniță întunecată, acolo s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfintei Nina, cea în tocmai cu Apostolii, încrestinătoarea Georgiei.

Ornament-despartitor-v01

Pe Sfântul Cuvios Maxim Kavsokalivitul să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Cuvios Sfântului Cuvios Maxim Kavsokalivitul roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.

Sursă: pravila.ro, facebook.

Floare-Final
autor: Pravila

Recomandări

† Sfânta Muceniță Alexandra, Împărăteasa
(21 aprilie)

FB Mess WA Like Sfânta Muceniță Alexandra, Împărăteasa, a fost soția Împăratului Dioclețian. Văzând ea minunile săvârșite de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a convertit la creștinism și L-a mărturisit pe Hristos, pentru Care a suferit […]

† Sfinții și Drepții Părinți Ioachim și Ana (9 septembrie)

FB Mess WA Like Sfinții și Drepții Părinți Ioachim și Ana sunt părinții Maicii Domnului și bunicii lui Hristos. Ei sunt Sfinții care mijlocesc înaintea lui Dumnezeu pentru familiile care nu au copii și își […]

† Sfântul Cuvios Daniil Katunakiotul (7 septembrie)

FB Mess WA Like Sfântul Cuvios Daniil Katunakiotul face parte dintre marii Duhovnici ai Muntelui Athos din secolul 20. Sub inspirat de Duhul Sfânt era capabil să discearnă duhurile și să vadă dacă ispitele care […]

Scrie un comentariu

Câmpuri care necesită să fie completate sunt cel care au caraterul *

Floare-Final
© 2024 Toate materialele de pe această pagină sunt proprietatea pravila.ro
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram