† Sfântul Cuvios Ioan Tăcutul
(3 decembrie)

Sfântul Cuvios Ioan Tăcutul a fost numit "tăcutul" datorită smerenie de a se retrage din funcția de episcop și să intre ca simplu călugăr în Lavra Sfântul Sava, l-a tăinuit mai bine de 15 ani până când l-a făcut Dumnezeu cunoscut tuturor. El este serbat în calendarul ortodox în data de 3 decembrie.

Viața pe scurt - Sfântul Cuvios Ioan Tăcutul (sinaxar)

Sfântul Cuvios Ioan Tăcutul, cunoscut și ca Sfântul Ioan Sihastrul, episcopul Coloniei, s-a născut în Nicopoli din Armenia, având tată pe Encratie și maică pe Eftimia. După ce părinții lui s-au dus la Domnul, fericitul luând partea sa de avere din multa avuție împărțită cu frații lui a zidit o biserică în numele Preacuratei Fecioare Maria. Apoi, s-a făcut monah la vârsta de optsprezece ani. Nevoindu-se cu alți zece călugări pe lângă această biserică, a ajuns mai apoi egumen al fraților săi.

Mai apoi, după zece ani, episcopul cetății Coloniei mutându-se la Domnul a fost silit de mitropolit să fie episcop al Coloniei. Păstorind el turma zece ani văzând gâlceava și tulburarea lumii a lăsat episcopia și s-a urcat într-o corabie ajungând la Ierusalim, unde mai apoi, rugându-se lui Dumnezeu ca să-l povățuiască spre mântuire a mers în lavra Sfântul Sava cel Sfințit din pustiul Iudeii. Acolo a fost primit ca monah de cuviosul Sava, Dumnezeu tăinuind înaintea lui taina aceasta, cum că Ioan este episcop. Ostenindu-se acest fericit, l-a luat cuviosul Sava la Ierusalim ca să fie hirotonit preot de patriarhul Ilie, dar acesta ascultând taina lui Ioan, cum că lăsase episcopia pentru păcatele sale i-a zis cuviosului Sava cum că nu poate fi preot și să-l lase să petreacă în liniște. Atunci cuviosul Sava rugându-se lui Dumnezeu i s-a arătat îngerul Domnului care i-a spus taina lui Ioan.

Sfântul Cuvios Ioan Tăcutul 3 decembrie -a- pravila.ro

Ajungând în al cincizecilea an al viețuirii sale fericitul Sfântul Cuvios Ioan Tăcutul a plecat în pustia Ruva sălășluindu-se într-o peșteră și petrecând în aceea pustie nouă ani. Iar când au năvălit saracinii în acele locuri fericitul Ioan n-a fugit din acel loc si punându-și nădejdea în Domnul, Cel Preaînalt i-a trimis ca strajă un leu care-i ținea pe barbari departe de cuvios. Mai apoi, întorcându-se cuviosul Sava în țara sa, a venit și la Sfântul Cuvios Ioan Tăcutul și l-a dus cu el în lavră. Trecând ceva vreme, Dumnezeu a binevoit ca să afle toți frații taina lui Ioan, printr-un bărbat pe nume Aterie, dregător din părțile Asiei care venind la Ierusalim și vrând să se întoarcă în țara sa, i s-a arătat îngerul Domnului în vis care i-a spus să-l caute pe ava Sfântul Cuvios Ioan Tăcutul.

Astfel, găsindu-l, toți s-au mirat de smerenia lui. După aceasta, cuviosul Părinte Sava s-a mutat către Domnul în ziua a cincea a lunii decembrie la șaptezeci de ani ai vieții lui Ioan, dar acesta nu s-a aflat în lavră la despărțirea sufletului de trup a cuviosului Sava. Fiind el mâhnit i s-a arătat lui Ioan spunându-i că, cu duhul sunt împreună. În vremea aceea s-a scornit eresul lui Origen, iar Sfântul Cuvios Ioan Tăcutul a stricat acele învățături, întărind și mângâind pe cei slabi la suflet.

Sfântul Cuvios Ioan Tăcutul trece la cele veșnice

Luând odată cuviosul o sămânță de smochin a zis ucenicilor săi, Teodor și Ioan: "Ascultați-mă! De va da Dumnezeu ca să crească pe această piatră vârtoasă și va odrăsli stâlpări și va face roade, apoi să știți că-mi va dărui Domnul loc de odihnă în împărăția cerului!" Iar Dumnezeu a ascultat pe sluga sa și a odrăslit sămânța și a dat roadă trei smochine, iar bătrânul luându-le le-a mâncat cu ucenicii săi. Apoi pregătindu-se de moarte,viețuind toți anii vieții sale o sută patru ani a adormit întru Domnul.

Ornament-despartitor-v01
Ornament-despartitor-v01

Etimologia / semnificația numelui Ioan, Ioana

ION / IOANA – Acest nume provine din cuvântul ebraic "יוֹחָנָן" (Jōħānān), care la traducerea în greacă a Vechiului Testament a devenit „Ιωαννης” (Iōánnēs), care la rândul lui în latină devine „Iohannes”, care înseamnă „Dumnezeu este milostiv”. Popularitatea acestor nume însă a fost dată de noul testament, deoarece ele sunt purtate, de Sfântul Ioan Botezătorul și de sfântul Apostol Ioan autorul celei de-a patra Evanghelii și al Apocalipsei din Sfânta Scriptură.

Derivate ale numelui Ioan / Ioana

Oana, Onuta, Nelu, Nela, Janina, Jana, Janos, Jean, Jeana, Jeanot, Jovanni, Johanna, Juan, Juana, Juanito, Johan, Iana, Ionut, Ionica, Ionela, Ionel, Ioanichie, Ioan, Ioannis, Ianos, Ivan, Ivana, Gianina, Gianni, Giovanni, Yanni, Yannos

Când își post serba ziua de nume cei care poartă numele de Ion, Ioana?

Conform cu calendarul ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în date de 7 ianuarie în ziua de prăznuire a Sfântului Ioan Botezătorul.

Sursă: Orthodoxwiki.

Ornament-despartitor-v01

Icoana Sfântului Cuvios Ioan Tăcutul

Icoana Sfântului Cuvios Ioan Tăcutul 3 decembrie - pravila.ro
Icoana Sfântului Cuvios Ioan Tăcutul 3 decembrie
Ornament-despartitor-v01

Lavra Sfântul Sava cel Sfințit - Israel (Pustiul Iudeii)

Ornament-despartitor-v01

Viața completă - Sfântul Cuvios Ioan Tăcutul (Viețile Sfinților)

Tăcutul cel vrednic de laude netăcute, Sfântul și cuviosul părinte Ioan s-a născut în Nicopoli din Armenia, având tată pe Encratie și maică pe Eftimie. El s-a născut în al patrulea an al împărăției binecredinciosului împărat Marcian, în a opta zi a lunii ianuarie și a fost luminat cu Sfântul Botez; pentru că părinții lui erau creștini binecredincioși, care în toată Armenia erau vestiți prin mulțimea bogăției și a cinstei. Tatăl lui era voievod și mult putea la împărat, ca cel ce avea trecere la dânsul. Așa de slăvit părinte avea fericitul Ioan. Aceasta s-a spus, nu ca să-l fericim pe el și să-l lăudăm pentru numele lui cel bun, pentru că din faptele cele bune se fericesc sfinții și se proslăvesc, iar nu din neamul cel bun, ci ca să știm din ce slavă s-a pogorât în smerenie acest plăcut al lui Dumnezeu. Deci a fost crescut împreună cu frații săi, în bună petrecere și dumnezeiască Scriptură, desăvârșit învățându-se.

Încă tânăr fiind, părinții lui s-au dus către Domnul, lăsând fiilor multă avuție, care fiind împărțită între frați, fericitul Ioan, luând partea sa, a zidit cu dânsa o biserică în numele Preacuratei și Preabinecuvântatei Fecioare Maria, în cetatea Nicopoli. Apoi, lepădându-se de lume, a luat asupra sa chipul cel monahicesc în al optsprezecelea an al vârstei sale. Deci petrecea viață călugărească lângă acea biserică, împreună cu alți zece călugări, bine nevoindu-se. Căci în toți anii tinereții sale mare sârguință avea de aceasta, adică pe trup să-l facă rob duhului, ca să nu fie rob al pântecelui, nici să fie stăpânit de patimi. Și s-a făcut bărbat minunat în fapte bune, bun și iscusit povățuitor, apoi și egumen al fraților săi.

Apoi ajungând la douăzeci și opt de ani ai vieții sale, episcopul cetății Coloniei s-a mutat către Domnul, iar cetățenii mergând la mitropolitul Sevastiei, cereau un episcop pentru cetatea lor. Deci făcându-se alegere spre a se ști care ar fi vrednic de o asemenea înaintare, Ioan, egumenul Mănăstirii Nicopoli, se purta prin gurile a tot poporul, cum că este vrednic a primi scaunul episcopiei Coloniei. Dar, știind smerenia lui cea mare, cunoșteau că nu va voi a primi dregătoria episcopiei. Pentru aceea mitropolitul a trimis la dânsul ca și cum l-ar fi chemat pentru o altă trebuință. Iar după ce sfântul a venit, l-a silit ca să fie episcop și, sfințindu-l, l-a înălțat pe scaunul Coloniei.

Luând cârma Bisericii, nu și-a schimbat pravila și nevoința sa cea călugărească; căci el niciodată nu-și spăla trupul său, păzindu-se cu deadinsul ca nu numai de altul să fie văzut cu trupul gol, dar nici singur pe sine să nu se vadă cândva gol, aducându-și aminte de goliciunea lui Adam. De aceea nu se spăla în baie, ca nu prin spălare să-și descopere trupul său. Și toată purtarea lui de grijă era a fi plăcut lui Dumnezeu și a petrece în post și în rugăciuni și în curăția cea trupească și sufletească; adică a avea totdeauna gândurile sale curățite și a surpa toată înălțarea ce se ridică asupra înțelegerii lui Dumnezeu; apoi a-și robi toată înțelegerea sa în ascultarea lui Hristos.

Astfel, viețuind în fapte bune, s-a făcut și altora chip de viață bună; căci, căutând asupra lui, și alții se îndreptau și începeau a viețui în fapte bune, dintre care era Pergamie, fratele lui după trup, bărbat slăvit care avea mare cinste la împăratul Zinon și la Anastasie, care a fost după Zinon. Acela, văzând pe fratele său, adică pe fericitul Ioan, viețuind cu sfințenie, se umilea cu sufletul și avea mare sârguință ca să placă lui Dumnezeu. Asemenea și Teodor, nepotul lui, care a fost mai pe urmă la binecredinciosul împărat Iustinian în mare cinste, auzind de viața moșului său, cea întocmai cu a îngerilor, s-a folosit de el și a început cu toată casa sa a viețui cu plăcere de Dumnezeu. Apoi atât de îmbunătățit s-a făcut prin faptele sale cele bune, încât singur împăratul și dregătorii lui se minunau de cinstita viață și înțelegere a lui Teodor, cum și de credința lui cea dreaptă și de milostivire. Pentru că în toate acestea a sporit Teodor, având pildă viața cea fără de prihană a fericitului Ioan, unchiul său.

Când purtătorul de Dumnezeu, părintele Ioan, în al zecelea an al episcopiei, îndrepta bine Biserica lui Hristos, a luat stăpânire asupra Armeniei bărbatul surorii lui, Maria, care se numea Pazinlic. Acela, fiind îndemnat de demon, a început a tulbura și a face rău Bisericii, cea încredințată lui Ioan, pentru supărarea fericitului, amestecându-se în lucrurile cele duhovnicești; iar pe cei ce, pentru pedeapsă, fugeau în biserică, îi scotea cu sila, nelăsând pe slujitorii și ispravnicii bisericilor a avea purtare de grijă de lucrurile bisericești.

Fericitul Ioan de multe ori îl ruga, cu smerenie, să înceteze a se amesteca în lucrurile Bisericii și de a-i face supărare și silă. Iar el nu numai că nu-l asculta și petrecea neîndreptat, ci și mai rău se înfuria, mai ales că acum sora fericitului se dusese din viață. Pentru aceea a fost nevoit sfântul a se duce la Constantinopol, la împăratul Zinon, că îl durea inima pentru răutatea ce se făcea Bisericii. Ajungând acolo, a luat ajutor pe Eftimie, arhiepiscopul Constantinopolului, și acela i-a ajutat cu mijlocirea sa către împărat.

După acestea, fericitul Ioan, văzând gâlceava și tulburarea lumii acesteia, a cugetat să lase episcopia și să meargă în sfânta cetate Ierusalim ca să slujească lui Dumnezeu în liniște. Deci, săvârșind dumnezeiasca Liturghie, a slobozit pe cei ce erau împreună cu dânsul, adică preoți și clerici și s-a dus singur la malul mării, neștiind nimeni și, urcându-se într-o corabie, a mers către sfânta cetate a Ierusalimului; și venind în bolnița sfintei cetăți în care era zidită casa de rugăciuni în numele Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, a rămas acolo câtăva vreme, cu unul din cei săraci. Iar el, văzând gâlceava poporului, se mâhnea foarte, dorind un loc mai liniștit. Deci se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi ca să-i arate un loc plăcut, fără tulburare și lesnicios pentru mântuire.

Într-o noapte, rugându-se el cu sârguință pentru aceasta, a căutat în sus și a văzut că îndată s-a arătat o stea prea luminată, având asemănarea Crucii, care s-a apropiat de dânsul și a auzit glas din lumina stelei, zicând: "De voiești a te mântui, urmează razei acesteia". Iar el îndată cu bucurie a mers după dânsa și a fost dus de acea stea în lavra cea mare a Cuviosului și de Dumnezeu purtătorului părintelui nostru Sava, la treizeci și opt de ani ai vieții sale, fiind atunci patriarh al Ierusalimului Salustie.

Acolo a aflat Sfântul Ioan pe Cuviosul Sava, împreună cu o sută și patruzeci de frați locuitori ai pustiei, petrecând în mare sărăcie trupească, dar în multă bogăție sufletească. Deci a primit Cuviosul Sava pe fericitul Ioan și l-a dat economului spre slujba monahicească, neștiind comoara darului lui Dumnezeu ce se tăinuia în Ioan. Și, deși Sfântul Sava avea darul mai înainte-vederii, Dumnezeu a tăinuit înaintea lui taina aceasta, cum că Ioan este episcop, iar acum a lăsat pentru Dumnezeu episcopia sa și, ca unul din cei proști, a venit la dânsul. Nimeni să nu se minuneze de aceasta, că și cei mai înainte-văzători uneori nu văd mai înainte. Căci ei numai aceea o văd mai înainte și o prorocesc, pe care o descopere lor Dumnezeu, iar ceea ce nu le descopere, pe aceea nu o cunosc. Așa și Elisei prorocul, pentru Sumaniteanca, a zis către sluga sa: "Las-o pe ea, pentru că sufletul ei este mâhnit în dânsa și Dumnezeu a ascuns aceasta de către mine și nu m-a vestit".

Deci, fiind primit Ioan în lavră, slujea cu toată supunerea și osârdia în toate slujbele ce i le poruncea economul. În acea vreme se zidea în lavră o casă pentru străini și s-a rânduit fericitul Ioan să slujească lucrătorilor. Deci slujea lor, fierbându-le bucate, aducându-le apă, dându-le pietre și suferind toate ostenelile de la zidire.

După doi ani de petrecere în lavră, a fost rânduit să fie primitor de străini și slujea fraților cu toată smerenia, blândețea și dragostea. Apoi Cuviosul Sava a început a zidi o mănăstire de obște, pentru cei noi începători, ca și cei ce vor vrea să se lepede de lume, mai întâi să se îndrepteze în viața de obște și după aceea să se primească în lavră. Căci zicea sfântul: "Precum înaintea rodului merge floarea, așa, mai înainte de viața pustnicească, să meargă viața cea de obște, ca în viața cea de obște cei noi începători, ca niște pomi răsădiți, să înflorescă cu pârga ostenelilor; iar în lavră să aducă rodurile cele desăvârșite ale nevoințelor". Lavra Cuviosului era în pustie, iar chinovia mai aproape de lume. Deci, zidindu-se aceea, iarăși a fost rânduit fericitul Ioan ca să slujească lucrătorilor. Atunci avea două slujbe acest cuvios și iubitor de osteneală: a sluji străinilor și a aduce pe umerii săi pâine și bucate fierte și nefierte la lucrătorii ce zideau mănăstirea, pentru viața de obște, care era departe de casa de străini, mai mult decât zece stadii.

Într-o slujbă ca aceea ostenindu-se el un an și plăcând tuturor fraților, i-a dat Cuviosul Sava o chilie liniștită, în care a locuit fericitul Ioan trei ani, petrecând cinci zile în săptămână acolo, nemeșind și degustând nimic în acele zile, nici fiind văzut de cineva, se îndeletnicea numai în cele către Dumnezeu, iar sâmbăta și Duminica mai înainte decât toți intra în biserică și sta într-însa cu frică și cu umilință, mai ales în vremea dumnezeieștii Liturghii. Iar din ochii lui, neîncetat ieșeau pârăie de lacrimi, încât se mirau toți frații de un dar ca acela ce era într-însul și primea hrana împreună cu frații în acele două zile.

După trei ani, fericitul Ioan a fost ales iconom și i-a ajutat Dumnezeu în toate, încât, cu ostenelile lui și cu slujbele ce făcea, s-a binecuvântat și s-a înmulțit lavra.

Deci, împlinind el bine slujba iconomiei, a voit Cuviosul Sava să-l facă preot, ca pe un vrednic și desăvârșit călugăr. Și, luându-l, a mers cu dânsul în sfânta cetate a Ierusalimului, la patriarhul Ilie, care fusese după Salustie. Spunându-i viața lui Ioan cea plină de fapte bune, l-a rugat să hirotonească pe Ioan preot. Patriarhul, chemând pe Ioan în biserică a voit să-l hirotonească. Ioan, văzând că nu este cu putință a scăpa, a zis către sfântul patriarh: "Preasfințite Părinte, am un cuvânt de taină către sfinția ta. Deci, poruncește-mi să-ți spun deosebi și, dacă mă vei judeca pe mine a fi vrednic de preoție, nu mă voi lepăda".

După ce l-a luat patriarhul de-o parte, Cuviosul Ioan s-a aruncat la picioarele lui Ilie, plăcutul lui Dumnezeu, jurându-l ca nimănui să nu spună cuvântul pe care voiește a-l spune. Și făgăduind patriarhul că îi va păzi taina, Ioan a zis: "Eu, Părinte, am fost episcop al cetății Colonia, dar de vreme ce s-au înmulțit păcatele mele, pentru aceea am lăsat episcopia și am fugit. Deci, m-am judecat eu însumi a sluji fraților, fiind tare cu trupul, ca ei să ajute cu rugăciunile lor neputinciosului meu suflet".

Iar patriarhul Ilie auzind acestea s-a înspăimântat și chemând pe Cuviosul Sava, i-a zis: "Oarecare fapte ascunse mi-a spus mie Ioan, pentru care nu poate să fie preot, deci de acum să petreacă în liniște și nimeni să nu-l supere". Zicând acestea patriarhul i-au slobozit pe ei în ale lor. Iar Cuviosul Sava s-a mâhnit foarte de aceasta și ducându-se din lavra cea mare, ca de treizeci de stadii, într-o peșteră, s-a aruncat pe pământ înaintea lui Dumnezeu cu lacrimi, zicând: "Pentru ce, Doamne, m-ai trecut cu vederea, tăinuind de către mine viața lui Ioan și m-am înșelat, socotindu-l pe el a fi vrednic de preoție? Deci acum, Doamne, să-mi spui cele despre dânsul, pentru că este mâhnit sufletul meu până la moarte. Căci vasul pe care eu l-am socotit a fi ales, sfânt și de trebuință și vrednic a primi dumnezeiescul mir, înaintea măririi Tale este netrebnic și nevrednic".

Într-o rugăciune ca aceea și în lacrimi petrecând Cuviosul Sava toată noaptea, i s-a arătat îngerul Domnului, zicând: "Nu este Ioan vas netrebnic, ci este vas ales; dar cel ce este episcop, nu poate să se facă preot". Acestea zicând îngerul, s-a făcut nevăzut. Iar Cuviosul Sava a alergat cu bucurie în chilia lui Ioan și, îmbrățișându-l, a zis: "O, părinte Ioane, tu ai tăinuit înaintea mea darul lui Dumnezeu care este în tine, iar Dumnezeu mi l-a descoperit". Atunci Ioan a zis: "Mă mâhnesc, părinte, căci am vrut ca nimeni să nu știe taina aceasta, iar voi v-ați înștiințat de dânsa; deci eu nu voi să mai viețuiesc în părțile acestea". Iar Sava s-a jurat lui că nu va spune nimănui taina. Deci din acea vreme fericitul Ioan, liniștindu-se, ședea în chilie și nu se ducea la biserică, nici nu vorbea cu cineva și nimeni nu mergea la dânsul, fără numai unul singur, ascultătorul care îi slujea. Ci, închizându-se singur în chilie, ieșea numai o dată într-un an, când se făcea praznicul Preacuratei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, întru al cărei nume era zidită biserica din lavră. Iar când patriarhul Ilie venea la praznic în lavră, atunci ieșea Ioan din chilia sa, ca să se închine patriarhului; căci patriarhul iubea foarte mult pe Ioan și îl cinstea pentru smerenia lui.

Săvârșindu-se patru ani ai liniștirii lui Ioan, cuviosul părinte Sava s-a dus în părțile Schitopolei și a zăbovit acolo mult. Iar fericitul Ioan, dorind o viață mai deosebită, pustnicească, s-a dus în pustia ce se chema Ruva, într-al cincizecilea an de la nașterea sa. Și a petrecut în pustia aceea nouă ani, hrănindu-se cu buruienile ce se cheamă melagrie, care cresc prin pustia aceea. Iar la începutul sălășluirii a rătăcit prin râpi și prăpăstii, încât nu afla peștera sa și, slăbind de osteneala căii, a căzut. Apoi deodată a fost luat în sus de o putere dumnezeiască nevăzută, precum odată prorocul Avacum, și a fost dus în peștera sa. După câtăva vreme, cercând cuviosul cărările pustiei aceleia, a cunoscut locul acela în care rătăcise, fiind depărtat de la peștera lui ca de cinci stadii.

După aceea a venit la dânsul un frate și a viețuit împreună cu dânsul puțină vreme. Iar într-un an, apropiindu-se praznicul Paștelui, a zis fratele către stareț: "Părinte, să mergem în lavră ca să prăznuim ziua Paștelui și apoi iarăși ne vom întoarce. Căci iată, la un praznic ca acesta nu avem aici nimic de mâncat, afară de aceste melagrii". Iar Sfântul Ioan nu a voit să meargă, deoarece Cuviosul Sava încă nu se întorsese în lavră din părțile Schitopolei. Iar către fratele ce-l ruga pe el a zis: "Să nu ne ducem de aici, frate, ci să credem că Cel ce a hrănit șase sute de mii de popor israilitean în pustie patruzeci de ani, Acela și pe noi ne va hrăni aici și la praznicul Paștelui ne va trimite nu numai cele de trebuință, ci și de prisos, pentru că grăiește în Scriptură: Nu te voi lăsa pe tine, nici nu mă voi depărta de la tine. În Evanghelie deasemenea, grăiește, zicând: Nu vă îngrijiți, zicând ce vom mânca sau ce vom bea? Că știe Tatăl vostru Cel ceresc, că vă trebuie acestea toate. Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă. Deci rabdă, fiule și călătorește pe calea cea cu nevoi. Pentru că odihna și moleșirea trupului de aici naște munca cea veșnică, iar omorârea trupului gătește odihna nesfârșită".

Niște cuvinte ca acestea ale cuviosului reascultându-le fratele, a lăsat pe părinte și s-a dus în lavră. Deci, ducându-se, fratele a venit la cuviosul un om necunoscut, având un catâr încărcat cu multe bunătăți: pâini curate și calde, untdelemn, brânză proaspătă, ouă, o vadră de mied (vin de miere) și pe toate acestea, omul care venise, le-a pus înaintea părintelui, apoi îndată s-a dus. Iar cuviosul, văzând cercetarea lui Dumnezeu, cu bucurie a mulțumit Lui. Apoi fratele, mergând spre lavră, a rătăcit în cale și, umblând trei zile prin pustietăți nestrăbătute și prin locuri neumblate, s-a ostenit foarte, încât abia a găsit iarăși peștera cuviosului, flămând, însetat și slăbit de osteneala căii. Dar, văzând atâtea bucate și băuturi trimise cuviosului de Dumnezeu pentru praznic, s-a minunat și se rușina a căuta în fața sfântului, pentru împuținarea necredinței sale. Apoi, căzând la picioarele bătrânului, își ceru iertare. Iar sfântul, iertându-l, i-a zis: "Cu adevărat, să știi, frate, că Dumnezeu în pustie poate să pregătească masa robilor Săi".

În acea vreme Alamundar, domnul saracinilor care era sub stăpânirea perșilor, a năvălit cu mare minie asupra Arabiei și a Palestinei, ucigând și robind popoarele. Atunci, mulțime de barbari s-au împrăștiat prin pustia aceea și s-a vestit prin mănăstiri să se păzească cu dinadinsul de năvălirea barbarilor. Deci, părinții lavrei celei mari au trimis la acest cuvios Ioan Tăcutul, vestindu-l despre barbari și sfătuindu-l să se întoarcă în lavră primindu-și chilia ca să petreacă într-însa. Iar fericitul Ioan n-a vrut să-și lase peștera sa liniștită din pustie, deși se cam temea de barbari. Însă zicea în sine: "Domnul este sprijinitorul vieții mele, de cine mă voi înfricoșa? Și dacă nu mă va sprijini pe mine Domnul și nu mă va îngriji, apoi pentru ce mai viețuiesc?". Așa, având ocrotitor pe cel Preaînalt, a petrecut în locul său fără îndoială. Iar Dumnezeu, Care se îngrijește totdeauna de robii Săi și-i păzește în toate căile lor, vrând să păzească întreg și fără temere pe plăcutul său, i-a trimis ca strajă un leu mare și înfricoșat, care nedepărtat îl străjuia pe el ziua și noaptea. Și de cite ori barbarii năvăleau asupra sfântului, totdeauna leul acela cu furia sa cea cumplită, pornindu-se asupra lor, îi rănea și-i izgonea. Iar fericitul Ioan, văzând acestea, mulțumea lui Dumnezeu că n-a lăsat toiagul păcătoșilor peste soarta drepților.

După aceasta, întorcându-se Cuviosul Sava în țara sa, a venit la fericitul Ioan în pustie și a zis către dânsul: "Iată, Domnul te-a păzit pe tine de năvălirea barbarilor, dându-ți strajă simțitoare. Deci fă și tu ceea ce este lucru omenesc; sculându-te fugi, precum au făcut și alți părinți pustnici". Cu acestea și cu mai multe cuvinte sfătuindu-l cuviosul, l-a scos din pustie și aducându-l în țara cea mare, i-a dat lui chilie; și iarăși a început fericitul Ioan a viețui în lavră, la cincizeci și șase de ani de la nașterea sa, neștiind nimeni taina lui, cum că era episcop, afară de preasfințitul patriarh Ilie și de Cuviosul Sava, dar și aceia tăinuiau.

Trecând multă vreme, Dumnezeu a binevoit a descoperi taina aceea tuturor fraților, în acest chip. Un bărbat oarecare din părțile Asiei, cu numele Aterie, cinstit cu dregătoria arhiepiscopiei, venind în Ierusalim, s-a închinat lemnului Crucii Domnului, cea de viață făcătoare și sfintelor locuri și mult aur și argint împărțea săracilor și mănăstirilor. Apoi a ieșit din sfânta cetate, sârguindu-se a se întoarce la moșia sa. Deci, suindu-se în corabie și pornind puțin, s-a ridicat un vânt potrivnic pe mare, pentru care pricină a fost nevoit a se întoarce în Ascalon, unde a rămas două zile. Când a vrut iarăși să plece, i s-a arătat în somn îngerul Domnului, zicând: "Nu se cuvine ție a pleca la moșia ta, până nu te vei întoxarce în sfânta cetate și vei merge în țara avei Sava; că acolo vei afla pe avva Ioan Tăcutul, bărbat drept și plin de fapte bune, care a fost episcop și pentru Dumnezeu toate le-a trecut cu vederea, smerindu-se cu sărăcia cea de bunăvoie și cu ascultarea".

Deșteptându-se din somn Aterie, s-a întors în Ierusalim și, venind în țara Cuviosului Sava a întrebat despre Ioan Tăcutul; apoi înștiințându-se de chilia lui, a venit la dânsul și a petrecut acolo două zile, rugându-l și jurându-l cu numele lui Dumnezeu, ca să-i spună neamul său, moșia și episcopia. Iar el, văzând bunăvoința lui Dumnezeu pentru aceea, i-a spus toate cu de-amănuntul. Din acea vreme s-a făcut înștiințare prin toată lavra, că Ioan Tăcutul este episcop. Și toți s-au mirat văzându-l pe el atât de smerit.

După aceasta, cuviosul și de Dumnezeu purtătorul Părintele Sava s-a mutat către Domnul în ziua a cincea a lunii decembrie la șaptezeci de ani ai vieții lui Ioan. Dar Ioan nu s-a întâmplat a fi la despărțirea sufletului de trup a Cuviosului Sava; pentru aceea foarte s-a mâhnit cu duhul și se tânguia pentru despărțirea lui. Apoi i s-a arătat în vedenie Cuviosul Sava, zicând: "Nu te mâhni pentru plecarea mea, părinte Ioane, pentru că deși m-am despărțit cu trupul de tine, însă cu duhul sunt împreună cu tine".

Iar Ioan a zis: "Roagă pe Domnul, părinte, ca să mă ia și pe mine cu tine". Răspuns-a Sava: "Nu se poate aceasta acum, că are să vină mare ispită asupra lavrei și vrea Dumnezeu a te avea pe tine în trup, spre mângâierea și întărirea acelora care vor să lupte bine împotriva ereticilor, pentru credința cea dreaptă". Acestea auzind fericitul Ioan, și-a venit întru sine și se bucura cu duhul pentru vedenia și pentru vorbirea ce avusese cu Cuviosul Sava; dar se mâhnea cu inima pentru ispita ce avea să vie. Apoi i-a venit dorința a vedea cum se desparte sufletul de trup. Pentru care pricină, când s-a rugat lui Dumnezeu, a fost răpit cu mintea în Sfântul Betleem și a văzut murind, lângă biserica care era acolo, un bărbat străin al cărui suflet se lua de îngeri către cer, cu cântări dulci. Aceasta văzând-o cu ochii minții, fericitul Ioan s-a sculat și s-a dus la Betleem și a aflat trupul bărbatului celui răposat lângă biserică, precum a văzut în vedenie - că în acel ceas murise în care îl văzuse Ioan - șezând în chilie, sufletul lui luat de îngeri în cer cu cântări. Deci, cuprinzând moaștele lui, le-a sărutat cu dragoste. Apoi, în același loc le-a îngropat cu cinste și s-a întors la chilia sa.

Doi ucenici ai fericitului Ioan, anume Teodor și Ioan, au povestit lui Chiril monahul, scriitorul vieții acestuia, zicând: "După răposarea Cuviosului Sava am fost trimiși de părintele nostru în Liviada, pentru oarecare trebuință și trecând Iordanul, ne-au întimpinat pe noi oarecine, zicând: Păziți-vă că este un leu înaintea voastră! Iar noi, cugetând, am zis: Puternic este Dumnezeu, să ne păzească cu rugăciunile părintelui nostru, pentru că după porunca lui călătorim. Acestea zicând, am mers și îndată am văzut venind împotriva noastră un leu înfricoșat. Deci ne-am înspăimântat foarte, încât lipsind din noi puterea n-am putut fugi, ci am rămas ca niște morți. Și iată deodată s-a arătat între noi părintele nostru, Cuviosul Ioan, poruncindu-ne să nu ne temem. Atunci leul, ca și cum ar fi fost lovit cu biciul și izgonit, a fugit de la noi, iar părintele s-a făcut nevăzut. Deci noi, răsuflând ușurați, ne-am văzut de cale și am rămas nevătămați. Apoi, săvârșind ascultarea care se poruncise nouă, când ne-am întors la părintele, el a căutat spre noi și a zis: "Vedeți, fiilor, că m-am aflat împreună cu voi la trebuință; dar și aici mult am rugat pe Dumnezeu pentru voi și a făcut cu voi mila Sa".

Aceasta s-a povestit lui Nirim, de către un ucenic al lui Ioan, cum că acest mare pustnic, mulți ani s-a hrănit numai cu pâine, iar în loc de sare obișnuia cenușă, așa încât își mânca pâinea sa cu cenușă. Iar odată, uitând să-și închidă fereastra chiliei, în vremea mesei sale, s-a aplecat ucenicul și l-a văzut mâncând pâine cu cenușă; deci s-a mâhnit starețul că s-a văzut o postire ca aceea a lui, iar ucenicul vrând să-l mângâie a zis: Nu numai tu faci aceasta, părinte, ci mulți părinți ai lavrei acesteia împlinesc scriptura care zice: Cenușă ca pâinea am mâncat. Și așa a mângâiat pe stareț.

În acea vreme s-a scornit eresul lui Origen și, mulți înșelându-se cu dânsul, se tulbura Biserica lui Dumnezeu. Iar alții, tare împotrivindu-se eresului, aveau ajutor pe acest cuvios Ioan Tăcutul, care atunci nefăcând, ci, luptându-se cu tăria cuvântului ce era ca o sabie împotriva ereticilor, tăia și strica învățăturile cele hulitoare ale lui Origen. Această ispită, ce era să vină asupra Bisericii, a fost prorocită lui Ioan în vedenie de Cuviosul Sava; pentru că nu puțină prigoană a fost asupra ei de la eretici, încât mulți din părinții cei nevoitori, vătămându-se cu învățăturile cele ereticești, se îndoiau și se clăteau cu mintea. Pentru aceasta a binevoit Dumnezeu a avea în lavra aceea pe Ioan în trup, spre mângâierea celor slabi cu sufletul și spre întărirea celor neputincioși.

Într-acea vreme a venit la dânsul de la mitropolia Schitopolei Chiril, care a fost mai pe urmă scriitorul vieții lui. Acesta singur povestește așa: Vrând să ies din casa mea, ca să mă duc în sfânta cetate a Ierusalimului și acolo într-o mănăstire oarecare să primesc viața călugărească, mi-a poruncit iubitoarea de Hristos, maica mea, ca din cele ce vor fi pentru mântuirea sufletului, nimic să nu încep a face decât numai cu sfatul și porunca fericitului Ioan, ca nu cumva să cad în eresul lui Origen, la începutul stării mele.

Deci, ajungând la Ierusalim, am venit în lavra Sfântului Sava și m-am închinat vrednicului de fericire Ioan; apoi descoperindu-i tot gândul meu, ceream de la dânsul un sfat folositor. Iar el mi-a zis mie: "De voiești a te mântui, să mergi în mănăstirea marelui Eftimie". Iar eu, plecând de la dânsul ca un tânăr și fără de minte, n-am ascultat porunca lui, ci, mergând la Iordan, am intrat în mănăstirea ce se zice a Rundinitei. Și nu numai că mi-a fost drumul rău, ci și în boală mare am căzut și am fost cuprins de mâhnire, că eram străin și neputincios cu trupul. Apoi mi s-a arătat în vis Cuviosul Ioan, zicându-mi: "De vreme ce nu m-ai ascultat, pentru aceea ai fost pedepsit cu boala aceasta. Deci acum, sculându-te, mergi în Ierihon, și acolo în casa de străini a lui avva Eftimie, vei afla pe un oarecare călugăr bătrân. Să-i urmezi aceluia în mănăstirea lui Eftimie și te vei mântui". Iar eu deșteptându-mă din somn m-am simțit sănătos cu tot trupul. Apoi m-am dus la Ierihon, după porunca sfântului părinte și am aflat, precum mi-a zis, pe un călugăr bătrân, cinstit și cu bună pricepere; acela m-a dus în mănăstirea marelui Eftimie și m-am sălășluit într-însa. Adeseori veneam în lavra Sfântului Sava la Cuviosul Ioan și mare folos sufletesc primeam de la dânsul.

Odată eram tulburat și îngreuiat de gânduri satanicești, pe care mărturisindu-le cuviosului, îndată am dobândit ușurare cu sfintele lui rugăciuni și s-a întors pacea în inima mea. Aceasta singur a spus-o Chiril monahul. Acesta este Chiril acela care a fost trimis de Cuviosul Ioan în lavra Suchiei, cu cărți la Cuviosul Chiriac pustnicul, precum se scrie în viața lui.

Odată, șezând Chiriac lângă fereastra chiliei Cuviosului Ioan, a venit un om cu numele de Gheorghe, aducând pe fiul său muncit de diavol pe care, punându-l lângă fereastră, omul s-a dus. Iar pruncul plângând, l-a cunoscut pe el Sfântul Ioan că are duh necurat. Deci, făcându-i-se milă de dânsul, a făcut rugăciune și l-a uns pe el cu untdelemn sfințit și îndată a ieșit din copil duhul cel necurat și s-a făcut sănătos din ceasul acela. Iar ava Evstatie, bărbatul cel credincios și binecuvântat, care, după Serghie, a primit peștera Cuviosului Sava, spunea aceasta: "A năvălit odinioară, zicea el, asupra mea duhul hulii și mă tulburau foarte gândurile rele asupra lui Dumnezeu și asupra celor dumnezeiești și eram foarte mâhnit. Apoi am venit la fericitul Ioan Tăcutul și, spunându-i nevoia mea, căutam ajutor de la sfintele lui rugăciuni. Iar el, sculându-se, s-a rugat pentru mine lui Dumnezeu. Apoi a zis către mine: "Bine este cuvântat Dumnezeu, că de acum nu se va mai apropia de tine gândul hulii". Și așa a fost precum mi-a zis bătrânul, că dintr-acea vreme n-am mai simțit în mine gândul hulii niciodată".

O femeie de neam din Capadochia, cu numele Raina, diaconiță la sfânta biserică din Constantinopol, a venit la Ierusalim, având cu sine pe nepotul său, care era în dregătorie. Acesta, în adevăr, era bărbat cu fapte bune, dar nu se unea cu sfânta sobornicească Biserică, de vreme ce se ținea de credința cea rea a lui Sevir. Iar acea binecredincioasă diaconiță punea multă sârguință ca să-l întoarcă pe el către buna credință și să-l unească cu Sfânta Biserică. Pentru aceea pe fiecare din sfinți îi ruga să se roage lui Dumnezeu pentru dânsul. Deci, auzind de Sfântul Ioan, a dorit ca și acestuia să i se închine. Dacă s-a înștiințat că nu intră în lavră parte femeiască, a chemat pe Teodor, ucenicul lui Ioan, și l-a rugat ca să ia pe omul care a venit cu ea și să-l ducă la sfântul bătrân, pentru că credea căci cu rugăciunile lui va întoarce Dumnezeu inima cea împietrită a acelui rău credincios și-l va face vrednic împărtășirii cu soborniceasca Biserică. Deci, luând Teodor pe bărbatul cel întunecat cu eresul, a venit cu dânsul la bătrân și s-a închinat după obicei. Iar când a zis ucenicul "Binecuvintează-ne pe noi, părinte!" Bătrânul a zis ucenicului: "Pe tine te binecuvintez, iar acesta care a venit cu tine nu este binecuvântat". Iar ucenicul a zis: "Nu așa părinte, ci pe amândoi să ne binecuvintezi". Răspuns-a bătrânul: "Cu adevărat pe celălalt nu-l voi binecuvânta, până când nu se va lepăda de cugetarea cea rea ereticească și va făgădui că se va uni cu Biserica cea sobornicească". Acestea auzind cel răucredincios, s-a mirat de darul bătrânului cel mai înainte-văzător și prin acea minune schimbându-se, a făgăduit cu adevărat că se va împărtăși cu cei dreptcredincioși. Atunci l-a binecuvântat pe el bătrânul și cu învățăturile sale cele de Dumnezeu insuflate, luând din inima lui toată îndoiala, l-a împărtășit cu preacuratele Taine; și așa, făcându-l dreptcredincios, l-a liberat cu pace.

De aceasta înștiințându-se binecredincioasa diaconiță Raina, mai multă dorință avea să vadă cu ochii săi pe sfântul bătrân și s-a gândit să se îmbrace în haine bărbătești și să vină la dânsul în lavră, ca să-și mărturisească gândurile sale. Iar bătrânul, înștiințându-se prin înger de acel gând al ei, a trimis la dânsa, zicând: "Să știi că deși vei veni la mine precum ai gândit, însă nu mă vei vedea; deci nu te osteni și rămâi la locul unde ești acum, căci eu mă voi arăta ție în vis și voi asculta cele ce vrei să-mi spui și îți voi spune și eu cele ce-mi va da Dumnezeu a-ți grăi". Iar diaconița, auzind acestea, s-a înspăimântat de vederea mai înainte a Cuviosului Ioan, căci de departe vedea gândurile omenești și a petrecut la un loc, așteptând arătarea lui.

Într-o noapte, dormind, i s-a arătat cuviosul în vis, zicând: "Iată Dumnezeu m-a trimis la tine; spune-mi ce voiești?" Iar ea a mărturisit gândurile sale și a primit de la dânsul vindecarea ce dorea. Și învățând-o cuviosul, s-a făcut nevăzut; iar femeia, deșteptându-se din somn, a dat mulțumire lui Dumnezeu.

Locul unde era chilia cuviosului era pietros și uscat și nu era cu putință a crește acolo nici copaci, nici buruieni, pentru asprimea locului, care nu avea nici o umezeală. Iar cuviosul, luând odată o sămânță de smochin, a zis către ucenicii săi, Teodor și Ioan: "Ascultați-mă pe mine, fiilor. De va da Dumnezeu dar acestei semințe, ca să crească pe această piatră vârtoasă și va odrăsli stâlpări și va face roade, apoi să știți că-mi va dărui Dumnezeu loc de odihnă în împărăția cerului!" Acestea zicând, a semănat sămânța aceea pe piatră, aproape de chilia sa. Iar Dumnezeu care a odrăslit toiagul lui Aaron cel uscat, El a dat umezeală și pietrei celei vârtoase și seminței de smochin răsădite, ca să arate ce dar are de la El credincioasa Lui slugă. Deci, odrăslind smochinul din piatră și crescând câte puțin, a ajuns până la acoperișul chiliei, apoi toată chilia a acoperit-o cu ramurile sale. Și după o vreme a adus și roadă, trei smochine, pe care, luându-le bătrânul, cu lacrimi a mulțumit lui Dumnezeu și, sărutându-le, le-a mâncat împreună cu ucenicii. Apoi, după ce a mâncat smochinele acelea, a început a se pregăti de moarte, fiind acum întru adânci bătrâneți. El viețuind toți anii vieții sale o sută patru, a adormit întru Domnul, Mântuitorul nostru, Căruia I se cuvine slavă în veci. Amin.

Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților

Ornament-despartitor-v01

Calendar Ortodox - Sfinții de astăzi 3 decembrie

În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului Proroc Sofonie;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfințitului Mucenic Teodor, arhiepiscopul Alexandriei;
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teodul, care a fost eparh;
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ioan Sihastrul, episcopul Coloniei;
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Agapie, Seleuc și Mamant, care de sabie s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teodul;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfințitului Mucenic Gavriil, care a fost mai înainte episcopul Ganului, iar mai pe urmă a suferit mucenicia în Prusa, în anul 1659;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Anghel, care a suferit mucenicia în Hios, în anul 1713;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Gheorghe de la Cernica (+1806).

Calendar Ortodox - Sfinții de astăzi 4 decembrie

În această lună, în ziua a patra, pomenirea pătimirii Sfintei marii Mucenițe Varvara (Barbara);
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ioan Damaschin, monahul și preotul;
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ioan, episcopul Polivatului, făcătorul de minuni;
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Iuliana, care de sabie s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Hristodul și Hristodula, care de sabie s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului sfințit Mucenic Serafim, episcopul Fanariului, care a suferit mucenicia în anul 1601.

Ornament-despartitor-v01

Pe Sfântul Cuvios Ioan Tăcutul să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Cuvioase Ioan roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.

Sursă: pravila.ro, facebook.

Floare-Final
autor: Urdă Mihai

Recomandări

† Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul
(11 decembrie)

FB Mess WA Like Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul (din grecescul "stylos") a fost un pustnic care a trăit timp de 33 pe un stâlp de lângă Constantinopol. A sfătuit și a prorocit mai multe eveniment […]

† Sfântul Cuvios Ioan Scărarul (30 martie)

FB Mess WA Like Sfântul Cuvios Ioan Scărarul este autorul cunoscutei lucrări duhovnicești "Scara dumnezeiescului urcuș" sau "Scara Raiului" (în limba română este tradusă în Filocalia 9) din care se desprind numeroase învățături pentru mântuirea […]

† Sfântul Proroc Miheia (14 august)

FB Mess WA Like Sfântul Proroc Miheia este al șaselea dintre cei doisprezece Profeți mici. Este cunoscut ca cel care a prorocit că Betleemul avea să fie locul nașterii lui Mântuitorului Hristos. Este serbat în […]

Scrie un comentariu

Câmpuri care necesită să fie completate sunt cel care au caraterul *

Floare-Final
© 2023 Toate materialele de pe această pagină sunt proprietatea pravila.ro
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram