† Sfântul Cuvios Ioan Scărarul
(30 martie)

Trimte prietenilor tăi

În ziua de 30 martie a fiecărui an, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește cu mare cinste pe Sfântul Cuvios Ioan Scărarul (Sfântul Ioan Sinaitul sau Sfântul Ioan Climax).

Acestea este autorul lucrării de spiritualitate Scara dumnezeiescului urcuș sau Scara Raiului (vezi și termenul slavon Leastvița), din care se desprind numeroase învățături pentru mântuirea sufletului. Mai este cinstit în Duminica a IV-a din Postul cel Mare.

Viața pe scurt - Sfântul Cuvios Ioan Scărarul (sinaxar)

Sfântul Cuvios Ioan Scărarul s-a născut spre sfârșitul secolului al VI-lea în anul 579 și a trecut la cele veșnice în 30 martie 649, fiind contemporan cu Sfântul Maxim Mărturisitorul. Potrivit lui Meletie, Arhiepiscopul Atenei, țara de origine a sfântului este Palestina, iar călugărul Daniil de la Mănăstirea Raith, cel care a întocmit viața acestui mare sfânt, ne arată că a intrat în obștea monahală încă de la vârsta de 16 ani, ca viețuitor al Mănăstirii Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai.

Veniamin Costache este de părere că sfântul se trăgea dintr-o familie înstărită, dat fiind că până la vârsta de 16 ani acumulase cunoștințe din toate domeniile și avusese parte de o educație aleasă. Datorită faptului că era foarte învățat și că își ducea viața în Muntele Sinai, a fost numit Ioan Scolasticul sau Ioan Sinaitul.

Vreme de 19 ani l-a avut alături, ca povățuitor, pe bătrânul Martirie, iar după moartea acestuia Ioan s-a retras într-un loc pustiu, numit Thola și aflat la cinci mile de mănăstirea de pe munte. Acolo a petrecut sfântul 40 de ani în post și rugăciune și și-a închinat întreaga viață lui Dumnezeu.

A trăit ca un adevărat sihastru, hrănindu-se numai cu „acele lucruri îngăduite vieții sihăstrești, din care gusta doar foarte puțin și niciodată nu se sătura.” Își petrecea timpul în rugăciune neîncetată și în priveghere, iar din dragoste de Dumnezeu uda pustiul cu lacrimile sale: „De somn se împărtășea atât cât să nu se vatăme firea minții prin priveghere, iar înainte de culcare se ruga mult și alcătuia scrieri”, după cum mărturisește Daniil, biograful său.

Despre Sfântul Cuvios Ioan, Daniil ne spunea că a fugit de iubirea de argint, pe care Sfântul Apostol Pavel a numit-o „închinare la idoli”, prin facerea de milostenii și prin lipsirea celor de trebuință. După aceea a biruit lenevirea, care este moarte și slăbănogire a sufletului, prin pomenirea morții celei trupești, împungând-o ca și cu un bold și a ridicat-o la trezire și osteneală. A dezlegat lanțurile și legăturile a toată pătimirea și toate poftele cele simțite le-a rupt prin plângere. Iar patima mâniei era mai dinainte omorâta într-însul, prin arma ascultării.

El rareori de se ducea la cineva, dar și mai rar grăia ceva și a omorât lipitoarea deșartei slave, cea asemenea cu păianjenul.

Spre sfârșitul vieții, în 639, a fost rugat să se întoarcă la mănăstire și să primească funcția de egumen. A primit cu multă greutate aceasta și, în cele din urmă, a acceptat să le devină sfătuitor monahilor, prilej cu care a întocmit lucrarea Scara, la rugămintea egumenului Ioan al Mănăstirii Raith, situată la 60 de mile de muntele Sinai. După câțiva ani, Sfântul Cuvios Ioan a înmânat altui monah vrednic cârma mănăstirii și s-a retras iarăși în peștera sa, unde s-a îndeletnicit cu rugăciunea și nevoințele până la sfârșitul vieții sale.

Surse: Crești Ortodox, TrinitasTV.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Minunile Sfântului Cuvios Ioan Scărarul

Sfântul Cuvios Ioan Scărarul 30 martie

Datorită vieții sale curate, pe care a trăit-o în post, în rugăciune și în priveghere, Sfântul Ioan Scărarul a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Este și astăzi, pentru cei care i se roagă cu credință, grabnic ajutător și folositor, alină suferințe trupești și sufletești și îi ocrotește pe cei necăjiți, după cum se cântă și în Troparul închinat lui: „Locuitor pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat...”

Piatra cea mare și ucenicul

Osârduindu-se deci în toată virtutea și ducând viață îmbelșugată, el s-a învrednicit de nenumărate mari vedenii. Pe când se afla odată în chilia lui și un ucenic al lui dormea într-un loc îndepărtat sub o stâncă mare, care era gata să cadă și să-l zdrobească, cunoscând acest lucru prin Duhul Sfânt, a smuls pe ucenicul lui din primejdia care-l pândea, arătându-i-se în somn și făcându-l să se ridice din locul acela în care peste puțin timp ar fi avut să moară.

Apoi, după ce a înserat și ucenicul s-a întors de la lucru, îl întreba starețul: „Au doar ți s-a întâmplat vreun lucru rău și neașteptat?” Iar el a zis: „O piatră mare puțin de nu m-a ucis de tot, dacă tu, părinte, nu m-ai fi strigat. Pentru că eu, adormind sub piatră la amiază, am auzit glasul tău strigându-mă și îndată de sub piatră am fugit și deodată a căzut piatra!” Iar Ioan, smeritul cugetător, cu adevărat nimic din cele văzute n-a spus ucenicului, ci în taina inimii sale cu rugăciuni de mulțumire lăuda pe Bunul Dumnezeu.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Icoana Sfântului Cuvios Ioan Scărarul

Sfântul Cuvios Ioan Scărarul 30 martie

Dionisie din Furna în „Erminia picturii bizantine” nu ne furnizează prea multe detalii despre felul în care trebuie sa fie pictat Sfântul Cuvios Ioan Scărarul, ne spune doar: Sfântul prea cuviosul Ioan, cel ce a scris „Scara", egumenul de la Sinai [bătrân].

Cartea în format fizic o găsiți apăsând aici ➡ Dionisie din Furna - Erminia picturii bizantine, (p. 160)

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Etimologia / semnificația numelui Ioan, Ioana

ION / IOANA – Acest nume provine din cuvântul ebraic "יוֹחָנָן" (Jōħānān), care la traducerea în greacă a Vechiului Testament a devenit „Ιωαννης” (Iōánnēs), care la rândul lui în latină devine „Iohannes”, care înseamnă „Dumnezeu este milostiv”. Popularitatea acestor nume însă a fost dată de noul testament, deoarece ele sunt purtate, de Sfântul Ioan Botezătorul și de sfântul Apostol Ioan autorul celei de-a patra Evanghelii și al Apocalipsei din Sfânta Scriptură.

Când își post serba ziua de nume cei care poartă numele de Ion, Ioana? Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în date de 7 ianuarie în ziua de prăznuire a Sfântului Ioan Botezătorul, pe data de 28 februarie în ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Ioan Casian Romanul, pe data de 27 martie în ziua de prăznuire a Sfântului Cuviosul Ioan din Licopolis, pe 30 martie în ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul.

Sursă: Orthodoxwiki.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Scrierile Sfântului Cuvios Ioan Scărarul

Sfântul Cuvios Ioan Scărarul 30 martie

Volumul Scara dumnezeiescului urcuș, alcătuit la rugămintea egumenului Ioan de la Mănăstirea Raith, conține reguli scrise cu privire la viața mănăstirească; trăind după îndemnurile pline de har ale Sfântului Ioan Scărarul, călugării vor putea să urce spre cer pe o scară, asemenea celei văzute în vis de Patriarhul Iacov. Urcușul, așa cum este el descris de Sfântul Ioan Scărarul, presupune treizeci de trepte (cuvinte), cu trimitere la cei treizeci de ani ai Mântuitorului Iisus Hristos înainte să înceapă activitatea publică.

Sunt descrise cu finețe treizeci de „trepte” de viețuire și de nevoință, care îi conduc pe monahi (și nu numai) spre Împărăția lui Dumnezeu. Sunt descrise, în lucrare, modalitățile prin care pot fi învinse patimile, iar sufletul se poate împodobi cu virtuți alese. Iată ce mărturisește biograful Daniil despre acest volum: „[Sfântul Cuvios Ioan Scărarul] a coborât la noi cu gândirea și ne-a arătat nouă, ca un alt văzător de Dumnezeu, tablele lui scrise Dumnezeu, care cuprind, în afară, învățături despre fapte, iar înlăuntru, cele despre vederea lui Dumnezeu.”

Volumul Scara dumnezeiescului urcuș a fost tradus în limba română de către părintele profesor Dumitru Stăniloae și a fost inclusă în volumul IX din seria Filocalia.

De la Sfântul Ioan Scărarul se mai păstrează o lucrare mai scurtă, intitulată Carte către păstori, adresată egumenilor de mănăstiri.

Citate din scrierile Sfântului Cuvios Ioan Scărarul

  • Păzirea poruncilor este dovada iubirii. Începutul iubirii este mărimea smereniei. Iar mărimea smereniei este fiica nepătimirii. Agoniseala acesteia este plinătatea iubirii, sau desăvârșita sălășluire a lui Dumnezeu în cei curați la inimă, din pricina nepătimirii. Pentru că aceștia vor vedea pe Dumnezeu. A Lui fie slava în veci. Amin.” (Cuvântul Sfântului Ioan Scărarul).
  • Creștin este cel care urmează lui Hristos pe cât e cu putință oamenilor prin cuvinte și fapte și crede cu o cugetare dreaptă și neprihănită în Sfânta Treime.
  • Cel ce iubește cu adevărat pe Domnul, cel ce se străduiește cu adevărat să ajungă la viața viitoare, cel ce are cu adevărat durere pentru greșelile lui, cel ce a dobândit cu adevărat aducerea aminte de osânda și de judecata veșnică, cel ce a primit cu adevărat frica de moartea sa, nu va mai iubi, nu se va mai îngriji nici de bani, nici de averi, nici de părinți, nici de slava vieții, nici de prieteni, nici de frați, peste tot, de nimic pământesc, ci lepădând și urând toata legătura, toată grija de acestea, ba încă înainte de acestea și trupul său, urmează gol și fără griji și fără pregetare, lui Hristos privind pururea spre cer și așteptând ajutorul de acolo.
  • Înstrăinarea este părăsirea fără întoarcere a tuturor celor din locul de obârșie, care lucrează în noi împotriva țintei evlaviei noastre. Înstrăinarea este purtare necutezătoare, înțelepciune necunoscută, pricepere nearătată, viață ascunsă, țintă nevăzută, gând nedescoperit, dorire a puținătății, poftire a strâmtorării, pricină a dorului de Dumnezeu, mulțimea dragostei, respingerea slavei deșarte, adânc de tăcere.
  • Ascultarea este mormânt al voinței și înviere a smereniei. Nu se împotrivește mortul și nu alege intre cele bune și între cele părute rele. Căci cel ce și-a omorât sufletul din evlavie va răspunde pentru toate. Ascultarea este lepădarea judecății proprii din bogăția judecății.
  • Să-ți fie conștiința oglinda supunerii tale și-ți va fi de ajuns.
  • Să nu te tulburi de cazi în fiecare zi, nici să ieși din luptă. Ci stai bărbătește și, cu siguranță, îngerul care te păzește va prețui răbdarea ta. Rana ta este ușor de tămăduit cât este încă proaspătă și caldă. Dar cele învechite, neîngrijite și învârtoșate, sunt greu de vindecat și au nevoie de multă osteneală, de fier, de brici și de focul ce le însoțește pentru vindecare.
  • Cel care a murit tuturor, și-a adus aminte de moarte. Dar cel care e încă legat de ele nu încetează de a lucra el însuși împotriva sa.
  • Nu te amăgi lucrătoru-le fără de minte că poți să înlocuiești timpul (pierdut) cu alt timp. Căci nu va ajunge ziua să împlinești datoria ei față de Stăpânul.
  • Plânsul după Dumnezeu este o tristețe a sufletului, o simțire a inimii îndurerate care caută pururi nebunește pe Cel după care însetează; iar neajungându-L Îl urmărește cu osteneală și se tânguiește cu durere alergând după el.
  • Plânsul este un ac de aur al sufletului scăpat de orice țintuire și alipire și înfipt de tristețea cuvioasă în lucrarea de cercetare a inimii.
  • Când ai ajuns la plâns, ține-l cu toată tăria. Căci înainte de a se îmbiba în tine, ușor ți se răpește. Și e topit ca ceara de tulburări, de griji trupești, de plăceri și mai ales de multa vorbire și de glume ușuratice.
  • Blândețea este starea nemișcată a sufletului care rămâne aceeași înnecinstiri ca și în laude.

Sursă: Basilica.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Rugăciune către Sfântul Cuvios Ioan Scărarul

Sfântul Cuvios Ioan Scărarul 30 martie

Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca și regele Avgar Te chem: „Vino și tămăduiește-mi rănile gândurilor mele celor rele și Te voi lauda ziua și noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile să știe ca Tu, Doamne, săvârșești minuni ca și altădată, ierți păcatele, sfințești și dai viața”
Rugați-vă pentru mine, toți Sfinții, ca sufletul meu să învețe smerenia lui Hristos!
Ca pe un Luceafăr ce își îndreaptă lumina fără de greșeală până la marginile lumii, te-a pus pe tine Domnul, spre pildă de înfrânare, Îndreptătorule Ioan, părintele nostru. Locuitor pustiului, înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Ioan. Cu postul, cu privegherea și prin rugăciune primind daruri cerești, tămăduiești pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui Ce ți-a dat ție putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Omorând patimile cu nevoința ta, părinte, te-ai suit la desăvârșirea nepătimirii, cuvioase, cu mintea cea nematerialnică zburând către cele nematerialnice, cu flacăra rugăciunii mistuindu-ți cugetul cel materialnic, preacuvioase, foc te-ai arătat cu totul, Preaînțelepte Ioan, cugetătorule de Dumnezeu. Pentru aceasta, ridicându-te cu evlavie la Privirile Cel Dumnezeiești, te-ai schimbat în bună schimbare.
Făcând din virtuți trepte de înălțare către cer cu adevărat, te-ai întors cu evlavie către adâncul cel nesfârșit al Privirii Celei Dumnezeiești și nimicind toate cursele demonilor, acoperi pe oameni nevătămați de ele. O, Preacuvioase Părinte Ioan, cel ce ești scară a virtuților, roagă-te să fim mântuiți noi toți!
Cu rugăciunea cea plină de priveghere ai supus bărbătește pe vrăjmașul cel iubitor de somn și te-ai arătat păstor treaz al turmei lui Hristos și luminător al învățătorilor, de Dumnezeu insuflate.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Cântări Liturgice

Troparul Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, glasul 1

Locuitor pustiului, înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Ioan. Cu postul, cu privegherea și prin rugăciune primind daruri cerești, tămăduiești pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui Ce ți-a dat ție putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Troparul Cuviosului Ioan Scărarul, glasul al 4-lea

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioan, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Troparul Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, glasul al 8-lea

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioan, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Condacul Cuviosului Ioan Scărarul, glasul 1

Roduri pururea înflorind, învățăturile cele din cartea ta aducând, înțelepte, îndulcești inimile celor ce iau aminte la dânsele cu trezvie, fericite, că scara este, care ridică de pe pământ sufletele celor ce cu credință te cinstesc pe tine, la mărirea cea cerească, care rămâne pururea

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Viața completă - Sfântul Cuvios Ioan Scărarul (Viețile Sfinților)

Care patrie și cetate a odrăslit și a crescut pe acest viteaz nevoitor, Ioan Cuviosul, mai înainte de pustniceștile lui nevoințe, cu siguranță nu pot spune – zice Daniil monahul, scriitorul vieții acestuia. Care loc îl are acum pe acest dumnezeiesc și minunat bărbat și cu ce dulceți de hrană fără de moarte îl hrănește, este adeverit, că într-acea patrie se află el acum, pentru care Sfântul Pavel, privighetoarea cea minunat glăsuitoare, a strigat: „Petrecerea noastră este în ceruri”, unde cu nematerialnică simțire, cu negrăită dulceață săturându-se de necheltuitele bunătăți, primește răsplătirile cele vrednice de sudorile sale și pentru dureri are cinstea cea fără durere, moștenind cereasca Împărăție cu aceia al căror picior a stat întru dreptate.

Iar cum s-a ostenit pentru fericirea cea nematerialnică întru materialnicul trup, voi spune arătat. De șaisprezece ani fiind cu vârsta trupească, iar de o mie de ani cu istețimea înțelegerii, acest fericit, singur pe sine ca pe o jertfă fără prihană și bine primită, s-a adus lui Dumnezeu, Marele Arhiereu. Deci și-a înălțat trupul la muntele Sinai, iar sufletul la cer, apropiindu-se de locul cel văzut al înălțimii muntelui, către înălțimea cerească. Și, văzând cu mintea pe Dumnezeu Cel nevăzut și înstrăinându-se de lume, a iubit de la început blîndețile cele împodobite cu smerenia, ca pe niște începătoare ale tinereților noastre gândite, ca pe o învățătură a faptelor bune, tăind toată îndrăzneala și mândria vorbirii și a clevetirii. Apoi, cu aleasă judecată, într-o singură deprindere monahicească, a izgonit pe înșelătorul părerii și iubirii de sine și, ca cel mai iscusit învățător duhovnicesc, și-a plecat grumajii, nădăjduind să treacă fără primejdie noianul cel greu al patimilor.

Folare-Separare

Și așa viața lui, care desăvârșit murise lumii, și-a rânduit-o între frați, ca și cum ar fi fost mic între dânșii, neștiind că un copil încă a grăi, nefăcând nimic după voia sa, ca și cum fără cuvântare și fără voință și-ar fi avut sufletul schimbat în totul de firească deosebire. Dar mai de mirare este că, fiind învățat la toată înțelepciunea din afară, a cuprins prin smerita cugetare fapta cea vrednică cerului, pentru că trufia înțelepciunii din afară, desăvârșit se face străină de smerenie.

Starețul și învățătorul Cuviosului Ioan – precum zice Sinhron – a fost părintele Martirie, care l-a tuns în chipul monahicesc pe ucenicul său Ioan, când acesta era de douăzeci de ani; în acea zi părintele Stratighie, prorocind despre Ioan, a zis că „are să fie ca o mare stea în toată lumea”; lucru care s-a și împlinit după aceea.

Folare-Separare

Odată Martirie s-a dus la marele Atanasie Sinaitul cu ucenicul Ioan, iar Atanasie, căutând spre Ioan, a zis către Martirie: „Spune-mi, Martirie, de unde ai ucenicul acesta și cine l-a tuns în călugărie?”. Martirie răspunse: „Este robul tău, părinte, eu l-am tuns”. Apoi a zis Atanasie cu mirare: „O, părinte Martirie, ai tuns pe egumenul muntelui Sinai!”.

În altă vreme, fericitul Martirie s-a dus cu Ioan la marele stareț Ioan Savaitul, care era în pustiul Gudiei. Pe aceștia văzându-i starețul, s-a sculat și, luând apă, a spălat picioarele, nu ale lui Martirie, ci ale lui Ioan, ucenicul său, apoi i-a sărutat și mâna. După aceea Ștefan, ucenicul marelui Ioan Savaitul, a întrebat pe stareț: „Pentru ce ai făcut așa, părinte, de ai spălat picioarele ucenicului, iar nu pe ale învățătorului, și dreapta lui ai sărutat-o?”. Marele stareț răspunse: „Să mă crezi, fiule, că nu știu cine este acel monah tânăr, pentru că eu am primit pe egumenul muntelui Sinai și aceluia i-am spălat picioarele”. Astfel au fost prorociile sfinților părinți despre acest Cuvios Ioan, fiind el încă tânăr, și care după aceea s-au împlinit toate la vremea lor.

Folare-Separare

Petrecând Cuviosul Ioan cu duhovnicescul său părinte nouăsprezece ani, a rămas sărman, mutându-se către Dumnezeu fericitul Martirie. Căci, trimițându-l înainte la Împăratul cel de sus ca pe un rugător și sprijinitor – precum zice Daniil monahul –, Cuviosul Ioan a ieșit la loc de liniște în Sinai, având rugăciunile părintelui său ca o armă puternică spre risipirea celor tari. Iar locul acela era departe de biserică ca la cinci stadii și se numea Tola.

Acolo a petrecut ca la patruzeci de ani de la începutul călugăriei sale, fără slăbire, învăpăindu-se de-a pururea cu dorința cea aprinsă a dumnezeieștii iubiri. Și cine este în stare să arate prin cuvinte și să spună prin povestiri cu de-amănuntul ostenelile lui săvârșite acolo în taină? Însă, precum din lucrurile cele mici se cunosc cele mari, așa din cele mai mici nevoințe ale lui să auzim viața acestui cuvios bărbat, atât de bogată în fapte bune.

Folare-Separare

Mânca la masă sa toate cele neoprite de porunca monahicească, însă foarte puțin, încât se vedea că mai mult gustă, decât mănâncă. Cu aceasta zdrobea înțelepțește cornul mândriei, pentru că din toate mânca, ca să nu i se înalțe mintea cu postirea. Dar, gustând foarte puțin, pe doamna și născătoarea patimilor cea iubitoare de dulceți, adică pe îmbuibarea pântecelui, o mihnea prin înfrânare și prin scurtimea mesei, strigând către dânsa: „Taci, amuțește!”. Iar prin viața cea pustnicească și prin vederea cea rară a fețelor omenești, a stins văpaia cuptorului trupesc, a întors-o în cenușă până la sfârșit și a adormit-o desăvârșit.

Apoi a fugit de iubirea de argint, pe care Sfântul Apostol Pavel a numit-o „închinare la idoli”, prin facerea de milostenii și prin lipsirea celor de trebuință. După aceea a biruit lenevirea, care este moarte și slăbănogire a sufletului, prin pomenirea morții celei trupești, împungând-o ca și cu un bold și a ridicat-o la trezire și osteneală. A dezlegat lanțurile și legăturile a toată pătimirea și toate poftele cele simțite le-a rupt prin plângere. Iar patima mâniei era mai dinainte omorâta într-însul, prin arma ascultării. El rareori de se ducea la cineva, dar și mai rar grăia ceva și a omorât lipitoarea deșartei slave, cea asemenea cu păianjenul.

Folare-Separare

Dar ce vom zice – grăiește monahul Daniil – despre biruința mândriei? Ce vom zice de curăția cea desăvârșită a inimii, pe care acel nou Veseleil a început-o prin ascultare și a desăvârșit-o prin venirea de față a Domnului, Împăratul cerescului Ierusalim? Pentru că, fără venirea lui de față, niciodată nu se izgonește diavolul și ceata cea de un chip cu dânsul. Unde voi găsi cununa aceasta pe care s-o împletim Cuviosului Ioan din cuvintele cele de laudă?

De asemenea, izvorul lui de lacrimi este un lucru care nu se află la mulți. Este și până acum în pustie, sub munte la un loc ascuns, o peșteră mică, care era atât de depărtată de chilia lui și de ale altora, încât nu era auzit de oameni, căci voia să se depărteze de slavă deșartă. În acea peșteră intra adeseori și, fiind aproape de cer, prin tânguiri și prin chemările lui Dumnezeu se atingea de ceruri, strigând cu suspine asemenea cu cei care sunt tăiați de sabie sau arși de fiare înfocate sau lipsiți de ochi.

Folare-Separare

Iar somn avea atât numai cât să nu-și piardă ființa minții cu privegherea. Și, mult mai înainte de a se culca, se ruga și alcătuia cărți, precum a alcătuit cartea ce se numește „Scara”, pentru care s-a numit și el mai pe urmă „Scărar”, pentru că aceasta îi era alungarea trândăviei lui, adică a scrie cărți. Iar toată curgerea vieții lui i-a fost rugăciunea cea neîncetată și dorința spre Dumnezeu cea nesățioasă, pentru că pe Acela ziua și noaptea văzându-L cu mintea în oglinda cea luminoasă a curăției sufletului, nu putea a se sătura.

Un monah anume Moise, râvnind vieții celei îmbunătățite a Cuviosului Ioan, l-a rugat să-l primească ucenic pentru sine; pentru că dorea să se povățuiască de dânsul la adevărata filosofie. Și și-a câștigat și mijlocitori pentru sine către sfântul cinstiți bătrâni și, prin cererea acelora fiind silit, cuviosul l-a primit pe Moise a-l avea împreună la petrecere și ucenicie. Într-una din zile marele părinte a poruncit lui Moise ca să aducă din oarecare loc pământ la grădină, spre îngrășarea verdețurilor. Mergând Moise până la locul cel însemnat, își făcea ascultarea fără lenevire.

Folare-Separare

La amiază fiind și zăduful soarelui arzând foarte tare – căci era luna august –, Moise, ostenind, a intrat la umbră sub o piatră mare și, culcându-se, a adormit. Iar Domnul, nevrând să mâhnească întru ceva pe robii Săi, a întâmpinat, prin obișnuita Sa milostivire, pe Moise din moartea cea neașteptată, iar pe Sfântul Ioan din mâhnire l-a scos. Căci, șezând cuviosul în chilie, cu rugăciunea cea de Dumnezeu gânditoare și într-un somn ușor aflându-se, a văzut pe un oarecare ce i se arătase lui, bărbat cu sfințită cuviință, defăimîndu-l pentru somn și zicându-i: „Așa, Ioane, tu dormi fără grijă? Iată, Moise este în primejdie!”. Iar Sfântul Ioan, îndată deșteptându-se, s-a înarmat cu caldă rugăciune pentru ucenicul său.

Apoi, după ce a înserat și ucenicul s-a întors de la lucru, îl întreba starețul: „Au doar ți s-a întâmplat vreun lucru rău și neașteptat?”. Iar el a zis: „O piatră mare puțin de nu m-a ucis de tot, dacă tu, părinte, nu m-ai fi strigat. Pentru că eu, adormind sub piatră la amiază, am auzit glasul tău strigându-mă și îndată de sub piatră am fugit și deodată a căzut piatra!”. Iar Ioan, smeritul cugetător, cu adevărat nimic din cele văzute n-a spus ucenicului, ci în taina inimii sale cu rugăciuni de mulțumire lăuda pe Bunul Dumnezeu.

Folare-Separare

Și era acest cuvios bărbat chip al faptelor bune și doctor al rănilor celor dinăuntru. Căci un frate, anume Isachie, cuprinzându-se tare cu greutate de diavolul desfrânării și fiind întru mâhnire mare, a mers la acest mare părinte cu sârguință și și-a mărturisit războiul cel dinăuntru cu plângere și cu tânguire. Iar acela i-a zis: „La rugăciune să alergăm amândoi, o, prietene!”. Și, săvârșindu-se cuvintele de rugăciune și încă pe fața sa zăcând jos cel ce pătimea, Dumnezeu a făcut voia plăcutului Său, ca să arate că David nu minte când zice: Voia celor ce se tem de El va face și rugăciunea lor va auzi. Pentru că a fugit balaurul cel de desfrânare, prin bătăile rugăciunii celei tari a Cuviosului Ioan. Iar cel ce a pătimit acel război, văzându-se liber de patima aceea și preabine tămăduit, foarte tare se minuna și lui Dumnezeu, Cel ce a preamărit pe robul Său, împreună și robului celui ce L-a preamărit pe El, Îi înălța mulțumire.

Însă erau oarecare pătrunși de zavistie, care pe acest folositor învățător, adică pe Cuviosul Ioan, îl numeau pururea grăitor și mincinos. Iar el cu lucrul singur a arătat că întru toate, nu numai cu cuvântul, ci și cu tăcerea poate a folosi întru Hristos, Care pe toți îi întărește. Căci a tăcut un an întreg, negrăind nici un cuvânt, până ce ocărâtorii săi s-au făcut lui rugători, cunoscând ei că nu este bine să astupe izvorul folosului cel pururea curgător și să piardă mântuirea tuturor; deci, mergând, l-au rugat ca iarăși să-și deschidă gura cea de Dumnezeu grăitoare. Iar el, fiind ascultător, s-a supus și iarăși se ținea de cea dintâi rânduială a sa, de a învăța.

Folare-Separare

După aceea, minunându-se toți de el întru toate îndreptările, ca pe un nou Moise cu sila spre povățuirea vieții de obște l-au rânduit, punând pe luminatul acela luminător în sfeșnicul cel mai dintii. Iar el, fără de voie primind egumenia muntelui Sinai, și mai mult s-a apropiat cu duhul spre muntele lui Dumnezeu și, în ceața cea neapusă a cunoștinței de Dumnezeu, prin gândirea la El intrând și suindu-se pe treptele cele gândite pe scara cerească, a luat legea cea scrisă pe tăblițele inimii cu degetul lui Dumnezeu. Și în cuvântul lui Dumnezeu și-a deschis gura sa și a tras Duh. Iar din bună comoară a inimii sale a răspuns cuvintele cele bune.

După ce Cuviosul Ioan a luat egumenia Muntelui Sinai, adică după patruzeci de ani de călugărie, precum a scris despre aceea Sinhron, au mers odinioară în locaș șase sute de străini, care, șezând la gustarea mâncării, au văzut un tânăr cu giulgiu evreiesc îmbrăcat, care umbla pretutindeni și cu stăpânire poruncea atât rînduitorilor și economilor, cât și bucătarilor, trapezărilor și altora ce slujeau. Iar după ce s-au sculat străinii de la masă, când au șezut să mănânce cei ce slujiseră, a fost cercetat tânărul acela osârdnic, poruncitor al tuturor slujbelor, care, pretutindeni înconjurând și poruncind, pregătea masa. Deci era căutat ca și el să șadă la masa cea de pe urmă, să mănânce cu ceilalți. Dar, deși cu osârdie era căutat, însă nicăieri nu s-a putut afla. Atunci robul lui Dumnezeu, Cuviosul Părinte Ioan, a zis: „Lăsați de a-l căuta pe acela, căci Moise, proorocul și dătătorul de Lege, a slujit în al său loc”.

Folare-Separare

Era într-un an în părțile acelea neploaie și secetă mare și, adunându-se popoarele din cetățile de primprejur, au mers la Cuviosul Ioan, rugându-l ca să ceară ploaie de la Dumnezeu, cu ale sale rugăciuni. Și, rugându-se cuviosul, îndată o ploaie mare s-a pogorât și a adăpat pământul cel uscat și l-a făcut aducător de roade.

După aceea a sosit la sfârșitul vieții celei vremelnice, bine povățuind pe ai săi duhovnicești israiliteni, numai într-una nefiind asemenea cu Moise: că Ioan a intrat cu sufletul în Ierusalimul cel de sus, iar trupul lui Moise nu se știe unde a fost. Iar de sfințenia Cuviosului Ioan - zice Daniil monahul - mărturisesc mulți, dar mai ales aceia care, fiind povățuiți cu cuvintele lui cele de Dumnezeu insuflate, s-au mântuit și încă se mântuiesc. Mărturisește David, tânărul bărbat ales, care a moștenit înțelepciunea înțeleptului Ioan; ba încă mărturisește și Cuviosul Ioan, egumenul Raitului, bunul nostru păstor, de care rugat fiind Cuviosul Ioan Scărarul, s-a pogorât de la muntele Sinai la noi, ca un nou văzător de Dumnezeu, și ne-a arătat pe ale sale lespezi scrise de Dumnezeu – cuvinte ce se numesc „Scară” –, în care literele cele văzute învață osteneală, iar puterea ce se înțelege din literele cele alcătuite povățuiește la vederea de Dumnezeu.

Folare-Separare

Iar când se ducea către Dumnezeu Cuviosul Ioan Scărarul – zice Sinhron –, înaintea lui stătea fratele său cel după trup, ava Gheorghe, pe care l-au hotărât la egumenia Sinaiului, din vremea vieții sale. Acela, plângând, zicea: „Stăpânul meu, te duci, lăsându-mă pe mine? Eu m-aș fi rugat ca pe mine să mă trimiți, pentru că nu pot fără tine să pasc aceste sfinte ale tale moșteniri! Acum, iată, eu sunt în primejdie, căci pe tine te trimit înainte la Dumnezeu”. Sfântul Ioan i-a răspuns: „Nu plânge, nici te întrista, pentru că, de voi afla îndrăzneală la Dumnezeu, nu voi aștepta ca anul acesta să-l săvârșești aici. Ci voi ruga pe Domnul și te voi lua la mine!”. Și s-a împlinit aceea, căci, după sfârșitul fericit al Cuviosului Ioan, și ava Gheorghe, fratele lui, s-a dus în a zecea lună către Dumnezeu, ca să stea înaintea Lui, împreună cu fratele său, Cuviosul Ioan, în slava sfinților, lăudând pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, în veci. Amin.

Folare-Separare

NOTĂ - Despre patria și neamul Cuviosului Ioan Scărarul, se scrie în cartea aceluia, la tâlcuirea vieții lui, astfel: „Nașterea și cetatea sfântului o acoperă scriitorul - adică monahul Daniil. Iar unii zic despre dânsul că este fiu al lui Xenofont, iar frate al lui este Gheorghe Arselaitul, numit din naștere Arcadie. Pentru că Arcadie, în rânduiala monahicească, și-a schimbat numele, iar Ioan nu și-a schimbat numele”. Iar despre Xenofont și despre fiii lui caută în luna ianuarie, în 26 zile.

Cartea în format fizic o găsiți apăsând aici ➡ Viețile Sfinților pe tot anul.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Calendar Ortodox – Sfinții de astăzi - 30 martie

În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan, cel ce a scris Scara;
Tot în această zi, pomenirea sfântului prooroc Ioad;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan cel ce s-a nevoit într-o fântână;
Tot în această zi, pomenirea sfintei Euvula, maica sfântului Pantelimon, care în pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfântului Ioan, patriarhul Ierusalimului, care în pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Zaharia cel nou, care a mărturisit în Corint, la anul 1684, și care prin sabie s-a săvârșit.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Calendar Ortodox – Sfinții de mâine - 31 martie

În această lună, în ziua a treizeci și una, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Ipatie, episcopul Gangrelor;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Acachie Mărturisitorul;
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici care au mărturisit în Persia: Avdas episcopul, Veniamin diaconul, nouă mucenici împreună cu ei și alți mulți sfinți, care au fost aruncați în închisoare și care au fost mâncați de vii de șoarecii și de pisicile închise laolaltă cu ei;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Vlasie, născut în cetatea amoreilor, care în pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfinților treizeci și opt de mucenici, care erau rude între ei, și care de sabie s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Ștefan, făcătorul de minuni, care în pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea venirii pe mare a icoanei Macii Domnului Portărița la mănăstirea Iviron.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Sursă: pravila.ro

Facebook

Floare Final

Pe Sfântul Cuvios Ioan Scărarul să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Cuvioase Ioan roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuieșne-ne pe noi. Amin.

Recomandări

† Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir
(26 octombrie)

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir și făcătorul de minuni, din Tesalonic este unul dintre cei mai cinstiți sfinți ortodocși. El tămăduiește trupurile și sufletele credincioșilor prin harul Dumnezeiesc dobândit din mărturisirea credinței în […]

† Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor
(27 octombrie)

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi (sau Dimitrie Basarabov) este numit și Ocrotitorul Bucureștilor, datorită evlaviei pe care o acu credincioși care vin și se închină la Moaștele Sfântului de la Catedrala Patriarhală. Este […]

† Sfântul Mare Mucenic Areta
(24 octombrie)

Sfântul Mare Mucenic Areta, guvernatorul orașului Najran (Arabia Saudită), a pătimit împreună alți 4300 de creștini, în timpul atacurilor etiopiene conduse de Dgu Nuwas din anul 523. Martiriul lor este serbat în calendarul ortodox în […]

Scrie un comentariu

Câmpuri care necesită să fie completate sunt cel care au caraterul *

4 comments on “† Sfântul Cuvios Ioan Scărarul
(30 martie)”

© 2021 Toate materialele de pe această pagină sunt proprietatea pravila.ro
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram