Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop (cunoscut local și ca Sfântul Ioan de la Silvaș) a fost un sfânt sihastru care s-a nevoit în a doua jumătate a secolul al XV-lea în părțile Hunedoarei, în apropierea Mănăstirii Prislop (în această mănăstire a viețuit mai târziu și Părintele Arsenie Boca). El este serbat în calendarul ortodox la data de 13 septembrie.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop s-a născut în satul Silvașu de Sus din ținutul Hațegului, în a doua jumătate a sec. al XV-lea.
Sfântul a intrat încă din tinerețe la mănăstirea din apropiere, cunoscută atunci sub numele de Mănăstirea Silvașu (astăzi Mănăstirea Prislop), unde s-a nevoit vreme de mai mulți ani, stăruind în rugăciune și ascultare. Aici a fost tuns în monahism, ducând o viață aleasa de rugăciune, împletită cu muncă și săvârșirea de fapte bune.
Mai târziu, tânjind după o viață de liniște și nevoințe mai aspre, și-a căutat un loc mai retras. S-a așezat atunci într-o peșteră pe care și-a săpat-o singur, cu dalta, într-o stâncă ce se găsea la circa 500 de metri de mănăstire, pe malul râului Silvuț. Locul este cunoscut până în ziua de astăzi sub numele de "Chilia" sau "Casa Sfântului", ea devenind și loc de pelerinaj pentru creștinii care au evlavie la Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop. În această peșteră sfântul și-a petrecut restul zilelor în aspre nevoințe, în neîncetate rugăciuni și ajunări, întocmai ca marii nevoitori întru cele duhovnicești din primele veacuri creștine.
Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop rămâne o dovadă vie a sfințeniei în timp ce chilia lui a devenit un loc de cinste, unde pelerinii vin pentru a se ruga și pentru a căuta mângâiere (fiind foarte aproape și de mormântul Părintelui Arsenie Boca).
După mai mulți ani, trăind în acea peșteră, potrivit unei tradiții locale, pe când cuviosul își săpa cu dalta o fereastră la chilia din stâncă, a fost împușcat din nebăgare de seamă de doi vânători care, neștiind că trăia cineva acolo, îl luaseră în acel loc drept ca o fiară a pădurii.
Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop nu trebuie confundat cu egumenul Ioan, care a cârmuit mănăstirea în a doua jumătate a veacului al XVI-lea, iar în 1585 a fost ales mitropolit al Transilvaniei, cu scaunul în Alba Iulia, păstorind până în anul 1605, timp de 20 de ani.
Surse: Crestin Ortodox, orthodoxwiki.
Poporul dreptcredincios l-a socotit sfânt încă din timpul vieții sale, iar după uciderea lui, această credință s-a întărit și mai mult. Vestea despre viața sa aleasă și mai ales despre moartea lui tragică au ajuns până peste munți, în Țara Românească.
Rudele sfântului i-au luat trupul și l-au așezat în biserica din satul său natal. Apoi Sfintele sale moaște s-au păstrat multă vreme în peștera de la Prislop, unde veneau credincioșii din împrejurimi și se închinau. Mai târziu, vitregia vremurilor a făcut ca sfintele sale moaște să fie luate de credincioși pentru evlavie la casele lor; iar ajungând vestea morții sale și în Țara Românească, mai mulți monahi de la o mănăstire (posibil Tismana, Curtea de Argeș sau Cozia, acestea având legături mai strânse cu mănăstirile transilvane) au cerut de la rudele acestuia trupul sfântului, înmormântându-l cu cinste în mănăstirea lor, cum se arată într-o cronică locală în versuri, "Plângerea Sfintei Mănăstiri a Silvașului, din eparhia Hațegului din Prislop", scrisă de monahul Efrem, după anul 1762.
Cu toate acestea, o părticică din moaștele Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop se găsesc în mănăstirea unde a viețuit.
Sfântul Ioan de la Prislop a fost, este și va fi - pentru credincioșii din părțile Hațegului și Hunedoarei, cât și pentru tot omul ce caută mântuirea - o pildă vie de sfințenie, iar chilia lui rămâne mereu un loc de pelerinaj și de reculegere sufletească pentru toți cei ce caută cuvânt de mângâiere și de întărire în locurile de mare frumusețe naturală ale Prislopului, în care au trăit atâția cuvioși călugări cu viață aleasă și bine plăcută lui Dumnezeu.
Acestea au fost motivele pentru care a fost canonizat oficial prin hotărârea sinodală din 20 iunie 1992. Pomenirea lui se face în ziua de 13 septembrie, fiind înscris în sinaxar și în calendarele noastre bisericești.
De la canonizare și până astăzi, numărul credincioșilor care îl cercetează cu inima pe Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop, pentru a le mijloci rugăciunile la tronul Sfintei Treimi, crește vizibil, iar chilia sfântului de la Prislop este popas duhovnicesc în care găsesc duh de pace. Sfântul – candelă nestinsă în rugăciune – îi priveghează din cer, altfel nu se explică împrietenirea pe loc a pelerinilor cu răceala pietrei, mută și surdă, dar atât de pilduitoare, asemenea vieții Cuviosului Ioan – moștenire spirituală neprețuită pe care ne-a lăsat-o nouă, fiecăruia în parte și ca neam.
Surse: Crestin Ortodox, orthodoxwiki, Sfinți Români Link 1, Link 2.
Sfântul Ioan de la Prislop își leagă numele de măreața Mănăstire Prislop, mult iubită de Părintele Arsenie Boca.
Carolina Bigu, pelerină la Prislop, cum singură își spune, mărturisește: "Săpată în stâncile din apropierea Mănăstirii Prislop, la câțiva metri de aceasta, chilia Sfântului Ioan de la Prislop povestește încă de la prima vedere despre stăpânul ei. Deși întâmpini oarecare dificultate până escaladezi intrarea în grotă, odată ajuns aici te învăluie pacea și calmul interior. Poți foarte ușor să spui o rugăciune sau să-l rogi pe sfânt să mijlocească pentru tine. Împrejur nu vezi nici pat, nici scaun, iar intrarea nu are ușă. Pereții nu sunt pictați sau decorați cu icoane. Numai jocul de lumini și umbre din interior creează o stare enigmatică, dar simplă, sobră, dar nu întunecată, răcoroasă, dar nu de gheață. Așa a fost și sfântul în viața lui."
Tot aici, în casa sfântului, dreptcredincioșii creștini învață lecția tăcerii, după modelul ocrotitorului lor, care a iubit mult tăcerea în timpul viețuirii pe pământ. Dar nu pot deprinde ne-glăsuirea, bucuria, pacea, înainte de a străbate, la înălțime, un drum anevoios, care coboară prin pădurea satului Silvașul de Sus, de-a lungul unui râu năvalnic, Slivuț. Atenți la pașii care se sprijină din când în când pe câte un colț de piatră, ei nu-și pot reține uimirea când dau de frumusețea naturii: aer ozonat, pădure tânără, păsări vesele care nu se mai opresc din cântat. Cu răbdare și atenție ajung la gura peșterii. La chilia săpată în piatră a Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop. Credincioșii își dau repede seama că și urcușul este anevoios, nu doar coborâșul, dar îndemnul Cuviosului Ioan care răzbate dintr-una din icoanele în care este înfățișat – "La munți, suflete, să ne ridicăm" – îi mobilizează. Cei pe care puterile îi ajută se încumetă să se cațere, să își înfigă picioarele în grumazul stâncii dure. Alții renunță și cedează florile sau lumânările – prinos al bucuriei lor pentru întâlnirea cu Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop – temerarilor. Înăuntru e lumină. "Paradoxal", ar spune cei care nu au văzut locul, și n-ar mai înceta cu interogațiile: "Lumină într-o peșteră?"
Da. "E lumina unui lăcaș prea înfrumusețat al Sfântului Duh", după cum se arată în Acatistul închinat Cuviosului Ioan de la Prislop, care se propagă și peste locul în care sfântul a trăit în ultima parte a vieții sale pământești, ca o mărturie a milostivirii Cerului față de noi toți.
Sursă: Basilica.
Despre Mănăstirea Prislop, locul unde a viețuit și Părintele Arsenie Boca - după cum vom vedea mai departe, ne vorbește Părintele Profesor Mircea Păcurariu, în volumul "Sfinți Daco-Romani și Români", unde ne face o frumoasă descriere a spațiului străvechii mănăstiri amintind și de Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop:
"La aproximativ 15 km de orașele Hunedoara și Hațeg și la vreo 20 km de fosta Sarmizegetusa romană, în mijlocul unor păduri de mesteacăn, într-un cadru natural de o rară frumusețe, se află străvechea mănăstire Prislop, sau a Silvașului, ctitorie a Sfântului Nicodim de la Tismana, sau a ucenicilor săi, ridicată – se pare – pe locul unei așezări sihăstrești și mai vechi. Actuala biserică a mănăstirii are o arhitectură specifică bisericilor din Muntenia și Moldova, a fost ctitorită și înzestrată de domnița Zamfira, fiica lui Moise Basarab al Țării Românești, care, după trei căsătorii nefericite în Transilvania, și-a sfârșit zilele aici, la Prislop, în anul 1580."
Începuturile Mănăstirii Prislop nu se cunosc. Amplasată fiind pe pământuri care ținuseră de nobilii români din Ciula, se poate presupune că ei au fost ctitorii laici ai locașului. Există o singură mărturie care este consemnată despre prezența lui Nicodim de la Tismana, în Ungaria medievală. Ea este însemnarea de pe Evangheliarul său: "Această Sfântă Evanghelie a scris-o popa Nicodim în Țara Ungurească în 6913 (1404-1405)". Lui Nicodim tradiția i-a pus în seamă un lung șir de alte mănăstiri care au fost întemeiate ulterior. În adevăr, nici cea mai mică relație nu se poate face între Prislop și Nicodim de la Tismana.
Pe la jumătatea secolului XVI, Mănăstirea Prislop ajunsă aproape în ruină, în anul 1564 a fost zidită "din temelie" de Domnița Zamfira, care se retrage aici după ce tatăl ei Moise Vodă din Țara Românească a fost ucis în lupta de la Viișoara. Este posibil ca vechiul lăcaș, despre al cărui urme se scria la mijlocul secolului al XIX-lea, să fi existat undeva în pădure, în vecinătatea clădirilor actuale. Zamfira a acționat sigur la o mănăstire preexistentă, pentru că ea, ca femeie, nu avea drept la ctitorire de mănăstire de bărbați. Îngrijorată de salvarea sufletului ei, după a patra căsătorie cu nobili transilvani care nu erau de religie ortodoxă, ea a înzestrat lăcașul cu odoare scumpe și moaște. Dintre ele, pe cât se pare, doar o icoană a ajuns până astăzi. Piatra funerară a Zamfirei, sfărâmată în mai multe bucăți, se găsește la Prislop. Ea conținea inscripții latine și chirilice.
Doi egumeni, Ioan și Teofil, sunt pomeniți în documente. Nu se cunoaște absolut nimic despre rolul lor în administrarea mănăstirii. Probabil că în secolul al XVII-lea a fost întemeiază la Prislop școala de învățătură bisericească pentru tinerii care urmau să devină preoți la sate. În anul 1585 egumenul Ioan ajunge mitropolit la Bălgrad (Alba Iulia), iar Teofil devine în 1615 episcop la Vad.
În secolul XVII viețuiește în cadrul mănăstirii și Sfântul Ioan de la Prislop, uneori confundat cu egumenul Ioan, viitorul mitropolit.
În secolul al XVIII-lea mănăstirea a devenit greco-catolică. A primit un ultim veșmânt de frescă sub semnătura lui Simion din Pitești. Din acesta se conservă doar câteva fragmente.
În secolul al XIX-lea mănăstirea, aproape pustie, era administrată de preoți de mir. În anul 1948 viețuiau doar trei călugări uniți, sub conducerea starețului Teodosie Bonteanu. În contextul interzicerii Bisericii Române Unite a fost detașat de la Mănăstirea Sâmbăta călugărul Arsenie Boca, însoțit de doi aspiranți monahali. Cei doi, Leonida Plămădeală și Dometie Manolache, au fost tunși în monahism la Prislop, pe 14 septembrie 1948.
Dometie Manolache a rămas la Prislop până în anul 1952, când a fost mutat la Sihăstria Afteia de la Cioara. Din 1948 stăreția mănăstirii îi este încredințată Părintelui Arsenie Boca, iar după ce lăcașul s-a transformat în mănăstire de maici (la mijlocul anilor 1950), acesta a rămas ca duhovnic, până în 1959, când comuniștii au risipit obștea și părintelui i-au stabilit domiciliu forțat la București.
În 1976 mănăstirea este reînființată, ca mănăstire de maici, iar în 1991 se înființează în incinta sa Seminarul Teologic Monahal Sfânta Ecaterina, cu o durată de școlarizare de cinci ani.
În decursul existenței sale de șase veacuri, mănăstirea Prislop a îndeplinit un însemnat rol cultural-bisericesc în viața românilor transilvăneni. Aici s-a retras spre sfârșitul vieții, însuși Sfântul Nicodim de la Tismana și a copiat cunoscutul Tetraevanghel slavon din 1404-1405, unul din marile valori ale patrimoniului cultural-artistic al țării noastre. De aici s-au ridicat doi vrednici ierarhi ai Transilvaniei: mitropolitul Ioan din Alba Iulia – fost egumen – care a păstorit în zilele de glorie ale lui Mihai Viteazul, și episcopul Teofil de la Vad, dar poate și alții, pe care nu îi cunoaștem, în veacurile XVII-XVIII, Prislopul având o școală, în care se pregăteau "dieci", candidați la treapta preoției. Iar pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, tot din obștea Prislopului s-au ridicat unii apărători ai credinței ortodoxe, în fața încercărilor de atragere a călugărilor de aici la uniație (la biserica Greco-Catolică).
Mai presus de toate însă, Prislopul a îndeplinit, de la începuturile sale și până azi, un rol de seamă în întărirea vieții duhovnicești din Țara Hațegului, de pe valea Streiului și din "țara pădurenilor", situate în apropierea ei.
Surse: Basilica, Crestin Ortodox.
Sfântul Ioan de la Prislop se zugrăvește sub chipul unui sfânt cuvios, cu barbă de mărime potrivită, nu foarte bătrân.
Sursă: Crestin Ortodox.
Despre Ioan Sihastrul vorbește atât tradiția locală, cât și călugărul Efrem, prin următoarele versuri:
"Și atunci, un tânăr oarecare din sat
Numele lui Ioan, Sfântului Nicodim a urmat;
Din lume și rudenii cu totul au ieșit
De aici la mine au venit.
Într-o stâncă chilie și-au făcut
În care slujind, lui Dumnezeu a plăcut
Și pe el după sfârșit Dumnezeu l-a proslăvit;
Peștera și acum se găsește
Și "Chilia Sfântului" se numește.
Iară după oarecare întâmplare,
Cu a lui Dumnezeu înainte apărare,
Rudele sfântului cele din sat
Moaștele cu totul le-au ridicat
Și în Țara Românească le-au adus
La oarecare mănăstire le-au pus.
Însa la neamul lui pururea se pomenește
Fiindcă și o părticică din moaștele lui se găsește."
Binecuvântat ești, Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura. Căci, din iubirea de oameni cea nemăsurată, fiind Dumnezeul a toată mângâierea și nădejdea, ai binevoit a ridica din neamul nostru fii aleși care prin credință și nevoință pustnicească să mențină credința în atotputernicia și milostivirea Ta și să nu lase neamul nostru a se prăbuși în întunericul necunoștinței de Dumnezeu.
Binecuvântat ești, Doamne Dumnezeul nostru, Care din îndurare, ca un Dumnezeu al milostivirii, ai dăruit Țării Hațegului și întregului popor dreptcredincios pe Sfântul Cuvios Ioan, ca să ne fie mijlocitor, rugător si ajutător în nevoințele mântuirii.
Doamne Dumnezeul nostru, am greșit și nu suntem vrednici a câștiga milostivirea Ta prin sârguința cea de toate zilele. De aceea, aducem mijlocitori pentru sufletele noastre pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu împreună cu Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop, ca, prin rugăciunile lor să ne ocrotești pe noi, Biserica Ta, și tot poporul românesc, dăruindu-ne sănătate, viață ferită de toată răutatea, ca din adâncul inimilor să mărim Prea Sfânt Numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Iubitorule de nevoință și râvnitorule întru cele sfinte, Cuvioase Părinte Ioane, părăsit-ai cele trecătoare și ai ales pe cele veșnice; luat-ai jugul lui Hristos în Mănăstirea Prislop și în peșteră pustnicească, împreună cu îngerii, L-ai slăvit pe Dumnezeu, pentru aceasta nu înceta a ruga pe Hristos pentru sufletele noastre.
Jugul nevoințelor pe umeri luându-l, lui Hristos ai urmat, Cuvioase Ioan. În peșteră nevoindu-te, cu răceala pietrei te-ai împrietenit și podoaba pustniciei ai dobândit. Pentru aceasta cu cântări te lăudăm zicând: Bucură-te, Preacuvioase Părinte Ioan, lauda Prislopului.
Se spune că un tânăr cu numele Ioan, din satul Silvașul de Sus - în hotarul căruia se află și sfântul locaș - a părăsit casa părintească, s-a închinoviat în obștea călugărilor de la Prislop, ducând o viață aleasă de rugăciune, împletită cu munca și săvârșirea de fapte bune. După un număr de ani, dorind să ducă o viață și mai liniștită, retrasă cu totul de lume, a găsit un loc, ca la 500 de metri de mănăstire, pe malul prăpăstios al râului Slivuț (Silvuț), unde și-a săpat singur, cu mari nevoințe, o chilie în piatră, cunoscută până azi sub numele de "chilia" sau "casa sfântului". Aici și-a petrecut restul zilelor în neîncetate rugăciuni și ajunări, întocmai ca marii nevoitori întru cele duhovnicești din primele veacuri creștine. Dar a fost voia lui Dumnezeu ca viata lui îmbunătățită să se sfârșească prea devreme. Spune tradiția populară că pe când își făcea o fereastră la chilia lui, doi vânători de pe versantul celălalt al prăpastiei l-au împușcat, fără să știe cine era. Așa s-a săvârșit din viață Cuviosul Sihastru sau "Sfântul" Ioan de la Prislop.
Nu se știe cu precizie când a trăit Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop, dar se presupune că a viețuit în veacul al XV-lea sau în prima jumătate a celui următor. La 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop.
Sursă: Doxologia.
În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea sfințirii bisericii Sfintei Învieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru, de la Sfântul Mormânt de la Ierusalim;
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Cronid, Leontie, Serapion, Straton și Seleuc;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfințitului mucenic Cornelie sutașul;
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Gordian, Macrovie, Ili, Zotic, Lucian și Valerian;
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Petru cel din Agreia, care în pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Ioan de la Prislop;
Tot în această zi, pomenirea sfintei marii mucenițe Ketevan, regina Georgiei;
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Ierotei cel nou, Iviritul, ce s-a născut la anul 1686 și care în pace s-a săvârșit.
În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea înălțării cinstitei și de viață făcătoarei Cruci: Înălțarea Sfintei Cruci;
Tot în această zi, pomenirea adormirii celui între sfinți Părintele nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului;
Tot în această zi, pomenirea binecredincioasei împărătese Plachila (Placila);
Tot în această zi, pomenirea celor 170 sfinți Părinți, care s-au adunat la sfântul a toată lumea Sinod al VI-lea;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Papa;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teoclit, care prin sabie s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Valerian pruncul, care de sabie s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul cuvios Mucenic Macarie de la Mănăstirea Dionisiu (Muntele Athos), care a mărturisit în Tesalonic la anul 1525, și a fost ucenic al Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului, și care prin sabie s-a săvârșit.
Pe Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Cuvioase Ioan roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.
Sursă: pravila.ro, facebook.
