† Sfântul Cuvios Ioan Casian Romanul
(28 februarie)

Trimte prietenilor tăi

Biserica Ortodoxă cinstește pe Sfântul Cuvios Ioan Casian Romanul la data de 29 februarie, în anii bisecți. Pentru că anul acesta nu este bisect, ziua lui de prăznuire este 28 februarie.

Provincia dintre Dunăre și Marea Neagră, numită multă vreme Sciția Mică, iar mai târziu Dobrogea, a avut un mare rol istoric și religios încă din timpul Greciei antice și a marelui imperiu roman.

Străvechiul pământ al Dobrogei, Scythia Minor de altădată, evanghelizat de Sfântul Apostol Andrei, „cel întâi chemat”, și de Sfântul Apostol Filip, a odrăslit nu numai atâția martiri care și-au jertfit viața pentru Hristos, ci și câțiva teologi de mare prestigiu. Între aceștia îl pomenim cu cinste și pe Sfântul Cuvios Ioan Casian Romanul, trăitor în secolele IV și V, serbat astăzi în calendarul ortodox.

Viața pe scurt - Sfântul Cuvios Ioan Casian Romanul (sinaxar)

Unul din cei ce i-au cercetat viața și nevoințele, preotul Ghenadie din Marsilia, care i-a fost fiu duhovnicesc, scria despre el că era „de neam scit”, deci daco-roman, născut în provincia romană Sciția Mică. Aceasta era „patria lui”, la Pontul Euxin sau Marea Neagră, unde locuiau mai ales daco-romani, precum și greci. În 1912, învățatul arheolog Vasile Pârvan a descoperit în pădurea satului Șeremet (numit azi Casian, pe valea râului Casimcea), două inscripții care pomeneau de „hotarele Casienilor”. Înseamnă că învățatul călugăr purta numele locului natal. Născut pe la anul 360, într-o familie de oameni cu stare materială bună, căci acesta a agonisit, o aleasă educație intelectuală, pe care nu o putea obține decât la o școală tomitană de înalt nivel. Cunoștea bine literatura latină și greacă, având preferințe pentru clasicii latini: Virgiliu, Horațiu, Cicero.

Sfântul Cuvios Ioan Casian – își dedică viața lui Dumnezeu

Încă din copilărie se va împrieteni cu Gherman, care va deveni și el călugăr, și care se pare că era de aceeași vârstă cu Ioan Cassian, deoarece acesta spune că au fost prieteni în școală, la oaste și apoi în viața monahală, în care a intrat de tânăr, într-una din mânăstirile dobrogene. Aici, tânărul Ioan își va agonisi și o aleasă cultură teologică, după care, dornic de desăvârșire, se îndreaptă spre înțelepții pustiei.

În anul 380, la aproximativ 20 de ani, părăsește locurile în care s-a născut și pleacă în Țara Sfântă, însoțit de sora sa și de un prieten cu numele Gherman, stabilindu-se într-o mânăstire în Betleem. După cinci ani, deci prin 385, dorind să dobândească noi cunoștințe și a se întări în virtute, cei doi monahi se îndreaptă spre pustiurile Egiptului – acolo unde trăiseră marii „Părinți ai pustiei”: Pavel din Teba, Antonie cel Mare și Pahomie cel Mare, cei care au alcătuit primele rânduieli de viață monahală -, unde au rămas șapte ani. A urmat o scurtă reîntoarcere la Betleem, după care au mai stat câțiva ani în Egipt, în continuă căutare a izvoarelor desăvârșirii duhovnicești.

Sfântul Ioan Gură de Aur l-a hirotonit diacon la Constantinopol în anul 399. Nici aici n-a avut parte de liniștea la care râvnea, pentru că în anul 404 marele său părinte duhovnicesc a fost arestat și trimis în exil în Armenia, unde a și murit (407). Întristați de cele întâmplate, în anul 405 Casian și Gherman au plecat la Roma, prezentând papei Inocențiu I rugămintea clerului și a credincioșilor din Constantinopol de a-l ajuta pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Intervenția papei n-a avut însă nicio urmare. În această situație, cei doi daco-romani au rămas un timp la Roma. După șederea lor aici, nu mai avem nicio știre despre Gherman; probabil că a murit aici, în fosta capitală a Imperiului Roman. Tot aici cunoaște și pe Sfântul Leon, viitorul episcop al Romei.

Sfântul Cuvios Ioan Casian – trece la cele veșnice

În anul 415 Sfântul Cuvios Ioan Casian era deja la Marsilia unde, cu binecuvântarea episcopului Castor de Apt, a fondat două mânăstiri, una pentru monahi și una pentru monahii. Sfântul Cuvios Ioan Casian Romanul a încercat să introducă în viața de obște sau comună a viețuitorilor mânăstirilor, aspectele esențiale ale vieții duhovnicești singuratice pe care le-a deprins în ucenicia îndelungată la părinții pustiei din Răsărit. În anul ziua de 29 februarie 435 trece la cele veșnice la Marsilia. Obștea creștină de acolo, ca și numeroase alte comunități bisericești din Galia care l-au cunoscut, l-au cinstit ca sfânt îndată după moarte. Biserica Răsăriteană a așezat ca zi de prăznuire data de 29 februarie, iar atunci când nu este an bisect, pomenirea sa se face la 28 februarie. Privit din perspectiva veacurilor, Sfântul Ioan Casian este o personalitate culturală de mărime europeană, fiind unul din primii mesageri ai spiritualității românești de peste hotare.

Scrieri - Sfântul Cuvios Ioan Casian Romanul

Contribuția Sfântului Ioan Cassianul la organizarea vieții monahale din Apus (Galia și Spania) a fost unanim recunoscută; bogăția și frumusețea scrierilor sale, de esență patristică, sunt deopotrivă apreciate în Apus și Răsărit, iar sfințenia sa, de-a lungul anilor, nu a fost contestată de nimeni.

Înțelepciunea duhovnicească dobândită în itinerariile sale duhovnicești a lăsat-o consemnată în scrierile sale. Sfântul Cuvios Ioan Casian Romanul a scris despre monahism, despre viața duhovnicească, despre curățirea de păcate, lăsând un tablou amănunțit al tipologiei patimilor și a modului în care acestea pot fi dezrădăcinate.

De asemenea, Ioan Casian a lăsat moștenire o lucrare unică în felul ei. Este vorba despre consemnarea convorbirilor duhovnicești pe care le-a avut în tinerețe cu părinții pustiei.

Nu în ultimul rând, la îndemnul arhidiaconului Leon, viitorul sfânt episcop al Romei, a scris o lucrare despre învățătura de credință privind întruparea Domnului. În aceasta, cu minte luminată și clară a subliniat importanța și implicațiile adevărului de credință în viața duhovnicească.

Prin contribuția sa unică la organizarea monahismului occidental și prin moștenirea teologică și duhovnicească a scrierilor sale Sfântul Ioan Casian este numărat între marii Părinți ai Bisericii.

Cărți apărute în limba română ale Sfântului Cuvios Ioan Casian

  • Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești;
  • Sfântul Ioan Casian, Despre cele opt gânduri ale răutății, în Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, traducere de Pr. Dumitru Stăniloae, vol. I;
  • Sfântul Ioan Casian, Virtutea curăției - biruitoare a patimilor desfrânării, Trinitas;
  • Sfântul Ioan Casian, Despre rânduiala chinoviilor, publicat în Rânduiala vieții de obște la Sfântul Ioan Casian, colecție coord. de Ignatie Monahul, Anastasia;
  • „Rânduiala Cuviosului Ioan Casian”, în Rânduielile vieții monahale, colecție alcătuită de Sfântul Teofan Zăvorâtul, după traducerea în limba română de la Mănăstirea Dobrușa;

Cuvinte de folos Sfântul Cuvios Ioan Casian

„Ar trebui să vorbesc în primul rând despre stomac, opusul îmbuibării și despre cum se postește și cât de mult trebuie să mănânci. Nu trebuie să spun nimic de la mine, ci numai ceea ce am primit de la Părinții deșertului. Ei nu ne-au dat doar o singură regulă privind postul sau o singură măsură pentru mâncat, pentru că nu toți oamenii au aceeași rezistență; vârsta, boala sau delicatețea trupului fac diferența. Dar ei ne-au dat tuturor un singur scop: să evităm să mâncăm prea mult și să ne umplem burțile... O regulă simplă de autocontrol pusă pe tapet de Părinți este aceasta: oprește-te din mâncat cât încă îți este foame și nu continua până te-ai săturat.”

„Nici o zidire a virtuții nu poate fi ridicată în sufletul nostru dacă nu am așezat mai întâi fundația adevăratei smerenii”, ne învață și astăzi Sfântul Ioan Casian.

Sfântul Ioan Casian în Filocalia volumul 1, a abordat cele șapte păcate capitale din care am spicuit câteva cuvinte mai jos.

Cele 8 gânduri ale răutății
Despre înfrânarea pântecelui – cum să postim

„...Sfinții Părinti n-au lăsat un singur canon de postire, nici un singur chip al împărtășirii de bucate, nici aceeași măsura pentru toți. Fiindcă nu toți au aceeași tărie și aceeași vârsta; apoi și din pricina slăbiciunii unora, sau a unei deprinderi mai gingașe a trupului. Însă un lucru au rânduit tuturor: să fugă de îmbuibare și de saturarea pântecelui. Iar postirea de fiecare zi au socotit că este mai folositoare și mai ajutătoare spre curăție, decât cea de trei sau de patru zile, sau decât cea întinsa până la o săptămână. Caci zic: cel ce peste măsura întinde postirea, tot peste măsura se folosește adeseori și de hrană. Din pricina aceasta se întâmpla ca uneori, din coșcovirea postirii, slăbește trupul și se face mai trândav spre slujbele cele duhovnicești; iar alteori, din prisosul mâncării, se îngreuiază și face să se nască în suflet nepăsare și moleșire...”

Despre duhul curviei și al poftei trupești

„... de ne va veni în cuget amintirea vreunei femei, răsărita prin diavoleasca viclenie, bunăoară a maicii, sau a surorii, sau a altor femei cucernice, îndată să o alungăm din inima noastră, ca nu cumva, zăbovind mult la aceasta amintire, amăgitorul celor neiscusiți să rostogolească cugetul de la aceste fete la năluciri rușinoase și vătămătoare. De aceea și porunca data de Dumnezeu primului om ne cere să păzim capul șarpelui, adică începutul gândului vătămător prin care acela încearcă să se șerpuiască în sufletul nostru, ca nu cumva prin primirea capului, care este prima răsărire a gândului, să primim și celălalt trup al șarpelui, adică învoirea cu plăcerea și prin aceasta să ducă apoi cugetul la fapta neîngăduita...”

Despre iubirea de avuție a monahului

„...Boala iubirii de argint venind dinafară, se poate tăia mai ușor, dacă este silința și luare aminte. Dar de nu e băgata în seamă, se face mai pierzătoare decât celelalte patimi și mai cu anevoie de înfrânt. Caci e «rădăcina tuturor răutăților», după Apostol... patima iubirii de argint nu-și are pricina în cele firești, ci numai în voia liberă cea foarte rea și stricată. Boala aceasta când găsește sufletul căldicel și necredincios, la începutul lepădării de lume, strecoară într-însul anumite pricini îndreptățite și la părere binecuvântate ca să oprească ceva din cele ce le are. Ea îi zugrăvește monahului în cuget bătrânețe lungi și slăbiciune trupească și-i șoptește că cele primite de la chinovie nu i-ar ajunge spre mângâiere, nu mai zic când este bolnav, dar nici măcar când este sănătos; apoi ca nu se poarta acolo grija de bolnavi, ci sunt foarte părăsiți și că de nu va avea ceva aur pus de o parte va muri în mizerie. Mai apoi îi strecoară în minte gândul ca nici nu va putea rămâne multă vreme în mănăstire, din pricina greutății îndatoririlor și a supravegherii amănunțite a Părintelui.

După ce cu astfel de gânduri îi amăgește mintea, ca să-și oprească măcar un bănișor, îl înduplecă vrăjmașul să învețe și vreun lucru de mână de care să nu știe Avva (starețul sau părintele duhovnicesc), din care își va putea spori argintul pe care îl râvnește. Pe urma îl înșală ticălosul cu nădejdi ascunse, înfățișându-i în minte câștigul ce-l va avea din lucrul mâinilor și apoi traiul fără griji. Și așa, dându-se cu totul grijii câștigului, nu mai ia aminte la nimic din cele potrivnice, nici chiar la întunericul deznădejdii, care îl cuprinde în caz că nu are parte de câștig; ci precum altora li se face dumnezeu stomacul, așa și acestuia aurul ... Banii cei puși de o parte, dând ajutor socotinței acesteia stricate, îl susțin ca niște aripi să cugete la ieșirea din mănăstire, să răspundă aspru și cu mândrie la toate poruncile și să se socotească pe sine ca pe un străin din afară. Orice ar vedea în mănăstire că ar avea trebuință de îndreptare, nu bagă în seamă, ci trece cu vederea, dacă nu defăimă și hulește toate cate se fac. Caută apoi pricini pentru care să se poată mânia sau întrista, ca să nu para ușuratic, ieșind fără pricină din mănăstire. Iar dacă poate scoate și pe altul din mănăstire, amăgindu-l cu șoapte și vorbe deșarte, nu se dă înapoi să o facă, vrând să aibă un împreună lucrător la fapta sa cea rea...”

Despre mânie

„A patra lupta o avem împotrivă duhului mâniei. Și câtă trebuință este să tăiem, cu ajutorul lui Dumnezeu, veninul cel purtător de moarte al duhului acestuia, din adâncul sufletului nostru! Căci mocnind acesta tăinuit în inima noastră și orbind cu tulburări întunecate ochii inimii, nu putem dobândi puterea de-a deosebi cele ce ne sunt de folos, nici pătrunderea cunoștinței duhovnicești. De asemenea nu putem păzi desăvârșirea statului bun și nu ne putem face părtași vieții adevărate, iar mintea noastră nu va ajunge în stare să privească lumina dumnezeiască, «caci s-a tulburat, zice, de mânie ochiul meu» ... Drept aceea cel ce vrea să vie la desăvârșire și poftește să lupte lupta cea duhovnicească după lege, străin să fie de toată mânia și iuțimea. Iată ce poruncește vasul alegerii: «Toată amărăciunea și iuțimea și mânia și strigarea și hula să se ridice de la voi, dimpreună cu toată răutatea». Iar când a zis "toată", nu ne-a mai lăsat nici o pricina pentru care mania sa fie trebuincioasa sau îndreptățita. Deci cel ce vrea să îndrepte pe fratele său când greșește, sau să-l certe, să se silească a se păzi pe sine netulburat, ca nu cumva vrând pe altul să tămăduiască, să atragă boala asupra sa și să audă cuvântul Evangheliei: «Doctore, vindeca-te pe tine însuți».”

Despre întristare

„ ... Când duhul acesta viclean vine asupra sufletului și-l întunecă în întregime, nu-i mai îngăduie să-și facă rugăciunile cu osârdie, nici să stăruie cu folos pe lângă sfintele citiri și nu rabdă pe om să fie blând și smerit față de frați ... Scurt vorbind întristarea tulbură toate sfaturile mântuitoare ale sufletului și usucă toată puterea și stăruința lui, făcându-l ca pe un ieșit din minte și legându-l de gândul deznădejdii. De aceea, dacă avem de gând să luptăm lupta duhovnicească și să biruim cu Dumnezeu duhurile răutății, să păzim cu toată străjuirea inima noastră dinspre duhul întristării. Căci precum molia roade haina și cariul lemnul, așa întristarea mănâncă sufletul omului. Ea îl face să ocolească toată întâlnirea bună și nu-l lasă să primească cuvânt de sfat nici de la prietenii cei adevărați, precum nu-i îngăduie să le dea răspuns bun și pașnic. Ci învăluind tot sufletul, îl umple de amărăciune și de nepăsare. în sfârșit, îi pune în minte gândul să fuga de oameni, ca de unii ce i s-ar fi făcut pricină de tulburare și nu-l lasă să-și dea seama ca nu din afara vine boala, ci ea mocnește înauntru, făcându-se arătată când vine vreo ispită care o da la iveală. Caci niciodată nu s-ar vatămă omul de om, dacă nu ar avea mocnind înauntru pricinile patimilor. De aceea Ziditorul a toate și Doctorul sufletelor, Dumnezeu, Cel ce singur știe rănile sufletului în amănunt, nu poruncește să lepădam petrecerea cu oamenii, ci să tăiem din noi pricinile păcatului și să cunoaștem, că sănătatea sufletului se dobândește nu despărțindu-ne de oameni, ci petrecând cu ei.”

Despre trândăvie sau lene

A șasea luptă o avem împotriva duhului trândăviei, care e înjugat cu duhul întristării și lucrează împreuna. Cumplit și apăsător e acest drac și neîncetat războiește pe monahi. El cade pe la al șaselea ceas peste monah, pricinuindu-i moleșeala, întristare și scârba chiar și față de locul unde se află și de frații cu care petrece, ba și fata de orice lucrare și de însăși citirea dumnezeieștilor Scripturi. Îi pune în minte și gânduri de mutare, șoptindu-i că de nu se va muta într-alte locuri, deșarta îi va fi toată vremea și osteneala ... Să luăm aminte cât de lămurit ne arată Apostolul pricinile trândăviei, când numește «fără de rânduiala» pe cei ce nu lucrează, dezvăluind prin acest singur cuvânt multele lor păcate. Căci cel fără de rânduiala este și fără de evlavie și obraznic în cuvinte și gata spre batjocură, de aceea și incapabil de liniște și rob trândăviei ...”

Despre slava deșarta

„ ... Patima aceasta este foarte felurită și foarte subțire și nu o bagă de seama ușor nici însuși cel ce suferă de dânsa. Atacurile celorlalte patimi sunt mai vădite și de aceea e mai ușoară oarecum lupta cu dânsele, căci sufletul cunoaște pe protivnicul său și îndată îl răstoarnă prin împotrivirea cu cuvântul și prin rugăciune. Dar păcatul slavei deșarte, având multe înfățișări, precum s-a zis, este greu de biruit. El încearcă să săgeteze pe ostașul lui Hristos prin orice îndeletnicire, prin glas, prin cuvânt, prin tăcere, prin lucru, prin priveghere, postiri, rugăciune, citire, liniște, până și prin îndelunga răbdare.

Pe cel ce nu izbutește să-l amăgească spre slava deșartă prin scumpetea hainelor, încearcă să-l ispitească prin îmbrăcămintea proastă și pe cel ce nu l-a putut face să se îngâmfe prin cinste, pe acela îl duce la nebunie prin așa zisă răbdare a necinatei; iar pe cel ce nu l-a putut împinge la slava deșartă pentru destoinicia în cuvânt, îl amăgește prin tăcere făcându-l să-și închipuie că a dobândit liniștea. Dacă n-a putut moleși pe cineva prin belșugul bucatelor, îl slăbănogește prin postul pe care îl tine de dragul laudelor...”

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Unde se găsesc sfintele moaște ale Sfântului Ioan Casian

După trecere la cele veșnice a Sfântului Cuvios Ioan Casian, moaștele acestuia au fost așezate în cripta Abatiei din mânăstirea înființată de el „Sfântul Victor” din Marsilia, unde se află și în ziua de astăzi. Datorită evlaviei creștinilor este canonizat de Biserica Catolica, spre sfârșitul secolului al V-lea. La data de 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române consacra canonizarea sa, fiind sărbătorit în data de 28 februarie.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Icoana Sfântului Cuvios Ioan Casian

Sfântul Cuvios Ioan Casian trebuie zugrăvit ca un bătrân cuvios, având barba ascuțită, purtând în mâini înscrisul: „Somnul cel mult se adună împreună cu neînfrânarea; iar vegherea răspândește degrabă neastâmpărarea, precum fumul gonește albinele și, precum un foc, o arde”.

Cartea în format fizic o găsiți apăsând aici ➡ Dionisie din Furna - Erminia picturii bizantine, (p. 160)

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Etimologia / semnificația numelui Ioan, Ioana

ION / IOANA – Acest nume provine din cuvântul ebraic "יוֹחָנָן" (Jōħānān), care la traducerea în greacă a Vechiului Testament a devenit „Ιωαννης” (Iōánnēs), care la rândul lui în latină devine „Iohannes”, care înseamnă „Dumnezeu este milostiv”. Popularitatea acestor nume însă a fost dată de noul testament, deoarece ele sunt purtate, de Sfântul Ioan Botezătorul și de sfântul Apostol Ioan autorul celei de-a patra Evanghelii și al Apocalipsei din Sfânta Scriptură.

Când își post serba ziua de nume cei care poartă numele de Ion, Ioana?

Conform cu calendarul ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în date de 7 ianuarie în ziua de prăznuire a Sfântului Ioan Botezătorul.

Sursă: Orthodoxwiki.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Rugăciune către Sfântul Cuvios Ioan Casian

Sfinte Cuvioase Casian, mare este ajutorul tău către noi, cei loviți de tot felul de boli și necazuri, care te chemăm cu credință și urmăm călăuzirile tale de Dumnezeu insuflate.
Și cu toate că suntem nevrednici, cu mijlocirile tale îndrăznim să întoarcem prin pocăință viața noastră spre Hristos, Răsăritul cel de Sus și Izvorul milostivirii, rostind împreună: Ajută-ne Doamne Iisuse Hristoase!
Cu adevărat te cinstim împreună cu primul tău dascăl și învățător, Sfântul Ierarh Teotim I al Tomisului, ca pe o icoană a Sfintei Treimi zugrăvită în vetrele sihăstrești ale Dobrogei. Căci moștenirea acestui neam și pământ ai urcat-o la cer și luminători lumii te-ai arătat, unind sfințenia vieții, cultura aleasă și teologia insuflată în taina cântării.
O, Cuvioase Părinte Ioan Casian, nu ne lăsa pe noi, păcătoșii, care în neputințe și patimi cumplite ne zbatem, și nu îndrăznim a căuta la fața lui Dumnezeu din cauza fărădelegilor și împietririi ce ne apasă
Revarsă spre noi cu harul ce ți s-a dat milostivirea dumnezeiască spre tămăduire, luminare și înmulțirea dragostei întru slava Preasfintei Treimi, ca să rostim cu toții: Ajută-ne Doamne!
Amin.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Cântări Liturgice

Troparul Cuviosului Casian Romanul, glasul al 8-lea

Cu curgerile lacrimilor tale, nerodirea pustiului o ai lucrat și cu suspinurile tale cele din adânc, spre însutite osteneli o ai făcut roditoare. Și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Casian, Părintele nostru; roagă-te lui Hristos, Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Condacul Cuviosului Casian Romanul, glasul al 4-lea

Făcându-te cuvios, te-ai dat lui Dumnezeu și luminându-te cu faptele cele bune, Casiane, ca un soare ai strălucit, cu lumina învățăturilor tale celor dumnezeiești, luminând inimile credincioșilor celor ce pururea te cinstesc. Pentru aceasta cu dinadinsul, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, pentru cei ce te laudă pe tine, cu dragoste fierbinte.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Viața completă - Sfântul Cuvios Ioan Casian Romanul (Viețile Sfinților)

Acest Cuvios Părinte de neam străromân s-a născut prin anii 365 de la venirea mântuirii prin Hristos-Domnul, în Dobrogea, numită pe atunci Sciția Mică, la un loc ce-i păstrează din vechime până azi numele "podișul Casian" și "peștera lui Casian". Localitatea Casimcea din județul Tulcea îi poartă, de asemenea, numele. Provenind dintr-o familie distinsă, a urmat la școlile timpului. Dar însuflețit de o arzătoare sete de desăvârșire duhovnicească renunță de tânăr la atracțiile deșarte și înșelătoare ale vieții lumești și pleacă la Locurile Sfinte însoțit de prietenul său Gherman, frate nu prin naștere, ci în duh. Așa au ajuns amândoi călugări într-o mănăstire din Betleem. Întemeindu-se după cuviință în rânduielile vieții chinoviale, adică de obște, după modelul de viață al călugărilor din Palestina, Mesopotamia și Capadocia și simțind în ei dorul de o mai mare desăvârșire, au hotărât să plece în sihăstriile Egiptului, la anahoreții despre a căror îmbunătățită viață duhovnicească auziseră. Așa au ajuns la comunitățile din delta Nilului, adâncindu-se de acolo tot mai mult în pustie. Dar pretutindeni pe unde treceau, căutau cu râvnă pe sfinții însingurați, ca să cinstească în ei strălucirea harului și bogăția roadelor lor și pentru a le cere sfaturi duhovnicești pentru mântuirea sufletului. Aceste întrebări și răspunsuri ne vor fi lăsate ca o moștenire sfântă în cartea Convorbirilor, cu care Cuviosul Casian a înzestrat Biserica.

Dobândind pe cât puteau să adune din învățătura lor cerească, la sfatul Avei Iosif, au mai rămas în Egipt șapte ani și apoi au mers mai departe cercetând din loc în loc pe acești învățători în lucrul duhovnicesc până ce au ajuns în vestita pustie Schitică, unde Sfântul Macarie întemeiase și făcuse "pustia strălucitoare" vrednică de a fi sărbătorită de toți. Aici se nevoiau într-o asceză aspră un mare număr de călugări printre care străluceau îndeosebi, cuvioșii părinți Moise, Serapion, Teona, Isaac și preotul Pafnutie, învățătorul lor. El le spunea că nu este deajuns pentru călugăr să renunțe la lume, părăsind bunurile și măririle lumești pentru a se dedica grijii de suflet în nevoință, în asceză și tăcere. De aici înainte trebuie împlinită o a doua "renunțare" care constă în a te lepăda de obiceiurile, viciile și atracțiile vechi ale sufletului și ale trupului printr-o luptă îndelungată și răbdătoare, plină de ispite, dar care duce la curăția inimii. Căci acesta este scopul călugărului: să stea de vorbă permanent cu Dumnezeu prin neîncetată rugăciune, încât mintea, nerisipită la grijile lumii, să ajungă cu liniște și pace în altarul despătimit, curățit al inimii. Iar capătul lucrului său este viața de veci, unirea cu Dumnezeu, din care se poate dobândi chiar de aici, de jos, o arvună, o pregustare a ei prin sfânta iubire. Căci, într-adevăr, ajuns la un anume sfârșit al celei de a doua "renunțări", sufletul pe de-antregul tinzând către Hristos Cel dorit, călugărul trebuie să mai împlinească cea de-a treia "renunțare" care cuprinde întreaga desăvârșire. Iar aceasta constă în părăsirea oricărei amintiri a acestei lumi, cu toate cele de față și văzute ale ei, socotite mărețe, deși sunt deșarte și repede trecătoare, pentru a se lăsa condus de Dumnezeu în "pământul făgăduinței" în care nu mai cresc spinii și buruienile viciilor, în locașurile cele veșnice în care vom rămâne pentru totdeauna (Convorbirea a 3-a), în simțirea negrăitei bucurii și a revărsării luminii dumnezeiești.

Folare-Separare

Acesta este marele dar al rugăciunii curate căci "atunci - precum grăia ava Isaac - acea iubire desăvârșită, prin care El ne-a iubit mai întâi, trece și în adâncul inimii noastre prin virtutea rugăciunii curate". Aceasta se va face așa când toată dragostea, Toată dorința, toată râvnă, toată strădania, tot cugetul nostru, tot ce trăim, ce vorbim, ce respirăm va fi cu Dumnezeu. Și, când acea unitate care există veșnic între Tatăl cu Fiul și între Fiul cu Tatăl, prin Duhul Sfânt va trece și în simțirea și în mintea noastră. Așa precum El ne iubește cu iubirea cea adevărată și curată care nu se stinge niciodată, să ne dăruim și noi Lui printr-o legătură veșnică, de nedespărțit, pentru ca orice respirăm, orice înțelegem, orice vorbim, să fie cu Dumnezeu. Iar de starea aceasta ne vom putea apropia, atât cât este cu putință pe pământ, plinindu-se cuvântul Apostolului: Dumnezeu este totul în toate. Apoi devenind deplin fii printr-o comuniune atât de desăvârșită cu Tatăl, vom putea zice Celui Care este Fiu și moștenitor prin fire: Toate câte are Tatăl ale Mele sunt (Ioan 16,15). Pentru că El Însuși S-a rugat, grăind despre noi: Părinte, cei pe care Mi i-ai dat, vreau ca unde sunt Eu să fie și ei cu mine. Aceasta trebuie să fie năzuința pustnicului, aceasta toată strădania, pentru ca, după cuviință, să aibă chiar în acest trup chipul fericirii viitoare și să înceapă să guste înainte din începutul vieții și măririi cerești. Acesta este scopul întregii desăvârșiri: ca sufletul eliberat de orice lanțuri trupești să se înalțe zilnic la negrăitele daruri ale vieții duhovnicești, într-atât încât întreaga viață și bătaie a inimii să devină o unică și negrăită rugăciune (din Convorbirea a X-a). Cât de mângâiat și uimit este creștinul, descoperindu-i-se un asemenea suiș al sufletului întru care petreceau străbunii noștri sfinți.

Astfel, îndrumați de pe culmile vieții călugărești și contemplând plinirea vie la acești străluciți anahoreți, cei doi prieteni s-au dedicat cu mare severitate și neclintită statornicie vieții contemplative în timpul anilor petrecuți aici, în pustia Schitică. În liniștea chiliei, Sfântul Casian a izbutit să facă experiența luptei aspre a sufletului îndrăgostit de Dumnezeu, împotriva gândurilor pătimașe și a demonilor pizmași, îndeosebi împotriva ispitei amorțirii sufletului, a plictiselii care-i tulbură pe eremiți și îi silesc să-și părăsească retragerea liniștirii. Din această adâncă experiență adâncă personală și din învățătura altor bărbați învățați, ca Sfântul Evagrie Ponticul pe care l-a cunoscut în Nitria, Cuviosul Casian întocmi o învățătură aleasă de luptă duhovnicească și despre cele opt păcate capitale, anume: al lăcomiei, adică al îmbuibării de mâncare; al doilea, al desfrânării; al treilea, al iubirii de arginți sub care se înțelege zgârcenia; al patrulea, al mâniei; al cincilea, al tristeții; al șaselea, al neliniștii, sau al dezgustului inimii; al șaptelea, al slavei deșarte și al optulea, al trufiei.

Folare-Separare

După șapte ani, Cuvioșii Ioan și Gherman s-au întors la Betleem, unde au dobândit de la părintele lor duhovnicesc binecuvântarea de a trăi de aici înainte în pustnicie. Și așa plecară cu râvnă și grăbire în Egipt. Dar, cu tot dorul lor nestins, n-au putut regăsi liniștea cuvenită contemplației, din pricina unor învinuiri nedrepte la care erau supuși călugării din Egipt de către arhiepiscopul Teofil al Alexandriei. Atunci, Cuvioșii Ioan și Gherman, urmând un grup de 50 de monahi, hotărâră să-și caute liniștea la Constantinopol, sub ocrotirea Sfântului și marelui Ioan Gură de Aur. Aceasta se petrecea pe la anii 401. De îndată ce îi văzu marele între patriarhi, deslușind cu o tainică privire calitatea sufletelor lor, reuși să-l convingă pe Gherman să primească prin mâinile lui preoția, iar Casian diaconia. Cucerit de curăția și sfințenia Sfântului Ioan Gură de Aur și de negrăita sa măiestrie a cuvântului, Casian se așeză cu un zel fierbinte sub călăuzirea sa spirituală, consimțind să jertfească liniștea pustiei pentru a scoate câștig din petrecerea pe lângă un asemenea învățător.

Dar n-a trecut mult timp că iată, Sfântul Ioan Gură de Aur - victimă a lui Teofil - fiind dus în exil, Cuvioșii Casian și Gherman au fost trimiși în misiune la Roma de cler și popor, însoțindu-l pe episcopul Paladie ca să încunoștiințeze pe episcopul Romei, Inocențiu I, printr-o scrisoare, privind suferințele Sfântului Ioan Gură de Aur. Sfântul Casian petrecu astfel zece ani la Roma și în acest timp a fost hirotonit preot. De aici a mers la Marsilia, în sudul Galiei, unde a întemeiat, pentru bărbați, mănăstirea Sfântului Victor, pe mormântul unui martir din secolul al III-lea; iar pentru fecioare, aceea a Mântuitorului, pe la anul 415. Bărbat mult încercat în viața ascetică și totodată părinte ajuns la o mare înțelepciune pastorală, el a oferit mulțimii călugărilor care se adunau în jurul lui adevărata tradiție monahală pe care o primise de la Părinții din Răsărit, ținând seama însă de condițiile de viață din Galia, de climă și de firea locuitorilor de aici.

Folare-Separare

La rugămintea Sfântului Castor, episcop de Apt, el întocmai lucrarea sa "Instituții cenobitice" (rânduieli pentru viața în comun), pentru mănăstirile pe care le întemeiase în Provența. În această lucrare el descrie modul de viețuire al călugărilor din Egipt, dar cu oarecare pogorământ în ceea ce era prea aspru pentru călugării din Galia, urmând și aici rânduielile care se obișnuiau în Palestina, în Capadocia, în Mesopotamia. Căci, scrie el: "Dacă se împlinește porunca dumnezeiască cu dreaptă socoteală și după putere, atunci păzirea ei are măsura desăvârșirii, chiar dacă mijloacele nu sunt aceleași". El descrie apoi leacurile și căile de vindecare de cele opt păcate capitale, spre a conduce sufletul la desăvârșirea virtuții. Mai târziu el a completat această învățătură duhovnicească prin cartea Convorbirilor în care înfățișează, la cererea ermiților care trăiau la Lerins și în insulele Hâeres de lângă Marsilia, treptele mai înalte ale luptei pentru curățirea inimii și contemplație, folosindu-se de învățătura marilor anahoreți, pe care îi întâlnise în Egipt. Sfântul Casian a înzestrat astfel, din începuturile lui, monahismul din Galia cu o temeinică armătură duhovnicească, adăpându-l din izvoarele vii ale Părinților pustiei.

Ca ucenic credincios al marilor învățători Sfinții Capadocieni Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Grigore de Nîssa, ca și al Sfântului Ioan Gură de Aur, Cuviosul Ioan Casian s-a ridicat atunci împotriva unei separări adânci între firea omenească și harul divin, pe care Fericitul Augustin o stabilise pentru a lupta împotriva ereziei lui Pelagiu. Într-adevăr, deși tot darul desăvârșit și tot harul de sus coboară, de la Dumnezeu Părintele Luminilor, libertatea noastră omenească, zidită după chipul libertății absolute a lui Dumnezeu și reînnoită în Sfântul Botez, este chemată să răspundă și să conlucreze cu harul dumnezeiesc pentru a produce în suflet roadele mântuitoare ale sfintelor virtuți și, într-o așa măsură, încât se poate spune, cu Sfântul Ioan Gură de Aur, că: "Lucrul lui Dumnezeu este de a ne dărui Harul Său, iar cel al omului este de a-și oferi credință". Căci, așa cum grăiește același mare învățător al Bisericii în alt loc: "Harul lui Dumnezeu curge atât pe cât este de deschis vasul credinței pus sub șipot". O asemenea învățătură își avea limpede rădăcina în cuvântul lui Dumnezeu, pentru că Domnul a arătat: Cel care luase cinci talanți de la stăpânul său, a adus alți cinci talanți, iar cel ce a luat doi, a adus de asemenea alți doi (Matei 25, 20-22). Deci cu adevărat, precum spune și Sfântul Apostol Pavel, suntem împreună lucrători cu Hristos (2 Cor. 6,1).

Folare-Separare

Față de aceste împotriviri care au mai durat, Cuviosul Ioan Casian a rămas statornic în dreapta credință a Bisericii, departe de zgomot și certuri, învățat cu adâncul contemplării divine, taină a unei păci nesurpate și blânde, și a unei liniști senine. El își încredință în pace sufletul său lui Dumnezeu către anul 435. Cunoscut ca sfânt de cei din vremea lui, el este cinstit de toți călugării Bisericii Apusene ca Părinte al lor și unul dintre cei mai mari învățători. Sfintele sale moaște sunt păstrate până în ziua de astăzi în mănăstirea Sfântului Victor din Marsilia.

Folare-Separare

Cartea în format fizic o găsiți apăsând aici ➡ Viețile Sfinților pe tot anul.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Calendar Ortodox – Sfinții de astăzi - 28 februarie

În această lună, ziua a douăzeci și opta, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vasile, cel ce a pătimit împreună cu sfântul Procopiu;
Tot în această zi, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Proteriu, arhiepiscopul Alexandriei;
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Nestor;
Tot în această zi, pomenirea sfintelor femei: Chira și Marana;
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici cei șase din Egipt, care de sabie s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfinților apostoli: Nimfas și Evvul, care în pace s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Varsos, episcopul Damascului, care în pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Avrichiu, care de sabie s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfintei noii mucenițe Chirana preaînțeleapta, din Tesalonic, care în chinuri s-a săvârșit, la anul 1751;
Tot în această zi, pomenirea sfinților Casian Romanul și Gherman.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Calendar Ortodox – Sfinții de mâine - 1 martie

În această lună, în ziua întâi, pomenirea preacuvioasei mucenițe Evdochia samarineanca;
Tot în această zi, pomenirea sfintei Domnina, cea din Cir;
Tot în această zi, pomenirea sfintei mucenițe Antonina;
Tot în această zi, pomenirea sfinților Marcel și Anton, care prin foc s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Silvestru și Sofronie, care de sabie s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Nestorian și Tribimiu, care de sabie s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Harisie, Nichifor și Agapie;
Tot în această zi pomenirea cuviosului părintelui nostru Agapie, cel ce a sihăstrit în hotarele Mănăstirii Vatopedului din Sfântul Munte.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Sursă: pravila.ro

Facebook

Floare Final

Pe Sfântul Cuvios Ioan Casian să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Cuvioasa Ioan Casian roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mânuiește-ne pe noi. Amin.

Recomandări

† Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir
(26 octombrie)

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir și făcătorul de minuni, din Tesalonic este unul dintre cei mai cinstiți sfinți ortodocși. El tămăduiește trupurile și sufletele credincioșilor prin harul Dumnezeiesc dobândit din mărturisirea credinței în […]

† Sfinții Mucenici Marcian și Martirie (25 octombrie)

Sfinții Mucenici Marcian și Martirie au pătimit în Constantinopol, pe vremea împăratului Constanțiu (331-361), care trecuse de partea arienilor, deși Arie fusese osândit la cel dintâi Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325. Sunt […]

† Sfântul Mare Mucenic Areta
(24 octombrie)

Sfântul Mare Mucenic Areta, guvernatorul orașului Najran (Arabia Saudită), a pătimit împreună alți 4300 de creștini, în timpul atacurilor etiopiene conduse de Dgu Nuwas din anul 523. Martiriul lor este serbat în calendarul ortodox în […]

Scrie un comentariu

Câmpuri care necesită să fie completate sunt cel care au caraterul *

5 comments on “† Sfântul Cuvios Ioan Casian Romanul
(28 februarie)”

© 2021 Toate materialele de pe această pagină sunt proprietatea pravila.ro
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram