Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul a primit de la Dumnezeu mari daruri duhovnicești cu care alunga duhurile necurate tămăduindu-i de acestea pe cei bolnavi. Este serbat în calendarul ortodox în data de 8 ianuarie.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul s-a născut la mijlocul veacului al VI-lea, din părinți binecredincioși. Era originar din Cipru, patria sfințită de mulți ierarhi și monahi mărturisitori.
După ce i-au murit părinții, dorind să evite o căsătorie forțată de către unchiul său care îi era tutore, a fugit în Țara Sfântă. Acolo se afla fratele lui mai mare, Heraclid, care pustnicea în Lavra Kalamon, situată nu prea departe de locul Botezului Domnului, între Ierihon și Iordan.
Viața era aspră, cu atât mai mult cu cât, după cum mărturisea Sfântul Ioan Iacob, care a viețuit pentru scurt timp și el la Kalamon, apa era amară, iar locul se afla aproape de drumul vechi care făcea legătura între provinciile Galileea, Samaria și Iudeea, pe unde treceau destui călători.
Fratele lui l-a sfătuit să meargă la Hozeva, în pustiu, pe drumul dintre Ierusalim și Ierihon, unde se afla o mănăstire întemeiată cu vreo sută și mai bine de ani înainte de ajungerea sa acolo. Ctitorul acestei mănăstiri a fost Episcopul de Cezareea, Ioan, trecut și el în rândul sfinților.
După ce a devenit monah, Gheorghe a fost încredințat unui călugăr bătrân, din Mănăstirea Hozeva, originar din Mesopotamia. Acesta era foarte aspru și nedrept, dar ucenicul i se supunea întru toate, fiind răbdător, binevoitor, considerând că Domnul vorbea prin cuvintele bătrânului căruia îi slujea. Într-o zi, întârziind să-i aducă apa de la pârâu, bătrânul l-a lovit cu putere în fața întregii obști. Atunci mâna i-a paralizat și apoi i s-a uscat.
Sfântul Gheorghe Hozevitul a fugit de slava deșartă întrucât monahii îl cinsteau mai mult decât se cuvenea și s-a întors la Kalamon, unde mulți ani a împărțit chilia, dar și viețuirea simplă, cu fratele său, Heraclid, pe care nu îl vedea ca pe un frate după trup, ci ca pe un părinte duhovnicesc.
Sinaxarul ne spune că nu schimbau niciodată cuvinte de prisos. Stăruiau în rugăciune, se mulțumeau cu hrana săracă a pustiului și cu puținele daruri din partea pelerinilor care se abăteau pe acolo. După multă rugăciune și trăire cuvioasă a ajuns să fie plăcut înaintea lui Dumnezeu, astfel încât la atingerea lui copacii uscați rodeau, iar apropierea de leii pustiului nu mai era nici un pericol pentru el. După ce fratele mai mare a trecut la Domnul, la vârsta de 70 de ani, Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul a continuat să trăiască în același loc și să îi urmeze pilda de smerenie, fiind gata mereu să îi ajute pe frații din lavră (mănăstire de mari dimensiuni).
La moartea starețului însă, tulburările care au cuprins obștea l-au făcut pe Sfântul Cuvios Gheorghe să se întoarcă în mănăstirea de metanie, la Hozeva, unde a fost întâmpinat cu bucurie. Se retrăgea o săptămână și se ruga după rânduiala pe care o deprinsese în tinerețe, iar în zilele de duminică și la sărbători se alătura obștii. Usca la soare hrana ce o primea și o folosea în zilele săptămânii înmuind-o în apă. S-a străduit să se roage asemenea părinților pustiei. De aceea, dobândise putere asupra duhurilor necurate. Participa și la ascultările de obște, deși zilele erau fierbinți, cu temperaturi foarte înalte în pustiu, mai ales vara. Era întotdeauna în mănăstire când se cocea pâine și stătea lângă cuptor, unde căldura era dogorâtoare, chiar insuportabilă.
S-a străduit foarte mult să nu judece pe nimeni. A rămas în istoria mănăstirii ca un monah care s-a învrednicit de harisma discernământului duhovnicesc care trecea mult cu vederea, dar spunea că unii monahi sufereau de împrăștiere, mai ales în vremea rugăciunii și a slujbelor. De aceea, îi îndemna spunându-le: „Credeți-mă! Chiar dacă un om ar putea face cerul și pământul, dar, dacă l-ar disprețui pe aproapele, toată lucrarea lui este zadarnică, iar soarta lui este asemenea celor fățarnici. Nu ne putem apropia de Dumnezeu decât fiind în pace cu aproapele. Toate păcatele și patimile, spunea Cuviosul Gheorghe, au la bază mândria și duc către moarte, pe când ascultarea și supunerea față de Domnul sunt viață, lumină și bucurie.”
Înainte de năvălirea perșilor, în anul 614, sfântul a prezis, în urma unei înștiințări de la Duhul Sfânt, zilele grele prin care avea să treacă Ierusalimul, Ierihonul, precum și mănăstirile din apropiere. Atunci au fost omorâți ori luați robi mii de monahi. Valea Iordanului era plină de mănăstiri, care apoi au rămas doar ruine.
Nu voia să părăsească locul în care Dumnezeu îl așezase. Unii monahi au avut timp să fugă în Arabia după ce le-a prezis nenorocirea ce se apropia, iar alții s-au ascuns în peșteri și au murit acolo.
La stăruințele ucenicilor, Cuviosul Gheorghe a primit în cele din urmă să se întoarcă la Kalamon. Cei mai mulți dintre monahi au fost uciși de perși în acel an greu pentru creștinătate sau au fost luați robi, însă Sfântul Gheorghe s-a impus în fața barbarilor, care în cele din urmă l-au eliberat. Le vorbise cu înțelepciune și a rămas demn, răspunzând cu fermitate înaintea lor. Perșii au fost uimiți de comportamentul minunatului monah.
S-a întors la Hozeva, unde a rămas până la sfârșitul zilelor, slujit cu multă dragoste de ucenicul care avea să îi scrie viața, monahul Antonie. Prin rugăciunile sale, mănăstirea a avut cu îndestulare făină și untdelemn din care pregăteau masă pentru primirea oaspeților, dar mai ales pentru sihaștrii dimprejur care se adunau în taină la marile sărbători, pentru a participa la Liturghia săvârșită de Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul.
Ajuns la o vârstă înaintată, a simțit că i se apropie momentul plecării. L-a chemat atunci pe ucenicul său Antonie, dar acesta, fiind ocupat cu primirea oaspeților, nu a putut veni la căpătâiul lui. Bătrânul i-a transmis: „Nu te tulbura, o să aștept până când îți vei termina treaba.” Când într-un târziu a sosit ucenicul, l-a îmbrățișat și a spus de trei ori: „Ieși, suflete al meu, și du-te la Domnul.” Așa a murit fericitul îndrumător al monahilor de pe Valea Hozevei.
Surse: Creștin Ortodox, Orthodoxwiki, Ziarul Lumina Link 1 Link 2, Wikipedia.
Moaștele Sfântului Gheorghe sunt adăpostite în Mănăstirea Hozeva care îi poarta numele, loc de rugăciune și de retragere atât în istoria Vechiului Legământ, dar și în Legea Harului. Tot acolo se află și moaștele Sfântului Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul, cele ale lui Ioan Tebeul, întemeietorul mănăstirii, dar și al multor alți monahi și părinți martirizați de perși în 614, care sunt păstrate astăzi într-o capelă în afara zidurilor mănăstirii.
În primul rând La mulți ani! tuturor celor care poartă numele Sfântului Cuvios Gheorghe Hozevitul!
Gheorghe provine de la numele grecesc Γεώργιος (Georgios), care a fost derivat din cuvântul grecesc γεωργός (georgos) care înseamnă fermier, lucrător de pământ. Acest nume este format din elementele γῆ (gê) - pământ, sol, țară și ἔργον (érgon) - faptă, acțiune, muncă, sarcină. La rândul său, numele înseamnă muncitor de pământ, fermier.
Inițial, numele Gheorghe a fost cinstit de creștinii răsăriteni datorită Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Cruciații care s-au întors în Europa de Vest au adus cu ei Viața sfântului și astfel a devenit patronul Angliei, Portugaliei, Cataloniei și Aragonului. Numele a fost rar folosit în Anglia până când George I, născut în Germania, a ajuns pe tronul Marii Britanii în secolul al XVIII-lea. Cinci regi britanici care au urmat au purtat acest nume.
George, Georgeta, Georgiana, Geta, Gina, Gelu, Geo, Gică, Gherghina, Iorga, Iordache ș.a.
Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în date de 23 aprilie când este serbat Sfântul Mucenic Gheorghe, dar și în 3 decembrie când este serbat Sfântul Gheorghe de la Mănăstirea Cernica și Căldărușani, sau pe 8 ianuarie când serbăm pe Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul sau pe 17 august când serbăm pe Sfântul Gheorghe Lazăr Pelerinul.
Mănăstirea ortodoxă Sfântul Gheorghe din Hozeva sau, oficial, Mănăstirea Sfinților Gheorghe și Ioan Iacob din Hozeva, este o mănăstire situată în Wadi Qelt, în partea de est a Cisiordaniei, în Teritoriile Autorității Palestiniene. Este o mănăstire construită în secolul al-VI-lea într-un perete de stâncă, cu capelă antică și grădini, locuită și azi de monahi ortodocși. La ea se ajunge traversând un pod pietonal peste Wadi Qelt, despre care mulți cred că ar fi „valea umbrei morții” din psalmul 23. Valea este paralelă cu vechiul drum roman ce ducea la Ierihon, locul unde se petrece acțiunea din pilda samarineanului milostiv (Luca 10, 29-37).
Tradițiile legate de mănăstire includ o vizită a prorocului Ilie în drum spre Peninsula Sinai. Aici se află peștera în care Sfântul Ilie Tesviteanul a petrecut vreme de trei ani și șase luni, mai înainte de a urca pe muntele Sinai, unde a fost hrănit de corbi. În peșteră se află icoana acestuia, în care este înfățișat ca fiind hrănit în chip minunat de corbi.
Dreptul Ioachim, tatăl Maicii Domnului, s-a ascuns în aceste locuri, postind și rugându-se, vreme de 40 de zile, până ce un înger al Domnului i-a spus că Dreapta Ana, soția lui cea stearpă, va rămâne însărcinată și va naște o fată, care va fi Maica a Domnului.
Viața monahală a viitorului loc al mănăstirii a început în jurul anului 420 ca o lavră, cu câțiva monahi care au căutat viața pustnicească în deșert, și s-au stabilit în peștera în care prorocul Ilie a fost hrănit de corbi (Regi 17, 5-6). Pustnicii care trăiau în peșterile din stâncile din jur, se întâlneau o dată pe săptămână în acest loc pentru a participa la Sfânta Liturghie la care se împărtășeau și pentru a lua masa împreună după slujbă.
În anul 480, pe acest loc a fost fondată Mănăstirea Hozeva de către Sfântul Ioan din Teba, care s-a mutat aici venind din Egipt (provincie romană).
Mănăstirea a devenit un important centru spiritual în secolul al VI-lea sub conducerea Sfântului Cuvios Gheorghe Hozevitul, fapt pentru care mănăstirea a primit numele de „Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul”.
Distrusă în anul 614 de către perșii sasanizi, mănăstirea a fost într-o oarecare măsură abandonată după ce perșii au „măturat” valea și i-au masacrat pe cei paisprezece monahi care locuiau acolo.
O inscripție în limbile greacă și arabă, așezată deasupra vechii intrări în mănăstire, amintește reconstruirea acesteia în anul 1179 de către împăratul Manuel I Comneanul (1143-1180). Ulterior, împăratul Frederick al II-lea al Sfântului Imperiu Roman a mai făcut și el restaurări în 1234. În anul 1483 însă, pelerinul dominican Felix Fabri a găsit aici doar câteva ruine.
Mănăstirea a fost reînființată în anul 1878, și, de atunci, a fost în grija următorilor monahi sau stareți: Părintele Calinic - un monah grec, care s-a stabilit aici și a restaurat mănăstirea, terminând-o în 1901, Părintele Amfilohie (născut 1913, a murit în 1986), Părintele Antonie Iosifidis (trecut la cele veșnice în 1993), Părintele Gherman – care a venit în 1993 și a trăit acolo până când a fost ucis de teroriștii arabi din Intifada Al-Aqsa în anul 2001; pentru mulți ani, el a fost singurul ocupant al mănăstirii, fiind numit stareț în anul 2000), Părintele Konstantinos (actualul stareț, din 2018).
Părintele ieromonah român Ioan, născut Ilie Iacob în 1913, a plecat din schitul românesc de pe râul Iordan, unde a fost stareț din 1947, și s-a mutat în 1952 la Mănăstirea Sfântul Gheorghe din Hozeva împreună cu ucenicul său, Ioanichie Pârâială. În vara următoare, cei doi s-au retras în Peștera Sfânta Ana din apropiere, din care părintele Ioan n-a mai plecat niciodată. Afectat de boală, a murit după șapte ani, în 1960. În 1992 a fost declarat sfânt de către Biserica Ortodoxă Română și, în 2015, a fost recunoscut ca atare de către Patriarhia Ortodoxă Greacă a Ierusalimului. Numele său a fost adăugat la numele mănăstirii și trupul său este expus în fața bisericii mănăstirii. El este cunoscut ca Sfântul Ioan (Iacob) cel Nou, Românul, de la Neamț sau Hozevitul.
Odată cu descoperirea moaștelor Sfântului Ioan Iacob, Noul Hozevit, și așezarea lor mai întâi în paraclis și apoi în biserică, mănăstirea s-a înnoit, iar monahii s-au adunat, până la numărul de cinci, șase, ceea ce înseamnă foarte mult pentru locul acela.
În momentul de față, arhimandritul Konstantinos împreună cu ucenicii săi, arată cinstirea cuvenită sihaștrilor de altădată de la Hozeva, următori ai marelui îndrumător de pe Valea Hozevei, Cuviosul Părinte Gheorghe.
Sursă: Creștin Ortodox.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Roagă-te lui Iisus, Începătorului înțelepciunii, ca la deschiderea gurii mele să îmi dea har, Sfinte Părinte Gheorghe, ca să cânt eu, necântărețul, pomenirea ta după vrednicie cu cântări dumnezeiești, bucurându-mă.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ai viețuit pe pământ ca fără trup, Mare Cuvioase Gheorghe; și după aceea te-ai adăugat Cetelor celor fără trup, alcătuind Ziditorului cântări întreit sfinte și primind luminarea de la Domnul.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Prin cugetările tale mai presus de lume, nu ai ținut seamă de lume; iar nevoindu-te în lumea unde S-a îngropat Hristos, te-ai mutat de acolo către lumea cu totul curată, numărându-te înțelepte, cu Cetele celor întâi-născuți.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne.
Deschizându-mi gura, Preacurată, am voit din inimă să te cânt pe tine, care ai născut pe Înțelepciunea cea în Ipostas. Dar, ca un necurat, neputând să te cânt precum se cade, Preacurată, cer ajutorul tău.
Prin curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul neroditor și cu suspinurile cele din adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Gheorghe, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Lumină prealuminoasă te-ai arătat, Sfinte Părinte Gheorghe, strălucind cu razele dumnezeiești pe cei ce cu credință te cheamă. Roagă-te pentru noi lui Hristos Mântuitorul, Care S-a arătat în Iordan și a luminat pe cei zidiți din pământ.
Sfântul nostru părinte Gheorghe s-a născut dintr-o familie evlavioasă din ostrovul Ciprului. După moartea părinților săi, vrând să îmbrățișeze viața pustnicească și să scape de însoțirea silnică pe care i-o gătea unchiul său, a fugit la Locurile sfinte ca să se întâlnească cu fratele său mai mare, Heraclid, care viețuia ca pustnic deja de mai mulți ani în lavra Kalamon, pe malurile Iordanului. Dar părându-i-se fratelui său că este prea tânăr pentru viața de pustie, l-a dus la Mănăstirea Maicii Domnului de la Hozeva.
După ce a fost tuns în monahism, a fost încredințat unui bătrân aspru și nedrept. Dar el i s-a supus lui cu blândețe, răbdare și smerenie, ca și cum însuși Domnul ar fi lucrat prin el.
Într-o zi, întârziind să aducă apă de la pârâu, bătrânul său i-a tras o palmă de față cu toată obștea. Atunci, deodată i s-a uscat mâna bătrânului și i-a înțepenit și nu s-a vindecat decât prin rugăciunea sfântului său ucenic, înaintea mormintelor sfinților părinți din mănăstire.
Atunci, ca să scape de slava de la oameni, Sfântul Gheorghe a fugit și s-a dus la Kalamon, unde s-a nevoit ani îndelungați cu fratele său. El îl asculta în toate și îl cinstea ca și pe părintele său după Dumnezeu, nu ca pe fratele său trupesc. Niciodată nu a avut pe buzele sale cuvinte de prisos; sporea neîncetat în rugăciune; iar ca mâncare se mulțumea cu câteva resturi mucegăite și acoperite de viermi, pe care le țineau pentru ei de la o săptămână la alta. Și s-au făcut rugăciunile lui bine primite la Dumnezeu, încât a ajuns făcător de minuni. Căci odată, a făcut să dea rod un copac uscat; iar altădată a îmblânzit un leu și numai cu cuvântul.
Iar după ce a murit fratele său și egumenul obștii, s-a întors la mănăstirea lui de metanie, Hozeva, unde egumenul l-a primit cu bucurie și i-a dat o chilie osebită, lăsându-l să ducă viața care îi era lui plăcută. Zăvorât toată săptămâna, el își ascundea nevoința sa și venea în obște numai duminica, pentru a rosti cuvinte de folos pentru frați și să primească spovedania gândurilor lor. Atunci aduna câteva rămășițe de la masa de obște, le usca la soare și le folosea în celelalte zile, înmuindu-le în apă.
Și multe erau atacurile demonilor ca să îl oprească de la nevoința sa, dar el nu își oprea cu nici un chip pravila sa de rugăciune și nu rostea niciodată vreun cuvânt fără să aibă semn de la Dumnezeu, dobândind astfel mare putere asupra duhurilor necurate.
Deși se dezbrăcase de orice gând de judecată, se tânguia de râvna scăzută a părinților și îi mustra pe cei care se făleau cu vechimea anilor de mănăstire, defăimând pe mireni și pe păcătoși. El zicea: „Credeți-mă, chiar dacă un om ar putea să facă din nou cerul și pământul, dar ar disprețul cu mândrie pe aproapele său, munca sa ar fi deșartă și partea sa ar fi cu fățarnicii. Nu poți să te apropii de Dumnezeu, dacă nu ești în pace cu aproapele tău. Toate păcatele și patimile au ca izvor mândria și duc la moarte. Iar ascultarea și supunerea către Domnul sunt viață, bucurie și lumină.”
El îi învăța pe ucenicii săi să se elibereze de patimi prin frica de Dumnezeu, care se arată prin nevoință, lacrimi, rugăciune și post și îi îndemna să se întreacă unii pe alții în smerenie, păzindu-se de orice judecată și invidie, ca să ajungă la sfânta dragoste, legătura desăvârșirii.
Înainte de a năvăli păgânii perși (anul 614) Sfântul Gheorghe a prorocit căderea Ierihonului și împresurarea Ierusalimului. Egumenul și frații au avut astfel vreme să fugă; unii în Arabia, alții în peșteri, dar el n-a vrut să părăsească locul unde Dumnezeu l-a așezat. Totuși, la rugămințile ucenicilor săi, s-a înduplecat ca să se adăpostească la Kalamon. Atunci cea mai mare parte dintre monahi au fost descoperiți de păgâni, omorâți sau duși robi. Dar Sfântul Gheorghe a fost cinstit de barbari și a fost lăsat liber.
Astfel s-a întors la Hozeva, unde a rămas zăvorât până la sfârșitul zilelor lui, slujit fiind de ucenicul său Antonie. Datorită rugăciunilor lui, mănăstirea n-a dus niciodată lipsă de pâine și de untdelemn pentru oaspeții veniți. Iar când a ajuns la sfârșitul zilelor lui, simțindu-și dinainte plecarea sa din viață, l-a chemat pe ucenicul său, Antonie. Dar acesta fiind ocupat cu slujirea oaspeților, n-a putut să vină. Atunci bătrânul a trimis la el să-i zică: „Nu te necăji! Voi aștepta până când vei săvârși slujirea ta.” Iar spre miezul nopții, când ucenicul său a venit, l-a sărutat și a zis: „Ieși, suflete al meu! Du-te către Domnul!” Și astfel ajungând la vârful nepătimirii și umplându-se de darul Sfântului Duh, și-a aflat odihna durerilor și ostenelilor sale, mutându-se către Domnul său cel dorit, Căruia i se cuvine slava, cinstea și închinăciunea, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților
În această lună, în ziua a opta, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Gheorghe Hozevitul;
Tot în această zi, pomenirea cuvioasei maicii noastre Domnica;
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Iulian și Vasilisa, și a celor împreuna cu ei;
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici care prin sfântul Iulian au crezut, și prin sabie s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea soției cârmuitorului Marchian, care a crezut prin sfântul Iulian, și de sabie s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Carterie;
Tot în această zi, pomenirea celui între sfinți, părintelui nostru Chir, arhiepiscopul Constantinopolului, a cărui slujbă se făcea în Mănăstirea Hora și în biserica cea mare (Sfânta Sofia) din Constantinopol, duminica;
Tot în această zi, pomenirea sfântului Attic, patriarhul Constantinopolului, care în pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfântului proroc Sameu Elamiteanul, care în pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfântului Agaton, care în pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici ai lui Hristos, Teofil diaconul și Eladie mireanul.
În această lună, în ziua a noua, pomenirea sfântului mucenic Polieuct;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Eustratie, făcătorul de minuni;
Tot în această zi, pomenirea Sfântul Petru, Episcopul Sevastiei, fratele Sfântului Vasile cel Mare.
Pe Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Cuvioase Gheorghe, roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.
Sursă: pravila.ro, facebook.
