Sfântul Cuvios David din Tesalonic pentru nevoințele sale și viața sa curată a primit de la Dumnezeu darul de a izgoni diavolii și de a-i vindeca pe cei bolnavi. Este serbat în calendarul ortodox în data de 26 iunie.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Sfântul Cuvios David s-a născut și a crescut în marea cetate a Tesalonicului. Încă de mic copil i-a plăcut nevoința, lepădându-se de lume și de toate tentațiile ei.
Sfântul David își lasă părinții, rudele dar și toți prietenii în urma și urmează calea Domnului, alegând să îl cinstească și slăvească pe Dumnezeu. A intrat ca monah în mănăstirea Sfinților Mucenici Teodor și Mercurie, care se mai numea "Cunuliaton" sau "a celor cu glugă".
Acolo își găsește liniștea interioara, unde își petrecea timpul cu rugăciune. A dat dovada de înfrânare și smerenie mai mult de toate celelalte, știind îndeajuns de bine că toate tentațiile l-ar fi dus la pierzanie.
Zi și noapte citea neîncetat Scripturile și se minuna de toate faptele bune pe care Sfinți le săvârșeau. Mai mult, afla de cum aceștia l-au cinstit și slăvit pe Dumnezeu și cel mai mult admira viața Sfinților stâlpnici Simeon și Daniil.
Exemplele sfinților din Vechiul Testament, mai ales acela al Prorocului și regelui David, care vreme de trei ani a cerut "bunătate, știință și pricepere", l-au îndemnat pe Cuviosul David să ia hotărârea de a trăi vreme de trei ani într-un migdal, până când Domnul Îi va arăta voia Sa și-i va dărui pricepere și smerenie.
Din acel loc predica Evanghelia, sfătuindu-i și alinându-i pe cei care veneau la el. La capătul celor trei ani, un înger al Domnului i s-a arătat Cuviosului, spunându-i că cererea sa a fost auzită și că nevoința sa de a trăi într-un copac vreme de trei ani a luat sfârșit. Îngerul i-a spus să coboare din copac și să-și continue viața ascetică într-o chilie, slăvind și binecuvântând pe Domnul. Sfântul a împărtășit această vedenie ucenicilor săi, cerându-le să-l ajute la ridicarea unei chilii. Vestea aceasta a ajuns repede la urechile Arhiepiscopului Tesalonicului, Dorothei, fiind apoi aflată și de locuitorii orașului.
După construirea chiliei, Sfântul Cuvios David a petrecut ca zăvorât vreme de mai mulți ani.
Sfântul Cuvios David era recunoscut pentru felul său de viețuire și pentru înțelepciunea cu care răspundea provocărilor venite din afară, în întreg orașul. Toată viața s-a arătat a fi un adevărat iubitor al păcii. În anul 535, pe când în părțile Tesalonicului se făceau multe jafuri și tâlhării, întrucât cetatea avea la acea vreme doar epitrop, Mitropolitul Aristide ia hotărârea să trimită cerere Împăratului Iustinian la Constantinopol pentru rânduirea unui eparh în cetate. În felul acesta, Mitropolitul hotărăște să trimită cu această solicitare un om credincios și temător de Dumnezeu care să se înfățișeze înaintea împăratului. Tot poporul și-a îndreptat gândul spre Sfântul Cuvios David din Tesalonic, știindu-l om credincios și drept înaintea lui Dumnezeu.
După atâția ani de viață de zăvorât, Cuviosul David a ieșit la lumina zilei. Înfățișarea sa se schimbase: părul îi cădea până la brâu, iar barba îi ajungea până la tălpi, în vreme ce chipul îi strălucea ca soarele. Însoțit de doi ucenici ai săi, Teodor și Dimitrie, Cuviosul a pornit către capitală.
Credincioșii din lumea întreaga îl cunosc ca fiind un înger cu trup de de om. De-a lungul vieții sale cuvintele sale a mângâiat sufletele creștinilor, în timp ce gândul său și-l înalta spre înălțime dumnezeiască.
Faima sa mergea înainte, așa că, la sosirea în Constantinopol, întreg orașul i-a ieșit în întâmpinare. Primirea sa de către Împărăteasa Teodora, soția lui Iustinian, onorurile și respectul ce i se arătau au impresionat întreaga asistență. Teodora a intrat repede în acțiune, așa că, la întoarcerea lui Iustinian dintr-o călătorie oficială, i-a prezentat acestuia o imagine favorabilă a Cuviosului. Ca urmare, Iustinian l-a invitat să apară în fața senatului. Cuviosul David s-a prezentat în fața Senatului ținând în mână tămâie și foc care nu-i ardeau carnea. Înfățișarea Sfântului precum și minunea pe care o văzuseră cu ochii lor au contribuit la crearea unui climat de teamă și străpungere, iar împăratul a răspuns prompt cererii Cuviosului David.
Purtând aceste vești bune, Cuviosul a plecat către Tesalonic, dar nu avea să vadă cetatea decât de departe, căci, abia trecând vasul cu care călătorea de peninsula Halkidikí, Cuviosul și-a dat sufletul în mâinile Domnului. A trecut la cele veșnice la data de 25 iunie 535.
Sursă: Ziarul Lumina, Basilica, CalendarOrtodox.
Din cauza atacurilor barbarilor, zidurile cetății Tesalonicului erau păzite de soldați. Aceștia au zărit într-o noapte niște flăcări mari, în dreptul unde se afla chilia Sfântului Cuvios David. În momentul acela s-au gândit că barbarii au intrat în cetate și au dat foc chiliei cuviosului, însă în zorii zilei când au ajuns la locul în care focul se zărea au constatat cu uimire că lăcașul Sfântului David nu pățise nimic. Această minune s-a văzut mult timp și mulți oameni făceau privegheri de noapte lângă zidul cetății pentru a se împărtăși de o astfel de minune. Întâmplarea se găsește în cuvintele Avvei Palladie ca răspuns la întrebarea: "Avva, spune-ne nouă cuvânt pentru ce ai ales viața monahală?", întrebare adresată de Ioan Moshul și Sfântul Sofronie al Ierusalimului.
Sfântul Cuvios David din Tesalonic fiind chemat la Constantinopol în fața împăratului Iustinian, a luat în palme sale cărbuni aprinși și încinși peste care a pus tămâie, cu care a tămâiat timp de o oră fără să aibă nici o arsură în palme.
După trecerea la cele veșnice trupul Sfântului Cuvios David din Tesalonic a fost depus mai întâi în locul în care odihniseră sfintele moaște ale Sfinților Mucenici Theodoulos și Agathópodos, la est de port. Cu mare durere, Arhiepiscopul Aristides a anunțat slujba de înmormântarea. Trupul Cuviosului a fost îngropat în mănăstirea Aproiton, după dorința sa.
La 150 de ani de la adormirea Cuviosului, undeva între 685-690, s-a făcut o încercare de a deschide mormântul, căci egumenul Mănăstirii Aproiton, Dimitrie, "a dorit, din multă credință, să afle locul unde se aflau moaștele sfântului". Însă, de îndată ce a fost începută această lucrare, placa ce acoperea mormântul s-a spart, iar această întâmplare a fost socotit un semn din partea Sfântului, cum că nu dorește să fie scos. Sfintele sale moaște au rămas în locul în care au fost depuse până în epoca cruciadelor. În vremea stăpânirii casei de Montferrat asupra Tesalonicului (1204-1222). Astfel sfintele sale moaște au fost mutate în Italia, iar în 1236 sunt consemnate ca găsindu-se la Pavia, unde au și rămas până în anul 1967.
În cele din urmă, sfintele moaște ale Cuviosului David au fost mutate în Tesalonic, fiind așezate în Basilica Sfântului Dimitrie în data de 16 septembrie 1978.
În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfântului Cuvios David din Tesalonic!
DAVID - De la numele ebraic דָּוִד (Yàdad > Dâvid / Dâvı̂yd > Dāwīḏ), care a fost derivat din ebraica דּוֹד (dod) care înseamnă "iubit, iubit de Dumnezeu" sau "unchi". Are rădăcinile în cuvântul "jvdad", care vine tradus "a iubi". David a fost al doilea și cel mai mare dintre regii lui Israel, conducând în secolul al X-lea înainte de Hristos. Mai multe relatări despre el le găsim în Vechiul Testament, inclusiv înfrângerea lui Goliat, un filisten uriaș. Conform Noului Testament, Isus a fost descendent din neamul lui.
Un alt cuvânt asociat acestui nume este și cuvântul "dawidum", care, tradus în limba română, înseamnă "conducător", ceea ce întărește afirmația anterioară, adică faptul că acesta este numele unui rege, a unui lider.
Acest nume a fost folosit în Marea Britanie încă din Evul Mediu. A fost deosebit de popular în Țara Galilor, unde este folosit în onoarea sfântului patron al Țării Galilor din secolul al V-lea (numit și Dewi), precum și în Scoția, unde a fost purtat de doi regi. De-a lungul ultimului secol, a fost unul dintre cele mai populare nume din lumea vorbitoare de limba engleză, fără să părăsească niciodată primele 30 de nume pentru băieți din Statele Unite și ajungând pe primul loc în Anglia și Țara Galilor în anii 1950 și 60. În Spania, a fost cel mai popular nume pentru băieți în anii 1970 și 80.
Davie, Davi.
Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în date de 26 iunie când este serba Sfântul Cuvios David din Tesalonic.
Sursă: Behindthename.
Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma - Erminia Picturii Bizantine, p. 100
Biserica Sfântul David este situata pe strada Sfânta Sofia din Tesalonic, în cartierul Epimenidou (Kastra). Acest locaș de cult este tot ceea ce s-a mai păstrat din cel mai vechi așezământ monahal din acest oraș, Mănăstirea Prorocului Zaharia sau Mănăstirea Latomu (a tăietorilor de piatra - de la resursele de piatra existente în zonă).
Aceasta biserica este renumita în întreaga lume creștina pentru mozaicul pe care îl păstrează, unul dintre cele mai vechi în oraș, ce înfățișează viziunea Prorocului Iezechiel în care apar simbolurile celor patru Evangheliști. Amintim faptul că începând cu anul 1921 acest locaș de cult a fost închinat Sfanțului David din Tesalonic.
În 1921 monumentul a fost restituită Bisericii Ortodoxe și închinat Sfanțului David din Tesalonic. Faimosul mozaic a fost descoperit în 1927 iar picturile murale în 1972-1975. După cutremurul din 1978 în biserica au avut loc ample lucrări de restaurare și conservare.
Teodora fiica împăratului Roman Galeriu Maximian (305-311) ar fi ordonat ca pe acest loc să fie construită o baie romană, pentru ca ea să-și poată exercita în secret credința creștină în acest loc. Tot ea ar fi ordonat ca edificiul să fie decorat cu un mozaic al lui Hristos. Încă din acea perioadă mozaicul a fost însă acoperit cu o piele de bivol, pentru a nu fi văzut de tatăl ei, care era ostil creștinismului. În timpul perioadei iconoclaste (726-843) pe acest loc a fost construita o mănăstire închinata Prorocului Zaharia. În toată această perioadă mozaicul ar fi rămas ascuns. În urma unui cutremur petrecut intre anii 813-820, mozaicul care îl reprezenta pe Hristos a fost descoperit. Astfel mănăstirea a fost închinata Mântuitorului Hristos.
Informația provenind din "tradiție" împreună cu informațiile de natură arheologică indică faptul că biserica a fost construită pe ruinele unei băi romane, în calitate de catolicon al Mănăstirii închinate inițial Prorocului Zaharia. Planul locașului era în forma de cruce greacă înscrisă cu o absidă semicirculară la capătul estic. Tot în aceeași perioadă altarul a fost decorat cu mozaic și picturi în frescă.
La jumătatea secolului al XII-lea biserica a fost restaurată și redecorată cu fresce de înaltă ținută artistică specifice artei din perioada comnenilor. Dintre acestea s-au mai păstrat fragmente din scenele ce înfățișează Nașterea Domnului, Botezul, Întimpinarea Domnului și Schimbarea la Fată. De asemenea, s-au păstrat și fragmente de fresca datând din secolul al XIV-lea.
În timpul perioadei otomane, posibil începând cu secolul al XVI-lea, biserica a fost transformată în moschee, primind numele Suluca Camii (Moschea Apei), după un izvor aflat în apropiere. Cu aceasta ocazie partea de vest a fost demolată, acoperișul schimbat, iar în interior zidurile au fost zugrăvite.
Mozaicul - unul dintre cele mai reprezentative exemple ale artei creștine timpurii - înfățișează viziunea lui Iezechel, o teofanie (apariția într-o icoană a Sfintei Treimi) simbolizând triumful lui Hristos. Mozaicul se găsește în conca absidei. Din punct de vedere stilistic acesta reflecta tradiția artistica greco-romana.
Hristos apare așezat pe un curcubeu, înconjurat de aureola, intre simbolurile celor patru evangheliști. Tânăr, fără barbă, învesmântat în purpură, așa cum trebuie să fie Stăpânul lumii, El ridică mâna dreaptă după gestul oratorului antic și tine în mâna stângă un volume desfășurat, cu un text inspirat din doua versete ale lui Isaia (XXV, 9-10). Dedesubt, un dâmb din care izvorăsc "cele patru fluvii" ale Raiului este înconjurat de răul Iordan.
Identitatea celor doua personaje care încadrează scena este nesigură: cel din stânga stă încovoiat și tine amândouă maniile ridicate în semn de mirare; cel din dreapta este așezat într-o atitudine mai calmă. Despre primul s-a crezut mai degrabă că ar fi Iezechiel și nu Isaia, iar al doilea Avacum sau Zaharia, patronul capelei.
Comparația între acest mozaic și acela din biserica Santa Pudenziana de la Roma (începutul secolului al V-lea) arată în ce fel Răsăritul bizantin și Apusul latin au elaborat imagini deosebite ale măreției divine, care reprezentă și într-o parte și în cealaltă tema privilegiată a absidei.
Subiectele sunt extrase din descrierile lăsate de proroci în Vechiul Testament (Iezechiel și capitolul XV din Isaia) și în Apocalipsa. Dar chipul lui Hristos mai păstrează încă ceva din prospețimea și farmecul modelelor elenistice. Totuși el a căpătat un aer nou de gravitate concentrată, pur bizantină, care ne îndeamnă să credem că este vorba despre o operă mai recentă decât Bunul Pastor din mausoleul Gallei Placidia de la Ravenna, cu care se înrudește sub mai multe aspecte.
Surse: creștin ortodox.
Calul și călărețul în Marea Roșie, Cel Ce a sfărâmat războaiele cu braț înalt, Hristos, i-a scuturat și pe Israel l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare de biruință.
Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Adunându-ne, cinstim cu cântări purtătoare de lumină și dumnezeiască pomenirea ta, Părinte David Preafericite, cunoscându-te că ești moștenitor al luminii și al zilei, întru dumnezeiescul Duh, Cuvioase.
Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Omorând pe pământ toate mădularele trupului, ai avut viață locuitoare în inima ta pe Hristos, Care a omorât toată puterea diavolului, celui ce a omorât pe om.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Legilor Stăpânului plecându-te, Cuvioase, ai luat pe umerii tăi crucea ta, urmând Lui și smerindu-te, ai surpat trufia vrăjmașului.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Arătatu-te-ai, Fecioară, Înfrumusețată cu podoaba virtuților și ai născut pe Hristos Cel Frumos, Care a înfrumusețat pe oameni cu podoabele cele frumoase ale dumnezeirii, pururea Fecioară.
Întru tine Părinte cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând Crucea ai urmat lui Hristos si lucrând ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii, împreună se bucură, Sfinte Preacuvioase Părinte David, duhul tău.
Ca o grădină pururea înflorită, și aducătoare de roadele virtuților, te-ai arătat deasupra copacului celui sădit; ca o pasăre cu bun vers și mai presus decât raiul, primind în inima ta pomul vieții, pe Dumnezeu, pe Acesta L-ai lucrat, de Dumnezeu înțelepțite, cu Care ne și hrănești pe noi prin har; roagă-te pururea pentru noi, preafericite David.
Acest mult lăudat părinte, îngerul cel pământesc și omul cel ceresc, s-a născut și a crescut în strălucita și marea cetate a Tesalonicului. El de mic a defăimat toată odihna trupească și lepădându-se de lume și de cele din lume, a părăsit prietenii și rudeniile, cinstea și slava cea vremelnică, banii, averile și orice altă norocire vremelnică, încă și sufletul său, după porunca Evangheliei, și a urmat Stăpânului, luând crucea din tinerețe, fiindcă inima lui se rănise cu totul de dumnezeiasca dragoste. Deci și-a tăiat perii capului, călugărindu-se, și a rămas în mănăstirea Sfinților Mucenici Teodor și Mercurie, care se numea Cunuliaton.
Acolo a petrecut în liniște, nevoindu-se mai presus de om și păzind toată fapta bună cu multă sârguință. Și îndeosebi dădea întâietate înfrânării și smereniei decât celorlalte, știind bine că săturarea pântecelui gonește privegherea și întreaga înțelepciune, iar slava deșartă prăpădește toate faptele bune în chip desăvârșit. Pentru aceasta se sârguia să câștige smerita cugetare ca un înțelept. Și citind dumnezeieștile Scripturi ziua și noaptea, se minuna de faptele bune ale sfinților de mai dinainte de Lege și după Lege, cum i-a slăvit Dumnezeu pe dânșii, pentru că I-au slujit și I-au bineplăcut cum se cuvine. Adică, pe Abel l-a făcut minunat pentru jertfă, pe Avraam pentru credință, pe Iosif pentru înțelepciune, pe Iov pentru răbdare, pe Moise l-a arătat puitor de lege, pe Daniil și pe cei trei tineri i-a păzit nevătămați de foc și de lei.
Petrecerea acestora socotind-o Cuviosul David, se sârguia cu tot sufletul a le urma cu toată puterea, ca să se facă împreună cu dânșii moștenitor în împărăția cerească. Și citind și viețile cuvioșilor care s-au pustnicit după întruparea Mântuitorului și au săvârșit atâtea minunate nevoințe și vitejii, se înspăimânta mai ales de Simeon din muntele minunat, și de cel de un nume cu dânsul, și de Daniil și Patapie, stâlpnicii, care și-au petrecut viața fără acoperământ, muncindu-se de vânturi, de ploi și zăpezi. Viețile acestora citindu-le pururea pomenitul, plângea și se umilea într-atâta, încât a luat hotărâre să petreacă cu aceeași strâmtorare, câtă vreme va putea, ca astfel să afle lărgime după moarte.
Și într-o zi s-a înfierbântat tare și s-a umilit inima lui, de aceea, suindu-se într-un migdal, care era în partea dreaptă a bisericii, a rămas pe o creangă a copacului, pe care și-a făcut un pat mic, cum a putut; și acolo se pustnicea cu îngăduire și cu minunată răbdare, muncindu-se de vânturi, de ploi și zăpezi, arzându-se de căldura soarelui din timpul verii și de alte strâmtorări chinuindu-se cumplit. O, îngăduire și răbdare minunată a mult pătimitorului și mucenicului de fiecare zi! Și cum răbda el atâta pătimire rea? Ceilalți stâlpnici aveau cel puțin întărire, căci stâlpii erau zidiți și stăteau; iar când dormeau, ori își făceau altă trebuință de care aveau nevoie, erau nemișcați. Iar acest diamant se mișca totdeauna pe creanga copacului și nu avea odihnă niciodată, muncindu-se de ploi, de vânturi și chinuindu-se cumplit de zăpadă.
Astfel pătimind cel cu sufletul răbdător, nu s-a lenevit câtuși de puțin, nu s-a împuținat cu sufletul și nu s-a trândăvit; iar fața lui cea cu chip de înger nu s-a schimbat, nici nu s-a prefăcut, ci era frumoasă ca un trandafir. Cu adevărat în acest fericit s-a împlinit prorocescul cuvânt:Dreptul ca finicul va înflori și ca cedrul din Liban se va înmulți, căci și el a înflorit cu faptele ca și finicul, dând rod bine potrivit lui Dumnezeu, mai dulce și mai folositor decât migdalul și finicul, de vreme ce copacul făcea flori și rod stricăcios, spre veselia și îndulcirea omenească, iar cuviosul cu roduri de privire și de faptă veselea în tot ceasul pe Dumnezeu, lăudându-L neîncetat pe Dânsul și slăvindu-L.
El avea și câțiva ucenici evlavioși și iubitori de Hristos, ostenindu-se și trudindu-se împreună cu dânsul. Aceia de multe ori îl rugau să se dea jos din copac, să-i zidească o chilie unde îi va plăcea, ca să-i păstorească la pășune mântuitoare. Iar el le răspundea, zicând: "Fraților și fiii mei, eu sunt om păcătos și nevrednic, dar Stăpânul Hristos, Păstorul cel bun, Care își pune sufletul pentru oi, Acela, ca un prea bun ce este, să vă păzească de bântuielile diavolului și să vă învrednicească împărăției Sale celei veșnice; iar eu, viu este Domnul Dumnezeul meu, Iisus Hristos, că nu mă cobor din acest copac, până ce se vor sfârși trei ani, și atunci numai cu porunca Lui; că fără a fi voia lui nu mă pogor nicidecum de aici". Atunci ei, văzând neschimbarea voinței lui, nu l-au mai supărat pentru această pricină.
Deci când s-au împlinit trei ani, îngerul Domnului s-a arătat către dânsul și i-a zis: "Davide, Domnul a ascultat rugăciunea ta, și-ți dă darul acesta pe care de mult l-ai cerut, adică să fii smerit cugetător și înfrânat, să te temi de El și să-L cinstești cu evlavia cuviincioasă; deci pogoară-te din copac și liniștește-te într-o chilie, binecuvântând pe Dumnezeu, până vei sfârși și altă iconomie; și atunci vei afla odihnă de ostenelile trupești și mângâiere sufletului". Și cât timp a vorbit îngerul cu dânsul, cuviosul a ascultat cu frică și cu cutremur; iar după aceea, îngerul făcându-se nevăzut, cuviosul mulțumea lui Dumnezeu, zicând "Bine este cuvântat Dumnezeu, Care a primit rugăciunea mea și m-a miluit!".
Atunci, chemând pe ucenicii săi, le-a arătat vedenia și le-a spus să-i zidească o chilie după porunca stăpânească; iar ei au făcut cu sârguință după cum li se poruncise, înștiințând despre aceasta pe prea sfințitul arhiepiscop Dorotei. Acesta, luând pe cei mai cucernici clerici, bucurându-se și suindu-se la Cuviosul David, l-au sărutat și l-au dat jos din copac cu multă cucernicie și, slujind, l-au dus în chilia lui, săvârșind mare prăznuire. După aceea, ei s-au întors, veselindu-se; iar cuviosul a rămas în chilie liniștindu-se și binecuvântând neîncetat pe Dumnezeu, care i-a dăruit atâta dar, încât gonea diavolii, lumina orbii și orice boală nelecuită o tămăduia, cu numele Domnului nostru Iisus Hristos. Din semnele cele mai multe care le-a făcut, scriu două sau trei spre încredințarea celorlalte, precum leul se cunoaște după unghii și țesătura după margine.
Un tânăr oarecare avea diavol. Acela a venit într-o zi la chilia cuviosului și stând afară la ușă, striga: "Slobozește-mă, Davide, robule al veșnicului Dumnezeu, că foc iese din chilia ta și mă arde pe mine". Atunci cuviosul, întinzând mâna prin fereastra sa, a zis, apucându-l pe tânăr: "Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu, îți poruncește ție, duh necurat, să ieși din zidirea Lui". Acestea zicând, l-a însemnat pe el cu semnul Sfintei Cruci și îndată a ieșit diavolul, iar omul a rămas sănătos. Și toți cei de față, văzând o minune ca aceea, au slăvit pe Dumnezeu, ca pe Unul ce slăvește pe cei ce-L slăvesc cu lucruri plăcute Lui. Mai ascultați și o altă minune, tot asemenea.
O femeie oarecare era cu totul oarbă și nu vedea deloc. Deci auzind de faptele cele bune ale cuviosului și minunatului David, a venit la el, fiind purtată de mână; și, mergând la chilia lui, a căzut la pământ afară de ușă, plângând și zicând cu smerenie acestea: "Robul lui Dumnezeu cel binecuvântat, ajută-mi, urmând bunătatea Stăpânului Hristos. Izbăvește-mă de această muncă mult chinuitoare și-mi dăruiește lumina ochilor cea de bucurie tuturor și cu totul veselitoare".
Acestea și multe altele zicând ea cu suspinuri și cu lacrimi fierbinți, cuviosul a lăcrimat, fiindu-i milă de durerea și chinuirea ei, ca un pătimitor și milostiv ce era. Apoi, făcând mult timp rugăciune către Domnul, i-a zis să se scoale de la pământ, unde zăcea plângând, și să se apropie de fereastră. Și a întins atunci dreapta sa și, pecetluind ochii ei cu Sfânta Cruce, s-a rugat iarăși către Domnul, zicând: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al Dumnezeului Celui viu, Care Te-ai întrupat din pururea Fecioară Maria și din Duhul Sfânt, ca să scoți din întuneric pe om și să-l aduci la lumina cea veșnică; Care pe orbul din naștere l-ai luminat; însuți și acum, Stăpâne, luminează pe roaba ta aceasta, ca un Atotputernic, că Tu ești luminarea sufletelor noastre și pe Tine Te slăvim totdeauna, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt". Astfel rugându-se, îndată s-au luminat ochii celei oarbe și vedea luminat și curat, mulțumind cuviosului și slăvind pe Dumnezeu.
Această mare facere de minuni auzind-o tesalonicenii, toată cetatea îl avea întru mare evlavie, cinstindu-l ca pe un înger dumnezeiesc. Iar dacă cineva avea oarecare neputință, venea la dânsul și cum își apropia dreapta de bolnav, îndată fugea toată neputința și se împrăștia, precum piere întunericul de lumină.
Deci multe și nenumărate minuni săvârșind el, a fost slăvit și cinstit foarte mult de oameni. Iar după câțiva ani, murind Dorotei, mitropolitul Tesalonicului, a fost ales altul cu numele Aristid, care și acesta era om îmbunătățit. Însă în acea vreme se făceau în Tesalia mari pagube și multă tulburare de către barbari. De aceea, eparhul Iliricului a scris mitropolitului să meargă la împărat sau să trimită pe un om oarecare îmbunătățit, să-l roage să aleagă și să hotărască la Tesalonic eparh, căci în Tesalonic se afla numai epitrop. Deci Prea Sfințitul Aristid, arhiepiscopul Tesalonicului, citind scrisoarea eparhului înaintea clericilor și boierilor cetății, le-a zis să aleagă pe un om iscusit și cuvântăreț, ca să-l trimită la împărat pentru această pricină.
Deci, adunându-se atunci toți cetățenii în biserică, au strigat toți, cu o împreună glăsuire, să trimită pe Cuviosul David, ca să se cucerească de dânsul prea evlaviosul împărat, ca de un om îmbunătățit și sfânt. Iar aceasta s-a făcut cu iconomie de pronia dumnezeiască, ca să se împlinească cuvântul îngerului de mai înainte, care a zis cuviosului să se pogoare din copac, ca să facă și altă iconomie și atunci să meargă către Domnul.
Deci luând arhiereul pe cei mai cucernici din clerici și din mireni, s-a dus la cuviosul și i-a vestit pricina, rugându-l să meargă la împărat pentru cererea cea de sus. Iar cuviosul întâi a spus că nu poate să meargă din pricina bătrâneților; apoi, aducându-și aminte de grăirea de mai înainte a îngerului și văzând că toți îl sileau să meargă, a primit, ca să nu se facă neascultător arhiereului și tuturor iubitorilor de Hristos. Deci a zis către arhiepiscop: "Stăpâne sfinte, facă-se voia Domnului; să știți că împăratul îmi va dărui cu ajutorul lui Dumnezeu câte voi cere pentru rugăciunile voastre, dar pe David nu-l veți mai vedea viu! Căci, întorcându-mă către voi de la împărăție, când vor lipsi încă o sută douăzeci și șase de stadii ca să ajung la această săracă chilie a mea, atunci mă voi duce către Stăpânul meu". Iar arhiereul, socotind că aceasta o zice ca să nu-l silească să se ducă, îl sfătuia iarăși, zicându-i: "Urmează pe Păstorul și Învățătorul nostru, Hristos, Care S-a omorât pentru noi ca un om; mori și tu pentru poporul tău ca să iei de la oameni mulțumire, iar de la Stăpânul Hristos laudă și slavă nemărginită, ca un următor al pătimirii Lui" .
Atunci, ieșind din chilie de trei ori fericitul, toți i s-au închinat; căci fața lui era cu totul minunată la vedere, perii capului său îi ajungeau până la brâu și barba până la picioare, iar cinstitul lui obraz era frumos și cu bun chip ca al lui Avraam, și fiecare văzându-l, se minuna. Deci Cuviosul David luând pe doi din ucenicii săi, pe Teodor și pe Dimitrie, bărbați cucernici și îmbunătățiți, asemenea lui nu numai la suflet, ci și la chipul trupului, s-a pogorât la portul cetății și, intrând în corabie, au plecat. Și, ajungând în Vizantia, s-a auzit vestea în toată cetatea despre venirea cuviosului.
Într-acea vreme era împărat dreptcredinciosul Iustinian care era dus atunci într-alt loc, iar împărăteasa Teodora a trimis niște postelnici și niște purtători de sulițe și l-au primit cu multă cinste și evlavie. Și văzând ea acea strălucită față cu chip de înger, cu niște căruntețe ca acelea, s-a minunat și i s-a închinat cu multă smerenie, cerând rugăciune și binecuvântare de la dânsul. Deci cuviosul s-a rugat pentru împărat, pentru dânsa și pentru toată cetatea. Iar împărăteasa l-a primit cu atâta bucurie și veselie, încât nu pot să povestesc mai pe larg cât de frumoasă primire i-a făcut pururea pomenita, socotind că a primit pe un înger al Domnului, iar nu pe un om. Și întorcându-se împăratul, augusta i-a vestit despre venirea cuviosului, zicând: "Stăpâne, preabunul Dumnezeu S-a milostivit spre noi și a trimis astăzi la stăpânirea ta pe îngerul Său, care a venit de la Tesalonic și mi s-a părut că văd în adevăr pe Avraam".
Deci, a doua zi, împăratul a poruncit să se adune tot sfatul și să vină cuviosul. Iar acela venind înaintea împăratului, a pus în palmele sale cărbuni aprinși și tămâie, și a tămâiat pe împărat și pe tot sfatul, fără a se vătăma de foc mâna lui câtuși de puțin, trecând mai mult de un ceas până a tămâiat tot poporul. Văzând acest lucru minunat, toți s-au înspăimântat; iar împăratul, sculându-se de pe scaun, l-a întâmpinat cu multă cucernicie. Deci, primind scrisorile mitropolitului, dreptcredinciosul și iubitorul de Hristos împărat le-a ascultat pe toate. Și a împlinit nu numai cele scrise în scrisori, ci și altele câte a cerut cuviosul prin gură, le-a săvârșit cu toată osârdia și le-a iscălit după rânduială cu slove roșii, dându-le cuviosului cu mâna sa și zicând: "Cinstite părinte, roagă-te pentru mine!".
Și așa l-a slobozit cu multă cinste, precum se cuvenea. Iar el a plecat către Tesalonic, însă, precum a prorocit, n-a ajuns până la cetate, ci, când era în dreptul farului, a zis ucenicilor săi acestea: "Fiii mei, a sosit vremea sfârșitului meu! Să îngropați moaștele mele în mănăstirea unde locuiam și să îngrijiți de sufletele voastre, ca să aflați odihnă veșnică".
Zicând acestea și alte cuvinte folositoare de suflet, au ajuns la marginea care se numește Emboli, și de acolo se vedea mănăstirea lui, la care privind și-a făcut cruce și, sărutând pe ucenici, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar atunci când a murit, era vânt groaznic, încât mai înainte corabia plutea în plin, dar, o, minune, deodată corabia a stat multă vreme, cu tot vântul, și nu s-a clintit din loc câtuși de puțin. Și a venit și miros de tămâie nepovestit și se auzeau glasuri în văzduh care lăudau pe Domnul cu cântări. Și trecând multă vreme, glasurile au încetat, apoi s-a pornit și corabia. Dar nu s-a dus după obicei în port, ci s-a îndreptat către partea dinspre apus a cetății, la locul unde păgânii aruncaseră mai înainte moaștele Sfinților Teodul și Agatopod. Atunci, auzindu-se de adormirea și venirea cuviosului, a ieșit înaintea lui toată cetatea cu arhiepiscopul și, purtând cu multă evlavie sfintele lui moaște, le-au dus în mănăstire și le-au făcut o raclă de lemn în patru colțuri, în care le-au pus și le-au îngropat cu cinste. Apoi au mutat eparhia acolo la Tesalonic, după porunca împărătească; iar pe cuviosul îl prăznuiau în tot anul în numita mănăstire.
Și trecând 150 de ani, era acolo egumen un om îmbunătățit cu numele Dimitrie, care avea multă evlavie către cuviosul. Acela, având dor să ia o părticică din sfintele lui moaște, ca să o aibă spre sfințenie, a pus oameni să sape mormântul; dar îndată lespedea cea de deasupra s-a crăpat în patru, și văzând el că sfântul nu voiește, s-a lăsat de lucru.
Ucenicul acestui egumen, cu numele Serghie, care s-a făcut asemenea egumen și, mai pe urmă, pentru faptele lui cele bune, arhiepiscop al Tesalonicului, cinstea mult pe acest cuvios și avea multă evlavie către el. Acela de multe ori îl ruga, făcându-și rugăciunea, să-l ierte a lua o părticică din sfintele lui moaște. Și adeverindu-se deplin de la Dumnezeu că a primit cuviosul, a dezgropat mormântul și îndată a ieșit o minunată mireasmă și, văzându-l încă întreg pe sfântul, n-a îndrăznit a lua vreo părticică dintr-însul, ci numai puțini peri din cap și din barbă. De atunci, iubitorii de Hristos păzeau cu dinadinsul acei peri și îi sărutau în ziua sărbătorii lui, care se săvârșea în 26 ale lunii iunie. Ziua aceea o prăznuiesc în fiecare an cu veselie, lăudând pe cuviosul, spre slava Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh. Amin.
Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților
În această lună, în ziua a douăzeci și șasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI).
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Ioan, episcopul Goției.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Antion, care cu pace s-a săvârșit.
În această lună, în ziua a douăzeci și șaptea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Samson, făcătorul de minuni și primitorul de străini;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Anect;
Tot în această zi, povestirea lui Sinesie, episcopul Cireneim, despre un oarecare filozof Evagrie și despre trei sute de litre de aur;
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Ioana mironosița, care cu pace s-a săvârșit;
Tot în această zi pomenirea Cuviosului Luca pustnicul, care în pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Marchie și Marchia, care de sabie s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfințitului Mucenic Pierie preotul Antiohiei, care prin foc s-a săvârșit.
Pe Sfântul Cuvios David din Tesalonic să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Cuvioase David roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.
Sursă: pravila.ro, facebook.
