Sfântul Cuvios datorită sfințeniei vieții sale a fost împodobit de Dumnezeu cu darul înainte-vederii și cel al vindecărilor, fapt pentru care era căutat de mulți creștini. Pe cei care veneau la el îi povățuia, le alina suferințele și îi tămăduia pe cei bolnavi. Este serbat în calendarul ortodox în data de 14 februarie.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Sfântul Cuvios Auxentie a fost fiul preotului Addas (Ada persul), un refugiat persan (Siria de astăzi) care a venit la Constantinopol cu familia, să-și salveze viața de prigonitorii creștinilor. Înzestrat cu virtuți alese, cu inteligență și cu dragoste de cultură, Auxentie a avut o copilărie frumoasă, îmbrățișând apoi cariera militară. A slujit ca ofițer în chiar garda împăratului Teodosie al II-lea și a fost apreciat pentru devotamentul lui.
Deși avea o carieră militară strălucită, tânărul ofițer, mânat de căutări lăuntrice, de dragostea de Dumnezeu și de viața trăită în curăție, păstra mereu legătura cu părinții duhovnicești ai vremii, printre care Cuviosul Marcian, iconomul Bisericii celei Mari, și Ioan monahul. Așa se face că în anul 446, Sfântul Auxentie a hotărât să renunțe la slujbă și să-I dedice viața lui Dumnezeu prin nevoințe și prin lupte duhovnicești. S-a călugărit și a ales, ca loc de isihie, un ținut muntos din Bitinia, numit Oxia, în apropiere de Constantinopol (cam la 5km). A iubit mult acel loc; se ruga neîncetat la Dumnezeu, înălțând mâinile spre cer și strigând: "Tu, Doamne, m-ai sălășluit deosebi în nădejde."
Din porunca împăratului Marcian, a participat la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon (în anul 451), condamnând ereziile lui Eutihie și Nestorie, după care s-a retras în muntele Sinope, de lângă Calcedon. Datorită sfințeniei sale, mii și mii de oameni îl căutau pentru rugăciuni, ajutor și sfaturi duhovnicești, astfel că locul acele a primit numele de Muntele lui Auxentie. Credincioșii din satele învecinate i-au construit sfântului o chilie mică prin fereastra căreia acesta îi povățuia să facă fapte bune, le dădea sfaturi duhovnicești, le alina suferințele și îi tămăduia pe cei bolnavi. Fusese împodobit de Bunul Dumnezeu cu darul vindecării, dar și cu cel al înainte-vederii, fapt pentru care era căutat de mulți. Avea sfântul și o dragoste infinită pentru cei nevoiași; ucenicii le împărțeau adesea din darurile primite de la cei care se tămăduiau în urma rugăciunilor lui.
Deci, șezând în chilia sa, mult folos aducea lumii, prin chipul vieții sale îmbunătățite și prin învățăturile cele grăitoare de Dumnezeu, cu care se îndulceau toți care veneau la dânsul de pretutindeni, și prin rugăciunile și prin facerea de minuni; iar cu ochii cei înainte-văzători vedea cele de departe, ca pe cele de aproape, privirea și sufletele fără de trup ale drepților. Asa a fost, cu deosebire, în noaptea când Cuviosul, stand la rugăciune în chilia sa, a văzut deodată călătorind spre cer sufletul Sfântului Simeon Stâlpnicul; și vestind el îndată ucenicilor săi aceasta și făcându-se cercetarea, lucrul s-a adeverit întocmai.
A întemeiat o comunitate monahală (de călugărițe) la poalele muntelui unde s-a nevoit (Trichinarion), transmițându-le ucenicilor săi evlavia, viața sfântă și dragostea de monahism.
Si așa, cu evlavie și cu dreapta credință viețuind și mănăstiri multe și în felurite locuri întemeind și pe multi la mântuire povățuind, Cuviosul Axentie, nu mult timp după Cuviosul Simeon, pe vremea împărăției lui Leon cel Mare și la adânci bătrânețe ajungând, s-a mutat către Domnul.
Sfântul a trecut la cele veșnice în ziua de 14 februarie a anului 470 și a fost înmormântat în Mănăstirea Sfântului Hipatie (Rufiananas).
Surse: Trinitas TV, ViataOrtodoxa, StiriActuale.
Încă din timpul vieții, Cuviosul Auxentie, vrednic ostaș al Împăratului Hristos, a primit darul facerii de minuni; a vindecat mulți oameni de diferite boli, a izgonit demoni și a adus pace în sufletele multora. Într-una din zile, pe când se afla la rugăciune în munte, a venit la el un păstor care își pierduse turma și l-a rugat să înalțe o rugă pentru el. Cuviosul a înălțat mâinile spre cer și s-a rugat cu evlavie pentru turma bietului păstor. Îndată, oile s-au strâns, iar stăpânul lor, plin de bucurie, dădea slavă lui Dumnezeu pentru această minune.
La scurt timp, oamenii au prins de veste despre locul în care se nevoia sfântul și au început să vină cu miile la el. Astfel, Sfântul Cuvios Auxentie a vindecat bolnavi și a alinat suferințele multor oameni. A venit la el o femeie oarbă a unui comite din Nicomidia, strigând: "Miluiește-mă, robul lui Dumnezeu celui Preaînalt!". Cuviosul a rostit apoi: "Sunt om păcătos și pătimaș ca și voi, dar dacă credeți că Cel ce a tămăduit pe orbul din naștere o va vindeca și pe aceasta, apoi toți să ne rugăm lui Dumnezeu cu osârdie pentru dânsa." Sfântul Cuvios Auxentie s-a atins de ochii ei și a zis: "Te vindecă pe tine Iisus Hristos, Lumina cea adevărată". Și îndată a văzut, iar cei ce erau de față I-au mulțumit lui Dumnezeu pentru această mare minune.
Apoi a venit la sfântul un om rău credincios care îl hulise cândva. Sfântul Auxentie, având darul înainte-vederii, l-a recunoscut și nu i-a vorbit, însă omul s-a rușinat și s-a întors umilit la el, căci avea o mare durere: pe fiica lui o chinuia cumplit diavolul. Sfântul, fiind milostiv, s-a rugat la Bunul Dumnezeu pentru bietul om și pentru fiica lui și i-a izbăvit pe amândoi.
Sfântul Cuvios Auxentie a tămăduit și doi leproși pe care i-a uns cu untdelemn sfințit din cap până în picioare, spunând: "Pe voi vă tămăduiește Iisus Hristos, iar eu sunt om păcătos." Și îndată oamenii s-au curățat de neputința lor trupească și sufletească.
Cuviosul Auxentie a știut dinainte despre moartea Sfântului Simeon Stâlpnicul, fiindcă într-o noapte, pe când se afla la rugăciune, a văzut sufletul acestuia cum se înălța la ceruri, la fel cum Sfântul Antonie a putu vedea ieșirea sufletul Sfântului Amun.
În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfântului Cuvios Auxentie!
AUXENTIE – acest nume provine din limba greacă veche αὐξάνω (auxano) și se traduce prin "a crește", "a se înmulții", "a se dezvolta", "a se extinde".
În prezent acest nume este mai puțin întâlnit ca prenume și mai des întâlnit între numele de familie sau în zona monahală.
Auxentios, Axente, Axinte.
Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în data de 14 februarie când este pomenit Sfântul Cuvios Auxentie.
Sursă: Behindthename.
Adâncul Mării Roșii, cu urme neudate, pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii puterea lui Amalec în pustiu a biruit.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înmulțind dragostea cea către Dumnezeu, Părinte Auxentie și iubirea cea lumească părăsind-o, purtătorule de Dumnezeu, te-ai arătat comoară încăpătoare a harului Duhului.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Plecatu-te-ai sub jugul cel bun al Domnului, cu înclinare de bunăvoie, Părinte Auxentie și ai lucrat pământul faptelor bune, îngrășându-l pe el cu lacrimi, fericite.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Înstrăinându-ți sufletul tău și mintea de tulburările vieții și împreunându-te cu Dumnezeu, precum se cuvine, cu neîncetate nevoințe ai petrecut pe pământ, ca unul fără de trup, preafericite.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Întru tine s-a văzut acum, Stăpână, călătoria cea Dumnezeiască și omenească cea nepricepută a lui Hristos, Care S-a născut ca Dumnezeu și Om din tine, Curată, înnoind ființa mea.
Locuitor pustiului, înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Auxentie. Cu postul, cu privegherea și prin rugăciune primind daruri cerești, tămăduiești pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui Ce ți-a dat ție putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Îndulcindu-te cu înfrânarea, de Dumnezeu înțelepțite și pofta trupului tău înfrânâdu-ți-o, te-ai arătat sporind în credință. Și ca un pom în mijlocul Raiului ai înflorit, Părinte Auxentie, Preasfințite.
În vremea împărăției lui Teodosie cel tânăr era în Constantinopol un bărbat cinstit, vestit în rânduiala ostășească și în palaturile împărătești, cu numele Auxentie, fiu al lui Ada Persul, iscusit în dumnezeiasca Scriptură și în înțelepciunea cea din afară și împodobit cu fapte bune. Acela, cunoscându-se cu Cuviosul Marchian, care mai pe urmă a fost iconom al Bisericii celei mari, și cu Ioan monahul cel îmbunătățit, care viețuia lângă biserica Sfântului Ioan Mergătorul înainte, fiind înaintea cetății ce se numea Evdom, împreună cu alți bărbați temători de Dumnezeu, a râvnit vieții lor. Deci, lăsând deșertăciunea lumii acesteia, slava și gâlceava, s-a făcut ostaș al cerescului împărat Hristos și, luând chipul monahicesc, s-a făcut slujitor al Domnului mai întâi în rânduiala diaconiei, apoi în a preoției și a luat putere asupra diavolului că să-l izgonească din oameni. Pentru această era slăvit în cetatea împărătească; fugind de slava omenească și dorind slava și viața mai liniștită, a lăsat cetatea cea cu mult popor și s-a dus la Bitinia. De acolo s-a dus într-un munte pustiu care se numea Oxia și care era departe de Calcedon, ca la 10 stadii. Iubind acel loc, s-a suit pe un deal și, stând pe piatră, și-a ridicat sfintele mâini, lăudând pe Dumnezeu și zicând: "Tu, Doamne, m-ai sălășluit deosebi în nădejde". Și a locuit în muntele acela, care mai pe urmă se chema după numele lui Auxentie, precum se scrie în viața Cuviosului Ștefan, care după aceea a sihăstrit în același munte și a pătimit pentru sfintele icoane.
Viețuind Cuviosul Auxentie în muntele cel pomenit, a fost aflat de niște păstori care căutau o turmă de oi rătăcită și pe care au aflat-o cu rugăciunile lui. Din acea vreme s-a făcut cunoscut cuviosul și începură a veni la dânsul mulți, unii pentru tămăduirea trupească - căci toate bolile le vindeca prin rugăciunile lui -, iar alții veneau pentru folosul sufletesc.
Apoi, adunându-se oameni cucernici din satele dimprejur, i-au zidit o chilie în vârful muntelui, în care, închizându-se cuviosul, vorbea printr-o ferestruică mică cu cei ce veneau la dânsul, povățuindu-i la fapte bune și tămăduind pe cei neputincioși, pentru că era izvor de tămăduiri, fiind plin de dumnezeiescul dar și alergau la dânsul din multe cetăți, ca la un doctor fără de plată. Așa o femeie a unui comite din Nicomidia, orbind, a venit strigând: "Miluiește-mă, robul lui Dumnezeu cel preaînalt". Iar el a zis către cei ce erau acolo: "Sunt om păcătos și pătimaș ca și voi, dar dacă credeți că Cel ce a tămăduit pe orbul din naștere o va vindeca și pe aceasta, apoi toți să ne rugăm lui Dumnezeu cu osârdie pentru dânsa". Și rugându-se toți, sfântul s-a atins de ochii ei și a zis: "Te vindecă pe tine Iisus Hristos, Lumina cea adevărată". Și îndată a văzut femeia, și toți au mulțumit lui Dumnezeu. Apoi, comitesa aceea a dat multă milostenie la săracii care veneau lingă muntele acela spre a cere milostenie de la cei ce mergeau la sfânt. De aceasta chiar sfântul se îngrijea, având ucenici care împărțeau pâinea ce se aducea.
Pe lângă darul tămăduirii, cuviosul mai avea și pe cel al vederii înainte, pentru că odată au venit la dânsul doi oameni, unul credincios, iar altul cu cuget eretic. Pe cel drept-credincios sfântul l-a primit cu dragoste și a vorbit cu dânsul despre folosul sufletesc; iar către cel rău credincios n-a zis nici un cuvânt, văzând într-însul necredința. Ducându-se de la sfânt, cel rău credincios a început a-l huli pe sfânt și a-l vorbi de rău, numindu-l fățarnic; dar, nesosind ei încă la casa lor, a întâmpinat pe cel rău credincios un copil, spunându-i că asupra fiicei lui a năvălit diavolul și o muncește cumplit. Deci acela s-a mâhnit foarte și, cunoscându-și păcatul, a dus pe fiica cea îndrăcită la cuviosul, cu smerită rugăminte. Și s-a tămăduit atât fecioara de muncirea diavolească, cât și tatăl ei de credința cea rea.
Doi leproși au venit, cerând tămăduire. Și i-a întrebat sfântul: "Care sunt greșelile voastre de a venit asupra voastră această pedeapsă de la Dumnezeu?". Ei, închinându-se lui, au zis: "Miluiește-ne robul lui Hristos și te roagă pentru noi să ne tămăduim". Sfântul le-a răspuns: "Aceasta vi s-a întâmplat, o! fraților pentru jurământul vostru, căci v-ați obișnuit adeseori a vă jura și a vă blestema și ați pornit pe Dumnezeu spre mânie". Ei, auzind aceea, s-au spăimântat, cum de știe greșelile lor și căzând înaintea lui s-au pocăit. Milostivindu-se spre dânșii, Cuviosul i-a uns cu untdelemn sfânt de la cap până la picioare, zicând: "Pe voi vă tămăduiește Iisus Hristos, iar eu sunt om păcătos". Și îndată leproșii s-au curățit de neputința lor.
Un slăbănog zăcea pe pat, fiind adus cu căruța, iar părinții lui, căzând la sfânt, ziceau cu plângere: "Pentru mulțimea păcatelor noastre, s-a întâmplat fiului nostru slăbănogirea". Sfântul le-a răspuns: "Credeți oare că el se poate tămădui prin mine, smeritul și lepădatul? Numai Dumnezeu este puternic pentru aceasta". Ei ziseră: "Cu adevărat, îngere al lui Dumnezeu, ești trimis pentru mântuirea noastră și credem că toate sunt cu putință la Dumnezeu". El le-a răspuns: "Să fie după credința voastră". Și, luând untdelemn sfânt, a uns tot trupul slăbănogului și îndată s-a sculat sănătos, încât cu toții Îl slăveau pe Dumnezeu.
Cât pentru cei îndrăciți nu ne ajunge cuvântul, căci pe mulți a liberat Cuviosul Auxentie din muncirea diavolească, care veneau la el în toate vremurile din diferite cetăți și țări îndepărtate. Pe alții îi aduceau cu sila, munciți de viclenele duhuri și toți se tămăduiau prin sfintele lui rugăciuni, căci avea de la Dumnezeu mare stăpânire și putere asupra diavolilor. Apoi a fost chemat în Calcedon, la sinodul Sfinților Părinți, cel de-al patrulea a toată lumea și s-a ostenit mult, nevoindu-se contra eresului lui Eutihie și a relei credințe a lui Nestorie. De aceea a răbdat și multe ocări de la eretici. Însă drept-credinciosul împărat Marcian îl cinstea foarte mult și era iubit de toți Sfinții Părinți, încât s-a arătat vestit între toți, ca un dreptcredincios și făcător de minuni, înțelept și nebiruit în cuvânt, ca cel ce știa bine tainele dumnezeieștii Scripturi, după cum este scris: Era bărbat puternic în faptă și cuvânt, înaintea lui Dumnezeu și a tot poporul.
Întărind cu Sfinții Părinți dreapta credință, s-a întors iarăși la chilia sa din muntele pustiu și a făcut în cale multe și mari minuni, pe când se ducea la Calcedon și se întorcea de acolo, izgonind diavolii din oameni și tămăduind toate bolile și neputințele. Șezând în chilia sa, aducea mult folos lumii, prin chipul vieții sale îmbunătățite și prin învățăturile grăitoare de Dumnezeu, cu care se îndulceau toți care veneau la dânsul de pretutindeni, pentru facerile de minuni. Iar cu ochii cei mai înainte văzători, vedea cele ce erau departe ca pe cele ce erau aproape și privea duhurile cele fără de trup și sufletele drepților.
Într-o noapte, închizându-se, înălța către Dumnezeu obișnuitele sale rugăciuni, iar ucenicii și ceilalți care veniseră la sfântul, fiind afară și cuviosul deschizând ferestruia fără de veste, a strigat cu glas mare de trei ori: "Binecuvântat este Domnul Dumnezeu!". Apoi, suspinând cu greu și-a plecat capul spre pământ și toți stând de față nu îndrăzneau a-l întreba. Dar el le-a zis: "Luminătorul care era la răsărit, o! fiilor, Simeon, părintele nostru, a adormit!". Zicând acestea, plângea foarte. Și a zis iarăși: "Sfântul părintele nostru, stâlpul și întărirea adevărului, Simeon Stâlpnicul, a răposat, iar nevinovatul și curatul lui suflet nu s-a îngrețoșat a se închina mie, netrebnicului și păcătosului!". Și s-au spăimântat cei ce auzeau despre o vedere că aceea. Atunci au însemnat ceasul în care cuviosul a spus aceasta și după o vreme oarecare a venit înștiințare de la dreptcredinciosul împărat Leon, care a luat împărăția lui Marcian, despre moartea Cuviosului Simeon Stâlpnicul și îndată a străbătut vestea pretutindeni. Apoi ucenicii cuviosului Auxentie cercetând vremea, au aflat adevărul, că în acea vreme a murit Cuviosul Simeon, când Auxentie a spus despre adormirea lui.
Nu după multă vreme de la sfârșitul Cuviosului Simeon, s-a apropiat și fericitul sfârșit al Cuviosului Auxentie, care venise la adânci bătrânețe. Căci viețuind cu cuvioșie și cu dreaptă credință, întemeind multe mănăstiri prin diferite locuri și fiind egumen în toate părțile Bitiniei și pe mulți povățuind spre mântuire, a trecut către Domnul.
Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților
În această lună, ziua a paisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Auxențiu, cel din munte;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Maron;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Avraam;
Tot în această zi, pomenirea sfântului Filimon, episcopul Gazei;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului noul mucenic Gheorghe croitorul, Metilineanul, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1693.
În această lună, ziua a cincisprezecea, pomenirea sfântului apostol Onisim, ucenicul sfântului apostol Pavel;
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Maior, care, bătut fiind, s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea părintelui nostru Eusebiu.
Pe Sfântul Cuvios Auxentie să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Cuvios Auxentie roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.
Sursă: pravila.ro, facebook.
