† Sfântul Constantin Brâncoveanu (Martiriul Sfinților Brâncoveni)
(16 august)

Trimte prietenilor tăi

Pe 16 august în calendarul ortodox sunt cinstim Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin Brâncoveanu Voievod cu fiii sai, Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache. Constantin Brâncoveanu a ridicat mai multe biserici printre care și "Sfântul Gheorghe Nou" din București, locul unde odihnesc sfintele sale moaște.

Sfântul Constantin Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu a fost un mare "ctitor" de cultura și de lăcașuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt și faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figura de seama din istoria neamului romanesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunata pildă de dăruire și de jertfa pentru țara sa și pentru credința creștină.

Binecredinciosul și iubitorul de Hristos domnitor al Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, născut din părinți de seamă a rămas orfan de tată încă din pruncie, fiind crescut de către unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino. Luându-L în ajutor pe Hristos, Împăratul veacurilor, și având pildă pe vrednicii săi înaintași, își începe domnia punând temelia celei mai mari mănăstiri ctitorite de el, cea de la Hurezi, unde și-a pregătit și loc de veșnică odihnă.

Domnia lui Constantin Brâncoveanu a început sub semnul apariției Bibliei în limba română, numită "de la București", în anul 1688. Și-a asumat rolul de protector al tiparului și școlilor din Muntenia, dar și din Transilvania. A dat Bucureștiului o nouă Academie Domnească, transformând școala de la Sfântul Sava în "colegiu public pentru pământeni și străini", cu o programa asemănătoare instituțiilor de grad superior. L-a adus de la Istanbul pe Andrei, viitorul mitropolit Antim Ivireanul, sub îndrumarea căruia se vor tipări numeroase cărți în limbile română, greacă, slavonă, georgiană și chiar arabă. A ctitorit mai multe biserici și mănăstiri, între care: bisericile de la Potlogi și Mogoșoaia, Mănăstirile Hurezi și Brâncoveni, Biserica "Sfântul Gheorghe Nou" din București, unde odihnesc sfintele sale moaște.

Pentru că a refuzat să se lepede de la credința creștina, pe 15 august 1714, chiar în ziua când împlinea 60 de ani, domnitorul român a fost decapitat.

Familia Sfântului Constantin Brâncoveanu

Familia Brâncoveanu - Sfântul Constantin Brâncoveanu (Martiriul Sfinților Brâncoveni) 16 august
Familia Brâncoveanu

Fiu al postelnicului Papa Brâncoveanu și al Stancăi, nepot după mamă al postelnicului Constantin Cantacuzino, unul dintre cei mai influenți boieri din familia Cantacuzino (care avea să ajungă pe tronul Țării Românești între 1678 și 1688) Constantin a mai avut doi frați, Matei și Barbu. În 1655, tatăl său este ucis în răscoala seimenilor și a dorobanților împotriva domnului Constantin Șerban, în timp ce Constantin a fost salvat de slugi, care l-au substituit cu un alt copil. Ca urmare, el este crescut de mama sa, un rol important în educație avându-l și stolnicul Constantin Cantacuzino, iubitor al literaturii și artei, care i-a oferit o educație aleasă pentru acele vremuri, Brâncoveanu învățând, printre altele, greaca, latina și slavona.

Constantin Brâncoveanu a avut o familie numeroasă. Din căsătoria cu Maria, fiica lui Neagoe, care era fiul lui Antonie Vodă, au rezultat unsprezece copii: patru fii, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și șapte fiice, Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Anca, Bălașa și Smaranda. Dintre cei patru fii ai lui Brâncoveanu, doar doi au apucat să-și întemeieze o familie. Constantin, primul băiat al domnitorului, a fost căsătorit cu fiica stolnicului Balș din Moldova, iar din unirea lor a venit pe lume un băiat, pe care l-au botezat tot Constantin; acesta a fost singurul descendent pe linie masculină din neamul lui Brâncoveanu, care a scăpat de călău și de turcire. Nepotul lui Brâncoveanu, după reîntoarcerea în țară cu doamna Marica, bunica sa, va reuși în timp să redobândească o parte din averile și moșiile domnitorului Brâncoveanu. Constantin, nepotul domnitorului Brâncoveanu, a ocupat înalte dregătorii în sfatul țării, de la mare comis, la mare ban. Din păcate, Ștefan, al doilea băiat, deși căsătorit nu a lăsat urmași. Pe ceilalți doi, pe Radu și pe Matei, prematurul și tragicul sfârșit i-a împiedicat să-i lase urmași domnitorului Brâncoveanu. Neamul Sfântului Constantin Brâncoveanu nu s-a stins în urma masacrului din ziua praznicului închinat Adormirii Maicii Domnului, din 1714, existând numeroși descendenți pe linie feminină, care au continuat să trăiască unindu-și sângele regesc cu cel al altor familii românești.

Relațiile lui Constantin Brâncoveanu cu imperiul habsburgic, cu imperiul Otoman, cu Rusia și cu Moldova

Sfântul Constantin Brâncoveanu (Martiriul Sfinților Brâncoveni) 16 august

În 1676, domnul Țării Românești a participat cu o oaste, însoțită de Brâncoveanu, la asediul Cehrinului.

În septembrie, la întoarcerea din luptă află că unchiul său Șerban Cantacuzino fugise la Adrianopol de Gheorghe Duca, apoi Șerban a obținut, la Constantinopol, mazilirea domnului și numirea proprie, în 1678, pe tronul Țării Românești.

Ca urmare, unchiul său îl numește în ianuarie 1679 în dregătoriile de agă, ispravnic al scaunului București și mare postelnic.

În anul 1681 poartă discuții, la Constantinopol, în numele unchiului său, cu Ladislau Csàki și Cristofor Pasko, dușmanii domnului transilvănean Mihai Apafi, cei doi asumându-și prin semnătură ca după răsturnarea lui Apafi să restabilească în Transilvania legea românească, religia ortodoxă și să îl repună în funcție pe mitropolitul Sava Brancovici.

După extinderea de până în anul 1683, Imperiul Otoman, sub suveranitatea căruia era Țara Românească, pierde rând pe rând, Ungaria și Transilvania, dar situația Țării Românești nu permitea înlăturarea vasalității turcești

Pe 9 martie 1688, domnul Șerban Cantacuzino, alături de stolnicul Constantin, Mihai Cantacuzino și ginerele Constantin Brâncoveanu, depuneau jurământul de credință față de austrieci, în fața solilor imperiali.

Pe 29 octombrie 1688, domnul Șerban Cantacuzino a murit, iar Constantin Brâncoveanu devine domn al Țării Românești.

Țara Românească se afla la confluența a trei mari puteri: Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic și Rusia, care devenea o putere demnă de a fi luată în seamă după bătălia de la Poltava. Cu o mare abilitate și cu prețul multor pungi cu galbeni, până în anul 1709, Constantin Brâncoveanu a reușit să mențină o politică echilibrată între Imperiul Otoman și Imperiul Habsburgic, a cărui expansiune ajunsese până la hotarele Țării Românești, după cucerirea Transilvaniei, recunoscută de Poarta Otomană prin tratatul de pace de la Karlowitz, din 1699. Față de turci a plătit cu regularitate haraciul stabilit, și de asemenea a dat dovadă de o mare generozitate față de marii demnitari ai Înaltei Porți. Brâncoveanu ajunsese să fie cunoscut la Constantinopol pentru bogăția și dărnicia sa, astfel încât persoanele importante de pe lângă sultan se întreceau care mai de care să aibă de-a face cu stăpânitorul Valahiei, pe care turcii îl numeau cu invidie Altân Beg, adică Prințul Aurului.

Imperiul habsburgic nu dorea să strice relația cu domnitorul Țării Românești, deoarece acesta le furniza informații despre turci și le oferea provizii de care aveau mare nevoie. Dar atunci când imperialii i-au cerut lui Brâncoveanu să întrețină o armată deosebit de costisitoare, acesta i-a chemat în ajutor pe turci și pe tătari, împreună izbutind să-i învingă pe imperiali la Zărnești în anul 1690, în singura sa bătălie pe care a purtat-o în cei 25 de ani de domnie. Dar victoria a fost de scurtă durată și dureroasă pentru Muntenia, deoarece o altă oștire imperială a determinat retragerea învingătorilor de la Zărnești. După acest conflict militar, Brâncoveanu nu a mai avut nicio altă luptă, iar relațiile sale cu imperialii habsburgici se îmbunătățesc. Datorită abilităților sale de politician, Brâncoveanu reușește să rămână în grațiile habsburgilor, dar și ale turcilor. Astfel, în 30 ianuarie 1695, obține din partea Imperiului Habsburgic titlul de "Principe al Imperiului", iar din partea Înaltei Porți, primește dreptul "până va avea zile să domnească acest pământ al țării", adică dreptul de a domni pe viață în Țara Românească.

Cu Rusia, încă din 1697, Brâncoveanu încearcă și reușește să stabilească relații bune de pace și colaborare. El informează Rusia prin agenții săi despre toate mișcările pe care le punea la cale Înalta Poartă. A sperat că va reuși cu ajutorul Rusiei să declanșeze o campanie antiotomană menită să elibereze toate popoarele subjugate de către otomani. Pentru serviciile aduse Rusiei, țarul Petru I îl decorează pe Constantin Brâncoveanu cu ordinul "Sfântul Andrei". Unii istorici, bazându-se pe anumite aluzii făcute de cronicarul Neculce, au tras concluzia falsă că a existat un tratat secret între Brâncoveanu și Rusia. În realitate, nu s-a putut demonstra niciodată acest lucru, pentru că domnitorul român era excesiv de calculat și de prudent și de aceea "nu va încheia niciodată un tratat diplomatic angajant în lunga sa domnie".

Banii Bătuti de Constantin Brâncoveanu

Cu Moldova, chiar din primii ani de domnie, Sfântul Brâncoveanu a dorit să aibă relații frățești, de bună înțelegere, dar s-a lovit de lipsa de tact și de înțelegere a lui Constantin Vodă Cantemir, un bătrân soldat, neștiutor de carte, care se lăsa condus de boierii Rusetești. Cu toată strădania domnitorului muntean, din cauza intrigilor boierilor de la curtea Moldovei, se naște o ură pe viață și pe moarte între cei doi domnitori români, urmată de intrigi și uneltiri dușmănoase către Înalta Poartă, contracarate cu mare greutate și cu prețul multor daruri și pungi cu bani, oferite de către Brâncoveanu mai marilor demnitari otomani, pentru a scăpa cu viață. Chiar după moartea lui Constantin Cantemir, ura dintre cele două neamuri nu se stinge, ba capătă proporții și mai mari. În 1699, Dimitrie Cantemir se căsătorește cu Casandra, fiica fostului domnitor muntean, Șerban Cantacuzino. Evenimentul s-a răsfrânt în modul cel mai direct asupra relațiilor politice dintre Țara Românească și Moldova. Căci văzându-se ginere al fostului domn muntean, Dimitrie Cantemir și-a declarat pretențiile de a ocupa scaunul domnesc al țării vecine. Constantin Brâncoveanu, văzând în Dimitrie un rival puternic ca ginere de voievod muntean, își intensifică intrigile sale contra lui, reușind pentru un timp scurt, prin intermediul oamenilor săi de la Constantinopol, să obțină surghiunirea lui Dimitrie Cantemir. Rivalitatea și suspiciunea reciprocă dintre Dimitrie Cantemir și Constantin Brâncoveanu s-a menținut multă vreme, făcând să izbucnească, cu anumite ocazii, cu o vigoare deosebită. Aceste evenimente s-au reflectat și în unele opere cantemiriene, Dimitrie Cantemir fiind autorul unei scrieri controversate prin conținutul ei: "Scurtă povestire despre stârpirea familiilor lui Brâncoveanu și a Cantacuzinilor".

Calea cea strâmtă a Sfântului Constantin Brâncoveanu – Sfinții Martiri Brâncoveni

De la naștere și până la moarte, viața lui Constantin Brâncoveanu stă sub semnul excepției. Viitorul domn al Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, se naște în anul 1654 într-o nobilă familie de boieri, cu rădăcini istorice vechi, atât românești, cât și bizantine. După tată, Papa (Pavel) Brâncoveanu provenea din vechiul neam al Basarabilor, iar după mamă, din neamul strălucit al Cantacuzinilor, viță veche de împărați. Așa cum în Noul Testament, în Evanghelia după Matei, găsim de la început genealogia Domnului nostru Iisus Hristos pentru a se arăta originea sa împărătească din neamul lui David, tot la fel și în ctitoriile lui Brâncoveanu, atât în biserica de la Mănăstirea Hurezi, cât și în cea de la Bistrița, se pot vedea figuri de voievozi și de boieri zugrăviți în pronaos pentru a demonstra ascendența domnească a domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Constantin Brâncoveanu a fost chemat să conducă țara imediat după moartea neașteptată a domnitorului Șerban Cantacuzino (de numele căruia se leagă Biblia de la București, 1688), unchiul său din partea mamei, într-un moment în care ajunsese mare demnitar (logofăt) având o avere însemnată și deosebit de mulțumit de situația sa materială, socială și familială; de aceea probabil și-a permis să refuze inițial cererea boierilor de a conduce țara. La baza alegerii sale ca domn al Țării Românești au stat: vița nobilă a neamului său, calitățile umane pe care le dovedise în timpul domniei lui Șerban Cantacuzino, dorința majorității boierilor, acceptul unui mare demnitar turc aflat la București, și chiar dorința testamentară a fostului domnitor, care apreciind istețimea logofătului spusese încă din timpul vieții că, dacă ar fi să moară într-o vreme în care fiul său ar fi minor, l-ar dori urmaș pe Constantin".

Trecerea Sfinților Martiri Brâncoveni în împărăția lui Dumnezeu

Sfântul Constantin Brâncoveanu (Martiriul Sfinților Brâncoveni) 16 august

Viața creștină exemplară a Sfântului Brâncoveanu, așezată în slujba neamului românesc nu putea fi încununată decât de un sfârșit de excepție, de o moarte creștină exemplară, așa cum spunea și marele istoric Nicolae Iorga. Deși nu poate fi comparat Brâncoveanu cu Iisus Hristos decât păstrând proporțiile, se poate spune că așa cum Iisus a fost vândut de un apropiat de-al Său, tot la fel s-a întâmplat și în cazul domnitorului muntean, care a fost vândut turcilor de către rudele și sfetnicii săi apropiați. Moartea tragică a familiei Brâncovenilor a fost interpretată în diferite moduri de-a lungul istoriei. Iată ce spune un contemporan de-al nostru cu nume ilustru: "El a fost decapitat nu numai din motive religioase, ci și politice. La sfârșitul secolului al XVII-lea, politicieni precum Șerban Cantacuzino și Constantin Bălăceanu au făcut prima încercare energică și transparentă de introducere a Țării Românești într-o structură vest europeană (Imperiul Habsburgic). După ei, Brâncoveanu a făcut aceeași încercare, dar mai discret. Toți trei au plătit cu viața pentru această inițiativă. Dacă oamenii politici ai vremii nu s-ar fi sfâșiat între ei din motive predominant personale, am fi scăpat de dominația turcă cu 200 de ani mai devreme".

Totuși, există cercetări mai recente care spun că puterile occidentale nu erau străine de ceea ce se întâmpla la Constantinopol cu familia lui Brâncoveanu după arestarea lor înainte de sărbătoarea Paștilor din 1714, dar totuși nimeni dintre vechii lui aliați nu i-a sărit în ajutor.

Înalta Poartă, deși oferise firman de domnie pe viață domnitorului Brâncoveanu, a dat ordin lui Mustafa Aga ca toată familia domnitorului să fie adusă și întemnițată la Constantinopol. Din aprilie și până în iulie 1714, Brâncovenii au fost torturați pentru a declara toate averile, moșiile și conturile din străinătate. La complotul boierilor din țară care doreau să-l înlăture definitiv pe Brâncoveanu de la domnia țării se adaugă și avariția și lipsa de scrupule a vizirului Gin Ali, care căsătorit cu fiica sultanului, încerca pe orice căi să facă rost de bani pentru a-și mulțumi stăpânul. Într-o ultimă tentativă mârșavă, turcii au eliberat familia Brâncovenilor cu promisiunea că-i vor lăsa să se reîntoarcă teferi în țară, dacă renunță la creștinism și să se convertesc la islam, după plata a încă 20 de mii de pungi cu galbeni.

Martiriul lui Matei - Sfântul Constantin Brâncoveanu (Martiriul Sfinților Brâncoveni) 16 august -a
Decapitarea lui Matei

Sfântul Brâncoveanu refuză și în ziua de 15 august 1714, când împlinea 60 de ani, va sfârși socotelile cu viața pământească împreună cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache Văcărescu. Toți cei cinci au fost decapitați pe rând, sub privirile îndurerate și neputincioase ale fostului domnitor, începând cu Ianache, urmând apoi fiii Constantin, Ștefan și Radu. În final, a căzut sub securea călăului și capul vrednicului domnitor român.

Martiriul Sfinților Brâncoveni

"De legea creștină nu mă las, căci în ea m-am născut și am trăit, și în ea vreau să mor!"

Numai în cămăși, istoviți de suferințe și dureri, legați cu lanțuri, cu capetele descoperite și desculți, mărturisitorii întru Hristos au fost aduși în fața sultanului Ahmed. La cererea sultanului de a renunța la creștinism, Brâncoveanu a răspuns fără rețineri: "De legea creștină nu mă las, căci în ea m-am născut și am trăit, și în ea vreau să mor!", iar către fiii lui a rostit: "Fiilor, fiți bărbați! Am pierdut tot ce aveam pe asta lume. Nu ne-au mai rămas decât sufletele. Să nu le pierdem și pe ele, ci să le ducem curate înaintea feței Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălam păcatele noastre cu sângele nostru!".

În urma acestor cuvinte, sultanul a poruncit să fie tăiate capetele copiilor domnitorului.

Istoria spune că Matei, fiul cel mic de numai 12 ani s-a rugat de tatăl său să-I permită să se turcească pentru a rămâne în viață. Vorbele lui Brâncoveanu inspirate de puterea Duhului Sfânt, au dat putere tânărului prinț, iar acesta și-a așezat liniștit capul sub securea călăului. Iată ce i-a spus tatăl: "Din neamul nostru n-a mai fost nimeni care să-și piardă credința. Mai bine să mori de-o mie de ori decât să-ți renegi credința strămoșească pentru a trăi câțiva ani în plus pe pământ". Tatăl lui i-a poruncit să se asemene fraților săi. Copilul s-a îndreptat spre jertfă fără rețineri. Au urmat Ianache Văcărescu, bunul sfetnic al lui Brâncoveanu și apoi domnitorul, care a bătut o cruce mare și a spus: "Doamne, fie voia Ta!".

După cum îl caracterizează Nicolae Iorga, Constantin Brâncoveanu "a știut, în curs de un sfert de veac, să servească pe turci, de nevoie, fără să părăsească nici un drept al țării sale; a știut să înlăture stăpânirea necondiționată a creștinilor, austrieci, poloni, ruși, asupra pământului românesc; a știut să lege de muntenii săi, prin legături culturale și, politice, Moldova; a știut, chiar după ce legăturile politice cu Ardealul au fost rupte, să păstreze încă pe acelea ale culturii cu acest pământ. Și, în același timp, prin acea largă operă de cultură răsăriteană, de cultură în toate limbile Răsăritului, prin găzduirea fruntașilor bisericești ai Orientului, patriarhi, mitropoliți, dascăli, prin operele lui de ctitorie la toate "locurile sfinte", el a știut, față de regiunile siriene, arabe, caucasiene supuse ori vasale turcilor, ca și față de grecitatea europeană, să înlocuiască pe împărații bizantini de odinioară, ca urmaș legitim al cărora era privit. Domn autonom în țara lui, înconjurat cu prestigiu superior al cesarilor constantinopolitani ai lui Constantin cel Mare, în întreaga lume a Orientului, aceasta a fost situația lui Constantin Vodă Brâncoveanu".

Surse: Crestin Ortodox - Link 1, Link 2, Link 3, Radio România, Ortodox Info.

Floare 02 Bun

Unde se găsesc sfinte moaște ale Sfinților Martiri Brâncoveni

După martiriul Sfântului Constantin Voievod și al fiilor săi, turcii le-au aruncat moaștele în Bosfor. Dar soția sa, Maria, și cu câțiva sfetnici au adunat moaștele Sfinților Martiri Brâncoveni și le-au îngropat în mare taină Sfinții Martiri Brâncoveni insula din Halki din Marea Marmara, chiar lângă Tarigrad. În vara anului 1720, Doamna Maria (Marica) a adus pe ascuns rămășitele domnitorului și o parte din cele ale copiilor ei și le-a îngropat în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București. A așezat peste mormânt o piatră împodobită doar cu pajura țării, fără nici o pisanie, iar deasupra a pus o candela de argint. Pornind între altele, și de la inscripția de pe aceasta candelă (din 12 iunie 1720), Virgil Drăghiceanu a făcut în 1914 senzaționala descoperire a mormântului voievodal ("cea mai mare răsplată pentru modesta mea activitate de o viața", îi scria el savantului Dimitrie Onciul). În jurul autenticității și paternității descoperirii s-au iscat pe atunci multe polemici și chiar procese, în care de partea lui Virgil Drăghiceanu a fost încă de la început, printre mulți alții, și marele Nicolae Iorga.

În anul 2014 s-au împlinit 300 de ani de la martiriul Sfinților Brâncoveni și 22 de ani de când, într-o ședință solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, mai precis în 19-20 iunie 1992, la care au participat ca invitați profesori universitari, consilieri patriarhali, ieromonahi și specialiști care au colaborat cu Comisia sinodală pentru canonizarea sfinților români, s-au discutat și apoi au fost recunoscuți ca sfinți 19 binecredincioși români. Printre aceștia se numără și cei șase martiri Brâncoveni: Constantin Brâncoveanu cu fiii săi Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache. Biserica Ortodoxă Română a decis ca Sfinții Martiri Brâncoveni să fie prăznuiți în fiecare an la 16 august. Proclamarea solemnă a hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a făcut în biserica Sfântul Spiridon cel Nou, pe data de 21 iunie, anul 1992, în Duminica tuturor sfinților.

Părticele din Moaștele Sfinților Martiri

  • Mormântul Sfântului Constantin Brâncoveanu din Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, Piața Sf. Gheorghe, Bd. Bratianu Nr. 27 (în curtea bisericii Sf. Gheorghe Nou se găsește borna kilometrului zero al României);
  • Mănăstirea Sf. Nicolae-Mihai Vodă, București, Str. Sapienței Nr. 4 (la câteva sute de metri de stația de metrou Izvor).
Floare 02 Bun

Rugăciune către Sfinții Martiri Brâncoveni

O, Sfinților martiri Brâncoveni, care, prin înțelepte osteneli, comoară sfintei și dreptei credințe până în sfârșit o ați păzit, și de la Împăratul slavei, Hristos Dumnezeu, nevestejită cunună mucenicească ați primit! Ce graiuri vom îndrăzni a vă aduce noi, nevrednicii, prin care să lăudăm mult-râvnitoarea voastră viață, de buni iconomi și credincioase slugi ale Preasfintei Treimi, precum și sfârșitul vostru vitejesc, de adevărați eroi ai Ortodoxiei, prin care v-ați făcut priveliște de multă mirare oamenilor și îngerilor? Cu adevărat ar trebui mai degrabă să iubim noi tăcerea, ca unii ce suntem îngreuiați de multe, mari, grele, și nepocăite păcate, și nimic bun nu aflăm întru noi, care să ne apropie de evlavioasele voastre lucrări și de sfintele voastre virtuți, și să ne dea o cuvioasă îndrăzneală, spre a îndrepta către voi, cu bună nădejde, smerita noastră rugăciune. Dar unde și către cine vom putea alerga, dacă nu către Atotputernicul și Atotștiutorul Dumnezeu, Cel minunat întru Sfinții Săi, și către voi, ca și către aceia care, călătoria vieții prin valea ispitirii și a plângerii acestui veac înșelător bine săvârșind, ca aurul trecut prin foc de șapte ori v-ați lămurit, și ați ajuns lăcașuri sfințite, în care Tatăl, Fiul, și Sfântul Duh Dumnezeu s-au sălășluit.
O, fericiților, sfinților, și bunilor biruitori mucenici Brâncoveni! Căutați dintru înălțimea slavei cereștilor voastre lăcașuri către noi, care în tot ceasul în nenumărate chipuri ne primejduim, și care pentru multa noastră lenevie și mândrie, covârșiți de boli, pagube, necazuri, și de înfricoșate și negândite nevoi, mai mult decât toți, după dumnezeiasca dreptate, am ajuns ticăloșiți și asupriți. Dar cum oare s-ar fi putut să nu ajungem până aici? Voi, întru atâta desfătare și avuție pământească aflându-vă, în toată viața voastră dorirea nestricăcioaselor bogății ale harului neîncetat ați avut, iar noi, deși din mila proniei dumnezeiești săraci și strâmtorați fiind, cuvioasa neiubire de agoniseală defăimând, frumusețile mincinoase și stricăcioase ale acestui veac trufaș și nestatornic pururea râvnind, mai mult decât femeia cea gârbovă de ele ne-am pironit, iar cugetarea către cele cerești cu totul o am nimicit. Voi, socotind toată slava veacului de acum ca pe un fum, o umbră, și o nălucire de vis amăgitor, stăpânirea domnească, multa avere, sănătatea, și însăși viața voastră, pe toate gunoaie le-ați socotit, ca pe Hristos în veci să-L dobândiți; iar noi, de bună voie, și de nimeni siliți, prin lăcomie materialnică în prăpastia iubirii de plăceri de care rușine este a și grăi ne-am prăvălit, și mai mult decât necredincioșii și rău credincioșii iubind prostia și nerușinarea patimilor ne-am păgânizat. Pentru aceasta, în loc să ajungem, după cuvântul Stăpânului, sarea pământului și lumina lumii, pentru noi se hulește tot mai mult între neamuri numele cel preasfânt și de mare cuviință al lui Dumnezeu Cel Unul, Singur Adevărat, și în Treime închinat. Ce răspuns vom da oare Înfricoșatului, Dreptului, și Nemitarnicului Judecător, căci știm prea bine ca de neînlăturat este pentru fiecare dintre noi moartea, judecata, hotărârea, și dreapta răsplătire, pentru cele care cu gândul, cu cuvântul, și cu fapta am lucrat, și pentru ce la chinurile cele veșnice nicicând cugetând, în primejdia de a ajunge în ele mai jos decât cei care pe Dumnezeu nu l-au cunoscut din dobitocească înțelegere ne aflăm, după cum Sfântului Macarie cel Mare i s-a descoperit.
Nu ne lăsați să ne netrebnicim mai mult și stăviliți alunecarea noastră spre robia lumii, a trupului, și a diavolului, prin sfintele și pururea primitele voastre rugăciuni, o, preafericiților martiri, rugătorilor fierbinte către Dumnezeu pentru toată lumea, pentru Ortodoxie, pentru țară și neamul vostru, pentru toți cei ce aleargă către voi cu credință tare și umilință nefățarnică. Mijlociți pentru noi toate cele bune și de folos pentru luminarea ochilor minților și inimilor noastre celor întunecate de grija vieții de acum, râvna aprinsă și neostoită pentru fapta bună ce v-a însuflețit pe voi, dobândirea întru cunoștința a mărgăritarului celui de mult preț al binecinstitoarei și lucrătoarei prin dragoste credințe, prețuirea lui mai mult decât lumina ochilor și decât viața această vremelnică, până la suflarea noastră cea mai de pe urmă. Plecați spre milă și îndurare pe milostivul și iubitorul de oameni Dumnezeu, să ne cheme la El pe toți, să ne deschidă ușa luminii Sale spre a ne trezi cu un ceas mai devreme, ca să voim să lucrăm în via și pe ogorul Lui, răscumpărând vremea trecută, pe care rău am cheltuit-o fiind întunecați de neștiință și biruiți de urâte gânduri și de patimi de necinste.
Cereți pentru noi și statornicia neclintită și tăria de diamant ce ați avut până ce v-ați dat sufletele voastre, curățite prin botezul sângelui, mai strălucitoare decât razele soarelui în mâinile Ziditorului tuturor. Ca astfel, învrednicindu-ne și noi părții celei de-a dreapta, dimpreună cu voi și cu toți sfinții care I-au bineplăcut Lui de la începutul veacurilor, să-L slăvim pe Dumnezeul vieții noastre, pe Tatăl, pe Fiul, și pe Sfântul Duh, în nespusa fericire a Împărăției Sale, în vecii vecilor. Amin.

Floare 02 Bun

Balada Sfinților Brâncoveni

Într-o joi de dimineață,
Zi scurtării lui din viață,
Brâncoveanu se scula,
Fața blândă el spăla,
Barba albă-și pieptăna,
La icoane se-nchina;
Pe fereastră el căta
Și amar se spăimânta!

-Dragii mei, coconi iubiți!
Lăsați somnul, vă treziți,
Armele vi le gătiți,
Că pe noi ne-a-nconjurat
Pașa cel neîmpăcat,
Ieniceri cu tunuri mari
Ce sparg ziduri cât de tari!

Bine vorba nu sfârșea,
Turcii-n casă năvălea,
Pe toți șase mi-i prindea
Și-i ducea de-i închidea

La Stambul, în turnul mare
Ce se-nalță lângă mare,
Unde zac fețe domnești
Și soli mari împărătești.

Mult acolo nu zăceau
Că sultanu-i aducea
Lângă foișorul lui
Pe malul Bosforului.

Brâncovene Constantin,
Boier vechi și domn creștin,
Adevăr e c-ai gândit,
Pân-a nu fi mazilit,
Să desparți a ta domnie
De a noastră-mpărăție?

Că, de mult ce ești avut,
Bani de aur ai bătut,
Făr-a-ți fi de mine teamă,
Făr-a vrea ca să dai seamă!

- De-am fost bun, rău la domnie
Dumnezeu singur o știe;
De-am fost mare pre pământ,
Cată-acum de vezi ce sunt!

- Constantine Brâncovene!
Nu-mi grăi vorbe viclene!

De ți-e milă de copii
Și de vrei ca să mai fii,
Lasă legea creștinească
Și te dă-n legea turcească!

- Facă Dumnezeu ce-o vrea!
Chiar pe toți de ne-ați tăia
Nu mă las de legea mea!

Sultanul din foișor
Dete semn lui Imbrohor,
Doi gealați veneau curând
Săbiile fluturând,
Și spre robi dacă mergeau
Din coconi își alegeau
Pe cel mare și frumos
Și-l puneau pe scaun jos.
Și când spada repezea
Capul iute-i reteza!
Brâncoveanu greu ofta:"Doamne, fie voia Ta!"

Cei gealați iarăși mergeau
Și din doi își alegeau
Pe cel gingaș mijlociu,
Cu păr neted și gălbiu,
Și pe scaun îl punea
Și capul îi reteza!
Brâncoveanu greu ofta: "Doamne, fie voia Ta!"

Sultanul se minuna
Și cu milă îi grăia:
- Brâncovene Constantin,

Boier vechi și domn creștin!
Patru fii tu ai avut,
Din ei, trei ți i-ai pierdut,
Numai unul ți-a rămas!
Cu zile de vrei să-l las,
Lasă legea creștinească
Și te dă-n legea turcească!

-Mare-i Domnul Dumnezeu!
Creștin bun m-am născut eu,
Creștin bun a muri vreu…
Taci drăguță nu mai plânge
Că-n piept inima-mi se frânge,
Taci și mori în legea ta,
Că tu ceru-i căpăta!

Imbrohorul se-ncrunta,
Gealații înainta,
Și pe blândul copilaș,
Dragul tatii fecioraș,
La pământ îl arunca
Și zilele-i ridica Brâncoveanu greu ofta
Și din suflet cuvânta:"Doamne, fie voia Ta!"

Apoi el se-ntuneca,
Inima-i se despica,
Pe copii se arunca,
Îi bocea, îi săruta,
Și turbând apoi striga:

-Alelei! Tâlhari păgâni!
Alei! Voi feciori de câini!
Patru fii eu am avut,
Pe toți patru i-ați pierdut!

Dar-ar Domnul Dumnezeu
Să fie pe gândul meu:
Să vă ștergeți pre pământ
Cum se șterg norii de vânt,
Să n-aveți loc de îngropat,
Nici copii de sărutat!

Turcii crunt se oțărau
Și pe dânsul tăbărau
Și zilele-i ridicau…
-Câini turbați, turci, liftă rea!
De-ați mânca și carnea mea,
Să știți c-a murit creștin
Brâncoveanu Constantin!

Floare 02 Bun

Cântări Liturgice

Troparul Sfinților Martiri Brâncoveni, glasul al 3-lea

Cel ce pentru dreapta credință și pentru neam, te-ai învrednicit a suferi moarte de martir, împreună cu fiii tăi Constantin, Ștefan, Radu și Matei și cu sfetnicul Ianache, dreptcrediciosule Voievod Constantine, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfinților Martiri Brâncoveni, glasul al 8-lea

În cetatea Sfântului împărat Constantin și tu, împreună cu fiii tăi, Voievodule Constantine, astăzi, pe Hristos ai mărturisit și cu puterea Sfintei Cruci pe necredincioși rușinând, cu vrednicie, toți, cununa muceniciei ați primit. Pentru aceasta, cântări și laude aducem vouă, ca acelora ce sunteți ocrotitori și rugători pentru Biserica și neamul românesc.

Floare 02 Bun

Viața completă - Sfântul Constantin Brâncoveanu (Martiriul Sfinților Brâncoveni)

Acest binecredincios și de Hristos iubitor Voievod al Țării Românești s-a născut la anul 1654 din părinți de bun neam, după tată fiind coborâtor din voievodul Matei Basarab, iar după mamă, nepot al voievodului Șerban Cantacuzino, în timpul căruia, la anul 1688, s-a tipărit pentru întâia dată în întregime Sfânta Scriptură în limba română.

Rămas orfan de tată încă din pruncie, tânărul Constantin a fost crescut de către unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino, cel mai învățat boier al vremii sale. Acesta s-a îngrijit să-i pună dascăli înțelepți spre a primi învățătură aleasă. Pentru iscusința și înțelepciunea sa, Constantin a primit înalte dregătorii, bucurându-se de multă cinstire încă din tinerețe.

După moartea voievodului Șerban Cantacuzino la anul 1688, luna octombrie în 29 de zile, la stăruințele tuturor boierilor și dregătorilor țării, vrednicul Constantin Brâncoveanu a primit scaunul de domn al Țării Românești, find uns de către patriarhul de Constantinopol Dionisie IV Seroglanul și de mitropolitul Teodosie, împodobit de Dumnezeu cu daruri alese, el a cârmuit țara cu adâncă pricepere și înaltă priveghere, cu blândețe și răbdare creștinească.

Folare Separare 1

Luând în ajutor pe Hristos, Împăratul veacurilor, și având pildă pe vrednicii săi înaintași, Constantin voievod își începu slăvita domnie punând temelia celei mai mari mănăstiri ctitorite de el, cea de la Hurezi, unde și-a pregătit și loc de veșnică odihnă. Nenumărate sunt însă bisericile și mănăstirile ridicate sau înzestrate de milostivul și evlaviosul domnitor pe tot cuprinsul Țării Românești.

Dărnicia și purtarea de grijă a evlaviosului Voievod Constantin Brâncoveanu nu cunoșteau margini. Ele nu se vor opri la hotarele Țării Românești, ci se vor revărsa și la frații români din Moldova și din Transilvania, la toate patriarhiile ortodoxe, la dreptcredincioșii creștini aflați în suferință pe meleagurile siriene, caucaziene și arabe, la Locurile Sfinte ale Răsăritului: la Ierusalim, la Athos, la Sinai și la mănăstirile din Grecia și din insulele grecești.

Iar după aproape 25 de ani de strălucită domnie i-a fost dat marelui Voievod Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, precum și cu sfetnicul Ianache, să fie părtași patimilor lui Hristos și să fie încununați cu coroana sfântă a muceniciei. Aceasta s-a petrecut astfel:

Folare Separare 1

În Săptămâna Patimilor din anul 1714, în urma trădării unor boieri, care l-au clevetit că uneltește împotriva turcilor, la București a sosit o mulțime de ostași trimiși de sultanul Ahmed al III-lea, care l-au luat pe Constantin Vodă cu fiii și ginerii săi și l-au dus la Înalta Poartă, în jalea tuturor locuitorilor orașului. Luându-și rămas bun, Constantin a zis noului domnitor și celor din apropierea lui: "Dacă aceste nenorociri sunt de la Dumnezeu pentru păcatele mele, facă-se voia Lui! Dacă sunt însă fructul răutății omenești, pentru pieirea mea, Dumnezeu să ierte pe dușmanii mei".

La Constantinopol, creștinul voievod și fiul său cel mare au fost chinuiți cumplit de către necredincioși vreme de patru luni, ca să dea toate averile lor, pe care turcii le bănuiau că sunt foarte mari, însă nu găsiseră decât puține. Deci au fost supuși la amarnice munci: întinderea pe roată, cetluirea capului cu un cerc de fier, arderea cu fierul înroșit în foc pe piept și pe spate, înțeparea mâinilor și a picioarelor. La sfârșit, după ce au smuls tot ce se putea de la bătrânul voievod, fără însă să găsească averea la care se așteptau ei, turcii l-au pus să aleagă între trecerea la mahomedanism și moarte. Dar Constantin și fiii săi au rămas neclintiți în credința lor, astfel că în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, la 15 august, când Dreptcredinciosul Voievod Constantin Brancoveanul împlinea 60 de ani și era ziua de nume a doamnei sale, Marica, el a fost scos din temniță împreună cu fiii săi și cu sfetnicul Ianache, pentru a primi sfârșitul mucenicesc.

Mărturisitorii lui Hristos au fost duși pe străzile orașului lui Constantin, îmbrăcați numai în cămăși, desculți, cu capetele descoperite și legați în lanțuri, întocmai ca răufăcătorii. La locul de tăiere aștepta mulțime de popor, sultanul Ahmed al III-lea, vizirul său și ambasadorii marilor puteri europene. Acolo mucenicii fiind puși în genunchi, mult pătimitorul Constantin i-a îmbărbătat pe fiii săi: "Fiii mei, iată, toate avuțiile le-am pierdut. Să nu ne pierdem și sufletele! Stați tari, bărbătește, dragii mei, și nu băgați seamă la moarte. Priviți la Hristos, Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit! Credeți tare în aceasta și nu vă mișcați din credința ortodoxă pentru viața și lumea aceasta! Aduceți-vă aminte de Sfântul Pavel, ce zice: că nici sabie, nici îmbulzeală, nici moarte, nici alta orice nu-l va despărți de Hristos; că nu sunt vrednice muncile și nevoile acestea de aici spre mărirea ceea ce o va da Hristos. Acuma dară, o dulcii mei fii, cu sângele nostru să spălăm păcatele noastre".

Folare Separare 1

Deci au căzut capetele vistiernicului Ianache Văcărescu, apoi al fiului celui mare, Constantin, după aceea al lui Ștefan și al lui Radu. Iar când a venit rândul copilului Mateiaș, care avea numai 12 ani, și călăul a ridicat sabia să-i taie capul, acesta s-a înspăimântat și a strigat sultanului să-l ierte că se va face musulman. Atunci tatăl său, plin de bărbăție, i-a zis: "Din sângele nostru n-a mai fost nimeni care să-și piardă credința. Dacă este cu putință, să mori de o mie de ori, decât să-ți lepezi credința strămoșească pentru a trăi câțiva ani mai mulți pe pământ". Atunci copilul s-a întărit și, întinzându-și liniștit gâtul pe tăietor, a zis călăului: "Vreau să mor creștin. Lovește!".

Trupurile mucenicilor au fost apoi aruncate de păgâni în mare, de unde au fost culese de creștini milostivi, care le-au îngropat în taină și cu evlavie, nu departe de Constantinopol, în insula Halchi, în biserica mănăstirii Maicii Domnului, care fusese ajutată înainte de domnul Constantin. Credincioasa sa soție, doamna Marica, cu care voievodul avusese 11 copii - patru fii și șapte fete -, a fost surghiunită cu fetele sale și cu ginerii pentru mai mulți ani. În 1720, ea a reușit să aducă în țară sfintele moaște ale domnitorului și le-a înmormântat în biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, ctitoria sa, unde de atunci și până în zilele noastre veghează lumina candelei care amintește locul de odihnă al Voievodului mucenic.

La 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat pe marele Voievod martir Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii ai săi și cu rudenia sa, Ianache, trecându-i în rândul sfinților, cu zi de prăznuire în calendar la 16 august. Cu ale căror sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Folare Separare 1

Sursă: Doxologia.

Floare 02 Bun

Calendar Ortodox - Sfinții de astăzi 16 august

În aceasta luna, în ziua a șaisprezecea, pomenirea aducerii Icoanei celei nefăcute de mâna a Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, din cetatea Edesei, în păzita de Dumnezeu împărăteasa cetăților a Constantinopolului;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Diomid;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Herimon (Heremon), care cu pace s-a săvârșit;
Tot în aceasta zi, pomenirea deșertării și a izvorâții din nou a fântânii de agheasmă, cea din biserică;
Tot în aceasta zi, pomenirea înfricoșătoarei spaime a cutremurului care venise asupra noastră în vremile acelea și de care, fără de nădejde ne-a mântuit Iubitorul de oameni Dumnezeu;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Alcibiad, care prin foc s-a săvârșit;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Cuvios Mucenic Nicodim cel de la Meteora, care pentru buna cinstire a mărturisit la anul 1551;
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Gherasim cel Nou din Cefalonia, care cu pace s-a săvârșit;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Stamatie cel din Volos, care a mărturisit în Constantinopol, la anul 1680 și de sabie s-a săvârșit;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfinților Martiri Binecredinciosului Voievod Constantin Brâncoveanu, împreuna cu fiii sai Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache, care au pătimit pentru Hristos la anul 1714.

Calendar Ortodox - Sfinții de astăzi 17 august

În aceasta luna, în ziua a șaptesprezecea, pomenirea Sfântului Sfințitului Mucenic Miron;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfinților Mucenici Straton, Filip, Evtihian și Ciprian;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfinților Mucenici Tirs, Levchie, Coronat și cu soțiile lor;
Tot în aceasta zi, pomenirea Preasfintei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria în Armatia;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Gheorghe Lazăr Pelerinul.

Floare 02 Bun

Pe Sfinții Martiri Brâncoveni să îi rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinților Martiri Brâncoveni rugați-vă lui Hristos pentru noi! Cu ale lor sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.

Sursă: pravila.ro, facebook.

Recomandări

† Sfântul Cuvios Serghie de la Radonej
(25 septembrie)

Încă din timpul vieții sale Sfântul Cuvios Serghie de la Radonej a făcut mai multe minuni, devenind foarte cunoscut și căutat de ceilalți oameni care aveau diferite boli sau alte suferințe, dăruind sănătate sufletului și […]

† Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi
(22 septembrie)

Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, un exemplu de credință statornică, demnitate, iubire față de aproapele și recunoștință pentru harul lui Dumnezeu cu care a fost binecuvântat în fiecare ceas. El este unul […]

† Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul
(23 septembrie)

Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este serbată în calendarul ortodox în ziua de 23 septembrie. Zămislirea s-a petrecut cu șase luni înainte de Întruparea Fiului lui Dumnezeu (Buna Vestire).

Scrie un comentariu

Câmpuri care necesită să fie completate sunt cel care au caraterul *

© 2021 Toate materialele de pe această pagină sunt proprietatea pravila.ro
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram