Sfântul Bonifatie este numit pe bună dreptate "apostolul germanilor", el rămânând peste veacuri un model de credință mărturisită și misiune creștină autentică. Este serbat în calendarul ortodox în data de 5 iunie.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Sfântul Bonifatie s-a născut în satul Crescent din ținutul Devon, în sud‑vestul Angliei, în anul 672, și a primit la botez numele de Winfrith sau Wynfreth, care se traduce "prieten al păcii".
Având de mic copil înclinație spre viața religioasă, a intrat de la o vârstă fragedă în mânăstire Exeter (Examchester), unde a fost îndrăgit imediat de către întreaga obște. Aici s‑a remarcat prin interesul pentru învățătură, după cum ne relatează biograful său, Willibald: "Era înzestrat cu o scânteie de dar dumnezeiesc, pe care cu atâta stăruință a îngrijit‑o prin învățătură, încât fiecare ceas și fiecare clipă a lungii și neobositei sale vieți a slujit doar pentru a înmulți darurile dumnezeiești care fuseseră revărsate asupra sa".
După câțiva ani petrecuți aici, a plecat la mănăstirea benedictină Nursling (Nhutscelle), unde fost călugărit. Aici și‑a desăvârșit cunoștințele de limba latină, devenind un dascăl vestit de gramatică latină și de poezie. Conform rânduielilor fixate încă din timpul lui Justinian, la vârsta canonică de 30 de ani va primi și taina Preoției. Pe când era încă în această mănăstire a participat la o sinaxă a stareților, fiind ales să‑i comunice arhiepiscopului de Canterbury hotărârile luate. În această perioadă a scris și prima Gramatică a limbii latine în engleză, precum și mai multe poezii. Prin această vastă cultură și‑a câștigat și prețuirea curții regale.
Pe când se părea că va face o carieră intelectuală și scolastică strălucită, s‑a aprins în el dorul de a‑L mărturisi pe Hristos în fața celor care nu auziseră de El, urmând porunca Mântuitorului de a răspândi Evanghelia în întreaga lume (Matei 28, 19), dar și modelul oferit de unii dintre apostolii (Sfinții Apostoli Petru, Pavel, Iacob și Simon Zelotul) și ucenicii Mântuitorului. Astfel, în anul 716, Sfântul Bonifatie va pleca pentru prima dată în misiune în Frisia, pe teritoriul Olandei de astăzi, unde se vorbea o limbă asemănătoare cu limba engleză vorbită la acea vreme.
Lucrarea misionară fusese începută aici în urmă cu vreo 30 ani de către Sfântul Winfrid, dar, ca în alte multe cazuri, populația revenise la practicile păgâne. Bonifatie a plecat împreună cu trei frați de la mănăstirea Nursling și, deși erau plini de râvnă în a‑L propovădui pe Hristos, această primă misiune va rămâne fără succes. Eforturile sale au fost împiedicate de războiul dus în acele vremuri între Carol Martel (regele francilor) și Radbod (regele Friziei), astfel încât el s-a reîntors la Nursling, în Anglia, în mânăstirea de metanie, deoarece, cum se exprima mai târziu biograful său, "Dumnezeu încă nu trimisese ploaie pe pământ" (Geneză 2, 5).
După doi ani petrecuți în mănăstire, având binecuvântarea episcopului său, Daniil de Winchester, Sfântul Bonifatie va pleca într‑o nouă misiune. Înainte de a pleca, a poposit la Roma pentru a se închina în biserica Sfântul Petru, unde a rămas mai multe luni, petrecându‑le în post și rugăciune.
La Roma, în biserica Sfântului Petru, Sfântul Bonifatie l-a întâlnit pe Grigorie al II‑lea (715‑731) episcop-ul Romei, declarat mai târziu sfânt pentru viața sa aleasă, dar și pentru lupta dusă împotriva iconoclasmului, care l-a întâmpinat cu multă dragoste. Grigorie al-II-lea i‑a schimbat numele din Winfrith în Bonifatie ("făcător de bine"), în cinstea Sfântului Mucenic Bonifatie din Tarsul Ciliciei, prăznuit la data de 14 mai.
Sfântul Bonifatie va pleca din nou în misiune, de data aceasta având asupra sa mai multe scrisori din partea Sfântului Grigorie, spre Bavaria, apoi spre Thuringia, un ținut situat la răsărit de Rin și la miazănoapte de Dunăre, prin care Grigorie al-II-lea îi dăduse dreptul de a evangheliza toate acele neamuri păgâne.
După câteva luni, în care s‑a străduit să reînsuflețească viața creștinilor din acele ținuturi, a plecat la Willibrod, în Frisia. După o scurtă activitate în acest ținut, se va despărți de Willibrod și va merge să facă din nou misiune în Hesse și Thuringia. Nu se cunoaște motivul separării de Willibrod. După ce a botezat doi conducători păgâni, a reușit să construiască o mică biserică, intensificând astfel activitatea misionară în acel ținut. Întrucât s‑a lovit de multe greutăți, i‑a cerut Sfatul Sfântului Grigorie printr‑o scrisoare, iar acesta l‑a chemat la Roma.
În acest al doilea popas la Roma, Bonifatie a fost hirotonit episcop de către Sfântul Grigorie cel Mare, chiar în ziua sărbătoririi Sfântului Andrei (30 noiembrie) a anului 722. Teritoriul încredințat misiunii sale era întreaga Germanie aflată la răsărit de Rin, nefiind obligat să se supună episcopilor franci, care, cu puține excepții, se aflau într‑o acută stare de decădere morală. Încărcat cu multe daruri și având și câteva scrisori de recomandare, Sfântul Bonifatie a plecat din nou spre Germania, pentru a‑și continua misiunea. După o întâlnire cu regele francilor, Carol Martel (715‑741), s‑a îndreptat din nou înspre Hesse, unde Dumnezeu avea să‑i aducă cea mai mare biruință din ținuturile Germaniei.
Chiar în inima ținutului Hesse, la Geismar, dând dovadă de un mare curaj, Sfântul Bonifatie a doborât cu securea "stejarul lui Thor", zeul tunetului la vechii germani, care constituia centrul slujirii lor idolatre. Acest lucru se întâmpla în anul 723. Din acest stejar, ajutat de ucenici, a construit o biserică pe care a închinat‑o Sfântului Apostol Petru.
La un an după acest eveniment, misiunea sa se bucură de un mare succes, ceea ce i‑a permis să plece din nou în ținutul Thuringiei.
Confruntat cu diverse greutăți, Sfântul Bonifatie se consultă mereu cu episcopul Grigorie al Romei și cu alți oameni de încredere. Astfel, ne‑au rămas de la el în jur de 150 de scrisori, adunate într‑o colecție de către ucenicul său, Lullus. Așa cum afirma J. Semmler, scrisorile Sfântului Bonifatie sunt foarte importante, deoarece "oferă foarte multe amănunte despre activitatea misionară a sfântului, dar și despre răspândirea creștinismului în zonă".
Întrucât avea nevoie de oameni de încredere, Bonifatie a făcut apel la frații săi englezi, în special la foștii ucenici din mănăstirea Nursling, pe care i‑a trimis în tot ținutul Germaniei să propovăduiască și să ridice mănăstiri și schituri. Astfel, cu ajutorul colaboratorilor săi, până în anul 732, Bonifatie a reușit să pună temeliile unei Biserici sănătoase și trainice în acele teritorii.
După moartea patriarhului Grigorie al II‑lea, pe scaunul apostolic de la Roma i‑a urmat patriarhul Grigorie al III‑lea (731‑741), de neam sirian. Acesta l‑a primit pe Bonifatie la Roma, la un an după urcarea pe scaunul Sfântului Petru, acordându‑i atât rangul de arhiepiscop al întregii Germanii de la răsărit de Rin, cât și pallium‑ul arhiepiscopal. De asemenea, Bonifatie era împuternicit să hirotonească și să numească episcopi în teritoriul încredințat lui. În timpul șederii la Roma, Sfântul Bonifatie a câștigat noi ucenici pentru activitatea sa misionară. Întors în teritoriul de misiune din Hesse și Thuringia, n‑a reușit să numească episcopi din cauza politicii lui Carol Martel.
Într‑o a treia călătorie întreprinsă la Roma între 737 și 738, a primit din partea patriarhului funcția de legat episcopal. Întors în teritoriul de misiune, el a înființat patru eparhii: una la Regensburg, una la Freising, una la Salzburg și una la Passau. Sfântul Bonifatie i‑a ales pe viitorii episcopi dintre ucenicii săi, hirotonindu‑i pe toți în afară de episcopul de Passau, care a fost hirotonit la Roma de către papă. În anul 741, a înființat mănăstirea Altaich, dar și episcopia de Eichstät.
După această organizare a Bisericii din Bavaria, Bonifatie se va îndrepta din nou spre Thuringia și Hesse. Aici a mai înființat încă trei episcopii: la Buraburg, în apropiere de mănăstirea Fritzlar, iar în Thuringia la Erfurt și Würzburg. Astfel, Sfântul Bonifatie devenise un adevărat "mitropolit" al teritoriilor germane, deși nu avea un scaun episcopal al său. El se gândea să se retragă într‑o mănăstire, pe care a ridicat‑o ucenicul său, Sturm, într‑o vale mănoasă, înconjurată de munții din care izvorăște râul Fulda, din inima Germaniei. Cu aprobarea Romei, mănăstirea a devenit stavropighie (mănăstire care, în organizarea bisericii ortodoxe, depinde direct de patriarhie) și, în scurt timp, cea mai cunoscută și mai mare mănăstire germană.
Sfântul Bonifatie își împlinise activitatea sa misionară, când a fost rugat să se ocupe de Biserica francilor, aflată într‑o stare de decădere. Moartea regelui Carol Martel în anul 741, an în care a murit și patriarhul Grigorie al III‑lea, i‑a oferit și cadrul politic necesar pentru a ajuta Biserica francilor. Susținut de noul patriarh, Zaharia (741‑752), ultimul de neam grec, dar mai ales de către regele Carloman (în partea de răsărit, vorbitoare de germană), va reuși să convoace un sinod în teritoriul stăpânit de Carloman. După acest Concilium Germanicum, ținut în anul 743, Sfântul Bonifatie va reuși să întrunească, cu ajutorul lui Carloman și al lui Pipin al III‑lea (741‑768), responsabil pentru partea de apus a regatului, un sinod al întregii Biserici france, după o pauză de mai bine de 80 de ani. În acest sinod din 745, orașul Mainz a fost ales ca scaun mitropolitan al Bisericii germane. Toate aceste sinoade, prin măsurile luate, au dus la o reînflorire a Bisericii france și la "renașterea carolingiană" în estul regatului franc. Astfel, puterea lui Bonifatie a crescut atât de mult, încât în anul 751 l‑a uns ca rege pe Pipin, rămas singur stăpânitor peste întreg regatul franc.
Activitatea misionară a Sfântului Bonifatie nu era însă la final. În jurul vârstei de 75 de ani, după ce l-a hirotonit pe ucenicul său Lull, arhiepiscop de Mainz (în 752), a plecat într-o ultimă misiune în partea de răsărit a Frisiei. Pe când aștepta la Dokkum, localitatea unde-și așezase tabăra, să-i boteze pe cei convinși de el și de colaboratorii săi să treacă la creștinism, în ziua de Rusalii a anului 754, a fost ucis împreună cu ucenicii de către războinici păgâni prădători.
Pe când cei de curând botezați se pregăteau să primească Taina Mirungerii, un grup de băștinași înarmați au pătruns în satul unde se aflau misionarii. Slujitorii și însoțitorii Sfântului Bonifatie au încercat să se apere, dar Bonifatie a stat înaintea lor, îndemnându-și oamenii săi să nu răspundă răului cu rău: "A sosit, în sfârșit, ziua cea mult dorită, timpul rânduit pentru mântuirea noastră. Să ne mângâiem, așadar, în Domnul, să primim hotărârea Lui, mulțumindu-i și având încredere în El, căci a mântuit deja sufletele noastre!" Sfântul Bonifatie, omul lui Dumnezeu, a pierit în timp ce ținea deasupra capului o Evanghelie, căci voia să fie apărat în moarte de cartea pe care a iubit-o cel mai mult. Acest lucru se întâmpla pe data de 5 iunie, iar pe 9 iunie osemintele sfântului au fost depuse la Mănăstirea Fulda, locul său de suflet, unde se găsesc și astăzi. Împreună cu el au fost uciși 52 de ucenici, iar păgânii au făcut bucăți raclele și cărțile pe care le aduseseră misionarii.
Îl rugăm pe Mântuitorul Iisus Hristos, pentru rugăciunile Sfântului Martir Bonifatie, să ne dăruiască din zelul său misionar, pentru a‑i aduce pe toți frații noștri la cunoștința cea adevărată.
Surse: Creștin Ortodox, Ziarul Lumina, Pemptousia, apostolia.eu.
La scurt timp după martiriu, creștinii au reușit să adune moaștele Sfântul Bonifatie și a celor martirizați împreună cu el și să le aducă în Mainz. Precum a fost dorința Sfântului Bonifatie, trupul său a fost înmormântat în Manastirea Fulda, care a devenit un loc de pelerinaj și, totodată, un simbol al unității Bisericii din Germania.
Moaștele Sfântul Bonifatie au fost îngropate mai târziu în abația Fulda. Creștinarea germanilor până la râul Elba a fost finalizată de Carol cel Mare, care a sfărâmat independența saxonă în ultimele decade ale secolului al VIII-lea.
În prezent cinstitele sale moaște se află astăzi în Catedrala orașului Fulda, din Germania.
O statuie faimoasă a Sfântul Bonifatie se găsește în fața catedralei din Mainz. O altă reprezentarea a sa, mai modernă, se găsește în fața catedralei din Fritzlar.
În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfântului Bonifatie, apostolul Germaniei!
Bonifatie - de la numele latin târziu Bonifatius, care însemna „soartă bună”, "omul curajos", sau "destinul omului onorabil" de la "bŏnus" (onorabil, virtuos, curajos, galant, valoros, curajos, bărbătesc) plus "fātum" (profeție, predicție, destin, destinul oamenilor, viață determinată de tine). A intrat în uz în Anglia în Evul Mediu, dar a devenit rară după Reforma protestantă.
Bonifatius, Bonifaciy, Bonifacio.
Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în data de 5 iunie când este pomenit Sfântul Bonifatie, apostolul Germaniei. Mai sunt și alți sfinți care au purtat acest nume cum ar fi Sfântul Mucenic Bonifatie serbat în data de 19 decembrie.
Surse: Behindthename, Name-Doctor.
Urmând porunca Mântuitorului de a răspândi Evanghelia în întreaga lume (Matei 28, 19), dar și modelul oferit de unii dintre apostolii (Sfinții Apostoli Petru, Pavel, Iacob și Simon Zelotul) și ucenicii Mântuitorului, care au propovăduit în vestul Europei, urmașii direcți și indirecți ai acestora au continuat activitatea de propovăduire a Evangheliei. După căderea Imperiului Roman de Apus (476), prin măsurile luate de către Papa Grigorie cel Mare († 604) vor fi încreștinați englezii, care la rândul lor, în secolele VII și VIII, vor încreștina aproape toate triburile germanice. Un rol foarte important în această misiune l‑a avut Sfântul Bonifatie, considerat de către unii ca fiind "cel mai mare sfânt de neam englez care a trăit vreodată".
Născut în satul Crescent din ținutul Devon, în sud‑vestul Angliei, în anul 672, Sfântul Bonifatie a primit la botez numele de Winfrith sau Wynfreth, care se traduce "prieten al păcii". Având de mic copil înclinație spre viața religioasă, a intrat de la o vârstă fragedă în mănăstire, după ce a reușit să‑și convingă tatăl să nu se opună acestei decizii numai din dorința de a‑l lăsa singurul moștenitor al averii. Astfel, a intrat în mănăstirea Exeter (Examchester), unde a fost îndrăgit imediat de către întreaga obște. Aici s‑a remarcat prin interesul pentru învățătură, după cum ne relatează biograful său, Willibald: "Era înzestrat cu o scânteie de dar dumnezeiesc, pe care cu atâta stăruință a îngrijit‑o prin învățătură, încât fiecare ceas și fiecare clipă a lungii și neobositei sale vieți a slujit doar pentru a înmulți darurile dumnezeiești care fuseseră revărsate asupra sa".
După câțiva ani petrecuți aici, a plecat la mănăstirea benedictină Nursling (Nhutscelle), unde a rostit făgăduințele monahale. Aici și‑a desăvârșit cunoștințele de limba latină, devenind un dascăl vestit de gramatică latină și de poezie. Conform rânduielilor fixate încă din timpul lui Justinian, la vârsta canonică de 30 de ani va primi și taina Preoției. Pe când era încă în această mănăstire a participat la o sinaxă a stareților, fiind ales să‑i comunice arhiepiscopului de Canterbury hotărârile luate. În această perioadă a scris și prima Gramatică a limbii latine în engleză, precum și mai multe poezii. Prin această vastă cultură și‑a câștigat și prețuirea curții regale.
Pe când se părea că va face o carieră intelectuală și scolastică strălucită, s‑a aprins în el dorul de a‑L mărturisi pe Hristos în fața celor care nu auziseră de El. Astfel, în anul 716, va pleca pentru prima dată în misiune în Frisia, pe teritoriul Olandei de astăzi, unde se vorbea o limbă asemănătoare cu limba engleză vorbită la acea vreme.
Lucrarea misionară fusese începută aici în urmă cu vreo 30 ani de către Sfântul Winfrid, dar, ca în alte multe cazuri, populația revenise la practicile păgâne. Bonifatie a plecat împreună cu trei frați de la mănăstirea Nursling și, deși erau plini de râvnă în a‑L propovădui pe Hristos, această primă misiune va rămâne fără succes. Astfel, se va întoarce în mănăstirea de metanie, deoarece, cum se exprima mai târziu biograful său, "Dumnezeu încă nu trimisese ploaie pe pământ" (Facere 2, 5).
După doi ani petrecuți în mănăstire, având binecuvântarea episcopului său, Daniil de Winchester, Sfântul Bonifatie va pleca într‑o nouă misiune. Însă, înainte de a pleca, a poposit la Roma pentru a se închina în biserica Sfântul Petru, unde a rămas mai multe zile, petrecându‑le în post și rugăciune. Aici a putut discuta și cu papa Grigorie al II‑lea (715‑731), declarat mai târziu sfânt pentru viața sa aleasă, dar și pentru lupta dusă împotriva iconoclasmului.
După câteva luni petrecute la Roma, Sfântul Bonifatie va pleca, având asupra sa mai multe scrisori din partea papei, spre Bavaria, apoi spre Thuringia, un ținut situat la răsărit de Rin și la miazănoapte de Dunăre. Înainte de a pleca, papa Grigorie i‑a schimbat numele din Winfrith în Bonifatie ("făcător de bine"), în cinstea Sfântului Mucenic Bonifatie din Tarsul Ciliciei, prăznuit la data de 19 decembrie. După câteva luni, în care s‑a străduit să reînsuflețească viața creștinilor din acele ținuturi, a plecat la Willibrod, în Frisia. După o scurtă activitate în acest ținut, se va despărți de Willibrod și va merge să facă din nou misiune în Hesse și Thuringia. Nu se cunoaște motivul separării de Willibrod. După ce a botezat doi conducători păgâni, a reușit să construiască o mică biserică, intensificând astfel activitatea misionară în acel ținut. Întrucât s‑a lovit de multe greutăți, i‑a cerut sfatul papei printr‑o scrisoare, iar acesta l‑a chemat la Roma.
În acest al doilea popas la Roma, Bonifatie a fost hirotonit episcop de către papă, chiar în ziua sărbătoririi Sfântului Andrei (30 noiembrie) a anului 722. Teritoriul încredințat misiunii sale era întreaga Germanie aflată la răsărit de Rin, nefiind obligat să se supună episcopilor franci, care, cu puține excepții, se aflau într‑o acută stare de decădere morală. Încărcat cu multe daruri și având și câteva scrisori de recomandare, Sfântul Bonifatie a plecat din nou spre Germania, pentru a‑și continua misiunea. După o întâlnire cu regele francilor, Carol Martel (715‑741), s‑a îndreptat din nou înspre Hesse, unde Dumnezeu avea să‑i aducă cea mai mare biruință din ținuturile Germaniei.
Chiar în inima ținutului Hesse, la Geismar, dând dovadă de un mare curaj, Sfântul Bonifatie a doborât cu securea "stejarul lui Thor", zeul tunetului la vechii germani, care constituia centrul slujirii lor idolatre. Acest lucru se întâmpla în anul 723. Din acest stejar, ajutat de ucenici, a construit o biserică pe care a închinat‑o Sfântului Apostol Petru. La un an după acest eveniment, misiunea sa se bucură de un mare succes, ceea ce i‑a permis să plece din nou în ținutul Thuringiei. Confruntat cu diverse greutăți, Sfântul Bonifatie se consultă mereu cu papa Grigorie al II‑lea și cu alți oameni de încredere. Astfel, ne‑au rămas de la el în jur de 150 de scrisori, adunate într‑o colecție de către ucenicul său, Lullus. Așa cum afirma J. Semmler, scrisorile Sfântului Bonifatie sunt foarte importante, deoarece "oferă foarte multe amănunte despre activitatea misionară a sfântului, dar și despre răspândirea creștinismului în zonă".
Întrucât avea nevoie de oameni de încredere, Bonifatie a făcut apel la frații săi englezi, în special la foștii ucenici din mănăstirea Nursling, pe care i‑a trimis în tot ținutul Germaniei să propovăduiască și să ridice mănăstiri și schituri. Astfel, cu ajutorul colaboratorilor săi, până în anul 732, Bonifatie a reușit să pună temeliile unei Biserici sănătoase și trainice în acele teritorii.
După moartea papei Grigorie al II‑lea, pe scaunul apostolic de la Roma i‑a urmat papa Grigorie al III‑lea (731‑741), de neam sirian. Acesta l‑a primit pe Bonifatie la Roma, la un an după urcarea pe scaunul Sfântului Petru, acordându‑i atât rangul de arhiepiscop al întregii Germanii de la răsărit de Rin, cât și pallium‑ul arhiepiscopal. De asemenea, Bonifatie era împuternicit să hirotonească și să numească episcopi în teritoriul încredințat lui. În timpul șederii la Roma, Bonifatie a câștigat noi ucenici pentru activitatea sa misionară. Întors în teritoriul de misiune din Hesse și Thuringia, n‑a reușit să numească episcopi din cauza politicii lui Carol Martel. Într‑o a treia călătorie întreprinsă la Roma între 737 și 738, a primit din partea papei funcția de legat papal. Întors în teritoriul de misiune, el a înființat patru eparhii: una la Regensburg, una la Freising, una la Salzburg și una la Passau. Bonifatie i‑a ales pe viitorii episcopi dintre ucenicii săi, hirotonindu‑i pe toți în afară de episcopul de Passau, care a fost hirotonit la Roma de către papă. În anul 741, a înființat mănăstirea Altaich, dar și episcopia de Eichstät.
După această organizare a Bisericii din Bavaria, Bonifatie se va îndrepta din nou spre Thuringia și Hesse. Aici a mai înființat încă trei episcopii: la Buraburg, în apropiere de mănăstirea Fritzlar, iar în Thuringia la Erfurt și Würzburg. Astfel, Bonifatie devenise un adevărat "mitropolit" al teritoriilor germane, deși nu avea un scaun episcopal al său. El se gândea să se retragă într‑o mănăstire, pe care a ridicat‑o ucenicul său, Sturm, într‑o vale mănoasă, înconjurată de munții din care izvorăște râul Fulda, în inima Germaniei. Cu aprobarea Romei, mănăstirea a devenit stavropighie și, în scurt timp, cea mai cunoscută și mai mare mănăstire germană.
Se părea că Bonifatie își împlinise activitatea sa misionară, când a fost rugat să se ocupe de Biserica francilor, aflată într‑o stare de decădere, după cum am amintit mai sus. Moartea regelui Carol Martel în anul 741, an în care a murit și papa Grigorie al III‑lea, i‑a oferit și cadrul politic necesar pentru a ajuta Biserica francilor. Susținut de noul papă, Zaharia (741‑752), ultimul de neam grec, dar mai ales de către regele Carloman (în partea de răsărit, vorbitoare de germană), va reuși să convoace un sinod în teritoriul stăpânit de acesta din urmă. După acest Concilium Germanicum, ținut în anul 743, Bonifatie va reuși să întrunească, cu ajutorul lui Carloman și al lui Pipin al III‑lea (741‑768), responsabil pentru partea de apus a regatului, un sinod al întregii Biserici france, după o pauză de mai bine de 80 de ani. În acest sinod din 745, orașul Mainz a fost ales ca scaun mitropolitan al Bisericii germane. Toate aceste sinoade, prin măsurile luate, au dus la o reînflorire a Bisericii france și la "renașterea carolingiană" în estul regatului franc. Astfel, puterea lui Bonifatie a crescut atât de mult, încât în anul 751 (după unii 749) l‑a uns ca rege pe Pipin, rămas singur stăpânitor peste întreg regatul franc.
Deși reușise atât de multe lucruri, activitatea misionară a Sfântului Bonifatie nu ajunsese încă la final. În jurul vârstei de 75 de ani, după ce l‑a hirotonit pe ucenicul său Lullus arhiepiscop de Mainz (în 752), a plecat într‑o ultimă misiune în partea de răsărit a Frisiei. Pe când aștepta la Dokkum, localitatea unde‑și așezase tabăra, să‑i boteze pe cei convinși de el și de colaboratorii săi să treacă la creștinism, în ziua de Rusalii a anului 754 sau 755, a fost ucis împreună cu 52 de oameni de către războinici păgâni prădători. Se pare că Bonifatie, omul lui Dumnezeu, s‑a săvârșit în timp ce ținea deasupra capului o Evanghelie, căci voia să fie apărat în moarte de cartea pe care a iubit‑o cel mai mult. Acest lucru se întâmpla pe data de 5 iunie, iar pe 9 iunie osemintele sfântului au fost depuse la mănăstirea Fulda, locul său de suflet, unde se găsesc și astăzi.
În această lume secularizată și debusolată în care trăiește Apusul Europei, unde se face tot mai simțită nevoia unei reevanghelizări, Sfântul Bonifatie rămâne pentru noi toți un model de credință și misiune. De aceea, Îl rugăm pe Mântuitorul Iisus Hristos, pentru rugăciunile Sfântului Martir Bonifatie, să ne dăruiască din zelul său misionar, pentru a‑i aduce pe toți frații noștri la cunoștința cea adevărată.
Pr. Alexandru Dan Nan
Sursă: Doxologia.
În această lună, în ziua a cincea, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Dorotei, episcopul Tirului.
Tot în această zi, pomenirea izbăvirii celei ce cu iubirea de oameni a venit asupra noastră în înfricoșătoarea groază și nevoie de răpire de către barbari; căci pe dreptate era să fim robiți de ei, și să cădem în ucidere de sabie, însă Domnul cel îndurător și de oameni iubitor, pentru milostivirile milei Sale, în afară de orice nădejde ne-a izbăvit;
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici: Marchian, Nicandru, Iperehie, Apolon, Leonid, Arie, Gheorghe, Selneniad, Irineu și Pamvon;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Hristofor cel din Roma, care cu pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Conon cel din Roma, care, fiind în mare aruncat, s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului nou-Mucenic Marcu cel ce din Hios s-a nevoit la anul 1801;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ierarh Bonifatie, apostolul Germaniei.
În această lună, în ziua a șasea, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ilarion cel nou, egumenul mănăstirii Dalmației;
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Atal, făcătorul de minuni;
Tot în această zi, pomenirea celor cinci sfinte fecioare și cele împreună cu ele;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ghelasie, care de sabie s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Anuv purtătorul de semne, care cu pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Fotas, care cu pace s-a săvârșit.
Pe Sfântul Bonifatie, apostolul Germaniei să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Bonifatie roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.
Sursă: pravila.ro, facebook.
