Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu a așezat în scris faptele și cuvintele de învățătură ale Mântuitorului Iisus Hristos, adică Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu. Scrierea sa, lăsată moștenire Bisericii, se bucură de aceeași prețuire ca și cele întocmite de Apostolii Matei, Luca și Ioan. Este serbat în calendarul ortodox în data de 25 aprilie.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu a fost apropiat al apostolilor Petru și Pavel, i-a însoțit pe aceștia în diferite etape ale misiunii lor. După ce a mers împreună cu Petru la Roma, a ajuns în Egipt unde a întemeiat primele comunități creștine. La fel cum Sfântul Andrei este Apostolul românilor, Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu este apostolul Africii. Tradiția Bisericii Alexandrine mărturisește faptul că, pe lângă bisericile născute în urma bunei sale vestiri, Marcu a fondat în Alexandria și o școală teologică ce a dat unii dintre cei mai mari teologi din istoria creștinismului. De asemenea există și o Sfântă Liturghie ce îi este atribuită.
Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu este întemeietorul și ocrotitorul Patriarhiei din Alexandria. Simbolul Evangheliei după Marcu este un leu. Acest lucru se întemeiază pe faptul că scrierea începe cu predica Sfântului Ioan Botezătorul, care strigă ca un leu în pustie. Leul se află imprimat pe blazonul Patriarhiei, pentru a arăta originea apostolică a creștinismului din această zonă a Africii.
Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu s-a născut în localitatea Cirene, din Pentapolis, aflată în vestul Africii. Părinții săi erau Aristobul și Maria, iar unchiul său era Apostolul Barnaba (Varnava). Evreu de neam, din seminția lui Levi, el se trăgea dintr-o familie bogată. Părinții l-au educat în cultura greacă și ebraică. După ce au emigrat la Ierusalim, l-au numit Marcu. Marcu vizita frecvent casa Sfântului Petru și de la el a învățat creștinismul.
Se crede că locuința Apostolului Marcu a fost prima biserică din Ierusalim. Aici s-au mâncat Paștile, înainte de Patimile lui Hristos, aici s-au ascuns Apostolii, după Răstignirea Lui și tot aici au primit ei Sfântul Duh. În acest loc a venit Apostolul Petru, după ce a fost scos din închisoare de un înger: "Și, chibzuind Petru, a venit la casa Mariei, mama lui Ioan, cel numit Marcu, unde erau adunați mulți și se rugau." (Fapte 12, 12). Ioan era numele sau evreiesc, iar Marcu era numele său roman.
În casa mamei sale, Maria, se adunau cei dintâi creștini din Ierusalim pentru învățătură, împărtășanie și rugăciune. Era unul din cei șaptezeci de ucenici ai Domnului și nepotul lui Barnaba, alt ucenic al Domnului, din cei șaptezeci. La început a fost învățăcel al Sfântului Pavel și, o vreme, a luat parte la prima călătorie de propovăduire a Evangheliei, făcută de acest Apostol, în Cipru și în Asia Mica. Mai târziu, îl întâlnim ca fiu duhovnicesc și însoțitor al Sfântului Petru.
Tradiția Sfinților Părinți ne spune că Marcu a însoțit pe Sfântul Petru la Roma. Acolo, romanii creștini, ascultând predica Apostolului Petru, au cerut Sfântului Marcu să le scrie o Evanghelie, cu predica Apostolului. Și așa, cartea sa este Evanghelia lui Petru, dar scrisa de Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu, învățăcelul său.
Tot ca ucenic al Sfântului Petru, a întemeiat fericitul Marcu și Biserica din Aquilea (Italia) și pe cea din Alexandria Egiptului, el fiind cel dintâi episcop și binevestitor al lui Hristos în Egipt, în Libia și Pentapole, luminând pe toți cu lumina sfintei credințe, scoțându-i din întunericul îndrăcirii idolești și pe toți aducându-i la Hristos, vreme de doisprezece ani.
Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu apare pentru prima dată în Sfânta Scriptură cu puține zile mai înainte de Jertfa Mântuitorului. El este omul despre care Domnul Iisus a zis: "Mergeți în cetate, la cutare om și spuneți-i: Învățătorul zice: Timpul Meu este aproape; la tine vreau să fac Paștile, cu ucenicii Mei" (Matei 26, 18).
După ce Iisus Hristos S-a înălțat la cer, Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu a călătorit împreună cu Sfinții Pavel și Barnaba, pentru propovăduirea Evangheliei, în Antiohia, Seleucia, Cipru, Salami și Perga Pamfiliei, de unde s-a întors la Ierusalim. După sinodul apostolic din Ierusalim, Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu a mers, împreună cu Barnaba, în Cipru. Mai mult, el a călătorit la Roma, împreună cu Sfântul Apostol Petru, părintele său duhovnicesc. Despre faptul că Marcu i-a fost ucenic, Sfântul Petru spune: "Biserica cea aleasă din Babilon și Marcu, fiul meu, va îmbrățișează" (I Petru 5, 13).
Sfântul Apostol Marcu, la rugămintea stăruitoare a credincioșilor din Roma, a scris Evanghelia lui Hristos, adică a pus în scris predica Apostolilor. Se crede că, mai înainte de a o da poporului din Roma, Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu a luat scrierea și a arătat-o Apostolului Petru, care a binecuvântat autenticitatea ei.
Sfântul a fost numit episcop de către Sfântul Apostol Petru și a fost numărat în ceata Sfinților șaptezeci de Apostoli ai lui Hristos. El a fost trimis la Aquileea, iar după aceea a mers în Egipt, precum spune Sfântul Simeon Metafrast: "În acea vreme, când Sfinții Apostoli s-au împărțit prin toată lumea, Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu, prin dumnezeiască voie, a mers în părțile Egiptului. (...) Propovăduia cereasca învățătură a lui Hristos și făcea minuni mari. Pe cei bolnavi îi tămăduia, pe cei leproși îi curăța și duhurile cele necurate și cumplite le îngrozea prin cuvântul dumnezeiesc. Și mulți cu acea apostolească propovăduire și facere de minuni, luminându-se, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos și pe idoli, împreună cu capiștile, le-au lepădat și sfărâmat și s-au botezat în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh."
Mergând pe firul tradiției, aflam că, strecându-i-se încălțămintea, Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu a mers la un cizmar, pentru a o repara. Cizmarul s-a rănit tare la mână și, pentru că a strigat către Dumnezeu, Apostolul Marcu l-a vindecat în chip minunat. Pentru această minune, el l-a poftit pe Apostol în casa lui, unde a și rămas câteva zile. Prin propovăduirea credinței, toți ai casei s-au botezat.
Minunile înfăptuite de Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu converteau mulțimi de oameni. Sfântul Simeon Metafrast scrie așa: „Deci, dumnezeiescul evanghelist Marcu, fiind în Cirene, cetatea Pentapoliei, propovăduia cereasca învățătură a lui Hristos și făcea minuni mari într-însa. Ca pe cei bolnavi îi tămăduia, pe cei leproși îi curăța și duhurile cele necurate și cumplite le îngrozea prin cuvântul dumnezeiesc. Și mulți cu acea apostolească propovăduire și facere de minuni, luminându-se, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos și pe idoli împreună cu capiștile le-au lepădat și sfărâmat și s-au botezat în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.”
Tot mai mulți oameni din popor au început să nu mai aducă jertfe idolilor și să se închine lui Iisus Hristos. Când au văzut acest lucru mai-marii cetății, au început să-l caute pe Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu, spre a-l ucide. Aflând acest lucru, Sfântul a rânduit în Biserică un episcop (cizmarul Anania), trei preoți (Maleon, Sabin și Cherdon) și șapte diaconi. A plecat din Alexandria și a petrecut doi ani în Pentapole. Când s-a întors în Alexandria, el a găsit o comunitate mult mai dezvoltată și chiar o biserică, construită lângă mare, în locul numit Vucol.
Înștiințându-se elinii, stăpânitori ai cetății, că Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu a venit în cetatea lor, s-au umplut de pizmă și zavistie, deoarece auzeau despre el ca face minuni multe; căci pe bolnavi îi tămăduia, surzilor le dădea auz și orbilor vedere. Deci îl căutau pe el și negăsindu-l, scrâșneau din dinți și strigau cu mânie în capiștele lor cele necurate și la jertfele lor cele idolești, zicând: "Multă nevoie ne face vrăjitorul și fermecătorul acela!"
După ce elini l-au prins și l-au aruncat în Temniță pe Sfântul Apostol Marcu, la miezul nopții, ușile fiind încuiate și străjerii dormind înaintea ușilor, s-a făcut cutremur mare. Îngerul Domnului, pogorându-se din cer, s-a atins de apostol, zicându-i: "Robule al lui Dumnezeu, Marcu, căpetenia sfinților celor din Egipt; iată numele tău este scris în cartea vieții din cer și ești numărat cu Sfinții Apostoli. Pomenirea ta nu va fi uitată în veci, vei fi împreună dănțuitor cu puterile cele de sus, arhanghelii vor primi la cer duhul tău și moaștele tale pe pământ vor fi păzite!"
Văzând aceasta vedenie, Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu și-a întins mâinile sale în sus zicând: "Mulțumesc Ție, Doamne al meu, Iisuse Hristoase, că nu m-ai lăsat pe mine, ci cu sfinții Tăi m-ai rânduit! Rogu-mă Ție, Stăpâne, primește cu pace sufletul meu și nu mă lipsi de darul Tău". Acestea zicându-le, Domnul nostru Iisus Hristos a venit la el în chipul acela, când era cu ucenicii Săi, mai înainte de cruce și de îngropare, și a zis către el: "Pace ție, Evanghelistul Meu!" Iar Sfântul Marcu a răspuns, zicând: "Pace și Ție, Doamne al meu, Iisuse Hristoase!" Și Domnul a plecat.
A doua zi, pe 25 aprilie, în anul 68, păgânii l-au luat pe sfânt, l-au legat de gât cu o funie și au început a-l târî prin pietre ascuțite, zicând: "Să tragem boul la ocolul boilor!" În tot acest timp, Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu îi mulțumea lui Dumnezeu și se ruga, zicând: "În mâinile Tale, Doamne, îmi dau duhul meu!" După ce l-au văzut mort, păgânii au aprins foc, pentru a arde trupul sfântului. Atunci, însă, cerul s-a întunecat și o ploaie cu tunete a stins focul și a alungat tot poporul.
Creștinii au biruit însă ploaia, au luat trupul sfântului și l-au îngropat în biserică, într-un loc de taină. În anul 828, cinstitele Moaște ale Sfântului Marcu au fost furate de marinarii italieni și duse în Veneția.
Pentru a citi mai mult depre Sfântul Apostol și Evanghelist Matei APĂSAȚI AICI.
Pentru a citi mai mult depre Sfântul Apostol și Evanghelist Luca APĂSAȚI AICI.
Pentru a citi mai mult depre Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan APĂSAȚI AICI.
Surse: Crestin Ortodox, Ortodoxism, Orthodoxwiki.
În anul 828 trupul Sfântului Apostol și Evanghelist Marcu a fost furat de marinarii venețieni și dus în orașul din lagună Veneția, care mai târziu (în evul mediu) își va lua numele de Republica Sfântului Marcu. Doar capul Sfântului a rămas la Alexandria, unde îl găsim spre închinare și astăzi.
Înapoierea moaștelor în 1968 - Un eveniment istoric: Papa Chiril al VI-lea primind în aeroportul din Cairo moaștele Sfântului Marcu.
În 17 Baounah (lună din calendarul copt), al anului 1684 (după calendarul copt), care corespunde cu luni, 24 iunie 1968 , în al zecelea an al păstoririi Papei Chiril al VI-lea, al 116-lea Papă al Alexandriei, moaștele Sfântului Marcu Apostolul, Evanghelistul țării Egiptului și primul Patriarh al Alexandriei, s-au reîntors în Egipt. După unsprezece secole în afara Egiptului, trupul Sfântului Marcu s-a reîntors în sfârșit în țara în care a fost martirizat și unde capul lui este păstrat până în prezent, în Alexandria, Egipt.
Papa Chiril a trimis o delegație oficială la Roma pentru a primi moaștele Sfântului Apostol Marcu de la romano-catolicul Papă Paul al VI-lea. Delegația a fost formată din zece mitropoliți și episcopi, dintre care șapte erau copți și trei etiopieni, și trei lideri proeminenți ai laicatului copt. Delegația Alexandriei a primit moaștele Sfântului Marcu sâmbătă, 22 iunie 1968, de la Papa Paul al VI-lea. Momentul primirii sfintelor moaște, după unsprezece secole în care au stat la Veneția, a fost unul solemn și plin de bucurie.
Surse: Orthodoxwiki, Lumea Credintei.
Pe când Aristopulos și fiul său Marcu mergeau pe lângă Iordan, aproape de deșert, au întâlnit un leu și o leoaică răcnind. Pentru Aristopulos a fost evident că își vor găsi amândoi sfârșitul aici. Mila pentru fiul său l-au îndemnat să-i spună să fugă și să se salveze. Marcu i-a răspuns: "Hristos, în mâinile căruia sunt viețile noastre nu va lăsa fiarele să ne omoare". Spunând acestea, a început să se roage astfel: "Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, apără-ne de demonii acestor două fiare și scapă sălbăticia aceasta de urmașii lor". Imediat, Dumnezeu a auzit această rugăciune și cele două fiare au căzut moarte. Tatăl său s-a minunat foarte tare și i-a cerut fiului său să-i vorbească despre Hristos. El a început să creadă și a fost botezat de fiul său.
Sosit în Alexandria și ieșind din corabie, Sfântul a mers la un loc ce se numea Mendion și, intrând prin porțile cetății, i s-a stricat papucul. Văzând aceasta, apostolul, a zis în sine: "Cu adevărat, bună îmi este mie calea aceasta!" Apoi, văzând pe cizmar dregând încălțăminte veche, i-a dat papucul său, iar cizmarul, cosându-i papucul, din întâmplare și-a străpuns mâna stângă cu unealta sa și a chemat pe Dumnezeu în ajutor, precum este obiceiul la unele întâmplări ca acestea. Apostolul, auzind numele lui Dumnezeu, s-a bucurat cu duhul și a zis în sine: "Bună a făcut Domnul calea mea!" Rana de la mâna cizmarului era dureroasă și mulțime de sânge curgea. Dar Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu a scuipat pe pământ și, făcând tină din scuipat, i-a uns rana, zicând: "În numele lui Iisus Hristos, Cel ce este în veci, fii sănătos!" Și îndată i s-a tămăduit rana și i s-a însănătoșit mâna.
Cizmarul, văzând o putere ca aceea a acelui bărbat, curata și îmbunătățita lui viață, care se cunoștea din privire, a zis către dânsul: "Rogu-te omule al lui Dumnezeu, vino în casa mea și rămâi o zi la mine, robul tău, că împreună să mâncăm pâine, deoarece ai făcut acum cu mine milă". Iar apostolul, bucurându-se, a zis: "Domnul să-ți dea pâinea vieții celei cerești". Apoi luând omul pe Apostol, l-a dus în casa sa, veselindu-se.
Intrând Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu în casa lui, i-a zis: "Binecuvântarea Domnului să fie aici. Să ne rugam lui Dumnezeu, fraților". După rugăciune au stat să mănânce, vorbindu-și cu dragoste; iar cizmarul a zis către sfânt: "Părinte, cine ești tu și de unde este în tine cuvântul acesta atât de puternic?" Răspuns-a Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu: "Eu sunt rob al Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Ți-L voi arăta pe El ție". Zis-a omul: "Aș fi voit să văd chiar eu pe acel Fiu al lui Dumnezeu". Și Sfântul Apostol a început a-i binevestit Evanghelia lui Iisus Hristos și a-i arăta din proroci cele ce s-au grăit despre Domnul nostru mai înainte. Zis-a omul: "Eu, Scriptura cea arătată de tine niciodată n-am auzit-o, ci am citit Iliada și Odiseea și câte le socotesc egiptenii". Deci, Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu Îl propovăduia pe Hristos, și îi arăta lui că înțelepciunea lumii acesteia este nebunie la Dumnezeu. Și a crezut omul cuvintele Sfântului Marcu, văzând semnele și minunile lui și s-a botezat el și toată casa lui, și o mulțime de locuitori din acel loc, iar numele omului aceluia era Anania.
Sursă: Crestin Ortodox.
Marcu, înlăuntru în casă, scriind (Marcu 1, 1-2): „Începutul evangheliei lui Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu. Precum este scris în proroci: Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feței Mele, care va pregăti calea Ta"(Malachei 3,1). (Ca simbol are) leul.
Marcu evanghelistul, cu căruntețe, cu barba [scurtă] rotundă, ținând Evanghelia în mână.
Cartea în format fizic o găsiți apăsând aici ➡ Dionisie din Furna - Erminia picturii bizantine, (p. 150)
În primul rând „La mulți ani!“ tuturor celor care poartă numele Sfântului Apostol și Evanghelist Marcu!
Marcu - din ce în ce mai puțin folosit astăzi (spre deosebire de secolele trecute sau de numele de aceeași origine), Márcu corespunde lat. Márcus, prenume specific roman, vechi și foarte frecvent (prescurtat M.). Purtat inițial de băieții născuți în luna martie, cu al cărui nume este strâns înrudit.
Răspândit în epoca imperială în toate provinciile romane, Marcus pătrunde și în onomastica ebraică; purtat de un Ioan zis Marcu, autorul uneia dintre evanghelii, vechiul prenume roman devine favorit printre creștinii primelor secole. Aproximativ aceeași istorie o are și un vechi diminutiv de la Marcus, frecventul cognomen Marcéllus, fem. Marcélla, purtat de diferiți martiri și răspândit odată cu cultul acestora; tot din aceeași familie a lui Marcus mai face parte Marcellínus, derivat cu suf. -inus de la Marcellus și Marcíanus, fem. Marciána, derivat cu sufanus de la Marcius, atestate frecvent în inscripțiile creștine și răspândite apoi prin biserică.
Marco, atestat în documentele Țării Românești începând cu anul 1485 și din același secol și în Moldova, se află la baza multor derivate (unele preluate direct din onomastica popoarelor slave vecine, altele formate la noi) cunoscute astăzi mai ales ca nume de familie: Mărcan, Mărcaș, Mărcău, Marcea, Mărci(l), Marcoci, Marcoș, Marcotă, Mărcuș, Mărcușor, Mărcuț(ă) etc. Foarte rar apar și Mărchel și Marchian. Dacă Marcu pare astăzi ieșit aproape din uz ca prenume, cu totul alta este situația lui Marcél, Marcéla, Marcelína, Marcián și Marciána, forme de influență occidentală care se bucură de o favoare deosebită, fiind considerate prenume moderne.
Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în date de 25 aprilie, atunci când este prăznuit Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu, sau pe data de 29 martie când se face pomenirea Sfântul Sfințit Mucenic Marcu, Episcopul Aretuselor.
"Iată, Eu trimit îngerul Meu înaintea feței Tale, care va pregăti calea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui" (1-3:1 – Marcu).
Așa începe una dintre cele patru Evanghelii ale Noului Testament, cea scrisă de Sfântul Apostol Marcu. Este desigur, una dintre cele mai de preț scrieri din întreaga istorie a lumii noastre multimilenare. O carte despre viața lui Dumnezeu întrupat, o carte vie și ermetic umplută de adevăr, așezată în Noul Testament prin hotărâre sinodală de către Sfinții Părinți ca a doua carte componentă.
Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu a fost cel care a redactat întâia Evanghelie. Toți ceilalți evangheliști i-au cunoscut lucrarea. De la Sfântul Irineu al Lyonului aflăm că „după trecerea lor (a sfinților Petru și Pavel), Marcu, ucenicul și tâlcuitorul lui Petru, ne-a lăsat în scris ceea ce a predicat Petru.” De asemenea Clement Alexandrinul confirmă acest lucru scriind că „Marcu a scris Evanghelia din lucrurile predicate de către Petru.”
Sfânta sa Evanghelie a fost foarte răspândită și bine primită de comunitățile creștine încă de la început. Modul foarte viu în care descrie evenimentele din viața Mântuitorului, detaliile precise oferite, observațiile atente asupra reacțiilor mulțimii, nu puteau veni decât de la un martori oculari.
Accentul Sfintei sale Evanghelii cade îndeosebi pe pătimiri. Aproape o treime din Evanghelia sa este dedicată acestei perioade din viața Mântuitorului.
Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu, un autor luminat de Duhul Sfânt ne-a lăsat marele său dar de a avea o mărturie detaliată din acele timpuri sfinte în care a trăit și suferit pe pământ Mântuitorul Hristos.
Apostolul Marcu a pus în scris Evanghelia lui Hristos în limba greacă, iar stilul este unul popular și plin de amănunte. A fost scrisă pe la sfârșitul primei captivități a Sfântului Apostol Pavel în Roma, în jurul anului 63.
Sfântul Apostol și Evanghelist a dorit să le arate creștinilor convertiți dintre păgâni că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Pentru aceasta nu pune accentul pe Vechiul Testament, nici pe învățătura Domnului Hristos, ci pe faptele Sale minunate. Se prezintă cu multă precizie Învierea Domnului și timpul petrecut de Domnul până la Înălțare. Este o Evanghelie a faptelor Mântuitorului.
Evanghelia după Marcu are 16 capitole. Este cea mai scurtă dintre Evanghelii. El a scris o singură Evanghelie. În introducere, Mântuitorul este prezentat ca Fiu al lui Dumnezeu. În capitolele 1-9 se descrie activitatea lui Iisus în Galileea. În capitolele 10-16 se relatează activitatea Mântuitorului în drum spre Ierusalim și în Iudeea, încheindu-se cu Pătimirile, Moartea, Învierea și Înălțarea Sa la cer.
Surse: Trinitas TV, Lumea Credinte, Crestion Ortodox.
Învățat fiind de apostolul Petru, te-ai făcut apostol al lui Hristos, și ca un soare ai strălucit marginilor, podoaba alexandrinilor ai fost, fericite, căci prin tine Egiptul s-a slobozit din înșelăciune, și ca un stâlp al Bisericii, prin învățătura ta cea evanghelicească pe toți ai luminat. Pentru aceasta luminat cinstind, pomenirea ta prăznuim, de Dumnezeu grăitorule Marcu; roagă pe Dumnezeu cel înduplecat prin tine să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.
Harul Duhului primind dintru înălțime, împletiturile ritorilor le-ai stricat, apostole, și pe toți păgânii vânându-i, vrednicule de laudă Marcu, Stăpânului tău i-ai adus, propovăduind dumnezeiasca Evanghelie.
Sfântul Evanghelist Marcu era de neam evreu, din seminția lui Levi, ucenic al Sfântului Apostol Petru și fiu iubit al aceluia întru Sfântul Duh, pe care îl pomenește în scrisoarea sa, zicând: „Vă sărută pe voi aleasa Biserică din Babilon și Marcu, fiul meu”. Iar fiu era nu după trup, ci după duh, născut prin bunavestire și prin baia Sfântului Botez. Sfântul Marcu a fost numărat în ceata sfinților șaptezeci de apostoli ai lui Hristos, mai întâi cu Sfântul Petru, de care a fost pus și episcop. Ei au călătorit împreună până la Roma, unde a scris Sfânta Evanghelie după rugămintea credincioșilor, pentru că îi rugaseră cei din Roma, care deja crezuseră în Hristos prin Sfântul Pavel, ca să n-o lase nescrisă, așa cum i-a spus Sfântul Petru prin cuvinte.
Deci plecându-se la rugămintea lor, a scris petrecerea lui Hristos pe pământ cu oamenii, dar mai întâi, singur a arătat-o lui Petru. Iar el, văzând-o și citind-o, a încredințat că este adevă-rată și a poruncit tuturor s-o citească și să creadă toate cele scrise într-însa. După aceea a fost trimis Sfântul Marcu de către Sfântul Apostol Petru, mai întâi la Acvileea pentru propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu, după aceea în Egipt, unde întâi a fost episcop în Alexandria și binevestitor al lui Hristos. Apoi toate părțile acelea ca Livia și Pentapoli, fiind în întunericul îndrăcirii idolești, le-a luminat cu lumina - sfintei credințe și le-a adus la Hristos. Și pretutindeni făcând minuni, a împodobit Biserica lui Hristos prin punerea mâinilor pe capul episcopilor și a celorlalți clerici; apoi a învățat pe mulți oameni o viață atât de îmbunătățită, încât și necredincioșii se minunau foarte mult și-l lăudau.
Pentru că povestește Eusebiu, episcopul Cezareei Palestinei, asemenea și Nechifor Xantopol, amândoi scriitori vrednici de credință ai istoriei bisericești, că slăvitul între evrei cu înțelepciunea, adică Filon, care se cunoscuse cu Sfântul Petru în Roma, a fost înștiințat despre creștinii cei ce au fost în Alexandria și în tot Egiptul, de către Sfântul Marcu. Apoi scriind multe cuvinte de laudă, între care și aceasta: „Unii ca aceștia – adică creștinii – bogățiile cele vremelnice și toate averile lor își lasă și nimic dintr-ale lor nu voiesc să aibă pe pământ. Și ori în ce loc sunt, ei au deosebite și cinstite case de rugăciune, în care cu cucernicie și cu curăție își săvârșesc tainele lor. Nici un lucru lumesc nu fac în acelea, decât numai proroceștile citiri acolo se ascultă și cu cântare, după al lor obicei, slăvesc pe Dumnezeu. Unii dintre dânșii ies de prin cetăți și lepădând toate grijile cele lumești petrec în câmpii, în grădini și în pustie, ferindu-se de petrecerea cu toți oamenii, știind că însoțirea cu cei ce nu se potrivesc cu viața, este împiedicare spre fapta bună.
Apoi înfrânarea și omorârea trupului le au ca o temelie, pe care celelalte lucruri bune le zidesc. Nici unul dintre dânșii nu mănâncă, nici nu bea până seara, iar alții până a patra zi nu gustă nimic; alții în tâlcuirile și înțelegerile Scripturii fiind mai iscusiți și cu acea duhovnicească hrană a gândirii de Dumnezeu din dumnezeiasca Scriptură, neputând a se sătura, nu-și aduc aminte până la a șasea zi de hrana cea trupească. Vin nicidecum nu beau, nici nu mănâncă carne și nimic din cele mișcătoare, ci numai pâine și apă, sare și isop. Acestea erau la dânșii desfătările.
Sunt între dânșii și din partea femeiască, care s-au deprins cu o viață ca aceasta, între care multe au îmbătrânit în feciorie, păzind întregimea trupului curat, nu de silă, ci cu bunăvoie și cucernicie. Și în înțelepciunea aceea păzindu-se, nu numai inimile, ci și trupurile își sfințesc, socotind că nu le este lor lucrul cuviincios, ca vasul primit spre sălășluirea înțelepciunii, să slujească îndulcirii patimilor. Și acei care doresc sămânța Cuvântului lui Dumnezeu și patul cel neîntinat și fără de moarte, din care se naște rodul cel ce niciodată nu moare, luând tâlcuirea Sfintei Scripturi de la cei mai bătrâni ai lor, caută în ea duhovnicească înțelegere și tainele cele ascunse, socotind că Scriptură este ca un trup văzut, iar priceperea ca un suflet nevăzut. De dimineață se scoală la doxologia lui Dumnezeu și la rugăciune, la cântare și la ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, fiind îndeosebi femeile; iar alții câte șapte săptămâni petrec în post desăvârșit. Această zi este la dânșii în mare cinste, celelalte praznice ale lor mai înainte gătindu-le, se odihnesc. Preoții și diaconii săvârșesc dumnezeiasca slujbă, iar peste toți aceia este mai întâi șezător un episcop”. Acestea le scrie Filon evreul, despre ucenicii Sfântului Evanghelist Marcu și despre sfintele obiceiuri ale Bisericii lui Dumnezeu, care a fost mai întâi întru Duhul Sfânt și în preda-niile apostolești. Astfel Sfântul Marcu, prin ostenelile sale cele cu multe dureri a lucrat via lui Hristos în părțile Egiptului, având scaunul său în Alexandria, unde s-a și sfârșit prin pătimire.
Iar pentru pătimirea Sfântului Evanghelist Marcu, Sfântul Simeon Metafrast scrie așa: „În acea vreme, când Sfinții Apostoli s-au împărțit prin toată lumea, Sfântul Marcu, prin dumnezeiasca voie, a mers în părțile Egiptului. Însă l-au primit pe el ca pe un evanghelist și păzitor al dumnezeieștilor canoane ale Sfintei Apostoleștii Biserici. Sfântul Marcu mai întâi a propovăduit Evanghelia Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos în tot pământul Egiptului, în Livia, Marmarichia, Amonichia și în Pentapoli. Pentru că toți cei din părțile acelea au fost netăiați împrejur, împietriți la inimă și închinători la idoli, plini de toate necurățiile și slujitori ai duhurilor celor necurate; pentru că prin toate cetățile, satele și la răspântii zideau capiști, idoli și fermecătorii și toată puterea drăcească era în ei. Dar Domnul nostru Iisus Hristos, prin venirea Sa a stricat și a pierdut puterea lor. Deci, dumnezeiescul evanghelist Marcu, fiind în Cirene, cetatea Pentapoliei, propovăduia cereasca învățătură a lui Hristos și făcea minuni mari într-însa. Că pe cei bolnavi îi tămăduia, pe cei leproși îi curăța și duhurile cele necurate și cumplite le îngrozea prin cuvântul dumnezeiesc. Și mulți cu acea apostolească propovăduire și facere de minuni, luminându-se, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos și pe idoli împreună cu capiștile le-au lepădat și sfărâmat și s-au botezat în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”.
Acolo întâi i s-a poruncit lui prin Duhul Sfânt, să se ducă în Alexandria Farului și să semene acolo sămânța cea bună a Cuvântului lui Dumnezeu. Alexandria Farului s-a numit astfel, pentru că era o cetățuie mică ce se numea Faros, în care pe un stâlp foarte înalt se aprindea în toate nopțile foc, pentru cei ce călătoreau pe mare cu corăbiile, cărora acel foc le strălucea ca o rază, arătându-le calea spre liman.
Deci, Sfântul Evanghelist Marcu, ca un viteaz nevoitor, cu osârdie se sârguia să meargă ca spre nevoință acolo și, sărutând pe frați, le-a zis lor: „Domnul meu mi-a spus, să mă duc în cetatea Alexandria”. Atunci frații lui l-au petrecut până la corabie și mâncând cu dânsul pâine, s-au despărțit de el, zicând: „Domnul nostru Iisus Hristos să-ți rânduiască cale bună”. Plecând de acolo Sfântul Marcu, a doua zi a sosit la Alexandria și ieșind din corabie, a mers la un loc anume ce se numea Mendion și, intrând prin porțile cetății, i s-a stricat papucul. Văzând aceasta, apostolul, a zis în sine: „Cu adevărat, bună îmi este mie calea aceasta!”. Apoi, văzând pe cizmar dregând încălțăminte veche, i-a dat papucul său, iar cizmarul, cosându-i papucul, din întâmplare și-a străpuns mâna stângă cu unealta sa și a chemat pe Dumnezeu în ajutor, precum este obiceiul la unele întâmplări ca acestea. Apostolul, auzind numele lui Dumnezeu, s-a bucurat cu duhul și a zis în sine: „Bună a făcut Domnul calea mea!”. Și era dureroasă rană de la mina cizmarului și mulțime de sânge curgea. Iar Sfântul Marcu a scuipat pe pământ și, făcând tină din scuipat, i-a uns rana, zicând: „În numele lui Iisus Hristos, Cel ce este în veci, fii sănătos!”. Și îndată i s-a tămăduit rana și i s-a însănătoșit mâna.
Cizmarul, văzând o putere ca aceea a acelui bărbat, cum și curăță și îmbunătățita lui viață, care se cunoștea din privire, a zis către dânsul: „Rogu-te omule al lui Dumnezeu, vino în casa mea și rămâi o zi la mine, robul tău, ca împreună să mâncăm pâine, deoarece ai făcut acum cu mine milă”. Iar apostolul, bucurându-se, a zis: „Domnul să-ți dea pâinea vieții celei cerești”. Apoi luând omul pe Apostol, l-a dus în casa sa, veselindu-se.
Intrând Sfântul Marcu în casa lui, i-a zis: „Binecuvântarea Domnului să fie aici. Să ne rugăm lui Dumnezeu, fraților”. După rugăciune au stat să mănânce, vorbindu-și cu dragoste; iar cizmarul a zis către sfânt: „Părinte, cine ești tu și de unde este în ține cuvântul acesta atât de puternic?” Răspuns-a Sfântul Marcu: „Eu sunt rob al Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Ți-L voi arăta pe El ție”. Zis-a omul: „Aș fi voit să văd chiar eu pe acel Fiu al lui Dumnezeu”. Și Sfântul Apostol a început a-i binevesti Evanghelia lui Iisus Hristos și a-i arăta din proroci cele ce s-au grăit despre Domnul nostru mai înainte. Zis-a omul: „Eu, Scriptura cea arătată de tine niciodată n-am auzit-o, ci am citit Iliada și Odiseea și câte le socotesc egiptenii”. Deci, Sfântul Marcu Îl propovăduia pe Hristos, și îi arăta lui că înțelepciunea lumii acesteia este nebunie la Dumnezeu. Și a crezut omul cuvintele Sfântului Marcu, văzând semnele și minunile lui și s-a botezat el și toată casa lui, și o mulțime de locuitori din acel loc, iar numele omului aceluia era Anania. Iar după ce a crezut și din zi în zi s-a înmulțit numărul credincioșilor, au auzit oamenii cei mai mari din cetate, că un oarecare galileean a venit la dânșii, și hulește zeii lor și oprește a li se aduce jertfe. Deci, căutau să-l ucidă pe el și-l pândeau să-l prindă.
Sfântul Marcu auzind de sfatul lor, a pus credincioșilor episcop pe Anania și trei preoți: Maleon, Sabin și Kerdon; cum și alți șapte diaconi și pe alți unsprezece clerici pentru slujbă bisericească. Apoi a plecat de acolo la Pentapoli și a petrecut doi ani, unde a întărit pe frații cei ce erau acolo, punându-le în cetățile cele de primprejur episcopi, preoți și clerici și iarăși s-a întors în Alexandria. Aici a aflat pe frații cei ce se înmulțiseră cu darul și în credința Domnului, care și biserică și-au zidit acolo lângă mare, la un loc ce se numea Vucol sau hrănitor de dobitoace. Apoi s-a bucurat foarte mult de aceasta și, plecându-și genunchii, a preamărit pe Dumnezeu, petrecând în acea biserică vreme îndelungată. Iar creștinii s-au înmulțit, batjocorind pe elini, și pe idolii lor îi ocărau.
Înștiințându-se elinii, stăpânitori ai cetății, că Sfântul Marcu a venit în cetatea lor, s-au umplut de pizmă și zavistie, deoarece auzeau despre el că face minuni multe; căci pe bolnavi îi tămăduia, surzilor le dădea auzire și orbilor vedere. Deci îl căutau pe el și negăsindu-l, scrâșneau din dinți și strigau cu mânie în capiștele lor cele necurate și la jertfele lor cele idolești, zicând: „Multă nevoie ne face vrăjitorul și fermecătorul acela!”. Apoi s-a apropiat Prealuminatul praznic al Paștilor și, sosind ziua Duminicii Învierii lui Hristos, în douăzeci și patru ale lunii aprilie, în care și la elini se săvârșea necurata prăznuire a lui Serapid, necuratul lor zeu, Sfântul Evanghelist Marcu tocmai săvârșea în biserică dumnezeiască slujbă. O vreme ca aceea nimerind-o necurații, au năvălit fără de veste cu puterea lor asupra bisericii și prinzind pe sfânt, i-au pus o funie de grumazul lui și-l târau, zicând: „Să ducem pe boul acesta la locul boilor!”. Iar Sfântul Marcu mulțumea lui Hristos Mântuitorul, zicând: „Mulțumesc Ție, Doamne Iisuse Hristoase, că m-ai învrednicit să pătimesc acestea pentru numele Tău!”. Și fiind târât sfântul pe pământ și pe pietre ascuțite, i se rănea trupul de ascuțișul pietrelor, roșindu-se acel drum de sângele lui.
După ce a înserat, necurații elini au aruncat pe Sfântul Apostol Marcu în temniță, până ce se vor sfătui cu ce fel de moarte îl vor pierde. Dar la miezul nopții, ușile fiind încuiate și străjerii dormind înaintea ușilor, s-a făcut cutremur mare, căci îngerul Domnului, pogorându-se din cer, s-a atins de apostol, zicându-i: „Robule al lui Dumnezeu, Marcu, căpetenia sfinților celor din Egipt; iată numele tău este scris în cartea vieții din cer și ești numărat cu Sfinții Apostoli. Pomenirea ta nu va fi uitată în veci, vei fi împreună dănțuitor cu puterile cele de sus, arhanghelii vor primi la cer duhul tău și moaștele tale pe pământ vor fi păzite!”.
Văzând această vedenie, Sfântul Marcu și-a întins mâinile sale în sus zicând: „Mulțumesc Ție, Doamne al meu, Iisuse Hristoase, că nu m-ai lăsat pe mine, ci cu sfinții Tăi m-ai rânduit! Rogu-mă Ție, Stăpâne, primește cu pace sufletul meu și nu mă lipsi de darul Tău”. Acestea zicându-le, Domnul nostru Iisus Hristos a venit la dânsul în chipul acela, când era cu ucenicii Săi, mai înainte de cruce și de îngropare, și a zis către dânsul: „Pace ție, Evanghelistul Meu!”. Iar Sfântul Marcu a răspuns, zicând: „Pace și Ție, Doamne al meu, Iisuse Hristoase!”. Și s-a dus de la dânsul Domnul. Iar după ce s-a făcut ziuă, au mers la temniță o mulțime de cetățeni și scoțând pe sfânt afară, i-au pus iarăși funia de grumajii lui și iarăși îl târau peste pietre ascuțite, zicând: „Să tragem boul la ocolul boilor!”. Iar Sfântul Marcu mulțumea lui Dumnezeu și se ruga zicând: „În mâinile Tale, Doamne, îmi dau duhul meu!”.
Acestea zicând, și-a dat duhul său lui Dumnezeu, iar mulțimea necuraților elini, vrând să ardă trupul sfântului, au făcut foc în locul acela, care, după aceea, s-a numit îngeresc. Apoi îndată, cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos, s-a văzut o negură întunecoasă, pentru că soarele și-a ascuns razele sale și s-a făcut tunet înfricoșător, a căzut cutremur mare și ploaie cumplită, până seara, iar poporul a fugit de frică, lăsând trupul sfântului. Focul s-a stins de ploaie, iar de cutremur au căzut multe ziduri și au ucis pe mulți. Atunci, unii din elini au îndrăznit a zice: „Fericitul zeu Serapid, în ziua să a făcut toate aceste lucruri înfricoșătoare”. Iar oamenii cei binecredincioși mergând, au îngrijit trupul sfântului și l-au dus la locul unde își făcea rugăciunile sale și cântările de psalmi. Apoi l-au pus cu cinste în partea de răsărit, în mormânt de piatră și săvârșeau pomenirea lui cu cucernicie, cinstind pe cel dintâi sfânt al Alexandriei, nimic mai cinstit și mai scump având decât sfintele lui moaște.
Sfântul Evanghelist Marcu, mucenicul lui Hristos, s-a sfârșit în Alexandria Egiptului, în douăzeci și cinci de zile ale lunii aprilie, stăpânind Nero în Roma, iar peste noi împărățind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine cinstea, slava și stăpânirea, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, în veci. Amin.
Cartea în format fizic o găsiți apăsând aici ➡ Viețile Sfinților pe tot anul.
În această lună, în ziua a douăzeci și cincea, pomenirea sfântului apostol și evanghelist Marcu;
Tot în această zi, pomenirea celui între sfinți părintelui nostru Macedonie, patriarhul Constantinopolului;
Tot în această zi, sfânta muceniță Nichi;
Tot în această zi, pomenirea preacuvioșilor opt părinți sihaștri.
În această lună, în ziua a douăzeci și șasea, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Vasile, episcopul Amasiei;
Tot în această zi, sfânta Glafira, cu pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, preacuvioasa Iusta, cu pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, preacuviosul Nestor;
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Rafael, Irina și Nicolae din Insula Lesvos.
Sursă: pravila.ro
Pe Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Apostole și și Evanghelist Marcu roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.
[…] această lună, în ziua a douăzeci și cincea, pomenirea sfântului apostol și evanghelist Marcu;Tot în această zi, pomenirea celui între sfinți părintelui nostru Macedonie, patriarhul […]
[…] a Crucii Sfinte, la Mănăstirea Sfântului Marcu din Ierusalim, ridicată în secolul I de către Evanghelistul Marcu, și reconstruită de mai multe ori, peste ruinele edificiului din secolul al VI-lea. Locul a fost […]