Sfântul Apostol și Arhidiacon Ștefan a fost unul din primii convertiți creștini dintre evreii greci, unul din primii șapte diaconi hirotoniți de Apostoli și primul mucenic al Bisericii Creștine. Este grabnic ajutător în judecarea proceselor nedrepte. Este sărbătorit în calendarul ortodox în data de 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Sfântul Apostol și Arhidiacon Ștefan a fost de neam iudeu și se presupune că a învățat ca și Sfântul Apostol Pavel la școala rabinică a marelui învățat din vremea aceea, Gamaliel.
Sfântul Ștefan era un gânditor adânc și vorbitor îndemânatic, bun psiholog, cu un sentiment religios excepțional de cald și de puternic, însuflețit, sensibil, bun la suflet și delicat cum rar întâlnești la o personalitate oricât de puternică și de complexă ar fi. Ceea ce rostea prin cuvânt, îndeplinea prin faptă.
El l-a cunoscut bine pe Mântuitorul Hristos și e de bună seamă adevărat că școala cea mai înaltă a făcut-o la picioarele lui Iisus Hristos și a continuat la școala apostolilor. Dar ceea ce îl caracteriză cu adevărat cel mai mult era că avea o credință și o râvnă atât de mari pentru lucrarea Domnului Hristos, încât Dumnezeu l-a învrednicit să săvârșească minuni și semne mari în popor.
Zelul lui în predicarea Evangheliei i-l insufla nu numai Duhul Sfânt, dar și faptul că a fost martor al Învierii Domnului, al Înălțării Sale la cer și al Pogorârii Duhului Sfânt. Ca și apostolii, el Îl predica pe Mesia Cel prezis de proroci, pe Hristos Cel înviat din morți. De aceea fariseii și conducătorii poporului evreu nu-l priveau cu ochi buni și "le părea rău că învăța poporul și vestea întru Iisus învierea morților".(Faptele Apostolilor IV, 1-2).
La propunerea Sfinților Apostoli, Sfântul Ștefan arhidiacon, a fost ales în fruntea celor șapte diaconi a fost ales adică primul dintre diaconi. "Ștefan" în grecește înseamnă cunună. Numele acestora era: Ștefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena și Nicolae.
La scurt timp după așezarea lui în slujba aceasta, unii din sinagoga zisă a "libertinilor" și a "cirenenilor" și a alexandrinilor și a celor din Cilicia și din Asia, au început cu Ștefan o controversă. Ea a pornit de la faptul că unii ziceau despre Mântuitorul că este profet, alții că este un înșelător, iar alții că este Fiul lui Dumnezeu. Apărând credința cea adevărată cu privire la Mântuitorul Hristos Care s-a născut din pururea Fecioara Maria, s-a răstignit pentru păcatele întregii omeniri și s-a înălțat la ceruri și stă de-a dreapta Tatălui ceresc, acești iudei s-au hotărât să-l piardă. Sfântul Apostol și Arhidiacon Ștefan fost acuzat fals de blasfemie contra lui Moise și a lui Dumnezeu și dus în fața sinedriului – înaltul tribunal iudeu de judecată - spre a fi judecat.
Iată că, la numai o jumătate de an după sacrilegiul săvârșit față de Domnul nostru Iisus Hristos, procedura se repetă întocmai cu Sfântul Ștefan. S-au găsit desigur și de data aceasta martori mincinoși care să mintă că l-au auzit vorbind blasfemiator la adresa lui Moise, a templului lui Solomon și a lui Dumnezeu. La toate acuzațiile aduse iată-l din nou pe Caiafa întrebând: Adevărate sunt acestea care se spun împotriva ta Ștefane, ce ai de spus? În clipa aceea toți și-au îndreptat privirile spre victimă și Sfântul Evanghelist Luca – martor al evenimentului - inspirat de Duhul Sfânt, ne spune că: "cei ce ședeau în sinedriu au văzut fața lui ca o față de înger".
Sfântul Apostol și Arhidiacon Ștefan rostește o cuvântare lungă în care face o privire asupra poporului evreu, extrăgând din profeți adevărul că Iisus este Mesia cel prezis de ei și iudeii sunt vinovați de uciderea lui. În cuvântarea sa înlătură și anulează toate acuzațiile nedrepte aduse împotriva lui, arătând valoarea Legii și a profețiilor pe care le-a desăvârșit Stăpânul său Hristos. Dar iată că ajunge la punctul culminant al cuvântării sale. Cuvintele sale sunt flăcări vii ce înfierează cu focul adevărului lor inimile fariseilor iudei. "Voi pururea stați împotriva Duhului Sfânt, cum au fost părinții voștri așa sunteți și voi! Pe care dintre proroci nu i-au prigonit părinții voștri? Și au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept ai Cărui vânzători și ucigași v-ați făcut voi acum. Voi care ați primit Legea întru rânduieli de la îngeri și n-ați păzit-o!" (Faptele Apostolilor VII, 51-53).
Atunci cei de față, scrâșnind din dinți, urlând, sfâșiind-și hainele de pe ei, întocmai ca și la condamnarea Mântuitorului, au strigat cât au putut: Să piară de pietre, așa cum se cade hulitorilor… Să piară!… Să piară!
Dar iată o mare minune: Sfântul Apostol și Arhidiacon Ștefan fiind plin de Duh Sfânt și-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu și a zis: "Iată văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu". Ei au început să răcnească, și-au astupat urechile și toți într-un gând s-au năpustit asupra lui. L-au târât afară din cetate, și au început a-l bate cu pietre. Ei și-au dezbrăcat hainele ca să poată lovi mai cu putere și le-au pus la picioarele unui tânăr, numit Saul.
Era obiceiul ca martorii să pună mâna pe capul vinovatului și să spună: sângele acestuia să cadă asupra lor, pentru că el blasfemia numele lui Dumnezeu și ei aruncau cele mai mari pietre.
Alături de credință, inima mucenicului Ștefan a fost o văpaie de dragoste "mai mare decât moartea" pe care n-a putut-o stinge potopul de ură al mai marilor templului. Dimpotrivă, dragostea atotcuprinzătoare și atotbiruitoare, după pilda vieții Domnului (Luca XXIII, 34) – care s-a aprins din dragostea jertfei de pe Golgota – a făcut să rodească în ființa sa fructul iertării dușmanilor, în clipa când își dădea duhul.
În fața sinedriului își manifestă credința prin rugăciune căci, sub loviturile de pietre care veneau cu furie din toate părțile, el se ruga și zicea: "Doamne Iisuse primește duhul meu; și îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta." (Faptele Apostolilor VII, 59-60)
Așa se sfârșise și Mântuitorul lumii care, înainte de a-și da viața pentru mântuirea lumii, chemând pe Tatăl Său din ceruri, îi încredințează sufletul Său zicând: "Părinte, în mâinile Tale încredințez sufletul Meu", iar când Îl batjocoreau și-L chinuiau călăii, se ruga la Tatăl Său să le ierte păcatul pe care-l săvârșeau aceștia: "Părinte Sfinte, iartă-le lor păcatul acesta că nu știu ce fac."
Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea Sfântului Ștefan, căci pe locul unde a fost ucis el se afla un tânăr care se numea Saul, fariseu din Tarsul Ciliciei, care păzea hainele celor care aruncau cu pietre în Ștefan, cel care va deveni din cel mai mare prigonitor al creștinilor, Apostolul Neamurilor. În drumul spre Damasc unde se ducea să prigonească creștinii de acolo, Mântuitorul Hristos se arată lui Saul întrebându-l pentru ce Îl prigonește și atunci are loc momentul transformării inimii lui Saul în "vas curat și cinstit" devenind marele apostol al omenirii, Sfântul Apostol Pavel.
Iată că Mântuitorul a făcut din el stâlpul creștinătății și propovăduitorul neînfricat al lui Hristos Cel înviat din morți. Știm că el însuși și-a săvârșit mucenicia la Roma. Iată taina cea mare, iată cum își apără Domnul Hristos Biserica și pe credincioșii Săi. Unul era răpus de loviturile pietrelor, iar altul se ridică să predice cuvântul Evangheliei cu riscul vieții sale.
Sfânta Tradiție ne spune că în timp ce mulțimea ucidea cu pietre pe Sfântul Ștefan, mai departe pe o ridicătură de pământ, stăteau și priveau dându-i putere de a suferi cu demnitate martiriul, însăși Maica Domnului însoțită de Sfântul Ioan ucenicul cel iubit al Domnului. Aceste cuvinte grăiește Sfânta Tradiție: "O, cât îi era de dulce moartea, Sfântului, celui dintâi mucenic, cu toate că se afla într-acea crudă ucidere cu pietre – căci privea la patimile lui din înălțimile cerești, prea dulcele Iisus – iar din dealurile pământești, prea dulcea Mamă, împreună cu iubitul ucenic."
Pe locul uciderii Sfântului Ștefan vor fi judecate neamurile. Pe locurile acelea vor sta Maica Domnului de-a dreapta și Sfântul Proroc Ioan Botezătorul de-a stânga Fiului lui Dumnezeu. La biserica ridicată în cinstea Sfântului Ștefan pe colina de la capătul Văii Iosafat, vin și se roagă numeroși creștini din toate părțile lumii. În apropierea bisericii se află una din cele șapte porți ale cetății și care poartă numele Sfântului Ștefan indicând astfel poarta prin care a fost scos din cetate și ucis cu pietre.
Sursă: Biserica Sfântul Stefan Călăraș
După martiriu, evreii i-au lăsat trupul Sfântului Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan să zacă pe locul unde fusese ucis, ca să fie mâncat de animale, însă acestea nu s-au atins de el. În a doua noapte, Gamaliel – învățător al Legii pentru Apostolul Pavel și Apostolul Barnaba – împreună cu fiul său, au venit în secret și au dus trupul pe proprietatea lor din Cafarganda unde l-au îngropat. De asemenea, Nicodim, care a murit în timp ce plângea la acest mormânt, a fost îngropat acolo împreună cu nepotul lui Gamaliel și cu Gamaliel însuși după adormirea sa.
După mulți ani, amintirea locului de înmormântare a Sfântului Ștefan s-a pierdut, până în luna decembrie a anului 415, când Gamaliel i-a apărut de trei ori părintelui Lucian (Luchian), preot în Cafarganda și i-a arătat locul de îngropare și toate cele legate de acesta. Astfel se descoperă moaștele Sfântului Diacon Ștefan la Kefar-Gamala, în nordul Ierusalimului. Părintele Lucian a primit binecuvântare de la patriarh ca să dezgroape sfinții din mormintele lor de unde o mireasmă puternică și dulce umplea peștera.
Moaștele Sfântului Ștefan au fost duse de către patriarhul Juvenal și așezate cu cinste într-o biserică în Ierusalim, pe muntele Sion. Mulți bolnavi au fost vindecați de moaștele lui. Celelalte trei moaște au fost puse într-o biserică dintr-o peșteră din partea de sus a unui deal.
Cândva în timpul domniei Împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450), moaștele sale au fost mutate la Constantinopol. Evenimentul este sărbătorit de către Biserica Ortodoxă la data de 2 august.
În anul 460, împărăteasa Eudochia a ridicat o splendidă bazilică în afara Porții Damasc a Ierusalimului, locul unde Sfântul Ștefan suferise martiriul.
În anul 614, sub conducerea lui Khosroes II, persii au invadat Palestina și au distrus toate bisericile, mai puțin pe aceea a Nașterii Domnului. Astfel s-a pierdut urma bazilicilor închinate Sfântului Ștefan.
După cucerirea Constantinopolului de către cruciați în anul 1204, moaștele Sfântului Arhidiacon Ștefan au fost împărțite și au ajuns în diverse locuri. Astfel, capul Sfântului Arhidiacon Ștefan a fost dus la Soissons în Picardia (Franța), iar picioarele sale la Veneția. Brațul drept al Sfântului Arhidiacon Ștefan se păstrează în Rusia, la Serghiev Posad, în Lavra Sfintei Treimi, întemeiată de Sfântul Serghie de Radonej, în anul 1345. De asemenea, moaște ale Sfântului Ștefan se păstrează în bazilica "San Lorenzo fuori le Mura" din Roma, în Italia și la Mănăstirea Constamonitu din Sfântul Munte Athos unde se află palma dreaptă (primită în dar de la împăratului Teodosie cel Mic).
Săpăturile și cercetările arheologice desfășurate între anii 1883-1885 în apropierea Ierusalimului au scos la iveală o biserică de mărime considerabilă, despre care se crede că ar fi bazilica închinată Sfântului Ștefan de către Împărăteasa Eudochia. În anul 1916, călugării catolici salesieni au identificat locul mormântului Sfântului Ștefan, anticul Kefar-Gamala, cu localitatea Bet Gemal din Țara Sfântă, situată la distanță de 30 de km de Ierusalim, loc unde ei au ridicat și o biserică. În 1999, Părintele Andrzej Strus, salesian polonez, a descoperit în apropierea noii biserici, la Khirbet Jiljil, un monument care a fost identificat de către unii cercetători (Fr. Puech, La Revue Biblique, CXIII/1 (2006), pp. 100-126) cu mormântul Sfântului Ștefan.
În anul data de 22 octombrie 2016, moaștele Sfântul Apostol și Arhidiacon Ștefan au fost aduse din Grecia, pentru închinarea credincioșilor cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.
Părticele din moașele Sfântului se găsesc la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Dichiu amândouă din București.
Vă recomandăm să citiți și despre Aducerea moaștelor Sfântului Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan pentru aceasta APĂSAȚI AICI.
Sursă: Biserica Sfântul Ștefan "Cuibul cu barză"
În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfântului Apostol și Arhidiacon Ștefan!
ȘTEFAN – vine din limba greacă veche (Στέφανος, Stephanos), are ca formă în latină (Stephanus) și înseamnă "Coroană de flori", "Ghirlanda", "cunună" (cu care erau încununați învingătorii).
La noi, formele curente au fost și sunt Ștefan și Ștefan(i)a, diminutivate mai ales Fane, Fanel, Fanica, Fanita, Fana, Fanica, iar uneori - sub influenta străina - Fanny. Destul de des se folosesc și diminutivele Ștefănel sau Ștefanița, mai rar Stef(i). Mai recent a apărut și forma feminina Ștefanela (ce pare să fi prins mai bine decât vechea Ștefanida - numele unei mucenițe trecute în calendarul ortodox).
Potrivit datele de la Ministerul Afacerilor Interne, numele Sfântului Ștefan este purtat de aproximativ 356.480 de bărbați și 145.109 femei.
Dintre bărbați, cel mai des întâlnit prenume este Ștefan - 303.544 de persoane.
Mai sunt următoarele derivate: Fane - 517, Fanel/Fănel - 8.276, Fanica/Fănică - 4.814, Istvan/Istvan - 32.738, Stefanel/Ștefănel - 3.507, Stefanus/Ștefănuș - 4, Stefanut/Ștefănuț - 3.080.
Cele mai multe femei care îl au ca patron spiritual pe Sfântul Apostol și Arhidiacon Ștefan poartă prenumele Ștefania - 116.283 de persoane.
Printre femei se întâlnesc și următoarele prenume: Fana - 304; Fanica/Fănica - 8.281, Fanuta/Fănuța - 1.014, Stefana/Ștefana - 19.227.
Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în data de 27 decembrie când este pomenit Sfântul Apostol și Arhidiacon Ștefan.
Sfântul Apostol, Întâiul-mucenic și Arhidiacon Ștefan trebuie zugrăvit în chipul unui tânăr, fără barbă, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice, sau purtând veșmintele diaconești.
Mucenicia Sfântul Ștefan se reprezintă astfel: în centru, Sfântul Mucenic Ștefan este bătut și omorât cu pietre, iar Apostolul Pavel este reprezentat tânăr, fără barbă, cu capul acoperit de o glugă, stând deoparte și păzind hainele ucigașilor.
Sursă: Dionisie din Furna - Erminia picturii bizantine, (pp. 149, 153, 194)
Iar Ștefan, fiind plin de Duh Sfânt și privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu și pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu.
Și a zis: Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!
Iar ei, strigând cu glas mare, și-au astupat urechile și au năvălit asupra lui.
Și scoțându-l afară din cetate, îl băteau cu pietre. Iar martorii și-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul.
Și îl băteau cu pietre pe Ștefan, care se ruga și zicea: Doamne, Iisuse, primește duhul meu!
Și, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Și zicând acestea, a murit.
Faptele Apostolilor 7, 55-60.
Cartea în format fizic ➡ Biblia/Sfânta Scriptura
Sfinte Mare Mucenice al lui Hristos Ștefan, cel ce ai proslăvit pe Dumnezeu întru mădularele tale cele mucenicești, nu ne trece cu vederea pe noi, cei cuprinși de nevoi și ispite; ci te roagă pentru noi Preamilostivului Dumnezeu ca să împace lumea și să depărteze de la noi pe tot vrăjmașul cel pornit asupra noastră, prin mânia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre. Roagă-te, Sfinte al lui Dumnezeu, cu aceeași căldură cu care te-ai rugat pentru ucigașii tăi; roagă-te să depărteze de la noi furia celor fără de Dumnezeu și să ne apere pe noi, poporul Său cel nou ales, ca prin rugăciunile tale fiind mântuiți, să lăudăm bunătatea lui Dumnezeu cea nespusă și pe tine să te mărim în vecii vecilor. Amin.
Pentru a citi Acatistul Sfântului Apostol și Arhidiacon Ștefan APĂSAȚI AICI.
Cu nevoință bună te-ai nevoit, întâiule mucenice al lui Hristos și apostole, și păgânătatea tiranilor ai vădit; căci cu pietre fiind ucis de mâinile celor fărădelege, cunună ai luat din dreapta cea de sus și către Dumnezeu ai glăsuit strigând: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta.
Stăpânul nostru ieri a venit la noi cu trup, iară astăzi sluga Lui a ieșit cu totul din trup; ieri Împăratul nostru S-a născut cu trup, astăzi sluga cu pietre este ucisă; că pentru Dânsul se și sfârșește întâiul mucenic și dumnezeiescul Ștefan.
Domnul nostru Iisus Hristos, după săvârșirea tainei mântuirii noastre, înălțându-se la cer, și pe Sfântul Duh, Care de la Tatăl purcede trimițându-L în limbi de foc, iar Biserica cea dintâi începând a se înmulți, au cârtit elinii împotriva evreilor. Nu acei elini care se închinau idolilor, pe care Sfânta Scriptură îi numește limbi, pentru că acelora, în acea vreme, încă nu li se deschisese ușa credinței și încă nu li se propovăduise cuvântul mântuirii. Că nu îndată după uciderea lui Ștefan au început a se primi păgânii în Biserica celor credincioși, dintre care cel dintâi a fost Cornelie Sutașul. Pe acesta botezându-l Sfântul Petru, nu a plăcut celor ce erau dintre evrei că a intrat între bărbații care nu erau iudei. De acea cârteau asupra lui Petru, până când le-a spus lor despre pânza cea arătată din cer și atunci au tăcut și slăveau pe Dumnezeu, zicând: Că și limbilor le-a dat Dumnezeu pocăință în viață. Deci, nu elinii ei ce erau dintre limbi cârteau asupra evreilor, în vremea Sfântului Ștefan, ci acei care erau dintre evrei și aveau aceeași lege dată de Moise și erau risipiți prin toate țările, precum și Sfântul Apostol Pavel scrie: Celor douăsprezece seminții, care sunt întru risipire, să se bucure. Aceia deprinseseră limba elinească, însă nu și credința și obiceiurile; din care pricină elinii îi numeau pe dânșii, ierusalimiteni.
Astfel zice Sfântul Ioan Gură de Aur: "Elinii socotesc pe cei ce vorbesc elinește, pentru că aceștia fiind evrei, vorbeau elinește". Niște elini ca aceia, care erau risipiți, au făcut cârtire către evreii cei din Ierusalim, că erau trecute cu vederea văduvele lor în slujbele cele de toate zilele, pe de o parte că li se poruncea lucrul cel mai prost, iar pe de alta că nu deopotrivă, ci partea cea mai mică și mai de pe urmă din hrană și din haine se da lor. Atunci cei doisprezece Sfinți Apostoli, adunând toată Biserica din acea vreme, au zis: Nu este cu cuviință nouă a lăsa cuvântul lui Dumnezeu și a sluji meselor. Căutați dar, fraților, dintre voi șapte bărbați mărturisiți, plini de Duh Sfânt și de înțelepciune, pe care îi vom pune pe slujba aceasta, iar noi vom petrece în rugăciuni și în predicarea cuvântului. Și a plăcut cuvântul acesta al Sfinților Apostoli înaintea întregului popor credincios. Astfel, au ales pe Ștefan, bărbat plin de credință și de Duhul Sfânt; pe Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena și pe Nicolae Antiohianul, ale căror nume arată că nu erau din neamul evreilor din Ierusalim, ci din cei ce locuiau prin părțile elinilor, că și numele lor nu sunt evreiești, ci elinești. Precum Ștefan care era rudenie cu Saul, cel chemat mai pe urmă la credință și la apostolie, iar acesta numit în urmă Pavel, era din părțile Ehiliehiei, din cetatea Tarsului. Deci, din elini au ales pentru slujbă pe acești șapte, ca să fie cu plăcere poporului elinesc, care se mâhnea pentru văduvele lor cele trecute cu vederea și așa să se potolească mâhnirea lor și să înceteze cârtirea. Pe aceștia alegându-i, i-au adus înaintea apostolilor, iar ei rugându-se și-au pus mâinile peste dânșii și i-au făcut diaconi. Ștefan, fiind plin de credință și de putere, era cel dintâi dintre dânșii, pentru aceea și arhidiacon a fost numit, făcând semne și minuni mari în popor, pe care nu le pomenește Scriptura, ca și despre Însuși Domnul Hristos, căci dacă s-ar fi scris câte una, pare-mi-se că nici în toată lumea nu ar fi încăput cărțile ce s-ar fi scris.
Însă fără îndoială vom zice că Sfântul Ștefan, fiind asemenea cu apostolii și punându-și mâinile pe bolnavi îi făcea sănătoși. Fiind și bărbat puternic în lucru și în cuvânt, întărea pe credincioși în credință, mustra pe iudeii cei necredincioși, spunându-le din lege și din proroci, că din zavistie și din nedreptate au omorât pe Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel aștepat din veac. Odată, făcându-se întrebare între iudei, farisei și saduchei și între evreii cei ce se numeau elini, despre Domnul nostru Iisus Hristos, unii ziceau că este proroc, iar alții amăgitor și alții că este Fiul lui Dumnezeu. Atunci Sfântul Ștefan, stând la loc înalt, a vestit tuturor pe Iisus Hristos, Domnul nostru, zicând: Bărbați, frați, aflați pentru ce s-au înmulțit răutățile între voi și s-a tulburat tot Ierusalimul; fericit este omul care a crezut în Iisus Hristos, pentru că Acesta este cel Care a plecat cerurile și S-a pogorât pentru păcatele noastre și S-a născut din Sfânta și Preacurată Fecioară Maria, cea aleasă mai înainte de întemeierea lumii. Acesta neputințele noastre le-a luat și bolile noastre a purtat. Pe cei orbi i-a făcut să vadă, pe cei leproși i-a curățit și dracii a izgonit. Ei, auzind acestea, se certau cu dânsul, grăind împotrivă și hulind pe Dumnezeu cel propovăduit, precum scrie în Faptele Apostolilor. Atunci s-a sculat, se zice, un oarecare din sinagogă ce se numea a Libertinilor, a Cirinenilor și a Alexandrinilor, a celor din Cilicia și din Asia, întrebându-se cu Ștefan. Pentru că evreii cei ce trăiau prin laturile cele mai depărtate, prin mijlocul elinilor își aveau în Ierusalim adunările lor deosebite și erau afară de sinagogile cele mari evreiești și o mulțime de sinagogi ale altor limbi - sau evreii care viețuiau între alte neamuri - pentru că evreii din fiecare latură își trimiteau copiii la sinagogă sau la adunarea lor din Ierusalim, ca să învețe legea lui Dumnezeu. Încă și ei, în fiecare an venind la închinăciune la biserica lui Solomon, într-ale lor adunări găzduiau, se adunau și învățau. Acest lucru învederat este, din ceea ce scrie la cap. 11 al Faptelor: În Ierusalim veneau Iudei, bărbați cu bună cuviință dintre toate limbile cele de sub cer. Adică părteni, mideni, elamiteni și ceilalți, evrei ce viețuiau în Pârtia, în Midia, în Elamitia și în celelalte laturi, după cum scrie acolo și care veniseră în Ierusalim la praznic.
Acolo era adunarea cilicienilor, a alexandrenilor și a cirincilor. Iar pentru adunarea libertinilor se povestește că era între evrei un neam deosebit, care își trăgea neamul său din evreii aceia ce au fost odinioară robiți de Pompei al Romei și după aceea li s-au dăruit libertate și se numeau liberi, sau slobozi, așa zice și Sfântul Ioan Gură de Aur: "Libertinii cei ce au fost dăruiți cu libertate de romani, așa se numesc, căci cum erau acolo mulți străini, așa aveau și adunările unde se cuvenea a se citi legea și a face rugăciunile". Deci, aceste adunări ale libertinilor, ale chirinenilor și altele, întrebându-se cu Sfântul Ștefan, nu puteau sta împotriva înțelepciunii și a duhului cu care grăia el. Apoi, Sfântul Ștefan biruia cu cuvântul adevărului în acea vreme trei părți din toată lumea, a Europei, a Asiei și a Africii. Biruia pe Europa, prin libertinii cei veniți din Roma, care este în părțile Europei; biruia Asia, prin cilicienii care erau din Asia; biruia Africa prin cirinei și prin alexandrini, care erau din părțile Africii.
Aceștia, neputând a grăi ceva, împotriva adevărului, care era mai luminos decât soarele, s-au aprins de mânie și, cuprinzându-i zavistia, au invitat pe niște bărbați, care iubeau minciuna, să spună la sinagogă cea mare evreiască, că ar fi auzit pe Ștefan grăind cuvinte de hulă împotriva lui Dumnezeu și a lui Moise. Cu acest fel de vicleșug tulburând poporul, pe bătrâni și pe cărturari, au răpit pe Sfântul Ștefan și l-au dus în adunarea lor înaintea arhiereilor și a toată mulțimea învățătorilor de lege. Apoi au pus înainte și martori mincinoși, zicând: Omul acesta nu încetează a grăi cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfânt și a Legii, că l-am auzit și pe el zicând că Iisus Nazarineanul va risipi locul acesta și va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat nouă Moise (Fapte 6, 11-14).
Sfântul Ștefan stătea în mijlocul acelei adunări ucigașe ca un înger al lui Dumnezeu, strălucind cu lumina dumnezeiescului dar, precum odinioară Moise s-a preamărit cu strălucirea feței lui, și toți cei ce ședeau în adunare, căutând la dânsul, au văzut fața lui ca fața îngerului. Și a zis arhiereul: Oare sunt adevărate cele grăite de martori? Iar Sfântul, deschizându-și gura sa, a început a grăi de la Avraam, care mai întâi a primit făgăduința venirii lui Mesia și le-a spus istoria până la Moise, vestind-o cu toată buna cucernicie și cu cinste, grăind împotriva martorilor celor mincinoși, că nu este hulitor al lui Moise, nici al legii lui Dumnezeu celei date prin Moise, ci mai vârtos adeverind că părinții lor au fost hulitori. Nu au vrut, zice el, părinții noștri să o asculte pe ea, ci au lepădat-o și s-au întors cu inimile lor la Egipt.
După aceasta, surpând acea mărturie mincinoasă că ar fi hulit asupra locului sfânt, a zis: "Solomon i-a zidit Lui biserică (adică lui Mesia) ca și cum ar fi zis: Nu-mi este cu neștiință locul cel sfânt, cel rânduit cu bună voirea lui Dumnezeu, de împăratul Solomon cel înțelept și cu slava Domnului cea arătată în nor sfințit. Cinstesc locașul cel făcut din mâini întru slava lui Dumnezeu, însă mărturisesc că Dumnezeu voiește mai vârtos a petrece în locurile cele nemateriale și nefăcute de mână, adică în sufletele omenești cele curate. Cel Preaînalt nu viețuiește în bisericile cele făcute de mâini, precum zice prorocul: Cerul Îmi este scaun și pământul reazem picioarelor Mele. Ce casă Îmi veți zidi Mie?, grăiește Domnul, sau care este locul odihnei Mele? Nu mâna Mea a făcut acestea toate?".
Apoi, umplându-se de râvna dumnezeiască, precum și Ilie odinioară, a adus cuvânt de mustrare, zicând către dânșii: Voi cei tari la cerbice și netăiați împrejur la inimă și la urechi, voi pururea vă împotriviți Duhului Sfânt, precum părinții voștri așa și voi! Pe cine din proroci n-au izgonit părinții voștri? Și au omorât pe cei ce mai înainte au vestit despre venirea lui Mesia cel așteptat (Fapte 7,47-52).
Aceste cuvinte ale sfântului au pornit spre nespusă mânie pe arhiereu, pe cărturari și pe tot poporul cel înrăutățit al iudeilor, căci, auzind acestea, se iuțeau în inimile lor și scrâșneau cu dinții asupra lui. Însă el nu băga în seamă mânia lor, că era plin de Duhul Sfânt, care îl făcea cu bărbăție și de Dumnezeu vorbitor. Apoi, căutând la cer a văzut slava lui Dumnezeu, pe care mai înainte dorea să o vadă și cu credință neîndoită nădăjduia a o dobândi. Pe aceasta mai înainte de vreme a început a o vedea, ca și cum ar fi ieșit din trup și ar primi răsplătirea. Deci a văzut și pe Iisus Hristos, Stăpânul și Domnul său, ca și cum venea către sine, căci dezlegându-se degrabă de trup, avea să meargă către El, ca unde este Domnul, acolo și sluga lui să fie. Ceea ce a văzut singur, aceea a vestit-o tuturor, strigând cu glas mare: Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu.
El nu a tăinuit ceea ce a văzut, precum este obiceiul sfinților a nu arăta la alții descoperirile ce li se fac de Dumnezeu pentru a lor smerenie. Ci, Sfântul Ștefan a făcut arătată acea preaslăvită descoperire, iar aceasta a făcut-o pentru a întări credincioșii în credință, iar necredincioșii să se rușineze. Încă și pentru a adeveri și pe ceilalți mucenici, ce vor veni după dânsul, că celor ce mor pentru Hristos mucenicește, nu le este în văzduh vreo împiedicare la suirea către înălțime sau vreo încercare; ci calea cea dreaptă, cerul deschis, răsplătirea gata, puitorul de nevoințe așteaptă și singură slava Domnului întâmpina pe mucenic în porțile cerești.
Pentru aceea întâiul mucenic, nefăcând, vestește ceea ce vede, ca și cum ar chema după sine și pe alții, către aceeași cunună mucenicească. Iar iudeii cei zavistnici, care se învățaseră a ucide pe proroci și care îndrăzniseră și asupra Domnului, împlini torul legii și al prorocilor, nu au suferit a auzi cuvintele cele adevărate grăite de Sfântul Ștefan, singuri fiind mincinoși, ci strigând cu glas mare, își astupau urechile și au pornit cu un suflet și-au pus asupra lui mâinile cele ucigașe. Apoi, scoțându-l din cetate - precum mai întâi pe Domnul Cel ce a binevoit a pătimi afară de poartă - au ucis cu pietre pe sluga Domnului cea bună și credincioasă. Martorii cei mincinoși și ucigașii, pentru ca să le fie mai ușor a arunca cu pietre asupra sfântului, s-au dezbrăcat de hainele lor și le-au pus lângă picioarele unui tânăr, numit Saul. Acesta, fiind rudenie și de o seminție cu cel ce se ucidea, mai mult se iuțea asupra lui, râvnind după legea cea veche. Saul era atunci binevoitor pentru uciderea lui Ștefan și cum Sfântul Ioan Gură de Aur grăiește despre aceasta: "Îi părea rău lui Saul că nu are mâini mai multe ca să ucidă cu toate pe Ștefan, dar și așa a aflat că să-l ucidă cu mâini multe, care erau ale martorilor mincinoși, ale căror haine le păzea Saul".
Deci, fiind ucis Sfântul Ștefan în valea lui Iosafat - care este între Eleon și între Ierusalim, lângă pârâul Cedrilor, ce avea mulțime de pietre pe lângă mal - stătea de departe pe o piatră Preacurată Fecioară, cu Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, privind de sus și rugându-se cu sârguință către Domnul și Fiul său ca să-l întărească în răbdare și să primească sufletul lui în mâinile Sale. O! cât îi era de dulce Maicii Domnului moartea Sfântului, întâiului mucenic și Arhidiacon Ștefan, deși era într-acea cumplită ucidere cu pietre; căci privea la pătimirile lui, din înălțimile cele cerești, preadulcele Iisus; iar din dealurile cele pământești, preadulcea Maică, împreună cu iubitul ucenic.
Multă ploaie de pietre zburând asupra lui și cu totul roșindu-se de sângele lui, iar cu trupul slăbind și din legăturile cele firești dezlegându-se, îl durea inima pentru cei ce-l ucideau și mai cu sârguință se rugă pentru ei, decât pentru sine. Căci pentru sine a zis: "Doamne, Iisuse, primește sufletul meu!". Iar pentru ei, plecându-și genunchii și cu glas mare strigând, a zis: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!". Aceasta zicând, a adormit.
Astfel s-a săvârșit bunul nevoitor. Astfel s-a încununat cu niște trandafiri roșii, prin sângerarea de pietre, întâiul mucenic și a mers în cerul pe care l-a văzut deschis, către Domnul și Împăratul slavei, ca să împărățească împreună cu El întru împărăția cea nesfârșită. El fusese ales arhidiacon de Sfinții Apostoli, îndată după Pogorârea Sfântului Duh și a pătimit în același an după Înălțarea Domnului, în ziua de douăzeci și șapte a lunii decembrie, având de la nașterea să mai mult de treizeci de ani. Era frumos la față, dar mai frumos cu sufletul.
Sfântul lui trup a fost aruncat spre mâncarea fiarelor și a păsărilor și a zăcut neîngropat o zi și o noapte. După aceea, în noaptea a doua, Gamaliel, acel slăvit învățător al legii evreiești din Ierusalim, care mai pe urmă a crezut în Hristos împreună cu fiul său, Avelvie, a trimis niște bărbați cinstiți și credincioși și, luând în taină moaștele sfântului, le-a dus într-un sat al său, care era departe de Ierusalim, ca la douăzeci de stadii, ce se chema Cafargamala și acolo le-a îngropat cu cinste, făcând deasupra lui mare plângere. "Căci cine n-ar fi plâns – zice Sfântul Ioan Gură de Aur – văzând pe acel miel blând, ucis cu pietre și zăcând mort".
După mulți ani, binecredincioasa Evdochia, soția împăratului Teodosie cel Mic, venind în Ierusalim, la locul acela unde a fost ucis Sfântul Întâiul Mucenic Ștefan cu pietre și s-a roșit pământul cu cinstitul său sânge, a zidit o biserică preafrumoasă în numele și în cinstea lui Hristos Dumnezeu, a Căruia este slava în veci. Amin.
Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților
În această lună, în ziua a douăzeci și șaptea, pomenirea Sfântului Apostol, întâiul mucenic și arhidiacon Ștefan, unul din cei șapte diaconi;
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teodor Mărturisitorul, fratele lui Teofan poetul;
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Teodor, arhiepiscopul Constantinopolului;
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Luca Triglinu, cel din Muntenia, care cu pace s-a săvârșit.
În această lună, în ziua a douăzeci și opta, pomenirea sfinților douăzeci de mii de mucenici ce au ars în Nicomidia;
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici cei din senatul roman, care n-au fost în biserică și n-au fost arși, ci de felurite chinuri s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ind, care fiind aruncat în mare, s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Gorgonie și Petru, care în mare s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Zinon, care de sabie s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mardonie, care prin foc s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Dorotei, care a fost căpetenie în oștire și de sabie s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Teofil diaconul, care fiind lovit cu pietre, s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Migdonie, care fiind băgat de viu în groapă, s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Glicherie preotul, care de foc s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Domna, căreia i s-a tăiat capul cu sabia și a fost apoi aruncată în foc;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Nicanor, apostolul, care în pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Secund, care de sabie s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Vavila, care cu pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Simeon (Simon) "al pietrei", Izvorâtorul de mir, ctitorul Mănăstirii Simonopetra (Simonos-Petras) din Muntele Athos, care cu pace s-a săvârșit.
Pe Sfântul Apostol și Arhidiacon Ștefan să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Apostole Ștefan roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.
Sursă: pravila.ro, facebook.
