Sfântul Apostol Onisim, a fost ucenicul Sfântului Apostol Pavel fiind unul dintre cei 70 de apostoli ai Domnului. A ajuns episcop al Efesului și a suferit moarte martirică în timpul domniei împăratului Traian. Este serbat în calendarul ortodox în data de 15 februarie.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Sfântul Apostol Onisim în tinerețe a fost rob al lui Filimon, un creștin din orașul Colose. În urma unei greșeli pe care a făcut-o față de stăpânul său a fugit la Roma, unde a fost întemnițat alături de Sfântul Apostol Pavel.
În închisoare Sfântul Apostol Onisim îi slujește ca un fiu Sfântului Apostol Pavel, de la care primește învățătura creștină și apoi este botezat.
Marele Apostol îl informează personal pe Filimon scriindu-i o scrisoare plină de dragoste în care îi cere să îl ierte pe sclavul rătăcitor și să îl accepte ca pe un frate. Deoarece Sfântul Apostol Pavel a fost cel care îl adusese mai înainte pe Filimon la dreapta credință, a mijlocit împăcarea între acesta și Onisim. În acest sens, ne stă mărturie epistolă sa către Filimon, care constituie cea mai scurtă carte cuprinsă în Sfânta Scriptură. Sfântul Apostol Pavel îl trimite chiar pe Onisim cu această scrisoare, lipsindu-se astfel de ajutorul lui de care avea atâta trebuință. Aceste lucruri, relatate de Epistolă către Filimon a Sfântului Apostol Pavel par să se fi întâmplat către sfârșitul primei captivități a Sfântului Apostol Pavel la Roma, adică în jurul anului 63.
De la "Apostolul neamurilor", a auzit Onisim Evanghelia mântuirii, și tot de la el, a primit Sfântul Botez.
Textul biblic este o apologie duhovnicească prin care marele Pavel își disculpă ucenicul, cerând clemență pentru dânsul "în numele lui Iisus Hristos". Pentru că și Filimon era creștin, cuvintele Apostolului Pavel trec dincolo de obișnuitele formalisme, dobândind o evidentă notă personală. Dragostea părintelui duhovnicesc străbate dincolo de lanțurile captivității romane, transformându-se în rugăciune stăruitoare pentru cel care mai înainte fusese, la fel ca dânsul, rob.
Iată ce îi scrie Sfântul Apostol Pavel lui Filimon: "Te rog pe tine pentru fiul meu, pe care l-am născut fiind în lanțuri, Onisim, cel ce altădată nu-ți era de folos, dar acum și ție și mie de folos. Pe acesta ți l-am trimis, pe el însuși, adică inima mea, primește-l. Eu voiam să-l țin la mine ca, în locul tău, să-mi slujească mie, care sunt în lanțuri pentru Evanghelie, dar n-am voit să fac nimic fără încuviințarea ta, ca fapta ta cea bună să nu fie ca de silă, ci de bunăvoie. Căci poate pentru aceea a fost despărțit de ține câtva timp, ca veșnic să fie al tău, dar nu ca rob, ci mai presus de rob, ca un frate iubit, mai ales pentru mine, dar cu atât mai vârtos pentru ține, și după trup, și în Domnul. Deci, dacă mă socotești părtaș cu ține, primește-l pe el că pe mine" (Filimon 10-17). În urma acestei epistole, Filimon l-a primit pe Onisim ca pe un frate, eliberându-l de robie.
După ce Sfântul Filimon primește scrisoarea, nu numai că îl iartă pe Onisim, ci chiar îl trimite înapoi la Roma la Apostolul Pavel. Sfântul Onisim îi slujește pe apostoli până la moartea acestora. După moartea sfinților apostoli, el propovăduiește Evanghelia în regiuni din Spania, Carpetania, Colose și Patras. La bătrânețe, Onisim ocupă scaunul episcopal din Efes, urmându-i Sfântului Apostol Timotei. Când Sfântul Ignatie Teoforul este arestat că să fie dus la Roma pentru execuție (anul 107), episcopul Onisim împreună cu un grup de creștini vine să se întâlnească cu el, așa cum Sfântul Ignatie menționează în Epistola către Efeseni (a nu se confunda cu Epistola către Efeseni scrisă de Sfântul Apostol Pavel) scrisă de el însuși.
În anul 109, în vremea împăratului Traian (98-117), bătrânul episcop Onisim a fost prins spre a fi judecat pentru credința în Iisus Hristos și dus la Roma înaintea eparhului Tertul, care l-a trimis la Puteoli (azi Pozzuoli, lângă Napoli). În pofida chinurilor la care a fost supus, Sfântul Onisim nu a renunțat la credința în Hristos și a fost ucis în același an din porunca lui Tertul.
Dintr-un rob hoinar, Onisim ajunge laudă a creștinilor. Același har dumnezeiesc care schimbă oameni și vieți ne este dat tuturor celor care mărturisim, credem și cerem această Domnului Hristos.
Sfântul Apostol Onisim și Filimon sunt prăznuiți împreună (cu Arhip și Apfia), ucenici ai sfântului Pavel, în ziua de 22 noiembrie.
Surse: Creștin Ortodox, Trinitas TV, Orthodoxwiki, CalendarulOrtodox.
După martiriul Sfântul Apostol Onisim o femeie creștină dintr-o familie aristocratică romană ia trupul sfântului și îl așează într-o raclă din argint.
În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfântului Apostol Onisim!
ONISIM - acest nume derivă din greaca veche "Onínēmi (ὀνίνημι) ónēsis (ὄνησις) Onḗsimos (Ὀνήσιμος)", adică "cel care aduce noroc, aduce beneficii, aduce profit, util, avantaj, prosperitate".
Onesimos (Greacă), Onésime (Franceză) Anisim, Onisim(Rusă)
Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în data de 15 februarie când este pomenit Sfântul Apostol Onisim.
Dionisie din Furna, în Erminia sa nu menționează cum trebuie zugrăvit Sfântul Apostol Onisim, amintind doar de faptul că a fost ucenic al Sfântului Apostol Pavel și de moartea sa mucenicească.
Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma - Erminia Picturii Bizantine, p. 197.
Epistola către Filimon a Sfântului Apostol Pavel și implicit rolul Sfântului Apostol Onisim au prezentat un deosebit interes pentru teologii bibliști. Poziția textului în exegeza biblică modernă aduce numeroase și interesante interpretări, în special cu privire la poziția creștinismului în context social. "Această Epistolă către Filimon este cea mai scurtă din corpusul paulin și cu toate acestea cuprinde o învățătură cu mult mai mare, dat fiind faptul că pornește de la Apostolul cel întemnițat și tratează o problemă de maxim interes social în lumea veche în care trăia, relația dintre un sclav și stăpânul său. Pentru a înțelege epistola, trebuie descifrată mai întâi povestea din spatele ei. Prin aceasta se definește relația creștinismului cu aspectele sociale și economice ale timpului" (Joseph A. Fitzmyer, The Letter to Philemon, p. 7).
Paradigma teologiei sociale pauline se prezintă ca paradox pentru societatea romană sclavagistă: Onisim, care mai înainte fusese sclav, devine "frate în Hristos" pentru cel ce mai înainte îi fusese stăpân. Aceasta devine posibilă numai înlăuntrul Bisericii, unde suntem "fiecare mădulare în parte". Tot în acest sens, se știe că apelativul de "frate" era o formă de identificare a creștinilor în Biserica primară. Apostolul îl completează cu atributul de "preaiubit", inspirat de "dragostea care le unește și marchează la modul superlativ primirea lui Onisim, drept chintesență a vieții creștine generate prin Evanghelie, în general, și descrisă la începutul epistolei, în special" (Jean-François Collange, L'épître de Saint Paul à Philémon, Geneve, p. 63).
Cartea în format fizic ➡ Biblia/Sfânta Scriptura
Apostole Sfinte Onisim, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.
Fiind luminat, Apostole Onisim, cu Dumnezeiescul și Strălucitul har al Mântuitorului, izbăvește sufletul meu cel întunecat, rugând pe Hristos, Iubitorul de oameni Dumnezeu, fericite.
Dumnezeiesc lucrător de cele sfinte te-ai arătat, preafericite și cu Dumnezeiescul Duh cu adevărat strălucind, pretutindeni ai alergat, vestind pe Hristos cu evlavie, de Dumnezeu fericite.
Pe Mielușelul și Păstorul și Izbăvitorul văzându-L Înălțat pe Cruce, Mielușeaua se văita vărsând lacrimi și striga cu amar: lumea se bucură luând mântuire, dar inima mea arde văzând Răstignirea Ta, pe care o rabzi din milostivirea milei, Îndelung Răbdătorule, Doamne;
Cel Ce ești Adâncul milei și Izvorul Cel Nedeșertat, milostivește-Te și dăruiește iertare de greșeli, celor ce cu credință laudă precum se cuvine Dumnezeieștile Tale Patimi.
Amin!
Apostole Sfinte Onisim, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.
Ca o rază ai ieșit, luminând lumii, fericite, luminat fiind de razele Apostolului Pavel, soarele cel preastrălucitor, care a luminat lumea. Pentru aceasta, toți te cinstim, Sfinte Apostole Onisim.
În Colose, cetatea Frigiei, trăia un bărbat vestit și cu dregătorie, anume Filimon. Acesta a crezut în Hristos și s-a învrednicit mai pe urmă de treapta episcopiei, apoi s-a numărat și în ceata celor 70 sfinți apostoli. La Filimon, mai înainte de apostolia lui, se afla un rob, anume Onisim. Acesta, greșind stăpânului său și temându-se de pedeapsă, a fugit de la dânsul și s-a dus la Roma, unde, aflând pe Sfântul Apostol Pavel în legături, a auzit de la dânsul sfânta propovăduire și, învățând sfânta credință în Domnul nostru Iisus Hristos, a fost botezat de Apostolul Pavel, căruia acum îi slujea în Roma, împreună cu sfântul Tihic și îi era lui de trebuință în acea slujbă. Apoi Sfântul Apostol Pavel, trimițând pe Sfântul Tihic cu scrisoarea sa la coloseni, a trimis pe dânsul și pe acest Sfânt Onisim, precum scrie la sfârșitul epistolei: "Pe toate cele despre mine le va spune vouă Tihic, iubitul frate, credinciosul slujitor și împreună ajutător întru Domnul, pe care l-am trimis la voi că să cunoască cele despre voi și să vă spună toate cele de aici".
Aceasta a scris-o apostolul prin Tihic. Iar prin Onisim a scris o deosebită scrisoare către Filimon, stăpânul lui, rugându-l să-l ierte pe Onisim pentru greșeala lui și să-l primească nu ca rob, ci ca pe un frate iubit și ca pe însuși Pavel. Apostolul Pavel numește în scrisoarea sa pe Onisim fiu al său: "Rogu-mă ție, pentru fiul meu Onisim, pe care l-am născut fiind eu legat și care odată era ție netrebnic, iar acum ne este și mie și ție de folos; pe el l-am trimis la tine, iar tu să-l primești ca pe inima mea". Deci, Filimon a făcut aceasta cu bucurie, căci nu numai că l-a primit cu dragoste pe Onisim, ci i-a dăruit libertate și l-a trimis iarăși la Roma, la Sfântul Apostol Pavel, ca să-i slujească acolo, pentru că-l dorea apostolul Pavel, precum scrie în scrisoarea aceea: "Am voit ca să-l țin la mine pe Onisim să-mi slujească mie în locul tău, fiind în legăturile bunei vestiri, dar fără a ta voie nimic n-am voit să fac, ca astfel nu de nevoie să fie binele tău, ci de voie".
Sfântul Apostol Onisim a stat în Roma, slujind sfinților apostoli, până la sfârșitul lor. Apoi a fost pus de dânșii episcop pentru bunăvestirea cuvântului, iar după sfârșitul lor, ieșind din Roma, a străbătut multe cetăți și țări propovăduind pe Hristos în Spania, Carpetania, Colose, Patra. Apoi a luat scaunul în Efes, după Sfântul Timotei și după Sfântul Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu.
Episcopia lui din Efes este însemnată prin scrisoarea Sfântului Ignatie de Dumnezeu purtătorul, pe care o scrie din Smirna către efeseni, când l-a întâmpinat Sfântul Onisim pe cale, cu câțiva efeseni, fiind dus din Antiohia la Roma, pentru mâncarea fiarelor. Sfântul Ignatie scrie către efeseni astfel: "În numele lui Dumnezeu am primit pe toți, pentru Onisim, episcopul vostru, care este nespus în dragoste, pe care îl rog întru Iisus Hristos să vă iubească, iar pe voi vă rog să-i fiți lui asemenea, căci binecuvântat este cel ce v-a învrednicit a avea un episcop ca acesta". Și iarăși, scriind de acolo la antiohienii săi, zice: "Închină-se vouă Onisim, păstorul Efesului". De acestea este încredințat că, Sfântul Onisim, după înconjurarea a multe țări și cetăți, fiind bătrân, a rămas în Efes, păscând acolo Biserica lui Dumnezeu câtăva vreme.
După aceea a fost prins de necredincioși și de acolo l-au dus la Roma, pe vremea împărăției lui Traian, unde l-au dus înaintea lui Tertil eparhul, spre cercetare. Tertil, eparhul, l-a întrebat: "Cine ești tu?". Onisim a răspuns: "Sunt creștin". Eparhul a zis: "Din ce orânduiala ești?". Onisim a răspuns: "Am fost oarecând robul unui bărbat, iar acum sunt rob credincios al bunului Stăpân Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos". Zis-a eparhul: "Care a fost pricina mutării tale la alt stăpân?". Răspuns-a Onisim: "Cunoștința Adevărului și uriciunea închinării la idoli". Zis-a eparhul: "Cu cât preț te-ai vândut Stăpânului celui nou?". Iar Onisim zise: "Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, cu cinstitul Său sânge răscumpărîndu-mă din pierzare, m-a mutat la nestricăciune, precum este scris în Scripturile noastre: nu cu argint sau cu aur stricăcios v-ați izbăvit de viața voastră cea deșartă, ce era de la părinți, ci cu cinstitul sânge, ca al unui miel fără de prihană și preacurat al lui Hristos".
Eparhul l-a întrebat: "Care este viața deșartă după scripturile voastre? Spune-ne nouă!". Zis-a Onisim: "Deșartă viață este: desfrânarea cea fără de lege, care pentru puțină dulceață trupească gătește veșnicul foc celor pătimași și iubitori de păcate; iubirea de argint, pentru care aproapele este năpăstuit; farmecele, care sunt rădăcina a toată asuprirea și vânarea; mândria ce se arată prin înălțarea minții asupra altora; zavistia, care pe Cain și pe alți mulți i-a învățat uciderea de frate; grăirea cea rea și limba cea neînfrânată care ca un nor întinde asupra tuturor luarea în râs; fățărnicia și minciuna, vrăjmășia adevărului și prietenia diavolului, prin care și pe Eva a împiedicat-o cel rău; mânia, aflătoarea blestemului, îndemnătoarea războiului și tatăl uciderii; beția care locuiește cu neînfrânarea și este soră și născătoare celei necurate vorbe, străină de gândul cel bun și fără de chip cu obiceiul și cu cuvântul". Acestea toate ce s-au zis, sunt viața cea deșartă.
După acestea toate pentru o viață ca aceasta deșartă este izvor și maică slujba idolilor cea făcută de voi. Pentru că aceea este temelia desfrânării, învățătoarea neștiinței de Dumnezeu, orbirea minții, rînduitoarea gândirii celei rele, străină de cinste, ce se luptă împotriva Domnului și care se sârguiește să strice hotarul adevăratei cinstiri de Dumnezeu; povățuitoarea morții, slujitoarea năravului, hrana celor răi, împotrivitoarea faptelor bune, prigonitoarea de nestricăciune, propovăduitoarea legii voastre cea pierzătoare, prietena vărsării de sânge, domnul uriciunii, ce vânează pe cei proști, prin neștiința de Dumnezeu, mijlocitoarea de întuneric, cea străină de darul cel luminos, care leagă pe slujitorii săi cu lanțurile lucrurilor celor necinstite. Hulitoarea ce învață slava deșartă, care și pe cei bătrâni îi umple de necinste, poruncindu-le să joace la glasul trâmbitelor jertfelor, care pierde curăția fecioriei, cu fier și cu sabie, amestecând praznicele sale și prin vărsarea sângelui de dobitoace își arată necurățiile sale cele fără de rușine; care golește trupurile bărbaților prin mijlocul cetății și le arată la femei. Ceea ce tainele sale le săvârșește prin ucideri și desfrânări și ca pe o corabie înviforează mințile omenești, prin chipuri idolești. Se jertfește boul, tot pentru un bou, ca zeu; jertfește oile, tot pentru o oaie, ca zeiță. Pe om îl ucide, pentru jertfa omului celui cioplit în piatră sau lemn și în loc de sănătate face ucidere, aducând la cele neînsuflețite pe cele însuflețite, ca jertfă. Dar de ce grăiesc multe? Căci și usturoiului îi dă cinste dumnezeiască, ca în mai mare orbire și neștiință să pogoare pe oameni în iad.
Văzând o viață ca aceasta deșartă, a închinării la idoli care este întru voi, dar descoperită de Sfintele Scripturi, am fugit de la dânsa ca de o mare ce se învăluiește și am alergat la limanul cel bun și către viața cea legiuită și cuvioasă, a Unuia adevăratului Dumnezeu și spre dragostea aproapelui. Și pe tine te sfătuiesc, o! Tertile, ca împlinind legea dragostei, adică să-l iubești pe aproapele ca pe tine însuți, și tu, precum și eu, cunoscând adevărul, să lași deșertăciunea cea vremelnică, căci toate din lumea aceasta trec ca visul și că umbra. Deci degrabă să te apropii de Dumnezeu, Ziditorul tuturor și să te mântuiești, venind întru înțelegerea cea adevărată. Pentru că nu se bucură Dumnezeu de moartea celor ce l-au mâniat pe El, ci se veselește de întoarcerea și de pocăința lor, iar păcatele lor cele trecute le iartă". Zis-a Tertil eparhul: "Tu nu numai singur nu vrei a te închina zeilor, netemându-te de munci, ci și pe noi voiești să ne aduci la a ta rătăcire?". Grăit-a sfântul: "Muncile tale nu pot să mă înfricoșeze, chiar dacă ar fi oricât de cumplite, pentru că, mântuindu-mă prin așteptarea bunătăților ce vor să fie și întărindu-mă cu puterea Hristosului meu, cu înlesnire voi suferi toate cele puse de tine asupra mea".
Atunci, eparhul a poruncit ca pe Sfântul Onisim să-l arunce în temnița cea mai întunecată și mai înfricoșătoare, în care fiind duș a petrecut 18 zile ca în raiul cel luminos și în locul cel răcoros, veselindu-se întru Domnul Dumnezeul său. Deci se adunau la dânsul credincioși, care îi fericeau pătimirea lui și cu cuvintele lor îl întăreau spre nevoință. Iar pe cei erau necredincioși, propovăduindu-le sfântul cuvântul lui Dumnezeu, îi povățuia la calea cunoștinței adevărului.
Dar după 18 zile, eparhul, arătându-se a fi milostiv, nu l-a condamnat la moarte, ci l-a izgonit din cetate și l-a trimis la Putiol, în surghiun. Dar Sfântul Onisim și acolo nu înceta a propovădui Evanghelia lui Hristos și a povățui pe mulți la viața veșnică. Înștiințându-se de aceasta Tertil, iarăși l-a prins și, legat, l-a adus înaintea judecății sale. Dar, întrebându-l și aflându-l neplecat în credință, a poruncit ca, întinzându-l, patru oameni să-l bată cu toiege, fără de cruțare. După aceea, bătându-l mult, cu nemilostivire, i-au sfărâmat foarte rău fluierele picioarelor și alte oase. Apoi, tăind capul Sfântului Onisim, a murit. Iar oarecare femeie de neam împărătesc, fiind creștină, l-a luat și a pus sfântul său trup în raclă de argint și săvârșea pomenirea mucenicului, câștigându-și ei, prin rugăciunile lui, pomenire de la Domnul, întru cereasca Împărăție. Pe aceasta, și nouă să ne fie a o câștiga întru Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia se cuvine slavă în veci. Amin.
Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților
În această lună, ziua a cincisprezecea, pomenirea sfântului apostol Onisim, ucenicul sfântului apostol Pavel;
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Maior, care, bătut fiind, s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea părintelui nostru Eusebiu.
În această lună, ziua a șaisprezecea, pomenirea sfinților mucenici: Pamfil, Valent, Pavel, Seleuc, Porfiriu, Iulian, Teodul, Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil și Daniil;
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici cei din Martiropole, și a preacuviosului Maruta, cel ce a făcut cetatea pe numele mucenicilor;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Flavian;
Tot în această zi, pomenirea celui între sfinți părintelui nostru Flavian, patriarhul Constantinopolului;
Tot în această zi, pomenirea sfântului cuvios și mucenic Romano cel din Carpenisia, care mărturisind în Constantinopol, la anul 1694, prin sabie s-a săvârșit.
Pe Sfântul Apostol Onisim să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Apostole Onisim roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.
Sursă: pravila.ro, facebook.
