† Sfântul Ambrozie de la Optina
(10 octombrie)

Trimte prietenilor tăi

Sfântul Ambrozie de la Optina a avut o dragoste nemărginită de oameni pentru care a primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii cu ajutorul căruia a mângâiat și a vindecat inimile tuturor celor care l-au întâlnit. Impresionat de darurile duhovnicești ale Părintelui Ambrozie, Dostoievski va scrie mai târziu opera "Frații Karamazov". Este serbat în calendarul ortodox de trei ori: în data de 10 octombrie, când se pomenește adormirea sa; pe 11 octombrie (pomenirea Sfinților de la Optina) și 27 iunie (aflarea moaștelor sale).

Viața pe scurt - Sfântul Ambrozie de la Optina (sinaxar)

Sfântul Ambrozie de la Optina 10 octombrie

Sfântul Ambrozie de la Optina, pe numele său de mirean Alexandr Mihailovici Grenkov, s-a născut la 23 noiembrie 1812, într-o familie de credincioși din regiunea Tambov. După școala primară începe să studieze la seminarul din Tambov. În anul 1835, pe când se afla la seminar, Alexandr Mihailovici se îmbolnăvește foarte grav, aflându-se în fața morții, fără putere de împotrivire și această împrejurare i-a hotărât calea vieții. Bătrânul Ambrozie mărturisește: "Am făgăduit Domnului că dacă mă va face sănătos și mă va ridica din patul de boală, voi merge la mănăstire negreșit". Se însănătoșește în chip miraculos dar hotărârea de a merge la mănăstire îl înfricoșează prin marea îndatorire înaintea lui Dumnezeu și a omului, pe care se pregătea să o primească, și îl speria ruptura de partea mai luminoasă a vieții din lume. A început în sufletul lui o luptă cumplită între hotărârea luată și șovăielile fără de voie.

Intrarea în mănăstire a Sfântul Ambrozie de la Optina

La terminarea studiilor s-a întors în satul natal unde a lucrat ca profesor. Dar chemarea Domnului veni în chip minunat; într-o zi plimbându-se prin pădure auzi în mod clar: "Dă slava lui Dumnezeu, ține-te aproape de Dumnezeu". Această chemare Dumnezeiască îl determină să-și învingă nehotărârea și cerând sfat duhovnicesc unui pustnic cunoscut pentru învățăturile sale, Părintele Ilarion, primește binecuvântarea și îndemnul să meargă la Mănăstirea Optina. În 1839 Alexandr a intrat ca frate în Mănăstirea Optina unde a fost primit de starețul Leonid. A fost tuns în monahism în anul 1842, primind numele Ambrozie, în cinstea Sfântului Ambrozie al Milanului. Trei ani mai târziu, în 1845, a fost hirotonit ieromonah (preot călugăr), însă nu avea să slujească pentru multă vreme la altar, datorită unei boli chinuitoare care îi va șubrezi sănătatea pentru tot restul vieții. Sub harul rugăciunii neîncetate, perspicacitatea naturală a părintelui Sfântul Ambrozie de la Optina se transformă în clarviziune, acest dar deosebit datorită căruia va deveni unul dintre cei mai sporiți duhovnici ai vremii sale.

Cu inima deschisă, părintele iubea fără limite pe fiecare om care se găsea în prezența lui până la a se uita pe sine. Această uitare de sine caracteriza modul de viață al Sfântul Ambrozie de la Optina. El spunea: "Toată viața mea am reparat acoperișurile celorlalți, iar al meu a rămas găurit". Nici un defect omenesc și nici un păcat nu erau o piedică pentru dragostea părintelui - înainte de a judeca el iubea și compătimea. Astfel, cei bolnavi cu sufletul se apropiau de el fără frică, cu încredere și nădejde. Sfântul Ambrozie căuta mai întâi să ușureze sufletele oamenilor înainte de a-i îndruma pe calea credinței. Către anii din urmă ai vieții sale Părintele spunea adeseori: "La începutul duhovniciei mele eram sever, dar acum nu mai sunt așa; oamenii au atâtea dureri, atâtea dureri!" Deși se arăta bun față de toți, Sfântul Ambrozie de la Optina manifesta mai multă dragoste față de persoanele dezagreabile, dificil de suportat, către păcătoșii cei mai înrădăcinați în rele și către cei disprețuiți de oameni; niciodată nu s-a descurajat în fața mulțimii păcatelor oamenilor, niciodată nu a spus: "Nu pot face nimic".

Spiritul său de părinte îmbrățișa întreaga viață interioară și exterioară a celui cu care se întreținea; de aceea putea să ghideze cu siguranță voia oamenilor, acordând-o pe aceasta cu voia lui Dumnezeu. Destinele oamenilor îi erau descoperite; se poate spune că el participa la sfatul Dumnezeiesc pentru fiecare persoană. Cei care îl cunoșteau bine pe stareț știau din experiență că ceea ce le spunea părintele lor duhovnicesc trebuia urmat întocmai, fără a-l contrazice vreodată. Chiar Sfântul Ambrozie de la Optina spunea adesea: "Nu stați la discuții cu mine. Altfel aș putea să vă cedez, pentru că sunt slab, și atunci va fi întotdeauna în dauna voastră".

Ce a atras întotdeauna inima oamenilor către Sfântul Ambrozie de la Optina?

Sfântul Ambrozie de la Optina 10 octombrie

Darurile lui era atât de mari, încât sute de oameni se adunau zilnic la coliba lui smerită din mijlocul Rusiei. Printre aceștia erau scriitorii Dostoievski, Tolstoi, Leontiev și Soloviev. Dostoievski a fost atât de impresionat de pelerinajul său la Optina și la Bătrânul Ambrozie, încât a scris ultimul și cel mai mare roman al său - Frații Karamazov - cu scopul vădit de a reprezenta chipul duhovnicesc al Mănăstirii Optina și pe Bătrânul Ambrozie.

Este limpede pentru toți că marea putere a harului Lui Dumnezeu odihnea peste bătrânul Ambrozie, umplându-i inima de bucurie și dragoste neobosită, și mintea de înțelepciune și vedere duhovnicească. Era creștin înțelept cu adevărat, în stare să lămurească tainele cele mai mari și dureroase ale vieții, să povățuiască omul să iasă din încurcăturile sufletești și materiale cele mai grele, și aparent fără cale de ieșire. De-a lungul celor 30 de ani de bătrânețe duhovnicească, Bătrânul a fost ca o "mamă" prevăzătoare și iubitoare pentru oamenii în suferință. Sute de oameni, de cele mai felurite profesiuni și ranguri veneau la el în fiecare zi, fiecare având tulburarea, întrebarea ori durerea sa. Nimeni nu era alungat, nimeni nu pleca fără să primească dragostea lui, nimeni nu pleca neliniștit ori nemângâiat. Cu toții se simțeau ca niște copii în fața unui părinte cu experiență, blând și înțelept. Sufletul său era de o cuprindere și o bogăție foarte mare. Sfântul Ambrozie de la Optina a îmbinat în lăuntrul său credința vie, viața lucrătoare, severitatea cu blândețea, asprimea cu un simț al umorului, neîmprăștierea duhului cu vorbirea cu oamenii, mărinimia, simplitatea, cunoștințe teoretice nemăsurate și experiența de viață - o viață în întregime împreună cu Dumnezeu îmbinată cu aspectul lucrător.

Sfântul Ambrozie de la Optina 10 octombrie

Bătrânul Ambrozie era înțelept, dar înțelepciunea sa nu era simplă învățătură după carte sau erudiție teologică, ci era o mare experiență a minții și a inimii, sensibilitate față de cea mai adâncă suferință creștină și putința de a folosi această experiență și de a o împărtăși oamenilor potrivit împrejurărilor specifice. Înțelepciunea Părintelui Ambrozie era atât de mare, bunătatea inimii și căldura simțămintelor erau atât de mari, era în stare să înțeleagă atât de bine pe fiecare om și să se apropie de rănile sale sufletești, că nu numai oamenii cei simpli care se adunau întotdeauna în jurul mănăstirilor și al bătrânilor, ci chiar și cei știutori de carte - care erau adesea prea slabi în credință, lași, cârtitori, iubitori de sine, nerăbdători, istoviți de îndoieli și uneori chiar dușmănoși fată de biserică și de toate lucrurile bisericii, toți aceștia îl cercetau, îl prețuiau și erau atrași de el, ca să se poată încălzi la inima lui cea blândă, iubitoare și ca să primească de la el înțelepciunea creștină. Iar ei se încălzeau și învățau cu adevărat.

Trecerea la cele veșnice a Sfântul Ambrozie de la Optina

Sfântul Ambrozie de la Optina 10 octombrie

La 10 octombrie 1891 viața pământească a Părintelui Ambrozie a luat sfârșit. Sufletul lui sfânt a plecat într-o altă lume pentru a sta înaintea tronului Dumnezeului Preaînalt, în strălucirea dragostei aceleia, cu care era atât de îndestulat pe pământ.

Surse: Creștin Ortodox, orthodoxwiki, Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului.

Floare 02 Bun

Minunile Sfântului Ambrozie de la Optina

Sfântul Ambrozie de la Optina 10 octombrie

Pneumonie vindecată

Răcisem urât. Ca de obicei, totul a debutat cu o durere de gât și cu nasul care curgea. Apoi, virusul a început să coboare la bronhii și în piept, fapt care provoacă o tuse umedă. În mod obișnuit, în astfel de situație se prescrie o săptămână sau două de repaus la pat.

În acest context deloc plăcut, am realizat că am la îndemână niște mir de la moaștele Părintelui Ambrozie. Era un dar de la un călugăr, novice la mănăstirea Kazan, din pelerinajul lui la Optina.

Am citit rugăciunile de seară și m-am rugat Părintelui Ambrozie. Am dar apoi cu mir pe gâtul și pe pieptul care mă dureau.

Dimineață nu mai resimțeam nici cea mai mică jenă!

Slavă lui Dumnezeu pentru sfinții Lui! Cuvioase Părinte Ambrozie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Salvarea soțului de la moarte

Soția unui preot de la țară, venind la Optina, a povestit că într-o noapte, pe când și ea și soțul ei dormeau în camere separate, a simțit că cineva o trezește: "Scoală-te mai repede, altfel îți vor omorî soțul!". Deschizând ochii, ea a văzut în fața sa un călugăr.

Crezând că imaginația îi joacă feste, s-a culcat; însă a fost iarăși trezită de același monah, și iarăși a adormit. Atunci, scuturându-o de cearceaf, călugărul i-a spus: "Mai repede, cât se poate mai repede fugi: iată, acum fugi!". Sărind din pat, ea a alergat în sala care ducea spre cabinetul soțului, și în ușile cabinetului a văzut-o pe bucătăreasă, care mergea acolo cu un cuțit mare, pentru a-l tăia pe preot.

Venirea soției l-a salvat. Peste un oarecare timp, venind la sora sa, care era căsătorită de asemeni cu un preot, ea a văzut pe perete portretul călugărului care i se arătase. Aici a auzit pentru prima dată numele părintelui Ambrozie și despre pustiul Optina.

Surse: Doxologia Link 1, Link 2.

Floare 02 Bun

Canonizarea Sfântul Ambrozie de la Optina

Sfântul Ambrozie de la Optina 10 octombrie

În iunie 1988, Patriarhia Bisericii Ortodoxe Ruse a anunțat înscrierea în rândul sfinților a Sfântul Ambrozie de la Optina, hotărându-se prăznuirea sa cu cântări de laude la 10 octombrie, ziua adormirii sale.

Floare 02 Bun

Etimologia / semnificația numelui Ambrozie

În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfântului Ambrozie de la Optina!

AMBROZIE - rar întâlnit în onomastica noastră contemporană, Ambrózie și Ambrózia reproduc numele personal grecesc Ambrósios, Ambrosia, puțin frecvente și târzii, dar cu semnificație clară datorită corespondenței cu adjectivul ambrósios "nemuritor" (neologismul românesc ambrozie, "hrană aromată a zeilor, despre care se credea că dă nemurire și tinerețe veșnică" face parte din aceeași familie, fiind, la origine, o formă substantivată a adjectivului ambrosia, un fel de elixir al vieții sau "apă vie" din basmele noastre).

Cuvânt de origine indo-europeană, ambrósios provine din ámbrotos, format din prefixul negativ -a- și din -mbrótos, *mrtós "muritor" (din aceeași familie cu cuvântul latin mors, mortis și românescul moarte, vechiul indian mrtáh "mort" și martah "om muritor", rusă smertĭ "moarte").

Datorită semnificației "nemuritor, divin, dumnezeiesc", Ambrosios este preluat de onomastica creștină și se răspândește în Europa (mai ales în țările occidentale, unde este răspândit cultul unui fost episcop de Milano din secolul al-IV-lea, Ambrosius).

Din greacă numele ajunge și la popoarele slave vecine (la 1484 apare, în pomelnicul de la Horodiște, forma Amvrŏsiia, care reproduce pronunția din greaca modernă) și de la aceștia la români. Cum însă forma Amvrosie este foarte puțin frecventă, mult mai puternică a fost influența latino-catolică, manifestată în Transilvania și Moldova, unde apar după anul 1600 formele Ambrosie, Ambrosică, Ambrosie, Ambroze, Brosu etc. O formă mult mai cunoscută astăzi, ca nume de familie, este Ambruș, preluat de la populația maghiară.

Derivate ale numelui Ambrozie

Ambrosie, Ambrosică, Ambrosie, Ambroze, Brosu, Ambrosia; franceză Ambrois, Ambroise; germană Ambrosius; italiană Ambrogio, Ambrogina; maghiară Ambrus, Ambrozia; poloneză Ambrozy, rusă Amvrósii, Ambrosii etc.

Când își post serba ziua de nume cei care poartă numele de Ambrozie?

Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în date de 10 octombrie când este pomenit Sfântul Ambrozie de la Optina, sau pe data de 7 decembrie când serbăm pe Sfântul Ierarh Ambrozie, Episcopul Mediolanului.

Sursă: DexOnline.

Floare 02 Bun

Icoana Sfântului Ambrozie de la Optina

Sfântul Ambrozie de la Optina 10 octombrie

Datorită faptului că Sfântul Ambrozie de la Optina este un sfânt din secolul al-XIX-lea, Dionisie din Furna în "Erminia picturii bizantine" nu ne furnizează detalii despre felul în care trebuie să fie pictat acest Sfânt.

Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma - Erminia Picturii Bizantine

Floare 02 Bun

Mănăstirea Optina

Floare 02 Bun

Sfântul Ambrozie de la Optina - cuvinte de folos

A trăi înseamnă să nu fii mâhnit, să nu judeci pe nimeni, să nu superi pe nimeni și cu toții să fii respectuos. Pentru mireni (creștinii cu viață de familie), rădăcina tuturor relelor este iubirea de argint, iar pentru călugări - iubirea de sine.

Tristețea vine din îngâmfare și de la diavol. Vine din îngâmfare când nu ni se face voia, când ceilalți nu vorbesc despre noi așa cum am vrea și, de asemenea, vine din râvna de a depune eforturi peste puterile noastre.

Neliniștea sufletească este simptomul mândriei ascunse și demonstrează lipsa de experiență și de pricepere a omului. Înțelepciunea duhovnicească se câștigă prin smerenie, frica de Dumnezeu, menținerea conștiinței curate și a răbdării în necazuri. Casa sufletului este răbdarea, hrana sufletului este smerenia. Când în casă nu se găsește hrană, atunci sufletul iese afară, adică din răbdare. Pe vechii creștini, vrăjmașul îi ispitea prin chinuri, iar pe cei de azi, prin boli și gânduri.

Cuvântul nu e ca vrabia: zboară, dar nu poți să-l prinzi. Foarte des, din cauza cuvintelor nesocotite, se întâmplă mai multe necazuri decât din cauza faptelor. De aceea este numit omul cuvântător, ca să pronunțe numai cuvintele gândite și chibzuite.

Fiți dar înțelepți ca șerpii (Matei 10, 16), șarpele când trebuie să-și schimbe vechea piele cu cea nouă, caută un loc îngust și ferit de ochii lumii, care i se pare potrivit și astfel își lasă pielea dinainte. Așa și omul care dorește să-și scoată șubrezeala (omul vechi) trebuie să meargă pe calea îngustă a împlinirii poruncilor Evangheliei.

Nu analiza faptele oamenilor, nu judeca și nu spune: "De ce e așa, pentru ce e aceasta?" Mai bine spune în sinea ta: "Dar ce treabă am eu cu ei? Nu eu trebuie să răspund pentru ei la Înfricoșătoarea Judecată a Lui Dumnezeu". Îndepărtează-ți fiecare gând de la judecarea faptelor oamenilor și roagă-te cu sârguință Lui Dumnezeu, ca El singur să te ajute în acest lucru. Deoarece fără ajutorul Lui Dumnezeu, noi nu putem face nimic bun, după cum Domnul Însuși ne spune: "Fără de Mine nu puteți face nimic". Păzește-te de neîncredere ca de foc, pentru că vrăjmașul așa îi prinde pe oameni în plasa lui și se străduiește să prezinte totul în chip denaturat: ce e alb în negru și ce e negru în alb, așa cum a procedat și cu strămoșii Adam și Eva în rai.

Sfântul Ambrozie de la Optina
Floare 02 Bun

Rugăciune către Sfântul Ambrozie de la Optina

O, Mare Stareț și Drept al lui Dumnezeu, Cuvioase părinte al nostru Ambrozie, lauda Optinei și al întregii Rusii, învățător al evlaviei! Cinstim viața ta smerită întru Hristos, pentru care Dumnezeu a preamărit numele tău încă de aici de pe pământ, și cu cinste cerească te-a încununat după plecarea ta în cămara slavei veșnice.
Primește acum rugăciunea noastră, a nevrednicilor tăi robi, care te cinstesc și cheamă sfântul tău nume, și ne izbăvește prin mijlocirea ta înaintea Altarului lui Dumnezeu, de toate împrejurările pline de suferință, de neputințe sufletești și trupești, de rele, de ispite viclene și înșelătoare.
Revarsă patriei noastre și lumii întregi, de la Dumnezeu cel Atotbun, pace, liniște și bunăstare, fii mijlocitor neclintit al Sihăstriei unde te-ai nevoit și ai bine-plăcut atotslăvitului Dumnezeu în Treime, Căruia i se cuvine toată lauda, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Floare 02 Bun

Cântări Liturgice

Tropar - Sfântul Ambrozie de la Optina

Tropar - Sfântul Ambrozie de la Optina

Ca la un izvor purtător de vindecare venim la tine, Ambrozie, Părintele nostru. Căci pe calea mântuirii ne călăuzești, prin rugăciunile tale de necazuri și suferințe ne aperi, în suferințe trupești și sufletești ne mângâi, și îndeosebi smerenia, răbdarea și dragostea ne înveți. Roagă-te Iubitorului de oameni Hristos și Mijlocitoarei noastre neadormite să mântuiască sufletele noastre.

Condac - Sfântul Ambrozie de la Optina

Poruncile începătorului preoției împlinindu-le, ai moștenit harul stăreției, durându-te inima pentru toți care cu credința veneau la tine. Pentru aceasta și noi, fiii tăi duhovnicești, cu dragoste îți strigăm ție: Părinte Sfinte Ambrozie, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Floare 02 Bun

Viața completă - Sfântul Ambrozie de la Optina (Viețile Sfinților)

Sfântul Ambrozie de la Optina 10 octombrie

Părintele Ambrozie s-a născut la 21 noiembrie 1812, în județul Lipețk, din gubernia Tambov, în familia numeroasă a unui paracliser de la sat. În acea zi se sărbătorea hramul bisericii din sat și în jurul casei în care s-a născut băiețelul erau adunați o mulțime de țărani veniți la sărbătoare. Părintele Ambrozie spunea: "Precum m-am născut în mijlocul poporului, astfel și viețuiesc în mijlocul lui" .

Băiețelul se distingea printr-un caracter vioi și ager. Terminând școala duhovnicească de la Lipețk, el a intrat la seminarul de la Tambov. Prietenii aveau să povestească mai târziu despre înzestrarea sa: "Stăteai uneori să-ți pregătești lecțiile, iar el tot alerga. Însă atunci când începea să răspundă, o făcea de parcă ar fi citit direct din carte!". După sfârșitul studiilor la seminar, Alexandru Mihailovici Grenkov (acesta era numele din lume al părintelui Ambrozie) a fost un oarecare timp învățător la o casă particulară, iar apoi profesor la școala duhovnicească de la Lipețk.

Uimitor de ager și înzestrat cu un spirit de observație foarte dezvoltat, foarte comunicativ, el a făcut cunoștință cu moravurile diferitelor pături ale societății, fapt care avea să-l ajute foarte mult în activitatea sa ulterioară de stareț. Între timp, în Grenkov are loc o ruptură. Alexandru a început să se însingureze. Ceilalți au observat că în timpul nopții mergea să se roage în livadă, iar apoi, pentru a-și ascunde și mai mult rugăciunea sa, urca în pod. Astfel, el a început să cugete la deșertăciunea a tot ce e pământesc, dorind să se dedice celor care nu trec, ci dăinuie pentru veșnicie. Chilia monahală prindea deja contur în mintea sa.

Folare Separare 1

În mijlocul unor astfel de gânduri el s-a îmbolnăvit grav și a făgăduit să se facă călugăr, dacă se va tămădui. Însă vindecându-se, a ezitat să-și împlinească promisiunea și s-a îmbolnăvit din nou. Atunci el a hotărât cu tărie să-și ia rămas bun de la lume și însănătoșindu-se, a mers spre a-i cere sfatul starețului Ilarion Troekurovski. Părintele Ilarion i-a indicat Sihăstria Optina, spunându-i: "Mergi la Optina și vei ajunge experimentat".

Alexandru Mihailovici a plecat în taină de la Lipețk la Optina, fără să descopere nimănui intenția sa; nici măcar n-a cerut permisiunea conducerii eparhiale. Ajuns la Optina, el îi scrie arhiereului de la Tambov, explicându-i cu sinceritate motivele plecării sale tainice: se temea că încercările de a-l convinge ale rudelor și cunoștințelor îl vor clătina în hotărâre a sa și de aceea a hotărât să plece fără să dea de știre nimănui.

La Optina, părintele Ambrozie a fost primit la schit și i s-a dat o ascultare la bucătărie. Apoi a fost luat ajutor la părintele Macarie și a devenit cel mai apropiat ucenic al acestuia. Ca un om învățat ce era, părintele Ambrozie a participat la importanta muncă întreprinsă de părintele Macarie: traducerea în limba rusă și tipărirea operelor despre viața monahală a viețuitorilor din vechime ai pustiei.

Folare Separare 1

Pe neobservate s-a dezvoltat în părintele Ambrozie acea înălțime a duhului, acea putere a dragostei pe care atunci când a devenit stareț și-a închinat-o spre alinarea necazurilor și suferinței omenești. El s-a distins chiar de la intrarea sa în schit printr-o bunăvoință deosebită. După moartea părintelui Macarie, turma acestuia a trecut la părintele Ambrozie în liniște, fără de zguduire. Starețul a început o luptă duhovnicească neîncetată.

Părintele Ambrozie, cum a început să fie cunoscut în popor, a fost unul dintre acei stareți de la Optina la care fiecare putea să vină în clipa de apăsare sufletească și de nenorocire în viață și să-i ceară ajutor. Oamenii veneau la el auzind despre înțelepciunea lui, despre sfințenia lui și îndeosebi despre marea bunătate cu care el întâmpina pe oricine.

A-i iubi pe cei din jur dorindu-le toată fericirea binecuvântată de Dumnezeu și a se strădui să le ofere această bucurie - aceasta a fost viața și respirația sa. Și în acest torent al dragostei, pe care părintele Ambrozie îl revărsa asupra fiecăruia dintre cei care veneau la el, se făcea simțită o mare putere, dincolo de cuvinte și fapte. Era suficient să te apropii de părintele Ambrozie pentru a simți cât de mult iubește el și în același timp, drept răspuns la simțământul lui, inima celui venit se deschidea, născându-se o încredere deplină și cea mai strânsă apropiere.

Folare Separare 1

În ce chip apărea o astfel de relație? Este taina părintelui Ambrozie. Astfel, oamenii veneau la părintele Ambrozie din diferite colțuri ale Rusiei și-i puneau înainte suferințele lor. El îi asculta fie stând jos, fie semi-întins pe patul său; pe toate le înțelegea mai bine decât cel care povestea și începea să arate ce înseamnă toate acestea și cum trebuie procedat. Interlocutorul știa că în aceste clipe starețul a pătruns în totalitate în viața lui și se îngrijea de el mai mult decât își purta el însuși de grijă. Și părea că părintele Ambrozie își uită ființa sa personală, o scutură de pe sine, renunță la ea și în locul acestui "eu" alungat îl așează pe aproapele său.

La părintele Ambrozie puteai găsi răspuns lămuritor tuturor întrebărilor. Lui îi erau încredințate atât tainele cele mai ascunse ale vieții lăuntrice, cât și cele privitoare la afaceri financiare, la acțiuni comerciale și în general la orice intenție din viață.

Oamenii care nu înțelegeau nici stăreția, nici pe părintele Ambrozie, nici pe fiii lui duhovnicești, îndrăzneau să-l judece pe stareț spunând: "Treaba lui trebuie să fie sufletul și nu diverse acțiuni. Cel care vorbește cu el despre astfel de lucruri, nu respectă religia". Însă părintele Ambrozie înțelegea foarte bine că acolo unde se moare de foame, mai înainte de a vorbi de dreptate, trebuie să oferi pâine, dacă îți este cu putință.

Folare Separare 1

El însuși fiind un om cu o viață duhovnicească înaltă, care stinsese în sine toate necesitățile proprii, părintele Ambrozie merită mai mult decât oricine altul lauda lui Hristos pentru grija purtată celor nenorociți: "Flămând am fost și mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și mi-ați dat să beau, gol am fost și m-ați îmbrăcat". Precum putea, el slujea oamenii cu comorile dragostei, înțelepciunii, înainte-vederii, daruri de care erau pline sfaturile sale.

Oamenii temători de Dumnezeu și care căutau mântuirea, urmăreau cu atenție fiecare gest al părintelui, știind că acesta va avea nenumărate consecințe pentru viața lor interioară. Ei căutau ca fiecare pas al lor să fie binecuvântat de către duhovnicul căruia își încredințaseră voia lor.

În urma unei astfel de binecuvântări, ei aveau conștiința că această faptă e bună și folositoare și ca urmare a acestei convingeri faptele lor erau însuflețite de curaj, tărie și perseverență și în general, se săvârșeau în liniștea sufletului.

Folare Separare 1

Creștinismul are o arie de acțiune foarte vastă, cuprinzând toată diversitatea lucrărilor omenești. Prin aceasta și este mare creștinismul și se demonstrează izvorul lui dumnezeiesc, prin faptul că e atotcuprinzător. Creștinismul, prin aria sa largă de acțiune, binecuvântează munca învățătorului, ostașului, medicului, savantului, judecătorului, negustorului, scriitorului, slugii, funcționarului, meșteșugarului, avocatului, simplului muncitor, pictorului. El proclamă drept sfântă orice muncă cinstită și învață cum poate fi aceasta împlinită mai bine, după cuviință. Același lucru îl învăța și părintele Ambrozie.

Dacă se apropiau de el oameni și povesteau că familiile lor sunt în necaz și se gândeau cum să-și procure cele necesare, părintele Ambrozie nu spunea: "Nu e treaba mea, mă preocup doar de suflete". El începea să ardă în totalitate de aceeași dorință, asculta toate propunerile, întreba, întărea sau completa ceea ce fusese hotărât, sau propune a el însuși ceva.

Și tot ceea ce binecuvânta părintele Ambrozie nu putea să nu reușească, pentru că lui îi erau descoperite toate. Această uriașă compătimire, capacitatea harică de a primi amarul străin și nevoile aproapelui explică marea importanță pe care o avea părintele Ambrozie pentru cei care îl cunoșteau.

Folare Separare 1

În mijlocul răcelii și indiferenței unanime și în general în mijlocul lipsei de interes a oamenilor pentru a vedea și a simți mai departe de propria persoană, viața multora este grea.

Simți nevoia de un om căruia ai putea să-i spui tot ceea ce-ți neliniștește și-ți împovărează sufletul, căruia ai putea să-i descoperi toate gândurile și speranțele, să-i încredințezi orice taină, pentru ca să-ți fie mai ușor și să fii mai fericit. Și e de trebuință ca acest simțământ să fie împărtășit.

E nevoie să ai parte în viață de o privire compătimitoare, de un cuvânt blând, e necesar să conștientizezi faptul că ești iubit și ți se dă crezare, simți nevoia de ceea ce se găsește foarte rar în lume și anume o inimă atentă. O astfel de inimă se zbătea în părintele Ambrozie. El știa că totul în viață are un preț și urmări. N-a existat nici o întrebare la care el să nu fi răspuns cu sentimentul neschimbat al binelui și compătimirii.

Folare Separare 1

Înțelegerea desăvârșită a oamenilor, știința de a privi lucrurile din punctul de vedere al celui din fața ta, provenea din acea uriașă dragoste pe care o purta starețul în el. În clipa în care oamenii i se adresau, el se identifica cu ei, lua asupra sa toate cele ale lor, toată povara, durerea, suferința, iar în schimbul nedumeririlor lor le dăruia cuvântul său înainte-văzător.

Chiar și între oamenii simpli, unde există iubire lucrurile se înțeleg ușor. Dragostea care îl însuflețea pe părintele Ambrozie a fost cea poruncită de Hristos. Ea se deosebește foarte mult de acel sentiment cunoscut în lume. În ea nu există mai puțină poezie, e la fel de mișcătoare, însă e mai cuprinzătoare, mai pură și nețărmurită.

Principala ei caracteristică este că oferă totul și nu cere nimic în schimb. În clipa în care e nevoie de ea, e gata să facă cele mai mari jertfe de sine, iar în momentul în care suferința se va mai diminua, ea se îndepărtează în tăcere și se duce acolo unde e o altă suferință. Apostolul a spus: "dragostea nu caută ale sale", adică nici cele care-i aparțin pe drept, de exemplu, încrederea, recunoștința. Astfel a fost și starețul.

Folare Separare 1

El îl iubea cu o dragoste nemărginită pe cel care venea la dânsul, dăruindu-i tot ceea ce putea, fără a se gândi la sine însuși. Părea că nu-i trece nici măcar prin gând că face ceva pentru care ar putea primi recunoștință. Săvârșindu-și treaba, îndrumându-l pe cel în nevoie, el se liniștea.

Erau și oameni care nu-i dădeau ascultare și făceau totul după voia lor: nu ieșea bine, se întorceau din nou la stareț și-i spuneau: "Ați spus să procedăm astfel, noi însă am făcut după voia noastră. Ce să facem acum?". Starețul n-a spus niciodată că o astfel de încredere este jignitoare, ci îi era milă de ei că a ieșit atât de rău și le dădea un nou sfat. Putea-i să răspunzi grijii sale în cel mai nepotrivit chip și totuși să simți participarea lui cea mai caldă.

În lume, oamenii sunt iubiți fie pentru că sunt utili sau plăcuți, fie pentru ei înșiși. Părintele Ambrozie îi iubea pentru că sufereau, pentru că erau păcătoși, îi iubea și pe cei neplăcuți oamenilor, îi iubea pentru ei înșiși.

Folare Separare 1

O călugăriță neplăcută îl supăra mult. L-au întrebat cum de o suportă. El a răspuns cu o privire uimită: "Dacă aici, când mă străduiesc să o liniștesc îi este totuși atât de greu, cum se va simți dacă o vor certa! Cum să nu o rabzi?".

Dragostea părintelui Ambrozie era nedespărțită de credința sa. El credea în om cu tărie, fără ezitare, credea în chipul lui dumnezeiesc. Chiar și acolo unde era cea mai mare deformare omenească: unde acea scânteie dumnezeiască era situată foarte departe de Dumnezeu și pe aceasta o cinstea părintele Ambrozie.

Oricât de întinat ar fi fost cel care vorbea cu el, cuvântul starețului lucra cu putere, pentru că îi oferea păcătosului conștiința că îl privește de la egal la egal, că el nu este pierdut definitiv și poate să renască. Chiar și celor mai mari păcătoși starețul le insufla nădejde, curaj și încredere că și ei pot păși pe o nouă cale. Având o astfel de atitudine față de oameni, aceștia nu-i puteau răsplăti starețului cu o dragoste asemănătoare, nu pentru că n-ar fi voit, ci din pricina nedesăvârșirii lor.

Folare Separare 1

Starețului îi erau toate descoperite. Dacă observa că oamenii sunt cu totul indiferenți, se străduia să termine vorba rapid cu ei, într-un mod politicos. Asemenea oameni spuneau despre el că este "un călugăr foarte deștept"; și în general nu a existat nici un om care să-l fi văzut și să nu fi simțit stimă față de el. Însă uneori această neîncredere se risipea deodată și făcea loc simțămintelor călduroase.

Aria de acțiune a starețului era foarte întinsă. Chiar și oamenii care nu vedeau în părintele Ambrozie ceea ce era în el, nu puteau să nu recunoască însemnătatea sa.

Dacă ar fi să evaluăm acea activitate pe care o săvârșea părintele Ambrozie, vom înțelege că până și cele mai mari eforturi omenești n-ar fi fost suficiente pentru împlinirea ei. Gândul despre prezența harului se impune de la sine. E nevoie să înțelegi ce anume făcea părintele Ambrozie.

Folare Separare 1

De dimineață până seara veneau la el oameni cu cele mai arzătoare probleme, pe care el și le însușea, cu care viețuia în timpul discuției. El cuprindea cu înțelepciune miezul problemei, o lămurea și răspundea foarte la obiect. Pe parcursul celor 10-15 minute de discuție nu se rezolva doar o simplă problemă, ci în acest timp părintele Ambrozie îl cuprindea în inima sa pe om în întregime, cu toate dorințele sale, cu toată lumea sa exterioară și interioară.

Din cuvintele și indicațiile sale se vedea că îl iubește nu doar pe omul cu care discută, ci și pe toți cei pe care-i iubea acel om, viața sa, lucrurile sale. Propunând o cale de rezolvare a problemei, părintele Ambrozie avea în vedere nu doar o oarecare acțiune singuratică.

El vedea fiecare pas cu toate consecințele lui, atât pentru omul respectiv, cât și pentru alții, pentru toate laturile vieții cu care această problemă se unea în vreun oarecare fel. Iar astfel de probleme îi erau aduse înainte spre rezolvare zilnic de câteva zeci de oameni, fără a pune la socoteală mulțimea monahilor și cele 30-40 de scrisori, care soseau și se expediau în fiecare zi.

Folare Separare 1

Cu o astfel de muncă uriașă, care a continuat zi de zi timp de treizeci de ani, în această mreajă neterminată a celor mai încurcate probleme, a celor mai deznădăjduite situații de viață, a nu greși niciodată, a nu spune niciodată: "Nu știu ce să zic, nu mă pricep", nu putea fi doar rodul unei capacități omenești.

Starețul nu vorbea de la sine, ci inspirat fiind de Dumnezeu, se observa uneori că el își ia răspunsul de undeva din afară. Cuvântul lui nu era doar cuvântul unui stareț experimentat, era un cuvânt cu putere multă, întemeiată pe apropierea de Dumnezeu, care i-a dat cunoaștere dumnezeiască.

Cineva a observat pe bună dreptate că e puțin probabil să găsești în zilele noastre un asemenea dar al discernământului precum îl avea părintele Ambrozie. Acesta e capacitatea de a da oricărei probleme rezolvarea cuvenită, oricărei împrejurări evaluarea corectă, să-i determini cursul, însemnătatea, dezvoltarea ulterioară.

Folare Separare 1

Discernământul este arma neprețuită pentru rezolvarea problemelor privitoare la viața interioară și exterioară și la comportament. Bazându-se pe discernământul duhovnicesc, părintele Ambrozie considera a fi pierzător pentru unii ceea ce pentru alții tot el considera a fi necesar. Darul dumnezeiesc îi oferea acea arie vastă a cunoștințelor prin care el se distingea.

Multe se istoriseau despre înainte-vederea părintelui Ambrozie. El se străduia să ascundă de oameni acest dar și nu și-a făcut din prezicere un obicei. Însă din sfaturile pe care le dădea, acest dar se descoperea în toată măreția sa.

Înaintea starețului lucrurile erau ca și descoperite. Putea să vină la el un om necunoscut și să tacă, el însă îi cunoștea viața și împrejurările care l-au marcat, starea sa sufletească și de ce a venit respectivul. Din întrebările și răspunsurile pe care le punea părintele Ambrozie, omul atent putea cunoaște că starețul le știe pe toate. Uneori, din cauza caracterului vioi, această înainte-vedere se vădea, fapt care-l făcea pe stareț să se sfiască.

Folare Separare 1

Odată a venit la el un bărbat cu mâna bandajată și a început să se plângă că nu o poate nicicum vindeca. În "căsuța" starețului erau prezenți un călugăr și câțiva mireni. N-a reușit acesta să adauge: "Tot mă doare, mă doare foarte tare", când starețul l-a întrerupt: "Și va continua să te doară, de ce ai supărat-o pe mama ta?". Însă deodată s-a sfiit și a continuat: "Te comporți bine, ești un fiu bun? N-ai supărat oare pe nimeni?".

Înainte-vederea starețului se descoperea îndeosebi cu ocazia așa numitelor binecuvântări generale. Starețul trecea pe lângă oamenii care-i așteptau binecuvântarea, îi privea cu atenție, iar unora le spunea câteva cuvinte.

Adeseori, adresându-se tuturor, el povestea ceva ce constituia gândul ascuns al unei anume persoane prezente. Era metoda minunată a starețului de a discuta cu fiii săi duhovnicești lucrurile pe care ei nici măcar încă nu i le spuseseră.

Folare Separare 1

Părintele Ambrozie cunoștea nu doar sentimentele celor care se aflau înaintea sa, el cunoștea și gândurile celor care veneau la dânsul pentru întâia oară. Când era înștiințat că a venit un oarecare om, starețul știa deja dacă respectivul a fost adus de necesitate sau a venit din curiozitate, dacă trebuie să-l primească mai repede sau să-l smerească prin așteptare. Cel care era atent la sine observa că cu cât mai grea era povara cu care venea la stareț, cu atât mai binevoitoare era primirea, chiar și atunci când era întuneric și nu se vedea expresia feței celui venit.

După cum își tăinuia darul înainte-vederii, părintele Ambrozie își ascundea de asemeni și darul vindecării. El avea obiceiul să-l trimită pe cel bolnav să se scalde în fântâna tămăduitoare din pustiul Tihon, îndepărtând în acest fel de la sine slava de tămăduitor. Doar prin acțiunea harului poate fi explicată acea putere caracteristică părintelui Ambrozie de a purta suferințele nenumărate.

Oamenii veneau la el din toate părțile pentru a-i încredința lui aceste poveri și a-și ușura sufletele. El îi primea fără murmur, le primea poverile nu ca pe unele străine, ci ca pe ale sale proprii, le retrăia ca pe ale sale. Părintele Ambrozie era întărit mereu de o putere nevăzută, astfel încât în orice clipă putea lua asupra sa o nouă sarcină.

Folare Separare 1

Starețul își șoptea uneori mustrarea: "Am fost strict la începutul stăreției mele, iar acum am devenit slab. Oamenii sunt cuprinși de atâta patimi, de atâtea patimi". Și în aceste clipe de tristețe își încredința povara sa lui Dumnezeu și primea puteri noi. Dumnezeu, care l-a așezat în mijlocul suferințelor omenești pentru a le ușura, era totdeauna împreună cu el; și tocmai de acea părintele Ambrozie putea să-i mângâie pe cei aflați în suferințe, pentru că era mijlocitor între oameni și acea Cruce a lui Hristos, pe care în vecii vecilor au fost dezlegate suferințele noastre, și pe care petrece nesfârșita putere a compătimirii dumnezeiești.

"Sunt slab", spunea părintele despre stăreția sa, însă aceasta nu era slăbiciune, ci îngăduință, întemeiată pe credința în menirea dumnezeiască a sufletului și pe dragoste. El știa că până și sufletul care a cunoscut cele mai mari căderi nu a pierdut capacitatea de a ajunge pe culmile nevoinței ascetice, că sunt persoane care își răscumpără greșelile din trecut printr-o mare pocăință.

El știa că există oameni care chiar dacă se prăbușesc în adâncimea păcatului, se ridică totuși și se înalță și petrec într-o continuă luptă împotriva păcatului; și chiar dacă sunt uneori învinși, nu-și pierd nădejdea și nu cedează, purtând războiul duhovnicesc până la sfârșit. Unii ca aceștia merită mai mult decât oamenii obișnuiți, care nu sunt nici buni și nici răi, despre care este spus: "Nu ești nici rece, nici fierbinte și de aceea te voi vărsa din gura Mea".

Folare Separare 1

Pentru a înțelege mai bine de ce era atât de scump starețul în ochii fiilor săi duhovnicești, trebuie să descriem și alte laturi ale ființei lui. Smerenia părintelui era atât de mare, încât îi făcea pe alții să uite despre acea mare apariție pe care o reprezenta părintele Ambrozie.

Despre oamenii care îi făcuseră mult rău, starețul vorbea cu cea mai sinceră compătimire și bineînțeles, nu credea că prin aceasta face o mare faptă. Nici lipsa de încredere, nici jignirile nu puteau înăbuși în el dragostea fierbinte și grija pentru fiecare om. Atunci când altcineva chiar și fără voie s-ar fi tulburat, el glumea.

Odată, în prezența poporului, o oarecare femeie simplă, o țigancă cred, i-a strigat: "Părinte, părinte, nu-mi ghiciți și mie!". Părintele Ambrozie i-a răspuns: "Și cărțile le-ai adus?". "Nu, n-am cărți". "Ei, cum vrei să-ți ghicesc fără cărți?".

Folare Separare 1

Milostivirea lui nu avea margini. El însuși respecta și îi sfătuia și pe ceilalți să respecte următoarea regulă: pe nimeni și niciodată să nu refuzi; și pe nimeni nu l-a refuzat. Prin mâinile sale au trecut o mulțime de bani, jertfiți de fiii săi duhovnicești și acești bani se împrăștiau cu o rapiditate uimitoare. Cu acești bani s-a construit și s-a întreținut Mănăstirea Samordino cu obștea sa mai mare de cinci sute de monahii, precum și spitalele mari ale mănăstirii. Din acești bani, zeci, sute și mii erau dați sub formă de cadou, împrumut fără restituire și pur și simplu ajutor tuturor celor care cereau, iar adeseori și celor care nu cereau, însă care aveau nevoie.

Adeseori aveau loc discuții. Părintele stătea întins pe pat și căuta bani, iar cel care cerea insista să i se dea chiar în acel moment. Părintele îl chema la el pe ucenicul care-l ajuta: "Ia vezi, cred că ne-a mai rămas pe undeva o rublă, caut-o…". "Dacă n-ați fi poruncit să o dau ieri, ar fi rămas, acum însă sigur că nu mai sunt bani. Împărțiți totul, iar muncitorii cer salariu, cu ce-i vom plăti?". Pentru a-l liniști pe ajutorul său din chilie, Părintele clătina din cap, căindu-se. Rubla era căutată de undeva, iar în scurt timp pe numele ieromonahului Ambrozie venea un aviz de la poșta din Kozelsk…, erau plătiți muncitorii și de la aceeași poștă veneau ajutoare către toți cei aflați în nevoință. Una dintre ultimele jertfe ale părintelui a constat într-o mare sumă de bani dată celor care sufereau de foame.

Părintele Ambrozie avea în sânge lucrarea creatoare. Îi învață adeseori pe oameni să facă un oarecare lucru, iar atunci când veneau la el pentru binecuvântare în acest sens oameni cinstiți, el începea cu căldura să discute și să-și propună sfaturile.

Folare Separare 1

Iubea oamenii vioi, ageri la minte, care respectau cuvintele "tu însuți să nu greșești" și le dădea binecuvântare, iar cu aceasta aprindea credința în reușita celor mai curajoase încercări. Starețul era și foarte inventiv, în sensul că știa cum să procedeze spre a depăși dificultățile ivite, iar înarmat cu darul înainte-vederii, distrugea toate piedicile ce păreau de netrecut.

Atunci când oamenii i se adresau cuprinși de deznădejde, implorându-l să-i învețe cum să procedeze, el nu spunea: "Nu știu ce să vă spun, nu cunosc", ci le arăta cum și ce trebuie făcut. E un prilej de smerenie să-ți amintești ce minte luminată avea starețul și ce lucruri știa să inventeze pentru fiii săi duhovnicești începând de la cele mai dificile și până la obiecte de uz casnic. Ne rămâne cu totul neînțeles cum dobândea părintele Ambrozie acele cunoștințe adânci din toate domeniile de activitate umană, de care dispunea; nu era nici o problemă la care părintele Ambrozie n-ar fi putut da un răspuns temeinic.

Ziua starețului începea la ora 4-5 dimineața. La această oră el îi chema pe ucenicii săi de chilie și se citea pravila de dimineață. Ea continua mai bine de două ore. Apoi, ucenicii de chilie ai starețului plecau și părintele rămânea singur.

Folare Separare 1

Cât timp folosea pentru somn nu se cunoaște, însă, din exemplele altor asceți, se poate presupune că din cele patru ore care-i mai rămâneau, majoritatea timpului și-o dedica rugăciunii. Probabil că în orele de dimineață pe care le petrecea singur, el se pregătea pentru marea sa slujire din ziua care începea și căuta la Dumnezeu putere. Aceasta se vădește din următorul exemplu.

Odată Starețul le-a stabilit încă de cu seară unor soți, care aveau o problemă importantă, să vină la el la o oră când părintele încă nu începea primirea vizitatorilor. Ei au intrat. Părintele Ambrozie stătea pe pat, îmbrăcat în haine albe, având în mână șiragul de mătănii. Fața îi era transfigurată.

O sclipire nepământeană îl acoperea și totul în chilie era plin de o oarecare bucurie de sărbătoare. Cei care au venit au fost foarte emoționați, fiind cuprinși de o bucurie de nespus. Nu puteau spune nici un cuvânt și au stat mult timp, nemișcați și contemplând chipul părintelui Ambrozie. Împrejur era liniște și părintele tăcea.

Folare Separare 1

Ei s-au apropiat pentru binecuvântare, el i-a însemnat în tăcere cu semnul Sfintei Cruci; au privit încă o dată această priveliște, pentru a o păstra pentru totdeauna în inima lor; cu aceeași față transfigurată, părintele Ambrozie a rămas adâncit în contemplare. Soții au ieșit cuprinși de evlavie, fără să deranjeze prin vreun cuvânt această sfințenie.

De la ora nouă au început vizitele. Părintele locuia la schit, într-o căsuță mică, construită lângă curte, astfel încât din colțul exterior puteau intra și femeile. De la Optina până la schit se întindea o cărare largă, de aproximativ 150 de stânjeni lungime, înconjurată de pini înalți.

La Optina, omul fără să vrea se privește pe sine însuși și se smerește, își amintește fărădelegile sale și se cutremură. Neînsemnate ți se par a fi toate grijile lumești și vrei atât de mult să le uiți și să te îndepărtezi cât mai departe de toate acestea. Iar pinii înalți se ridică la mare înălțime și stau încremeniți în contemplarea cerului și tainelor lui.

Folare Separare 1

Și dacă e să privești spre spațiul fără sfârșit de unde asupra întregii lumi se revarsă raze de viață făcătoare, vei înțelege unde să mergi, spre ce să aspiri. Între acești copaci e așezat schitul de la Optina. El este așezat într-o livadă foarte mare; la mijloc e o biserică de lemn, mai degrabă un lăcaș de rugăciune. Pe alocuri cresc pini, întreg schitul fiind presărat în cea mai mare parte de meri; printre copaci sunt construite căsuțe simple; vara, locul e plin de flori frumos mirositoare. Aici se adunau oamenii cărora părintele le era de neînlocuit.

De la ora nouă veneau călugării, unii mulțumindu-se cu binecuvântarea generală, alții având nevoie de o discuție aparte. După ei, câte unul, veneau mirenii, unii loviți de o suferință sufletească, alții cu păcate mari, unul cu nenorocirea sa, altul cu o nedumerire, unii cuprinși de bucurie, alții de durere. Toți erau întâmpinați cu acecași mare dragoste și purtare de grijă. Primirea se prelungea până la prânz. În jurul orei 14, părintelui i se aducea o oarecare mâncare densă, el lua câteva linguri; apoi mai încerca cu furculița un alt fel de mâncare. Aceasta însemna că părintele a luat prânzul.

După masă rămânea singur pentru vreo oră și jumătate, însă probabil că nu dormea, pentru că nu observa dacă împrejur era gălăgie, îl deranjau doar discuțiile. Apoi se citea Vecernia și reîncepeau vizitele ce durau până seara în jurul orei 23 se săvârșea lunga pravilă de seară și nu mai devreme de miezul nopții starețul rămânea singur.

Folare Separare 1

Părintele Ambrozie nu iubea să se roage când era privit. Ucenicul de chilie și care citea pravila trebuia să stea într-o cameră alăturată. Odată un călugăr din schit s-a decis să se apropie de părintele în acest timp. Se citea Canonul de rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu. Ochii părintelui Ambrozie erau ațintiți spre cer, fața îi strălucea de bucurie; o strălucire atât de intensă se odihnea peste el, încât călugărul n-a putut s-o suporte. Singura dată când părintele evita poporul era în ajunul zilei când se împărtășea și în ziua respectivă.

Între orele închinate vizitatorilor, găsea timp pentru citirea scrisorilor și așternerea în scris a răspunsurilor. În fiecare zi veneau treizeci-patruzeci de scrisori. Părintele lua teancul cu scrisori în mână și fără să le deschidă le sorta, stabilind care sunt urgente, care dintre ele pot să mai aștepte; sau alteori scrisorile erau așezate pe dușumea înaintea sa și el arăta cu un băț care să i se dea. Să scrie răspunsurile singur nu putea. El le dicta. Aceste scrisori smerite ale "mult păcătosului ieromonah Ambrozie" purtau mângâiere dumnezeiască în multe părți ale lumii, manifestând din depărtare aceeași înțelepciune, aceeași înainte-vedere.

Părintele Ambrozie suferea de mult timp din cauza picioarelor bolnave. Uneori, pentru vreo zece minute, el ieșea din chilia sa și aplecându-se, sprijinindu-se în cârja sa, umbla pe alee. Cea mai mare parte a zilei însă o petrecea stând semi-întins în pat. Arareori, vara, mergea pentru vreo două zile în adâncul pădurii, la vreo șapte verste de Optina, unde era situată o casă mare, însă oamenii îl găseau și acolo. La o astfel de casă, cu numele de Rudnovo, mergea părintele și de la Șamordino. Astfel se nevoia marele stareț și Domnul trimitea semne despre dreptul Său.

Folare Separare 1

Părintele Ambrozie a ieșit odată vara la popor pentru binecuvântarea generală și deodată în mulțime s-a auzit un strigăt înfiorător: "El, el!". Când l-a văzut pe bărbatul care striga, părintele l-a cunoscut, însă nu mai putea face nimic. Acest om își căutase mult timp rostul, deja nu mai știa ce să facă și a fost cuprins de deznădejde. Într-o noapte, în timpul somnului, el a văzut un pelerin cu părul cărunt, îmbrăcat în haine monahale, cu o cârjă, cu capul acoperit: doar că nu era acoperit cu praf, toate hainele îi erau curate. Pelerinul i-a spus cu o voce blândă: "Mergi la pustiul Optina, acolo viețuiește un stareț blând, el te va ajuta!". Omul a plecat și atunci când l-a văzut pentru prima dată pe părintele Ambrozie, l-a recunoscut în persoana sa pe acel pelerin.

Atingând o măsură atât de înaltă a harului, părintele Ambrozie rămânea același om smerit, simplu, binevoitor. Avea dezvoltată la maxim acea aptitudine numită tact și dădea fiecăruia ceea ce căuta și ce avea nevoie. Părintele atrăgea în mod special prin siguranța că te va apăra și nu va lăsa să fii supărat.

În pofida înainte-vederii sale, se înfricoșa să-l demaște pe cineva înaintea oamenilor și cu aceeași bunăvoință îi primea pe un om drept și pe un groaznic păcătos. De aceea, fiilor duhovnicești ai părintelui nu li se putea naște niciodată îndoiala: "Cum să mă înfățișez înaintea lui, după ce am procedat în acest fel?", îndoială pierzătoare, care te îndepărtează atât de mult de pocăință! Nu prin înfricoșare, ci cu dragoste știa părintele să-i călăuzească pc oameni spre îndreptare și știa să inspire credința că nu-i totul pierdut și se poate "să-l birui pe vrăjmaș".

Folare Separare 1

Atunci când oamenii care-l cunoșteau pe părintele intrau la el cu suferințele și greutățile lor, deodată totul devenea ușor și liniștit. Totul se clarifica și devenea nespus de luminos, pentru că în prezența luminii este imposibil să existe întuneric. Și părintele avea adevărata știință de a înțelege viața, începuturile și scopul ei, știința de a discerne orice întâmplare apărută și de a-i atribui un preț. Într-un cuvânt, darul discernământului era marea sa comoară.

Starețul avea o statură mijlocie, era foarte evlavios, purta un caftan negru călduros din vată și o căciulă-preoțească neagră, călduroasă. Se sprijinea în cârje, asta în cazul în care se ridica din pat, pe care stătea totdeauna semi-culcat, chiar și în timpul vizitelor.

În tinerețe avea o față frumoasă și precum se vede din portretele sale, foarte gânditoare. Cu cât înainta însă în vârstă, fața îi devenea mai blândă și mai plină de bucurie în prezența oamenilor.

Folare Separare 1

Părintele nu poate fi imaginat fără zâmbetul său prin care totul devenea deodată vesel, călduros și bun fără privirea sa plină de grijă, din care înțelegeai că în curând îți va spune ceva foarte bun.

Din cauza firii sale pline de voioșie, expresia feței părintelui se schimba necontenit. El privea pe cel dinaintea sa cu blândețe, uneori râdea însuflețit împreună cu el, cu un râs tânăr, alteori îl compătimea cu veselie. Dacă era mulțumit înclina încet capul, dacă istorisea ceva trist, se adâncea pentru o clipă în cugetare; atunci când starețul voia să îi spună cum să procedeze, începea să dea energic din cap, îl privea atent și cu înțelepciune și îi explica detaliat, privindu-l dacă înțelege, cum să își aranjeze treburile.

În tot timpul discuției, ochii negri ai părintelui priveau cu atenție la cel dinaintea sa. Simțeai că acești ochi văd totul, tot ce ai făcut, ce este bine sau rău și te bucura faptul că în tine nu rămâne pentru dânsul nici o taină.

Folare Separare 1

Părintele vorbea încet, iar în ultimele luni adeseori grăia în șoaptă. Pentru a ne închipui măcar puțin nevoința părintelui Ambrozie, trebuie înțeles ce efort în semna pentru el să vorbească mai bine de 12 ore pe zi, când din cauza oboselii limba refuza să acționeze, vocea trecea în șoaptă, iar cuvintele ieșeau cu greutate, abia spuse.

Nu puteai privi liniștit atunci când vedeai cum starețul, extrem de extenuat, cu capul căzut pe perne și limba ce abia se mai mișca, se străduia să se ridice și să discute în amănunt lucrurile care îi frământau pe cei care veneau la el. În general, oricât de ocupat ar fi fost părintele, dacă venea cineva la el cu o oarecare treabă importantă, puteai fi sigur că nu-și va economisi timpul și până când treaba nu se va rezolva, cel venit nu va simți că trebuie să plece.

Nimic nu se poate compara cu acea bucurie pe care o simțeau copii părintelui Ambrozie atunci când îl întâlneau după o despărțire îndelungată. Erau clipe care nu pot fi descrise, ci trebuie să le retrăiești.

După zilele petrecute cu părintele, oamenii se întorceau în lume întăriți și iluminați, iar ceea ce e mai important, totul devenea clar și simplu. În lumina dreptății lui Hristos, în care trăia și în care propovăduia părintele Amhrozie, nu mai există îndoieli și viața toată e clară, toate vicleniile dispar și dispar de la sine. "Viețuiește mai simplu, viețuiește mai simplu", adică viețuiește cu Dumnezeu, era unul dintre sfaturile îndrăgite ale starețului.

Folare Separare 1

După discuțiile de la Optina, lumea apărea în toată goliciunea ei, acea lume unde opiniile sunt atât de limitate, unde inimile sunt atât de împietrite, unde sunt atât de multe cuvinte și atât de puține fapte și pretutindeni e minciună și deșertăciune, acea lume unde multă vorbire este numită înțelepciune și unde părintele Ambrozie a trecut neobservat, în sfârșit, acea lume pentru care ți-e frică și ți-e milă.

Și în această viată tristă, în acest torent întunecat în care se adâncesc oamenii fără dragoste și credință, între desfigurări jalnice, apărea în amintire în luminozitatea sfințeniei chipul părintelui Ambrozie. Spre acest chip îți duceai toate simțămintele, voiai să-l vezi și să te odihnești.

Începe ultima perioadă din viața starețului. În vara anului 1890, el s-a mutat la Șamordino. Toamna, părintele a intenționat de câteva ori să se întoarcă, însă de fiecare dată puterile i se sfârșeau. Probabil că aceasta era voia lui Dumnezeu, ca părintele să-și dea ultima suflare în brațele "copilului" său drag, Șamordino.

Spre sfârșitul iernii anului 1891, părintele Ambrozie a slăbit foarte mult, însă primăvara puterile parcă i s-au întors. Toamna târziu, situația s-a înrăutățit iarăși. Vizitatorii vedeau cum uneori starețul stătea extenuat de oboseală, capul îi cădea fără putere înapoi, limba abia mai putea să pronunțe răspunsul și îndrumarea; abia auzită, șoapta neclară ieșea din piept, iar el se tot jertfea, nerefuzând pe nimeni.

Folare Separare 1

În acest timp, starețul spunea cuvinte oarecum ciudate, care aveau să se adeverească mai apoi, după ce starețul a murit, cuvinte prin care își prezicea împrejurările morții sale.

De mai mult timp, arhiereul de la Kaluga îi cerea starețului să se întoarcă la Optina. Ce putea să-i răspundă starețul, în afară de ceea ce le spunea și altora și anume că a rămas la Șamordino din cauza voii aparte a lui Dumnezeu. Când îi spuneau că pot să-l ducă la Optina cu de-a sila, el spunea: "Știu că nu voi ajunge la Optina; dacă mă vor duce de aici, voi muri pe drum".

Toată vara a fost așteptată la Șamordino venirea arhiereului. "Cum să-l întâmpinăm pe Vlădica?", îl întrebau maicile pe stareț. "Nu noi pe el, ci el ne va întâmpina", răspundea starețul. "Ce să-i cântăm Vlădicăi?". "Îi vom cânta Aliluia, răspundea starețul". "Părinte, despre multe vă va întreba Vlădica". "Vom vorbi cu el încet, nimeni nu va auzi". Atunci când unul dintre monahii apropiați starețului a declarat că vlădica va sosi în curând, starețul, care-l primea totdeauna pe arhiereu în chilie, a spus de această dată: "Ei bine, mergi la biserică și pregătește-mi locul unde voi sta".

De la 21 septembrie, starețul a rămas fără puteri; a apărut o slăbiciune extremă, manifestată prin pierderea auzului și vederii, precum și o durere intensă în zona urechilor, feței, capului și în tot trupul. Apoi, câteva zile i-a fost mai bine, însă surzenia continua și întrebările i se scriau pe o foaie mare de hârtie, iar el răspundea glăsuind.

Folare Separare 1

În data de 6 octombrie, situația s-a înrăutățit. În fiecare clipă putea veni sfârșitul. Starețului i s-a slujit Sfântul Maslu, iar la 9 octombrie a fost împărtășit de ucenicul și urmașul său, părintele Iosif. În acea zi, a venit să-și ia rămas bun de la stareț și egumenul de la Optina, părintele Isaac.

Văzând starea starețului, el a început să plângă. Părintele, văzându-l, a ridicat mâna și și-a scos fesul. Părintele spunea adeseori: "Iată, toată viața mea am fost în mijlocul poporului, astfel voi și muri". Așa s-a și întâmplat.

În dimineața de joi, 10 octombrie, puterile l-au părăsit. Stătea întins fără răsuflare. Buzele nu i se mai mișcau. Părintele Iosif a plecat la schitul de la Optina, pentru a aduce hainele pregătite de către stareț pentru înmormântarea sa, între acestea fiind și cămașa părintelui Macarie, pe care părintele Ambrozie făcuse propria inscripție: "După moartea mea să mă îmbrăcați neapărat cu ea".

La ora unsprezece s-a citit canonul Macii Domnului la ieșirea sufletului. Când au citit rugăciunea la ieșirea sufletului, starețul a început să-și dea duhul. A oftat puternic de două ori, apoi a ridicat mâna dreaptă, a așezat-o pentru însemnarea cu semnul Sfintei Cruci, a dus-o până la frunte, apoi la piept, la umărul drept și ducându-o până la cel stâng, a lovit cu putere umărul; iar atunci respirația a încetat. Apoi a mai respirat (oftat) pentru ultima dată. Era exact ora unsprezece și jumătate ziua.

Folare Separare 1

Mult timp toți cei dimprejur au stat înlemniți. Chipul starețului era strălucitor și liniștit, fiind iluminat de un zâmbet nepământesc. Chiar în clipa adormirii starețului, episcopul Vitalie a ieșit din Kaluga spre a merge la Șamordino și a fost adânc uimit, primind în drum știrea despre sfârșitul starețului.

Durerea de la Șomordino nu poate fi descrisă în cuvinte. Maicile nu se îndepărtau de trupul învățătorului lor. La rugămințile lor fierbinți, când starețul stătea deja în sicriu, a fost cusut un acoperământ mare, care a acoperit fața celui adormit. Fața îi era minunată, luminoasă, cu expresia salutului, după despărțirea îndelungată de dragii lui copii.

Din cauza arderii lumânărilor și înghesuielii, pe fața luminoasă a starețului se puteau vedea chiar și stropii de sudoare, ca și când ar fi fost viu. În data de 11, sicriul a fost dus din clădirea în care adormise starețul, la biserică.

Între Optina și Șamordino s-a iscat o controversă cu privire la locul unde urma să fie înmormântat starețul. Disputa a fost rezolvată de Sfântul Sinod, care a indicat Optina ca loc de înmormântare.

Folare Separare 1

De pretutindeni s-au adunat persoane din toate păturile sociale. În total la Șamordino s-au adunat până la opt mii de persoane. Panihidele erau slujite la dorința poporului zi și noapte. Poporul aducea baticuri, bucăți de pânză, rugând să fie atinse de trupul starețului și le primea înapoi ca pe niște sfințenii.

La data de 13 octombrie a venit Prea Sfințitul și s-a îndreptat direct în biserică, unde în acest timp se cânta Aliluia, Aliluia, Aliluia, fapt despre care vorbea starețul: "Îi vom cânta Vlădicăi: Aliluia". După Liturghie, săvârșită de către arhiereu și cuvântările de înmormântare, a început slujba festivă: Maicile și-au luat rămas bun până spre ora trei.

La 14 octombrie a avut loc mutarea trupului la Optina. Timpul nu a fost prielnic. Vântul rece de toamnă îi străpungea pe călători, iar ploaia neîncetată a transformat pământul într-o mocirlă. Pe tot parcursul drumului, sicriul, condus de mii de persoane, a fost dus pe mâini.

Adeseori se opreau pentru oficierea Litiei, însă spre sfârșit, când a început să plouă foarte tare, Litiile erau oficiate fără oprire, din mers. În satele întâlnite în drum, însoțiți de dangătele clopotelor, preoții înveșmântați ieșeau din biserici cu heruvimi și icoane, sătenii se închinau înaintea sicriului și se alăturau procesiunii. S-a observat că, în pofida ploii și a vântului puternic, lumânările care înconjurau sicriul starețului nu s-au stins pe tot parcursul drumului.

Folare Separare 1

Când procesiunea s-a apropiat de Optina, începuse deja să se întunece. În întâmpinarea sicriului a ieșit tot clerul orașului Kozelisk, împreună cu locuitorii. Asemănător unui nor negru plutea spre mănăstire procesiunea. Mult deasupra capului se vedea sicriul, de parcă ar fi plutit în aer. Părea ca și cum ar fi fost mutarea moaștelor. Ce sentiment haric i-a cuprins pe toți!

Când procesiunea a pășit pe podul amenajat peste Jizdra special pentru această ocazie, au văzut, cum însingurat de toți, fără să vadă noroiul, fără să simtă vântul și ploaia, într-o îmbrăcăminte simplă, cu un nedescris sentiment de durere mută în fiecare mișcare, mergea în întâmpinarea Cuviosului actualul stareț, ieroschimonahul Iosif, care s-a aflat mai bine de treizeci de ani nedespărțit de cel adormit.

La 15 octombrie a fost săvârșită înmormântarea și Starețul a fost așezat lângă învățătorul său, părintele Macarie. În ultimii ani, părintele Ambrozie îi comandase pictorului o icoană a Maicii Domnului, pe care a numit-o "Sporitoarea pâinii" și care o reprezintă pe Maica Domnului pe mori, binecuvântând snopii pe câmpul secerat. El a stabilit sărbătoarea acestei icoane la 15 octombrie și aceasta era ziua înmormântării sale.

Iată încă un eveniment minunat. La începutul bolii care i-a precedat moartea, părintele Ambrozie i-a poruncit unei monahii să citească cartea lui Iov. În această carte este spus, printre altele, că de mirosul urât al rănilor acestui drept a fugit chiar și soția lui.

Folare Separare 1

Prin acest exemplu, starețul parcă prezicea că și cu el după moartea sa se va întâmpina același lucru. Într-adevăr, la început de la trup se simțea un miros foarte urât. Cu mult timp înainte, starețul îi spusese despre aceasta pe față ucenicului său, părintelui Iosif, iar la întrebarea de ce se întâmplă aceasta, a răspuns: "Pentru că în timpul vieții am primit multă cinste nemeritată".

Însă cu cât trecea timpul, cu atât mai puțin se simțea acest miros urât, iar în ultima zi de la trupul celui adormit în Domnul s-a revărsat un miros plăcut. Dragostea starețului năzuiește și acum să-i ajute pe oameni, precum a făcut-o în toate zilele vieții sale pământești.

Folare Separare 1

Sursă: Doxologia.

Floare 02 Bun

Calendar Ortodox - Sfinții de astăzi 10 octombrie

În aceasta luna, în ziua a zecea, Sfinții Evlampie și Evlampia;
Tot în aceasta zi, Sfinții doua sute de mucenici ce s-au tăiat împreuna cu sfântul Evlampie;
Tot în aceasta zi, Părintele nostru Vasian;
Tot în aceasta zi, Preacuviosul Părintele nostru Teofil mărturisitorul;
Tot în aceasta zi, Sfântul Ambrozie de la Optina.

Calendar Ortodox - Sfinții de astăzi 11 octombrie

În aceasta luna, în ziua a unsprezecea, pomenirea Sfântului Apostol Filip, unul din cei șapte diaconi;
Tot în aceasta zi, Sfintele Mucenițe Zinaida și Filonila, surorile;
Tot în aceasta zi, Preacuviosul Părintele nostru și mărturisitorul Teofan, fratele Sfântului Teodor Scrisul;
Tot în aceasta zi, pomenirea sfinților patriarhi ai Constantinopolului: Nectarie, Arsachie și Sisinie;
Duminica după 11 zile ale acestei luni, se face pomenirea Sfinților și fericiților Părinți de la Niceea, care a doua oara s-au adunat în acest oraș în zilele iubitorilor de Hristos împărați Constantin și Irina, împotriva celor ce păgânește și fără învățătură și fără socoteala făceau Biserica lui Dumnezeu a sluji idolilor și aruncau cinstitele și sfintele icoane.

Floare 02 Bun

Pe Sfântul Ambrozie de la Optina să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Cuvioase Ambrozie roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.

Sursă: pravila.ro, facebook.

Recomandări

† Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir
(26 octombrie)

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir și făcătorul de minuni, din Tesalonic este unul dintre cei mai cinstiți sfinți ortodocși. El tămăduiește trupurile și sufletele credincioșilor prin harul Dumnezeiesc dobândit din mărturisirea credinței în […]

† Sfântul Mare Mucenic Areta
(24 octombrie)

Sfântul Mare Mucenic Areta, guvernatorul orașului Najran (Arabia Saudită), a pătimit împreună alți 4300 de creștini, în timpul atacurilor etiopiene conduse de Dgu Nuwas din anul 523. Martiriul lor este serbat în calendarul ortodox în […]

† Sfântul Apostol Iacob, ruda Domnului
(23 octombrie)

Sfântul Apostol Iacob cel Drept, numit și Iacob Fratele Domnului sau Iacob Ruda Domnului, a fost unul dintre cei Șaptezeci de Apostoli, fiind și primul Episcop al Ierusalimului. În conformitate cu Protoevanghelie care îi este […]

Scrie un comentariu

Câmpuri care necesită să fie completate sunt cel care au caraterul *

One comment on “† Sfântul Ambrozie de la Optina
(10 octombrie)”

© 2021 Toate materialele de pe această pagină sunt proprietatea pravila.ro
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram