† Sfânta Salomeea, mironosița
(3 august)

Trimte prietenilor tăi

Sfânta Salomeea, mironosița a fost una din femeile care au crezut în Mântuitorul Iisus Hristos, I-au urmat Lui pe tot parcursul predicii și lucrării Lui de mântuire și i-au fost ucenice. Este serbată în calendarul ortodox la data de 3 august.

Viața pe scurt - Sfânta Salomeea, mironosița (sinaxar)

După tradiție, Sfânta Salomeea a fost fiica Sfântului Iosif Logodnicul și a primei sale soții (care și ea se numea tot Salomeea), astfel încât Maica Domnului era mama sa vitregă. Sfânta Maria Salomeea s-a căsătorit cu Zevedeu și a devenit mama apostolilor Iacov și Ioan. Este numită de evanghelistul Matei "mama fiilor lui Zevedeu" (Matei 20, 20; 27, 56), fără să o numească Salomeea, iar de evanghelistul Marcu este numită Salomeea (Marcu 15, 40; 16, 1), fără să o numească mamă a fiilor lui Zevedeu sau a apostolilor Ioan și Iacov.

Într-o zi, neînțelegând adevăratul sens al misiunii Domnului și crezând că El a venit să întemeieze o împărăție pamântească, Sfânta Salomeea, mironosița I-a cerut să acorde fiilor ei un loc de cinste în împărăția Sa. Hristos a îndreptat-o amintindu-i că cei care vor să fie părtași la slava Lui trebuie mai înainte să bea din potirul Patimii Lui (Matei 20, 20).

Arătând un curaj mai mare decât al ucenicilor care l-au părăsit pe Domnul în timpul Patimilor, Sfânta Salomeea a privit de departe crucificarea, împreuna cu Maica Domnului, cu Sfânta Maria Magdalena și cu cealaltă Marie (Marcu 15, 40; Ioan 19, 25), și, odată sabatul trecut, ea a mers și a cumpărat aromate pentru a îmbălsăma trupul lui Iisus (Marcu 16, 1). Și cum sfintele femei, mergând spre locul unde a fost pus Hristos, se întrebau cine ar putea să le ajute să miște piatra care acoperea mormântul, însă ajungând, au văzut că acesta era deja deschis. Și intrând înăuntru văzură un înger îmbrăcat în alb care le-a binevestit Învierea.

Cutremurate și în același timp speriate, ele au fugit de-acolo, fără să spună nimănui nimic, până când Maria Magdalena, revenind singură la mormânt, L-a văzut chiar pe Domnul, înviat.

Ca una din femeile purtătoare de mir care au dus miresme la mormântul Domnului și l-au găsit gol, Sfânta Salomeea este sărbătorită ca una din cele care au adus prima veste bună despre Înviere Domnului.

Sfintele mironosițe, între care se afla și Sfânta Salomeea, au fost prinse și întemnițate împreună cu alți creștini. Toți aceștia au fost urcați într-o corabie și lăsați în mijlocul mării. Corabia a ajuns pe coastele zonei Provence, în Franța de azi. Mironosițele au răspândit în această parte cuvântul Domnului. Maria lui Cleopa și Salomeea s-au stabilit într-o insulă de la gura Ronului, unde au rămas până la moarte.

Surse: Creștin Ortodox, Orthodoxwiki.

Floare 02 Bun

Unde se găsesc moaștele Sfintei Salomeea, mironosița

Catedrala - Notre Dame de la Mer

Moaștele Sfânta Salomeea se află în Franța la aproximativ două ore de Marsilia, în localitatea Saintes-Maries-de-la-Mer în biserica "Notre Dame de la Mer" care datează din secolul al-XII-lea. Pe lângă aceste moaștele Sfintei Salomeea, se mai află aici și părticele din moaștele Mariei Magdalena și a Mariei lui Cleopa.

Biserica a constituit un punct aparte de interes pentru Robert d’Anjou (1408-1480), rege al Neapolelui și al Siciliei, conform afirmațiilor membrilor Prioriei din Sion, Mare Maestru al acesteia. "Bunul rege Rene“, așa cum l-a reținut istoria, a fost un pasionat adept al Magdalenei și a obținut din partea papei permisiunea de a face săpaturi în cripta bisericii. Acolo a găsit doua schelete, despre care a afirmat că le aparțin Mariei Iacob (a lui Cleopa) și Mariei Salomeea, deoarece mormântul Mariei Magdalena se află în Efes. Mai multe detalii AICI

Biserica "Sfânta Maria Salomeea" din Veroli, Italia, este un lăcaș ce adăpostește un fragment din moaștele sfintei. În 16 mai 2016 Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodocșilor români din Italia, a primit în dar, după oficierea Sfintei Liturghii, o părticică din sfintele Moaște care au fost așezate în Paraclisul "Adormirea Maicii Domnului", la Centrul Eparhial, unde creștinii să se poată închina la ele. În fiecare an credincioșii poposesc cu ocazia Praznicului ‘Sfintelor Femei Mironosițe’ la parohia de la Frosinone care este în provincia de Frosinone.

Sursă: Episcopia Italiei.

Floare 02 Bun

Femeile Mironosițe

Sfintele Femei Mironosite

"Femeile mironosițe sunt icoana tuturor femeilor credincioase din Biserică, femei care prin credința, curajul și jertfelnicia lor au devenit mucenițe, mărturisind pe Hristos Cel răstignit și înviat, au devenit cuvioase maici din mănăstiri și harnice mame creștine din familie, care au dat naștere copiilor și i-au crescut în credința lui Hristos binevestind în casă, în familie, că Hristos Cel răstignit și înviat, adesea, în mod neașteptat, Se întâlnește cu noi și devine viața vieții noastre, El Cel ce a biruit păcatul, iadul și moartea și ne-a dăruit arvuna vieții veșnice.

Cunoaștem numele unor femei mironosițe din Noul Testament, și anume: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov și a lui Iosif sau Iosie, Maria lui Cleopa, Ioana, soția lui Huza, un ispravnic al regelui Irod, Salomeea, Suzana, care au ajutat pe Mântuitorul și pe Sfinții Apostoli în lucrarea lor sfântă de propovăduire a Evangheliei. Ele au ajutat cu bani sau cu munca necesară pentru pregătirea meselor și a hainelor, adesea în călătoriile pe care Mântuitorul și ucenicii Săi le-au făcut în Țara Sfântă. Ele sunt icoana femeilor credincioase, care susțin financiar sau cu munca lor construcția de biserici, împodobirea lor, ajutorarea săracilor, a copiilor orfani, a bătrânilor, a bolnavilor. Deși în Evanghelii ele nu apar totdeauna în prim-plan, totuși Evangheliile le menționează. Ele, împreună cu Sfântul Ioan Evanghelistul, singurul dintre Apostoli care a mers cu Hristos până la cruce, au văzut patimile, suferințele și moartea Mântuitorului. De aceea, ele s-au învrednicit să fie primele care l-au întâlnit pe Hristos Cel înviat, după cum primul dintre ucenici care a intrat în mormântul Domnului înviat din morți a fost Sfântul Ioan Evanghelistul, ucenicul iubit al Domnului.

Femeile mironosițe reprezintă, de asemenea, pe toate femeile care dis-de-dimineață, la revărsatul zorilor, merg la icoana Mântuitorului Iisus Hristos și-I cer ajutor să prăvălească atâtea ‘pietre grele ale vieții’ de pe inima sau sufletul lor. Ele reprezintă pe toate femeile care cer ajutorul lui Hristos pentru a putea crește copiii în credință, pentru a fi soții credincioase în familie și femei evlavioase în Biserică, pentru a fi purtătoare de valori ale credinței, deoarece aromatele de mare preț pe care femeile credincioase le aduc lui Hristos sunt bogăția și valorile credinței în Hristos, bogăția spiritualității sau a legăturii omului cu Dumnezeu, adică darurile Duhului Sfânt ca arvună a bunătăților veșnice din Împărăția Preasfintei Treimi.

Femeile mironosițe reprezintă și pe acele femei care au devenit, prin lacrimi de pocăință și prin multă rugăciune, prin nevoință și prin slujbe dis-de-dimineață în biserică, maici monahii născătoare de virtuți ale credinței creștine. Așadar, ca femei credincioase, ele reprezintă deodată mamele din familii și maicile și surorile din mănăstiri. Ele reprezintă și pe femeile care arată milă față de cei îndoliați, față de cei întristați, față de cei ce sunt în pragul stricăciunii vieții din cauza păcatului și a morții. Există, în acest sens, o mulțime de femei credincioase care veghează la căpătâiul bolnavilor în spitale, o mulțime de profesoare de religie, o mulțime de asistente medicale, de asistente sociale, o mulțime de femei care lucrează în instituții de cultură și de solidaritate socială purtând în sufletul lor și arătând în jurul lor lumina și bucuria Învierii lui Hristos."

Fragment din Cuvântul Patriarhului DANIEL la Duminica Mironosițelor 2010

Floare 02 Bun

Etimologia / semnificația numelui Salomeea - Solomon

În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfintei Salomeea, mironosița!

SALOMEEA - nume foarte puțin popular în onomastica noastră contemporană însă cu o tradiție îndelungată la toate popoarele europene, provine din forma de origine grecească Salonic, apropiata de Shalom. Semnificația numelui Salomeea este clară si nu ar trebui să ne pună absolut nicio problemă, deoarece forma Shalom (שָׁלוֹם), de origine ebraică , înseamnă "pace". Potrivit unei alte ipoteze, semnificația numelui de persoană Salomeea ar fi "a înlocui", aceasta interpretare fiind bazata pe sensul pe care îl are verbul "shalam". În sfârșit, se pare că acest nume de persoană a pătruns în spațiul romanesc, asemenea multor nume, pe filiera slavă.

Derivate ale numelui Salomeea - Solomon

În limba română mai există variantele de Salomia, Solomca, Solonca, Salomeia, Solonco, Solonar, Solonariu, Solo sau Solomia, dar și formele masculine de Salom sau Solomon, însă, sunt destul de rar întâlnite astăzi.

Când își post serba ziua de nume cei care poartă numele de Salomeea/Solomon?

Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în date de 3 august când este pomenit Sfânta Salomeea, mironosița.

Floare 02 Bun

Icoana Sfintei Salomeea, mironosița

Sfânta Salomeea, mironosița 3 august

Dionisie din Furna în "Erminia picturii bizantine" nu ne furnizează detalii despre felul în care trebuie să fie pictat Sfânta Salomeea, mironosița.

Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma - Erminia Picturii Bizantine

Floare 02 Bun

Rugăciune către Sfintele Femei Mironosițe

O, Sfintelor femei mironosițe, cele ce v-ați arătat vase pline de mirul darurilor Cuvântului, cu picăturile rugăciunilor voastre curățiți și mintea noastră de gândurile cele deșarte și ca într-o carte scrieți cu condeiul Duhului și cu voia Tatălui taina Învierii Fiului. Cu adevărat ați biruit toată frica și având picioarele voastre înfrumusețate cu aripile Duhului ați alergat către Cel Ce dăruiește celor ce-L iubesc pe El zborul searfimilor ca să slăvească pe Părintele luminilor. Încă v-ați învrednicit a primi de la înger luminos vestea Învierii Celui Ce a biruit moartea și a scos pe Adam din temnițele iadului. Prin voi s-a luminat toată ceata Apostolilor și prin ei până la marginile lumii S-a descoperit Cel Nevăzut. Deci, și noi fiind părtași tainei învierii lui Hristos vă rugăm pe voi să cereți Stăpânului să dea la o parte piatra răutății de la mormântul inimii noastre, ca să răsară Cel Ceîmpreună cu Care ne-am îngropat prin Botez și să umple de bucurie sufletele noastre, dăruindu-ne iertare, pocăință și vestea minunată a mântuirii.
Rugați-vă cu Sfinții Iosif și Nicodim, ca să fim noi ridicați din mormântul păcatelor noastre, îngropând toate sfaturile cele viclene și primind mirul cel de mare preț al înțelepciunii duhovnicești. Cereți Stăpânului Hristos înaintea Căruia ați aflat îndrăzneală să ne prefacă și pe noi, întunecații, în izvoare ale cuvintelor dumnezeiești, cu care să adăpăm pe toți, potolind dorul tuturor de îndumnezeire.
Ca unele ce sunteți flori netrecătoare ale bucuriei Învierii, bine înmiresmați și sufletul meu necăjit de întristare și de alte patimi de rușine, ca să înviez împreună cu Hristos în viața cea veșnică. La înfricoșătoarea judecată a Stăpânului vieții cereți cu stăruință să se șteargă datoria noastră cea mare și să dobândim iertare și mântuire, slăvind pe Împăratul tuturor în veci și aducând vouă ofranda mulțumirii. Amin.

Floare 02 Bun

Viața completă - Sfânta Salomeea, mironosița (Viețile Sfinților)

Sfânta Mironosiță Salomeea a fost soția lui Zevedeu și mama celor doi Sfinți Apostoli Iacov și Ioan Evanghelistul. Ea a cerut Mântuitorului cinstea ca ei să fie așezați unul de-a dreapta și unul de-a stânga în Împărăția Sa (Matei 20, 20-22). Salomeea nădăjduia, ca mulți iudei de altfel, într-o împărăție pământească a lui Iisus. De abia, mai târziu s-a încredințat de înaltul înțeles al răspunsului primit atunci.

Salomeea a fost de față la patimile și răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos (Matei 27, 56). În dimineața Sfintei Învieri a fost la mormânt împreună cu celelalte mironosițe, cărora li s-a arătat Mântuitorul Hristos. Sfintele mironosițe împreună cu Salomeea au fost prinse și întemnițate împreună cu alți creștini. După aceea au fost urcați într-o corabie și lăsați în mijlocul mării. Corabia a ajuns pe coastele Provencei, în Franța de azi. Mironosițele au răspândit în această parte cuvântul Domnului. Maria lui Cleopași Salomeea s-au stabilit într-o insulă de la gura Romului, unde au rămas până la moarte.

Folare Separare 1

Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților Iunie

Floare 02 Bun

Calendar Ortodox - Sfinții de astăzi 3 august

În aceasta luna, în ziua a treia, pomenirea Preacuvioșilor Părinților noștri: Dalmat, Faust și Isaachie (Isaac);
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ștefan, papa al Romei;
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru și Mărturisitorului Ioan, egumenul Mănăstirii Patalariei;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Salomeea mironosița, care cu pace s-a săvârșit.

Calendar Ortodox - Sfinții de astăzi 4 august

În aceasta luna, în ziua a patra, pomenirea Sfinților șapte Tineri din Efes: Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan si Constantin;
Tot în aceasta zi, pomenirea aducerii moaștelor Preacuvioasei Maicii noastre si Muceniței Evdochia;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Tatuil, care spânzurat s-a săvârșit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfințitului noul Mucenic si întocmai cu Apostolii Cosma (Etolianul), care a mărturisit în Albania la anul 1778 si care prin sugrumare s-a săvârșit.

Floare 02 Bun

Pe Sfânta Salomeea, mironosița, să o rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfântă Salomeea roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale ei sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.

Sursă: pravila.ro, facebook.

Recomandări

† Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir
(26 octombrie)

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir și făcătorul de minuni, din Tesalonic este unul dintre cei mai cinstiți sfinți ortodocși. El tămăduiește trupurile și sufletele credincioșilor prin harul Dumnezeiesc dobândit din mărturisirea credinței în […]

† Sfântul Mare Mucenic Areta
(24 octombrie)

Sfântul Mare Mucenic Areta, guvernatorul orașului Najran (Arabia Saudită), a pătimit împreună alți 4300 de creștini, în timpul atacurilor etiopiene conduse de Dgu Nuwas din anul 523. Martiriul lor este serbat în calendarul ortodox în […]

† Sfântul Apostol Iacob, ruda Domnului
(23 octombrie)

Sfântul Apostol Iacob cel Drept, numit și Iacob Fratele Domnului sau Iacob Ruda Domnului, a fost unul dintre cei Șaptezeci de Apostoli, fiind și primul Episcop al Ierusalimului. În conformitate cu Protoevanghelie care îi este […]

Dă-i un răspuns lui Olteanu Genoveva Anulează răspunsul

Câmpuri care necesită să fie completate sunt cel care au caraterul *

6 comments on “† Sfânta Salomeea, mironosița
(3 august)”

  1. Foarte interesant.
    Pe bunica mea materna o chema Salomia.
    Multumesc parinte IOANA VASILE pentru acest articol.

  2. Minunat articol cu foarte multe istorioare, asa aflam multe despre cum a parcurs religia Bunul Dumnezeu sa ne ajute sa o păstrăm și înțelege Amin Olteanu

    1. Să dă slavă lui Dumnezeu și să ne rugăm pentru toți tineri care participă activ la menținerea acestui site!
      Doamne ajută Genoveva!

    2. Să Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate și să ne rugăm pentru acești tineri minunați care se ne ajută cu scrierea articolelor.
      Doamne ajută Genoveva!

© 2021 Toate materialele de pe această pagină sunt proprietatea pravila.ro
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram