† Sfânta Mare Muceniță Eufimia
(16 septembrie)

Trimte prietenilor tăi

Sfânta Mare Muceniță Eufimia ne-a rămas drept un exemplu de mărturisire creștină autentică și o pildă vie a modului în care Sfinții sunt vii lucrând și după ce trec la cele veșnice. În calendarul ortodox Sfânta este serbată de două ori, o dată pe 16 septembrie, când se pomenește mucenicia ei, și pe 11 iulie când se prăznuiește minunea săvârșită de ea la Sinodul de la Calcedon (451).

Viața pe scurt - Sfânta Mare Muceniță Eufimia (sinaxar)

Sfânta Mare Muceniță Eufimia, s-a născut în orașul Calcedon (azi districtul Kadikoy, în Istanbul, Turcia) din părinți creștini, Filofron și Teodosia, într-o familie de rang senatorial, în timpul domniei împăratului Dioclețian (284-305). Încă din tinerețe și-a închinat viața lui Hristos, stăruind în rugăciune, post și curăție.

Proconsulul provinciei Asia, care era și guvernator al Calcedonului, pe nume Priscus, supranumit Antipater, a proclamat prin decret o zi de sărbătoare în cinstea zeului păgân Marte (zeul războiului în mitologia romană), poruncind ca toți locuitorii să se adune și să aducă ofrande și jertfe zeului.

Creștinii însă se fereau însă să ia parte la festivitățile păgâne și, ascunzându-se în casele unora dintre ei, își petreceau vremea în rugăciune către adevăratul Dumnezeu. Proconsulul Priscus a poruncit atunci ca toți creștinii din oraș să fie găsiți și aduși înaintea lui ca să jertfească și ei lui Marte. Într-o casă au fost găsiți mai mulți creștini laolaltă, între care și Sfânta Mare Muceniță Eufimia. Judecătorii au încercat să îi convingă, mai întâi cu vorbe bune, apoi cu ademeniri și în cele din urmă cu amenințări să se lepede de Hristos, însă ei au rămas statornici în credința lor. Au fost bătuți, însă nu au renunțat la credința în Hristos.

Aflând-o pe Sfânta Mare Muceniță Eufimia în mijlocul creștinilor, văzând frumusețea și tinerețea ei, judecătorii au scos-o din rândurile creștinilor, crezând că, lipsită de susținerea lor, fecioara avea să cedeze și să se lepede de credința ei. Însă ademenirile și amenințările lor nu au slăbit credința tinerei Eufimia. Atunci, văzând guvernatorul că nu izbutea nimic, a condamnat-o la moarte prin tragerea pe roată. Sfânta Mare Muceniță Eufimia a răbdat cumplitele chinuri, stăruind în rugăciune. Un înger al Domnului s-a apropiat atunci și, oprind chinurile, a ridicat-o pe Sfânta Mare Muceniță Eufimia de pe instrumentul de tortură, vindecându-i toate rănile.

Aceștia, spunând că sfânta scăpase prin vrăjitorie, au poruncit să fie aruncată într-un cuptor încins. Doi dintre soldații însărcinați să ducă la îndeplinire porunca, anume Victor și Sostene, au dus-o până la cuptorul de foc, însă, văzând în flăcări chipurile amenințătoare ale unor îngeri ai Domnului, s-au cutremurat și au crezut și ei în Dumnezeul Eufimiei, mărturisindu-L pe Hristos. Cei doi au fost judecați și condamnați la moarte, primind mucenicia în numele lui Hristos.

Sfânta Mare Muceniță Eufimia a fost aruncată în foc de alți soldați, însă a rămas neatinsă. Aruncată mai apoi într-o groapă plină cu țepușe și cuțite, Sfânta a scăpat și de această dată nevătămată.

În cele din urmă, sfânta a fost condamnată să fie aruncată fiarelor sălbatice, în timpul jocurilor de circ. Sfânta Mare Muceniță Eufimia s-a rugat cu stăruință să se învrednicească să sufere chinuri pentru numele Domnului Hristos, însă fiarele sălbatice nu au vrut să se atingă de ea. În cele din urmă, o ursoaică a mușcat-o o dată de picior, și, sângerând mult, Sfânta Marea Muceniță Eufimia și-a dat duhul în mâinile Domnului. Atunci s-a produs un cutremur teribil care i-a făcut pe spectatori și pe soldații care păzeau arena să fugă, iar părinții sfintei, strecurându-se prin mulțime, au reușit să ia trupul și să-l îngroape cu cinste în apropiere de Calcedon.

După ce au încetat persecuțiile împotriva creștinilor, deasupra mormântului Sfintei s-a înălțat o mare catedrală, care avea să adăpostească mai târziu și lucrările Sinodului al IV-lea Ecumenic din anul 451.

Floare 02 Bun

Minunea din timpul Sinodului Ecumenic de la Calcedon

Al Patrulea Sinod Ecumenic s-a întrunit în orașul Calcedon în cursul lunii octombrie a anului 451. Cei 630 de delegați s-au adunat în biserica Sfintei Eufimia, care adăpostea moaștele acesteia. Sinodul a condamnat doctrina monofizită a lui Eutihie și a adoptat Mărturisirea de credință de la Calcedon, afirmând că Iisus Hristos a fost "Om adevărat și Dumnezeu adevărat", a doua Persoană a Sfintei Treimi, în două Firi, dumnezeiască și omenească "neamestecate, neschimbate, neîmpărțite și nedespărțite".

Raportul între monofiziți și ortodocși era destul de echilibrat în timpul Sinodului, așa încât lucrările sinodale erau aprig disputate. Neputându-se ajunge la o hotărâre comună, sfântul patriarh Anatolie al Constantinopolului a propus ca Sinodul să încredințeze hotărârea Duhului Sfânt, rugându-L să le vestească hotărârea corectă cu ajutorul prealăudatei mucenițe Eufimia. Ierarhii ortodocși și cei monofiziți și-au scris atunci Mărturisirile de credință pe două suluri de pergament și le-au pecetluit cu pecețile lor. Deschizând mormântul sfintei, au așezat amândouă Mărturisirile de credință, în prezența împăratului Marcian (450-457) pe pieptul Sfintei. Au pecetluit apoi mormântul cu pecetea imperială, și au așezat pază imperială la mormântul sfintei. Au petrecut cu toții, vreme de trei zile, în post și rugăciune, iar la sfârșitul celor trei zile, patriarhul și împăratul au deschis mormântul, fiind de față toți participanții la Sinod. Au aflat atunci pergamentul monofiziților îndepărtat și aruncat la picioarele sfintei, iar Mărturisirea ortodoxă se afla în mâna dreaptă a sfintei. În Sinaxar se arată că sfânta însăși și-a întins mâna, ca și cum ar fi fost vie, și a înmânat patriarhului Mărturisirea ortodoxă. După această minune, mulți dintre participanții la Sinod s-au încredințat de adevărul credinței ortodoxe, iar cei care au refuzat să se lepede de erezia lor au fost condamnați și excomunicați de Sinod.

Această minune este relatată într-o scrisoare trimisă de Sinod Papei Leon I: "Căci Dumnezeu a fost Cel ce a lucrat, și biruitoarea Eufimia a încununat adunarea ca pentru nuntă, care, luând Mărturisirea noastră de credință, a primit-o ca pe a sa și a înmânat-o Mirelui ei prin preaevlaviosul nostru împărat și de Hristos iubitoarea împărăteasă, potolind strigătele împotrivitorilor și primind mărturisirea noastră a adevărului ca plăcută înaintea Lui, și cu mâna și gura ei așezând pecetea ei asupra voturilor noastre ale tuturor, a proclamat-o." Această minune a Sfintei este prăznuită de Biserica Ortodoxă pe 11 iulie.

Pentru a citi Minunea Sfintei Mucenițe Eufimia mai pe larg apăsați ➡ AICI.

Floare 02 Bun

Sfânta Mare Muceniță Eufimia - Sfintele Moaște

Moaștele Sfintei Mari Mucenițe Eufimia-a

Sfânta Mare Muceniță Eufimia s-au arătat încă de la început făcătoare de minuni prin Sfintele sale Moaște. În fiecare an, în ziua praznicului ei, din moaștele sfintei curgea un sânge binemirositor, pe care, strângându-l cu cinste episcopul locului, îl folosea ca să ungă pe cei bolnavi. Cu sângele sfintei s-au făcut multe vindecări. Iar în alte prilejuri de peste an, mai ales atunci când ierarhul locului era vrednic și evlavios, din moaștele sfintei curgea și mir parfumat, folosit tot la vindecarea bolnavilor. Pentru multele minuni ale sfintei, faima ei s-a răspândit în întregul Imperiu, și mulți pelerini și bolnavi veneau la mormântul ei, învrednicindu-se de vindecare. Pentru aceasta, i s-a spus "prealăudata", sau "atâtlăudata", și tot pentru cinstirea deosebită arătată sfintei, ierarhii adunați la Sinodul de la Calcedon au socotit-o vrednică să arate credința cea adevărată.

Îndoiala împăratului

În secolul al VI-lea, împăratul Mauriciu (582-602) îndoindu-se de minunea care se săvârșea cu moaștele sfintei în fiecare an, a despecetluit odată mormântul acesteia, nechezând că din trupul sfintei putea izvorî cu adevărat sânge. De obicei, sângele sfintei era strâns cu evlavie de episcop în timpul sfintelor slujbe. Împăratul însă a rupt pecetea de pe mormânt și s-a dus singur să vadă dacă minunea era adevărată. Și deschizând mormântul, a început sângele sfintei să curgă, mai mult decât în orice an, umplând biserica de o mireasmă asemănătoare cu a mirului. Împăratul, încredințat, s-a pocăit.

Distrugerea Bisericii Sfânta Mare Muceniță Eufimia

Moaștele Sfintei Mari Mucenițe Eufimia-a

În preajma anului 617, în vremea domniei împăratului Heraclie (610-641), Calcedonul a fost cucerit de perși, sub conducerea lui Chosroes I, iar biserica Sfintei Eufimia a fost arsă și distrusă. Moaștele Sfintei au scăpat însă neatinse. După retragerea perșilor, în jurul anului 620, moaștele Sfintei Eufimia au fost mutate la Constantinopol, într-o nouă biserică închinată sfintei, construită în centrul orașului, în apropiere de Hipodrom. Minunile sfintei au continuat și acolo.

Aruncarea Moaștelor Sfintei Mari Mucenițe Eufimia pe mare

În vremea prigoanei iconoclaste din timpul împăratului Leon al III-lea Isaurul (714-741), acesta a poruncit ca moaștele nestricate sfintei să fie luate pe ascuns din biserică, iar în locul lor să fie așezate niște oase putrede, voind să abată astfel poporul de la închinarea la moaștele sfinților. A făcut acest lucru pe ascuns, întrucât se temea de evlavia populară față de sfântă și vroia totodată să profite de aceasta pentru a zdrobi încrederea poporului în cinstirea sfinților. O vreme, a ținut moaștele sfintei în palat, însă fiicele împăratului fiind dreptcredincioase, le țineau în mare cinste și se rugau mereu înaintea lor. Atunci, pentru a nu fi descoperit ce făcuse, împăratul a poruncit ca moaștele sfintei să fie aruncate în mare. Făcându-se cum poruncise împăratul, moaștele sfintei nu s-au scufundat, ci au plutit pe mare, departe de țărmurile Constantinopolului. Împăratul a deschis atunci înaintea poporului mormântul sfintei, în care fuseseră așezate oasele cele putrezite, și pentru o vreme a reușit să înșele poporul adunat acolo că acelea ar fi fost trupul sfintei. Biserica sfintei a fost părăsită și profanată, rămânând în ruină până la sfârșitul perioadei iconoclaste. Însă în cele din urmă s-a aflat despre înșelăciunea împăratului Leon și despre faptul că moaștele sfintei fuseseră aruncate în mare.

Moaștele Sfintei Mari Mucenițe Eufimia-a

Plutind astfel pe mare trupul sfintei, a fost pescuit de doi frați, Sergiu (Serghie) și Sergon, a căror corabie tocmai pleca din port către insula Lemnos, în Marea Egee, care era pe atunci grânarul Constantinopolului. Cei doi frați nu știau ale cui moaște erau acelea pe care le găsiseră, însă le-au păzit cu cinste, văzând în vis niște îngeri ca niște bărbați luminoși strânși în jurul raclei sfintei, cu lumânări aprinse, cântând și slăvind pe Dumnezeu. Până au ajuns în insula Lemnos, cei doi frați s-au rugat cu stăruință să li se descopere ale cui erau moaștele pe care le găsiseră. În insula Lemnos era cinstită în mod deosebit Sfânta Muceniță Glicheria, ale cărei moaște se găseau într-o biserică de acolo. În noaptea când au ajuns la mal, celor doi li s-au arătat în vis cele două sfinte mucenițe, care s-au salutat cu dragoste, chemându-se pe nume. Astfel au aflat cei doi frați cine era sfânta pe care o scoseseră din mare. Bucuroși, au vrut să plece mai departe, spre orașul lor de origine, și, ridicând ancora, s-au pregătit să plece. N-au reușit însă să înainteze nici în prima zi, nici în zilele următoare, căci vântul îi împingea înapoi. După câteva zile, li s-a arătat în vis Sfânta Mare Muceniță Eufimia, cerându-le să nu o mute încă o dată, ci să o lase acolo, în insula Lemnos. Cei doi frați s-au dus atunci la episcopul locului și, dezvăluindu-i cele întâmplate, au hotărât să înalțe o mică biserică pe locul unde vroiau să îngroape moaștele sfintei, pe care le-au ascuns în pământ, sub Sfântul Altar, de teamă să nu fie găsite și profanate din nou de iconoclaști, așezând deasupra mormântului o lespede pe care scriseseră cum găsiseră moaștele și cine era sfânta îngropată acolo. Cei doi frați nu au mai plecat însă de acolo, ci, renunțând la negustorie, și-au petrecut tot restul vieții în posturi și rugăciuni, lângă biserica sfintei Eufimia.

La câtva timp după aceea, voind episcopul locului să aducă într-o nouă biserică înălțată de el moaștele Sfintei Eufimia, aceasta i s-a arătat în vis, cerându-i să nu o mai mute de la locul ei, ci să ia în locul ei moaștele Sfintei Mucenițe Glicheria, care erau ascunse în altă parte. Iar Sfânta Mare Muceniță Eufimia era cinstită mai departe de popor în bisericuța ei de la malul mării.

Moaștele Sfintei Mari Mucenițe Eufimia-a

Câțiva ani mai târziu, tot în vremea prigoanei iconoclaste, în ziua praznicului Sfintei Eufimia, un mare demnitar, susținător al politicii iconoclaste a împăratului a poposit pe insula Lemnos, cu o mică armată. Văzându-i pe creștinii adunați la praznicul sfintei, i-a alungat, batjocorindu-i, și a poruncit ca biserica să fie distrusă din temelie. Moaștele sfintei, îngropate sub pământ, nu au fost însă găsite, și nu s-au pierdut, ci au rămas pe locul acela. Biserica fiind distrusă, locul a rămas însă părăsit.

Când s-a potolit prigoana iconoclastă, după moartea lui Leon al IV-lea Khazarul (750-780), în vremea domniei împăratului Constantin al VI-lea (asociat la tron din 771, împărat 780-797) și a mamei sale, împărăteasa Irina (regentă între anii 780-797 și împărăteasă unică între anii 797-802), a fost restabilită cinstirea sfintelor icoane. În special binecredincioasa împărăteasă Irina avea mare evlavie la Sfânta Mare Muceniță Eufimia și, cunoscând povestea aruncării moaștelor ei în mare, se străduise în fel și chip să le găsească, însă nu reușise.

Găsirea moaștelor Sfintei Mari Mucenițe Eufimia

Moaștele Sfintei Mari Mucenițe Eufimia-a

În acea vreme, un bărbat pe nume Anastasie, cu rangul de comite, a primit drept moștenire un teren din insula Lemnos pe care se afla și mormântul sfintei, cu ruinele vechii biserici. Acesta, găsind ruinele bisericii, a rezidit-o din temelii și, în timpul lucrărilor, a aflat și moaștele sfintei. Fiind depuse împotriva lui niște denunțuri mincinoase, comitele a fost scos din funcție și, socotind că i se făcuse o nedreptate, a plecat la Constantinopol, vrând să facă apel la judecata imperială. Aflând că mitropolitul de Calcedon era foarte respectat la Curte, i s-a adresat mai întâi acestuia, rugându-l să îl ajute ca să își redobândească rangul. La început, mitropolitul l-a refuzat. Anastasie, stăruind, l-a urmat pe mitropolit până la palatul episcopal, unde, văzând biserica deschisă, s-a dus să se roage. Reședința mitropolitului era atunci lângă biserica Sfintei Eufimia. Auzind comitele de aceasta, s-a minunat foarte tare. Întrebat fiind de clerici de pricina mirării lui, le-a povestit că moaștele Sfintei Eufimia se aflau pe o moșie a lui. Clericii l-au adus atunci pe Anastasie înaintea mitropolitului de Calcedon care, cercetându-l, a aflat de la el cum ajunseseră moaștele sfintei până în insula Lemnos, aduse de cei doi frați. Atunci mitropolitul l-a luat cu sine pe Anastasie și, aducându-l înaintea împăratului și a împărătesei, le-a vestit aflarea moaștelor sfintei. Bucuroși, împăratul și împărăteasa l-au răsplătit pe Anastasie, reașezându-l în rangul său și făcându-i multe daruri, după care au trimis în insula Lemnos un sobor de preoți și arhierei, însoțit de mulți nobili și de o gardă de onoare, ca să afle moaștele Sfintei și să le aducă, cu cinste, la Constantinopol. Atunci s-a iscat o mare tulburare printre locuitorii insulei, care nu vroiau să fie lipsiți de binecuvântările ce izvorau din moaștele sfintei. Episcopul locului a potolit însă poporul, iar moaștele Sfintei Mucenițe Eufimia au fost luate cu cinste și duse în corabie, care le-a purtat până la Constantinopol, fiind reașezate în biserica închinată Sfintei în anul 796.

Racla cu moaștele sfintei a mai fost o dată furată în vremea cruciadelor, fiind dusă de cruciați la Nicosia, în Cipru, însă moaștele Sfintei s-au întors iarăși la Constantinopol. După căderea Constantinopolului, în 1454, patriarhul Ghenadie al II-lea Scholarios a mutat iarăși moaștele Sfintei din biserica închinată acesteia în catedrala patriarhală, fiind mutate de fiecare dată odată cu mutarea reședinței patriarhale. În prezent, cea mai mare parte a moaștelor Sfintei Mucenițe Eufimia se află în Catedrala Patriarhală Sfântul Gheorghe aflată în cartierul Fanar din Constantinopol (Istanbul), fiind așezate în partea dreaptă a bisericii, în naos, alături de moaștele Sfintelor Solomoni și Teofano.

Floare 02 Bun

Etimologia / semnificația numelui Eufimia

În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfintei Mari Mucenice Eufimia!

EUFEMIA - din ce în ce mai rar folosit în onomastica contemporană, Eufemia reproduce numele personal din limba greacă Euphemia, atestat destul de târziu în izvoarele grecești; mult mai vechi și frecvent este însă varianta masculină Eúphemos, întâlnit în operele lui Hesiod, Homer, Tucidide, Pindar etc.. Ca multe alte nume grecești, Euphemos (forma ceva mai târzie este εὐφημέω "euphemeo") este un cuvânt compus, și este un derivat al lui εὖ (eu) care înseamnă "bun" și φημί (phemi) care înseamnă "a vorbi, a declara". În concluzie, numele Eufimia se traduce prin "cuvântare frumoasă" sau "a folosi cuvinte de bun augur".

Acest nume a fost atestat și în inscripțiile creștine latinești, numele a fost purtat de numeroase martire sărbătorite de biserică, prin intermediul cărora Eufemia se răspândește în Europa.

Preluat din greacă de către slavi (în Galicia, de ex., numele este atestat încă din 1316, iar în pomelnicul de la Horodiște din anul 1484 apar formele Ievfimii, Himi), Eufemia pătrunde și în onomastica noastră; în 1492, într-un document din Țara Românească, fiica jupanului Pârvu purta numele Fima. După 1500, atestările și formele devin destul de numeroase: Fimia, Himia, Fima și Fiman (forme masculine ca și Efimi, Ifimie, Ifemie), Evfimia, Afemia, iar mai târziu Eufimia, Eufemia, Femia, de proveniență cultă. Forma cea mai răspândită și populară la noi a fost Efimița, astăzi evitată probabil și datorită existenței personajului comic cu același nume din farsa Conu Leonida față cu reacțiunea de I.L. Caragiale (o operă literară poate contribui atât la popularizarea unui nume cât și la compromiterea lui).

Derivate ale numelui Eufimia

Franceză Euphémie, Italiană și Maghiară Eufemia, Bulgară și Rusă Efimia etc.

Când își post serba ziua de nume cei care poartă numele de Eufimia?

Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în date de 16 septembrie când este pomenit Sfânta Mare Muceniță Eufimia.

Floare 02 Bun

Icoana Sfintei Mari Mucenice Eufimia

Dionisie din Furna în "Erminia picturii bizantine" nu ne furnizează prea multe detalii despre felul în care trebuie să fie pictat Sfânta Mare Muceniță Eufimia ne prezintă doar martiriul: "Sfânta Mare Muceniță Eufimia fiind dată spre mâncare leilor și urșilor și fiind păzită nemâncată își dă duhul lui Dumnezeu."

Despre minunea săvârșită la Sinodul din Calcedon se spune "Spre aducerea aminte de această preaslăvită minune din timpul Sinodului, Sfânta Mare Muceniță Eufimia este înfățișată pe icoane cu o scrisoare sau carte în mână."

Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma - Erminia Picturii Bizantine

Floare 02 Bun

Rugăciune către Sfânta Mare Muceniță Eufimia

Sfântă Mare Muceniță Eufimia, caută cu milostivire spre lacrimile neamului nostru și izbăvește-ne de eresurile care s-au pornit asupra noastră din uneltirea diavolului. Îndură-te de eretici și de trădătorii care batjocoresc moștenirea Credinței Ortodoxe, și îi ajută să lepede toate rătăcirile și să vină la Ortodoxie ca să se facă bucurie în Cer pentru îndreptarea lor. Rușinatu-sa cu defăimare mulțimea ereticilor monofiziți și fețele lor s-au umplut de multă ocară, când au văzut cartea hulelor lor lepădată sub picioarele tale, iar cartea noastră cu dogmele cele adevărate, ținând-o cinstita ta mână, prealăudată Muceniță. Arată și acum Credința cea adevărată și nimicește eresurile cele pierzătoare de suflet. Ajută-ne pe noi, cei ce trăim în această vreme de apostazie, să păstrăm și să mărturisim Dreapta Credință cu prețul vieții noastre pământești, ca să dobândim viața cea veșnică și fericită întru părtășia Sfinților.

Floare 02 Bun

Cântări Liturgice

Tropar - Sfânta Mare Muceniță Eufimia, glasul al 3-lea

Foarte mult ai vestit pe cei dreptmăritori și ai rușinat pe cei rău credincioși, Sfântă Mare Muceniță Eufimia, Preafrumoasă fecioară a lui Hristos, întărind cele ce părinții bine au dogmatizat la al patrulea Sinod Ecumenic. Muceniță Preamărită, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.

Tropar - Sfânta Mare Muceniță Eufimia - Minune sinodul din Calcedon, glasul al 4-lea

Ai veselit pe cei dreptcredincioși, și ai rușinat pe cei rău-mărturisitori, Eufimia, preafrumoasă fecioară a lui Hristos. Căci ai întărit dogmele Sinodului al patrulea, pe care Părinții bine l-au rânduit. Muceniță mărită, roagă-L pe Hristos Dumnezeu ca să ne dăruiască nouă mare milă.

Condac - Sfânta Mare Muceniță Eufimia, glasul al 6-lea

Nevoințe în chinuri, nevoințe pentru credință cu avânt ai suferit pentru Hristos, Mirele tău. Acestuia și acum roagă-te, să se surpe trufia vrăjmașilor sub picioarele binecredincioșilor, ca și atunci eresurile prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, ceea ce ai primit hotărârea credinței, de la cei șase sute și treizeci de Dumnezeu purtători Părinți și o păstrezi, prealăudată.

Condac - Sfânta Mare Muceniță Eufimia, glasul al 4-lea

Întru chinuirea ta bine te-ai nevoit și după moarte pe noi ne sfințește cu izvoarele minunilor, prealăudată. Pentru aceasta, cinstim cu credință sfântă adormirea ta, stând înaintea cinstitelor tale moaște, ca să ne mântuim de neputințe sufletești și să luăm dar din minune.

Condac - Sfânta Mare Muceniță Eufimia- Minune sinodul din Calcedon, glasul al 4-lea

Lupte în chinuri, lupte în credință au purtat cu căldură pentru Hristos, Mirele Tău. Și așa precum ai zdrobit eresurile, așa și acum întărâtările vrăjmașilor supune-le sub picioarele poporului nostru, rugând pe Născătoarea de Dumnezeu. Căci tu ai luat de la cei șase sute și treizeci purtători de Dumnezeu părinți hotarul credinței și l-ai păzit pe el, ceea ce ești prealăudată.

Floare 02 Bun

Viața completă - Sfânta Mare Muceniță Eufimia (Viețile Sfinților)

Pe timpul împărăției lui Dioclețian păgânul (284-305), stăpânea la Calcedon Prisc Antipatul, cel întărit de dânsul. Acesta, vrând să facă praznic zeului ce se numea Aris, a cărui capiște și chiar idol erau în Calcedon, a trimis invitațiile sale prin cetăți și prin satele cele dimprejur, iscălite cu numele împărătesc, poruncind tuturor ca să se adune în Calcedon la praznic și să aducă fiecare, după puterea sa, jertfă lui Marte. Și îngrozea, în scrisorile sale, cu mari prigoniri pe aceia care n-ar asculta porunca și nu s-ar afla la acel praznic a cărui zi o hotărâse, după opt zile. Iar când a sosit ziua cea arătată a praznicului celui păgânesc, s-a adunat mulțime multă de popor, cu dobitoacele ce le aduseseră ca jertfă și se făcea praznicul cu dănțuire, junghiind oi și boi și închinându-se idolului neînsuflețit, dar mai ales diavolului celui ce locuia într-însul.

Atunci creștinii cei ce locuiau acolo, scârbindu-se de acea prăznuire ură de Dumnezeu și temându-se de groaznica înfricoșare a Antipatului, se ascunseră pe unde puteau și adunându-se în locuri tăinuite făceau slujbele adevăratului Dumnezeu, Domnului nostru Iisus Hristos.

Deci, a fost cercetare cu poruncă dată de prigonitor, să se dovedească dacă se mai află cineva potrivnic poruncii lui, dacă mai este cineva care să nu se închine zeului Marte. Și s-au găsit creștini potrivnici dorinței prigonitorului care, neascultând porunca lui, nu dădură diavolului cinstea aceea care se cuvine unuia adevăratului Dumnezeu.

Folare Separare 1

Deci, mâniindu-se prigonitorul că nu-l ascultă creștinii, a poruncit să-i caute și să-i aducă la chinuire. Creștinii, patruzeci și nouă, se ascunseseră la un loc tăinuit, făcând rugăciuni; între dânșii era o fecioară foarte frumoasă, anume Eufimia, de neam bun, fiica binecredincioșilor părinți Filotron Sigeliticul și Teodorosia. Și prigonitorul a fost înștiințat despre creștinii cei ascunși, pe care a poruncit să-i prindă pe toți și să-i aducă înaintea judecății sale. Deci, îndată, după porunca prigonitorului, slujitorii cei sălbatici, întocmai că fiarele gata a vâna prada, pornindu-se spre turma cea cuvântătoare adunată pentru Hristos, înconjurară cu arme casa aceea, în care credincioșii slujeau lui Dumnezeu într-ascuns și spărgând ușile, cu nemilostivire, pe fiecare, câte unul, îl trăgea afară ca nici unul dintr-înșii să nu scape. Și prinzându-i pe toți îi duseră la Antipatul cu necinste și cu batjocură. Deci, fiind duși ca oile la junghiere, au stat înaintea mândrului prigonitor smeriții robi ai lui Hristos, gata fiind să îndure până la sânge pentru slavă Domnului lor. Văzându-i, mândrul stăpânitor le-a zis: "Oare voi sunteți potrivnici poruncii împărătești și poruncii noastre, cei ce defăimați jertfa marelui zeu Marte?". Iar ei au zis: "Poruncii împăratului și poruncii tale, Antipate, se cade a ne supune de nu va fi potrivnică Dumnezeului Ceresc, iar de este potrivnică lui Dumnezeu se cade nu numai a nu ne supune acestei porunci, dar și a ne împotrivi. De ne-ați fi poruncit nouă acele lucruri la care suntem datori a ne supune stăpânirilor, apoi am fi dat cele ce sunt ale Cezarului, Cezarului. Însă de vreme ce poruncă ta este potrivnică și urâtă lui Dumnezeu, pentru că ne porunciți să cinstim pe făptură mai mult ca pe Făcătorul, să ne închinăm și să ne jertfim diavolului, iar nu lui Dumnezeu celui de sus, această poruncă a voastră niciodată nu o vom asculta, pentru că suntem închinători adevărați ai adevăratului Dumnezeu, Celui ce la ceruri petrece".

Atunci, prigonitorul deschizându-și gura sa mincinoasă și ascuțindu-și ca briciul limba sa înșelătoare, a întins vorba sa cea împletită cu meșteșug prin îmbunări și prin făgăduințe de daruri și de cinste, trăgându-i pe aceștia de la calea cea dreaptă pe care Hristos i-a câștigat cu cinstitul și scumpul Său sânge la închinarea sa pierzătoare de idoli. Apoi îi îngrozea pe dânșii cu chinuri amare, de n-ar vrea să facă aceasta la care îi sfătuia și le poruncea. Iar sfinții au răspuns: "Darurile și cinstirile tale, Antipate, pe care ni le făgăduiești nouă, de mult le-am lepădat de la noi, le-am urât și le-am socotit că pe niște gunoaie pentru Hristos, că avem bunătățile cele cerești mai mari și mai bune decât toate bunătățile cele pământești. Bunătățile pământești sunt vremelnice și nestatornice, iar cele cerești veșnice și neschimbate; iar de muncile tale cele amare cu care ne îngrozești pe noi, nu numai nu ne temem, ci și dorim prea mult să le suferim, ca să se arate în noi puterea și tăria Dumnezeului nostru de care ați putea să vă mirați și să vă rușinați, cunoscând neputința zeilor voștri celor de Dumnezeu urâți. Însă ce nevoie îți este ție să-ți lungești vorba și să-ți lățești cuvântul! Începe lucrul tău pe care îl gândești și vei vedea că mai mare va fi în noi osârdia spre răbdare, decât în tine spre chinuire". Atunci prigonitorul a început a-i schingiui pe dânșii cu legături și cu bătăi. Și îi chinuiră pe sfinți nouăsprezece zile în multe feluri, în toate zilele bătăi peste bătăi luând, foamea și setea răbdând. Și având cu dânșii pe Sfânta fecioară Eufimia, tânăra și frumoasă, grăiau către dânsa încurajând-o: "Nevoiește-te, fecioară, pentru Mirele Ceresc, nevoiește-te, ca să-L întâmpini cu fecioarele cele înțelepte, ca să te iubească pe tine ca pe o mireasă a Sa, și în cămara Sa să te ducă pe tine".

După aceasta trecând douăzeci de zile îi puseră la judecată unde-i întreba pe dânșii Antipatul: "Poate că după ce v-ați pedepsit, veți vrea să fiți ascultători poruncii noastre?". Atunci sfinții mucenici împreună cu Sfânta Eufimia, răspunzând, au zis: "Să nu te nădăjduiești, Antipate, că ne vei abate pe noi din calea cea dreaptă; că mai degrab vei răsturna munții la pământ și vei mișca stelele de pe cer, decât vei putea să abați inimile noastre de la adevăratul Dumnezeu".

Folare Separare 1

După aceste cuvinte, înrăindu-se prigonitorul, a poruncit ca să îi bată cât se poate de mult peste fețele lor. Apoi văzând că nimic nu poate să izbândească, s-a sfătuit să-i trimită pe dânșii la împăratul; și mai înainte de a-i trimite, a poruncit să-i închidă în temniță. Ducându-se ei spre temniță, a văzut Antipatul pe Sfânta Eufimia, fecioară tânără și frumoasă, care în mijlocul cetei aceleia a sfinților mucenici strălucea ca luna între stele. Pe aceasta, ca lupul pe oaie din turma lui Hristos a răpit-o. Iar ea, ridicându-și ochii și mâinile spre Cer, a strigat: "Nu mă lăsa pe mine, prea iubite Mirele meu, Iisuse Hristoase, că spre Tine nădăjduiesc, să nu dai fiarelor sufletul cel ce Te iubește pe Tine și mărturisește numele Tău cel sfânt. Să nu mă lași ca să se bucure vrăjmașul meu de mine. Întărește-mă pe mine, neputincioasa roaba Ta, ca să nu mă biruiască pe mine fărădelegea". Iar prigonitorul, vrând să o momească pe ea spre a sa nedumnezeire, toate chipurile de înșelăciune le scornea: cu cuvinte bune, cu daruri multe și cu felurite făgăduințe vina inima ei cea feciorească. Cu toate acestea ea grăia bărbătește: "Să nu gândești, o, chinuitorule, că slăbiciunea mea cu înlesnire vei putea să o pleci la a ta fărădelege și necurăție cu amăgirile tale meșteșugite, că deși sunt cu firea de partea femeiască, neputincioasă cu trupul și tânără de ani, totuși să știi că inima mea este mai bărbată decât a ta, mai tare este puterea mea cea în sfânta credință decât vitejiile voastre, și mai mare înțelegere am cu darul Hristosului meu decât toți ritorii voștri pagini, cu care vi se pare că sunteți înțelepți! Iar voi, mai fără de minte sunteți decât toți proștii nevrând să cunoașteți pe Dumnezeul Cel adevărat, că pe diavolul în loc de Dumnezeu îl aveți. Deci nu mă vei amăgi pe mine prin cuvintele tale cele cu meșteșug, precum oarecând șarpele pe strămoașa noastră Eva; nu-mi vei îndulci mie lumea aceasta amară, cu desfătările ei pe care pe toate le socotesc că pe niște pelin pentru Iisus al meu Cel prea Dulce. Și nu vei birui puterea ceea ce întru neputință se desăvârșește cu toate războaiele tale, că nădăjduiesc spre Hristos al meu, că nu mă va lăsa pe mine, nici nu va lua de la mine mâna cea tare a ajutorului Său până ce capul șarpelui cel înălțat se va călca de picioare femeiești".

Atunci, prigonitorul, văzându-se înfruntat, s-a mâniat foarte și schimbând în mânia cea urâtă dragostea sa care o arăta către dânsa, a poruncit să gătească roata cea pentru tortură, care avea într-însa mulțime de cuțite ascuțite, gătite spre acel lucru, ca toată carnea ei de pe oase să o taie și să o zdrobească. La acea roată pe sfânta fecioară, care cu semnul Crucii s-a îngrădit, legând-o, când începură slujitorii a întoarce roata, trupul ei se zdrobea și încheieturile ei se desfăceau. Iar ea făcea rugăciune cu tărie către Dumnezeu, zicând: "Doamne Iisuse Hristoase, luminarea sufletului meu, Izvorule al vieții mele, Cel ce dai mântuire celor ce nădăjduiesc spre Tine, vino acum spre ajutorul meu ca să se știe de toți că Tu ești Dumnezeu Însuți și adevărată nădejdea celor ce Te așteaptă pe Tine și că nu vor veni rele, nici se va apropia bătaie de trupurile celor ce și-au pus scăparea lor spre Tine, Cel prea Înalt". Așa rugându-se ea, îndată a stat roata și slujitorii, ostenind, au căzut, pentru că îngerul lui Dumnezeu, venind, i-a întrerupt învârtirea și pe sfânta fecioară de pe roată pogorând-o, a tămăduit-o de răni și cu totul sănătoasă a făcut-o. Iar ea întreagă pogorându-se, cu bucurie cânta mulțumind lui Dumnezeu, și proslăvind tăria Lui cea atotputernică.

Aceasta văzând-o prigonitorul și toți cei ce erau acolo, au rămas în nepricepere, și se mirau foarte mult de minune. Însă unde răutatea a orbit ochii minții, acolo nimic n-a folosit minunea cea atât de mare, pentru că n-a putut să cunoască mâna cea tare a adevăratului Dumnezeu. Văzând n-au văzut, și auzind n-au înțeles, că s-a împietrit inima lor și semnul cel de minune l-au socotit vrăjitorie. După această a poruncit prigonitorul să se ardă cuptorul foarte tare, ca după aceea să arunce pe sfânta în foc.

Folare Separare 1

Deci, înroșit fiind cuptorul și arzând încă foc mare, sfânta muceniță s-a îmbrăcat în zaua celor trei tineri, adică în rugăciune și împotriva focului celui materialnic a aprins focul dragostei celei tari către Dumnezeu și, ridicându-și ochii către cer, a zis: "Dumnezeule, Cela ce întru cei de sus petreci și spre cei smeriți privești, Cela ce în Babilon pe cei trei tineri pe care pentru legea Ta i-au dat focului, i-ai păzit întregi și nevătămați de foc prin îngerul cel sfânt, și rouă de sus le-ai trimis lor, Tu să-mi fii ajutor și mie, roabei Tale, care mă nevoiesc pentru slavă Ta, Iisuse Hristoase al meu!". Așa a zis și cu semnul crucii, ca cu o altă armă înarmându-se, sta gata să intre în foc și aștepta până ce o vor arunca pe ea. Iar doi ostași, Victor și Sostene, cărora le era poruncit să arunce pe mucenița în foc, văzură o vedenie minunată în foc lucrându-se; văzură pe îngerii lui Dumnezeu risipind focul în cuptor și îngrozindu-i pe dânșii, ca să nu îndrăznească a se atinge de mireasă lui Hristos. Această minune văzând-o ziseră către prigonitor: "Nu putem noi, Antipate, să ne atingem cu mâinile noastre cele spurcate de această cinstită fecioară și s-o aruncăm pe ea în foc, măcar că ne vei tăia și capetele noastre. Pentru că vedem o minune prea de mirare, pe care ochii tăi nu o văd. Și mai de folos ne este nouă să suferim minia ta, decât a fețelor celor purtătoare de lumină, care ne îngrozesc pe noi din văpaia focului". Acestea auzindu-le prigonitorul, s-a mâniat asupra lor și părându-i-se că sunt creștini și pentru aceea nu vor să arunce în cuptor pe fecioară, i-a dat pe dânșii la închisoare. Apoi, altora doi, cărora le era numele Kesar și Varie, le-a încredințat ca să aducă la îndeplinire acea poruncă; și luând pe fecioară, o aruncară în cuptor și îndată focul cel mare din cuptor a izbucnit și în fața celor ce o aruncaseră s-a repezit și în locul acela i-a prefăcut pe ei în cenușă iar pe ceilalți slujitori i-a alungat departe, iar sfânta, în mijlocul cuptorului, ca într-o cămară luminoasă și ca într-o rouă de răcorire, dănțuind, cânta cântarea tinerilor din Babilon: "Binecuvântat ești Doamne Dumnezeul părinților noștri și lăudat și prea slăvit este numele Tău în veci" (Daniel 3,26). Și a fost o minune prea slăvită că nu s-a atins de dânsa focul, nici chiar de hainele ei, pentru că singurul nestricăcios Mirele ei, Hristos Domnul, în taină a venit în cuptor la sfânta Sa mireasă și cu cereasca răcorire a rourat-o pe ea. Apoi, stingându-se cuptorul, a ieșit sfânta întreagă și sănătoasă, toți minunându-se de un lucru ca acela. Iar prigonitorul, nepricepându-se ce să facă, a aruncat-o în temniță pe ea, zicând: "În această noapte voi chibzui ce să fac vrăjitoarei acesteia". Apoi, pe Victor și pe Sostene aducându-i înaintea sa, se înrăutăți asupra lor și le făgădui să-i piardă pe ei de nu se vor închina zeilor. Iar ei răspunseră: "Până acum eram rătăciți, neștiind adevărul, dar acum am cunoscut pe unul Dumnezeu Cel ce a făcut cerul și pământul. În Acesta credem și ne închinăm, iar idolilor tăi, cărora și noi mai înainte ne închinam, neștiind amăgirile diavolești, de acum nu ne vom mai închina. Iar tu fă cu noi ceea ce voiești, în mâinile tale sunt trupurile noastre, iar sufletele noastre în sprijinul lui Dumnezeu". Și i-a osândit pe dânșii prigonitorul să fie sfâșiați de fiare.

Mergând sfinții la locul unde aveau să fie mâncați de fiarele sălbatice, se rugau lui Dumnezeu cu tărie ca milostiv să le fie lor și, iertându-le păcatele rătăcirii și ale credinței lor celei mai dinainte, să rânduiască sufletele lor cu cei ce au crezut într-însul. Și îndată a venit din cer un glas dumnezeiesc, chemându-i pe dânșii la odihnă, pe care, auzindu-l cu bucurie, și-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu; iar de trupurile lor fiarele nu s-au atins, și s-au îngropat de cei credincioși în taină.

Trecând noaptea și fiind a doua zi, a șezut prigonitorul la judecată și scoaseră pe Sfânta Eufimia din temniță. Ea mergând, cânta cu veselie: "Ție voi cânta, Doamne, cântare nouă, pe tine, Doamne, te voi preaslăvi, tăria mea!; cânta-voi ție între neamuri și numele tău voi preaslăvi, că Tu ești unul adevăratul Dumnezeu și nu este altul afară de tine" (Psalm 107,3). Așa cântând, a mers la judecată. Și fiind mult întrebată, cercetată și silită la jertfire, a văzut prigonitorul inima ei neînduplecată și a poruncit ca spânzurând-o, să-i strujească trupul cu fiare ascuțite. Dar și după această pătimire s-a aflat întreagă cu puterea lui Dumnezeu. Apoi săpând o groapă adâncă și umplând-o cu apă a adunat acolo mulțime de număr de balauri, vipere și jigănii otrăvitoare din mare și tot neamul de târâtoare care se mișcă pe pământ și se află în ape; cu de acelea umplând groapa, a poruncit ca să arunce într-însa pe Sfânta Eufimia. Iar ea, însemnându-se pe sine cu semnul Crucii, zicea: "Lumina mea, Iisuse Hristoase, Tu în pântecele fiarei celei din apă ai păzit nevătămat pe Iona, Tu pe Daniil din gurile leilor l-ai izbăvit; Tu dar și pe mine mă păzește cu mâna Ta cea tare, ca să se proslăvească și în mine numele Tău cel sfânt". Și a sărit în groapă; iar balaurii și jivinele, plecându-se la dânsa, nu o vătămară, ci se vedea că se îngrijesc de sănătatea ei, că o purtau pe ea pe spatele lor, nelăsând-o să se afunde în adâncul gropii celei pline de apă. Și a ieșit sfântă din groapa aceea fără de nici o vătămare, cu darul lui Hristos. Și nu se mai pricepea prigonitorul ce să-i mai facă. Apoi, vrând ca desăvârșit să o piardă și gândind că farmecele pe care el le socotea ale sfintei, numai chinurile cele arătate le biruiesc, iar nu și pe meșteșugurile cele tăinuite, a poruncit să sape altă groapă tăinuită și s-o umple cu suliți ascuțite, săbii și cuțite, înfigând acele arme în fundul gropii cu ascuțișul în sus, iar deasupra acoperindu-le puțin cu paie și cu pământ, a poruncit ca să meargă mucenița peste groapa cea acoperită ca, neștiind nimic, să cadă acolo peste armele cele ascuțite și, rănindu-se, să moară. Și a trecut sfântă pe deasupra gropii ca o pasăre peste cursă zburând, iar alți pagini neștiind groapa aceea, au căzut într-însa și au pierit. Văzând prigonitorul acest lucru, s-a rușinat foarte mult și s-a împlinit acolo scriptura aceea: "Groapă a săpat și a adâncit-o și va cădea în groapa pe care a făcut-o" (Psalm 7,15).

Folare Separare 1

Iar sfânta lăuda pe Dumnezeu și cântă: "Cine va grăi puterile Domnului, auzite va face toate laudele Tale, Doamne. Că pe cea rănită, roaba Ta, de răni nevătămată o ai păzit, din foc o ai mântuit, de fiare, de apă și de roată o ai apărat și din groapă o ai scos; iar acum, Doamne, izbăvește sufletul meu din mâinile vrăjmașului celui din început. Păcatele tinerețelor mele și ale neștiinței mele nu le pomeni, ci cu picăturile sângelui tău Cel vărsat pentru mine curățește spurcăciunea trupului și a sufletului meu. Că Tu ești curățirea, sfințirea și luminarea robilor Tăi".

Iar Antipatul, încă a încercat ca, cu cuvinte bune, să o amăgească pe ea: "Să nu-ți necinstești, zicea, neamul tău, să nu-ți pierzi floarea tinerețelor tale și să nu te lipsești de viața ta! Întoarce-te spre cinstirea marelui zeu Marte și vei fi de noi toți cinstită și lăudată și cu multă slavă și bogăție îndestulată". Și alte multe cuvinte înșelătoare, când le zicea sfintei, ea a râs de dânsul și l-a rușinat pe el ca pe un nebun. Atunci, iar a început a o munci pe ea și bătând-o mult cu toiege, a poruncit ca să o ferăstruiască cu un fierăstrău ascuțit. Dar nu putea fierăstrăul să-i vatăme sfântul ei trup. Apoi, pe o tigaie înfocată să o ardă, dar și tigaia s-a răcit, pentru că îngerii erau cu mireasa lui Hristos păzind-o pe ea de toate chinurile. La sfârșit, a dat-o spre mâncare fiarelor. Iar ducându-se sfântă la priveliște, unde era să fie mâncată de fiare, se ruga lui Dumnezeu ca să-i dea ei sfârșitul muceniciei, să primească sufletul ei în mâinile sale, să-i poruncească ei ca din mult pătimitorul trup să treacă la marginea cea dorită și zicea: "Doamne al tuturor puterilor, Tu ai arătat întru mine puterea Ta cea nebiruită și dreapta cea nedovedită; ai vădit drăceasca slăbiciune și nebunia prigonitorului, iar pe mine mai presus decât toate muncile m-ai păstrat. Drept aceea, acum, precum ai primit uciderea și vărsarea sângelui mucenicilor celor ce au fost mai înainte, așa primește și jertfă mea, ce cu suflet umilit și cu inimă smerită se aduce ție și, în locașurile sfinților, în ceata mucenicilor primind sufletul meu, odihnește-l, că bine ești cuvântat în veci". Așa rugându-se sfânta, au dat drumul fiarelor asupra ei, leii și urșii, care, apropiindu-se, îi lingeau picioarele. O ursoaică i-a făcut ei în picior puțină rană și a curs sânge, după care a venit un glas din cer chemând-o pe ea la cele de sus și îndată și-a dat duhul său Domnului, pentru care a pătimit cu osârdie. Și s-a cutremurat pământul și se clătina cetatea, se sfărâmau zidurile, cădeau casele și s-a făcut frică mare. Fugind toți de la priveliștea aceea de frică, a rămas sfântul ei trup zăcând mort! Și în acea vreme, venind părinții ei, au luat pe fiica lor cea sfântă și au îngropat-o cu cinste, aproape de cetate, ca la o stadie depărtare, mulțumind lui Dumnezeu și veselindu-se că s-au învrednicit a fi părinții unei așa fiice, care prin sângele său s-a făcut mireasa cerescului Mire Hristos și a Împăratului a toate, căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh se cuvine cinste și slavă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Folare Separare 1

Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților Septembrie

Floare 02 Bun

Calendar Ortodox - Sfinții de astăzi 16 septembrie

În această lună, în ziua a șaisprezecea, pomenirea Sfintei Marii Mucenițe și Prealăudatei Eufimia cea din Calcedonia;
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Meletina;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ciprian de Cartagina.

Calendar Ortodox - Sfinții de astăzi 17 septembrie

În această lună, în ziua a șaptesprezecea, pomenirea Sfintelor Mucenițe si bine-biruitoare fecioare: Pistis, Elpis și Agapis și a maicii lor, Sofia;
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Agatoclia;
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Maxim, Teodot și Asclipiodota;
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Lucia și a Mucenicului Geminian, fiul ei;
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Teodota;
Tot în această zi, pomenirea Sfinților o sută de mucenici, și a Sfinților Pilevs (Pileus) și Nil episcopii și a celor 46 de mucenici de la Palestina;
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Haralambie și Pandoleon, cu tovarășii lor. A căror prăznuire se face la mucenicia lor, care se află la Defteron;
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Iraclid și Miron, episcopii Tamasului de la Cipru.

Floare 02 Bun

Pe Sfânta Mare Muceniță Eufimia să o rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfântă Mare Mucenița Eufimia roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale ei sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.

Sursă: pravila.ro, facebook.

Recomandări

† Sfinții Mucenici Marcian și Martirie (25 octombrie)

Sfinții Mucenici Marcian și Martirie au pătimit în Constantinopol, pe vremea împăratului Constanțiu (331-361), care trecuse de partea arienilor, deși Arie fusese osândit la cel dintâi Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325. Sunt […]

† Sfântul Mare Mucenic Areta
(24 octombrie)

Sfântul Mare Mucenic Areta, guvernatorul orașului Najran (Arabia Saudită), a pătimit împreună alți 4300 de creștini, în timpul atacurilor etiopiene conduse de Dgu Nuwas din anul 523. Martiriul lor este serbat în calendarul ortodox în […]

† Sfântul Apostol Iacob, ruda Domnului
(23 octombrie)

Sfântul Apostol Iacob cel Drept, numit și Iacob Fratele Domnului sau Iacob Ruda Domnului, a fost unul dintre cei Șaptezeci de Apostoli, fiind și primul Episcop al Ierusalimului. În conformitate cu Protoevanghelie care îi este […]

Scrie un comentariu

Câmpuri care necesită să fie completate sunt cel care au caraterul *

2 comments on “† Sfânta Mare Muceniță Eufimia
(16 septembrie)”

© 2021 Toate materialele de pe această pagină sunt proprietatea pravila.ro
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram