Sfânta Mare Muceniță Ecaterina este cunoscută a fi protectoarea tinerilor, a iubitorilor de carte, a celor care doresc să se căsătorească și a femeilor ce doresc să devină mame. Este serbată în calendarul ortodox în data de 25 noiembrie.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Sfânta Mare Muceniță Ecaterina a trăit în timpul împăratului Maximian, la începutul secolului al IV-lea, provenea dintr-o familie de rang înalt din orașul Alexandria, din Egipt, fiica guvernatorului provinciei egiptene, Contas.
Sfânta Ecaterina a primit o educație aleasă, studiind lucrările celor mai mari filozofi și dascăli ai antichității. A studiat desăvârșit toată învățătura și știința grecească și latinească, citind pe Homer și pe Virgiliu, marele poet al latinilor, pe Asclepios și pe doctorii Hippocrat și Gallin, pe filosofii Aristotel și Plato, pe Filistion și Evsevie, și învățătura tainică a marilor magi (astronomi) Ianni și Iambri, pe a lui Dionisie și profețiile Sibilei. Totodată, ea a învățat meșteșugul oratoriei și multe limbi și dialecte ale multor neamuri din acea vreme. Datorită darurilor înțelepciunii și a frumuseții deosebite, pe care i le-a dat Dumnezeu, Sfânta Mare Muceniță Ecaterina ajunge să fie una din cele mai admirate femei. Astfel tinerii care proveneau din cele mai bogate familii ale imperiului obișnuiau să ceară des mâna Sfintei, însă ea nu a ales pe niciunul. Le spune părinților că nu se vă căsători decât cu cineva care o va depăși în celebritate, bogăție, frumusețe și înțelepciune.
Mama Sfintei Ecaterina, era creștină dar își ascundea credința datorită prigoanelor care erau împotriva creștinilor în acea vreme. Pentru a o desăvârși în înțelepciune aceasta o trimise pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina la propriul ei duhovnic, un Sfânt sihastru care își petrecea majoritatea timpului în rugăciune, într-o peșteră nu departe care nu era de oraș. Ascultând-o pe Ecaterina, părintele îi spune că el cunoaște un tânăr care o depășește în toate, adică "Frumusețea lui este mai strălucitoare decât strălucirea soarelui, toată creația se supune înțelepciunii lui, bogățiile lui sunt răspândite în întreaga lume, ceea ce nu diminuează ci, dimpotrivă, sporește nespusa sa noblețe". Imaginea cerescului Mire produse în mintea tinerei fecioare o dorință arzătoare de a-l vedea. Adevărul, după care sufletul ei tânjea, i se va revela. La despărțire, i-a înmânat Ecaterinei o icoană cu Maica Domnului cu Pruncul Iisus în brațe și a sfătuit-o să se roage cu credință către Regina Raiului, Maica Cerescului Mire, pentru a o învrednici cu vederea Fiului Său.
Ecaterina s-a rugat toată noaptea și i-a fost dat să o vadă pe Preasfânta Fecioară, care, după ce a îngenunchiat înainte-I, I l-a trimis pe divinul său Fiu să o vadă. Dar Fiul și-a întors fața de la ea spunând că El nu o poate privi pentru că era urâtă, dintr-un neam de rând, calică și fără minte ca oricare alta - fără să fie spălată cu apa Sfântului Botez și fără pecetea Duhului Sfânt. Ecaterina s-a întors la părinte adânc întristată. El a primit-o cu multă dragoste, a învățat-o credința creștină și a îndemnat-o să-și păstreze puritatea și integritatea să se roage neîncetat și a săvârșit taina Sfântului Botez asupra ei. Apoi, iarăși i s-a arătat Maica Domnului cu Pruncul. Acum, Domnul a privit-o cu tandrețe și i-a dat un inel, un dar nespus de frumos de la Mirele Ceresc, spunându-i: "Iată, astăzi te primesc pe tine mireasă Mie nestricată și veșnică, deci să păzești tocmeala aceasta cu dinadinsul și să nu mai primești nicidecum alt mire pământesc". În următoarea zi, Ecaterina rămâne uimită când vede inelul de logodnă pe degetul său. Este momentul în care viața sa se schimba radical. De acum înainte începe să condamne cultul și miturile păgâne.
În timpul acesta, împăratul Maximian a mers el însuși în Alexandria pentru o sărbătoare păgână. Din cauza aceasta, sărbătoarea a fost deosebit de fastuoasă și cu o participare foarte numeroasă. Țipetele animalelor sacrificate, fumul și mirosul jertfelor, focurile aprinse neîncetat și agitația mulțimilor copleșeau Alexandria. De asemenea, erau aduse și jertfe umane pentru că aveau grijă să îi arunce în foc pe acei adepți ai lui Hristos care nu îl lepădau în timpul torturilor. Iubirea Sfintei pentru mucenicii creștini și dorința ei arzătoare de a le ușura soarta au făcut-o pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina să meargă la marele preot păgân și conducător al imperiului, Maximian.
Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, deja la vârsta de 18 ani, l-a înfruntat pe Maximian, cunoscut drept unul dintre cei mai violenți persecutori ai creștinilor. Nu doar împăratul a primit mustrarea tinerei Ecaterina, ci și filosofii păgâni de la curtea lui, aceștia convertindu-se până la urmă la creștinism. A fost închisă și asuprită cu multe chinuri pentru mărturisirea în Hristos.
Încercările împăratului de a o convinge pe Ecaterina să se întoarcă la păgânism au fost zadarnice, credința tinerei fiind de nezdruncinat. Mai mult decât atât, auzind că mulți de la palat se vor converti, mâniat, acesta a poruncit să fie biciuită cu vine de bou, apoi închisă în temniță fără mâncare și apă. Cu înțelepciunea sa și cu buna grăire, a înduplecat o sută cincizeci de ritori că să creadă în Hristos, împreună cu alți mulți păgâni.
Maximian, nemaisperând să o convingă pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, a încercat să o ademenească promițându-i bogății și faimă. Primind un refuz hotărât, împăratul a ordonat să fie supusă unor teribile torturi și apoi a aruncat-o iar în închisoare. Împărăteasa Augusta, care auzise multe despre Sfânta Ecaterina, a dorit să o vadă. Convingându-l pe comandantul armatei să o însoțească cu un detașament de soldați, Augusta a mers la închisoare. Împărăteasa a fost impresionată de tăria Sfintei Ecaterina, a cărei față era învăluită de Harul Dumnezeiesc. Sfânta Mare Muceniță Ecaterina a explicat învățăturile creștine noilor-sosiți, iar ei, crezând, au fost convertiți la creștinism.
În ziua următoare, iarăși au adus-o pe Sfânta Ecaterina în fața curții de judecată, unde, sub amenințarea că va fi trasă pe roată, au îndemnat-o să se dezică de credința creștină și să aducă jertfe zeilor. Sfânta l-a mărturisit cu tărie pe Hristos și ea însăși s-a apropiat de roata de tortură, dar un înger a lovit instrumentele de tortură, care s-au rupt în bucăți, în timp ce mulți păgâni treceau pe alături. Văzând această minune, împărăteasa Augusta și curteanul Porfirie împreună cu 200 de soldați au mărturisit credința lor în Hristos în fața tuturor, fiind apoi decapitați. Maximian a încercat iarăși să o ademenească pe Sfânta Ecaterina, propunându-i să se căsătorească cu el, și iarăși a avut parte de un refuz. Sfânta Mare Muceniță Ecaterina și-a mărturisit cu tărie fidelitatea față de Mirele Ceresc, și apoi după o rugăciune către El, ea însăși și-a pus capul pe butuc sub sabia călăului, pe 25 noiembrie 305. Astfel a luat cununa muceniciei.
La tăierea capului său nu a curs sânge, ci lapte, iar îngerii au dus trupul Sfintei Ecaterina în Muntele Sinai, în locul în care Moise văzuse Rugul Aprins. Aici s-a ridicat o mănăstire cu numele Sfintei.
Surse: Creștin Ortodox, Orthodoxwiki.
Sfânta Mare Muceniță Ecaterina este ocrotitoarea tuturor celor care caută lumina cunoștinței și a adevărului, a teologilor, profesorilor, avocaților, procurorilor, medicilor, pentru că ea a fost părtașă la învățăturile acestor înțelepți și în timpul vieții. Ea este îndreptătoarea în credința și în căsnicie, rugătoarea neobosită a copiilor, fecioarelor și văduvelor, vindecătoarea celor bolnavi, izbăvitoarea celor în necazuri, apărătoarea bătrânilor. Ea este ocrotitoarea sărmanilor și a săracilor, pentru că ea a lăsat bogăția lumii și a îmbrățișat mucenicia.
Am cunoscut o tânără care avea mare evlavie la Sfânta Mare Muceniță Ecaterina. Ea mi-a povestit că, odată, stând de vorbă cu soacra doamnei la care lucra, i-a zis că ar dori să meargă și ea la Sinai, la moaștele Sfintei Ecaterina. Atunci acea doamnă a început să râdă și i-a zis:
– Cum poți să mergi tu acolo, deoarece nu ai nici bani, nici acte. Asta ar fi imposibil!
– Dacă vrea Maica Domnului și Sfânta Ecaterina, mă ia pe sus și ajung acolo fără bani și fără acte. Cine merge acolo primește ca binecuvântare un inel și dacă o să vrea sfânta, o să mă ajute și pe mine, a zis ea.
În ziua următoare era 25 noiembrie, ziua Sfintei Ecaterina. Tânăra s-a dus la biserică împreună cu soacra doamnei. La sfârșitul Sfintei Liturghii, vede că se apropie de ea o femeie tânără, îmbrăcată simplu și modest, o privește cu blândețe și-i zice:
– Știu dorința ta și știu că dorești să ai acest inel; și Dumnezeu vrea…
Nu a mai continuat, ci ia pus pe deget un inel și a dispărut fără urmă, deoarece venise și doamna respectivă să vadă ce se întâmplă.
Fata, luând inelul, simțea că plutește de bucurie. Apoi ridicându-și privirea și vrând să-i mulțumească femeii necunoscute, nu a mai văzut-o; dispăruse. A căutat-o prin toată biserica, dar nu a găsit-o. Atunci și-a dat seama că a fost Sfânta Ecaterina. Soacra doamnei, văzând aceasta, a rămas fără grai, nemaiîndrăznind să zică ceva. Pe inel scria: "Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!".
"Pot da mărturie pentru mijlocirea Sfintei Ecaterina în viața studenților. Ei simt ajutorul Sfintei mai ales în perioada examenelor, ca una ce este ocrotitoarea tinerilor care studiază și învață. Studenții au conștiința întâlnirii prin rugăciunea și evlavia față de «frumoasa și înțeleapta Ecaterina», așa cum este numită în slujba Acatistului. Ei simt că tânăra Muceniță a lui Hristos a avut nu doar înțelepciunea cărților și a unei educații alese, ci acea maturitate și asumare a credinței până la martiriu. Prezența Sfintei Ecaterina se face simțită și prin sfintele sale moaște, cinstite aici cu multă dragoste încă din anul 2009", spune părintele Georgian Păunoiu, Preotul paroh al Bisericii Sfânta Ecaterina, paraclis universitar, unde se află racla cu o părticică din moaștele Sfintei.
La declarațiile de prețuire ale credincioșilor pentru Sfânta ocrotitoare se alătură cea a părintelui Georgian Păunoiu: "Sunt dator să mărturisesc că am simțit în modul cel mai clar lucrarea Sfintei Ecaterina de-a lungul perioadei de șantier (2009-2015). Știți cum? Am descoperit-o ca pe adevărata stăpână a Casei, cea care pe toate le rânduiește așa cum trebuie. În momente grele, de poticnire, de întârzieri și complicații așa cum deseori întâlnim în lumea constructorilor, apărea o rezolvare, o ieșire de siguranță. Cu adevărat, minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi!, cum spune psalmistul. "
De câte ori nu i-a ajutat tânăra principesă a lui Hristos pe cei care i-au citit, chiar și o singură dată, Acatistul frumos stihuit. Aproape de sfânta raclă, în fața icoanei ei sau departe.
"În urmă cu un an, a venit o tânără în biserică și a citit, în genunchi, Acatistul Sfintei Ecaterina. La 10 minute după ce a terminat rugăciunea, a ieșit în stradă și a întâlnit o persoană care i-a dat vești despre mama sa. Nu mai știa nimic de dânsa de 8 ani. S-a întors în Biserică, emoționată și foarte bucuroasă, să-mi spună cât de minunat a lucrat Sfânta Muceniță în viața ei", relatează inginerul Emilian Găvan, îngrijitor de cinci ani la paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din București.
Surse: Ziarul Lumina, Doxologia.
După trecerea Sfintei Ecaterina la cele veșnice, trupul său a fost luat de către îngeri și dus în loc pustiu, în munți, într-un loc știut numai de Dumnezeu, unde a rămas mai bine de 500 de ani neîngropat, până ce unui călugăr de la o mănăstire de la poalele Muntelui Sinai i s-a descoperit unde se află moaștele Sfintei. Acestea au fost duse în Mănăstirea Sinai cu multă cinste și dragoste și au fost așezate într-o racla de aur.
Părticele din Moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina se află la:
În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina!
ECATERINA - originea acestui nume este destul de neclară existând mai multe variante. Unii susțin că ar deriva din numele Hecateros (nume masculin) – al satirilor și nimfelor. Alții susțin proveniența din cuvântul grecesc "aikaterine" care se traduce prin "pur". Tot din limba greacă este și cuvântul "katerina" care de data aceasta se traduce prin "tortură". De asemenea, sunt susținători ai provenienței de la Hecate care era zeița magiei la greci.
Cătălina este primul nume românesc atestat ce provine de la Ecaterina; precum și Cătălin și derivatele acestora – Catinca, Catrina, Caterina, Cati, Ecaterina, Catina, Cătina, Tinctura.
Forma numelui în engleză și franceză este Catherine, Katherina în germană, Katalin în maghiară și Katia în rusă.
Prenumele de fata Carina, considerat un împrumut modern intrat în onomastica noastră pe cale culta din tarile apusene, provine de la cognomenul de origine latina Cara (forma de masculin este Carus), ce are la baza adjectivul "carus". Acest termen din urmă înseamnă "drag, iubit". Potrivit unei alte ipoteze, semnificația numelui Carina ar fi legată de cea a numelor Ecaterina sau Cătălina - Cătălin, prenumele feminin în discuție fiind considerat un hipocoristic (nume diminutiv) pentru acestea.
Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în data de 25 noiembrie când este pomenit Sfânta Mare Muceniță Ecaterina.
Sfânta Mare Muceniță Ecaterina se zugrăvește tânără, înveșmântată ca o împărăteasă, având coroană pe cap, iar în mâini ținând o cruce și o ramură de finic. Uneori se zugrăvește alături de ea și roata, cu țepi mari de fier la exterior.
Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma - Erminia Picturii Bizantine
Mănăstirea închinată Sfintei Ecaterina se aflată la poalele Muntelui Sinai (Horeb), zidită de împăratul Iustinian cel Mare în secolul IV, locul unde Dumnezeu i-a vorbit prorocului Moise, a primit Tablele Legii și i-a descoperit poruncile Decalogului. Este unul dintre cele mai importante centre ale monahismului răsăritean.
Se consideră că este cea mai veche Mănăstire creștină ce își păstrează forma inițială, adăpostind numeroase colecții de manuscrise timpurii creștine și icoane. La toate acestea se adaugă peisajul montan deosebit, greu accesibil, cu numeroase situri arheologice și religioase.
În anul 337, sfânta împărăteasă Elena a construit un sanctuar în jurul locului în care, după tradiție, s-ar fi aflat rugul de foc ce ardea și nu se mistuia, unde Dumnezeu a vorbit prima oară cu Moise. Locul, considerat a șaptea minune a Egiptului, este cunoscut și respectat deopotrivă de către creștini, musulmani, dar și de evrei.
Situată într-un superb decor montan, înconjurat pe toate laturile de un zid masiv de la 8 la 35 m înălțime, dar și de grădini și chiparoși, țâșnește parcă din crăpăturile stâncilor, impresionând pe orice vizitator, ca o adevărată minune cerească, Mănăstirea Sfintei Ecaterina. Dintotdeauna a fost, este și va fi prețuită ca un loc sfânt, unde se înalță evlavioase rugăciuni atât de către creștini, cât și de către musulmani și evrei.
Principala biserică a mănăstirii este cea a Schimbării la Față a Domnului, construită, concomitent cu zidurile de apărare, din granit de către arhitectul bizantin Stephanos. Structura bisericii, acoperișul și ușile de la intrare, sculptate în cedru, datează din anul 527. De jur împrejurul bisericii se află chiliile, locuințele monahilor, în clădiri din piatră cu două și chiar trei niveluri. Turnul clopotniță, construit în 1871, pe o temelie veche din secolul al VI-lea, are nouă clopote dăruite de împăratul Alexandru al II-lea al Rusiei. La vestul bisericii se află o moschee ridicată pe vremea cuceririi arabilor, la 641, dar a fost modificată, precum și un minaret în partea opusă clopotniței.
Biblioteca de la Mănăstirea Sfintei Ecaterina este cea mai veche din lumea creștină și adăpostește cea mai mare colecție de codice timpurii și manuscrise din lume, fiind depășită numeric doar de Biblioteca Vaticanului. Colecția sa cuprinde mai mult de 3.000 de manuscrise și peste 5.000 de cărți religioase din epoca de început a creștinismului. Tot aici se află o valoroasă colecție de circa 2.000 de icoane înfățișând pe Mântuitorul Iisus Hristos, Sfânta Fecioară Maria și Sfinții Părinți, expuse într-o galerie specială. Acestea reprezintă aproape fiecare școală a iconografiei bizantine de la al VI-lea până la al XVIII-lea secol.
După ce părăsești mănăstirea, ți se înfățișează grădina mănăstirii, unde viețuitorii lucrează în liniște și rugăciune. Pământul a fost adus din altă parte, iar călugării au construit bazine folosite la irigarea plantelor. În grădină, pe lângă legumele trebuincioase traiului de zi cu zi, se află pomi fructiferi, inclusiv măslini, caiși și pruni. Lângă grădină se află osuarul sau cimitirul. Ca peste tot în lumea monahală, când călugării mor, mai întâi sunt înmormântați în cimitir, apoi, după descompunerea trupului, la șapte ani, sunt dezgropați și osemintele sunt depuse într-o criptă, aflată sub Capela Sfântului Trifon. Osemintele stareților care sunt arhierei sunt păstrate în niște nișe speciale. Impactul este unul deosebit, amintind tuturor că toți suntem datori cu o moarte. În afară de aceasta, rezolvă problema spațiului limitat, aici fiind un sol neprielnic, plin de roci.
Sikket Sayidna, Musa, așa se traduce din arabă Calea lui Moise. Urcușul către vârful Muntelui Sinai poate dura circa trei ore. Peisajul de aici, de o rară frumusețe, îți taie respirația și te cucerește din prima secundă, umplându-ți sufletul de bucurie și liniște. Locurile abrupte și sălbăticia muntelui te fac totuși să fii foarte atent, chiar dacă mintea se ridică la cele de sus. Este o călătorie reală prin ținuturile fermecătoare ale creștinismului și, totodată, una imaginară în trecut. Ne apropiem de locul unde Moise a primit cele Zece Porunci de la Dumnezeu, unde Dumnezeu i-a vorbit. Pelerinii care au mai trecut pe aici vorbesc despre cei "3.000 de pași de pocăință".
Este drumul care reconstituie pașii pe care Moise i-a făcut cu mii de ani în urmă. Mulți merg sus pentru a urmări apusul soarelui, o imagine cu totul inedită și unică pe mapamond. Spiritual, ascensiunea pe Sinai poate fi considerată ca o nouă naștere prin curățirea privirii și a sufletului. Dacă Moise a primit Legile aici, pe aceste locuri sacre, a fi prezent în acest loc este ca și cum ai face un legământ. Ca și cum te afli la o cotitură în viață. Desigur, în viața unui om ce vrea să schimbe ceva în traiul său și să primească în mod tainic legile Domnului! Aici există și o capelă, unde mulți rămân peste noapte. Beduinii arabi oferă pelerinilor, contra cost, pături și ceai fierbinte.
Mănăstirea Sfânta Ecaterina este o mănăstire vie, care, în măreția ei spirituală, se constituie într-o chemare permanentă la mântuire, pentru numeroșii credincioși care vin aici. În anumite date de peste an, la sărbătorile cele mai însemnate, la mănăstire coboară și pustnicii ce viețuiesc prin peșterile și crăpăturile Muntelui Sinai ca să se spovedească și să primească Trupul și Sângele Domnului, unindu-se astfel cu cerul!
Sfânta Mare Muceniță Ecaterina era de o frumusețe desăvârșită, primind o educație aleasă, studiind lucrările celor mai mari filozofi și dascăli ai antichității. Primind taina Sfântului Botez, Hristos Însuși, Mirele Ceresc i-a oferit un inel, un dar minunat, pe care îl primește și astăzi, simbolic, fiecare creștin care ajunge la Mănăstirea Sfânta Ecaterina.
Mâna pe care Sfânta Ecaterina i-a oferit-o Mirelui său, Iisus Hristos, se păstrează intactă și astăzi, la mai bine de 1.800 de ani. După ce a fost martirizată timp de trei secole, nimeni nu a știut unde se află trupul sfintei. Printr-o vedenie, moaștele au fost descoperite, iar mănăstirea care exista în acel loc, închinată Sfintei Fecioare Maria, a devenit Mănăstirea Sfintei Ecaterina. Fiecare pelerin care ajunge la moaștele Sfintei Ecaterina primește în dar un inel cu monograma ei, în cinstea inelului pe care Mirele Iisus l-a dăruit Sfintei Ecaterina.
Surse: Basilica.
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, luminează mințile copiilor noștri cu harul Tău cel dătător de viață. Tu, Care dai celor înțelepți înțelepciunea și celor pricepuți priceperea, trimite peste ei Duhul Tău cel Sfânt, dătătorul înțelepciunii, al cunoștinței și al înțelegerii. Tu i-ai luminat pe aleșii Tăi în toată vremea. Tu i-ai insuflat pe cei trei mari dascăli ai lumii și Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul și Ioan Gură de Aur, de s-au arătat vase alese ale sfințeniei, răspândind în lume dreapta credință. Tu ai luminat-o pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, și ea a rușinat mulțimea ritorilor păgâni. Tu, Doamne, luminează-i și pe copiii noștri (numele), ca să învețe cele bine plăcute Ție și să se umple de cunoștința adevărului. Dă-le lor știință, pricepere, răbdare și chibzuință. Să nu primească ei cunoștințe pierzătoare de suflet, nici să învețe ce e urât lui Dumnezeu. Fă-i ascultători față de dascălii care îi învață cele bune și sârguincioși în îndeplinirea celor ce li s-au rânduit. Iar la vremea potrivită, Doamne, ajută-i să găsească locul în care să folosească cele pe care le-au învățat și să muncească spre binele lor și spre folosul aproapelui. Tu îi osândești pe cei care își îngroapă talanții și îi binecuvântezi pe cei care îi înmulțesc cu pricepere. Rânduiește-le Tu, Doamne, Cel ce rânduiești toate spre mântuire, unde să muncească, ce să muncească și cum să muncească. Dă-le lor, Doamne, spor în toată lucrarea cea bună și-i întărește în credință ca să Te mărturisească printr-o viețuire curată până în ultima clipă a vieții lor. Amin.
Pentru a citi Acatistul Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina APĂSAȚI AICI.
Să lăudăm mult slăvita și nobila a lui Hristos mireasă, cucernica Ecaterina, ocrotitoarea Sinaiului și apărarea lui, care este și sprijinul nostru și întărirea și ajutorul nostru; care cu sabia Sfântului Duh strălucit a redus la tăcere înțelepții fără de Dumnezeu; și fiind încoronată ca o mucenică, acum cere mare milă pentru noi.
Cu înțelepciunea ca și cu razele soarelui ai luminat pe filosofii păgâni și ca o lună prealuminoasă, care strălucea în noaptea necredinței, întunericul l-ai gonit; iar pe împărăteasa o ai încredințat, dimpreună și pe prigonitorul l-ai mustrat, de Dumnezeu chemată, fericită Ecaterino!Cu bucurie ai alergat la cămara cea cerească, către Hristos, Mirele cel preafrumos, și de la Dânsul te-ai încununat cu cunună împărătească, înaintea Căruia împreună cu îngerii stând, roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta.
Ceată cinstită ridicați acum Dumnezeiește, iubitorilor de mucenici, cinstind pe Preaînțeleapta Ecaterina. Că aceasta în locul luptei pe Hristos a propovăduit și pe balaurul l-a zdrobit, cunoștința ritorilor rușinând.
Pe vremea păgânului împărat Maximin se afla în cetatea Alexandriei o fecioară cu numele Ecaterina, fiica lui Consta, care fusese mai înainte împărat. Ea, fiind de optsprezece ani, era foarte frumoasă, de statură înaltă și foarte înțeleaptă. Căci învățase tot meșteșugul cărții elinești și se deprinsese cu înțelepciunea tuturor făcătorilor de cărți, celor de demult, a lui Homer, a lui Virgiliu, Aristotel, Platon și ale celorlalți. Dar nu numai ale filosofilor, ci și cărțile doctorilor le-a deprins bine, ale lui Asclipie, ale lui Hipocrat, Galin și, în scurt, tot meșteșugul ritoricesc și silogistic a învățat, încât toți se mirau de înțelepciunea ei. De aceea mulți din domnii cei bogați căutau să o ia de soție de la maicasa, care era creștină în ascuns de teama prigoanei celei mari, care o ridicase în acea vreme asupra creștinilor păgânul Maximin.
Deci, rudeniile și maică să adesea o sfătuiau să se mărite, ca să nu se înstrăineze împărția tatălui său vreunui alt străin și astfel să se lipsească de dânsa. Iar fecioara Ecaterina, ca o înțeleaptă ce era, foarte mult iubea fecioria și nicidecum nu voia să se mărite. Dar, văzând că o supără mult, a zis către dânșii: "De voiți să mă mărit, apoi aflați-mi un tânăr care să fie asemenea mie, cu patru daruri, cum sunt eu, precum singuri mărturisiți că întrec pe toate celelalte fecioare și atunci îl voi lua de bărbat; pentru că mai nevrednic și mai prost decât mine nu voiesc a lua. Cercetați dar pretutindeni și de se va afla vreunul asemenea mie, bun cu neamul, cu bogăția, cu frumusețea și cu înțelepciunea, atunci mă mărit. Iar dacă îi va lipsi vreunul din aceste daruri, apoi nu-i vrednic de mine".
Ei, văzând că nu este cu putință a se afla vreun tânăr așa, îi spuneau că feciorii de împărați și alții de domni mari pot să fie de bun neam și mai bogați decât dânsa, dar în frumusețe și în înțelepciune nu se va asemăna nimeni cu dânsa. Iar Ecaterina zicea: "Eu bărbat necărturar nu voiesc a avea!"
Maică-sa cunoscând un părinte duhovnicesc, om sfânt și plăcut lui Dumnezeu, care viețuia într-un loc ascuns afară de cetate, a luat pe Ecaterina și a mers cu dânsa la acel bărbat ce petrecea cu plăcere de Dumnezeu, ca să primească un sfat bun de la dânsul. Iar el, văzând pe fecioara cu chip frumos și cu bună rânduială și auzind măsuratele ei cuvinte cele cu bună înțelegere, și-a pus în minte s-o vâneze pentru slujba lui Hristos, Împăratul ceresc.
Astfel, a zis către dânsa: "Eu știu un tânăr minunat, care fără asemănare te întrece pe tine în toate darurile care ai zis că le ai; pentru că frumusețea Lui întrece strălucirea soarelui, iar înțelepciunea Lui îndreptează toate făpturile și pe cele simțite și pe cele gândite. Apoi vistieria bogăției Lui se împarte în toată lumea și niciodată nu se împuținează, ci cu cât este împărțită, tot mai mult se înmulțește; iar neamul Lui cel bun este negrăit, neajuns și neștiut".
Acestea auzindu-le fericită Ecaterina, socotea că spune de vreun domn pământesc și s-a tulburat cu inima și s-a schimbat la față și a întrebat pe bătrânul dacă sunt adevărate cele grăite. Iar el o încredința că sunt adevărate și încă mai multe daruri are tânărul acela pe care nu-i este cu putință a le spune. Atunci a întrebat fecioara: "Al cui fecior este Acela pe care tu Îl lauzi atâta?". Iar el a răspuns: "Acest tânăr nu are tată pe pământ, ci S-a născut negrăit mai presus de fire dintr-o fecioară de bun neam, preacurată și preasfânta, care, pentru curățenia și sfințenia ei, s-a învrednicit a naște un fiu ca acesta. Ea este înălțată mai presus de ceruri și ei i se închină toți îngerii, ca unei împărătese a toată făptura".
Ecaterina a zis către dânsul: "Oare este cu putință ca să-L văd pe tânărul Acela, de care vorbești niște lucruri atât de minunate?" Iar bătrânul a zis către dânsa: "Dacă vei face precum te voi învăța eu, apoi te vei învrednici a vedea preastrălucita Lui față". Iar ea a zis către dânsul: "Te văd pe tine om priceput, bătrân cinstit și cred că nu minți. Deci gata sunt a face toate cele ce-mi vei porunci, numai să văd pe Cel lăudat de tine".
Atunci bătrânul i-a dat icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care avea pe dumnezeiescul Prunc în brațe și a zis către dânsa: "Aceasta este închipuirea Fecioarei și a Maicii tânărului Aceluia, de Care ți-am spus niște asemenea minunate vrednicii. Deci, ia-o în casa ta, și închizând ușile cămării tale, fă rugăciune către dânsa cu bună cucernicie, toată noaptea; iar numele ei este Maria. Apoi roagă-o pe dânsa, ca să-ți arate pe Fiul său; și am nădejde că de o vei ruga cu credință, te va asculta pe tine și te va învrednici a vedea pe Acela de Care dorește sufletul tău".
Atunci, luând fecioara sfântă icoană s-a dus la casa sa. Și după ce a înnoptat s-a închis singură în camera sa și s-a rugat precum o învățase bătrânul. Deci rugându-se, a adormit de osteneală și a văzut în vedenie pe Împărăteasa îngerilor, precum era închipuită pe icoană, cu Preasfântul Prunc în brațe, care dădea raze mai strălucite decât soarele. Dar își întorcea fața către Maică Să, încât nu putea Ecaterina să-L vadă în față; deci a mers în acea parte, iar Hristos și-a întors fața Sa și de acolo.
Aceasta făcându-se de trei ori, a auzit pe Preasfânta Fecioară zicând către Fiul său: "Vezi, Fiule, pe roaba Ta Ecaterina, cât este de frumoasă și cu chip cuvios". Iar El a răspuns: "Foarte întunecată este și grozavă, încât nu pot privi la dânsa!" Apoi iarăși a zis Preasfânta Născătoare de Dumnezeu: "Dar oare nu este mult mai înțeleaptă decât toți ritorii, mai bogată și mai de bun neam decât fecioarele tuturor cetățenilor?" Iar Hristos a răspuns: "Adevăr zic ție, Maica Mea, că fecioara aceasta este fără de minte, săracă și de neam prost; căci se află în păgânătate și de aceea nu voi căuta spre dânsa, nici nu voiesc ca să Mă vadă la față".
Iar Preabinecuvântata Maică a zis către Dânsul: "Rogu-te, Fiul meu preadulce, nu trece cu vederea zidirea Ta, ci o învață pe ea și-i spune ce să facă, ca să se îndulcească de slava Ta și să vadă prealuminata și preadorita Ta față pe care doresc îngerii să o vadă". Iar Hristos a răspuns: "Să meargă la bătrânul care i-a dat ei icoana și precum o va învăța acela, așa să facă; și atunci Mă va vedea și va afla de la Mine dar".
Acestea văzând și auzind Ecaterina, s-a deșteptat și se miră de acea vedenie. Făcându-se ziuă, a mers cu câteva roabe ale sale la chilia sfântului bătrân și, căzând cu lacrimi la picioarele lui, i-a spus vedenia și-l rugă să o povățuiască pe dânsa ce trebuie să facă pentru ca să se îndulcească de dragostea Celui dorit. Iar cuviosul i-a spus ei cu de-amănuntul toate tainele adevăratei credințe creștinești, începând de la facerea lumii, de la crearea lui Adam, până la venirea cea mai de pe urmă a Stăpânului Hristos; despre slava cea negrăită a raiului și despre munca cea cu durere și fără de sfârșit a iadului. Iar ea, ca ceea ce era foarte învățată și înțeleaptă, degrabă le-a priceput toate și a crezut din toată inima în Hristos; apoi a primit de la dânsul Sfântul Botez. Deci i-a poruncit ei bătrânul să se roage iarăși cu multă râvnă către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ca să i se arate ei ca și mai înainte.
Dezbrăcându-se Ecaterina de omul cel vechi și îmbrăcându-se în haina înnoirii Duhului, s-a dus la casa sa și toată noaptea s-a rugat cu lacrimi până când a adormit. Și atunci, iarăși a văzut pe Împărăteasa cerului cu dumnezeiescul Prunc în brațe, Care căuta asupra Ecaterinei cu multă milostivire și blândețe. Și a întrebat Maica lui Dumnezeu pe Fiul Său, zicând: "Îți place Ție Fiul meu, fecioara aceasta?" Iar El a răspuns: "Foarte plăcută îmi este, pentru că acum este prealuminată și slăvită, pe când mai înainte era rușinată și ocărita. Acum este bogată și înțeleaptă, pe când mai înainte era săracă și nepricepută; acum o iubesc pe dânsa, pe când mai înainte o compătimeam; și atât de mult o iubesc, încât voiesc să Mi-o logodesc mireasă".
Atunci Ecaterina a căzut la pământ, zicând: "Nu sunt vrednică, Preaslăvite Stăpâne, a vedea împărăția Ta; ci mă învrednicește ca să fiu împreună cu robii Tăi". Iar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a luat pe Ecaterina de mâna cea dreaptă și a zis către Fiul său: "Dă-i Fiul meu, inel de logodnă și o fă pe dânsa mireasa Ta, ca să o învrednicești împărăției Tale". Atunci Stăpânul Hristos i-a dat ei un inel preafrumos, zicând acestea: "Iată, astăzi te primesc pe tine mireasa Mea veșnică; deci să păzești arvuna aceasta cu dinadinsul și să nu mai primești nicidecum arvună de la alt mire pământesc".
Acestea zicând Hristos Domnul, s-a sfârșit vedenia. Și deșteptându-se fecioară, a văzut cu adevărat în dreapta sa un inel preafrumos și a primit în inima ei atâta veselie și bucurie, încât din acel ceas s-a robit cu inima ei de dumnezeiasca dragoste. Și atât s-a schimbat de minunat, încât nu mai gândea nicidecum la lucrurile pământești, ci numai la preaiubitul său Mire cugeta ziua și noaptea. Pe Acela Îl dorea și de la Acela se povățuia întotdeauna.
În acea vreme a venit în Alexandria împăratul cel fără de lege care avea râvna fără măsură pentru nesimțitorii zei, fiind el însuși nesimțitor. Și voind să le facă praznic mare, a trimis prin toate cetățile și laturile de primprejur, poruncind popoarelor ca să se adune la dânsul cu jertfe pentru ca să cinstească pe zei. Deci, s-a adunat mulțime de popor fără de număr, aducând fiecare după puterea sa la jertfă unii boi, alții oi, iar cei săraci păsări și altele asemenea. Iar când a sosit ziua urâtei prăznuiri, a jertfit mai întâi nebunul împărat o sută și treizeci de junci iar ceilalți domni și boieri au jertfit mai puțin și fiecare om aducea jertfă după puterea sa. Deci, s-a umplut toată cetatea de răcnet, de glasul dobitoacelor ce mugeau și de mirosul din fumul jertfelor, încât pretutindeni era strâmtorare și tulburare și tot văzduhul era necurat.
Săvârșindu-se acestea și văzând binecredincioasa și preafrumoasa Ecaterina atâta înșelăciune și pierzare de suflete omenești, s-a rănit cumplit la inimă, fiindu-i jale de pieirea lor. Deci, pornindu-se din dumnezeiască râvnă, a luat cu sine puține slugi și a mers la capiștea unde se săvârșeau jertfele. Iar când a stat în ușile capiștei, a atras privirile tuturor prin frumusețea ei, ceea ce era mărturie a frumuseții ei celei dinlăuntru. Apoi a vestit pe împăratul că are să-i spună un cuvânt foarte de folos. Iar el a poruncit să intre.
Venind Ecaterina înaintea împăratului, mai întâi i s-a plecat, dându-i cinstea cuviincioasă, apoi i-a zis: "Cunoaște, o, împărate, înșelăciunea cu care v-ați înșelat de diavoli, de slujiți ca unui Dumnezeu idolilor stricăcioși și nesimțitori. Cu adevărat mare rușine este a fi cineva atât de orb și de nesimțitor, ca să se închine unor uriciuni ca acestea. Măcar crede pe înțeleptul tău Diodor care grăiește că zeii voștri au fost odinioară oameni și și-au sfârșit viața lor ticăloșește; și pentru niște lucruri vestite ce au făcut ei, le-au zidit oamenii statui. Iar neamurile cele de pe urmă, neștiind gândul strămoșilor lor, numai pentru pomenire le- au pus lor statui și părându-li-se că este un lucru de mare cinste și de bună cuviință, au început a se închina lor ca unor zei; de care și Plutarh Hironeanul se îngrețoșase și-i trecea cu vederea.
Drept aceea, crede măcar învățătorilor noștri, o! împărate, și nu fii pricină pierzării atâtor suflete pentru care ai să moștenești munca cea veșnică. Ci cunoaște pe Unul adevăratul Dumnezeu, Cel pururea fiitor, fără de început și fără de moarte, Care, în anii cei mai de pe urmă, S-a făcut om pentru mântuirea noastră. Prin El împărații împărățesc, țările se îndreptează și toată lumea împreună se bucură și cu singur cuvântul Lui toate s-au zidit. Acestui Dumnezeu preaputernic și preabun nu-i trebuiesc jertfe ca acestea, nici nu se veselește de junghierea nevinovatelor dobitoace; ci numai poruncește ca să păzim poruncile Lui neclintite".
Acestea auzindu-le împăratul, s-a mâniat foarte și a rămas fără de răspuns mult timp. Apoi, neputând a se împotrivi cuvintelor ei a zis: "Lasă-ne acum să ne săvârșim jertfă și după aceasta vom asculta cuvintele tale".
Deci, săvârșind necredinciosul împărat praznicul său cel păgânesc, a poruncit să aducă pe sfânta fecioară la palatul împărăției sale și a zis către dânsa: "Spune-ne nouă, fecioară, cine ești tu și ce sunt cuvintele pe care le-ai grăit către noi?" Eu sunt fiica împăratului celui ce a fost mai înainte de tine și mă cheamă Ecaterina. Am învățat tot meșteșugul cărților ritoricești, filosofice și a măsurării pământului și alte înțelepciuni, dar pe toate acestea le-am trecut cu vederea căci sunt deșarte și nefolositoare și am voit a mă face mireasa Stăpânului Hristos, care grăiește prin prorocul Său acestea:
Pierde-voi înțelepciunea înțelepților și știința știutorilor o voi lepăda. Iar împăratul s-a mirat de înțelepciunea ei și, văzând la dânsa atâta bună cuviință și frumusețe, i se părea că nu este născută din părinți muritori, ci o zeiță din zeii pe care-i cinstea el; încât abia a vrut să creadă că a ieșit din pământeni așa frumusețe negrăită, de a cărei frumusețe rănindu-se, a început a-i grăi cuvinte de desfrânare.
Iar Sfânta, cunoscând gândul lui cel fărădelege, a zis către dânsul: "Diavolii pe care îi cinstiți ca pe niște zei, aceia vă înșală și vă atrag la pofte dobitocești; iar eu mă socotesc a fi pământ sau tină, zidită de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa. Și m-a cinstit cu această frumusețe, ca din aceasta mai vârtos să se minuneze oamenii de înțelepciunea Ziditorului, cum într-o față atât de proastă și făcută din tină, a putut să dea o bună înțelegere și frumusețe ca aceasta".
Atunci s-a supărat împăratul de aceste cuvinte ale ei și a zis: "Nu grăi de rău zeii care au slavă nemuritoare". Iar sfânta a răspuns împotrivă: "Dacă vei vrea să scuturi puțin de pe minte negura și întunericul înșelăciunii, vei pricepe prostimea zeilor tăi și vei cunoaște pe adevăratul Dumnezeu al Cărui nume, numai dacă se grăiește de cineva sau dacă se însemnează Crucea Lui în văzduh, izgonește pe zeii tăi și-i sfărâma. Și de vei porunci, îți voi arăta adevărul aievea".
Împăratul, auzind vorba ei cea slobodă, n-a vrut să mai vorbească cu dânsa, temându-se să nu-l biruiască prin cuvintele sale înțelepte și să-l rușineze, ci a zis acestea: "Nu este cu cuviință împăratului a vorbi cu femeile, ci voi aduna filosofii cei înțelepți ca să vorbească cu tine; și atunci vei cunoaște neputința ghiciturilor tale și vei crede în dogmele noastre".
Zicând acestea a poruncit să păzească pe sfânta fecioară cu dinadinsul. Și îndată a trimis cărți prin toate cetățile stăpânirii sale, în acest fel: "Împăratul Maximin, înțelepților filosofi și ritori care vă aflați sub stăpânirea noastră, bucurați-vă! Toți care slujiți preaînțeleptului zeu Ermi și chemați pe muze, pricinuitoarele înțelepciunii, veniți la mine să astupați gura unei femei preaînțelepte, care s-a arătat zilele acestea și batjocorește pe marii zei, numind faptele lor basme și bârfeli. Deci, arătați-vă înțelepciunea voastră părintească, pentru ca să vă preamăriți între oameni iar de la mine să primiți răsplată și daruri pentru osteneala voastră.
Deci, s-au adunat ritorii cei mai aleși și mai înțelepți, cincizeci la număr, isteți cu mintea în înțelepciune și puternici în grai, cărora împăratul le-a zis astfel: "Gătiți-vă cu sârguință și fără de lenevire spre o nevoință cu bărbăție împotriva unei fecioare, pentru ca să o puteți birui în cuvinte; și nu fiți cu nebăgare de seamă și să socotiți că aveți să vorbiți cu o femeie, ci ca și cum ați avea a sta împotrivă unui nevoitor cu bărbăție și preaînțelept, așa să puneți toată sârguința și să vă arătați înțelepciunea voastră, de vreme ce eu o cunosc preabine, căci covârșește în înțelepciune chiar și pe minunatul Platon. Deci vă rog, ca și cum ați avea a vă lupta cu un filosof, să puneți multă sârguință, și dacă o veți birui, apoi mari daruri vă voi da; iar de veți fi biruiți, apoi vă veți umplea de negrăită rușine și în loc de daruri veți primi moarte cumplită".
Zicând acestea împăratul, un ritor care era mai vestit și mai înțelept, a răspuns zicând: "Nu te teme, împărate, că deși este isteață la minte acea femeie, însă ea nu poate fi desăvârșita în înțelepciune și în meșteșugul iscusitei retorici; poruncește numai să stea înaintea noastră și vei vedea că îndată ce va vedea atâția ritori și filosofi, se va rușina". Iar împăratul, auzind pe filosoful care se lăuda, s-a umplut de bucurie și de veselie, nădăjduind că limba cea îndrăzneață va birui pe fecioara cea plină de blândețe și de dumnezeiască înțelepciune.
Deci a poruncit să aducă îndată pe Sfânta Ecaterina înaintea lor - fiind adunată la priveliște mulțime de popor -, vrând să vadă și să audă acea dispută de cuvinte. Dar mai înainte, până a nu ajunge trimișii la sfânta, a venit la dânsa din cer Arhanghelul Mihail și a zis: "Nu te teme, prunca Domnului, căci Domnul tău îți va da mai multă înțelepciune, ca să biruiești cu pricepere pe cei cincizeci de ritori și nu numai aceia ci și mulți alții vor crede prin tine în Hristos și toți vor primi cununa muceniciei".
Acestea zicându-i îngerul, s-a dus. Și venind trimișii au luat-o și au dus-o înaintea împăratului, a filosofilor și a toată priveliștea. Îndată acel viteaz filosof care se lăuda, a zis cu mândrie către Sfânta Ecaterina: "Tu ești aceea care fără de rușine și fără de minte ocărăști pe zeii noștri?" Iar sfânta i-a răspuns cu blândețe: "Eu sunt, însă nu fără de rușine, nici fără de minte, precum zici tu; ci cu măsură și iubire de adevăr grăiesc acestea, că zeii voștri sunt nimicuri". Dar ritorii au zis:
"De vreme ce marii făcători de stihuri, poeții, îi lăudau pe zeii cei înalți, deci cum grăiește limba ta cu atâta îndrăzneală asupra lor, de la care ai luat atâta înțelepciune și te-ai împărtășit de dulceața darurilor lor?" Însă ea a răspuns: "Eu nu de la zeii voștri ci de la Unul adevăratul Dumnezeul meu, Care singur este Înțelepciune și viață, am darul înțelepciunii. Și dacă cineva se teme de Dânsul și păzește dumnezeieștile Lui porunci, acela este cu adevărat filosof, iar lucrurile zeilor voștri și poveștile voastre sunt vrednice de râs și de ocară și pline de înșelăciune. Însă spune-mi, care sunt marii făcători de stihuri ai tăi și cum i-au numit pe ei zeii?"
Ritorul a zis: "Mai întâi preaînțeleptul Homer, rugându-se către Die, grăiește: "Prea slăvite Zeus, prea mare zeule și alți zei fără de moarte". Asemenea și preaslăvitul Orfeu, mulțumind lui Apolon, grăiește acestea: "O, fiul lui Laton, departe săgetătorule, puternice Fivie, care spre toți privești și împărățești peste cei muritori și peste cei fără de moarte; soare care te ridici cu aripi de aur!" În acest fel cinsteau pe zei cei dintâi, și mării și slăviții făcători de stihuri, și aievea i-au numit pe ei fără de moarte. Deci tu nu te înșela, nici nu te închina Celui răstignit ca unui Dumnezeu, căci nimeni din înțelepții cei de demult nu L-au numit Dumnezeu și nici nu L-a cunoscut cineva a fi Dumnezeu".
Sfânta Ecaterina a răspuns: "Același Homer al vostru grăiește în alt loc despre marele zeu Die că este mincinos, înșelător și viclean și că au vrut să-l lege alți zei, adică Hera, Poseidon și Atena, de n-ar fi fugit să se ascundă. Asemenea și multe alte lucruri de ocară asupra zeilor voștri arată cărțile voastre. Iar de vreme ce ai zis că pe Cel răstignit nici unul din dascălii cei vechi nu-L mărturisesc a fi Dumnezeu, apoi deși nu se cade a cerceta mult despre Dânsul, pentru că este Dumnezeu adevărat, Făcătorul cerului și al pământului, al mării, al soarelui, al lunii și a tot neamul omenesc, neajuns, neurmat și negrăit; dar pentru o mai învederată încredințare, voi arăta dovezi din cărțile voastre.
Ascultă ce grăiește despre dânsul prea înțeleapta voastră Silvia, mărturisind despre dumnezeiasca Lui întrupare și despre mântuitoarea răstignire: "Va veni mai târziu cineva pe acest pământ și va fi trup fără de păcat, cu hotarele dumnezeirii celei fără de osteneală va dezlega patimile cele nevindecate, și Acestuia I se va face zavistie de către poporul cel necredincios și va fi spânzurat la înălțime, ca și cum ar fi fost vrednic morții". Ascultă și pe nemincinosul tău Apolon, cum fără voia lui a mărturisit pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, fiind silit de puterea Lui: "Unul Cel ceresc mă silește pe mine, Cel Care este Lumina în trei străluciri; și Cel ce a pătimit este Dumnezeu, dar nu cu dumnezeirea a pătimit, căci amândouă sunt, și muritor cu trupul și străin de stricăciune, același Dumnezeu este bărbat, răbdând toate de la cei muritori, adică cruce, ocară și îngropare".
Acestea le-a zis Apolon despre adevăratul Dumnezeu, Care este fără de început, asemenea cu Cel ce L-a născut pe El și pururea deoființă, început, rădăcină și izvor al tuturor bunătăților zidite; a zidit lumea din neființă în ființă și o chivernisește pe dânsa și, fiind de o ființă cu Tatăl, S-a făcut om pentru noi și a umblat pe pământ, arătând, învățând și bine făcând oamenilor. Apoi a primit moarte pentru noi cei nemulțumitori, ca să deslege osândirea cea dintâi și să primim îndulcirea și fericirea cea de demult.
Și astfel, iarăși ne-a deschis ușile raiului ce au fost încuiate și, înviind a treia zi, S-a înălțat la cer, de unde a trimis Duhul Sfânt ucenicilor Săi. Iar ei, mergând în toată lumea, au propovăduit dumnezeirea Lui, în care și ție, filosofule, ți se cade a crede, ca să cunoști pe adevăratul Dumnezeu și să fii rob al Aceluia, Care este milostiv și mult îndurat și pe cei ce au greșit îi cheamă, zicând: Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni.
Deci, crede măcar pe învățătorii și pe zeii tăi, pe Platon, pe Orfeu și pe Apolon, care au mărturisit curat și luminat pe Hristos Dumnezeu.
Acestea și multe altele ca acestea grăind preaînțeleapta Ecaterina, s-a spăimântat filosoful, rămânând fără răspuns și neputând să mai grăiască ceva împotrivă. Iar împăratul, văzându-l biruit, minunându-se, a poruncit celorlalți să vorbească cu sfânta fecioară. Dar ei s-au lepădat, zicând: "Nu putem sta împotriva adevărului, căci dacă începătorul nostru a tăcut, fiind biruit, apoi noi ce vom zice?" Atunci împăratul mâniindu-se, a poruncit să aprindă un foc mare în mijlocul cetății pentru ca să ardă pe toți filosofii și ritorii. Însă ei, auzind judecata și răspunsul împăratului asupra lor, au căzut la picioarele sfintei, cerând să se roage pentru dânșii către Unul adevăratul Dumnezeu, ca să le ierte toate câte au greșit din neștiință și să-i învrednicească de Sfântul Botez și de darul Preasfântului Duh.
Sfânta, umplându-se de bucurie, a zis către dânșii: "Cu adevărat sunteți fericiți, căci lăsând întunericul, ați cunoscut lumina cea adevărată și, trecând cu vederea pe acest împărat stricăcios de pe pământ, v-ați apropiat de Cel ceresc. Deci, să nădăjduiți fără îndoială spre milă Lui și să credeți că focul cu care vă înfricoșează păgânii vă va fi vouă botez și scară care vă înalță la cer. În acest foc curățindu-vă de toată necurăția trupului și a duhului, vă veți afla ca niște stele luminate și curate înaintea slavei Împăratului și veți fi iubiții Lui prieteni".
Zicând acestea Sfânta, i-a bucurat cu această nădejde și a însemnat pe fiecare pe frunte cu pecetea lui Hristos, adică cu Sfânta Cruce. Apoi au mers cu bucurie spre chinuire și, luându-i ostașii, i-au aruncat în foc, în a șaptesprezecea zi a lunii noiembrie. Făcându-se seară, au mers niște oameni binecredincioși și iubitori de Dumnezeu ca să adune moaștele lor și i-au aflat pe toți întregi, căci nici părul capului lor n-a fost ars; pentru care mulți s-au întors la adevărata cunoștință, iar moaștele lor le-au îngropat cu cinste la un loc cuviincios.
Dar împăratul avea purtare mare de grijă pentru Sfânta Ecaterina în ce chip ar putea s-o întoarcă la a sa păgânătate. Și nesporind nimic cu silogismele filosofice, a început cu îmbunări și vicleșuguri a o amăgi, zicând: "Ascultă, fiică bună, te sfătuiesc ca un părinte iubitor de fii, închină-te marilor zei și mai vârtos muzicescului Ermi, care te-a împodobit cu atâtea daruri filosofice, și eu voi împărți cu tine împărăția mea, martori îmi sunt zeii, și îți voi da jumătate din stăpânirea mea și vei viețui împreună cu mine, veselindu-te neîncetat".
Iar Sfânta, ca o înțeleaptă ce era, pricepând gândul, vicleșugul și înșelăciunea lui, a zis către dânsul: "Leapădă, o, împărate, vicleșugul și nu te asemăna vulpii; pentru că eu ți-am spus o dată că sunt creștină și m-am logodit cu Hristos; pe Dânsul Îl am Mire și Sfetnic și frumusețea fecioriei mele. Deci, mai mult poftesc hainele mucenicești decât porfira împărătească". Împăratul iarăși a zis: "Mă silești, deși nu voiesc, să-ți necinstesc vrednicia ta și trupul tău să-l înfășor cu multe răni".
Dar Sfânta a răspuns: "Fă ce voiești, pentru că, cu această ocară vremelnică, îmi vei mijloci mie slava cea veșnică și mulțime de popor, precum nădăjduiesc, va crede prin mine în Hristosul meu. Și din palatul tău mulți vor merge împreună cu mine în sfințitele cămări cerești". Acestea a prorocit Sfânta, iar Dumnezeu, Care privește din înălțime, a adus la îndeplinire prorocia ei.
Atunci împăratul, mâniindu-se foarte, a poruncit să dezbrace de pe dânsa porfiră și așa s-o bată fără milă cu vine de bou. Deci au bătut-o slugile pe Sfânta Muceniță Ecaterina două ceasuri peste spate și peste pântece, până ce s-a umplut de răni tot trupul ei cel fecioresc și s-a făcut fără chip în bătăi, ea, care mai înainte era atât de frumoasă. Iar sângele ei curgea șiroaie și s-a înroșit pământul de dânsul. Dar Sfânta stătea cu bărbăție și vitejie, încât toți cei ce o vedeau se mirau foarte tare. Mai pe urmă a poruncit fiara cea cumplită ca s-o ducă în temniță și să nu-i dea mâncare până când se va mai gândi cu ce fel de munci s-o piardă pe dânsa.
Augusta, soția împăratului, avea însă mare dorință să vadă fața Sfintei Ecaterina, căci o iubea mult, auzind de faptele ei cele bune, de înțelepciunea și de bărbăția ei; iar mai vârtos, că avusese o vedenie în somn, din care pricină s-a rănit cu inima spre dragostea ei, încât nu mai putea nici să doarmă. Ieșind împăratul din cetate pentru o pricină și zăbovind acolo câteva zile, împărăteasa a avut prilejul să dobândească ceea ce dorea. Căci era acolo un boier mare, credincios prieten al împăratului, cu dregătoria voievod, anume Porfirie, om foarte înțelept. Acestuia i-a mărturisit Augusta gândul său, în taină, zicându-i acestea:
"Într-una din nopțile trecute am văzut în vedenie pe Ecaterina, șezând în mijlocul multor tineri și fecioare frumoase, îmbrăcată în haine albe; și atâta strălucire ieșea din fața ei, încât nu puteam privi la dânsa. Iar ea m-a așezat aproape de dânsa și mi-a pus pe cap o cunună de aur, zicându-mi: "Stăpânul Hristos îți trimite ție această cunună". De atunci am atâta dorință ca să o văd, încât nu aflu odihnă inimii mele. Rogu-te dar, fă în vreun chip ca să o văd în taină". Iar Porfirie i-a răspuns: "Eu voi împlini dorința ta împărătească". Deci, făcându-se noapte, voievodul a luat cu sine două sute de ostași și a mers la temniță împreună cu împărăteasa și dând străjerilor bani, au intrat la Sfânta.
Când a văzut-o împărăteasa, s-a mirat de strălucirea feței ei, care înflorea cu dumnezeiescul dar. Căzând degrabă la picioarele ei, cu lacrimi în ochi a început a zice acestea: "Acum sunt împărăteasă fericită, că m-am învrednicit a te vedea, lucru foarte mult dorit sufletului meu; și însetam ca cerbul să aud limba ta cea izvorâtoare de miere. Și acum, fiindcă m-am învrednicit a dobândi ceea ce am dorit, nu mă voi mai mâhni, chiar dacă m-aș lipsi și de împărăție și de viață. Căci mă bucur cu inima și cu sufletul, privind la atâta strălucire ce răsare din preafrumoasa ta față. Fericită ești tu și vrednică de laudă că te-ai lipit de un Stăpân ca Acesta, de la Care primești atâtea daruri".
Iar Sfânta i-a răspuns, zicând: "Fericită ești și tu, o! împărăteasă pentru că văd cununa capului tău, ridicată la înălțime de cetele îngerești, pe care după trei zile o vei primi pentru puțina pătimire ce vei răbda, ca să mergi la adevăratul Împărat și să împărățești cu El veșnic". Iar ea a zis către dânsa: "Mă tem de munci și mai vârtos de bărbatul meu, căci este foarte aspru și fără de omenie". Zis-a ei Sfântă: "Îndrăznește, că vei avea pe Hristos în inima ta, Care îți va ajuta ca să nu se atingă nici o muncă de sufletul tău. Căci numai puțin va boli trupul tău, câtăva vreme și apoi se va odihni acolo veșnic".
Acestea zicând Sfânta, a întrebat-o pe ea Porfirie, zicând: "Ce dăruiește Hristos celor care cred într-Însul? Pentru că voiesc și eu să cred într-Însul și să fiu ostașul Lui". Zis-a lui Sfânta Muceniță: "Dar n-ai citit sau n-ai auzit Scriptura creștinească?" Iar Porfirie a răspuns: "Eu din copilăria mea tot cu războiul m-am îndeletnicit și de alte lucruri n-am avut purtare de grijă". Zis-a lui Sfânta: "Nu poate limbă să mărturisească bunătățile pe care le-a gătit Preabunul și Iubitorul de oameni Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El și păzesc poruncile Lui".
Atunci Porfirie s-a umplut de bucurie negrăită și a crezut în Hristos, împreună cu cei două sute de ostași și cu împărăteasa. Și sărutând toți cu bună cucernicie pe muceniță, s-au dus. Iar milostivul și iubitorul de oameni Hristos, n-a lăsat pe sfânta Sa mireasă nebăgată în seamă atâtea zile ci, ca un părinte iubitor de fii, avea purtare de grijă de dânsa și-i trimitea în toate zilele hrană, printr-o porumbiță. Apoi, chiar Hristos a venit de a cercetat-o cu mare slavă și cu multe cete cerești. Și mai mult a întărit bărbăția ei și a umplut-o de îndrăzneală, zicând: "Nu te teme, iubita Mea mireasă, pentru că Eu sunt cu tine și prin răbdarea ta pe mulți vei întoarce către Mine, și de multe cununi te vei învrednici". Cu astfel de cuvinte mângâind-o pe ea Domnul, S-a dus.
A doua zi, șezând împăratul la judecată, a poruncit să o aducă pe muceniță, care a intrat în curțile împărătești cu lumina cea strălucitoare și cu atâtea daruri duhovnicești, încât cei ce stăteau înainte se minunau de strălucirea frumuseții ei. Și s-a minunat împăratul foarte tare, văzând că n-a slăbit cu trupul, nici nu s-a schimbat frumusețea feții sale în atâtea zile, socotind că i-a dat cineva hrană în temniță și de aceea voia să pedepsească pe străjeri. Dar Sfânta Ecaterina, ca să nu fie alții munciți fără vină pentru dânsa, a mărturisit adevărul, zicând: "Să știi, împărate, că mie nu mi-a dat hrană vreo mână omenească, ci Stăpânul meu Hristos, Care îngrijește de robii Săi. Acela m-a hrănit pe mine".
Deci, mirându-se împăratul de o frumusețe ca aceea, a vrut să o ispitească pe dânsa iarăși cu îmbunări și cu vicleșug, zicându-i acestea: "Ție ți se cade să împărățești, fiica mea, căci ești doamnă în chipul soarelui, care și pe Artemida o covârșești cu frumusețea. Vino dar de jertfește zeilor, ca să împărățești cu noi și să ai viață plină de bucurie. Rogu-te, nu voiesc a-ți pierde cu muncile o așa podoabă și frumusețe". Sfântă a zis: "Eu sunt pământ și cenușă și toată frumusețea ca o floare se veștejește și ca visul piere prin boală sau de bătrânețe; iar după moarte cu totul putrezește. Deci nu te îngriji de bună cuviință și de frumusețea mea".
Acestea vorbindu-le Sfânta Ecaterina cu împăratul, un eparh cu numele Hursaden, aspru cu obiceiul, tiran și chinuitor nemilostiv, vrând să arate către împăratul dragoste și bună voire, a zis: "Eu, împărate, am aflat o muncă prin care vei birui pe această fecioară. Poruncește să se facă patru roți de lemn într-o osie și să bată împrejur sulițe ascuțite și alte fiare ascuțite; două roți să se întoarcă în stânga și două în dreapta, iar în mijlocul lor să fie fecioară legată. Și așa, întorcându-se roțile, să-i zdrobească trupul ei. Însă mai întâi să se întoarcă roțile singure înaintea fecioarei, pentru ca, văzându-le, să se teamă de munca cea cumplită și să se plece la voia ta; iar de nu, apoi să primească amară moarte".
Plăcând împăratului sfatul eparhului, a poruncit să facă acel fel de roți. Și fiind adusă sfântă la acea cumplită muncă, a întors roțile cu multă nevoie înaintea ochilor ei, ca să o înfricoșeze. Apoi a zis tiranul către dânsa: "Oare vezi ce muncă ți s-a pregătit, în care vei lua moarte amară, de nu te vei închina zeilor?" Iar ea a răspuns: "De multe ori ți-am spus gândul meu; de aceea nu mai pierde vremea, ci fă ceea ce voiești".
Văzând el că nu poate să o înfricoșeze cu nimic și să o întoarcă de la Hristos, a poruncit să o lege între roți și să le întoarcă repede, pentru ca, cu acele fiare ascuțite, să fie zdrobită în bucăți și să moară cu cumplită moarte. Deci începându-se acea muncă, îndată s-a pogorât îngerul Domnului din cer și a dezlegat pe Sfânta din legături, iar roțile le-a sfărâmat în bucăți, iar acelea, sărind din locul lor, pe mulți pagini rănindu-i, i-au omorât. Iar poporul ce era de față, văzând acea minune preamărită, striga: "Mare este Dumnezeul creștinilor!" Dar împăratul se întunecase de mânie și iarăși se gândea ca să afle asupra muceniței vreo muncă mai nouă.
Împărăteasa, auzind acea minune, a ieșit din camera ei și a început a mustra pe împăratul, zicând: "Cu adevărat ești nebun și fără de minte, dacă îndrăznești a te lupta cu Dumnezeul Cel viu, și a munci pe roaba Lui cu nedreptate!" Acestea fără nădejde, auzindu-le împăratul, s-a sălbăticit de mânie și s-a făcut fără de omenie, mai mult decât toate fiarele. Și, lăsând pe Sfânta Ecaterina, și-a întors minia asupra soției sale, uitându-și dragostea cea firească față de dânsa.
Deci a poruncit ca să aducă o ladă mare și să o umple cu plumb, ca să fie nemișcată. Acolo a pus sânii femeii sale, între capac și ladă și a bătut cuie prin capac și prin ladă, străpungându-i, încât i s-a pricinuit o durere nespusă și i s-au rupt cu mare nevoie. Iar fericită Augusta, răbdând acea durere negrăită, se bucura, pătimind pentru adevăratul Dumnezeu, către Care se și rugă ca să-i trimită ajutor din înălțime.
Deci, rupându-se sânii ei, curgea sângele ca un izvor și toți care erau de față s-au umplut de jale și-i durea inima pentru aceea care pătimea munca cea mai amară și mai nesuferită. Iar tiranul cel nemilostiv n-a miluit pe soția sa, ci a poruncit să-i taie capul cu sabia. Dar ea primind cu bucurie osânda aceasta a zis către Sfânta Ecaterina: "Roaba adevăratului Dumnezeu, fă rugăciune pentru mine!" Iar aceea a zis: "Mergi cu pace, ca să împărățești cu Hristos în veci!" Și astfel a fost tăiată fericită împărăteasă afară din cetate în ziua de douăzeci și trei a lunii noiembrie. Iar voievodul Porfirie, luând noaptea trupul ei, l-a îngropat cu cinste. Iar a doua zi a stat înaintea împăratului, împreună cu ostașii cei ce crezuseră în Hristos, și a zis: "Și noi suntem ostași ai marelui Dumnezeu".
Aceasta nerăbdând împăratul să audă, a oftat din adâncul inimii, zicând: "Vai, am pierit, că m-am păgubit de minunatul Porfirie!" Apoi, întorcându-se către ceilalți ostași, a zis: "Și voi, ostașii mei preaiubiți, v-ați înșelat și v-ați îndepărtat de zeii părintești? Dar cu ce v-au greșit vouă zeii de i-ați părăsit pe dânșii?" Iar ei nu i-au răspuns lui cuvânt, ci numai Porfirie a zis: "Pentru ce lași capul și întrebi picioarele? Vorbește cu mine". Iar el a zis: "Cap rău, tu ești pricina pierzării lor". Și neputând mai mult a grăi de mânie, a poruncit să le tăie capetele tuturor; și așa s-au sfârșit. Deci, s-a împlinit prorocia Sfintei Ecaterina, care a zis împăratului: "Că mulți din palatele tale vor crede în Hristos Dumnezeu".
După acestea, aducând muncitorul pe Ecaterina la divan, a zis către dânsa: "Multă supărare și pagubă mi-ai făcut! Tu ai înșelat pe femeia mea și pe viteazul meu voievod l-ai pierdut, el care era puterea oștilor mele și alte multe răutăți mi s-au întâmplat mie prin tine și se cădea îndată fără de milă să te omor; dar te iert pentru că îmi este milă a te pierde pe tine, o fecioară atât de frumoasă și înțeleaptă. Deci, fă-mi voia, iubita mea! Jertfește zeilor ca să te fac împărăteasă și niciodată nu te voi mai supăra, nici voi face vreun lucru fără de sfatul tău. Și vei viețui împreună cu mine într-atâta veselie și fericire, în care nici una din împărătese n-a fost vreodată".
Acestea și multe altele grăia vicleanul, căutând să înșele pe mireasă lui Hristos cea aleasă. Dar n-a putut cu cuvintele sale cele înșelătoare să o despartă de Hristos, cu Care ea se legase tare, cu legătura dragostei celei adevărate. Apoi, văzând că nici cu momeli, nici cu făgăduințe, nici cu îngroziri, nici cu munci nu poate să o înduplece pe cea mai tare decât diamantul, a dat asupra ei hotărârea să-i fie tăiat capul afară din cetate.
Deci, luând-o ostașii, au dus-o la locul de chin. Și mergea în urma ei popor mult, bărbați și femei, plângând pentru dânsa, căci avea a se pierde, precum ziceau ei, o tânără preafrumoasă și prea înțeleaptă. Iar cele mai alese dintre femei și de neam bun ziceau către dânsa, tânguindu-se: "O, preafrumoasă și prealuminată fecioară, pentru ce ești așa de aspră cu inima și cinstești mai mult moartea decât viața aceasta preadulce? Și pentru ce-ți pierzi în deșert și fără de vreme floarea tinerețelor tale? Oare nu este mai bine să asculți pe împăratul și să te îndulcești de atâtea bunătăți în viața aceasta, decât să mori ticăloșește?".
Iar ea a răspuns: "Lăsați plânsul cel fără de folos și mai vârtos vă bucurați, că eu văd acum pe iubitul meu Mire, Iisus Hristos, Făcătorul și Mântuitorul meu, Care este frumusețea mucenicilor, cununa și slava mea. Și mă cheamă către frumusețea raiului cea negrăită, ca să împărățesc împreună cu Dânsul și să mă veselesc în veacul cel fără de sfârșit. Deci nu plângeți pentru mine, ci plângeți pentru voi, căci pentru necredința voastră aveți să mergeți în focul cel fără de sfârșit, ca să vă munciți în veci".
Apoi, ajungând la locul de tăiere, a făcut rugăciunea aceasta: "Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, mulțumescu-Ți că ai pus pe piatra răbdării picioarele mele și ai îndreptat pașii mei. Tinde-Ți acum prea cinstitele Tale palme pe care le-ai întins pe Cruce și primește sufletul meu, pe care l-am adus Ție ca jertfă, pentru dragostea Ta. Adu-Ți aminte, Doamne, căci trup și sânge sunt, și nu lăsa greșelile mele cele făcute din neștiință, ca să fie arătate de cumpliții ispititori la înfricoșata Ta judecată, ci spală-le cu sângele pe care-l vărs pentru Tine și rânduiește ca trupul acesta, care, rănindu-se, se taie cu sabia, să fie nevăzut de vrăjmașii tăi cei ce mă prigonesc.
Caută dintru înălțimea Ta, Doamne, și asupra poporului acestuia ce stă înainte și-l povățuiește la lumina cunoștinței Tale. Și acelora care vor chema prin mine numele Tău Cel preasfânt, dă-le toate cererile cele spre folos, pentru ca de toți să se laude măririle Tale în veci".
Astfel rugându-se, a zis chinuitorului: "Săvârșește-ți porunca!" Iar el, întinzând sabia, i-a tăiat cinstitul ei cap; și a curs din rană lapte în loc de sânge. Iar cinstitele ei moaște le-au luat în acel ceas sfinții îngeri, precum s-a văzut de credincioșii cei vrednici și le-au dus cu cinste în Muntele Sinai, în slava lui Hristos Dumnezeu, Care, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, într-o dumnezeire împărățește în veci. Amin.
Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților
În această lună, în ziua a douăzeci și cincea, pomenirea Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina;
Tot în această zi, pomenirea Sfinților o sută cincizeci de ritori, care, prin Sfânta Ecaterina crezând în Hristos, s-au săvârșit fiind aruncați în foc;
Tot în această zi, pomenirea Sfintei împărătese soția lui Maxentie, care de sabie s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Porfirie Stratilatul împreună cu două sute de ostași ai săi, care de sabie s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Mercurie;
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Petru Sihastrul;
Tot în această zi, pomenirea Sfinților șase sute șaptezeci de mucenici, care de sabie s-au săvârșit.
În această lună, în ziua a douăzeci și șasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Alipie Stâlpnicul;
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Nicon, numit și "Pocăiți-vă";
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Stelian Paflagonul;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Părintelui nostru Acachie cel din Scara;
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Iacov Pustnicul;
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Sil, episcopul Corintului din Persida;
Tot în această zi, pomenirea târnosirii bisericii Sfântului Gheorghe cel din Ciparis și pomenirea Sfântului Noului mucenic Gheorghe Hiotul, care a pătimit la anul 1807.
Pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina să o rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfântă Mare Muceniță Ecaterina roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale ei sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.
Sursă: pravila.ro, facebook.
