† Sfânta Cuvioasă Sofia din Ainos
(4 iunie)

4.5/5 - (4 votes)

Sfânta Cuvioasă Sofia din Ainos, Tracia (Turcia de astăzi) este cinstită ca mamă a orfanilor și ajutătoare a celor săraci și aflați la necaz, datorită dragostei ei pe care a avut-o față de aceștia. Ea este serbată în calendarul ortodox în data de 4 iunie.

Viața pe scurt - Sfânta Cuvioasă Sofia din Ainos (sinaxar)

Sfânta Cuvioasă Sofia este insuficient cunoscută, sfânta a trăit în secolul al VI-lea, în regiunea Traciei din Imperiul Bizantin, foarte aproape de țara noastră, ea s-a născut în Aenus, Rhodope. A avut șase copii și chiar dacă era ocupată cu creșterea acestora și datoriile acestei lumi, a ținut poruncile Domnului și a trăit o viață plină de virtute.

Imperiul roman Anul 125 - Tracia
Imperiul roman Anul 125 - Tracia

După ce i-au murit copiii, a devenit mamă pentru orfani și a ajutat pe văduve. Sfânta Cuvioasă Sofia și-a vândut avuțiile și a dat banii săracilor. Bunătatea ei a ajuns cunoscută în toată regiunea. A dus o viață de austeritate, hrănindu-se doar cu pâine și apă. Avea neîncetat pe buze psalmii regelui profet David și lacrimi curgeau fără încetare din ochii ei. Prefera să se lipsească pe sine de cele necesare, decât să lase pe un sărac să plece din casa ei cu mâinile goale.

Trecerea la cele veșnice a Sfintei Cuvioase Sofia din Ainos

Sfânta Cuvioasă Sofia din Ainos 4 iunie - b

Simțindu-și sfârșitul aproape, ea a primit tunderea în monahism. Sfânta Cuvioasă Sofia a adormit întru Domnul la vârsta de 55 de ani în ziua de 4 iunie. Ea mai este cinstită ca mamă a orfanilor.

Surse: Creștin Ortodox, SfintiSiIcoane.

Ornament despartitor v01

Minunile Sfintei Cuvioase Sofia din Ainos

Datorită milosteniei de care a dat dovadă, Dumnezeu i-a făcut un mare dar – un butoi cu vin care nu se sfârșea, indiferent de cât împărțea săracilor. Trebuie să menționăm faptul că vinul, în acea perioadă istorică, era mai întâi un mijloc terapeutic, un medicament și apoi o băutură alcoolică.

Mulți s-au bucurat de darul sfintei Sofia însă, când a povestit primei persoane despre cum se înmulțea minunat vinul, imediat butoiul s-a golit!

Sfânta Cuvioasă Sofia din Ainos 4 iunie - a

De aceea, a sporit nevoințele sale ascetice, până la a-și pune în pericol sănătatea.

Sursă: Doxologia.

Ornament despartitor v01

Etimologia / semnificația numelui Sofia - Sofian

În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfintei Cuvioase Sofia!

SOFIA - este un nume de fata care vine din greaca Σοφία (Sophía) și înseamna "ințelepciunea". Semnificația numelui Sofia este speciala și în ziua de azi acest nume se bucura de un real succes fiind printre cele mai des întâlnite nume de fete.

Întâlnit cu precădere în epoca bizantină, când a fost purtat de soțiile împăraților bizantini Iustin și Iustinian, Sofia este folosit astăzi de aproape toate popoarele europene. Etimologic se crede ca Sofia deriva din cuvântul grec sophie care înseamna ințelepciune.

Pentru acest lucru pledează și faptul ca atât celebrul monument din Constantinopol (biserica imperială construită de împăratul Iustinian, o bijuterie arhitecturala a artei murale bizantine, care este considerată pe drept cuvânt cea mai frumoasă și impunătoare din Constantinopol), cât și biserica după care a fost denumita capitala Bulgariei, la origine trebuia să celebreze ideea de "ințelepciune divină", una dintre conceptele de baza ale doctrinei creștine.

Numele Sofia pe teritoriul țării noastre

Strămoșii noștri, au început să o folosească în mod activ în vremurile de popularizare a creștinismului. Sensul literal al numelui Sofia este "cunoașterea", "înțeleptul". Treptat, numele antic grecesc Sophia, stabilit în Europa de Est, a dobândit o nouă formă de formă, Sophia.

În limba română, numele a intrat atât pe filiera slavonă, cât și pe filiera greacă, dar a dat o serie de hipocoristice frecvente și specifice limbii romane. Sofia este un prenume întâlnit chiar în primele documente ale cancelariei lui Ștefan cel Mare, unde numele apare înregistrat în forma sa masculina de Sofian, Sofianu, dar și Sofiana, Sofie, Sofita, Sofi, Sofiica, Sohiia sau Soia.

Derivate ale numelui Sofia

Se întâlnesc, de asemenea, o serie întreaga de derivate ale numelui, care sunt astăzi întâlnite îndeosebi ca nume de familie: Sofineti, Sofiu, Sofletea, Sofianu, Sosia, Fita, Fica, Fia și multe altele.

Personalități care au purtat acest nume

  • Sofia a Suediei (1547-1611), ducesa de Saxa-Lauenburg;- Sofia de Hanovra (1630-1714), mama regelui George I al Marii Britanii;
  • Sofia Dorothea de Celle (1666-1726), soția regelui George I al Marii Britanii;
  • Sofia Dorothea de Hanovra (1687-1757), soția regelui Frederick William I al Prusiei;
  • Sofia Magdalena at Danemarcei (1746-1813), soția regelui Gustav al III-lea al Suediei;
  • Sofia Wilhelmina a Suediei (1801-1865), Mare Ducesa de Baden;
  • Printesa Sofia de Bavaria (1805-1872), soția Arhiducelui Francisc al Austriei;
  • Sofia de Nassau (1836-1913), soția regelui Oscar al II-lea al Suediei;
  • Arhiducesa Sofia a Austriei (1855-1857), fiica împăratului.
  • Astăzi, tot mai mulți oameni sunt interesați de semnificația și originea numelui Sophia pentru o fată. Acest lucru se explică prin faptul că un mare număr de celebrități care dețin acest nume frumos au apărut la televizor, de exemplu, Sofia Rotaru, Sofia Kovalevskaya, Sofie Loren.

Când își post serba ziua de nume cei care poartă numele de Sofia?

Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în date de 4 iunie când serbăm pe Sfânta Cuvioasă Sofia din Ainos, Tracia. Mai sunt și alte sfinte care au purtat acest nume cum ar fi pe data de 6 mai când este serbară Sfânta Cuvioasă Sofia, asceta din Kleisoura.

Ornament despartitor v01

Icoana Sfintei Cuvioase Sofia din Ainos

Sfânta Cuvioasă Sofia din Ainos 4 iunie - d
Sfintei Cuvioase Sofia din Ainos 4 iunie

Dionisie din Furna în "Erminia picturii bizantine" nu ne furnizează detalii despre felul în care trebuie să fie pictat Sfânta Cuvioasă Sofia.

Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma - Erminia Picturii Bizantine.

Ornament despartitor v01

Viața completă - Sfânta Cuvioasă Sofia din Ainos (Viețile Sfinților)

Sfânta Sofia s-a născut în Aenus, Rhodope, și era mama a șase copii. Deși ocupată cu grijile și datoriile acestei lumi, a ținut poruncile Domnului și a trăit o viață plină de virtute.

După ce i-au murit copiii, a devenit mamă pentru orfani și a ajutat pe văduve. Și-a vândut avuțiile și a dat banii săracilor. A dus o viață de austeritate, hrănindu-se doar cu pâine și apă. Avea neîncetat pe buze psalmii regelui profet David și lacrimi curgeau fără încetare din ochii ei. Prefera să se lipsească pe sine de cele necesare, decât să lase pe un sărac să plece din casa ei cu mâinile goale.

Sfintei Cuvioase Sofia din Ainos 4 iunie
Icoana Sfintei Cuvioase Sofia din Ainos 4 iunie

Prin smerenia ei și dragostea față de săraci, Dumnezeu a binecuvântat-o în felul următor. În casa ei era un butoi cu vin, pe care îl păstra pentru săraci. Ea a remarcat că oricât ar fi luat din butoi acesta rămânea plin. Dar imediat ce a povestit cuiva despre această minune și a slăvit pe Dumnezeu, butoiul s-a golit. Sfânta Sofia s-a întristat, crezând că vinul s-a sfârșit din cauza caracterului său nedemn. De aceea, a sporit nevoințele sale ascetice, până la a-și pune în pericol sănătatea.

Simțindu-și sfârșitul aproape, ea a primit tunderea în monahism. Sfânta Sofia a adormit întru Domnul la vârsta de 53 de ani.

Surse: Doxologia.

pravila - Floare Ornamentala
Ornament despartitor v01

Calendar Ortodox - Sfinții de astăzi 4 iunie

În această lună, în ziua a patra, pomenirea celui între sfinți Părintelui nostru Mitrofan, primul patriarh de Constantinopol;
Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Sofia cea din Tracia, care a viețuit sihăstrește și cu cuvioșie;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuviosului Mucenic Ioan, egumenul Mănăstirii Monagriei, care, fiind în sac băgat și în mare aruncat, s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Alonie, care cu pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfintelor Maria și Marta, surorile lui Lazăr, care cu pace s-au săvârșit.

Calendar Ortodox - Sfinții de mâine 5 iunie

În această lună, în ziua a cincea, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Dorotei, episcopul Tirului.
Tot în această zi, pomenirea izbăvirii celei ce cu iubirea de oameni a venit asupra noastră în înfricoșătoarea groază și nevoie de răpire de către barbari; căci pe dreptate era să fim robiți de ei, și să cădem în ucidere de sabie, însă Domnul cel îndurător și de oameni iubitor, pentru milostivirile milei Sale, în afară de orice nădejde ne-a izbăvit;
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici: Marchian, Nicandru, Iperehie, Apolon, Leonid, Arie, Gheorghe, Selneniad, Irineu și Pamvon;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Hristofor cel din Roma, care cu pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Conon cel din Roma, care, fiind în mare aruncat, s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului nou-Mucenic Marcu cel ce din Hios s-a nevoit la anul 1801;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ierarh Bonifatie, apostolul Germaniei.

Ornament despartitor v01

Pe Sfânta Cuvioasă Sofia din Ainos să o rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfântă Cuvioasă Sofia roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale ei sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.

Sursă: pravila.ro, facebook.

Floare-Final

Recomandări

† Sfântul Cuvios Serghie de la Radonej (25 septembrie)

FB Mess WA Like Sfântul Cuvios Serghie de la Radonej a făcut mai multe minuni, încă din timpul vieții sale, devenind foarte cunoscut și căutat de oamenii care aveau diferite boli sau suferințe pentru care […]

† Învierea Domnului (Sfintele Paști)

FB Mess WA Like Învierea Domnului (Sfintele Paști sau Duminica Sfintei Învieri) este temelia Bisericii pe care o cunoaștem astăzi, deoarece biruința Vieții asupra morții, pe care ne-a arătat-o Hristos prin moartea pe Cruce, pogorârea […]

† Sfântul Cuvios Iosif Imnograful
(4 aprilie)

FB Mess WA Like Sfântul Cuvios Iosif Imnograful (sau scriitorul de cântări) este cunoscut ca fiind cel care a scris Paraclisul Sfântului Nicolae și un prolific scriitor de cântări bisericești. Este serbat în calendarul ortodox […]

Scrie un comentariu

Câmpuri care necesită să fie completate sunt cel care au caraterul *

Floare-Final
© 2023 Toate materialele de pe această pagină sunt proprietatea pravila.ro
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram