Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, ocrotitoarea iubită a Moldovei și ajutătoarea întregii țări, este sfânta în cinstea căreia are loc anual la Iași, în preajma zilei de 14 octombrie, cel mai mare pelerinaj creștin-ortodox din România. Multe minuni a făcut Sfânta Cuvioasă Paraschiva dea lungul timpului cu tinerii și cu toți care se roagă ei cu credință.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași este o sfântă cinstită în întreaga Biserică Ortodoxă și îndeosebi în România, Serbia, Grecia și Bulgaria. În România, este considerată ocrotitoarea Moldovei, și este cea mai populară dintre toți sfinții ale căror moaște se află pe teritoriul României. Sute de biserici de parohie din România sunt închinate ei pentru a le ocroti. În popor, mai este cunoscută și ca Sfânta Vineri.
Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea Tracia, într-un sat numit Epivat, Silivri (pe țărmul Mării Marmara), lângă Constantinopol (actualul Istanbul), din părinți creștini greci, bogați și de familie bună. Parascheva mergea mereu la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Pe când avea zece ani, a auzit la biserică cuvântul Evangheliei: "Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine și să ridice Crucea sa și să urmeze Mie" (Luca 9, 23 ). Pe loc, în inima ei s-a aprins dorința să împlinească acest cuvânt. A ieșit din biserică și, pe ascuns, și-a schimbat hainele cu un om sărac.
Când părinții au descoperit acasă ce a făcut, au bătut-o și i-au interzis să mai repete gestul. Cu toate acestea, Parascheva a continuat să își schimbe hainele cu oamenii sărmani. De fiecare dată era certată de părinți, iar ea îndura fără să crâcnească toate loviturile și cuvintele grele. Dorința sufletului ei de a sluji Domnului era mereu mai puternică.
După o vreme, a decis să plece de acasă la Constantinopol, să se închine la moaștele sfinților din bisericile de acolo și să asculte povățuirile duhovnicești ale preoților. Întărită de rugăciuni, a plecat pe jos către Calcedon și s-a oprit în Heracleea Pontului. În Heracleea Pontului, Sfânta Cuvioasă Parascheva a mers la o biserică a Maicii Domnului, unde s-a rugat mult cu lacrimi. În acest lăcaș sfânt, Dumnezeu a rânduit ca tânăra Parascheva să rămână și să nevoiască timp de cinci ani. Petrecea nopțile în rugăciune, ajuna, se ruga fierbinte și dormea câte puțin direct pe pământul gol. Sfânta era smerită în toate, avea cumpătare și inimă curată și plină de evlavie către Domnul. După cinci ani de nevoințe, Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile și a rânduit să meargă la Ierusalim, la locurile sfinte. A ajuns în pustiul Iordanului la niște călugărițe pustnice, lângă care a rămas. Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a nevoit mult și aici până a biruit ispitele venite de la vrăjmașul diavol. Bea foarte puțină apă de izvor, dormea puțin pe o rogojină, se îmbrăca cu o haină zdrențăroasă și cânta slăvind neîncetat pe Dumnezeu.
Când a împlinit 25 de ani, după o descoperire îngerească, a luat o corabie și a pornit înapoi către țara sa. Călătoria a fost plină de primejdii pe mare, dar, în cele din urmă, a ajuns cu bine la Constantinopol. A făcut un pelerinaj pe la sfintele biserici, iar apoi s-a stabilit în Epivat într-un sat numit Calicratia / Kallicrateia, în biserica Sfinților Apostoli. Doi ani mai târziu, la 27 ani, s-a dus la Domnul pentru a-și primi cununa de slavă pregătită pentru ea.
Sursă: Crestom ortodox.
Aceste minuni sunt însemnate de către o păcătoasă creștină - Blondina -, după porunca Sfintei Paraschiva, care i-a spus în vis să scrie toate minunile făcute de ea, pe care le știa această ucenică a Sfintei Paraschiva. Multe minuni face Sfânta Cuvioasă Paraschiva cu tinerii și cu toți care se roagă ei cu credință.
O femeie tânără de 33 de ani dintr-un sat de lângă Iași, a intrat într-o zi în Sfânta Mitropolie. Părea abătută, nervoasă și chiar nebună. S-a închinat la multe icoane și a venit la moaștele Sfintei Paraschiva. S-a închinat, însă când a vrut să sărute sfânta raclă, o putere a izbit-o și ea a căzut la pământ . A început să strige: "draci, diavoli..". Oricine venea către dansa, ea îi împingea, și la un moment dat a venit paraclisierul Sfintei Mitropolii - un diacon cu viață frumoasă călugărească -, a apucat-o de mână și a întrebat-o: "Spune, ce păcat ai făcut?" Ea a spus că a umblat cu farmece, că a auzit că soțul ei o înșală.
A întrebat-o de unde este și cum o cheamă? Nu știa, ci se văieta de cei trei copilași ai săi. Atunci părintele diacon a întrebat-o dacă știe să citească. Ea a spus că știe; el i-a dat acatistul Sfintei Paraschiva ca să-l citească. Ea s-a așezat în genunchi la picioarele sfintei și a citit tot acatistul. Apoi preotul duhovnic a chemat-o la el, a vorbit și a văzut că ea s-a limpezit la minte.
A spovedit-o și, fiindcă ea a spus că de trei zile n-a luat în gură nici un strop de apă, a împărtășit-o. Femeia a plecat acasă sănătoasă.
Într-o zi o femeie de 40 de ani a intrat în Sfânta Mitropolie, alergând prin biserică și plângând în hohote. Am întrebat-o ce are. Mi-a spus că lucrează ca femeie de serviciu la tribunal, a făcut sinuzită, dar, neavând timp să se trateze, a neglijat și s-a pomenit cu dureri grozave de cap și apoi i s-a umflat tot capul. Era fără soț, cu trei copii. S-a dus la doctor, care i-a spus că tot creierul este acoperit cu puroi și că trebuie să-i facă operație foarte grea, dar că ea nu va rezista la această operație, și de aceea să aștepte moartea.
Am întrebat-o dacă crede în Dumnezeu, a spus că da, dar la biserică vine rar, având serviciu, copii și sărăcie mare. Atunci am dus-o la Sfânta Paraschiva, ea s-a închinat, i-am făcut pomelnic, dar ea avea numai cinci lei, a lăsat pomelnicul și a plecat. Peste trei luni am întâlnit-o pe strada, sănătoasă, voioasă. Am întrebat-o cum se simte, îmi spune: "Bine! Dar să vedeți cum s-a întâmplat. La vreo trei săptămâni după ce am dat pomelnicul, a început să-mi curgă puroi din nas și a curs mult timp. S-a scurs toată infecția de pe creier și m-am făcut sănătoasă".
O maică din Cheile Bicazului a venit la Sfânta Paraschiva, fiind bolnavă de urechi de nu mai auzea nimic și avea și dureri. A stat trei zile în rugăciuni cu lacrimi și a plecat complet sănătoasă.
Mi-a povestit un preot din Ardeal că în parohia lui a fost o fată care trebuia să se căsătorească cu un băiat. O fată cuminte, însă băiatul a fost rău, a lăsat-o și s-a căsătorit cu alta. Ea, fiind foarte necăjită, a venit la preotul paroh și i-a povestit durerea sa. Preotul a sfătuit-o să meargă la Iași, să se închine la moaștele Sfintei Paraschiva și să dea un pomelnic. L-a ascultat. Peste o lună s-a căsătorit cu un băiat foarte bun și e fericită.
Un alt preot, tot din Ardeal, mi-a povestit: A fost bolnav de plămâni - T.B.C. -, i s-au făcut multe antibiotice și el a simțit că începe să orbească. Când s-a dus la doctor, acela i-a confirmat această nenorocire. Preotul imediat s-a urcat în tren și a venit la Iași. Era ora zece seara și Sfânta Mitropolie era închisă. Atunci el a stat în genunchi afară lângă peretele unde stau moaștele Sfintei Paraschiva, s-a rugat câteva ceasuri plângând. A doua zi a simțit că e sănătos și până astăzi nu mai are nimic nici cu ochii, nici cu plămânii, slujește și azi Sfânta Liturghie la o mănăstire din Ardeal.
O studentă dentistă, făcând practică într-o clinică, și-a lăsat pe masă, în cabinetul de lucru, poșeta în care avea bani mulți și un ceas de mână, de mare valoare. Când să plece acasă, a observat că lipsesc banii și ceasul. Ea, fiind foarte credincioasă, imediat a venit la Sfânta Paraschiva și i-a spus durerea sa, dar pentru pomelnic n-avea bani. După trei zile vine un om în vârstă la cabinetul medical și îi aduce ceasul și banii, cerând mii de scuze pentru feciorul său, care era un golan și - fiind chiar clientul ei - a profitat când ea a ieșit din cabinet și i le-a furat. Tatăl băiatului i le-a găsit ascunse, l-a certat și nu l-a lăsat până nu i-a spus de unde le-a luat, apoi a venit de i le-a adus înapoi.
Sursă: Sfânta Parascheva.
După 100 de ani de la trecerea ei la Domnul, valurile au adus la țărm trupul neînsuflețit al unui marinar. Un sihastru care viețuia în acele locuri, i-a rugat pe câțiva creștini să-l îngroape. În timp ce săpau, aceștia au descoperit un trup neputrezit. Nu au dat importanță acestui lucru și au pus alături de el și trupul marinarului. În nopțile următoare, unuia din creștinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis Sfânta Cuvioasă Parascheva certându-l: "Ridică trupul acesta și-l aruncă; că soare fiind și lumină, nu pot suferi întunericul și murdăria". Cu același mesaj, Cuvioasa s-a arătat și unei credincioase, Eftimia. Autoritățile bisericești locale au înțeles astfel că era o descoperire dumnezeiască; i-au dezgropat așadar trupul sfințit și l-au așezat cu mare cinste în biserica Sfinții Apostoli din satul Kallicrateia (Epivat). De atunci, minunile săvârșite de Sfânta Cuvioasă Parascheva nu au mai încetat, oriunde s-au aflat spre cinstire moaștele ei. Moaștele sfintei au rămas în locurile natale timp de 175 de ani.
În anul 1238, în ziua de 14 octombrie, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate la Târnovo de țarul Ioan Asan al II-lea, fiind așezate în Biserica cu hramul Maicii Domnului.
În anul 1393, când Bulgaria a fost ocupată de turci, bisericile bulgare au fost transformate în moschei. În acest an, sfintele moaște au fost dăruite domnitorului Mircea cel Bătrân și au fost mutate la Vidin pentru trei ani.
După lupta de la Nicopole din anul 1396, moaștele Sfintei Parascheva au ajuns din Vidin la Belgrad, în Serbia, în anul 1398, unde au rămas pentru 125 ani.
În 1521, sultanul Suleiman Magnificul a cucerit Belgradul. Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost duse la Constantinopol, fiind așezate în palatul sultanului.
Au fost răscumpărate de la turci pentru 12.000 de ducați de aur de Patriarhia Ecumenică. Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost așezate în Biserica Panmakaristos din Fanar, sediul de atunci al Patriarhiei Ecumenice. După transformarea acestei biserici în moschee, moaștele au fost duse în mai multe biserici: Vlaherne (1586), Sfântul Dumitru de la Xiloporta (1597) și Sfântul Gheorghe din Fanar - noul sediu al Patriarhiei Ecumenice (1601).
Din 1641, de 380 ani, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva se află la Iași.
În vremea când domnitorul Vasile Lupu construia la Iași biserica "Sfinții Trei Ierarhi" și-a amintit de țarul Ioan Asan, care a strămutat moaștele Prea Cuvioasei Parascheva de la Epivat la Târnovo și de domnitorul Alexandru cel Bun care a adus moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Cetatea Albă la Suceava.
Pentru a putea primi și el moaștele sfintei, domnitorul moldovean a plătit toate datoriile Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol, și astfel, patriarhul Partenie I și membrii Sinodului (și cu îngăduința sultanului Murad al IV-lea) au hotărât să-i ofere, drept recunoștință, moaștele Cuvioasei.
Racla cu moaștele sfintei a fost adusă cu o corabie pe Marea Neagră până la Galați, fiind însoțită de trei mitropoliți greci. De la Galați, a fost adusă într-un car cu boi, înconjurată de clerici și credincioși. La Iași, a fost întâmpinată de domnitor împreună cu mitropolitul Varlaam și episcopii de Roman și de Huși. Pe 13 iunie 1641, în Mănăstirea "Sfinții Trei Ierarhi". Întreaga poveste a strămutării moaștelor Cuvioasei la Iași este zugrăvită pe peretele de sud al bisericii Sfinții Trei Ierarhi din Iași.
Cinstitele moaște au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lăcaș, fiind mutate în paraclisul mănăstirii. În seara zilei de 26 decembrie 1888, după slujba Vecerniei, din neatenție, a rămas aprinsă o lumânare din sfeșnicul de lângă racla din lemn în care erau așezate cinstitele moaște; peste noapte, lumânarea a ars, iar focul mocnit a prefăcut totul într-un morman de jar. A doua zi dimineața, s-a constatat că cinstitele moaște au rămas neatinse prin puterea lui Dumnezeu. Ridicate din cenușă, moaștele Cuvioasei au fost adăpostite provizoriu în altarul paraclisului de la mănăstirea Sfinților Trei Ierarhi.
În anul 1887, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate în Catedrala mitropolitana din Iași care a fost sfințită pe 23 aprilie în același ani.
Moaștele Cuvioasei Parascheva au ajuns în martie 1944 la Mănăstirea Ciorogârla / Samurcășești de lângă București, din cauza ofensivei sovietice în Moldova. Pe 27 octombrie 1944, moaștele sale au fost așezate lângă cele ale Sfântului Dimitrie Basarabov în catedrala patriarhală din București și readuse în Catedrala mitropolitană din Iași pe 26 noiembrie 1944.
Surse: Crestin Ortodox, Calendar ortodox, Basilica.
Pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva care se desfășoară an de an, în octombrie, la Iași este cel mai mare pelerinaj ortodox din România. Acest pelerinaj este recunoscut și ca fiind un pelerinaj internațional, printre cele mai cunoscute din Europa. De altfel, pelerinajul de la Cuvioasa Parascheva nu se termină niciodată, zilnic fiind vizitată de sute de oameni. De ziua Sfintei Parascheva, coada ce se formează se poate întinde pe mai mulți kilometri. Anual vin peste 1 milion de credincioși la Iași să se închine moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva.
Din mărturiile organizatorilor, în fiecare an, la Iași vin atât credincioși români, cât și greci, sârbi, bulgari, polonezi, elvețieni, cehi, americani, norvegieni etc. Sfânta Parascheva a strâns în jurul ei pelerini din toată lumea încă de când a fost adusă la Iași. La moaștele ocrotitoarei Moldovei s-au închinat zeci de personalități istorice ale lumii, patriarhi, mitropoliți, domnitori străini, regi sau regine și demnitari.
Veșmintele Cuvioasei Parascheva se schimbă de Crăciun, la începutul Postului Sfintelor Paști (când primește un veșmânt închis la culoare), cu o zi înainte de Paști (se pune un veșmânt alb, păstrat până după sărbătoarea Cincizecimii), cu o seară înainte de a fi scoasă din Catedrala și după hram.
În momentul în care are loc învesmântarea moaștelor Sfintei Parascheva, Catedrala se închide. Preoții desfac agrafele care prind veșmântul la spate, moaștele ramazanu învelite într-un al doilea veșmânt care nu se schimbă niciodată. Se spune că acela este veșmântul în care s-au adus sfintele moaște. Acest giulgiu este dintr-o pânză de in, ros de trecerea anilor, și are înscris pe el, ca un sigiliu, blestemul lui Vasile Lupu și al Mitropolitului Varlaam: "Blestemat să fie cel care va împrăștia vreodată Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva".
După ce sunt schimbate, veșmintele Cuvioasei sunt dăruite bisericilor ocrotite de aceasta, atât din țară cât și din străinătate. Un veșmânt al Cuvioasei Parascheva a ajuns chiar și la mănăstirea Sfântului Nectarie din Eghina.
Veșmintele Sfintei Parascheva se croiesc dintr-un material special sau din catifea brodată și au forma unei cruci. În mijlocul acesteia, în dreptul mâinilor sfintei este cusută o cruce sau monograma cu Iisus Hristos (XP). De regulă, veșmintele se fac la comandă și se lucrează în ateliere specializate de la Mănăstirea Galata, Mănăstirea "Sfântul Atanasie" - Copou din Iași, Văratec din județul Neamț, Pasărea și Țigănești de lângă București. De câțiva ani, Administrația Centrului Eparhial nu mai este nevoită să comande veșminte pentru Sfânta Parascheva, întrucât credincioșii din toate zonele țării vin și comandă îmbrăcăminte pentru sfânta care îi ajută.
Surse: Rfi, Orthodoxwiki.
În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași!
PARASCHEVA - în greacă, Sfânta Parascheva - Αγία Παρασκευή înseamnă "Sfânta Vineri". Onomasticul grec "paraskevi" înseamnă "a cincea zi a săptămânii, vineri". În slavonă, numele este Petka.
Sărbătoarea Sfintei Vineri era foarte populară la romani și provenea din cultul zeiței Venera (latinescul "venere" înseamnă "ziua săptămânii dedicată lui Venus"), zeița frumuseții și a dragostei. Creștinii însă cinstesc vinerea pentru că este ziua în care Mântuitorul a pătimit pentru întreaga omenire.
Paraschiva, Paraschiv, Chiva, Chivuța, Vuța, Chivu, Petcu, Petka.
Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în data de 14 octombrie când este pomenit Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași.
Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași este sărbătorită în fiecare an pe 14 octombrie. În calendarul ortodox român, mai sunt însă prăznuite alte trei sfinte care poartă același nume:
Sfânta Cuvioasa Maica noastră Parascheva este reprezentată tânără, în veșmântul călugăresc al Sfintelor Cuvioase, purtând în mână o cruce, iar în unele reprezentări este reprezentată și cu un filacter (o hârtie scrisă) cu zicerea: "Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu".
Încă de la sfârșitul veacului al XIV-lea exista o biserică închinată Prea Cuvioasei Parascheva în Rășinari, lângă Sibiu, iar în anul 1408 este atestată existența unei biserici cu hramul "Sfânta Vineri" în Târgul Romanului. Multe alte biserici din Moldova sau din alte părți ale țării sunt închinate Sfintei. Chipul ei sau scene din viața ei sunt zugrăvite în multe biserici românești.
Bisericile care au ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă Parascheva sunt într-un număr mare. Astfel, în Arhiepiscopia Bucureștilor sunt peste 33 de biserici, în Arhiepiscopia Târgoviștei, 18, în Episcopia Buzăului, 29, în Episcopia Dunării de Jos, 24, în Episcopia Alexandriei și Teleormanului, 4, în Arhiepiscopia Iașilor, 35, în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, 5, în Episcopia Romanului, 22, în Arhiepiscopia Sibiului, 47, în Episcopia Maramureșului și Sătmarului, 6, în Arhiepiscopia Timișoarei, 18, în Episcopia Caransebeșului, 5, în Mitropolia Basarabiei, 6. Episcopia Ortodoxă a românilor din Ungaria are la Gyula o biserică cu hramul Sfânta Parascheva, construită în anul 1834. De asemenea, românii din Malovista (Macedonia), Torino (Italia), Paris (Franța), Wakefield, Massachusetts (SUA) au biserici al căror hram este Sfânta Parascheva.
Acolo unde altădată locuise Sfânta Parascheva, pe locul casei în care aceasta s-a născut și a crescut (în Selimpașa), în cinstea sfintei, a fost construită o biserică mare. Cea mai veche mărturie legată de aceasta biserică datează încă din anul 1200. În 1979, această biserică care a trecut prin multe faze de reconstrucție a fost complet demolată. În prezent, acolo se găsește doar un parc.
Localitatea se află pe malul nordic al Mării Marmara, la aproximativ 50 de kilometri distanță de Constantinopol, lângă vechea Kallicrateia, în fosta Tracie, pe actualul teritoriu al Turciei. Localitatea Epivata/ Epivat se numește astăzi "Boiados" sau "Selim-Pașa". La rândul ei, localitatea Kallicrateia se numește astăzi "Mir Marsinan". Ambele localități amintite se află așezate pe țărmul Golfului Athira (Buyuk Cekmece).
Purtătoare de chinuri, Sfântă Parascheva, roagă-te Părintelui Ceresc ca pe mine, cel împovărat cu toate păcatele și neînfrânat, să mă ridice spre cuvântarea măririi Sale și să mă îndrepteze ca întotdeauna să am sus inima, să gândesc la cele cerești, iar nu la cele pământești.
Roagă-te la Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că a auzit ruga ta cea cucernică, pentru ca și pe mine leneșul, cel ce mă trândăvesc spre rugăciune și spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, să mă îndrepteze și să-mi dea cuget, ca să doresc a mă ruga Lui neîncetat.
Cheamă și pe Duhul Sfânt - izvorul Care te-a întărit pe tine, fecioară curată, la lupta cea bună -, ca să-mi zidească mie inima curată și duh drept să înnoiască întru cele dinlăuntru ale mele și mai vârtos să mă cheme și să-mi dea osârdie ca să mă nevoiesc în viață curată și să mă întărească în lucrarea faptelor bune.
Cred că toate acestea mi le poți mijloci mie, o, Sfântă Parascheva!, a tronul Sfintei Treimi și de vei vrea, tu ai puterea de a-mi ajuta mie, ca una ce ai preamărit pe Dumnezeu cu faptele tale. Amin!
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Parascheva, duhul tău.
Pe sfânta folositoare a celor ce sunt întru nevoi, toți cu dreaptă credință să o lăudăm, pe Preacinstita Parascheva. Că aceasta, lăsând viața cea stricăcioasă, pe cea nestricăcioasă a luat în veci. Pentru aceasta mărirea a aflat și dar de minuni, cu Dumnezeiasca poruncă.
În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaștele ei se găsesc la Iași, fiind izvor de binecuvântare și însănătoșire duhovnicească și trupească pentru toți cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlocitoare către Preamilostivul Dumnezeu. Dacă Sfânta Muceniță Parascheva, prăznuită la 26 iulie în Calendarul Ortodox, este cunoscută în popor cu numele "Sfânta Vineri", Cuvioasa Maică Parascheva a fost numită, mai cu seamă în Moldova, "Vinerea Mare". Ca un simbol al unității Ortodoxiei de pretutindeni, viața de după moarte a Sfintei Parascheva arată că sfințenia ridică din neamul său pe omul ce s-a asemănat cu Dumnezeu, făcându-l lumină de iubire și apropiere între toți cei care mărturisesc și viază întru aceeași credință. Mărturie despre cinstirea adusă de strămoșii noștri Sfintei Parasceva sunt bisericile ctitorite cu hramul "Cuvioasa Parascheva" nu numai în Moldova, dar și în Transilvania și în Țara Românească.
Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit pe pământ în prima jumătate a veacului al XI-lea. Prima învățătură în limba română despre viața sfintei o găsim în "Cartea românească de învățătură" a Mitropolitului Varlaam al Moldovei, Iași, 1643.
S-a născut în Epivata (azi Boiados), pe țărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (mai târziu, Istanbul), pe atunci capitala Imperiului bizantin. Părinții ei, oameni de neam bun și credincioși, râvnitori spre cele sfinte, au crescut-o în frica de Dumnezeu, îndemnând-o spre deprinderea faptelor bune, dar mai ales a postului, rugăciunii și milosteniei. Un frate al ei, după ce a învățat carte, s-a călugărit sub numele de Eftimie; a fost ales episcop în localitatea Madite pentru dragostea față de cele sfinte și pentru cultura sa deosebită.
Sfânta Parascheva și-a petrecut anii copilăriei în casa părinților, sub ocrotirea acestora. Se spune că pe când avea zece ani, "fiind într-o biserică a Precistei" a auzit citindu-se, la Sfânta Liturghie, cuvântul Evangheliei: "Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34). Chemarea Mântuitorului a sădit în inima ei dorul de desăvârșire, încât și-a împărțit toate hainele săracilor. Același lucru l-a făcut și în alte împrejurări, fără să țină seama de mustrările părinților.
Moștenind o mare avere de la părinți, împreună cu fratele ei, tânăra Parascheva a dăruit săracilor partea ce i se cuvenea de moștenire și, "părăsind frumusețea acestei lumi", s-a retras "în adâncul pustiei". S-a oprit mai întâi la Constantinopol, unde a ascultat cuvinte de învățătură de la călugări și călugărițe cu aleasă viață duhovnicească. Urmând sfaturile acestora, a părăsit capitala, îndreptându-se spre ținutul Pontului. Vreme de cinci ani a rămas la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea. De aici a plecat spre Țara Sfântă, în dorința de a-și petrece restul vieții în locurile binecuvântate de viața pământească a Mântuitorului Iisus Hristos și a Sfinților Apostoli. După ce a văzut Ierusalimul, s-a așezat într-o mănăstire de călugărițe în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul și s-a înălțat duhovnicește în rugăciune, întocmai ca Sfântul Ioan Botezătorul, ca Sfânta Maria Egipteanca și ca atâția alți ostenitori ai pustiei roditoare de desăvârșire. Mitropolitul Varlaam al Moldovei, în Cazania sa, spune că acum Sfânta nu mai avea grijă "nici de veșminte și de așternuturi, nici de mâncări și de mese, nici de casă sau slujnice, ci numai de curăția sufletului și de răspuns județului (judecății n.n.) ce va să fie". Ea "pururea suspina și nepărăsit tânjea cum nu-și va înfrumuseța sufletul, cum se va logodi pe sine Mirelui ceresc, lui Iisus Hristos, cum se va îndulci la vederea Mirelui său, de slava și de lumina și de bucuria cea fericită. De aceasta… ochii de lacrimi îi erau întunecați pururea".
Într-o noapte, însă, pe când avea ca la 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîntoarcă în locurile părintești: "Să lași pustia și la moșia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit". După ce a avut această vedenie, sfânta "fără de voie lăsă pustia și se întoarse în lume și la Țarigrad veni". Și mereu în biserica Precistei ce este în Vlaherne și către icoana Sfinției Sale căzu și cu lacrimi se ruga așa și zicea: "N-am altă nădejde, n-am alt acoperământ. Tu-mi fii îndreptătoare, tu-mi fii folositoare… Că până am umblat în pustie pe tine te-am avut ajutor, iar acum, dacă m-am întors în lume, îndreptează-mă până la sfârșitul vieții mele, că altă nădejde nu am".
Din Constantinopol s-a îndreptat spre Epivata, localitatea în care văzuse lumina zilei, fără să spună cuiva cine este și de unde vine. "Acolo", continuă Mitropolitul Varlaam, "trudă cătră trudă și durere cătră durere adăugă, cu post și nedormire pe sine se înfrumuseța…, cu lacrimi pământul uda și se ruga: Doamne Iisuse Hristoase, caută din lăcașul Tău cel sfânt; am lăsat toate și după Tine am călătorit în toată viața mea. Și acum, îndură-Te Doamne, spune îngerului blând să ia cu pace sufletul meu". Împăcată cu sine, cu oamenii și cu Dumnezeu, și-a dat astfel sufletul întru odihna Mirelui ceresc.
A fost îngropată ca o străină, fără ca nimeni să știe cine era. Dar Dumnezeu, voind să o proslăvească, a descoperit în chip minunat cine era acea străină. Se spune că un marinar a murit pe o corabie și trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au adus la țărm, iar un sihastru care trăia acolo a rugat pe niște creștini să-l îngroape după rânduiala creștinească. Săpând deci o groapă, "aflară trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred și plin de mireasmă". Cu toate acestea, au pus alături de ea și trupul corăbierului, cel rău mirositor.
Dar, în noaptea următoare, unuia din creștinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă, șezând pe un scaun luminat și înconjurată de mulțime de îngeri. Unul dintre îngeri l-a luat de mână, l-a ridicat și i-a zis: "Gheorghe, pentru ce n-ați socotit trupul Sfintei Parascheva? Nu știți că Dumnezeu a iubit frumusețea ei și a vrut să o proslăvească pe pământ?". Iar împărăteasa pe care o văzuse în vis și care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva i-a poruncit să ia degrabă trupul ei și să-l așeze undeva, într-un loc de cinste. Aceeași vedenie a avut-o și o femeie credincioasă, cu numele Eftimia, într-același chip și în aceeași noapte, și a doua zi amândoi au spus tuturor minunata întâmplare.
Credincioșii de acolo, auzind de visul celor doi, au înțeles că este un semn dumnezeiesc, drept care au luat trupul Cuvioasei din mormânt și l-au adus cu mare bucurie, "cu lumini și cu tămâie", așezându-l în Biserica Sfinții Apostoli din Epivata. Îndată au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele sale moaște. Se spune că drept-credincioșii creștini din Epivata au zidit o biserică chiar pe locul în care au trăit părinții ei și unde ea însăși văzuse lumina zilei.
Vestea despre minunile care se săvârșeau în apropierea cinstitelor moaște s-a răspândit curând în Tracia și în Peninsula Balcanică. Este foarte probabil că Patriarhia ecumenică va fi procedat de timpuriu la canonizarea ei, adică la trecerea ei în rândul sfinților.
După trecerea ei la viața veșnică și după minunata descoperire a cinstitelor ei moaște s-au alcătuit unele scrieri despre scurta ei viață pământească și istoria strămutării moaștelor. Potrivit tradiției, cea mai veche lucrare aghiografică dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scrisă de diaconul Vasilisc, la cererea patriarhului ecumenic Nicolae al IV-lea Muzelon (1145-1151), pe la mijlocul veacului al XII-lea. Alta a alcătuit marele patriarh Eftimie al Târnovei, în a doua jumătate a veacului al XIV-lea, care a folosit, ca și alți aghiografi de mai târziu, scrierea diaconului Vasilisc. Mitropolitul Matei al Mirelor, care a trăit în Mănăstirea Dealu, de lângă Târgoviște, a alcătuit, în grecește, o nouă "viață", precum și slujba Cuvioasei Parascheva, pe la anul 1605. Câțiva ani mai târziu, viața ei a fost inclusă de Mitropolitul Varlaam al Moldovei, în Cazania lui, tipărită la Iași în 1643, fără îndoială folosind manuscrise grecești și slavonești, prelucrate după scrierea patriarhului Eftimie. Nevoințele ei au fost înfățișate pe scurt și de marele Mitropolit Dosoftei al Moldovei în lucrarea sa Viața și petrecerea sfinților (4 vol. Iași, 1682-1686), precum și în alte Vieți de sfinți și în edițiile Mineielor tipărite la noi în țară. Dintre străinii care i-au mai cercetat viața consemnăm pe cunoscutul aghiograf grec Nicodim Aghioritul (1749-1809). Spre sfârșitul secolului al XIX-lea învățatul episcop Melchisedec Ștefănescu al Romanului (1823-1892), a tipărit o lucrare specială, intitulată Viața și minunile Cuvioasei noastre Parascheva cea nouă și istoricul sfintelor ei moaște (București, 1889). Câțiva teologi români din secolul trecut de asemenea s-au ocupat cu viața și sfintele ei nevoințe: Pr. Gh. Păvăloiu (1935), Arhim. Varahil Jitaru (1942), D. Stănescu (1938), Pr. M. Țesan (1955), Pr. Scarlat Porcescu, Pr. Prof. Mircea Păcurariu ș.a.
După ce au stat în Biserica Sfinții Apostoli din Epivata vreme de vreo două sute de ani, săvârșindu-se multe semne și minuni în jurul lor, datorită evenimentelor politice care au adus multă durere în țările balcanice, cinstitele moaște ale Sfintei Parascheva au fost strămutate în mai multe locuri, fiind tuturor alinare în suferință, liman lin și neînviforat al celor care o cinstesc și o cheamă în rugăciune să mijlocească la Atotmilostivul Dumnezeu.
În anii 1185-1186, bulgarii și valahii din sudul Dunării, care de aproape două secole se găseau sub dominația Imperiului bizantin s-au răsculat împotriva asupritorilor, sub conducerea fraților Petru și Asan, români de neam, întemeind un stat nou, cunoscut sub numele de "Imperiul vlaho-bulgar", având capitala la Târnovo. Peste câțiva ani, în 1204, cavalerii apuseni porniți în Cruciada a patra au ocupat Constantinopolul, întemeind aici un "imperiu latin de Constantinopol", care a dăinuit până în anul 1261, condus de împărați veniți din Apusul Europei. În aceste împrejurări, bizantinii au creat două mici imperii, unul în Asia Mică, cu capitala la Niceea, nu departe de Constantinopol, altul în Tesalia, cu capitala la Tesalonic. Datorită relațiilor prietenești dintre împăratul Ioan Asan II din Târnovo (1218-1241) și împăratul de atunci din Constantinopol, în anul 1235 sau curând după aceea, moaștele Cuvioasei Parascheva au fost strămutate de la Epivata la Târnovo, capitala imperiului româno-bulgar, oraș care devenise între timp reședință patriarhală. Mutarea lor s-a făcut într-o impresionantă procesiune condusă de mitropolitul Marcu din Preslav, însoțit de numeroși clerici, fiind întâmpinate pretutindeni cu flori, lumânări și slujbe de către drept-credincioșii români și bulgari din sudul Dunării. La Târnovo au ieșit întru întâmpinarea lor împăratul Ioan Asan II, mama sa, Elena, și soția sa, Ana, precum și patriarhul de aici. Au fost așezate în Biserica Maicii Domnului. Se spune că împăratul ar fi zidit, în apropierea reședinței sale, o biserică având hramul Sfânta Parascheva.
La Târnovo moaștele Cuvioasei Parascheva au rămas timp de 160 de ani. Probabil acum s-a alcătuit slujba ei, care a intrat în Mineiul pe luna octombrie. Iar în a doua jumătate a veacului al XIV-lea, patriarhul Eftimie al Târnovei, "se pare un valah", i-a scris viața, cu mai multe amănunte decât o făcuse diaconul Vasilisc.
Dar tot pe atunci turcii au pătruns în Europa. Rând pe rând au cucerit părți însemnate din Peninsula Balcanică. În 1393 au cucerit partea răsăriteană a imperiului vlaho-bulgar, împreună cu capitala Târnovo, iar peste trei ani și partea apuseană, încât acest stat și-a încetat existența.
În astfel de împrejurări dramatice pentru creștini, moaștele Cuvioasei Parascheva au fost mutate la Belgrad. Acolo au stat până în anul 1521, când turcii au cucerit și acest oraș, iar Serbia a fost transformată în pașalâc. Acum moaștele au fost solicitate de patriarhul ecumenic Ieremia I sultanului, care a acceptat să i le dea în schimbul unor daruri. Patriarhul a hotărât ca ele să fie aduse în Constantinopol, fosta capitală a Imperiului bizantin (cucerit de turci în 1453, care i-au dat numele Istanbul). În drum spre marele oraș întemeiat de sfântul împărat Constantin cel Mare, cinstitele moaște ale Cuvioasei Parascheva au fost expuse din loc în loc pentru a fi văzute și sărutate de credincioșii ortodocși din Peninsula Balcanică aflați sub stăpânire turcească. Pentru început, au fost așezate în biserica Sfânta Maria Panmacaristos, pe atunci Catedrală patriarhală. După transformarea acesteia în geamie, au fost mutate în alte biserici: Vlahserai (1586), Sfântul Dumitru (1597) și Sfântul Gheorghe din cartierul Fanar (1601).
După 120 de ani, ele au cunoscut ultima strămutare, de data aceasta spre pământul românesc. În anul 1641, după ce binecredinciosul domn Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, cârmuitorii ei de atunci, patriarhul Partenie I, zis cel Bătrân (1639-1644), împreună cu membrii Sinodului său, au hotărât să-i ofere, drept recunoștință, moaștele Cuvioasei Parascheva "pentru sfințirea și binecuvântarea acelui loc al Bogdaniei (Țara Moldovei, n.n.)", după cum se spune în "scrisoarea sinodicească". Racla cu cinstitele moaște a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoțită de trei mitropoliți greci (Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului și Teofan al Paleopatrei). Ajungând la Galați, apoi la Iași, au fost întâmpinate de Vasile Vodă Lupu, de Mitropolitul Varlaam și de episcopii de Roman și Huși, de cler și credincioși. În ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaște au fost așezate în minunata biserică a Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi, ctitoria domnitorului. Cinstitele moaște au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lăcaș, din acest motiv fiind mutate în paraclisul mănăstirii. Dar în seara zilei de 26 decembrie 1888, după slujba Vecerniei, din neatenție, a rămas aprinsă o lumânare din sfeșnicul de lângă racla din lemn în care erau așezate cinstitele moaște; peste noapte sfeșnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era așezată racla, arzând mocnit toată noaptea și "prefăcându-l într-o grămadă de cărbuni"". A doua zi dimineața, autoritățile de stat și bisericești, preoții și credincioșii au constatat că cinstitele moaște au rămas neatinse; încă o minune săvârșită prin puterea lui Dumnezeu. Fericitul întru pomenire, Mitropolitul Iosif Naniescu, a cercetat paraclisul, preaslăvind minunea dumnezeiască. Prefectul județului Iași, Leon Negruzzi, și procurorul general al orașului au consemnat în procese verbale cele întâmplate. Ridicate din mormanul de jar, moaștele Cuvioasei au fost adăpostite provizoriu în altarul paraclisului de la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi și în curând strămutate în noua Catedrală mitropolitană din Iași, care fusese sfințită cu puțin timp mai înainte, la 23 aprilie 1887. Aici se găsesc și astăzi, fiind cinstite de obștea drept-credincioșilor moldoveni, care îi cer Sfintei Parascheva să mijlocească pentru ei înaintea tronului ceresc, venerând-o cu multă evlavie, ca pe o adevărată ocrotitoare a Moldovei.
În ședința din 28 februarie 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea unor sfinți din neamul nostru, precum și generalizarea cultului unor sfinți ale căror moaște se găsesc în țară la noi. Hotărârea respectivă a fost transpusă în fapte în cadrul unor mari festivități bisericești din cursul lunii octombrie 1955. În cazul Cuvioasei Parascheva, generalizarea cultului ei s-a făcut în Catedrala mitropolitană din Iași, la 14 octombrie 1955, în prezența a numeroși ierarhi români, precum și a unor reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Rusă și Bulgară.
Drept-credincioșii creștini de pretutindeni o cinstesc prin participarea lor la slujbele din 14 octombrie, în fiecare an, iar cei din Iași și din împrejurimi o cheamă în rugăciune, în orice clipă de cumpănă, cerându-i ocrotire și ajutor. Sfânta Cuvioasă Parascheva este considerată, pe drept cuvânt, ocrotitoarea orașului Iași și a întregii Moldovei, pentru că de-a lungul anilor moldovenii au simțit în viața lor lucrarea minunată a harului dumnezeiesc prin mijlocirea Cuvioasei Parascheva cea mult folositoare.
De multe ori, vin oameni de pe tot cuprinsul țării să-și plece genunchii în fața raclei cu cinstitele ei moaște, ca să mulțumească pentru ajutorul și binecuvântarea ce luminează în viața lor.
Viața curată, împletită prin rugăciune și fapte bune, tinerețea care strălucește peste veacuri precum lumina din candelele fecioarelor înțelepte, sunt pentru noi un îndemn la mai multă rugăciune și priveghere, la căutarea bucuriei pe care o aduce în inimi prezența Duhului Sfânt. Simbol al frățietății ortodoxe, Sfânta Parascheva, luminătoarea casnică a Moldovei, ne aduce din acea primă jumătate a veacului al XI-lea în care a viețuit pe pământ, nădejdea biruinței asupra patimilor, dezbinărilor și necazurilor din lume, prin iubirea smerită și atotputernică a Domnului Hristos Care iubește și adună pe toți oamenii.
Sursă: Doxologia.
În aceasta lună, în ziua a paisprezecea, Cuvioasa Maica noastră Parascheva cea nouă;
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfinților Mucenici: Nazarie, Protasie, Ghervasie și Chelsie;
Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Silvan;
Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Petru Avselamul;
Tot în aceasta zi, Sfântul Eftimie, care s-a luptat în Tesalonic pentru Sfintele icoane;
Tot în aceasta zi, Sfinții patruzeci de Mucenici cei din Egipt și Palestina, care de sabie s-au săvârșit.
În aceasta luna, în ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfântului Martir Luchian (Lucian), preotul Antiohiei celei mari;
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Savin (Sabin) Episcopul;
Tot în aceasta zi, Preacuviosul Părintele și mărturisitorul nostru Vars episcopul Edesei.
Pe Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași să o rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfântă Cuvioasă Parascheva roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale ei sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.
Sursă: pravila.ro, facebook.
